Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Apicultura
Apicultura
In paginile urmatoare, va invit sa cititi mai multe despre proprietatile miraculoase ale mierii de albine:
Compozitia chimica
Compozitia chimica difera nsa si mai mult de la un sortiment la altul, de la o recolta la alta, chiar de la un stup la altul.
Compozitia biologica ajunge sa difere chiar de la o zi la alta pentru acelasi esantion de miere n functie de conditiile de
conservare. In afara stupului acest lucru este foarte evident, dar chiar n interiorul stupului mierea poate diferi n functie de
diferitele ei grade de maturare.
Mierea folosita n consumul obisnuit rezulta ntotdeauna dintr-un amestec, mai mult sau mai putin omogen, de miere din mai
multe flori, din mai multe zile, din mai multe regiuni si adesea din mai multe recolte. Deci, n elaborarea mierii intervine o
dubla omogenizare: o prima omogenizare este produsa de catre albine la recoltarea, prelucrarea si depozitarea nectarului n
faguri, iar a doua o fac apicultorii la extractia mierii.
Pentru a limita acesti factori de variabilitate si de a evita falsificarea mierii, n fiecare tara s-au admis anumite norme de
identitate a compozitiei n care trebuie sa se ncadreze mierea pentru a fi socotita normala, buna de consumat.
1
Este evident ca pentru a deveni o stiinta, apiterapia trebuie sa-si creeze n primul rnd produse medicinale distincte de
produsele alimentare, medicamente reale constante, verificate si admise stiintific la nivel mondial si apoi metode proprii de
aplicare a lor.
Pna atunci, o prezentare medicinala a unui sortiment de miere, fie pentru consum, fie pentru tratament, ar trebui sa se faca n
borcane de sticla neutra, nchise ermetic, de culoare nchisa sau cu un ambalaj opac luminii, avnd pe eticheta: numele,
regiunea, recolta, anul, producatorul, compozitia, cantitatea, calitatea si termenul de valabilitate.
Numai astfel mierea ar fi mpiedicata sa se deterioreze pe parcursul strabatut de la stup la beneficiar si apoi la consumator.
In lipsa unor atari conditii stiintifice se lucreaza empiric cu un esantion de miere aproximativ necunoscuta, n care se
presupune existenta unor substante active.
In paginile urmatoare, va invit sa cititi mai multe despre proprietatile miraculoase ale mierii de albine:
In piete, producatorii individuali vnd diverse sortimente de miere alimentara, prea putin controlata ca atare, deci cu nsusiri
medicinale cu totul echivoce. .
Asociati Crescatorilor de Albine din Romnia, ofera cteva sortimente de miere poliflora sau monofiora controlata dupa
STAS"-uri, dar numai cu valoare alimentara.
Din astfel de sortimente, o serie de preparate dietetice, cosmetice, medicinale si medicamentoase din miere si din produse
apicole.
Aceste preparate si remedii naturale se pot procura de la magazinele specializate.
Mierea si zaharul
In secolul al XlX-lea s-a facut o echivalare total incorecta ntre zahar si miere, ele neavnd aproape nimic n comun, n afara
faptului ca ambele joaca rolul de ndulcitor.
Zaharul (zaharoza) este format dintr-o molecula de glucoza si una de fructoza, n timp ce mierea este o combinatie de aproape
o suta de substante organice, conform ultimelor studii, dintre care unele, cum ar fi hormonii de crestere sau enzimele, au o
mare complexitate, neputnd fi reproduse n laborator prin mijloacele actuale.
Apoi, efectele biologice ale consumului celor doua produse este fundamental diferit.
Mierea este un produs viu, natural, care poate fi consumat n mari cantitati, fara a produce tulburari de sanatate, n timp ce
zaharul este o substanta de semisinteza, care pe termen lung nu poate fi metabolizata de organism dect cu niste costuri
2
considerabile pentru starea de sanatate.
De pilda, din momentul n care a fost nlocuita mierea cu zaharul, numai frecventa cariilor dentare a crescut de patruzeci de ori,
iar cea a diabetului, de peste o suta de ori, n 150 de ani,
Dulciurile au devenit din delicatesa un aliment de baza pentru societatea de consum, ceea ce si explica multitudinea de
probleme de sanatate a omului modem, de la banalele migrene si sensibilitati, la infectii, la obezitate si tulburarile imunitare
grave.
Mult prea complexe si importante, efectele negative ale zaharului asupra sanatatii vor fi obiectul multor discutii.
