Minciunile

Daca el se scarpina in zona urechlor sau a nasului, inseamna ca se teme sa nu fie

prins mintind. Ritmul cardiac i se accelereaza, iar sangele vascularizeaza mai mult
zona nasului, a urechilor si a fruntii, creand senzatia de mancarime. Daca vrei sa
afli ceva delicat de la el, intreaba-l ca si cum ai avea doar o curiozitate si
afiseaza o figura placuta si prietenoasa.

Vrea sa marturiseasca

Daca isi musca buzele si le trage spre interiorul gurii, atunci ar vrea sa spuna
ceva. Problema este ca inca nu e prea decis daca sa o faca sau nu. Daca vrei sa
afli ce il framanta, spune-i ca pare suparat si pune-i mai multe intrebari, dar nu
uita sa iti pastrezi expresia naturala a fetei.

Ego-ul ranit

Daca se tine de una din incheieturi, atunci inseamna ca se simte nesigur. Il poti
vedea intr-o astfel de situatie cand isi potriveste ceasul de la mana mai mult
timp. Sentimentele si mandria ii sunt ranite si se simte fara putere. Atunci ar fi
bine sa il lasi singur sa recapete controlul asupra propriei persoane.

Vrea sa te paraseasca

Daca nu te atinge si isi tine mainile stranse, atunci are o problema cu relatia
voastra. Pozitia mainilor si departarea fizica arata o departare sufleteasca de
tine. Incearca sa ii vorbesti deschis si spune-i ca poti face fata chiar si unei
marturisiri directe din partea lui. Daca nu vrea sa vorbeasca, atunci e timpul sa
luati o scurta pauza.

G) ZAMBETUL SI RASUL. Numerosi filosofi si oameni de stiinta au icercat sa

patrunda esenta rasului si surasului. Ch Darwin aprecia ca rasul pare sa constituie
in primul rand, expresia simplei bucurii sau fericiri. Cat priveste caracterul
innascut al rasului si surasului, Ch Darwin aduce in discutie cazul Laurei Bridgman
care din cauza orbirii si a surzeniei, nu a putut dobandi vreo expresie prin
imitare, totusi, atunci cand I s-a comunicat prin limbajul gesturilor o scrisoare
de la un prieten iubit a ras si a batut din palme, iar obrajii I s-au imbujorat.
Motivele pentru care omul rade sunt variate, dar mecanismul rasului este totdeauna
acelasi: inspiratie adnca, scurte contractii spasmodice ale toracelui, in special
al diafragmei. De aici si vorba: radeau de se tineau cu mainel de burta.
In timpul rasului gura este mai mult sau mai putin larg deschisa, cu colturile mult
trase inapoi, precum si putin in sus, iar buza superioara este putin ridicata.
Uneori radem din tot corpul desi se spune radem din tot sufletul. Radem de ne
doare burta sau ne tavalim pe jos de ras. In fond este vorba despre contractile
musculare si despre stimularea secretiei unor endorfine, fapt ce mentine sau
amplifica veselia. Pe astfel de date probate stintific se bazeaza terapia prin ras
si pana la un punct concursurile Cine rade mai mult. Pentru al sanction ape cel
care nu are dreptul sa rada de alti daca are cineva acest privilegiu! -, la
romani exista zicala Rade ciob de oala sparta. Normele referitoare la ras variaza
de la o cultura la alta si de la o epoca la alta, dar totdeauna rasul functioneaza
ca un guardian al ordinii publice.
Paul Ekman a catalogat 18 tipuri de zambete care nu sunt stimulate. Zambetele
naturale se deosebesc de cele false, artificiale, prion aceea ca dureaza mai
mult si ca in performarea lor participa atat muschii fetei cat si cei ai ochilor.
In cazul zambetelor false se contracta doar muschii din jurul ochilor, aparand la
coada ochilor riduri, nu si muschii fetei. In lucrarea Limbajul corpului pentru
manageri, Horst H. Ruckle analizeaza opt tipuri de zambete.
zambetul voit, fabricat, chinuit (colturile gurii drepte, buzele drepte si
lipite). Apare si dispare repede. Poate exprima jena.
zambetul dulceag (intinderea si subtirea buzelor; insoteste universalul da)
zambetul pe sub mustata (buzele tensionate si lipite; exdprima vointa, dar
si retinere)
zambetul depreciativ (colturile gurii sunt retrase putin in jos, este afisat
de persoanele blazate, ironice, poate exprima acordul si dezacordul, in acelasi
timp)
zambetul relaxat (lipsit de tensiune, exprima bucuria, dragostea, pretuirea
celuilat).
zambetul stramb (un colt al gurii este tras in jos si celalalt in sus;
exprimao amabilitate fortata, un conflict intern; este zambetul subalternului
nevoit sa asculte o gluma batrana a sefului)
zambetul care exprima frica (buzele sunt trase lateral, iar gura este putin
intredeschisa; colturile gurii sunt trase spre urechi)
zambetul condescendent, resemnat (rasfrangerea inainte a buzei inferioare;
adesea, este insotit de inclinarera capului spre dreapta si / sau ridicarea si
tremuratul umerilor)

COMUNICAREA NON-VERBALA

Prin comunicarea non-verbala se exprima sentimente, emotii si

atitudini. Aceasta

completeaza, intareste si nuanteaza sensul mesajelor verbale. Comportamentul non-

verbal ne ofera indicii referitoare la atitudini. Limbajul non-verbal se uneste cu
limbajul verbal pentru comunicarea unui mesaj corect. Studiul acestui limbaj non-
verbal vine sa dea forta, sa ne improspateze cunostintele intuitive pe care le avem
despre un individ sau un grup.

