ECONOMIE POLITIC

Constituirea economiei politice ca tiin

Prezenta unor idei pe planul economic din Antichitate
Reflecii cu caracter economic se regsesc din timpuri foarte vechi, astfel, Biblia si
Noul Testament cuprind referine de natura descriptiva (ciclurile agricole), dar si de natura
prescriptiva (constituirea de rezerve in anii abundeni in scopul de a acoperi deficitele
nregistrate in perioadele dificile.tiina economica se constituie prin detaarea progresiva
de morala si filosofie.
Astfel, intre sec VII si III iHr., in China si in India s-au dezvoltat numeroase curente
filosofice ale cror precepte comporta si importante dimensiuni economice.
Ex.: idei de natura economica cele referitoare la necesitatea statisticilor, rolul
monedei, superioritatea statului de drept.
Procesul de autonomizare a stiintei economice continua prin lucrarile filosofilor greci.
Cu toate acestea, cunostintele cu caracter economic nu erau integrate intr-o unitate
doctrinara si vizau cu precadere liberalizarea economiei, abolirea sclavajului si in general
promovarea muncii salariale.
O prima lucrare consacrata economiei aparine filosofului grec Xenofon, fiind
intitulata ECONOMIA. Aceasta lucrare a fost considerata ca un prim tratat de micro-
economie, in care sunt prezentate in esen regulile organizriicetii.
In concepia lui Xenofon, producia de bunuri constituie izvorul bogiei, agricultura
fiind considerata o activitate esenial.
Masurile de liberalizare a economiei sunt combtute de Socrate, apoi de ctre
discipolul sau, Platon. In lucrarea sa intitulata REPUBLICA, Platon propune un sistem
comunist (egalitar), care consta in aproprierea colectiva a bunurilor de producie in cadrul
comunitii.
Spirit deschis tuturor domeniilor cunoaterii, Aristotel, cerceteaz problemele
specifice politicii si economiei in lucrrile sale intitulate POLITICA si ETICA NICOMAHICA.
In esen, Aristotel respinge distribuia egalitarista propusa de Platon si se pronuna pentru
economia de pia, in condiiileproprietii private. Totodat el condamna tendina de
acumulare de bogii.
Aristotel introduce in analiza economica un nou factor de producie, respectiv
capitalul, sugernd chiar posibilitatea substituirii acestuia cu munca. De asemenea,
Aristotel definete pentru prima data funciile monedei si face distincia dintre valoarea de
ntrebuinare si valoare. (aceste lucruri vor fi analizate uneori si de ctre preclasici,
gsindu-se si in lucrrile lui Marx)
Intre sec al IX-lea si al XIII-lea se dezvolta aa-numita filosofie scolastica. Gandirea
economica a Evului Mediu este intim legata morala cretin. Astfel asocierea gandirii
economice cu teologia, este realizata in lucrarea lui Thomas d`Aquino, care la 1266 a
publicat SUMMA THEOLOGICA. Lucrare in care autorul se preocupa de identificarea unor
practici economice juste, considerand necesara existenta unui pret just, a unui profit just,
1
de asemenea a unui salariu just, considerandu-se drept imorale imprumuturile cu
dobanda. Autorii scolastici se caracterizeaza prin abordarea juridica a activitatii
economice, conform traditiei legii romane.
Sfarsitul Evului Mediu este marcat de importante descoperiri si profunde scimbari in
plan politic, social, cultural. Astfel progresele inregistrate in domeniul navigatiei conduc la
inceperea colonizarii Americii. Ca urmare se dezvolta comertul trans-Atlantic, in urma
caruia sunt aduse in Europa o serie de noi produse, printre care aurul si argintul din minele
din Peru si Mexic. Pe plan politic se manifesta tendinta de extindere a staului centralizator,
care in epoca dobandeste forma monarhiei absolute. Asadr, constituirea statelor nationale,
descoperirea si exploatarea noilor teritorii, in special pentru metalele pretioase, climatul de
libertate intelectuala in domeniul stiintific si filosofic reprezinta directiile cu importanta
asupra miscarii de idei economice.
...................

Istoria gndirii economice

Economia politic se constituie ca o ramur distinct treptat. Filosofia integra

cunotine din

domeniul economic.

O prim mare coal: mercantilismul a reprezentat n egal msur o doctrin i o

politic economic. Sistemul mercantil cuprinde 3 secole care separ societatea
medieval de capitalismul industrial: XVI-XVIII. Ideea esenial centrl a acestei doctrine
economice o constituie abordarea problemelor economice din punctul de vedere al
mbogirii comercianilor i a statului. n aceast perioad, metalele preioase, respectiv
aurul i argintul, sunt considerate sursele cele mai importante ale bogiei (- expansiunea
spaniolilor, portughezilor n zone ale Americii. Determinarea concret a modalitilor de
procurare a aurului i argintului a condus la constituirea unor veritabile coli naionale
mercantiliste cu elemente proprii de gndire economic : mercantilism spaniol i italian,
care se pronuna pentru interzicerea ieirilor lingourilor de aur n scopul ocrotirii bogiei i
a puterii, i mercantilismul francez, cunoscut sub denumirea de mercantilism colbertist sau
industrial, reprezentat cu predilecie n Frana de Antoine, Colbert i alii. Mercantilitii
francezi considerau dezvoltarea manufacturilor drept sursa primordial de mbogire. n
acest scop, un sprijin important trebuia s-l acorde statul prin punerea n aplicare a unei
politici protecioniste i prin intervenie direct n domeniul afacerilor. Mercantilismul englez
i olandez, denumit si comercialism, datorit faptului c abundena de moned se
realizeaz prin intermediul comerului exterior, fenomenul de mbogire rezultnd din
excedentul balanei comerciale (= raportul dintre import i export). Mercantilismul german
sau carmalist pune accentul pe rolul finanelor publice n dezvoltarea economic i pe
modul de a repartiza, utiliza beneficiile creterii economice.

................
Sunt de natura interventionista. Desi se declara favorabili activitatii comerciale,
mercantilistii nu snt adepti ai liberlismuui economi. Situatia nefavorabila inregistrata in
2
Franta, ca urmare a aplicarii reteltelor corbeltiste criza finantelor regale, profunda criza
din domeniul agriiculturii a condus la instituirea unei orientari pro-agricole, concretizate in
ceea ce mai tarziu a purtat denumirea de fizio-cratie. Fiziocratia reprezinta o scoala de
gandire bine structurata, prezenta in perioada 1750-1770 in Franta. Fondatorul acestei noi
orientari este considerat Francois Queneay, care la 1758 a publicat lucrarea intitulata
TABLOU ECONOMIC, in care pentru prima data propune un model cantitativ al circuituli
economic si al fluxurilor dintre ramurile economiei nationale. De altfel, Quenay era de
profesie medic. Doctrina fiziocrata este structurata pe notiunea de drept natural, utilizata
de filosoful Locke, oentru justificarea proprietatii private, combinata cu cea de ordine
naturala si abordarea activitatii economice in termen de circuit. Liberalismul economic al
fiziocratilor este strans legat de ideea primatului agriculturii. Astfel, in conceptia lui Quenay,
agricultura reprezinta singura ramura productiva, in care se creeaza produs net, celelalte
activitati fiind considerate sterile.
Scoala clasica a liberalismului economic. Aceasta cuprinde perioada derulata intre
sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea. Economistii clasici sunt
considerati fondatorii economiei politice, ca stiinta autonoma. Perioada constituirii si
dominatiei teoriei clasice este marcata printr-un ansamblu de transformari economice si
sociale, denumite ulterior REVOLUTIA INDUSTRIALA. Nu este intamplator faptul ca
economia clasica s-a dezvoltat in principal in Anglia, prima tara care a cunoscut acest
proces (rev industriala) in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Aceste noi realitati
economice si sociale au impus o filosofie economica favorabila liberalismului. In substanta
ei, economia clasica este generata de filosofia iluministilor si de doctrina ordinii naturale,
ea reusind o noua abordare a economiei politice.
Economistul scotian Adam Smith, considerat seful scolii clasice engleze realizeaza
fundamentarea ideilor libertatii economice si a conceptiei liber-schimbiste in relatiile cu alte
tari. In numele interesului consumatorului, Adam Smith respinge sistemul mercantil.
Totodat se delimiteaz de fiziocrai, considernd ca avuia unei naiuni este reprezentata
de totalitatea lucrurilor, a bunurilor necesare existentei, btinute prin munca desfurat de
o naiune. De altfel, una dintre lucrrile semnificative ale lui Smith publicata la 1776 se
intituleaz AVUTIA NATIUNILOR, CERCETARE ASUPRA NATURII SI CAUZELOR EI.
Ideile avansate de Smith, nu se puteau realiza dect in contextul unei economii de pia.
Una dintre descoperirile sale faptul ca mecanismul pieeireprezint o ordine naturala
care se autoregleaz reprezint una dintre cele mai importante contribuii in domeniul
analizei economice. Adam Smith enun celebra alegorie a minii invizibile care ar
asigura mai buna alocare a resurselor disponibile si ar concilia totodat interesul general
cu cel personal.
Rspunzndcerinelor constituirii unui fundament teoretic al intereselor noii clase
industriale, Adam Smith a furnizat ideologia less le faire, care este considerata o veritabile
garanie intelectuala a liberei iniiative in condiiile unei ingerine minime a statului.
Alireprezentani ai scolii clasice pot fi considerai David Ricardo, Thomas Maltus si
Jean Baptiste Say, care a fundamentat ideea potrivit creia orice oferta icreeaz propria
cerere.
Ca o concluzie, liberalismul economic a fost fundamentat pe 3 mari principii:
3
 1. Indivizii au comportamente raionale
2. Piaareprezintelementul decisiv al reglrii economice
3. Valorile se schimba contra valorii
Dup modelul tiinelor naturii, aflate in plina afirmare in acea perioada, gnditorii
clasici atribuiau legilor naturale rolul de a explica funcionarea economiei de pia, ntr-un
context de libera concurenta. Pentru reprezentanii acestei scoli, statul nu trebuie sa
intervin pentru a substitui legile naturale ale economiei prin legi pozitive, artificiale.
Chestiunea aceasta este prezenta si ntr-o serie ntreag de lucrri. De multe ori se
vorbete despre pia ca si cnd ar fi vorba de o divinitate. Dar in realitate, ea este o
creaie a omului.
In opozitie cu liber-schimbismul, se afla orientarea numita protectionism. In
conformitate cu acest sistem, se sugera necesitatea protejarii ramurilor si sectoarelor
nationale de concurenta straina prin intermediul unor masuri de ordin vamal si nevamal
adoptate de stat.
Promotorl acestei economii protectyioniste a fost Friedrich Listz, care la 1841 a
publicat lucrarea intitulata SISTEM NATIONAL DE ECONOMIE POLITICA, lucrare in care
aduce o critica scolii clasice engleze.
O alta mare orientare a fost doctrina neo-clasica. Astfel, in perioada anilor 1870
1874, pe fondul ascensiunii capitalismului, se constitui o noua teorie, care ulterior va fi
denumita TEORIA NEOCLASICA / MARGINALISTA. Ca fondatori William Jevans, Karl
Menger si Leon Walras. Neoclasicismul nregistreaz anumite particulariti fata de
predecesori. In primulrnd, neoclasicii analizeaz valoarea de schimb, pornind de la
utilitate. In concepia lor, nu munca determina valoarea unei mrfi, ci utilitatea marginala,
de unde si denumirea de marginalism, a ultimei uniti consumate. Aadar, elementul de
noutate il constituie introducerea principiului marginal in vechea teorie a valorii utilitate.
Totodat, preul bunurilor de consum este considerat proporional cu valoarea lor
marginala.
In al doilea rnd, neoclasicismul realizeaz o noua viziune asupra activitii
economice, accentul fiind pus pe calcului marginal si analiza microeconomica. Conceptul
esenial al teoriei neoclasice este cel de raritate a resurselor.
In al treilea rnd, neoclasicismul continua analiza in termeni de echilibru, prin
aceasta oferind un nou fundament liberalismului. De altfel, Leon Walras a fost primul
economist care a formalizat, a elaborat problema echilibrului economic general.
..............
Elemente definitorii ale gandirii clasice
Economistii clasici au explicat evolutia capitalismului intr-o perioada istorica marcata de
revolutia industrial. Lucrarea lui Adam Smith = Avutia natiunilor ocupa un loc essential in
constituirea stiintei economice, pe baza sa edificandu-se ulterior numeroase alte conceptii
teoretice.
Ca urmare a existentei unor divergente in privinta problemelor teoretice fundamentale, unii
autori vorbesc de existenta unei scoli clasice engleze formata din discipolii lui David
4
Ricardo si o asa-numita scoala clasica franceza, avandu-l in prim plan pe Jean Beptiste
ei.
Problema definirii economiei este dezbatuta si in randul economistilor clasici :
Adam Smith afirma ca economia politica isi propune imbogatirea deopotriva a
poporului si a suveranului,
Jean-Baptiste ei sustine ca aceasta stiinta demonstreaza modul in care se
formeaza, se distribuie si se consuma bogatia,
In ceea ce-l priveste pe Ricardo, acesta sustine ca principala problema in
economia politica o constituie determinarea legilor care guverneaza repartitia.
John Stewart Mill considera ca economia politica trateaza simultan legile
productiei si repartitiei acesteia,
In centrul creari bogatiei :
fiziocratii plasau pamantul,
economistii clasici au recunoscut rolul muncii in productia bunurilor.
Tinand cont de existenta mainii invizibile si de importanta initiativei individuale, la
economistii clasici rolul statului apare ca residual. Cu toate acestea, conceptia statului
minimal nu se rezuma la ceea ce s-a numit statul jandarm .
Pentru Adam Smith, statul trebuie sa se preocupe de aparare, justitie, infrastructura
publica si furnizarea anumitor servicii publice pe care initiativa privata refuza sa le procure.
Totodata, economistii clasici sustin necesitatea interventiei statului in materie de
reglementare : in ceea ce priveste legislatia antimonopol, precum si organizarea de
profesii liberale.
Unii clasici liberali au propus si temperarea jocului liberei concurente prin interventia
statului, domeniile vizate fiind mai ales educatia si legislatia muncii.
Economistii clasici si-au adus un aport semnificativ la edificarea economiei politice.
In pofida divergentelor, economistii clasici au abordat si unele probleme comune, precum
valoarea marfurilor, repartizarea veniturilor in societate, precum si evolutia pe termen lung
a societatii capitaliste.
..............
O parte a preocuprilor lor pstreaz un ecou semnificativ si astzi, daca ne referim
la dezbaterile privind eficacitatea economiei de poat, de asemenea privind avantajele
liberului schimb sau dezbaterile privind rolul statului in economie.

