Copilrie

Rainer Maria Rilke

i, iat, trec cu greu (cci vremea bate

pasul pe loc), zbavnic se scurg anii

de coal, lungi, cu temeri, cu panii,

cu lucruri stranii O, singurtate!

i,-afar, strzi n freamt; cte-un arc

prin piee, de-artezian; lume-n parc,

iar tu, n hainele de mult intrate

la ap, ai atta libertate

ct-ntr-un arc O, voi, ingrate

vremuri prea-ncete! O, singurtate!

i totu,-ntrezrit n chip de taine:

domni, doamne, domni, i schimbul

[lor de mine:

copii mai altfel, n alt fel de haine;

o cas, alta, uneori i-un cine;

avnt care nu poate s ngaime

nimic, neliniti fr noim, vis

ceos i-obscure spaime,

o, abis!

i jocurile: cerc, inel sau minge,

n parcul tot mai veted i, pe-ntinsa

lui pajite, s te tot joci de-a prinsa,

fr s vrei, pe vrstnici, a-i atinge

n goana-i oarb; i, apoi, acas

cu pai cznii, de mn s fii dus;

o, nelesuri tot mai de nespus,

povar ce apas

i, ore-n ir, lng o sur balt,

s stai ciucit, jucndu-te cu-o barc*,

de care-i uii, cnd, nu tii dincotro,

tot mai frumoase yole,-n zri, tresalt

i, dup ele, fermecat te uii;

i,-apoi, un palid chip revezi, ce-i, parc,

al tu Ci, azi, nimic nu mai vezi O,

copilrie, ncotro,-ncotro?