Subiectele evaluarii finale la examen: Microeconomie

29.Efectul substitutiei si efectul venitului-modalitate de argumentare a esentei legii cererii.

ntre marimea cererii pentru bunul dat si nivelul pretului exista relatii determinante:reducerea
pretului unitar(ceteris paribus)al unui bun determina cresterea cantitatii cerute din bunul
respectiv si invers. Aceasta dependenta inversa,negativa are caracter stabil,ce permite tratarea ei
ca lege generala a cererii.Aciunea legii cererii provoaca unele efecte:

-efectul de venitscaderea pretului determina cresterea puterii de cumparare a consumatorului,

adica a venitului, ceea ce duce la cresterea cererii;

-efect de substituiecresterea pretului determina reducerea cererii la bunul respectiv si

cresterea cererii la alte bunuri mai ieftine.

Din aceste considerente,consumatorii sunt de acord sa procure o cantitate mai mare dintr-un bun
sau altul ,cu conditia unor preturi mai mici.Acest efect e folosit des in practica en gross(cu
reduceri).

Dinamica generala a cererii e descrescatoare si se inscrie pe o panta de la stinga la dreapta. Ceea

ce semnifica ca la o scadere a pretului, cererea sporeste in volum.Aceasta dependenta
inversaintre pretul bunului si marimea cererii poate fi preyentata sub forma tabelara sau
grafica(curba descrescatoare a cererii).

O alt modalitate de a argumenta i explica legea general a cererii este aplicarea conceptului
efectului de substituie i efectului venitului asupra modificrii totale a cererii la o cretere sau
micorare a preului bunului dat.

Ex: x mere; y pere

I, Py constant, Px scade

Qy

I/Py
U1 U2

I'

Qy1 E1
E2
Qy2

Q'y E'
I2
I1

Qx
Qx1 Q'x Qx2
Micorarea preului la bunul x duce la modificarea restriciei bugetare de la I1 la I2, panta de
nclinare a creia este mai domoal deoarece Px2/Py<Px1/Py.

Alegerea optimal a consumatorului va fi Qx2, sau mrirea cantitii de mere i Qy2 sau
micorarea cantitii de pere. n acest caz variaia total a cantitii de mere Qx va fi pozitiv
Qx= Qx2- Qx1.

Aceast variaie se compune din 2 efecte: de substituie i de venit.

Pentru a vedea mai bine aciunea lor vom introduce n grafic o linie bugetar suplimentar I
paralel cu linia I2 (panta se determin de raportul de pre Px2/Py). Ea va fi tangent la curba de
indiferen U1.

Introducerea liniei I presupune deplasarea din punctul de echilibru E1 n punctul de echilibru E

ceea ce pentru consumator nseamn cumprarea unei cantiti mai mare de mere, deoarece
preul lor Px2 e mai mic dect preul Px1, ns gradul de satisfacie (utilitatea) rmne aceeai,
deoarece punctele E1 i E aparin aceleiai curbe de indiferen U1. ns consumatorul a
substituit perele (Qy <Qy1) printr-o cantitate mai mare de mere (Qx >Qx1).

Qx S= Qx ' - Qx1>0

Trecerea din punctul de echilibru E1 n E este o trecere fictiv, deoarece micorarea preului la
mere pentru consumator nseamn creterea veniturilor reale sau a puterii de cumprare, ceea ce-
i permite s-i mreasc nivelul de satisfacie i s treac pe alt curb de utilitate U2 i n
punctul de echilibru E2 n care Qx2 >Qx', iar cantitatea de bun Qy2>Qy . Acest efect poart
denumirea de efect de venit, care ne arat modificarea: Qx I= Qx2 - Qx ' >0

Efectul de substituie acioneaz pentru toate bunurile la fel, iar efectul venitului provoac o
cretere a cantitii cerute n cazul mririi venitului numai pentru bunurile economice normale.
La cele inferioare situaia este invers.

n dependen de influena efectului de substituie i venit i efectul total, putem primi

urmtoarele date pentru diferite bunuri, prezentate n tabel : Px

Bunurile Efectul de Efectul de venit Efectul total Qt Forma curbei

substituie QS QI
Bunuri QDx=>QS <0 QDxQI <0 Efectul total i panta
normale sunt negative -Qt
inclusiv de lux
Bunuri QDx=>QS <0 QDx=>QI > 0 QS>QI=>
QD=>Qt<0 panta
inferioare
curbei cererii negativ

Bunuri QDx=>QS <0 QDx=>QI > 0 QS<QI=>Qt

inferioare de
>0, pant pozitiv
tip Giffen

30.Esenta procesului de productie si tehnologiilor utilizate. Functia de productie-

caracteristicile ei.
n teoria economica contemporana, productia e studiata ca activitate umana de producere a
bunurilor si serviciilor pentru satisfacerea nevoilr consumatorilor. ntreprinzatorul ia decizia
ce,cum si pentru cine sa produca in dependenta de posibilitatile lui,fiind cointeresat in
maximizarea rezultatelor sau minimizarea costurilor.

Scopul tuturor firmelor comerciale producatoare de bunuri si servicii este max profit.

Principalele obiective ale activitatii de productie a firmei sunt:

-utilizarea eficient a resurselor ,combinarea si substituirea lor rationala;

-determinarea volumului de productie optim.

Resursele utilizate in activitatea de productie sunt numite factori de productie.Banii nu participa

la procesul de creare a bunurilor economice-ei sunt necesari pentru procurarea factorilor de
productie:utilaj,forta de munca,materie prima.Combinarea si actiunea reciproca a factorilor de
productie se efectueaza in baza unor metode si procedee de creare a bunului-a tehnologiei
stabilite.

Functia de productie reprezinta instrumentul ce demonstreaza dependenta productiei de volumul

factorilor de productie atrasi si utilizati.Ea pune in evidenta faptul ca un volum de productie e in
functie de diferite combinatii de factori de productie,in conditiile tehnologiei date:

Q=F(N,L,K), N-pamint,L-munca,K-capital.In analiza comportamentului producatorului e

folosita functia de 2 factori: Q=F(L,K)

Functia de productie are anumite proprietati:

1.reflecta o tehnologie concreta:schimbarea tehnologiei modifica functia;

2.caracterizeaza productia eficienta;

3.presupune posibilitatea substituirii reciproce si complementaritatii diferitor factori de

productie.

Factorii de producie tradiionali (parial substituibili i complementari):

- Pmnt N cel mai limitat i durabil factor de producie

- Munca L cel mai activ i costisitor factor de producie

- Capitalul K cel mai eterogen factor de producie

Capital fix se utilizeaz pe un timp ndelungat i se uzeaz

Capital circulant se utilizeaz ntr-un singur ciclu de producie

Combinarea factorilor de producie reprezint un anumit mod de unire, de corelare a acestora,

att sub aspect cantitativ, ct i structural-calitativ, n scopul producerii de bunuri i servicii.
Funcia de producie reflect relaia dintre cantitatea de bunuri produs i combinarea, n diferite
proporii, a factorilor necesari pentru obinerea acestei producii. Funcia de producie indic
nivelul maxim de producie care poate fi obinut n urma diferitelor combinrii ale factorilor de
producie.

31.Functia de productie in perioada scurta de timp. Relatia factor-cantitate produsa. Legea

randamentelor neproportionale.

Combinarea factorilor de producie este operaiunea tehnico-economic de unire a acestora n

vederea obinerii de bunuri economice n condiii de eficien maxim.

Aspectul tehnic al combinrii necesit atragerea factorilor de producie unor corelaii cantitative,
calitative i structurale. Aceste corelaii se desemneaz prin funcia de producie care exprim
legtura obiectiv dintre intrrile ntr-un proces de producie (factorii de producie) i ieirile din
acesta (producia realizat).

Perioadele procesului de producie:

Perioada scurt un factor este variabil, ceilali sunt fici

Perioada lung ambii factori sunt variabili

Indicatorii produciei pe termen scurt:

Produsul total (TPL) cantitatea de bunuri produs ntr-o perioad de timp

Produsul marginal (MPL) cantitatea suplimentar de bunuri produs de o unitate

suplimentar a factorului muncii (MPL=TPL/L)

Produsul mediu (APL) cantitatea de bunuri ce revine unei uniti din factorul muncii
(APL=TPL/L)

Legea randamentelor neproporionale stipuleaz c dac vom mri progresiv utilizarea unui
factor oarecare, n timp ce alii vor rmne constani, produsul marginal al factorului variabil va
fi neproporional la nceput va crete, apoi va atinge un punct de stabilitate, dup care va
descrete.

Concluzii:
Pe termen scurt volumul de producie este limitat n cretere
Limita creterii volumului de producie este determinat de aciunea legii randamentului
descresctor. Dac un factor de producie crete, iar cellalt rmne stabil, produsul marginal i
mediu de la un anumit moment ncep s scad.

Produsul mediu este maximal cnd se egaleaz cu produsul marginal.

Din punct de vedere economic prima i cea mai important funcie a ntreprinztorului este
asigurarea unei combinri optime a factorilor de producie.

Pentru realizarea acestei funcii ntreprinztorul, mai nti, va lua o decizie privind:
 stabilirea volumului cheltuielilor, pe care urmeaz s le efectueze pentru achiziionarea
unor cantiti de factori de producie n funcie de nivelul preului de pia al acestor factori, n
scopul obinerii unui volum maxim de bunuri. n acest caz scopul lui va fi maximizarea cantitii
de bunuri realizate cu un volum dat al cheltuielilor de producie;

determinarea nivelului produciei, respectiv a cantitii de bunuri pe care dorete s o

produc i combinarea, n anumite proporii, a factorilor de producie, care s-i asigure cel mai
redus cost, adic minimizarea costului de producie.

n al doilea rnd, antreprenorul trebuie s aib n vedere perioada de timp n care urmeaz s se
realizeze decizia aleas. Din acest punct de vedere exist:

o perioad scurt de timp;

o perioad lung de timp.

ntr-o perioad scurt de timp, cantitatea unor resurse economice nu poate fi schimbat i
adaptat rapid necesitilor de producere a unor bunuri. Prin natura lor, aceste resurse au un
caracter fix, oferta, pe o perioad scurt de timp, fiind perfect inelastic, cum ar fi de exemplu,
cldirile, utilajele, unele categorii de personal cu un grad nalt de calificare (personal
managerial). ns, aceast cantitate poate fi schimbat prin modificarea cantitii altor resurse
economice, cum ar fi: materiile prime, energia electric, precum i unele categorii de personal.
Totalitatea acestor resurse alctuiesc factorul variabil de producie.