Efectele mierii n terapie, att ca medicament de sine statator, ct si ca nlocuitor al zaharului, calitate n care are cele mai
puternice efecte terapeutice
Afectiuni cardiace
Afectiuni hepatice
Angina pectorala
Prostatita
4
. Produse apicole: polen, pastura (polen tratat de
albine cu acid lactic, pentru a-l conserva si pastra
pe timpul iernii), propolis mestecat circa 3-5 minute
(atentie la alergici, poate provoca pareze temporare),
supozitoare cu propolis.
Sunt indicate si masuri foarte severe de dieta
alimentara: trebuie eliminate din consum bauturile,
tutunul, cafeaua, condimentele, preparatele alimentare
iritante, sarea in exces, consumul exagerat de
lichide.
Reumatism
Spasmofilie
Tuberculoza pulmonara
Tuse banala
5
se va obtine din ea o cantitate mai mare de suc si, in
acelasi timp, se inmoaie si coaja. Lamaia se taie in
doua si se stoarce bine intr-un pahar. La sucul
obtinut se adauga doua linguri de glicerina (din punct
de vedere farmaceutic, doua linguri echivaleaza cu 30
g). Amestecul se agita bine, apoi paharul se umple cu
miere. Daca avem un acces de tuse in timpul zilei,
luam o lingurita de sirop, dupa ce amestecam bine
continutul. Daca suntem treziti noaptea de tuse, luam
cate o lingurita de sirop la culcare si una noaptea,
cand ne trezim. Daca suferim de o tuse rebela, luam 6
lingurite de sirop pe zi si anume: dimineata dupa
sculare, inainte de pranz, dupa masa de pranz, la
cateva ceasuri dupa aceasta, apoi la cina si la
culcare. Pe masura ce tusea cedeaza, micsoram numarul
dozelor pe zi.
Tuse convulsiva
Caderea parului
Constipatie
6
alba, zaharul, cafeaua, alcoolul, tutunul, carnea si
branzeturile fermentate. Bazati-va alimentatia pe
fructe si legume proaspete.
Degeraturi
Fisuri anale
Orice tip de miere are proprietati specifice: mierea de levantica lecuieste tusea si durerile de git, mierea de tei usureaza starile
febrile si durerile gastrice, previne migrena, fiind un bun mijloc profilactic si remediu in pneumonii, astm bronsic, stari
nervoase, tuberculoza; mierea de brad este utila in bolile cailor respiratorii, cea de salcim este un bun calmant si tonic, mierea
de castan salbatic creste tensiunea arteriala, mierea de castan comestibil are actiune antimicrobiana, mai ales in bolile de
7
stomac, intestinale si renale; mierea de izma este buna ca leac impotriva durerilor, antihemoragic, tonifiant, mierea de floarea-
soarelui - utila in bronsite si boli de stomac.
Mierea de flori de cimp are o puternica actiune antimicrobiana, cea de livada (de pomi fructiferi) vindeca afectiunile renale,
pulmonare si intestinale. Mierea de munte are calitati deosebite in bolile de cai respiratorii si in alergii, fiind o insumare de
substante nutritive si curative. Mierea este un remediu eficient in diferite boli interne si ale pielii - un excelent tonic pentru
copii, convalescenti, pentru intarirea sistemului imunitar si pentru gravide. Luind in mod regulat miere - cite o lingurita
dimineata, cu o ora inaintea micului dejun; o lingurita la doua ore dupa masa de prinz si o lingurita dupa cina - se normalizeaza
tensiunea arteriala si digestia, se reduce cantitatea de acid gastric. In cazul colitelor si gastritelor, mierea se asimileaza mai bine
cu putina apa calda in care se dizolva.
Produsele apicole - mierea, laptisorul de matca, polenul, propolisul, veninul de albine si ceara - contribuie la intarirea
organismului, astfel incit persoanele care le consuma reusesc sa evite aproape in totalitate orice afectiune.
Laptisorul de matca se stie ca are un continut de vitamina din grupa B mai ridicat decit drojdia de bere. Are un rol deosebit in
metabolismul celular, in activitatea creierului, reduce colesterolul din singe, este util in digestie, pentru combaterea insomniei,
a anemiei pernicioase si refacerea glandelor cu secretie interna.
Polenul este un aliment proteic deosebit de bogat in elemente necesare existentei plantelor, dar si organismelor animale. Intr-
un kilogram de polen se contin atitea doze zilnice de ritin (vitamina P), cite ar fi necesare citorva zeci de oameni pentru a
preveni un accident vascular la nivelul creierului. Un rol important pentru functionarea normala a sistemului nervos revine unei
alte substante continute in polen - anevrina. In plus, polenul este un stimulent al poftei de mincare, inlesneste digestia,
imbunatateste tonusul, alunga oboseala, previne rahitismul, caderea parului si chiar face sa creasca mai bine parul, hranindu-i
radacinile.
