Sunteți pe pagina 1din 18

Unitatea de învăţare 1. Asamblări filetate şi transmisii şurub-piuliţă

Cuprins

1.1. Introducere

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

1.3. Definire, caracterizare, domenii de folosire

1.4. Filetul. Mod de generare, clasificare, caracterizare

1.5. Parametri geometrici ai filetului. Caracterizarea principalelor tipuri de filete

1.6. Forţe şi momente în asamblările filetate şi în transmisiile şurub-piuliţă

1.7. Materiale şi tehnologie

1.8. Calculul asamblărilor filetate şi al transmisiilor şurub-piuliţă

1.81.

Forme de deteriorare

18.2.

Calculul şuruburilor solicitate de o forţă axială şi un moment de torsiune

1.8.3.

Calculul asamblărilor filetate solicitate transversal

1.8.4.

Elemente constructive

1.1. Introducere

Asamblările filetate sunt asamblări demontabile realizate prin intermediul a două piese filetate conjugate: una filetată la exterior (şurubul), cealaltă filetată la interior (piuliţa sau piesă cu rol de piuliţă). Transmisiile şurub-piuliţă sunt transmisii care, prin intermediul unei cuple elicoidale, transformă mişcarea de rotaţie în mişcare de translaţie, concomitent cu transmiterea unei sarcini. Cupla elicoidală este elementul determinant al transmisiilor şurub-piuliţă. Aceasta poate fi cu frecare de alunecare sau cu frecare de rostogolire (cuplă elicoidală cu bile).

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

După parcurgerea materialului acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili:

să înţeleagă importanţa utilizării acestor tipuri de asamblări/transmisii;

să identifice rolul acestor tipuri de asamblări/transmisii într-o maşină;

să identifice asamblările filetate, transmisiile şurub-piuliţa şi elementele componente ale acestora;

să înţeleagă şi să explice principalele elemente geometrice şi de calcul a transmisiilor de tip şurub-piuliţă;

să identifice tipul şurubului şi principalii parametrii ai unui şurub;

să identifice şi să determine solicitările şi valorile acestora asupra asamblării/transmisiei în ansamblu şi a fiecărui element în parte;

să proiecteze (dimensioneze/verifice) o asamblare/transmisie;

să înţeleagă şi să explice condiţiile tehnice şi tehnologice de funcţionare şi execuţie a unei asamblări/transmisii;

să reprezinte grafic (desen de ansamblu şi de execuţie) o asamblare filetată şi/sau o transmisie şurub-piuliţă.

9

Durata medie de parcurgere a acestei unit ăţ i de înv ăţ are este de

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 4-5 ore.

1.3. Definire, caracterizare, domenii de folosire

Asamblările filetate sunt asamblări demontabile realizate prin intermediul a două piese filetate conjugate: una filetată la exterior (şurubul), cealaltă filetată la interior (piuliţa sau piesă cu rol de piuliţă). Avantajele asamblărilor filetate sunt:

realizează forţe de strângere mari, cu forţe de acţionare relativ mici;

permit o demontare şi montare uşoare;

au un cost relativ redus datorită execuţiei în serie mare, în fabrici specializate, pe utilaje de înaltă productivitate;

asigură interschimbabilitatea, datorită standardizării şi tipizării pe plan naţional şi internaţional;

împreună cu sistemele de asigurare auxiliare dau o siguranţă ridicată în exploatare. Principalele dezavantaje, inerente, ale asamblărilor filetate sunt:

filetul este, prin forma sa, un puternic concentrator de tensiuni;

mărimea forţei de strângere nu se poate stabili precis;

necesită elemente suplimentare pentru asigurarea împotriva autodesfacerii. Asamblările filetate se regăsesc, în general, în componenţa oricărei construcţii mecanice, apreciindu-se că peste 60% din piesele unei maşini au filete. Aceasta face ca atenţia acordată studiului, calculului şi realizării asamblărilor filetate să fie deosebită, buna funcţionare a maşinilor sau instalaţiilor complexe fiind direct legată şi de realizarea asamblărilor filetate. Transmisiile şurub-piuliţă sunt transmisii care, prin intermediul unei cuple elicoidale, transformă mişcarea de rotaţie în mişcare de translaţie, concomitent cu transmiterea unei sarcini. Cupla elicoidală este elementul determinant al transmisiilor şurub-piuliţă. Aceasta poate fi cu frecare de alunecare sau cu frecare de rostogolire (cuplă elicoidală cu bile). Principalele avantaje ale transmisiilor şurub-piuliţă sunt:

transmit sarcini relativ mari;

funcţionează cu zgomot redus;

sunt sigure în funcţionare. Dezavantajele transmisiilor şurub-piuliţă sunt:

randamentul este redus în cazul folosirii cuplei elicoidale cu frecare de alunecare;

construcţia piuliţelor care preiau jocul dintre spire este complicată, ceea ce duce la costuri relativ ridicate.

1.4. Filetul. Mod de generare, clasificare, caracterizare

Filetul reprezintă elementul principal al şurubului şi piuliţei. De rezistenţa şi rigiditatea lui depinde siguranţa în funcţionare a transmisiei. Modul de generare a filetului. Prin înfăşurarea unui plan înclinat pe o suprafaţă directoare (cilindrică sau conică, interioară sau exterioară) se obţine o linie elicoidală numită elice directoare (fig. 1.1, a). Alunecarea unui profil oarecare, numit profil generator, în lungul elicei directoare, dă naştere unei urme numite spira filetului (fig. 1.1, b).

