Sunteți pe pagina 1din 4

Cum sa ne prelungim viata prin alergare: lectiile unui veteran al atletismului

Iulian Bunila,

Starea de sanatate este direct proportionala cu timpii alocati miscarii fizice, spun medicii. Reprizele zilnice de
alergat, de exemplu, ne ajuta sa ne tonifiem corpul, sa fim mai energici si sa devenim mai rezistenti in fata
bolilor. Miscarea este buna nu doar pentru sanatatea fizica, ci si pentru cea mintala.

Dupa 30 de minute de sport, apar gandurile pozitive, adica efectul de buna dispozitie, care modifica circulatia
sangelui, cu ajutorul hormonilor care stimuleaza psihicul. Este un lucru bine stiut, mai ales ca miscarea ne este
recomandata din multe directii: scoala, cabinete medicale dar si mass-media.

Din pacate, comoditatea sau frica de efectele efortului fizic, precum oboseala sau senzatia de sufocare sunt in
cazul multora dintre noi mai puternice decat dorinta de a fi in forma.

Un veteran al atletismului buzoian, campion national, ne invata cum sa practicam miscarea prin alergare, astfel
incat efortul sa nu ne para o povara.

Daca suntem hotarati sa incepem un program zilnic de alergare, trebuie mai intai sa ne stabilim traseul pe care il
vom parcurge zilnic. Sunt recomandate pistele de atletism cu zgura sau tartan, iar daca nu avem spatii amenajate
in zona in care locuim, alegem cel mai apropiat parc. Traseul fixat e bine sa aiba intre 1,5 si 2 kilometri
lungime, pe alei cat mai umbrite.
Trebuie sa ne stabilim orele de alergare, adaptate programului de lucru. Pentru un tonus ridicat pe timpul zilei,
este recomandata miscarea la primele ore ale diminetii. Daca serviciul nu permite, alergam seara, la doua ore
dupa ce ajungem acasa.
"Ajungi acasa la ora 17 sa zicem. Ai timp sa mananci apoi sa te odihnesti aproximativ o ora si jumatate, cat ii
trebuie stomacului sa digere mancarea. Va imbracati apoi cu echipamentul sportiv. Este de preferat ca vara sa
imbraci un pantalon scurt, un tricou sau un maiou, iar in picioare un adidas cu talpa mai groasa, nu tenisi, pentru
ca au talpa subtire si simti toate denivelarile. Tenisii nu amortizeaza deloc si te zdruncina in alergare. Trebuie
incaltaminte sport cu o talpa mai grosuta si moale, cu un pic de calcai", recomanda atletul buzoian Horatio
Zaharia.
La inceput, este bine sa tinem cont pana si la sosetele pe care le luam in picioare. Sunt recomandati ciorapii din
bumbac, spune atletul veteran, pentru a permite pielii sa respire. In sosetele sintetice, piciorul se umezeste, iar
prin frecarea in incaltaminte se produc rani.

Pregatirea organismului pentru efort este obligatorie, spune Horatio Zaharia. Incepem cu exercitii de incalzire,
ca cele de la orele de educatie fizica, apoi pornim in mers pe circuitul stabilit in prealabil. Corpul trebuie
solicitat progresiv.

"Pentru incalzire faceti exercitii de relaxare, aplecari in fata si in lateral, rotiri ale bratelor, ale mainilor, ale
capului. La inceput mergeti vioi pret de vreo patru sau cinci sute de metri, cam un sfert din circuit, apoi din
acest mers treceti treptat in alergare usoara pe o distanta tot de vreo 500 de metri, dupa care reveniti la mersul
alert. Incercati sa alternati mersul cu alergarea", ne explica sportivul.

Sursa csid.ro
Pe traseu putem face exercitii de respiratie. Ridicam mainile si tragem aer in piept, apoi expiram. Facem aceste
exercitii in mers, fara sa ne oprim. Repetam programul de miscare in aer liber in fiecare seara si incercam sa
lungim episoadele de alergare, dar numai atat cat ne permite conditia fizica.
"Alergati trei kilometri in primele zile, in prima saptamana. Apoi organismul dumneavoastra va va spune ca
poate mai mult. Ulterior, veti micsora etapele de mers alert si le veti extinde treptat pe cele de alergare, pentru a
ajunge ca tot circuitul sa il faceti numai in alergare. In urmatoarea saptamana faceti un kilometru de mers si unul
de alergare. Ajungeti treptat sa rezistati cei cinci kilometri, pe care ii parcurgeti in cele 30 de minute de miscare
recomandata zilnic. Cam intr-o luna se poate atinge aceasta performanta", spune atletul Horatio Zaharia.
Sportivul ne avertizeaza ca o prima tentativa de a renunta la programul zilnic de alergare apare dupa prima
saptamana, atunci cand corpul resimte efortul. "Vor fi senzatii de durere la nivelul spatelui, splina, febra
musculara, dar trebuie sa treceti de aceasta perioada tot prin miscare. Nu trebuie bagate in seama si trebuie
trecut cu un pic de ambitie de aceste etape critice, cand multi abandoneaza de obicei. Dupa aceea efortul nu va
mai fi la fel de chinuitor. Daca va simtiti sufocat, imediat va opriti si treceti la mers", spune atletul buzoian.
Nu strica sa avem la noi o sticla cu apa, insa nu trebuie sa abuzam de lichide in timpul miscarii. "Putem sa ne
clatim in gura. Daca vrem sa bem apa, totusi, trebuie inghitituri foarte mici, doua, trei guri, cat sa ne umezim
gatul. Daca te pui sa bei toata sticla, s-a terminat tot", spune Horatio Zaharia.

La finalul reprizei de alergare, facem exercitii vioaie de respiratie, scuturam bratele si picioarele. Mersul pe jos
spre casa este recomandat, pentru a permite normalizarea bioritmului. "Nu mancati imediat ce ajungeti acasa, ci
cam dupa o ora. La inceput o banana, apoi nu strica un coktail cu bors de casa, asa cum procedez eu, ca sa va
recapatati sarurile minerale pierdute prin transpiratie. Apoi reintrati in ritmul cotidian", spune sportivul.

Atletul buzoian Horatio Zaharia este dublu campion national si recordman la probele de 400 si 110 metri
garduri. Este legitimat la Clubul Sportiv Municipal Buzau si este profesor de educatie fizica la Scoala
Gimnaziala nr. 7 Buzau.

S-ar putea să vă placă și