Aadar, pe o perioad scurt de timp, o firm poate realiza diferite niveluri de producie prin
utilizarea, n anumite proporii (combinaii), a unui factor variabil cu un factor fix. Totodat, un
anumit nivel al produciei poate fi realizat numai printr-o combinare, ntr-o proporie dat, a
factorului variabil cu cel fix.

Schimbrile care se produc n factorii de producie i influena lor asupra volumului de producie
sunt reflectate n legea randamentelor neproporionale.

Legea randamentelor neproporionale este o lege ce exprim raportul ntre evoluia rezultatelor
(produciei) obinute i un factor variabil folosit n doze suplimentare, ceilali factori rmnnd
constani. Cu acelai sens sau foarte apropiat se folosesc i ali termeni: legea randamentelor
descrecnde, a venitului descrescnd. n realitate, acestea desemneaz forme concrete,
particulare de manifestare a l.r.n. care are o valabilitate general. Respectiva lege a fost formulat
pentru prima dat de Turgot, care a prezentat-o n legtur cu exploatarea de tip agricol. n
realitate, se poate aprecia c toat activitatea uman a cunoscut mai nti o faz de randament
cresctor i de costuri n scdere pe unitatea de produs, apoi un randament maxim pentru o
combinaie optim a factorilor de producie i, n fine, o faz de randamente n descretere i de
costuri n cretere. Aciunea l.r.n. e diferit n timp, n raport cu proporiile n care se realizeaz
combinarea factorului variabil cu cei fix. Practica ilustreaz c n aciunea l.r.n. se disting trei
etape: faza randamentelor cresctoare, cnd produsul marginal excede produsul mediu, iar acesta
din urm continu s creasc; faza randamentelor cu cretere lent, cnd produsul marginal este
descresctor, iar produsul mediu dup ce atinge punctul maxim ncepe i el s descreasc (curba
produsului marginal ntretaie curba produsului mediu n punctul maxim al acestuia din urm);
faza randamentelor descresctoare, cnd produsul marginal devine negativ determinnd o
reducere nsemnat i a produsului mediu ceea ce nu justific desfurarea n continuare a
activitii economice. Cele trei faze sunt sugerate n graficul de mai jos. Evoluia menionat se
justific prin comportamentul factorului fix, care dei rmne constant, cu fiecare modificare a
factorului variabil, combinaia lor devine tot mai eficient.

Cnd crete factorul variabil, revin mai multe uniti din acesta pe unitatea de factor fix, se
realizeaz o folosire eficient a factorului fix, marcat de existena unei proporii optime ntre
factorii de producie. Dac se continu adiionarea a noi doze din factorul variabil, se ajunge la o
suprasaturare a factorului fix cu factor variabil, se rupe echilibrul i randamentele scad.

Dac am presupune c n procesul de producie sunt utilizai doi factori de producie, apoi
funcia de producie n acest caz ar putea fi exprimat prin:

Q = f (L, K).

Afar de aceast lege exist legea randamentelor (productivitii) marginale descrescnde,

potrivit creia mrimea cantitii factorului variabil (munca) duce la o cretere marginal a
produciei, care atinge un punct maxim, dup care are loc tendina de scdere a sporului marginal
al produciei pn ce devine negativ.

Aceast lege a fost cercetat de D.Ricardo i de A.Turgot, referitor la producia agricol, pentru a
explica noiunea de rent funciar.

Potrivit legii randamentelor (productivitii) marginale descrescnde, atunci cnd se utilizeaz un

factor fix, iar cantitatea factorului variabil crete, productivitatea factorului variabil utilizat crete
pn la un anumit nivel, dup care ncepe s se reduc.

Veridicitatea acestei legi este demonstrat de realitatea economic. Dac ea nu ar fi adevrat, ar

nsemna c pe o suprafa de un ha s-ar putea obine ntreaga cantitate de produse agricole
necesar populaiei unei ri.

32.Izocuanta. Substitutia tehnologica a resurselor.

Combinatia a doi factori de productie care asigura acelasi nivel de productie se numeste
izocuanta.
Izocuanta este o reprezentare grafica a unui ansamblu de substituiri ale factor. de prod., la un
nivel dat al tehnicii cu obtinerea unei cantitati constante de bunuri.

8
7
6
5
4
3
2
1 Q

L
1 2 3 4 5

Caracteristicile acestei izocuante sint:

- Multitudinea variantelor de consum a factor. de productie determina existenta multitudinii

izocuantelor care formeaza harta izocuantelor.

- Izocuantele plasate la dreapta semnifica o cantitate mai mare a factor. de productie utilizati si
prin urmare un volum mai mare de productie.

- Izocuantele nu se intersecteaza.

- Panta izocuantelor este negativa.

- Panta izocuantelor reflecta raportul de schimb al factor. de productie, acest raport se numeste
rata marginala de substitutie tehnologica.

Substituibilitatea este definita ca posibilitatea de a nlocui o cantitate data dintr-un factor de

productie printr-o cantitate data dintr-un alt factor de productie, n conditiile mentinerii
aceluiasi nivel al productiei.

Substituirea poate avea loc ntre factorul munca si factorul capital, ntre factorul natural si
capital, ntre diferitele elemente componente ale factorilor de productie (nlocuirea materiilor
prime naturale cu cele sintetice). Pentru aprecierea combinarilor facute se vor folosi
indicatorii:

- nivelul W marginale a muncii si a capitalurilor (compararea lor)

- rata marginala de substitutie (a muncii cu capitalul sau a capitalului cu munca);

- elasticitatea substituirii.

<Elasticitatea substituirii> exprima masura n care poate fi mentinuta productia cnd un

factor este nlocuit cu altul sau cresterea (descresterea) utilizarii unui factor n comparatie
cu altul.
 Se masoara cu ajutorul coeficientului elasticitatii substituirii unui factor A cu un factor B.
Aceasta arata cu cte procente trebuie sa creasca valoarea raportului dintre nivelul factorului
A si cel al factorului B , atunci cnd raportul dintre productivitatea marginala a
factorului B si cea a factorului A creste cu un procent, astfel nct productia sa ramna constanta.

Aceasta permite definirea coeficientului elasticitatii substituirii factorilor si ca raport dintre

variatia relativa a raportului cantitatilor utilizate din factorii A si B, pe de o parte, si variatia
relativaa a raportului productivitatii marginale a celor doi factori, pe de alta. Rezulta ca, cu ct
elasticitatea este mai mare, cu att gradul de substituire a factorilor de productie este mai
ridicat.

Izocuanta (izoprodusul) si rata marginala de substituire a factorilor prezinta importanta pentru

ntelegerea si aprofundarea combinarilor factorilor de productie

Analiza limitei pna la care subtituirea factorilor este eficienta se face cu ajutorul
indicatorului < rata marginala de substitutie >.

< Rata marginala de substitutie > a doi factori (RMS) reprezinta cantitatea suplimentara
dintr-un anumit factor necesara pentru a compensa reducerea cu o unitate a celuilalt factor
nct productia sa se mentina constanta.

Substituia factorilor de producie presupune nlocuirea unei cantiti dintr-un factor de

producie printr-o cantitate dat dintr-un alt factor de producie, n condiiile meninerii cel puin
a aceluiai nivel al produciei.Procesul substituiei poate avea loc ntre munc i capital, natur i
capital, sau ntre diferite componente ale aceluiai factor de producie i se detrmin cu ajutorul
ratei marginale de substituie.

Factorul timp are un rol foarte important n modul de manifestare al comportamentului

productorului. pe termen scurt, adic n timpul istoric al acelorai factori de producie, deciziile
productorului se iau pe baza costurilor i a modificrii lor n raport de cererea pentru un anume
bun i de oferta acestuia; n acest caz, esenial este cantitatea produs i oferit. pe termen lung,
productorul ine seama de progresul factorilor de producie, el cutnd maximizarea profitului,
mai ales, pe baza sporirii productivitii folosirii factorilor de producie.

33.Functia de productie in perioada lunga de timp. Legea economiilor la scara.

Pe termen lung toti factorii de productie pot deveni variabili, adica pot fi modificati. In acest caz,
poate avea loc atit combinarea, cit si inlocuirea unui factor cu altul. Acest lucru se intimpla din
cauza ca, sub influenta noilor tehnologii, tehnici si a evolutiei preturilor, intreprinzatorul schimba
mereu raportul dintre factorii de productie si inlocuieste un factor de productie cu altul, mai
productive, mai ieftin, mai modern.

Substituirea este un fenomen de inlocuire a unei cantitati dintr-un factor de productie printr-o
cantitate din alt factor de productie. Ea poate avea loc intre factorul munca si capital (10
muncitori inlocuiti de o masina, care face integral lucrul acestora); intre factor. natura si capital
sau intre diferite elemente componente ale aceluiasi factor de productie(inlocuirea unui utilaj cu
altul etc). pentru a obtine acelasi nivel de productie, producatorul poate combina si substitui
factorii de productie in proportii diferite.

Legea randamentelor de scar

Combinarea factorilor de producie sub aspect economic nseamn adoptarea acelei norme de
comportament a ntreprinztorului referitoare la realizarea celui mai bun raport ntre venituri i
costuri. Prin aceasta se intete creterea eficienei economice combinat cu modalitatea de
atenuare a aciunii legii raritii resurselor. Combinarea se poate realiza: pe termen foarte scurt;
pe termen mediu i pe termen lung.

