Stiluri de invatare

Reprezinta un demers coerent prin care subiectul isi exprima preferinta pentru un
mod de a se angaja in procesul cunoasterii.

Fiecare stil de invatare se poate defini printr-o structura de factori constitutivi in

care elementele esentiale sunt:
1. Modul de organizare a cunoasterii.
2. Prelucrarea informatiilor.
3. Modul de exprimare propriu.
Obs. Nu exista stil de invatare pozitiv sau negativ ce este preferabil, de aceea este
preferabil sa discutam despre paradigme in stilurile de invatare.
Paradigme ale stilurilor de invatare.
1. Paradigma analitic- sintetic.
Stilul analitic se caracterizeaza prin examinare partiala a materialului de studiu sau a
datelor unei situatii de invatare.

Nu se elaboreaza concluzii pana subiectul nu isi formeaza enunturi

partiale.
Dominanta este prudenta, inclinatie catre meditatie.
Isi construieste un sistem foarte elaborat de argumente
Stilul analitic se caracterizeaza prin:
Un comportament de eliminare
Un comportament impulsiv
Subiectul sintetic are o mare capacitate globala a materiei sau a stilului
da invatat.
Concentrarea este difuza, iar de aici rezulta riscul de a deveni
superficial.
 2. Paradigma ofensiv-impulsiv.
Preferinta unui subiect pentru un stil in aceasta paradigma exprima calitati ale
subiectului in ce priveste forta de angajare in selectarea si rezolvarea situatiei
problematice si conflictuale.
Conform acestei paradigme au fost identificate mai multe situatii rezolutive:
a. rezolutiv-impulsiv se caracterizeaza prin capacitatea de autocontrol
scazuta, compensata de o mare capacitate de compensare a efectelor. Se angajeaza
brusc in rezolvare, nu adopta o pozitie critica si autocritica in procesul rezolutiv,
ipotezele pe care le enunta sunt pripite.
b. stilul rezolutiv cu risc capacitatea de anticipare a efectelor este mai mare
decat capacitatea de control. Ipotezele sunt formulate rapid si, odata formulate,
subiectul devine mai atent in analiza si prelucrarea datelor, controlul creste, isi
controleaza ipoteza progresiv, se grabeste in definirea rezultatului final, insa
evoluarea finala a demersului pe care l-a parcurs este corecta. Demersul este sincopat,
iar subiectul isi asuma aceste sincope.
c. stilul rezolutiv-echilibrat se caracterizeaza prin capacitate mare de
anticipare, corelata cu un bun control si autocontrol. Subiectul este permanent
preocupat de confruntarea datelor. Alegerile pe care le face in alegerea demersurilor
sunt bine cantarite. Elementul negativ este ca subiectul evita sa formuleze clar
enunturile, concluziile se pastreaza intr-o zona a relativitatii.
d. stilul rezolutiv-prudent este caracterizat printr-o nevoie de control mult
mai mare decat cea de anticipare. Este tot timpul atent in demersul pe care il parcurge,
control la fiecare pas, face des aprecieri critice si este sensibil la aprecieri critice. Nu
formuleaza concluzii finale, de aceea demersul sau de cele mai multe ori nu este finalizat.
Se caracterizeaza prin slaba capacitate de enticipare si lipsa capacitatii de mobilizare in
control si autocontrol. Ritm lent in definirea ipotezelor de lucru, decizii greoaie, reveniri
frecvente la punctul de plecare, nesiguranta.
 3. Paradigma dependenta- independenta de camp.
Stilurile de invatare sunt intelese ca structuri perceptive referentiale.
Tipologia.
Stilul independent de camp se caracterizeaza prin posibilitatea subiectului de a
alege sursa de invatare pentru a extrage elementele de care are nevoie fara ajutor din
afara. Capacitate mare de a face fata dificultatilor in invatare, capacitate mare de invatare
pe ceea ce este relevant, domina spiritul logic, atitudinea sa fata de o situatie este neutra,
decat implicativa, are sensibilitate scazuta fata de nuantele afective ale unei situatii. Se
caracterizeaza prin abilitati de manifestare, prin detasare fata de sursele de informare si
prin mare capacitate de construire a situatiilor problematizante. Este critic, nu stie sa puna
intrebari.
Stilul dependent caracterizeaza un subiect care se desparte greu de o situatie,
care simte nevoia surselor externe si a ajutorului, a sigurantei acestor surse pe care le
percepe ca pe o autoritate. Subiectul dependent se caracterizeaza prin implicare,
concentrare pe detaliu, de multe ori din motive emotionale. Capacitatea sa de concentrare
pe datele campului problematic este foarte slaba. Explicatia care a fost data dominantei
stilului dependent s-a situat la nivelul ereditatii sociale; paternul familial explica
preferinta pentru dependenta; independenta datorata dorintei de satelizare, nesatelizare a
familiei.

