Sunteți pe pagina 1din 7

EFECTELE BIOLOGICE ALE RADIATIILOR IONIZANTE

Clasificarea radiatiilor ionizante


- radiatiile electromagnetice cu l<100 si energie >100 eV (E = hn) radiatiile
X si g (fotoni radioactivi).

- radiatiile corpusculare, energie > 100 eV (E = )


- incarcate cu sarcina electrica: radiatiile a (nuclee de He), b+(pozitroni) si b-
(electroni) protoni,deuteroni, ioni grei accelerati,
- - fara sarcina electrica: fragmente de fisiune nucleara neutroni rapizi.

Surse de radiatii
Radiatiile corpusculare si g si au originea n nucleul atomic, iar radiatiile X provin
din straturile electronice profunde (a se vedea cursul de Radioimagistica).
Fenomenul fizic principal care sta la baza emisiei de radiatii nucleare
este dezintegrarea radioact 515e46f iva. Aceasta consta n scindarea spontana a nucleelor
instabile (izotopi/radionuclizi) cu formarea unui nucleu mai usor, sau cu formarea a doua
nuclee mai usoare (fisiune nucleara). Este un proces spontan, care se desfasoara cu o anumita
probabilitate bine determinata pentru fiecare radionuclid n parte.
O sursa radioactiva este caracterizata prin activitatea ei. n cazul substantelor
radioactive, activitatea L se defineste ca fiind viteza de dezintegrare, adica numarul de nuclee
dezintegrate n unitatea de timp:

Conform legii dezintegrarii radioactive:

unde N este numarul de nuclee dezintegrate le momentul de timp t, N0 este


numarul initial de nuclee ale sursei radioactive, iar l este constanta de dezintegrare.
Combinnd cele doua relatii se obtine:

Pentru caracterizarea radionuclizilor se utilizeaza timpul de njumatatire (T1/2), ca fiind


timpul dupa care jumatate din numarul initial de nuclee ale sursei s-au dezintegrat. Astfel,
daca N = N0/2, rezulta N0/2 = N0e - l t de unde:

Proprietati caracteristice generale


energia transportata de radiatiile ionizante n mediile pe care le strabat este
mult mai mare dect energia care leaga orice electron n atom sau atomii ntre ei.
genereaza fenomene de ionizare (directa sau indirecta) a atomilor sau
moleculelor mediilor pe care le strabat.
produc excitari atomice si moleculare
produc radicali liberi.
Aspecte fizice ale interactiei cu materia
Radiatiile corpusculare
Datorita faptului ca poseda masa, particulele accelerate vor avea energie cinetica
2
(mv /2). Acestea potinteractioneaza prin ciocnire, direct cu atomii si moleculele mediului
strabatut, probabilitatea de interactiune fiind maxima cu electronii orbitali (nvelisul
electronic al atomului) producnd un numar mare de ionizari. Radiatiile b(electroni (-) sau
pozitroni (+) accelerati) pot interactiona si cu nucleele. n cmpul coulombian al unui nucleu
greu, electronul este frnat, o parte din energia sa transformndu-se n radiatie
electromagnetica X numita si radiatie de frnare.
Neutronii nu au sarcina electrica si nu interactioneaza cu nvelisul electronic al
atomilor. Pot interactiona cu nucleele, iar efectele sunt diferite functie de viteza acestora
(energia cinetica). Neutronii rapizi (E > 1 KeV) produc ciocniri elastice care pot duce la
dislocarea nucleelor mici (de ex. H) si astfel determina fenomene de ionizare indirecta.
Neutronii lenti sunt absorbiti de nucleu si determina excitarea acestora cu emisie secundara
de fotoni g la dezexcitare.
Radiatiile electromagnetice
Interactiunea radiatiilor ionizante de natura electromagnetica (fotoni radioactivi) cu
materia se face numai cu electronii liberi din mediu, prin trei tipuri de efecte cunoscute: efect
fotoelectric, efect Compton si generare de perechi.