Expresiile psihice urmatoare reflecta starile de spirit cel mai frecvent exprimate
in limbajul non-verbal:

- surasul indica o persoana amicala deschisa discutiei;

- bratele incrucisate denota o atitudine negativa

- mainile pe masa indica faptul ca o persoana este gata de actiune

- a fi asezat pe scaun, mainile incrucisate la ceafa, tot corpul inclinat pe spate

reprezinta atitudinea tipica patronului in biroul sau care este tentat sa-si
delimiteze teritoriul;

- persoanele care-si freaca dosul mainilor din cand in cand au adesea ceva de
ascuns

- persoanele care-si freaca palmele mainilor sunt pe cale de a realiza o buna

actiune.

Desi in relatiile inter-umane comunicarea verbala ocupa locul cel mai important, in
comportamentul speciei sunt folosite, ca substitut sau in mod complementar fata de
comunicarea verbala, si diferite alte moduri de comunicare, care nu folosesc limba
vorbita, scrisa.

In literatura de specialitate sunt mentionate nu o singura definitie a comunicarii

nonverbale ci mai multe si toate sunt acceptate. Totul depinde din ce perspectiva
este abordat procesul de transmitere a semnelor nonligvistice.

Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte
si care pot fi decodificate, creand intelesuri. Aceste semnale pot repeta,
contrazice, inlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte.
Importanta comunicarii nonverbale a fost demonstrata in 1967 de catre Albert
Mehrabian. In urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia ca numai 7% din mesaj
este transmis prin comunicare verbala, in timp ce 38% este transmis pe cale vocala
si 55% prin limbajul corpului.

Comunicarea nonverbala opusa comunicarii verbale este conceputa de multa vreme ca

limbaj in sens strict. In aceasta viziune toate celelalte forme de comunicare sunt
considerate ca secundare (scrisul). Teoriile contemporane ale comunicarii
influentate de discipline atat de diverse ca lingvistica enuntarii, psihologie,
sociologie, antropologie, asigura astazi locul cuvenit comunicarii nonverbale,
bazandu-se pe ipoteze ale canalelor multiple ale comunicarii umane. Comunicarea
umana este conceputa ca o enuntare eterogena rezultand din combinarea de elemente
vocal acustice si vizuale.

Comunicarea nonverbala este o comunicare cu mai multe canale. Din toate cel mai
important canal pentru ancheta judiciara este corpul uman care cuprinde aparenta
fizica, gesturile, expresia fetei (mimica).

Limbajul corpului este la fel de complex ca si cel verbal, fiind structurat pe zone
anatomice si avindu-si propria gramatica, fiind un mijloc de comunicare bogat in
informatii, nuantat si sensibil. Cel mai important lucru de retinut inca din start,
este acela ca dialogul dintre doua persoane nu se poarta numai in plan verbal ci in
egala masura si in plan nonverbal. Cunoasterea acestuia e o arta si se deprinde in
timp, necesitand o observatie sistematica a celorlalti si consecutiv un efort
constant de interpretare a celor observate. Tot ceea ce facem se constituie in fapt
intr-un mijloc de comunicare. Practic comunicarea nonverbala nu poate fi blocata
dar nici nu este de dorit. Limbajul nonverbal in unele situatii ne poate trada, dar
solutia nu este in nici un caz suprimarea acestuia prin supracontrol, ci
deprinderea regulilor de baza, deprinderea gramaticii si vocabularului specific
acestui mijloc de comunicare. Limbajul corporal este un limbaj universal si
natural, propriu tuturor oamenilor, care dincolo de mici diferente culturale, poate
fi regasit identic pe intreaga planeta.

Acest lucru denota faptul ca felul in care arati, gesturile, zimbetul, felul in
care esti imbracat si cum te misti are cel mai mare impact asupraatitudinii unei
alte persoane fata de tine. Chiar intelepciunea popularaconfirma aceste date,
deoarece din batrini se spune ca un gest -- face cit omie de cuvinte. Felul in
care vorbeste o persoana este de trei ori maiimportant decit cuvintele pe care le
foloseste.

STUDIUL COMUNICARIINONVERBALE: SCURT ISTORIC

Ca si in cazul psihosociologiei , preocuparile decunoastere a modului cum comunicam

fara a ne sluji de cuvinte au o indelungatapreistorie si o foarte scurta istorie.

Preistoriadomeniului de studiu al comunicarii nonverbale acopera perioada din

Antichitatepana spre sfarsitul secolului al XIX-lea. In traditia vestica, in cele
mai vechi incercaride abordare sistematica a actiunilor expresive, atat in
scrierile din Grecia simai tarziu, din Roma, gesturilor li s-au acordat, intr-un
fel sau altul o mareimportanta. In acest sens primul profesor de retorica publica
din Roma, MarcusFabius Quintilianus, a consacrat unul dintre cele douasprezece
volume alecompendiului Institutio oratoria Formarea vorbitorului in public
pronuntiei vocii si gesturilor. Acestvolum ne ofera informatii detaliate despre
limbajul trupului folosit de oratorin conceptia romanilor .
In primele decenii ale secolului XVII- lea se inregistreaza o renastere
ainteresului pentru studiul gesturilor. In secolele urmatoare, scrierile
despreposibilitatile cunoasterii oamenilor dupa constitutia lor corporala, dupa a
feteisi a craniului, ca si dupa expresiile faciale se inmultesc.

