Mierea - alimentul natural minune

Ce este n definitiv mierea?

Ce altceva dect o substanta dulce, zaharoasa, elaborata de albine n urma prelucrarii n organismul lor a nectarului floral sau
extrafloral cules; prelucrare care se face prin intermediul unei diastaze speciale, respectiv a unui ferment solubil denumita
invertina.
ntr-o prima etapa a acestei misterioase si ndelungi metamorfoze, nectarul si pierde o parte din apa pe care o contine, 75-90%,
care este eliminata prin peretii gusii, chiar n drumul de ntoarcere al albinei la stup.
Intr-o a doua etapa, o parte din glandele gusii ncep a secreta o serie de fermenti specifici, care supun nectarul unor
transformari specifice.
Intr-o a treia etapa, nectarul astfel modificat este predat de catre albinele culegatoare unor albine care n virtutea legilor
nescrise ale stupului, ndeplinesc doar sarcini interioare si, n a caror gusa suporta alte modificari de deshidratare sau
biochimice, si asta de mai multe ori, pna ce, n cele din urma, procesul de maturatie fiind ajuns la capat, iar apa ramnnd
doar ntr-un procent de circa 20%, nectarul a devenit n sfrsit miere, care este depozitata ca atare n camarutele hexagonale ale
fagurelui si capacita acolo, adica obturata cu ajutorul unui capacel de ceara.
Mierea - alimentul minune
Ce este asadar mierea, acest produs pe care albinele l elaboreaza cu atta truda?
Ce altceva dect un aliment natural, de prim ordin, care contine ntr-un procent de circa 75% un amestec de glucoza, fructoza si
mai putin zaharoza, iar n rest cantitati mici de protide si chiar de lipide.
Deci un aliment natural, continnd cantitati semnificative din toate vitaminele hidrosolubile, apoi esente parfumate din toate
florile: tei, salcm etc, ca si majoritatea sarurilor minerale, proprii materiei vii.
In acest sens, n miere avem fier, produs att de necesar pentru formarea hemoglobinei, pigmentul transportor al acestui
indispensabil gaz al vietii care este oxigenul; apoi Mn, Cu, CI, Si, Na, K, Ca, Al si Mg.
Toate aceste minerale provin din solul n care si are implantata radacinile planta al carei polen l vor culege albinele; si
plantele si albinele fiind, asadar, n esenta cai de comunicare dintre pamnt si om.
Mai mult dect att, continutul mineral al mierii reflecta fidel resursele minerale ale solului de origine, H. A. Shuette, de la
Universitatea din Wisconsin, SUA, facndu-ne experimental demonstratia, de continutul mineral al mierii ca Fe, Cu si Mn, de
exemplu, se gasesc n cantitate mai mare n mierea de culoare nchisa dect cea de culoare mai deschisa, fapt de care trebuie sa
tinem cont n ipoteza ca dorim sa beneficiem de proprietatile terapeutice ale sarurilor n cauza.
Trebuie sa retinem faptul, ca mierea reprezinta un aliment hipercaloric; unei sute de grame din acest produs revenindu-i n jur
de 335 calorii.
Sa retinem din acest punct de vedere faptul ca un kg de miere este echivalent sub raport caloric cu 1,680 kg carne de vaca, cu
50 de oua, cu 5,675 1 lapte si cu aproximativ 40 de portocale!

In paginile urmatoare, va invit sa cititi mai multe despre proprietatile miraculoase ale mierii de albine:

Despre proprietatile terapeutice ale mierii

Mierea de albine contine enzime: invertaza, amilaza, catalaza; acizi organici: lactic, gluconic; saruri minerale: fier, potasiu,
calciu, fosfor.
Stimuleaza pofta de mncare si faciliteaza digestia, mbunatateste activitatea inimii, ficatului, creste procentul de hemoglobina
din snge.
Are proprietati antibacteriene.
Continut energetic: 3000 kcal. /kg
Datorita naturaletei sale, mierea de albine cristalizeaza n timp. Aceasta nu i afecteaza calitatile. Daca se prefera lichida, se va
ncalzi moderat (max. 40C), pe baie de apa.
Mierea de asemenea reprezinta un aliment delicios si foarte util sanatatii. Poate fi consumata simplu sau sub forma de adaos la
ceai, lapte etc. sau la prepararea prajiturilor si altele.
Prin urmare miere se numeste orice sortiment de lichid dulce, cules, preparat si depozitat de albine n faguri.
In tara noastra, miere este un nume generic folosit pentru foarte multe sortimente de acest fel.
Din punct de vedere fizic, mierea este un lichid vscos care poate cristaliza foarte usor, partial sau total, capatnd n acest caz
consistenta solida din care poate fi readus la cea lichida prin ncalzire pna la 30C, temperatura care nu trebuie depasita,
pentru a nu i se altera calitatile, se stie ca temperatura din stupul albinelor este njur de 35C.
Starea fizica difera foarte mult dupa conditiile de pastrare - lichida, semisolida sau solida cristalizata si dupa conditiile de
conservare.

Compozitia chimica
Compozitia chimica difera nsa si mai mult de la un sortiment la altul, de la o recolta la alta, chiar de la un stup la altul.
Compozitia biologica ajunge sa difere chiar de la o zi la alta pentru acelasi esantion de miere n functie de conditiile de
conservare. In afara stupului acest lucru este foarte evident, dar chiar n interiorul stupului mierea poate diferi n functie de
diferitele ei grade de maturare.
Mierea folosita n consumul obisnuit rezulta ntotdeauna dintr-un amestec, mai mult sau mai putin omogen, de miere din mai
multe flori, din mai multe zile, din mai multe regiuni si adesea din mai multe recolte. Deci, n elaborarea mierii intervine o
dubla omogenizare: o prima omogenizare este produsa de catre albine la recoltarea, prelucrarea si depozitarea nectarului n
faguri, iar a doua o fac apicultorii la extractia mierii.
Pentru a limita acesti factori de variabilitate si de a evita falsificarea mierii, n fiecare tara s-au admis anumite norme de
identitate a compozitiei n care trebuie sa se ncadreze mierea pentru a fi socotita normala, buna de consumat.
1
Este evident ca pentru a deveni o stiinta, apiterapia trebuie sa-si creeze n primul rnd produse medicinale distincte de
produsele alimentare, medicamente reale constante, verificate si admise stiintific la nivel mondial si apoi metode proprii de
aplicare a lor.
Pna atunci, o prezentare medicinala a unui sortiment de miere, fie pentru consum, fie pentru tratament, ar trebui sa se faca n
borcane de sticla neutra, nchise ermetic, de culoare nchisa sau cu un ambalaj opac luminii, avnd pe eticheta: numele,
regiunea, recolta, anul, producatorul, compozitia, cantitatea, calitatea si termenul de valabilitate.
Numai astfel mierea ar fi mpiedicata sa se deterioreze pe parcursul strabatut de la stup la beneficiar si apoi la consumator.
In lipsa unor atari conditii stiintifice se lucreaza empiric cu un esantion de miere aproximativ necunoscuta, n care se
presupune existenta unor substante active.
In paginile urmatoare, va invit sa cititi mai multe despre proprietatile miraculoase ale mierii de albine:

Clasificarea tipurilor de miere

Numarul sortimentelor la miere depaseste chiar pe acela al sortimentelor de flori melifere, dar n general se admit trei mari
categorii de miere de albine:
mierea de nectar (floral sau extrafloral), mierea de mana si mierea de zahar industrial (aceasta este neadmisa ca miere naturala,
fiind socotita ca falsificata).
Sortimentele de miere de nectar au cea mai larga variabilitate dupa loc, dupa an de recolta si se mpart n trei categorii:
1. miere de nectar poliflora comuna
2. miere de nectar poliflora regionala (de munte, de fneata, de delta)
3. miere de nectar monoflorala (de tei, de salcm, de izma, de floarea soarelui etc.)
Sortimentele de miere
Categoriile de miere si sortimentele difera foarte mult ntre ele. Se pot deosebi fie prin nsusirile lor organoleptice (dupa
culoare, aroma si gust), fie dupa analize efectuate n laboratoare speciale. De aici deriva si usurinta cu care se poate lua drept
miere naturala o miere falsificata, necorespunzatoare alimentar si cu att mai putin medicinal.
La noi n tara, sorturile de miere monofiora de nectar, cele mai obisnuite, sunt: mierea de salcm, mierea de salcie, mierea de
trifoi si lucerna, mierea de tei, mierea de zmeura, mierea de hrisca, mierea de sulfina, mierea de mustar si ridichii, mierea de
brad, mierea de artar, mierea de facelia, mierea de stejar.
Dupa valoarea ei comerciala si indiciile organoleptice (de gust) este mpartita n doua categorii:
mierea de calitate superioara A - de salcm, de tei etc.
mierea de calitate inferioara B - de hrisca, de iarba neagra etc.
In fiecare tara nsa, aceste standarde difera

In piete, producatorii individuali vnd diverse sortimente de miere alimentara, prea putin controlata ca atare, deci cu nsusiri
medicinale cu totul echivoce. .
Asociati Crescatorilor de Albine din Romnia, ofera cteva sortimente de miere poliflora sau monofiora controlata dupa
STAS"-uri, dar numai cu valoare alimentara.
Din astfel de sortimente, o serie de preparate dietetice, cosmetice, medicinale si medicamentoase din miere si din produse
apicole.
Aceste preparate si remedii naturale se pot procura de la magazinele specializate.