Efect fotoelectric
Efect Compton
Generare de perechi
E > 1,22 MeV
Efectele depind de numarul atomic Z si de energia radiatiei:

Proprietati specifice radiatiilor cu sarcina electrica


Parcurs = grosimea de material care reduce energia particulei la zero.
Densitatea de ionizare = numarul de perechi de ioni create pe unitatea de parcurs.
Transferul Liniar de Energie (TLE) = raportul dintre energia cinetica a particulei si
lungimea traiectoriei n mediul dat.
Este proportional cu numarul de ionizari produse pe unitatea de lungime (N) si cu
energia transferata la fiecare ionizare (e):
TLE = N e
Traiectoria pentru particulele grele (a, protoni) traiectoriile sunt rectilinii, ntruct
masa lor mare le confera o inertie suficient de mare pentru a nu fi deviate n momentul
ciocnirii cu un electron. Radiatiile b (electroni de mare viteza) au traictorii mai sinuoase, din
cauza multiplelor devieri pe care le sufera. Parcursul lor este mult mai lung din cauza unui
TLE mult mai mic.
Proprietati specifice radiatiilor fara sarcina electrica (electromagnetice si neutroni)
Traversarea de catre fascicul a unui mediu dat, a carui grosime este x, se face
printrun proces de atenuare a carui lege este (Langmuir):

unde I0 este intensitatea fasciculului initial, I este intensitatea fasciculului dupa


strabaterea stratului de grosime x, iar m este coeficientul de atenuare caracteristic
substantei traversate si dependent de energia radiatiei.
Radiatiile electromagnetice nu sunt niciodata complet absorbite. Au grad de
penetrabilitate foarte ridicat. Grosimea de njumatatire (x1/2) este distanta la care I = I0/2.

Astfel, radiatiile X si g sunt njumatatite de un strat de 100 m n aer si de un strat de


apa de 10 cm. Pentru 60Co (Eg = 1,3 MeV), x1/2 = 11 mm n Pb.
Efectele moleculare ale radiatiilor ionizante
Radiatiile produc efecte biologice la nivel molecular prin actiune directa, indirecta si
la distanta.
a) efectul direct
Absorbtia energiei radiatiilor duce la excitarea si ionizarea atomilor si moleculelor
componente ale celulelor. Acesta reprezinta efectul primar fizico-chimic. Toate componentele
celulare, inclusiv proteinele citoplasmatice (enzimele), materialul cromozomic
(nucleoproteidele sau compusii DNA cu proteinele) si moleculele de apa, sufera actiunea
directa a radiatiilor. Efectele directe determina rupere de legaturi covalente sau coordinative
cu denaturarea structurala si aparitie de noi compusi chimici (radioliza apei).
b) efectul indirect
Ansamblul de modificari si transformari chimice pe care le sufera moleculele care au
fost excitate sau ionizate de radiatii. Este secundar, datorat n special radicalilor liberi
proveniti prin radioliza apei continute n tesut.
Radioliza apei depinde de natura radiatiei, de energia ei si de prezenta oxigenului (n
lipsa oxigenului radiatiile X si gnu descompun apa).
Radicalii formati sunt deosebit de reactivi, au durata de viata scurta si sunt capabili sa
declanseze reactii biochimice n lant, ceea ce determina amplificarea leziunilor directe.
In urma interactiei, molecula de apa pierde un electron si se transforma n ion pozitiv.
H2O H2O+ + e-
Electronul este captat de o alta molecula de apa, ce se transforma n ion:
H2O + e- H2O-
Ionii formati sunt instabili, se descompun imediat dnd nastere la radicali liberi si doi
ioni stabili care recombinndu-se dau molecula de apa:
H2O H+ + O
H2O- OH- + H
H+ + OH- H2O
Radioliza apei n sine nu determina un efect biologic direct. Numarul de molecule
care sufera actiune directa este extrem de mic n raport cu numarul total de molecule
prezente. Iradiind cu o doza de 1 R, un gram de tesut, se produc aproximativ 210 12 ionizari si
1013 activari fata de 21022 molecule de apa existente n constitutia a 1g de tesut viu. Astfel, se
poate aprecia ca numai o molecula de apa dintr-un miliard este ionizata, neglijnd ceilalti
constituenti ai tesuturilor. Pentru a ioniza 50% din moleculele de apa prezente n 1g de tesut
este necesara o iradiere cu o doza de 100 R/min timp de 200 de ani.
Radicalii liberi formati se pot recombina, formnd:
Apa: H + OH H2O
Hidrogen molecular: H + H H2
Apa oxigenata: OH + OH H2O2
catalaza

