Suport DIP Id PDF

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyu
iopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcv
bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwe
rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl
zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopa
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyu
iopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcv
Departamentul de Învă ământ la
Distan ă i Formare Continuă
bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwe
Facultatea de tiinte Juridice, Sociale i
Politice
rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklCoordonator de disciplină:
Conf. Univ. Dr. Gheorghe Gheorghiu

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopa1
2012-2013
UVT
DREPT INTERNATIONAL

PRIVAT
Suport de curs – învă ământ la distan ă
Prezentul curs este protejat potrivit legii dreptului de autor i orice folosire alta
decât în scopuri personale este interzisă de lege sub sanc iune penală
2
SEMNIFICAŢIA PICTOGRAMELOR
 = INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE
= TEST DE AUTOEVALUARE
= BIBLIOGRAFIE
= TEMĂ DE REFLECŢIE
= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNUI CAPITOL SAU

SEC IUNE
= INFORMA II SUPLIMENTARE PUTE I GĂSI PE PAGINA WEB

A U.V.T. LA ADRESA www.didfc.valahia.ro SAU www.id.valahia.ro .
3
Tematica cursului
1. Capitolul I. Prezentare generala a dreptului international privat
2. Capitolul II. Conflictele de legi
3. Capitolul III. Conflictele de jurisdictii
4. Capitolul IV. Conditia juridica a strainului
5. Capitolul V. Persoanele juridice in dreptul international privat
6. Capitolul VI. Norme conflictuale pe materii
4
CAPITOLUL I
PREZENTARE GENERALA A
DREPTULUI INTERNATIONAL PRIVAT
1. Cuprins
2. Obiectiv general
3. Obiective operaţionale
4. Timpul necesar studiului capitolului
5. Dezvoltarea temei
6. Bibliografie selectivă
7. Temă de reflecţie
8. Modele de teste
9. Răspunsuri şi comentarii la teste
Cuprins:
 Raportul juridic cu element de extraneitate

 Obiectul dreptului international privat
 Metodele dreptului international privat
 Izvoarele dreptului international privat
 Dreptul international privat: notiune, natura juridica si legatura sa
cu alte ramuri de drept
 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind noţiunile

de drept international privat
 Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni de bază
privind dreptul international privat, obiectul dreptului international privat,
raportul juridic, principiile fundamentale ale acestei ramuri de drept şi
izvoarele sale caracteristice, precum si metodele dreptului international
privat
= 3 ore
5
CAPITOLUL I
PREZENTARE GENERALA A DREPTULUI
INTERNATIONAL PUBLIC
I.1 Raportul juridic cu element de extraneitate

Regulilele de drept international privat solutioneaza problemele juridice ce
 rezulta din existenta elementelor de extraneitate in raporturile dintre persoanele
Rapotul juridic cu
element de
private.
extraneitate Elementul de extraneitate este imprejurarea de fapt, legata de un raport juridic,
Regulile de drept
international privat datorita careia acest raport are interferente cu mai multe sisteme de drept.
Intre cine pot aparea aceste raporturi juridice : fie intre state, fie intre persoane
fizice si/sau juridice din state diferite.
I.2 Obiectul dreptului international privat

Conflictul de legi este situatia in care raportului juridic cu element de
 extraneitate ii sunt susceptibile a i se aplica doua sau mai multe legi apartinand unor
Obiectul dreptului
international privat
sisteme de drept diferite, avand legaturi cu elementul de extraneitate; este o notiune
Conflictul de legi specifica dreptului international privat (apare numai in raporturile cu element de
extraneitate).
 Conflictul de legi ( tipuri) :
- in spatiu
- in timp
 Conflictul de legi (forme):
- simpla
- complexa
 Distinctia dintre conflictele de legi:
- daca se poate dobandi un drept in Romania;
- daca dreptul normal nascut va putea fi invocat intr-o tara care nu il
reglementeaza.
- conflictul pozitiv de legi
- conflictul negativ de legi
- conflictele propriu-zise de legi
- conflictele aparente de legi
6
- conflictul de legi in cazul statului nerecunoscut
- conflictul interpersonal
Conflictul de jurisdictii
Conditia juridica a strainului este institutia juridica formata din totalitatea normelor
 juridice stabilind drepturile si obligatiile pe care le pot avea strainii pe teritoriul
Conditia juridica a
statului in care se afla;
strainului
 este determinata de legea statului in care strainul se gaseste sau cu jurisdictia
caruia are legaturi;
 in Romania, conditia juridica a strainului este reglementata prin O.U.G nr.
194/2002( legea forului).
Cetatenia este institutia de drept ce cuprinde norme privitoare la legatura politica si

 juridica intre o persoana fizica si stat, persoana fizica in calitate de cetatean este
Cetatenia
titulara de drepturi si obligatii care constituie statutul ori conditia sa;
 Reprezinta apartenenta unei persoane la stat
I.3 Metodele dreptului international privat
I.3.1 Regula solutionarii conflictului

A. Norma juridica are o structura proprie, fiind specifica dreptului
 international privat diferita de cea a normelor juridice de drept intern, si prin care se
Norma juridica
desemneaza in mod abstract norma materiala a unui sistem national de drept;
 norma conflictuala stabileste normele materiale competente, fiind o norma de
trimitere sau de fixare, ea indicand doar legea aplicabila;
 rolul normei conflictuale inceteaza din momentul desemnarii legii aplicabile;
 structura normei conflictuale este formata din continutul si legatura acesteia;
 continutul normei conflictuale sau ipoteza, cuprinde raporturile de drept la
care face referire;
 legatura normei conflictuale sau dispozitia, indica legea competenta a guverna
raportul juridic cu element de extraneitate;
7
 intre continutul si legatura normei conflictuale exista puncte de legatura ce
asigura localizarea unui raport juridic in cadrul unui sistem de drept (cetatenia,
teritoriul, pavilionul navei, vointa partilor la incheierea actului juridic).
B. Clasificarea normelor conflictuale

Dupa felul legaturii:
 norme conflictuale unilaterale sau cu indicare directa
 norme conflictuale bilaterale sau cu indicare generala
Dupa continutul lor:

 norme conflictuale referitoare la persoanele fizice
(juridice);
 norme conflictuale privitoare la proprietate;
 norme conflictuale privitoare la contracte;
 norme conflictuale privitoare mostenire;
 norme conflictuale referitoare la faptele juridice, etc
I.3.2 Reguli substantiale

Metoda directa de reglementare in dreptul international privat (metoda
 regulilor substantiale)
Metoda directa
 sunt norme de drept material (drept civil, dreptul familiei, dreptul muncii, etc)
sau norme de drept procesual, si reglementeaza in mod direct raporturile juridice cu
element de extraneitate, pe care le solutioneaza;
 provin din izvoare interne, dar pot sa provina si din izvoare internationale;
 cele mai importante norme materiale care apartin dreptului international privat
sunt cele care reglementeaza conditia juridica a strainului in Romania si efectele
hotararilor judecatoreti si arbitrale straine in Romania.
I.4 Izvoarele dreptului international privat
Izvoarele materiale sunt faptele sociale si factorii care configureaza si duc la geneza
regulii de drept
8
Izvoarele formale sunt mijloacele cu ajutorul carora se exprima izvorul material,
forma pe care o imbraca dreptul in ansamblul normelor sale
I.4.1 Izvoarele interne ale dreptului international privat

Legea si celelalte acte juridice normative -acel act normativ care este elaborat de
 catre puterea legislativa dupa o procedura speciala si care dispune de o forta juridica
Izvoare interne
Legea superioara celorlalte acte normative ce i se conformeaza;
 acte normative specifice: Codul civil, Legea nr. 105/1992;
 acte normative nespecifice sunt acelea care reglementeaza raporturi specifice
altor ramuri de drept, insa contin si norme de drept international privat: Constitutia
Romaniei, Codul de procedura civila, Legea 31/1990, etc.
 Jurisprudenta - in doctrina romaneasca nu este acceptata practica judecatoreasca ca

Izvoare interne
Jurisprudenta izvor de drept, in general;
 practica arbitrala nu constituie izvor al dreptului international privat, dar
prezinta importanta pentru interpretarea normelor conflictuale care reglementeaza
raporturile de drept international privat;
Doctrina -doctrina juridica- stiinta dreptului- are un rol foarte important in dreptul
 international privat, constituind sursa explicita si critica a acestuia, rezida in demersul
Izvoare interne
Doctrina conceptual, in analizele investigatiile si interpretarile pe care teoreticienii dreptului le
dau fenomenalitatii juridice.
I.4.2 Izvoarele internationale ale dreptului international privat

Sunt izvoare ale dreptului international privat: conventiile internationale, cutuma
internationala si uzantele comerciale.
Tratatele si acordurile internationale

Izvoarele - tratatul international este un act juridic bilateral sau multilateral, incheiat intre state,
internationale
Tratatele intre acestea si alte subiecte de drept international; act juridic ce reprezinta
manifestarea de vointa a statelor sau a subiectelor de drept international, prin care
reglementeaza relatiile dintre ele;
9
 reprezinta principalul izvor de drept international privat, fiind cunoscut din
antichitate;
Clasificarea tratatelor:
 tratate privind reguli uniforme, de drept substantial din domeniul proprietatii
industriale (Conventia de la Paris,1883) si intelectuale (Conventia de la Berna,1886);
din domeniul navigatiei aeriene (Conventia de la Varsovia,1929); din domeniul
maritim, arbitrajului international, comercial, etc ;
 Conventia Europeana a Drepturilor Omului 1950-este catalogul drepturilor
fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat la Roma pe 4 noiembrie 1950,
care contine mai multe protocoale, referitoare la diferite domenii ce privesc drepturile
si libertatile fundamentale ale omului; normele acestei conventii au prioritate fata de
normele interne.
 Conventii privind unificarea regulilor conflictului de legi-nu exista un drept
international general sau unanim admis
 Ttratatul de la Maastricht, a consfiintit infiinatarea Uniunii Europene,
intemeiata pe Comunitatea Europeana;
 cele trei comunitati au generat o legislatie specifica- dreptul european.
Cutuma internationala si uzantele comerciale internationale

 Izvoare
internationale
Cutuma Cutuma (obiceiul) este o regula de conduita ce se formeaza spontan, ca urmare a
apelarii repetate, o perioada de timp relativ indelungata, intr-o anumita colectivitate;
 este prima forma de manifestare a dreptului;
 rolul cutumei este foarte important in dreptul anglo-saxon si in fostele colonii
britanice;
 continua sa fie un izvor al dreptului maritim datorita specificului formarii
comertului maritim, dar in special ale activitatilor portuare
 Uzantele comerciale sunt definite ca fiind o anumita conduita a partilor care nu se

Uzantele comerciale
naste dintr-un act ori operatiune economica izolata, ci este rezultatul unei atitudini
exprimate expres sau tacit, constant si ca ceva obisnuit in timp, cu caracter general
sau numai intr-un sector de activitate, intr-un anumit loc, port sau zona;
10
Uzantele comerciale internationale se aplica sub forma unor clauze conventionale
exprese ori tacite, fara ca ele sa poata deroga de la normele imperative.
 In dreptul romanesc uzantele sunt izvor de drept, consacrat de art. 1 C.Civ.
si art. 360 alin.1C.proc.civ.
Clauzele –tip. Regulile Incoterms- in raporturile comerciale internationale au un rol

foarte important, fiind inserate in contracte si duc la evitarea unor interpretari
contradictorii ale caluzelor contractului sau a situatiilor, posibil conflictuale.
 Clauzele Incoterms reprezinta termenii comerciali internationali acceptati ce

Clauzele Incoterms
definesc si statuteaza cadrul in care cumparatorul si vanzatorul isi desfasoara rolul in
privinta transportului de marfa, proprietatea marfii, asigurarea marfii;
-au un caracter facultativ.
I.5 Dreptul international privat: notiune, natura juridica si legatura sa cu

alte ramuri de drept
I.5.1 Notiune si natura juridica ansamblul de norme juridice care

 reglementeaza relatiile sociale de drept privat avand un element de extraneitate,
Definitia dreptului
international incheiate intre persoanele fizice si/sau juridice aflate pe pozitie de egalitate juridica;
pri at
 denumirea de „drept international privat” a fost utilizata de la jumatatea sec. al
XIX- lea
I.5.2 Legatura cu alte ramuri de drept

 Ramura de drept- este un ansamblu distinct de norme juridice, legate organic
intre ele, care reglementeaza relatiile sociale ce au acelasi specific, folosesc aceeasi
metoda sau acelasi complex de metodele
 Institutia juridica- cuprinde normele juridice care reglementeaza o anumita
grupa unitara de relatii sociale.
A. Legatura dintre dreptul international privat si dreptul civil
 dreptul civil este acea ramura care reglementeaza raporturile patrimoniale si
nepatrimoniale stabilite intre persoanele fizice si/sau juridice aflate pe pozitii de
egalitate juridica;
11
 obiectul dreptului international privat il constituie raporturile de drept civil
cu element de extraneitate ( cuprinzand atat raporturile din dreptul civil propriu-zis,
cat si cele din dreptul familiei, dreptul procesual civil, dreptul muncii, dreptul
comercial, s.a);
 dreptul international privat inglobeaza sub aspectul continutului si dreptul
civil.
B. Legatura cu dreptul comertului international
civil.
 dreptul comertului international este ansamblul regulilor juridice care
reglementeaza operatiile comerciale realizate de agenti economici ale caror interese
sunt situate in state diferite- avand un caracter comercial;
 obiectul dreptului comertului international il formeaza acele relatii
juridice care au caracter comercial dar si caracter international, constituind doar un
aspect al dreptului international privat.
C. Legatura cu dreptul international public
civil.
 dreptul international privat se distinge prin calitatea subiectilor (in dreptul
international public subiectele sunt statele si organizatiile internationale),
preponderenta izvoarelor interne, obiect;
 izvoarele ordinii publice in dreptul international privat este un reflex al
puterii suverane de a ocroti propria ordine de stat si de drept;
 dreptul international public este pentru dreptul international privat „sursa”
dar si „ sistem de referinta »
TEST DE AUTOEVALUARE
Ce reprezinta elementul de extraneitate pentru dreptul international privat ?
12
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
I. Tratate şi monografii:
Ion Chelaru, Gh. Gheorghiu < Drept international privat> Editura C.H. Beck,
Bucuresti 2009
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu < Drept International Privat> Ed. Universul juridic,
Bucuresti 2008
Ion Macovei, Drept international privat Editura C.H. Beck, Bucuresti 2011
TEMĂ DE REFLECŢIE
Norma juridica in dreptul international privat
MODELE DE ÎNTREBĂRI
Întrebările vor fi tip grilă, cu cel puţin un răspuns fiecare întrebare.
13
1. Sunt considerate elemente de extraneitate:
a) cetatenia, credinta religioasa, nationalitatea
b) locul executarii actului juridic
c) locul unde s-a produs prejudiciul.
2. Constituie izvor al dreptului international privat:

a) legea
b) doctrina
c) jurisprudenta
3. Sunt izvoare ale dreptului international privat:

a) tratatele, acordurile internationale
b) uzantele comerciale
c) cutuma internationala
4. Prin drept international privat se intelege:

a) totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale de drept privat,
in sens larg, avand un element de extraneitate
b) totalitatea normelor juridice avand ca obiect reglementarea relatiilor dintre
state
c) isi are sursa si sistemul de referinta din dreptul international public.
5. Cutuma reprezinta:
a) obiceiul locului
b) este izvor al dreptului maritim
c) nu este izvor de drept in sistemul romanesc
6. Uzantele comerciale
a) sunt consacrate ca izvor de drept in sistemul romanesc
b) nu au caracter de izvor de drept
c) se regasesc in C. Civ, dar si in C.Proc. civ Romanesc
7. Regulile Incoterms
a) sunt clauze-tip intalnite in contractele comerciale
b) au un caracter obligatoriu
c) au caracter facultativ
RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI
Intrebari Raspunsuri Intrebari

Raspunsuri
1 a,b,c 6 a,c
2 a,b 7 a,c
3 a,b,c
14
4 a
5 a,b
15
CAPITOLUL II
CONFLICTELE DE LEGI
1. Cuprins
2. Obiectiv general
8. Modele de teste
Cuprins:
 Introducere
 Evolutia istorica a conflictelor de legi
 Metoda indirecta de solutionare a conflictelor de legi
 Metoda directa de solutionare a conflictelor de legi
 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind aplicarea

metodelor de solutionare a conflcitelor.
 Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privind prind

conflictele de legi,cunoasterea metodelor inderecta si directa de solutionare
a conflictelor de legi in dreptul international privat.
= 3 ore
16
CAPITOLUL II
CONFLICTELE DE LEGI
II.1 Introducere
Aparitia conflictelor de legi -in dreptul international privat, conflictul de legi rezulta
din diferentele de reglementare juridica constatate de la un sistem de drept la altul.
Conflictul de legi - exista cand o relatie privata internationala are legatura cu mai
 multe sisteme de drept nationale, fiind necesara alegerea si stabilirea unei metode de
Conflictul de legi
solutionare a acestor conflicte si desemnarea legii aplicabile.
 In dreptul international privat exista doua metode care rezolva situatia

relatiilor private internationale :
metoda indirecta- de a cauta legea cea mai potrivita a guverna raportul de
drept
metoda directa- posibilitatea de a elabora o regula substantiala care sa
solutioneze direct situatia litigioasa.
II.2 Evolutia istorica a conflictelor

A. Antichitate
 deoarece strainul nu era considerat subiect de drept, in perioada antica nu se
poate vorbi de un conflict de legi; acesta nu putea dispune de proprietati si nu avea
dreptul sa se casatoreasca.
 au existat exceptii cu privire la incheierea tratatelor intre cetatile-orase- in
Grecia, dar si in Imperiul Roman pana la 212, pe timpul lui Caracalla, cand s-a
acordat cetatenie tuturor locuitorilor;
Perioada statului cetate:
 se caracterizeaza prin absenta premiselor aparitiei conflictelor de legi
 dreptul roman era ius proprium civium romanorum, aplicabil doar cetatenilor,
nu recunostea capacitatea strainului si nici dreptul strain.
Perioada Imperiului mediteranean:
17
 existau mai multe categorii de cetati:
1. cetati federate - pozitia lor fata de Roma era stabilita printr-un tratat
international avantajos;
2. cetati libere - nu faceau parte efectiva din teritoriul imperiului;
3. cetatati supuse –decumanae, tributariae-faceau parte din imperiu, ca
provincii si erau supuse guvernatorilor de provincie;
 In aceasta perioada a luat nastere ius gentium- un ansamblu de reguli de
elaborare romana ce reglementau relatiile dintre peregrini si romani sau dintre
peregrinii din cetati diferite-acestea nu reglementau insa decat o parte a relatiilor
sociale.
Perioada Imperiului romano-bizantin:
 In ultima etapa a imperiului roman se constata o atenuare a deosebirilor dintre
sistemele de drept aplicate deoarece prin edictul lui Caracalla din 212 li se acordase
tuturor locuitorilor imperiului cetatenia romana si regulile referitoare la conflictele de
legi nu prezinta importanta.
B. Evul mediu
 Teoria personalitatii legilor
Sistemul personalitatii legilor
 Dupa caderea Imperiului roman de apus (476), s-a aplicat legea
personalismului legilor: pe acelasi teritoriu unde convietuiau mai multe popoare
fiecare aplica propria lege;
 A fost posibila numai in conditiile unei economi slab dezvoltate,
corespunzator unui schimb sporadic intre membrii grupurilor care locuiau pe acelasi
teritoriu.
 Teritorialismul cutumelor sec. XI-XIII

Sistemul teritorialitatii cutumelor
 Cutumele teritoriale se aplicau persoanelor care se prezentau in fata
instantelor, fie ca erau supusi sau straini- se intalnesc dupa formarea statelor feudale
din sec. IX-X.
18
 Conflictele de legi se solutionau prin aplicarea uniforma a legilor instantelor
sesizate, legea straina nu era luata in considerare chiar daca drepturile fusesera
castigate intr-o alta provincie conform acelor cutume.
 Scoala statutarilor italieni sec. XIII-XV

Glosatorii -este epoca in care se naste teoria conflictelor de legi intre dreptul
roman si statutele unui oras sau intre statutelor unor orase diferite, iar primii care s-au
ocupat de solutionarea acestor conflicte de legi au fost glosatorii – adica juristi ai
timpului ce cautau solutii ale conflictelor de legi in textele dreptului roman, facand
insemnari pe marginea textelor din corpus iuris civile care se numeau glose.
Postglosatorii si scoala italiana a statutelor- sistemul de solutii conflictuale

propus de postglosatori a format scoala italiana a statutelor, ei elaborand notiunea de
conflict de legi;
 Au admis posibilitatea aplicarii dreptului strain de catre o instanta locala;
 Au elaborat un sistem de principii de solutionare a conflictelor de legi, care
fixau intinderea de aplicare a statutelor unei cetati in raport cu dreptul strain;
 Apar primele categorii ale dreptului international privat: lex fori, lex rei sitae,
lex loci delicti.
 Scoala franceza a statutelor sec XVI-XVIII
Bernanrd D Argentre, magistrat, imparte cutumele in reale si personale: cele
reale se aplica bunurilor, indiferent de originea sau domiciliul partilor, deci au
un caracter teritorial, iar cele personale urmeaza persoana chiar si in afara
domiciliului, deci sunt extrateritoriale.
Charles Dumoulin, avocat, considerat ca fiind ultimul postglosator francez,
implica ideea existentei unui statut al contractelor, ce depinde de vointa
exercitata de parti.
 Scoala olandeza a statutelor sec XVII
Tarile de Jos aveau propriile lor legi si de aici apare in dreptul international
privat si conflictele intre legi nationale.
 sunt respectate drepturile dobandite in strainatate si se permite cooperarea
internationala;
19
 dupa obiectul lor statutele lor erau: reale, personale sau mixte
 dupa sfera de aplicare statutele erau toate teritoriale
C. Perioada moderna- se constituie statele moderne, se dezvolta relatiile

internationale ce au dus la configurarea dreptului international privat.
 Scoala germana sec. XIX
 se renunta la metodele statutarilor si la clasificarea statutelor in personale si
reale;
 drepturile privind persoana sunt supuse legii domiciliului acesteia, drepturile
reale depind de legea situarii bunurilor, contractele sunt supuse tarii de executare a
acestora, delictele sunt supuse legii tarii unde au fost comise.
 Teoria italiana a personalitatii legilor sec. XIX - sub influenta ideilor

lui Mancini se naste ideea personalitatii legilor: dreptul civil privat este
personal si national si trebuie sa urmeze persoana si in afara patriei sale.
 Scoala anglo-americana
 preponderenta principiului teritorialitatii legilor;
 drepturile dobandite in virtutea legii straine sunt recunoscute;
 admiterea principiului autonomiei de vointa in materie contractuala;
 institutii care apartin dreptului procesual si carora li se aplica legea forului,
cea engleza sau cea americana.
D. Perioada contemporana - este caracterizata de o dezvoltare considerabila a

dreptului international privat prin conventii internationale, prin aparitia Uniunii
Europene si interventia statului in relatiile private internationale.
II.3 Metoda indirecta de solutionare a conflictelor de legi
II.3.1 Conflictul de legi -acea situatie in care, cu privire la un raport juridic

Metoda cu element de extraneitate, sunt succesibile a fi aplicate doua sau mai multe legi
indirecta
Conflictul de legi apartinand unor state diferit, cu care raportul juridic are legatura prin elementul de
extraneitate;
20
 mecanismul prin care sistemul de drept al forului face ca doar una dintre legile
aflate in concurs sa fie aplicata cu titlu de lex causae aceasta fiind ori legea proprie
ori o lege straina - este metoda conflictualista ori metoda aplicarii normelor
conflictuale;
 modul in care este indicata legea aplicabila raportului juridic poate fi:
direct- stabileste cu precizie legea aplicabila;
indirect atunci cand legiuitorul stabileste limitele de aplicare ale normelor
proprii si ale celor straine, printr-o formula de fixare;
 este o notiune specifica dreptului international privat
  Prezentarea regulii de conflict

Regula de conflict
Trasaturile regulii de conflict
- indirecta
- abstracta
- bilaterala
 Punerea in aplicare a regulii de conflict

Aplicarea din oficiu a regulii de conflict, situatii posibile
a) cazul in care una dintre parti invoca aplicarea legii straine, iar cealalta parte
invoca aplicarea lex fori – judecatorul va stabili pe baza regulii de conflict,
legea substantiala aplicabila, motivand alegerea sa.
b) cazul in care niciuna dintre parti nu invoca aplicarea legii straine intr-un
litigiu international privat unde regula de conflict desemneaza legea
substantiala straina.
Gasirea regulii conflictuale

Calificarea este operatiunea de interpretare a notiunilor juridice cuprinse intr-o
 norma juridica, pentru a determina carei categorii apartine o situatie juridica, precum
Clasificarea
si regulile aplicabile acelei situatii.
-se face in functie de un act, fapt sau relatie ori raport juridic pentru a arata
categoriile sau notiunile juridice existente intr-un sistem de drept
Conflictul de calificari- situatia in care notiunile folosite de norma conflictuala sunt
calificate diferit de sistemele de drept incidente.
21
Felurile calificarilor:
primara-constituie o problema de drept international privat prin care se determina
legea competenta sa guverneze raportul juridic cu element de extraneitate;
secundara- intervine dupa cea primara si apartine dreptului intern, constand in
operatiunea de stabilire a sensului normei juridice, a drepturilor, obligatiilor si
actiunilor partilor in conformitate cu legea interna aplicabila in cauza.
In functie de elementele de structura ale normei conflictuale:

Calificarea notiunilor folosite pentru desemnarea continutului normei
conflictuale – prin care se solutioneaza conflictul de legi, determinandu-se legea
materiala aplicabila;
Calificarea notiunilor folosite pentru desemnarea legaturii normei
conflictuale – prin care nu se schimba norma conflictuala, insa influenteaza solutia
data conflictului de legi.
In functie de caracterul calificarii :

Calificare legala- se face de catre legiuitor printr-un text de lege
Calificarea jurisdictionala - sensul notiunilor este determinat de judecator, pe
baza principiilor sistemului de drept al unui stat.
Principiul calificarii lex fori -Calificarea se face dupa legea instantei sesizate,
 solutia lex fori este principala, iar celelalte secundare.
Clasificarea
 In dreptul romanesc calificarea se face dupa lex fori (art.2558 C.civ.), dar sunt
si exceptii cand este permisa calificarea dupa legea straina.
Actiunea timpului asupra conflictelor de legi

a) Schimbarea regulii de conflict
In cadrul aceluiasi sistem de drept – normele conflictuale noi determina diferit fata de
cele anterioare, aplicarea legii in spatiu, aceste norme succesive intervenind in cadrul
legislatiei aceluiasi stat;
In dreptul romanesc o astfe de situatie a intevenit odata cu aplicarea noului Cod civil;
22
Constitutia Romaniei prevede in art. 15 ca normele conflictuale nu se pot aplica in
mod retroactiv deoarece legea dispune doar pentru viitor, cu exceptia legii penale mai
favorabile.
b) Schimbarea legii straine
In cazul in care in sistemul de drept strain reglementarea din dreptul obiectiv a
cunoscut o modificare, adica o inlocuire a unei reglementari cu alta noua, in dreptul
international privat se aplica regulile dreptului tranzitoriu strain pentru a nu se aplica
deformat dreptul strain.
 c) Conflictul mobil de legi

Conflictul mobil de
legi Reprezinta situatia unui raport juridic cu element de extraneitate care este supus
succesiv la doua sisteme diferite de drept diferite, datorita schimbarii punctelor de
legatura;
-se refera la legea materiala competenta sa carmuiasca raportul juridic si nu la
norma conflictuala avuta in vedere;
-conflictul dintre legile materiale aplicabile apare datorita schimbarii
punctelor de legatura prin vointa partilor, fara a a fi determinata de schimbarea
normei conflictuale sau a legii aplicabile dispuse prin lege.
Poate sa apara in:
-statutul personal;
-statutul real imobiliar;
-drepurile creditorului asupra patrimoniului debitorului;
-in privinta formei testamentului;
- in privinta persoanelor juridice.
In dreptul roman, norma conflictuala cu care raportul juridic are tangenta dupa
schimbarea punctului de legatura, poate acorda aplicabilitate oricareia dintre legile
aflate in conflict.
II.3.2 Luarea in considerare a regulilor de conflict straine

Se aplica in doua cazuri:
- cand este adoptata o regula de conflict unilaterala;
- in ipoteza retrimiterii
 Unilateralismul
23
Regula de conflict unilaterala face a fi aplicata numai lex fori.
  Retrimiterea - Presupune un conflict in spatiu al normelor conflictuale; Este
Retrimiterea
situatia in care normele conflictuale din cadrul fiecarui sistem de drept in prezenta
coexista si au puncte de legatura diferite.

 Conflictul pozitiv -Apare atunci cand fiecare norma conflictuala trimite la
Conflictul pozitiv
propriul sau sistem de drept, desemnandu-l ca fiind aplicabil.
 In cazul conflictului pozitiv de norme conflictuale, retrimiterea este exclusa.
 Conflictul negative- Presupune situatia in care normele conflictuale din fiecare

Conflictul negatiiv
sistem de drept in prezenta fac trimitere fie la dreptul celuilalt stat, fie la cel al unui
stat tert, fara a declara aplicabil propriul sau sistem de drept;
 Reprezinta prima conditie a retrimiterii situatia in care ne aflam intr-un
conflict negativ al normelor conflictuale in spatiu.
 A doua conditie a retrimiterii priveste necesitatea ca trimiterea de catre norma
conflictuala sa se faca la intregul sistem de drept strain, inclusiv la normele lui
conflictuale.
 In dreptul international privat roman regula este cea a admiterii retrimiterii de
gradul I, conform dispozitiilor art. 2559 alin. 2 din Codul civil.
Cazuri de neaplicare a retrimiterii:
 Cand partile au ales legea aplicabila actului potrivit autonomiei de vointa;
  Cand se aplica regula locus regit actum nu se aplica retrimiterea, deoarece
Neaplicarea
retrimiterii forma actului este intotdeauna supusa legii locului unde actul a fost incheiat, fara a se
lua in considerare normele conflcituale ale dreptului strain;
 Cand se determina cetatenia unei persoane, orice referire la legea straina este
imposibila, retrimiterea fiind exclusa;
 Cand retrimiterea de gradul II nu permite determinarea legii aplicabile.
II.3.3 Aplicarea legii straine

In activitatea de solutionare a conflictelor de legi, una dintre solutii este aplicarea
legii straine.
Statutul legii straine
24
 Lege straina- dreptul strain, in sens larg, iar in sens restrans, se refera la legea
propriu-zisa;
 Aici are sensul de lex cause, adica de lege competenta sau lege aplicabila in
cauza;
 Dreptul strain se aplica deoarece aplicarea lui este consimtita printr-o
incuviintare expresa sau tacita, de catre legea forului.
 Prin aplicarea legii straine se intelege ca raportul juridic cu element de
extraneitate este supus legii starine, a carei competenta este data de normele
conflictuale ale forului.
 Prin exceptie, reciprocitatea este o ceruta in privinta normelor conflictuale, in
materia statutului personal.
 Reciprocitatea este ceruta si in materia recunoasterii persoanelor juridice
straine fara scop lucrativ, scutirea de supralegalizare a actelor intocmite sau legalizate
de o autoritate straina, scutiri sau reduceri de taxe si cheltuieli de procedura,
recunoasterea hotararilor judecatoresti, etc.
Sarcina probei legii straine este impartita intre judecatori si parti.
In dreptul romanesc legea straina este element de drept, iar instanta este obligata a lua
masuri din oficiu pentru determinarea continutului acesteia (art.2562 alin.1 C.civ.).
Totusi, partea care invoca aplicarea legii straine poate fi obligata sa faca dovada
continutului ei (art.2562 alin.2 c.civ.).
 II.3.4 Ordinea publica - Este formata din ansamblul principiilor

Ordinea publica
fundamentale ale statului roman, ale Uniunii Europene si drepturile fundamentale ale
omului, aplicabile in raporturile juridice cu element de extraneitate;
-Se invoca, procedural, prin exceptia de ordine publica de drept international privat.
-In dreptul international privat, ordinea publica inlatura aplicarea legii competente
potrivit normei conflictuale (art.2564 C.civ.).
Caractere juridice ale ordinii publice
 Caracterul national, se interpreteaza conform dreptului forului;
 Caracterul actual, instanta trebuie sa se raporteze la continutul ordinii publice
din momentul pronuntarii hotararii si nu din momentul incheierii actului juridic ori a
recunoasterii hotararii straine pronuntata intr-o alta tara.
25
 Caracter de exceptie de la regula potrivit careia dreptul strain, normal
competent, trebuie sa se aplice raportului juridic cu element de extraneitate.
Efectele invocarii ordinii public in drepul international privat
 Cand este vorba despre crearea de drepturi, ordinea publica are un efect
negativ: legea straina este inlaturata, iar raportul juridic nu se poat naste;
 Cand este vorba despre drepturile dobandite, exceptia de ordine publica are
un caracter atenuant: pot exista raporturi juridice care nu ar fi putut lua nastere pe
teritoriul legii locului, pentru ca s-ar fi opus ordinea publica, dar care, odata nascute
in tara straina, sunt recunoscute si de legea forului.

II.3.5 Frauda la lege in dreptul international privat
 In dreptul international privat, partile isi pot modela in mod voit conduita asa incat
Frauda la lege
legea aplicabila raportului juridic pe care il incheie sa nu fie legea competenta, ci
legea favorabila lor.
Poate interveni in urmatoarele domenii:
- statutul personal
- bunurile mobile
- forma actului juridic
- succesiunile
- persoanele juridice
Pentru constatarea fraudarii legii in dreptul international privat, trebuiesc indeplinite
cumulativ urmatoarele conditii:
- sa existe un acord de vointa al partilor;
- partile sa utilizeze mijloace licite;
- sa existe intentia frauduloasa a partilor de a crea in mod voit conditii de
fraudare a legii competente;
- sa se ajunga la un rezultat ilicit, obtinut de parti, care sa contravina legii
competente aplicabile.
Se admite necesitatea sanctionarii fraudei la lege prin sanctiunea inopozabilitatii
actului in tara a carei lege a fost inlaturata.
In dreptul romanesc, 2564 alin.1 C.civ. prevede ca aplicarea legii straine este
inlaturata daca a devenit competenta prin frauda, aplicandu-se legea romana.
26
Frauda la lege se invoca numai daca nu exista un alt mijloc pentru inlaturarea actului
juridic incheiat in fraudarea legii romane.
Dovada poate fi facuta prin orice mijloc de proba
Metoda II.4.Metoda directa de solutionare a conflictelor de legi -Prin aceasta,

directa
raportului juridic cu element de extraneitate ii este aplicabila o norma substantiala,
solutionarea litigiului fiind facuta direct de o norma de drept international privat.
 Normele substantiale de drept international privat sunt clasificate astfel:

reguli substantiale- care reglementeaza direct relatiile private internationale;
reguli interne- desi edictate pentru situatii juridice interne, se aplica la situatii
internationale, fara a se trece prin medierea unei regulii de conflict.
 Reguli materiale de drept international privat

Clasificare:
 reguli materiale statale: sunt mai putin numeroase si le intalnim de obicei, in
domeniul comertului;
 reguli materiale conventionale: sunt cuprinse in tratate internationale, fiind
comune si aplicabile semnatarilor;
 reguli cutumiare, cu origine nestatala, se intalnesc in domeniul comertului
international
 Legi de politie
Legi de aplicatie imediata
Legile de politie numite si de ordine publica, constituie un mecanism de a inlatura
legea straina, normal aplicabila potrivit regulilor de conflict (art.2566 C.civ.);
Legea de politie este o regula substantiala;
In domeniul concurentei aplicarea regulilor de politie este asigurata de Consiliul
Concurentei;
Protejeaza un interes general sau o parte mai slaba in raporturile juridice cu un
profesionist.
27
Judecatorul este obligat sa aplice, din oficiu si de indata legile de politie identificate
in sistemul de drept national, ca operatiune prealabila, anterioara aplicarii regulii de
conflict, pe care o inlatura.
Prezentati regulile de conflict
Ion Chelaru, Gh. Gheorghiu < Drept international privat>editia a II-a, Editura
C.H. Beck, Bucuresti 2009
Dan Lupascu, Nicoleta Cristus < Practica judiciara si legislatie in materia
dreptului international privat>, Ed. Wolters Kluwer,2009
Marie –Laure Niboyet, Geraud de Geouffe de la Pradelle < Droit international
prive> L.G.D.J., 2008
Ovidiu Ungureanu, Calina Jugastru, Adrian Circa < Manual de drept
international priva t> ,Ed. Hamangiu,2008
28
B.Ancel,Y.Lequette <Les grands arrets de la jurisprudence francaise de droit
international prive >Ed. Dalloz,2006
TEMĂ DE REFLECŢIE
Retrimiterea in dreptul international roman
1. In cazul calificarii jurisdictionale, sensul notiunilor este determinat de:

a) lege
b) judecator, in baza principiilor sistemului de drept al unui stat
c) instanta sesizata cu recunoasterea hotararii
2. Prin lex fori se intelege:

a) se face calificarea dupa legea instantei sesizate
b) judecatorul stabileste legea competenta
c) se aplica si in sistemul de drept roman
3. Retrimiterea de gradul I inseamna:

a) retrimiterea complexa
b) se face la legislatia unui stat tert
c) se face la legea forului
4. Retrimiterea de gradul II inseamna:

d) retrimiterea complexa
e) se face la legislatia unui stat tert
f) se face la legea forului
5. Este conflict pozitiv atunci cand :

a) norma conflictuala trimite la propriul sistem de drept
b) normele conflictuale fac trimitere ori la dreptul celuilalt stat ori la un stat
tert
c) cand exista mai multe norme ce pot fi aplicate simultan
6. Exista frauda la lege in dreptul international privat cand:
29
a) partile utilizeaza mijloace licite, permise de lege, dar prin care se ajunge la
ocolirea legii;
b) partile utilizeaza mijloace ilicite;
c) exista intentie frauduloasa pentru a crea in mod vadit conditii de fraudare
a legii
7. Conflictul mobil de legi poate fi regasit in domenii privind:

a) schimbarea cetateniei sau a domiciliului unei persoane;
b) deplasarea unui bun mobil in alta tara;
c) cand testatorul isi schimba cetatenia inainte de deces.
8.Sistemul de drept international roman admite:

a) retrimiterea de gradul I
b) retrimiterea de gradul II
c) nu o admite
9. In dreptul romanesc legea straina este:

a) element de fapt
b) element de drept
c) nu are nici o importanta deoarece nu se aplica
10. Legile de politie se aplica

a) de indata si cu precadere
b) si inlatura regula de conflict
c) chiar daca regula de conflict indica legea straina
Intrebari Raspunsuri Intrebari Raspunsuri

1 b 6 a, c
2 a, c 7 a,b,c
3 c 8 a
4 a, b 9 b
5 a 10 a, b
30
CAPITOLUL III
CONFLICTELE DE JURISDICTII
1. Cuprins
2. Obiectiv general
8. Modele de teste
Cuprins
 Competenta internationala de jurisdictie

 Legea procedurala aplicabila in litigiile de drept international privat
rezolvate de instantele romane
 Efectele hotararilor judecatoresti straine
 Arbitrajul international
 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind

competenta internationala de jurisdictie, legea aplicabila in litigiile de drept
international privat, precum si efectele hotararilor judecatoresti straine.
 Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privind

competenta, hotararile judecatoresti, larbitrajul international.
= 3 ore
31
CAPITOLUL III
CONFLICTELE DE JURISDICTII
III.1. Competenta internationala de jurisdictie

Competenta in dreptul international privat - inseamna stabilirea instantelor unui
 anumit stat fata de acelea ale altora care sunt chemate sa solutioneze litigiul cu
Competenta
element strain;
 Aceasta se determina, in cazul in care nu exista reglementari speciale, potrivit

normelor care reglementeaza competenta teritoriala.
Uniformizarea internationala si europeana in domeniul competentei jurisdictionale
 Conferinta de la Haga a elaborat, in 1999 - un proiect de conventie privind

competenta si hotararile straine in materie civila si comerciala;
 Comunitatea europeana a adoptat Regulamentul nr.44/2001, Regulamentul
2201/2003 si Regulamentul nr.805/2004, normele acestora avand prioritate fata de
cele nationale ale statelor membre.
III.1.1 Competenta internationala jurisdictionala potrivit legii romane