Keynesismul si neo-keynesismul
Lucrarea fundamentala a lui Keynes, publicata in 1936 este intitulata teoria generala
a folosirii minii de lucru, a dobnzii si a banilor. In aceasta lucrare, Keynes i propune
realizarea unei noi explicatii a funcionarii economiei naionale. Pentru aceasta, el pornete
de la constatarea ca economia capitalista nu funcionaconform principiilor teoriei clasice si
neo-clasice, care printre altele neglijau rolul monedei in economie. Analiza ntreprins de
Keynes reprezint o critica severa la adresa lui Jean Baptiste Say, care susinuse ideea
5
conform creia fiecare oferta igsete propria cerere, prin urmare supra-producia si
crizele economice nu sunt posibile.
Tema centrala a teoriei generale a lui Keynes o reprezintanaliza cauzelor omajului
si a modalitilor de reducere a acestuia. Contribuiile lui Keynes la dezvoltarea teoriei
economice (unii vorbesc chiar de revoluia keynesista), vizeaz domenii multiple:
- In primul rnd, analiza sa are un caracter macro-economic. (la marginaliti
vorbeam de caracterul micro-economic). Spre deosebire de autorii liberali care
analizau comportamentul individual, Keynes se preocupa de deciziile colective
ale grupurilor de ageni economici
- In al doilea rnd, se refera la crearea unui model al echilibrului global in
economie.
- In al treilea rnd, putem meniona explicarea raiunilor pentru care economia
capitalista nu poate asigura in permanenta si in mod automat ocuparea deplina a
forei de munca.
- In al patrulea rnd formularea teoriei moderne a monedei, subliniind
totodatdiferena dintre economia monetara si economia naturala.
- In al cincilea rnd necesitatea interveniei statale in scopul de a relansa
consumul si de a asigura deplina ocupare. Pentru aceasta, Keynes considera
necesara utilizarea politicilor economice. (fondatorul dirijismului sau
intervenionismului statal)
ntreaga analiza realizata de ctre Keynes este macro-economica, iar cadrul
acesteia lreprezint economia naional.
Conceptul fundamental al teoriei lui Keyneslreprezint cererea efectiva, respectiv
cererea anticipata de ntreprinztori, ceea ce permite acestora stabilirea unui anumit nivel
al investiiilor si prin urmare al ocuprii. Statul poate aciona direct asupra cererii efective
prin modificarea cheltuielilor proprii. Relansarea economica, in concepia lui Keynes se
poate realiza prin consum sau investiii. Aadar, politicile keynesiste constituie politici anti-
criza de relansare economica prin cerere.
Prin opera sa, a oferit recomandri de politica economica cu un impact deosebit
asupra actiuni publice dup WW2. Instrumentul privilegiat pentru Keynes lreprezint
politica bugetara in principal prin reducerea impozitelor sau prin creterea cheltuielilor
publice.Reetele sau recomandrile lui Keynes au fost aplicate in perioada de dup WW2,
att in SUA (politica tax cut, decisa in timpul administraiei Kennedy), sau in perioada celor
30 de ani glorioi in Europa, considerndu-se ca terapia keynesiana permitea controlul
ciclului economic si susinereacreterii economice.
ns, ncepnd cu anii 60, si mai ales in contextul primului soc petrolier, se manifesta
un nou fenomen si anume stagflaia(= stagnarea economica si inflaia economica,
fenomen nemaintlnit pana atunci caracterizeazsituaia in care ritmul
creteriincetinete in mod semnificativ, economia confruntndu-se cu efectele unei inflaii
profunde), a crui rezolvare nu mai poate fi asigurata utiliznd vechile reete keynesiene.
Ca urmare, keynesismul i pierde autoritatea in cadrul teoriei economice dominante si
sunt create condiiileinaugurrii unei noi ere prin victoria monetarismului.

6
 Teoria keynesista a dat natere la multiple interpretri ca urmare a divergentelor
existente in legtura cu aprecierea raportului lui Keynes la teoria economica. Pe aceasta
baza au luat nateremai multe curente de gndire in perioada post-belica: neo-
keynesismul, post-keynesismul si teoria dezechilibrelor.
Asigurarea creterii economice a fcut necesara elaborarea unor teorii si sisteme
alternative.
NEO-LIBERALISMUL & formele lui actuale
Neo-liberalismul reprezint adaptarea teoriei clasice a liberalismului economic la
realitile economice post-belice. Pentru aceasta noua orientare, concurenta nu este
spontana, iar intervenia statului trebuie sa se limiteze la crearea cadrului juridic de
funcionare a acesteia. In cadrul acestei noi orientri, un loc distinct il ocupa monetarismul.
Ca opoziie la keynesism, contra-revoluia monetarista se impune att pe plan politic, dar si
economic in anii60. Liderul monetarismului este Milton Friedmann, eful scolii de la
Chicago. Monetaritii considera ca inflaia este intotdeauna de origine monetara si ca este
inutila susinereaocuprii printr-o politica monetara activa. Pentru Milton, reducerea inflaiei
necesita controlul masei monetare.
El a si elaborat faimoasa regula monetara: creterea masei monetare trebuie sa
corespunda ritmului de evoluie al produciei. In concepia monetarista, componenta
majora a cererii monetare o constituie cantitatea de bani aflata in circulaie. In consecin,
se apreciaz ca fenomenele de recesiune se datoreaz unei politici monetare
necorespunztoare, dar si interveniei statului in economie. Monentarismul se bazeaz pe
postulatul conform cruiapiaa, ca urmare a informaiilor furnizate prin sistemul de preturi
este capabila sa realizeze alocarea optima a resurselor.
ncepnd cu anii 70, analiza macro-economica nregistreaz anumite elemente
distinctive. Odat cu construcia fundamentelor micro-economice, se constituie doua noi
orientri: noua economie clasica si noua economie keynesiana.
Prima orientare reprezinta o ideologie conservatoare si o varianta radicalizata a
monetarismului. Aceasta orientare il are ca lider pe Robert Lucas si propune revenirea la
clasici, pornind de la urmtoareleconstatri:
- Modelele de previziune keynesiene sunt sterile
- Lipsa de rigoare a macro-economiei keynesiene, deoarece nu se bazeaz pe
niciun fundament micro-economic
- Politicile economice sunt ineficace
- Moneda este neutra.
Ca rspuns la aceasta noua ofensiva, apare o noua generaie de economiti,
avndu-i ca exponeni principali pe Joseph Stiglitz, Olivier Blanchar, David Romer. In
esen, noi keynesieni:
accepta necesitatea fundamentelor micro-economice
susin in anumite circumstane necesitatea politicilor macro-economice (bugetare si
monetare) de reglare a cererii
considera drept principala sursa de disfuncie a pieelorimperfeciuneainformaiei
7
 In timp ce Keynes a formulat politici de stimulare a cererii, economiti neo-clasici au
fundamentat principiile economiei ofertei. Astfel, economiti ofertei propun:
o reducere importanta a impozitelor directe
o atenuare sensibila a caracterului progresiv al impozitelor directe, cu implicaii
favorabile asupra investiiilor si ofertei
De asemenea, utilizarea teoriei micro-economice a fost extinsa la analiza efectelor
legilor si dreptului, constituindu-se astfel un nou domeniu de specializare, cunoscut sub
denumirea de law and economics.
26.X.2016

