capitolul l

ÎN VIZORUL SECURITĂŢII STATULUI

Nu vreau să prelungesc şi nici să dramatizez relatarea evenimentelor din această

carte, îmbrăcând-o în haina poleită a unui stil literar elegant şi, tocmai de aceea, nu doresc
recunoaşterea unei ipotetice valori artistice a textului. Intenţia mea este să exprim cât mai
simplu şi concis anumite fapte şi eveni mente care au o însemnătate covârşitoare pentru
această ţară şi pentru acest popor, deoarece există deja numeroase semnale şi dovezi că
o „otravă" ascunsă tinde să macine tot mai mult şi mai repede conştiinţa şi sufletul neamului
românesc. De altfel, aceeaşi părere este susţinută de numeroase alte persoane cu funcţii
înalte în aparatul administrativ, economic, religios şi cultural al ţării. Am putut să mă conving
şi să văd personal o parte din ceea ce, în prezent, este considerat cel mai mare secret de
stat în România şi, datorită naturii legăturilor şi întrevederilor care au fost realizate cu
reprezentanţii de frunte ai principalei puteri statale a lumii, poate chiar cel mai teribil secret de
pe planetă. Implicaţiile sunt colosale, însă intuiţia îmi spune că, în mod
necesar, cunoaşterea aspectelor care vor fi prezentate în această carte va constitui în timp,
prin ea însăşi, un salt calitativremarcabil pentru existenţa oamenilor, care va anihila în cele
din urmă zidul gros al disimulării, tăinuirii şi minciunii întreţinute de factorii de răspundere şi de
interesele oculte ale anumitor organizaţii şi persoane in ţară şi din afara ei.

De aceea este posibil ca relatarea mea să aibăuneori un caracter aproape brut,

necizelat, să abordeze un stil gazetăresc sau chiar cazon, însă consider
această modalitate de exprimare ca fiind cea mai potrivită pentru a face cunoscute cititorilor
anumite aspecte inedite, chiar de „culise" în lumea secretă a politicii, a fostei Securităţi a
Statului şi a Serviciului Român de Informaţii (SRI) actual. Scopul meu este acela de a
dezvălui astfel în mod gradat si cronologic un şir complex de evenimente, fapte, realităţi şi
corelaţii care, în opinia mea şi a altor persoane competente, prezintă o mare importanţă
pentru viitorul ţării, în fapt, este o biografie (actualizată până în anul 2003) a unui
personaj care este real, dar pe care mulţi, poate, îl vor crede desprins dintr-o legendă sau
dintr-o carte de aventuri SF. îmi permit să atenţionez cititorul încă de la început să nu cadă
în plasa ieftină a îndoielii şi a neîncrederii, ci mai întâi să judece temeinic faptele
şi adevărurile pe care le voi prezenta si abia la sfârşit să tragă concluziile pe care le crede
de cuviinţă.

Am avut şansa extraordinară să-1 cunosc pe eroul relatărilor mele si trebuie să

mărturisesc cu sinceritate că nu aş fi luat hotărârea să scriu această carte dacă el însuşi nu
m-ar fi impulsionat de multe ori în această direcţie. Lungile discuţii pe care le-am avut cu el în
anumite locaţii secrete m-au convins de existenţa anumitor realităţi nebănuite pe care ulterior, în
diferite situaţii, am avut ocazia să le verific eu însumi. Dar ceea ce a determinat în cel
mai înalt grad hotărârea de a relata toate acestea a fost descoperirea cutremurătoare
care a fost făcută în Munţii Bucegi, cu un an în urmă (în luna august, 2003), la care am avut
şi eu acces parţial, datorită unui extraordinar concurs de împrejurări care mi-a fost facilitat de
intervenţia eroului cărţii. Probabil că, prin aceasta, el a dorit să spulbere şi ultimele reticenţe
pe care le-aş mai fi putut avea. Acum ştiu, am văzut, am alins ceea ce există acolo. Acum pot
spune că am o privire de ansamblu, dar corectă asupra istoriei adevărate, încă din
genunile timpului, a României şi chiar a întregii planete. Va fi relativ greu să vă redau în mod
adecvat uluirea, bulversarea şi chiar panica puţinilor oameni care au avut acces acolo. Ceea
ce pot spune acum este că acela a fost doar începutul descoperirii, deoarece eu nu am
avut acces la toate elementele, nu mi s-a permis să văd chiar totul acolo, însă cel care a
ghidat toate investigaţile şi care, de asemenea, mi-a oferit nesperata şansă de a putea vedea
locul în care a fost făcută epocala descoperire, mi-a povestit despre acea parte enigmatică
a locului respectiv, la care nu am avut însă acces din raţiuni de securitate extremă.

Dar să nu ne grăbim şi să nu anticipăm. Voi descrie totul, la timpul potrivit, exact aşa
cum s-a petrecut. Pot să afirm însă fără rezerve că acela a însemnat, fără îndoială, un
moment de cotitură majoră atât în concepţiile mele cât si în cariera pe care o urmam. Rog
cititorul să aibă răbdare şi să îmi permită mai întâi să prezint firul călăuzitor care a condus la
evenimentul descoperirii extraordinare din Munţii Bucegi.

În esenţă, acest fir reprezintă chiar existenţa profund misterioasă şi tulburătoare a

eroului cărţii, de care complicatul angrenaj al destinului m-a legat într-un mod cel puţin
straniu. Din raţiuni lesne de înţeles, voi folosi un nume de cod în ceea ce-1 priveşte.

Îl cunosc pe Cezar Brad de aproape cinci ani, timp în care m-am întâlnit şi am vorbit
cu el de mai multe ori, convingându-mă cu prisosinţă de forţa şi caracterul extraordinar al
acestui om. Poziţia sa cu totul specială în complicatul angrenaj al puterii statale îl face cu atât
mai credibil în ceea ce el mi-a expus fragmentat, dar totuşi foarte concis şi coerent, în cele
câteva întâlniri pe care le-amavut chiar dacă, uneori, din diverse motive, acele întâlniri au fost
aproape „pe fugă".

Rămâne însă un mister de ce m-a ales tocmai pe mine pentru a descrie faptele şi a le
prezenta celorlalţi oameni. Poate că acest lucru s-a datorat, în mare parte, seriozităţii şi
interesului pe care le-am manifestat mereu faţă de ceea ce el îmi povestea. Sunt aspecte
care cu greu pot fi „digerate" de mintea unui om obişnuit. Dar timpurile pe care le trăim sunt ele
însele foarte speciale, astfel încât ceea ce înainte mi se părea un vis sau un act al imaginaţiei
debordante, se dovedeşte acum perfect posibil.
La sfârşitul ultimei noastre întâlniri, Cezar mi-a precizat cu mult calm şi detaşare că
hotărârea de a scrie şi a publica informaţiile pe care mi le oferise îmi aparţinea
în exclusivitate. Simţeam cu toată fiinţa că aceasta era o mare responsabilitate care
apăsa pe umerii mei şi mărturisesc faptul că a trebuit să treacă aproape un an din
acel moment până când să reuşesc să-mi clarific toate aspectele, să sintetizez faptele în
ordinea în care mi-au fost prezentate şi mai ales să le înfăţişez cât mai clar cu putinţă. Am
urmărit să redau cât mai fidel şirul de evenimente şi explicaţiile lui Cezar Brad, aproape cu
aceleaşi cuvinte cu care el mi le-a relatat mie.
Îndemnul de a publica această carte mi-a fost făcut cu un aer simplu şi cât se poate
de firesc; am avut atunci impresia clară că, chiar şi în cazul în care - din frică sau din alte
motive - eu nu aş fi făcut ceea ce am fost rugat şi nu aş fi scris cartea, Cezar ar fi privit acest
lucru cu o perfectă detaşare şi fără îndoială că, ulterior, ar fi găsit o altă modalitate de a-şi
împlini intenţia.

O naştere ciudată

La maternitatea din oraşul F... era de gardă doar doctorul Nenu. Cele două
asistente de serviciu pregăteau grăbite masa pentru naşteri. O femeie tânără, cu înfăţişare
simplă, dar plăcută, fusese adusă cu câteva minute înainte în camera de operaţie, deoarece
începuseră contracţiile. Nu ţipa, dar era destul de speriată. Plictisite oarecum de rutina
activităţii şi cam obosite după o noapte lungă pe care zorii începeau să o biruie, cele două
asistente nu o prea băgau în seamă. De altfel, în anii 70' ne aflam în plină „dezvoltare
multilaterală" comunistă, când totul era „cu poporul" şi „pentru popor", când totul era
„egalitate" şi „echitate" demagogică de aşa manieră, încât nu mai făceai prea bine
deosebirea dintre un scaun şi un om.

Chemat într-un târziu, după câteva ore de travaliu care păruseră nesfârşite
secole pentru viitoarea mamă, doctorul Nenu cercetă obosit fişa pacientei:
motivul internării - ruperea pungii cu lichid amniotic; stare generală bună; tensiune normală;
contracţii uterine rare;dilataţie mică. Totul părea să urmeze cursul firesc al unei naşteri
obişnuite.
Dându-şi seama că se uita mai mult în fişă decât la pacientă, doctorul s-a apropiat
de masa de naştere, clătinând din cap la gândul că oboseala îi juca feste, făcân-du-1
neatent. Nu bănuia atunci cât de repede urma să i se spulbere orice somnolenţă şi apatie.
Aruncă o privire rapidă, edificându-se imediat asupra stadiului naşterii; era iminentă.
Dilataţia crescuse corespunzător şi doctorul Nenu se bucură în sinea lui că nu va fi necesar
bisturiul.