Competenta jurisdictionala din dreptul international privat difera de cea din dreptul
intern;
Fiecare stat are norme ce determina competenta jurisdictionala din dreptul
international privat a instantelor nationale; aceste norme sunt imperative.
Art. 148 din Legea nr. 105/1992 prevede ca instantele romanesti sunt competente sa
solutioneze procesele dintr-o parte romana si o parte straina sau numai dintre straini,
persoane fizice sau persoane juridice.
 Competenta alternativa
Competenta
alternativa Instantele romane sunt competente sa judece un litigiu cu element de extraneitate,
potrivit art. 149 din Legea nr. 105/1992, daca:
32
1. paratul sau unul dintre parati isi are domiciliul, resedinta sau fondul de comert in
Romania;
2. pentru persoanele juridice, instanta este competenta daca sediul, filiala, agentia
sau reprezentanta ei se afla in Romania;
3. reclamantul din cererea de pensie de intretinere, cand aceasta are caracter
principal, are domiciliul in Romania;
4. locul unde a luat nastere sau trebuia executata o obligatie izvorata dintr-un
contract, se afla in Romania;
5. locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligatiile extracontractuale
sau efectele sale, se afla in tara;
6. statia feroviara sau rutiera, portul, aeroportul de incarcare sau descarcare al
pasagerilor sau marfurilor transportate se afla in Romania;
7. bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul se afla in Romania;
8. ultimul domiciliu al defunctului sau bunuri ramase de la acesta, se afla in
Romania;
9. imobilul la care se face referire in cerere, se afla in Romania, in acest caz strainul
putand fi reclamant sau parat.
Aceasta competenta deteminata de art. 149 este o competenta alternativa, deoarece
legea nu face precizarea ca instantele romane ar fi exclusiv competente sa solutioneze
aceste litigii.
Potrivit art. 150 din Legea nr. 105/1992, instantele romane sunt competente
sa judece si:
1. procesele dintre persoanele cu domiciliul in strainatate, referitoare la acte si
fapte de stare civila inregistrate in Romania, daca cel putin una dintre parti este
cetatean roman;
2. procesele referitoare la ocrotirea minorului sau interzisului, cetatean roman cu
domiciliul in strainatate;
declaratia mortii prezumtive a unui cetatean roman, chiar daca se afla in
strainatate la data la care a intervenit disparitia;
3. procesele referitoare la ocrotirea in strainatate a proprietatii intelectuale a unei
persoane domiciliate in Romania, cetatean roman sau strain, ori fara cetatenie;
4. procesele dintre straini daca acestia au convenit expres astfel;
33
5. procese referitoare la abordajul unor nave sau aeronave, cele referitoare la
asistenta sau salvarea unor persoane sau a unor bunuri in marea libera ori intr-un
loc sau spatiu nesupus suveranitatii vreunui stat;
6. insolventa sau orice alta procedura privind incetarea platilor, in cazul unei
societati comerciale straine cu sediul in Romania;
7. orice alte procese stabilite prin lege.
Competenta exclusiva
 Conform art. 151 din Legea nr. 105/1992, instantele romane sunt exclusiv
Competenta
exclusiva competente sa judece procesele privind raporturile de drept international
privat referitoare la:
1. actele de stare civila intocmite in Romania si care se refera la persoanele
domiciliate in Romania, cetateni romani sau straini fara cetatenie;
2. incuviintarea adoptiei, daca cel ce urmeaza a fi adoptat are domiciliul in
Romania si este cetatean roman sau strain fara cetatenie;
3. tutela si curatela privind ocrotirea unei persoane domiciliate in Romania,
cetatean roman sau strain fara cetatenie;
4. punerea sub interdictie a unei peroane care are domiciliul in Romania;
5. desfacerea, anularea sau nulitatea casatoriei, daca la data cererii ambii soti
domiciliaza in Romania, iar unul dintre ei este cetatean roman sau strain fara
cetatenie;
6. mostenirea lasata de o persoana care a avut ultimul domiciliu in Romania;
7. imobilele situate pe teritoriul Romaniei;
8. executarea silita a unui titlu executoriu pe teritoriul Romaniei.
Nerespectarea competentei exclusive stabilita de lege are urmatoarele efecte:
9. prorogarea legala de competenta nu este posibila;
10. exceptia de necompetenta se poate invoca din oficiu in orice moment, in
cursul procesului;
11. hotararile judecatoresti straine pronuntate cu nesocotirea competentei
exclusive a jurisdictiei romane nu pot fi recunoscute in Romania.
Prorogarea de competenta

Prorogarea de
competenta 34
Conventia de prorogare de competenta este o conventie prin care partile aleg
instanta competenta in dreptul international privat respectiv.
-o astfel de clauza poate fi intalnita in domeniul contractual sau in litigii de
familie.
Exceptia de litispendenta -potrivit art. 156 din Legea nr. 105/1992, competenta
instantelor romane, stabilita conform art.148-152, nu este inlaturata prin faptul ca
acelasi proces sau un proces conex a fost dedus in fata unei instante judecatoresti
straine, ceea ce inseamna ca exceptia de litispendenta nu functioneaza pentru
determinarea competentei in dreptul international privat.
Exceptia de conexitate -presupune ca doua sau mai multe cauze civile, diferite ca
structura si pendinte in acelasi timp, prezinta o stransa legatura intre ele si de aceea,
pentru o mai buna administrare a justitiei, se impune intrunirea si judecarea lor
deodata de catre aceeasi instanta.
 nu-si produce efecte in dreptul international privat.
III.1.2 Competenta de jurisdictie straina
Exceptia de necompetenta internationala -aceasta trebuie motivata si indicata

jurisdictia straina competenta, instanta urmand a aprecia asupra exceptiei in functie
de legea sa nationala.
-daca se admite exceptia, instanta are doua posibilitati:
1. sa respinga actiunea pe motiv de necompetenta;
2. sa se adreseze si sa trimita dosarul prin declinare instantelor competente din
statul strain.
Exceptia de litispendenta internationala-este frecventa, deoarece fiecare stat
stabileste propriile reguli de competenta jurisdictionala internationala.
Imunitatea de jurisdictie-reprezentantii statului strain, cat timp sunt in functie, se
bucura de imunitate de jurisdictie; sefii de stat si trimisii speciali aflati in vizita de
curtoazie sau alte misiuni, se bucura de imunitate de jurisdictie, aceasta aplicandu-se
si functionarilor internationali si reprezentantilor comerciali ai statelor.
III.1.3 Competenta stabilita prin Conventia de la Bruxelles
35
Sediul materiei
Toate conventiile incheiate pentru stabilirea competentei jurisdictionale, au fost
preluate in regulamentele comunitare, ce au ca trasatura comuna excluderea
competentei de jurisdictie prevazuta in legile nationale.
In legislatia romaneasca au fost preluate prevederile Regulamentului 44/2001 prin
Legea nr. 187/2003 privind competenta de jurisdictie, recunoasterea si executarea in
Romania a hotararilor in materie civila si comerciala pronuntate in statele membre ale
Uniunii Europene.
Dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europena la 1 ianuarie 2007, se aplica direct
prevederile regulamentare.
Reglementarea competentei
Conventia de la Bruxelles din 27 sept. 1968 stabileste mai multe categorii de
competente:
Competenta de principiu- potrivit careia este competenta jurisdictia tarii unde isi
are domiciliul paratul, indiferent de cetatenia sa, ca aplicare a regulii actor
sequitur forum rei.
Competenta alternativa-este prevazuta in art. 5 al Conventiei, si este stabilita in
functie de materia litigiului, permitand judecarea cauzei in fata instantei altui stat
decat cel al domiciliului paratului.
Competenta derivata- poate aparea in doua situatii, conform art. 6 al Conventiei:
 cand sunt mai multi parati cu domicilii in mai multe state, este considerata
competenta instanta de la domiciliul unuia dintre parati;
 in cazul cererii de garantie, cererii de interventie si cererii reconventionale
competenta revine instantei sesizate cu actiunea principala.
Competenta derogatorie- urmareste protejarea partii mai slabe, in contractele
incheiate cu profesionisti-in contractele de asigurare si contractele incheiate de
consumatori-competenta revenind instantelor statului unde asiguratul sau
consumatorul domiciliaza; in contractele de munca, instanta unde muncitorul
desfasoara in mod obisnuit munca.
Competenta exclusiva- stabileste competenta unei instante in functie de natura
litigiilor, indiferent de domiciliul partilor:
 in materia drepturilor reale privind imobilele, instanta de la locul situarii lor;
36
 in materia validitatii inscrierilor in registrele publice-instanta statului care tine
registrele;
 in materia inscrierii si validitatii titlurilor de proprietate industriala-instanta
statului unde s-a facut depozitul reglementar;
 in materia executarii silite-instanta statului unde se face executarea.
Competenta voluntara- permite partilor contractante sa convina asupra instantei
care sa solutioneze litigiile ivite, dar raportat la cele doua situatii:
 cand o parte contractanta are domiciliul pe teritoriul unui stat membru;
 cand niciuna dintre parti nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru.
 Conventia prin reglementarea competentei internationale, stabileste exceptiile
de procedura, masurile provizorii sau conservatorii, dar si privilegiile de jurisdictie.
Privilegiile de jurisdictie - Reprezinta dreptul persoanelor care domiciliaza intr-un

stat membru al U.E de a invoca, intr-un eventual litigiu, normele referitoare la
competenta, prevazute intr-un stat tert, in anumite conditii.
 In cazul in care paratul nu locuieste pe teritoriul unui stat membru al U.E,
permit competenta instantei statului sesizata sa judece litigiul.
Competenta prevazuta in Regulamentul 2201/2003. Regulamentul stabileste

competenta, recunoasterea si executarea deciziilor in materie matrimoniala si in
materia raspunderii parentale fata de copii.
III.2 Legea procedurala aplicabila in litigiile de drept international privat

rezolvate de instantele romane
Legea aplicabila procedurii de judecata

 Procedura de judecata este reglementata de dispozitiile art.159 din Legea
Legea forului
nr.105/1992, conform carora instantele romane aplica legea procedurala romana, daca
nu s-a dispus altfel in mod expres, ceea ce inseamna ca legea forului reglementeaza
formele procedurale.
Exceptii de la principiul legii forului
37
Art.159, alin.1 din Legea nr.105/1992, admite posibilitatea aplicarii legii procesuale
straine, daca legea stabileste aceasta in mod expres.
Citarea persoanelor cetateni straini
Legea procesuala, in general, se aplica actelor de procedura: citare, termene, probe,
pregatirea si dezbaterea litigiului, deliberarea, pronuntarea hotararii continutul
acesteia precum si efectele hotararii si caile de atac.
Cetatenii romani aflati in strainatate sunt citati prin scrisoare recomandata, cand au
domiciliul cunoscut, prin publicitate, atunci cand nu se cunoaste domiciliul sau
resedinta, dar si la domiciliul din Romania.
Comisii rogatorii
Comisia rogatorie- este delegatia prin care un organ de jurisdictie sesizat cu
solutionarea unui litigiu ori un alt organ, numit instanta solicitanta sau roganta, o
confera unui organ de judecata ori unui alt organ dintr-o alta localitate numit instanta
solicitata sau rogata, de a indeplini unele acte de procedura, cu deosebire
administrarea de probe; aceasta comisie rogatorie fiind internationala cand instanta
solicitanta si cea solicitata apartin unor tari diferite.
Aplicabilitatea legii forului
Cererea de chemare in judecata sau cererea arbitrala sunt supuse, in ceea ce priveste
forma sau fondul, legii forului.
Capacitatea procesuala activa sau pasiva este reglementata de legea forului.
Calitatea procesuala, apreciata ca o chestiune de fond, este supusa lex causae.
Mijloacele de proba
Probele preconstituite sunt supuse regulii locus regit actum.
Cele nepreconstituite sunt supuse regulii lex fori.
Sarcina probei
Se supune legii care reglementeaza fondul.
Admisibilitatea probei
Este reglementata de art.161 din Legea nr.105/1992: mijloacele de proba pentru
dovedirea unui act juridic si puterea doveditoare a inscrisului care il constata sunt cele
stabilite de legea locului incheierii actului juridic sau cea aleasa de parti, daca ele
aveau dreptul sa o aleaga.
Starea civila
38
Dovada starii civile si puterea doveditoare a actelor de stare civila sunt reglementate
de legea locului unde s-a intocmit inscrisul invocat.
Supralegalizarea
Actele oficiale intocmite sau legalizate de catre o autoritate straina pot fi folosite in
fata instantelor romane numai daca sunt supralegalizate pe cale administrativa
ierarhica si in continuare de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei
spre a li se garanta autenticitatea semnaturii si sigiliului.
Autoritati competente sa aplice apostila
Autoritatile romane competente sa aplice apostila sunt:
- Curtile de Apel
- Prefecturile
III.3 Efectele hotararilor judecatoresti straine
O hotarare judecatoreasca straina poate fi recunoscuta in Romania si poate sa produca

 efecte in conditiile Legii art. 105/1992.
Efectele hot. jud.
straine -Hotarare straina, potrivit art. 165, se refera la actele de jurisdictie ale instantelor
judecatoresti, notariatelor sau oricaror autoritati competente dintr-un stat.
Hotararile judecatoresti produc urmatoarele efecte:
- au puterea doveditoare a actului autentic;
- au autoritate de lucru judecat;
- au forta executorie.
Pentru ca o hotarare straina sa aiba aceste efecte trebuie sa parcurga procedura
prevazuta de legea nationala de drept international privat.
III.3.1 Recunoasterea hotararilor judecatoresti

1. Efectul recunoasterii

Prorogarea de
competenta
39
Prin recunoastere, hotararea judecatoreasca straina beneficiaza in Romania de
autoritatea de lucru judecat intocmai ca o hotarare judecatoreasca romana- art.167 din
Legea nr. 105/1992- aici fiind vorba de o recunoastere prin hotarare judecatoreasca.
2. Recunoasterea de plin drept -Intervine in cazurile prevazute de art.166 din Legea

nr.105/1992:
 se refera la starea civila a cetatenilor statelor unde au fost pronuntate;
 se refera la starea civila a cetatenilor unui anumit stat, fiind pronuntate intr-un
stat tert si au fost recunoscute anterior de statul de cetatenie al fiecarei parti.
Acest fel de hotarari sunt prezentate direct autoritatilor statale de stare civila, dupa ce,
in prealabil, au fost supralegalizate.
3. Recunoasterea prin hotarare judecatoreasca

Acest gen de recunoastere se poate face daca:
 instanta sa fie competenta potrivit legii statului care a pronuntat-o;
 hotararea a ramas definitiva potrivit legii statului care a pronuntat-o;
 exista reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor straine, intre
Romania si respectivul stat.
4.Refuzul recunoasterii
Recunoasterea se poate refuza numai in cazurile prevazute de art. 168 din Legea
nr.105/1992, atunci cand:
 se refera la starea civila a cetatenilor statelor unde au fost pronuntate ;
 hotararea este rezultatul unei fraude comise in procedura din strainatate;
 hotararea contravine ordinii publice de drept international privat din Romania;
 litigiul a fost solutionat intre aceleasi parti printr-o hotarare chiar nedefinitiva
a unei instante din Romania sau se afla in curs de solutionare la instantele romane la
data sesizarii instantelor straine.
5.Instanta competenta
Cererea este de competenta tribunalului in raza caruia isi are domiciliul sau sediul
persoana care refuza recunoasterea hotararii straine –art.170 din Legea nr. 105/1992.
40
Recunoasterea se poate face fie pe cale principala, fie pe cale incidentala de catre
instanta in fata careia se invoca exceptia de lucru judecat in baza unei hotarari straine.
III.3.2 Exequaturul
Este reglementat de dispozitiile art.173-178 din Legea nr.105/1992.
Exequaturul Exequaturul este un act de jurisdictie al instantei, pentru obtinerea caruia este
necesara parcurgerea urmatoarelor etape:
1. recunoasterea hotararii straine;
2. executarea hotararii straine
Art. 173 din Legea nr.105/1992, prevede ca executarea hotararii pe teritoriul roman se
face pe baza incuviintarii date de instanta judecatoreasca romana competenta.
Aceasta incuviintare-exequatur- intervine atunci cand hotararea straina nu se executa
de cei obligati in acest sens de bunavoie.
Obiectul exequaturului-este procedura prin care se acorda in Romania, forta
obligatorie unei hotarari judecatoresti straine.
Prin exequatur, hotararea straina dobandeste atat autoritate de lucru judecat cat si
forta obligatorie in Romania.
Conditii necesare pentru a obtine exequaturul:
 Hotararea este data de o instanta judecatoreasca competenta;
 Hotararea judecatoreasca a fost data cu aplicarea legii materiale competente,
potrivit normelor dreptului international privat;
 Hotararea judecatoreasca este executorie potrivit legii care se aplica pe
teritoriul unde a fost pronuntata;
 Hotararea judecatoreasca nu aduce atingere ordinii publice;
 Intre Romania si tara a carei instanta a dat hotararea sa existe reciprocitate de
executare;
 Hotararea judecatoreasca straina sa nu fie rezultatul unei fraude comise in
procedura urmata in strainatate;
 Sa nu existe o hotarare judecatoreasca romana in acea materie, anterioara
hotarararii straine, ori o sesizare anterioara a instantei romane
 Sa nu fie o hotarare in materie civila si capacitate privind un cetatean roman,
iar solutia pronuntata sa fie diferita de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii romane.
Actiunea prin care se solicita exequaturul prezinta urmatoarele caracteristici:
41
 obiectul actiunii este mai larg, deoarece pe langa recunoasterea hotararii
straine se cere si investirea acesteia cu formula executorie;
 este o actiune in realizare, reclamantul urmareste prin intermediul justitiei
obligarea paratului la respectarea dreptului consacrat de hotararea straina sau la
executarea unei prestatii.
 cererea de exequatur o poate face numai titularul dreptului consacrat prin
hotararea straina.
III.4 Arbitrajul international
Arbitrajul este o modalitate de solutionare a unui litigiu de o anumita persoana-

 arbitru- investita cu misiunea de a judeca o cauza pe baza acordului partilor, fiind
Arbitrajul
exclusa competenta instantelor judecatoresti, iar solutia pronuntata devine obligatorie
pentru toate partile.
Acordul de arbitraj se poate naste fie prin vointa partilor fie printr-o conventie
internationala.
Caracterele arbitajului international:
Caracter international este considerat, potrivit art. 369 C.Proc.Civ., international
daca s-a nascut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate.
Arbitralitatea este o trasatura caracteristica a arbitrajului si semnifica puterea de a
statua a arbitrilor cu privire la un anumit litigiu.
Sediul materiei
Arbitrajul international este reglementat de:
 dispozitiile art.180-181 din Legea nr.105/19922, care prezinta dreptul comun
in materie;
 continutul Conventiei de la New York din 1958 privind recunoasterea si
executarea sentintelor arbitrale straine;
 Conventia de la Geneva din 1961 privind arbitrajul international.
Clauza compromisorie- este clauza din contract prin care partile isi exprima acordul
de a se supune eventualele litigii izvorate din acel contract, arbitrajului.
Aceasta clauza poate fi stipulata printr-un inscris separat, intocmit concomitent sau
anterior aparitiei litigiului.
42
Compromisul este o conventie prin care partile stabilesc ca litigiul existent intre ele sa
nu fie supus jurisdictiei ordinare, ci arbitrajului.
Efectele conventiei de arbitraj:
 inlatura competenta instantelor ordinare si plaseaza solutionarea litigiului
instantelor arbitrale;
 obliga partile sa respecte sentinta care va fi pronuntata de organul arbitral.
Formele arbitrajului:
 - Arbitrajul intern
Formale
arbitrajului - Arbitrajul de drept international privat
- Arbitrajul de drept international public
- Arbitrajul comercial international
In functie de competenta materiala:
- arbitaj de competenta generala
- arbitraj de competenta speciala
In functie de strucura organizatorica se distinge intre:
- arbitraj ad-hoc
- arbitraj institutionalizat cu caracter permanent
In functie de competenta arbitrilor:
- arbitraj de drept
- arbitraj de echitate
Legea aplicabila litigiului arbitral
Legea procesuala va fi: legea stabilita prin conventia partilor, iar in absenta acesteia,
legea tarii unde s-a desfasurat arbitrajul; legea institutiei permanente, in cazul
arbitrajului institutionalizat sau legea stabilita de parti, in cazul arbitrajului ad-hoc.
In privinta fondului litigiului se va aplica intotdeauna, legea stabilita de parti.
Sentinta arbitrala
Procedura arbitrajului se finalizeaza cu o hotarare-sentinta arbitrala- executorie de
bunavoie sau silit, prin exequatur.
Sentinta arbitrala trebuie sa cuprinda:
 organul de la care emana
 partile, cu mentiunea domiciliului, resedinta, sediu
 obiectul litigiului
43
 dispozitivul hotararii.
Ce este exequaturul?
Bucuresti 2008
Ion Chelaru, Gh. Gheorghiu < Drept international privat> Editura C.H. Beck,
Bucuresti 2009
Serban Al. Stanescu< Drept international privat. Pracitica judiciara>Editura
Hamangiu, Bucuresti 2008
V. Ros < Legea aplicabila conventiei arbitrale in arbitrajele comerciale
internationale> R.D.C. nr.2/2000
I.Les, A.Stoica< Titlu executoriu european pentru creantele necontestate> R.R.D.P
NR.2/2008
O. Capatana < Efectele hotararilor judecatoresti straine in Romania>, Ed.
Academiei R.S.R, Bucuresti, 971
44
O. Capatana, D. Ianculescu < Comisiile rogatorii internationale in materie
civila>R.R.D nr. 6/1982
II. Legi.
Legea nr. 105/1992
TEMĂ DE REFLECŢIE
Competenta de jurisdictie potrivit legii romane
1. Normele din dreptul international privat sunt norme de:

a) trimitere
b) aleatorii
c) imperative
2. In situatia in care sunt competente instantele romane pentru judecarea unui litigiu,
fara a se putea determina care dintre ele, potrivit regulilor de competenta materiala,
competenta va fi:
a) Judecatoria Sectorului 1
b) Judecatoria Sectorului 2
c) Judecatoria Sectorului 5
3.In dreptul privat roman, exceptia de litispendenta:

a) produce efecte
b) nu produce efecte
c) produceC efecte doar in anumite situatii
4. Exceptia de conexitate, in dreptul international privat :

a) isi produce efectele
b) nu-si produce efecetele
c) isi produce efectele in anumite cazuri.
5. Documentele administrative se apostileaza de catre:

a) Curtile de Apel
b) Tribunale
c) Prefecturi
45
6. Instanta competenta a judeca cererea de recunoastere a unei hotarari straine este:
a) judecatoria
b) tribunalul
c) curtea de apel
7. In sistemul de drept romanesc, recunoasterea opereaza:

a) de plin drept
b) prin hotarare judecatoreasca
c) nu produce efecte
8. Pentru a obtine exequaturul, hotararea:

a) trebuie sa fie pronuntata de o instanta competenta
b) sa nu fie rezultatul unei fraude comise in procedura urmata in strainatate
c) sa nu aduca atingere ordinii publice de drept international privat roman.
9. Sentinta arbitrala trebuie sa cuprinda:

a) partile
b) obirectul litigiului
c) organul de la care emana si solutia
10. Daca partile erau lovite de incapacitate, solutia arbitrala poate fi:
a) obligatorie
b) refuzata
c) intotdeauna obligatorie

Raspunsuri
1 c 6 c
2 a 7 a,b
3 a 8 a,b,c
4 b 9 a,b,c
5 c 10 b
46
CAPITOLUL IV
CONDITIA JURIDICA A STRAINULUI
1. Cuprins
2. Obiectiv general
4. Timpul necesar studierii capitolului
8. Teste
Cuprins:
 Introducere
 Notiune
 Formele conditiei juridice a strainului
 Factori care influenteaza conditia juridica a strainului
 Regimul juridic aplicabil strainilor in Romania conform O.U.G nr.
194/2002
 Regimul juridic aplicabil unor categorii speciale de straini
 Regimuri juridice speciale aplicabile strainilor
 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind regimul

juridic aplicabil strainilor in dreptul international privat roman.
 Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privind conditia

juridica a strainului, categoriile speciale de straini si regimurile aplicabile
acestor categorii potrivit O.U.G.nr.194/2002.
= 2 ore i 30 minute
47
CAPITOLUL IV
CONDITIA JURIDICA A STRAINULUI
IV.1 Strain-persoana care nu are cetatenia statului pe teritoriul caruia se afla.

 Declaratia Universala a Drepturilor Omului in art. 1 stipuleaza ca termenul de strain
Strain
se aplica „ oricarui individ care nu poseda nationalitatea statului in care se gaseste”
O.U.G nr 194/2002, privind regimul strainilor in Romania, defineste:
a) strainul ca fiind persoana fara cetatenie romana;
b) apatridul ca persoana care nu are cetatenia unui stat;
c) rezident este strainul titular al unui permis de sedere temporara sau al unei
carti de rezidenta, acordate in conditiile prezentei ordonante de urgenta;
d) rezident special este strainul al unui permis de sedere temporara sau al unei
carti de rezidenta permanenta, acordate in conditiile acestei ordonante;
Art. 18 din Constitutia Romaniei dispune: „Cetatenii straini si apatrizii care
locuiesc in Romania se bucura de protectia generala a persoanelor si a averilor,
garantata de Constitutie si de alte legi”.
IV.2 Prin conditia juridica a strainului se intelege ansamblul normelor juridice

 care reglementeaza capacitatea de folosinta a strainului, adica drepturile si obligatiile
Conditia juridica a
strainului pe care acesta le are intr-un anumit stat, in calitate de strain.
 Conditia juridica a strainului se refera la drepturile si obligatiile ce tin de
diferitele ramuri de drept in care acestea se manifesta si care isi au izvoarele in
reglementari interne, internationale dar si in norme cutumiare de drept international.
 Intrarea strainilor pe teritoriul unui stat necesita, in general, o autorizare
prealabila sau o viza speciala, aplicata de organele abilitate ale statului primitor, pe
documentul de identitate recunoscut international al persoanei respective.
 Orice stat are dreptul de a expulza un strain de pe teritoriul sau pentru motive
temeinice, precum si de a-l extrada in cazul in care acesta savarseste o infractiune.
 Fiind instituita de statul de resedinta a strainului, conditia juridica a strainului
are atat un caracter unilateral dar si unul bilateral, cand sunt incheiate conventii
internationale referitoare la regimul juridic al strainului.
 Intotdeauna conditia juridica a strainului este prealabila conflictului de legi.
48
 Legea statului pe teritoriul caruia se gaseste strainul este cea care va determina
regimul juridic al acestuia.
IV.3 Formele conditiei juridice a strainului

Regimuri apliabile strainilor
 In practica statelor sunt cunoscute urmatoarele regimuri aplicabile strainilor, datorita
Regimuri
aplicabile strainilor lucrarilor de codificare ale Comisiei de Drept International:
 regimul national;
 regimul tratamentului minim reciproc;
 regimul strainilor bazat pe clauza natiunii celei mai favorizate;
 regimul special;
 regimul mixt.
Regimul national-Un stat recunoaste cetatenilor straini aflati pe teritoriul sau
aceleasi drepturi pe care le acorda propriilor sai cetateni, cu exceptia drepturilor
exclusive, specifice conditiei de cetatean al statului ce face recunoasterea, derivand
din apartenenta persoanei la statul respectiv.
Regimul reciprocitatii-Numit si tratamentul minim reciproc- este convenit intre
doua sau mai multe state, printr-un acord bilateral sau tratat international ori prin
reglementari interne, care confera cetatenilor statelor semnatare aceleasi drepturi pe
teritoriile respective.
Regimul reciprocitatii se poate imparti in trei categorii:
 Legislative
 Diplomatica
 de fapt
Legea nr. 105/1992 recunoaste mai multe drepturi strainilor, in temeiul reciprocitatii.
Clauza natiunii celei mai favorizate-Presupune acordarea, in favoarea cetatenilor
unui anumit stat , de drepturi cel putin egale cu cele pe care le au cetatenii unor state
terte.
Este o prevedere speciala prin intermediul careia partile contractante isi acorda, pe
baza de reciprocitate, aceleasi avantaje si privilegii pe care le-au acordat sau le vor
acorda unui stat tert, in diferite domenii: comert, navigatie, situatie juridica a
persoanelor, plati internationale, dreptul de proprietate intelectuala, domeniul
diplomatic, administrarea justitiei,etc.
49
Regimul special-Unele categorii de straini, in domenii de activitate determinate, pot
beneficia de anumite drepturi prevazute de legea nationala sau conventii
internationale la care Romania este parte.
Regimul mixt-Consta in combinarea regimului national cu cel al clauzei natiunii
celei mai favorizate.
In cadrul Comunitatii Europene s-a instituit un nou tip de regim juridic, care a
prevazut libertatea de miscare a persoanelor din statele ei membre, cetatenii acestor
state avand dreptul de a intra liber pe teritoriul altui stat membru.
Prin acordul Schengen din 1985, s-a suprimat controlul vamal la granitele comune
din cadrul Uniunii Europene.
IV.4 Factori care influenteaza conditia juridica a strainului

Conditia juridica a strainului a cunoscut o serie de transformari, acestea fiind
determinate de schimbarile care s-au produs in societate dar si in raporturile de drept
international privat. Poate sa difere de la un stat la altul; o importanta deosebita il are
interesul statului care le recunoaste acestora anumite drepturi.
Statul de resedinta poate fi:
 un stat de emigratie
 un stat de imigratie
Conform dispozitiilor art. 5 din O.U.G nr. 194/2002, privind regimul strainilor in
Romania, anual, prin hotarare a Guvernului sunt stabilite:
 numarul permiselor de munca ce pot fi eliberate strainilor;
 cuantumul alocatiilor necesare pentru hranirea, intretinerea si cazarea in
centre, precum si a celor pentru asistenta medicala si spitalizare;
 cuantumul sumelor reprezentand mijloacele corespunzatoare pentru
intretinerea pe perioada sederii, dar si pentru intoarcerea in tara de origine;
 orice alte probleme privitoare la politica in domeniul imigratiei.
IV.5 Regimul juridic general aplicabil strainilor in Romania
Regimul juridic al strainilor in Romania este o problema de drept intern, fiind

 guvernata de norme materiale ori de aplicatie imediata, excluzand conflictul de legi.
Regimul jur. a
strain. in Rom Conditia juridica a strainului este o institutie specifica dreptului international privat.
50
Sediul principal al materiei in privinta regimului juridic al strinilor in Romania il
reprezinta o.u.g. nr. 194/2002.
IV.5.1 Drepturile strainilor in Romania
Art. 22-53 din Constitutia Romaniei prevad drepturile si libertatile democratice

 fundamentale.
Regimul jur. a
strain. in Rom O.U.G nr. 194/2002, consacra urmatoarele drepturi ale strainilor in Romania:
 protectia generala a persoanelor si averilor;
 dreptul strainilor aflati legal in Romania de a se deplasa liber si de a-si stabili
oriunde pe teritoriul tarii resedinta sau domiciliul;
 dreptul strainilor care locuiesc legal in Romania de a reintra in tara pe durata
valabilitatii permisului de sedere;
 dreptul de a beneficia de masuri de protectie sociala al celor ce au domiciliul
sau resedinta in Romania;
 drepul de a beneficia si de a solicita inscrierea corecta a datelor personale in
documentele eliberate de Autoritatea pentru straini;
 dreptul de a beneficia de instruire al stainilor cuprinsi in invatamantul de toate
gradele.
In cazul conflictelor de reglementare intre legea interna si tratatele internationale
privind drepturile fundamentale ale omului, au prioritate reglementarile
internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legea cuprind dispozitii mai
favorabile.
1. Drepturile civile prevazute de Constitutie si legi interne
Fac parte din aceasta categorie: dreptul de proprietate, mostenirea.
2. Drepturile procesuale ale strainului , sunt reglementate de art.
164 din Legea nr.105/1992, referitoare la conditia juridica a strainului ca parte in
proces si stipuleaza faptul ca drepturile si obligatiile strainului in fata instantelor
romane sunt aceleasi cu ale cetatenilor romani.
IV.5.2 Obligatiile strainilor in Romania, se regasesc in dispozitiile O.U.G.

nr.194/2002:
51
 Pe timpul sederii lor in Romania, strainii sunt obligati sa respecte legislatia
romana;
 Nu pot organiza pe teritoriul Romaniei partide politice ori alte organizatii sau
grupuri similare acestora si nici nu pot face parte din aceste, nu pot ocupa functii de
demnitate publica si nu pot initia, organiza sau participa la manifestatii ori intruniri
care aduc atingere ordinii publice sau sigurantei nationale;
 Strainii aflati pe teritoriul Romaniei sunt obligati sa respecte scopul pentru
care li s-a acordat dreptul de a intra si ramane in tara, de a nu ramane peste perioada
pentru care li s-a aprobat dreptul de sedere, precum si sa depuna toate diligentele
necesare pentru a iesi din Romania pana la expirarea acestei perioade;
 Strainii care intra pe teritoriul statului roman sau care ies de pe acesta au
obligatia de a se supune controlului pentru trecerea frontierei de stat, potrivit legii;
 Strainii aflati pe teritoriul Romaniei au obligatia de a se supune, in conditiile
legii, controlului organelor de politie si al celorlalte autoritati publice competente in
acest sens.
IV.6 Regimul juridic aplicabil strainilor in Romania conform O.U.G. nr.

194/2002
IV.6.1 Intrarea strainilor in Romania
O.U.G reglementeaza in art 6-16 accesul strainilor in Romania
Actele necesare pentru trecerea frontierei acceptate de statul roman, sub conditia de a
atesta identitatea si cetatenia sau calitatea de apatrid, conform art.10 din O.U.G. nr.
194/2002, sunt:
 pasapoartele, titlurile de voiaj, carnetele de marinar sau alte documente
similare eliberate de catre statele, teriroriile sau entitatile internationale recunoscute
de Romania;
 cartea de identitate sau alte documente similare, recunoscute pe baza de
reciprocitate sau unilateral, pentru cetatenii apartinand statelor stabilite prin hotarare a
Guvernului Romaniei;
 documente de calatorie ale refugiatilor, eliberate in baza Conventiei de la
Geneva din 1951 privind statutul refugiatilor si documentelor de calatorie eliberate
strainilor carora li s-a acordat protectie umanitara conditionata;
52
 documente de calatorie ale apatrizilor, eliberate de statul in care acestia isi au
domiciliul.
 Strainii care sunt inclusi intr-un document de trecere a frontierei de stat
apartanand altei persoane pot intra sau iesi din Romania numai impreuna cu titularul
acestuia.
Nepermiterea intrarii in Romania are loc:

1. In mod obligatoriu cand:
-strainii nu indeplinesc conditiile art.6 alin 1;
-sunt semnalati de organizatii internationale la care Romania este parte sau de
organizatii specializate in combaterea terorismului ca finanteaza, pregatesc ori
sprijina in orice mod sau comit acte de terorism;
-fac parte, sau sunt banuiti a face parte, din grupuri infractionale organizate,
cu caracter transnational sau sprijina activitatea acestor grupuri;
-exista motive serioase sa se considere ca au savarsit infractiuni impotriva
pacii si omenirii sau crime de razboi ori crime impotriva umanitatii prevazute
in conventii la care Romania este parte.
2. La aprecierea organelor politiei de frontiera, daca:
-au savarsit infractiuni in perioada altor sederi in Romania sau in strainatate,
impotriva statului sau a unui cetatean roman;
-au introdus sau au incercat sa introduca ilegal in Romania alti straini;
-sufera de maladii care pot pune in pericol grav sanatatea publica, stabilite
prin ordin al ministrului sanatatii.
Regimul acordarii vizelor

Este reglementat in cap.III al O.U.G nr. 194/2002.
 Viza da dreptul titularului de a intra pe teriroriul Romaniei numai in situatia in care se
Regimul acordarii
vizelor constata de catre organele de Politiei de Frontiera ca nu exista vreunul din motivele
nepermiterii intrarii in Romania.
Viza, poate fi :
a) viza de tranzit aeroportuar, identificata prin simbolul A ;
b) viza de tranzit, identificata prin simbolul B;
53
c) viza de lunga sedere, identificata prin simboluri diferite, in functie de
activitatea care urmeaza a fi desfasurata in Romania ( D/AE; D/AP; D/AC;
D/AM; D/SD; D/VF;etc).
Viza de tranzit aeroportuar este obligatorie pentru cetatenii statelor cuprinse in lista
care se intocmeste de catre Ministrul Afacerilor Externe conform cu reglementarile
Uniunii Europene cu privire la masurile pentru tranzitul pe aeroporturi.
Viza de tranzit este viza care permite unui strain sa tranziteze teriroriul Romaniei.
Poate fi eliberata pentru unul sau doua tranzituri iar in mod exceptional pentru mai
multe, fara insa, ca durata fiecarui tranzit sa depaseasca 5 zile.
Viza de scurta sedere este viza care permite strainilor sa solicite intrarea pe teritoriul
Romaniei, pentru alte motive decat imigrarea, in vederea unei sederi neintrerupte sau
a mai multor sederi, a caror durata sa nu depaseasca 90 de zile, in decurs de 6 luni de
la data primei intrari.
Acest tip de viza poate fi eliberat cu una sau mai multe intrari si se acorda pentru
urmatoarele scopuri:
a) turism- pentru strainul care urmeaza sa calatoreasca in Romania pentru
motive turistice;
b) vizita- pentru strainul care intentioneaza sa se deplaseze in Romania in
vizita la cetateni romani sau strini posesori ai unui permis de sedere valabil;
c) afaceri- pentru strainul care intentioneaza sa calatoreasca in Romania in
scopuri economice saau comerciale si de cooperare internationala ori pentru cel care
urmeaza sa devina asociat ori actionar al unei societati comerciale din Romania;
d) transport- pentru strainul care urmeaza sa calatoreasca pentru perioade
scurte, in scopul desfasurarii unor activitati profesionale legate de transportul de
marfuri sau de persoane;
e) activitati sportive- pentru strainul care urmeaza sa intre in Romania pe o
durata limitata in vederea participarii la competitii sportiv;
f) misiune- strainilor care pentru motive ce tin de functia lor politica,
administrativa sau de utilitate publica, trebuie sa se deplaseze in Romania. Este vorba
de cei care indeplinesc functii in cadrul guvernelor, administratiilor publice sau
organizatiilor internationale, dar si membrilor familiilor acestora care ii insotesc, etc
Dreptul de sedere pe teritoriul Romaniei conferit strainului prin viza de scurta
sedere nu poate fi prelungit.
54
Viza de lunga sedere se acorda strinilor, la cerere, pe o perioada de 90 de zile, cu una
sau mai multe calatorii, pentru :
a) desfasurarea de activitati profesionale;
b) desfasurarea de activitati economice;
c) desfaurarea de activitati comerciale;
d) angajare in munca;
e) studii;
f) reintregirea familiei;
g) activitati religioase sau umanitare, etc.
Viza de lunga sedere permite strainilor intrati pe teritoriul Romaniei sa solicite
prelungirea dreptului de sedere temporara si sa obtina un permis de sedere.
Viza diplomatica si viza de serviciu permit intrarea in Romania, pentru o sedere de
lunga durata, a strainilor titulari ai unui pasaport diplomatic sau de serviciu, care
urmeaza sa indeplineasca o functie oficiala ca membri ai unei reprezentante
diplomatice sau ai unui oficiu consular al statului de apartenenta in Romania.
Viza colectiva este o viza de tranzit sau de scurta sedere acordata in scop turistic si
pentru o perioada care sa nu depaseasca 30 de zile, eliberata unui grup de straini,
constituit anterior solicitarii, cu conditia ca membrii acestuia sa intre, sa ramana si sa
paraseasca teritoriul Romaniei in grup.
Acest tip de viza este eliberat pentru grupuri compuse dintr-un numar de minimum 5
si maximum 50 de persoane.
Autoritatile competente
Viza romana se acorda de catre misiunile diplomatice si oficiile consulare ale
Romaniei:
 fara aprobare prealabila a Centrului National de Vize, strainilor care nu au
nevoie de viza pentru a intra pe teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene
 cu aprobarea prealabila a Centrului National de Vize, pentru strainii care au
nevoie de viza pentru a intra pe teriroriul unui stat membru al Uniunii Europene.
Vizele de scurta sedere si de tranzit se pot acorda, cu titlu de exceptie, si de catre
organele politiei de frontiera, in punctele de trecere a frontierei de stat, in urmatoarele
situatii:
 in caz de urgenta, determinata de dezastre, calamitati naturale sau accidente;
55
 in caz de deces sau imbolnaviri grave ale rudelor apropiate;
 in cazul echipajelor si pasagerilor navelor sau aeronavelo, aflate in situatii
deosebite, nevoite sa acosteze ori sa aterizeze;
 in cazul functionarilor care apartin unor organizatii internationale, ce sunt
delegati sa indeplineasca misiuni oficiale in Romania intr-un interval scurt de
timp;
 in cazul marinarilor straini care solicita tranzitul pentru a se imbarca,
reimbarca sau pentru a parasi o nava, in scopul repatrierii la incetarea
contractului de munca, etc, dupa efectuarea unor verificari;
 din motive umanitare.
In cazul acordarii acestor vize de catre organele de politie in punctele de trecere a
frontierei de stat, se pot acorda pentru o perioada care sa nu depaseasca 15 zile, in
cazul unei vize de scurta sedere si 5 zile, in cazul unei vize de tranzit.
Revocarea vizei. Conditii si autoritati competente.

Masura revocarii vizei poate fi dispusa de catre aceleasi autoritati cand:
a) strainii nu mai indeplinesc conditiile cerute la acordarea vizei;
b) nu se respecta scopul pentru care a fost acordata viza de intrare;
c) dupa acordarea vizei, strainii au fost declarati indezirabili.
Decizia de anulare sau revocare, se comunica strinului, in scris, impreuna cu
motivele care stau la baza acesteia, de catre misiunea diplomatica sau oficiul consular
care a acordat viza, atunci cand solicitantul se afla in strainatate, de catre organele de
trecere a frontierei de stat, si de catre Oficiul Roman pentru Imigrari, prin decizia de
returnare prevazuta de art. 82, atunci cand cel in cauza se afla in Romania.
De la data comunicarii, anularea produce efecte retroactiv, iar revocarea
produce efecte numai pentru viitor.
IV.6.2 Sederea strainilor in Romania
Dreptul de sedere prezinta doua forme: temporara si permanenta.