Propolisul este compus din rasini vegetale, balsam de diferite compozitii, ceara, uleiuri eterice, fier, microelemente - cupru,
zinc, mangan, cobalt, la care se adauga polen, flavonoide, secretii ale glandelor salivare ale albinelor. Propolisul este folosit ca
biostimulator, care mareste rezistenta fizica si inlatura oboseala. Datorita proprietatilor sale antivirale, antitoxice si
antiinflamatorii, propolisul isi gaseste tot mai multe utilizari. Este un bun stimulator al refacerii tesuturilor afectate de rani,
taieturi si, mai ales arsuri, degeraturi. Este foarte util in vindecarea ranilor de la armele de foc, precum si in cicatrizarea
operatiilor. Propolisul vindeca mucoasa bucala si este benefic in singerarile gingiilor. Balsamul de propolis protejeaza
impotriva radiatiilor Roentgen si de alta natura.
Veninul de albine se foloseste in vindecarea astmului bronsic, a discopatiilor, artritelor, reumatismului, in tratarea
hipertensiunii, a aterosclerozei, ca si pentru atenuarea durerilor reumatice, a celor datorate arteritei si ischiemiei.
Ceara de albine a fost folosita inca in antichitate si tot de atunci i s-au recunoscut virtutile terapeutice. Si azi se foloseste ceara
de albine la prepararea unor unguente si balsamuri. De asemenea, ceara este folosita si in cosmetica. Mierea se pastreaza in
vase bine inchise, la rece si la intuneric, in incaperi curate si uscate. Atentie, mierea nu se va pastra in apropierea substantelor
ce degaja mirosuri tari, caci absoarbe mirosurile. Mierea este contraindicata diabeticilor si obezilor.
In epoca moderna, prin stuparitul rational, au fost puse in valoare si celelalte produse apicole: laptisorul de matca, polenul,
veninul de albine etc., ajungindu-se la clasificarea lor in produse apicole naturale directe (mierea, ceara, propolisul, polenul,
pastura, laptisorul de matca) si produse apicole derivate (cremele cosmetice cu ceara, unguente, tincturi, drageuri).
Cum este fabricata mierea
Mierea este substanta zaharoasa pe care o produc albinele prin colectarea nectarului floral si extrafloral sau a unui alt suc luat
de pe plantele vii, prin transformarea lui, sub actiunea enzimatica a salivei si a sucului gastric al albinelor. In timpul depozitarii
nectarului in celule, apa care este in plus va fi indepartata prin ventilare. Dupa aceea mierea este gata pentru a fi consumata
(albinele capacesc fagurii). In acest caz, mierea va contine numai 20 la suta apa, cit este normal ca ea sa fie consumata. Pentru
a obtine 1 litru de miere sint mecesare 5 kg de nectar. Mai adaugam si faptul ca pentru a cara 1 kg de nectar este nevoie de
20.000 pina la 100.000 de zboruri. Un roi de albine (30.000 la 60.000) poate fabrica 1 kg de miere pe zi. Calitatea si cantitatea
de miere sint determinate de factorii geografici si botanici, precum si de sezon. Originea florala a nectarului influenteaza
culoarea, gustul si viscozitatea mierii.
8
Compozitie si actiune terapeutica
Mierea este un aliment usor de digerat. Ea cuprinde un amestec de fructoza si glucoza intr-o forma care, fara a mai fi
transformata de organism, se asimileaza direct, constituind o sursa de energie.
100 de grame de miere, care furnizeaza 335 de calorii, contin 17,2 la suta apa si 81,3 la suta zaharuri: 38,19 la suta fructoza,
31,28 la suta glucoza si 5 la suta zaharoza, 6,83 la suta maltoza si alte dizaharide (aceasta in timp ce zaharul contine 0,1 la suta
apa si 99,9 la suta zaharoza). La acestea se adauga vitamine (B1, B2, B6, C, PP), saruri minerale, oligoelemente, substante
bactericide (3,21 la suta).
Actiunile terapeutice ale mierii sint foarte cunoscute, ea avind actiune antibiotica, bacteriostatica, cicatrizanta, tonicardiaca,
calmanta, regeneratoare.
- Medicina populara recomanda mierea in tratamentul bolilor de inima, dar nu in cantitati mari si cu ceai fierbinte. Cel mai bine
este ca mierea sa fie luata in cantitati mici (1-2 lingurite, de doua-trei ori pe zi) cu lapte, fructe sau alte produse. Folosirea
zilnica, timp de una-doua luni a mierii de albine va duce la imbunatatirea generala a bolnavilor, la normalizarea compozitiei
singelui si la cresterea hemoglobinei.
