ISTORIOGRAFIA

Caracteristici ale modului de a percepe istoria în Roma antică

1. Tema istoricului roman (istoria locului)

2. Unghiul din care o abordează (etic)
3. Starea de spirit cu care o abordează (pesimism)

Istoriografia Romei, încă de la începuturile sale este etnocentrică: istoricul roman scrie exclusiv istorie
romană, evitând să scrie o istorie universală și să înglobeze sau să prezinte Imperiul Roman ca fiind urmață a
altor hegemonii ori să lase să transpară posibilitatea unei viitoare succesiuni. (L. Andronicus)

Roma îți are începutul și sfârșitul în ea însăși. Tendința istoricului de a se dedica strict obiectului său de
studiu, și anume istoria națională favorizează o încărcătură psihică.

Istoricul abordează obiectul de studiu dintr – un punct de vedere etic.

Conform istoricului din perioada democrației, geneza Imperiului nu se raportează atât la organizarea
politică și militară (factori de bază în formarea unui stat) cât la excelentele calități morale ale romanilor.

Criza internă care biciuiește Roma în ultima perioadă a democrației, se interpretează ca fiind urmarea
cuceririlor și a contactului romanilor cu alte popoare, factori care influențează negativ fizionomia morală a
Romei, în special, prin deteriorarea virtuților ancestrale și apariția viciilor și a slabiciunilor.

Istoricul perioadei imperiale atrage atenția, în mod deosebit, asupra calităților și defectelor
conducătorului pe de o parte, iar pe de cealaltă parte a poziției pe care cetățenii o adoptă față de aceștia.

Optica istoricului roman, axat pe istoria națională este dominată de scheme de evoluție istorică care
conduc la declin.

În perioada democrației, problema majoră cu care se confruntă istoricul este declinul moral, adică
retragerea până la dispariție a idealizatelor mores ale trecutului.

În perioada imperială interesul istoricului se îndreaptă către pierderea lui libertas și a consecințelor
implicite.

În ambele perioade, istoricul roman adoptă schema evoluției biologice a statului roman, fazele căreia
corespund vârstelor omului și care, prin natura ei înglobează declinul. Istoricul urmărește cu agonie declinul
Romei fără, însă să conteste câștigurile prezentului: întinderea teritorială, coeziunea politică și pacea internă.