Primele studii care au in titlusintagma comunicare nonverbala au

aparut la jumatatea secolului trecut.Jurgen Ruesch si Weldon Kees au fost cei
dintai care au inclus termenul decomunicare nonverbala in titlul unei carti
(Nonverbal Comunication: Notes onthe Visual Perception of Human Relations, 1956).
Cei doi autori au aratat ca in comunicarea umanasunt implicate sapte sisteme
diferite: 1) prezenta fizica si imbracamintea 2)gesturile sau miscarile voluntare
3) actiunile intamplatoare 4) urmeleactiunilor 5) sunetele vocale 6) cuvintele
rostite 7) cuvintele scrise. De remarcat este faptul ca in conceptiacelor doi
autori cinci din cele sapte sisteme implicate in comunicarea umanasunt de natura
nonverbala.

Caracterizand perioada contemporana, Mark L. Knapp(1990,53-54) distinge

cateva tendinte ale studiilor privind comunicareanonverbala:

renuntarea la studiul separat almiscarilor diferitelor parti ale

corpului (membrele superioare, fata, ochiietc.) si centrarea pe cercetarea
contributiei acestor miscari combinate latransmitera anumitor mesaje

schimbarea strategiei de cercetare, in sensul cresteriiponderii

studiilor bazate pe observatia comunicarii nonverbale in conditiilenaturale, nu
in conditiile artificiale ale laboratorului experimental

urmarireamodului in care unele semnale interactioneaza cu alte semnale.

STRUCTURA COMUNICARII NONVERBALE

Analiza structurii comunicarii nonverbale impune luarea in considerare a codurilor,

modelelor si scopurilor specifice implicate. In comunicarea nonverbala se folosesc
seturi de semne, coduri, care prin combinare dau o anumita structura. De exemplu,
semnalele vizuale pot fi asociate semnalelor olfactive. De fapt, aceste semne sunt
stimuli senzoriali care impresioneaza simturile omului (vaz, auz, pipait, miros).
Pe baza semnelor si canalelor de transmitere s-au propus multiple clasificari ale
comportamentelor nonverbale si ale comunicarii nonverbale.

In literatura de specialitate se aminteste gruparea comunicarii nonverbale in trei

categorii, propusa de J. Ruesch si W. Kess:

limbajul semnelor incluzand gesturile

limbajul actiunilor incluzand miscarile corpului implicate in diferite

activitati

limbajul obiectelor care incorporeaza dispunerea intentionata sau

neintentionata a obiectelor in spatiu in vederea utilizarii lor

Clasificarea comunicarii nonverbale poate fi facuta , in principal,

dupa modalitatile senzoriale implicate in receptareaa semnalelor. Mark L. Knapp
considera ca domeniul comunicarii nonverbale include urmatoarele fapte: 1) cum
privim 2)cum auzim (tonul vocii) 3) cum mirosim 4) cum ne miscam individual sau
in conjunctie cu altii (gesturile, postura, privirea, expresiile faciale,
atingerile corporale si proxemitatea) 5) cum afecteaza mediul inconjurator
interactiunile umane si cum afecteaza acestea, la randul lor, mediul inconjurator
(dispunerea spatiala a mobilei, temperatura, prezenta altor oameni, zgomotele
s.a.m.d)

Cei mai multi cercetatori accepta o clasificare rezultata din combinarea codurilor
si mediilor de transmitere a mesajelor. KINEZICA asa numitul limbaj corporal
include miscarile corpului, expresiile faciale si privirea. Studiul privirii poarta
denumirea de OCULEZICA. Activitatile vocale alcatuiesc PARALIMBAJUL. Studiul
perceptiei si al modului de utilizare a spatiului poarta denumirea de PROXEMICA,
iar studiul perceptiei si al modului de utilizare a timpului este denumit
CRONEMICA.

FUNCTIILE COMUNICARII NONVERBALE

De ce apelam la acest tip de limbaj ?. Ar trebui sa vedem care sunt intentiile,

motivele si scopurile acestei forme de comunicare.

Paul Ekman a identificat cinci functii ale comunicarii nonverbale:

repetarea spunem da si dam din cap de sus in jos, si de jos in sus;

spunem cuiva ca adresa cautata este pe o strada la dreapta si in acelasi timp
aratam cu mana incotro sa se indrepte

substituirea inlocuirea mesajelor verbale o fata posomorata ne

spune ca persoana in cauza nu se simte bine

completarea colaborarea la transmiterea mesajelor verbale, ceea ce

duce la o mai buna decodificare a lor

accentuarea / moderarea - punerea in evidenta a mesajelor verbale,

amplificarea sau dimpotriva diminuarea celor spuse: cand scandam sloganuri, ridicam
bratul si aratam pumnul; cand admonestam un prieten expresia faciala poate arata ca
nu ne-am suparat foarte rau

contrazicerea transmiterea de semnale in opozitie cu mesajele

verbale; spunem ca ne bucuram ca ne-am intalnit cu o persoana cunoscuta, dar privim
in alta parte cand ii intindem mana, ne vaitam ca nu avem din ce trai, dar ne
afisam cu bijuterii sau haine foarte scumpe

PROXEMICA SAU PERCEPTIA SI UTILIZAREA SPATIULUI

Comunicam, desigur cu mainile, cu ajutorul expresiilor faciale, al privirii dar

comunicam prin modul in care folosim un anumit spatiu. Oamenii politici care tin un
discurs apropiati spatial de auditoriu, cu privirea indreptata spre cei carora li
se adreseaza obtin un alt efect decat cei care, sa spunem se plaseaza la o distanta
apreciabila fata de ei, mentin privirea in pamant, stau cu mainile la spate sau cu
o mana in buzunar cand isi rostesc discursul.

