LUCRARE PRACTICĂ 5

PARTICULARITĂŢILE MORFO-STRUCTURALE ALE

DINŢILOR TEMPORARI ŞI PERMANENŢI IMATURI
- implicaţii clinico-terapeutice-
5.1. PARTICULARITĂŢILE MORFOLOGICE ŞI DIMENSIONALE ALE
DINŢILOR TEMPORARI ŞI IMPLICAŢIILE LOR CLINICO-
TERAPEUTICE
Particularităţile morfo-structurale ale dinţilor temporari îşi pun amprenta
asupra patologiei şi asupra metodelor de tratament având, în consecinţă numeroase
implicaţii clinico-terapeutice:
• culoarea alb-lăptoasă a smalţului → se folosesc compozite mai deschise la
culoare sau CIS
• dimensiunea DT: mai mică (strat de smalţ şi dentină mai subţiri) → dificultăţi
în realizarea retenţiei cavităţilor; se poate deschide uşor camera pulpară →
cavităţi autoretentive
• forma:
- globuloasă (creastă cervicală vestibulară proeminentă şi constricţie pronunţată
la colet) → dificultăţi în adaptarea matricilor şi portmatricilor
- incisivii prezintă o formă asemănătoare cu cea a DP dar nu prezintă lobi de
creştere
- caninii prezintă o formă asemănătoare cu cea a DP
- molarii prezintă un număr variabil de cuspizi: M1 superior 3-4 (mv,dv,p sau
mv,dv,mp,dp), M1 inferior 4 (mv,dv,mp,dp), M2 superior 4 (mv,dv,mp,dp), M2
inferior 5 (mv, dl, centro-vestibular, lm,ld)
- feţele proximale sunt puternic convergente spre colet → dificultăţi în
adaptarea matricilor
- tuberculii suplimentari Zückerkandl de pe M1 şi Carabelli de pe M2 superiori:
→ zone retentive → carii → dificultăţi în adaptarea matricilor şi portmatricilor
• spaţierea fiziologică
- la incisivi → spaţierea fiziologică se manifestă după 4 ani
- la canini → spaţiu precanin la caninul superior şi retrocanin la caninul inferior
• contactele interdentare la molari: în suprafaţă dificultăţi în realizarea
extenziei preventive în cavităţile proximale
• camera pulpară:
- mai mare → evoluţie rapidă a cariei dentare cu deschiderea precoce a camerei
pulpare; în timpul prepararării cavităţilor se poate deschide accidental camera pulpară
- coarne pulpare lungi, ascuţite, foarte apropiate de suprafaţă → deschideri frecvente de
cameră pulpară în special la nivelul cornului mezio-vestibular
- golful camerei pulpare de la colet → risc crescut de deschidere a camerei pulpar
- înălţimea mică a camerei pulpare şi grosimea redusă a podelei a camerei pulpare →
risc crescut de a face perforaţii interradiculare
- comunicările pulpo-parodontale → trecerea infecţiei din camera pulpară în spaţiul
interradicular → abcesele au dimensiune şi localizare specifice (parulis)
18 PEDODONŢIE
• rădăcinile:

- DT sunt lungi şi subţiri → instrumentarea canalelor se face cu ace subţiri

pentru a nu periclita rezistenţa rădăcinilor; în cazul extracţiei, apexurile efilate,
frecvent, se pot fractura; dacă sunt lăsate pe loc se vor resorbi fiziologic
- DT au număr variabil de rădăcini: dinţii frontali sunt monoradiculari; M1
superiori pluriradiculari cu 3 rădăcini (mezio-vestibulară, disto-vestibulară,
palatinală); M1 inferiori pluriradiculari cu 2 rădăcini (mezială, distală)
- rădăcinile sunt divergente şi nu prezintă trunchi comun ca la DP
• canalele radiculare sunt:
- subţiri → tratamentul mecanic trebuie să se facă cu ace kerr file subţiri (15,20,25)
pentru a evita riscul de perforaţie şi fractură radiculară prin subţierea pereţilor
radiculari
- aplatizate în sens mezio-distal, în formă de panglică → tratament mecanic dificil
- prezintă canale accesorii în special pe măsură ce resorbţia radiculară avansează →
instrumentarea sistemului canalar complex (canale aberante, comunicări
intercanalare, pulpo-parodontale) este dificilă uneori chiar imposibil de realizat (în
special la M1 maxilar) → pulpotomie.