Combinarea pe termen foarte scurt se bazeaz pe ipoteza c productorul intete maximizarea

produciei prin unirea unui factor de producie variabil, n timp ce ceilali factori nu se modific.
Acest tip de combinare este guvernat de legea randamentelor funcionale neproporionale (Legea
lui Turgot). Potrivit acestei legi, atunci cnd cantiti crescnde dintru-un factor de producie se
combin cu cantiti constante din ceilali factori de producie, productivitatea medie i
productivitatea marginal a factorului variabil cresc, ating un nivel maxim, dup care
nregistreaz o descretere n condiiile n care producia total (outputul) crete.

Combinarea factorilor de producie pe termen lung implic legea randamentelor de scar.

Acest tip de combinare presupune c toi factorii de producie sunt variabili cresctori, iar
productorul dispune de un buget variabil cresctor. Astfel, piaa solicit acea combinare a
factorilor de producie din care productorul s obin un output care i maximizeaz profitul
total.Combinarea pe termen lung a factorilor de producie se realizeaz sub influena legii
randamentelor de scar sau legea economiilor de cretere. Aceast lege reflect modificarea
productivitii globale medii a factorilor de producie pe temeiul creterii tuturor factorilor.
Atunci cnd cantiti crescnde de factori de producie se combin n condiii schimbate sub
aspect tehnico organizatoric, randamentul combinrii crete pn la un punct, apoi rmne
constant, iar dincolo de un anumit nivel ncepe s scad, n timp de producia total crete.

Randamentul sau productivitatea medie global a factorilor de producie reprezint producia

obinut (outputul) pe unitatea de efort utilizat (inputul) concretizat n consumul de factori de
producie. Schimbarea randamentului pe msura sporirii volumului de factori utilizai depinde de
raportul ce se formeaz ntre economiile i dezeconomiile de scar interne i externe. Acestea
sunt avantaje sau dezavantaje care apar n activitatea firmei atunci cnd crete scara produciei
sau a activitii economice.

Avantaje sau economii de scar sunt: acces mai uor la finanarea obinut de la bnci i alte
instituii financiare; diminuarea cheltuielilor specifice cu aprovizionarea i desfacerea:
promovarea pe scar larg a progresului tehnico tiinific etc.

Dezavantaje sau dezeconomii de scar sunt: creterea unor cheltuieli administrative pe msura
sporirii dimensiunilor anumitor firme; dificulti n supravegherea i controlul unor activiti la
firmele mari; reducerea responsabilitii unor angajai; adaptarea uneori anevoioas a activitii
economice la schimbrile impuse de pia; cheltuirea suplimentar a unor resurse bneti pentru
gestiunea produciei etc.

Legea randamentelor se scar acioneaz sub urmtoarele forme importante:

1. Legea randamentelor de scar cresctoare atunci cnd producia crete mai repede dect crete
cantitatea de factori de producie utilizai. n acest caz, economiile de scar interne i externe
sunt preponderente fa de dezeconomiile de scar. Astfel, productivitatea global a factorilor de
producie (medie i marginal) crete datorit influenei economiilor de scar, iar costul total
mediu scade.

2. Legea randamentelor de scar constante atunci cnd producia crete n aceeai proporie cu
creterea cantitii de factori de producie consumai. Economiile i dezeconomiile de scar se
echilibreaz adic modificarea relativ a produciei i variaia relativ a factorilor de producie
sunt identice, iar costul unitar i costul marginal sunt relativ constante.

3. Legea randamentelor de scar descresctoare atunci cnd producia crete mai ncet dect
crete cantitatea de factori de producie utilizai, adic indicele produciei este inferior indicelui
factorilor de producie utilizai sau consumai.

Economii de scara reflecta o situatie de scadere a costului mediu pe termen lung in urma cresterii
dimensiunilor intreprinderii si/sau a volumului de productie.

Economiile de scara se obtin in urma productiei la scara mare conditionata de modificarea taliei
intreprinderii si/sau de folosirea unor noi utilaje si tehnologii de fabricatie. Economiile de scara
sunt posibile doar in cadrul unor intreprinderi ce dispun de capacitati de productie mari si foarte
mari. Economiile de scara sint rezultatul unui sir intreg de factori, de o natura deopotriva tehnica
si financiara. Astfel, in cazul sporirii volumului productiei, are loc aprofundarea a specializarii,
fapt ce contribuie la cresterea indeminarii muncitorilor, precum si la cresterea posibilitatilor de
folosire a unor utilaje mai moderne si mai productive. In cazul intreprinderilor mari, se procura
cantitati insemnate de materie prima, combustibil si echipament si are loc o reducere a preturilor
de achizitie, fapt care deasemenea influenteaza nivelul costurilor. Mai mult, marile intreprinderi
pot obtine de la bencile comerciale credite cu o dobinda mai mica, reducind si pe aceaste cale
nivelul costurilor. Economiile de scara se obtin la nivelul intreprinderii nu insa si la nivelul
ramurii sau a economiei nationale. Oricum ele nu pot fi obtinute printr-o sporirea fara limita a
productiei. La un moment dat, odata cu cresterea volumului productiei, costurile incep a creste
mai repede decit cantitatile produse. Locul economiilor de scara il ocupa dezeconomiile de scara.

34.Esenta si clasificarea costurilor de productie.

Costul de productie- totalitatea cheltuielilor in expresie monetara, pe care producatorul le

efectueaza p/u fabricarea si vinzarea bunurilor economice. Este expresia baneasca a factor. de
productie necesari p/u producerea si comercializarea acestor bunuri si servicii. Costul de
productie este egal cu cu cheltuielile de productie.

Un criteriu important al clasificarilor costurilor de productie e apartenenta resurselor si caracterul

evidentei cheltuielilor. Deci sunt delimitate costuri explicite si implicite.

Cost explicit-consta din cheltuieli pentru procurarea factorilor de productie din afara
intreprinderii. Costul explicit este egal cu costul contabil(cheltuieli reale suportate de
intreprinzator si fixate in evidenta contabila), care include:

-costuri directe- cheltuieli pentru material prima si material,semifabricate,resurse energetice,

salariul lucratorilor;
-costuri indirecte- plata de arenda,salariul personalului administrative, rata dobinzii pentru
creditele imprumutate.

Cost implicit- nu presupune plati catre terti si se face pe seama resurselor proprii ale
firmei:pamint,incaperi,active nemateriale,munca proprie,risc,abilitati.Costul implicit e rezultatul
alegerii intreprinzatorului sau costul de oportunitate care desemneaza utilizarile alternative ale
disponobilitatilor banesti. In evidenta contabila ,costurile implicite nu se reflecta. In ansamblul
lor,costurile ecplicite si implicite formeaza costul economic.

Din punct de vedere al modului de calcul, costurile se impart in cost contabil si economic.

Costul contabil- cheltuielile pe care le face intreprinderea p/u achizitioanarea factor. de

productie de la alti agenti economici, adica costurile explicite, precum si amortizarea, care face
parte din costurile implicite.

Costul economic- cuprinde costul explicit si cheltuielile factorilor proprii (costurile implicite),
dar care nu sint reflectate in evidenta contabila, cum ar fi pamintul si cladirile care apartin
intreprinderii date, consumul de munca al proprietarului, dobinzile ce se cuvin p/u folosirea
capitalului propriu.

Costul total (TC) sint cheltuielile suportate in vederea producerea unei cantitati date de bunuri.
Acest cost cuprinde costul fix si variabil. Fluctuatiile costului total reproduc evolutia costului
variabil: TC= TFC+TVC. Pe termen scurt, TC se schimba in functie de de modificarea costului
variabil TC= TFC+ f(Q).

Costul mediu (AC) sint cheltuielile suportate pentru producerea unui singur bun. AC=TC/Q. El
poate fi fix sau variabil. Costul mediu difera de la o perioada la alta in functie de mai multi
factori, dar in primul rind in functie de dimensiunile intreprinderii. In evolutia sa costul fix
mediu se reduce pe masura ce volumul productiei fizice creste. Costul mediu variabil insa pe
masura ce volumul productiei creste, scade treptat, pina la un anumit nivel, apoi incepe sa
creasca. Aceasta evolutie a costurilor medii variabile este conditionata de actiunea legii
randamentelor neproportionale.

Costul marginal (MC) sint cheluielile suplimentare in vederea producerii unui bun suplimentar.
El se determina prin raportul dintre cresterea costului total si cresterea productiei.

MC= TC/ Q. Costul marginal depinde doar de costul variabil, intrucit costul fix ramine
acelasi. Pe termen scurt , costul marginal cunoaste in evolutia sa, o scurta perioada de reducere,
dupa care creste intruna.

Costul de producie reprezint totalitatea cheltuielilor efectuate i/sau care urmeaz s fie fcute,
toate n expresie bneasc, de ctre o ntreprindere pentru producerea i desfacerea bunurilor
materiale i serviciilor.

Din definiie rezult urmtoarele trsturi specifice costului:

a) reflect unitatea dintre coninutul consumului de factori i expresia sa bneasc, fr o

asemenea unitate nu poate fi vorba de cost;
b) aduce la acelai numitor toate consumurile de factori, prin acestea, eforturile fcute
pentru producerea i desfacerea bunurilor devin msurabile i comparabile;

c) include toate cheltuielile fcute pentru susinerea ofertei (att pe cele de producie, de
fabricaie, ct i pe cele de desfacere);

d) se regsete n preul de vnzare al bunului fiind o component a acestuia.

De regul, mrimea costului se calculeaz: pe unitatea de produs (unitar, mediu); pe o mas de

producie eterogen, a unei ntreprinderi ntr-un orizont de timp (an, trimestru).

Oricare ar fi raportarea lui (produs, producie omogen, producie eterogen a ntreprinderii),

nivelul costului difer de la un produs la altul, de la un productor la altul, de la o perioad la
alta.

Costul de producie expresia bneasc a consumului de factori de producie. Costul de

producie poate fi privit n aspect contabil i economic. Costul contabil include cheltuielile
bneti pentru plata materiilor prime, materialelor, combustibilului, energiei, salariilor,
amortizrii .a. Costul economic include, n afar de costul contabil, cheltuielile care nu
presupun pli ctre teri (consumul de munc al proprietarului firmei, dobnzile cuvenite
capitalului propriu).