10

a b Fig. 1.1 Clasificarea filetelor În func ţ ie de destina ţ ie: filete

a

b

Fig. 1.1

Clasificarea filetelor

În funcţie de destinaţie: filete de fixare (la asamblări filetate); filete de mişcare (la transmisii şurub-piuliţă); filete de măsurare (la aparate de măsură); filete de reglare (pentru poziţionarea relativă a unor elemente din construcţia dispozitivelor sau maşinilor unelte).

În funcţie de numărul de începuturi: filetele cu un început (în general); cu două sau mai multe începuturi. Filetele cu mai multe începuturi (fig. 1.2) au un randament mai ridicat, dar există pericolul neîndeplinirii condiţiei de autofrânare. Deoarece pasul real p al unei spire se determină cu relaţia p = i p, în care peste pasul aparent al filetului şi i reprezintă numărul de începuturi, deplasarea axială corespunzătoare unei rotaţii complete (cursa) este mai mare.

În funcţie de sensul de înfăşurare a spirei: filete obişnuite, cu sensul

de înfăşurare dreapta (fig. 1.3, a; filete cu sensul de înfăşurare stânga (fig.

1.3, b), utilizate atunci când acest sens este impus de condiţiile de funcţionare.

În funcţie de sistemul de măsurare: filetele pot avea dimensiunile

măsurate în milimetri (de regulă, în construcţia de maşini); în ţoli (la

maşini din import şi la ţevi).

În funcţie de forma suprafeţei directoare:filete cilindrice (mai

răspândite); filete conice (când se impun condiţii de etanşare sau de compensare a jocurilor apărute datorită uzurii).

În funcţie de mărimea pasului filetului: filete cu pas mare; cu pas

ă rimea pasului filetului: filete cu pas mare; cu pas • Fig. 1.2 Fig. 1.3 normal;

Fig. 1.2

pasului filetului: filete cu pas mare; cu pas • Fig. 1.2 Fig. 1.3 normal; cu pas

Fig. 1.3

normal; cu pas fin. Filetele cu pas mare îmbunătăţesc viteza deplasării axiale la acţionare, dar există pericolul neîndeplinirii condiţiei de autofrânare. Filetele cu pas fin (utilizate ca filete de măsurare sau reglare) măresc rezistenţa tijei filetate, asigură îndeplinirea condiţiei de autofrânare (autofixare), dar micşorează rezistenţa spirei.

În funcţie de profilul generator al spirei filetului: filete triunghiulare, filete pătrate, filete trapezoidale, filete rotunde şi filete ferăstrău.

1.5. Parametrii geometrici ai filetului. Caracterizarea principalelor tipuri de filete

Filetele triunghiulare sunt utilizate la asamblări filetate, deoarece asigură o bună autofixare. Filetul metric (măsurat în milimetri) are profilul director un triunghi echilateral (α = 60 0 ), iar filetul Whitworth (măsurat în ţoli) are profilul director un triunghi isoscel (α = 55 0 ).

11

Fig. 1.4 În fig. 1.4 sunt prezenta ţ i parametrii geometrici ai filetului metric, parametri

Fig. 1.4 În fig. 1.4 sunt prezentaţi parametrii geometrici ai filetului metric, parametri care se regăsesc şi în definirea geometrică a celorlalte filete:

d, D - diametrul exterior al filetului şurubului (numit şi diametru nominal), respectiv piuliţei;

d 2 , D 2 - diametrele medii ale filetelor şurubului şi piuliţei, aceleaşi cu diametrul cilindrului pe a cărui generatoare plinul şi golul sunt egale;

d 1 , D 1 - diametrul interior al filetului şurubului, respectiv piuliţei;

p - pasul filetului, adică distanţa dintre două puncte omologe de pe două spire vecine;

H - înălţimea profilului generator;

H 1 - înălţimea efectivă a spirei filetului şurubului;

H 2 - înălţimea utilă, adică înălţimea de contact dintre spirele filetelor şurubului şi piuliţei;

unghiul profilului generator al filetului;

• β 1 , β 2 , β - unghiul de înclinare al spirei filetului corespunzător diametrului interior, diametrului mediu, respectiv diametrului nominal; în

calcule se utilizează unghiul β 2 , determinat cu relaţia (fig. 1.5)

β

2

= arctg

p

π d

2

.

cu rela ţ ia (fig. 1.5) β 2 = arctg p π d 2 . Fig.

Fig. 1.5

Filetele metrice se pot executa cu pas normal (simbolizate „M d”) sau cu pas fin (simbolizate „M dxp”). Fundul filetului şurubului (v.fig.1.4), poate fi drept sau rotunjit (utilizat în cazul unor sarcini dinamice, pentru

micşorarea concentratorului de tensiuni). Filetul Whitworth, destinat asamblării ţevilor, se execută cu pas fin, cu fundul şi vârful profilului rotunjite, fără joc la fundul filetului, asigurând o bună fixare şi etanşare. Se simbolizează „G d i ”, unde d i este diametrul interior al ţevii, în ţoli (pentru exemplificare, G 3/4 reprezintă filetul unei ţevi cu diametrul interior d i = 3/4"). Filetul pătrat este destinat transmisiilor şurub-piuliţă. Profilul filetului este un pătrat (α = 0 0 ) cu latura egală cu jumătate din mărimea pasului. Filetele pătrate sunt standardizate cu trei mărimi de paşi (mare, normal sau fin) şi se simbolizează „Pt dxp”. Filetul trapezoidal este destinat transmisiilor şurub-piuliţă. Profilul trapezoidal are unghiul la vârf α = 30 0 . Filetul trapezoidal cel mai frecvent utilizat la transmisiile şurub- piuliţă. Standardul prevede trei mărimi de paşi (mare, normal sau fin), simbolizarea fiind „Tr dxp”. Filetul rotund are profilul format din drepte racordate prin arce de cerc. Este un caz