O dată cu ultimele şi cele mai dureroase contracţii ale mamei, apăru mai întâi capul
copilului, apoi trupuşorul gingaş şi ascultător. Doctorul îl prinse cu atenţie de mâini, ajutându-1
să iasă. Prima problemă a fost aceea a lungimii cordonului ombilical.Nenu văzuze multe în
viaţa lui, dar atunci a rămas pentru câteva clipe ţintuit de uimire, deoarece lungimea
cordonului depăşea cu mult standardele obişnuite: măsura aproape 1,5 m. Timpul era
însă preţios şi naşterea trebuia să să termine cu bine. îşi reveni din uimire, luă foarfecele din
mâinile asistentei şi tăie cordonul; mai bine zis, el a vrut să taie acel cordon ombilical, aşa
cum mai făcuse de sute de ori înainte în cariera lui de medic, dar lamele foarfecelui alunecau
ca pe metal! Doctorul se holba nevenindu-i să creadă, în timp ce asistentele rămăseseră
încremenite, în cele câteva secunde care au urmat el a schimbat două perechi de foarfeci,
însă cu acelaşi rezultat: cordonul nu putea fi tăiat. Era foarte elastic, ca o piesă din cel mai
rezistent cauciuc.

Doctorul Nenu avea ani întregi de experienţă medicală şi ştia să-şi stăpânească
emoţiile. Cu mişcări precise, el a apucat atunci bisturiul şi a apăsat cu el în mod repetat şi cu
putere pe cordon, în cele din urmă acesta a cedat şi s-a auzit primul ţipăt al vieţii. Bebeluşul
era un băiat durduliu, cu trăsăturile feţei neobişnuit de clare şi relaxate şi cu un cordon
ombilical foarte ciudat. Erau zorii unei zile de primăvară, în anul 1970. După aceea,
evenimentele s-au precipitat.
— Amalia, sună-1 imediat pe colonel şi spune-i să vină cât se poate de repede la
spital, a ordonat doctorul. Apoi se întoarse către cealaltă asistentă şi îi zise:
— Tu pune cordonul ombilical la conservat; de femeie mă ocup eu. Adu-mi fişa ei.

Colonelul Datcu a sosit la spital după aproximativ douăzeci de minute. A avut o

scurtă discuţie cu doctorul Nenu, după care a vorbit mult la telefon cu unul din şefii ierarhici de
la Bucureşti. La ora prânzului, în faţa maternităţii din F... a apărut o limuzină neagră cu număr
guvernamental, din care au coborât doi indivizi sobri şi tăcuţi. Unul dintre ei ţinea în mână o
geantă diplomat. DoctorulNenu, colonelul Datcu şi cei doi civili au discutat aproximativ o
jumătate de oră într-un birou din interiorul spitalului. Nenu a completat un formular care i-a fost
înmânat de securişti, după care a fost rugat să aştepte puţin afară. După câteva minute
indivizii au plecat, iar colonelul s-a adresat doctorului, care era destul de tulburat:

— Chestia asta ne depăşeşte, Nenule. Acestea au fost unele dintre primele directive
secrete pe care le-am primit la înaintarea mea în funcţie, în astfel de cazuri trebuie să
îndeplinesc un protocol foarte strict şi secret. Pentru tine în mod special, azi nu s-a petrecut
nimic deosebit şi nu ai văzut nimic straniu; m-ai înţeles, nu-i aşa?

Gânditor, colonelul Datcu şi-a aprins o ţigară. După câteva clipe, fără să-1 privească
pe doctor, a spus:
— Încă ceva. Băiatul nu are fişă medicală personală. O vei distruge imediat. Nu
trebuie să existe nimic în arhivă, referitor la această naştere! Restul, crede-mă ce-ţi spun,
este prea complicat să ne intereseze.
Şi, bătându-1 prieteneşte pe umăr, colonelul Datcu părăsi spitalul, în urma lui,
doctorul Nenu a rămas privind năuc în gol, în timp ce în salon o mamă neştiutoare
îşi strângea la piept, cu iubire, copilaşul nou-născut.

Nişte capacităţi extraordinare

 Micul Cezar nu ştia nimic despre atenţia specială care i se acorda şi nu cunoştea,
bineînţeles, nici maniera în care era supravegheat de către Securitate. La vârsta fragedă
pe care o avea nu putea să înţeleagă motivul pentru care el constituia un important subiect de
interes şi, de altfel, acelaşi lucru se putea spune şi despre părinţii săi, care nu bănuiau nimic
în această direcţie. Copilul se născuse normal (mamei nu i s-a spus ceea ce s-a întâmplat
la maternitate), iar lunile care au urmat nu au adus nimic neobişnuit în casa simplă şi
modestă a familiei Brad.

Totuşi, cu timpul, în comportamentul bebeluşului au început să apară unele mici

bizarerii, cum ar fi de pildă faptul că nu plângea aproape deloc şi că îşi ţinea degetele de la
mâini în anumite poziţii curioase, atingându-le sau îndoindu-le în diferite moduri, care se
repetau identic după un anumit timp. Părinţii îl urmăreau cu mirare, dar fără să se alarmeze,
deoarece bunul simţ pe care îl aveau i-a făcut să înţeleagă faptul că, în definitiv, nu putea fi nimic
rău în legătură cu preocupările oarecum stranii ale copilului. Dimpotrivă, de la un timp era chiar o
adevărată încântare pentru ei să urmărească „jocul" degetelor lui micuţe, un joc care de altfel era
foarte elegant şi pe care Cezar în realiza cu multă naturaleţe. Uneori, copilul rămânea
nemişcat minute în şir, menţinând aceeaşi structură a degetelor, care fie formau un cerc, ori se
încâlceau, ori erau atinse succesiv de degetul mare, în poziţii bine determinate. Părinţii lui Cezar
erau însă foarte mulţumiţi că micuţul nu plângea şi nu le crea probleme noaptea, dar mai ales că nu
suferise încă de nici o boală.

Cu timpul, însă, în sufletul lor se strecură germenele unei suferinţe ascunse, umbrindu-le
puţin liniştea traiului cotidian. Micul Cezar împlinea peste puţin timp un an şi încă nu articulase nici
un cuvânt. Problema nu era totuşi prea gravă, deoarece se mai întâlniseră astfel de cazuri, dar
părinţii se gândeau deja să-1 ducă pe copil la consultaţie, la un medic logoped.

Exact în luna în care Cezar împlinea un an, la uşa casei au sunat doi indivizi
spilcuiţi, înalţi, cu ochi de culoare gri, reci ca oţelul, în spatele manierelor elegante şi a tonului
voit amabil pe care 1-au abordat în discuţia cu părinţii lui Cezar se putea surprinde totuşi cu
uşurinţă intoleranţa faţă de orice posibilă împotrivire, dublată de o surdă dar evidentă ameninţare
cu represalii, în cazul încare „ordinele de sus" nu ar fi fost ascultate. S-au prezentat ca fiind
membrii unui Departament Special al Securităţii Statului; aparent, gesturile lor erau
nonşalante dar totuşi ele impuneau în mod straniu un gen de teamă în cei care îi ascultau, în
acele timpuri, Securitatea comunistă avea deja un trist renume în ceea ce privea moda- lităţile
 de acţiune şi intimidare, dar în cazul familiei Brad metoda aplicată a îmbrăcat o haină oarecum
mai umană.

Întrevederea a fost scurtă şi a constat, practic, dintr-un monolog susţinut de cei doi
indivizi, în timp ce părinţii lui Cezar rămăseseră stânjeniţi în picioare. Ideea principală era aceea
că ei trebuiau să urmeze fără greşeală indicaţiile care le erau date. Sărmanii oameni au
fost înştiinţaţi că fiul lor se afla în atenţia anumitor factori de resort, care priveau mari interese de
stat, pe care ei nu tre buiau să le cunoască. Misiunea lor era aceea de a informa imediat, direct şi
fără nici un alt intermediar (cei doi au insistat mult asupra acestei condiţii) orice
aspect neobişnuit, straniu sau ieşit din comun, care putea să apară sau să se dezvolte în
comportamentul copilului. Li s-a dat un formular să-1 completeze, apoi au scris fiecare câte o
declaraţie de acord cu cele solicitate, în aceeaşi declaraţie se cerea obligativitatea unui raport
pe care trebuiau să-1 prezinte lunar colonelului Datcu. Nu li s-a dat voie să pună vreo întrebare
şi nici nu li s-a permis să cunoască motivele acelor cereri. Totuşi, la sfârşit, ca un fel de
„compensaţie" pentru situaţia ciudată care, practic, le-a fost impusă cu forţa, li s-a oferit o
„indemnizaţie specială" în bani, destul de consistentă pentru acele timpuri, care urma să fie
primită regulat, în fiecare lună. Imediat după aceea cei doi indivizi au plecat.

Aici trebuie să menţionez unele aspecte care vor putea arunca o anumită lumină
asupra comportamentului părinţilor lui Cezar. Nicolae Brad avea peste 30 de ani, fiind
cunoscut mai ales ca un om liniştit, relativ retras şi conştiincios la locul de muncă (era funcţionar
la primăria oraşului). Obedient în cele mai multe dintre cazuri, era totuşi capabil să facă şi
anumite compromisuri, carevădeau unele ascunzişuri şi refulări ale psihicului său. Probabil
că Serviciul Secret de Informaţii avea deja o fişă psihologică a sa şi îi evaluase corect tendinţele
lăuntrice, deoarece ulterior s-a dovedit ctt oferirea indemnizaţiei în bani a avut ca scop
principal liniştirea unor eventuale nemulţumiri şi asigurarea unei colaborări sincere
din partea domnului Brad. într-adevăr, psihologii i-au evaluat corect profilul emoţional, deoarece
el s-a dovedit a fi sensibil la tipul de siguranţă materială, chiar în favoarea unor aspecte de
natură morală. Acesta a fost „compromisul" lui Nicolae Brad, „cucerirea" lui pentru cauza
Securităţii fiind relativ uşoară.