Calitatile mierii depind n mod esential si de modul de conservare a acesteia.

Datorita caracterului ei organic complex, mierea trebuie pastrata numai n vase de sticla neutra, de culoare nchisa sau n vase
opace de ceramica, de metal smaltuit.
Mierea prin acizii sai slabi ataca metalele cu care intra n reactie, se modifica, se contamineaza de la ele, alterndu-se
progresiv.
Lumina inactiveaza o nsemnata parte activa din componenta mierii modificnd-o progresiv; la fel caldura si umiditatea.
Mierea contine substante active volatile ca arome, eteri etc, care se pierd prin expunerea la aer. Aceasta produce de altfel si alte
modificari, diminund valoarea mierii. De asemenea, mierea poate fi contaminata foarte usor de mirosuri straine, de praf sau
alte impuritati, de radiatii ionizante etc. Pentru a evita aceasta, vasul trebuie sa fie etans, nchis ermetic.
Mierea, n conditiile de mai sus, si poate pastra activitatea 6-12 luni fara a-si schimba prea mult compozitia si actiunile utile.
Chiar fara a controla aceste detalii, mierea poate sa se pastreze un timp mult mai ndelungat, dar numai cu valoare alimentara.
In paginile urmatoare, va invit sa cititi mai multe despre proprietatile miraculoase ale mierii de albine:

Mierea si zaharul
In secolul al XlX-lea s-a facut o echivalare total incorecta ntre zahar si miere, ele neavnd aproape nimic n comun, n afara
faptului ca ambele joaca rolul de ndulcitor.
Zaharul (zaharoza) este format dintr-o molecula de glucoza si una de fructoza, n timp ce mierea este o combinatie de aproape
o suta de substante organice, conform ultimelor studii, dintre care unele, cum ar fi hormonii de crestere sau enzimele, au o
mare complexitate, neputnd fi reproduse n laborator prin mijloacele actuale.

Apoi, efectele biologice ale consumului celor doua produse este fundamental diferit.
Mierea este un produs viu, natural, care poate fi consumat n mari cantitati, fara a produce tulburari de sanatate, n timp ce
zaharul este o substanta de semisinteza, care pe termen lung nu poate fi metabolizata de organism dect cu niste costuri
2
considerabile pentru starea de sanatate.
De pilda, din momentul n care a fost nlocuita mierea cu zaharul, numai frecventa cariilor dentare a crescut de patruzeci de ori,
iar cea a diabetului, de peste o suta de ori, n 150 de ani,

Dulciurile au devenit din delicatesa un aliment de baza pentru societatea de consum, ceea ce si explica multitudinea de
probleme de sanatate a omului modem, de la banalele migrene si sensibilitati, la infectii, la obezitate si tulburarile imunitare
grave.
Mult prea complexe si importante, efectele negative ale zaharului asupra sanatatii vor fi obiectul multor discutii.
Efectele mierii n terapie, att ca medicament de sine statator, ct si ca nlocuitor al zaharului, calitate n care are cele mai
puternice efecte terapeutice

Principalele tipuri de miere

Pe lnga efectele generale ale mierii, exista si proprietati particulare ale acesteia, n functie de provenienta sa:
Mierea de mana - este obtinuta de pe frunzele de fag, de frasin si de stejar. Are proprietati laxative mult mai puternice
dect celelalte tipuri de miere, are efect antiinflamator asupra tubului digestiv, favorizeaza eliminarea toxinelor din
corp.
Mierea de tei - are aroma cea mai placuta si cea mai puternica dintre toate tipurile de miere. Este recunoscuta drept
calmant psihic, somnifer, anafrodiziac.
Mierea de floarea soarelui - este cumva la polul opus fata de cea de tei. Are proprietati tonice psihice si tonice
generale, este afrodiziaca, stimuleaza imunitatea.
Mierea de salcm - se pastreaza lichida n mod natural, fiind foarte bogata n fructoza. Are, ca si cea de tei, proprietati
calmante psihice. Mai este recomandata drept calmant gastric, stimulent pentru activitatea cardiaca.
Mierea de brad si de alte conifere - este foarte rara randamentul de culegere al albinelor fiind unic. Are proprietati
exceptionale asupra plamnilor si sistemului respirator, beneficiind de proprietati antiinfectioase, expectorante,
antitusive si atunci cnd este consumata cu tot cu fagure, bronhodilatatoare.
Mierea de zmeura - face parte dintre asa numitele soiuri de padure. Are o culoare albicioasa, specifica, dupa care
poate fi
recunoscuta. Regleaza activitatea ovarelor, este rentineritoare, previne aparitia unor afectiuni ca osteoporoza,
sclerodermia.
Mierea de menta - este culeasa de albine din culturile de menta ntinse pe zeci de hectare. Se foloseste ca antitusiv,
bronhodilatator, calmant gastric, analgezic, antispastic.
Usureaza digestia, combate balonarea.
Mierea de trifoi - este obtinuta de albine, atunci cnd sunt tinute n pastorala, n preajma lanurilor cultivate cu soiurile
furajere ale speciei Trifolium repens.
Are o actiune diuretica foarte buna, ajutnd la eliminarea apei n exces din tesuturi si de asemenea, are o actiune
estrogena, adica ajuta la fixarea calciului n oase, iar la femei favorizeaza accentuarea caracterelor feminine si are
efect ntineritor puternic.
Mierea de mac - are un efect somnifer, antispastic si anafrodiziac (reduce excitabilitatea sexuala) puternic. Are adesea
o nuanta mai nchisa, din cauza ca are n compozitie si mici granule de polen de mac, care este negru la culoare.
Mierea poliflora - proprietatile sale difera foarte mult n functie de regiunea din care este recoltata. De exemplu,
mierea de la cmpie are o actiune antiseptica si sedativa mai puternica, spre deosebire de mierea poliflora din
regiunile muntoase nalte, la care efectul antiinfectios se adreseaza n special aparatului respirator, iar efectul sedativ
este nlocuit cu unul tonic nervos.
In general mierea poliflora este considerata cel mai complex tip de miere ca actiune terapeutica, ea nglobnd nectarul
de la cteva zeci, daca nu sute, de specii de plante medicinale si mprumutnd ceva din proprietatile terapeutice ale
fiecareia dintre ele.

Tratamente naturiste cu miere

Retete cu miere

Afectiuni cardiace

. Miere de albine (tei si salcam) - 3 lingurite pe zi.

. Capaceala (un amestec de miere, ceara si propolis),

care trebuie mestecata ca o guma, chiar dupa ce s-a
terminat mierea din ea, deoarece ceara intrata in
tractul digestiv are un puternic rol de lubrifiant al
vaselor de sange, ajutand in acelasi timp si la
optimizarea functionarii cordului.

. Laptisor de matca in amestec cu miere, care are

3
functii vasodilatatoare - 1 lingurita pe zi.
Afectiuni gripale

. Inhalatii cu ceara de albine: se aseaza pe ochiul

de aragaz o placa de tabla curata, pe care, dupa ce
s-a infierbantat, se pune cate o bobita de ceara de
marimea unui bob de grau.
Se va ridica un firicel de fum, pe care il vom inhala:
o inspiratie pe nas si una pe gura, pana la topire,
apoi se repeta inca de cinci ori.

. Tinctura de propolis 30%: se pun la radacina limbii

doua picaturi, cate una de fiecare parte.

. Gargara: se pun 30 de picaturi de tinctura de

propolis in concentratie de 30% intr-un pahar cu ceai
de galbenele sau de musetel. Se face o gargara cat mai
profunda si de durata, apoi se inghite solutia.

. In cazuri de nas infundat, rinite etc., se face un

amestec in parti egale (cate un varf de cutit) de
galbenele, coada-soricelului si rostopasca. Se
opareste o lingurita de plante cu 100 ml apa, apoi se
adauga trei picaturi de tinctura de propolis. Se
amesteca bine dilutia, apoi se pune in fiecare nara
continutul unei pipete, dar picatura cu picatura, in
asa fel ca operatiunea sa dureze circa 5 minute.