4. Paradigma convergenta-divergenta.
Stilul convergent se caracterizeaza prin scheme de invatare aproximativ stabile,
in care domina structurile algoritmice. Se caracterizeaza prin preferinte pentru deductie
logica si prin nevoia de identificare a unor informatii de intrare care sa-l conduca pe
subiect la un raspuns unic. Nevoia de dirijare pas cu pas a demersului. Acest stil nu
favorizeaza conduita euristica si este concentrat pe gasirea caii de solutionare a
problemelor, mai mult decat pe formularea de probleme.
 Stilul divergent este ofensiv, se cauta si se construiesc probleme. Manifesta
dorinta pentru abstractiune. Capacitate de investigare prin ipoteze.
Obs. Stilul de invatare este strans legat de caracteristicile situatiei de invatare, in
consecinta un anumit tip de predare si de evaluare solicita stiluri anume de invatare.
 Metodele de invatamant

Delimitari conceptuale

Strategia didactica reprezinta modalitatea de combinare a resurselor, mijloacelor

si metodelor de invatamant pentru a obtine rezultatele asteptate. Strategia include un
sistem complet de cai si mijloace de infaptuire a pasilor care trebuie facuti pentru
atingerea scoplui. Proiectarea si realizarea activitatii educationale, in special in cadrul
formal al instruirii scolare, depinde de felul in care se dimensioneaza si articuleaza
componenetele materiale, procedurale si organizatorice ale activitatii respective. Predarea
este o activitate bine organizata, rezultand de aici nevoia de abordare a acestei metode.
Tehnologia didactica
Totalitatea mijloacelor audio-vizuale utilizate in practica educationala reprezinta
ansamblul mijloacelor si metodelor, al strategiilor de organizare a procesului de predare
si invatare. Acesta tehnica se elaboreaza in stransa legatura cu continuturile, formele de
realizare a educatiei si cu modul de evaluare proiectate.

Metodologie didactica reprezinta ansamblul metodelor si proceselor didactice

utilizate in procesul educational.
Metoda: etimologic odos = cale si metha = spre.
Metoda didactica este drumul care conduce la atingerea telurilor educationale.
Este modalitatea eficienta de organizare si desfasurare a procesului de invatamant si se
coreleaza cu celelalte componente ale instruirii. Este aleasa de catre profesor si aplicata
cu ajutorul elevilor si in beneficiul elevilor. Are caracter polifunctional in sensul ca, cu
ajutorul unei metode se pot realiza succesiv sau simultan mai multe obiective
educationale. Metoda este o modalitate in care profesorul accesibilizeaza informatiile si
demersul cunoasterii pentru elevi si, pe de alta parte, materialul in sine este o situatie
educationala cu caracter informativ.
Alegerea unei metode se face in functie de mai multi factori:
finalitatile proiectate
continutul educational
particularitatile de varsta
caracteristici ale grupului scolar
natura mijlocului de invatamant
experienta si competenta cadrului didactic.