Pe baza studiului distantelor la animale, Edward T. Hall face masuratori ale

pragurilor de receptare a vocii, delimitand patru distante interumane;

distanta intima (intre 40 50 cm) in care poti simti prezenta

celuilalt, mirosul, respiratia. Este un spatiu de protectie pentru individ,
accesibil numai persoanelor foarte apropiate, partenerului, iubitei sau iubitului,
celui mai bun prieten, propiilor copii. Apropierea interlocutorilor, acceptarea lor
in zona distantei intime exprima o apropiere pshihologica
 distanta personala (intre 50 75 cm) in care indivizii isi pot atinge
mainile, defineste limita contactului fizic cu ceilalti. La acest nivel nu putem
detecta caldura, respiratia celuilalt si in general, avem dificultati in a mentine
contactul la nivelul ochilor. Daca acest spatiu este incalcat ne simtim
inconfortabil, lucru sesizabil prin miscari excesive la nivelul corpului. In
anumite situatii insa nu parem deranjati de aceasta invadare. Reactia fata de
invadarea spatiului personal este in functie de tipul de relatie pe care o avem cu
interlocutorul (daca manifestam atractie fata de acesta, gradul de toleranta este
mai mare).

distanta sociala (intre 1.5 3 m) este distanta in care pierdem

detaliile privind interlocultorul. Este distanta la care se desfasoara cele mai
multe dintre interactiunile individuale obisnuite, tranzactiile, afacerile cu
caracter formal.

distanta publica (intre 3 6 m) este distanta in care individul este

protejat si poate deveni devensiv daca este atacat. La acest nivel pierdem foarte
multe detalii ale comportamentului interlocutorului: expresiile fetei, directia
privirii.

ARTEFACTELE/ KINEZICA

Miscarile corpului

Comunicarea prin corp este cea mai complexa, deoarece intervine in intalnirile
cotidiene nu doar ca un obiect natural, ci ca un produs voluntar travesit, mascat,
metamorfozat(prin imbracaminte, machiaj, tatuaj). Ea recurge la mijloace ca :
aparenta fizica, gesturile, expresia fetei(mimica). Legat de aparenta o mare
importanta o are imbracamintea persoanei, ca furnizor de informatii adecvate sau
false despre individ, de asemenea, ca facilitator al apropierii sau indepartarii
unor persoane de altele, mai ales in situatiile in care imbracamintea este aproape
un mijloc institutionalizat (imbracamintea de politist, de medic etc.). Uneori
imbracamintea comunica diverse trasaturi caracteriale ale oamenilor(fuga spre
originalitate) sau intentiile lor(intentia de a se distinge, de a place etc.)

Corpul uman inseamna nu numai aparenta fizica sau gestica,ci si expresiei fetei,
mimica cu un foarte mare rol in comunicarea nonverbala. Privirea, se pare, ca se
distinge ca element central al expresiei fetei. Sustinerea sau ocolirea ei,
fixitatea sau mobilitatea tradeaza starile de admiratie, iubire, dusmanie etc.

Cercetarile au aratat ca intr-o converstie asupra unor probleme personale,

persoanele se privesc intre 50%-60% in timpul conversatiei. Prin expresia fetei
putem stimula, orienta, decodifica si intelege intentiile partenerului.

Miscarile corpului sunt numite si limbajul corpului. Pot avea uneori sens simbolic
si in acest caz participa la comunicarea non-verbala. Emotiile pot fi si ele
comunicate prin miscari ale corpului, in special ale fetei.

Personalitatea se evidentiaza prin alte serie de miscari, cum ar fi: rosul

unghiilor, jocul cu un obiect, frecatul nasului. Este greu sa se determine sensul
acestor miscari, pentru ca unele se fac imvoluntar. Ele pot ilustra doar stare
interioara si nu comunicare.

Pozitia corpului

Pozitia corpului joaca un rol important in comunicarea non-verbala. Oamenii care

doresc sa coopereze au tendinta sa se aseze sau sa stea unul langa celalalt. Daca
ei sunt in relatii adverse vor avea tendinta sa stea fata in fata.
Imbracamintea, podoabele, accesoriile vestimentare comunica apartenenta persoanei
la genul biologic, la o clasa de varsta, la o categorie socio economica, la o
profesie sau alta. Este imposibil sa fii imbracat si sa nu transmiti celorlalti
cine esti si cum percepi tu lumea.

Cand analizam vestimentatia in contextual comunicarii nonverbale trebuie sa luam in

considerare determinarile geografice, culturale si istorice. De exemplu de la Polul
Nord la Ecuator, oamenii isi protejeaza corpul impotriva gerului sau a caldurii
excesive: imbraca haine adecvate, diferite in ceea ce priveste materialele,
culoarea, croiala.