Costurile fixe reprezint cheltuielile pe care o firm le face cu plata chiriei corespunztoare
spaiilor cu destinaie productiv sau administrativ, cu achitarea obligaiilor contractuale ce
decurg din achiziionarea unor echipamente, cu plata dobnzilor la mprumut, a sumelor necesare
pentru obinerea diverselor autorizaii etc. Aceste cheltuieli trebuie efectuate chiar dac firma nu
produce nimic, iar mrimea lor nu se modific odat cu volumul su de activitate.(costul
utilajului,dobinzile la credit,amortizarea,salariul personalului administrativ).

Costurile variabile sunt acele cheltuieli ale cror mrime variaz n funcie de volumul
produciei: cheltuieli cu achiziionarea materialelor necesare produciei (de exemplul oelul
necesar fabricrii automobilelor), salariile muncitorilor care lucreaz pe liniile de montaj, costul
energiei electrice etc. ntr-un supermagazin salariul casierilor este un element de cost variabil,
deoarece managerii pot adapta programul de lucru al acestora n funcie de fluxul cumprtorilor.
(cheltuieli pentru materie prima,materiale, combustibil,salariul muncitorilor).
Costul total (CT) reprezint cheltuielile minime ce trebuie efectuate pentru a produce o cantitate
de bunuri Q. Costul total crete atunci cnd Q crete:

CT = CF + CV.

n condiiile economiei de pia se folosesc mai multe categorii de costuri, aa ca:

1) costul global, care cuprinde ansamblul cheltuielilor la fabricarea unui volum de producie
dat. Costul global include: costul fix; costul variabil; costul total;

2) costul mediu (unitar) reprezint costul pe unitate de produs, care la fel poate fi: fix,
variabil, total.

Costul unitar fix (CUF) -mprind costul fix, care este o constant, la volumul produciei, care
este o variabil cresctoare, obinem un cost unitar fix din ce n ce mai mic. Aceasta nseamn
c, pe msur ce o firm i sporete volumul vnzrilor, costurile sale indirecte se repartizeaz la
un numr din ce n ce mai mare de produse.

Costul unitar variabil (CUV) este egal cu raportul dintre costul variabil i volumul produciei .

3) costul marginal reprezint mrimea sporului de cheltuieli necesare pentru obinerea unei
uniti suplimentare de bun economic.

Costul marginal=creterea costului (C)/creterea produciei (Q)

Uneori costul marginal poate fi extrem de mic. Pentru un zbor cu avionul la care exist locuri
neocupate, costul unui nou pasager este reprezentat pur i simplu de costul alimentelor i buturii
oferite gratuit pe parcursul cltoriei; nu estre necesar nici capital suplimentar (avioane), nici
for de munc suplimentar (piloi i stewardese).

Alteori ns, costul marginal poate fi destul de ridicat. S lum cazul unei societi de distribuie
a energiei electrice. n timpul unei zile caniculare de var, cnd toat lumea conecteaz
climatizoarele, cererea de curent electric este foarte mare, astfel nct societatea poate fi nevoit
s pun n funciune i generatoarele mai vechi, care funcioneaz cu costuri mai mari. Astfel,
curentul electric suplimentar obinut are un cost marginal foarte ridicat.

4) costul de oportunitate. Una din tezele cardinale ale economiei politice este acea a raritii
resurselor. Aceasta nseamn, c ori de cte ori dm o anumit destinaie resurselor de care
dispunem, renunm la posibilitatea de a le folosi ntr-un alt mod. Luarea unei decizii ne cost,
de fapt, posibilitatea de a face altceva. Alternativa la care se renun poart denumirea generic
de cost de oportunitate. Deciziile au un anumit cost deoarece, potrivit principiului raritii,
alegerea unui anumit lucru nseamn renunarea la altul. Costul de oportunitate reprezint
valoarea bunului sau serviciului la care se renun.

Cile de reducere a costului de producie sunt:

reducerea cheltuielilor materiale;

creterea productivitii muncii;

reducerea cheltuielilor administrativ-gospodreti;

 ridicarea nivelului de calificare a lucrtorilor;

perfecionarea echipamentului tehnic, a tehnologiilor de fabricaie,a activitii de

administrare, i de gestiune i conducere;

stimularea material.

n condiiile economiei de pia o reducere real a costurilor ar nsemna: restructurarea unor

ramuri ale economiei naionale i a forei de munc, la nivelul resurselor rii i a cerinelor
economiei de pia; fabricarea produselor competitive, conform cerinelor pieii; evidena
produciei pe sisteme de calculatoare, avnd zilnic imaginea clar a costurilor efectuate pe faze
de producie i pe produse.

De asemenea, problema reducerii costurilor nu trebuie abordat dogmatic, fiind n funcie de

anumite perioade de timp.

35.Izocostul.Echilibrul producatorului.

Linia izocost este cantitatea maximala de factori de productie ce poate fi cumparata in limita
anumitor cheltuieli.(L*Pl+K*Pk=TC)

Panta liniei izocost reflecta raportul de substitutie a factor. de productie reiesind din preturile la
ele.Constringerea bugetara a producatorului graphic e reflectata de dreapta izocostului- linia
costurilor egale. Ea demonstreaza diferite combinatii ale factorilor de productie ,care au costuri
egale.

E-este punctul de echilibru a productorului.Acest punct reflectegalitatea posibilitilor

tehnologice i economice ale producerii bunurilor.Acest punct de pe linia izocost devine tangent
cu una din izocoante.Situatia de optim sau de echilibru al producatorului exprima realizarea pe
termen lung a unei combinatii optim intre factorii de productie care asigura:

-maximizarea productiei la un cost de productie dat;

-obtinerea aceluiasi volum de productie cu costuri cit mai mici;

-maximizarea profitului.

Pentru determinarea situatiei de echilibru se poate utiliza una din urmatoarele metode:

Metoda grafica si cea analitica.

Bugetul producatorului si preturile pietei pentru resurse determina cantitatea resurselor

achizitionate. Aceasta dependenta poate fi exprimata cu ajutorul ecuatiei constringerii bugetare a
producatorului- izocostul:

TC=Pl*L+Pk*K(l,L-munca;k,K-capital;P-pret)

Izocuantele sau curbele de productie constant reprezinta ansamblu combinatiilor de factori de

productie care permit obtinerea aceluiasi nivel de productie.Ansamblu de izocuante ce pot fi
inscrise pe acelasi system de axe formeaza o harta a izocuantelor.
Caracteristicile dreptei izocost:

1.izocuantele sunt curbe descrescatoare, convexe in raport cu originea si nu se intersecteaza;

2.pe acelasi system de axe putem reprezenta o dreapta izocost care uneste toate combinatiile
factorilor cu acelasi cost;

3.dreapta izocostului poate fi modificata in timp;

4.panta dreptei izocostului semnifica posibilitatea de substitutie a factorilor de productie.

L
TC1 TC2

Linia izocostului reprezint toate combinaiile posibile de factori de producie ce determin

acelai nivel total al costului. n rezultatul contrapunerii curbei izocuantei produciei cu linia
izocostului vom gsi alegerea optimal a productorului demonstrat grafic n punctul de
tangen a izocostului cu izocuanta. Aici se minimizeaz costurile de producie.

n punctul de tangen PL/PK=MRTS=MPL/MPK=>condiia de optim a productorului

MPL/PL=MPK/PK.

Proprietile particulare a liniei izocostului:

1) PL, PK se modific (sau)=>se modific CT

TCmin TCmax L
2) PK constant PLsau

3) PL constant PK sau

Echilibru optim al producatorului reprezinta acea stare a productiei cind se obtine max de
productie la un nivel min al costului de productie.In interpretarea grafica, echilibru
producatorului se atinge atunci cind panta izocuantei e tangenta la dreapta izocostului:aici
costurile d productie a firmei sunt minime pentru volumul dat de productie.

Conditia de echilibru optim al producatorului poate fi reprezentata prin ecuatia:

MRTSLK= MPL/MPK=PL/PK pentru Q constant.

Pentru asigurarea majorarii eficentei productiei fiecare factor de productie trebuie utilizat pina la
limita egalitatii produsului marginal cu pretul factorului dat. Astfel, conditia maximizarii
venitului producatorului:

MRL/PL=MRK/PK=...=MRx/Px=1 (unde MR-venit marginal,P-pretul resurselor).

Starea de echilibru e optima pentru producator.Din aceste considerente raportul preturilor si

productivitatii marginale a factorilor de productie are un rol decisiv in determinarea cererii
pentru resursele economice.

36.Costurile de productie(prezentare grafica) in perioada scurta de timp.

In economie, timpul este considerat ca una din variabilele extrem de importante. De aceea, in
abordarea problemelor economice, este absolut necesar sa fie clarificata semnificatia ce i se
atribuie perioadei de timp in fiecare caz in parte.In general, atunci cind avem in vedere costurile
de productie, prin termen scurt intelegem perioada de timp de-a lungul careia unele cheltuieli
ramin fixe, independent de felul in care evolueaza cantitatea de bunuri produse. In mod analog,
prin termen lung se are in vedere perioada de timp, suficient de mare, in care toate costurile
variaza odata cu schimbarea volumului productiei. Fireste, daca analizam aceasta situatie in
termeni calendaristici, o perioada scurta de timp pentru o anumita firma s-ar putea dovedi a fi
mult mai lunga pentru o alta intreprindere. Totul depinde de viteza cu care diferitele costuri fixe
se transforma in costuri variabile.

Un criteriu important al evaluarii costului de productie pe termen scurt e dependenta lui de

volumul productiei. Termen scurt reprezinta perioada de timp in care firma,de regula,nu poate
modifica dimensiunile incaperilor sale,nici cantitatea utilajului.