La polul opus se afla Smaranda, tânăra mamă a lui Cezar, a cărei fire romantică şi
temperamentală nu punea prea mare preţ pe aspectele vieţii materiale, încă din copilărie,
pasiunea ei fusese desenul astfel încât îşi petrecea multe ore schiţând amuzată sau,
dimpotrivă, profund transpusă, o gamă largă de subiecte care o inspirau în mod spontan,
pornind de la peisaje şi până la jocurile neînţelese ale copilului ei. Din nefericire, nu avea
energia necesară pentru a face faţă situaţiilor contradictorii din viaţă, care îi provocau
suferinţă. Ori, situaţia din familia ei devenise relativ tensionată deoarece ea era obligată,
într-un anume fel, să-şi „spioneze" propriul copil. Ar fi dorit, în refuzul ei mut dar neputincios,
să-1 simtă atunci alături şi pe soţul ei, însă acesta optase repede pentru varianta practică a
problemei, care era lipsită de complicaţii.

— În fond, nu ni se cere să facem nimic rău, îi repeta Nicolae, pentru a o linişti. Nici
măcar nu ştim la ce să ne aşteptăm. Timpul le va rezolva pe toate, încheia el de obicei într-un
stil filosofic.
Sufleteşte vorbind, acela a constituit de fapt momentul începutului unei rupturi între
cei doi soţi, nu neapărat lumească, ci mai mult având implicaţii de ordin afectiv.
Cezar Brad nu a rostit nici măcar un singur cuvânt până ia vârsta de trei ani şi
două luni. O anumită perioadă de timp părinţii 1-au crezut mut, dar au realizat repede că nu
aceasta era cauza, deoarece copilul râdea, uneori ţipa şi chiar gângurea, e drept, destul de
rar, însă era o dovadă certă că afecţiunea - dacă într-adevăr exista vreuna - nu era
patologică.

Pe colonelul Datcu 1-au cunoscut în prima lună după întâlnirea cu cei doi securişti,
când - conform angajamentului semnat - trebuiau să-1 viziteze şi să-i prezinte un raport. Li
s-a părut un bărbat amabil, serios, chiar înţelegător, dând impresia că face ceea ce face
doar pentru a respecta o obligaţie. Misiunea şi-o îndeplinea însă în mod conştiincios, discutând
amănunţit cu părinţii desprecomportamentul copilului şi notând cu atenţie tot ceea ce i se
spunea în legătură cu aceasta. Banii pentru indemnizaţia specială îi înmâna el personal lui
Nicolae Brad, în fiecare lună. La sfârşitul fiecărei întrevederi nu uita niciodată să adauge:

— Nu vorbiţi cu nimeni despre aceste lucruri, dar mai ales nu frecventaţi nici un medic
pentru consultul copilu lui. Dacă apar probleme, pe mine mă sunaţi primul, iar eu voi lua
măsurile necesare.

Până la vârsta de trei ani, copilul nu a avut nici o boală, caz rarisim, dar aceasta
uşura oarecum sarcina care era impusă părinţilor lui de a nu merge la spital, ci de a anunţa
mai întâi organele de Securitate. Cam la acea vârstă a intervenit prima modificare majoră
în raporturile dintre părinţii lui Cezar. Acesta mi-a povestit că mama lui avea o mare pasiune
pentru desen, talentul ei fiind evident în acest sens. în adâncul sufletului, ea ar fi dorit chiar
să picteze, însă'aceasta ar fi însemnat complicaţii financiare, o cameră de lucru specială,
timp şi încă multe altele. Se limitase, aşadar, la simple crochiuri, schiţe, amuzamente care îi
mai înveseleau clipele de singurătate. Foile cu desene le păstra prin casă sau, uneori, pe
cele mai reuşite le prindea pe perete, până când acestea cădeau singure sau le înlocuia chiar
ea. Smaranda avea însă o predilecţie pentru desenul abstract, desenând combinaţii de linii,
cercuri sau curbe într-o succesiune care aparent nu avea o idee precisă. Ea îi spunea
soţului că în felul acesta se simţea foarte spontană şi liberă, ceea ce o reconforta mult.

În una din zile, Smaranda Brad a desenat o serie de cercuri simple, concentrice, în
mijlocul unei foi albe de caiet de desen. Se amuza, comparându-şi creaţia cu aspectul
unei ţinte. Deoarece cercurile îi reuşiseră aproape perfect, ea a lipit foaia pe perete, într-o
cameră. Totul a început câteva ore mai târziu, când 1-a găsit pe Cezar aşezat în faţa acelui
desen, privindu-1 fix, fără să se mişte deloc şi fără să clipească. Deşi nu era ceva firesc, totuşi
mama lui nu a dat o importanţă prea mare evenimentului, continuând să-şi vadă de treburi
prin casă. Dar atunci când Nicolae Brad a sosit de la serviciu, copilul se afla tot în faţa
desenului, perfect tăcut şi nemişcat. Faptul era destul de straniu: un copilaş de trei ani, aşezat
pe pat şi privind fix, ore în şir, un desen enervant prin simplitatea lui, în timp ce mama îşi
frângea mâinile alături de el, plângând încet şi neştiind ce să facă. Ea încercase să-1 ia cu
forţa din faţa desenului, chiar dezlipise desenul de pe perete, însă în zadar; cum era deranjat,
copilul începea să ţipe foarte tare.

Cei doi părinţi s-au privit îndelung, cuvintele fiind de prisos, într-un târziu, tatăl a spus:

— E timpul să-i anunţăm. Cine ştie ce va mai urma?!

— Stai, aşteaptă! se agită Smaranda. Să mai lăsăm timpul să treacă. Poate nu

este decât o toană de copil.

Cu greu 1-a convins să nu dezvăluie încă nimic. Preocupaţi, şi-au petrecut

restul zilei încercând diferite metode pentru a-i abate atenţia lui Cezar de la acel
desen. Sperau că în acest fel băiatul avea să revină la normal, însă totul a fost în zadar,
îndată ce era deranjat, Cezar începea să ţipe, să plângă şi nu se mai puteau înţelege cu el
în nici un fel. Au renunţat şi 1-au urmărit apoi îndelung,aproape nevenindu-le să creadă că
aşa ceva era posibil: copilul lor privea fix desenul, fără o vorbă, fără nici o mişcare, fără
să clipească. Nu mâncase nimic şi nu dădea semne că ar vrea să o facă; tot ceea ce se
petrecea în jurul lui nu reuşea să-1 distragă de la efortul concentrat în care era implicat.

Pe la orele zece seara, Nicolae Brad 1-a sunat pe colonelul Datcu şi i-a povestit
situaţia. Acesta le-a transmis să nu intre în panică şi să nu acţioneze în vreun fel până
când nu va sosi el însuşi acolo, împreună cu nişte persoane autorizate, într-adevăr, în
jurul lui şase dimineaţa au sosit trei indivizi, care erau însoţiţi de colonel. Doi dintre
aceştia erau securişti, purtând aceeaşi marcă inconfundabilă: feţe rigide, costum îngrijit,
privire glacială. A treia persoană i-a uimit pe părinţi, deoarece era un om în vârstă, cu
trăsături asiatice, care avea o barbă scurtă, albă şi mersul oarecum aplecat. Vorbea în
limba engleză cu unul dintre securişti. Colonelul Datcu 1-a prezentat ca fiind un om de
ştiinţă din China" expert în astfel de cazuri, sfătuindu-i pe cei doi părinţi să nu
se îngrijoreze.
Doctorul chinez 1-a urmărit cu atenţie pe Cezar, i-a luat pulsul, i-a pipăit într-un
mod aparte palma, i-a pus o mână pe creştet şi două degete în mijlocul frunţii, având însă
grijă să nu intre în raza vizuală a copilului. La toate acestea, Cezar a rămas complet
nemişcat şi profund absorbit de desenul din faţa lui. Doctorul a spus ceva în limba
engleză şi apoi a ieşit cu paşi mici şi repezi din casă.

— Totul este foarte bine, dar nu trebuie să-1 deranjaţi, a tradus unul dintre cei doi
securişti. Ţinem legătura prin colonelul Datcu. Imediat după aceea au plecat cu toţii. Cei doi
părinţi se simţeau simple marionete într-un joc neînţeles, dar ^conjuncturile nu le ofereau
deocamdată o altă variantă, îngrijoraţi şi evident marcaţi de comportamentul straniu al
propriului lor copil, ei au rămas lângăacesta, picotind de oboseală. Abia a doua zi la prânz,
după aproape 24 de ore, Cezar a dat primele semne că ar vrea să se ridice. Copilul
continua să rămână absorbit în el însuşi, dar cel puţin a mâncat cu poftă. Părinţii au
răsuflat uşuraţi şi 1-au înştiinţat pe colonel.

Acesta avea să fie începutul unui şir de evenimente deosebite, care au

marcat pentru totdeauna viaţa lui Cezar. Nicolae şi Smaranda Brad au trecut într-un
plan secundar al interesului său, deoarece viaţa lăuntrică şi experienţele extraordinare pe
care Cezar le-a trăit - unele dintre ele mi le-a relatat personal, pentru a le menţiona aici -
aveau să marcheze într-un mod profund destinul lui viitor.
După acel eveniment neobişnuit. Cezar rămânea adeseori interiorizat şi nemişcat
minute în şir, cu ochii închişi. Aceasta se petrecea în cele mai neaşteptate momente ale
zilei, chiar şi atunci când se juca. Odată, când mama lui îl hrănea, brusc el a închis ochii şi a
rămas astfel mai bine de 10 minute, după care a continuat să mănânce ca şi când nimic nu
s-ar fi întâmplat.
Aceste aspecte se integraseră deja în firescul cotidian iar părinţii copilului se
obişnuiseră cu ele, fără să înţeleagă însă cauzele lor şi fără să primească explicaţii
sau lămuriri în această direcţie, pentru că Cezar nu rostise până atunci nici un cuvânt.
Evenimentul s-a produs însă la două luni după întâmplarea cu desenul, când Cezar a rostit
primele cuvinte din viaţa lui. El i-a lăsat perplecşi pe toţi cei care se aflau atunci în casă, atât
prin uşurinţa şi claritatea cu care a vorbit, cât şi prin maturitatea ideilor sale.