BANI, MONEDA SI PIATA MONETARA

Natura si funciile banilor banii constituie unul dintre instrumentele majore ale
economiei de pia. Prezenta lor in economie permite desfurarea procesului de circulaie
a mrfurilor, respectiv schimbul de bunuri si servicii.
Rolul monedei in economia contemporana poate fi pus in evidenta prin intermediul
funciilor acesteia, funcii aflate ntr-un proces continuu de dezvoltare si diversificare.
Astfel, funciile clasice ale monedei sunt:
1. Funcia de etalon al valorii / unitate de cont in aceasta calitate, moneda
servete la evaluarea bunurilor si serviciilor schimbate, precum si a veniturilor
ncasate. Prin aceasta, moneda permite exprimarea in aceeai unitate de msur a
tuturor bunurilor si serviciilor.
2. Funcia de mijlocitor al schimbului in aceasta calitate, moneda este cedata in
contrapartida bunurilor si serviciilor care fac obiectul schimbului.
3. Funcia de rezerva (rezerva de valoare) prin aceasta, moneda permite
transferarea puterii de cumprare in timp si constituie o parte a activelor agenilor
economici.
Pe lng aceste funcii clasice, in anumite lucrri sunt menionate si alte funcii precum
funcia de mijloc de plata, respectiv funcia de mijloc de acumulare, cu scopul de a
surprinde importanta unor procese caracteristice economiilor contemporane, respectiv
procesele de economisire, de acumulare si de investiii.
Formele monedei si sistemele monetare
Iniial, moneda era reprezentata de diferite bunuri materiale, respectiv unelte, bunuri
de consum, obiecte preioase. Ulterior, schimbul a fost mijlocit de moneda metalica,
realizata din cupru, fier si bronz. Datorita proprietilor lor, se generalizeaz utilizarea
metalelor preioase, respectiva aurului si a argintului in calitate de moneda.
Denumirea genericde bani desemneaz diversitatea bunurilor mrfuri care au
ndeplinit rolul de echivalent general, in timp ce conceptul de moneda evideniaz
cantitatea dintr-un anumit metal care ndeplinea rolul de etalon si mijloc de circulaie. Prin
8
urmare, spre deosebire de bani, moneda nu este un termen generic, ci se refera la un
anumit fel de bani si anume la piesele metalice cu valoare proprie.
Banii reprezint o noiune generala prin care se desemneaz intermediarul general al
schimburilor si ntruchiparea generalizata a valorii, indiferent de forma concreta pe care o
mbrac. Noiunea de moneda desemneazns o forma concret istorica si naionala de
existenta a banilor, care presupune o denumire concreta, precum si reglementari specifice
privind emisiunea si circulaia lor.
In evoluia sa, moneda a parcurs mai multe etape si a cunoscut forme variate:
1. Piesele sau moneda divizionara
2. Biletele de banca sau moneda fiduciara
3. Moneda scripturala sau depozitele la vedere
4. Moneda electronica
Astfel, ca urmare a progresului informaticii, se manifesta tot mai pregnant tendina de
dematerializare a modalitilor de circulaie monetara si de apariie de noi mijloace de
plata.
In economia contemporan, moneda circula sub trei forme principale:
1. Biletele sau moneda fiduciara istoric, primele forme de moneda aflate in circulaie
au fost piesele metalice, iar biletele nu reprezentau dect substitutul in circulaie al
acestora. Ele puteau fi schimbate in metale preioase la bnci, ceea ce exprima
ncrederea in sistemul bancar care accepta respectivele bilete. Un asemenea bilet
reprezenta o crean asupra bncii centrale. Formele actuale ale monedei fiduciare
sunt cecurile si viramentele.
2. Moneda divizionara piesele aflate in circulaie, ns nu trebuie confundate cu
monedele metalice care aveau nscris o valoare faciala puin diferita de valoarea
metalului preios pe care lconineau. Moneda divizionara actualmente in circulaie
are o valoare faciala cu mul superioara valorii coninutului in metal.
3. Moneda scripturala reprezentata de masa depozitelor la bnci si instituii
financiare. O alta forma de existenta a monedei scripturale o reprezintcrile de
plata, respectiv cardurile bancare si moneda electronica.
Numerarul (bancnotele si monedele) si depozitele bancilor comerciale pastrate la
banca centrala (in contul rezervelor minime obligatorii) formeaza banii primari sau baza
monetara si constituie o creanta fata de banca centrala. Banii secundari reprezinta
disponibilitatile la vedere si constau in creante fata de bancile comerciale (=banci de
depozit). Cantitatea de moneda aflata in circulatie sub aceste forme reprezinta masa
monetara. Existenta monedei in forme diferite precum si a mai multor creatori de
moneda a impus elaborarea unor reguli si norme care reglementeaza circulatia
monetara in interiorul unei tari, respectiv instituirea unor sisteme monetare.
In evolutia istorica, au existat mai multe tipuri de sisteme monetare. In functie de
natura etalonului monetar au existat:
1. Sisteme monetare care au avut drept etalon metalul monetar, respectiv aurul si
argintul
9
 2. Sisteme monetare bazat pe etalonul aur-devize (= ansamblul tuturor mijloacelor
care au capacitate de plata) 15 august 1997 aurul a devenit o marfa ordinara
3. Sisteme monetare bazate pe etalonul putere de cumparare
In funciede criteriul formei dominante de moneda aflata in circulatie au existat
urmatoarele tipuri de sisteme monetare:
1. Sisteme metaliste caracterizate prin utilizarea unuia sau mai multor metale ca
etalon monetar
2. Sisteme cu baza metalica si moneda de hartie circulatia concomitenta a
monedelor metalice si a biletelor de hartie carora le este asigurata
convertibilitatea in aur de catre banca de emisiune. Cantitatea de bani aflata in
circulatie, in acest caz, este reglata spontan prin mecanismul etalonului aur in
functie de necesitatile economice. Etalonul aur a fost adoptat in Anglia in 1819,
iar in SUA in 1900. In Romania a fost adoptat ca baza a sistemului banesc in
1867, in cadrul bimetalismului aur-argint, iar in 1890 ca singura baza,
renuntandu-se la argint. Etalonul aur s-a generalizat in perioada 1900-1914.
Declinul acestui sistem are drept cauza faptul ca o cerere tot mai mare de
moneda determinata de dezvoltarea aconomica nu a fost insotita de o productie
corespunzatoare de aur. Odata cu renuntarea la etalonul aur, se trece la cursul
fortat al biletelor de banca, in urma crizei economice declansate in 1929.
Sfera de cuprindere a masei monetare este conditionata de felul in care este
deifinita moneda. Masa monetara cuprinde monedele propriu-zise, biletele de banca,
respectiv bancnotele si depozitele bancare. Ea curpinde un ansamblu de mijloace de plata,
la care se pot aplica functiile traditionale ale monedei. Structura masei monetare pune in
evidenta in primul rand eterogenitatea componentelor sale datorata existentei mai multor
creatori sau emitenti de moneda, respectiv banca centrala, trezoreria publica, bancile
comerciale, ceea ce face posibila conversia unei forme de moneda in alta.
Componentele masei monetare pot fi evidentiate statistic prin intermediul unor
indicatori denumiti agregate monetare. Continutul si forma acestora difera de la o tara la
alta.
Structura masei monetare, conform metodologiei Bancii Centrale Europene, aplicate
in tara noastra de la 1 ian 2007 se prezinta astfel:
M1 = masa monetara in sens restrans, care include numerarul in circulatie (bancnote
si monede) si depozitele overnight, respectiv care pot fi imediat convertibile in
numerar sau utilizate pentru plati prin transfer bancar.
M2 = masa monetara intermediara formata din M1, la care se adauga depozitul cu
durata de pana la doi ani + depozitele rambursabile dupa notificare la cel mult 3 luni
M3 = mas aonetara in sens larg formata din M2 , la care se adauga:
o Instrumentele financiare emise de sectorul institutiilor financiar monetare
o Instrumente ale pietei monetare
M0 = baza monetara. Sunt incluse urmatoarele active:
o Numerarul din casieriile bancilor
o Numerarul din afara sistemului bancar
o Disponibilitatile institutiilor de credit la BNR
10
 Determinarea acestor agregate monetare face posibil ca autoritatile monetare sa
exercite un control permanent al masei monetare in functie de volumul bunurilor si al
serviciilor care circula in economie

2.XI.2016
CEREREA SI OFERTA DE MONEDA
Evolutia masei monetare existente in circulatie se afla in stransa legatura cu cererea
si oferta de moneda, ca elemente definitorii ale pietei monetare. Cererea de moneda
reprezinta cantitatea de moneda pe care agentii economici doresc sa o detina la un
moment dat.
Cererea de moneda are doua componente:
1. Cererea pentru tranzactii se refera la cantitatea de moneda necesara agentilor
economiciin scopul afacerilor, precum si pentru mobilul precautiei. Cerereea de
bani pebtru tranzactii este direct proportionala cu nivelul veniturilor. (cu cat este
mai ridicat nivelul veniturilor, cu atat va fi mai mare cererea de bani pentru
tranzactii.
2. Cererea de moneda in scopuri speculative depinde de nivelul ratei dobanzii.
Cand rata dobanzii este ridicata, cererea speculativa pentru bani va fi mai mica si
invers => relatia de inversa proportionalitate.
OFERTA de moneda reprezinta cantitatea de moneda pusa la dispozitia utilizatorilor
prin sistemul bancar. Modul in care se asigura volumul si structura masei monetare
presupune punerea in evidenta a mecanismelor prin care se creeaz moneda, presuune
de asemenea evidentierea principalelor categorii de agenti creatori de moneda si
evidentierea operatiunilor care se afla la baza procesului de creare a monedei.
Crearea de moneda constituie o modalitate de finantare a economiei nationale. Se
considera ca se creaza moneda atunci cand sunt produse semne monetare noi. Emisiunea
monetara intervine numai atunci cand moneda trece prin sistemul monetar care a creat-o
la agentii nemonetari. Emisiunea presupune o indatorare a sistemului monetar in
ansamblul sau, fata de agentii nemonetari.
Crearea de moneda asigura necesitatile de lichiditati ale agentilor economici. Acest
proces se realizeaza in interiorul sistemului financiar, pe baza unor mecanisme specifice si
consta in transformarea de creante asupra agemtilor nebancari (creante asupra
strainatatii, asupra conomiei, asupra trezoreriei publice) in mijloce de plata imediat
utilizabile.
Sursa de creare a monedei o reprezinta desfasurarea mai multor tipuri de operatiuni.
In primul rand este vorba despre creditele acordate agentilor economici. Bancile participa
la crearea monedei prin intermediul creditului. Si anume, intr-o operatiune de credit,
unitatea bancara crediteaza contul beneficiarului , punand la dispozitia moneda scripturala.
Creditele constituie astfel depozite. Aceasta moneda va fi pusa in circulatie si nu se va
11
diferentia cu nimic fata de celelalte forme de moneda, avand aceleasi caracteristici cu
moneda de hartie sau cu piesele metalice. In momentul rambursarii creditului de catre
beneficiar, moneda scripturala creata prin avansurile in contul clientului se distruge, iar
masa monetara revine la dimensiunile initiale
Un al doilea tip de operatiune prin care se creaza moneda finantarea nevoilor
statului. => crearea de moneda reprezinta rezultatul creditelor acordate statului de catre
banca centrala , de catre institutiile de credit si nu in ultima instanta de catre Trezoreria
publica.
Pentru finantarea deficitului bugetar, banca centrala acorda avansuri statului. Ea va
crea moneda prin creditarea contului deschis in numele Trezoreriei publice.
O a treia operatiune prin care poate fi creata moneda achizitiile d edevize.
Devizele incld atat moneda, cat si toate celelalte mijloace de plata. Astfel, in urma
exportului, agentii economici nationali incaseaza devizele altor tari, pe care le depun /
pastreaza la banci. In momentul preschimbariui acestora in moneda nationala, vor fi puse
in circulatie noi cantitati de masa monetara.