12

particular al filetului trapezoidal, având vârful şi fundul profilului în arc de cerc. Prin aceasta se adaugă la caracteristicile filetului trapezoidal o rezistenţă sporită la oboseală. Se execută cu pas mare, normal sau fin, fiind simbolizat prin „R dxp”. Un caz particular al filetului rotund îl reprezintă filetul Edison, format numai din arce de cerc. Acesta se obţine prin deformarea plastică a pieselor cu pereţi subţiri şi este întâlnit cu precădere la instalaţii electrice. Filetul ferăstrău este destinat transmisiilor şurub-piuliţă. Profilul, cu flancul activ foarte puţin înclinat (3 0 ) şi cu flancul inactiv înclinat cu 30 0 , este o combinaţie a profilelor pătrat şi trapezoidal. Se recomandă pentru preluarea unor sarcini mari, cu şoc, care acţionează într-un singur sens (dispozitivele de strângere ale laminoarelor, construcţia preselor etc.). Standardul prevede trei mărimi de paşi (mare, normal sau fin), simbolizarea fiind „S d x p”.

1.6. Forţe şi momente în asamblările filetate şi în transmisiile şurub-piuliţă

La strângerea sau desfacerea asamblărilor filetate (fig. 1.6, a) şi la deplasarea într-un sens sau altul a unei sarcini cu ajutorul unei transmisii şurub-piuliţă (pentru exemplificare se consideră cricul cu şurub simplu, schematizat în fig. 1.6, b), asupra elementelor componente acţionează o serie de sarcini exterioare şi de legătură. Sarcina exterioară este un moment la cheie (moment motor) M m , determinat cu relaţia

M

m

=

F

m

L,

în care F m reprezintă forţa exterioară, care acţionează la capătul cheii (manivelei), iar L - lungimea cheii (manivelei). Datorită strângerii piuliţei, în asamblarea filetată apare o forţă axială F, care întinde şurubul şi comprimă piesele asamblate. O forţă axială F apare şi în transmisiile şurub-piuliţă, aceasta fiind sarcina de deplasat. Sub acţiunea forţei F, în asamblările filetate şi transmisiile şurub-piuliţă apar două momente rezistente:

M înş (deş) - momentul de înşurubare (deşurubare), care apare în cupla elicoidală datorită frecării dintre spire filetului de pe şurub şi de pe piuliţă;

M fr - momentul de frecare (pivotare), care ia naştere între piesa rotitoare (şurub sau piuliţă) şi suprafaţa pe care aceasta se sprijină. Echilibrul piesei asupra căreia acţionează momentul motor (piuliţa, în cazul asamblării filetate, respectiv şurubul, în cazul cricului cu şurub simplu – v. fig. 1.6, b) se exprimă prin relaţia

M m = M înş (deş) + M f .

ş urub simplu – v. fig. 1.6, b) se exprim ă prin rela ţ ia M

a

b

Fig. 1.6

13

Momentul de înşurubare. Momentul de deşurubare Modul de generare al filetului conduce la posibilitatea unei analogii a fenomenelor care au loc la înşurubare (deşurubare) cu cele de la urcarea (coborârea) unui corp pe un plan înclinat. Ipoteze: unghiul planului înclinat corespunde unghiului mediu de înclinare al spirei filetului (β 2 ); greutatea corpului de pe planul înclinat corespunde forţei axiale (F) care încarcă cupla elicoidală; unghiul profilului filetului α = 0 0 (corespunzător filetului pătrat).

Notaţiile din fig. 1.7 au următoarele semnificaţii:

H, H’ - forţa tangenţială care, aplicată la braţul d 2 /2, crează momentul de înşurubare, respectiv deşurubare şi este aceeaşi cu forţa care împinge în sus, respectiv în jos, corpul pe planul înclinat;

N - reacţiunea normală a planului înclinat;

F f - forţa de frecare, care se opune deplasării corpului pe planul înclinat (F f = μN, μ fiind coeficientul de frecare);

R – reacţiunea cu frecare (R = N + μN), care face unghiul ϕ cu normala N, ϕ = arctg μ fiind denumit unghi de frecare.

N , ϕ = arctg μ fiind denumit unghi de frecare. a Înşurubare - urcare b

a

Înşurubare - urcare
Înşurubare - urcare

b

c

Deşurubare - coborâre
Deşurubare - coborâre

Fig. 1.7

d

e

La urcarea corpului pe planul înclinat

=

La coborârea corpului pe planul înclinat

F = 0;

F + H + R = 0.

H

F tg

(β +ϕ)

2

F

= 0;

F

+ '+

H

R

= 0.

H' = F tg ϕ − β ⇒

2

(

)

M

ins

M

des

=

H

d

2

2

=

=

H '

d

2

2

F

d

2

2

tg

(

ϕ+β

2

).

=

F

d

2

2

tg (

ϕ−β

2

).

În cazul filetelor cu unghiul profilului α ≠ 0, forţa normală la profilul spirei este mai mare decât forţa axială (fig. 1.8). Forţa de frecare, determinată în funcţie de forţa normală, este

14

Fig. 1.8 frecare aparent μ′ , se determin ă cu rela ţ ia ϕ= '

Fig. 1.8

frecare aparent μ′, se determină cu relaţia

ϕ=

'

F f

= 2

F

2 cos

α

2

μ=μ '

F

, unde

'

μ=

μ

cos

α

2

reprezintă coeficientul de frecare aparent. Se observă că valoarea coeficientului de frecare aparent creşte cu mărimea unghiului α. Acest fapt determină utilizarea filetelor metrice (α = 60 0 ) ca filete de fixare. Unghiul de frecare aparent ϕ′, corespunzător coeficientului de

arctg

μ=

'

arctg

⎜ μ / cos

α ⎞ .