Afectiuni hepatice

In afectiunile hepatice se foloseste siropul de

rostopasca. Acest leac reface celulele hepatice. Se
pune sa fiarba un litru de apa - seara la ora 7- si
dupa ce da in cateva clocote, se adauga in el 5 grame
de rostopasca maruntita (uscata). Se acopera vasul cu
un capac si se aseaza la cald, intre perne, pana a
doua zi dimineata la ora 7. Atunci se strecoara si se
amesteca cu 200 g miere de albine, pana ce se dizolva
complet, si se pune intr-o sticla. Din ora in ora, se
ia cate o lingura (de lemn) de sirop, de zece ori pe
zi. Acest tratament se poate repeta doar dupa sase
luni.

Angina pectorala

. Sirop: ceapa rosie de Fagaras (care contine multa

biotina), in amestec cu miere de albine (de tei sau
salcam), suc de lamaie si suc de usturoi. Se lasa la
plamadit, intr-un litru de apa fiarta, timp de 2-3
zile, si apoi se consuma cate o lingurita de 3 ori pe
zi.
Insomnie
Se folosesc 100 g de ceapa data prin razatoare.
Se fierbe la foc mic 15 minute, intr-un vas acoperit.
Se lasa sa se raceasca putin, se stoarce, se strecoara
si la lichidul obtinut se adauga 50 grame de miere. Se
amesteca bine pana la omogenizare. Se bea caldut
(toata cantitatea), seara, inainte de culcare. Se
repeta pana la vindecare.

Prostatita

. Ceaiuri: urzica moarta, spin (1 gram la 200 ml

apa), busuioc, galbenele.
. Bai de sezut: tataneasa, musetel, galbenele.
. Ulei de dovleac: se ia cate o lingura seara, la
culcare.

4
. Produse apicole: polen, pastura (polen tratat de
albine cu acid lactic, pentru a-l conserva si pastra
pe timpul iernii), propolis mestecat circa 3-5 minute
(atentie la alergici, poate provoca pareze temporare),
supozitoare cu propolis.
Sunt indicate si masuri foarte severe de dieta
alimentara: trebuie eliminate din consum bauturile,
tutunul, cafeaua, condimentele, preparatele alimentare
iritante, sarea in exces, consumul exagerat de
lichide.

Reumatism

. Cataplasme: frunze de varza, paie de ovaz, argila,

cartofi cruzi taiati felii, hrean cu faina de mustar,
ceapa taiata marunt si amestecata cu ulei de in (sau
seminte fierte).
. Bai: frunze de frasin, fan, castan, radacina de
stuf, radacina de papura.
. Gimnastica medicala pentru intretinerea
musculaturii, care datorita durerilor se atrofiaza.
. Masaje cu produse apicole: miere cu otet de mere,
impachetari cu ceara, unguent pe baza de venin de
albine.
. Regim dietetic care sa elimine factorii de risc:
fumat, bauturi alcoolice, exces de sare, evitarea
spanacului si a steviei (care contin oxalati de
calciu) si inlocuirea acestora cu loboda si urzica.

Spasmofilie

Se iau 7 oua, de preferinta de la gaini crescute

acasa sau cele cu coaja rosie, si se aseaza intr-un
borcan de 0,800 kg. Peste ele se pune zeama de lamaie
pana se acopera totul. Se pune capacul si se lasa 7-8
zile. In acest timp, cu coada unei linguri de lemn se
mai agita usor. Dupa dizolvarea cojilor de oua in
zeama de lamaie, se trece lichidul prin strecuratoare.
In final, se strecoara si prin tifon, astfel ca raman
doar cateva mici resturi gelatinoase. Lichidul obtinut
se amesteca cu un litru de miere de albine naturala.
Din acest amestec se iau trei linguri pe zi.
(Tratamentul se face mai ales in lunile calendaristice
care contin in denumire litera R.)

Tuberculoza pulmonara

. Inhalatii cu tinctura de propolis 30% pusa in ceai

de busuioc, brad, pin sau menta.
. Pulverizatii cu tinctura de propolis: 50 de
picaturi in 50 g din ceaiul mai sus mentionat.
. Crema de propolis: 30 g propolis in 50 g miere de
tei sau de munte.
. Fagure de miere sau capaceala, mestecate pana la
consumarea totala.
. Usturoi (4-5 catei), consumat ca atare sau sub
forma de suc. Se indica consumul in paralel cu putina
slanina de porc si un pahar de bors.
. Regim dietetic: una pana la trei zile pe saptamana
se va tine un regim de cruditati. Sunt interzise
fumatul, consumul bauturilor alcoolice, al cafelei si
al condimentelor in exces.

Tuse banala

Se fierbe o lamaie la foc moale, timp de 10

minute. Prin fierbere, lamaia se inmoaie, astfel incat

5
se va obtine din ea o cantitate mai mare de suc si, in
acelasi timp, se inmoaie si coaja. Lamaia se taie in
doua si se stoarce bine intr-un pahar. La sucul
obtinut se adauga doua linguri de glicerina (din punct
de vedere farmaceutic, doua linguri echivaleaza cu 30
g). Amestecul se agita bine, apoi paharul se umple cu
miere. Daca avem un acces de tuse in timpul zilei,
luam o lingurita de sirop, dupa ce amestecam bine
continutul. Daca suntem treziti noaptea de tuse, luam
cate o lingurita de sirop la culcare si una noaptea,
cand ne trezim. Daca suferim de o tuse rebela, luam 6
lingurite de sirop pe zi si anume: dimineata dupa
sculare, inainte de pranz, dupa masa de pranz, la
cateva ceasuri dupa aceasta, apoi la cina si la
culcare. Pe masura ce tusea cedeaza, micsoram numarul
dozelor pe zi.

Tuse convulsiva

. Tinctura de propolis: intr-un pahar mic cu ceai de

ienupar se adauga 30 de picaturi de tinctura de
propolis. Se face gargara cat mai mult, apoi se
inghite.

. Miere de albine de tei: in acelasi tip de ceai se

adauga doua linguri de miere la o cana de 0,250 l si
se beau doua cani pe zi, cu sorbituri mici. (Atentie!
Este contraindicata la diabetici.)

. Capaceala: se mesteca pana la consumarea totala.

. Inhalatii cu ceara de albine: inhalatii cu ceai de

tei, menta, muguri de brad, busuioc si marar. Acestea
se realizeaza prin asezarea pe o cana de tabla a unei
palnii cu gura in jos si inhalarea aburului degajat.
Arsuri
Se unge partea vatamata cu miere naturala si se
acopera cu o bucatica de folie de plastic, dupa care
se pune un bandaj. Tratamentul se face dimineata si
seara, pe o perioada mai lunga. Inaintea fiecarui
tratament se spala pielea cu ceai de musetel sau de
tei.

Caderea parului

- Ceai (decoct) din: mesteacan (frunze, coaja sau

seva), tintaura, iedera, menta, patlagina si zeama de
lamaie.
- Zeama de ceapa si zeama de usturoi amestecate
cu miere de albine.
- Utilizare: in prima zi, dupa ce se spala parul
bine cu apa fierbinte, se maseaza pielea capului cu
ceaiul obtinut circa 10 minute. In a doua zi, se
foloseste la masaj a doua solutie.
De precizat ca masajul trebuie sa fie intens si
sa se faca pana se incalzeste pielea capului. Dupa
aceea trebuie invelit capul cu un prosop pana la
uscarea parului si disparitia efectului revulsiv.

Constipatie

. In fiecare dimineata, se bea - pe stomacul gol - un

pahar de apa calduta statuta (cel putin 24 de ore).
Dupa aceea, se mananca un mar ras amestecat cu doua
lingurite de miere si tarate cat cuprinde, pentru ca
preparatul sa ramana moale ca o crema. Excludeti din
alimentatie mezelurile, prajelile, conservele, painea

6
alba, zaharul, cafeaua, alcoolul, tutunul, carnea si
branzeturile fermentate. Bazati-va alimentatia pe
fructe si legume proaspete.

. In fiecare dimineata, pe stomacul gol, se ia o

lingurita de miere cu un pahar de apa minerala (nu
ceai), timp de o saptamana, pana se formeaza
obisnuinta.
l 1/2 kg de prune uscate se spala bine si se pun la
fiert (ca pentru compot). Dupa ce au fiert, se scot
samburii, iar pulpa rezultata se da prin masina de
tocat. Se masoara cu o lingura pulpa si cate linguri
rezulta atatea se pun de miere (la 1/2 kg de prune
sunt 8-9 linguri, deci tot atata miere). Se amesteca
totul bine si se pune intr-un borcan de 800 g (care se
tine la frigider). Se ia cate o lingura, de trei ori
pe zi, inainte de masa.