Crearea / procesul de creare a monedi este asigurat de trei mari categorii de agneti:
1. Bancile (comerciale)
2. Banca centrala
3. Trezoreria publica
Operaiunile de credit realizate de catre banci reprezita sursa majora a creeri
monedei. In procesul de creare a monedei, este implicata si banca centrala. Aceasta creaa
doua tipuri de moneda respectiv moneda fiduciara (banii de hartie moneda centrala),
intruca detine monopolul emisiunii de bilete de banca si moneda scripturala atunci cand
transforma o creanta in mijloace de plata. (monetizarea unei creante).
Trezoreria publica reprezinta agentul financiar al statului, la nivelul sau colectandu-
se veniturile publice si realizandu-se cheltuielile. Trezoreria creaza moneda divizionara,
intrucat detine monopolul fabricarii pieselor metalice, precum si moneda scripturala atunci
cand contul unui furnizor al statului este creditat.
Este necesara o distinctie intre moneda pusa in circulatie prin banca centrala,
numita moneda centrala si moneda emisa de bancile comerciale pentru clientii lor. Prin
urmare, puterea de a crea moneda legala apartine bancii centrale. Cu toate acestea, cele
doua forme de moneda (moneda legala si moneda scripturala) nu sunt create independent
una de cealalta. Dimpotriva, pentru a putea emite moneda scripturala, bancile comerciale
trebuie sa posede moneda legala. Rezulta ca potentialul de creatie monetara al bancilor
comerciale este limitat.
Bancile centreale au privilegiul de a crea moneda centrala si anume ele imprima
biletele de banca, controleaza emisiunea de moneda divizionara prin Trezorerie si
furnizeaza lichiditati bancilor, astfel incat sa se asigure stabilitatea preturilor si securitatea
si eficienta sistemului de plati.

12
 PIATA MONETARA
Piata monetara este alcatuita din totalitatea relatiilor institutiilor si parghiilor cu
ajutorul carora sunt transferate disponibilitatile banesti in domeniile deficitare de asemenea
resurse. Ea reprezinta piata capitalurilor pe termen scurt, piata pe care se intalnesc
cererea de imprumuturi din partea agentilor economici si a statului cu oferta de resurse
financiare reprezentata de persoane fizice, agenti economici si institutii financiare.
Pe aceasta piata participa mai multe categorii de agenti:
- Statul care confera putere liberatorie monedei legale
- Banca Centrala care emite moneda in contul statului
o Exercita controlul asupra cantitatii de moneda aflata in circulatie
- Sistemul bancar
o acorda credite si creaza moneda bancara
- Intreprinderile / firmele
o care isi finanteaza activitatea prin intermediul monedei legale si al
imprumuturilor obtinute de la banci
o Emit titluri de valoare
- Gospodariile / menajele populatiei solicita pntru nevoi proprii si care pot
achizitiona titluri de valoare de la intreprinderi, precum si de la stat
Obiectul pietei monetare il reprezinta masa monetara si schimbul de lichiditati, avand
rolul de a compensa excedentul cu deficitul de disponibilitati banesti pe termen scurt
existente la diferiti agenti economici. In sens restrans, piata monetara reprezinta locul de
intalnire al cererii cu oferta de resurse banesti. In sens larg, piata monetara reprezinta
toate schimburile de mijloace de plata acceptate de intermediarii financiari, in scopul de a
regla pe termen scurt deficitele de trezorerie.

Piata monetara are doua componente:

1. Piata interbancara rezervata bancilor asigura intalnirea ofertei cu cererea de
moneda. In acest caz este vorba de bancile care nregistreaz excedente si
deficite de trezorerie. Pe aceasta piata poate interveni si banca centrala pentru a
retine lichiditati in functie de obiectivele politicii monetare.
2. Piata titlurilor pe termen scurt respectiv piata pe care bncile, intreprinderile si
statul pot emite sau schimba titluri negociabile. Aceasta piata este deschisa
tuturor categoriilor de agenti economici. Ea permite utilizarea de noi forme de
colectare a resurselor, precum si de noi forme de plasamente de trezorerie
pentru intreprinderi.
Operatiunile care au loc pe piata monetara pot fi de doua feluri:
1. Operatiuni de finantare care constau in acordarea de disponibilitati banesti
solicitatate de catre banci sau agentii economici. Ea poate reprezenta scontarea.
2. Operatiuni de refinantare care apar atunci cand bancile se adreseaza bancii
centrale pentru a obtine un credit. Ea poate reprezenta rescontarea.
POLITICA MONETARA
13
 9.XI.2016
Conceptul de politica monetara
Politica monetara reprezinta o componenta importanta a politicii economice de
ansamblu si unul dintre instrumentele principale de care dispun responsabilii
economici.
Obiectul sau il reprezinta adaptarea volumului mijloacelor de plata la nevoile
economiei. Politica monetara nu poate fi conceputa independent de celelalte actiuni
ale puterilor publice. (politica bugetara, politicile structurale) si reprezinta un
ansamblu de decizii care au ca efect modificarea cantitatii de moneda si a ratelor
dobanzii.
In principiu, politica monetara este promovata de banca centrala, care cel mai
adesea actioneaza in cooperare cu autoritatile guvernamentale. Aceasta conlucrare
difera de la o tara la alta, in functie de gradul de autonomie de care beneficiaza
banca centrala in adoptarea deciziilor monetare.
Obiectivele politicii monetare
Acestea se circumscriu obiectivelor generale ale politicii economice, respectiv:
asigurarea ocuparii depline, cresterea economica, stabilitatea preturilor si de
asemenea echilibrul balantei comerciale si de plati.
De precizat politica monetara nu actioneaza direct asupra acestor obiective.
In schimb, ea poate actiona eficace asupra anumitor variabile ale economiei, care
pot influenta obiectivele de crestere si respectiv de asiguarre a stabilitati preturilor.
De obicei, aceste variabile sunt denumite obiective intermediare, si sunt stabilite de
autoritatile monetare ale fiecarei tari.
In esenta, sunt recunoscute ca obiective intermediare:
1. Obiectivele cantitative cele care se refera la evolutia agregatelor monetare
aflate in circulatie. Tinta principala a autoritatilor monetare o reprezinta
determinarea ratei anuale de crestere a masei monetare.
2. Obictivul ratelor dobanzii dsi functioneaza mecanismele pietei monetare, banca
centrala, ca actor important al pietei monetare, poate orienta evolutia ratelor
dobanzii.
3. Obiectivul ratei de schimb / cursului de schimb (cursul valutar) autoritatile
monetare pot utiliza instrumentele monetare pentru a atinge un anumit nivel al
cursului de schimb al monedei nationale pe piata valutara.
Instrumentele politicii monetare
Punerea in aplicare a politicii monetare se efectueaza cu ajutorul
instrumentelor, care au menirea de a influenta direct (asupra creditului) sau indirect
(asupra lichiditatii bancilor).
Controlul direct al credituli este destinat sa limiteze dezvoltarea activitatii
bancilor.

14
 Instrumentele de interventie directa actioneaza fie asupra cererii de credit, fie
asupra ofertei. Actiunea pri intermediul ratei dobanzii influenteaza asupra cererii de
credit => influenta asupra creatiei de moneda.
Interventia asupra ofertei de credit se realizeaza prin lichiditatea bancara.
Bancile comerciale, pentru a crea moneda au nevoie de moneda bancii centrale. In
consecinta, autoritatile monetare pot actiona fie asupra nevoii de moneda (prin
modificarea rezervelor obligatorii pe care bancile trebuie sa le constituie la banca
centrala), fie asupra alimentarii cu moneda centrala prin influentarea accesului
bancilor la lichiditati.
Din categoria instrumentelor indirecte, fac parte in principal politica de piata
deschisa, precum si sistemul rezervelor minime obligatorii.
Scontul = o operatiune bancara utilizata in legatura cu circulatiia cambiilor
comerciale si consta in preluarea de catre o banca a unei cambii de la beneficiarul
ei, inainte de ajungerea titlului la scadenta. Beneficiarul primeste suma inscrisa pe
cambie, mai putin dobanda, respectiv taxa scontului, urmand ca la scadenta banca
sa incaseze sma respectiva. Astfel, prin intermediul scontului, o anumita creanta
este transformata in capital banesc, inainte de scadenta.
Piata monetara care nu impune / presupune interventia obligatorie si cotidiana
a bancii centrale, este calificata ca fiind o piata deschisa. Bacnile comerciale, care
au nevoie de lichiditati, se pot refinanta de la banca centrala sau se pot adresa direct
pietei monetare. Acesta est cazul in care rata dobanzii practicata pe piata monetara
este inferioara ratei de refinantare.
Ca actori principal al pietei monetare, banca centrala poate orienta rata
dobanzii sau cantitatea de moneda centrala. Majoritatea operatiunilor de open-
market constau in tranzactii cu titluri de creanta. Astfel, daca autoritatile monetare au
ca obiectiv reducerea ratei dobanzii, banca centrala va cumpara / achizitiona
creante, respectiv bonuri de trezorerie ale bancilor. In contrapartida, va distribui
moneda suplimentara, iar aceasta noua oferta de moneda pe piata monetara,
respectiv cresterea masei monetare va avea drept consecinta posibila scaderea
ratei dobanzii, intrucat sunt disponibili mai multi bani pentru imprumuturi, precum si
pentru achizitionarea de bunuri si servicii.
Cand autoritatile monetre urmaresc cresterea ratei dobanzii, are loc vanzarea
de titluri de catre banca centrala, ceea ce presupune ca bancile comerciale sa cedez
o parte din moneda centrala. Aceasta va conduce la diminuarea posibilitatilor de
creditare din parteea bancilor comerciale. Asadar, reducerea masei monetare va
avea drept consecinta maruirea ratelor dobanzii.
Banca centrala stabileste marimea rezervelor minime obligatorii depuse de
bancile comerciale si pastrate la banca centrala. Prin urmare, constituirea acestor
reerve conribuie la retragerea de bani din masa monetara, intrucat aceste sume nu
mai pot fi utilizate pentru acordarea de credite. Concret, cresterea rezervelor
obligatorii diminueaza masa monetara si tinde sa majoreze ratele dobanzii.

15
 Dimpotriva, diminuarea acestor rezerve amplifica masa monetara disponibila si
poate antrena micsorarea ratelor dobanzii.
In concluzie, rezervele minime obligatorii, influentand costurile bancare,
actioneaza atat asupra ofertei, cat si asupra cererii de credite.
Tipuri de politica monetara
Instrumentele de politica monetara efectele lor asupra economiei sunt
conditionate de modul in care actioneaza. In raport de acasta situatie, se pot
identifica doua tipuri majore de politici monetare.
1. Politica monetara expansionista / expansiva
- Se caracterizeaza:
o achizitionarea de titluri pe piata deschisa;
o reducerea rezervelor minime obligatorii.
2. Politica monetara restrictiva / restrictionista
- Presupune:
o vanzarea de titluri pe piata deschisa
o cresterea rezervelor minime obligatorii
o reducerea / descurajarea imprumuturilor
in consecinta, creste rata dobanzii, iar investitiile sunt franate

FINANTAREA ECONOMIEI
BANCILE SI SISTEMUL BANCAR
Intr-o formulare generala, finantarea desemneaza ansamblul disponibilitatilor
banesti, precum si al instrumentelor sau mijloacelor de plata care pot fi utilizate de un
agent economic, de o anumita colectivitate sau de catre stat, pentru realizarea
obiectului de activitate sau in cazul statului a obiectivelor e politica economica si
sociala.
Este necesara distinctia dintre finantele publice, apartinand statului si administratiilor
locale si finantele private, apartinand agentilor economici, indiferent de natura si
marimea acestora. In procesul formarii, repartizarii si utilizarii mijloacelor banesti
necesare, se constituie relatii specifice, denumite relatii financiare.
Agentii economici, inclusiv menajele se pot afla in ipostaze diferite. Pe de o parte,
acestea pot dispune de economii, formate din venituri, atunci cand sunt mai mari decat
investitiile, respectiv cheltuielile pe care le efectueaza. In acest caz, agentii economici
dispun de capacitate de finantare, pe care o pun la dispozitia economiei nationale.
In situatia inversa, cheltuielile fiind mai mari, agentii economici inregistreaza nevoie
de finantare. => unii au capacitate de finantare, iar altii resimt nevoia de finantare.
La scara economiei nationale, finantarea se realizeaza in principal prin miscarile
resurselor dintr-o zona a economiei in alta, prin operatiuni financiare, care exprima
variatia activelor agentilor economici in bani si creante.