Hainele si mai ales uniformele sunt un simbol al puterii sociale pe care o ai la un

moment dat. Ele influenteaza stima de sine, dar si comportamentul celorlalti.
Referitor la puterea de influentare a hainelor cu autoritate, experimentul natural
proiectat de M. Lefkowitz, R.R. Blake si J.S. Mouton intr-un oras din Texas mi se
pare cat se poate de revelator. Cei trei folosesc ca asociat un barbat in varsta de
31 de ani, care in cadrul experimentului avea sarcina sa treaca strada pe rosu, in
timp ce alti pietoni asteptau schimbarea culorii semaforului. Cand complicele purta
haine cu autoritate, respectiv costum de foarte buna calitate si cravata scumpa,
trecatorii care erau la semafor l-au urmat intr-un numar de trei ori si jumatate
mai mare decat atunci cand era imbracat cu o camasa ieftina si pantaloni de lucru

In modul in care ne imbracam intervin intr-o proportie sau alta, de la caz la caz,
atat motivatia de protejare a corpului, cat si pudicitatea si dorinta de a atrage
atentia. De exmplu, tinerii si tinerele merg la discoteca, imbraca haine care mai
degraba sa atraga sexual decat sa le protejeze corpul; hainele purtate de tinerii
din gastile de la coltul strazii nu au functie estetica. Lipsa decentei in modul de
a se prezenta al unor elevi din licee sau al unor studenti pune problema violentei
limbajului nonverbal.

Pornind de la imbracaminte, ne putem da seama de gustul estetic al acesteia, de

firea ei: este o persoana conformista, care doreste sa treaca neobservata, sau o
persoana independenta?

Imbracamintea este o forma de comunicare nonverbala (inaintea prezentarii verbale;

cu ajutorul vestimentatiei se transmit informatii despre apartenenta la genul
social, varsta, clasa sociala, ocupatie, origine etnica si despre caracteristicile
psiho morale de personalitate.

Imbracamintea reprezinta valorile identitare de grup si exprima nevoia de a fi

diferit de alti. Diferentierea imbracamintei simbolizeaza nevoia de autonomie,
dorinta de a fi independent. Diferentierea imbracamintei adolescentilor fata de
imbracamintea adultilor este un fenomen istoric relativ recent deoarece pana la
jumatatea secolului trecut hainele adolescentilor semanau foarte mult cu hainele
adultilor. Vestimentatia adolescentilor de dupa 1980 are conexiune cu vestimentatia
adolescentilor din ani 50 60, pe cand vestimentatia adolescentilor de dupa 1980
este influentata de mass media datorita tehnologiilor de comunicare moderne,
adolescentii tind sa imite vedetele TV, sau starurile musicale etc.

Jacqueline Murray a identificat in lumea afacerilor trei tipuri de vestimentatie:

hainele specifice corporatiilor, purtate mai ales de avocati, directori

si bancheri (design simplu de culoare gri sau bleumarin pentru costumele
barbatesti, alb imaculat sau albastru deschis pentru camasi, iar pentru femei,
bluze, rochii din bumbac ori din panza de in)

haine menite sa comunice, utilizate cu precadere de persoanele

implicate in marketing, educatie, industriile in expansiune (costume si rochii
practice, relaxante, semitraditionale din impletituri si tesaturi cu ochiuri largi,
cu imprimeuri odihnitoare sau in dungi)

haine inovatoare, intalnite mai ales la artisti, la cei ce lucreaza in

domeniul publicitatii, la vanzatorii cu amanuntul sau la propietarii de magazine de
lux

EXPRESIILE FACIALE

Miscarile fetei si ale ochilor

In general se considera mai credibili oamenii care isi privesc interlocutorii in

ochii in timpul comunicarii. Evitarea contactului vizual sugereaza intentia de a
ascunde ceva.Un bun comunicator trebuie sa stie sa-si controleze expresiile
emotionale in functie de context.

Vocea

Modul in care ne folosim vocea si calitatile vocale are importanta sa in procesul

comunicarii.Volumul, ritmul, inaltimea si intensitatea vocii, modul de articulare
si pronuntare a cuvintelor pot fi controlate.

Studiul expresiilor faciale a debutat in a doua jumatate a secolului XIX-lea. In

timp s-au adunat un munte de fapte de observatie, s-au emis diferite ipoteze si s-
au elaborat tehnici din ce in ce mai sofistificate pentru inregistrarea muschilor
faciali din care rezulta expresiile faciale. In anul 1965, Cand Paul Ekman a
inceput sa studieze expresiile faciale, majoritatea antropologilor erau convinsi de
faptul ca gesturile si emotiile au fundamente culturale, ca sunt invatate in
procesul socializarii. Paul Ekman porneste de la ipoteza ca expresiile faciale sunt
programate ca o parte naturala a emotiilor. Pentru ca toti oamenii apartin
aceleiasi specii si toti au acelasi numar de muschi faciali este de asteptat ca
oriunde in lume emotiile sa se exprime in acelasi mod, sa fie recunoscute ca atare.
Fiecarei emotii ii corespunde cate doua expresii faciale: una programat ereditar,
aceeasi in toate culturile; alta, reprezentand o abatere de la expresia programata,
variaza de la o cultura la alta.

