Cu sufletu-n ruin, un rege-asirian, Cum stncelor arunc durerea-i nspumat Gemndul uragan.
De ce nu sunt un rege s sfarm cu-a mea durere,
De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu, S fac s rump-o lume ce sfie-n tcere Zdrobit sufletul meu.
Un leu pustiei rage turbarea lui fugind,
Un ocean se-mbat pe-al vnturilor joc, i norii-i spun n tunet durerea lor mugind, Gndirile de foc.
Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,
Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor, Cci mie mi-a dat soarta amara mngiere O piatr s ador.
Murindului sperana, turbrii rzbunarea,
Profetului blestemul, credinei Dumnezeu, La sinucid o umbr ce-i sperie desperarea, Nimic, nimica eu.
Nimica, doar icoana-i, care m nvenin,
Nimic, doar suvenirea sursului tu lin, Nimic dect o raz din faa ta senin, Din ochiul tu senin.
i te iubesc, copil, cum repedea junie
Iubete-n ochi de flacri al zilelor noroc, Iubesc precum iubete pe-o alb vijelie Un ocean de foc. Din ochi de-ar soarbe geniu slbita mea privire, De-ar tremura la snu-mi gingaul tu mijloc, Ai pune pe-a mea frunte n vise de mrire Un diadem de foc.
i-a pune soarta lumii pe buza-i purpurie,
A pune lege lumii rzndul tu delir, A face al tu zmbet un secol de orgie, i lacrimile-i mir.
Cci te iubesc, copil, ca zeul nemurirea,
Ca preotul altarul, ca spaima un azil; Ca sceptrul mna blnd, ca vulturul mrirea, Ca visul pe-un copil.
i pasu-n urma-i zboar c-o tainic mnie,
Ca un smintit ce cat cu ochiu-nglbenit, Cu fruntea-nvineit, cu faa cenuie Icoana ce-a iubit.
Mihai Eminescu Criticilor mei Multe flori sunt, dar puţine Rod în lume o să poarte, Toate bat la poarta vieţii, Dar se scutur multe moarte. E uşor a scrie versuri Când nimic nu ai a spune, Înşirând cuvinte goale Ce din coadă au să sune. Dar când inima-ţi frământă Doruri vii şi patimi multe, Ş-a lor glasuri a ta minte Stă pe toate să le-asculte, Ca şi flori în poarta vieţii Bat la porţile gândirii, Toate cer intrare-n lume, Cer veştmintele vorbirii. Pentru-a tale proprii patimi, Pentru propria-ţi viaţă, Unde ai judecătorii, Ne'nduraţii ochi de gheaţă? Ah! atuncea ţi se pare Că pe cap îţi cade cerul: Unde vei găsi cuvântul Ce exprimă adevărul? Critici voi, cu flori deşerte, Care roade n-aţi adus - E uşor a scrie versuri Când nimic nu ai de spus.