În acea zi, la familia Brad veniseră în vizită nişte rude, care îl iubeau mult pe
copil. Acesta, fiind mai retras, căuta un loc unde să rămână singur câtva timp. închise ochii,
dar în jurul lui erau prea multe vorbe, prea mult zgomot, prea multe întrebări. Toţi se agitau
şi, deşi nu el era în centrul atenţiei, pregătirea mesei implica multă mişcare, discuţii,
râsete, gălăgie. Când au venit să-1 ia în camera în care era pusă masa, alintându-1 în tot
felul, Cezar a rostit foarte limpede:

— Vreau să mă gândesc!

Voi trece repede peste surpriza de proporţii, dar şi peste bucuria celor din casă,
pentru a spune că din acel moment Cezar a început să vorbească fluent si fără nici
o dificultate, dând dovadă de multă maturitate în tot ceea ce spunea. La vârsta de patru ani el
discuta despre subiecte care îi puneau în încurcătură şi pe cei maturi. Una
dintre problemele asupra căreia îi plăcea să insiste era cea aminţii. „De unde vin
gândurile?", „Unde se duc ele?", „Din ce sunt făcute gândurile?", „De ce nu toţi
oamenii gândesc la fel?", erau doar unele dintre întrebările cele mai frecvente cu care
Cezar reuşea să-i pună în încurcătură pe ceijlin jurul lui. Bieţii părinţi nu mai ştiau ce să-
i răspundă, îl trimiteau la joacă, schimbau vorba, dar de cele mai multe ori Cezar era ferm;
în locul activităţilor obişnuite ale unui copil de vârsta lui, el prefera să se adâncească în
gânduri. Fapt straniu, deşi era adeseori rugat să povestească ce simte şi ce gândeşte în
acele momente, el refuza cu încăpăţânare să explice sau chiar să răspundă ceva. Totuşi,
foarte rar, spunea că după ce închidea ochii simţea cum părăsea brusc camera,
dar despre locul unde ajungea nu ştia cum să vorbească şi nu putea să-1 descrie prin cuvinte.
 Până la şase ani, Cezar a fost vizitat o dată pe an de doi securişti care erau
însoţiţi de misteriosul doctor chinez. Acesta îl examina sumar, dând mereu din cap cu un
aer mulţumit şi uneori îşi aţintea privirea ca de foc în ochii băiatului. Cezar mi-a povestit că
ţinea minte foarte bine privirea aceea aproape impersonală, dură şi profund enigmatică a
omuleţului din faţa lui, care avea atunci unzâmbet abia schiţat. Urma să-1 întâlnească mai
târziu, peste câţiva ani, şi să înveţe de la el nebănuit de multe taine ale vieţii, pentru că
destinul le îmbinase vieţile într-un mod foarte complex. Nu vom şti probabil niciodată
ce gândea doctorul Xien atunci când îl privea pe Cezar sau cum interpreta el capacităţile
neobişnuite ale acestuia. Dar ştim cu siguranţă că el a jucat ulterior un rol extrem de
important în existenţa băiatului şi că a intuit corect forţele şi dotările excepţionale ale
acestuia. Este de altfel foarte posibil ca el însuşi să fi avut capacităţi şi
puteri supranormale, deoarece rezultatele obţinute de Cezar, ca elev al lui, sunt de natură să
confirme aproape fără dubiuacest lucru.

Doctorul Xien avea să intervină decisiv, câţiva ani mai târziu, în pregătirea
specială a băiatului. Nu deţin informaţii suplimentare în legătură cu acest
personaj enigmatic, dar din puţinele date care mi-au fost furnizate de Cezar am înţeles că, în
acea perioadă, Ceauşescu era foarte interesat de un anumit program de pregătire parap
sihologică şi de utilizarea subiecţilor respectivi în cazurile foarte secrete de interes naţional.
Se pare că el a fost influenţat de anumite informaţii din domeniul spionajului, care îi
atrăgeau atenţia asupra cercetărilor intensive şi a experimentelor parapsihologice efectuate
de SUA şi URSS în acea perioadă, în calitatea sa de Şef Suprem alStatului, Ceauşescu a
dat ordin ca în cadrul Serviciului de Securitate să se înfiinţeze un departament special
pentru descoperirea, educarea şi dezvoltarea unor subiecţi umani care prezentau capacităţi
neobişnuite. Acest ordin implica de asemenea un secret la vârf, care depăşea cu mult
pe scară ierarhică secretul simplu de serviciu. Dacă în privinţa menţinerii secrete a
departamentului nu au fostîntâmpinate greutăţi deosebite, datorită utilizării
metodei blocajului ierarhic de informaţie, în ceea ce privea personalul şi dotarea tehnică
rămâneau încă multe lucruri de făcut. Ca aproape orice iniţiativă comunistă, când era
vorba de investiţii - mai ales într-un domeniu în care nimeni nu ştia şi nu putea prea muue
- lucrurile avansau cu greutate. Nu se ştie clar în ce scop dorea Ceauşescu săfolosească
noua direcţie de acţiune parapsihologică, dar putem bănui că el viza în mare parte
procedurile de manipulare psihică a maselor populare şi de influenţare a lor mai ales în
scopul menţinerii puterii dictatoriale, iar într-o mai mică măsură pentru capacitatea de
apărare naţională sau pentru rezolvarea diferitelor conflicte externe.

Ceauşescu a dispus înfiinţarea acelui departament în anul 1968, la puţin timp după
venirea lui la putere, dorind astfel să exploateze la maxim popularitatea sa în Occident,
care în acea perioadă înregistra o cotă de apreciere în ascensiune. Succesul lui diplomatic,
de mare anvergură, a apărut ca urmare a două aspecte principale: ostilitatea aproape făţişă
în ceea ce privea colaborarea cuMoscova şi refuzul acţiunii armate în celebra „primăvară de la
Praga", din 1968.

Dispoziţia lui Ceauşescu de înfiinţare a departamen tului special de studii şi

experimente pe subiecţi cu dotări excepţionale prezenta însă, în acei ani, unele
aspecte curioase şi chiar contradictorii, ceea ce ne poate duce la concluzia că el însuşi mai
mult cocheta cu ideea respectivă, că aceasta mustea promiţător undeva în mintea sa, dar că
nu se afla neapărat pe lista lui de priorităţi. Totuşi, ca orice personalitate vicleană şi cu
înclinaţii paranoice, Ceauşescu dorea cu orice preţ să se înconjoare de cât mai multe
certitudini şi modalităţi care să-i asigure o hegemonie de necontestat, lipsită de probleme.
Desigur, nu avea cum să dezvolte în aceeaşi măsură toate ideile pe care le avea dar de
obicei revenea mai târziu asupra fiecăreia dintre ele, făcând ca mugurele abia ivit cu
mult timp în urmă să înflorească ulterior plin de energie.

Astfel, în 1968, Securitatea Română s-a confruntat cu un ordin ultrasecret, care nu

respecta obişnuitele canoane de emitere; el era datat în 28 august, cu semnătura perso nală a
lui Ceauşescu şi - fapt extrem de rar - cu o adnotare proprie a acestuia. Decretul impunea
înfiinţarea unui departament special, numit Departamentul Zero, independent de activitatea
celorlalte departamente şi Direcţiidin Securitatea de atunci, cu informare directă doar
la Şeful Securităţii şi la Preşedintele ţării (această precizare constituia chiar nota scrisă de
Ceauşescu, ceea ce atrăgea atenţia atât asupra secretului foarte înalt al ordinului, cât şi
asupra modalităţilor în care el trebuia respectat), însă în afară de o foarte scurtă grilă de
personal şi de minime indicaţii cu privire la direcţiile principale de acţiune - careimplicau, la
început, metodele de descoperire şi observare a viitorilor subiecţi - , decretul nu oferea alte
informaţii. De aceea, el a pus în mare încurcătură conducerea de atunci a Securităţii
Statului, deoarece pe de o parte se referea la un domeniu de acţiune relativ nou şi
neexperimentat, iar pe de altă parte nu putea să se încadraze în sistemul de finanţare obişnuită,
deoarece se solicita secretul absolut.
 În acea perioadă de început a Departamentului Zero, lui Ceauşescu i s-a cerut
acordul pentru colaborarea cu un alt stat, care avea o anumită tradiţie în domeniu:
China. Relaţiile diplomatice erau relativ bune şi în 1972 autorităţile celor două ţări au
convenit la un „schimb" oarecum straniu: doctorul Xien avea să conducă şi să ordoneze
din punct de vedere tehnic structura Departamentului din România pe o perioadă de 15 ani,
pe când Ceauşescu se obliga să suporte bursele de şcolarizare a 100 de studenţi chinezi
în România, pe aceeaşi perioadă de timp. China se oferea, de asemenea, să pună la
dispoziţia lucrătorilor din Departamentul Zero (cunoscut sub prescurtarea DZ) unele dintre
rezultatele experienţelor sale în domeniul parapsihologic, precum şi alte modalităţi utile de
desfăşurare a activităţii. Astfel au fost puse bazele uneia dintre cele mai secrete şi
teribile acţiuni umane în România: metoda parapsihologică.

Cezar Brad a fost unul dintre primii subiecţi remarcaţi, care au fost luaţi în evidenţa
DZ. Totuşi, nici chiar doctorul Xien sau cei cu funcţii de răspundere în
cadrul departamentului, care primeau rapoartele scrise de la părinţii săi, nu cunoşteau
detaliile sau experienţele subtile ale copilului, adică cele care aveau un caracter
lăuntric, despre care Cezar nu vorbea cu nimeni. Sistemul adoptat de echipa de acţiune a DZ
implica mai întâi o perioadă de „tatonare" şi ţinere sub observaţie a subiectului şi numai după
ce acesta făcea într-adevăr dovada unor capacităţi psihice de excepţie, el era integrat în
structura departamentului.