5.2. IMPLICAŢIILE CLINICO-TERAPEUTICE ALE

PARTICULARITĂŢILOR STRUCTURALE ALE DINŢILOR TEMPORARI
Smalţul
- mai subţire cu 30% mai mică faţă de cea a DP → avansarea procesului de carie
spre dentină este precoce şi rapidă
- are o grosime mică dar uniformă pe toată suprafaţa dinţilor 1 mm → evoluţia
rapidă a cariilor
- conţinut mineral şi de F mai mic ca la DP datorită perioadei scurte de maturare
posteruptivă → mai vulnerabili la carie
- este mai alb şi mai opac (conţinut mineral ceva mai mic) → culoarea materialelor
compozite se alege ceva mai deschisă
- mai permeabil şi poros aspect care creşte odată cu avansarea RR → mai
vulnerabili la atacul carios
- smalţ aprismatic la suprafaţa dinţilor (predomină elemente organice) →
demineralizarea acidă se face dublu ca timp
- orientarea prismelor de smalţ este verticală la marginea incizală, vârful cuspizilor;
oblică pe feţele proximale şi aproape orizontală la colet cu o direcţie uşor spre
ocluzal → nu este necesară bizotare
- linia neonatală (zonă de minimă rezistenţă reflectând o perturbare a mineralizării
datorată efortului efectuat de organism în momentul naşterii) → zonă de minimă
rezistenţă unde apar frecvent carii
Dentina
- grosimea dentinei este cu 30% mai mică faţă de la DP, de 1-2 mm cu excepţia
zonei ocluzale centrale unde este ceva mai mare (datorită unei concavităţi camerei
pulpare) → cavităţile se pot face mai adânci în zona centrală
- dentina este mai permeabilă, permeabilitate care creşte odată cu avansarea RR →
excavarea dentinei permeabile este mai uşoară
-
Particularităţile morfostructurale ale dinţilor temporari 19

- dentina mineralizată postnatal este mai puţin densă şi are aspect granular → este
mai accesibilă excavaţiei
- diametrul canaliculelor dentinare este mult mai mare spre JSD decât spre pulpă →
propagarea procesului carios se face rapid de la suprafaţă spre profunzime
- toate particularităţile enumerate au următoarele implicaţii clinice →
vulnerabilitate crescută şi precoce la carii şi evoluţia rapidă a acestora în suprafaţă
şi profunzime
Cementul
- cementul este mai subţire prin reducerea numărului de celule faţă de DP → caria
se grefează şi avansează mai rapid
- cementul este mai puţin dens → aderenţa gingiei pe dinte se pierde mai uşor şi
apar carii rapid
- relaţia cement-smalţ este diferită faţă de la DP cu trei variante: 60% cementul
acoperă smalţul; 30% spaţiu (dentina expusă); 10% smalţul acoperă cmentul →
carii de colet în zona dentinară expusă
Pulpa
- pulpa are aceiaşi structura cu cea de la DP: celule, fibre, vase, nervi
- modificările regresive pulpare din etapa de resorbţie radiculară, diferenţele în
distribuţia şi numărul elementelor nervoase şi depunerea de dentină secundară →
explică de ce DT sunt mai puţin sensibili faţă de ei permanenţi.
Parodonţiul marginal
- epiteliul gingival şi al mucoasei orale este mai subţire → gingia este mai roşie
pentru că transpare corionul bine vascularizat
- marginile gingivale sunt mai rotunjite ajungând până la convexitatea coroanei
- papilele gingivale sunt voluminoase şi rotunjite ocupând ambrazura cervicală
- gradul mai mare de hidratare al gingiei → explică consistenţa sa mai moale
- textura gingiei este mai netedă (coajă de portocală la adult)
- adâncimea şanţului subgingival este mai mare (2,1 faţă de 1,6 mm până la 3-4mm)
- ligamentul periodontal este mai lat şi mai lax (conţine o mai mică densitate de
fibre) → exteriorizare caracteristică a abceselor interradicular pe suprafaţa
rădăcinii
- osul alveolar mai spongios şi mai puţin mineralizat → osteite alveolare precoce,
cantitate mai mică de anestezic.
Implicaţia clinică a acestor particularităţi → nivelul plăcii bacteriene nu se
corelează cu gradul de afectării gingivaleă (gingivita) la copil ; placa se formează mai
repede faţă de răspunsul inflamator al gingiei care este mai lent, mai redus şi tranzitor
(gingivitele apar şi dispar uşor), caracterul distructiv apărând extrem de rar la copilul
mic.
 20 PEDODONŢIE