2

Generalizarea relaţiilor momentului de înşurubare şi a momentului de deşurubare

d

2

2

tg ( ϕ+β

'

2

),

d

2

2

tg

M ins

= F

M

des

dintre

dintre

= F

(

ϕ−β

'

Momentul de frecare

Suprafaţa de contact

piesa rotitoare

(şurub sau piuliţă) şi piesa pe care se sprijină este de forma unei coroane circulare. Ipoteze:

coeficientul

constant

de

frecare

este

(μ 1 = const.);

presiunea pe suprafaţa de contact este uniformă, adică

= const.

F

π

4

(

S

2

d

2

0

)

p =

2

Momentul de frecare elementar, corespunzător unei suprafeţe circulare elementare (fig. 1.9, a), este

dM

f

=

d F

f

Integrarea

r

pe

1

p dA r

1

întreaga

p

2

π

2

dr

r

suprafaţă

.

a

momentului de frecare elementar conduce la

M f

=

dM

A

f

2

= πμ

1

p

S

2

d

0

r

2

2

dr

=

π

12

μ

1

(

p S

3

).

M înş > M deş .

= π 12 μ 1 ( p S 3 − ) . M în ş >

d

3

0

).

a

M

f

=

Fig.1.9

1

3

μ

1

F

S

3

d

3

0

S

2

d

2

0

,

relaţia de calcul a momentului de frecare pentru cupla şurub-cupă fiind

M

f

=

1

3

μ

1

F

d

3

c

d

3

0

d

2

c

d

2

0

.

Ecuaţia de echilibru a piuliţei devine:

d

F

S

3

d

3

0

M

m

=

F

m

L

=

2

2

tg

(

ϕ±β ' + μ

2

3

)

1

1

S

2

d

2

0

.

Această relaţie permite determinarea unuia dintre cei trei parametri F, F m sau L, când se cunosc ceilalţi doi.

În cazul asamblărilor filetate, dacă se impune forţa la cheie F m şi lungimea cheii (L 12 d, la cheile fixe), rezultă forţa axială F (F 80 F m ), uneori impunându-se limitarea strângerii şurubului (prin utilizarea unor chei dinamometrice) pentru a evita pericolul ruperii tijei.

15

În cazul cricurilor, cunoscând sarcina axială de ridicat F şi considerând cunoscută forţa la manivelă F m (F m = 150…350 N), rezultă lungimea necesară a manivelei.

Condiţia de autofixare (autofrânare) Condiţia de autofixare (utilizată în cazul asamblărilor filetate) este condiţia ca sub acţiunea forţei axiale care încarcă asamblarea filetată aceasta să nu se desfacă singură. Condiţia de autofrânare (utilizată în cazul transmisiilor şurub-piuliţa) este condiţia ca să nu apară deplasări relative în cupla elicoidală a transmisiilor şurub-piuliţă sub acţiunea forţei axiale care o încarcă, în momentul în care nu se aplică nici un moment motor. Prin analogie cu cazul corpului pe planul înclinat, condiţia de autofrânare (autofixare) este aceea ca sub acţiunea greutăţii proprii corpul să nu coboare pe planul înclinat. Condiţia de autofixare (autofrânare) este echivalentă cu inegalitatea matematică M deş > 0, care conduce la ϕ> β 2 . La transmisii şurub-piuliţă, este absolut necesară verificarea condiţiei de autofrânare, deoarece la unele filete cu pas mare sau cu mai multe începuturi poate exista pericolul neîndeplinirii ei.

Randamentul cuplei elicoidale la transmisiile şurub-piuliţă

Randamentul se determină ca raport dintre lucrul mecanic util (L u ) şi lucrul mecanic consumat (L c ), adică η = L u /L c şi este criteriu de comparare a filetelor de mişcare şi a transmisiilor şurub-piuliţă, în general. Randamentul cuplei elicoidale se obţine cu relaţia

η

L

fara frecare

==

L

cu frecare

2

π

M

ins (

ϕ

′= 0)

2

π

M

ins (

ϕ

′≠

0)

=

2

π

F

d

2

2

tg

β

2

2

π

F

d

2

2

tg

(

ϕβ

2

′+

)

=

tg

β

2

tg

(

ϕ β

2

′+

)

.

Deoarece ϕ’ creşte cu valoarea unghiului profilului filetului, rezultă că filetele cu

flancurile înclinate au randamentul mai redus decât filetul pătrat (α = 0).

1.7. Materiale şi tehnologie

Materialele utilizate în construcţia elementelor asamblărilor filetate (şuruburi şi piuliţe) sunt din categoria oţelurilor, metale şi aliaje neferoase sau chiar nemetale (lemn, mase plastice). Alegerea materialului se face în funcţie de: mediul de lucru (temperatură, agenţi exteriori corozivi), solicitările principale (tracţiune, forfecare), condiţiile de solicitare (statice sau variabile), tehnologia şi costul de fabricaţie.