Zambetul si rasul

Numerosi filosofi si oameni de stiinta au incercat sa patrunda esenta rasului si

surasului. Ch Darwin aprecia ca rasul pare sa constituie in primul rand, expresia
simplei bucurii sau fericiri. Motivele pentru care omul rade sunt variate, dar
mecanismul rasului este totdeauna acelasi: inspiratie adanca, scurte contractii
spasmodice ale toracelui, in special al diafragmei. De aici si vorba: radeau de se
tineau cu mainile de burta.

In timpul rasului gura este mai mult sau mai putin larg deschisa, cu colturile mult
trase inapoi, precum si putin in sus, iar buza superioara este putin ridicata.
Uneori radem din tot corpul desi se spune radem din tot sufletul. Radem de ne
doare burta sau ne tavalim pe jos de ras. In fond este vorba despre contractiile
musculare si despre stimularea secretiei unor endorfine, fapt ce mentine sau
amplifica veselia.

Zambetele naturale se deosebesc de cele false, artificiale, prin aceea ca

dureaza mai mult si ca in performarea lor participa atat muschii fetei, cat si cei
ai ochilor. In cazul zambetelor false se contracta doar muschii din jurul ochilor,
aparand la coada ochilor riduri, nu si muschii fetei.
Cum emotiile influenteaza asupra comportamentului nonverbal

Emotiile sunt stari afective, de scurta durata, care traduc un specific al

relatiilor omului cu un obiect ori o situatie, deci au un caracter situational. Ele
pot fi declansate de o imprejurare reala sau de una imaginata (gindul ca politia
poate fi pe urmele sale sperie tilharul care are banii furati in geamantan).

Intensitatea lor e foarte variata: poate fi vaga, mijlocie, dar si foarte mare,
zguduind intregul organism. in ultimul caz este vorba despre emotia-soc careia
psihologii ii spun si afect.

Emotiile propriu-zise sunt procese sau desfasurari emotionale mai moderate in care
functiile constiintei nu sunt blocate sau ingustate ca in afecte. Ele sint efectul
confruntarii dintre nevoile individului si datele reale sau prezumative ale
mediului. Emotiile au o orientare determinata, o referinta obiectuala sau
situationala (ti-e frica de o situatie anumita)

Asadar, emotiile au un caracter situational, depind de actiunea nemijlocita a

situatiei emotionale si apar frecvent ca efect al satisfacerii sau nesatisfacerii
unor tendinte (biologice).

Emotia nu se reduce la aspectul de traire subiectiva, ci formeaza o configuratie

complexa, un raspuns psihofiziologic multidimensional vizavi de evenimente,
situatii. Printre dimensiunile procesului emotional se disting:

- modificari organice, vegetative;

- manifestari comportamentale: gesturi, mimica, expresii vocale schitate sau

desfasurate;

- trairea afectiva a relatiei cu lumea.

Aceste trei laturi alcatuiesc o unitate, o interactiune sincrona, trairea

subiectiva avind la baza mecanisme neurosomatice.

Procesul emotional prezinta manifestari comportamentale externe, accesibile

observatiei si anume: gestul, miscarea sau imobilitatea corporala, expresia
faciala, expresia vocala, tremurul muscular s.a. Aceste manifestari se imbina in
configuratii specifice-faciale, vocale, gesturale, posturale - pe baza carora se
poate recunoaste o stare emotionala sau alta. Expresia faciala pare a fi cea mai
elocventa pentru observator. De exemplu, bucuria sau minia se pot citi de pe fata.
Sistemul nervos central este responsabil pentru controlul muschilor faciali,
determinind incruntari, grimase, relaxari, tremure. Expresia vocala exprima si ea
prin variatii de tonalitate, intensitate, inflexiuni, accent, pauze anumite stari
emotionale. De exemplu, se ridica vocea la minie, se scoate un tipat in situatii de
frica, apare risul in stari de bucurie oftatul in stari de durere etc.

Cele mai importante si expresive modalitati de exprimare a emotiilor sunt realizate

cu ajutorul fetei

si ochilor

Fata. Expresia faciala este considerata ca o modalitate de manifestare a starilor

psihoemotionale ale omului, un fel de forma specifica de comunicare. Expresiile
faciale apar ca o sursa importanta de informatii, de caracteristici psihoemotionale
ale subiectilor umani. De asemenea expresia faciala reprezinta aspectul cel mai
vizibil al comportamentului nonverbal si cea mai expresiva parte emotionala si
fizica a corpului.
Diferite expresii faciale ofera multiple si diverse semnale care pot fi indici
tipici la reactionarea emotionala in diferite situatii sau stari sufletesti. Mimica
fetei are proprietatea de a exprima stari sufletesti. In functie de mimica faciala
poate fi determinata starea emotionala, intelegerea fara expresii verbale, fara
cuvinte a dispozitiei. Expresiile faciale pot servi ca forme de comunicare si
mijloace de apreciere a starii persoanei date.

Trasaturile generale ale fetei caracterizeaza chiar si temperamentul omului.

Persoanele active, cu un temperament sangvinic, au trasaturi stenice ale fetei, pe
cind persoanele pasive au trasaturi imobile, astenice, ceea ce indica si lipsa
bogatiei interioare

Asadar, partile fetei oglindesc perceptiile emotionale in mod diferit. Astfel,

cercetatorii de la Universitatea din Pensilvania au descoperit ca partea stinga a
fetei exprima mai pregnant emotiile. Sentimentele de fericire, surpriza, frica,
dezgust, tristete sunt exprimate mai intens pe partea stinga a fetei si depind de
emisfera corespunzatoare cerebrala.