Apa oxigenata din celule se descompune rapid n apa si oxigen sub actiunea unei
enzime active, catalaza:
H2O2 H2O + O2
c) actiunea la distanta
Prin fenomenul de transfer de energie actiunea finala a reactiei se desfasoara n alt
loc al structurii biologice dect cel n care s-a produs absorbtia initiala de energie. Transferul
energiei se realizeaza prin transmiterea intermoleculara si intramoleculara a energiei.
Efectele celulare
Cuanta de energie care patrunde n celula interactioneaza cu atomii si moleculele
componente ale acesteia. Interactiunea fizica duce la aparitia unor procese radiochimice ce
au ca rezultat modificarile nsusirilor biochimice si apoi a celor biologice ale celulei.
Absorbtia de energie nu depinde de compozitia chimica a substantelor absorbante ci
de cantitatea de substanta. Astfel, cea mai mare parte din energia incidenta va fi absorbita
de componentele care ocupa cea mai mare parte din volumul celulei - apa. Se stie ca
majoritatea organismelor vii au n compozitia lor un procent mare de apa. La om si la
mamifere el ajunge, n anumite tesuturi (muschi, creier) la 85%. Astfel, energia radiatiei
ionizante patrunse n organism este absorbita n principal de moleculele de apa.
Radioliza apei are efect biologic indirect datorita radicalilor liberi precum H si
OH, H2O2 si alti oxizi organici, care se formeaza. Acestia, datorita potentialului chimic foarte
mare, intra n reactie si modifica structura chimica a macromoleculelor esentiale pentru celule
(proteine, acizi nucleici, enzime etc).
Macromoleculele pot fi supuse actiunii radiatiilor si n mod direct, dar posibilitatea ca
ele sa absoarba direct energia radiatiei care patrunde n celula este mica.
Radicalii liberi formati pot determina afectarea att a cromozomilor (moleculele de
AND) ct si a proteinelor citoplasmatice. Modificarile enzimelor (directe sau indirecte) pot
duce la aparitia unor metaboliti cu actiune mutagena determinnd modificari genetice ce se
transmit la descendenti.
Eficienta radicalilor liberi care apar prin radioliza apei este limitata la timpul scurt de
viata a acestora. Ei traiesc numai 210-7 s, timp n care pot parcurge o distanta de 30-50.
Fata de celula ca ntreg si chiar fata de spatiile intercelulare, aceasta distanta este relativ mica,
ceea ce arata ca sfera de influenta a efectelor directe si indirecte este destul de limitata.
Prezenta oxigenului dizolvat n apa, duce la aparitia radicalului hidroxilic oxidat
HO2, de asemenea, H2O2 si hidroxizi organici stabili. Compusii peroxidati au timp de viata
mai lung si, astfel, sunt mai nocivi.
Efectivitatea biologica relativa (factorul de calitate Q) reprezinta raportul dintre
energia absorbita de un tesut la o anumita doza de iradiere raportata la energia absorbita de
acelasi tesut la iradierea cu aceeasi doza de radiatie standard (radiatie X de 200 KeV). Pentru
radiatia X, g sau b, Q = 1, pentru neutronii termici Q = 5, pentru neutronii rapizi si protoni Q
este 10 iar pentru a este 20.
Un organism viu, pus n variate conditii de mediu, poate reactiona diferit la aceeasi
doza de iradiere. Reactia celulelor la iradiere depinde de proprietatile lor interne (grad de
oxigenare, de hidratare, pH, grad de diferentiere), de existenta unor sisteme de aparare
naturala (echipamente enzimatice implicate n refacerea structurilor lezate).
Pentru aprecierea efectelor radiatiilor ionizante, se folosesc mai multe marimi si
unitati, prezentate n tabelul de la sfrsitul cursului.