şuruburile şi piuliţele asamblărilor filetate se execută din oţeluri grupate în funcţie de caracteristicile mecanice principale. Pentru şuruburi, fiecare grupă de oţeluri este simbolizată prin două cifre despărţite de un punct (de exemplu 4.8, 6.6, 8.8). Cifrele informează asupra caracteristicilor mecanice minime impuse respectivelor materiale şi anume: prima cifră înmulţită cu 100 reprezintă tensiunea minimă de rupere la tracţiune, iar produsul celor două cifre multiplicat cu 10 reprezintă tensiunea minimă de curgere (pentru exemplificare, pentru grupa 4.8: R m = 4 100 = 400 MPa; R p 02 = 4 8 10 = 320 MPa). Pentru piuliţe, fiecare grupă de oţeluri este simbolizată printr-o cifră care, înmulţită cu 100, indică tensiunea minimă de rupere la tracţiune impusă materialului (pentru exemplificare, materialele din grupa 6 au R m = 6 100 = 600 MPa).

Şaibele plate se execută din OL 34, AUT 08 etc., iar şaibele Grower şi alte şaibe elastice se execută din oţeluri pentru arcuri OLC 55A, OLC 65A etc. La transmisii şurub-piuliţă se utilizează oţeluri de uz general pentru construcţii (OL 37,

16

OL 50 etc.), oţeluri carbon de calitate (OLC 35, OLC 45 etc.) sau oţeluri aliate pentru şuruburile de mişcare, în funcţie de condiţiile de funcţionare. Piuliţele de mişcare se execută din aceleaşi oţeluri cu şuruburile de mişcare sau din materiale mai slabe (bronz sau fontă). Tehnologia de execuţie a filetelor se alege în funcţie de seria de fabricaţie. La unicate sau în producţia de serie mică se recomandă filetarea cu filiera pentru şurub şi cu tarodul pentru piuliţă sau filetarea ambelor piese prin strunjire, cu cuţit de filetat. La serii de fabricaţie mari, filetarea se poate face pe strung (cu scule speciale: cuţit pieptene sau cuţit disc), pe maşini automate sau prin rulare. Rularea asigură atât o mare productivitate cât şi menţinerea continuităţii fibrelor materialului. La şuruburi solicitate variabil fundul filetului se rectifică sau se ecruisează prin rulare. Filetele de mişcare se execută prin strunjire sau, pentru productivitate mai mare, prin frezare. Pentru mărirea preciziei de execuţie, filetarea prin frezare poate fi urmată de finisare prin strunjire sau rectificare.

1.8. Calculul asamblărilor filetate şi al transmisiilor şurub-piuliţă

1.8.1. Forme de deteriorare

Formele de deteriorare ale organelor de asamblare filetate sunt ruperea tijei şurubului şi distrugerea filetului şurubului sau piuliţei. Cauzele ruperii sunt: oboseala materialului (datorită acţiunii unor sarcini variabile şi existenţei concentratorilor de tensiune), suprasarcini aplicate static, execuţia, montarea şi exploatarea necorespunzătoare a pieselor filetate. Distribuţia tensiunilor în lungul tijei şurubului unei asamblări filetate este prezentată în

fig. 1.10, luând ca referinţă tensiunea σ 0 din tija nefiletată. Ruperile apar, cel mai frecvent în:

zona primei spire a şurubului în contact cu piuliţa (65% din ruperi), această frecvenţă

Frecvenţa ruperilor, în % Fig. 1.10
Frecvenţa ruperilor, în %
Fig. 1.10

a ruperilor explicându-se prin distribuţia

neuniformă a sarcinii între spirele de contact şurub-piuliţă, prima spiră preluând aproximativ o treime din sarcină;

zona de trecere de la tijă la capul şurubului (20% din ruperi) datorită concentratorului

de tensiune trecere de diametru;

zona de trecere de la porţiunea nefiletată la porţiunea filetată a tijei şurubului (15% din ruperi) datorită concentratorului de tensiune

ieşirea filetului Transmisiile şurub-piuliţă ies din funcţiune, în special, datorită uzării flancurilor spirei filetului piuliţei. Preîntâmpinarea deteriorării organelor de asamblare filetate se face prin calculul de dimensionare-verificare la solicitările principale şi prin luarea unor măsuri tehnologice şi constructive pentru diminuarea concentratorilor de tensiuni.

17

1.8.2. Calculul şuruburilor solicitate de o forţă axială şi de un moment de torsiune

Calculul tijei şurubului

Această situaţie de solicitare a şuruburilor, frecvent întâlnită în practică, cuprinde şuruburile de mişcare în timpul funcţionării şi pe cele de fixare montate cu joc (în timpul montajului – v. fig. 1.12). Tija şurubului este solicitată la tracţiune sau compresiune, de către forţa F din şurub, şi la torsiune, de către momentul de torsiune M t , care poate fi moment de înşurubare M înş relaţia (1.1) şi/sau moment de frecare M f relaţia (1.3). Tensiunea de tracţiune (compresiune) se stabileşte cu relaţia

σ

t

,

c

=

4 F

π d

2

1

,

iar tensiunea de torsiune cu relaţia

τ =

t

M

t 16 M

t

=

W

p

π

d

3

1

.

Tensiunile de tracţiune (compresiune) şi torsiune acţionând simultan, se determină o tensiune echivalentă, după teoria a III-a de rupere, rezultând

2 2 τ tc , t
2
2
τ
tc ,
t

σσ

e

=

+= 4

2 2 ⎛ 4 F ⎞⎛ 16 M ⎞ t ⎜ ⎟⎜ + 4 ⎟
2
2
4 F
⎞⎛
16 M
t
⎟⎜ + 4
2
3
π
d
π
d
⎠⎝
1
1

,

unde M t poate fi momentul de înşurubare, momentul de frecare a piuliţei pe suprafaţa de aşezare sau ambele, în funcţie de schema structurală a mecanismului şurub-piuliţă, respectiv momentul de înşurubare pentru asamblările filetate solicitate axial. Dacă în relaţia (1.8) se înlocuiesc expresiile momentelor de înşurubare (v. relaţia (1.1)) şi de frecare (v. relaţia (1.3)) se poate scrie 4 F

σ =β

e

π d

2

1

= βσ ≤ σ

t

,

c

a t

,

c

.