Uneori, această „tatonare" şi verificare putea să dureze ani în şir, aşa cum a fost
cazul lui Cezar, alteori însă subiectul era integrat imediat după ce se verificau informaţiile
primite.

Cezar îşi formase un câmp propriu de experimentare mentală, în care îi plăcea să

se cufunde tot mai adânc şi din care revenea îmbogăţit cu senzaţii şi percepţii extraordinare.
Nu era o lume a lui proprie, pentru că atunci s-ar putea crede că Cezar căuta un anumit
refugiu, datorită unor ipotetice dificultăţi de adaptare psihică sau chiar a unui anumit gen de
alienare mentală. Adevărul, însă, era altul. Simplul fapt că noi nu putem înţelege ceea ce
ne depăşeşte cu mult capacităţile noastre actuale nu înseamnă că acel lucru, fiinţă,
comportament sau experienţă constituie un aspect negativ şi condamnabil sau că, mai grav, el
nu există. Cazul lui Cezar Brad era straniu şi cel puţin la acea vreme el era puţin înţeles şi
acceptat chiar de către cei din structura DZ. Situaţia se încadra, totuşi, în tiparulsolicitat pentru
racolarea subiecţilor care să facă parte din Departamentul Zero.
 Trebuie să mărturisesc faptul că nici eu însumi nu cunosc decât unele dintre acele
uluitoare realizări şi experienţe pe care le-a avut Cezar în anii fragezi ai copilăriei sale. în
general vorbind, mă consider un om stăpân pe sine, pe cunoştinţele şi emoţiile lui, dar cele
relatate de Cezar întreceau cu mult posibilităţile mele de imaginaţie. Desigur, atunci când
ascultam relatările sale nu aveam în faţa ochilor un om dezechilibrat psihic, nici un creator
de literatură SF şi nici o persoană paranoică. Pentru cei care cunosc anumite aspecte
ezoterice şi iniţiatice, care mai ocupă încă unele funcţii-cheie în aparatul de stat sau care
deţin puterea de a avea acces la unele informaţii şi arhive strict secrete, probabil nu ar fi prea
greu să identifice rapid elementele principale ale relatărilor din această carte. Darpentru
ceilalţi, adică pentru cei mai mulţi oameni care sunt practic lipsiţi de informaţia corectă şi
care sunt supuşi aproape mereu unui adevărat bombardament de date şi relatări
contradictorii, este relativ dificil să mai aibă o opinie personală coerentă şi de bun simţ.

Prin puterea funcţiei de consilier guvernamental pe care o deţineam în urmă cu

câţiva ani, am făcut unele cercetări discrete şi m-am convins, bazat fiind şi pe propriile mele
observaţii şi intuiţii, că Cezar Brad era un personaj de excepţie. Modestia cu care mi-a relatat
principalele experienţe şi activităţi ale sale, precum şi unele mici „incidente" edificatoare cu
care m-am confruntat eu însumi în prezenţa lui, m-au convins treptat de o realitate care nu
putea fi negată, aceea că există unele fiinţe umane care depăşesc cu mult standardele
noastre conceptuale, mentale, precum şi pe cele de eficienţă în acţiune. Prin puterile şi
capacităţile lor superioare, aceşti oameni au forţa, dacă doresc aceasta, de a transforma
chiar destinul altor persoane.

Una dintre dovezile de necontestat asupra capacităţilor sale le-am avut chiar de
la prima întâlnire pe care el a solicitat-o în urmă cu câţiva ani. întâlnirea a fost rezultatul
unor complexe aranjamente între anumite persoane de încredere, dar scopul ei principal
constituia încă, la acea vreme, un mister pentru mine. Eu auzisem vag despre existenţa
Departamentului Zero în cadrulServiciului Român de Informaţii (SRI) actual, dar
nu cunoşteam alte aspecte suplimentare. Venisem la punctul de întâlnire direct de la
serviciu, cu maşina instituţiei. Afară era noapte şi ploua cu găleata, astfel că am
rămas înăuntru, discutând relaxat cu şoferul. După câteva minute, uşa maşinii s-a
deschis brusc şi Cezar s-a aşezat dezinvolt lângă mine, pe bancheta din spate, începând
să discute amabil cu miilt calm şi abordând direct motivul întâlnirii. Am fost repede atras
de subiectul discuţiei, astfel încât abia după câteva minute am realizat faptul că şoferul
pornise deja maşina, conducând tăcut spre o ţintă necunoscută, fără ca eu sau Cezar să-i fi
cerut aceasta. După ce am ajuns în faţa hotelului Sofitel, unde Cezar avea o cameră, mi-
am exprimat nedumerirea în legătură cu acţiunea şoferului, căruia nu i se spusese nimic,
în timp ce ne îndreptam spre camera sa, Cezar mi-a explicat că, în unele cazuri, a vorbi se
dovedeşte inutil şi funcţia mentală, atunci când este bine controlată şi purificată
de perturbaţiile exterioare, poate acţiona cu aceeaşi eficienţă ca şi cuvintele rostite prin viu
grai. Cu alte cuvinte, el îmi spunea atunci despre principiile telepatiei. Iniţial am crezut că
glumeşte, dar imediat după aceea mi-a explicat modul în care a procedat: în chiar momentul
în care mă saluta şi se aşeza lângă mine în maşină, el a transmis mental şoferului, foarte
precis, destinaţia călătoriei precum şi comanda pornirii. Şoferul, convins că auzise replica
verbală, se conformase întocmai.

— Când antrenamentul în această direcţie este intensiv şi perseverent, transmiterea

telepatică a gândurilor nu mai devine o problemă, îmi spuse Cezar zâmbind uşor.

După ce am ajuns în camera lui, a desenat pe o hârtie următoarea schemă, dându-

mi simultan explicaţiile necesare:

— Să presupunem că un om, A, se află într-o comunitate de alţi oameni. Gândurile

sale, care nu sunt puternice, amestecându-se cu gândurile celorlalţi, formează un fel de
„ceaţă" mentală, pentru că acele gânduri sunt de obicei slabe, nu au nimic precis şi bine
definit; sunt doar frânturi de idei superficiale, care nu sunt aprofundate. Putem spune că
atunci fiecare dintre indivizi trăieşte relativ izolat, într-o lume mentală care îi este proprie, dar
care totuşi este influenţată într-un grad mai mare sau mai mic - în funcţie de receptivitatea pe
care o manifestă persoana respectivă - de gândurile celor din jur.
 „CEAŢA" MENTALĂ

Cel mai adesea ei percep aceste influenţe exterioare în mod inconştient, ca pe

nişte schimbări de dispoziţie psihică sau de stare lăuntrică. De aceea am folosit termenul
de „ceaţă" mentală, pentru că la acest nivel oamenii nu se „văd" unii pe alţii, întocmai ca o
corabie plutind pe o mare ceţoasă, fără să aibă nici un punct de reper.

Cezar a tăcut un timp, desenând încă o schemă.

„Ceaţa" mentală

— Dacă însă un om va emite un gând foarte concentrat, acesta va fi întocmai

precum un fascicul de lumină concentrată, ca un „laser", mi-a explicat el mai apoi. în plus,
dacă acel om îşi direcţionează fasciculul mental foarte precis către un alt individ, B, atunci
acesta îl va percepe şi îl va „vedea" mental ca o lumină puternică prin „ceaţa"
înconjurătoare, ca raza luminoasă a unui far pe ţărm, ca o lumină puternică ce ghidează
vapoarele spre mal. Aşadar, procesul e simplu, dar necesită un antrenament asiduu.
 Alţi indivizi

FOCALIZAREA MENTALĂ

— Dar ce ai vrut să spui prin „purificare" mentală? -1-am întrebat eu cu o inocenţă

justificată, deoarece explicaţiile pe care mi le oferea erau atu/ici cu totul inedite pentru mine.

— Ceea ce noi numim mental sau minte este în realitate un angrenaj foarte complex
şi subtil, care comportă multe diviziuni sau funcţii şi este totodată structurat pe diferite
frecvenţe energetice de vibraţie, îmi răspunse Cezar cu bunăvoinţă. Unii numesc
aceste benzi de frecvenţă „capacităţi" sau „puteri". De aceea, nu toţi oamenii pot să
realizeze aceleaşi lucruri, pentru că nu toţi oamenii au aceleaşi „puteri". De pildă, A are
capacitatea să se concentreze repede atunci când învaţă, B îşi stăpâneşte bine emoţiile,
C are o memorie mult mai bună faţă de memoria celorlalţi, dar toate nu reprezintă
totuşi decât infime posibilităţi din cele pe care le avem la dispoziţie. Chiar şi aşa, ele se
evidenţiază în mediocritatea mentală înconjurătoare, dar încă nu sunt cizelate şi nici
educate în mod corespunzător. Prin anumite metode de antrenament, capacităţile mentale
ale omului pot fi dezvoltate foarte mult, ceea ce va face ca, ulterior, el să acţioneze cu o
mare eficienţă. Aceasta numesc eu „purificare", întrucât atunci gândirea, metaforic vorbind,
lasă în urmă un „balast" nefolositor, care este reprezentat de gândurile secundare, adeseori
viciate de intenţii rele, care fie nu au un conţinut real, fie sunt slabe şi lipsite de forţă. Cel care
reuşeşte să „cureţe" astfel mintea, dobândeşte o forţă mentală extraordinară. Mintea lui
poate să pătrundă a-tunci cu uşurinţă prin „ceaţa" mentală a maselor de oameni, la fel
cum o săgeată străbate fumul. Doar de la acel nivel încolo omul află şi experimentează în
acelaşi timp faptul că mintea, ca formă energetică subtilă, are întâietate asupra materiei şi,
ca urmare, o supune şi o controlează. Aşa apar puterile paranormale, însă ele
implică deopotrivă şi un înalt grad de trezire a conştiinţei individuale, pentru că atunci
responsabilitatea este foarte mare. Puterile supranaturale pe care le are un individ îl pot
face pe acesta să acţioneze în mod egoist şi orgolios, complicând mult destinul său. Este ca
atunci când arunci cu o minge în perete: ea se întoarce Ia tine şi te loveşte cu aceeaşi
forţă. Trebuie să acţionezi deci cu maturitate şi discernământ în folosul celor din jur, şi nu
doar pentru tine însuţi. Din nefericire, unii oameni îşi dezvoltă astfel de puteri pentru a sluji
anumite interese egoiste, individuale sau de grup restrâns. In unele cazuri problema este
chiar mult mai gravă, deoarece se urmăreşte influenţarea maselor de oameni în scopul
dobândirii puterii şi controlului absolut asupra lor. Tocmai de aceea te-am chemat aici; vreau
să dezvălui aceste adevăruri şi tu poţi să ajuţi mult la cunoaşterea lor publică.