- In stenocardie, bolnavii vor lua, de trei ori pe zi, cite o lingura din urmatorul amestec: 100 g suc de aloe, 300 g miere, 500 g
nuci pisate si sucul de la una-doua lamii.
-In hipertonie, medicina populara recomanda ca mierea sa fie luata cu suc de legume: sfecla, morcovi, hrean (acesta va fi dat
pe razatoare si se va lasa 36 de ore, dupa care se va stoarce) si lamiie. Se ia, timp de doua luni, cite o lingura, de doua-trei ori
pe zi, cu o ora inainte de masa sau la doua-trei ore dupa masa. O alta reteta include suc de morcovi, hrean (acesta va fi tinut in
prealabil in apa), miere si suc de lamiie. Amestecul va fi tinut intr-un borcan de sticla bine acoperit.
- Pentru bolnavii de TBC, medicina populara recomanda mierea cu lapte, sau cu diferite grasimi (unt, untura de gisca) si aloe:
100 g miere, 100 g unt, 100 g untura de gisca, 15 g aloe si 10 g cacao se pun pe foc, fara a fierbe insa. Se va lua cite o lingura
din acest amestec, cu un pahar de lapte cald, de doua ori pe zi (dimineata si seara).
- In caz de raceli, mierea (se recomanda mai ales miere de tei) se va lua, de asemenea, cu lapte cald (o lingura de miere la un
pahar de lapte), cu suc de lamiie (sucul de la 1/2lamiie la 100g miere). In scop profilactic, se prepara un amestec de miere, suc
de ceapa si de hrean, in cantitati egale. Din acest amestec se ia cite o lingura, de trei ori pe zi, inainte de masa. In caz de gripa
se va prepara urmatorul amestec: usturoi dat pe razatoare si amestecat cu miere (proportie 1:1). Se ia cite o lingura de amestec
(cu putina apa calduta) seara, inainte de culcare.
- In cazul unor afectiuni ale cailor respiratorii (laringite, faringite) guturai si sinuzita, se recomanda mestecarea timp de 15
minute, de una-doua ori pe zi, a unui figure de miere. Seara, inainte de culcare, se ia o lingura de miere cu un pahar de ceai sau
lapte. Se amesteca sucul de la o lamiie cu 100g de miere. Se ia cite o lingura de amestec seara, inainte de culcare, cu ceai sau
lapte. Se amesteca suc de ridiche neagra cu miere (parti egale) sau se scobeste o ridiche neagra si se pune miere inauntru. Se ia
cite o lingura, de trei ori pe zi.
Se amesteca suc de hrean si miere (proportii egale) si se ia cite o lingura, de doua ori pe zi, dimineata si seara. Medicul bulgar
S. Mladenov recomanda inhalatii cu miere, timp de 15-20 de minute. Pentru gargara se va pregati o infuzie de musetel, la care
se adauga o lingurita de miere.
- In afectiuni ale sistemului nervos se recomanda cite 30 g de miere, de trei ori pe zi. Un bun tonic si stimulant al sistemului
nervos si endocrin se prepara din aloe, miere si suc de lamiie. Se iau 75 g frunze de aloe, se toaca si se pun intr-un vas de sticla.
Se adauga 125 g de miere, se omogenizeaza, dupa care se adauga 50 g suc de lamiie. Se lasa la macerat cinci zile, dupa care se
ia cite o lingura de amestec, de trei ori pe zi.
9
In literatura de specialitate, se estimeaza la 1-3 ani durata de valabilitate a cerii n conditii de preparare si pastrare optime fara
nsa a se lua n considerare activitatile ei medicinale.
De asemenea, ceara este folosita si in cosmetica.
Laptisor de marca
Laptisorul de matca este o substanta organica foarte complexa, albicioasa, opalescenta, cu reflexe sidefii, de consistenta
gelatinoasa, cu gust foarte acru si miros caracteristic, asemanator ca forma cu laptele condensat.
Este produs de albine ntre a 5-a si a 14-a zi a existentei lor (lucratoare, supranumite doici) pentru a hrani matca n tot timpul
vietii sale si toate larvele coloniei, pe timp liinitat n functie de rolul lor n stup.
Din punct de vedere biologic deci, laptisorul albinelor este produs natural apicol, numai de secretie, este deci un produs
apoterapic (hormonoterapic) cunoscut sub denumirea comerciala de laptisor de matca" sau royal-jelly.
Laptisorul de matca si schimba foarte rapid culoarea, consistenta, gustul si mirosul, n contact cu aerul si foarte probabil si
pierde o parte din factorii sai activi, schimbndu-si compozitia din fluid vscos alb-galbui devenind solid sticlos, brun-nchis.
