Vasile Militaru

Aurul si ntelepciunea

Marele-mprat Lumin si-ntuneric mprat,

Megiesi cu-mprtia, cnd a fost si ei s moar,
Cu trei zile mai-nainte de, prohod si de sicriu,
Fiecare, cu iubire si-a chemat
Unicul fiu,
S-i dea binecuvntare pentru cea din urm oar.
Si-amndoi, cu ochii-n lacrimi si cu grai ntretiat:
Fiilor ce-aveau sub soare le-au lsat cte-o comoar:

- Fiule, a zis Lumin, eu m sting si plec departe...

Tu rmi pe lume singur...Toate-n lume sunt desarte...
Mostenire, pentru tine, n-am s las dect o carte...
Iat-o!...Toat fericirea vei putea prin ea s sorbi,
Dac ochii ti, citind-o pururea, nu vor fi orbi!
Sunt n ea comori de veacuri: vorbe-adnci, vorbe-ntelepte;
Fiecare, la tot pasul, doar spre bine s te-ndrepte,
Fiindc vorbele-ntelepte, niciodat nu te mint
Si-s ca merele de aur, n panere de argint!

- Ah, odorul tatii, zise mpratul ntuneric;

Azi, cnd mor, cu fericirea, vreau, pe veci, s mi te feric...
Iat-ti las, ca mostenire, un fr sfrsit tezaur:
n aceast racl neagr, numai galbeni mari de aur...
E comoar fermecat
Prin iubirea mea de tat...
Galbenul cel de pe urm, s-l azvrli mereu n foc
Si, mereu, spre-al tu folos,
nmiit, au s rsar, grl, galbenii la loc,
Pe cnd racla fermecat, cum pmntul alta n-are,
S cuprind-a ta comoar, se va face tot mai mare!...

Vorbele acestea zise, firul vietii astfel tors,

Cei doi mprati plecar,
Fiecare plns de-o tar,
Dincolo, de unde nimeni, pn azi, nu mai s-a-ntors,
Iar n ziua urmtoare, chiar din zorii diminetii,
Cei doi fii pornir si ei ca s-si toarc firul vietii:
Pe stpnul raclei negre, cu nsetri n pumnul humii,
La fost smuls ca o furtun, aurul, n largul lumii:
Bolta cerului albastru i-a-nhorito-n mii de sori;
I-a pus vrji n toat clipa; sub tot pasul, colb de flori;
L-a purtat pe tot pmntul: pe ci largi, pe ci nguste
 Si i-a dat, n fr seamn pn-atunci olocauste,
Tot ce-ar fi putut s guste!...

Dar cu anii, mergnd astfel pe crrile ce mint,

Cu, pe tmple, tot mai mult promoroac de argint,
nsetatul, dintr-o dat, rtcit pe-al vietii drum
Se simti mhnit...Pe fire parc se lsa un fum;
Nu mai era primvar, nu mai era cer senin;
Fericirea de-alt dat ncepu s fie chin:
Cntecul i pru urlet; strvuri, florile de crin;
Simti frigul tot mai tare: sorii se stingeau ntr-una;
Muri cel din urm soare, apoi stelele si luna;
ntunericul se-ntinse tot mai negru si, curnd,
Noapte grea veni s-i cad si pe suflet, si pe gnd,
Cel care viata o sorbise cu-nsetare,
Otravit de-a ei dulceat, s-azvrli, plngnd, n mare!
Dar, n clipa-ntunecat, cea mai neagr dintre toate,
El simti, din valul mrii cum un brat pe mal l scoate
Si-n clipita urmtoare cnd n fire-a fost s-si vin
Vzu-n fata lui pe fiul mpratului Lumin:
Cu, pe cap un sfert de soare ca un sfnt din Paradis,
Zmbitor tinzndu-i cartea, cel ce l-a scpat i-a zis:
- Nu e vina ta...E vina celui care, drept tezaur,
Nu ti-a dat o asa carte, ci izvorul su de aur!...
Ia-o si citeste, frate: pentru toate-ti va fi leac,
Precum leac mi-a fost si mie; si-o fi tuturor, n veac...
Ia-o si citeste-ntru-na: azi vei fi mai bun ca ieri;
Vei simti cum prinzi n suflet boarea dulcei primveri,
Cu miros din lcrmioare si din florile de meri!...
Vei simti, din ntuneric cum pe toata clipa iesi;
Cum ti nfloresc n Suflet milioane de ciresi;
n a cror fiecare ramur omt de floare,
Cnt, o privighetoare!
Cartea mea e carte plin
De miresme, de lumin,
Si mai mult mbttoare dect oricare grdin!
Ia-o si citeste, frate...Adevr grieste-mi gura!

Si-nchinndu-se, Lumin, surznd, i-a dat

Scriptura.
.......................................................................
Iar Sufletul-ruin, adevr zic si eu vou:
Prin puterea crtii sfinte, s-a trezit la viat nou!