Dupa acest criteriu deosebim:

-costul fix(CF)-cheltuielile ce nu depind (independente) de volumul productiei obtinute,exista si

atunci cind nivelul productiei e nul si includ:costul utilajului,dobinzile la
credit,amortizarea,salariu personalului administrativ;

-costul variabil(VC)-reprezinta cheltuielile ce se modifica in acelasi sens cu volumul productiei

obtinut si include: cheltuielile pentru materia prima,materiale,combustibil,salariul muncitorilor.

In ansamblu,costul de productie fix si variabil formeaza costul total(global) (TC),adica cheltuieli

nominale totale necesare pentru a obtine un anumit volum de productie (Q):

TC=FC+VC, TC=f(Q)

Pe termen scurt, firma poate modifica marimea resurselor variabile,dar neaparat cu evidenta
dinamicii productivitatii lor.

Pe masura atragerii resurselor variabile suplimentare si apropierii de volumul optim de productie

poate fi observata economia relativa a costurilor variabile.Dar majorarea in continuare a
cantitatii resurselor determina intrarea in functiune a legii randamentelor descrescatoare: se
observa cresterea VC si respectiv ,cresterea TC. Aceasta face ineficienta majorarea ulterioara a
volumul de productie.

In analiza comportamentului producatorului se utilizeaza pe larg evaluarea costurilor de

productie pentru o unitate de productie: costurile medii si marginale.

Costul marginal (MC) reprezinta sporul de cheltuieli totale necesare pentru obtinerea unei unitati
suplimentare de produs si se va calcula dupa formula:

MC=^TC/^Q ;

MC=^VC/^Q=dVC/dQ.

Costul mediu (AC) reprezinta raportul dintre costul total si productia obtinuta(costurile pentru
fabricarea unei unitati de produs):
AC= TC/Q

Costul mediu are importanta primordiala pentru confruntarea cu preturile pietei si determinarea
gradului de rentabilitate a firmei.

Costul total mediu e alcatuit din cost variabil mediu si cost fix mediu, in functie de aceleasi
criterii care stau la baza impartirii costurilor totale:

AVC=VC/Q;

AFC=FC/Q

Exista o legatura strinsa intre costul mediu si costul marginal in sensul ca,curba costului marginal
taie curba costului mediu exact in punctul sau de minim.

Corelarea costurilor medii si marginale e urmatoarea:

-daca MC<AC,ultimul scade (AC descrescatoare);

-daca MC>AC,ultimul creste (AC crescatoare);

-daca MC intersecteaza curba AC in punctul sau minimum.

La minimizarea AC,cind MC=AC,se realizeaza volumul optim de productie e egal cu 4 unitati,

ACmin egal cu 38.

37.Costurile de productie(prezentare grafica) in perioada lunga de timp.

Perioada lung reprezint timpul n care sunt posibile modificri n scara produciei pe baza unui
mod tehnologic de capital intensiv (multe maini i puini muncitori) i/sau a unui mod
tehnologic de munc intensiv (muli muncitori i puine maini). Pe termen lung, evoluia
costurilor este determinat de economiile de scar, de concentrarea produciei.

Tendina logic a funciei respective se explic n principal prin efectele diferite pe care le au
anumite elemente ale costului (fixe, variabile, directe, indirecte) asupra dinamicii generale a
costului. Astfel, n timp ce costurile fixe rmn neutre fa de evoluia produciei, cele variabile,
fa de o asemenea evoluie.

Maximizarea profitului i minimizarea costului. Orice firm care caut s-i maximizeze
profiturile pe termen lung trebuie s aleag metoda cea mai eficient din punct de vedere
economic, adic metoda ce produce rezultatele sale de producie la cele mai mici costuri posibile.
Aceast ipotez a maximizrii profitului se numete minimizarea costului. Din multitudinea de
alternative, firma care urmrete maximizarea profitului va alege modul cel mai costisitor de a
produce, indiferent ce producie specific alege.

Pe termen lung,firma poate modifica toti factorii de productie,optimiza volumul productiei cu

evidenta efectului economiilor de scara. Pentru adoptarea deciziilor eficiente firma trebuie sa
evalueze si perspectivele influentei proceselor investitionale,dar si sa modifice condiiile in care
se decide sa actioneze. Drept caracteristica de sinteza a activitatii firmei se prezinta costurile
medii pe termen lung(LRAC).Ele caracterizeaza cele mai reduse costuri posibile pentru
productia volumului dat. Scopul firmei consta in extinderea productiei si reducerea costurilor
medii.Costurile pe termen lung sunt in raport reciproc cu costurile pe termen
scurt.Astfel,presupunem ca firma poate sa aleaga intre 3 dimensiuni posibile ale scarii de
productie; curbele costurilor medii pe termen scurt.

Daca factorii sunt divizibili, scara productiei poate fi schimbata; exista o infinitate de curbe pe
termen scurt-tot atitea cite niveluri de productie exista.Curba costului mediu pe termen lung
(LRAC) e asemanatoare unei curbe infasuratoare, reflectind nivelul cel mai redus al costurilor
specifice fiecarei scari de productie.Dinamica LRAC nu e uniforma.

Faza I: odata cu cresterea volumului de productie , costul mediu pe termen lung (LRAC)
descreste datorita actiunii efectului pozitiv al economiilor de scara (generat de: specializarea
productiei,utilizarea eficienta a tehnicii si tehnologiei,diminuarea nr. de lucratori, micsorarea
cheltuielilor pentru publicitate, marketing, in totalul cheltuielilor).

Faza II: LRAC e constant,adica cantitatea produsa creste in acelasi ritm cu cantitatea resurselor
utilizate; randamentele de scara fiind constante.

Faza III: LRAC creste,cantitatea produsa sporeste mai putin decit cantitatea resurselor utilizate;
randamentele de scara fiind descrescatoare,firma se confrunta cu dezeconomii de scara,ce duc la
aparitia problemelor de natura birocratica.

Costul marginal pe termen lung LRMC caracterizeaza sporul costurilor de productie pentru
producerea unei unitati suplimentare de bun. Intre dinamica costului mediu si a costului marginal
pe termen lung exista o corelatie determinata.

Astfel , costurile medii pe termen lung se reduc cind LRMC<LRAC; costurile medii cresc cind
LRMC>LRAC. Costurile medii sunt minime cind LRMC=LRAC, atunci cind curba LRMC
intersecteaza curba LRAC in punctul ei minim.

38.Notiune de uzura si amortizarea fondurilor fixe.

Elementul rectificativ uzura este modalitatea de transferare asupra valorilor de intrebuintare

nou create a valorii mijloacelor fixe prin includerea in cheltuieli de exploatare. Aceasta afectare a
cheltuielilor de exploatare se realizeaza intr-o perioada de cel mult trei ani in diferite forme in
functie de interesele agentului economic:

integral la darea in folosinta a mijloacelor fixe catre locurile de productie sau de folosinta;

esalonat, pe parcursul celor trei ani de exploatare. Aceasta esalonare se poate concretiza in
diverse variate:

in cote egale o anumita perioada de timp;

o cota de o treime in fiecare an de exploatare;

jumatate din valoarea mijloacelor fixe la intrarea in patrimoniu si jumatate din valoarea de
inventar la iesirea din patrimoniu;

la sfarsitul perioadei de exploatare etc.

Un aspect particular al determinarilor uzurilor il formeaza uzura sculelor, dispozitivelor si
verificatoarelor cu o destinatie speciala si a aparatelor de masura si control afectate proceselor de
serie cand uzura trebuie calculata si afectata cheltuielilor speciale, asupra cheltuielilor seriei
respective de produse, lucrari sau servicii.

Scoaterea din functiune a mijloacelor fixe este rezultatul deprecierii sale, datorate uzurii fizice si
celei morale:

1. Uzura fizica a mijlocului fix reprezinta pierderea treptata a proprietatii lui tehnice de
exploatare, ca urmare a folosirii productive si a factorilor naturali.

n afara deprecierii mijloacelor fixe, datorita uzurii fizice, acesta este supus si uzurii morale.

Cauza generala a acestei uzuri este progresul tehnic care, de regula, este insotit de cresterea
productivitatii. Deci, se poate spune ca uzura morala nu poate fi evitata. n puterea
intreprinderilor sta capacitatea de a reduce efectele negative, pierderile datorate acestei uzuri.

2. Uzura morala consta in pierderea unei parti a pretului de achizitie al utilajului, a valorii lui,
ca urmare a scoaterii din functiune inainte de termenul prevazut in proiectul de fabricatie, adica
inainte de a fi amortizat complet.

n literatura economica, uzura morala a mijloacelor fixe se mai numeste uzura involuntara. Ea ia
din acele pierderi de mijloace fixe din motive care scapa controlului intreprinzatorului si care
nu are de a face cu hotararile sale curente; de exemplu, ca urmare a unei schimbari a valorilor pe
piata, a uzurii prin invechire sau prin simpla trecere a timpului- (J.M. Keynes). n cea mai mare
parte, aceste pierderi involuntare se produc cu destula regularitate pentru a putea fi prevazute si
sunt, in general, incluse in pretul de cost al productiei prin cotele anuale de amortizare. Acestea
sunt sintetizate sub denumirea de cost suplimentar, adica surplusul uzurii scontate peste costul
de intrebuintare a mijlocului fix datorat uzurii normale.

Prevenirea unora dintre pierderile sub forma de uzura morala se realizeaza prin practicarea unor
cote anuale de amortizare, care sa includa efectele uzurii fizice, ca si pe cele ale uzurii morale a
mijloacelor fixe. Ca urmare, s-a ajuns la constituirea unor fonduri de amortizare care depasesc
necesarul de sume pentru reparatii si inlocuiri, ceea ce inseamna ca se constituie fondul de
inlocuire cu catva timp inainte de uzura fizica a mijlocului fix.