Ochii. Un rol deosebit in expresiile emotionale apartin ochiului, care dezvaluie

ceea ce se afla ascuns in creier. Cele mai profunde enigme emotionale sufletesti le
exprima ochiul.

Starile emotionale se redau nu numai prin expresii faciale, gesturi, dar si prin
privire, contacte vizuale care exteriorizeaza starea psihica a omului. Ochiul, ca
organ de simt, privirea, are un rol de exceptie in exprimarea emotionala. Ochiul
prin functiile sale exprima starea emotionala si reciprocitatea care exista
oriunde. Expresia fetei umane, a privirii deseori este de ajuns pentru a stabili
relatiile dintre indivizi. Durata de timp a privirii in ochi creste cind indivizii
se plac reciproc, cind se afla intr-un raport de cooperare, si invers ea scade in
relatiile conflictuale.

Privirea poate exprima dispret, ironie, admiratie, nemultumire, amenintare,

mindrie, indoiala s.a.m.d. Chiar si faptul de a evita privirea cuiva, sau evitarea
de a privi pe cineva comunica fie culpabilitate, fie neincredere, fie ostilitate,
fie jena etc. Privirea poate ajuta o persoana sa domine pe o alta sau un grup,
poate infrunta o alta persoana intr-o situatie tensionata, poate sa exprime
stapinire de sine, agresivitate sau ezitare, nesiguranta, teama.

Emotiile pot provoca modificari esentiale in starea functionala a organismului. Ele

exprima atitudinea personala in raport cu anumite valori sociale. Treptat acestea
se transforma in senzatii si joaca un rol important in motivatia comportarii si
reglarii relatiilor interpersonale. Emotiile indeplinesc cele mai variate functii:
aprecierea, concentrarea atentiei, stimularea, compensarea, pastrarea in memorie a
sentimentelor retraite s.a.

Factorul emotional uman joaca un rol important in manifestarea comportamentului

nonverbal, deoarece anume emotiile genereaza acest tip de comportament care la
rindul lor sunt si ele generate de anumite evenimente , situatii, imprejurari la
care oamenii au atasate anumite atitudini. Astfel, comportamentul este o forma de
raportare a individului la continutul valorilor sociale. Valorile sociale sunt
diferite si fiecarei valori omul ii atribuie o anumita atitudine. Drept rezultat
apar si diferite tipuri de comportament uman care se manifesta prin gest, mimica,
expresie faciala, vocala etc.

Semnificatia gesturilor in comportamentul nonverbal

La interpretarea comportamentului nonverbal este importanta cunoasterea si

respectarea unor reguli:
1) Citirea ansamblului adica gesturile, limbajul corpului nu trebuie sa fie
interpretate izolat; pentru o citire corecta trebuie

evidentiate ansambluri care sa contina cel putin 3 gesturi;

2) Luarea in consideratie a contextului ansamblurile de gesturi trebuie evaluate

in contextul in care apar (uneori bratele incrucusate a persoanei sunt generate de
frig, nu neaparat pozitia de aparare);

3) Recunoasterea diferentelor culturale un gest care inseamna ceva intr-o tara

poate avea cu totul alt sens in alta tara.

Gesturile facute cu palma

Semnalele nonverbale transmise de palma omului sint unele din cele mai eficiente in
comunicarea nonverbala.

- Palma intoarsa in sus gest de supunere.

- Palma indreptata in jos semnifica autoritatea.

- Palma inchisa cu degetul aratator intins amenintarea vorbitorului cu supunere

pentru cel ce asculta.

- Stringerea minii cu o persoana cu intinderea ei cu palma in jos asa o stringere

semnifica dominarea.

- Stringerea a miinii cu o persoana cu intinderea ei cu palma in sus semnifica

supunerea.

- Impingerea inainte a palmei intoarse injos, intinderea bratului rigid tip

agresiv de persoane, specific oamenilor din zone rurale.

- Apucarea virfurilor degetelor denota lipsa increderii in sine.

- Utilizarea ambelor mini in momentul stringerii denotasinceritate si incredere.

Gesturi ale miinii si bratului

- Frecarea palmelor semnifica afisarea asteptarilor pozitive.

- Frecarea degetului mare de celelalte degete semnifica asteptarea unor bani.

- Inclestarea miinilor reflecta o atitudine de frustrare sau de ostilitate.

Deosebim:

- Inclestarea miinilor in pozitie ridicata semnifica dispozitia negativa.

- Miinile in pozitie de coif indreptatin sus este caracteristic persoanelor

superioare sau care gesticuleaza putin sau deloc, comunicind increderea lor in
fortele proprii.

- Miinele in pozitie de coif indreptate in jos este caracteristic persoanelor

care mai degraba asculta decit vorbesc.

- Apucarea miinii, a bratului si a incheieturii a miinii gest de superioritate

incredere.

- Etalarea degetlui mare acest semnal este pozitv si apare des in postura tipica
a sefului glacial, care il ilustreaza in prezenta subalternilor sai.

Bratul ca bariera de protectie

- Incrucisarea obisnuita a bratelor acest gest exprima o atitudine defensiva sau

negativa. Persoana se simte stingherita sau nesigura.

- Incrucisarea incordata a bratelor indica o atitudine ostila si dfensiva.