Eram cu totul uluit de ceea ce auzeam, într-o perioadă de doar cîteva zeci de
minute mă confruntasem deja cu idei şi noţiuni despre care nici măcar nu îmi închipuiam
că există. O parte din mine se revolta, spunându-mi că, fără îndoială, eram ţinta unor
minciuni sau a bătăii de joc. întregul scenariu mi se părea oarecum fantasmagoric: prea
repede, prea mult, prea neaşteptat. Cu toate acestea, impulsul dominant era acela de a
avea încredere deplină în Cezar Brad şi chiar dorinţa de a colabora necondiţionat cu
acesta. Suspiciunile mele, fireşti într-o asemenea situaţie, nu reuşeau să înfrângă intuiţia
profundă că ceea ce făceam era bun şi nobil. Omul din faţa mea îmi inspira o tainică
încredere şi siguranţă interioară, care elimina aproape orice tendinţă de divagaţie şi revoltă
a raţiunii mele „normale", deschizându-mi calea spre un teren misterios şi totodată fascinant
prin atracţia pe care o exercita asupra mea.

Cezar nu dorea să piardă nici o clipă cu discuţii inutile sau introduceri complexe
şi îndelungate. El îmi dădea astfel impresia certă a hotărârii de nestrămutat în ceea ce şi-a
propus, mergând direct la ţintă, fără ocolişuri, fără amânări. Cu toate acestea, nu am simţit nici
măcar o clipă sentimentul unei obligaţii sau a presiunii pentru a accepta propunerea lui.
Acesta a fost un factor decisiv pentru mine. Cezar Brad avea, printre altele,
uimitoarea capacitate de a-ţi induce entuziasmul debordant într-o anumită direcţie, de a-ţi
capta fără efort atenţia şi intere sul, însă aceasta era o influenţă în mod evident spontană şi
perfect naturală din partea lui, era chiar radiaţia lui subtilă care te cuprindea în mod foarte
plăcut.

Sunt nerăbdător să înfăţişez cât mai repede aspectele uluitoare care au urmat, dar
totuşi „misiunea" mea trebuie să se desfăşoare gradat, deoarece altfel risc să dau naştere la
anumite suspiciuni în mintea cititorului, care s-ar confrunta atunci cu o încâlceală de fapte şi
relatări expuse haotic şi aparent fără legătură între ele. Voi reveni, deci, la expunerea
cronologică a principalelor evenimente din viaţa lui Cezar Brad, pentru ca cititorul să
înţeleagă cât mai bine felul în care el a reuşit să pătrundă dedesubturile,scopurile şi modalităţile
de acţiune ale anumitor personaje şi organizaţii oculte care acţionează la nivel mondial şi
care într-un mod insidios şi-au întins tentaculele şi în România. Aşa după cum se va vedea,
însă, aceasta avea să ducă la o spectaculoasă schimbare de situaţie al cărei protagonist
principal a fost Cezar.

După cum am mai spus, punctul culminant 1-a constituit uluitoarea descoperire din
Munţii Bucegi, care în prezent implică mai multe state şi regiuni ale globului terestru, dar mai
ales puterea statală şi diplomaţia ameri cană. Cunoştinţele mele despre acest subiect mă
determină să afirm că, imediat după marea descoperire din munţi, în 2003, relaţiile
diplomatice între România şi Statele Unite ale Americii au devenit foarte complexe
iar echilibrul lor era destul de delicat. Situaţia se datora unor tensiuni cauzate de anumite
intenţii divergente care au rezultat după extraordinara descoperire făcută în munţi. Printre
altele, aceste intenţii vizau chiar condiţia actuală aomenirii, însă în lunile care au urmat după
acel eveniment epocal, tensiunile au fost aplanate datorită unui plan comun de acţiune
care a fost stabilit la cel mai înalt nivel al diplomaţiei celor două state. Voi prezenta însă în
mod amănunţit aceste aspecte la timpul cuvenit. Deocamdată voi preciza că înţelegerea
dintre România şi SUA nu a convenit anumitor factori politici din ţara noastră, care au vederi
mult mai progresiste, creând astfel noi tensiuni şi provocând chiar o schimbare de opinie
pe eşichierul politic din România. Informaţiile de ultimă oră pe care le deţin, care mi-au
parvenit chiar înainte ca această carte să intre la tipar, îmi confirmă o viitoare întrevedere cu
Cezar Brad (la aproape un an de la ultima întâlnire) în care voi afla alte aspecte fulminante şi
foarte secrete în legătură cu „marea expediţie" pe care acesta, împreună cu o echipă mixtă
româno-americană, a făcut-o pornind de la realitatea descoperirii din Munţii Bucegi. Deşi
cunosc deja datele principale ale acestei călătorii, prefer să nu anticipez, ci să prezint
totul într-un mod coerent şi îndetaliu, după ce voi intra în posesia altor
informaţii preţioase. Consider acest demers necesar mai ales pentru că oamenii au dreptul să
ştie adevărul istoric şi, de asemenea, să cunoască cine şi de ce a urmărit să
manipuleze acest adevăr de-a lungul timpului. Acesta este firul călăuzitor al relatării din
această carte. Fie că el va avea răsunet în conştiinţa oamenilor, fie că, dimpotrivă, va
fi întâmpinat cu ironie şi neîncredere, eu îmi exprim totuşi convingerea că demersul pentru
scrierea si publicarea acestei cărţi este unul profund benefic şi pozitiv, pentru că cel puţin va
naşte anumite întrebări în conştiinţa oamenilor şi va emula interesul spre dimensiunile oculte,
sub tile, ale cunoaşterii de sine.

La vârsta de şapte ani Cezar a fost dat la şcoală, dar acolo el nu a excelat la nici o
materie. Era un elev normal, cu o activitate şcolară medie. Nimic nu lăsa să se înţeleagă
ceva despre preocupările şi gândurile sale, iar notele pe care le avea reflectau mai mult
ceea ce el auzea şi înţelegea în clasă, deoarece acasă nu învăţa aproape niciodată. Totuşi,
prin clasa a treia, părinţii lui au fost chemaţila şcoală de învăţătoare, care era profund
tulburată şi nedumerită. Ea dorea să ştie dacă aceştia au observat ceva neobişnuit în
comportamentul băiatului, însă atât Nicolae cât şi Smaranda Brad au negat cu hotărâre, aşa
cum li se ceruse de către reprezentnţii Securităţii, învăţătoarea le-a relatat atunci ceea ce se
petrecuse; întrucât trebuia să corecteze nişte lucrări scrise, ea le dăduse elevilor
săînveţe pe de rost o poezie de câteva strofe, pe care în prealabil o citise cu voce tare în faţa
clasei. La scurt timp după aceea, însă, a avut surpriza să constate că Cezar se uita absent
pe fereastră, în timp ce toţi ceilalţi învăţau poezia. Atunci i-a atras atenţia, dar după câteva
minute 1-a surprins în aceeaşi atitudine.

— Cezar! Ridică-te în picioare! se răsti ea la copil. De ce nu înveţi poezia ca toţi

ceilalţi?

Băiatul nu părea deloc intimidat de tonul ameninţător al învăţătoarei, rămânând calm

şi stăpân pe sine.

— Dar eu o ştiu deja, răspunse el încet.

— Cum adică o ştii deja? De ce minţi?

— Nu mint. Am auzit-o când aţi citit-o dumneavoastră.

Indignată de curajul copilului, dar şi curioasă să afle adevărul, învăţătoarea îi ceru să

recite pe de rost poezia în faţa clasei. Cezar spuse fără nici o greşeală întreaga poezie.

— Am crezut că o învăţase înainte, acasă. Dar aceea era o lecţie nouă şi în plus,
aşa după cum ştiţi, el nu prea face exces de zel cu învăţatul, a explicat în
continuare femeia, surescitată. L-am pus mai apoi să recite alte două poezii, la fel de lungi,
care nu erau în manual şi pe care eu i le citeam înainte o singură dată; după ce mă asculta
atent, le recita apoi fără nici o greşeală sau pauză. De aceea v-am chemat să discutăm,
pentru că eu nu am mai văzut aşa ceva.

Curând, însă, incidentul a fost uitat. Cezar mi-a spus că a înţeles foarte repede
utilitatea faptului de a nu ieşi cu nimic din comun, atunci când se afla printre
ceilalţi oameni, deoarece în felul acesta evita tracasările, curiozi- tatea sau chiar răutăţile sau
invidiile care proveneau mai ales din partea colegilor săi.

— Simţeam, chiar la acea vârstă fragedă, că era foarte important să nu atrag

atenţia asupra mea. Erau alte lucruri, mult mai importante, care îmi solicitau din
plin atenţia şi interesul atunci când mă întorceam acasă, în camera mea, îmi povestea el
zâmbind enigmatic.