Se altereaza foarte repede la lumina, la aer, la caldura, chiar si la temperatura obisnuita, la umiditate, n mediu alcalin sau prin
nvechire.
In contact cu metalele da produsi toxici. Desi teoretic pot exista diferente ntre laptisorul destinat matcii si cel destinat
diferitelor categorii de larve, mai pot exista si diferente de la un anotimp la altul, la aceeasi familie, sau de la o familie la alta
sau de la o rasa la alta, precum si diferente dupa conditia fiziologica sau patologica a albinelor tinere care secreta laptisorul.
Practic, lipsa de cunoastere precisa si de identificare rapida a compozitiei sale nu ne permite astazi nici sa constatam, nici sa
infirmam existenta unor sortimente deosebite de laptisor.
n stadiul actual, avem la dispozitie laptisorul conservat, fie n stare naturala, la termostat, la +4C, fie liofilizat dupa diverse
metode sau nglobat n miere.
Oricum ar fi nsa, este partial inactivat si adesea inutilizabil n mod specific medical.
Se pare ca laptisorul albinelor, provenit din glandele lor faringiene, ar fi variabil n functie de nevoile pentru care este secretat,
deci s-ar presupune existenta a patru mari sortimente de laptisor de albine:
1. pentru matca
2. pentru larvele de matca
3. pentru larvele de trntori
4. pentru larvele de lucratoare
Aceste patru sortimente ar avea si ele variatii posibile ale unora dintre componente, asa cum am indicat mai sus.
In lipsa unui mijloc sigur de recoltare si pastrare activa, laptisorul se poate lua si administra cu activitate maxima numai direct
si imediat de la stup, ntruct preparatele care se gasesc n comert au activitate diminuata.
Dintre toate produsele stupului, laptisorul de matca pare a fi substanta cea mai alterabila.
Cu toate progresele facute, nca nu exista o metoda sigura de recoltare si conservare a unui produs de laptisor cu activitate certa
stabila, standardizata, dintr-un sortiment cu origine cunoscuta.
Asa cum se prezinta astazi laptisorul de matca, chiar la stup, daca este recoltat cu lanteta de metal, nu mai este valabil medical.
Deci, proaspat la stup, trebuie recoltat cu o lanteta de os, plastic sau sticla si pus ntr-un pahar cu putina apa sau ntr-o lingurita
din plastic, os sau sticla si servit imediat pentru a avea activitate medicinala utila si sigura.
Laptisorul din fiole liofilizate nu este testat biologic si deci nu este fiabil medicinal.
Laptisorul ncorporat n diverse preparate suporta aceeasi critica, laptisorul nu se poate pastra astazi n afara stupului dect
cteva minute si n stup cteva zile - 3-5.
Termenul real de valabilitate este de cteva minute n afara stupului si de cteva zile n interiorul stupului n celulele fagurelui
cu puieti.
Prezentarea comerciala actuala este nca empirica, chiar si n tarile cu tehnologie si industrie foarte dezvoltate. Astfel, pentru
preparatele respective se considera un termen de valabilitate a laptisorului de matca de 6-12 luni, dar practic nu se ofera nici o
posibilitate de testare a activitatii produselor respective.
Intensitatea culesului la mana este conditionata de cantitatile de mana produsa, de concentratia ei n zahar si de posibilitatea de
cules a albinelor.
Din cele aratate rezulta ca mana (roua de miere), n special aceea din zona padurilor de rasinoase, constituie o sursa melifera
deosebit de importanta, fapt pentru care apicultorii trebuie sa se preocupe ndeaproape de valorificarea ei superioara, n scopul
sporirii productiei apicole si ridicarii continue a rentabilitatii apiculturii
Dupa pozitia lor pe plante se diferentiaza doua categorii de glande: glande nectarifere florare, care sunt localizate n interiorul
florii, pe diferite componente florale.
Astfel, la Tiliaceae si la Malvaceae nectaiiile sunt situate pe partea interna a sepalelor, la Berberidaceae si Ranunculaceae la
baza petalelor, la Hippocastanaceae si Sapindaceae ntre petale si spale, la Aceraceae si Cruciferae la baza staminelor, la
Compositae si Onagraceae la baza stilului, la Umbelliferae n partea superioara a ovarului, la Labiatae si Hydrophyllaceae la
baza carpelelor, la Papilionaceae si Rosaceae ntre androceu si gineceu etc.