Desigur, principalul rol al amortizrii i uzurii este altul. La nfiinare, compania atrage resurse
pentru finanarea activitii sale, din care sunt procurate sau create imobilele, utilajele i alte
mijloace fixe, de care are nevoie compania pentru a funciona. Ulterior, n cadrul exploatrii lor,
toate aceste categorii de active i transmit valoarea produciei ntreprinderii. Ele nu sunt
consumate propriu-zis pentru producerea mrfurilor, ci se uzeaz fizic ca urmare a folosirii lor.
Unele categorii de active au o durat limitat de via conform prevederilor legislaiei, perioad
dup care urmeaz a fi nnoite (ca, de exemplu, licenele i alte active nemateriale). Cum n-ar fi,
durata de via a majoritii covritoare a activelor este limitat. i dup aceasta ele urmeaz a fi
substituite.Procedura contabil de amortizare prevede deducerea din valoarea activului amortizat
a valorii amortizrii anuale i trecerea sumei respective la cheltuieli. Amortizare este calculat
astfel, nct pn la uzarea complet a activului, valoarea lui iniial s fie trecut integral la
cheltuieli. Ca urmare a acestei proceduri, din valoarea total a profiturilor companiei este dedus
valoarea activului uzat. Dar n realitate, compania nu suport nici un fel de cheltuieli efective,
amortizarea i uzur sunt operaiuni pur contabile. n fluxurile financiare ale societii aceasta nu
se reflect.

Reluarea permanent a acestei micri reprezint rotaia capitalului, iar timpul necesar pentru
parcurgerea unui circuit complet reprezint durata de rotaie a capitalului.Scoaterea din funciune
este rezultatul deprecierii capitalului fix datorate att uzurii fizice ct i a cele morale a
acestuia.Prin uzura fizic a capitalului fix se nelege pierderea treptat a proprietilor lui
tehnice de exploatare ca urmare a folosirii productive i a aciunii factorilor naturali.

a capitalului fix, numit i uzur involuntar, const n deprecierea valoric, sau valoric i
tehnic nainte de uzura sa fizic deplin, datorit progresului tehnic.

O regul de mult practicat n activitatea ntreprinderilor din rile dezvoltate economic,

acceptat i de autoritile fiscale, const n stabilirea din momentul achiziionrii
echipamentului de producie a unor cote anuale de amortizare care in seama att de efectele
uzurii fizice ct i ale uzurii morale a capitalului fix. Volumul considerabil al capitalului fix
acumulat n economie a adus la constituirea unor fonduri de amortizare, care depesc cu mult
necesarul de cheltuieli pentru reparaii i nlocuiri.

Amortizarea reprezint expresia valoric a uzurii. Mrimea anual a amortizrii se determin

raportnd valoarea capitalului fix la durata normal de funcionare, n ani.

V V r + d
A= ; A=
T sau T

unde: A suma anual a amortizrii;

V valoarea iniial a capitalului,fix;

r valoarea rezidual, adic valoarea recuperat dup scoaterea din funciune a capitalului fix;

d cheltuielile fcute pentru scoaterea din uz a capitalului fix;

T timpul de funcionare a capitalului fix.

n practica economic se aplic mai multe metode de amortizare a activelor materiale imobilizate
(capital fix): metoda amortizrii constante sau proporionale; metoda regresiv i metoda
progresiv, etc.

n practica rilor se aplic, ndeosebi, metoda amortizrii constante sau proporionale. Ea

presupune calcularea amortizrii n mod uniform cu aceeai norm de amortizare pe ntreaga
perioad de funcionare a activelor imobilizate. n cazul amortizrii constante cheltuielile cu
amortizarea sunt repartizate egal pe ntreaga durat de funcionare (normat). Exemplu. Un
echipament valoreaz 60 000 lei, cu o durat de funcionare de 5 ani, va avea norma amortizrii
anuale de 20%. Astfel peste 5 ani amortizarea total (I-ul an 12000; al II-lea an 24000; al III-
lea an 36000; al IV-lea an 48000; al V-lea an 60000) va fi egal cu valoarea iniial a
echipamentului.

Metoda de amortizare regresiv se caracterizeaz prin scderea continu a normelor de

amortizare, pe msura creterii gradului de uzur. Amortizarea regresiv se calculeaz, fie prin
aplicarea unei norme de amortizare descresctoare asupra valorii iniiale, fie prin aplicarea
aceleiai norme de amortizare, nemodificat pentru ntreaga perioad, asupra valorii rmase din
fiecare an.

Norma de amortizare constant ce se aplic asupra valorii rmase se determin astfel:

N a= 100C,
Dn
unde: Na norma de amortizare;

Dn durata de funcionare normal;

C coeficientul de regresie.

Coeficientul de regresie are valori diferite n funcie de durata echipamentului: pentru durate de
funcionare pn la 3-4 ani, coeficientul este de 1,5; pentru durate de funcionare ntre 5-6 ani,
coeficientul este 2; iar pentru durate de funcionare peste 6 ani, coeficientul este 2,5.

Exemplu. Un echipament n valoare de 60 000 lei, cu o durat de funcionare normat de 5 ani va

avea o norm de amortizare anual egal cu 40%:

N a= 100C= 1002=40%.
Dn 5
Metoda de amortizare progresiv presupune creterea de la an la an a fondului de amortizare i
se bazeaz pe ideea c mijloacele de munc sufer o uzur tot mai accentuat pe msur ce se
apropie de limita de funcionare normat. Aceast metod are o aplicare restrns ntruct
presupune eforturi financiare mai mari tocmai cnd activele materiale au o productivitate mai
sczut.

n perioada actual, caracteristic pentru rile dezvoltate economic sunt, mai ales, schimbrile n
structura capitalului fix, sporind n ritm rapid ponderea echipamentelor cu grad ridicat de
amortizare, a celor care ndeplinesc funcii de reglare i control n cadrul proceselor de producie.

Aceasta se explic prin faptul c o economie modern i eficient se caracterizeaz printr-o tot
mai mare mobilitate i adaptabilitate la cerinele i exigenele progresului tehnico-tiinific.

39.Activitatea de ntreprinzator:esenta,formele,obiectul si subiectul.

ntreprinztorul reprezint persoana care iniiaz, singur sau n asociere, oafacere, asumndu-
i riscul de a investi capital n aceasta i responsabilitatea de aconduce i a
administra.ntreprinztorul trebuie s posede o serie de trsturi personale i abiliti.Analize
psihologice temeinice, avnd drept obiectiv determinarea tipurilor de persoane care au cele mai
mari anse de a deveni ntreprinztori, au evideniat principalele caracteristici de personalitate i
abiliti care au cel mai semnificativimpact asupra succesului firmelor.

energia, puterea de a iniia afacerea, de a nfiina ntreprinderea i ao conduce; aceasta

constituie resortul motivaional care permitentreprinztorului s-i nving teama de riscul
pierderii capitalului investit, s depeasc perioada extrem de dificil de munc intensi
epuizant specific nceputului afacerii;

cunotine de specialitate,care pot fi grupate n patru domeniiindispensabile ntreprinztorului:

cunotine tehnice, cunotine manageriale, cunotine de marketing i cunotine financiar-
contabile;

abiliti mentale, concretizate n inteligen, capacitate de analiz isintez, gndire creativ,

capacitate de conceptualizare;

abiliti de comunicare, care constau n capacitatea de a transmitemesaje orale i scrise clare,

sintetice, uor de neles;

abiliti privitoare la relaiile umane, care se concretizeaz ncapacitatea de a stabili i menine

relaii interpersonale bune, spiritsociabil, stabilitate comportamental etc;

capacitate decizional, care privete identificarea mai multor soluii pentru rezolvarea unei
probleme.

ntreprinderea este o unitate instituional de baz a economiei naionale care se caracterizeaz

printr-un gen specific de activitate, funcionalitate, organizare tehnologic, prin capacitatea de a
produce bunuri, de a se conduce i gestiona raional, precum i prin autonomia sa financiar.

ntreprinderea, ca celul de baz a economiei, este un rezultat al diviziunii sociale a muncii i al

autonomizrii proprietii.

Subiectii activitatii de intreprinzator sunt: individul, un grup de indivizi si statul.

Obiectul activitatii de inreprinzator reprezinta orice activitate economica din toate domeniile in
afara de ceea ce interzice legea.

Formele de realizare a activitatii de antreprenoriat:

-activitate individuala;

-activitate de grup;

-activitate de stat.

Asupra gradului de dezvoltare a ntreprinderii influeneaz urmtorii factori:

nivelul nzestrrii tehnice a ntreprinderii;

nivelul de calificare i mestrie a angajailor;

gradul de autonomie de care dispune ntreprinderea;

gradul de integrare a ntreprinderii n sistemul pieei interne i internaionale;

competena i flexibilitatea conducerii ntreprinderii;

 modul de realizare a factorilor de producie.

ntreprinderea ca unitate economic rspunde la ntrebrile fundamentale: Ce de produs? Cum i

ct de produs? Pentru cine de produs?, determinnd astfel volumul de factori de producie care
pot fi atrai n procesul de producie.

ntreprinderea ca unitate instituional are urmtoarele trsturi:

- ntreprinderea prezint o organizaie social, care cuprinde un ansamblu de activiti

umane, o comunitate de oameni ai muncii interaciunea crora contribuie la funcionarea
acesteia;

- ntreprinderea prezint un organism tehnico-productiv, care include un ansamblu de

mijloace materiale, tehnice i tehnologice, care contribuie la desfurarea activitii umane n
cadrul ntreprinderii;

- ntreprinderea reprezint un organism economic, care dispune de independen i

autonomie deplin i care particip la circuitul economic naional i internaional. Ea intr n
relaii cu alte ntreprinderi, desfoar un schimb de activiti, se aprovizioneaz, vinde, obine
mijloace financiare, pltete dobnd pentru credit, taxe, impozite etc.;

- ntreprinderea reprezint un organism dinamic, fiind influenat de progresul tehnico-

tiinific, de factori interni i externi;

- scopul final al ntreprinderii este obinerea profitului, care este principala prghie
economic i condiia de baz a funcionrii i dezvoltrii ntreprinderii.