Degeraturi

De obicei, cad victime ale acestei afectiuni cei

cu proasta circulatie periferica, sau mai bine zis,
cei ce au maini si picioare reci, cei anemici si cei
hipotensivi, deci cei care nu au o irigatie sanguina
normala in locurile ce vin in contact cu factorii
externi. Reactia normala a multora dintre noi este
aceea de a aduce la caldura pe cel degerat. Acest
lucru este gresit, deoarece poate provoca leziuni care
vor trena in timp. Locurile vatamate trebuie tinute un
timp la o temperatura usor peste zero grade; se vor
face frictiuni cu zapada sau lichide reci, aceasta
pana cand se va observa o inrosire a pielii, ceea ce
inseamna ca sangele este prezent in tesuturi in
cantitate mai mare. Regiunea respectiva se badijoneaza
apoi cu tinctura de propolis. Se aplica o compresa cu
miere de albine dizolvata in ceai din coaja de salcie,
pelin, frunze de nuc, catina alba sau paducel. Se mai
frictioneaza cu felii de ceapa si zeama de lamaie.
Trebuie evitate incaltamintea stramta, frigul,
umezeala.

Fisuri anale

. O igiena locala stricta. Lenjerie mereu curata.

. Un regim alimentar lejer, fara condimente, alcool,

cafea, alimente iritante.
. Spalaturi cu ceaiuri din: galbenele,
coada-soricelului, patlagina, papadie, soc, rostopasca
si pelin.
. Utilizarea de supozitoare cu propolis.
. Evitarea sedentarismului, multa miscare pentru
revigorarea muschilor.

Mierea si produsele apicole

Mierea ca medicament reprezinta doar o parte a apiterapiei. Calitatile extraordinare ale mierii - medicament si aliment pretios
in acelasi timp - sint cunoscute inca din antichitate. Tracii numeau mierea hrana vie.
Mierea se asimileaza foarte usor de catre organism si ne ofera energie si substante bioactive si nutritive. Continutul de
microelemente al mierii este similar celui al singelui uman. Vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide,
compusi aromatici, fitohormoni, acizi organici - lactic, citric, malic, oxalic, dextrina, compusi ai azotului - in total 435 de
substante. Aceasta asigura mierii un loc aparte in reglarea functiilor organismului uman.

Orice tip de miere are proprietati specifice: mierea de levantica lecuieste tusea si durerile de git, mierea de tei usureaza starile
febrile si durerile gastrice, previne migrena, fiind un bun mijloc profilactic si remediu in pneumonii, astm bronsic, stari
nervoase, tuberculoza; mierea de brad este utila in bolile cailor respiratorii, cea de salcim este un bun calmant si tonic, mierea
de castan salbatic creste tensiunea arteriala, mierea de castan comestibil are actiune antimicrobiana, mai ales in bolile de

7
stomac, intestinale si renale; mierea de izma este buna ca leac impotriva durerilor, antihemoragic, tonifiant, mierea de floarea-
soarelui - utila in bronsite si boli de stomac.

Mierea de flori de cimp are o puternica actiune antimicrobiana, cea de livada (de pomi fructiferi) vindeca afectiunile renale,
pulmonare si intestinale. Mierea de munte are calitati deosebite in bolile de cai respiratorii si in alergii, fiind o insumare de
substante nutritive si curative. Mierea este un remediu eficient in diferite boli interne si ale pielii - un excelent tonic pentru
copii, convalescenti, pentru intarirea sistemului imunitar si pentru gravide. Luind in mod regulat miere - cite o lingurita
dimineata, cu o ora inaintea micului dejun; o lingurita la doua ore dupa masa de prinz si o lingurita dupa cina - se normalizeaza
tensiunea arteriala si digestia, se reduce cantitatea de acid gastric. In cazul colitelor si gastritelor, mierea se asimileaza mai bine
cu putina apa calda in care se dizolva.

Produsele apicole - mierea, laptisorul de matca, polenul, propolisul, veninul de albine si ceara - contribuie la intarirea
organismului, astfel incit persoanele care le consuma reusesc sa evite aproape in totalitate orice afectiune.

Laptisorul de matca se stie ca are un continut de vitamina din grupa B mai ridicat decit drojdia de bere. Are un rol deosebit in
metabolismul celular, in activitatea creierului, reduce colesterolul din singe, este util in digestie, pentru combaterea insomniei,
a anemiei pernicioase si refacerea glandelor cu secretie interna.
Polenul este un aliment proteic deosebit de bogat in elemente necesare existentei plantelor, dar si organismelor animale. Intr-
un kilogram de polen se contin atitea doze zilnice de ritin (vitamina P), cite ar fi necesare citorva zeci de oameni pentru a
preveni un accident vascular la nivelul creierului. Un rol important pentru functionarea normala a sistemului nervos revine unei
alte substante continute in polen - anevrina. In plus, polenul este un stimulent al poftei de mincare, inlesneste digestia,
imbunatateste tonusul, alunga oboseala, previne rahitismul, caderea parului si chiar face sa creasca mai bine parul, hranindu-i
radacinile.
Propolisul este compus din rasini vegetale, balsam de diferite compozitii, ceara, uleiuri eterice, fier, microelemente - cupru,
zinc, mangan, cobalt, la care se adauga polen, flavonoide, secretii ale glandelor salivare ale albinelor. Propolisul este folosit ca
biostimulator, care mareste rezistenta fizica si inlatura oboseala. Datorita proprietatilor sale antivirale, antitoxice si
antiinflamatorii, propolisul isi gaseste tot mai multe utilizari. Este un bun stimulator al refacerii tesuturilor afectate de rani,
taieturi si, mai ales arsuri, degeraturi. Este foarte util in vindecarea ranilor de la armele de foc, precum si in cicatrizarea
operatiilor. Propolisul vindeca mucoasa bucala si este benefic in singerarile gingiilor. Balsamul de propolis protejeaza
impotriva radiatiilor Roentgen si de alta natura.
Veninul de albine se foloseste in vindecarea astmului bronsic, a discopatiilor, artritelor, reumatismului, in tratarea
hipertensiunii, a aterosclerozei, ca si pentru atenuarea durerilor reumatice, a celor datorate arteritei si ischiemiei.
Ceara de albine a fost folosita inca in antichitate si tot de atunci i s-au recunoscut virtutile terapeutice. Si azi se foloseste ceara
de albine la prepararea unor unguente si balsamuri. De asemenea, ceara este folosita si in cosmetica. Mierea se pastreaza in
vase bine inchise, la rece si la intuneric, in incaperi curate si uscate. Atentie, mierea nu se va pastra in apropierea substantelor
ce degaja mirosuri tari, caci absoarbe mirosurile. Mierea este contraindicata diabeticilor si obezilor.

Cum sa ne folosim de miere ca sa fim sanatosi

Din vremuri stravechi, omul a descoperit mierea si produsele stupului de albine nu numai ca aliment, ci si ca medicament.
Apicultura era practicata inca din secolul al VII-lea i.Hr., existind o serie de marturii in acest sens. Tablitele mesopotamiene, ca
si papirusurile egiptene, mentioneaza, printre altele, faptul ca mierea si ceara de albine erau folosite ca medicament. La
originea sa, mierea era rara, fiind rezervata la inceput in serviciul religios, pentru a-i venera pe zei sau pentru a hrani animalele
sacre. Scrierile din antichitatea greco-romana abunda in mentionari despre mierea de albine si utilizarea ei medicala, fiind
creata o adevarata mitologie in jurul acesteia si subliniindu-se numeroasele sale proprietati medicinale: antiseptic, tonifiant,
sedative, febrigug, aperitiv si digestiv.
Aristotel, de exemplu, a scris sase volume despre albine si produsele lor, recomandind propolisul drept remediu in plagi
supurate. Hipocrate, cel mai de seama medic al Antichitatii, mai tirziu Pliniu, Galien si Dioscoride vorbesc, de asemenea,
despre miere, folosita intr-o serie de boli.
In lucrarea sa Despre mijloacele de vindecare, Dioscoride considera mierea un adevarat panaceu, indicind-o in boli de urechi,
de piept sau rinichi, in vindecarea ranilor si a plagilor.

Produsele epocii contemporane

In epoca moderna, prin stuparitul rational, au fost puse in valoare si celelalte produse apicole: laptisorul de matca, polenul,
veninul de albine etc., ajungindu-se la clasificarea lor in produse apicole naturale directe (mierea, ceara, propolisul, polenul,
pastura, laptisorul de matca) si produse apicole derivate (cremele cosmetice cu ceara, unguente, tincturi, drageuri).
Cum este fabricata mierea
Mierea este substanta zaharoasa pe care o produc albinele prin colectarea nectarului floral si extrafloral sau a unui alt suc luat
de pe plantele vii, prin transformarea lui, sub actiunea enzimatica a salivei si a sucului gastric al albinelor. In timpul depozitarii
nectarului in celule, apa care este in plus va fi indepartata prin ventilare. Dupa aceea mierea este gata pentru a fi consumata
(albinele capacesc fagurii). In acest caz, mierea va contine numai 20 la suta apa, cit este normal ca ea sa fie consumata. Pentru
a obtine 1 litru de miere sint mecesare 5 kg de nectar. Mai adaugam si faptul ca pentru a cara 1 kg de nectar este nevoie de
20.000 pina la 100.000 de zboruri. Un roi de albine (30.000 la 60.000) poate fabrica 1 kg de miere pe zi. Calitatea si cantitatea
de miere sint determinate de factorii geografici si botanici, precum si de sezon. Originea florala a nectarului influenteaza
culoarea, gustul si viscozitatea mierii.

