Virgil Maxim

Misterul Brazilor

Sufletul meu
colind noaptea i ziua,
colind ziua i noaptea
prin pdurea de turle din Brazi...
ca o stafie-a-dragostei,
n primul cmin
de tineri nefamiliti...
La nivelul (etajul) cel mai nalt!...
Urc pitulat pe scara de servici...
Ba-i aici...,
Ba... nu-i aici!...
Arde ca un licurici!
Sufletul meu, sufletul meu,
cum stai lng poarta cetii
i nimeni nu-i deschide,
nimeni nu te-aude,
nimeni nu te tie...
Ca ntr-o chilie ntunecat,
zbrelit,
un monah, o stafie!...
Ah, suflete plin de necaz,
stai mut cu rugciunile tale
scrise demult
n rime de cuvnt zlud...
Stai strns ca ntr-o diafragm
de beton,
sufletul meu,
nfricoat de lume,
de via...
de tot...
i de om!...
Parc-ai fi mort!... Taci!...
C te-am legat cu vraja rugciunii
s nu treci prin zidul
 dintre-a treia i-a patra chilie...
Din coridorul lung
s-ar auzi ca un ecou
oapta ta...
oare, pn la glezne,
pn la genunchi...,
pn la bru...!?
Eu tiu?...
Cci te-am zidit ca pe Ana lui Manole...
Adu-i aminte
cum ascultai ciocrlia
n grul rou de maci...

Taci! Mai tii cine poate s-aud?

Nu trebuie s-aud nici eu!
Sau, poate, nici Dumnezeu?
i pn cnd?!...
Nimeni!?...
O, nu! S-aude, sufletul meu!
S-aude geamtul,
plnsul tu!...
S-aude pn la Dumnezeu!...
O, ce nviere!... Ce nviere!...
Ca o nebunie!...
Auzi, tu, sufletul meu, auzi!
S te dezgroape din putreziciune
cu ciocanele, cu baroasele,
cu trncoapele,
din piatr ferecat...
Flacr... Floare...
Via pentru Venicie!...
Ce sfnt-nebunie...,
sufletul meu?
Fricosule!
Cnt acum lui Dumnezeu!
Cnt de bucurie!...
Cnt lumii...,
cnt-mi i mie!...
Fire-ar s fie!...
Te-ai ndoit un pic de Venicie,
ca Petru!...
Fricosule!...