Virgil Maxim

Ardere-de-tot

lui Valeriu Gafencu

aici, rsare-n mine o chilie

n care s-a sfinit un pustnic blnd
zidea virtui cereti n trup plpnd
i-n ochi purta smerita-bucurie...

De priveghere lung alb floare

se rezema cu fruntea de pervaz
i luna-i sruta sfinit obraz
cnd i-asculta cuvntul ca o boare:

O, vino, rob ru, somnule, i-mi poart

cu tine, visul, peste unda moart
un ceas de vreme urc-m uvi,
n Crama-mprteasc, rod-de-vi!...

De funia ndejdii viu s-aga

i-n rugciune trept-nalt suie,
amiezile simirilor descuie
i ngerilor, iat-l fa-n fa!...

L-au mbrcat cu-a cerului armur,

cu neaua-nelepciunii-apoi l-au nins,
purificndu-i duhul, nadins,
s fie-asemeni lor, chip i msur!...

Un nger... a fcut un semn n cer!...

El vede Faa-lumii Nevzute...
cuvintele aude... nenscute,
cu inima topete vmi de ger!...

De cte ori pmntul, fr splin,

se duce, taur negru, rostogol,
 de cte ori l sgeteaz-n gol
harapi cornui, mereu n nehodin?!...

Un sul de carte-i cerul strns cu nod

i ultim semn pmntu-n alfabet...
Altarul-Viu al Marelui-Profet
primete jertfa, Ardere-de-tot!...

n Rugciunea-focului, adoarme...
Trziu, lumina candelii se stinge...
un nger furindu-se-n chilie
deasupra frunii, nimb subire-i ninge!...
Vrmaii gem la pragul lui, pe coarne!...

Movil-i st nisipul lng u...

A tot crescut rugina pe zvor,
uleiul a-nflorit ntr-un ulcior,
dar trupu-i st-n genunchi, dei-i cenu...

Pe-o lavi, alturi, rnduite

mai multe cri. Pe-o foaie n Ceaslov
scrisese el sfinitul lui hrisov
n patru rnduri, vorbe aurite:

S m iertai, prinilor, v rog,

C-avnd puin treab, azi, cu Domnul,
m-a biruit, n rugciune, somnul
i v-am lsat cenua mea, zlog...

Dar necreznd c-i mort cu-adevrat

cu mna l-am atins peste veminte...
Se risipi cenua lui fierbinte
i, srutnd-o am plns ngndurat...