8
Compozitie si actiune terapeutica

Mierea este un aliment usor de digerat. Ea cuprinde un amestec de fructoza si glucoza intr-o forma care, fara a mai fi
transformata de organism, se asimileaza direct, constituind o sursa de energie.
100 de grame de miere, care furnizeaza 335 de calorii, contin 17,2 la suta apa si 81,3 la suta zaharuri: 38,19 la suta fructoza,
31,28 la suta glucoza si 5 la suta zaharoza, 6,83 la suta maltoza si alte dizaharide (aceasta in timp ce zaharul contine 0,1 la suta
apa si 99,9 la suta zaharoza). La acestea se adauga vitamine (B1, B2, B6, C, PP), saruri minerale, oligoelemente, substante
bactericide (3,21 la suta).
Actiunile terapeutice ale mierii sint foarte cunoscute, ea avind actiune antibiotica, bacteriostatica, cicatrizanta, tonicardiaca,
calmanta, regeneratoare.

Intrebuintari ale mierii de albine in diverse afectiuni

- Medicina populara recomanda mierea in tratamentul bolilor de inima, dar nu in cantitati mari si cu ceai fierbinte. Cel mai bine
este ca mierea sa fie luata in cantitati mici (1-2 lingurite, de doua-trei ori pe zi) cu lapte, fructe sau alte produse. Folosirea
zilnica, timp de una-doua luni a mierii de albine va duce la imbunatatirea generala a bolnavilor, la normalizarea compozitiei
singelui si la cresterea hemoglobinei.
- In stenocardie, bolnavii vor lua, de trei ori pe zi, cite o lingura din urmatorul amestec: 100 g suc de aloe, 300 g miere, 500 g
nuci pisate si sucul de la una-doua lamii.
-In hipertonie, medicina populara recomanda ca mierea sa fie luata cu suc de legume: sfecla, morcovi, hrean (acesta va fi dat
pe razatoare si se va lasa 36 de ore, dupa care se va stoarce) si lamiie. Se ia, timp de doua luni, cite o lingura, de doua-trei ori
pe zi, cu o ora inainte de masa sau la doua-trei ore dupa masa. O alta reteta include suc de morcovi, hrean (acesta va fi tinut in
prealabil in apa), miere si suc de lamiie. Amestecul va fi tinut intr-un borcan de sticla bine acoperit.
- Pentru bolnavii de TBC, medicina populara recomanda mierea cu lapte, sau cu diferite grasimi (unt, untura de gisca) si aloe:
100 g miere, 100 g unt, 100 g untura de gisca, 15 g aloe si 10 g cacao se pun pe foc, fara a fierbe insa. Se va lua cite o lingura
din acest amestec, cu un pahar de lapte cald, de doua ori pe zi (dimineata si seara).
- In caz de raceli, mierea (se recomanda mai ales miere de tei) se va lua, de asemenea, cu lapte cald (o lingura de miere la un
pahar de lapte), cu suc de lamiie (sucul de la 1/2lamiie la 100g miere). In scop profilactic, se prepara un amestec de miere, suc
de ceapa si de hrean, in cantitati egale. Din acest amestec se ia cite o lingura, de trei ori pe zi, inainte de masa. In caz de gripa
se va prepara urmatorul amestec: usturoi dat pe razatoare si amestecat cu miere (proportie 1:1). Se ia cite o lingura de amestec
(cu putina apa calduta) seara, inainte de culcare.

- In cazul unor afectiuni ale cailor respiratorii (laringite, faringite) guturai si sinuzita, se recomanda mestecarea timp de 15
minute, de una-doua ori pe zi, a unui figure de miere. Seara, inainte de culcare, se ia o lingura de miere cu un pahar de ceai sau
lapte. Se amesteca sucul de la o lamiie cu 100g de miere. Se ia cite o lingura de amestec seara, inainte de culcare, cu ceai sau
lapte. Se amesteca suc de ridiche neagra cu miere (parti egale) sau se scobeste o ridiche neagra si se pune miere inauntru. Se ia
cite o lingura, de trei ori pe zi.

Se amesteca suc de hrean si miere (proportii egale) si se ia cite o lingura, de doua ori pe zi, dimineata si seara. Medicul bulgar
S. Mladenov recomanda inhalatii cu miere, timp de 15-20 de minute. Pentru gargara se va pregati o infuzie de musetel, la care
se adauga o lingurita de miere.
- In afectiuni ale sistemului nervos se recomanda cite 30 g de miere, de trei ori pe zi. Un bun tonic si stimulant al sistemului
nervos si endocrin se prepara din aloe, miere si suc de lamiie. Se iau 75 g frunze de aloe, se toaca si se pun intr-un vas de sticla.
Se adauga 125 g de miere, se omogenizeaza, dupa care se adauga 50 g suc de lamiie. Se lasa la macerat cinci zile, dupa care se
ia cite o lingura de amestec, de trei ori pe zi.

Produse apicole - Ceara de albine

Ceara de albine a fost folosita inca in antichitate si tot de atunci i s-au recunoscut virtutile terapeutice. Si azi se foloseste ceara
de albine la prepararea unor unguente si balsamuri.
Ceara de albine este o substanta complexa, organica, de consistenta lichida n momentul secretarii, devenind n contact cu aerul
solid, de culoare alb-galbuie, moale, plastica, foarte usor lipicioasa, fara a lasa urme de grasime, fara luciu cu aspect cristalin
fin, nu se lipeste pe dinti, are miros placut amintind pe cel al mierii.
Ceara de albine este un produs de secretie al albinelor tinere n vrsta de 12-18 zile, exceptional si al celor vrstnice, secretat
din glandele cerifere aflate n abdomen, folosit la cladit fagurii sau capacelele.
Calitatea cerii de albine este influentata direct de recolta albinelor (flora, solul, sezonul culesului etc.) si de conditiile
fiziologice ale familiei de albine pe de-o parte, iar pe de alta parte modalitatea de extractie (din faguri, din capacele, din
bostine, la cald, la rece etc). In functie de acesti factori, variaza compozitia fizico-chimica a cerii calitativ si cantitativ.
In general, la noi se admite ceara n doua sortimente: de categoria a 1-a alb-galbuie din care se face ceara alba prin albire sau
ceara galbena, singurele cu uz farmaceutic medicinal sau cosmetic si categoria a 2 -a care este folosita numai industrial.
Ceara, ca orice produs biologic apicol trebuie pastrata la adapost de aer, lumina, caldura, umiditate si contaminare.
La noi ceara se prezinta n magazinele de specialitate sub forma de rondele sau placute.
Ceara de albine odata scoasa din stupi, ncepe sa-si piarda activitatea utila n 2-3 ore, daca este expusa la aer, lumina, caldura si
umiditate.
In conditii de conservare la frigider ceara si poate pastra activitatea utila maximum 1-2 saptamni.

9
In literatura de specialitate, se estimeaza la 1-3 ani durata de valabilitate a cerii n conditii de preparare si pastrare optime fara
nsa a se lua n considerare activitatile ei medicinale.
De asemenea, ceara este folosita si in cosmetica.

Laptisor de marca
Laptisorul de matca este o substanta organica foarte complexa, albicioasa, opalescenta, cu reflexe sidefii, de consistenta
gelatinoasa, cu gust foarte acru si miros caracteristic, asemanator ca forma cu laptele condensat.
Este produs de albine ntre a 5-a si a 14-a zi a existentei lor (lucratoare, supranumite doici) pentru a hrani matca n tot timpul
vietii sale si toate larvele coloniei, pe timp liinitat n functie de rolul lor n stup.