PROTECIA MPOTRIVA RADIAIILOR


Doza maxima admisibila (DMA)
Comisia Internationala pentru Protectia mpotriva Radiatiilor Ionizante (CIPR)
stabileste valoarea DMA anuala, ca doza totala pe care o poate primi un om ntr-un an fara a
suferi leziuni observabile (nu se tine cont de efectele genetice). Exista o evaluare stabilita a
DMA pentru fiecare organ sau tesut n parte. Cele mai radiosensibile organe la om sunt
maduva hematogena si gonadele (tesuturi cu grad mic de diferentiere si rata mare a
diviziunilor celulare). DMA anuala este de 5 mSv/an, doza valabila si pentru gonade. Pentru
oase si tiroida doza este 30 mSv/an.
Din fondul natural de radiatii se absoarbe 1 mSv/an, iar din cel artificial, generat de
surse create de om, 0.2 mSv/an. O radiografie abdominala produce 6.2 mSv, iar una
pulmonara 0.27 mSv. O doza de 6 Sv duce la moarte n decurs de o luna.
Pentru diminuarea efectelor radiatiilor ionizante se pot utiliza 2 categorii de metode:
metode fizice si metode chimice
Protectia fizica se realizeaza prin:
- marirea distantei fata de sursa
- micsorarea timpului petrecut n apropierea sursei
- utilizarea de ecrane protectoare
Protectia fata de radiatiile a se poate face cu o simpla foaie de hrtie, sau un strat de
0.5 cm de apa. Fata de radiatiile b protectia se realizeaza cu ecrane de plastic si Al, iar fata de
X si g se poate face doar partial cu ecrane de Pb. n cazul neutronilor sunt necesare mai multe
straturi protectoare: primul format din apa, D2O (apa grea) si grafit are rol de moderator cu
ajutorul caruia sunt ncetiniti neutronii; al doilea strat este format din bare de cadmiu, pentru
absorbtia neutronilor termici; al treilea - ecrane de Pb pentru absorbtia radiatiilor g produse n
primele straturi.
n cazul surselor mixte sunt necesare ecrane mixte: pentru b+g se utilizeaza ecrane cu
un prim strat de plastic sau Al (se absorb mai nti radiatiile b, care sunt electroni sau
pozitroni accelerati, si un al doilea de Pb pentru a absorbi radiatiile g).
Protectia chimica
Se realizeaza cu ajutorul unor substante chimice radioprotectoare care se
administreaza naintea iradierii si care maresc radiorezistenta organismului. Au drept scop
diminuarea n special a actiunii indirecte a radicalilor liberi prin anihilarea acestora. Trebuie
sa produca urmatoarele modificari:
- sa micsoreze continutul n apa, mai ales n organele radiosensibile
- sa micsoreze temperatura organismului si sa diminueze metabolismul
- sa diminueze cantitatea de oxigen intra si extracelular, mai ales n organele
radiosensibile
- sa inhibe sau sa fixeze radicalii liberi (vnatori de radicali liberi)
- sa mpiedice organele integratoare din organism (sistemul circulator) sa amplifice
efectele.
Exista doua mari clase de radioprotectori:
- hidrosolubili - compusi cu sulf (cisteamina HS-CH 2-CH2-NH2) cu formula generala
M-SH. Reactiile chimice de anihilare a radicalilor liberi sunt:
M-SH + R RH + MS
MS + MS MS-SM
- liposolubili (derivati ai pirogalolului si naftolului) care diminueaza concentratia
oxigenului intra si extracelular, mpiedicnd formarea peroxizilor lipidici.
Alte substante radioprotectoare sunt vitaminele, hormonii, histamina, serotonina.
Administrarea de Iod la populatiile ce urmeaza sa fie expuse la nivele crescute de
radiatii atmosferice are rolul de a mpiedica prin competitie acumularea la nivelul tiroidei a
Iodului radioactiv ce contamineaza alimentele si apa potabila din zonele cu nivele ridicate de
radioactivitate.
MRIMI FOLOSITE N RADIOBIOLOGIE SI MEDICINA NUCLEAR
Unitati Relatii de
Denumire si definitie Simbol Unitati S.I.
tolerate transformare
1Bq = 1dps
RADIOACTIVITATEA
= 27,02710- 12 Ci
(viteza dezintegrarii
Ci 1mCi = 37
radioactive) L BqBequerel
Curie Bq
numar de nuclee
1Ci =
dezintegrate n unitatea de timp 10
3,710 dps
EXPUNEREA LA
RADIAII

(doza incidenta)
C/Kg
R (*) 1R=2,5810-
D = q/rV D Coulomb pe kg 4
Roentgen C/kg aer
aer
Numarul de sarcini
electrice q produse n
volumul V de aer, unde r este
densitatea aerului
DOZA ABSORBIT
1Gy=1J/Kg
Dabs = E/m
Gy =100 rad
Dabs rad
Gray 1 rad =
Raportul dintre energia E,
0,01J/Kg
depozitata ntrun mediu
oarecare si masa m a mediului
DOZA
ECHIVALENT
BIOLOGIC 1Sv = 1J/Kg
Dbio = QD 1Sv=
Sv D(Gy)QN =
Factorul de calitate Q, Dbio Sievert
rem
tine seama de faptul ca pentru =100 rem
doze absorbite egale, diferitele 1rem=0,01Sv=10m
feluri de radiatii ionizante, sau Sv
acelasi fel de radiatii dar de
energii diferite, produc efecte
biologice diferite.