Valorile medii ale coeficientului β sunt:

- β = 1,25 … 1,35 – când momentul de torsiune este cel de înşurubare sau ambele (la valori maxime);

- β = 1 … 1,1 – când momentul de torsiune este cel de frecare. Relaţia (1.9), cu luarea în considerare a valorii coeficientului β, permite calculul tijei

numai la tracţiune, dar cu o forţă majorată – numită forţă de calcul (F c = β F) – rezultând

4 β F 4 1,3 ⋅ ⋅ F σ == t 2 π d 2
4 β F
4 1,3
F
σ
==
t
2
π
d
2 π
d
1
1
pentru verificare şi
4
β
F
d =
1 ,
πσ
at

σ

at

,

pentru dimensionare.

Rezistenţa

admisibilă

σ at

se

importanţa asamblării, cu relaţia

σ =

at

R p 02

c

,

determină

în

funcţie

de

materialul

şurubului

şi de

în care R p 02 este tensiunea limită de curgere a materialului şurubului, iar c este un coeficient

de siguranţă, dependent de mărimea şurubului (la şuruburi mari valori mici iar la şuruburi

18

mici valori mari) şi de importanţa asamblării (cu atât mai mare cu cât importanţa asamblării este mai mare), cu valori c = 1,2 … 5.

Calculul spirei filetului

Calculul spirei filetului are ca scop preîntâmpinarea deteriorării spirelor filetului datorită

solicitărilor de strivire, încovoiere şi forfecare. Calculul spirei filetului se face pe baza următoarelor ipoteze simplificatoare:

sarcina axială exterioară F acţionează în axa şurubului şi se repartizează uniform pe cele z spire de contact dintre şurub şi piuliţă; sarcina ce revine unei spire F/z se repartizează uniform pe suprafaţa de contact a acesteia; se neglijează unghiul de înclinare al spirei filetului (β 2 = 0);

se neglijează unghiul profilului spirei filetului (α = 0). Solicitarea la strivire. În

aceste condiţii suprafaţa de strivire

a unei spire este o coroană

circulară, cu diametrul exterior egal

cu diametrul nominal al şurubului

d, iar diametrul interior egal cu diametrul interior al piuliţei D 1 (fig.

2

2

D

1

diametrul interior al piuli ţ ei D 1 (fig. 2 − 2 D 1 Fig. 1.11

Fig. 1.11

p

a s

,

1.11).

Tensiunea de strivire a spirei filetului de mişcare se determină cu relaţia

p

== Fz /

π

4

(

d

2

2

D

1

)

4

F

(

zd

π

)

respectiv numărul de necesar de spire, pentru piuliţa transmisiei şurub-piuliţa cu relaţia

z =

4 F

π

(

d

2

)

Dp

1

2

a s

=

5

10

,

în care p a s = 7 … 13 MPa, ţine seama de condiţia de neexpulzare a peliculei de lubrifiant din zona de contact spiră şurub spiră piuliţă. La asamblările filetate, nu mai este necesară verificarea spirei la strivire, înălţimea piuliţei, standardizată, fiind determinată din condiţia de egală rezistenţă. Pentru filetele de mişcare (transmisii şurub-piuliţă), dacă numărul necesar de spire a fost determinat din condiţia de strivire, verificările acesteia la încovoiere şi forfecare nu mai sunt (de regulă) necesare.

1.8.3. Calculul asamblărilor filetate solicitate transversal

După modul de montare al şuruburilor, asamblările filetate solicitate transversal se clasifică în: asamblări cu şuruburi montate cu joc şi asamblări cu şuruburi montate fără joc. Asamblarea cu şuruburi montate cu joc (fig. 1.12) transmite sarcina transversală de la o tablă la alta prin intermediul forţelor de frecare. Frecarea dintre table apare ca urmare a strângerii şurubului, forţa de prestrângere F 0 solicitând şurubul la tracţiune şi comprimând tablele. Asamblarea transmite corect sarcina transversală Q dacă aceasta este mai mică decât forţa de frecare dintre table F f , adică F f > Q. Forţa de frecare se determină cu relaţia F f = μ F 0 z i,

19

Fig. 1.12 4 1,3 F ⋅ 0 σ = ≤σ t a t 2 d
Fig. 1.12 4 1,3 F ⋅ 0 σ = ≤σ t a t 2 d
Fig. 1.12
4 1,3 F
0
σ =
≤σ
t
a t
2
d
iar pentru dimensionare
π
1
4
1,3 F
0
d
=
.
1
πσ
at

,

în care μ este coeficientul de frecare dintre table, z este numărul de şuruburi şi i este numărul de perechi

de suprafeţe

frecare

(i = 2, pentru asamblarea din figură). Rezultă forţa necesară de prestrângere pentru un şurub

de

F

0

= β

Q

μ zi

,

unde β este un coeficient supraunitar de siguranţă la alunecarea tablelor. Tija şurubului este solicitată la tracţiune de forţa de prestrângere F 0 , iar calculul se face luând în considerare şi solicitarea de torsiune care apare la montaj (v. cap. 1.1.6.2), relaţia de verificare fiind