Fiecare ntreprindere n procesul activitii sale economice, prin intermediul pieei, procur
mijloace de producie, for de munc, nfptuiete procesul de producie, realizeaz mrfurile
fabricate. n urma acestei activiti ntreprinderea i rentoarce cheltuielile bneti, ce sunt
destinate recuperrii mijloacelor de producie consumate i remunerrii muncii. Acest proces se
repet continuu i e numit circuit al capitalului ntreprinderii.

n procesul circuitului are loc transformarea consecutiv a capitalului din form bneasc n
form productiv, iar din form productiv n marfar. n procesul circuitului capitalul
ntreprinderii trece treptat prin trei etape: la prima etap are loc procurarea mijloacelor de
producie necesare i angajarea forei de munc, ce creaz condiii de organizare a produciei; la
a doua are loc procesul de consum productiv al mijloacelor de producie i a forei de munc,
ce se ncheie cu fabricarea mrfii; la a treia se realizeaz marfa produs i se transform n
bani. n fiecare moment dat capitalul ntreprinderii se afl n trei stri de existen: bneasc,
productiv i marfar. Formele bneasc i marfar ale capitalului funcioneaz n sfera de
circulaie i luate n ansamblu formeaz capitalul de circulaie. Forma productiv a capitalului
funcioneaz n sfera de producie i constituie capital de producie.

40.Firma:esenta, obiectivele,clasificarea.

Firma reprezinta un subiect economic autonomy, ce-si indeplineste functiile sale in mediul
economic extern, format de mediul natural,consumatori,furnizori,concurenti,structure statale si
alti agenti economici.Firmele reprezinta o organizatie sub o singura conducere si gestiune
financiara. Ele cuprind mai multe intreprinderi care efectueaza diverse activitati in mai multe
spatii economice.

Firma poate fi definit ca o entitate economic i social n care se produc bunuri i servicii
destinate pieei, n vederea satisfacerii nevoilor clienilor irealizrii de profit. Ea este constituit
dintr-un grup de persoane organizate potrivitanumitor cerine juridice, economice, tehnologice,
care concep i desfoar procese de munc, folosind un anumit capital.Firma este denumirea
generic pentru orice tip de organizaie uman. naccepiunea tuturor specialitilor firma este o
unitate de baz a economiei naionalea unei ri i a economiilor naionale ale mai multor ri
(firma multinaional),constituit cu scopul de a produce bunuri materiale sau de a presta servicii
necesareexistenei oamenilor.Firmele productoare de bunuri materiale denumite i firme de
producie, pot fi: firme industriale, firme agricole, firme de producie etc.Firmele prestatoare de
servicii por fi: firme comerciale, firme detransporturi, bnci etc.Ca unitatea de baz a unei
economii sau a unor economii, firma trebuie sreuneasc n cadrul ei mijloace tehnice i
tehnologice, un numr de angajai cu oanumit pregtire, resurse materiale i financiare. Pornind
de la acest aspect, firmaeste o organizaie tehnico-productiv, social i economic.

Potrivit ca organizaie social firma cuprinde un ansamblu de activiti umane cu o finalitate

bine determinat i care dau via tuturor elementelor tehnice,tehnologice i de alt natur. De
asemenea o firm i poate fixa unul sau mai multe obiective economice cum sunt:rentabilitatea,
creterea, calitatea etc. Obiectivele firmelor variaz n funcie de mrime , statut juridic i mediu
socio-politic.

Firmele pot fi clasificate dupa urmatoarele criterii:

1.dupa scopul final al activitatii:

-firme comerciale-scopul carora e maximizarea profitului a volumului de vinzare, a ritmului de

crestere;

-firme necomerciale-pentru prestarea serviiciilor sociale.

2.dupa forma de proprietate:

-firme private- firmele a cror baz juridic este proprietatea privat a capitalului;

-firme de stat- puterile publice, reprezentate prin stat sau colectiviti publice, dein proprietatea
asupra patrimoniului;

-firme mixte.

3.dupa apartenenta capitalului:

-firme nationale-a cror caracteristic esenial rezid n faptul ctotalitatea bunurilor pe care le
posed se afl integral n proprietateaunei persoane fizice sau juridice din statul respective;

-firme multinationale-caracterizate prin faptul c unitile componente idesfoar nemijlocit

activitile n cel puin dou ri, fiind proprietatea unui grup economic privat cu caracter
internaional;
-firme mixte-denumite i joint-venture sau firme conjuncte, internaionale,la a cror constituire
particip firme sau persoane fizice din dou sau mai multe ri, veniturile mprindu-se n
funcie de pondereacontribuiei fiecreia la constiturea capitalului social.

4.dupa profilul ramural:

-industriale;

-comerciale;

-agricole;

-financiar-creditare.

5. Clasificarea ntreprinderilor

n economia de pia contemporan exist o mare diversitate tipologic de ntreprinderi, care pot
fi grupate dup anumite criterii: a) dup gradul de rspundere patrimonial ntreprinderile pot fi
divizate n ntreprinderi persoane fizice i persoane juridice; b) dup obiectivul urmrit n
activitatea lor, exist ntreprinderi cu scop lucrativ sau nonlucrativ; c) dup forma de proprietate
se disting ntreprinderi private, publice sau mixte; d) dup ramura de activitate exist
ntreprinderi industriale, agrare, de transport etc.; e) dup dimensiunea lor (numrul de personal,
mrimea capitalului social i a cifrei de afaceri) se disting ntreprinderi mari, respectiv mici i
mijlocii; f) dup forma de asociere ntreprinderile pot fi divizate n societi pe aciuni, societi
cu rspundere limitat, cooperative, asociaii de ntreprinderi.

n dependen de condiiile social-economice n fiecare ar exist diferite forme de ntreprinderi.

n Republica Moldova n conformitate cu legislaia n vigoare exist urmtoarele forme
organizatorico-juridice de ntreprinderi:

1. ntreprindere individual este ntreprinderea care aparine unei persoane, cu drept de

proprietate privat, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comun.
ntreprinderea individual este prezent n astfel de domenii cum ar fi: activitile de ferm,
vnzarea cu amnuntul, construciile i serviciile pentru populaie.

2. Societate n nume colectiv reprezint o ntreprindere, aflat n posesiunea a dou i mai multe
persoane, care i-au asociat bunurile n scopul desfurrii n comun a unei activiti de
antreprenoriat sub aceeai firm n baza contractului de constituire ncheiat ntre acestea.
Societatea n nume colectiv se prezint n cadrul raporturilor de drept ca persoan fizic.
3. Societate n comandit reprezint o ntreprindere aflat n posesiunea a dou sau mai multe
persoane, care i-au asociat bunurile n scopul desfurrii n comun a unei activiti de
antreprenoriat sub aceeai firm n baza contractului de constituire ncheiat ntre acestea.
4. Societate pe aciuni, societate cu rspundere limitat reprezint ntreprinderi aflate n
posesiunea a dou i mai multe persoane juridice i (sau) persoane fizice, care i-au asociat
bunurile n scopul desfurrii n comun a unei activiti de antreprenoriat sub aceeai firm, n
baza contractului de constituire (de societate) i a statutului. Societatea pe aciuni i societatea cu
rspundere limitat poate fi de tip nchis sau deschis. Societatea pe aciuni i societatea cu
rspundere limitat sunt persoane juridice i poart rspundere pentru obligaiile asumate cu
ntreg patrimoniul lor
5. Cooperativ de producie este o ntreprindere aflat n posesia a trei i mai muli ceteni,
care i-au asociat bunurile n scopul desfurrii n comun a unei activiti de antreprenoriat sub
aceeai firm n baza statutului semnat de acetia. Cooperativa de producie este persoan
juridic i rspunde pentru obligaiunile asumate cu patrimoniul ntreprinderii.
6. ntreprindere de arend este ntreprinderea nfiinat de membrii colectivelor de munc ale
ntreprinderilor de stat (municipale) sau ale subdiviziunilor lor structurale ce se reorganizeaz n
scopul desfurrii n comun a unei activiti de antreprenoriat sub aceeai firm n baza
statutului i contractului de arendare a bunurilor statului (municipiului). ntreprinderea de arend
este persoan juridic i poart rspundere pentru obligaiile asumate cu patrimoniul
ntreprinderii.

7. ntreprindere de stat i municipal. ntreprinderea de stat se nfiineaz i se doteaz cu

bunuri de Guvern sau de organul administraiei de stat mputernicit pentru acest lucru.
ntreprinderea municipal se nfiineaz i se doteaz cu bunuri de organul de autoadministrare
local. ntreprinderea de stat i ntreprinderea municipal sunt persoane juridice i poart
rspundere pentru obligaiile asumate cu ntreg patrimoniul lor.

n Republica Moldova n conformitate cu legislaia n vigoare ntreprinderea are dreptul de a

constitui filiale i reprezentane cu drept de a deschide subconturi. Filial se consider
subdiviziunea separat a ntreprinderii care este situat n alt parte i care exercit unele din
atribuiile acesteia. Reprezentan se consider subdiviziunea separat a ntreprinderii care este
situat n alt parte i care apr i reprezint interesele ntreprinderii, ncheie n numele acesteia
tranzacii i nfptuiete alte aciuni de drept. Filialele i reprezentanele nu sunt persoanele
juridice. Acestora li se atribuie bunuri din patrimoniul ntreprinderii i activeaz n baza
regulamentului aprobat de ntreprindere. eful filialei (reprezentanei) este numit de ntreprindere
i activeaz n temeiul mandatului ce i s-a eliberat. Filialele au balane proprii care fac parte din
balana centralizat a ntreprinderii care le-a constituit. ntreprinderea poart rspundere pentru
obligaiile asumate de filiale i reprezentane, iar ultimele poart rspundere pentru obligaiunile
ntreprinderii.Statul creaz tuturor ntreprinderilor condiii juridice i economice egale de
gospodrire, garanteaz respectarea drepturilor i intereselor lor legitime, contribuie la
dezvoltarea concurenei libere, asigur posibiliti egale n utilizarea resurselor tehnico-
materiale, de munc, financiare i informative.

