2.

Teoria avantajului comparativ

Teoria avantajului comparativ este formulata pe baza ipotezei conditiilor naturale favorabile
existente intr-o economie in comparatie cu alte economii. In varianta clasica (D. Ricardo,
J. St.Mill ) teoria porneste de la unele premise cum ar fi omisiunea costului de transport si
considerarea factorilor de productie mobili pe plan intern dar imobili pe plan international.
Teoria neoclasica a reformulat premisele anterioare si pune accent pe economiile de scara,
generatoare de profit, efect al largirii pietei ca urmare a schimburilor comerciale .

In varianta contemporana, Heckscher Ohlin Samelson conceptul de munca s-a modificat in

cel de capital uman, iar costul a fost redefinit prin prisma costului de oportunitate. Se sustine
ca avantajul comparativ al unei natiuni este determinat de abundenta relativa in resurse si factori
de productie directi sau derivati, cum sunt capitalul, munca, resursele materiale .

Modul de argumentatie al acestei teorii decurge din stiinta economica pozitiva preocupata de
descrierea si analiza economiei asa cum este ea.

Obiectivele se realizeaza autonom prin jocul liber al pietei concurentiale iar politicile economice
au un caracter pasiv. Teoria avantajului comparativ se sprijina pe urmatorii piloni:

- existenta unor resurse naturale abundente si ieftine care stau la baza orientarii structurii
economiei;

- existenta mediului concurential;

- o politica macroeconomica neutra.

In literatura economica se stabilizeaza, ca legea avantajului comparativ, daca va fi lasat sa

actioneze liber pentru a configura structura economiei, conform principiului darvinist al selectiei
naturale, va duce la realizarea unor tipuri de ajustari care conduc la degradarea structurii
economice prin contractia, pana aproape de disparitie a acelor ramuri si firme care contribuie la
generarea si diseminarea progresului tehnic, la asigurarea securitatii alimentare si dezvoltarii
umane, la informatizarea societatii: cercetare stiintifica, dezvoltarea tehnologica si inovarea,
productia mijloacelor tehnicii de calcul, aparate si instrumente medicale, aparate de masura si
control, electrotehnice si electronice, chimie fina, mijloace de automatizare, avioane, industrie
alimentara, etc.

A accepta concluzii privind specializarea pe ramurii exclusiv pe baza legii avantajului

comparativ, inseamna renuntarea la o cercetare obiectiva a factorilor de productie in dinamica
lor, la schimbarea calitatii acestora, precum si la contributia substantiala pe care o are stocul de
cunostinte stiintifice, inventia si inovatia tehnologica asupra structurii activitatilor din economie.

3. Avantajul competitiv

Spre deosebire de teoria avantajului comparativ, cu o viziune statica si mai mult

macroeconomica, conceptul de avantaje competitiv, cu o viziune dinamica si microeconomica,
scoate in evidenta faptul ca evoltia succesului si specializarea economiilor depinde, in primul
rand, de gradul de competitivitate al firmelor pe piata nationala si internationala, de evolutia si
profilul firmelor, de asimilarea progresului tehnic si mai putin, de existenta resurselor naturale.
In teoria moderna a dezvoltarii economice, avantajele comparative, in privinta factorilor
traditionali, s-au diminuat, comertul international deosebit de activ contribuind la o dotare
aproximativ similara a tarilor cu factorii de productie clasici. De asemenea, tendinta de
globalizare a productiei face ca intreprinderile moderne, transnationale, sa nu depinda numai de
dotarea cu factori de productie dintr-o tara. Totodata, capitalul financiar circula liber in economia
mondiala si se investeste in acele tari unde gaseste cele mai eficiente conditii de utilizare. In
consecinta, avantajele competitive au devenit decisive in privinta conditionarii dezvoltarii
economice.

Competitivitatea inseamna productivitate, inteleasa ca valoare adaugata realizata pe baza unei

unitati de factor de productie utilizat. Ea are un caracter dinamic, iar noutatile joaca un rol de
acceleratori ai activitatii intreprinderilor, care sunt obligate sa renunte la inertie si sa stimuleze
inovatia. Diverse alte acceptiuni nivelul redus al costului fortei de munca, fiscalitate scazuta,
deprecierea monedei nationale, exporturi crescute sau resurse naturale abundente sunt fie
rezultate ale unei competitivitati crescute, fie eventuale stadii ale dezvoltarii competitive, fara a
fi factori sau nici macar conditii necesare. In acceptiunea Uniunii Europene competitivitatea
inseamna, cumulativ, productivitate si avantaj comparativ, pe plan international. Productivitatea
subsumeaza, in fapt elementele intrinseci avantajului comparativ, insa include o gama mai larga
de factori. Si in viziunea comunitara, competitivitatea este determinata de cresterea
productivitatii.

Competitivitatea se creeaza la nivel microeconomic. Prosperitatea sustenabila este creata de catre

firme. In consecinta, calitatea mediului de afaceri este un factor fundamental. Factorii care
determina nivelul productivitatii sunt multipli. Printre acesti deosebiti sunt cei ce se refera la
stimularea investitiilor nivelul concurentei si capacitatea de a inova.

Avantajul competitiv se fundamenteaza pe economia normativa ale carei analize ofera prescriptii
sau formulari, mai degraba, despre ceea ce trebuie sa fie decat despre ceea ce este. Noul concept
se bazeaza pe politici active, selective si directionate catre realizarea anumitor tinte in contextul
mecanismelor concurentiale de piata.

Avantajele competitive in dezvoltarea economica rezulta dintr-un sistem de conditii din ale caror
dimensiuni si interconditionari cantitative si calitativ structurale rezulta nivelul de
competitivitate. Noul concept se sprijina explicit pe patru piloni: a) firma si nu ramura sau
economia nationala; b) competitia intre firme; c) mediul economic favorabil; d) politicile
adecvate, active si directionate aplicate de catre firme si guverne.

Pentru a avea o interpretare corecta a conceptului de avantaj competitiv trebuie luati in

considerare toti cei patru piloni in stransa interdependenta. Numai asa ei formeaza si se
manifesta ca diamant a lui Porter.