Aceste asamblări necesită o precizie scăzută, în schimb rezultă şuruburi de dimensiuni relativ mari, fiind necesare şi strângeri controlate pentru obţinerea forţei F 0 Asamblarea cu şuruburi montate fără joc (fig. 1.13) foloseşte şuruburi speciale (denumite şuruburi de păsuire), cu tija nefiletată mai mare în diametru decât filetul şi prelucrată mai precis. Sarcina transversală Q se transmite de la o tablă la alta prin contact între acestea şi tija nefiletată a şurubului. Tija nefiletată a şurubului este solicitată la forfecare, iar la contactul tijă - table apare solicitarea de strivire.

la contactul tij ă - table apare solicitarea de strivire. Solicitarea de forfecare este principal ă

Solicitarea de forfecare este principală, verificarea efectuându-se cu relaţia

Fig. 1.13

τ

f

=

Q

4

Q

=

A

2

π D zi

0

≤τ

a f

,

în care z reprezintă numărul de şuruburi, iar i - numărul secţiunilor de forfecare (i = 2 pentru asamblarea din fig. 1.13). La dimensionare se stabileşte diametrul tijei nefiletate a şurubului

D

0 =

4 Q π τ zi af
4
Q
π τ
zi
af

în funcţie de care se alege un şurub standardizat. Rezistenţa admisibilă la forfecare τ af se alege în funcţie de materialul şurubului şi de tipul solicitării. Astfel: τ af = (0,2…0,3) R p 02 – pentru sarcini variabile şi τ af = 0,4 R p 02 – pentru sarcini statice. Tensiunea de strivire dintre table şi tija şurubului se calculează acceptând ca suprafaţă de strivire proiecţia suprafeţei reale pe un plan prin axa şurubului perpendicular pe direcţia forţei Q, rezultând relaţia de verificare

20

σ =

s

Q

Q

=

A

D l

0

min

z

≤σ

a s

,

în care l min reprezintă lungimea minimă de contact dintre tija şurubului şi table (l min = min(l 1 , l 2 )). Rezistenţa admisibilă la strivire se alege în funcţie de materialul piesei mai puţin rezistente (şurub sau table) σ as = (0,3…0,4) R p 02 . Şuruburile necesare în cazul acestor asamblări rezultă mai mici comparativ cu şuruburile asamblărilor cu şuruburi montate cu joc, dar tehnologia este mai pretenţioasă (tijele şuruburilor se rectifică, iar găurile de trecere se alezează).

1.8.4. Elemente constructive

Şuruburile cu cap se pot clasifica după forma constructivă a capului, tijei şi vârfului. Principalele forme constructive ale capului şuruburilor sunt prezentate în fig. 1.14, cel mai frecvent utilizat fiind şurubul cu cap hexagonal (fig. 1.14, a, b şi c), deoarece necesită cel mai redus spaţiu pentru manevrare – cu cheia fixă – la montare, respectiv la demontare.

j a d g k b e h c l f i
j
a
d
g
k
b
e
h
c
l
f
i

Fig. 1.14 La montări şi demontări repetate se utilizează şuruburile cu cap pătrat (fig. 1.14, d), deoarece suprafaţa de contact dintre capul şurubului şi cheie este mai mare şi se asigură o durabilitate ridicată a şurubului. Capul şuruburilor poate fi prevăzut cu prag intermediar (v. fig. 1.14, b) pentru micşorarea concentratorului de tensiuni reprezentat de trecerea de la diametrul tijei la capul şurubului sau cu guler (v. fig. 1.14, c), în cazul asamblării unor piese din materiale moi (lemn, aluminiu etc.), pentru micşorarea presiunii pe suprafaţa de aşezare. Când se impune un aspect estetic al asamblării, se recomandă utilizarea şuruburilor cu cap cilindric (fig. 1.14, e şi f), semirotund (fig. 1.14, g), semiînecat (fig. 1.14, h) sau înecat (fig. 1.14, i), care se introduc, de regulă, parţial sau total într-un locaş executat în piesa de asamblat. Şuruburile cu cap cilindric sunt prevăzute, pentru antrenare, cu hexagon interior (v. fig. 1.14, e) – în cazul unor forţe de strângere mari – sau cu crestătură pentru şurubelniţă (v. fig. 1.14, f) – în cazul unor forţe de strângere mici. La cele cu hexagon interior, rezistenţa cheii este mai redusă decât tija şurubului, eliminându-se astfel posibilitatea ruperii acestuia. Şuruburile cu cap semirotund, semiînecat şi înecat sunt prevăzute cu locaş (crestătură) pentru şurubelniţă obişnuită (v. fig. 1.14, g şi h), iar în cazul unor montări şi demontări frecvente, cu locaş pentru şurubelniţă în formă de cruce (v. fig. 1.14, i), acestea folosindu-se la dimensiuni mici şi forţe de strângere mici. La automobile se folosesc şi şuruburi cu cap cilindric cu locaş pentru şurubelniţă cu şase crestături (dispozitivele de închidere a uşilor). Pentru a nu permite rotirea şurubului, la strângerea piuliţei cu cheia, şuruburile cu cap bombat sunt prevăzute cu o porţiune cu secţiune de formă pătrată (fig. 1.14, j) sau cu o proeminenţă sub formă de nas (fig. 1.14, k), care deformează materialul piesei asamblate.

21

a b c d e a d Fig. 1.15 b e c
a
b
c
d
e
a
d
Fig. 1.15
b
e
c

Fig. 1.16

La forţe de strângere mici, se folosesc şuruburile cu cap striat (fig. 1.14, l), care se strâng cu mâna.