Din punct de vedere biologic deci, laptisorul albinelor este produs natural apicol, numai de secretie, este deci un produs
apoterapic (hormonoterapic) cunoscut sub denumirea comerciala de laptisor de matca" sau royal-jelly.
Laptisorul de matca si schimba foarte rapid culoarea, consistenta, gustul si mirosul, n contact cu aerul si foarte probabil si
pierde o parte din factorii sai activi, schimbndu-si compozitia din fluid vscos alb-galbui devenind solid sticlos, brun-nchis.
Se altereaza foarte repede la lumina, la aer, la caldura, chiar si la temperatura obisnuita, la umiditate, n mediu alcalin sau prin
nvechire.
In contact cu metalele da produsi toxici. Desi teoretic pot exista diferente ntre laptisorul destinat matcii si cel destinat
diferitelor categorii de larve, mai pot exista si diferente de la un anotimp la altul, la aceeasi familie, sau de la o familie la alta
sau de la o rasa la alta, precum si diferente dupa conditia fiziologica sau patologica a albinelor tinere care secreta laptisorul.
Practic, lipsa de cunoastere precisa si de identificare rapida a compozitiei sale nu ne permite astazi nici sa constatam, nici sa
infirmam existenta unor sortimente deosebite de laptisor.

n stadiul actual, avem la dispozitie laptisorul conservat, fie n stare naturala, la termostat, la +4C, fie liofilizat dupa diverse
metode sau nglobat n miere.
Oricum ar fi nsa, este partial inactivat si adesea inutilizabil n mod specific medical.
Se pare ca laptisorul albinelor, provenit din glandele lor faringiene, ar fi variabil n functie de nevoile pentru care este secretat,
deci s-ar presupune existenta a patru mari sortimente de laptisor de albine:
1. pentru matca
2. pentru larvele de matca
3. pentru larvele de trntori
4. pentru larvele de lucratoare
Aceste patru sortimente ar avea si ele variatii posibile ale unora dintre componente, asa cum am indicat mai sus.
In lipsa unui mijloc sigur de recoltare si pastrare activa, laptisorul se poate lua si administra cu activitate maxima numai direct
si imediat de la stup, ntruct preparatele care se gasesc n comert au activitate diminuata.
Dintre toate produsele stupului, laptisorul de matca pare a fi substanta cea mai alterabila.
Cu toate progresele facute, nca nu exista o metoda sigura de recoltare si conservare a unui produs de laptisor cu activitate certa
stabila, standardizata, dintr-un sortiment cu origine cunoscuta.

Asa cum se prezinta astazi laptisorul de matca, chiar la stup, daca este recoltat cu lanteta de metal, nu mai este valabil medical.
Deci, proaspat la stup, trebuie recoltat cu o lanteta de os, plastic sau sticla si pus ntr-un pahar cu putina apa sau ntr-o lingurita
din plastic, os sau sticla si servit imediat pentru a avea activitate medicinala utila si sigura.
Laptisorul din fiole liofilizate nu este testat biologic si deci nu este fiabil medicinal.
Laptisorul ncorporat n diverse preparate suporta aceeasi critica, laptisorul nu se poate pastra astazi n afara stupului dect
cteva minute si n stup cteva zile - 3-5.

Termenul real de valabilitate este de cteva minute n afara stupului si de cteva zile n interiorul stupului n celulele fagurelui
cu puieti.
Prezentarea comerciala actuala este nca empirica, chiar si n tarile cu tehnologie si industrie foarte dezvoltate. Astfel, pentru
preparatele respective se considera un termen de valabilitate a laptisorului de matca de 6-12 luni, dar practic nu se ofera nici o
posibilitate de testare a activitatii produselor respective.

Produse apicole - Mana

Sub denumirea de mana sau roua de miere se ntelege acea substanta dulce, limpede si vscoasa ce se afla n anumite perioade
ale anului pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor.
Mana poate fi de origine animala, cnd este produsa prin intermediul unor insecte producatoare de mana sau de origine
vegetala, cnd este secretata direct de plante.
Mana de origine vegetala apare n natura n cantitati mici si prezinta o nsemnatate redusa pentru apicultura.
Astfel, n anumite zone, primavara de timpuriu, apare mana pe ramurile de artar, mesteacan, tei, anin, salcie etc, datorita
fenomenului de lacrimare normala ce se produce din cauza presiunii radiculare, determinata de trecerea plantelor de la o stare
de repaus la starea activa.
De asemenea, mai apare primavara dupa nfrunzirea plantelor atunci cnd seva este abundenta si bogata n zaharuri.
Referitor la furnicile de padure trebuie subliniat ca acestea prezinta o deosebita importanta economica, nu numai prin actiunea
lor favorabila asupra nmultirii si dezvoltarii coloniilor de producator de mana, dar mai ales ca factor natural pentru combaterea
biologica a daunatorilor padurii.
10
Insectele producatoare de mana sunt n general foarte raspndite n natura, unele fiind specifice anumitor specii de plante,
altele avnd un caracter mai general, parazitnd pe plante din diferite genuri si familii (oligofage). Ele paraziteaza pe diferiti
arbori, arbusti si plante ierboase, ca de exemplu pe molid, brad, pin, artar, tei, ulm, mesteacan, stejar, salcie, plop, catina, tutun,
sorg, sfecla, floarea soarelui etc.
Culesul de mana are loc de obicei n cursul diminetii pna la orele 11-12, precum si n a doua jumatate a zilei ncepnd cu ora
16 pna la sfrsitul zborului n locurile umbroase nsa, unde mana nu se usuca, culesul poate avea loc n tot cursul zilei.
Demn de mentionat este faptul ca si n cazul culesului de mana exista de la o zona la alta decalari n functie de altitudine,
datorita conditiilor diferite pentru evolutia ciclului biologic al insectelor.

Durata la culesul de molid variaza foarte mult de la un an la altul.

La una si aceeasi altitudine, culesul poate dura 3 saptamni sau se poate termina n 3 zile.
Aceasta depinde de specia producatoare de mana, de ritmul ei de dezvoltare si de nmultire, precum si de mersul vremii.
In anii favorabili, cu o nmultire n masa puternica a lecanidelor, pot surveni mai multe perioade de timp nefavorabil si totusi
culesul sa continue.

Intensitatea culesului la mana este conditionata de cantitatile de mana produsa, de concentratia ei n zahar si de posibilitatea de
cules a albinelor.
Din cele aratate rezulta ca mana (roua de miere), n special aceea din zona padurilor de rasinoase, constituie o sursa melifera
deosebit de importanta, fapt pentru care apicultorii trebuie sa se preocupe ndeaproape de valorificarea ei superioara, n scopul
sporirii productiei apicole si ridicarii continue a rentabilitatii apiculturii

Produse apicole - Nectar

Nectarul este un lichid dulce zaharos, secretat de glandele nectarifere, care constituie alaturi de polen hrana de baza a albinelor.
Glandele nectarifere sau nectariile se ntlnesc pe toate organele vegetative, cu exceptia radacinilor.
Astfel, nectarinele se gasesc pe partile constituente ale florii, ca spale, petale, stamine sau pe crpele de asemenea pe frunze,
stipele, bractee sau axe.

Dupa pozitia lor pe plante se diferentiaza doua categorii de glande: glande nectarifere florare, care sunt localizate n interiorul
florii, pe diferite componente florale.
Astfel, la Tiliaceae si la Malvaceae nectaiiile sunt situate pe partea interna a sepalelor, la Berberidaceae si Ranunculaceae la
baza petalelor, la Hippocastanaceae si Sapindaceae ntre petale si spale, la Aceraceae si Cruciferae la baza staminelor, la
Compositae si Onagraceae la baza stilului, la Umbelliferae n partea superioara a ovarului, la Labiatae si Hydrophyllaceae la
baza carpelelor, la Papilionaceae si Rosaceae ntre androceu si gineceu etc.
Astfel, momentul optim de secretie la o serie de specii nectarifere se nregistreaza n cursul diminetii (8-14), ca de exemplu la
floarea soarelui, salvie, isop, facelia etc, n timp ce la alte specii n cursul dupa-amiezii pna seara trziu, ca de exemplu la teiul
alb, teiul pucios etc,
n acest sens frecventa de zbor a albinelor este determinata de intensitatea secretiei de nectar, nregistrndu-se frecventa
maxima n momentul cnd plantele respective secreta cea mai mare cantitate de nectar cu cel mai ridicat continut n zahar.

Daca o planta nectarifera prezinta n cursul zilei doua maxime de secretie si frecventa albinelor pe florile respective
nregistreaza doua maxime, corespunzatoare celor doua etape de secretie abundenta.
Productia de nectar variaza cantitativ si calitativ, n functie de specie, soi, varietate, vrsta plantei, pozitia florilor pe planta sau
pe inflorescenta, culoarea florii, stadiul de nflorire etc.
Referitor la vrsta plantelor s-a constatat la unii arbori meliferi, ca de ex. La salcm, jugastru etc, ca maximum de secretie
nectarifera se nregistreaza n general la vrste mijlocii, respectiv 10-30 ani, n timp ce la plantatiile tinere 5-6 ani, sau la
masivele de peste 50-55 ani, secretia de nectar este mai mica, iar recoltele de miere ce se obtin sunt mai slabe.
Concentratia optima a nectarului
Scaderea potentialului nectarifer la aceste specii este determinata nu numai de starea fiziologica mai slaba a arborilor batrni,
ci si de micsorarea treptata a numarului de flori pe arbore, respectiv pe unitatea de suprafata.
O mare variabilitate a productiei de nectar n timpul aceleiasi perioade de nflorire s-a nregistrat n cadrul lucrarilor de
urmarire a evolutiei culesului la salcm si tei.
Concentratia optima a nectarului este n jur de 40-50%, cnd randamentul la cules este ridicat, iar prelucrarea acestuia n miere
este mult usurata.
Daca nsa concentratia se afla sub 5% nectarul nu mai este cules de albine. Limita de acceptare n ceea ce priveste concentratia
nectarului este n functie de abundenta florei melifere si de anotimp.
Primavara si vara de exemplu, cnd exista n general o flora bogata, albinele sunt mai exigente si cerceteaza numai florile al
caror nectar prezinta o concentratie mai ridicata (30-40% zahar), n timp ce primavara timpuriu si toamna, cnd florile sunt
rare, limita de acceptare a concentratiei scade pna la 7-10% zahar.