 1. Dreptul de sedere temporara
Sederea strainilor
in Romania
56
Strainii aflati temporar in mod legal in Romania pot ramane pe teritoriul
statului roman numai pana la data la care inceteaza dreptul de sedere stabilit prin viza
sau permisul de sedere.
Strainilor care nu obligatia obtinerii de vizei pentru a intra in Romania conform
conventiilor internationale prin care se desfiinteaza unilateral regimul de vize, li se
permite accesul pe teritoriul statului roman si pot sa ramana pana la 90 de zil, in
decurs de 6 luni, incepand cu ziua primei intrari in tara.
Dreptul de sedere temporara in Romania poate fi prelungit succesiv, pentru
perioade de pana la un an, de cate Autoritatea pentru Straini sau de de formatiunile
sale teritoriale, daca strainul indeplineste conditiile prevazute de lege pentru a ramane
in Romania.
2. Dreptul de sedere permanent

Acest drept se acorda la cerere in conditiile legii.
Conditiile acordarii dreptului de sedere permanenta sunt prevazute de art. 71 din
O.U.G nr. 194/2002:
 au avut o sedere continua si legala pe teritoriul Romaniei in ultimii 5 ani
anterioro depunerii cererii;
 fac dovada detinerii mijloacelor de intretinere la nivelul salariului minim net
pe economie, exceptia strainilor membri de familie ei cetatenilor romani;
 cunosc limba romana cel putin la un nivel satisfacator;
 nu prezinta pericol pentru ordinea publica si siguranta nationala.
Dreptul de sedere permanenta se aproba de catre seful Oficiului Roman pentru
Imigrari. Aprobarea se comunicata in scris solicitantului in termen de 15 zile
lucratoare de la solutionarea acesteia. In termen de 30 de zile de la primirea
comunicarii, strainul caruia i s-a aprobat dreptul de sedere permanenta in Romania
este obligat sa se prezinte la formatiunea teritoriala a Oficiului Roman pentru Imigrari
unde a fost inregistrata cererea, in vederea eliberarii permisului de sedere permanenta.
Cand nu sunt indeplinite conditiile acordarii dreptului de sedere permanenta, cererea
poate fi respinsa, anulata sau revocata.
IV.6.3 Iesirea strainilor din Romania
În cazul în care străinul nu mai este în posesia documentului de trecere a frontierei de
 stat în baza căruia a intrat în ţară, acesta trebuie să prezinte la ieşirea din România un
Iesirea strainilor
din Romania 57
nou document valabil de trecere a frontierei de stat. Ieşirea din ţară a străinilor
care au cetăţenia mai multor state se face pe baza documentului de trecere a frontierei
de stat cu care au intrat.
În cazuri deosebite, organele poliţiei de frontieră pot permite ieşirea din ţară şi
în baza documentului care atestă o altă cetăţenie.
Străinului nu i se permite ieşirea din ţară în următoarele conditi:
a) este învinuit sau inculpat într-o cauză penală şi magistratul dispune
instituirea măsurii interdicţiei de părăsire a localităţii sau a ţării;
b) a fost condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi are de
executat o pedeapsă privativă de libertate.
În aceste situaţii, măsura de a nu permite ieşirea de pe teritoriul României va fi luată
de organul competent din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor numai în
baza solicitării scrise a procurorului, a instanţelor judecătoreşti şi a organelor
prevăzute de lege care au atribuţii de punere în executare a pedepsei închisorii.
Nepermiterea ieşirii din ţară se realizează prin:
a) instituirea consemnului nominal în sistemul de evidenţă a traficului la
frontiera de stat, de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră;
b) aplicarea în documentele de trecere a frontierei de stat a ştampilei cu
simbolul "C" de către Autoritatea pentru străini şi formaţiunile sale teritoriale.
Revocarea măsurii de nepermitere a ieşirii din ţară
se va face prin anularea consemnului nominal sau prin aplicarea ştampilei cu
simbolul "L" în documentul de trecere a frontierei de stat, la solicitarea scrisă a
autorităţii publice căreia îi revine o astfel de competenţă.
IV.6.4 Indepartarea strainilor din Romania

Art. 79 din O.U.G. nr. 194/2002, reglementeaza că “împotriva străinilor a căror
 şedere pe teritoriul României a devenit ilegală, al căror drept de şedere a fost anulat
Indepartarea
strainilor sau revocat, precum şi celor cărora li s-a refuzat prelungirea dreptului de şedere
temporară, Autoritatea pentru străini poate dispune măsura returnării de pe
teritoriul României. În cazul străinilor declaraţi indezirabili, precum şi împotriva
celor pentru care instanţa a dispus măsura de siguranţă a expulzării, îndepărtarea de
pe teritoriul României se face prin punerea în aplicare a prevederilor hotărârii
instanţei prin care s-a dispus măsura respectivă”.
58
Decizia de returnare constituie actul administrativ al Autorităţii pentru străini
sau al formaţiunilor sale teritoriale prin care străinii prevăzuţi la art. 79 alin. (1) sunt
obligaţi să părăsească teritoriul României.
Decizia de returnare se redactează în două exemplare, fiecare în limba română şi
într-o limbă de circulaţie internaţională.
Aceasta decizie dă posibilitatea străinului să părăsească ţara neînsoţit:
 în termen de 15 zile, pentru străinul a cărui şedere a devenit ilegală; străinul a
cărui viză a fost anulată sau revocată; foştii solicitanţi de azil pentru care s-a finalizat
procedura de azil;
 în termen de 30 de zile, pentru străinul căruia i-a fost anulat sau revocat
dreptul de şedere temporară ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept;
 în termen de 90 de zile, pentru străinul căruia i-a fost anulat sau revocat
dreptul de şedere temporară pentru desfăşurarea de activităţi comerciale; străinul
căruia i-a încetat dreptul de şedere permanentă.
Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data
comunicării la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisă de
Autoritatea pentru străini, sau la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află
formaţiunea teritorială care a emis decizia de returnare.
Măsurile de îndepărtare a străinilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului 194/2002 sunt:
1. declararea ca indezirabil a străinului;
2. îndepărtarea sub escortă a străinului;
3. repatrierea voluntară umanitară asistată;
4. expulzarea străinului.
Declararea ca indezirabil
Este o măsură care se dispune împotriva unui străin care a desfăşurat,
desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de
natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.
Măsura se dispune de Curtea de Apel Bucureşti, la sesizarea procurorului
anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Dreptul de şedere al străinului încetează de la data emiterii ordonanţei de
declarare ca indezirabil.
59
Punerea în executare a hotărârii prin care străinul a fost declarat indezirabil se
realizează prin escortarea străinului până la frontieră sau până în ţara de origine, de
către personalul specializat al Autorităţii pentru străini. Perioada pentru care un
străin poate fi declarat indezirabil este de la 5 la 15 ani, cu posibilitatea prelungirii
termenului pentru o nouă perioadă cuprinsă între aceste limite, în cazul în care se
constată că nu au încetat motivele care au determinat luarea acestei măsuri.
Îndepărtarea sub escortă a străinilor

Îndepărtarea sub escortă se realizează de către personalul specializat al
Autorităţii pentru străini, pentru următoarele categorii de străini:
a) care nu au părăsit voluntar teritoriul României la expirarea termenului deciziei
de returnare prevăzute la art. 80 alin. (3);
b) care au trecut ilegal frontiera de stat;
c) care au fost declaraţi indezirabili;
d) împotriva cărora a fost dispusă expulzarea.
Îndepărtarea este interzisă în următoarele cazuri:

a) străinul este minor şi părinţii au dreptul de şedere în România;
b) străinul este părinte al unui minor care are cetăţenia română, dacă minorul se
află în întreţinerea acestuia sau există obligaţia plăţii pensiei alimentare, obligaţie pe
care străinul şi-o îndeplineşte cu regularitate;
c) străinul este căsătorit cu un cetăţean român, iar căsătoria nu este de
convenienţă;
d) străinul a depăşit vârsta de 80 de ani;
e) există temeri justificate că viaţa îi este pusă în pericol ori că va fi supus la
torturi, tratamente inumane sau degradante în statul în care urmează să fie trimis
străinul;
f) îndepărtarea este interzisă de documentele internaţionale la care România este
parte.
Presupune însoţirea străinului de către personalul specializat al Autorităţii
pentru străini până la frontieră ori până în ţara de origine, de tranzit sau de destinaţie.
60
Repatrierea voluntară umanitară asistată
Străinii aflaţi pe teritoriul României pot solicita sprijinul Autorităţii pentru
străini, precum şi al organizaţiilor internaţionale sau neguvernamentale cu atribuţii în
domeniu pentru repatrierea voluntară umanitară asistată, dacă nu dispun de mijloace
financiare.
Străinii aflaţi în această situaţie pot beneficia, în mod individual, o singură
dată, de sprijinul acordat de Autoritatea pentru străini de repatrierea voluntară
umanitară asistată în ţara de origine.
Expulzarea străinilor
Constă în îndepărtarea silită a infractorului străin de pe teritoriul României, cu
consecinţa interzicerii reîntoarcerii pe teritoriul ţării, cât timp se află sub aplicarea
măsurii de siguranţă.
Împotriva străinului care a săvârşit o infracţiune pe teritoriul României măsura
expulzării poate fi dispusă în condiţiile prevăzute de Codul penal şi de Codul de
procedură penală.
Dreptul de şedere al străinului încetează de drept la data la care a fost dispusă
măsura expulzării.
Instanţa de judecată poate dispune ca străinul să fie luat în custodie publică, până
la efectuarea expulzării, fără ca perioada acestei măsuri să depăşească 2 ani.
Expulzarea străinului se face către ţara al cărei cetăţean este, ori, dacă nu are
cetăţenie, către ţara în care îşi are domiciliul. Cauza care impune luarea acestei
măsuri o reprezintă starea de pericol pe care o prezintă cetăţeanul străin sau persoana
fără cetăţenie, care a săvârşit o infracţiune ce se judecă de instanţele române şi care,
dacă ar rămâne pe teritoriul ţării noastre, ar putea comite noi infracţiuni.
Extrădarea
Este definita ca fiind un act bilateral între două state, în baza căruia un stat pe al cărui
 teritoriu s-a refugiat un infractor sau un condamnat îl predă, la cerere, altui stat,
Extradarea
pentru a fi judecat ori pus să execute pedeapsa la care fusese condamnat.
Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii
internaţionale sau în condiţii de reciprocitate, măsură justificată de protecţia pe care
statul o acordă cetăţeanului.
61
Statul poate admite sau refuza predarea persoanei a cărei extrădare se solicită.
Legea nr. 302/2004 are dispoziţii care se aplică următoarelor forme de
cooperare judiciară internaţională în materie penală:
a) extrădarea;
b) predarea în baza unui mandat european de arestare;
c) transferul de proceduri în materie penală;
d) recunoaşterea şi executarea hotărârilor;
e) transferarea persoanelor condamnate;
f) asistenţa judiciară în materie penală;
g) alte forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală.
Nu pot fi extrădaţi din România:
a) cetăţenii români, cu anumite excepţii, enumerate la art. 24 din Legea nr.
302/2004;
b) persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România;
c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie, în
condiţiile şi în limitele stabilite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale;
d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părţi, martori
sau experţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor
conferite prin convenţie internaţională.
Cetăţenii români pot fi extrădaţi din România numai în baza convenţiilor
internaţionale multilaterale la care aceasta este parte şi pe bază de reciprocitate, dacă,
privitor la persoana extrădabilă, este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele
condiţii:
a) domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de
extrădare;
b) are şi cetăţenia statului solicitant;
c) a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetăţean al unui stat membru
al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este membru al Uniunii Europene.
Exista si o condiţie suplimentară ca statul solicitant să dea asigurări considerate ca
suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o
hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădată va fi transferată în vederea
executării pedepsei în România.
62
Extrădarea este obligatoriu refuzată dacă:
a) nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei
europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată
la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricărui alt instrument internaţional pertinent în
domeniu, ratificat de România;
b) există motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul
urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate,
limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social;
c) situaţia persoanei riscă să se agraveze din unul dintre motivele enunţate la
lit. b);
d) cererea este formulată într-o cauză aflată pe rolul unor tribunale
extraordinare, altele decât cele constituite prin instrumentele internaţionale pertinente,
sau în vederea executării unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal;
e) se referă la o infracţiune de natură politică sau la o infracţiune conexă unei
infracţiuni politice;
f) se referă la o infracţiune militară care nu constituie infracţiune de drept
comun.
Alte măsuri aplicabile străinilor

Luarea în custodie publică este o măsură de restrângere temporară a libertăţii de
mişcare pe teritoriul statului român, dispusă de magistrat împotriva străinului care nu
a putut fi îndepărtat sub escortă în termenul prevăzut de lege, sau împotriva străinului
care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care instanţa a dispus expulzarea.
Tolerarea rămânerii pe teritoriul României este permisiunea de a rămâne pe
teritoriul ţării acordată de Autoritatea pentru străini străinilor care nu au dreptul de
şedere şi, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.
Prin motive obiective se înţeleg acele împrejurări independente de voinţa străinului,
Alte masuri imprevizibile şi care nu pot fi înlăturate, datorită cărora străinul nu poate părăsi
aplicabile strainilor teritoriul României.
Străinii pot fi toleraţi în următoarele situaţii:
a) atunci când se află în situaţiile prevăzute la art. 15 alin. (1) şi nu îndeplinesc
condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea unui permis de şedere;
63
b) când străinii luaţi în custodie publică, împotriva cărora s-a dispus măsura
returnării, nu au putut fi îndepărtaţi în termen de 6 luni;
c) când străinii luaţi în custodie publică, împotriva cărora instanţa a dispus
expulzarea, nu au putut fi expulzaţi în termen de 2 ani de la data la care au fost luaţi
în custodie publică;
d) atunci când prezenţa temporară pe teritoriul României a acestora este cerută de
interese publice importante;
e) atunci când există motive serioase să se considere că străinii sunt victime ale
traficului de fiinţe umane;
f) atunci când Autoritatea pentru străini constată că aceştia se află în
imposibilitatea de a părăsi temporar România din alte motive obiective. Tolerarea se
acordă pentru o perioadă de până la 6 luni, care poate fi prelungită pentru noi
perioade de până la 6 luni, până la dispariţia cauzelor.
Interzicerea intrării străinului pe teritoriul României Odata cu emiterea
deciziei de returnare sau punerea în aplicare a măsurii de expulzare, Autoritatea
pentru străini poate dispune, în condiţiile legii, şi interzicerea intrării în România,
pentru o perioadă determinată.
IV.7 Regimul juridic aplicabil unor categorii speciale de straini

IV.7.1 Cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene si din Spatiul Economic
European
 Regimul aplicabil cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene ale
Spatiului Economic European.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul
României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic
European este actul normativ care reglementeaza regimul acestei categorii de straini
in Romania si strabileste conditiile in care acesti cetateni isi pot exercita dreptul de
libera circulatie pe teritoriul Romaniei.
 Regimul
Cetăţenii Uniunii Europene, precum şi membrii familiilor lor, care îşi exercită
cetatenilor statelor
europene dreptul la liberă circulaţie şi rezidenţă pe teritoriul României, beneficiază de
drepturile şi libertăţile recunoscute prin Tratatul privind Uniunea Europeană, cum ar
fi:
64
a) se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie
şi de alte legi, precum şi de drepturile prevăzute în tratatele Uniunii Europene şi în
alte tratate internaţionale la care România este parte;
b) se pot deplasa liber şi îşi pot stabili reşedinţa sau, după caz, domiciliul, oriunde pe
teritoriul României;
c) beneficiază de măsuri de protecţie socială din partea statului, în aceleaşi condiţii ca
şi cetăţenii români;
d) au dreptul să verifice datele personale înscrise în documentele oficiale eliberate de
autorităţile române şi, când este cazul, să solicite corectarea sau eliminarea unor date
care nu corespund realităţii;
e) au acces neîngrădit pe piaţa forţei de muncă din România, sub rezerva aplicării
măsurilor tranzitorii prevăzute în Tratatul de aderare a României la Uniunea
Europeană, precum şi la desfăşurarea altor activităţi de natură economică, în
condiţiile legii aplicabile cetăţenilor români;
f) au acces neîngrădit la activităţile şcolare şi de instruire în cadrul sistemului naţional
de învăţământ.
IV.7.2 Străinii cu drept de şedere permanentă în statele membre ale Uniunii

Europene
Cetăţenii unor state terţe sau apatrizii, cu drept de şedere permanentă în statele
membre ale Uniunii Europene, pot intra şi rămâne pe teritoriul statului român, pentru
o perioadă de 90 de zile în decurs de 6 luni, fără obligativitatea obţinerii unei vize de
intrare ( art. 120 O.U.G 194/2002).
IV.7.3 Membrii de familie ai străinilor cu drept de şedere permanentă în state

membre U. E.
Membrii de familie ai străinilor, care au un drept de şedere temporară în
scopul reîntregirii familiei într-un stat membru al Uniunii Europene, pot intra în
România în baza unei vize de lungă şedere acordate în acelaşi scop de către misiunile
diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei.
Acestor străini li se poate prelungi dreptul de şedere cu îndeplinirea condiţiilor
generale prevăzute de lege dacă:
65
a) prezintă permisul de şedere într-un stat membru al Uniunii Europene; b)
fac dovada că au locuit ca membri de familie ai străinului cu drept de şedere
permanentă într-un stat membru al Uniunii Europene;
c) fac dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de cel puţin salariul minim
net pe economie.
IV.7.3 Străinii victime ale traficului de persoane şi traficului de migranţi

Străinilor victime ale traficului de persoane şi traficului de migranţi, precum şi
ale infracţiunii prevăzute de O.U.G. nr. 194/2002 sub denumirea de „facilitarea
şederii ilegale a străinilor pe teritoriul României”, li se poate acorda un permis de
şedere temporară, chiar dacă au intrat ilegal în România, la solicitarea procurorului
sau instanţei de judecată, în următoarele condiţii:
a) manifestă o intenţie clară de a coopera cu autorităţile române pentru a
facilita identificarea şi tragerea la răspundere penală a participanţilor la săvârşirea
infracţiunilor ale căror victime sunt;
b) au încetat relaţiile cu persoanele suspectate de comiterea infracţiunilor ale
căror victime sunt;
c) acordarea dreptului de şedere este oportună pentru derularea investigaţiilor
judiciare;
d) şederea acestora în România nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi
securitatea naţională.
Dreptul de şedere poate fi acordat, pentru o perioadă de 6 luni, cu
posibilitatea prelungirii pe noi perioade în aceleaşi condiţii.
Dreptul de şedere poate fi revocat în următoarele situaţii:
a) nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege;
b) titularul dreptului de şedere, în mod intenţionat, a reînnoit contactele cu
persoanele suspectate de comiterea infracţiunilor prevăzute mai sus;
c) dacă se constată că străinul a indus în eroare autorităţile competente cu
privire la calitatea de victimă sau cu privire la datele şi informaţiile furnizate;
Strainii victime ale
traficului de d) când victima încetează să coopereze;
persoane si
migranti e) când autorităţile competente constată existenţa vreunuia dintre cazurile
prevăzute la art. 10 din C.Proc.Pen.
66
IV.7.4 Străinii minori neînsoţiţi
Autoritatea pentru străini şi formaţiunile sale teritoriale procedează pentru
minorii care intra neinsotiti, astfel:
- se stabilesc identitatea şi modul de intrare în ţară;
- li se asigură reprezentarea printr-o instituţie competentă care asigură protecţia şi
îngrijirea necesară, inclusiv cazarea în centre speciale de ocrotire, în aceleaşi condiţii
ca şi pentru copiii români;
- se iau măsuri de identificare a părinţilor, indiferent de locul de reşedinţă al
acestora, în scopul reunificării familiale;
- până la identificarea părinţilor, minorii de vârstă şcolară au acces la sistemul de
învăţământ;
- dacă părinţii minorului nu au reşedinţă în ţară, acesta se returnează în ţara de
reşedinţă a părinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi membri de familie, cu
acceptul acestora;
- în cazul neidentificării părinţilor sau a altor rude, i se acordă dreptul de şedere
temporară în România.
Accesul străinilor minori la educaţie este reglementat in art.122
Străinii minori care locuiesc în România au acces la învăţământul şcolar
obligatoriu în aceleaşi condiţii ca şi minorii cetăţeni români.
IV.8. Regimuri juridice speciale aplicabile străinilor
IV8.1. Refugiaţii şi persoanele strămutate

Refugiatul, asa cum este definit in art 1 al Conventiei O.N.U., adoptata la Geneva in
 1951 ca fiind “orice persoană care, în urma unor evenimente şi a unor temeri
Refugiatii
justificate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naţionalităţii, apartenenţei la un
anumit grup social sau opiniilor sale politice, se află în afara ţării a cărei cetăţenie o
are şi care nu poate sau, datorită acestor temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări;
sau care, neavând nici o cetăţenie şi găsindu-se în afara ţării, în care avea cetăţenia
obişnuită, ca urmare a unor evenimente, nu poate sau, datorită respectivelor temeri,
nu doreşte să se întoarcă".
Caracteristica principală a refugiaţilor este aceea că ei nu pot beneficia ori
nu doresc protecţia ţării lor de origine, motivele părăsirii acelei ţări putând fi:
67
opresiunea, persecuţia, ameninţarea vieţii sau libertăţii, sărăcia, războiul sau luptele
civile, dezastrele naturale, etc.
Cel mai înalt for internaţional care are ca obiect de activitate situaţia
refugiaţilor este Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (U.N.H.C.R.) creat la 14
decembrie 1950 şi funcţional de la 1 ianuarie 1951 si îndeplineşte în principal, două
funcţii:
1. asigură protecţia internaţională a refugiaţilor, în sensul că promovează
încheierea şi ratificarea unor convenţii internaţionale pentru protecţia refugiaţilor,
urmărind aplicarea acestora, ca şi adoptarea, prin acorduri speciale între guvernele
statelor, a unor măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei refugiaţilor şi pentru reducerea
numărului persoanelor care au nevoie de protecţie;
2. caută soluţii imediate sau pe termen lung pentru rezolvarea problemelor
acestora.
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România transpune în sistemul nostru de
drept dispoziţiile comunitare conţinute în:
- Directiva Consiliului 2001/55/CE privind standardele minime de protecţie
temporară în eventualitatea unui flux masiv de persoane strămutate şi măsurile de
promovare a balanţei de eforturi între statele membre în vederea primirii unor astfel
de persoane şi suportarea consecinţelor;
- Directiva Consiliului 2003/9/CE din 27 ianuarie 2003 privind standardele minime
pentru primirea solicitanţilor de azil;
- Directiva Consiliului 2003/86/CE din 22 septembrie 2003 privind dreptul la
reunificarea familiei;
- Directiva Consiliului 2004/83/CE din 29 aprilie 2004 privind standardele minime
pentru calificare şi statutul cetăţenilor ţărilor terţe sau apatrizilor ca refugiaţi sau ca
persoane aflate în nevoie de protecţie internaţională şi conţinutul protecţiei acordate.
Statutul refugiaţilor în România

Legea nr. 122/2006 stabileşte regimul juridic al străinilor care solicită o formă de
protecţie în România, regimul juridic al străinilor beneficiari ai unei forme de
protecţie în România, procedura de acordare, încetare şi anulare a unei forme de
protecţie în România, precum şi procedura pentru stabilirea statului membru
responsabil cu analizarea cererii de azil, precum si intelesul unor termeni cum ar fi:
68
a) formă de protecţie
b) solicitant sau solicitant de azil
c) străin
d) cerere pentru acordarea unei forme de protecţie sau cerere de azil
e) ţară de origine
f) procedură de azil
g) statut de refugiat
h) protecţie subsidiară
i) protecţie temporară, etc.
Autoritatea centrală responsabilă de implementarea politicilor României în

domeniul azilului, precum şi de aplicare a dispoziţiilor legii este Oficiul Naţional
pentru Refugiaţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Străinilor li se acorda, in conditiile legii:
a) statutul de refugiat;
b) protecţie subsidiară;
c) protecţie temporară sau protecţie umanitară temporară.
a. Statutul de refugiat se recunoaşte, la cerere, cetăţeanului străin care, în urma
unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naţionalitate,
opinii politice sau apartenenţă la un anumit grup social, se află în afara ţării de origine
şi care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări, precum
şi persoanei fără cetăţenie care, fiind în afara ţării în care îşi avea reşedinţa obişnuită
datorită aceloraşi motive, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu doreşte să se
reîntoarcă.
Statutul de refugiat nu se acordă străinului şi apatridului cu privire la care există
motive serioase să se creadă că:
- au comis o infracţiune împotriva păcii şi omenirii, o crimă de război ori o altă
infracţiune similară;
- au comis o infracţiune gravă de drept comun în afara României, înainte de a fi
admişi pe teritoriul statului român;
- au comis fapte care sunt contrare scopurilor şi principiilor aşa cum sunt ele
enunţate în preambulul şi în art. 1 şi 2 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite;
- au instigat sau au fost complici la săvârşirea faptelor prevăzute mai sus.
69
- au planificat, au facilitat sau au participat la săvârşirea de acte de terorism, aşa cum
sunt acestea definite în instrumentele internaţionale la care România este parte.
b. Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu
îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care
există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv
în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios şi care nu poate
sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.
Prin risc serios se înţelege:
- condamnarea la pedeapsa cu moartea ori executarea unei astfel de pedepse;
- tortura, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;
- o ameninţare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare
a violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern ori internaţional, dacă
solicitantul face parte din populaţia civilă.
Protecţia subsidiară nu se acordă cetăţenilor străini şi apatrizilor pentru aceleasi
motive pentru care nu se acorda nici statututl de refugiat.
c. Protecţia umanitară temporară se acordă persoanelor din zonele de conflict în

perioada de conflicte armate în care România nu este angajată, prin hotărâre a
Guvernului, elaborată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, la propunerea
Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, în situaţia în care se constată sau există informaţii
că, din zona de conflict, urmează să fie înregistrat un aflux masiv şi spontan de
persoane care au nevoie de protecţie.
Prin persoană care are nevoie de protecţie se înţelege orice persoană care face parte
din populaţia civilă şi care şi-a părăsit ţara de origine ca urmare a unui conflict armat
şi nu se poate întoarce în condiţii de siguranţă şi demnitate în ţara de origine.
Prin aflux masiv şi spontan de persoane care au nevoie de protecţie se înţelege
deplasarea către teritoriul României a unui număr semnificativ de persoane care
depăşeşte capacitatea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de soluţionare a cererilor
individuale.
Protecţia umanitară temporară se acordă pe o perioadă care nu poate depăşi 2 ani,
persoanele care beneficiază de ea putând depune, în mod individual, o cerere de azil,
numai după încetarea acestei forme de protecţie.
70
Procedura de azil
Pentru soluţionarea cererilor sunt prevazute urmatoarele tipuri de proceduri de

 protecţie adresate statului român:
Procedura de azil
 procedura ordinară;
 o procedură specifică în situaţia reunificării familiei;
 procedura accelerată;
 procedura la frontieră;
 procedura ţării terţe sigure.
Autorităţile competente să primească o cerere de azil sunt următoarele:

a) Oficiul Naţional pentru Refugiaţi şi formaţiunile sale teritoriale;
b) structurile Poliţiei de Frontieră Române;
c) structurile Autorităţii pentru Străini;
d) structurile Poliţiei Române;
e) structurile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului
Justiţiei.
Cererea de azil se depune de îndată ce:

a) solicitantul s-a prezentat într-un punct de control pentru trecerea frontierei de stat;
b) solicitantul a intrat pe teritoriul României;
c) au survenit evenimente în ţara de origine a solicitantului, care îl determină să ceară
protecţie pentru străinul cu drept de şedere în România.
Cererile de azil depuse în afara teritoriului României nu sunt admise. Cererea de azil
este individuală şi se înaintează personal de către solicitant sau, după caz, de curator
ori de reprezentantul legal, fiind completată în limba română sau într-o limbă pe care
solicitantul o cunoaşte, nefiind acceptate cererile de azil colective.
Admiterea sau respingerea cererii de azil se face prin hotărâre, care se
comunică de îndată, în scris, solicitantului.
Împotriva hotărârii de respingere a cererii de azil, se poate face plângere în
termen de 10 zile de la comunicare.
71
Plângerea motivată se depune numai la Oficiul Naţional pentru Refugiati, care
o inainteaza de indata instanţei de judecată competente.
În etapa judecătorească de soluţionare a cererilor de azil, dezbaterile au loc în
şedinţă secretă, procedura de azil desfăşurându-se cu respectarea principiului
confidenţialităţii.
Regimul juridic al refugiaţilor

Drepturile solicitanţilor de azil, conform dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 122/2006
 astfel:
Regimul juridic al
refugiatilor a) dreptul de a rămâne în România până la expirarea unui termen de 15 zile de la
finalizarea procedurii de azil;
b) dreptul de a fi asistat de un avocat în orice fază a procedurii de azil;
c) dreptul de a i se asigura, în mod gratuit, un interpret în orice fază a procedurii
de azil;
d) dreptul de a contacta şi a fi asistat de un funcţionar al Înaltului Comisariat al
Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) în orice fază a procedurii de azil;
e) dreptul de a fi consiliat şi asistat de un reprezentant al organizaţiilor
neguvernamentale, române sau străine, în orice fază a procedurii de azil;
f) dreptul de a fi informat, într-o limbă pe care o cunoaşte sau pe care se
presupune în mod rezonabil că o cunoaşte, în momentul depunerii cererii, cu privire
la drepturile şi obligaţiile pe care le are pe parcursul procedurii de azil;
g) dreptul la protecţia datelor personale şi a oricăror alte detalii în legătură cu
cererea sa;
h) dreptul de a i se elibera un document temporar de identitate, a cărui valabilitate
va fi prelungită periodic de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, etc.
Obligatiile strainului pe durata procedurii de azil sunt:
a) prezentarea organelor teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în
scris, cererea motivată cuprinzând datele indicate de organul la care o depune,
precum şi de a se supune fotografierii şi amprentării. Amprentarea nu este efectuată
în cazul străinilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani;
b) prezentarea autorităţilor competente de informaţii complete şi reale cu privire
la persoana şi la cererea sa de azil;
72
c) depunerea tuturor documentelor pe care le are la dispoziţie şi care au relevanţă
cu privire la situaţia sa personală;
d) predarea documentului pentru trecerea frontierei de stat, urmând să primească
un document temporar de identitate;
e) obligaţia de a urmări stadiul procedurii şi de a informa autorităţile competente
cu privire la orice schimbare de reşedinţă;
f) de a răspunde la solicitările organelor cu atribuţii în domeniul azilului;
g) de a nu părăsi localitatea de reşedinţă fără autorizarea Oficiului Naţional pentru
Refugiaţi. Autorizaţia va fi emisă de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi în urma unei
analize individuale, obiective şi imparţiale, iar în cazul neautorizării, aceasta va fi
motivată;
h) prezentarea la examenele medicale ce îi sunt stabilite, etc.
IV.8.2. Personalul diplomatic şi consular
Personalul diplomatic şi consular aflat în misiune în România face parte din

Personalul categoria străinilor care au un statut specific.
diplomatic si
consular Se bucură de privilegii şi imunităţi stabilite prin tratate internaţionale, precum:
 Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961;
 Convenţia de la Viena privind relaţiile consulare din 1963;
 Convenţia privind privilegiile şi imunităţile ONU din 1946.
Principalele imunităţi acordate personalului diplomatic şi consular sunt:

- Inviolabilitatea persoanei, a locuinţei, documentelor şi bunurilor sale, cu excepţia
 prinderii sale în flagrant delict, când pot fi aplicate măsuri de constrângere;
Imunitatile pers.
diplomatic - imunitate de jurisdicţie penală, administrativă, civilă şi de executare;
- privilegii – scutiri de impozite, taxe vamale şi control vamal, taxe fiscale, prestaţii
personale.
73
Care este procedura acordarii azilului?
A.T. Moldovan <Expulzarea, extradarea si readmisia in dreptul international >

Editura All Beck, Bucuresti 2004
N. Diaconu < Drept international privat> Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004
Marie –Laure Niboyet, Geraud de Geouffe de la Pradelle < Droit international
prive> L.G.D.J., 2008
Augustin Fuerea < Drept international privat > Ed. Universul Juridic, 2008
Ovidiu Ungureanu, Calina Jugastru, Adrian Circa < Manual de drept
international priva t> ,Ed. Hamangiu,2008
B.Ancel,Y.Lequette <Les grands arrets de la jurisprudence francaise de droit
international prive >Ed. Dalloz,2006
Bucuresti 2008
D.Al.Sitaru < Drept international privat > Ed. Actami, Bucuresti 1997
Serban Al. Stanescu< Drept international privat. Pracitica judiciara>Editura
Jeacota M., Piticaru G, Paun V., Iftimie E < Pozitia juridica a strainilor in
Romania, culegere de studii, litografia Universitatii Alexandru Ioan Cuza> Iasi 1977
74
II. Legi.
Legea nr. 122/2006
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002
TEMĂ DE REFLECŢIE
Statutul refugiatilor in Romania
1. Principalele imunitati acordate personalului diplomatic si consular sunt:

a) imunitatea de jurisdictie penala
b) imunitate de jurisdictie civila
c) scutiri de taxe vamale si control vamal
2. Obligatiile solicitantului de azil sunt:

a) obligatia de a preda documentul pentru trecerea frontierei
b) obligatia de a nu parasi localitatea de resedinta
c) obligatia de a parasi teritoriul Romaniei in termen de 30 zile de la
finalizarea procedurii de azil in cazul in care solicitantul nu a obtinut
forma de protectie solicitata
3. Clauza natiuni celei mai favorizate presupune:

a) reglementari ce confera cetatenilor statelor semnatare aceleasi drepturi pe
teritorile tarii respective
b) prevederi prin intermediul carora partile contractante isi acorda pe baza de
reprocitate aceleasi avantaje si privilegi
c) ca, unele categori de straini pot beneficia de anumite drepturi prevazute de
legea nationala sau de conventiile internationale la care Romania este
parte
4. Straini pot beneficia in Romania de urmatoarele drepturi, Conform O.U.G.

nr.194/2002
a) de a se deplasa liber si de a-si stabili oriunde pe teritoriul tari
resedinta sau domiciliul
b) de protectie generala a persoanelor si averilor
c) de dispozitiile mai favorabile prevazute in Constitutie
5. Strainii nu pot:
d) organiza partide politice pe teritoriul Romaniei
75
e) sa ramana peste perioada pentru care li s-a aprobat dreptul de sedere
f) sa nu se supuna controlului organelor de politie
6. Pentru a intra in Romania, straini trebuie sa:

a) prezinte documente care fac dovada existentei unor mijloace de intretinere
pe perioada sederi
b) nu fi incalcat anterior, scopul declarat la obtinerea vizei
c) nu aiba introdu-se alerte in sistemul informatic Schengen
7.Viza de tranzit permite strainului:

a) sa tranziteze teritoriul Romaniei o singura data
b) sa tranziteze teritoriul Romaniei de mai multe ori
c) sa tranziteze teritoriul Romaniei de cate ori doreste dar fara ca durata
fiecarui tranzit sa depaseasca 10 zile
8. Viza de lunga sedere se acorda strainilor:

a) pe o perioada de 30 zile
b) pe o perioada de 90 de zile
c) pentru reintregirea familiei
9. Dreptul de sedere permanenta se acorda strainilor care:

a) au avut o sedere continua si legala pe teritoriul Romaniei in ultimii
10 ani anteriori depunerii cererii
b) au avut o sedere continua si legala pe teritoriul Romaniei in ultimii
5 ani anteriori depunerii cererii
c) au avut o sedere continua si legala pe teritoriul Romaniei in ultimii 3
ani anteriori depunerii cererii
10. Dreptul de sedere permanenta se acorda de catre:

a) personalul diplomatic si consular
b) Presedintele Romaniei
c) Seful Oficiului Roman pentru Imigrari

Raspunsuri
1 a,b,c 6 a,b,c
2 a,b 7 a,b
3 b 8 b,c
4 a,b,c 9 b
5 a,b,c 10 c
76
CAPITOLUL V
PERSOANELE JURIDICE IN DREPTUL
INTERNATIONAL PRIVAT
1. Cuprins
2. Obiectiv general
8. Teste
Cuprins:
 Clasificarea persoanelor juridice

 Determinarea legii aplicabile persoanelor juridice
 Domeniul de aplicare a legii nationale a persoanei juridice
 Conditia juridica a persoanei juridice straine
 Capacitatea de folosinta a persoanei juridice straine in Romania
 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind persoana

juridica si legea aplicabila acestora.
 Obiective operaţionale: Vor fi evidenţiate elementele cu privire la

capacitatea de folosinta a persoanei juridice, la conditia juridica si la domeniul
de aplicare a legii nationale a persoanei juridice.
= 2 ore i 30 minute
CAPITOLUL V
PERSOANELE JURIDICE IN DREPTUL INTERNATIONAL PRIVAT
77
Definiţie. Noţiuni generale
Art.25 alin.3 Cod civil defineste persoana juridică ca fiind orice formă de organizare
 care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titulară de drepturi şi de obligaţii civile.
Definitia pers.
juridice Din punctul de vedere al dreptului internaţional privat, este relevantă doar
persoana juridică angrenată în raporturi juridice de drept civil (în sens larg) cu
element de extraneitate, deoarece doar aceste raporturi juridice sunt susceptibile să
genereze probleme ce ţin de conflictul de legi.
Persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului
ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.
Clasificarea persoanelor juridice
O primă distincţie este aceea dintre persoanele juridice de drept privat şi cele de
 drept public.
Clasificarea pers
juridice  Persoanele juridice pot lega raporturi juridice guvernate de regimuri de drept
diferite.
 Importanţa clasificării rezidă în aceea că doar persoanele juridice de drept
privat pot genera probleme conflictuale ce interesează dreptul internaţional privat
 O alta distincţie se face între persoanele juridice de drept intern şi persoanele
juridice de drept internaţional (cum este cazul statelor şi organizaţiilor internaţionale
guvernamentale).
Statele comportă o personalitate juridică complexă. Ele sunt subiecte de drept
internaţional dar pot fi privite şi ca persoane juridice de drept intern privat (când
acţionează jure gestionis) sau public (când acţionează jure imperii).
Persoanele juridice de drept internaţional:

 sunt constituite printr-un acord internaţional (spre deosebire de persoanele
juridice de drept intern, constituite în temeiul unei legi naţionale, chiar şi atunci când
prezintă elemente străine în structura lor);
 sunt anaţionale, fiind imposibil să se vorbească de naţionalitatea statului, care
este izvorul naţionalităţii (persoanele juridice de drept intern sunt purtătoare ale
naţionalităţii unui stat);
78
 sunt beneficiarele unei duble personalităţi juridice (de drept internaţional şi de
drept intern);
 desfăşoară activităţi internaţionale de anvergură;
 existenţa şi funcţionarea lor sunt guvernate de normele dreptului internaţional.
 după naţionalitatea lor: persoane juridice române (naţionale) şi străine;
 după criteriul sediului: persoane juridice cu sediul în România şi persoane
juridice cu sediul în străinătate
 după natura dreptului de proprietate: persoane juridice de stat (statul,
organele puterii legislative, executive, judecătoreşti, unităţile administrativ-teritoriale,
regiile autonome cu capital de stat), persoane juridice private şi persoane juridice
mixte;
 după natura scopului: persoane juridice cu scop patrimonial şi fără scop
patrimonial (cu scop nepatrimonial).
 funcţie de provenienţa capitalului social: persoanele juridice române pot fi:
fără sau cu participare străină;
Dreptul internaţional privat este interesat de soluţionarea următoarelor probleme
privind activitatea persoanelor juridice în relaţiile economice internaţionale:
 determinarea naţionalităţii, adică a apartenenţei la un anumit stat a persoanei

juridice – problemă rezolvată de normele juridice ale fiecărui stat, care stabilesc
criteriile în acest sens.
 condiţia persoanei juridice, care prezintă două aspecte:
- a) recunoaşterea extrateritorială a persoanei juridice constituite în străinătate şi
- b) drepturile care se atribuie persoanei juridice recunoscute.
Determinarea legii aplicabile persoanei juridice
Funcţie de felul calificării – primară sau secundară– şi de legea după care se face
 calificarea, se determină şi legea care va stabili dacă un colectiv organizat are sau nu
Determinarea legii
aplicabile calitatea de persoană juridică.
Dreptul internaţional privat român a statuat principiul calificării primare după
lex fori, consacrat de art. 2558 Cod civil conform căruia “când determinarea legii
aplicabile depinde de calificarea ce urmează să fie dată unei instituţii de drept sau
unui raport juridic, se ia în considerare calificarea juridică stabilită de legea română”.
79
Naţionalitatea persoanei juridice
Naţionalitatea desemnează apartenenţa persoanei juridice la un anumit stat, fiind

 elementul pe baza căruia se distinge între persoanele juridice străine şi cele naţionale.
Nationalitatea
pers. juridice  Pentru persoana juridică naţionalitatea are aceeaşi semnificaţie ca şi cetăţenia
persoanei fizice şi serveşte la determinarea statutului juridic al subiectului colectiv de
drept.
 Potrivit art. 2571 Cod civil, persoana juridică are naţionalitatea statului pe
teritoriul căruia şi-a stabilit, conform actului constitutiv, sediul social. Naţionalitatea
se determină după legea forului, prin aplicarea criteriilor prevăzute de această lege.
Criterii de determinarea a nationalitatii
1. criteriul sediului social: persoana juridică are naţionalitatea statului unde îşi
stabileşte sediul social.
 Sediul trebuie să fie real, iar nu fictiv, adică persoana juridică să îşi aibă acolo
centrul administrativ, respectiv principalele organe de conducere.
 Dacă organele de conducere se află în mai multe ţări, sediul social este
considerat a fi în ţara în care se află organul superior de conducere.
 Sediul mai trebuie să fie serios, adică să se afle într-o ţară cu care persoana
juridică prezintă legături semnificative.
2. criteriul voinţei fondatorilor: presupune stabilirea naţionalităţii persoanei juridice
de către membrii fondatori, prin actul constitutiv şi statut, funcţie de interesele lor si
reprezintă o aplicare a principiului autonomiei de voinţă în materia determinării
naţionalităţii persoanei juridice- nu este acceptat in doctrina deoarece favorizează
frauda la lege prin eludarea normelor cu caracter imperativ, edictate pentru ocrotirea
intereselor obşteşti şi pe cele ale terţilor;
3. criteriul locului de înregistrare a persoanei juridice numit şi criteriul