Forma tijei şuruburilor depinde de modul de montare şi de felul solicitării acestora, principalele forme constructive fiind prezentate în fig. 1.15. Tija şurubului (fig. 1.15) poate fi: a - filetată pe toată lungimea; b – filetată pe o porţiune, cu tija nefiletată egală în diametru cu diametrul nominal al filetului; c – filetată pe o

porţiune, cu tija nefiletată subţiată (şuruburi elastice); d – filetată

pe o porţiune, cu tija nefiletată îngroşată (şuruburi de păsuire); e – filetată pe o porţiune, cu tija nefiletată subţire şi lungă, prevăzută cu porţiuni de ghidare.

Forma vârfului şurubului poate fi: a – drept; b – conic; c – cu cep şi vârf conic; d – cu cep cilindric; e – cu

gaură conică. Aceleaşi forme constructive ale vârfului se pot întâlni şi la ştifturile filetate (fig.

1.16).

Ştifturile filetate au filet pe toată lungimea şi sunt folosite pentru a împiedică deplasarea relativă a două piese, ele fiind solicitate la

compresiune (fig. 1.16). Prezoanele (fig. 1.17) sunt şuruburi filetate la ambele capete şi se utilizează în cazul în care materialul piesei nu asigură o durabilitate suficientă filetului, la montări şi demontări repetate. Prezoanele pot avea tijă nefiletată de

acelaşi diametru cu tija filetată (fig. 1.17, a) sau mai mic (fig. 1.17, b), lungimea de înşurubare în piesă, fiind funcţie de materialul piesei

(oţel, fontă, aluminiu etc.).

b c a d e
b
c
a
d
e

Fig. 1.18

a b
a
b

Fig. 1.17

22

Şuruburile speciale, destinate unor situaţii specifice cuprind: şuruburile cu cap ciocan (fig. 1.18, a) şi şuruburile cu ochi (fig. 1.18, b), utilizate la dispozitive; inele de ridicare (fig. 1.18, c), utilizate la ridicarea şi manevrarea subansamblelor şi ansamblelor, cu ajutorul macaralelor; şuruburile pentru

fundaţii (fig. 1.18, d), utilizate pentru fixarea ansamblelor pe fundaţie, un capăt al acestora îngropându-se în betonul fundaţiei iar celălalt, fiind prevăzut cu filet pentru montarea unei piuliţe rămânând la suprafaţă; şuruburi autofilentante (fig. 1.18, e) pentru lemn, table etc. Piuliţele se execută într-o mare varietate de forme constructive, principalele forme fiind prezentate în fig. 1.19: a – hexagonale obişnuite; b – hexagonale cu guler; c – pătrate; d – crenelate, utilizate pentru asigurarea asamblării filetate cu şplinturi; e – înfundate, pentru

protejarea filetului; f – cu suprafaţă de aşezare sferică, pentru autocentrarea piuliţei pe şurub;

– canelate, pentru fixarea axială a inelelor de rulmenţi; h – cu găuri axiale, pentru strângere cu chei speciale; i – cu găuri radiale, pentru strângere cu chei speciale; j – fluture, pentru strângere cu mâna; k – striate, pentru strângere cu mâna. Şaibele (fig.

1.20) se folosesc pentru micşorarea presiunii pe suprafaţa de sprijin

a piuliţei, respectiv

a capului şurubului,

sau pentru aşezarea corectă a acestora, când suprafaţa de sprijin nu este

prelucrată

corespunzător (fig. 1.20, a) sau este înclinată (şaibe pentru profile I şi, respectiv, L – fig. 1.20 b şi c). Asigurarea asamblărilor împotriva autodesfacerii Deşi filetele şuruburilor de fixare (metrice, cu profil triunghiular) îndeplinesc condiţia de autofixare, sarcinile variabile şi

g

condi ţ ia de autofixare, sarcinile variabile ş i g a b Fig. 1.20 c Forma

a

b

Fig. 1.20

c

Forma A Forma B c a b d e f
Forma A
Forma B
c
a
b
d
e
f

g

h

i

j

Fig. 1.19

k

23

cu şoc, vibraţiile şi diferenţele de temperatură au ca efect reducerea frecării din asamblare şi autodesfacerea acesteia în timp; pentru a se evita acest fenomen, asamblările filetate se asigură suplimentar împotriva autodesfacerii. La baza soluţiilor constructive de asigurări, utilizate în construcţia de maşini, stau următoarele principii:

mărirea forţei de frecare dintre elementele asamblării; utilizarea de elemente suplimentare, care împiedică rotirea piuliţei faţă de şurub; deformaţii locale ale materialului şurubului şi/sau piuliţei sau aplicarea de adaos de material (de regulă puncte de sudură). Mărirea forţei de frecare dintre elementele asamblării poate fi obţinută prin mărirea forţei de apăsare axiale sau radiale, a coeficientului de frecare sau prin mărirea simultană a forţei de apăsare şi a coeficientului de frecare. Unul din cele mai vechi mijloace de asigurare îl constituie folosirea unei contrapiuliţe rigide (fig. 1.21, a) sau, în ultimul timp, a unei contrapiuliţe elastice. La strângerea cu cheia a contrapiuliţei, şurubul se alungeşte suplimentar, spirele piuliţei şi ale contrapiuliţei apăsând – în sensuri opuse – asupra spirelor şurubului (v. fig. 1.21, a), mărindu-se, în acest fel, forţa axială din asamblare. Contrapiuliţa este mai încărcată decât piuliţa (fig. 1.21, b), deci trebuie să aibă o înălţime mai mare; pentru evitarea inversării lor la montaj, piuliţa şi contrapiuliţa se execută