16
 16.XI.2016
FINANTAREA SOCIETATILOR COMERCIALE
La nivelul intreprinderilor, sursele de finantare a investitiilor se pot grupa in doua
mari categorii:
1. finantarea interna / autofinantare in acest caz, principalele surse se refera la
amortizarea capitalului fix, precum si la profitul repartizat in acest scop.
2. Emisiunea de titluri de valoare, respectiv actiuni si obligatiuni puse in vanzare
pe piata financiara.
3. Recurgerea la creditele bancare
Analizand experienta tarilor evoluate. Pot fi desprinse doua mari modalitati de
finantare a investitiilor agentilor economici:
1. Finantarea nemonetara are la baza resursele preexistente, respectiv
economiile agentilor economici realizate in perioadele precedente.
2. Finantarea monetara corespunde cretiei de noi resurse monetare prin
mecanismele specifice activitatii bancare.
Finantarea monetara se asigura prin sistemul bancar, precum si prin intermediul
pietei capitalurilor. Finantarea asigurata prin piata de capital corespunde mecanismului
denumit finantare directa, intrucat agentii economici achizitioneaza direct instrumente de
trezorerie si valori i / mobiliare pe diferite perioade de timp. Finantarea prin intermediere
bancara se numeste finantare indirecta, legatura dintre cererea si oferta de resurse
financiare fiind realizata prin constituirea de depozite si acordarea de credite de catre
bancile.
In ultimele decenii, in tarile dezvoltate, a crescut considerabil rolul finantarii realizata
prin piata capitalurilor si cea monetara, oe care se lanseaza si se negociaza titluri de credit
pe termen lung, precum si titluri de trezorerie. Aceasta nu inseamna insa ca se
inregistreaza diminuarea rolului bancilor, ci doar a campului lor de activitate.
In procesul de finantare, un rol esential revine intermediarilor financiari. Acestia
reprezinta institutii sau entitati economice, care preiau depozite sau fonduri banesti de la
cei care dispun de disponibilitati, pe care le acorda ulterior sub forma de imprumuturi celor
care au nevoie de finantare. In categoria intermediarilor financiari se includ bancile
comerciale, bancile de economii, companiile de asigurari, fondurile de pensii, fondurile de
asistenta reciproca, societatile de brokeraj.
CONTINUTUL SI FORMELE CREDITULUI

17
 Creditul, ca una dintre categoriile importante ale relatiilr economice de piata, rezulta
in esentam din functia banilor de mijloc de plata si se concretizeaza in separarea in timp a
actului de transmitere a unor valori si a celui de transferare a echivalentului acestora. Doua
categorii principale de operatiuni economice dau nastere relatiilro de credit:
1. Vanzarea de marfuri / prestarea de servicii, a caror plata urmeaza a fi facuta la o
data ulterioara, numita scadenta
2. Acordarea de imprumuturi in bani unor persoane fizice sau juridice pe o perioada
determinata.
Ca relatie economica, pot fi evidentiate urmatoarele trasaturi ale creditului:
Aduce in prim-plan doua subiecte distincte, respectiv creditorul, cel care da cu
imprumut sau vinde pe credit, avand d incasat o valoare la scadenta si al doilea
actor debitorul cel care primeste imprumutul sau o anumita marfa, urmand ca la
scadenta sa achite valoarea acestora.
Rambursabilitatea creditului la o data reciproc acceptata, denumita scadenta
Creditul este purtator de dobanda, concretizata in suma de bani platita de debitor
pentru creditul primit.
Creditul presupune si o garantie reala sau materiala, precum si o garantie
personala, situatie in care este suficient angajamentul personal al debitorului.
CRITERII DE CLASIFICARE A CREDITULUI
1. Forma in care se acorda precum si subiectii relatiei de credit:
- Creditul de comert, care se acordaintre industriasi si comercianti, prin vanzarea
marfurilor
- Creditul bancar, reprezentat prin imprumutul acordat de catre banci.
2. Din punctul de vedere al destinatiei finale
- Creditul de productie / pentru productie utilizat in scopul largirii si modernizarii
productiei
- Creditul de consum destinat achizitionarii unor bunuri de consum de catre
populatie.
3. In functie de subiecti:
- Credit intern creditorul si debitrul se afla in aceeasi tara
- Crditul international contractat pe piata externa. Acestea pot fi bilaterale sau
multilaterale, fiind acordate de FMI (credite standby) sau acordate de catre alte
organisme.
Creditul indeplineste mai multe functii:
Mijloceste procesul de obilizare a fondurilor, temporar disponibile la unele
intreprinderi si persoane si orientarea catre cei care au nevoie de finantare.
Favorizeaza desfacerea marfurilor pe scara larga,
Influenteaza cresterea consumului prin cumpararea pe credit si vanzarea in rate a
unor bunuri de valoare mare si de uz indelungat
Indeplineste un rol de reglare a circulatiei monetare.

18
 ANALIZA BANCILOR SI A SISTEMULUI BANCAR
In 1880 a luat fiinta BNR, ca societate pe actiuni, cu un capital initial de 30mil lei aur,
din care 10 apartineau statului. N perioada interbelica, s-a constituit un sistem de banci
comerciale, reprezentat in principal de catre banca romaneasca, societatea bancara
romana. Au aparut si unele banci comerciale, respectiv banca agricola, casa rurala,
institutul national de credit agricol. Pe plan international, la 1609 s-a creat Banca din
Amsterdam si in 1694 Banca Angliei.
Banca este o intreprindere compleza. Pe de o parte, ea reprezinta un intermediar
financiar, care gestioneaza banii, iar pe de alta parte exercita un rol major in finantarea
activitatii la scara macro-economica prin acordarea de credite. In procesul dezvoltarii
istorice, s-au constituit mai multe tipuri de banci. Respectiv banci de emisiune, banci de
depuneri / de depozit, banci de afaceri, bacile specializate (banci de export / import,
bancile ipotecare).
In prezent exista doua mari categorii de banci:
1. Bancile centrale
Cea mai veche banca centrala este banca Angliei. In SUA, rolul de Banca Centrala
revine sistemului federal de rezerve, care este un sistemde banci centrale.
2. Bancile comerciale:
Bancile de compensatie / clearing
Banci de investitii
Banci de afaceri
Banci de scont
Principala diferenta dintre aceste banci consta in accentul pus pe unul sau altul din formele
de servicii / actiuni de baza. Astfel, bancile comerciale efectueaza trei mari categorii de
aciuni:
- Operatiuni pasive care constau in primirea de depozite
- Operatiuni active care constau in acordarea de credite
- Prestarea de servicii financiare
23.XI.2016
Reforma sistemului bancar n Romania
Trecerea la economia de pia a necesitat i restructurarea sistemului bancar pe
principiile acestui tip de economie. Cadrul legislativ necesar a cuprins cu precdere legea
privind activitatea bancar i legea bncii naionale. Sistemul bancar din ara noastr a fost
structurat i organizat pe dou niveluri:
1. Banca naional a Romniei funcii de institut unic de emisiune, de reglementare n
domeniul monetar i al creditului, precum i de supraveghere a societilor bancare.
2. Bncile -constituite ca societi comerciale a cror activitate are ca obiect principal
atragerea de fonduri de la populaie i de la agenii economici, acordarea de credite i
efectuarea unor servicii cu caracter bancar. Aceast structur a urmrit pe de o parte
s garanteze poziia independent a bncii naionale n domeniul politicii sale
monetare i de credit, iar pe de alt parte s asigure autonomia societilor bancare
19
 n exercitarea atribuiunilor lor. Potrivit legii 312, BNR este banca central a statului
romn, instituie public independent, a crei activitate are drept obiectiv
fundamental asigurarea meninerea stabilitii preurilor. n vederea realizrii acestui
obiectiv, BNR are urmtoarele atribuiuni: elaborarea i aplicarea politicii monetare i
a politicii de curs de schimb; autorizarea reglementarea i supravegherea prudenial
a instituiilor de credit; promovarea i monitorizarea bunei funcionri a sistemului de
pli pentru asigurarea stabilitii financiare; emiterea bancnotelor i a monedelor ca
mijloc legale de plat pe teritoriul Romniei; stabilirea regimului valutar,
supravegherea respectrii acestuia; administrarea rezervelor internaionale ale
Romniei.
Legea prevede de asemenea c BNR sprijin politica economic general a statului,
fr prejudicierea ndeplinirii obiectivului su fundamental privind asigurarea i meninere
stabilitii preurilor.
BNR este unica instituie autorizat s emit nsemne monetare sub form de
bancnote i monede ca mijloace legale de plat pe teritoriul Romniei stabilind programul
de emisiune a bancnotelor i monedelor, punerea acestora n circulaie, precum i
schimbarea nsemnelor monetare.
O alta functie importanta este cea de trezorier al statului.
In acest cadru, BNR, tine in evidentele sale contul curent general al trezoreriei
statului, primeste incasarile pentru acest cont si efectueaza platile in limita disponibilitatilor
existente.
De asemenea, BNR stabileste mentine si administreaza rezervele internationale. In
astfel de conditii incat sa poata determina periodic marimea lor si respectarea regulilor
generale privind lichiditatea si riscul specific activelor externe. Rezervele internationale snt
alcatuite cumulativ ori selectiv din urmatoarele:
Aur aurul detinut in tezaur in tara sau depozitat in strainatate.
Activele externe sub forma de bancnote si monede sau disponibil in conturi la banci
sau la alte institutii financiare in strintate, exprimate in acele monede si detinute
de acele tari pe care le stabileste BNR.
Orice alte active de rezerva recunoscute e plan international, inclusiv dreptul de a
efectua cumparari de la FMI in cadrul transei de rezerva, precum si detinerile de
drepturi speciale de tragere. (DST)
Cambiile, cecurile, biletele la ordin, precum si obligatiuni si alte valori mobiliare
negociabile sau nu, emise sau garantate de persoane juridice nerezidente.
Bonurile de tezaur, obligatiuni si alte titluri de stat, emise sau garantate de guverne
straine sau de institutii financiare interguvernamentale.
BNR este condusa der un consiliu de administratie, conducerea executiva fiind
exercitata de guvernator si vice-guvernatori in conditiile stabilite prin regulamentul intern.
Legea bancara defineste banca drept persoana juridica autorizata sas desfasoare in
principal activitati de atragere de depozite si acordare de credite in nume si pe cont
propriu. Bancile se constituie ca societati comerciale pe actiuni, pe baza autorizatiei emise
de BNR. De asemenea, bancile se constituie cu respectarea prevederilor legale in vigoare
alicabile societatilor comerciale, in principal fiind vorba de L31/90.
20
 Bancile comerciale, persoane juridice romane si sucursalele bancilor straine pot
ddesfasura urmatoarele activitati:
- Acceptarea de depozite
- Contractarea de credite
- Emiterea si gestiunea instrumentelor de plata si de credit
- Plati si decontari
- Leasing financiar
- Transferuri de fonduri
- Emiterea de garantii si asumarea de angajamente
- Tranzactii in contul clientilor cu valute , cu instrumente financiare derivate, metale
pretioase, valori mobiliare.
Alte categorii de operatiuni se pot referi la intermedierea in plasamentul de valori
imobiliare, administrarea de portofolii ale clientilor in numele si pe riscul acestora, custodia
si administrarea de valori imobiliare, consultanta financiar-bancara, operatiunile de
mandat.
Riscul in activitatea bancara
Prin natura sa, activitatea economica implica riscul. Acesta poate fi definit in esenta
ca un eveniment incert si probabil, care produce daune ce diminueaza profitul si
patrimoniul intreprinderii. Sursa riscului se gaseste fie in cauze obiective, respectiv in
schimbarile care au loc in domeniul stiintei, al tehnicii, in economie sau in conditiile
naturale, fie in cauze subiective, in randul carora pot fi mentionate gradul insuficient de
cunoastere si prevedere in adoptarea deciziilor, evolutia diferita, negativa a situatiei unor
parteneri de afaceri si deci in relatiile dintre creditori si debitori, de asemenea schimbarea
conditiilor ca urmare a unor decizii sau schimbari neasteptate de ordin financiar, de ordin
politic. Asumarea riscului este inclusa in logica afacerilor.
De asemenea si populatia sau consumatorii isi asuma riscuri atunci cand fac
plasamente la banci sau cand fac investitii prin achizitii pe piata financiara. Exista trei tipuri
principale de riscuri, carora trebuie sa le faca fata partenerii care au incheiat o tranzactie,
precm si bancile.
1. Riscul de creditare este asumat de toate bancile si poate genera probleme
serioase atat bancii creditoare, cat si intregului sistem bancar, daca expunerea la
risc este prea mare. Riscul de credit a reprezentat principala forma cu care s-a
confruntat sistemul bancar romanesc.
2. Riscul de piata care tine de valoarea de piata a pozitiilor deschise din portofoliul
bancii, care tine de asemenea de evolutia dobanzilor si a cursurilor valutare.
3. Riscul operational riscul unei pierderi directe sau indirecte, rezultate din cauza
unor evenimente externe sau procese interne, personale sau sisteme inadecvate
sau care au esuat. Astfel, analizele si controalele efectuate au pus in evidenta
disfunctionalitati ale sitemului informatic, deficiente in organizarea si realizarea
activitatii de audit, monitorizarea deficitara a clientilor.
Prin reglememntarile existente, bancile comerciale au obligatia sa previna si sa
diminueze intr-o masura cat mai mare aceste riscuri, asigurand pe de o parte apararea
21
propriului capital si propria credibilitate, iar pe de alta parte, securitatea depozitelor
clientilor lor, precum si erularea normala a transferurilor intre partenerii clienti ai bancilor.
Banca centrala trebuie sa asigure inainte de toate siguranata si functionarea intregului
sistem bancar si prevenirea riscului de sistem. Acesta este expresia unei crize financiare,
concretizaa in neindeplinirea obligatiilor financiare la nivelul unor banci sau componente
importante ale sistemului financiar bancar ca urmare a lipsei de lichiditati. In sprijinul
agentilor economici, BNR infiintat in 1997 un organism specializat denumit centrala
incidentelor de plati care reprezinta un prestator de servicii de informare pentru banci,
agenti economici si populatie, precum si un cazier bancar al celor care au produs fraude
cu instrumentele de plata.