încorporării: naţionalitatea este dată de statul în care au fost îndeplinite formalităţile
pentru constituirea acesteia, chiar dacă sediul ar fi stabilit în alt stat.
80
4. criteriul locului unde se află centrul activităţii economice a persoanei juridice,
potrivit căruia naţionalitatea ar fi dată de statul centrului activităţii ei
5 .criteriul controlului: naţionalitatea persoanei juridice este dată de apartenenţa

conducătorilor ei sau după cetăţenia asociaţilor, ori de naţionalitatea capitalului social
sau chiar de cetăţenia acelora în folosul cărora se desfăşoară activitatea persoanei
juridice.
 Este folosit în unele tratate internaţionale pentru a se putea face deosebirea

între persoanele juridice străine şi cele naţionale ori este folosit în scopul atribuirii
unor drepturi cu caracter special doar persoanelor juridice naţionale, precum şi atunci
când se aplică unele măsuri discriminatorii persoanelor juridice străine;
6. criterii mixte, rezultate din folosirea concomitentă a mai multor criterii dintre cele
enumerate mai sus.
În dreptul internaţional privat român, determinarea naţionalităţii persoanei juridice se

face pe baza unui criteriu de drept comun (care este în sensul criteriului sediului
social), precum şi pe baza unor criterii speciale.
7. Criteriul de drept comun este dat de art. 2571 Cod civil potrivit caruia persoana
juridică are naţionalitatea statului pe teritoriul căruia şi-a stabilit, conform actului
constitutiv, sediul social. Dacă există sedii în mai multe state, determinant pentru
naţionalitatea persoanei juridice este sediul real. Prin sediu real se înţelege locul unde
se află centrul principal de conducere şi gestiune a activităţii statutare, chiar dacă
hotărârile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de
acţionarii sau de asociaţii din alte state.
Criteriul adoptat de norma română de drept internaţional privat este cel al sediului
social
8. Criteriile speciale sunt stabilite de convenţii internaţionale pentru situaţii deosebite

şi sunt mai rare în practică deoarece ele nu privesc naţionalitatea persoanei juridice în
ansamblul său, ci numai anumite aspecte legate de naţionalitatea acesteia, în funcţie
de obiectul de reglementare al respectivei convenţii. Exemple de criterii speciale:
a) Criteriul locului constituirii persoanei juridice, numit şi criteriul
încorporării, este aplicat, practic, toate acordurile privind evitarea dublei impuneri şi
prevenirea evaziunii fiscale.
81
b) Criteriul controlului poate fi regăsit în unele dintre acordurile privind
promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor încheiate de Guvernul României cu
guvernele altor state.
c) Criteriul mixt al locul constituirii şi sediul social (Tratatul pentru comerţ şi

navigaţie încheiat cu Japonia în 1970, ratificat prin Decretul nr. 22/1970);
d) Criteriul mixt al locului constituirii şi cel al controlului (Acordul privind

relaţiile comerciale dintre Guvernul României şi Guvernul S.U.A., ratificat prin
Legea nr. 50/1992);
e) Unele tratate folosesc, alternativ, două criterii. Spre exemplu, Acordurile

privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor încheiate cu Franţa (Legea
nr. 88/1995) şi cu Regatul Ţărilor de Jos (Legea nr. 14/1994) fac referire la criteriul
mixt al sediului şi la cel al constituirii şi, alternativ, la cel al controlului, lărgind prin
aceasta sfera de aplicare a tratatului;
f) Există şi situaţia în care sunt folosite criterii diferite pentru fiecare stat
parte al Acordului. Astfel, Acordul privind promovarea şi protejarea reciprocă a
investiţiilor încheiat cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (Legea nr.
109/1995) prevede criteriul mixt al sediului (real) şi încorporării pentru determinarea
persoanelor juridice române şi criteriul încorporării pentru determinarea persoanelor
juridice engleze.
Schimbarea naţionalităţii persoanei juridice
Cazuri posibile
 la schimbarea sediului persoanei juridice între două state care utilizează,
ambele, criteriul sediului social;
 mutarea sediului persoanei juridice dintr-un stat care respectă criteriul
sediului într-un alt stat, care cunoaşte alt criteriu; potrivit legii primului stat, persoana
juridică dobândeşte naţionalitatea noului său sediu, în timp ce, potrivit legii celui de-
 al doilea stat nu are loc nici o schimbare de naţionalitate;

Schimbarea  modificarea naţionalităţii (cetăţeniei) majorităţii capitalului social (sau
nationalitatii
asociaţilor) duce la schimbarea naţionalităţii în cazul sistemelor legislative care
îmbrăţişează criteriul controlului.
82
Şi în dreptul internaţional privat român, schimbarea naţionalităţii persoanei juridice
operează în cazul schimbării sediului social dintr-un stat în altul.
Calificarea noţiunii de sediu social

Naţionalitatea persoanei juridice se determină după criteriile stabilite de legea
forului.
Noţiunea de sediu social se poate califica, dupa:
 legea naţională a persoanei juridice;
 legea forului;
 legea statului unde se află persoana juridică (lex loci);
 legea statului unde a fost stabilit sediul statutar al persoanei juridice.
 legea statului care reglementează efectele care interesează persoana
juridică.
Calificarea noţiunii de sediu social în dreptul internaţional privat român

Noţiunea de sediu social în dreptul român este calificată prin următoarele
reglementări:
 reglementarea generală din art.2571 Cod civil dispune ca persoana juridică

are naţionalitatea statului pe teritoriul căruia şi-a stabilit prin actul constitutiv sediul
social.
 reglementări cu caracter special au fost cuprinse şi în Legea nr. 187/2003
privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a
hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii
Europene (publicată în “Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 333 din 16 mai
2003), aplicabile când elementul de extraneitate se situează într-unul dintre statele
membre ale Uniunii Europene. Legea nr. 187/2003 a fost abrogată expres de art. I din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare
pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la
Uniunea Europeană
În cazul societăţilor comerciale fără personalitate juridică (asociaţiile în
participaţie din dreptul român, francez, german, societăţile în comandită simplă din
dreptul german, etc.), se aplică prin analogie art. 2571 Cod civil. Regimul lor juridic
83
este supus legii statului pe teritoriul căruia se află centrul principal de conducere şi de
gestiune a activităţii societăţii respective şi nu legii contractului de societate.
Domeniul de aplicare a legii naţionale a persoanei juridice
Statutul personal al persoanei juridice
Prin statutul persoanei juridice se înţelege ansamblul normelor juridice care

 reglementează naşterea, manifestarea sau stingerea existenţei acesteia precum şi
Statutul personal
al pers. jur. normele care reglementează raporturile persoanei juridice ca subiect de drept faţă de
terţi.
 Statutul personal al persoanei juridice se referă la capacitatea de folosinţă şi
capacitatea de exerciţiu pe care ea le are.
 Este cârmuit de legea naţională a persoanei juridice. Potrivit art.2580 Cod
civil, statutul organic al persoanei juridice este cârmuit de legea sa naţională,
determinată conform art. 2571 din cod.
 Legea naţională a persoanei juridice reglementează ambele aspecte ale
capacităţii ei civile, şi anume:
a. capacitatea de folosinţă: se reglementează modurile de constituire,
funcţionare şi încetare a persoanei juridice, precum şi soarta bunurilor acesteia în caz
de lichidare; de asemenea, limitele activităţii sale, raporturile juridice din cadrul
persoanei juridice şi cele cu terţe persoane.
b. capacitatea de exerciţiu- se determină care sunt organele persoanei juridice şi
în ce condiţii ele pot angaja persoana juridică în raporturile cu terţii. Legea statutului
organic al persoanei juridice reglementează îndeosebi, potrivit art.2581 Cod civil:
 capacitatea;
 modul de dobândire şi pierdere a calităţii de asociat;
 drepturile şi obligaţiile care decurg din calitatea de asociat;
 modul de alegere, competenţele şi funcţionarea organelor de conducere a
persoanei juridice;
 reprezentarea ei prin intermediul organelor proprii;
 răspunderea persoanei juridice şi a organelor ei faţă de terţi;
 modificarea actelor constitutive;
 dizolvarea şi lichidarea persoanei juridice.
84
V.4.2. Statutul sucursalei şi filialei persoanei juridice
Conform art. 2580 alin.2 Cod civil, statutul organic al sucursalei înfiinţate de
o persoană juridică într-o altă ţară, este supus legii naţionale a acesteia, adică legii
persoanei juridice care a înfiinţat-o, iar potrivit alin.3 statutul organic al filialei este
supus legii statului pe teritoriul căruia şi-a stabilit propriul sediu, independent de
legea aplicabilă persoanei juridice care a înfiinţat-o.
Legile care reglementează statutul organic al sucursalei şi filialei persoanei

juridice sunt diferite una de cealaltă.
V.5. Condiţia juridică a persoanei juridice străine

Condiţia juridică a străinului persoană juridică presupune analiza a două aspecte:
1.determinarea legii naţionale a persoanei juridice şi
2.determinarea condiţiei juridice a străinului ca persoană juridica( recunoaşterea

extrateritorială a persoanei juridice şi stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care pot fi
conferite acesteia, după recunoaşterea în ţara forului).
V.5.1. Recunoaşterea persoanei juridice străine
Recunoaşterea este admisă de toate statele, prin legea naţională, şi se face numai
 dacă persoana juridică străină a fost constituită în conformitate cu legea sa naţională
Recunoasterea
pers. jur. şi nu se opune ordinii publice de drept internaţional privat. Recunoaşterea persoanei
juridice străine este un act declarativ de drepturi prin care se constată existenţa
persoanei juridice şi se recunosc extrateritorial efectele existenţei ei.
Obiectul recunoaşterii îl reprezintă calitatea persoanei juridice de subiect de
drept, modificările capacităţii de folosinţă a acesteia (reorganizare, faliment, lichidare
sau încetarea existenţei).
Conform art. 2583 Cod civil, persoana juridică străină cu scop lucrativ valabil
constituită în statul a cărui naţionalitate o are, este recunoscută de plin drept în
România.
Condiţiile în care intervine recunoaştere de drept sunt:
 să fie constituită conform dispoziţiilor prevăzute de legea ei naţională;
 să aibă calitatea de subiect de drept ;
85
 să nu fi încălcat ordinea publică de drept internaţional privat român.
Persoanele fără scop lucrativ sunt recunoscute pe baza aprobării prealabile a

Guvernului, prin hotărâre judecătorească, sub condiţia reciprocităţii, dacă au fost
valabil constituite în statul de origine, iar scopul lor nu contravine ordinii sociale şi
economice a României
Pentru a se manifesta într-un stat străin, altul decât cel în care s-au înfiinţat,
persoanele juridice (atât cele de drept intern, cât şi cele de drept internaţional)
trebuie recunoscute.
Pentru recunoasterea persoanei juridice straine trebuie, insa, indeplinite
conditiile ce rezulta implicit din dispoziţiile legii:
 persoana juridică străină să fi fost constituită în conformitate cu legea ei
naţională;
 aceasta să aibă calitatea de subiect de drept, adică să fie vorba de o persoană
juridică;
 ordinea publică din dreptul internaţional privat să nu se opună la
recunoaşterea ei ca persoană juridică.
V.5.2. Drepturile şi obligaţiile persoanei juridice străine

 Drepturile şi obligaţiile persoanei juridice străine -conform art. 2583 Cod
Drepturile si oblig.
pers. jur. civil, persoana juridică străină care este recunoscută, beneficiază de toate drepturile
care decurg din legea statutului ei organic, afară de cele interzise de statul român prin
dispoziţiile sale legale, aplicându-se regimul naţional sub condiţia reciprocităţii.
Reciprocitatea priveşte, conform art. 163 din Legea nr. 105/1992, protecţia
juridică, scutirea de taxe, asistenţa juridică gratuită.
Persoana juridică străină nu se poate bucura de mai multe drepturi decât
persoana juridică română; prin derogare, se poate acorda acesteia clauza naţiunii celei
mai favorizate, sub condiţia reciprocităţii.
V.5.3. Activitatea persoanelor juridice străine în România
Persoanele juridice care doresc să desfăşoare în ţara noastră o activitate cu

caracter permanent, au nevoie de autorizarea organelor competente.
86
Reprezentanţele firmelor străine nu pot desfăşura decât operaţiuni stabilite
prin autorizaţia de funcţionare, care se eliberează de Ministerul Economiei şi
Comerţului pe baza cererii adresate acestuia şi care trebuie să cuprindă în mod
obligatoriu menţiunile prevăzute în art. 1 din Decretul-Lege nr. 122/1990, ce
stabileşte: “societăţile comerciale şi organizaţiile economice străine pot avea
reprezentanţe în România pe baza autorizaţiei eliberate în acest scop".
Art. 2583 alin.2 Cod civil prevede că persoanele juridice străine recunoscute
în România îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul ţării noastre în condiţiile stabilite de
legea română referitoare la exercitarea activităţilor economice, sociale, culturale sau
de altă natură.
O.U.G nr. 92/1997 priveste stimularea investiţiilor directe, cadrul general
privind facilităţile şi garanţiile de care beneficiază investiţiile directe în România.
V.6 Capacitatea de folosinta a persoanei juridice straine in Romania

V.6.1. Capacitatea juridică. Definiţie. Noţiune
 Capacitate juridică reprezinta capacitatea de a fi subiect de drept.
Capacitatea
juridica Capacitatea juridică (capacitatea de drept) se defineşte ca fiind aptitudinea
generală şi abstractă de a avea şi exercita drepturi subiective şi de a-şi asuma şi
îndeplini obligaţiile.
Trăsăturile caracteristice ale capacităţii juridice ale persoanei juridice sunt:
 Generalitatea – este însuşirea pe care o are persoana juridică de a avea
drepturi şi obligaţii.
 Unicitatea - prin acest caracter înţelegându-se însuşirea ei de a aparţine
fiecărei persoane juridice; dacă persoana juridică este un subiect de drept distinct,
atunci capacitatea sa juridică este unică.
 Legalitatea - aceasta este însuşirea intrinsecă a capacităţii juridice a persoanei
juridice, care constă în faptul că recunoaşterea, conţinutul, începutul şi sfârşitul
acesteia sunt reglementate prin lege; capacitatea juridică a persoanei juridice este
efectiv de domeniul legii.
V.6.2. Capacitatea juridică de folosinţă
87
Capacitatea juridică se compune din două elemente: capacitatea de folosinţă
 şi capacitatea de exerciţiu, ambele existând atât în cazul persoanei fizice cât şi în
Nationalitatea
pers. juridice cazul persoanei juridice.
Capacitatea de folosinţă este aptitudinea generală şi abstractă de a avea
drepturi şi obligaţii.
Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a-şi exercita drepturile
şi de a-şi asuma obligaţiile, săvârşind acte juridice.
Persoanele juridice supuse înregistrării au personalitate juridică (deci
capacitate de folosinţă), după caz: de la data actului de dispoziţie care o înfiinţează,
de la data recunoaşterii, ori de la data autorizării înfiinţării lor. Excepţia de la această
regulă exista o capacitate de folosinţă anticipată (fiind necesară pentru efectuarea
actelor de înfiinţare a persoanei juridice).
Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice este determinat de scopul
pentru care a fost înfiinţată.
V.6.3. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice străine în România

Recunoaşterea unei persoane juridice străine înseamnă existenţa sa ca subiect
de drepturi şi obligaţii în afara statului de origine.
Aceasta îi conferă persoanei juridice străine în România dreptul de a-şi
extinde activitatea pe teritoriul ţării noastre, ca stat care i-a acceptat calitatea de
persoană juridică.
Este necesara stabilirea a două aspecte:
 Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice care rezultă din statutul său şi
care este reglementata de lex causae (legea internă sau ordinea juridică internaţională)
şi care este denumită capacitatea de folosinţă organică;
 Capacitatea de folosinţă operantă în statul străin în care este recunoscută
persoana juridică şi care a mai fost denumită capacitate juridică de folosinţă
eficientă.
Reglementarea română care stabileşte capacitatea de folosinţă a persoanei
juridice se afla în:
 Codul civil
 Decretul-lege nr. 122/1990 privind autorizarea în România a reprezentanţelor
societăţilor comerciale şi a organizaţiilor economice străine;
88
 Hotărârea Guvernului nr. 1222/1990 privind regimul impozitelor şi taxelor
aplicabile reprezentanţelor din România a societăţilor comerciale şi a organizaţiilor
economice străine, şi drepturile şi obligaţiile legate de salarizarea personalului român
(domeniu care a intrat sub incidenţa Codului Fiscal instituit de Legea nr. 571/2003);
 Legea nr. 35/1991 privind regimul investiţiilor străine (înlocuită şi ea cu
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea in- vestiţiilor
directe).
 Investitorul străin în România. Capacitatea lui de folosinţă

Prin investitor străin se înţelege acea “persoană fizică sau juridică cu domiciliul stabil
 sau sediul social în afara României, care are calitatea de asociat sau acţionar într-o
Investitor strain
societate comercială cu sediul în România.
In domeniul investiţiilor, reglementarea actuală este stabilită de Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 92/1997, care defineste si urmatorii termeni:
a) investiţie directă - participarea la constituirea sau la extinderea unei întreprinderi în
oricare dintre formele juridice prevăzute de lege, de acţiuni sau de părţi sociale ale
unei societăţi comerciale, cu excepţia investiţiilor de portofoliu, sau înfiinţarea şi
extinderea în România a unei sucursale de către o societate comercială străină, prin:
 aport financiar, în monedă naţională sau în valută convertibilă;
 aport în natură de bunuri imobile sau/şi bunuri mobile, corporale şi
necorporale;
 participarea la creşterea activelor unei întreprinderi, prin orice mod legal de
finanţare;
b) investiţie de portofoliu - dobândirea de valori mobiliare pe pieţele de capital
organizate şi reglementate şi care nu permit participarea directă la administrarea
societăţii comerciale;
c) investitor - persoană fizică sau juridică, rezidentă sau nerezidentă, cu domiciliul
sau cu sediul permanent în România ori în străinătate, care investeşte în România, în
oricare dintre modalităţile prevăzute la lit. a) şi b);
d) rezident/nerezident-persoanele calificate astfel conform reglementărilor în vigoare
privind regimul valutar;
e) profit reinvestit - sumele utilizate din profitul realizat pentru modernizarea
tehnologiilor şi extinderea activităţii societăţii comerciale, în active corporale şi
89
necorporale amortizabile, precum şi pentru achiziţii de active, părţi sociale sau de
acţiuni prin oferta Fondului Proprietăţii de Stat.
 Investitorii în România beneficiază, în principal, de următoarele

garanţii şi facilităţi:
a) posibilitatea efectuării de investiţii în orice domeniu şi în orice forme juridice
 prevăzute de lege;
Facilitatile
investitorilor b) egalitatea de tratament - just, echitabil şi nediscriminatoriu - pentru investitorii
români sau străini, rezidenţi sau nerezidenţi în România;
c) garanţii împotriva naţionalizării, exproprierii sau altor măsuri cu efect echivalent;
d) facilităţi vamale şi fiscale;
e) asistenţă privind parcurgerea formalităţilor administrative;
f) dreptul la conversia în valuta investiţiei a sumelor în lei ce le revin din investiţie,
precum şi la transferul valutei în ţara de origine, potrivit reglementărilor privind
regimul valutar;
g) dreptul investitorilor de a alege instanţele judecătoreşti sau arbitrale competente
pentru soluţionarea eventualelor litigii;
h) posibilitatea reportării pierderilor înregistrate în cursul unui exerciţiu financiar pe
seama profitului impozabil al exerciţiilor financiare următoare;
i) posibilitatea utilizării amortizării accelerate;
j) posibilitatea deducerii cheltuielilor pentru reclamă şi publicitate din profitul
impozabil;
k) posibilitatea angajării de cetăţeni străini, în conformitate cu prevederile legale în
vigoare.
Litigiile dintre investitorii străini şi statul român cu privire la drepturile şi
obligaţiile rezultând din prevederile ordonanţei vor fi soluţionate, la alegerea
investitorului, potrivit procedurii instituite prin:
 Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi Legea nr. 105/1992 cu
privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat;
 Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi
persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965 şi ratificată de
România prin Decretul Consiliului de Stat nr. 62/1975, publicat în Buletinul Oficial,
Partea I, nr. 56 din 7 iunie 1975, atunci când investitorul străin este cetăţean al unui
90
stat-parte la convenţie şi diferendul este rezolvat prin conciliere şi/sau arbitraj. În
astfel de situaţii, o societate română în care investitorii străini deţin - potrivit legii
române - o poziţie de control, aceasta va fi considerată, conform art. 25 alin. (2) lit. b)
din convenţie, ca având naţionalitatea investitorilor străini;
 Regulamentul de arbitraj UNCITRAL/CNUDCI; în cazul în care arbitrii nu
vor fi desemnaţi în condiţiile acestui regulament, ei vor fi desemnaţi de către
secretarul general al Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor
Relative la Investiţii.
 Formele de societate cele mai frecvent folosite de către investitorii

străini sunt:
Societatea cu răspundere limitată (SRL) - în cazul căreia răspunderea asociaţilor
 este limitată la suma subscrisă ca participare la capitalul social al societăţii. Capitalul
Formele de
societate social al unui SRL trebuie să fie de minim 200 lei, împărţit în acţiuni cu valoarea
nominală de cel puţin 10 lei fiecare. Numeric, societatea cu răspundere limitată poate
avea între unu şi 50 de asociaţi, care pot fi persoane fizice sau/şi juridice, existând
interdicţia ca o persoană, fie ea juridică sau fizică, să fie acţionar unic la mai multe
SRL-uri;
Societatea pe acţiuni (SA) - la care răspunderea acţionarilor este limitată la suma
subscrisă în capitalul social al societăţii. Capitalul minim trebuie să fie de 2.500 lei.
Acţiunile trebuie să fie deţinute de cel puţin cinci acţionari, persoane fizice şi/sau
juridice (în acest caz nu mai este prevăzută o limită numerică maximă).
Reprezentanţa - aceasta este, în general, înfiinţată de societăţi străine în România
pentru desfăşurarea de activităţi care nu generează venituri precum publicitatea şi
cercetarea de piaţă în numele societăţii mame. Reprezentanţele nu pot desfăşura
activităţi comerciale în România. Se prevede că, în vederea înregistrării unei
reprezentanţe, funcţionarii societăţii ar trebui să depună o cerere la Departamentul
General de Politici Comerciale din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului şi să
plătească un tarif anual pentru autorizaţie.
Sucursala - nu are o identitate juridică proprie sau capital social. De asemenea,
activităţile ei nu pot depăşi obiectul de activitate al societăţii mame, fiind o subunitate
a acesteia.
91
Asocierea în participare - legislaţia română (Codul comercial român) permite
încheierea unui contract de asociere în participaţiune, în baza căruia părţile acţionează
solidar pentru a îndeplini un obiectiv de afaceri comun. Această formă de a investi în
România nu generează o persoană juridică. În majoritatea cazurilor, una din părţi se
ocupă de contabilitatea asocierii în participare.
Fuziuni şi absorbţii: După înfiinţarea unei persoane juridice române, investitorii

străini pot, în cursul derulării afacerilor, să îşi restructureze activităţile prin
intermediul fuziunilor şi absorbţiilor, potrivit legii române.
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi modificată,
reprezintă cadrul legal general pentru efectuarea fuziunilor şi absorbţiilor în România.
Fuziunea trebuie hotărâtă în mod separat, de către fiecare din societăţile participante
cu drepturi de vot în Adunarea Generală a Acţionarilor. După această etapă, se
întocmeşte un proiect de fuziune înregistrat la Registrul Comerţului pentru a primi
avizul judecătorului delegat şi publicat în Monitorul Oficial.
Fuziunea se consideră încheiată după înregistrarea la Registrul Comerţului a
hotărârii finale a acţionarilor prin care se aprobă fuziunea şi a modificărilor statutului
societăţilor care fuzionează (şi anume, dizolvarea sau creşterea capitalului social la
nivelul societăţii absorbante).
Achiziţii imobiliare: Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate
privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către
persoanele juridice străine care reglementează domeniul, dispune că: cetăţeanul unui
stat membru al Uniunii Europene, apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în
România, precum şi persoana juridică constituită în conformitate cu legislaţia unui
stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleaşi condiţii
cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români şi pentru persoanele juridice
române. De asemenea, cetăţeanul unui stat membru nerezident în România, apatridul
nerezident în România cu domiciliul într-un stat membru, precum şi persoana juridică
nerezidentă, constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru, pot dobândi
dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru reşedinţe secundare, respectiv sedii
secundare, la împlinirea unui termen de 5 ani de la data aderării României la Uniunea
Europeană. Legea mai dispune că apatridul, cetăţeanul străin şi persoana juridică
aparţinând statelor terţe pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, în
92
condiţiile reglementate prin tratate internaţionale, pe bază de reciprocitate. În orice
caz, cetăţeanul străin, apatridul şi persoana juridică aparţinând statelor terţe nu pot
dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în condiţii mai favorabile decât cele
aplicabile cetăţeanului unui stat membru şi persoanei juridice constituite în
conformitate cu legislaţia unui stat membru.
 Facilităţi privitoare la investiţii: Investitorilor români şi străini le
sunt oferite şanse egale de a investi în România. În general, facilităţile sunt acordate
în acord cu dezvoltarea economică a ţării, vizând în special accelerarea
industrializării în zonele defavorizate precum şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi
mijlocii (IMM-uri), a sectorului petrolier şi de gaze şi a micro-întreprinderilor.
 Investiţii mari cu impact semnificativ în economie: Legea nr.
332/2001 prevede facilităţi pentru investiţiile directe, în capitalul propriu al unei
societăţi române, care depăşesc 1 milion de dolari SUA (sau echivalentul în lei ori în
alte valute convertibile) şi care contribuie la dezvoltarea şi modernizarea
infrastructurii în România, precum şi la crearea de noi locuri de muncă. Investiţiile
directe noi, fundamentate ca fiind de interes major pentru economia naţională, vor fi
prezentate Agenţiei Române de Investiţii Străine. Conform Legii nr. 332/2001, nu se
percep taxe vamale asupra "bunurilor noi" (de exemplu, instrumente tehnologice,
echipamente, automatizări, instalaţii, aparate de măsură şi control, produse de
software, etc.) achiziţionate cu veniturile din investiţii, care au fost fabricate cu un an
înainte de data importului şi care nu au fost utilizate anterior intrării pe teritoriul
României.
Legea nr. 390/2002 reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Agenţiei Române pentru Investiţii Străine (ARIS). Aceasta răspunde de aplicarea
politicii Guvernului pentru promovarea şi atragerea investiţiilor străine directe”.
Aşadar, ARIS nu are putere de decizie, ci aplică politicile Executivului. Deciziile
luate de Guvern şi aplicate de ARIS trebuie să respecte Programul de Guvernare şi au
drept scop atragerea capitalului străin în România.
 ARIS:
93
a) coordonează elaborarea strategiilor de promovare a investiţiilor străine directe în
 România şi a programelor de acţiune pentru atragerea capitalului străin în economie,
ARIS
colaborând cu ministerele şi autorităţile administraţiei publice locale.
b) monitorizează respectarea prevederilor legale privind regimul investiţiilor străine
în România şi iniţiază proiecte de acte normative pentru îmbunătăţirea legislaţiei în
domeniu, pe care le supune spre adoptare Guvernului.
c) acţionează, inclusiv prin consultări cu investitorii români şi străini, cu organizaţiile
profesionale, cu patronatele, cu Camera de Comerţ si Industrie a României şi a
Municipiului Bucureşti şi camerele de comerţ şi industrie teritoriale, cu agenţiile de
dezvoltare regională, pentru menţinerea permanentă a unui mediu de afaceri favorabil
promovării investiţiilor directe, prin asigurarea armonizării legislative în domeniu,
simplificarea procedurilor şi eliminarea barierelor administrative;
d) coordonează activitatea de promovare, pe plan intern şi internaţional, a investiţiilor
străine directe în România, asigurând ducerea la îndeplinire a obiectivelor
Programului de guvernare în acest domeniu;
e) acordă, la cerere, investitorilor străini, asistenţă de specialitate în contactarea
companiilor şi organizaţiilor româneşti şi furnizează informaţiile necesare pentru
înfiinţarea de societăţi comerciale în România, precum şi informaţii referitoare la
mediul de afaceri românesc;
f) lucrează în strânsă legătură cu firmele româneşti şi asigură o comunicare efectivă
între acestea şi companiile străine;
g) desfăşoară activitatea de promovare a investiţiilor străine, în corelaţie cu strategiile
Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, ale Autorităţii
pentru Valorificarea Activelor Bancare şi cu strategiile pentru acest domeniu ale
ministerelor economice, pentru a susţine o prezentare coerentă a ofertei româneşti de
privatizare pe plan internaţional;
h) informează periodic Guvernul cu privire la volumul, originea, structura, domeniul
de activitate şi tendinţa investiţiilor străine directe; în acest scop, lunar, Oficiul
Naţional al Registrului Comerţului, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea
Participaţiilor Statului, Banca Naţională a României, Direcţia Generală a Vămilor,
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi celelalte instituţii publice sau private care
înregistrează, conform legii, informaţii privind investiţiile străine directe în România
94
au obligaţia de a comunica Agenţiei datele pe care le deţin, referitoare la elementele
prevăzute mai sus;
i) promovează, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, o imagine atractivă
privind politica şi realităţile economice, climatul investiţional din România în mediile
de afaceri internaţionale;
j) sprijinită de Ministerul Afacerilor Externe, identifică şi atrage surse de finanţare
internaţionale.
Promovarea şi atragerea capitalului străin se realizează prin acţiuni ale ARIS
în două direcţii distincte:
 promovarea imaginii României ca destinaţie atractivă pentru investitorii
străini, prin asigurarea unei informări complete şi corecte asupra oportunităţilor de
investiţii.
 acordarea de asistenţă de specialitate pentru: a. partenerii străini aflaţi în faza
de informare, iniţiere, implementare şi post-implementare a proiectelor de investiţii,
astfel încât să fie reduse la minimum dificultăţile pe care aceştia le-ar putea întâmpina
în înfiinţarea societăţilor şi intrarea pe piaţa românească; b. investitorii străini deja
existenţi în România, astfel încât aceştia să fie stimulaţi să îşi dezvolte afacerile prin
reinvestirea profitului sau prin noi investiţii.
ARIS acordă avizul tehnic de specialitate cetăţenilor străini care solicită viza de
lungă şedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale în România.
In conformitate cu art. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, acest tip de viză se acordă, pe baza avizului
ARIS, străinilor care sunt acţionari ori asociaţi cu atribuţii de conducere sau
administrare ai unor societăţi comerciale, persoane juridice române. Avizul ARIS se
acordă acelor solicitanţi care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) existenţa unui plan de afaceri care să cuprindă date referitoare la natura,
amplasarea, durata activităţii avute în vedere, nevoile estimate de forţă de muncă,
precum şi proiecţia activităţii financiare pe perioada amortizării investiţiei;
b) fac dovada, printr-un extras de cont eliberat de o bancă din România, pe
numele persoanei fizice cetăţean străin, solicitant al avizului, că dispun de fondurile
necesare desfăşurării activităţii, în valoare de cel puţin 100.000 euro, în cazul în care
sunt acţionari într-o societate pe acţiuni, şi 70.000 euro, în cazul în care sunt asociaţi
într-o societate cu răspundere limitată;
95
c) investiţia pe care o va realiza societatea în viitor, potrivit planului de afaceri
prevăzut la lit. a), să presupună aporturi de capital sau tehnologie în valoare minimă
de 100.000 euro pentru o societate pe acţiuni sau 70.000 euro pentru o societate cu
răspundere limitată;
d) alternativ la investiţia prevăzută la lit. c) poate fi crearea a minim 10 locuri de
muncă pentru o societate cu răspundere limitată şi minim 15 locuri pentru o societate
pe acţiuni.
 Structura capacităţii de folosinţă a investitorului străin
Investitorul străin în România are o capacitate juridică de drept; această
capacitate este compusă din capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.
Persoana juridică străină recunoscută, se bucură în România de regimul naţional,
regim care este configurat după cel autohton, al persoanelor juridice române.
Chiar şi persoanele juridice străine recunoscute ca investitori în România, care
desfăşoară activităţi cu caracter întâmplător, se bucură de aceeaşi ocrotire ca şi
persoanele juridice române, ele având posibilitatea să se adreseze liber şi nestânjenit
instituţiilor de stat şi să-şi susţină interesele în faţa acestora.
Alături de actele normative amintite mai trebuie avute în vedere, privitor la
capacitatea investitorilor străini si norme cuprinse în:
 Constituţia României;
 Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale;
 Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului;
 Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ;
 Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar;
 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor;
 Codul civil şi Codul de procedură civilă;
 Codul penal şi Codul de procedură penală;
 Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale;
 Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional
privat;
 Legea nr. 312 din 10 noiembrie 2005 privind dobândirea dreptului de
proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi,
precum şi de către persoanele juridice străine;
96
 tratatele şi convenţiile la care România este parte, dintre care amintim pe cele
privind garantarea şi promovarea investiţiilor străine şi asigurarea protecţiei
juridice încheiate cu numeroase state.
Noul statut al României, de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene,
prin aplicarea şi pe teritoriul ţării noastre a acquis-ului comunitar, duce la necesitatea
de a avea în vedere şi alte reglementări, comunitare.
Ion Chelaru, Gh. Gheorghiu < Drept international privat>editia a II-a, Editura C.H. Beck,
Bucuresti 2009
Dan Lupascu, Nicoleta Cristus < Practica judiciara si legislatie in materia dreptului
international privat>, Ed. Wolters Kluwer,2009
Marie –Laure Niboyet, Geraud de Geouffe de la Pradelle < Droit international prive>
L.G.D.J., 2008
Augustin Fuerea < Drept international privat > Ed. Universul Juridic, 2008
Ovidiu Ungureanu, Calina Jugastru, Adrian Circa < Manual de drept international priva
t> ,Ed. Hamangiu,2008
B.Ancel,Y.Lequette <Les grands arrets de la jurisprudence francaise de droit international
prive >Ed. Dalloz,2006
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu < Drept International Privat> Ed. Universul juridic, Bucuresti
2009
Serban Al. Stanescu <Drept international privat. Pracitica judiciara>Editura Hamangiu,
Bucuresti 2008
II. Legi.
Constituţia României;
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale;
Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului;
Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ;
Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar;
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România;
Codul civil şi Codul de procedură civilă;
Codul penal şi Codul de procedură penală;
Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale;
97
Legea nr. 312 din 10 noiembrie 2005 privind dobândirea dreptului de proprietate
privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către
persoanele juridice străine;
TEMĂ DE REFLECŢIE
Opinii cu privire la aplicarea legii ce califica notiunea de „ sediu social”.
Ce este PNC si ce atributii are?
Ce este ARIS si care sunt atributiile ?
98
1. Nationalitatea persoanei juridice se poate determina in functie de criteriul:
a) sediului social
b) locului inregistrarii persoanei juridice
c) locului unde se afla centrul activitatii economice
2. Criteriul locului constituirii persoanei juridice mai este numit si:

a) criteriul controlului
b) criteriul incorporarii
c) criteriul mixt
3. Calificarea notiunii de „sediu social”, se face dupa:

a) legea nationala a persoanei juridice
b) legea forului
c) legea statului unde se afla persoana juridica
4. Legea statutului persoanei juridice, reglementeaza:

a) capacitatea
b) dizolvarea si lichidarea persoanei juridice
c) modificarea actelor constitutive
5. Persoana juridica straina care este recunoscuta beneficiaza de :

a) toate drepturile
b) clauza natiunii celei mai favorizate
c) nu beneficiaza de niciun drept
6. Capacitatea de folosinta a persoanei juridice difera dupa:

a) specialitatea fiecareia
b) scopul ei
c) capacitatea juridica
7. Capacitatea de folosinta a persoanei juridice care rezulta din statutul sau este
reglementata de :
a) lex causae
b) lex fori
c) legea nationala
8. Investitia directa semnifica participarea la constituirea unei intreprinderi in

Romania prin:
a) aport direct
b) aport indirect
c) participarea la cresterea activelor
9. Institutia care se ocupa cu aplicarea politicii Guvernului pentru atragerea de

Investitii Straine este:
a) Registrul Roman
b) Camera de Comert a Romaniei
c) ARIS
10. ARIS-UL are ca atributii:
99
a) consultari cu investitorii romani si straini
b) asigura comunicarea intre firmele romane si cele straine
c) identifica si atrage surse de finantare internationale

Raspunsuri
1 a,b,c 6 a,b
2 a 7 a
3 a,b,c 8 a,b,c
4 a,b,c 9 c
5 a,b 10 a,b
100
CAPITOLUL VI
NORME CONFLICTUALE PE MATERII
Sectiunea I
1. Cuprins
2. Obiectiv general
8. Teste
Cuprins:
 Norme conflcituale privind starea si capacitatea persoanelor fizice

 Norme conflictuale in domeniul raporturilor de familie
 Norme conflictuale in materie succesorala
 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind starea si

capacitatea persoanei fizice.
 Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privind raporturile
de familie si legea aplicabila in acest domeniu, precum si normele conflictuale
in materie succesorala.
= 2 ore i 30 minute
101
CAPITOLUL VI
VI.1 Norme conflcituale privind starea si capacitatea persoanelor fizice
VI.1.1 Noţiunea de statut personal


Statut personal  prin „statut personal” în dreptul internaţional privat se înţeleg starea civilă,
capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanei fizice.
 statutul personal este supus legii naţionale a persoanei fizice (art. 2572 Cod
civil).
 legea naţională este legea statului a cărui cetăţenie o are persoana fizică în
cauză.
 legea naţională a cetăţeanului român care potrivit legii străine este considerat
a avea o altă cetăţenie, este legea română.
 legea naţională a străinului care are mai multe cetăţenii este legea statului
unde îşi are domiciliul sau reşedinţa.
 legea naţională a apatridului este legea domiciliului sau în lipsă, a reşedinţei.
VI.1.2 Starea civilă
Starea civilă reprezintă un ansamblu de elemente care rezultă din actele şi faptele
 aparţinătoare omului şi prin care persoana fizică se individualizează în familie şi
Starea civila
societate.
Starea civilă are urmatoarle caractere juridice:
 indivizibilitate;
 indisponibilitate;
 imprescriptibilitate.
Faptele juridice care determină starea civilă sunt naşterea şi moartea, din care rezultă
începutul şi sfârşitul calităţii de subiect de drept.
Actele de stare civilă sunt:
 căsătoria;
102
 recunoaşterea filiaţiei;
 adopţia;
 hotărârile judecătoreşti.
Proba stării civile se face de regulă cu certificatele de stare civilă, dar în situaţii
excepţionale, starea civilă poate fi dovedită prin orice mijloc de probă admis de lege.
Înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă este reglementată de legea naţională,

dar dacă există un element de extraneitate intervine:
 legea locului încheierii actului juridic – locus regit actum;

 legea autorităţii care efectuează înregistrarea conform regulii auctor regit
actum;
Pot exista urmatoarele situatii:
 pentru înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă privind străinii şi apatrizii
în România se aplică aceleaşi reglementări ca şi pentru români, respectiv Legea nr.
119/1996 privind actele de stare civilă.
 pentru românii aflaţi în străinătate: actele şi faptele de stare civilă se
înregistrează de reprezentanţele diplomatice ori consulare române, iar dacă acestea nu
există, la serviciul local de stare civilă, cu obligaţia reînregistrării în termen de 6 luni
de la revenirea în ţară.
 pentru împrejurări deosebite, înregistrarea actelor sau faptelor de stare civilă
se face de comandantul navei sau aeronavei, cu obligaţia ca la revenirea în ţară să le
prezinte, pentru reînregistrare, autorităţilor competente din primul port sau aeroport,
iar în Bucureşti, la Primăria Sectorului 1.
VI.1.3 Legea aplicabilă persoanei fizice
Statutul personal al persoanei fizice – starea civilă, capacitatea şi relaţiile de familie –