- Gest de prindere abratului acest gest este raspindit printre cei aflati in
saile de asteptare ale doctorilor si dentistilor sau la cei care urmeaza sa zboare
pentru prima data cu avionul si asteapta decolarea acestuia. Acest gest reflecta o
atitudine negative, dominate.

Piciorul ca bariera de protctie

- Pozitia obisnuita a incrucisarii picioarelor este folosit pentru manifestarea

unei atitudini nervoase, rezervate sau defensive.

- Piciorul aruncat peste genunchi acst tip de incrucisare a picioarelor indica

existenta unei atitudini de disputa sau competitie.

- Piciorul asezatpeste genunchi si prins cu una sau amindoua miinile acest gest e
folosit de persoanele care au o atitudine rigida in discutii sau negocieri. Aceasta
semnifica o individualitate puternica, incapatinare, rezistenta careia poate fi
ranita numai printr-un procedeu special.

- Gesturi de incrucisare a picioarelor stind in picioare aceste pozitii sunt

folosite in mare parte de cei care se afla in mijlocul unor indivizi necunoscuti.
Pozitia lor ne spune ca ei nu sunt relaxati si lipsiti de incredere in sine.

- Gestul incrucisarii gleznelor - inseamna reprimarea unei atitudini negative, a

unei senzatii negative, a nervozitatii sau fricii.

Gesturi si semnale de curtenie

1. Ale barbatilor:

- Unul dintre gesturile de apropiere a barbatilor la femeie este aranjarea

cravetei; daca nu poarta cravata, isi aranjeaza gulerul, isi aranjeaza butonii,
camasa, sacoul sau un alt obiect vestimentar.

- Intoarcerea trupului spre femeie si mentinerea labei piciorului in directia ei.

- Privirea neobisnuita, intima.

- Tine miinele la solduri accentuiaza marimea sa corporala si demonstreaza

disponibilitatea pentru aventura.

2. Ale femeilor:

- Aruncarea capului pe spate.

- Expunerea incheieturii miinii.

- Indepartarea picioarelor.

- Leganarea soldurilor.

- Privir laterala.

- Gura intredeschisa, buzele umezite.

- Rujul de buze.

- Mingiierea obiectelor cilindrice.

- Privire laterala, peste umarul ridicat.

Gesturi teritoriale si ale posedarii

- Gesturi teritoriale.

In mod inconstient oamenii isi arata drepturile teritoriale asupra diferite obiecte
reazaminduse de ele. Atingandu-si proprietatea persoana arata altora ca obiectul
respective ii apartine. Intimidarea persoanei poate fi atunci cindse manifesta
abuzul comis impotiva teritoriului sau proprietatii unei alte personae. 90% din
opinia oamenilor cu privire la persoana noastra se formeaza in primele 90 de
secunde dup ace facem cunostinta, deci trebuie sa tinem minte, ca prima impresie se
formeaza doar o singura data.

- Gesturile posedarii.

In utilizarea acestor gesturi exceleaza indeosebi personalul de conducere. S-a

observat ca cei nou numiti in posturi de conducere incep de indata sa recurga la
asemenea gesture, desi inainte le foloseau rareori. Piciorul aruncat peste bratul
scaunului exprima faptul ca persoana in cauza il posedeaza si semnaleaza o
atitudine destinsa fata de normele obisnuite de comportament. Aceasta pozitie poate
fi perceputa in moduri diferite in situatii diferite. Euna cind stam in aceasta
pozitie in inconjurarea prietenilor, si alta cind in inconjurarea colegilor de
serviciu. In al doilea caz se va manifesta o atitudine negativa fata de noi.

Birouri, mese si aranjamente de asezare

Un mod eficient de a castiga cooperarea altor oameni este asezarea strategica.

Din cauza unei game foarte largi de imprejurari care pot interveni la aranjamente
de asezare in jurul unei mese dreptunghiulare de birou, o persoana poate ocupa 4
feluri, in raport cu o alta persoana:

- Pozitia de colt. Acasta pozitie e folosita in general de oameni angajati in

conversatii prietenesti spontane. Ofera posibilitati nelimitate pentru a se privi
in ochi si a utilize variate gesture, precum si pentru a observa gesturile
celuilalt. Coltul biroului constituie o bariera partiala in caz ca una din parti s-
ar simti amenintata si face inutila impartirea teritoriala a suprafetei mesei.

- Pozitia de cooperare. Asemenea pozitie apare atunci cind doi oameniau aceeasi
orientare, gindesc la fel sau lucreaza la aceeasi tema. Este o practica pozitie
pentru prezentarea unui caz si obtinerea acceptului parteneruluide discutie.
- Pozitia competitiv-defnsiva. Asezarea in partea cealalta a mesei, vizavi de
persoana cu care discutam, poate crea o atmosfera competitive-defensiva si poate
duce la situatia in care amindoi ramin ferm la punctele lor de vedere, masa
constituind o bariera solida intre ei. Aceasta pozitie este utili zata atunci cind
partenerii sunt in competitie sau cind unul este admonestat de catre celalalt.

- Pozitie independenta. Astfel de pozitie este aleasa de oamenii care nu doresc sa

stabileasca raporturi cu alti. Ea este folosita in locuri cum sunt librariile,
restaurantele si uneletipuri de banci in parcuri. Ea exprima indiferenta, dar o
alta persoana o poate interpreta ca un act ostil, daca I se incalca granitele
teritoriale.