11
 Produse apicole - Pastura
Este polenul conservat de catre albine, dupa ce sufera o anumita transformare, care ncepe imediat dupa depunerea sa n
celulele fagurelui, cnd a devenit o masa omogena aderenta de peretii sai.
n primele saptamni dupa depozitare, polenul este supus unor procese biochimice fermentative, sub influenta unor substante
secretate de albine, a unor microorganisme, a temperaturii ridicate din stup (+35C) si umiditatii crescute din cuib.
Pastura este un produs natural mult mai valoros din punct de vedere terapeutic dect polenul, cu largi perspective de viitor,
dupa parerea unanima a specialistilor.
Recoltarea pasturii

Pastura sau polenul pasta, se recolteaza, ca atare, din celulele fagurelui.

Se pastreaza la fel ca si polenul, granule, n borcane de sticla colorata, nchise ermetic, la adapost de lumina, caldura, umiditate
si surse de contaminare.
Valabilitate 2-3 zile, la temperatura camerei si o saptamna la frigider.

Este de doua ori mai activ dect polenul.

Pastura tinuta n stup, n faguri, ca si mierea poate ramne activa 6-12 luni. Scoasa din stup, tot n fagure, poate fi pastrata cu
activitate utila, la frigider, maximum o saptamna. Pastura scoasa din fagure, la aer, se altereaza foarte rapid, n 2-6 ore.
Descarcat" n celulele fagurelui, polenul care ajunge n stup este preluat de catre albinele tinere (n primele zile de viata cnd
nca nu zboara).
Ele l farmiteaza cu mandibulele, l framnta adau-gndu-i enzime din corpul lor si l preseaza cu capul, prin lovituri aidoma
celor ale berbecului, n celulele fagurilor, pe care le umplu n proportie de 2/3 din volumul lor.
Sub influenta unor fermenti, a enzimelor adaugate la temperatura de 35C n ntunericul stupului, n conditii de umiditate atent
controlate, are loc un limitat proces de fermentare.

Albinele conserva acest preparat", adaugnd miere n treimea goala a celulelor, apoi le astupa cu o pelicula fina de ceara. In
felul acesta, cu un stagiu" de rninmium 30 de zile n stup, polenul devine pastura.
Fireste, o pastila" de pastura are forma celulei fagurelui si marimea a 2/3 din volumul acesteia, iar greutatea este cuprinsa
ntre 0,100 si 0,175 g, dar puterile" ei sunt uriase pentru sanatatea puietului si a oamenilor.

Numita de catre apicultori si pinea albinelor", ea este folosita de catre albinele doici, n proportii numai de ele stiute, la
cresterea puietului.
Daca pastura lipseste din hrana acestuia, albinele viitoare vor fi mai debile", vor trai mai putin, iar poverile" de nectar, polen
si apa pe care le vor aduce n stup vor fi mai mici.

Foarte putini apicultori se ncumeta sa recolteze pastura: colonia de albine risca sa ramna fara pine"; scade productia de
miere si ceara; fagurele depozit" trebuie distrus inevitabil; extragerea din celule, migaloasa, cere prea mult timp; valoarea
alimentara si terapeutica a pasturii este mai putin cunoscuta dect cea a polenului etc.
Cnd cosuletele sunt pline, albina se ntoarce la stup pentru a le da n primire altor albine care le iau, le amesteca cu miere si
secretii si le depun sub forma de pastura n celulele fagurilor din stup.

Produse apicole - Polen

Din punct de vedere apicol, polenul reprezinta un element deosebit de important n nutritia albinelor.
El asigura hrana proteica, minerala, grasimi si vitamine, n toate stadiile de viata ale familiei de albine.
n general se disting doua perioade pe an, n timpul carora albinele au nevoie mai mare de polen, si anume: primavara, cnd
familia de albine este n plina activitate de crestere si de nmultire intensa, si toamna cnd albinele desfasoara de asemenea o
activitate sustinuta pentru ntarirea si dezvoltarea familiei si totodata pentru acumularea rezervelor de polen (pastura)si nectar
n vederea unei bune iernari.
Productia de polen pe floare si pe inflorescenta variaza n limite mari de la o specie la alta, n functie de abundenta florala
precum si de numarul si marimea anterelor (sacii polenici) pe o floare.
De obicei plantele anemofile produc mai mult polen dect plantele entomofile.

Trebuie nsa mentionat ca independent de felul polenizarii (anemofile sau entomofile) fiecare specie produce, n conditii
naturale mult mai mult polen dect necesarul sau raport la nevoile de polenizare ale speciei respective.
Astfel orice cantitate de polen s-ar culege de catre albine si insectele salbatice (bondari, albine, furnici etc), de la plante, fie ele
anemofile sau entomofile nevoile polenizarii florilor respective sunt n general asigurate cu prisosinta pe cale naturala.
Este interesant de semnalat ca maturizarea polenului si momentul punerii lui n libertate reprezinta o caracteristica a fiecarei
specii care nsa este puternic influentata att de dezvoltarea plantei ct si de factorii meteorologici ca temperatura, precipitatii,
durata de stralucire a soarelui, vnt etc.
In general se poate spune ca exista plante care elibereaza polenul n tot cursul zilei sau al noptii, n timp ce altele numai n curs
de cteva ore sau chiar numai cteva minute.

12
Intruct se considera ca este deosebit de interesant pentru apicultori si pentru specialistii n apicultura, cunoasterea momentului
din cursul zilei, cnd diferitele grupe de plante (polenifere sau nectaro-polenifere) pun n libertate graunciorii de polen, se
redau aceste grupe cu unele exemplificari.

- Specii timpurii de dimineata la care polenul este eliberat ntre orele 4 si 9 dimineata, de exemplu-la mustar, mac de cmp,
mac oriental, carpen de padure si patlagina.
- Specii de dimineata - care cuprind numeroase plante la care polenul este raspndit n proportie de 60-90% pna la amiaza, cu
diferite etape maxime de raspndire. Din aceasta grupa fac parte: papadia, porumbul, ciubotica cucului, pufulita etc.
- Specii de amiaza - care pun n libertate polenul n jurul orelor de prnz 12-14, de exemplu: brndusa galbena si brusturele.
- Specii n majoritate de dupa-amiaza - la care polenul este raspndit numai n proportie de 30-40% pna la amiaza si restul de
peste 60% dupa amiaza, de ex. la piersic, mar si par.
- Specii de dupa-amiaza - care si raspndesc polenul n proportie de 75-85% dupa-amiaza, ca de ex. la magnolia si bob.
- Specii de toata ziua - la care polenul este eliberat n mod aproape uniform n tot cursul zilei, ca de ex. la zmeur, mur, paducel,
micsunea, rezeda etc.
- Specii nocturne - al caror polen este raspndit n timpul noptii, iar polenizarea este realizata n general de catre lilieci
(polenizare cheiropterofila)

Se mentioneaza, de asemenea, ca specie nocturna si dovleacul, al carui polen este pus n libertate ntre orele 22 si 3 dimineata.
Referitor la aspectele morfologice ale polenului s-a constatat ca acesta se prezinta sub forma de graunciori foarte fini, de culori
diferite, ce variaza n general de la alb pna la negru-intens. De obicei, n flora tarii noastre predomina polenul de culoare
galbena, de toate nuantele.
n privinta marimii graunciorilor de polen, aceasta difera mult de la o familie botanica la alta, precum si de la o specie la alta,
oscilnd n diametru de la 7 microni la salcie (Salicaceae) pna la 150 microni la dovleac (Cucurbitaceae).

In general, forma, marimea si culoarea polenului constituie aspecte caracteristice pentru fiecare specie de planta si servesc ca
elemente pretioase pentru stabilirea provenientei si originii botanice a unei probe de miere (spectrul polenic).
Graunciorii de polen de la plantele entomofile au suprafata prevazuta cu excrescente (ornamentatii) care favorizeaza
transportul lor de catre insectele polenizatoare, spre deosebire de cei de la plantele anemofile care n general au suprafata
neteda si uscata fiind usor antrenati de vnt.
Forma si structura nvelisului graunciorilor de polen, precum si abundenta si gradul de accesibilitate pentru albine ale polenului
la diferite specii melifere, determina ritmul si randamentul la cules (recoltare). La culesul de polen participa ntreg corpul
albinei si anume: perisorii de pe cap, torace, abdomen, piesele bucale si cele trei perechi de membre.