Functiile metodelor
1. Au o functie cognitiva, reprezinta pentru elev o cale de acces la cunoastere, un
instrument de a afla, descoperi, creea ceva.
2. Au o functie formativ-educativa, se exerseaza si se elaboreaza diverse functii fizice,
dar si psihice ale elevilor, pentru ca metodele contribuie la formarea unor deprinderi
intelectuale, a unor noi atitudini, sentimente, capacitati, comportamente.
3. Functia instrumentala. Metoda este o tehnica de executie care mijloceste atingerea
obiectivelor educationale.
4. Functia normativa. Metoda arata cum sa se procedeze, cum sa se predea si cum sa se
invete pentru a obtine rezultate maxime.
Procedeul didactic este o secventa a metodei, o componenta sau o particularizare
a metodei.
Metoda didactica se aplica printr-o suita de operatii concrete numite procedee.
 Valoarea si eficienta pragmatica a unei metode depinde de calitatea, de adecvarea
si congruenta procedeelor care o compun. In interiorul unei metode procedeele se
ordoneaza in functie de context. Sunt situatii in care o metoda poate deveni procedeu in
interiorul altei metode.

Modalitatile de organizare a activitatii didactice reprezinta un complex

metodologic mai larg, care cuprinde elemente organice si chiar tehnologice (exemplu:
instruirea asistata de calculator).

Tendinte in metodologia didactica

Metodologia didactica are un caracter din ce in ce mai dinamic si continua sa se

adapteze schimbarilor ce au loc in procesele educationale.
Nici o metoda didactica nu este buna sau rea in sine, ci eficienta ei depinde de
situatia in care se aplica.
Metodele didactice se dezvolta in sensul ca se aplica in contextul educational
metodelor specifice altor medii (ecoomic, politic, organizational). Exemplu: brain
storming-ul.
Se folosesc cu preponderenta metodele participativ-active pentru minimalizarea si
chiar stingerea metodei pasive a educatiei traditionale.
Exista nevoia de combinare optima a metodelor cu mijloace adecvate si cu
eficienta foarte mare pentru procesul educational. Exemplu: programe explicite pentru
educatie informatizata.
Se atenueaza tendintele magistro-centriste in metodologia didactica, accentuandu-
se dreptul elevului de a invata prin participare si alaturi de altii. Se promoveaza metodele
de autoinstruire si autoeducatie, promovate in scopul castigarii de catre elevi a
autonomiei in invatare.
 Clasificarea metodelor educationale

Criteriu:
1. Din punct de vedere istoric metodele se impart in:
metode clasice: expunerea, conversatia.
metode moderne: problematizarea, studiul de caz.
2. In functie de sfera de activitati in care se aplica metodele avem:
metode generale
metode particulare sau speciale sunt restranse pentru o disciplina sau
pentru anumite trepte ale educatiei.
3. In functie de modalitatea in care sunt prezentate cunostintele, se intalnesc:
metode verbale bazate pe cuvantul scris sau vorbit
metode intuitive se bazeaza pe observatia directa, concreta a obiectelor si
fenomenelor sau a substitutelor.
metode bazate pe actiunea directa.
4. In functie de gradul de activare a elevului:
metoda pasiva centrata pe activitati pasive bazate pe memorie
metoda activa care provoaca explorarea directa de catre elevi.
5. Dupa functia didactica preponderenta pe care elevii o indeplinesc:
predare si comunicare
metode cu functii principale de fixare si consolidare
metode de evaluare si autoevaluare a performantelor.
6. In functie de modalitatea in care sunt organizate:
metode algoritmice bazate pe secvente stabile, construite din-nainte
metode euristice bazate pe investigatie, descoperire.
7. Dupa forma de organizare a activitatii:
metode individuale (cu sau fara interventia profesorului)
 metode de invatare pe grupe:
a. pe interes
b. pe nivele
c. omogene sau eterogene.
metoda invatare-predare frontale (toata clasa).
8. In functie de accentul pus pe:
invatare mecanica
invatare

Tipologii de metode de invatare:

Invatare prin receptare (expunerea)
Prin descoperire (conversatia euristica)
Instruirii programate
Metoda descoperirii propriu-zise individuala si de grup:
a. observatia nedirijata
b. exercitiul euristic
c. brain-storming-ul.

Obs. Metodele apar rareori in stare pura, ci apar mai ales sub forma de variante,
astfel incat o metoda algoritmica prin excelenta, cum este exercitiul, poate castiga un
caracter euristic.