Virgil Maxim

Ca un cerb

Cum dorete un cerb

izvoarele de ap,
aa Te dorete sufletul meu
pe Tine, Dumnezeule!...
(Psalm 41, 1)

Ca un cerb nsetat de izvoare,

Te mistui n sufletul meu,
nzuind spre lumini viitoare
Te-adulmec prin noapte, mereu...

Pe urcuul de stnci coluroase

pipi cu copita subire,
bnuiesc i-alerg dup miroase,
gnd-viu, nsetat de iubire.

n poieni sau sub crengi, la rcoare,

adormind, Te simeam duios cnt,
adiind peste toate o boare...
Dar Te-ascunzi, ca smna-n pmnt!...

Peste buza genunii, n bezne,

peste culmea cu muchii de-argint,
prin vzduh, Te-am ctat, ca-ntr-o iesle,
s Te vd, s Te-aud, s Te simt!...

Printre tancuri, n joc de sidef,

Te-am pndit mpletit din lumini...
Dar n fulger Te-ascunzi i n ev,
scnteiere prin ochii senini...

La pru, n genunchi, s Te beau,

s-i aud paii lini peste und...
 Nici n ape de Chipu-i nu dau,
toate apele tiu s Te-ascund!...

Nicieri nu Te vd, fiindc toate

sub eterna-i Mrire le ii
mai presus de pliniri i izvoade,
eti Stpn peste lumi i vecii...

Din pmnt, ca dorina din snge,

i din ape, via mpins,
din vzduh ncercnd a Te smulge,
n al Dragostei-Foc Te-am cuprins...

Eti n mine ca astrul n raz,

ori parfumul luminii-n vzduh
i ca apa n care lucreaz,
cu puterea-i de foc, Sfntul Duh!...

Spre Izvorul-iubirii curate

nzuind, pui-de-cerb-nsetat,
m-am aprins nou luceafr n noapte
i-n urcu, din izvor, Te-am gustat!...