Legea este guvernat de legea personală a acesteia (lex personalis).
aplicabila per.
fizice Sistemele de drept nu sunt unitare in aplicarea lui lex personalis, astfel:
 unele sisteme acceptă ca lege personală legea ţării a cărei cetăţenie o are
persoana fizică, deci legea naţională (lex patriae);
103
 altele adoptă ca lege personală legea ţării în care persoana fizică şi-a stabilit
domiciliul (lex domicilii);
 altele practică un sistem mixt- pentru străini capacitatea se determină după
legea statului unde se găsesc în calitate de străini, iar pentru proprii cetăţeni aflaţi în
străinătate, după legea naţională a persoanei fizice.
a. Lex patriae
Argumentele aduse in favoarea acesteia sunt:

  cetăţenia reprezintă legătura politico-juridică dintre individ şi stat, fiind în
Lex patriae
măsură să reglementeze condiţia juridică a persoanei fizice;
 legea naţională oferă posibilitatea ocrotirii propriilor cetăţeni în afara
teritoriului naţional;
 cetăţenia are un caracter mai accentuat de stabilitate în raport de domiciliu,
schimbarea cetăţeniei nedepinzând exclusiv de voinţa persoanei, ca în cazul
domiciliului;
 legea naţională ţine cont de specificul naţiunii respective, de obiceiurile şi
tradiţiile naţionale;
 dobândirea unei noi cetăţenii presupune de regulă acceptarea unui nou regim
al statutului personal;
 noţiunea de cetăţenie are acelaşi conţinut în toate sistemele de drept fiind mai
uşor de probat;
 cetăţenia fiind legată de interesele statului, acesta determină condiţia juridică a
propriilor cetăţeni
b. Lex domicilii
Argumentele aduse in favoarea aplicării lex domicilii sunt:
Lex domicilii
 domiciliul reprezintă centrul vieţii juridice a persoanei fizice, având rolul de
locuinţă principală şi statornică a persoanei;
 domiciliul stabilit într-o ţară exprimă indirect, acordul persoanei fizice de a se
supune legii acelei ţări;
104
 domiciliul înlătură dezavantajul dublei cetăţenii, fiind unic şi determinând
aplicarea unei singure legi;
 domiciliul reprezintă criteriul unic de determinare a legii personale în cazul
statelor federaţii sau a statelor cu reglementări regionale diferite;
 domiciliul exclude sub aspectul legii aplicabile, diferenţa dintre cetăţeni şi
străini, asigurând aplicarea unitară a regimului acordat persoanei fizice tuturor
indivizilor.
 exigenţele comerţului internaţional sunt asigurate, de către domiciliu deoarece
se consideră că se evită situaţiile în care s-ar invoca incapacităţi necunoscute legii
domiciliului dar cunoscute legii naţionale şi în caz de proces legea domiciliului va
coincide cu legea forului ducand la o soluţionare mai rapida a litigiului.
În general, ţările de imigrare adoptă sistemul legii domiciliului, iar ţările de emigrare,
sistemul legii naţionale.
În România, a fost adoptat sistemul lex patrie, aplicându-se în subsidiar lex domicilii
pentru situaţii special prevăzute de lege.
Legea română se aplică cetăţenilor străini chiar dacă între timp aceştia au dobândit şi
o altă cetăţenie atât timp cât ei nu şi-au pierdut cetăţenia română Legea română
consfinţeşte principiul ius sangvinis în materie de cetăţenie. (Conform acestui
principiu copilul din părinţi cetăţeni români, dobândeşte şi el aceeaşi cetăţenie).
VI.1.4 Teoria interesului naţional
 În anul 1861 a apărut prima cauză litigioasă, soluţionarea acesteia consacrând teoria
Teoria interesului
national interesului naţional (cunoscută sub numele de cazul Lizardi).
Aplicarea legii personale a persoanei fizice -fie legea naţională, fie legea domiciliului,
în funcţie de sistemul adoptat- produce următoarele efecte juridice:
 dacă o persoană este capabilă după legea sa personală, este considerată
capabilă în orice altă ţară;
 dacă o persoană este incapabilă potrivit legii personale, va fi considerată
incapabilă în orice altă ţară.
Teoria interesului naţional intervine în acest caz, în sensul că uneori o persoană
incapabilă potrivit legii personale poate fi considerată capabilă potrivit legii forului.
105
În dreptul internaţional privat român această excepţie se regăseşte în art.2579 Cod
civil, conform căruia persoana care potrivit legii naţionale sau a domiciliului său, este
lipsită de capacitate sau are capacitate restrânsă de exerciţiu, nu poate opune această
cauză de nevaliditate celui care l-a considerat cu bună-credinţă ca fiind capabil în
conformitate cu legea locului unde actul a fost întocmit.
Pentru aplicarea, în practică a teoriei interesului naţional trebuie indeplinite
urmatoarele conditii:
 persoana fizică străină să fie incapabilă potrivit legii sale personale;
 această persoană să fie considerată pe deplin capabilă după legea forului;
 cetăţeanul – propriu sau străin – care a încheiat un act cu această persoană
fizică străină să fie de bună credinţă, în sensul că nu a cunoscut şi nici nu ar fi
putut să cunoască în mod rezonabil cauza de nevaliditate a actului respectiv,
rezultând din starea de incapacitate a străinului.
 anularea actului ar produce un prejudiciu nejustificat cetăţeanului propriu sau
străin care a încheiat actul respectiv.
 Aceasta regula nu se aplica actelor juridice referitoare la familie, mostenire si
drepturi reale situate in alt stat decat cel al incheierii actului (art2579 alin.2 Cod
civil).
Temeiurile aplicarii teoriei interesului national sunt:
 ocrotirea bunei-credinţe a partenerului local;

 necunoaşterea scuzabilă de către partenerul local a legii naţionale a străinului
parte în contract;
 îmbogăţirea fără just temei a străinului în dauna partenerului local;
 ocrotirea ordinii juridice în dreptul internaţional privat autohton.
VI.1.5. Capacitatea persoanei fizice în dreptul internaţional privat român

Capacitatea persoanei fizice prezintă două aspecte:
 capacitate de folosinţă- aptitudinea persoanei fizice de a avea drepturi şi obligaţii;
Capacitatea pers.
fizice capacitate de exerciţiu- aptitudinea de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma
obligaţii prin încheierea de acte juridice.
106
Potrivit art. 2572 Cod civil, capacitatea civilă a persoanei fizice este guvernată de
legea naţională, determinată după criteriul cetăţeniei.
-legea naţională este cea a statului a cărei cetăţenie o are persoana respectivă
-determinarea şi proba cetăţeniei se face potrivit legii statului a cărei cetăţenie se
invocă; în caz de dublă cetăţenie, din care una este cea română, legea naţională este
legea română, iar când ambele cetăţenii sunt străine, legea naţională este legea
statului în care persoana fizică îşi are domiciliul sau reşedinţa.
-începutul şi încetarea capacităţii sunt determinate de legea naţională a persoanei
fizice.
Incapacităţile de folosinţă sunt considerate speciale, deoarece lipsesc persoana fizică
de aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii.
Incapacităţile sunt clasificate în:
- incapacităţi cu caracter de sancţiune;
- incapacităţi cu caracter de măsuri de ocrotire.
Reglementari cu privire la incapacitatea de exercitiu a persoanei fizice:
 art. 166 din Legea nr. 105/1992 prevede că hotărârile străine referitoare la
statutul civil al cetăţeanului statului unde au fost pronunţate sau dacă au fost
pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute în statul de cetăţenie, sunt recunoscute
de plin drept în România;
 art. 168 alin. 2, din acelaşi act normativ, stabileşte că recunoaşterea unei
hotărâri străine nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanţa care a pronunţat
hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea determinată de dreptul internaţional
privat român, afară numai dacă procesul priveşte starea civilă şi capacitatea unui
cetăţean român, iar soluţia adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii
române.
Capacitatea restrânsă de exerciţiu este cârmuită de legea naţională
Capacitatea specială cerută pentru încheierea unui anumit act juridic nu este
reglementată de legea naţională, ci de lex causae care se aplică actului juridic
respectiv.
Din punct de vedere al dreptului internaţional privat român, incapacităţile speciale

sunt reglementate astfel:
107
a. incapacităţile de folosinţă absolute de a dispune sunt supuse legii personale a
persoanei ocrotite.
b. incapacităţile de folosinţă relative de a primi şi de a dispune sunt supuse lex
causae, fiind prevăzute în interesul altor persoane.
c. incapacitatea absolută de a primi a persoanelor neconcepute este supusă lex causae,
deoarece cerinţa legală ca gratificatul să fie conceput este un element al liberalităţii;
d. incapacitatea absolută de folosinţă de a primi a persoanei juridice este supusă legii
ei naţionale.
VI.1.6. Numele persoanei fizice
 Numele este definit ca acel atribut de identificare a persoanei fizice care constă în
Numele pers. fizice
dreptul de a fi individualizată în familie şi societate prin cuvinte stabilite, în condiţiile
legii, cuvinte care au această semnificaţie.
Dreptul la nume este un drept personal nepatrimonial şi corespunde unei obligaţii
legale, conform căreia orice persoană trebuie să poarte un nume.
Numele persoanei este cârmuit de legea sa naţională, fiind numele dobândit prin
filiaţie (art.2576 Cod civil).
Excepţii de la această regulă sunt :
a. stabilirea numelui copilului găsit pe teritoriul României este de competenţa

autorităţii administrative în a cărei rază teritorială a fost găsit copilul, aplicându-se
regula auctor regit actum; Autoritatea tutelară, de pe lângă Primăria comunei,
oraşului, municipiului sau sectorului Municipiului Bucureşti stabileşte numele
copiilor care au fost găsiţi în circumscripţia lor.
b. schimbarea numelui pe cale administrativă este supusă regulii lex domicilii
şi se soluţionează în aceleaşi condiţii pentru străini ca şi pentru cetăţenii români.
c. modificarea numelui de familie ca urmare a modificării stării civile, ca
efect al constatării nulităţii sau anulării căsătoriei, prin divorţ, moartea unui soţ,
tăgada paternităţii, etc. este supusă legii care cârmuieşte materia respectivă – lex
causae.
108
d. stabilirea numelui copilului la nastere este guvernata, la alegere, fie de
legea statului a carei cetatenie comuna o au parintii, cat si copilul, fie de legea statului
unde copilul s-a nascut si locuieste la nastere (art.2576 alin.2 Cod civil).
Ocrotirea impotriva actelor de incalcare a dreptului la nume savarsite in
Romania, este asigurata potrivit legii romane (art.2576 alin.3 Cod civil).
VI.1.7. Domiciliul persoanei fizice
 Domiciliul este acel atribut de identificare a persoanei fizice care o individualizează

Domiciliul pers.
fizice în spaţiu, prin indicarea unui loc având această semnificaţie juridică.
Domiciliul poate fi de drept comun, legal şi ales.
Domiciliul comun este considerat o situaţie de fapt şi poate fi dovedit prin orice
mijloace de probă.
Dovada domiciliului se face cu cartea de identitate.
Domiciliul legal al minorilor este la părinţii săi, dacă aceştia au acelaşi domiciliu. În
cazul în care părinţii nu au domiciliu comun, domiciliul legal al minorilor este la
acela dintre părinţi cu care locuieşte în mod statornic.
Conform dispozitiilor art. 2570 Cod civil, domiciliul persoanei fizice este acolo unde
îşi are locuinţa principală, chiard aca nu a indeplinit formalitatile legale de
inregistrare.
Din punct de vedere al dreptului internaţional privat, domiciliul este:
a) un punct de legătură în cadrul normei conflictuale lex domicilii în materia
statutului persoanei fizice, condiţiilor de fond ale actului juridic, în anumite cazuri;
b) element care atrage competenţa instanţelor române, în condiţiile legii.
Domiciliul ales se stabileşte printr-un act juridic şi este supus legii care cârmuieşte
actul respectiv. Locul pe care părţile îl stabilesc prin convenţia lor cu privire la
executarea unui act juridic se numeşte domiciliu ales.
Reşedinţa persoanei fizice reprezintă acel atribut de identificare în spaţiu a persoanei
fizice prin identificarea locuinţei vremelnice (temporare) şi care nu îndeplineşte
cerinţele legale pentru a putea fi considerată drept domiciliu al unei persoane.
109
VI.2 Norme conflictuale în domeniul raporturilor de familie
Raporturile de familie rezultă din căsătorie, din rudenia firească şi din adopţie.
Sediul materiei îl reprezintă art. 2585-2612 Cod civil si art. 4 şi 42 din Legea nr.
119/1996 privind actele de stare civilă.
VI.2.1. Căsătoria
Conditii legale pentru incheierea casatoriei:
 de fond;
 de formă;
 lipsa impedimentelor la căsătorie.
Distincţia dintre condiţiile de formă şi cele de fond se face după legea forului -art.
2586 Cod civil.
 Condiţiile de fond ale încheierii căsătoriei
 Condiţiile de fond sunt acele cerinţe legale care trebuie să existe în mod obligatoriu
Conditii de fond la
casatorie pentru încheierea valabilă a căsătoriei.
Condiţiile de fond stabilite de legislaţia romana sunt:
a) vârsta minimă necesară pentru căsătorie;
b) diferenţa de sex;
c) comunicarea reciprocă a stării sănătăţii;
d) consimţământul la căsătorie.
Sunt considerate impedimente la căsătorie:
 existenţa unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre soţi;

  rudenia în gradul prohibit de lege;
Impedimente la
casatorie  existenţa rudeniei din adopţie;
 alienaţia şi debilitatea mintală;
 existenţa unor relaţii rezultate din tutelă;
 lipsa autorizării Ministerului Apărării Naţionale, pentru cazurile cu element de
extraneitate.
110
Potrivit art. 2584 Cod civil, în ceea ce priveşte condiţiile de fond pentru încheierea
căsătoriei, se aplică legea naţională a fiecărui viitor soţ.
In dreptul internaţional privat sunt cunoscute mai multe sisteme pentru determinarea
legii aplicabile condiţiilor de fond în cazul căsătoriilor care conţin un element de
extraneitate:
- fiecare dintre soţi va trebui să îndeplinească atât condiţiile de fond ale căsătoriei
prevăzute de legea sa naţională, cât şi pe cele prevăzute de legea personală a
viitorului său soţ (sistemul aplicării cumulative a celor două legi);
- fiecare dintre viitorii soţi este supus legii sale naţionale sau a domiciliului
(sistemul aplicării distributive a celor două legi);
- una dintre cele două legi este înlăturată pentru a se aplica cealaltă pentru amândoi
viitorii soţi;
- se aplică legea locului încheierii căsătoriei pentru ambii viitori soţi;
- se aplică legea locului încheierii căsătoriei pentru ambii viitori soţi.
În dreptul român, condiţiile de fond ale căsătoriei sunt supuse legii române sau
străine, după cum urmează:
- căsătoria se încheie în străinătate între cetăţeni români, se aplică legea română;
- căsătoria se încheie în ţara noastră între cetăţeni străini cu aceeaşi cetăţenie se
aplică legea română;
- căsătoria se încheie în străinătate între un cetăţean român şi un cetăţean străin,
fiecare din viitorii soţi este supus legii lui naţionale;
- căsătoria se încheie între un cetăţean român şi un apatrid (dacă apatridul are
domiciliul în România) se aplică legea română; în lipsa domiciliului, i se aplică legea
română dacă reşedinţa lui este în ţară; cetăţeanul român este supus legii române;
- căsătoria se încheie între un cetăţean român şi un apatrid (pentru acesta din urmă
se aplică legea ţării unde îşi are domiciliul, iar, în lipsă, legea ţării unde îşi are
reşedinţa); cetăţeanul român este supus legii române;
- căsătoria se încheie în ţara noastră între doi străini de cetăţenie străină; fiecăruia i
se aplică legea naţională;
- căsătoria se încheie în ţara noastră între doi apatrizi, fiecare este supus legii ţării
unde îşi are domiciliul, iar în lipsa acestuia, legea reşedinţei sale; dacă domiciliul sau
reşedinţa apatrizilor este în România se aplică legea română;
111
Pentru a se putea căsători valabil cu un străin cetăţeanul român trebuie să
îndeplinească toate condiţiile de fond prevăzute de legea română, fie că se căsătoreşte
în ţară, fie că se căsătoreşte în străinătate.
Cetăţeanul străin care se căsătoreşte în ţara noastră are însă nevoie de un act eliberat
de autorităţile competente din ţara sa, care să probeze îndeplinirea condiţiilor de fond
ale căsătoriei prevăzute de legea lui naţională. Daca legea straina prevede un
impediment la casatorie care, potrivit dreptului roman, este incompatibil cu libertatea
de a incheia o casatorie, acel impediment se inlatura daca unul dintre viitorii soti este
cetatean roman si casatoria se incheie pe teritoriul Romaniei (art.2586 alin.2 Cod
civil).
Cetăţeanul român care se căsătoreşte în străinătate are nevoie de un certificat, eliberat
de autorităţile competente ale statului nostru, prin care să dovedească îndeplinirea
condiţiilor de fond ale căsătoriei.
Dacă viitorii soţi sunt străini şi au aceeaşi cetăţenie, ei au două posibilităţi trebuie să
aleagă între a se prezenta în faţa autorităţilor române, respectiv Serviciul de stare
civilă român, şi se supun legilor după care ofiţerul de stare civilă încheie căsătoria sau
a se prezenta în faţa autorităţii străine competente, care este agentul diplomatic sau
consular al ţării de care aparţin.
 Condiţiile de formă ale încheierii căsătoriei
 Pentru a fi valabilă căsătoria trebuie să îndeplinească şi anumite condiţii de formă,

Conditii de forma
care sunt:
a) premergătoare încheierii căsătoriei;
b) concomitente încheierii căsătoriei.
Forma încheierii căsătoriei este supusă legii statului pe teritoriul căruia se celebrează
(locus regit actum).
Conform art. 2587 Cod civil, căsătoria unui cetăţean român aflat în străinătate poate fi
încheiată în faţa agentului diplomatic sau funcţionarului consular fie al României; in
acest caz este supusă condiţiilor de formă prevăzute de legea română.
Legea competentă să guverneze forma încheierii căsătoriei reglementează
următoarele aspecte:
 organul competent pentru încheierea căsătoriei;
112
 formalităţile prealabile; opoziţia la căsătorie;
 procedura încheierii căsătoriei.
În afara condiţiilor de fond şi formă, pentru încheierea unei căsătorii cu un element de
extraneitate conform calificării după legea forului prevăzută, implica lipsa unor
impedimente.
 Efectele căsătoriei
O căsătorie legal încheiată produce efecte cu privire la:
  persoana soţilor şi la raporturile personale între aceştia;
Efectele casatoriei
 relaţiile ce privesc patrimoniul soţilor;
În legătură cu relaţiile personale între soţi se disting următoarele obligaţii:
a) obligaţia de sprijin moral reciproc;
b) obligaţia de fidelitate;
c) obligaţia de coabitare;
d) obligaţii speciale.
Relaţiile patrimoniale între soţi pot fi grupate în trei categorii de raporturi:
1. raporturi ce privesc contribuţia soţilor la cheltuielile căsniciei;

2. raporturi cu privire la bunurile, proprietatea lor;
3. raporturi care vizează obligaţiile reciproce de întreţinere;
În ceea ce priveşte determinarea legii care reglementează raporturile personale şi
patrimoniale dintre soţi se deosebeste:
 Soţii au aceeaşi cetăţenie. În acest caz se aplică legea naţională comună a

soţilor, ceea ce duce la :
a) raporturile personale şi patrimoniale apărute din căsătoria a doi soţi, cetăţeni
români care se găsesc în străinătate, sunt reglementate de legea română;
b) raporturile personale şi patrimoniale din căsătoria a doi soţi care au aceeaşi
cetăţenie străină şi se găsesc în ţara noastră, sunt supuse legii lor naţionale comune;
 Soţii au cetăţenii diferite. Rezultă că putem avea următoarele situaţii:
a) raporturile patrimoniale şi personale dintre doi soţi, din care unul este cetăţean
român, iar altul este cetăţean străin, sunt supuse legii române dacă au resedinta
113
obisnuita comuna în România, iar în caz contrar, legii ţării străine în care au
domiciliul comun;
b) raporturile personale şi patrimoniale dintre doi soţi care posedă cetăţenie diferită,
dar nici una nu este română, dar au resedinta obisnuita comuna în România, sunt
supuse legii române.
 Soţii nu au cetăţenie comună şi nici domiciliu comun. În această situaţie,
raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi sunt supuse legii statului pe teritoriul
căruia au ori au avut reşedinţa comună obisnuita sau cu care întreţin în comun cele
mai strânse legături.
 Conflictul mobil de legi privind efectele căsătoriei
Conform art. 2589 Cod civil, legea naţională comună sau legea resedintei obisnuite
commune sau in lipsa, legea cetateniei commune a sotilor reglementeze efectele
căsătoriei.
In cazul în care apare un conflict mobil de legi, generat de schimbarea cetăţeniei sau
domiciliului unuia dintre soţi, se dă prioritate la aplicare legii vechi.
Dacă amândoi soţii îşi schimbă, cetăţenia sau domiciliul, se va aplica legea nouă, ca
lege a cetăţeniei sau domiciliului comun.
 Convenţia matrimonială
Conventia matrimoniala reprezintă acordul sau înţelegerea dintre soţi, făcută la
începutul căsătoriei, prin care aceştia stabilesc regimul juridic aplicabil bunurilor lor.
Poatrivit art.2590 Cod civil, legea aplicabila regimului matrimonial este legea aleasa
de soti, respectiv
a) legea statului pe teritoriul caruia unul dintre ei isi are resedinta obisnuita la data
alegerii;
b) legea statului a carui cetatenie o are oricare dintre ei la data alegerii;
c) legea statului unde isi stabilesc prima resedinta obisnuita comuna dupa celebrarea
casatoriei.
Conditiile de forma ale conventiei de alegere a legii aplicabile sunt cele din legea
aleasa pentru a guverna regimul matrimonial sau legea locului incheierii ei. Sotii pot
oricand alege o alta lege aplicabila regimului matrimonial (art.2591 Cod civil).
114
Potrivit art.2593 Cod civil, legea aplicabila regimului matrionial reglementeaza:
a) conditiile de validitate a conventiei privind alegerea legii aplicabille, cu
exceptia capacitatii;
b) admisibilitatea si conditiile de validitate ale conventiei matrimoniale, cu
exceptia capacitatii;
c) limitele alegerii regimului matrimonial;
d) posibilitatea schimbarii regimului matrimonial si efectele schimbarii acestei
schimbari;
e) continutul patrimoniului fiecarui sot, drepturile sotilor asupra bunurilor,
precum si regimul datoriilor sotilor;
f) incetarea si lichidarea regimului matrimonial, precum si regulile privind
imparteala bunurilor comune, mai puti formarea loturilor si atribuirea, supuse
statului unde se afla bunurile.
 Nulitatea căsătoriei
Nulitatea căsătoriei pentru încălcarea condiţiilor de fond ale încheierii ei se pronunţă
 în conformitate cu legea care guverneaza incheierea casatoriei (art. 2588 alin.1 Cod
Nulitatea casatoriei
civil).
Conform art. 2588 alin.2 Cod civil, nulitatea unei căsătorii încheiate în
străinătate cu încălcarea condiţiilor de formă poate fi admisă in Romania numai dacă
sancţiunea nulităţii este prevăzută de legea română.
 Divorţul
Divorţul este cârmuit, ptrivit art.2597 Cod civil, de legea aleasa de soti de comun
 acord dintre urmatoarele:
Divortul
a) legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa obişnuită comună la data
convenţiei de alegere a legii aplicabile;
b) legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţă obişnuită
comună, dacă cel puţin unul dintre ei mai locuieşte acolo la data convenţiei de alegere
a legii aplicabile;
c) legea statului al cărui cetăţean este unul dintre soţi;
d) legea statului pe teritoriul căruia soţii au locuit cel puţin 3 ani;
e) legea română.
115
In lipsa alegerii legii de catre soti, potrivit art.2600 Cod civil, se aplica:
a) legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa obişnuită comună la data
introducerii cererii de divorţ;
b) în lipsa reşedinţei obişnuite comune, legea statului pe teritoriul căruia soţii
au avut ultima reşedinţă obişnuită comună, dacă cel puţin unul dintre soţi mai are
reşedinţa obişnuită pe teritoriul acestui stat la data introducerii cererii de divorţ;
c) în lipsa reşedinţei obişnuite comune a unuia din soţi pe teritoriul statului
unde aceştia au avut ultima reşedinţă obişnuită comună, legea cetăţeniei comune a
soţilor la data introducerii cererii de divorţ;
d) în lipsa legii cetăţeniei comune a soţilor, legea ultimei cetăţenii comune a
soţilor, dacă cel puţin unul dintre ei a păstrat această cetăţenie la data introducerii
cererii de divorţ;
e) legea română, în toate celelalte cazuri.
Dacă legea străină, astfel determinată, nu permite divorţul ori îl admite în
condiţii deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre
soţi este, la data cererii de divorţ, cetăţean român sau are reşedinţa obişnuită în
România.Prevederile mentionate sunt aplicabile şi în cazul în care divorţul este
cârmuit de legea aleasă de soţi.
Determinarea competenţei jurisdicţionale în materia divorţului şi procedura de
judecată sunt supuse legii forului.
România a ratificat mai multe convenţii internaţionale care conţin şi instituie norme
conflictuale:
 Convenţiile internaţionale semnate la Haga la 30 mai 1902, ratificate de
România prin Decretul Lege nr. 837/1904 (publicat în Monitorul Oficial, nr. 49/1904)
acestea cuprinzând:
a) Convenţia pentru a reglementa conflictul de lege în materie de căsătorie;
b) Convenţia pentru a reglementa conflictul de lege şi de jurisdicţie în materie de
despărţenie şi de separaţiune de corp;
 Convenţia de Drept Internaţional Privat încheiată la Haga la 4 iulie 1905,
ratificată de România prin Decretul Lege nr. 1007/1912 (publicată în Monitorul
Oficial, nr. 261/1912), reprezentând „Convenţia privitoare la conflictele de legi
relative la efectele căsătoriei asupra drepturilor şi datoriilor soţilor în raporturile lor
personale şi asupra averilor soţilor”;
116
 Convenţia asupra cetăţeniei femeii căsătorite, încheiată la New York, la data
de 29 ianuarie 1957 la care România a aderat prin Decretul nr. 339/1960 (publicat în
Monitorul Oficial, nr. 20/1960);
 Convenţia privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie
şi înregistrarea căsătoriilor, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la New York, la
data de 10 decembrie 1962, ratificată de România prin Legea nr. 116/1992 (publicată
în Monitorul Oficial, nr. 330/1992).
 Legea aplicabilă separaţiei de corp
Separatia de corp este definita ca fiind decizia judiciara care determina o diminuare a
efectelor casatoriei, sotii fiind autorizati sa traiasca separati. La cererea unuia dintre
soti, daca separatia a durat cel putin 3 ani, hotararea prin care s-a pronuntat separatia
de corp se converteste de plin drept in hotararea de divort.
Această instituţie este consacrată şi în alte sisteme de drept precum cel francez, italian
etc. Potrivit art.2602 Cod civil, legea care guverneaza divortul se aplica si separatiei
de corp.
VI.2.2 Filiaţia şi ocrotirea minorului
 Stabilirea filiaţiei pentru copilul din căsătorie
Stabilirea filiatiei pentru copilul din casatorie se face conform legii care la data la
 care s-a născut copilul se aplică efectelor căsătoriei părinţilor conform dispozitiilor
Ocrotirea
minorului art. 2603 Cod civil.
Dacă înainte de naşterea copilului căsătoria a încetat sau a fost desfăcută, se aplică
legea care la data încetării sau desfacerii îi cârmuia efectele (art.2603 alin.2 Cod civl).
 Pentru copilul din afara căsătoriei
Pentru filiatia copilul din afara căsătoriei, se aplică legea naţională a copilului de la
data naşterii (art. 2605 Cod civil).
În cazul în care copilul, cetăţean străin, are şi o altă cetăţenie străină, i se aplică legea
mai favorabila.
117
Caracterul de lege mai favorabilă copilului se califică după legea instanţei chemate să
soluţioneze eventuala cauză.
 Ocrotirea părintească
Conform art. 2611 Cod civil, legea aplicabila se stabileste potrivit Conventiei privind
competenta, legea aplicabila, recunoasterea, executarea si cooperarea cu privire la
raspunderea parinteasca si masurile privind protectia copiilor, adoptata la Hag la 19
octombrie 1996, ratificata prin Legea nr.361/2007, publicata in M.Of nr.895/2007.
Se are in vedere :
 legea naţională comună a soţilor;

 legea domiciliului comun;
 legea statului pe teritoriul căruia soţii au sau au avut reşedinţă ori a celui cu
care au în comun cele mai strânse legături.
În cazul adopţiei care nu a fost încheiată de ambii soţi, ocrotirea părintească este
reglementată de legea naţională a adoptatorului.
Ocrotirea părintească a minorului din afara căsătoriei este cârmuită de legea naţională
a copilului la data naşterii, iar în cazul copilului străin care are şi o altă cetăţenie, de
legea mai favorabilă.
 Ocrotirea prin tutelă
Obligaţia de a accepta şi de a exercita tutela este supusă legii naţionale a tutorelui.

Măsurile ce se iau de părinţi sau tutore cu privire la minor sau o altă persoană lipsită
de capacitate sau cu capacitate restrânsă ori cu privire la bunurile ce le aparţin sunt
supuse legii statului ale cărui autorităţi îndrumă şi supraveghează exercitarea ocrotirii
de către cei în drept.
Din aceste reglementări rezulta că:
 legea naţională a persoanei ocrotite reglementează: instituirea, modificarea

efectelor şi încetarea tutelei; raporturile dintre tutore şi persoana fără capacitate sau
cu capacitate restrânsă; reprezentarea legală a persoanei fără capacitate sau cu
capacitate restrânsă;
118
 legea naţională a tutorelui reglementează obligaţia de a accepta şi exercita
tutela;
 legea autorităţii care îndrumă şi supraveghează exercitarea ocrotirii prin tutelă
reglementează măsurile ce se iau de tutore cu privire la persoana ocrotită şi bunurile
acesteia.
VI.2.3 Adopţia
Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între
 adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele
Adoptia
adoptatorului.
 Condiţiile de fond
Condiţiile de fond pentru încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a
adoptatorului şi a celui care urmează să fie adoptat (art. 2607 Cod civil). În situaţia în
care soţii adoptă împreună un copil, condiţiile de fond cerute adoptatorilor sunt
determinate de legea care guvernează efectele generale ale căsătoriei. Dacă unul
dintre soţi adoptă copilul celuilalt soţ se menţine aceeaşi soluţie.
 Condiţiile de formă
Art. 2609 Cod civil stabileşte că legea aplicabilă condiţiilor de formă ale adopţiei este
legea statului pe teritoriul căruia se încheie adopţia; de asemenea, proba adopţiei este
supusă legii locului încheierii ei.
 Efectele adopţiei
Efectele adopţiei, precum şi relaţiile dintre cel adoptat şi adoptator sunt cârmuite de
legea naţională a adoptatorului, iar în cazul adopţiei consimţite de soţi, este aplicabilă
legea care cârmuieşte efectele căsătoriei.
Convenţia de la Haga din 15 noiembrie 1965, care reglementează competenţa
autorităţilor, legea aplicabilă şi recunoaşterea deciziilor în materia adopţiei, prevede
că sunt competente în această materie autorităţile statului în care se află reşedinţa
obişnuită a adoptatorului şi autorităţile statului a cărui cetăţenie o are adoptatorul.
119
Fiecare din aceste autorităţi aplică propria lege internă privind adopţia; se ţine seama
şi de legea naţională a adoptatului în ce priveşte consimţămintele la adopţie. (art.
2608 Cod civil).
Desfacerea adopţiei este supusă aceleaşi legi care reglementează şi efectele adopţiei.
Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română, face precizări cu privire la ipoteza
dobândirii şi pierderii calităţii de cetăţean român prin adopţie:
-minorul străin sau apatrid adoptat de un cetăţean român sau de doi soţi dintre care cel
puţin unul este român dobândeşte cetăţenia română, în anumite condiţii;
-minorul cetăţean român, adoptat de un cetăţean străin, pierde cetăţenia română dacă
adoptatorul solicită în mod expres acest lucru şi dacă adoptatul este considerat
conform legii străine, că a dobândit cetăţenia străină;
-dobândirea sau pierderea cetăţeniei române de către adoptator produce efecte asupra
cetăţeniei adoptatului în aceleaşi condiţii ca şi în cazul părinţilor fireşti.
 Nulitatea adopţiei
Constatarea nulităţii adopţiei este supusă următoarelor legi diferite (art.2610 Cod
civil):
a) pentru nerespectarea condiţiilor de fond – legii care reglementează condiţiile de
fond;
b) pentru nerespectarea condiţiilor de formă – legii care guvernează condiţiile de
formă.
VI.2.4. Legea aplicabilă obligaţiei de întreţinere
Obligaţia de întreţinere o gasim reglementata, în principal, prin prevederi ale Codului

 civil care arata ca soţul divorţat are dreptul la întreţinere dacă se află în nevoie din
Obligatia de
intretinere pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul
căsătoriei.
Obligaţia de întreţinere nu există numai între soţi, ci şi între aceştia şi copii lor
minori.
Prevederile art. 2612 Cod civil stabilesc ca legea aplicabilă obligaţiei de întreţinere se
determină potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene.
120
In acest sens este Regulamentul CE nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008
privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi
cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere care face trimitere la Protocolul de la
Haga din 23 noiembrie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiei de întreţinere si care
este legea statului în care creditorul îşi are reşedinţa obişnuită (art. 3). Când
întreţinerea datorată nu poate fi obţinută de la debitor, se va aplica legea forului. Dacă
întreţinerea tot nu se obţine, se va aplica legea cetăţeniei comune a părţilor, în cazul
în care creditorul şi debitorul au aceeaşi cetăţenie. Cu privire la obligaţia de
întreţinere între soţi şi foşti soţi, se aplică legea unui alt stat, în special a ultimei lor
reşedinţe comune, când are o legătură mai strânsă cu căsătoria.
Divortul- care este legea aplicabila divortului?
121
VI.3 Norme conflictuale în materie succesorală
Succesiunea, într-un sens larg, desemneaza orice transmisiune de drepturi, între vii
sau pentru cauză de moarte, iar in sens restrâns, transmisiunea pentru cauză de moarte
care mai este numită şi moştenire.
Succesiunea este de două feluri: succesiune legală şi succesiune testamentară.

 Succesiunea este legală atunci când defunctul nu lasă nici o dispoziţie prin care să
Succesiunea
orânduiască modul cum urmează să fie transmisă şi împărţită averea sa; transmiterea
patrimoniului succesoral are loc în temeiul legii, la persoanele, în ordinea şi în cotele
determinate de lege.
Moştenirea este testamentară, în cazul în care transmiterea masei succesorale are loc
în temeiul voinţei celui care lasă moştenirea, manifestată prin testament.
Moştenirea este supusă legii statului pe teritoriul căruia defunctul a avut, la
data morţii, reşedinţa obişnuită (art. 2633 Cod civil). S-a renunţat la soluţia
tradiţională, a divizării masei succesorale în bunuri mobile şi bunuri imobile.
Succesiunea fiind o universalitate de bunuri este normal să fie guvernată de o singură
lege.
Potrivit art. 2634 Cod civil, o persoană poate să aleagă, ca lege aplicabilă
moştenirii în ansamblul ei, legea statului a cărui cetăţenie o are. Declaraţia de alegere
a legii aplicabile trebuie să îndeplinească, în ceea ce priveşte forma, condiţiile unei
dispoziţii pentru cauză de moarte. Tot astfel, modificarea sau revocarea de către
testator a unei asemenea desemnări a legii aplicabile trebuie să îndeplinească, în ceea
ce priveşte forma, condiţiile de modificare sau de revocare a unei dispoziţii pentru
cauză de moarte.
Legea succesorală reglementează ansamblul normelor privind organizarea şi
funcţionarea succesiunii. Pentru ca o persoană să poată moşteni ea trebuie să
îndeplinească, în mod obligatoriu, o serie de cerinţe legale:
 să aibă capacitate succesorală;
 să nu fie nedemnă de a moşteni;
 să aibă vocaţie succesorală.
Legea succesorală se aplică mostenirii pentru a stabili:
122
-momentul şi locul deschiderii moştenirii;
-persoanele cu vocaţie de a moşteni;
-calităţile cerute pentru a moşteni;
-exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct;
-condiţiile şi efectele opţiunii succesorale;
-întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul;
-condiţiile de fond ale testamentului, modificarea şi revocarea unei dispoziţii
testamentare, precum şi incapacităţile speciale de a dispune sau de a primi prin
testament;
-partajul succesoral.
Legea succesiunii nu se aplică în următoarele cazuri:
- dacă vocaţia succesorală contravine ordinii publice;
- stabilirea filiaţiei din căsătorie sau din afara acesteia în vederea chemării la
moştenire - acesta este supusă legii personale;
- determinarea calităţii de soţ – este supusă legii aplicabile căsătoriei, cu precizarea
că testatorul trebuie să aibă capacitatea de a dispune, incapacităţile fiind determinate
conform legii personale;
În privinţa capacităţii persoanei juridice, aceasta este cârmuită de legea ei naţională.
Tot normele care se aplică succesiunii vor guverna şi incapacităţile relative de a
primi, precum şi de a dispune prin testament.
 Legea aplicabilă testamentului dispune şi asupra modului de interpretare a
acestuia.
 În privinta formei testamentelor, potrivit art. 2635 Cod civil, întocmirea,
modificarea sau revocarea testamentului sunt valabile dacă actul respectă condiţiile
de formă aplicabile, fie la data întocmirii, modificării sau revocării, fie la data
decesului testatorului, oricare din legile următoare:
 legea naţională a testatorului;
 legea resedintei obisnuite a acesteia;
 legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
 legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului;
 legea instanţei sau organului care îndeplineşte procedura de transmitere a
bunurilor moştenite.
123
Conditiile de fond ale testamentului, pentru valabilitatea sa:
 capacitatea – în sensul că testatorul să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să
 nu intervină incapacităţile speciale. Din punctul de vedere al dreptului internaţional
Conditii de fond
ale testamentului privat, legea aplicabilă capacităţii este legea personală a testatorului;
 consimţământul, ca şi viciile de consimţământ sunt supuse legii aplicabile
testamentului;
 obiectul, este supus legii succesiunii privitor la condiţiile de validitate,
ineficacitatea, caducitatea, revocarea judecătorească ori unilaterală şi nulitatea
legatului, rezerva şi cotitatea disponibilă, desemnarea şi puterile executorului
testamentar;
 cauza, este supusă legii succesiuni.
 Dreptul statului de a culege succesiunile vacante

Dreptul statului a fost apreciat ca fiind fie un drept de moştenire, fie un drept
originar de a culege bunurile fără stăpân care se găsesc pe teritoriul său.
Conform art. 2636 alin. 2 NCC, în cazul unei succesiuni vacante, bunurile
situate sau aflate pe teritoriul ţării noastre vor fi preluate de statul român în temeiul
dispoziţiilor legii române aplicabile în această materie. Statul va culege moştenirea
vacantă în virtutea suveranităţii sale, având un drept de desherenţă. Bunurile din
patrimoniul succesoral vor intra în domeniul privat al statului. Ele se dobândesc
retroactiv de la data deschiderii moştenirii.
Pentru împărţirea moştenirii (partajul succesoral) se aplică:
 legea succesorală – care reglementează determinarea persoanelor între care

intervine împărţeala, raportul donaţiilor şi al datoriilor, obligaţia de garanţie reciprocă
a copărtaşilor;
 legea forului – care reglementează formele procedurale ale împărţelii;
 legea personală – care reglementează capacitatea moştenitorilor;
In materia succesiunii se aplică legea forului în ce priveşte formele

procedurale ale împărţelii, iar legea personală în ceea ce priveşte capacitatea.
124
Care este legea aplicabila partajului succesoral?
Bobei R.B.„ Calificarea şi conflictul de calificări în dreptul internaţional privat”,

Editura All Beck, Bucureşti, 2005
Căpăţână O.„Aplicarea legii naţionale capacităţii de folosinţă a persoanei fizice”,
în „Revista Română de Drept", nr. 10/1970.
Chelaru I, Gh. Gheorghiu, Drept international privat, Editura C.H. Beck,
Bucuresti 2009
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu „Drept International Privat” Ed. Universul juridic,
Bucuresti 2007
Fuerea A.„Drept internaţional privat, Editura Universul Juridic”, Bucureşti, 2005
2000
125
II. Legi.
Codul civil.
TEMĂ DE REFLECŢIE
Teoria interesului national in dreptul international privat roman.
1. Lex patriae este legea:

a) ce semnifica statutul personal supus legii nationale a persoanei fizice
b) legea nationala a strainului care are ma multe cetatenii
c) legea apatridului
2. Cand exista un element de extraneitate se aplica:

a) legea nationala
b) legea locului incheierii actului juridic
c) legea autoritatii care efectuaza inregistrarea actului
3. In Romania a fost adoptat sistemul:

a) lex domicilii
b) lex patriae
c) sistemul mixt
4. Pentru a se aplica teoria interesului national trebuiesc indeplinite urmatoarele

conditi:
a) persoana fizica straina sa fie incapabila potrivit legi sale personale
b) persoana fizica straina sa fie considerata pe deplin capabila dupa legea
forului
c) cetateanul care a incheiat un act cu o astfel de persoana sa fie de buna
credinta
126
5. Incapacitatea medicilor, preotilor si farmacistilor de a primi donati din partea
persoanelor pe care le-au ingrijit este o:
a) incapacitate de folosinta
b) incapacitate de exercitiu
6. Schimbarea numelui pe cale administrativa este supusa reguli:

a) lex patriae
b) lex domicilii
c) locus regit actum
7. Pentru incheierea valabila a unei casatori trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

a) de fond
b) de forma
c) sa lipseasca inpedimentele la casatorie
8. Cand soti au cetateni diferite, raporturile personale si patrimoniale sunt supuse:

a) legii domiciliului sotului parat
b) legii domiciliului sotului reclamant
c) legii domiciliului lor comun
9. Divortul este carmuit de:

a) legea nationala comuna a sotilor
b) legea statului cu care soti a avut legaturi mai stranse
c) legea domiciliului comun
10. Ocrotirea parinteasca a minorului din afara casatoriei este carmuita de:
a) legea nationala a copilului la data nasterii
b) legea nationala comuna a sotilor
c) in cazul copilului strain care are si alta cetatenie, de legea mai favorabila
Intrebari Raspunsuri Intrebari Raspunsuri