Astfel, momentul optim de secretie la o serie de specii nectarifere se nregistreaza n cursul diminetii (8-14), ca de exemplu la
floarea soarelui, salvie, isop, facelia etc, n timp ce la alte specii n cursul dupa-amiezii pna seara trziu, ca de exemplu la teiul
alb, teiul pucios etc,
n acest sens frecventa de zbor a albinelor este determinata de intensitatea secretiei de nectar, nregistrndu-se frecventa
maxima n momentul cnd plantele respective secreta cea mai mare cantitate de nectar cu cel mai ridicat continut n zahar.
Daca o planta nectarifera prezinta n cursul zilei doua maxime de secretie si frecventa albinelor pe florile respective
nregistreaza doua maxime, corespunzatoare celor doua etape de secretie abundenta.
Productia de nectar variaza cantitativ si calitativ, n functie de specie, soi, varietate, vrsta plantei, pozitia florilor pe planta sau
pe inflorescenta, culoarea florii, stadiul de nflorire etc.
Referitor la vrsta plantelor s-a constatat la unii arbori meliferi, ca de ex. La salcm, jugastru etc, ca maximum de secretie
nectarifera se nregistreaza n general la vrste mijlocii, respectiv 10-30 ani, n timp ce la plantatiile tinere 5-6 ani, sau la
masivele de peste 50-55 ani, secretia de nectar este mai mica, iar recoltele de miere ce se obtin sunt mai slabe.
Concentratia optima a nectarului
Scaderea potentialului nectarifer la aceste specii este determinata nu numai de starea fiziologica mai slaba a arborilor batrni,
ci si de micsorarea treptata a numarului de flori pe arbore, respectiv pe unitatea de suprafata.
O mare variabilitate a productiei de nectar n timpul aceleiasi perioade de nflorire s-a nregistrat n cadrul lucrarilor de
urmarire a evolutiei culesului la salcm si tei.
Concentratia optima a nectarului este n jur de 40-50%, cnd randamentul la cules este ridicat, iar prelucrarea acestuia n miere
este mult usurata.
Daca nsa concentratia se afla sub 5% nectarul nu mai este cules de albine. Limita de acceptare n ceea ce priveste concentratia
nectarului este n functie de abundenta florei melifere si de anotimp.
Primavara si vara de exemplu, cnd exista n general o flora bogata, albinele sunt mai exigente si cerceteaza numai florile al
caror nectar prezinta o concentratie mai ridicata (30-40% zahar), n timp ce primavara timpuriu si toamna, cnd florile sunt
rare, limita de acceptare a concentratiei scade pna la 7-10% zahar.
11
Produse apicole - Pastura
Este polenul conservat de catre albine, dupa ce sufera o anumita transformare, care ncepe imediat dupa depunerea sa n
celulele fagurelui, cnd a devenit o masa omogena aderenta de peretii sai.
n primele saptamni dupa depozitare, polenul este supus unor procese biochimice fermentative, sub influenta unor substante
secretate de albine, a unor microorganisme, a temperaturii ridicate din stup (+35C) si umiditatii crescute din cuib.
Pastura este un produs natural mult mai valoros din punct de vedere terapeutic dect polenul, cu largi perspective de viitor,
dupa parerea unanima a specialistilor.
Recoltarea pasturii
Albinele conserva acest preparat", adaugnd miere n treimea goala a celulelor, apoi le astupa cu o pelicula fina de ceara. In
felul acesta, cu un stagiu" de rninmium 30 de zile n stup, polenul devine pastura.
Fireste, o pastila" de pastura are forma celulei fagurelui si marimea a 2/3 din volumul acesteia, iar greutatea este cuprinsa
ntre 0,100 si 0,175 g, dar puterile" ei sunt uriase pentru sanatatea puietului si a oamenilor.
Numita de catre apicultori si pinea albinelor", ea este folosita de catre albinele doici, n proportii numai de ele stiute, la
cresterea puietului.
Daca pastura lipseste din hrana acestuia, albinele viitoare vor fi mai debile", vor trai mai putin, iar poverile" de nectar, polen
si apa pe care le vor aduce n stup vor fi mai mici.
Foarte putini apicultori se ncumeta sa recolteze pastura: colonia de albine risca sa ramna fara pine"; scade productia de
miere si ceara; fagurele depozit" trebuie distrus inevitabil; extragerea din celule, migaloasa, cere prea mult timp; valoarea
alimentara si terapeutica a pasturii este mai putin cunoscuta dect cea a polenului etc.
Cnd cosuletele sunt pline, albina se ntoarce la stup pentru a le da n primire altor albine care le iau, le amesteca cu miere si
secretii si le depun sub forma de pastura n celulele fagurilor din stup.
Trebuie nsa mentionat ca independent de felul polenizarii (anemofile sau entomofile) fiecare specie produce, n conditii
naturale mult mai mult polen dect necesarul sau raport la nevoile de polenizare ale speciei respective.