Procesul recoltarii cuprinde doua etape si anume: n prima etapa albinele scutura si culeg polenul de pe stamine, acoperindu-si
ntreg corpul cu graunciori fini, iar n a doua etapa urmeaza perierea polenului de pe perisori cu ajutorul pieptenilor tarsieni si
formarea ncarcaturilor de polen (ghemotoacelor de polen).
Astfel, polenul recoltat de culegatoare se umecteaza cu saliva si cu nectarul (miere) regurgitat si apoi este transmis si fixat
printr-o miscare sincronizata a celor trei perechi de picioruse n cosulete". Acestea se formeaza la scobitura tarsului
picioruselor posterioare, cu ajutorul perilor tari recurbati n sus.

Albina executa miscarile de recoltare si fixare a polenului cu atta iuteala nct observatorul ocazional nu remarca altceva
dect cresterea progresiva a ncarcaturilor de polen.
Se considera ca o albina culegatoare de polen recolteaza n medie, la fiecare zbor, aproximativ 15 mg polen n ambele cosulete.
Astfel, pentru a aduce n stup 1 kg de polen, o albina culegatoare trebuie sa efectueze cea. 67000 zboruri.
S-a observat n general ca o albina care culege polen activeaza mult mai intens dect una care recolteaza nectar.

Pentru a putea evalua cantitatea de polen necesara dezvoltarii familiei de albine pe timp de un an trebuie cunoscut faptul ca
pentru cresterea unei singure larve este nevoie de cea. 100-145 mg, respectiv pentru cresterea a 1000 de albine este necesar 1-
1,5 kg polen.
Din aceste date se apreciaza ca pentru o familie de albine de putere mijlocie consumul anual se ridica la aproximativ 25-30 kg
polen.

Produse apicole - Propolis

Propolisul este o substanta cleioasa, puternic aromat, divers colorat, foarte complexa, prezentata sub diverse forme fizice,
chimice si biologice, avnd diferite functii n diferite locuri din stup, substanta facuta de albine pentru a apara viata coloniei
sub raport fizic, chimic si biologic.
Pentru ca bariere de propolis strajuiesc intrarile n stup i s-a spus propolis, ceea ce n limba greaca nseamna naintea sau n fata
cetatii.
Propolisul, asa cum l ntlnim n stupul albinelor, este un extraordinar complex de substante organice.
In cercetarile actuale este clasificat att dupa utilizarile sale n stup, ct si dupa compozitia si folosirea n apiterapie.

Propolisul superior are o consistenta mai mult fluida si este folosit de albine la sporirea celulelor, a solzisorilor de ceara ce intra
n constructia fagurilor si a capacelelor de faguri, a barajelor din jurul fagurilor, precum si acoperirea spatiilor din jurul
fagurilor, precum si acoperirea spatiilor din jurul ramelor sau de pe podisor si formarea micilor depozite de rezerva de pe
marginea ramelor.
Acest propolis are mai ales actiuni chimico-biologice si este format n proportie de 70% din sucuri protective din mugurii de

13
arbori (din perimetrul stupinei) si din secretii faringiene ale albinelor, inclusiv poleina ramasa n gusa lor de la polen si n
proportie de 30% din ceara si polen.
Propolisul inferior are o consistenta mai mult solida si este folosit de albine fie la acoperirea diverselor resturi, fie la
micsorarea gaurilor din urdinis, gasindu-se mai ales pe fundul sau podeaua stupului, la partea inferioara a ramelor sau catre
urdinis; are mai ales actiuni fizico-chimice si este format n proportie de 70% din ceara si polen si 30% din sucuri de pe muguri
si din secretii ale albinelor.
Din punct de vedere biologic, propolisul este un produs de cules si de secretie a albinelor din aceeasi categorie cu mierea si
polenul.
In conditii obisnuite activitatea acestuia scade rapid odata scos din stup si mai lent dupa primele 2-3 ore, pentru ca n functie de
conditiile de pastrare, activitatea utila a propolisul sa dispara dupa 1-3 ani.
La rece, propolisul este o substanta solida, dura, friabila n aschii; la cald devine moale, maleabila, aderenta si lipicioasa.
La noi n tara propolisul se comercializeaza ntr-o singura categorie eterogena sub forma bruta, n piete sau n magazine
specializate, Apicola sau Apimondia sub forma unor mici bulgari.

Trebuie mentionat ca exista sortimente de propolis romnesc deosebit de valoroase cum ar fi propolisul de delta, cel de
confere, de lunci etc, deosebit de cautate de catre amatori din strainatate.
In magazinele specializate de la noi se pot gasi cteva preparate cu propolis: Floral-unguent, Depilatorul practic etc.
La fel ca orice produs natural apicol propolisul trebuie pastrat n vase de sticla neutra-preferabil colorata sau n ambalaj opac la
lumina sau din alte materiale pe care propolisul nu le ataca, perfect etanse, nchise ermetic, la adapost, caldura, lumina,
umiditate si contaminare la o temperatura de 15-30C.
Chiar n conditii medicinale de recoltare, preparare si conservare, propolisul si pierde activitatea utila n 6-12 luni, dupa unii
autori, iar alti autori presupun termene mai lungi de 2-3 ani.

Produse apicole - Veninul de albine

Un alt produs folosit in medicina este veninul de albine. Virtutile terapeutice ale veninului de albine sunt cunoscute de foarte
multa vreme, chiar din antichitate. Ele au fost semnalate de crescatorii de albine, care au observat ca articulatiile dureroase
reumatismale deveneau indolore ca urmare a intepaturilor de albine. Astfel s-a descoperit ca veninul de albine exercita evidente
actiuni antireumatice.
Acest venin are in componenta sa acidul formic, clorhidric, ortofosforic, saruri minerale, acizi organici volatili, un important
ferment (fosfataza), unele antibiotice, histamina, hialuronidaza si aminoacizi bogati in sulf ca metionina si cistina. Acestia din
urma stimuleaza secretia de cortizon de catre glandele suprarenale. De asemenea veninul este bactgericid.
Veninul de albine este un lichid produs de albine n glandele speciale si depozitate n vezica de venin lichid, pe care l elimina
cu acul (cu vezica cu tot) cnd sunt n pericol.
Este posibil a exista diferente n calitatea veninului n functie de alimentatie, vrsta, sezon, rasa etc. dar acestea sunt nca
insuficient cercetate.
Veninul de albine este o substanta organica foarte complexa. Este un lichid incolor, dens, usor solubil n apa, se solidifica n 20
minute n contact cu aerul.
Albinele au cantitati maxime de venin primavara si vara. Mai mult cnd sunt tinere, cantitatea maxima o au n jurul vrstei de
15 zile, dect cnd sunt n vrsta. Fiecare albina are n medie 0,1 mg. venin la fiecare ntepatura. In decursul vietii ei poate
fabrica pna la 20 mg. Veninul dizolvat n apa se inactiveaza foarte rapid.

Nu se cunosc sortimente naturale de venin. In medicina se poate vorbi de unele sortimente artificiale pentru aplicarea veninului
ca medicament.
Veninul de albine cel mai activ si natural se pastreaza si se prezinta n vezica de venin a albinei vii n stup. Deci, la stupina este
cea mai eficienta cura posibila, chiar daca este cea mai primitiva.

Veninul, n contact cu aerul sau apa se inactiveaza rapid. De aceea, medical putem dispunem de venin activ numai liofilizat si
prezentat n fiole sterile. Fiolele cu substanta liofilizata trebuie tinute ermetic nchise, la adapost de lumina, caldura, umiditate
si contaminare.
Substanta naturala se altereaza foarte rapid. Substanta liofilizata n vid, la rece, pastrata la temperaturi scazute sub 4C la
adapost de lumina, umiditate si contaminare, se considera a fi valabila 6-12 luni.

Tratarea reumatismului cu veninul de albine

Pentru tratarea reumatismului cu veninul de albine se procedeaza prin:

intepaturi directe de albine;
injectii intradermice cu venin in prealabil purificat si fiolat;
administrarea de apitoxina sub forma de pomada;
administrarea pe calea inoforezei, respectiv pe calea introducerii de venin de albine in organism cu ajutorul curentului
electric continuu;
practicarea acupuncturii cu diverse produse de provenienta apicola.
Este absolut necesar ca tratamentul sa fie facut sub control medical, evaluandu-se periodic urina pentru a se vedea daca nu au
aparut urme de zahar sau albumina. Exista posibilitatea ca veninul de albine sa produca reactii alergice, eruptii dermice sau soc
anafilactic.

14