7.XII.2016
Principiile activitatii bancare
Un rol important in formularea acestor principii l-au avut normele si standardele
internationale adoptate de organisme de specialitate, respectiv Banca Reglementelor
Internationale, Banca centrala europeana, care a inceput sa functionezze din 1998 si
Sistemul european al bancilor centrale. (1999)
1. Reglementarea si supravegherea bancara
- Instituie obligatia legala a bancii centrale de a veghea la respectarea unor norme
atat in ceea ce priveste intrarea unor noi banci pe aceasta piata, cat si
functionarea coerenta a sistemului bancar, in vederea desfasurarii adecvate a
sistemelor de plati, precjm si a protejarii sistemului financiar-bancar de riscul
sistemic.
- In virtutea acestui princiiu, legea privind statutul BNR prevede ca BNR are
competenta exclusiva de autorizare a functionarii bancilor si raspunde de
supravegherea prudentiala a bancilor autorizate sa functioneze pe teritoriul
Romaniei

2. Principiul prudentei in activitatea bancara si supravegherea respectarii lui

- Include stabilirea si resectarea unor norme si indicatori de prudenta bancara, in
scopul prevenirii si limitarii riscurilor bancare si prin aceasta asigurarea stabilitatii
intregului sistem bancar.
- In baza acestui principiu, la acordarea creditelor, bancile trebuie sa vegheze ca
solicitantii sa prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadenta. In
acest scop, bancile cer solicitantilor garantarea creditelor in conditiile stabilite
pentru normele lor de creditare.

3. Secretul profesional
- L58/1998 statueaza obligatia bancilor de a pastra confidentialitatea tuturor
tranzactiilor si serviciilor pe care le ofera, inclusiv cu privire la identitatea titularilor
conturilor.
- De asemenea, personalul societatilor bancare nu are dreptul de a utiliza sau de a
dezvalui, nici pe parcursul activitatii lor, nici dupa incetarea acesteia fapte, care
22
 devenite publice, ar putea dauna intereselor ori prestigiului unei societati bancare
sau a unui client al acesteia.

4. Garantarea depozitelor constituite la banci

- Acest principiu vizeaza nu numai restituirea / rambursarea la scadenta sau la
cerere, dar si posibilitatea pentru persoanele fizice de a-si recupera depunerile
atunci cand banca intra in situatia de lichidare pe baza de hotarare
judecatoreasca.
- Recuperarea depozitelor se face dintr-un fond constituit prin contributia anuala a
bancilor, iar nivelul / plafonul garantiei fiind stabilit de Asociata Nationala a
Bancilor (50.000 => 100.000 euro)

Tendinte actuale in dezvoltarea activitatii bancare

In ultimele decenii, activitatea bancara a fost influentata de actiunea mai multor
factori, in randul carora se situeaza in prim plan urmatorii:
- Schimbarile intervenite in cerererea de servicii bancare si financoare ca urmare a
modificarilor di structura demografica si in formele de economisire practicate de
populatie (ex.: cresterea rolului fondurilor de pensii si a asigurarilor; evolutia
ascendenta a formelor colective de economisire si de gestiune a acestora;
variabilitatea cursului de schimb si a dobanzilor => a sporit cererea pentru
instrumente de gestiune a riscurilor prin intermediul contractelor la termen si a
optiunilor.)
- Socul tehnologiilor incorporarea masiva a progrreselor din domeniul
informaticii si telecomunicatiilor. O expresie a acelor tehnologii in domeniul
bancar =>aparitia si extinderea monedei electronice (bit coin) si a cardului.
- Socul dereglementarilor Dupa marea criza din 1929-1933, in urma careia in
SUA au disparut peste 9.000 de banci, activitatea bancara capata un caracter
mult mai reglementat, prin norme si reguli care urmareau asigurarea unei ai mari
stabilitati. Aceasta reglementare suplimentara a aprotejat intr-o anumita masura
economia de crizele financiare timp de cateva decenii. Sub influenta gandirii
liberale si neo-liberale, in 1998 a fost abrogata una dintre legile importante de
reglemenrare a activitatii bancare, cazand astfel un obstacol important in calea
liberalizarii nelimitate a pietei financiare.
- Ascensiunea exploziva a pietelor financiare, liberalizarea lor accentuata, precum
si diversificarea produselor promovate pe aceste piete. Cel mai controversat
produs financiar l-a reprezentat derivatele, respectiv produse financiare
negociabile a caror valoare depinde de sau deriva din valoarea altor active
(proprietati, obligatiuni, actiuni) sau combinatii de active sau instrumente
financiare care au permis printre altele ignorarea unor reguli referitoare la
rezervele minime de capital, prin ajustarea activelor in functie de gradul de risc.
Principala caracteristica in ultimele deccenii o reprezinta restructurarea industriei
bancare, respectiv concentrarea, diversificarea si internationalizarea activ bancare.