Astfel orice cantitate de polen s-ar culege de catre albine si insectele salbatice (bondari, albine, furnici etc), de la plante, fie ele
anemofile sau entomofile nevoile polenizarii florilor respective sunt n general asigurate cu prisosinta pe cale naturala.
Este interesant de semnalat ca maturizarea polenului si momentul punerii lui n libertate reprezinta o caracteristica a fiecarei
specii care nsa este puternic influentata att de dezvoltarea plantei ct si de factorii meteorologici ca temperatura, precipitatii,
durata de stralucire a soarelui, vnt etc.
In general se poate spune ca exista plante care elibereaza polenul n tot cursul zilei sau al noptii, n timp ce altele numai n curs
de cteva ore sau chiar numai cteva minute.
12
Intruct se considera ca este deosebit de interesant pentru apicultori si pentru specialistii n apicultura, cunoasterea momentului
din cursul zilei, cnd diferitele grupe de plante (polenifere sau nectaro-polenifere) pun n libertate graunciorii de polen, se
redau aceste grupe cu unele exemplificari.
- Specii timpurii de dimineata la care polenul este eliberat ntre orele 4 si 9 dimineata, de exemplu-la mustar, mac de cmp,
mac oriental, carpen de padure si patlagina.
- Specii de dimineata - care cuprind numeroase plante la care polenul este raspndit n proportie de 60-90% pna la amiaza, cu
diferite etape maxime de raspndire. Din aceasta grupa fac parte: papadia, porumbul, ciubotica cucului, pufulita etc.
- Specii de amiaza - care pun n libertate polenul n jurul orelor de prnz 12-14, de exemplu: brndusa galbena si brusturele.
- Specii n majoritate de dupa-amiaza - la care polenul este raspndit numai n proportie de 30-40% pna la amiaza si restul de
peste 60% dupa amiaza, de ex. la piersic, mar si par.
- Specii de dupa-amiaza - care si raspndesc polenul n proportie de 75-85% dupa-amiaza, ca de ex. la magnolia si bob.
- Specii de toata ziua - la care polenul este eliberat n mod aproape uniform n tot cursul zilei, ca de ex. la zmeur, mur, paducel,
micsunea, rezeda etc.
- Specii nocturne - al caror polen este raspndit n timpul noptii, iar polenizarea este realizata n general de catre lilieci
(polenizare cheiropterofila)
Se mentioneaza, de asemenea, ca specie nocturna si dovleacul, al carui polen este pus n libertate ntre orele 22 si 3 dimineata.
Referitor la aspectele morfologice ale polenului s-a constatat ca acesta se prezinta sub forma de graunciori foarte fini, de culori
diferite, ce variaza n general de la alb pna la negru-intens. De obicei, n flora tarii noastre predomina polenul de culoare
galbena, de toate nuantele.
n privinta marimii graunciorilor de polen, aceasta difera mult de la o familie botanica la alta, precum si de la o specie la alta,
oscilnd n diametru de la 7 microni la salcie (Salicaceae) pna la 150 microni la dovleac (Cucurbitaceae).
In general, forma, marimea si culoarea polenului constituie aspecte caracteristice pentru fiecare specie de planta si servesc ca
elemente pretioase pentru stabilirea provenientei si originii botanice a unei probe de miere (spectrul polenic).
Graunciorii de polen de la plantele entomofile au suprafata prevazuta cu excrescente (ornamentatii) care favorizeaza
transportul lor de catre insectele polenizatoare, spre deosebire de cei de la plantele anemofile care n general au suprafata
neteda si uscata fiind usor antrenati de vnt.
Forma si structura nvelisului graunciorilor de polen, precum si abundenta si gradul de accesibilitate pentru albine ale polenului
la diferite specii melifere, determina ritmul si randamentul la cules (recoltare). La culesul de polen participa ntreg corpul
albinei si anume: perisorii de pe cap, torace, abdomen, piesele bucale si cele trei perechi de membre.
Procesul recoltarii cuprinde doua etape si anume: n prima etapa albinele scutura si culeg polenul de pe stamine, acoperindu-si
ntreg corpul cu graunciori fini, iar n a doua etapa urmeaza perierea polenului de pe perisori cu ajutorul pieptenilor tarsieni si
formarea ncarcaturilor de polen (ghemotoacelor de polen).
Astfel, polenul recoltat de culegatoare se umecteaza cu saliva si cu nectarul (miere) regurgitat si apoi este transmis si fixat
printr-o miscare sincronizata a celor trei perechi de picioruse n cosulete". Acestea se formeaza la scobitura tarsului
picioruselor posterioare, cu ajutorul perilor tari recurbati n sus.