Se referea, bineînţeles, la misterioasele experienţe de natură subtilă pe care le avea

atunci când se cufunda în el însuşi, profund abstras de la influenţele mediului exterior. Părinţii
renunţaseră demult să-1 mai deranjeze cu diverse întrebări despre atitudinea lui. Aceasta li
se părea chiar normal şi se obişnuiseră, de asemenea, cu rapoartele pe care le făceau
lunar şi cu vizitele inopinate ale celor de la Securitate. Până să împlinească zece ani, cei din
jur au mai avut doar o singură dată ocazia să-1 privească pe Cezar ca pe o fiinţă umană
„stranie", atunci când el a avertizat-o în mod special pe mătuşa lui, care venise în vizită la
familia Brad.
Cezar nu ştia de sosirea mătuşii, însă când a intrat în casă şi a văzut-o, a rămas
pironit, privind parcă prin trupul femeii care se afla în faţa lui. Cu toţii au observat că ceva nu
este în regulă şi 1-au întrebat dacă s-a întâmplat ceva rău sau dacă nu se simte bine, însă
băiatul nu a răspuns nimic şi a plecat în camera sa. Abia spre seară, tulburat şi neliniştit, el a
întrebat-o pe mătuşa lui când se va întoarce acasă, în Bucureşti. Aflând că ea îşi
cumpărase bilet la tren pentru a doua zi, păru să se mai liniştească. Totuşi, el a rugat-o să nu
călătorească cu maşina, ceea ce nu a prea fost luat în seamă de nimeni din cei prezenţi.

Emilia, mătuşa lui Cezar, urma să plece a doua zi la Bucureşti împreună cu fratele
ei, Nicolae Brad, pentru rezolvarea unor probleme de ordin familial, în mod paradoxal, însă,
ei nu s-au trezit la timp a doua zi dimineaţă, deoarece soneria ceasului .nu a funcţionat şi
au pierdut trenul. Prezenţa Emiliei era însă imperios necesară la Bucureşti în acea
dimineaţă, astfel încât ea a luat o maşinăde ocazie, ocupând ultimul loc rămas liber în
aceasta. Tatăl lui Cezar s-a întors acasă, urmând să sosească şi el în capitală cu următorul
tren.

Vestea năpraznică a sosit cu puţin timp înainte ca el să plece la gară. Maşina în

care se urcase Emilia avusese un accident grav în apropiere de Bucureşti; dintre
toţi ocupanţii maşinii, doar ea a murit, ceilalţi fiind răniţi, dar totuşi în afara oricărui pericol.
Smaranda Brad a fost singura care şi-a amintit de comportamentul ciudat al lui
Cezar, precum şi de sfatul pe care el i 1-a dat mătuşii Emilia. Ea a menţionat acest fapt în
raportul lunar, dar chiar şi acel incident notabil a pălit ca importanţă în faţa imensei surprize
pe care ea a trăit-o la puţin timp după aceea, o dată cu evenimentul care avea să-1
îndepărteze pe Cezar pentru totdeauna de familia lui.

Desprinderea

Cezar avea zece ani, dar nivelul său de percepţie, judecată şi comportament
depăşea cu mult această vârstă. Era foarte puţin cunoscut de ceilalţi copii care locuiau
pe aceeaşi stradă, pentru că se juca foarte rar cu ei. Aceştia îl priveau ca pe un ciudat,
inventând diferite poveşti răutăcioase despre el. Cezar nu le dădea nici o
atenţie. Pasiunea lui era aceea de a rămâne timp îndelungat, chiar ore în şir, cu ochii închişi,
absorbit profund asupra unor realităţi despre care părinţii lui nu aveau nici cea mai mică idee.

Ascultându-1 cum îmi vorbea despre aceste aspecte, am considerat că este

momentul potrivit să-1 întreb eu însumi despre experienţele pe care le trăia în acele
momente cu totul speciale, dar complet neînţelese de ceilalţi.

Cezar s-a gândit câteva clipe, căutându-şi în mod evident cele mai potrivite cuvinte.

— Este foarte dificil să explici în termeni obişnuiţi anumite realităţi care nu se

încadrează în tipologia standard de logică şi raţiune, care domină în prezent mai
ales viziunea occidentală despre viaţă. Mai curând, aceste lumi subtile au afinităţi cu
descrierile misticilor hinduşi care prezintă experienţele lor spirituale, foarte asemănă toare
cu cele pe care le-am trăit eu însumi.
 Aceea a fost singura dată când Cezar mi-a relatat pe scurt unele dintre
misterioasele lui stări şi trăiri profunde, care erau atât de stranii şi neobişnuite pentru
oamenii comuni.

— Odată am revenit în realitatea fizică înconjurătoare complet buimăcit, fără să

recunosc minute în şir locul în care mă aflam, a continuat el să-mi povestească.
Deşi aveam ochii deschişi, vedeam ca prin ceaţă sau, mai bine zis, nu-mi dădeam seama
de existenţa contururilor obiectelor din jur. Treptat, foarte încet, am început să
mă readaptez la condiţia mea obişnuită; atunci am înţeles foarte clar că între minte şi
simţuri există o anumită legătură. Fusesem atât de profund absorbit în anumite dimensiuni
subtile, încât depăşisem cu mult această conexiune. De obicei este relativ dificil să te
desprinzi de lumea obiectivă, adică să te focalizezi lăuntric cât mai bine,ignorând
senzaţiile exterioare care provin de la simţuri, ceea ce pentru mine nu mai constituia însă o
problemă, în mod paradoxal, atunci dificultatea mea consta în a reface legătura dintre minte si
simţuri, pentru ca în felul acesta să mă integrez din nou în ciclul informaţional extern.
Fără îndoială, vederea îmi era foarte bună, ochii îi aveam deschişi dar, cu toate acestea,
îmi era greu să mă adaptez la condiţiile obişnuite din exteriorul meu. Ca să înţelegi mai bine,
imaginează-ţi că ai trăit mai mulţi ani într-o metropolă a lumii, având acces la un nivel de
trai foarte înalt. Printr-un anumit concurs de împrejurări, ajungi apoi pe o insulă mică şi pustie,
în mijlocul oceanului, unde domină peisajul stâncos iar condiţiile de viaţă sunt primitive. Saltul
involutiv este uriaş şi îţi va fi necesar un anumit timp pentru a te acomoda corespunzător.

Mi-am dat seama cu această ocazie că mintea umană este strâns asociată cu
senzaţiile corporale, dar cu toate acestea ea poate, de asemenea, să fie şi liberă de ele atunci
când este ferm controlată şi stăpânită printr-o practică perseverentă. Uneori alunecam în
stări de transă atât de profunde, încât mama era nevoită să-mi dea câteva palme pentru a
mă face să revin la realitatea obiectivă. Câteodată, cuprins de bucuria euforică pe
care o resimţeam la ieşirea din meditaţie, mă străduiam în mod sincer să le explic părinţilor
mei ce trăiam eu de fapt în acele momente, care erau asociate unor stări foarte rafi nate de
conştiinţă. Din nefericire, cuvintele sunt prea limitate pentru a surprinde bogăţia stărilor
nuanţate care sunt proprii unor manifestări subtile, superioare planului fizic. Lumile subtile
foarte înalte şi elevate sunt de multe ori inconceptibile pentru standardele de reper ale
unei conştiinţe gregare din planul fizic. Odată am făcut totuşi o tentativă să explic prin cuvinte
percepţiile pe care le-am avut într-o astfel de experienţă meditativă, deoarece părinţii mei
au insistat foarte mult să le descriu aceasta. Le-am spus că singura asociaţie de forme şi
culori care îmi venea în minte şi care s-ar fi potrivit cel mai bine pentru descrierea acelei lumi
subtile foarte rafinate la care avusesem acces, era ca un cadrilaj de benzi neregulate
ca grosime, de culoare roşie şi galbenă pe un fond indigo. Eram foarte bucuros că
fusesem inspirat şi găsisem această imagine plastică prin care redăm cât mai bine
caracteristicile acelei lumi, însă entuziasmul meu a pierit aproape imediat atunci cânt le-am
observat privirea lungă şi compasivă la adresa mea. Am realizat atunci că orice strădanie
în această direcţie nu ar avea nici un rezultat notabil. Ignoranţa este un factor teribil de
limitare aevoluţiei omului. Am renunţat deci o dată pentru totdeau na să mai încerc să
exprim ceea ce era practic cu neputinţă de redat.

Atunci când intram în meditaţie profundă şi evadam practic din această lume,
senzaţia cea mai notabilă pe care o percepeam în acele momente era imensa libertate
de acţiune şi sentimentul clar că pot înţelege misterul oricărui loc sau oricărei fapte de
pe această planetă. Cu timpul, am învăţat să explorez spaţii cu mult mai îndepăr tate,
dar nu te gândi că aceasta se petrecea ca într-o călă torie cu un mijloc de transport,
(într-adevăr, în acea clipă urmăream să-mi imaginez o astfel de experienţă subtilă la
nivel mental şi îmi închipuiam că ea s-ar fi putut asocia cu zborul unei nave cosmice în
spaţiul sideral. Cezar mi-a surprins însă imediat gândul şi m-a corectat plin de
înţelegere.)

— Lumile mentală şi cauzală sunt guvernate de alte legi şi caracteristici, cu

mult mai vaste decât cele pe care le cunoaştem noi la nivelul planului fizic în care
existăm; totuşi, întâlnirea noastră nu are ca subiect o astfel de dis cuţie. Este suficient
să-ţi spun că în „călătoriile" mele prin dimensiunile subtile nu mă simţeam niciodată
singur, ci totdeauna eram ghidat într-un mod ferm si precis de o forţă pe care eu o
sesizam ca fiind gigantică, dar plină de iubire, care deseori îmi explica şi îmi revela
multe dintre misterele cu care mă confruntam. Datorită acestui gen de „protecţie" subtilă
am reuşit să traversez cu bine primii ani ai copilăriei şi experienţele psihice - unele
dintre ele foarte stranii - pe care le-am trăit.