1 a,b,c 6 a
2 b,c 7 a,b,c
3 b 8 c
4 a,b,c 9 a,b,c
5 a 10 a,c
127
CAPITOLUL VI
Sectiunea II
1. Cuprins
2. Obiectiv general
8. Teste
Cuprins:
 Norme conflictuale privind forma actului juridic

 Normele conflcituale privind conditiile de fond ale actului juridic in
general si ale contractului in special
 Norme conflcituale privind faptele juridice
 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind forma actului

juridic si normele conflictuale aplicabile faptului juridic.
 Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privind notiunile
de act juridic, fapt juridic, contract dar mai ales de legea aplicabila in aceste
domenii.
= 2 ore i 30 minute
128
CAPITOLUL VI
Sectiunea II
VI.I Norme conflictuale privind forma actului juridic
Forma actului juridic are două accepţiuni: lato sensu, adica condiţiile de formă pe
care trebuie să le îndeplinească un act juridic civil pentru valabilitatea sa, pentru
probaţiunea sa cât şi pentru opozabilitatea faţă de terţi; iar stricto sensu, se înţelege
modul în care se exteriorizează voinţa internă a părţilor actului juridic, adică
modalitatea concretă de exprimare a consimţământului.
In funcţie de scopul urmărit, forma actelor juridice, se clasifica în felul următor:
 forma exterioară a actelor juridice este modul de exteriorizare a voinţei celor

ce îndeplinesc un act juridic; actul juridic poate fi încheiat fie sub forma înscrisului
autentic, fie sub forma înscrisului sub semnătură privată sau poate fi oral, fără formă
scrisă; forma exterioară a actului juridic poate fi prevăzută în două scopuri: ad
validitatem sau ad solemnitatem;
 forma de publicitate este forma pe care trebuie să o îmbrace un act juridic
pentru a fi opozabilă terţilor;
 forma de abilitare este forma cerută pentru ca un act juridic încheiat de o
persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă sau în numele unei persoane lipsite de
capacitate de exerciţiu, să fie valabil;
 forma de procedură este acea formă ce trebuie îndeplinită în timpul
desfăşurării unui proces.
VI.I.1 Forma exterioară a actelor juridice
 Noţiune
Se referă la modalitatea de exteriorizare a voinţei celor ce încheie un act juridic,

 respectiv dacă actul se încheie consensual, în scris ad validitatem sau ad
Forma exterioara a
actelor juridice probationem, în funcţie de cum legea o impune.
129
Forma actului juridic este supusă principiului consensualismului, potrivit căruia
simpla manifestare de voinţă este suficientă pentru existenţa valabilă a actului juridic
şi numai ca excepţie, deci când legea o prevede expres, actul trebuie încheiat în formă
scrisă ca o condiţie de existenţă sau ca mijloc de probaţiune.
Condiţiile de fond privesc conţinutul actului juridic, iar condiţiile de formă se referă
la forma exterioară pe care o îmbracă acest conţinut.
 Reglementare
Potrivit art.2639 Cod civil, condiţiile de formă ale unui act juridic sunt stabilite de
legea care îi cârmuieşte fondul, totuşi, potrivit alin.2, actul se consideră valabil din
punctul de vedere al formei, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de una dintre
legile următoare:
legea locului unde a fost întocmit;
 legea cetăţeniei sau legea reşedinţei obişnuite a persoanei care l-a consimţit;
 legea aplicabilă potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care
examinează validitatea actului juridic.
Potrivit alin.3, dacă legea aplicabilă condiţiilor de fond ale actului juridic
impune, sub sancţiunea nulităţii, o anumită formă solemnă, nicio altă lege dintre cele
menţionate la alin. (2) nu poate să înlăture această cerinţă, indiferent de locul
întocmirii actului.
Forma contractului este supusă aceloraşi condiţii, considerându-se contract valabil în
ce priveşte forma dacă:
- părţile, care se găsesc la data când l-au încheiat în state diferite, au îndeplinit
condiţiile de formă prevăzute de legea unuia din aceste state;
- reprezentantul părţii a îndeplinit condiţiile de formă ale statului unde s-a aflat în
momentul încheierii contractului.
 Aplicare regulii locus regit actum (locul întocmirii actului juridic)
 Regula locus regit actum se aplică ca o regulă de bază, însă există şi posibilitatea
Locus regit actum
aplicării altor principii.
Regula locus regit actum se aplica în următoarele domenii:
130
forma exterioară a actului, indiferent dacă este cerută pentru existenţa actului
(ad solemnitatem) sau numai pentru aspectul actului juridic (ad probationem); copiile
de pe actele autentificate în străinătate sunt supuse tot legii locului încheierii actului;
forma de redactare a actului juridic sau determinarea persoanelor îndrituite să
instrumenteze actul (judecător, notar, ofiţer de stare civilă, etc.); Potrivit legislaţiei
noastre dacă s-ar asuma o obligaţie prin contract unilateral, înscrisul sub semnătură
privată trebuie să poarte menţiunea „bun şi aprobat”; dacă s-ar încheia un contract
bilateral, înscrisul trebuie redactat în atâtea exemplare câte părţi cu interese contrare
sunt. Legea locului încheierii reglementează condiţiile formale ale autentificării;
durata valabilităţii actului juridic ca înscris, când actul respectiv a fost
încheiat pentru o durată limitată de timp;
mijloacele de probă privind un act juridic şi forţa probantă a actului juridic;
Acestea se referă la admisibilitatea probei testimoniale până la ce sumă este admisă
sau dacă, dimpotrivă, este necesar, în mod obligatoriu, un înscris.
sancţiunile aplicabile pentru nerespectarea condiţiei de formă, caracterul
nulităţii care intervine pentru nerespectarea condiţiilor de formă şi problema dacă
nulitatea este supusă sau nu prescripţiei sunt reglementate de aceleaşi legi. Declararea
nulităţii actului juridic poate să pună problema restituirii prestaţiei primite sau
repararea prejudiciului cauzat. Deoarece sunt efecte ale constatării nulităţii, rezultă că
sunt supuse regulii locus regit actum, adică legii aplicabile nulităţii.
 Caracterul regulii locus regit actum

Caracterul regulii locus regit actum poate fi:
 facultativ
 obligatoriu.
Caracterul facultativ intervine în cazul actelor sub semnătură privată, dând
posibilitatea cetăţenilor români să poată încheia acte sub semnătură privată în
străinătate în formele prevăzute de legea română.
Pentru a fi valabil, actul juridic trebuie să îndeplinească condiţiile de formă
prevăzute de una dintre următoarele reglementări:
-legea care cârmuieşte fondul contractului ori al altui act juridic, conform art.
2639 Cod civil;
131
-legea naţională sau domiciliului persoanei care l-a consimţit;
-legea locului unde a fost încheiat;
-legea aplicabilă potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care
examinează validitatea contractului ori actului juridic;
Caracterul obligatoriu intervine în cazul actelor autentice întocmite de
cetăţenii români în străinătate sau de cetăţenii străini în ţara noastră.
Această regulă nu-şi găseşte aplicarea în privinţa formelor de publicitate, de
abilitare şi a formelor de procedură.
Excepţii de la aplicarea regulii locus regit actum

Există două categorii de excepţii: a) excepţii generale şi b) excepţii speciale.
a. excepţiile generale ce sunt generate de situaţii care privesc:
- invocarea ordinii publice în dreptul internaţional privat;
- frauda la lege în dreptul internaţional privat;
- retrimiterea ce s-ar putea aplica doar dacă legea locului încheierii actului juridic
(la care trimite norma conflictuală) nu ar primi această competenţă şi ar retrimite la
altă lege, cum ar fi legea naţională sau legea care cârmuieşte fondul actului.
b. excepţii speciale ce se referă la aspecte rare, de genul:
- ipotecile constituite în străinătate asupra unor imobile din România nu au efecte
dacă nu au fost încheiate în formă autentică; sau prevederile din art. 2635 Cod civil
care stabilesc următoarele: întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt
valabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile la data întocmirii,
modificării sau revocării actului, fie la data decesului testatorului, conform oricăruia
dintre următoarele legi: legea naţională a testatorului, legea resedintei obisnuite a
acestuia, legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat, legea situaţiei
imobilului ce formează obiectul testamentului sau legea instanţei sau a organului care
îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor moştenite.
Exceptii de la Efectele actului încheiat în străinătate cu respectarea regulii locus regit

regula Locus regit
actum actum
-actul va avea în România aceeaşi forţă probantă ca aceea prevăzută de legea
ţării unde s-a încheiat actul.
132
-se va putea obţine investirea cu formulă executorie a actului juridic în ţara
noastră respectându-se procedura numită exequatur.
VI.I.2 Legea aplicabilă formelor de publicitate

Formele de publicitate sunt supuse legii locului unde se face această publicitate,
deoarece numai în acest fel se asigură cel mai bine interesele terţilor.
Art.2626 Cod civil dispune că, formele de publicitate, realizate în orice mod,
referitoare la bunuri, sunt supuse legii aplicabile la data şi locul unde se îndeplinesc.
În materie de invenţii, Legea nr. 64/1991 stabileşte că, cesiunea şi licenţa, ca

forme de transmitere a drepturilor privitoare la invenţii, produc efecte faţă de terţi
numai începând cu data publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a
menţiunii transmiterii înregistrate la OSIM.
Aplicaţii ale formei de publicitate pentru opozabilitate, faţă de terţi sunt:
- publicitatea imobiliară;
- publicitatea constituirii gajului;
- notificarea cesiunii de creanţă debitorului cedat;
- înregistrarea transmiterii drepturilor privind invenţii şi mărci;
- înscrierea de dată certă unui act sub semnătură privată;
- publicarea şi înregistrarea societăţii comerciale;
- publicitatea în materie de căsătorie.
VI.I.3 Legea aplicabilă formei de abilitare

Forma de abilitare este supusă legii personale a celui în cauză, însă realizarea
practică a formelor de abilitare se face în condiţiile de procedură cerute de legea
forului.
Fundamentele juridice şi de ordin practic ale aplicării legii personale pentru formele
de abilitate constau în interesul general al ocrotirii persoanelor lipsite de capacitate
/cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
VI.I.4 Formele de procedură
Formele de procedură sunt supuse legii forului, cu următoarele excepţii:
133
 legea aplicabilă fondului actului juridic – reglementează calitatea procesuală
activă şi pasivă a părţilor; prezumţiile legale şi mărturisirea judiciară; convenţiile cu
privire la probe;
 regula locus regit actum – reglementează mijloacele de probă preconstituite,
stabilind condiţiile formale de validitate, forţa probantă, valoarea actului ca început
de dovadă scrisă; condiţiile de formă cu privire convenţiile încheiate cu privire la
probe.
 legea locului unde se face executarea (lex loci executionis) – reglementează
formele procedurale ale executării unei hotărâri judecătoreşti.
 legea forului reglementează numai procedura cu privire la administrarea
mijloacelor de probă. Aplicabilitatea acestei legi îşi găseşte utilitatea în cazurile
următoare: propunerea martorilor, luarea interogatoriului, înscrierea în fals,
verificarea de scripte, formele vânzării la licitaţie.
VI.II Norme conflictuale privind condiţiile de fond ale actului juridic în general
şi ale contractului în special
VI.II.1 Aplicarea legii alese de autorul actului juridic

Condiţiile de fond ale actului juridic se referă la ansamblul aspectelor de fond privind
 încheierea actului, efectele, executarea, transmiterea şi stingerea obligaţiilor rezultate
Lex voluntaris
din actul juridic respectiv.
Condiţiile de fond ale actului juridic sunt supuse legii actului (lex actus), iar în cazul
contractului legii contractului (lex contractus).
Conform art. art. 2637 alin. 1Cod civil, condiţiile de fond ale actului juridic
sunt stabilite de legea aleasă de părţi sau, după caz, de autorul său, iar potrivit alin.2
alegerea legii aplicabile actului trebuie să fie expresă ori să rezulte neîndoielnic din
cuprinsul acestuia sau din circumstanţe. Alin. 3 permite ca părţile sa poata alege legea
aplicabilă totalităţii sau numai unei anumite părţi a actului juridic. In fine, alin.4
stabileste ca inţelegerea privind alegerea legii aplicabile poate fi modificată ulterior
încheierii actului, cu efect retroactiv, fără să poată totuşi să infirme validitatea formei
acestuia sau să aducă atingere drepturilor dobândite între timp de terţi.
Lex voluntatis reprezintă transpunerea în planul dreptul internaţional privat a
principiului autonomiei de voinţă a părţilor, care reglementează în general materia
134
condiţiilor de fond ale actului juridic, însă nu trebuie înţeles că prin autonomia lor,
părţile pot crea efecte peste lege, legea forului indicând limitele libertăţii de voinţă a
părţilor.
Conditii de forma
Potrivit art.2639 Cod civil, condiţiile de formă ale unui act juridic sunt
stabilite de legea care îi cârmuieşte fondul, totusi potrivit alin2 actul se consideră
totuşi valabil din punctul de vedere al formei, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute
de una dintre legile următoare:
a) legea locului unde a fost întocmit;
b) legea cetăţeniei sau legea reşedinţei obişnuite a persoanei care l-a consimţit;
c) legea aplicabilă potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care
examinează validitatea actului juridic.
Conform alin3, in cazul în care legea aplicabilă condiţiilor de fond ale actului
juridic impune, sub sancţiunea nulităţii, o anumită formă solemnă, nicio altă lege
dintre cele menţionate la alin. (2) nu poate să înlăture această cerinţă, indiferent de
locul întocmirii actului.
VI.II.2 Determinarea legii aplicabile actului juridic după criterii obiective

Localizarea obiectivă prezintă un caracter subsidiar faţă de lex voluntatis, acesta fiind
consacrat de practica instanţelor şi în special, de practica arbitrală în materia
comerţului internaţional.
Potrivit art.2638 Cod civil, în lipsa legii alese de autorul său, se aplică legea statului
cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strânse, iar dacă această lege nu poate
fi identificată, se aplică legea locului unde actul unilateral este întocmit. Potrivit alin.
2 se consideră că există atari legături cu legea statului în care debitorul prestaţiei
caracteristice sau, după caz, autorul actului are, la data încheierii actului, după caz,
reşedinţa obişnuită, fondul de comerţ sau sediul social.
VI.II.3 Legea aplicabilă actelor juridice accesorii
Actul juridic accesoriu este cârmuit de legea care se aplică fondului actului
juridic principal, în lipsa unei manifestări diferite de voinţă a autorului său; de aici
resultand si faptul ca, în principal, actul juridic accesoriu este supus legii alese de
autorul său, iar în subsidiar, legii care guvernează fondul actului juridic principal.
VI.II.4. Legea aplicabilă contractului
135
 Noţiuni generale privind legea contractului (lex contractus)
Legea care reglementează condiţiile de fond şi efectele contractului poartă denumirea
 de lex contractus.
Legea aplicabila
contractului Condiţiile de formă sunt reglementate de norma conflictuală locus regit
actum.
Lex contractus se poate prezenta sub două forme: lex voluntatis, adică legea
aleasă de părţi în temeiul autonomiei lor de voinţă sau legea determinată prin
localizare obiectivă a contractului, pe baza normelor juridice ale forului, în lipsa lui
lex voluntatis.
A. Aplicarea legii alese de părţi (lex voluntatis) contractului

Lex voluntatis reglementează actele juridice unilaterale, cât şi bilaterale.
 Potrivit art.2640 Cod civil legea aplicabilă obligaţiilor contractuale se determină
Lex voluntaris
potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene iar in materiile care nu intră sub
incidenţa reglementărilor Uniunii Europene sunt aplicabile dispoziţiile prezentului
cod privind legea aplicabilă actului juridic, dacă nu se prevede altfel prin convenţii
internaţionale sau prin dispoziţii speciale.
La data de 29 decembrie 2007 s-a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, nr. 347, Decizia Consilului Uniunii Europene din 8 noiembrie 2007,
privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Convenţia privind legea
aplicabilă obligaţiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980.
Potrivit art. 2 din decizie, Convenţia din 1980 şi Primul si Al Doilea protocol din
1988, precum şi convenţiile din 1984, 1992 şi 1996, astfel cum au fost modificate
prin această decizie, intră în vigoare între Republica Bulgaria, România şi celelalte
state membre la 15 ianuarie 2008.
Importanţa acestei convenţii în dreptul internaţional privat este
deosebită, asigurând uniformizarea regulilor de conflict de legi, în materie
contractuală, în cadrul Comunităţii europene. Totodată, Convenţia are caracter
universal, stabilindu-se în art. 2 că legea naţională, desemnată prin regulile sale de
conflict, se aplică “indiferent dacă această lege este sau nu cea a unui stat
contractant”, cu specificarea din art. 17, potrivit căreia Convenţia se aplică
136
contractelor încheiate într-un stat contractant după data la care Convenţia a intrat în
vigoare în raport cu statul respectiv.
Pentru explicitarea, interpretarea şi modernizarea Convenţiei de la Roma,
Consiliul Uniunii Europene a elaborat o Cartea verde, în scopul transformării sale
întrun instrument comunitar.
Mai trebuie arătat că întrun viitor apropiat această Convenţie urmează a fi
înlocuită cu un regulament comunitar, aflat în curs de elaborare şi prezentat întro
prima forma de Comisie, la 15 decembrie 2005, propunere aflată în dezbatere largă a
organismelor profesionale, instituţiilor publice şi cercetătorilor.
Pentru interpretarea dispoziitiilor Convenţiei, s-a prevăzut, în protocoale,
competenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, ale cărei decizii au caracter
obligatoriu.
Determinarea legii aplicabile
Regulile uniforme ale Convenţiei de la Roma sunt aplicabile în situaţiile
privind obligaţii contractuale în care s-a ivit un conflict de legi, respectiv acele situaţii
în care nu toate elementele sunt conectate unui singur sistem juridic al unei ţări, cum
ar fi, spre exemplu: naţionalitatea diferită a părţilor contractante, domiciliul părţilor în
ţări diferite, contractul este încheiat sau executat în diferite ţări sau o ţară diferită de
cea a judecatorului sesizat a soluţiona litigiul.
Sunt excluse din câmpul de aplicare al Convenţiei, potrivit art. 1 alin. 2:
(a)statutul si capacitatea persoanelor fizice, fără a aduce atingere art. 11; (b)obligatiile
contractuale privind testamentele i succesiunile, drepturile patrimoniale ce decurg
din regimuri matrimoniale, drepturile i obliga iile ce decurg din rela iile de
familie, părinte ti, de căsătorie sau de alian ă, inclusiv obliga iile de între inere în
privin a copiilor nelegitimi; (c)obliga iile născute din cambii, cecuri, bilete la ordin,
precum i din alte instrumente negociabile, în măsura în care obliga iile născute din
aceste alte instrumente negociabile derivă din caracterul lor negociabil;(d)
conven iile de arbitraj i cele de alegere a instan ei competente; (e)chestiunile
reglementate de dreptul societă ilor i al altor persoane juridice, înregistrate sau nu,
cum sunt constituirea,prin înregistrare sau în alt mod, capacitatea juridică,
func ionarea internă i dizolvarea societă ilor i altor persoane juridice,
înregistrate sau nu, precum i răspunderea personală juridică a administratorilor sau
a membrilor acestora pentru obliga iile societă ii sau ale persoanei juridice;
137
(f)capacitatea unui administrator de a angaja fa ă de ter i persoana pe seama căreia
ac ionează sau capacitatea unui organ al unei societă i sau al unei persoane juridice,
înregistrate sau nu, de a angaja fa ă de ter i această societate sau persoană juridică;
(g)constituirea trusturilor, rela iile pe care acestea le creează între cei care le
compun, administratorii trusturilor i beneficiari; (h) mijloacelor de probă i
procedurii, fără a aduce atingere art. 14. In fine, potrivit alin. 3, conven ia nu se
aplică contractelor de asigurare care acoperă riscurile situate pe teritoriile statelor
membre ale Comunită ii Economice Europene, noţiunea de risc urmând a fi
determinată de lex fori, însă se aplică contractelor de reasigurare (alin. 4).
De principiu, în domeniul contractual, jurisprudenţa şi doctrina au consacrat
regula de conflict care acordă competenţa legii alese de părţi, numită şi legea
autonimiei. Convenţia de la Roma a preluat regula, dispunând în art. 3.1, prima teza:
“contractul este guvernat de legea aleasă de către părţi”, specificându-se în teza a
treia că “prin alegerea lor, părţile pot desemna legea aplicabilă întregului contract
sau numai unei părţi din acesta”.
Determinarea legii aplicabile are un fundament subiectiv, voinţa părţilor
urmând a se manifesta întro anumită formă, sens în care art. 3.1, teza a doua stabileste
că “această alegere trebuie să fie expresă sau să rezulte, cu un grad rezonabil de
certitudine, din condiţiile contractuale sau din împrejurările cauzei”.
De regulă, părţile contractante stabilesc expres legea aplicabilă printro clauză
specială cuprinsă în contract, ori o pot alege ulterior, prin act adiţional. Pentru situaţia
în care părţile au ales în mod tacit legea aplicabilă, această alegere trebuie să rezulte,
“cu un grad rezonabil de certitudine, din condiţiile contractuale sau din
împrejurările cauzei”, sintagmă interpretată în doctrină în funcţie de alte clauze
contractuale, cum ar fi o clauză atributivă de jurisdicţie ce desemneaza instanţele unui
stat în caz de litigiu, ori referirea în contract la una sau mai multe dispoziţii limitate
de un drept naţional determinat sau recurgerea la un contract tip ori un contract de
adeziune în vigoare întro ţară.
Convenţia de la Roma conferă părţilor contractante o libertate deplină de
alegere a legii aplicabile, chiar dacă legea nu are nicio legătură cu contractul încheiat.
Mai mult, în art. 3.2 se acordă părţilor posibilitatea de a conveni, în orice moment,
pentru a supune contractul altei legi decât cea care îl guverna anterior, fie în baza unei
alegeri anterioare în temeiul acestui articol, fie în temeiul altor dispoziţii ale
138
Convenţiei, însă fără a aduce atingere valabilităţii formale a contractului şi fără a
afecta negativ drepturile terţilor. De asemenea, aşa cum am arătat, părţile pot
desemna legea aplicabilă întregului contract sau numai unei părţi din acesta.
Totuşi, există o limită a libertăţii de alegere a legii aplicabile contractului,
prevăzută în art. 3.3 potrivit căreia “alegerea de către părţi a unei legi străine,
indiferent dacă este însoţită sau nu de alegerea unei instanţe străine, nu aduce
atingere, în cazul în care toate celelalte elemente relevante ale situaţiei sunt legate la
momentul acestei alegeri de o singură ţară, aplicării normelor de la care legea ţării
respective nu permit derogare prin contract, denumite în continuare norme
imperative”. Spre exemplu, normele în materia înstrăinării de imobile, cele de
protecţie a drepturilor morale din cuprinsul reglementărilor proprietăţii intelectuale şi
industriale ş. a. m. d.
Convenţia de la Roma acordă părţilor dreptul de a alege legea aplicabilă, fără
a specifica caracterul naţional al legii alese, condiţii în care norma cuprinsă în art. 3.1.
conţine şi posibilitatea de a alege o lege supranaţională, cum ar fi principiile şi
uzanţele de drept comercial internaţional, cunoscute ca lex mercatoria, soluţie
acceptată în doctrină de unii autori şi respinsă de alţii. În Regulamentul Roma I se
prevede alegerea unui asemenea legi, sub condiţia de a conţine principii şi reguli
recunoscute la nivel internaţional şi comunitar, cum ar fi: Principiile UNIDROIT ori
Principiile europene ale dreptului contractelor.
Dacă părtile contractante nu au stabilit legea aplicabilă, potrivit art. 4.1. din
Convenţie “contractul este supus legii ţării cu care acesta prezintă cele mai strânse
legături”. Această regulă, interpretată şi aplicată de instanţele de judecată, poate
conduce la rezultate imprevizibile, condiţii în care art. 4.2 a prevăzut o prezumţie
juris tantum, potrivit căreia “contractul este prezumat a avea legaturi mai strânse cu
ţara în care partea care trebuie să execute prestaţia caracteristică acelui contract îşi
are reşedinţa obişnuită sau, în cazul unei societăţi sau a unei alte persoane juridice,
înregistrate sau nu, sediul central. Cu toate acestea dacă contractul este încheiat în
exercitarea activităţii profesionale a acestei părţi, ţara în cauză este aceea în care
este situat sediul său principal sau ţara în care este situat locul de desfăşurare a
activităţii la care trebuie executată prestaţia, în cazul în care, în conformitate cu
contractul, prestaţia trebuie executată printr-un alt loc de desfăşurare a activităţii
decât sediul principal”.
139
Majoritatea contractelor sunt sinalagmatice şi cu titlu oneros, iar prestaţia
constând întro remuneraţie este comună, contraprestaţia fiind caracteristică; spre
exemplu, în contractul de vânzare-cumpărare, prestaţia specifică este a vânzătorului,
în contractul de închiriere, cea a locatorului, în contractul de exploatare a drepturtilor
de proprietate intelectuală, cea a cedentului, etc.
De la prezumţia menţionată, Convenţia identifică mai multe excepţii:
a) potrivit art. 4.3: “fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (2) al
prezentului articol, în măsura în care contractul are ca obiect un drept real imobiliar
sau un drept de folosinţă asupra unui bun imobil, contractul în cauză este prezumat a
avea legăturile cele mai strânse cu ţara unde este situat imobilul”;
b) potrivit art. 4.4: “contractul de transport de mărfuri nu face obiectul
prezumţiei de la alineatul (2). În cazul unui astfel de contract, dacă ţara în care
transportatorul îşi are sediul principal în momentul încheierii contractului este
aceeaşi cu cea unde este situat locul de încărcare sau de descărcare sau sediul
principal al expeditorului, contractul este prezumat ca având legăturile cele mai
strânse cu ţara respectivă. La aplicarea prezentului alineat, contractele pentru curse
charter pentru o singură călătorie sau alte contracte sunt considerate contracte de
transport de mărfuri dacă au ca obiect principal efectuarea unui transport de
mărfuri”;
c) potrivit art. 4.5: “alineatul (2) nu se aplică dacă prestaţia caracteristică nu
poate fi determinată, iar prezumţiile de la alineatele (2), (3) si (4) sunt înlăturate
dacă din ansamblul circumstanţelor cauzei reiese ca acel contract prezintă legături
mai strânse cu o altă ţară”. În doctrină, sunt indicate acele contracte ce nu conţin o
prestaţie în bani, cu ar fi contractul de schimb.
Aplicarea legii desemnate
În aplicarea legii desemnate se impun a fi analizate două aspecte: cazurile de
aplicare (A) şi factorii ce pot înlatura aplicarea legii desemnate (B).
A.Cazurile de aplicare a legii desemnate
Această problemă prezintă importanţă având în vedere că în materie
contractuală coexistă două reguli de conflict: una, ce desemnează legea aplicabilă
drepturilor care formează conţinutul contractului şi cealaltă, ce desemnează legea
aplicabilă contractului însuşi şi care asigură expoatarea drepturilor.
140
Legea aplicabilă drepturilor are prioritate, reglementând naşterea, subiectul şi
obiectul acestora, prerogativele şi organizarea, durata şi exerciţiul lor, sub toate aceste
aspect lex loci protectionis având vocaţia de a se aplica.
Cât priveşte exerciţiul contractual sau “pozitiv” al drepturilor, lex contractus
are vocaţia de a se aplica, însă există şi aspecte controversate.
Convenţia de la Roma reglementează, în art. 10, domeniul de aplicare a legii
contractului.
Porivit alin. 1: “Legea aplicabilă contractului în temeiul articolelor 3-6 i 12
din prezenta conven ie reglementează în special:
(a) interpretarea;
(b) executarea obliga iilor;
(c) în limitele competen ei conferinte instan ei prin legea sa procedurală,
urmările încălcării contractului, inclusiv evaluarea prejudiciului în măsura în care
este reglementată de norme de drept;
(d) diferitele moduri de stingere a obliga iilor, precum i prescrip ia i
decăderea;
(e) consecin ele nulită ii contractului”.
Potrivit alin. 2: “În ceea ce prive te modalită ile de executare i măsurile
care trebuie luate în cazul executării defectuoase, se va ine seamă de legea ării în
care are loc executarea”.
Se constată că lex contractus guvernează, de principiu, formarea contractului,
condiţiile de fond (mai puţin capacitatea părţilor, supusă potrivit art. 11, de principiu,
legii personale, însă o persoană fizică care este capabilă în temeiul legii ări unde se
încheie contractul poate invoca incapacitatea sa care decurge dintro altă lege numai
dacă, în momentul încheierii contractului, cocontractantul cuno tea această
incapacitate sau dacă nu o cuno tea ca urmare a neglijen ei sale) şi forma, precum
şi sancţiunile aplicabile, în timp ce lex loci executionis guvernează modalită ile de
executare i măsurile care trebuie luate în cazul executării defectuoase.
Totuşi, Convenţia reglemenetează şi posibilitatea aplicării altei legi care să
guverneze anumite aspect ale contractului, cum ar fi:
1. În cazul lipsei consimţământului, pe lângă lex contractus partea interesată
poate invoca legea ţării sale de reşedinţă, potrivit art. 8 alin. 2, textul având
urmatoarea redactare: “o parte se poate întemeia pe legea ării în care î i are
141
re edin a obi nuită pentru a stabili lipsa consim ământului său, dacă din
împrejurări reiese că nu ar fi rezonabil să se determine efectele comportamentului
său în conformitate cu legea precizată la alineatul precedent.”
2. În domeniul formei contractului, pe lângă lex contractus se poate aplica
alternativ legea ţării unde a fost încheiat. În acest sens sunt prevederile art. 9 alin. 1-4
din Convenţie:
“(1) Un contract încheiat între persoane care se află în aceea i ară este
formal valabil dacă respectă cerin ele de formă prevăzute de legea căreia îi este
supus în temeiul prezentei conven ii sau cerin ele de formă prevăzute de legea
ării în care a fost încheiat.
(2) Un contract încheiat între persoane care se află în ări diferite este
formal valabil dacă respectă cerin ele de formă prevăzute de legea căreia îi este
supus în temeiul prezentei conven ii sau cerin ele de formă prevăzute de legea
uneia dintre ările respective.
(3) În cazul în care contractul este încheiat prin reprezentant, ara în care
ac ionează reprezentantul este cea care se ia în considerare în sensul aplicării
alineatelor (1) i (2).
(4) Un act menit să producă efecte juridice cu privire la un contract existent
sau preconizat este formal valabil dacă respectă cerin ele de formă prevăzute de
legea căreia îi este supus sau îi va fi supus contractul în temeiul prezentei conven ii
sau de legea ării în care a fost încheiat actul respectiv.”
De la această regulă s-au stabilit două excepţii: contractele aflate sub
inciden a art. 5, încheiate în împrejurările descrise la art. 5 alin. 2, caz în care
“valabilitatea formală a unor astfel de contracte este reglementată de legea ării în
care consumatorul î i are re edin a obi nuită (art. 9 alin. 5) şi contractele care au
ca obiect un drept real imobiliar sau un drept de folosin ă asupra unui bun imobil,
caz în care, sub rezerva alineatelor (1)-(4) ale art. 9, sunt supuse în ceea ce prive te
forma, “normelor imperative ale legii ării în care este situat bunul imobil, dacă
prin legea respectivă aceste cerin e se impun indiferent care este locul încheierii
contractului i indiferent care este legea care reglementează pe fond contractul (art.
9 alin. 6).
3.În materia probaţiunii şi procedurii, se aplică lex fori şi ca excepţie, lex
contractus, sens în care în art. 14, alin. 1, s-a prevazut că “legea care reglementează
142
contractul în temeiul prezentei conven ii se aplică în măsura în care, în materie de
obliga ii contractuale, stabile te prezum ii legale sau atribuie sarcina probe, iar
potrivt alin. 2 “contractele sau actele menite să producă efecte juridice pot fi dovedite
prin orice mijloc de probă admis fie de legea instan ei, fie de una dintre legile
men ionate la articolul 9, în temeiul căreia actul este valabil în ceea ce prive te
forma, cu condi ia ca astfel de mijloace de probă să fie admisibile în fa a
instan ei sesizate”.
Textul menţionat trebuie corelat cu dispoziţiile art. 1 alin. 2 lit. h care înlatură
aplicarea Convenţiei “mijloacelor de probă şi procedurii, fără a se aduce atingere
art. 14”. S-a avut în vedere că probele sunt asimilate chestiunilor de procedură,
judecatorul aplicând lex fori; numai în măsura în care regulile de probaţiune,
identificate convenţional (prezumţiile legale şi repartizarea sarcinei probei), au
incidenţă asupra fondului cauzei, sunt supuse legii aplicabile contractului.
Cât priveşte procedura, lex contractus poate asigura determinarea instanţei
competente să soluţioneze litigiul, atunci când părţile nu au prevăzut o clauză
atributivă de jurisdicţie. Art. 2.1 din Regulamentul CE nr. 44/2001 privind
competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea deciziilor în materie civilă şi
comercială, desemnează, de principiu, jurisdicţia ţării comunitare unde îşi are
domiciliu pârâtul, însă în materie contractuală, art. 5.1 permite reclamantului să
introducă cererea sa la “instanţa locului unde obligaţia pe care se intemeiază
acţiunea a fost sau trebuia executată”. Determinarea locului, potrivit jurisprudenţei
Curţii de justiţie a Comunităţilor europene, se face potrivit legii aplicabile
contractului i , practică care însă nu se aplică în materie de vânzare de mărfuri şi
prestării de servicii întrucât dispoziţiile art. 5.1.b prevăd că “în lipsa unei convenţii
contrare, locul executării obligaţiei din acţiune este pentru vânzarea de mărfuri,
locul dintrun stat membru unde, în baza contractului, mărfurile au fost sau vor fi
livrate; pentru furnizarea de servicii, locul dintrun stat membru unde, în baza
contractului, serviciile au fost sau vor fi furnizate”.
Există probleme de frontieră, cum ar fi cea a transmiterii dreptului, când este
dificil a se stabili dacă această situaţie este supusă legii dreptului sau legii
contractului. Chestiunea este controversată atât pentru drepturile morale,
intransmisibile în dreptul continental, concepţie neacceptată în dreptul anglo-saxon,
dar mai ales pentru drepturile patrimoniale, a căror transmitere se face automat, la
143
momentul acordului de voinţă, sistemele juridice admiţând o prezumţie în acest sens.
În doctrină se consideră că un acord de voinţă nu poate afecta un drept real, decât
dacă se permite aceasta de către legea care guverneaza dreptul, soluţie optimă faţă de
terţi, dar care nu poate fi aplicată între părţile contractante având în vedere caracterul
previzibil al obligaţiilor contractuale.
B. Factorii ce pot înlătura aplicarea legii desemnate
Reglementând conflictul de legi aplicabil obligaţiilor contractuale, Convenţia
de la Roma a prevăzut incidenţa mecanismelor generale ale dreptului internaţional
privat ce pot împiedeca aplicarea legii normal competente -legile de poliţie (1),
excepţia de ordine publică (2) şi regulile materiale (3)- cu excepţia retrimiterii,
considerată inoportună şi de altfel, înlăturată sistematic în toate convenţiile moderne
privind conflictul de legi, dispoziţiile art. 15 excluzând retrimiterea şi stabilind că “în
cazul în care prezenţa conven ie dispune aplicarea legii unei ări, prin legea
acestei ări se în eleg normele de drept în vigoare în această ară cu excep ia
normelor de drept interna ional privat”. Pe lângă mecanismele clasice, Convenţia a
prevăzut reguli de conflict speciale aplicabile unor contracte (4).
1. Legile de poliţie înlătură legea normal aplicabilă, fiind apreciate de
judecatorul cauzei ca având o aplicaţie crucială, inclusiv în relaţiile internaţionale,
pentru ordinea juridică din ţara sa. Conform art. 7, alin. 2 “nicio dispozi ie din
prezenta conven ie nu poate limita aplicarea normelor legii instan ei în cazul în
care aceste norme sunt imperative indiferent care este legea aplicabilă, în rest,
contractului”. Practic, judecătorul aplică propria lege, fără a mai realiza operaţiunea
de selectare a legii aplicabile potrivit Convenţiei. În revanşă, potrivit art. 7, alin. 1,
judecătorul are facultatea, şi nu obligaţia, ca în cazul aplicării, conform Convenţiei, a
legii unui anumite ţări, să poată fi recunoscute efectele normelor imperative ale legii
altei ări cu care situa ia prezintă o legătură strânsă, dacă i în măsura în care, în
temeiul dreptului acestei din urmă ări, normele respective trebuie aplicate indiferent
care este legea aplicabilă contractului. Pentru a se decide dacă pot fi recunoscute
efectele acestor norme imperative, se va ine cont de natura acestora, de scopul,
precum i de consecin ele care decurg din aplicarea sau neaplicarea lor.
2. Excepţia de ordine publică, ca mecanism perturbator de aplicare a legii
normal aplicabile, este reglementă de art. 16 din Convenţie, stabilind că “aplicarea
unei norme a legii oricărei ări desemnată prin prezenta conven ie nu poate fi
144
înlăturată decât dacă această aplicare este vădit incompatibilă cu ordinea publică în
sensul legii instan ei”. Judecătorul cauzei este astfel solicitat să analizeze dacă legea
străină este în mod manifest contrară ordinii publice, constituită din valori considerate
ca esenţiale în ţara sa.
3. Regulile materiale, prevăzute a se aplica şi raporturilor cu element de
extraneitate, constituie o altă excepţie de la regula aplicării legii normal competente.
În acest sens, Covenţia de la Roma, în art. 20, a prevăzut supremaţia dreptului
comunitar şi în art. 21, raporturile cu alte convenţii internaţionale, potrivit căruia
“prezenta conventie nu aduce atingere aplicarii conventiilor internationale la care un
stat contractant este sau devine parte”.
4. Reguli special aplicabile unor contracte:
a) Contractele privind consumatorii
Potrivit art. 5, pentru anumite contracte încheiate de consumatori, respectiv
cele care au obiect livrarea de bunuri mobile corporale sau servicii către o persoană,
pentru un scop aflat în afara activităţii sau profesiei sale sau la un contract pentru
acordarea unui credit pentru acel obiect, s-au prevăzut urmatoarele:
-sub rezerva dispoziţiilor art. 3, alegerea de către părţi a legii aplicabile nu
poate avea ca rezultat privarea consumatorului de protecţia garantată prin normele
imperative ale legii ţări în care acesta îşi are reşedinţa obişnuită dacă încheierea
contractului a fost precedată în acea ţară de o oferta specifică adresată consumatorului
sau prin publicitate şi daca acel consumator a îndeplinit în această ţară toate
formalităţile necesare în ceea ce îl priveşte pentru încheierea contractului, sau dacă
cealaltă parte sau reprezentantul său a primit o comandă din partea consumatorului în
acea ţară, sau dacă contractul este o vânzare de bunuri şi consumatorul a călătorit din
acea ţară întro ţară străină în care a emis comanda, cu condiţia ca aceasta călătorie a
consumatorului să fi fost organizata de către vânzător în scopul de a determina
consumatorul să cumpăre;
-sub rezerva dispoziţiilor art. 4 şi în absenţa unei alegeri în conformitate cu
art. 3, contractele cărora li se aplică prezentul articol sunt supuse legii ţării în care
consumatorul îşi are reşedinţa obişnuită, chiar dacă sunt încheiate în împrejurările
descrise la alin. 2 al prezentului articol;
-sub rezerva dispoziţiilor alin. 4, prezentul articol se aplică contractului care
oferă, pentru un preţ global, prestaţii combinare de transport şi cazare.
145
În Cartea verde este explicitat art. 5 privitor la câmpul aplicării regulilor de
protecţie, limitat la câteva tipuri de contracte încheiate cu consumatorii, noţiune
definită strict şi în circumstanţe precise. Astfel intră în sfera sa “consumatorul mobil”,
respectiv cel ce se deplasează întro altă ţară decât cea de rezidenţă obişnuită pentru a
cumpăra ori a beneficia de un serviciu, caz în care se aplică regulile generale din art.
3 si 4. Sunt vizate deci 3 ipoteze: cazul în care încheierea contractului a fost precedată
în ţara de reşedinţă a consumatorului de o propunere specială (oferta de contract,
primirea unui catalog) sau de o publicitate (prin radio, televiziune, presă scrisă,
afişare) şi consumatorul a facut actele necesare încheierii contractului, cazul în care
partea contractual prefesională a primit comanda în ţara de reşedinţă a
consumatorului şi cazul în care comerciantul a organizat o excursie transfrontalieră
pentru a-l determina pe consumator să cumpere.
b) Contractele de muncă
Potrivit art. 6 alin. 1, sub rezerva dispozi iilor art. 3, întrun contract de muncă
alegerea de către păr i a legii aplicabile nu poate avea ca rezultat privarea
angajatului de protec ia care îi este asigurată prin normele imperative ale legii care
ar fi aplicabilă în absen a alegerii, în temeiul alin. 2, potrivit căruia, sub rezerva
dispozi iilor art. 4 i în absen a unei alegeri în conformitate cu art. 3, contractul de
muncă este supus: (a) legii ării în care angajatul î i desfă oară în mod obi nuit
munca în executarea contractului, chiar dacă este angajat cu titlu temporar în altă
ară sau (b) dacă angajatul nu î i desfă oară în mod obi nuit munca întro singură
ară, legii ării în care este situat sediul prin care a fost angajat, cu excep ia cazului
în care reiese din ansamblul împrejurărilor că acel contract de muncă prezintă legături
mai strânse cu o altă ară, caz în care contractul este supus legii acelei ări. Cât
priveşte normele imperative, în doctrină s-a specificat că sunt cele din ordinea
internaţională, dar si cele din dreptul intern, pentru a se asigura protecţia părţii
considerate mai slabe din contract.
c)Cesiunea de crean ă
Potrivit art. 12, alin. 1, obliga iile dintre cedentul i cesionarul unei crean e
sunt reglementate de legea care, în temeiul conven iei, este aplicabilă contractului
dintre ace tia, iar alin. 2 arată că legea care reglementează crean a cedată determină
caracterul cesionabil al acesteia, raporturile dintre cesionar i debitor, condi iile de
146
opozabilitate a cesiunii debitorului i caracterul liberator al presta iei executate de
către debitor.
La punctul 3.2.13.1 din Cartea verde se constată că cesiunea de creanţă este o
convenţie în care sunt implicate trei persoane – cedent, debitor cedat şi cesionar – cu
consecinţa existenţei a trei relaţii juridice diferite, cu posibilitatea ca fiecare să fie
supusă la o lege proprie, cel mai adesea legea aplicabilă este cea a cesionarului
întrucât furnizează prestaţia caracteristicţă. Potrivit Convenţiei, contractul de cesiune
de creanţă este supus aceleiaşi legi ca şi creanţei originale, prin aceasta asigurându-se
protecţia debitorului cedat, acesta având siguranţa că obligaţiile sale sunt supuse
aceleiaşi legi.
d) Subroga ia
Potrivit art. 13 alin. 1, dacă o persoană („creditorul”), are o crean ă
contractuală fa ă de o altă persoană („debitorul”) i dacă un ter are obliga ia de a
satisface crean a fa ă de creditor sau a satisfăcut în fapt această crean ă, legea care
reglementează obliga ia ter ului de a satisface crean a fa ă de creditor determină
dacă ter ul este îndreptă it să exercite, în tot sau în parte, împotriva debitorului
drepturile pe care le avea creditorul în temeiul legii aplicabile raporturilor dintre
ace tia, cu precizarea dimn alin. 2 ca aceea i normă se aplică dacă mai multor
persoane le revine aceea i obliga ie contractuală, iar crean a a fost satisfăcută
fa ă de creditor de către una dintre aceste persoane.
Lex voluntatis exclude retrimiterea.
Legea străină aplicabilă contractului cuprinde dispoziţiile sale de drept material, afară
de normele ei conflictuale.
Daca contractul este localizat în sfera de aplicare a unui sistem de drept străin, se vor
aplica normele materiale din respectivul sistem de drept, cu excluderea normelor
conflctuale care ar crea posibilitatea retrimiterii.
Dacă lex contractus ca lex causae este legea română, atunci trimiterea este înţeleasă
ca fiind făcută la întregul sistem român de drept, inclusiv la normele conflictuale.
Determinarea regimului juridic al contractului în alte moduri decât prin lex

contractus
147
Determinarea prin intermediul clauzelor şi contractelor tip
În domeniul comerţului internaţional, în scopul simplificării operaţiilor

comerciale şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale generate de unele
aspecte insuficient reglementate prin acordul părţilor, au fost stabilite contracte sau
clauze tip care sunt inserate, de obicei, în contractele de comerţ exterior.
Camera Internaţională de Comerţ Paris a editat în anul 1936 Regulile INCOTERMS
 (International Commercial Terms), modificate şi completate ulterior, cuprinzând
INCOTERMS
explicarea clauzelor utilizate în mod frecvent în asemenea contracte şi exprimate prin
simboluri.
Dacă părţile intenţionează să utilizeze în contract o anumită clauză tip, vor
indica simbolul respectiv, însoţit de cuvântul INCOTERMS şi anul codificării,
simplificând încheierea contractului.
Prin INCOTERMS se determină raporturile dintre vânzător şi cumpărător,
precizându-se obligaţiile lor minime.
Principalele reglementări Incoterms se referă la predarea mărfii vândute
transferul riscurilor contractuale, repartizarea cheltuielilor între partenerii
contractuali, formalităţile privind trecerea mărfii peste frontieră.
În afara clauzelor tip, se utilizează şi contracte tip sau formulare de contract,
care cuprind reglementarea raporturilor care se stabilesc între părţi, cu posibilitatea ca
acestea să aducă modificări sau completări contractelor tipizate. O altă modalitate
de simplificare a încheierii contractului o reprezintă elaborarea condiţiilor uniforme,
fie de către părţi, fie de instituţii care vin în sprijinul părţilor, prin redactarea acestora
Prin condiţiile generale se precizează principalele elemente din contractele de
acelaşi tip într-o anumită ramură a comerţului internaţional.
Determinarea conţinutului contractului prin preluarea legii străine