Albina executa miscarile de recoltare si fixare a polenului cu atta iuteala nct observatorul ocazional nu remarca altceva
dect cresterea progresiva a ncarcaturilor de polen.
Se considera ca o albina culegatoare de polen recolteaza n medie, la fiecare zbor, aproximativ 15 mg polen n ambele cosulete.
Astfel, pentru a aduce n stup 1 kg de polen, o albina culegatoare trebuie sa efectueze cea. 67000 zboruri.
S-a observat n general ca o albina care culege polen activeaza mult mai intens dect una care recolteaza nectar.
Pentru a putea evalua cantitatea de polen necesara dezvoltarii familiei de albine pe timp de un an trebuie cunoscut faptul ca
pentru cresterea unei singure larve este nevoie de cea. 100-145 mg, respectiv pentru cresterea a 1000 de albine este necesar 1-
1,5 kg polen.
Din aceste date se apreciaza ca pentru o familie de albine de putere mijlocie consumul anual se ridica la aproximativ 25-30 kg
polen.
Propolisul superior are o consistenta mai mult fluida si este folosit de albine la sporirea celulelor, a solzisorilor de ceara ce intra
n constructia fagurilor si a capacelelor de faguri, a barajelor din jurul fagurilor, precum si acoperirea spatiilor din jurul
fagurilor, precum si acoperirea spatiilor din jurul ramelor sau de pe podisor si formarea micilor depozite de rezerva de pe
marginea ramelor.
Acest propolis are mai ales actiuni chimico-biologice si este format n proportie de 70% din sucuri protective din mugurii de
13
arbori (din perimetrul stupinei) si din secretii faringiene ale albinelor, inclusiv poleina ramasa n gusa lor de la polen si n
proportie de 30% din ceara si polen.
Propolisul inferior are o consistenta mai mult solida si este folosit de albine fie la acoperirea diverselor resturi, fie la
micsorarea gaurilor din urdinis, gasindu-se mai ales pe fundul sau podeaua stupului, la partea inferioara a ramelor sau catre
urdinis; are mai ales actiuni fizico-chimice si este format n proportie de 70% din ceara si polen si 30% din sucuri de pe muguri
si din secretii ale albinelor.
Din punct de vedere biologic, propolisul este un produs de cules si de secretie a albinelor din aceeasi categorie cu mierea si
polenul.
In conditii obisnuite activitatea acestuia scade rapid odata scos din stup si mai lent dupa primele 2-3 ore, pentru ca n functie de
conditiile de pastrare, activitatea utila a propolisul sa dispara dupa 1-3 ani.
La rece, propolisul este o substanta solida, dura, friabila n aschii; la cald devine moale, maleabila, aderenta si lipicioasa.
La noi n tara propolisul se comercializeaza ntr-o singura categorie eterogena sub forma bruta, n piete sau n magazine
specializate, Apicola sau Apimondia sub forma unor mici bulgari.
Trebuie mentionat ca exista sortimente de propolis romnesc deosebit de valoroase cum ar fi propolisul de delta, cel de
confere, de lunci etc, deosebit de cautate de catre amatori din strainatate.
In magazinele specializate de la noi se pot gasi cteva preparate cu propolis: Floral-unguent, Depilatorul practic etc.
La fel ca orice produs natural apicol propolisul trebuie pastrat n vase de sticla neutra-preferabil colorata sau n ambalaj opac la
lumina sau din alte materiale pe care propolisul nu le ataca, perfect etanse, nchise ermetic, la adapost, caldura, lumina,
umiditate si contaminare la o temperatura de 15-30C.
Chiar n conditii medicinale de recoltare, preparare si conservare, propolisul si pierde activitatea utila n 6-12 luni, dupa unii
autori, iar alti autori presupun termene mai lungi de 2-3 ani.
Nu se cunosc sortimente naturale de venin. In medicina se poate vorbi de unele sortimente artificiale pentru aplicarea veninului
ca medicament.
Veninul de albine cel mai activ si natural se pastreaza si se prezinta n vezica de venin a albinei vii n stup. Deci, la stupina este
cea mai eficienta cura posibila, chiar daca este cea mai primitiva.
Veninul, n contact cu aerul sau apa se inactiveaza rapid. De aceea, medical putem dispunem de venin activ numai liofilizat si
prezentat n fiole sterile. Fiolele cu substanta liofilizata trebuie tinute ermetic nchise, la adapost de lumina, caldura, umiditate
si contaminare.
Substanta naturala se altereaza foarte rapid. Substanta liofilizata n vid, la rece, pastrata la temperaturi scazute sub 4C la
adapost de lumina, umiditate si contaminare, se considera a fi valabila 6-12 luni.
14