5.3. PARTICULARITĂŢILE MORFO-STRUCTURALE ALE DINŢILOR

PERMANENŢI IMATURI
Particularităţile morfo-structurale ale DP în perioada de creştere influenţează
decisiv patologia prin carie şi tratamentul ei la aceste vârste.
Particularităţile morfologice
• morfologie ocluzală retentivă → accentuează retenţia plăcii
bacteriene în special în perioada cât dintele este în erupţie şi deci
este afuncţional → intensificarea igienei buco-dentare
• defecte de coalescenţă a cuspizilor sunt frecvent întâlnite la
pluriradiculari → evoluţia mai rapidă a proceselor de carie →
sigilare
• cameră pulpară este mare şi coarnele pulpare sunt mai aproape de
suprafaţă → se deschide mai uşor camera pulpară faţă de DP maturi
→ coafaj natural, tehnica excavaţiilor succesive
• rădăcină scurtă în formare are pereţii radiculari subţiri, la început
divergenţi spre apex, apoi paraleli şi în final devin convergenţi;
pereţii meziali şi distal cresc mai repede decât cei vestibulari şi orali
(pe Rx se observă doar pereţii vestibulari şi orali)
• canalele radiculare sunt largi → instrumentarea canalelor pretinde
o tehnică aparte
• apexul este deschis; Regiunea apicală este bine vascularizată şi are
un potenţial celular activ care contribuie în câţiva ani la edificarea
treimii apicale a rădăcinii şi închiderea apexului.
• periapical există un ţesut conjunctiv tânăr care contribuie la
edificarea apexului, chiar în absenţa pulpei vii prin diferenţierea de
celule de diferite origini producătoare, la nevoie, de os (osteoblaşti),
cement (cementoblaşti), dentină (dentinoblaşti), ţesut conjunctiv
(fibroblaşti). Zona pulpară terminală a rădăcinii are un mare grad
de autonomie funcţională care-i poate asigura funcţiile esenţiale,
chiar în condiţiile compromiterii restului structurilor pulpare
Particularităţile structurale
• smalţul este imatur posteruptiv încă 2 ani → vulnerabilitate la carie
→ intensificarea metodelor profilactice (corectarea igienei şi dietei,
fluorizări topice, sigilări)
• dentina prezintă canaliculi dentinari largi → permeabilitate crescută
a dentinei pentru germenii microbieni (favorizează apariţia cariei se
face precoce iar progresia ei este rapidă spre pulpă), pentru Ca(OH) 2
şi pentru monomerii RDC.
• cementul
Cementul secundar (osteocement) continuă să se formeze şi după intrarea în funcţie a
dintelui având rol important la închiderea orificiului apical
• pulpa de tip tânăr are o mare capacitate de apărare
- presiunea intrapulpară este păstrată constantă multă vreme prin eliminarea rapidă
a toxinelor şi a produşilor de degradare rezultată din inflamaţia pulpară
Particularităţile morfostructurale ale dinţilor temporari 21
- pulpa are mare capacitate de formare a dentinei de reacţie şi reparaţie
- zona terminală a pulpei este largă fiind cu atât mai largă cu cât dintele este mai
tânăr; ea are autonomie funcţională
Patologia prin carie
- patologia prin carie la DP tineri prezintă unele particularităţi faţă de cea de la
dintele permanent matur datorită structurii din momentul erupţiei şi a condiţiilor
de erupţie

- păstrarea vitalităţii pulpare este o garanţie a continuării formării zonei apicale prin
apexogeneză.
Tratamentul
- trebuie să exploateze la maximum capacitatea de apărare mare a pulpei cu
păstrarea vitalităţii pulpare
- selecţionarea de metode de tratament cât mai conservatoare pentru pulpă (coafaje,
pulpotomii, pulpectomie parţială)
- selecţionarea de metode de tratament pulpar vitale (desensibilizarea pulpei sub
anestezie)
- în cazul pierderii vitalităţii pulpare trebuie să fie selecţionate metode de tratament
care să menajeze ţesutul autonom din porţiunea terminală a rădăcinii → edificare
apicală.