Radu Crneci

Zpezi i flcri

Tcere de arbori din sticl, senin,

seve oprite n lung uimire,
uri adormii dup cin,
vnt nalt ca o fat subire,

poteci bntuite de-un gnd,

puhoaie n alb ngheate,
vulpi de ger, respingnd
chemarea putilor nclinate,

aer rece, ca o pnz de in,

din care ciutele i fac broboad,
izvor de piatr unde cerbii vin
lsnd podoaba frunilor s cad,

corbi clocindu-i oule de ger,

ateptnd solemn minunea facerii,
corni severi, n trunchiul de fier
pregtind roul pentru zilele coacerii,

stele vuind peste frunte, fcnd-o

zvelt castel, strlucind de idei,
i-n sngele meu, tu, flmndo,
cea mai femeie dintre femei

zpezi i flcri, vuiet n noi,

ntr-o mbriare nefireasc
amndoi
n pdurea de sticl, zeiasc.