Concentrarea capitalului i integrarea ntreprinderilor duce la formarea ntreprinderilor mari

(businessului mare). ntreprinderile mari, n raport cu cele mici i mijlocii, au anumite avantaje:
ele pot aborda cu succes rezultatele progresului tehnico-tiinific; primesc credite privilegiate;
dispun de capital voluminos necesar pentru investiiile capitale; au posibilitatea de a se
aproviziona cu factori de producie deficitari n condiii avantajoase; dispun de resurse financiare
proprii i atrase . a. n acelai timp, ntreprinderile mari au i unele dezavantaje: ele n unele
cazuri contribuie la formarea monopolurilor; aceste ntreprinderi mai greu se acomodeaz la
cererea pieei; n ntreprinderile mari are loc restrngerea unor liberti i drepturi pe care
ntreprinderile mici i mijlocii le exercit (n astfel de ntreprinderi aceste liberti i drepturi sunt
cedate ntreprinztorilor i managerilor).

n economia de pia actual crete rolul ntreprinderilor mici i mijlocii (micul business) n
asigurarea consumatorilor cu mrfuri i servicii necesare. Avantajele micului business: pentru
formarea micilor ntreprinderi se cere capital relativ mic; rotaia capitalului n astfel de
ntreprinderi este accelerat; aparatul administrativ n aceste ntreprinderi este redus; aceste
ntreprinderi uor se adapteaz la modificrile cererii i ofertei pe pieele respective.
Dezavantajele micului business: ntreprinderile mici, de regul, nu pot regenera n ntreprinderi
mari; aceste ntreprinderi adeseori nu pot concura cu ntreprinderile mari; ntreprinderile mici nu
se bucur de faciliti n atragerea creditelor pentru investiiile capitale.

6.dupa dimensiuni(volumul vinzarilor,marimea capitalului,nr. Lucratorilor):

-mari;

-mici;

-mijlocii.

In economia contemporana se observa o interactiune majora dintre businessul mare si cel mic ,in
forma sistemului de franchising si practicii antreprenoriatului de venture.

Franchising-contract pentru dreptul de a utiliza marca de firma pe teritoriul determinat si in

domeniul dat.

Firme venture(inovationale)-organizatii comerciale ce sunt antrenate in cercetari stiintifice

pentru dezvoltarea si aplicarea lor ulterioara.

41.Formele organizatorico-juridice ale intreprinderii.Caracteristicile lor.

Intreprinderea reprezinta o unitate economica producatoare, un organism tehnico-economic si

social complex,destinat pentru productia bunurilor economice si prestarea serviciilor.

Autonomia intreprinderii include:

-independenta juridica: e inregistrata ca persoana juridica, are cont bancar; participa la circuitul
economic national si international; are proprietate individuala si poarta raspundere pentru
obligatiunile sale;

-separarea organizatorica: ca unitate tehnico-economica productiva,firma nu se supune nimanui;

-libertatea financiara si libertatea productiei.

Principiile realizarii activitatii de antreprenoriat:

1.realizarea activitatii din numele personal;

2.Raspunderea materiala personala pentru rezultatele activitatii;

3.Scopul activitatii-maximizarea profitului cu minimum de cheltuieli de pe urma realizarii de

productie ;

4.Implementarea in procesul de productie a realizarilor progresului tehnico-stiintifica

(inovatii,rationalizari,realizari).

Intreprinderea are 3 functii de baza:

1.functia economica-combinarea factorilor de productie ,realizarea procesului de
productie,realizarea activitatii spre micsorarea costului de productie, la crearea locurilor de
munca;

2.functia sociala- microclimat normal din punct de vedere psihologic;

3.functia ecologica- creareaunui sistem eficient pentru a preveni poluarea mediului ambiant care
apare in urma realizarii activitatii economice.

42.Rolul statului in economie. Cauzele si limitele interventiei statului in activitatea

economica. Functiile si politica economica a statului.

Interventia statului n economie nseamna participarea sa directa sau indirecta, prin politica
economica a autoritatilor publice centrale si a administratiei locale, la activitatea economica, la
rezolvarea problemelor economice si sociale, locale si nationale, cu ajutorul unor anumite
instrumente, prin masuri si actiuni concrete.

Forme de manifestare a rolului statului n economie:

a. Alaturi de firme private, care au o pondere dominanta n economia de piata, exista si un sector
public, care produce bunuri materiale si servicii, influenteaza raportul cerere-ofertasi formarea
preturilor. Sectorul publiccuprinde: servicii publice - posta, telecomunicatii, cai ferate, de
navigatie etc. El este producator, dar si consumator.

b. Rolul statului se manifesta prin instrumente de politica economica: politica monetara, de

credit, bugetara, fiscala, investitii etc.

c. Politica de control direct si/sau indirect asupra preturilor si veniturilor.

d. n domeniul protectiei sociale. Statul a devenit unul din principalii factori de bunastare.

e. Politica de protejare a concurentei.

f. Elaborarea de programe sau planuri de dezvoltare economica.

g. Importante sarcini n cadrul relatiilor economice externe.

Politica bugetara exprima conceptia si actiunile statului privind veniturile bugetare, caile si
mijloacele de mobilizare a acestora, utilizarea lor pe anumite destinatii, care sa serveasca
stabilitatii si dezvoltarii economice.

Continutul bugetului de stat-Bugetul de stat se prezinta sub forma unei balante economice n care
sunt prevazute si autorizate veniturile si cheltuielile anuale ale statului.

Veniturile au doua resurse principale:

a) fiscale;b) nefiscale.
b) Cheltuielile bugetare cuprind: cheltuieli de functionare a puterii publice, cheltuieli destinate
educatiei, culturii, stiintei, sanatatii, protectiei sociale, ordine publica, locuinte etc.
Politica bugetara pozitiva sau politica de relansare bugetara reprezinta acele masuri prin care
ncasarile si cheltuielile publice sunt orientate n directia cresterii economice, a diminuarii
inflatiei si altor factori de dezechilibru. Politica de relansare se concretizeaza n efecte multiple
sub denumirea de multiplicator; se disting trei tipuri de multiplicator:

a) de cheltuiala publica;

b) fiscal;

c) al bugetului echilibrat.

Politica fiscala a statului reprezinta o anumita conceptie a acestuia, precum si un ansamblu de

masuri si actiuni privind rolul impozitelor n sistemul veniturilor bugetare.

Veniturile bugetare din impozite sunt n dependenta de performantele economice: astfel, la o rata
de impozitare fixa, veniturile din impozite cresc atunci cnd venitul national creste si scad atunci
venitul national scade.

Programarea macroeconomica reprezinta una din modalitatile de interventie a statului n

economia de piata moderna, prin programe de dezvoltare pe un anumit orizont de timp, ce
cuprind obiective economice. Programarea economica poate fi:a)indicativa; b) incitativa.

Statul reprezinta o forma de organizare a varietatii politice si sociale, care a aparut n Europa n
epoca moderna.n analiza rolului economic al statului avem n vedere doua tipuri de abordari:

Statul n sens restrns avnd n vedere numai rolul administrativ central; veniturile si
cheltuielile autoritatilor centrale sunt evidentiate n bugetul de stat

Statul n sens larg n afara de rol administratilor centrale se are n vedere si rolul
administrativ locale si ale organismelor de protectie sociala care au un buget separat

Rolurile statului: de a asigura (securitatea statului) - statul jandarm

statul social (statul providential): rol de aparare; organizator al unor actiuni sociale

statul partener n economie si societate; obiectivul lui este de a actiona n folosul societatii si
de a asigura o corelatie ntre agenti privati si administratia publica
statul agent economic este component al mecanismului de functionare a economiei; asigura
o corectare sau completare a sectorului privat.

Functii specifice

stabilirea cadrului juridic si institutional al functionarii economiei

productia de bunuri si servicii de la opozitie minoritara pna la opozitia majoritara
asigura cresteri si dezvotarii economice prin promovarea unor politici economice
mentinerea coerentei de ansamblu a economiei asigurarea corelatiilor normale
dintre diverse ramuri de activitate; asigurarea dezvotarii echilibrate a economiei
redistribuirea veniturilor si participarea la repartitia finala a venitului national
statul are functie de redistribuire a veniturilor venitul national
determinarea si sprijinirea a relatiilor economico externe
 -Reglementare juridico - institutionala prin decrete, legi, reglementari administrative; se
stabilesc drepturi si obligatii a agentilor economici.
- Crearea de ntreprinderi publice

- Programarea, planificarea si prospective economice: ntocmirea de proiecte, strategii, planuri a

evolutiei viitorului economic

- Ansamblul deciziilor si actiunilor economice ale puterilor publice n vederea influentarii

functionarii si evolutiei economice. Din punct de vedere al politicilor economice guvernul este
singura autoritate care decide: tipul de politici economice, scopul de aplicare, masurile

Tipuri de politici economice

Politici de reglare ale economiei

Politici de stabilizare macroeconomic (limitarea cresterii preturilor; micsorarea inflatiei; trecerea la

masuri de deflatie)

Politici de relansare economice (stimularea productiei si reducerea somajului)

Politici restructurare (restructurarea pe ramuri)

Politici monetare (reglarea cantitatii de moneda emisa)

Politica ratei de schimb (a cursului valutar)

Politici bugetare (cheltuieli si venituri)

Politici sociale (stabilirea salariului minim)

Politici fiscale (impozite si taxe)

Politica veniturilor

Politici comerciale (ansamblul masurilor privind schimbari comerciale cu strainatatea: stimularea

exporturilor si restrictionarea importurilor)

Politica ratei de schimb valutar (modificarea ratei de schimb: devalorizarea monedei nationale;
deprecierea monedei nationale)

Politici demografice

Politici regionale

Bugetul de stat reprezinta cheltuielile si veniturile statului

Intervenia statului n economie are o component de baz, constnd n instituionalizarea

funcionrii pieei, prin organisme, legi i contracte, pe diferite arii, n sensul promovrii
funciilor economice ale statului, i anume: A. eficiena, n sensul coreciei unor eecuri ale
pieei; B. echitatea, n sensul atenurii inegalitilor; C. stabilitatea, n sensul reglrii jocului
ciclurilor economice n vederea reducerii inflaiei i a omajului i a promovrii creterii
economice.