Legea străină poate fi utilizată de părţi în materie contractuală:
 cu titlul de lex causae, ca lege aplicabilă contractului, în virtutea regulii lex
contractus, atât ca lex voluntatis în principal, cât şi ca lex loci contractus, în
subsidiar;
148
 cu titlul de clauză contractuală, legea străină reprezentând în acest caz doar un
mijloc de precizare a conţinutului contractului.
Pentru situaţia aplicării legii străine cu titlu de clauză convenţională:
 părţile se pot referi la orice lege chiar dacă aceasta nu are nici o legătură cu
contractul părţilor;
 legea străină aplicată cu titlu de clauză convenţională este aceea de la data
încorporării ei în contract fără a interesa modificările ce le-a suferit în timp.
Domeniul de aplicare a lex contractus

Domeniul de aplicare a lex contractus vizează condiţiile de fond şi efectele
contractului.
Legea aplicabilă fondului contractului se aplică:
- interpretării naturii sale juridice şi a clauzelor pe care le cuprinde;
- executării obligaţiilor izvorâte din contract;
- consecinţelor neexecutării totale sau parţiale şi evaluării prejudiciului astfel cauzat;
- modului de stingere a obligaţiilor contractuale;
- cauzelor de nulitate şi consecinţelor acesteia.
Lex contractus reglementează încheierea contractului.

Existenţa şi validitatea de fond a contractului contestat de către una din părţi se
apreciază potrivit legii care i s-ar fi aplicat dacă ar fi considerat valabil. Existenţa şi
validitatea clauzei de alegere a legii aplicabile contractului sunt supuse regulii lex
voluntatis iar existenţa şi validitatea de fond a contractului sunt supuse fie lex
voluntatis, fie legii aplicabile contractului prin localizarea obiectivă a acestuia.
Condiţiile cerute pentru validitatea unui contract sunt:
 capacitatea de a contracta;
 consimţământul părţilor;
 un obiect determinat şi licit;
 o cauză licită.
Capacitatea de a contracta este supusă legii personale, iar incapacităţile de folosinţă
sunt supuse lex contractus.
Capacitatea persoanei juridice este determinată de legea sa naţională.
Consimţământul, obiectul şi cauza contractului sunt supuse lex contractus.
149
Pentru forma contractului, se aplică legea care cârmuieşte fondul dar contractul este
valabil şi dacă sunt îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de legea locului
încheierii, legea naţională sau legea domiciliului persoanei, legea aplicabilă potrivit
dreptului internaţional privat al autorităţii care examinează validitatea actului juridic.
Sunt îndeplinite condiţiile referitoare la formă dacă:
 părţile se găsesc la data când l-au încheiat în state diferite au îndeplinit
condiţiile de formă prevăzute de legea uneia dintre aceste state;
 reprezentantul părţii a îndeplinit condiţiile de formă ale statului unde s-a aflat
în momentul încheierii contractului.
Nulitatea contractului
 - când nu sunt respectate condiţiile referitoare la capacitate;
Nulitatea
contractului - nulitatea este reglementată de legea personală;
- când nu sunt respectate cerinţele legale referitoare la formă nulitatea este cârmuită
de legea aplicabilă formei.
Efectele contractului sunt supuse lex contractus.

Efectele contractului (drepturile şi obligaţiile ce iau naştere prin încheierea
 contractului) sunt supuse lex contractus.
Efectele
contractului Odată cu transmiterea proprietăţii se transmite şi riscul de la vânzător şi cumpărător;
această regulă urmând să fie supusă regulii lex rei sitae.
Lex contractus guvernează principiile care cârmuiesc efectele contractului:
- principiul forţei obligatorii, relativităţii efectelor şi irevocabilităţii contractului; -
interpretarea contractului;
- efectele speciale ale contractelor bilaterale (excepţia de neexecutare, rezoluţiunea
pentru neexecutare, riscul contractului);
- durata în timp a producerii efectelor contractului;
- stingerea obligaţiilor contractuale;
- nulitatea contractului, ca sancţiune aplicabilă pentru nerespectarea condiţiilor de
validitate;
- răspunderea contractuală şi cauzele de exonerare a răspunderii (forţa majoră,
cazul fortuit, etc.).
Executarea contractului este supusă, în principiu, lex contractus.
150
Daunele cominatorii sunt supuse legii forului iar punerea în întârziere şi cauţiunea
sunt supuse legii lor proprii deoarece sunt acte juridice distincte.
Există reglementări speciale privind legea aplicabilă monedei de plată. Legea statului
locului de plată (lex loci solutionis) determină în ce monedă trebuie să se facă plata;
ca excepţie, dacă plata rezultă din contract, părţile pot stabili prin lex voluntatis ca
plata să se facă într-o altă monedă; în cazurile în care plata izvorăşte din alte raporturi
juridice, plata trebuie făcută în mod imperativ în moneda determinată de legea
statului locului de plată (lex loci solutionis).
Legea contractului desemnează şi părţile, avânzii cauză şi terţii, între care se produc
sau nu efectele contractului.
In cazul persoanelor juridice se aplică legea naţională în ceea ce priveşte dobândirea
dreptului.
Legea succesorală este cea care determină drepturile şi obligaţiile contractuale ce se
transmit succesorilor de la autorii lor.
Forţa obligatorie a contractului este prevăzută de art. 969 C. civ (convenţiile legal
făcute au putere de lege între părţile contractante).
Toate obligaţiile şi drepturile părţilor sunt arătate de către legea contractului.
Efectele translative de proprietate cele ale altor drepturi reale ale contractului şi
transferul riscurilor sunt reglementate de regula lex rei sitae. Formele de publicitate
precum şi cele cu efect constitutiv de drepturi referitoare la un bun imobil sunt supuse
legii statului unde este situat bunul (Legea nr. 105/1992, art. 64).
Daunele interese, daunele moratorii şi dobânzile legale sunt supuse legii contractului.
Legea contractului se aplică şi consecinţelor neexecutării obligaţiilor, adică determină
conţinutul forţei majore, cazului fortuit sau alte cauze de exonerare, cauzele de
micşorare de mărire a răspunderii, clauza penală.
În ceea ce priveşte cumulul răspunderii delictuale cu cea contractuală este
reglementat atât de legea delictului (lex loci delicti commissi) cât şi de legea
contractului.
Clauza care permite adaptarea contractului când intervin anumite dificultăţi în
executarea lui se numeşte clauză hardship si este supusă tot legii contractului.
Punerea în întârziere nu este supusă legii contractului ci locului executării.
Convenţia de la Haga din 1955 privind legea aplicată vânzării internaţionale, de
obiecte mobile corporale, consacră lex venditoris. Atunci când, între societăţile ţărilor
151
părţi la tratat se încheie contracte comerciale internaţionale, ele sunt supuse normelor
materiale uniforme. În măsura în care ele sunt incomplete se aplică legea ţării
vânzătorului.
VI.III Norme conflictuale privind faptele juridice

Faptele juridice, stricto-sensu, sunt evenimente naturale, produse fără intervenţia
 omului, care dau naştere unor efecte juridice, în temeiul legii.
Faptele juridice
Faptele juridice pot fi licite (gestiunea de afaceri, plata nedatorată, îmbogăţirea fără
just temei) şi ilicite, adică producătoare de prejudicii, care atrag răspunderea pentru
fapta proprie ori pentru fapta altuia sau pentru fapta lucrului (delicte civile).
Potrivit art.2641 Cod civil, legea aplicabilă obligaţiilor extracontractuale se determină
potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene, iar in materiile care nu intră sub
incidenţa reglementărilor Uniunii Europene se aplică legea care cârmuieşte fondul
raportului juridic preexistent între părţi, dacă nu se prevede altfel prin convenţii
internaţionale sau prin dispoziţii speciale.
Legea aplicabila delictului civil:
Parlamentul European si Consiliu au adoptat Regulamentul CE nr.864/11.07.2007
privind legea aplicabila obligatiilor necontractuale. Regulamentul nu se aplică în
materie fiscală, vamală sau administrativă, precum si obligatiilor necontractuale
rezultate din relatiile de rudenie si regimurile matrimoniale, din testamente şi
succesiune, din cambii, cecuri şi bilete la ordin, din producerea daunelor nucleare,
precum si din atingeri aduse vietii private şi ale drepturilor referitoare la personalitate,
inclusiv calomnia.
In preambulul regulamentului se arata ca a fost necesara o asemenea
reglementare pentru realizarea obiectivului de a mentine şi de a dezvolta un spatiu de
libertate, securitate şi justiti, ceea ce presupune măsuri cu impact transfrontalier
privind cooperarea judiciară în materie civilă, în măsura necesară asigurării unei bune
functionări a pietei interne, printre care si cele care promovează compatibilitatea
normelor privind conflictul de legi şi de competente aplicabile în statele membre.
Consiliul European întrunit la Tampere la 15 şi 16 octombrie 1999 a sustinut
principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti şi a altor hotărâri ale
autoritătilor judiciare, ca fundament al cooperării judiciare în materie civilă şi a
152
invitat Consiliul şi Comisia să adopte un program de măsuri în vederea punerii în
aplicare a principiului recunoaşterii reciproce. La 30 noiembrie 2000, Consiliul a
adoptat un program de măsuri comun al Comisiei şi al Consiliului, destinat punerii în
aplicare a principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor în materie civilă şi
comercială. Programul descrie măsurile privind armonizarea normelor care
reglementează conflictul de legi ca facilitând recunoaşterea reciprocă a hotărârilor.
Programul de la Haga , adoptat de Consiliul European la 5 noiembrie 2004, a solicitat
să se continue în mod activ lucrările privind normele care reglementează conflictul de
legi privind obligatiile necontractuale („Roma II”). In continuare se arata ca pentru
buna functionare a pietei interne este necesar ca normele statelor membre care
reglementează conflictul de legi să desemneze aceeaşi lege natională, indiferent de
tara căreia îi apartine instanta în fata căreia a fost depusă actiunea, în scopul
îmbunătătirii previzibilitătii rezultatului litigiilor, a certitudinii privind dreptul
aplicabil şi a liberei circulatii a hotărârilor. Aplicarea unor norme uniforme, indiferent
de legea desemnată, poate evita riscul de a se produce denaturări ale concurentei între
justitiabili la nivel comunitar. Cerinta de a asigura securitatea juridică şi necesitatea
de a face dreptate în cazuri individuale reprezintă elemente esentiale ale unui spatiu
de justitie.
Regulamentul prevede punctele de legătură considerate a fi cele mai potrivite
pentru a atinge aceste obiective, sens in care prevede o normă generală, dar şi norme
speciale, iar în anumite cazuri, o „clauză derogatorie” care permite o exceptie de la
aceste norme atunci când este clar din toate circumstantele cazului că fapta ilicită are
în mod evident o legătură mai puternică cu o altă tară. Acest set de norme creează
astfel un cadru flexibil al normelor privind conflictul de legi. De asemenea, acesta
permite instantei sesizate să trateze fiecare cauză în parte în mod corespunzător.
Principiul lex loci delicti commissi reprezintă solutia de bază privind
obligatiile necontractuale în cvasi-totalitatea statelor membre. Spre exemplu, in
Romania raspunderea civila delictuala este supusă legii locului unde a intervenit fapta
cauzatoare de prejudicii, doctrina justificand acesta soluţie prin caracterul preventiv şi
reparatoriu al reglementării, precum şi în virtutea principiului teritorialităţii legii. Lex
loci delicti comisii asigură ordinea pe teritoriul statului precum şi apărarea drepturilor
persoanelor împotriva pagubelor ce le pot fi pricinuite, de oricine, prin fapte juridice
ilicite. Când fapta ilicită este comisă pe teritoriul mai multor state, activitatea ilicită
153
din fiecare stat constituie un delict distinct 1 , fiind supus legii acelui stat. Dacă fapta a
fost comisă într-un stat, iar prejudiciul se produce într-un alt stat, art. 108 din Legea
nr. 105/1992 consideră că se aplică pentru reparaţii legea statului unde s-a produs
prejudiciul cu privire la condiţiile şi întinderea răspunderii, cauzele de limitare ori
exonerare sau împărţire a răspunderii între autor şi victimă, răspunderea comitentului
pentru fapta prepusului, natura daunelor ce se pot acorda, naşterea dreptului la
reparaţiune, modalităţile de evaluare, transmiterea dreptului la reparare, persoanele
îndreptăţite să o solicite. Cu toate acestea, există diferente în ceea ce priveşte punerea
în practică a principiului, în cazul în care punctele de legătură în cauză provin din mai
multe tări. Această situatie produce insecuritate în ceea ce priveşte legea aplicabilă.
Normele uniforme ar trebui să sporească previzibilitatea hotărârilor judecătoreşti şi ar
asigura un echilibru rezonabil între interesele persoanei a cărei răspundere este
invocată şi cele ale persoanei care a suferit un prejudiciu. O legătură cu tara în care s-
a produs prejudiciul direct (lex loci damni) creează un echilibru acceptabil între
interesele persoanei a cărei răspundere este invocată şi cele ale persoanei care a
suferit prejudiciul şi reflectă în acelaşi timp abordarea modernă asupra răspunderii
civile şi dezvoltarea sistemelor de răspundere obiectivă.
Norme speciale pe categorii de fapte
A.Legea aplicabilă se stabileşte în functie de locul în care se produce
prejudiciul, indiferent de tara sau tările în care ar putea apărea efectele lor indirecte.
În consecintă, în cazul unor vătămări corporale sau daune asupra bunurilor, tara în
care se produce prejudiciul trebuie să fie tara în care s-au produs vătămarea şi
respectiv daunele asupra bunurilor. Norma generală, în sensul regulamentului, este
lex loci damni, prevăzută la articolul 4 alineatul (1). In alineatul (2) s-a prevăzut o
exceptie de la acest principiu general, care creează o legătură particulară în cazul în
care părtile îşi au reşedinta obişnuită în aceeaşi tară, iar in alineatul (3) s-a prevazut o
„clauză derogatorie” de la dispozitiile articolului 4 alineatele (1) şi (2), atunci când
reiese clar, din toate circumstantele cauzei, că fapta ilicită are în mod evident legături
mai strânse cu o altă tară. O legătură vădit mai strânsă cu o altă tară se poate întemeia,
în special, pe o relatie preexistentă între părti, ca de pildă un contract, care este în
strânsă legătură cu respectiva faptă ilicită.
1
D. A. Sitaru, op. cit., p. 309
154
B.Referitor la norma de conflict de legi în materie de răspundere pentru
produse defectuoase, in preambulul regulamentului se arata ca ar trebui să
îndeplinească obiectivele de împărtire echitabilă a riscurilor inerente unei societăti
moderne de înaltă tehnologie, de protejare a sănătătii consumatorilor, de stimulare a
inovatiilor, de asigurare a unei concurente loiale şi de facilitare a comertului. Crearea
unui sistem de factori interconectati „în cascadă” reprezintă, alături de clauza
previzibilitătii, o solutie echilibrată cu privire la aceste obiective. Primul element de
luat în considerare este legislatia tării în care persoana care a suferit prejudiciul şi-a
avut reşedinta obişnuită în momentul producerii prejudiciului, în conditiile în care
produsul a fost comercializat în tara respectivă (art.5 alin.1, lit.a). Celelalte elemente
ale cascadei apar dacă produsul nu a fost comercializat în tara respectivă, fără a se
aduce atingere articolului 4 alineatul (2) şi independent de posibilitatea unei legături
evident mai strânse cu o altă tară. Norma specială prevăzută la articolul 5 nu
reprezintă o exceptie de la norma generală prevăzută la articolul 4 alineatul (1), ci mai
degrabă o clarificare a acesteia. Reamintesc ca potrivit legii romane de drept
international privat, în situaţia pretenţiilor de reparaţie urmare a unui defect al
produsului sau alte daune aduse consumatorului, acestea sunt supuse la alegere, legii
domiciliului său de reşedinţă sau a statului de origine al producătorului, afară numai
dacă fabricantul, producătorul sau furnizorul face dovada că produsul a fost pus în
circulaţie pe piaţa acelui stat fără consimţământul său (art. 114, din Legea nr.
105/1992).
C.În materie de concurentă neloială, norma de conflict de legi trebuie să
protejeze concurentii, consumatorii şi publicul larg şi să garanteze o functionare
corectă a economiei de piată. Legătura cu legislatia tării în care sunt sau pot fi
afectate relatiile concurentiale sau interesele colective ale consumatorilor permite, în
general, îndeplinirea acestor obiective (art.6 alin.1). Dacă un act de concurență
155
neloială afectează exclusiv interesele unui anumit concurent, se aplică dispozițiile
articolului 4. Obligatiile necontractuale care decurg din restrângeri ale concurentei,

prevăzute la art. 6 alin. (3), includ încălcări atât ale dreptului national cât şi ale
dreptului comunitar în materie de concurentă. Legea aplicabilă acestor obligatii
necontractuale este legea tării în care piata este sau poate fi afectată, iar in cazul în
care piata este sau poate fi afectată în mai multe tări, reclamantul care solicită
despăgubiri în fața instanței de la domiciliul pârâtului poate alege de asemenea să îşi
întemeieze cererea pe legea instanței sesizate,cu condiția ca piața din respectivul stat
membru. În cazul în care piața este sau poate fi afectată în mai multe țări, iar
reclamantul cheamă în justiție în fața acelei instanțe mai mulți pârâți, în conformitate
cu normele aplicabile privind competența, reclamantul îşi poate întemeia cererea
156
numai pe legea respectivei instanțe dacă restrângerea concurenței pe care se
întemeiază acțiunea împotriva fiecăruia dintre pârâți afectează de asemenea în mod
direct şi substanțial piața statului membru al instanței respective.
În sensul regulamentului, notiunea de restrângere a concurentei include

interdictia acordurilor între întreprinderi, a deciziilor luate de asociatii de întreprinderi
şi a practicilor concertate care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau
denaturarea concurentei într-un stat membru sau pe piata internă, precum şi
interdictia abuzului de pozitie dominantă într-un stat membru sau pe piata internă, în
cazul în care astfel de acorduri, decizii, practici concertate sau abuzuri sunt interzise
în temeiul articolelor 81 şi 82 din tratat sau prin legislatia unui stat membru. Nu se
poate deroga de la legea aplicabilă în conformitate cu art.6 printr-un acord încheiat în
temeiul art. 14, potrivit caruia părțile au posibilitatea de a alege, de comun acord,
legea care să reglementeze obligațiile necontractuale născute între ele.
157
Ramintesc ca in legea roma de drept international privat răspunderea pentru
acte de concurenţă neloială sau de limitare a liberei concurenţe, este supusă legii
statului pe a cărui piaţă s-a produs rezultatul dăunător sau legii statului de sediu al
făptuitorului, sau legea contractului dintre părţi, dacă actul de concurenţă neloială a
fost săvârşit şi a adus prejudicii raporturilor dintre ele (art. 117-118 din Legea nr.
105/1992). Şi în acest caz instanţele din România pot acorda despăgubiri întemeiate
pe o lege străină numai în limitele stabilite de legea română pentru prejudicii
corespunzătoare sau echivalente.
D.Cu privire la prejudiciile aduse mediului, articolul 174 din tratat, care
stipulează că trebuie să existe un nivel ridicat de protectie, conform principiului
precautiei şi principiului actiunii preventive, principiului prioritătii actiunilor
corective la sursă şi principiului poluatorul plăteşte, justifică pe deplin folosirea
principiului discriminării în favoarea persoanei care a suferit prejudiciul. Prin
notiunea de „daună adusă mediului” se înteleage schimbarea negativă a unei resurse
naturale, cum ar fi apa, aerul sau solul, deteriorarea unei functii îndeplinite de acea
resursă în beneficiul unei alte resurse naturale sau al publicului, sau deteriorarea
variabilitătii între organismele vii. Legea aplicabilă obligațiilor necontractuale care
decurg din prejudicii aduse mediului sau din prejudicii suferite de persoane sau
bunuri, ca urmare a unor prejudicii aduse mediului, este legea stabilită în
conformitate cu articolul 4 alineatul (1), cu excepția cazurilor în care persoana care
pretinde despăgubiri pentru aceste prejudicii doreşte să-şi întemeieze acțiunea pe
158
legea țării în care a avut loc faptul cauzator de prejudiciu (art.7).
E.În ceea ce priveşte încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, s-a

mentinut principiul universal recunoscut al lex loci protectionis (art.8 alin1). În cazul
obligațiilor necontractuale care decurg din încălcarea unui drept de proprietate
intelectuală unitar la nivel comunitar, legea aplicabilă este legea țării în care s-a
produs încălcarea, în orice materie care nu este reglementată de instrumentul

comunitar relevant (art.8 alin.2). Nu se poate deroga de la legea aplicabilă în
conformitate cu prezentul articol printr-un acord încheiat în temeiul articolului14. În
sensul regulamentului, notiunea „drepturi de proprietate intelectuală” trebuie
interpretată ca însemnând, de exemplu, drepturi de autor, drepturi conexe, dreptul sui
generis la protectia bazelor de date şi drepturi de proprietate industrială.
F.Regumantul contine norme referitoare la actiunea sindicala, constatandu-se
in preambul ca acest concept, ca de exemplu dreptul la grevă sau greva patronală,
diferă de la un stat membru la altul şi este reglementat de normele interne ale fiecărui
stat membru. Fără a aduce atingere articolului 4 alineatul (2), legea aplicabilă
obligațiilor necontractuale ce decurg din răspunderea unei persoane în calitatea sa de
159
lucrător sau angajator, sau din răspunderea organizațiilor care reprezintă interesele
profesionale ale acestora, pentru prejudicii cauzate printr-o acțiune sindicală, în curs
de desfăşurare sau terminată, este legea țării în care va fi sau a fost întreprinsă
acțiunea respectivă (art.9).
G.In fine, sunt elaborate norme speciale pentru situatiile în care prejudiciul
rezultă dintr-un act care nu constituie o faptă ilicită, ca de exemplu îmbogătirea fără
justă cauză, negotiorum gestio (gestiunea de afaceri) şi culpa in contrahendo.
Potrivit art.10, dacă o obligație necontractuală care decurge din îmbogățirea
fără justă cauză, inclusiv plata nedatorată, se referă la un raport existent între părți,
precum cel rezultat dintr-un contract sau dintr-o faptă ilicită, raport strâns legat de
160
respectiva îmbogățire fără justă cauză, acesta este reglementat de legea care
reglementează raportul vizat. Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită astfel, iar
părțile îşi au reşedința obişnuită în aceeaşi țară în momentul producerii faptului
cauzator al îmbogățirii fără justă cauză, se aplică legea respectivei țări. Dacă legea
aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alineatului (1) sau (2), legea aplicabilă este
legea țării în care s-a produs îmbogățirea fără justă cauză. În cazul în care reiese clar,
din toate circumstanțele referitoare la caz, că obligația necontractuală rezultată din
îmbogățirea fără justă cauză are în mod vădit mai multă legătură cu o altă țară decât
161
cea menționată în alineatele (1), (2) şi (3), se aplică legea acelei alte țări.
Potrivit art.11, dacă o obligație necontractuală care decurge din gestiunea de
afaceri se referă la un raport existent între părți, cum ar fi cel rezultat dintr-un
contract sau dintr-o faptă ilicită, raport strâns legat de respectiva obligație
necontractuală, obligația necontractuală este reglementată de legea care
reglementează raportul în cauză. Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul
alineatului (1), iar părțile îşi au reşedința obişnuită în aceeaşi țară în momentul
162
producerii actului sau faptului cauzator de prejudicii, se aplică legea respectivei țări.
Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alineatului (1) sau (2), legea
aplicabilă este legea țării în care are loc gestiunea de afaceri. În cazul în care reiese
clar, din toate circumstanțele referitoare la caz, că obligația necontractuală care
decurge din gestiunea de afaceri are în mod vădit mai multă legătură cu o altă țară
decât cea menționată în alineatele (1), (2) şi (3), se aplică legea acelei alte țări.
În sensul regulamentului, culpa in contrahendo este un concept autonom care

nu ar trebui interpretat în mod necesar în sensul legislatiei nationale, incluzand
nerespectarea obligatiei de informare şi întreruperea negocierilor contractuale.
Articolul 12 include numai obligatiile necontractuale care au legătură directă cu
întelegerile la care se ajunge înainte de semnarea unui contract. Astfel, legea
163
aplicabilă obligațiilor necontractuale care decurg din înțelegerile la care se ajunge
înainte de semnarea unui contract, indiferent dacă respectivul contract a fost efectiv
semnat sau nu, este legea aplicabilă contractului în cauză sau legea care ar fi fost
aplicabilă contractului dacă acesta ar fi fost încheiat. Dacă legea aplicabilă nu poate fi
stabilită în temeiul alineatului (1), atunci legea aplicabilă este: legea statului în care s-
a produs prejudiciul, indiferent în ce țară are loc faptul cauzator de prejudicii şi
indiferent de țara sau țările în care se manifestă efectele indirecte ale
respectivuluifapt; sau, în cazul în care părțile îşi au reşedința obişnuită în aceeaşi țară
în momentul producerii faptului cauzator de prejudicii,se aplică legea respectivei țări;
sau, în cazul în care reiese clar, din toate circumstanțele referitoare la caz, că
164
obligația necontractuală rezultată din înțelegerile la care se ajunge înainte de
semnarea unui contract are în mod vădit mai multă legătură cu o altă țară decât cea
prevăzută anterior, se aplică legea acelei alte țări.
Principiul autonomiei partilor

In art.14 s-a inscris principiul autonomiei părtilor, potrivit caruia părtilor li se
permite să aleagă legea aplicabilă unei obligatii necontractuale. Această alegere ar
trebui să fie expresă sau să reiasă cu un grad rezonabil de certitudine din
circumstantele cazului. Atunci când constată existenta acordului, instanta trebuie să
respecte intentiile părtilor. Părtile defavorizate ar trebui protejate prin impunerea
anumitor conditii cu privire la această alegere.
Domeniul de aplicare a legii
In art.15 din regulament s-a stabilit domeniul legii aplicabile. Acesta priveste:
a) temeiul şi întinderea răspunderii, inclusiv identificarea persoanelor care pot
răspunde delictual pentru faptele lor;
b) motivele de exonerare de răspundere, de limitare şi de partajare a
răspunderii;
c) existența, natura şi evaluarea prejudiciului invocat sau a despăgubirilor
solicitate;
165
d) în limitele competenței conferite instanței prin codul său de procedură,
măsurile asigurătorii pe care le poate adopta o instanță pentru a preveni sau înceta
vătămarea sau prejudiciul sau pentru a asigura acordarea de despăgubiri;

e) posibilitatea sau imposibilitatea transmiterii dreptului de a invoca
prejudiciul sau a pretinde despăgubiri, inclusiv prin succesiune;
f) persoanele care au dreptul la despăgubiri pentru prejudiciipersonale;
g) răspunderea pentru fapta altuia;
h) modalități de stingere a obligațiilor şi normele care reglementează
prescripția şi decăderea, inclusiv regulile cu privire la începerea, întreruperea şi
suspendarea termenelor de prescripție şi decădere.
Totusi, conform art.16, nicio dispoziție din prezentul regulament nu restrânge
aplicarea normelor imperative din legea instanței competente, indiferent de legea
aplicabilă celorlalte obligații necontractuale, iar potrivit art 25 aplicarea unei
dispoziții din legea oricărei țări menționate în prezentul regulament poate fi refuzată
166
numai dacă o astfel de aplicareeste vădit incompatibilă cu ordinea publică a instanței
competente. De asemenea, in evaluarea comportamentului unei persoane a cărei
răspundere este invocată, se ține cont, în fapt şi în mod corespunzător, de normele de
siguranță şi comportament în vigoare în locul şi în momentul producerii faptului care
angajează răspunderea persoanei respective(art.17).
Excluderea retrimiterii
Ca o noutate deosebita s-a prevazut in art.24 ca aplicarea legii oricărei țări
menționate în prezentul regulament înseamnă aplicarea normelor de drept în vigoare
în țara respectivă,cu excepția normelor sale de drept internațional privat, fiind
exclusa retrimiterea.
Care este legea aplicabila contractelor ?
167
Anghel I.M. „Problema dublei cetăţenii în legislaţia română”, în „Dreptul",

nr.2/1999
Bobei R.B.„ Calificarea şi conflictul de calificări în dreptul internaţional privat”,
Căpăţână O.„Aplicarea legii naţionale capacităţii de folosinţă a persoanei fizice”,
în „Revista Română de Drept", nr. 10/1970.
Chelaru I, Gh. Gheorghiu, Drept international privat, Editura C.H. Beck,
Bucuresti 2009
Fuerea A.„Drept internaţional privat, Editura Universul Juridic”, Bucureşti, 2005
V. Ros„Legea aplicabila conventiei arbitrale in arbitrajele comerciale
internationale” R.D.C. nr.2/2000
T.R.Popescu„Drept international privat”. Ed. Romfel, Bucuresti 1994Serban Al.
Stanescu„ Drept international privat. Pracitica judiciara”Editura Hamangiu,
Bucuresti 2008
168
II. Legi.
Cod civil, Conventiile Roma I si Roma II.
TEMĂ DE REFLECŢIE
Ce este clauza hardship?
1. Aplicarea regulii locus regit actum se poate face:

a) cu privire la forma exterioara a actelor
b) cu privire la forma de redactare a actului juridic
c) cu privire la mijloacele de proba privind un act juridic
2. Pentru a fi valabil, actul juridic trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de:

a) legea nationala sau domiciliul persoanei care l-a consimtit
b) legea locului unde a fost incheiat
c) legea aplicabila a autoritatii care examineaza validitatea ontractului ori actului
juridic
3. Transpunerea in planul dreptului international privat a principiului autonomiei de

vointa a partilor reprezinta:
a) lex personae
b) lex voluntaris
c) locus regit actum
4. Lex voluntaris reglementeaza actele juridice:

a) unilaterale
b) bilaterale
c) doar contractele
5. Lex voluntaris poate:

a) exclude retrimiterea
b) accepta retrimiterea
c) depinde de sistem
169
6. Locul incheierii contractului are prioritate fata de locul executarii?
a) da
b) nu
c) nu se stie
7. Efectele contractului sunt guvernate de:

a) lex contractus
b) lex voluntaris
c) lex personae
8. Legea aplicabila monedei de plata este:

a) lex voluntaris
b) lex loci solutiones
c) lex domicili
9. Lex loci delicti comissi, se aplica:

a) raspunderii comitentului pentru fapta prepusului
b) capacitatii delictuale
c) transmiterii dreptului de reparatie
10. Actelor de asistenta si de salvare a persoanelor si bunurilor se aplica:

a) legea nationala a navei
b) legea locului producerii evenimentului
c) ambele

Raspunsuri
1 a,b,c 6 a
2 a,b,c 7 a
3 b 8 b
4 a,b 9 a,b,c
5 a 10 a,b,c
170
CAPITOLUL VI
Sectiunea III
1. Cuprins
2. Obiectiv general
8. Teste
Cuprins:
 Norme conflictuale privind bunurile
 Norme conflictuale privind proprietatea intelectuala si industriala
171
 Norme conflcituale in domeniul falimentului international
 Norme conflictuale privind securitatea sociala
 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind bunurile si

drepturile de proprietate intelectuala si industriala, falimentul si securitatea
sociala.
 Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privind notiunile
de bun, faliment, proprietate industriala, proprietate intelectuala, securitatea
sociala.
= 2 ore i 30 minute
CAPITOLUL VI
Sectiunea III
VI.III.1 Norme conflictuale privind bunurile