23
 Una dintre importantele evolutii vizeaza miscarea catre o asa numita banca
universala. Aceasta reprezinta un intermediar financiar care ofera un ansamblu de de
servicii financiare, respectiv colectarea depozitelor, deschiderea de credite, operatiuni
asupra titlurilor, activitati de asigurari.
Acest model, cel oferit de banca universala este opus sistemului de banci
specializate, care a dominat in SUA in urma reglementarilor din 1933, reglementri care
searau strict ancile comerciale de bancile de investitis u bancile de afaceri americane.
Bancile de afaceri sunt acele banci care se finanteaaza pe pietele de capitaluri. Ele se
consacra traditional realizarii a doua categorii de activitati complementare, respectiv
operatiuni de finantare si de prestare de servicii pentru clientela marilor intreprinderi
industriale si comerciale. Sistemul bancii unievrsale tinde sa devina dominant in UE, insa
sub forme organizationale variate. Una dintre aceste forme o reprezinta conglomeratele
financiare.
In Europa, evolutia cea mai evidenta se refera la dezvoltarea conglomeratelor banci
asigurari. Este vorba in esenta de participarea institutiilor de credit in companiile de
asigurari ca si in cadrul altor institutii dupa jumatatea anilor 80financiare, participantii din
cadrul pietei au beneficiat de cadrul legislativ si de reglementare permisiv pentru
dezvoltarea legaturilor dintre banci si asigurari, atat in cadrul sistemelor nationale, cat si pe
plan international.
Internationalizarea sistemelor bancare reprezinta o tendinta marcanta in Europa.
Aceasta tendinta exprima ponderea activelor bancare controlate de institutii din strainatate.
O asemenea evolutie ridica serioase probleme in materie de asigurare a depozitelor, de
eficacitate a reglarii prudentiale si de gestiune a crizelor bancare in UE.
Evolutiile din ultimele decenii au evidentiat accentuarea instabilitatiii sectorului
bancar. Amploarea crizelor bancare in tarile industrializate, dar si in tarile emergente a
generat preocupari privind politica de stabilitate a bancilor. Tendinta de extindere a crizelor
bancare se poate explica, printre altele, prin cauze comune, chiar daca experientele
nationale urmaresc traiectorii specifice in ceea ce priveste durata, priofunzimea si
modalitatile de iesire din criza.
Cu toate acestea, cauza comuna a acestor crize bancare o reprezinta socul
liberalizarii financiare si dificultatea adaptarii bancilor la exigentele globalizarii financiare.
Majoritatea sistemelor bancare au nregistrat reducerea rentabilitatii la sfarsitul anilor 80 si
inceputul anilor 90. Acest val al crizelor bancare este direct legat de criza imobiliara si de
degradarea indusa de calitatea activelor bancare. Prin politici macroeconomice specifice,
SUA si UK au reusit sa redreseze rentabilitatea sectorului bancar. In cazul SUA politica
monetara a FED-ului a contribuit puternic la sustinerea sistemului bancar. Printre altele,
tehnicile de transfer al riscului de credit se dezvolta cu deosebire dupa anii 90. Este vorba
de instrumente prin care un vanzator de risc cedeaza unui cumparator de risc riscul de
credit. Utilizarea masiva a produselor financiare derivate ale creditului a apartinut cu
precadere bancilor anglo-saxone, ulterior utilizarea lor extinzandu-se si in alte tari din
Europa.
Bancile joaca un rol important in dinamica stabilitatii financiare. Ele inoveaza
permanent pentru a spori rentabilitatea, ceea ce conduce la aparitia in sistemul financiar
24
de noi practici si de noi produse financiare, care au drept caracteristici sporirea vitezei de
circulatie a monedei si a ofertei de finantare.
Politica de stabilizare a sistemului bancar constituie un imperativ macroeconomic.
Punrea sa in aplicare este intr-o mare masura influentata de liberalizarea si globalizarea
financiara. Pe parcursul ultimelor decenii, modalitatile de finantare si de plasament, ca si
rolul cuvenit bancilor si pietelor financiare au inregistrat profunde mutatii. Astfel, in aceasta
perioada s-a manifestat o ruptura semnificativa in ceea ce priveste rolul si functionarea
sferei financiare. Aceste moificari structurale, precum si inovatiile financiare au fost
evidentiate in literatura de specialitate prin cei 3D. (Dezintermediere + Dereglementare +
Delocalizarea)
Dezintermediereautonomizarea progresiva a agentilor non financiari in raport cu
bancile, sporirea rolului pietelor de capital in detrimentul intermediarilor financiari, in
special al bancilor.
Dereglementare modificarea regulilor de control a pietelor, introducerea noilor
produse financiare si liberalizarea remunerarii economisirii. Aceasta miscare a aparut in
SUA in ani 80 si a fost insotita de noi dispozitii legislative. Astfel, ca reactie la scandalurile
si falimentele bancare, au fost adaptate noi masuri prudentiale.
Inovatia financiara- desemneaza crearea de produse financiare adaptate nevoilor
celor care se imprumuta, respectiv aparitia obligatiunilor convertibile in actiuni, garantii
impotriva riscurilor, instrumente care permit flexibilitatea remuneratiilor. Devenind tot mai
sofisticate, aceste produse financiare asigura partajarea / diseminarea riscurilor intre
participantii pe piata financiara.
Delocalizarea integrarea sporita a pietelor, de asemenea despecializarea
activitatilor financiare si deschiderea lor catre noi participanti, inclusiv din exterior.
Deschiderea internationala a pietelor s-a concretizat in abolirea controlului schimburilor si
disparitia distinctiei care viza institutiile de credit in banci de depozit si banci de investitii
(distinctie valabila in perioada 1933-1999)

Piata de capital, valorile imobiliare

14.XII.2016
PIATA DE CAPITAL
Definirea si continutul pietei financiare
Spre deosebire de pietele monetare, pietele financiare sunt specializate in
efectuaread de tranzactii cu active financiare, care au scadente pe termen mediu si lung.
Prin intermediul lor, capitalurile disponibile sunt orientate catre pietele pe care se
manifesta cererea de capital. Cu toate acestea, nu exista delimitari clare intre piata
financiara, piata de capital si piata monetara. Deosebirile dintre acestea sunt conditionate
de reglementarile existente in diferite tari, privind instrumentele utilizate pe fiecare piata,
operatorii specifici. Astfel, conform reglementarilor din Romania (L273/2004) piata de
capital reprezinta o componenta a pietei financiare, care face posibila separarea actului de
25
economisire de cel de investire. Datorita pietei financiare, economisirea poate finanta
investitiile altor agenti economici. Prin aceasta, piata financiara apare ca un circuit
specializat, in cadrul caruia au loc tranzactii cu capitaluri pe termen lung.
Pietele financiare functioneaza pe baza anumitor caracteristici, respectiv:
- Emisiunea si plasarea de valori mobiliare cu alte cuvinte, vanzarea pentru
prima data de actiuni, obligatiuni si alte titluri catre detinatorii de capitaluri
disponibile;
- Caracterul negociabil al valorilor mobiliare relevant e faptul ca acestea pot fi
instrainate (pot fi vandute) de primii detinatori inainte de a ajunge la scadenta si
evident transformate in bani;
Piata financiara reprezinta locul de intalnire al cererii si ofertei de capitaluri pe
termen mediu si lung. Cererea de capital apartine sociatatilor industrale si comerciale
publice si private, apartine de asemnea institutiilor financiar-bancare si de asigurari,
administratiilor publice centrale si locale. Exponentii cererii de capital reprezinta debitori pe
piata financiara.
Cererea de capital este determinata de nevoia finantarii unor programe de investitii
recum si de nevoia majorarii resurselor financiare apartinand unor institutii si organisme
financiar-bancare.
Cealalta componenta a pietei, respectiv oferta de capital, constituie rezultatul
procesuluide economisire si apartine societatilor comerciale, bancilor, societatilor de
asigurari, indivizilor. Investitorii insa trebuie sa aiba suficiente motivatii pentru a efectua
asemenea categorii de plasamente sa detina garantiile necesare pentru recuperarea
sumelor avansate si evident pentru obtinerea de castiguri suplimentare. Asigurand
mobilizarea resurselor disponibile in economie care se vor concretiza in investitii pentru
sporirea capitalului real (a capitalului fizic) piata financiara are rolul de intermediar intre
sectorul financiar-bancar si cel productiv.
Piata financiara are o structura complexa, care variaza pe de o parte in raport de
conditiile specifice, precum si de gradul de dezvoltare a economiei respective. Aceasta
piata vizeaza in primul rand difuzarea emisiunilor noi in cadrul pietei primare, precum si
schimbarea titlurilor deja emise in cadrul pietei secundare.
Piata primara are rolul de a emite noi titluri de valoare in scopul atragerii de capital
banesc disponibil. Pe aceasta piata intervin cei care doresc sa plaseze resursele proprii in
schimbul titlurilor de valoare emise de agentii economici, care doresc sa atraga fonduri. Ca
urmare, aceasta piata exercita o functie de finantare a economiei. Emitentii titlurilor de
valoare suunt societatile comerciale, bancile, precums i administratiile publice.
Intalnirea investitorilor, respectiv a celor care economisesc, cu emitentii titlurilor
mobiliare se realizeaza prin intermediarii financiari. In cadrul acestora, un rol important il
exercita bancile sau institutiile financiare specializate care in schimbul activitatilor prestate
incaseaza un comision platit de agentul economic emitent.
Cealalta component, respectiv piata financiara secundara ofera cadrul necesar
tranzactionarii de titluri deja emise. Detinatorii de titluri pot obtine lichiditatile necesare prin
26
vanzarea acestora inainte de se ajunge la scadenta. De asemenea, piata secundara
asigura mobilizarea in bune conditii a economiilor investite in valori mobiliare si prin
aceasta reprezinta un complement al pietei primare.
In functie de obiectul tranzactiei, se deosebesc piata actiunilor si piata obligatiunilor.
Piata valorilor mobiliare reprezinta componenta principala a pietei financiare.
VALORILE MOBILIARE instrumente ale pietei financiare
Acestea reprezinta instrumente financiare negociabile, respectiv titluri de proprietate
sau creante care confera drepturi patrimoniale asupra emitentului. Ele sunt emise de
intreprinderi, de colectivitati publice, precum si de catre stat, sub forma materiala, ca hartii
de valoare sau nemateriala, sub forma de inscrisuri in cont si sunt reprezentate de actiuni,
obligatiuni, precum si de alte instrumente financiare derivate sub forma de contracte la
termen sau optiuni. Emisiunea de valori mobiliare reprezinta o modalitate de procurare a
resurselor banesti necesare. Prin intermediul sau, se asigura o parte importanta a
necesitatilor de finantare. Titlurile de valoare reprezinta o fractiune, in general de
dimensiuni foarte reduse a fondurilor angajate de un agent economic. Astfel, capitalul unei
societati, precum si majoritatea imprumuturilor de o anumita importanta sunt divizate intr-
un numar foarte mare de parti, astfel incat investitorii, chiar de puteri financiare reduse, pot
participa la dezvoltarea activitatii economice legata de aceste capitaluri.
Plasamentul in valori mobiliare raspunde mai multor mobiluri a celor care investesc
ca urmare a economisirii:
- securitatea, respectiv garantia recuperarii investitiei.
- lichiditatea, respectiv posibilitatea de a obtine la nevoie resursele banesti
- protectia impotriva deprecierii monetare
- rentabilitatea, care se refera la remunerarea capitalurilor investite sub forma de
dobanzi, sub forma de dividende si alte forme de remunerare, la o rata medie de
randament, considerata satisfacatoare.
Valorile mobiliare reprezinta titluri negociabile, care aduc venituri detinatorilor lor.
Cele mai cunoscute valori mobiliare sunt actiunile, care reprezinta titluri de proprietate
asupra unei parti din capitalul unei firme si obligatiunile, care reprezinta titluri de credit.
Fiecare actiune reprezinta o fractiune a capitalului social. Proprietarii de actiuni devin
actionari ai intreprinderii. In aceasta calitate, ei beneficiaza de anumite drepturi, participa la
gestionarea societatii respective precum si la repartizarea unei parti din profitul anual sub
forma de dividend. Dividendul se calculeaza procentual fata de capitalul subscris, respectiv
valoarea nominala a actiunilor. Marimea dividendului este conditionata de rezultatele
economico-financiare inregistrate de societatea emitenta de actiuni. Intrucat marimea
dividendului se modifica de la un an la altul, actiunile sunt calificate ca valori cu venit
variabil. Pot fi cotate si tranzactionate la bursa numai actiunile acelor societati care
intrunesc anumite conditii de performanta si care difuzeaza pe piata un numar suficient de
mare de actiuni.
Exista mai multe tipuri de actiuni. In functie de forma de prezentare, axista actiuni:

27
 1. nominative au inscris numele detinatorului si pot fi transmise unei alte persoane
prin transcrierea tranzactiei intr-un registru la societatea emitent.
2. la purtator nu se specifica numele detinatorului => ele pot fi instrainate fara nicio
conditie, posesorul lor devenind si actionar.
In virtutea criteriului drepturilor generate dreturile gfenerate:
1. actiuni ordinare / comune
2. actiuni preferentiale / privilegiate
In principiu, toate actiunile sunt purtatoare ale acelorasi drepturi. In anumite cazuri,
prin reglementari juridice, pot fi emise actiuni care sa beneficieze de castiguri suplimentare
referitoare la prioritatea in repartizarea profitului sau in cea ce priveste dreptul la vot. In
timp ce actiunile ordinare confera drepturi egale detinatorilor lor, in cazul actiunilor
preferentiale, dividendele se platesc anterior celor cuvenite detinatorilor de actiuni comune.
Actiunile preferentiale asigura un venit cert pe baza unui dividend fix.
Obligatiunile sunt si ele titluri negociabile, care reprezinta o creanta pe termen lung
asupra unei societati, asupra statului sau a unei alte persoane juridice de drept public. Ele
reprezinta titluri de valoare, deoarece, spre deosebire de un alt imprumut, datoria ca atare
poate fi cumparata si vanduta pe piata deschisa. Caracterul lor negociabil decurge din
posibilitatea ca obligatiunile sa poata bfi transferate cu usurinta de la un proprietar la altul.
Obligatiunea reprezinta un titlu care materializeaza o creanta a emitentului. Fiecare
obligatiune face parte dintr-o emisiune totala, ce reprezinta capitalul imprumutat de
emitentul sau. Detinatorul de obligatiuni care doreste sa reintre in posesia capitalului
inainte de scadenta, vinde pe piata titlurile detinute.
Principalii emitenti pe piata obligatiunilor sunt statul, colectivitatile locale, precum si
agentii economici care isi procura pe aceasta cale resursele imprumutate. Titularii de
obligatiuuni, respectiv obligatarii sunt recompensati conform modalitatilor prevazute in
contractul de emisiune. Ei primesc o dobanda fixa (cupon) determinata prin inmultirea ratei
dobanzii cu valoarea nominala a obligatiunii.
Obligatiunile sunt considerate valori cu venit fix. In realitate, aceste venituri pot varia
in timp in functie de clauzele de imprumut, respectiv primele de rambursare majorate in
timp, rate ale dobanzii variabile, precum si indexarea dobanzilor. Obligatiunile sunt emise
la valoarea nominala, care reprezinta valoarea imprumutului e care emitentul lor se obliga
sa o restituie la scadenta. Pretul de emisiune al unei obligatiuni reprezinta pretul pe care
trebuie sa il plateasca cel care subscrie. Titlurile pot fi emise la valoarea nominala (al pari)
sau la o valoare inferioara acesteia (sub pari).
De regula, pentru a spori gradul de atractivitate, valoarea de subscriere sau pretul
de emisiune, este stabilit la un nivel inferior valorii nominale. Diferenta poarta denumire de
prima de emisiune. Pretul de piata al unei obligatiuni se numeste curs si se determina ca
raport procentual intre valoarea de tranzactionare pe piata a obligatiunii si valoarea sa
nominala. Cursul se exprima procentual si poate fi mai mare, mai mic sau egal cu valoarea
nominala. Cursul unei obligatiuni este influentat de actiunea mai multor factori, respectiv
niovelul general al dobanzilor pe iata, situatia economico-financiara a firmei debitoare,
conjunctura valuatr-financiara.
28
 Piata obligatiunilor a devenit foarte atractiva pe parcursul ultimelor decenii ca urmare
a noului cod de gestiune a datoriei publice, ca urmare acresterii nevoilor de finantaree a
intreprinderilor publice si ca urmare a imprumuturilor institutiilor de credit incurajate de
autoritatile monetare sa isi sporeasca resursele pe termen lung. Categoria obligatiunilor s-
a extins considerabil in ultima perioada, incluzand in primul rand bligatiunile cu rata variata.
Aceste obligatiuni asigura protectia celui care economiseste, intrucat variatiile de rata se
repercuteaza asupra cupoanelor, dar nu si asupra pretului. O a doua inovatie o reprezinta
obligatiunile indexate.
In perioadele de inflatie, obligatiunil eclasice isi diminueaza puterea de cumparare,
insa o clauza de indexare poate atenua un asemenea risc.
O alta inovatie o reprezinta obligatiunile convertibile in actiuni. Aceste produse
financiare au cunoscut o dezvoltare considerabila ca urmare a avantajelor oferite atat
subscriitorilor, cat si emitentilor. Pentru cei d prima categorie, ele asigura obtinerea unui
venit fix cu scopul de a conserva puterea lor de cumparare si de protejare in caz de
scadere a cursului actiunlior.
21.XII.2016
Bursele de valori
In aparitia si dezvoltaea burselor de valori un rol important l-au avut constituirea si
extinderea societatilor pe actiuni.
1531 a aparut la Anver??? Prima piata financiara, cunoscuta ca bursa de valori.
Ulterior, au aparut bursele de la Londra 1554 apoi la Amsterdam in 1608 si
Bursa de valori de la Paris in 1639.
1881 a fost infiintata Bursa de valori de la Bucuresti.
Actualmente, printre cele mai importante burse de valori sunt cele de la New York,
Bursda de valori de la Londra, Paris, Frankfurt si Tokyo.
Bursa de valori indeplineste mai multe functii:
- plasarea economiiloor, intreprinderilor si populatiei in hartii de valoare si
alimentarea pe aceasta cale cu capitaluri a agentilor economici
- finantarea Trezoreriei publice prin vanzarea titlurilor de credit
- asigurarea mobilitatii capitalurilor si a posibilitatii schimbarii plasamentelor
actionarilor prin ransformarea in bani a valorilor mobiliare detinute si
achizitionarea altora.
Biursele se pot clasifica in functie de mai multe criterii.
Dupa natura tranzactiilor pe care le milocesc:
1. BURSE GENERALE care au ca obiect de tranzactie marfuri si hartii de valoare
2. BURSELE SPECIALIZATE
Dupa obiectul de tranzactii:
1. Burse de marfuri
29
 2. Burse de valori mobiliare
3. Burse valutare
4. Burse de asigurari etc
Dupa forma de organizare:
1. Burse private care functioneaza sub forma de societati pe actiuni sau camere
de comert
2. Burse de stat
Bursa de valori reprezinta o piata secundara pe care se tranzactioneaza (se
revand) titlurile de valoare existente, in principal sub forma de actiuni si de
obligatiuni. Prin intermediul bursei de valori, investitorii isi transforma capitalul sub
forma de titluri de valoare in numerar si invers. Totodata, bursa de valori se
defineste prin existenta unei institutii care concentreaza cererea si oferta de titluri
financiare si care efectueaza operatiunilor bursiere, in conformitate cu un regulament
acceptat.
Participantii la activitatea bursiera se impart in:
- Investitori persoane fizice sau juridice care urmaresc plasarea sau mobilizarea
de capital
- Agentii pietei bursiere firmele care asigura incheierea si derularea tranzactiilor
de bursa.
Agentiide bursa pot functiona atat ca profesionisti independenti, cat si ca angajati
ai unor firme de secialitate (societatile de bursa). Prin urmare, cumparatorii si
vanzatorii de hartii de valoare nu au acces direct la bursa, ci numai prin intermediul
agentilor de schimb care includ:
1. Brokerii agenti care primesc ordine de vanzare-cumparare de la clentii lor si
le transmit brokerilor specialisti
2. Brokerii specialisti care negociaza ordinele primite de la brokerii agenti. Ei
pot avea denumiri diferite. (joberi UK, curtieri Fr, dealeri - SUA) Rolul lor
consta in participarea la stabilirea cursurilor, de asemenea in executarea
ordinelor de vanzare-cumparare si in gestionarea portofoliului propriu de hartii
de valoare.
In afara investitorilor si a agentilor de schimb, in structura organizatorica a unei
burse de valori se includ comisia oficiala a bursei si casa de clearing. In cadrul comisiei
oficiale a bursei, se stabilesc in ultima instanta cursurile titlurilorpe baza comenzilor de
vanzare-cmparare. Cursul stabilit este inregistrat si afisat. Casa de clearing (de
compensatie) are rolul de a garanta executarea obligatiilor asumate de parteneri, respectiv
incasarea banilor de catre vanzatori si primirea titlurilor solicitatea de catre cumparatori.
Admiterea valorilor mobiliare la cotatia oficiala a unei burse se realizeaza in conditii strict
determinate.
Introducerea la bursa si cotarea titlurilor unor companii prezinta unele avantaje si
anume:

30
 - Lichiditatea care se refera la transformarea cu usurinta a valorilor mobiliare in
bani
- Cresterea gradulid e atractivitate pentru investitori, datorita faptului ca aceste
valori suint negociabile
- Posibilitatea majorarii capitalului si emiterea de obligatiuni.
Bursa de valori permite stabilirea pretului actiunilor si obliatiunilor. Astfel, agentii de
schimb concentreaza ordinele de vanzare si de cumparare si in urma confruntarii lor se
determina cursul de echilibru. Asadar, cursul unei actiuni sau obligatiuni reprezinta pretul
care rezulta din confruntarea cererii cu oferta pe piata bursiera.
Stabilirea pretului de echilibru al unui titlu financiar se mai numeste si cotatie.
Aceasta desemneaza totalitatea operatiunilor necesare fixarii cursului bursier. Prin urmare,
trebuie facuta distinctie intre valoarea unei actiuni care depinde de marimea patrimoniului
si este stabilita la emitere de catre firma si cursul actiunilor sau cotatia lor. Cotatia valorilor
mobiliare permite fixarea pretului astfel incat majoritatea cumparatorilor si vanzatorilor sa
fie satisfacuti. In cadrul burselor de valori, se inregistreaza variatii frecvente ale cursurilor.
Fluctuatia cursurilor bursiere se exlica atat prin situatia economica si politica interna si
internationala, cat si prin actiunea unor factori specifici. In principiu, cursul bursier este
influentat de evoluti ratei inflatiei, a ratei dobanzii, a situatiei economico-financiare a
intreprinderii emitente, de evolutia duratei imprumutului in cazul obligatiunilor.
In ultima instanta, cursurile actiunilor pot fi evaluate prin intermediul mai multor
indicatori. Unul dintre acesti indicatori il reprezinta randamentul determinat ca raport intre
dividendul adus de o actiune si cursul sau la bursa. Un alt indicator il reprezinta
caitalizarea bursiera a intreprinderii, care rezulta din inmultirea numaruluid e actiuni cu
cursurile bursiere. Iar un al treile indicator il reprezinta raportul pret -castig, determinat ca
raport intre cursul actiunii si profitul net pe actiune.
In timp ce cursul bursier evidentiaza mecanismul evaluarii titlurilor financiare,
tendinta de ansamblu a bursei, respectiv evolutia cursurilor, este pusa in evidenta de indicii
bursieri. Acestia reflecta fluctuatiile pietei in general si a numitor sectoare economice in
special. Acesti indici au o utilitate deosebita pentru investitori. Evolutia lor este luata in
consideratie in procesul de plasare si fructificare a capitalurilor.
Exista doua categorii de indici bursieri:
- indici din prima generatie financial times, nikkei, dow jones
- Indici din a doua generatie standard & poors 500, NSC???, topics etc.
Cel mai cunoscut indice bursier, creat in 1884 Dowjones care reflecta activitatea
bursei de pe Wallstreet.

31
 Subiecte examen:
Scoala clasica si liberalismul economic
1. Keines si interventionismul statal
2. Monetarismul si trasaturile lui
3. Masa monetara si componentele ei
4. Cererea de moneda
5. Oferta de moneda si creatia monetara
6. Piata monetara definire, agenti participanti, obiect, componentele pietei
monetare
7. Politica monetara definire, obiective, instrumente de promovare
8. Conceptul si formele finantarii finantarea directa si finantarea indirecta
9. Continutul si trasaturile creditului
10. Bancile comerciale efinire, activitati desfasurate
11. BNR atributii, cmponentele rezervelor internationale
12. Riscul in activitatea bancara tipuri de riscuri
13. Principiile activitatii bancare
14. Tendinte actuale in dezvoltarea activitatii bancare
15. Restructurarea si instabilitatea sistemului bancar
16. Definirea si continutul pietei financiare
17. Valorile mobiliare actiuni, obligatiuuni instrumente ale pietei financiare
18. Bursele de valori

32