Stricto sensu, prin bun se înţelege o valoare economică susceptibilă de apropriere sub
forma dreptului patrimonial.
Iar lato sensu, bun, înseamnă atât lucrul cât şi dreptul patrimonial ce are ca obiect
lucrul respectiv.
Drepturile patrimoniale se împart în:
  drepturi reale (dreptul real este dreptul subiectiv în virtutea căruia titularul
Drepturile
patrimoniale său poate să-şi exercite atributele asupra unui lucru determinat, în mod direct şi
nemijlocit) ;
 drepturi de creanţă (dreptul de creanţă este dreptul subiectiv în virtutea căruia
creditorul poate pretinde debitorului să dea să facă sau să nu facă ceva), în funcţie de
172
exercitarea directă a atributelor asupra lucrului ori posibilitatea creditorului de a
pretinde ceva debitorului.
Drepturile reale sunt asimilate bunurilor, iar drepturile de creanţă pot fi şi ele
asimilate bunurilor prin faptul că au valoare economică.
Obligaţia propter rem, fiind o categorie intermediară între drepturile de creanţă şi
drepturile reale, este un accesoriu al unui drept real şi urmează regimul juridic al
acestuia.
Obligaţia scriptae in rem este opozabilă terţilor iar creditorul nu poate să-şi obţină
drepturile decât dacă posesorul actual al lucrului nemişcător va fi obligat să respecte
acest drept.
Statutul real, format din drepturile reale asupra bunurilor privite individual sau ca
universalitate, este guvernat de legea locului situării bunului, lex rei sitae sau lex
situs.
Posesia, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra bunurilor,
inclusiv cele referitoare la garanţiile reale sunt guvernate de legea locului unde se
află, afară dacă nu se stabileşte altfel prin dispoziţii speciale.
Potrivit art.2617 Cod civil, constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor
reale asupra unui bun care şi-a schimbat aşezarea sunt cârmuite de legea locului unde
acesta se afla în momentul când s-a produs faptul juridic care a generat, a modificat
sau a stins dreptul respectiv.
Conform art.2618 Cod civil, bunul aflat în curs de transport este supus legii
statului de unde a fost expediat, afară numai dacă:
a) părţile interesate au ales, prin acordul lor, o altă lege, care devine astfel
aplicabilă;
b) bunul este depozitat într-un antrepozit sau pus sub sechestru în temeiul
unor măsuri asigurătorii sau ca urmare a unei vânzări silite, în aceste cazuri fiind
aplicabilă, pe perioada depozitului sau sechestrului, legea locului unde a fost reaşezat
temporar;
c) bunul face parte dintre cele personale ale unui pasager, fiind în acest caz
supus legii sale naţionale.
In fine, potrivit art.2619, condiţiile şi efectele care decurg din rezerva
dreptului de proprietate referitor la un bun destinat exportului sunt cârmuite, dacă
părţile nu au convenit altfel, de legea statului exportator.
Cat priveste mijloacele de transport, art.2620 Cod civil stabileste ca
constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui mijloc de
transport sunt supuse:
173
a) legii pavilionului pe care îl arborează nava sau legii statului de
înmatriculare a aeronavei;
b) legii aplicabile statutului organic al întreprinderii de transport pentru
vehiculele feroviare şi rutiere din patrimoniul ei.
Legea menţionată la alin. (1) se aplică deopotrivă:
a) bunurilor aflate în mod durabil la bord, formându-i dotarea tehnică;
b) creanţelor care au ca obiect cheltuielile efectuate pentru asistenţa tehnică,
întreţinerea, repararea sau renovarea mijlocului de transport.
Legea pavilionului navei sau statului de înmatriculare a aeronavei cârmuieşte
îndeosebi:
a) puterile, competenţele şi obligaţiile comandantului navei sau aeronavei;
b) contractul de angajare a personalului navigant, dacă părţile nu au ales o altă
lege;
c) răspunderea armatorului navei sau întreprinderii de transport aerian pentru
faptele şi actele comandantului şi echipajului;
d) drepturile reale şi de garanţie asupra navei sau aeronavei, precum şi
formele de publicitate privitoare la actele prin care se constituie, se transmit şi se
sting asemenea drepturi.
Titlurile de valoare
Potrivit art.2622 Cod civi, emiterea de acţiuni sau obligaţiuni, nominative sau
la purtător, este supusă legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice
emitente.Condiţiile şi efectele transmiterii unui titlu de valoare dintre cele menţionate
la alin. (1) sunt supuse:a) legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice
emitente, cât priveşte titlul nominativ;b) legii locului de plată a titlului la ordin;c)
legii locului unde se află titlul la purtător în momentul transmiterii, în raporturile
dintre posesorii succesivi, precum şi dintre aceştia şi terţele persoane.
Legea aplicabila titlului reprezentativ al marfii
Conform art.2623 Cod civil, legea menţionată expres în cuprinsul unui titlu de
valoare stabileşte dacă acesta întruneşte condiţiile spre a fi un titlu reprezentativ al
mărfii pe care o specifică. În lipsa unei asemenea precizări, natura titlului se
determină potrivit legii statului în care îşi are sediul întreprinderea emitentă. Dacă
titlul reprezintă marfa, legea care i se aplică, în calitatea sa de bun mobil, potrivit alin.
(1), cârmuieşte drepturile reale referitoare la marfa pe care o specifică.
Bunurile ,incorporale
Potrivit art.2624 Cod civil, naşterea, conţinutul şi stingerea drepturilor de
autor asupra unei opere de creaţie intelectuală sunt supuse legii statului unde aceasta a
fost pentru întâia oară adusă la cunoştinţa publicului prin publicare, reprezentare,
expunere, difuzare sau în alt mod adecvat. Operele de creaţie intelectuală nedivulgate
sunt supuse legii naţionale a autorului.
Pentru dreptul de proprietate industrială, conform art.2625 Cod civil, naşterea,
conţinutul şi stingerea dreptului de proprietate industrială sunt supuse legii statului
unde s-a efectuat depozitul ori înregistrarea sau unde s-a depus cererea de depozit ori
de înregistrare.
174
Lex rei sitae reglementează următoarele aspecte:
  Bunurile asupra cărora se pot exercita drepturile reale şi clasificarea lor
Lex rei sitae
Interesează clasificarea bunurilor în mobile şi imobile, corporale incorporale,
fungibile nefungibile, etc., precum şi categoriile de bunuri imobile (împărţirea
bunurilor imobile în: imobile prin natura lor, prin destinaţie, prin obiectul la care se
referă), cât şi categoriile de bunuri mobile (clasificarea bunurilor mobile în bunuri
mobile prin natura lor, prin determinarea legii, prin anticipaţie);
 Drepturile reale existente asupra bunurilor şi calificarea lor; importanţă în
acest domeniu are clasificarea drepturilor reale în drepturi principale şi drepturi
secundare;
 Modurile şi condiţiile de constituire, transmitere şi stingere a drepturilor
reale. Adică ocupaţiunea, accesiunea, uzucapiunea, înscrierea în cartea funciară,
prescripţia, de asemenea, şi modurile de încetare a drepturilor reale sunt supuse legii
locului situării bunului. Numai ca excepţie, dacă bunul a fost strămutat de pe teritoriul
unui stat pe al altui stat, se aplică legea ultimului stat pentru uzucapiune. Dacă
drepturile se transmit prin contract sau testament, acestea, sunt supuse legii locului
situării bunului, sau altor legi, după cum este vorba de aspectele privind drepturile
reale ori de altă natură decât cea reală. Exproprierea, rechiziţia, confiscarea sunt
reglementate tot de lex rei sitae.
Nu sunt supuse lex rei sitae aspectele de altă natură decât cea reală, cum ar fi
capacitatea celui care contractează un bun (lex personalis), condiţiile de formă ale
actului respectiv (locus regit actum), condiţiile de fond şi efectele contractului (lex
contractus). Unii autori apreciază că, în realitate, acestea sunt încadrate ca fiind
limitări şi nu excepţii ale regulii lex rei sitae.
 Regimul juridic al dreptului de proprietate şi al celorlalte drepturi reale;
Legea locului situării bunului reglementează conţinutul drepturilor reale,
prerogativele pe care le conferă aceste drepturi, care bunuri pot fi obiecte ale
dreptului de proprietate, limitele acestor drepturi, precum şi modalităţile dreptului de
proprietate.
Dreptul de servitute şi dreptul de superficie sunt reglementate de legea locului unde
este situat bunul. În legătură cu uzufructul, în măsura în care acesta este constituit
prin convenţie se poate aplica atât legea contractului cât şi legea situării bunului.
Formele de publicitate privind bunurile, în cazurile stabilite de lege;
175
Potrivit art.2626 Cod civil, formele de publicitate, realizate în orice mod,
referitoare la bunuri sunt supuse legii aplicabile la data şi locul unde se îndeplinesc,
afară numai dacă prin dispoziţii speciale se prevede altfel. Formele de publicitate,
precum şi cele cu efect constitutiv de drepturi referitoare la un bun imobil sunt supuse
legii statului unde acesta se găseşte situat, chiar dacă temeiul juridic al naşterii,
transmiterii, restrângerii sau stingerii dreptului real ori garanţiei reale s-a constituit
prin aplicarea altei legi.
 Mijloacele de apărare a drepturilor reale; Acţiunile reale sunt supuse legii
locului situării bunului.
 Sarcinile fiscale ale bunurilor ce se găsesc pe teritoriul României sunt supuse
taxelor şi impozitelor prevăzute de legea din România (astfel succesiunile deschise în
ţara noastră în favoarea străinilor sunt reglementate de legea română care prevede şi
cuantumul taxelor succesorale);
 Măsurile de urmărire şi executare silită; Organele statului în ce priveşte
actele de urmărire şi de executare silită îşi desfăşoară activitatea numai pe teritoriul
statului şi potrivit legilor statului în cauză.
De la regula lex rei sitae sunt reglementate următoarele excepţii:

 Bunurile aflate în curs de transport – res in transitu – sunt supuse legii
statului de unde au fost expediate;
 Mijloacele de transport (nave şi aeronave) cu pavilion sunt guvernate de
legea statului căruia îi aparţine pavilionul, iar pentru vehiculele feroviare şi rutiere se
aplică legea statutului organic al societăţii de transport căruia aparţin, respectiv legea
sediului social al acesteia.
În ceea ce priveşte navele şi aeronavele, acestea trebuie să se găsească în marea
liberă, respectiv în spaţiul aerian de deasupra acesteia. Aeronavele civile se
înmatriculează în registrul unic de înmatriculare şi pe baza acesteia se eliberează un
certificat de înmatriculare. Aceeaşi situaţie se aplică şi în cazul navelor care sunt
obligate să se înmatriculeze. În sistemele de drept internaţional privat, navele şi
aeronavele sunt supuse legii statului sub a cărui pavilion navighează sau legii statului
unde sunt înmatriculate. Legislaţia română stabileşte că legea pavilionului
reglementează:
- puterile, competenţele şi obligaţiile comandantului navei şi aeronavei;
176
- contractul de angajare a personalului navigant;
- răspunderea armatorului navei sau a întreprinderii de transport aerian pentru
actele şi faptele comandantului şi echipajului;
- drepturile reale, de garanţie asupra navei sau aeronavei precum şi formele de
publicitate cu privire la actele ce se constituie se transmit şi se sting asemenea
drepturi;
- constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra navei sau
aeronavei;
- creanţele care au ca obiect cheltuielile repartizate pentru asistenţă tehnică,
întreţinere, repararea sau renovarea navei sau aeronavei;
- bunurile care se găsesc pe o navă sau aeronavă;
- actele şi faptele juridice intervenite la bord;
- salvarea epavelor în marea liberă, contractul de remorcaj, cel de salvare şi
asistenţă, precum şi contractului de închiriere a navei.
 Bunurile aparţinând unui stat. În această situaţie se aplică principiului

imunităţii statului (prin imunitatea statului şi a bunurilor sale se înţelege acel
principiu în virtutea căruia, un stat în ceea ce priveşte statutul său juridic şi în ceea ce
priveşte bunurile sale, nu poate fi supus legilor şi jurisdicţiei altui stat) şi ca atare
situaţia bunurilor este cârmuită de legea acelui stat.
 Universalităţile de bunuri ale unei persoane fizice având ca izvor succesiunea
sunt supuse legii aplicabile moştenirii, iar pentru transmiterea de universalităţi de
bunuri între persoanele juridice ca efect al reorganizării se aplică legea personală a
persoanei juridice reorganizate;
 Bunurile culturale scoase ilicit de pe teritoriul unui stat sunt supuse unui
regim special prevăzut de Convenţia O.N.U. adoptată la Paris în 1970 şi Convenţia
UNIDROIT privind bunurile culturale furate şi exportate ilegal adoptată la Roma în
1995.
VI.III.2 Norme conflcituale privind proprietatea intelectuala si industriala
 1. Conventia de la Paris din 20 martie 1883 pentru protectia industriala

Prop. Intel. Si
indus.
177
Este fundamentala pentru statuarea si armonizarea pe plan international a principiilor
de baza ale protectiei industriale in general.
Are urmatoarele caracteristici:
 este deschisa accederii in Uniunea a oricarui stat;
 este universala – nu este permisa nicio discriminare;
 are o durata nedeterminata si neinfluentata de eventuala sa denuntare de catre
un stat membru.
Conventia contine prevederi de fond generale aplicabile proprietatii industriale:
 dreptul la tratament national;
 dreptul de prioritate;
 divizarea cererii.
1. Conventia de la Berna din 9 septembrie 1886 pentru protectia operelor

literare si artistice .
2. Acordul TRIPS –este documentul international cel mai cuprinzator care

asigura recunoasterea nivelului minimal al protectiei proprietatii intelectuale.
 Din necesitatea unor masuri comune impotriva contrafacerii s-au adoptat reglementari
TRIPS
comunitare:
 Directiva nr. 2004/48.CE a Parlamentului European si a Consiliului privind
respectarea drepturilor de proprietate intelectuala;
 Regulamentul Consiliului EC nr. 1383/2003 cu privire la actiunile la vama
impotriva bunurilor suspectate de a incalca anumite drepturi de proprietate
intelectuala si masurile ce trebuie luate impotriva bunurilor gasite a incalca aceste
drepturi.
4. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.100/2005

Transpune prevederile Directivei nr. 2004/48.CE in ceea ce priveste
respectarea drepturilor de proprietate industriala, drepturile de autor facand obiectul
altor reglementari.
Contine masurile, procedurile si repararea daunelor, in scopul asigurarii respectarii
178
drepturilor de proprietate industriala.
Instituie o serie de garantii: dreptul de informare; masurile de conservare a probelor
sunt incuviintate prin constituirea de catre reclamant a unei garantii adecvate
masurile, procedurile si repararea daunelor trebuie sa fie efective.
5. Norme comunitare in materie

Regulamentul CE nr.864/2007 privind legea aplicabila obligatiilor necontractuale se
refera la incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala, mentinandu-se legea
statului pentru care se solicita protectia drepturilor respective-lex loci protectioni.In
cazul obligatiilor necontractuale care decurg din incalcarea unui drept de proprietate
intelectuala unitar la nivel comunitar, legea aplicabila este legea tarii in care s-a
produs incalcarea
VI.III.3 Norme conflictuale in domeniul falimentului international

In materia falimentului international legiuitorul roman a a adoptat un act normativ cu
aceasta destinatie - Legea nr.637/7.12.2002 cu privire la reglementarea raporturilor de
drept international privat in domeniul insolventei.
Potrivit art.1 din lege, aceasta cuprinde norme pentru determinarea legii aplicabile
unui raport de drept international privat in materia insolventei, norme de procedura
in litigii din aceeasi materie, norme privind conditiile in care autoritatile romane
competente solicita si acorda asistenta cu privire la procedurile de insolventa dechise
pe teritoriul Romaniei sau al unui stat strain.
Normele subsantiale privind procedura insolventei se afla in Legea nr.85/2006.
Reglementari internationale
Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul nr.1346/2000 privind procedurile
de faliment, intrat in vigoare in 2002, prin care se stabilesc procedurile colective
bazate pe insolvabiliatatea debitorului ( art.1); competenta pentru deschiderea
procedurii de faliment ce revine instantei statului pe al carui teriroriu este situat
centrul intereselor debitorului (art.3).
Competenta internationala
179
 Competenta instantelor este stabilita in art.3 din regulament astfel:
Competenta
internationala  Instantele din statul membru pe teritoriul caruia se afla centrul intereselor
principale ale unui debitor. În cazul unei societati sau persoane juridice, centrul
intereselor principale este prezumat a fi, pâna la proba contrarie, locul unde se afla
sediul social.
 Daca centrul intereselor principale ale unui debitor este situat pe teritoriul
unui stat membru, instantele unui alt stat membru sunt competente sa deschida o
procedura de insolventa împotriva acestui debitor numai daca acesta are un sediu pe
teritoriul acestui din urma stat membru. Efectele acestei proceduri se limiteaza la
bunurile debitorului situate pe teritoriul celui de-al doilea stat membru.
 Daca s-a deschis o procedura de insolventa în temeiul alin. (1), orice
procedura de insolventa deschisa ulterior în temeiul alin. (2) este o procedura
secundara. Aceasta din urma trebuie sa fie o procedura de lichidare.
 Procedura teritoriala de insolventa mentionata în alin. (2) poate fi deschisa
înaintea deschiderii procedurii principale de insolventa , în temeiul alin. (1), daca:
(a) o procedura de insolventa nu poate fi deschisa în temeiul alin. (1) datorita
conditiilor stabilite prin legea statului membru pe al carui teritoriu se afla centrul
intereselor principale ale debitorului sau
(b) daca deschiderea procedurii teritoriale de insolventa este ceruta de un
creditor care îsi are domiciliul, resedinta obisnuita sau sediul social în statul membru
pe al carui teritoriu se afla sediul respectiv, sau a carui creanta a luat nastere din
exploatarea acelui sediu.
Legea aplicabila procedurii de faliment este cea a statului membru in care s-a
deschis procedura.
Aceasta lege determina conditiile pentru deschiderea, desfasurarea si
închiderea procedurii de insolventa si in mod în special:
(a) debitorii care pot face obiectul procedurii de insolventa în raport cu
calitatea acestora;
(b) bunurile care formeaza obiectul desistarii si regimul aplicabil bunurilor
dobândite de debitor ulterior deschiderii procedurii de insolventa;
(c) atributiile debitorului si ale lichidatorului;
(d) conditiile de opozabilitate a compensarii;
180
(e) efectele procedurii de insolventa asupra contractelor în derulare la care
debitorul este parte;
(f) efectele procedurii de insolventa asupra actiunilor individuale intentate de
creditori, cu exceptia proceselor în curs de solutionare;
(g) creantele care urmeaza sa fie înregistrate la pasivul debitorului si regimul
creantelor nascute dupa deschiderea procedurii de insolventa;
(h) normele care reglementeaza înregistrarea, verificarea si admiterea
creantelor;
(i) normele care reglementeaza distribuirea încasarilor rezultate din vânzarea
bunurilor, rangul creantelor si drepturile creditorilor care au obtinut o satisfacere
partiala dupa deschiderea procedurii insolventei în temeiul unui drept real sau ca efect
al unei compensari;
(j) conditiile si efectele închiderii procedurii de insolventa, în special prin
concordat;
(k) drepturile creditorilor dupa închiderea procedurii de insolventa;
(l) cui îi revine sarcina costurilor si cheltuielilor procedurii de insolventa;
(m) normele referitoare la nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor
prejudiciabile adunarii creditorilor.
Exceptii de la lex concursus regasim in:

-materia drepturilor reale;
-privitor la rezervarea dreptului de proprietate- deschiderea procedurii impotriva
cumparatorului unui bun nu afecteaza drepturile vanzatorului acelui bun;
- la compensare:
- in cazul contractelor prin care se dobandeste un drept de proprietate sau de folosinta
asupra unui imobil; etc.
Recunoasterea si punerea executare a procedurii de insolventa
Potrivit art.16 din Reulament, orice hotarare de deschidere a unei proceduri de
insolventa pronuntata de o instanta a unui stat, competenta, este recunoscuta in toate
celelalte state de indata ce hotararea isi produce efectele in statul de deschidere.
Efectele deschiderii procedurii
Ca urmare a recunoasterii deschiderii procedurii se produc urmatoarele efecte:
181
 In cazul procedurii principale, efectele stabilite de legile statului de deschidere
se produc in orice alt stat;
 In cazul procedurii secundare, efectele acestei proceduri nu pot fi contestate in
celelalte state.
Limitele recunoasterii
 in cazul procedurii secundare recunoscute, nu se impiedica deschiderea unei
proceduri secundare de catre o instanta a unui alt stat pe teritoriul caruia debitorul are
un sediu;
 ordinea publica de drept international privat este o limita daca recunoasterea
ar contraveni in mod evident.
 Instantele nu sunt tinute sa recunoasca sau sa execute hotararile care ar avea
drept efect limitarea libertatii individuale sau a secretului corespondentei.
Reglementarea interna a insolventei tranfrontaliere
Potrivit art. 150 din Legea nr.105/1992, instantele romane sunt competente sa judece
falimente sau orice alta procedura judiciara privind incetarea platilor in cazul unei
societati comerciale straine cu sediul in Romania.
Fiind insuficient reglementata procedura insolventei este prevazuta speial in Legea
nr.637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privind
domeniul insolventei, iar ulterior a fost adoptata Legea nr. 187/2003 privind
competenta de jurisdictie, recunoasterea si executarea in Romania a hotararilor in
materie civila si comerciala pronuntate in statele membre ale Uniunii Europene.
Normele substantiale privind procedura insolventei se afla in Legea nr. 85/2006.
Sfera de aplicare a legii romane de drept international privat

Art. 2 stabileste sfera de aplicare a legii in urmatoarele situatii:
-in cazul in care este solicitata asistenta in Romaia de catre o instanta straina
sau de catre un reprezentant strain, in legatura cu o procedura straina de insolventa;
182
-in cazul in care este solicitata asistenta intr-un stat strain in legatura cu o
procedura care se desfasoara potrivit Legii nr.85/2006 privind procedura reorganizarii
judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
-in cazul desfasurarii concomitente a unei proceduri romane de insolventa si a

unei proceduri straine de insolventa referitoare la acelasi debitor;
-in cazul in care creditorii sau alte persoane interesate dintr-un stat strain sunt
interesate sa solicite deschidera in Romania a procedurii prevazute de Legea nr.
85/2006 sau sa participe in cadrul unei proceduri deschise.
Sunt excluse de la dispozitiile legii : bancile, cooperativele sau alte institutii

de credit, societatile si agentiile de asigurare, cele de servicii de investitii financiare,
organismele de plasament colectiv in valori mobiliare, societatile de administrae
investitii, societati de bursa, case de compensatii, societati de brokeraj, traderi.
Competenta tribunalelor romane
 Atributiile privind recunoasterea procedurilor straine si cooperarea cu instantele

Competenta
tribunalelor rom. straine sunt de competenta tribunalului, prin judecatorul-sindic si a reprezentantului
roman
 tribunalul in circumscriptia caruia se afla sediul debitorului;
 in cazul in care debitorul nu are niciun sediu in Romania, poate fi competent:
tribunalul in circumscriptia caruia se afla sediul societatii comerciale romane la care
debitorul detine valori mobiliare; tribunalul in circumscriptia caruia se afla bunuri
imobile apartinand debitorului; etc
Recunoasterea unei proceduri straine se poate refuza daca hotararea este rezultatul
unei fraude comise in procedura urmata in strainatate.
Competenta reprezentantului roman

Pentru situatia deschiderii procedurii de insolventa in Romania, reprezentantul roman
-persoana fizica sau juridica desemnat ca administrator sau lichidator, este abilitat -
potrivit art.6 din lege - sa actioneze intr-un stat strain, ca reprezentant al procedurii
deschise in Romania, in conditiile stabilite de legea straina aplicabila.
183
In acest sens este prevazuta cooperarea cu instantele straine pentru comunicarea de
informatii, coordonarea administrarii si supravegherii bunurilor si activitatilor
debitorului, coordonarea procedurilor concomitente s.a.
Accesul reprezentantilor si creditorilor straini la instantele romanesti

Reprezentantul strain - persoana fizica sau juridica autorizata in cadrul unei proceduri
straine sa administreze reorganizarea sau lichidarea bunurilor si a activului
debitorului sau sa actioneze ca reprezentant al unei proceduri straine - are dreptul sa
se adreseze direct instantelor romanesti, avand calitate procesuala activa pentru a
introduce o cerere de deschidere a procedurii sau de a participa in cadrul unei
proceduri deja deschise impotriva debitorului, in baza Legii nr.64/1995, numai din
momentul recunoasterii procedurii straine pe care o reprezinta; totusi actiunea sa nu
va conduce la extinderea competentei instantelor romanesti asupra acestui
reprezentant, a bunurilor si activitatilor externe ale debitorului decat pentru
solutionarea capetelor actiunii formulate, fara a viza alte scopuri.
Creditorii straini se bucura de aceleasi drepturi referitoare la deschiderea si
participarea in cadrul procedurii deschise, precum si tratarea creantelor lor, potrivit
Legii nr. 85/2006, ca si creditorii romani, (art.14), citarea lor, comunicarea si
notificarea oricarui act de procedura care ei facandu-se in cinditiile Legii nr. 85/2006
(art/15).
Recunoasterea procedurii straine si masuri cu executare vremelnica

Reprezentantul strain este abilitat sa formuleze in fata instantei romanesti competente
o cerere de recunoastere a procedurii straine in care el a fost desemnat.
Cererea sa va fi insotita de copia certificata a hotararii de deschidere a procedurii
straine si de desemnare a reprezentantului strain, o adevereinta emisa de instanta
straina prin care se certifica existenta unei proceduri straine si desemnarea
reprezentantului strain, ori in lipsa acestor acte, o alta dovada in acest sens; de
asemenea, o declaratie areprezentantului strain de pricizare procedurilor straine
privind pe debitor. Daca instanta va consider necesar, aceste documente vor trebui
traduse.
Instanta va putea considera ca procedura straina este una de insolventa si ca
reprezentantul strain este autorizat, daca hotararea straina sau adeverinta indica
184
aceasta; de asemenea, va putea considera ca documentele furnizare sunt veridice,
chiar nelegalizate.
Instanta va recunoaste procedura straina in conditiile legii:
-a. procedura straina reprezinta acea procedura prev. de art.3 lit.a), adica este
o procedura colectiva, judiciara sau administrativa, care se desfasoara in conformitate
cu legislatia in mterie de insolventa a unui stat strain, inclusiv procedura provizori in
care bunurile si activitatea debitorului sunt supiuse controlului sau supravegherii unei
instante straine, in scopul reorganizarii sau lichidarii activitatii debitorului;
-b. reprezentantul strain care solicita recunoasterea este acea persoana sau
autoritate autorizata in cadrul procedurii starine;
-c. cererea de recunaostere indeplineste conditiile prevazute de art.16;
-d. cererea de recunstere a fost formulata in fata instantei competente

prevazute la art.5;
-e. exista reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor straine intre

Romania si statul instantei care a pronuntat hotararea.Instanta se pronunta cu
celeritate dupa citarea partilor, printr-o hotarare definitiva care poate fi atacata cu
recurs. Procdura straina va fi recunoscuta ca procedura straina principala, daca
aceasta se desfasoara intr-un stat strain in care debitorul isi are stabilit centrul
principalelor sale interese sau ca procedura straina secundara, atunci cand debitorul
are un punct de lucru in statul respectiv.
Potrivit art.18 alin.5 din lege, hotararea de recunostere a procedurii straine se

bucura de autoritate relativa a lucrului judecat; instanta o va putea retracta sau
modifica in masura in care se dovedeste, ulterior pronuntarii sale, ca temeiurile si
conditiile recunoasterii lipseau, in tot sau in parte, ori ca au incetat sa existe.
Reprezentantul strain este obligat sa sesizeze instanta romana de orice modificare
importanta survenita in derularea procedurii straine sau in statutul sau.
Reprezentantul strain va putea solicita instantei romane pe parcursul

solutionarii cererii de recunoastere, potrivit art.20, masuri cu executare vremelnica,
cum ar fi:
185
-suspendarea actelor, a operatiunilor si a oricaror alte masuri de executare
individuala asupra bunurilor debitorului;
-insarcinarea reprezentantului strain sau a altei persoane desemnate de instanta

cu administrarea, conservarea ori valorificarea tuturor sau a unor bunuri ale
debitorului situate in Romania, care prin natura lor sau din alre cauze sunt perisabile,
supuse deteriorarii ori periclitate in orice alt mod;
-orice alta masura prevazuta la art.22 alin.1 lit, c,d si g
Efectele recunoasterii procedurii straine principale (art.21):
 impiedica pornirea de cereri si actiuni judiciare sau extrajudiciare, cu caracter

 individual vizand bunuri, drepturi sau obligatii ale debitorului, precum si orice alte
Efectele
recunoasterii proc. acte , operatiuni si masuri de executare individuala asupra bunurilor debitorului, iar
Straine
daca acestea au fost porniete, ele se suspenda de drept. Suspendatea insa se poate
ridica la solicitarea unui creditor cu o creanta garantata in conditiile Legii nr.
85/2006;
 este suspendat exercitiul dreptului de a instraina, greva sau dispune in orice alt
mod de bunurile debitorului, orice act fiind nul;
 impiedeca curgerea termenului de prescriptie a cererilor si actiunilor cu
caracter individual prevazute la alin.1, iar daca au fost incepute este o cauza de
intrerupere a prescriptiei.
 instanta mai poate incuviinta orice masura cu executare vremelnica pentru a
proteja bunurile debitorului sau interesele creditorilor, precum: suspendarea actiunilor
individuale, a masurilor de executare, a exercitiului dreptului de instrainare, grevare
sau dispozitie asupra bunurilor debitorului, daca asemenea masuri nu au intervenit
enterior, administrarea de probe referitoare la bunuri, acte juridice, drepturi sau
obligatii ale debitorului, asigurarea dovezilor s.a. Potrivit art.23, masurile indicate
mai sus se vor lua daca interesele creditorilor, debitorului si a altor persoane
interesate sunt protejate corespunzator.
 de la data recunoasterii procedurii straine, reeprezentantul strain are calitatea
procesuala pentru a formula actiuni in anularea actelor juridice incheiate de debitor in
dauna drepturilor creditorilor sai, cu care este imputernicit administratorul sau
186
lichidatorul judiciar, sau de a interveni in cadrul oricarei cereri, in conditiile Legii
nr.64/1995. Daca este o procedura straina secundara, instanta se va asigura ca cererile
de anulare privesc bunuri care potrivit legii romane sunt susceptibile a fi administrate
in procedura straina secundara (art.24).
Proceduri concomitente
 In cazul in care o procedura straina si procedura prevazuta de Legea nr. 85/2006 se
Proceduri
concomitente
desfasoara concomitent cu privire la acelasi debitor, instanta romana va intreprinde
masurile de cooperare prev. de art.26-28 si potrivit art.30, va proceda astfel:
A.atunci cand cererea de recunoastere a procedurii straine este formula
ulterior deschiderii procedurii prev. de Legea nr. 85/2006:
a) orice masura cu executare vremelnica incuviintata in temeiul art.20 sau 22

va trebui sa fie compatibila cu prevedereile procedurii prev. de Legea
nr.64/1995;
b) art.21 nu se aplica in masura in care procedura straina este recunoscuta ca
procedura straina principala;
B.atunci cand cererea de recunoaster a procedurii straine este admisa ori
numai formulata anterior deschiderii procedurii prev. de Legea nr. 85/2006:
a) orice masura cu executare vremelnica, incuviintata in temeiul art.20 sau

22, va fi reexaminata de instanta care va dispune modificarea sau incetarea
aceteia, daca este incompatibila cu dispozitiile procedurii prev. de Legea
nr. 85/2006;
b) in masura in care procedura straina este recunsocuta ca procedura straina
principala, se va dispune, in conformtate cu prevederile art.21 alin.1 si 3,
daca aceste masuri sunt incompatibile cu derularea procedurii prev. de
Legea nr. 85/2006;
C.atunci cand va decide asupra incuviintatrii, respectiv a modificarii sau
prelungirii duratei masurilor cu executre vremelnica, incuvintate reprezentantului
unei proceduri straine secundare, instanta se va asigura ca, potrivit legii romane,
aceste masuri poarta numai asupra bunurilor susceptibile a fi administrate in cadrul
procedurii secundare ori au ca obiect numai informatii necesare in acea procedura.
187
Daca exista mai multe proceduri straine vizand acelasi debitor, instanta va
intreprinde masurile de cooperare si va proceda potrivit art.31, astfel:
a) orice masura cu executare vremelnica incuviintata in temeiul art.20 si 22

reprezentantului unei proceduri straine secundare ulterior recunoasterii
unei proceduri straine principale trebuie sa fie compatibila cu derularea
procedurii straine principale;
b) b)atunci cand cererea de recunoastere a procedurii straine secundare este
admisa ori numai formulata anterior recunoasterii procedurii straine
principale, orice masura cu executare vremelnica incuviintata in temeiul
art.20 sau 22 va fi reexaminata de instanta care va dispune modificarea sau
incetarea acesteia, in masura in care este incompatibila cu derularea
procedurii straine principale;
c) in masura in care mai multe proceduri straine secundare sunt recunoscute
succesiv, instanta va incuviinta, va modifica ori va dispune incetarea
masurilor cu executare vremelnica intr-o maniera care sa inlesneasca
coordonarea procedurilor respective.
Daca a fort recunoscuta o procedura strina principala, aceasta constituie, pana
la proba contrarie, o prezumtie a starii de insolventa a debitorului, in temeiul careia se
poate deschide procedura prev.de Legea nr. 85/2006, nu insa si intr-o procedura
strainasecundara (art.32)
Art.33 relementeaza ordinea de plata in procedurile concomitente. Creditorul

care a primit o plata partiala pentru creanta sa, in cadrul unei procduri de insolventa
desfasurata in conformitate cu dispozitiile legislatiei unui stat strain, nu va putea
primi plati suplimentare in contul aceleiasi creante, in cadrul procedurii deschise
potrivit Legii nr.64/1995, cu privire la acelasi debitor, in masura in care partea
proportionala pe care a primi-o in aceasta procedura crditorii din aceeasi clasa cu
creditorul respectiv este mai mica decat plata creditorului primita in procedura
straina. Aceasta prevedere nu afecteza drepturile creditorilor titulari de creante
garantate cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala mobiliara ori drept de retentie, de
orice fel.
VI.III.4 Norme conflictuale privind securitatea sociala
188
Raporturile juridice de asigurari sociale sunt reglementate de state dar exista
reglementari la nivel comunitar, pre cum si reglementari bilaterale.
Pe plan intern functioneaza Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte
drepturi sociale, care contin reguli cu privire la :
 recunoasterea dreptului de a beneficia de prestatiile acordate in sistemul
public, indiferent de cetatenia acestora;
 stagiul de cotizare este format din perioadele in care persoanele au platit
contributii de asigurari sociale in sistemul public din Romania, precum si in alte tari,
in conditiile stabilite prin acorduri sau conventii internationale la care Romania este
parte;
 drepturile de asigurari sociale cuvenite in sistemul public din Romania,
precum si prestatiile aferente acestor dreptur, se pot transfera in tarile in care
asiguratii isi stabilesc domiciliul sau resedinta;
C.N.P.A.S aplica prevederile conventiilor internationale de asigurari sociale la care
Romania este parte.
La nivel comunitar au fost adoptate:
 Regulamentul nr.883/2004 privind cooperarea sistemelor de securitate sociala;
 Regulamentul nr. 1408/71/CEE cu privire la coordonarea sistemelor de
securitate sociala pentru persoanele angajate, lucratorii independenti si memmbrii
familiilor acestora care se deplaseaza in Comunitatea Europeana;
 Redulamentul nr.574/72/CEE cu privire la procedurile de implementare a
Regulamentului nr. 1408/71/CEE .
Aceste regulamente au adoptat principiul conform caruia statele membre vor
putea reglementa protectia sociala prin acorduri bilaterale incheiate cu respectarea
principiilor comunitare.
Conventia dintre Romania si Spania in domeniul securitatii sociale, a fost
incheiata la Madrid in ian. 2006, fiind ratificata prin Legea nr. 408/2006.
Este statuat principiul egalitatii de tratament prin regula reciprocitatii, astfel ca
cetatenii unuia dintre statele semnatare ce lucreaza pe teritoriul celuilalt beneficiaza
de egalitate de tratament cu cetatenii statului unde isi desfasoara activitatea, in
privinta drepturilor de securitate sociala, beneficiind de:
 dreptul la asistenta sociala
189
 dreptul la prestatii in caz de incapacitate permanenta, batranete si urmasi
 dreptul de ajutor de deces
 ajutorul de somaj
 prestatiile in caz de accident dee munca sau boala profesionala
Competenta tribunalelor romane in privinta recunoasterii procedurilor

straine.
190
Anghel I.M „Problema dublei cetăţenii în legislaţia română”, în „Dreptul",

nr.2/1999
Bobei R.B „Calificarea şi conflictul de calificări în dreptul internaţional privat”,
Babiuc V „ Riscurile contractuale in vanzarea comerciala internationala” Editura
Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981
Căpăţână O. „Aplicarea legii naţionale capacităţii de folosinţă a persoanei fizice”,
în„Revista Română de Drept", nr. 10/1970.
Capatana O. „ Vanzarea internationala ” editata de Revista Viata Economica ,
Bucuresti 1974
Capatana O. „Dreptul concurentei comerciale-concurenta onesta” Editura Lumina
Lex, Bucuresti 1994
Chelaru I, Gh. Gheorghiu „Drept international privat”, Editura C.H. Beck,
Bucuresti 2007
Filipescu I.P. „Drept internaţional privat. Speţe şi soluţii din practica judiciară şi
arbitrală pentru comerţul exterior”,Tipografia Universităţii Bucureşti,
Facultatea de Drept, Bucureşti, 1979
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu „Drept International Privat” Ed. Actami, Bucuresti
2002
Fuerea A. „ Drept internaţional privat”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005
Lipovanu I. „Probleme de drept internaţional privat comparat în domeniul statutului
persoanelor fizice”, în „Studii şi Cercetări Juridice", nr. 4/1973
Macovei I. „Drept internaţional privat”, vol. I, Editura Ars Longa, Iaşi, 1999
Popescu T.R. „ Drept internaţional privat”, Editura Romfel S.R.L., Bucureşti, 1994
Sitaru D.Al. „ Drept internaţional privat. Tratat”, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2000
B.M.C. Predescu „ Drept international privat” Editura Universitaria Craiova 2002
V. Ros „Legea aplicabila conventiei arbitrale in arbitrajele comerciale
internationale”R.D.C. nr.2/2000
D. Al. Sitaru „Drept international privat”Ed. Actami, Bucuresti 1997
T.R.Popescu „ Drept international privat„. Ed. Romfel, Bucuresti 1994
Serban Al. Stanescu „Drept international privat. Pracitica judiciara”Editura
Zilberstein S. „Proces civil international. Normele de procedura din Legea
nr.105/1992”Editura Lumina Lex, Bucuresti,1994
Zlatescu V.D „Drept privat comparat”Editura Oscar Print, Bucuresti, 1997
II. Legi.
Legea nr. 105/1992.

Legea nr.19/2000
191
TEMĂ DE REFLECŢIE
Utilitatea aplicarii principiului lex rei sitae.
1. Aplicarea legii locului unde este situat bunul asigura realizarea principiului:
a) teritorialitatii
b) generalitatii
c) sigurantei
2. Bunurile aflate in nave si aeronave sunt supuse legii:

a) pavilionului
b) statului unde isi are sediul armatorul
c) statului caruia ii apartine teriroriul maritim.
3. Bunurile aflate in curs de transport sunt supuse legii:

a) statului unde isi are sediul firma de transport
b) statului unde au fost expediate
c) partial una din acestea
4. Acordul TRIPS a adaugat printre reglementarile sale:

a) caluza natiunii celei mai favorizate
b) principiul tratamentului national
c) dreptul de prioritate
5. Competenta pentru deschiderea procedurii de faliment revine:

a) instantei statului pe al carui teritoriu este situat centrul principalelor interese
ale debitorului
b) instantei statului pe al carui teritoriu este situat centrul principalelor
interese ale creditorului
c) oricare dintre cele doua
6. Deschiderea procedurii de insolventa nu afecteaza:

a) drepturile reale constituite in favoarea tertilor
b) compensarea creantei unui creditor cu cea a debitorului
c) un contract prin care se dobandeste dreptul de proprietate sau de folosinta
asupra unui bun imobil
7. Procedurile europene secundare de insolventa sunt supuse:

a) legii statului pe teriroriul caruia aceasta este deschisa
192
b) legii statului unde isi are sediul firma supusa acestei proceduri
c) legii statului de executare
8. Conventia incheiata intre Romania si Spania, in domeniul securitatii sociale, a

statuat:
a) principiul teritorialitatii
b) principiul egalitatii de tratament
c) clauza natiunii celei mai favorizate

Raspunsuri
1 a,b,c 6 a,b,c
2 a 7 a
3 b 8 b
4 a
5 a
Subiecte DIP
1.Raportul juridic cu element de extraneitate
2.Conflictul de legi
3.Clificareain DIP
4.Retrimiterea
5.Aplicarealegii straine
6.Ordinea publica in DIP
7.Frauda la lege in DIP
8.Competenta internationala a jurisdictiei romane
9.Recunoasterea hotararilor judecatoresti straine
10.Drepturile si obligatiile trainilor in Romania
11.Intrarea strainilor in Romania
12.Sederea strainilor in Romania
13.Iesirea strainilor din Romania
14.Norme conflictuale privind starea si capacitatea persoanelor fizice
15.Norme conflictuale privinin raporturile de familie
16. Norme conflictuale in materie succesorala
17. Norme conflictuale privind forma actului juridic
18. Norme conflictuale privind conditiile de fond ale actului juridic
19. Norme conflictuale privind faptele juridice
20. Norme conflictuale privind bunurile
i
CJCE, 6 oct.1976, Tessili, D.1977, p.616
193

Suport DIP Id PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport DIP Id PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyu

Suport de curs – învă ământ la distan ă

 = INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNUI CAPITOL SAU

= INFORMA II SUPLIMENTARE PUTE I GĂSI PE PAGINA WEB

1. Capitolul I. Prezentare generala a dreptului international privat

2. Capitolul II. Conflictele de legi

3. Capitolul III. Conflictele de jurisdictii

4. Capitolul IV. Conditia juridica a strainului

5. Capitolul V. Persoanele juridice in dreptul international privat

6. Capitolul VI. Norme conflictuale pe materii

 Raportul juridic cu element de extraneitate

 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind noţiunile

I.1 Raportul juridic cu element de extraneitate

I.2 Obiectul dreptului international privat

Cetatenia este institutia de drept ce cuprinde norme privitoare la legatura politica si

I.3 Metodele dreptului international privat

I.3.1 Regula solutionarii conflictului

B. Clasificarea normelor conflictuale

Dupa continutul lor:

I.3.2 Reguli substantiale

I.4 Izvoarele dreptului international privat

I.4.1 Izvoarele interne ale dreptului international privat

 Jurisprudenta - in doctrina romaneasca nu este acceptata practica judecatoreasca ca

I.4.2 Izvoarele internationale ale dreptului international privat

Tratatele si acordurile internationale

Cutuma internationala si uzantele comerciale internationale

 Uzantele comerciale sunt definite ca fiind o anumita conduita a partilor care nu se

Clauzele –tip. Regulile Incoterms- in raporturile comerciale internationale au un rol

 Clauzele Incoterms reprezinta termenii comerciali internationali acceptati ce

I.5 Dreptul international privat: notiune, natura juridica si legatura sa cu

I.5.1 Notiune si natura juridica ansamblul de norme juridice care

I.5.2 Legatura cu alte ramuri de drept

Ce reprezinta elementul de extraneitate pentru dreptul international privat ?

Norma juridica in dreptul international privat

Întrebările vor fi tip grilă, cu cel puţin un răspuns fiecare întrebare.

2. Constituie izvor al dreptului international privat:

3. Sunt izvoare ale dreptului international privat:

4. Prin drept international privat se intelege:

Intrebari Raspunsuri Intrebari

 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind aplicarea

 Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privind prind

 In dreptul international privat exista doua metode care rezolva situatia

II.2 Evolutia istorica a conflictelor

 Teritorialismul cutumelor sec. XI-XIII

 Scoala statutarilor italieni sec. XIII-XV

Postglosatorii si scoala italiana a statutelor- sistemul de solutii conflictuale

C. Perioada moderna- se constituie statele moderne, se dezvolta relatiile

 Teoria italiana a personalitatii legilor sec. XIX - sub influenta ideilor

D. Perioada contemporana - este caracterizata de o dezvoltare considerabila a

II.3 Metoda indirecta de solutionare a conflictelor de legi

II.3.1 Conflictul de legi -acea situatie in care, cu privire la un raport juridic

  Prezentarea regulii de conflict

 Punerea in aplicare a regulii de conflict

Gasirea regulii conflictuale

In functie de elementele de structura ale normei conflictuale:

In functie de caracterul calificarii :

Actiunea timpului asupra conflictelor de legi

 c) Conflictul mobil de legi

II.3.2 Luarea in considerare a regulilor de conflict straine

 Conflictul negative- Presupune situatia in care normele conflictuale din fiecare

II.3.3 Aplicarea legii straine

 II.3.4 Ordinea publica - Este formata din ansamblul principiilor