Cezar rămase câteva clipe tăcut. Mi-am dorit atunci şi eu, din tot sufletul, să
ajung să cunosc aceste taine ale lumilor superioare, care poate mi-ar fi oferit un
răspuns viabil în ceea ce priveşte rolul meu în această lume. într-un mod mai mult sau mai
puţin evident, fiecare dintre noi a simţit acest impuls lăuntric măcar o dată în viaţă, însă de
cele mai multe ori destinul este cel care ne oferă calea pentru a-1 urma sau nu. în ceea ce mă
priveşte, am considerat că „vocea" destinului meu era chiar Cezar Brad şi măsimţeam foarte
nerăbdător ca, prin intermediul lui, să învăţ cât mai multe despre diferitele aspecte
iniţiatice, care de obicei sunt foarte ocultate.

In anul 1980 a intervenit prima schimbare majoră din viaţa lui Cezar. Familia Brad îşi
crease renumele de „ciudată" printre vecini, mai ales datorită faptului că membrii ei aproape că
nu întreţineau legături cu aceştia, se retră-seseră ca într-o carapace şi răspundeau în mod
evaziv atunci când erau întrebaţi. Pe de altă parte, Cezar petrecea tot mai mult timp retras în
camera lui, fiind adâncit în meditaţiile sale profunde. Faptele s-au petrecut cu repeziciune,
într-un stil caracteristic Securităţii Statului, ale cărei opresiuni şi abuzuri asupra oamenilor
erau deja de mare notorietate în acea vreme.

Pe la începutul lunii ianuarie a acelui an, într-o zi de iarnă calmă, liniştită, cu fulgi de
zăpadă mari şi generoşi acoperind cu albeaţa lor sclipitoare oraşul mic de la poalele
munţilor, Cezar a venit de la şcoală într-o stare de mare efervescenţă lăuntrică, a cărei cauză
nici el nu şi-o putea lămuri prea bine. Nerăbdător, ca aproape totdeauna când se întorcea
acasă, el a intrat în cameră şi s-a aşezatpe pat în poziţia lui favorită, cu picioarele
încrucişate, pentru a intra astfel într-o cât mai profundă stare de me ditaţie. Cunoscându-i
deja obiceiul, mama lui nu 1-a deranjat, dar 1-a anunţat că nu peste mult timp va trebui
să vină la masă. Ceea ce s-a petrecut în următoarele ore pune la grea încercare buna-credinţă
a unui om. Mă voi strădui să redau cât mai fidel situaţia respectivă, folosind chiarcuvintele
prin care Cezar mi-a relatat-o, la mai bine de douăzeci de ani după ce el însuşi a trăit acea
memorabilă experienţă.

— Am pătruns destul de repede în vastitatea spaţiului mental care pe atunci îmi

era deja familiară şi m-am adâncit în contemplarea unor aspecte abstracte, care aveau
legătură cu energiile arhetipale a ceea ce noi numim „aer". Atunci când mă cufundam în
meditaţie, lumea din jurul meu se schimba în întregime; eram învi-gorat mereu de un şuvoi
nesecat de energie şi mă simţeamtotodată foarte liber, avid de a cunoaşte totul. Mă refer la o
cunoaştere mult superioară cunoaşterii profane pe care de obicei o putem întâlni în cărţi şi
manuale. Cunoaşterea ştiinţifică modernă este ea însăşi destul de limitată, în special pentru
faptul că se bazează pe efecte, dar nu înţelege cauzele fundamentale ale acestora. Eu mă
refer la acel tip de cunoaştere care nu este discursivă, ci care este profund intuitivă şi
spirituală. Aceasta nu poate fi înţeleasă în mod teoretic, dar poate fi asimilată prin
experimentare directă. Limitele corpului fizic nu mai sunt percepute de conştiinţă,
care atunci vibrează nuanţat, în funcţie de subiectul ales pentru meditaţie. Mă
cufundasem deci în lumea sublimă a unui sunet care venea de pretutindeni; de fapt, aveam
mai curând senzaţia de sunet luminos, plin de o energie pură şi extrem de rafinată. Senzaţia
generală pe care o resimţeam atunci era aceea de grandoare nesfârşită, fără limite. Nu ştiu
cât timp trecuse de când mă lăsasem cuprins de acea infuzie sonor-luminoasă, dar nu cred
să fi depăşit o oră. Eram foarte vag conştient de trupul meu şi de ambianţa înconjurătoare
şi, la un moment dat, am simţit un tremur slab în picioare şi legănarea uşoară a corpului
meu fizic pe care, în mod straniu, aproape că îl observam din exterior. Era o senzaţie de
relativă instabilitate dar nu mi-am făcut probleme, deoarece mă mai confruntasem până
atunci cu experienţe asemănătoare. Totuşi, ceva era ciudat, întrucât nu mai simţeam o
bază, ca şi cum nu mai şedeam pe pat. într-o stare de semitrezie am deschis ochii şi atunci
am tresărit involuntar, căci măaflam în aer, deasupra patului, cam la jumătate de metru
distanţă de acesta. Picioarele erau încrucişate aproape ca în poziţia iniţială, dar puţin lăsate
în jos. Corpul se legăna foarte încet în aer, rămânând aproximativ în aceeaşi zonă. Nu eram
speriat, ci mai curând surescitat de emoţia puternică pe care o resimţeam atunci în întreaga
mea fiinţă. Mă gândeam că, pe viitor, va trebui să controlez foarte bine acest fenomen dacă
voiam să nu dau naştere unor probleme şi complicaţii serioase în viaţa mea.

Chiar în momentele când reflectam la aceasta, mama mea a deschis brusc uşa
pentru a mă chema la masă. Cred că nu e prea greu să îţi închipui ce a urmat după aceea;
nu a leşinat, dar s-a speriat foarte tare, lipindu-se de perete şi privindu-mă îngrozită. Eu
însumi, şocat oarecum de zgomotul uşii care s-a deschis brusc şi de ţipătul înăbuşit
al mamei, am revenit într-un mod mai dur la condiţia normală, căzând pe pat, într-o parte.
Simţeam o vagă senzaţie de greaţă şi o durere la nivelul gâtului.
Cezar mi-a relatat acel eveniment într-un mod cât se poate de simplu şi firesc, fără
să urmărească absolut deloc să mă convingă de adevărul spuselor sale. în acelaşi timp a
urmărit să mă facă să înţeleg că revelaţia unui aspect deosebit sau credinţa în ceva anume
nu constituie de obicei rezultatul direct al satisfacerii unei curiozităţi banale. Simţeam în mod
clar că, dacă eu aş fi solicitat atunci o astfel de dovadă, m-aş fi confruntat cu un refuz
politicos.

Cu altă ocazie, Cezar mi-a explicat că cei care au anumite puteri paranormale
şi care au înţeles profund semnificaţia, cauza şi menirea acestora, nu vor
acţiona niciodată în mod orgolios pentru a demonstra celorlalţi oameni capacităţile lor
deosebite şi nu-şi vor folosi pute rile supranaturale în scopuri egoiste, personale. De
aceea, niciodată aceste persoane nu vor dori să le fie recunoscutemeritele şi nu vor umbla
după faima care este trecătoare. In plus, cei care cu adevărat sunt autentici în
cunoaşterea, experienţa şi puterile pe care le deţin nu vor insista să-i convingă pe cei
suspicioşi, materialişti şi neîncrezători, deoarece convingerea veritabilă trebuie să
survină în primul rând din interiorul acestora, pentru ca ea să fie stabilă şi să dea roade în
viitor.

Minţile celor mai mulţi oameni sunt slabe şi nepregătite să se confrunte cu

anumite realităţi şocante. Pentru a suplini acest neajuns, ei adoptă în cele mai multe dintre
cazuri o atitudine arogantă şi ironică în ceea ce priveşte domeniile „interzise", adică cele
care se află la limita dintre materialitate şi planurile subtile ale Creaţiei. Necredinţa lor
maschează de fapt lipsa voinţei de a cunoaşte, care la bază are un profund sentiment
de frică faţă de necunoscut. De multe ori ei caută să se amăgească, atât pe ei înşişi cât şi pe
cei din jur, afirmând că dacă vor asista la demonstraţia unei puteri paranormale, care să nu fie
o înşelătorie, vor crede imediat că lumea înseamnă cu mult mai mult decât universul fizic.
Experienţa a arătat că în cazul unei astfel de demonstraţii şocul pe care îl suferă o minte
nepregătită este adeseori prea brusc şi puternic pentru nivelul ei redus de înţelegere, în
general vorbind, spectatorul unor astfel de demonstraţii urmează două căi posibile: fie neagă
în continuare, chiar vehement, ceea ce tocmai a solicitat şi apoi a văzut cu propriii lui
ochi, degenerând chiar, câteodată, în veritabile crize de isterie; fie recurge la o acceptare
formală de moment, care în realitate este lipsită de convingere lăuntrică.
Această acceptare va fi de altfel înlocuită foarte repede cu vechea necredinţă, ca un zid de
protecţie psihică în faţa a ceea ce nu poate fi înţeles sau care i-ar putea tulbura rutina zilnică a
unei vieţi anoste.

Am înţeles astfel că practica aduce, în timp, credinţa, deoarece chiar efortul pe

care îl depunem atunci este, într-un anumit fel, un gen de credinţă, în fond, marea
majoritate a oamenilor are o credinţă şi încă una fermă, dar care este orientată în mod
distructiv şi perver tit. Astfel, mulţi cred cu tărie că ei nu cred şi aceasta este de ajuns pentru a
alimenta noianul de temeri şi îndoieli, de angoase şi prejudecăţi, privându-i de capacitatea de
a înţelege lucrurile în esenţa lor. în plus, poate cel mai mare neajuns este că ei se închid
sufleteşte, aproape fără să realizeze aceasta. Devin superficiali şi egoişti, iar sentimentele
lor sunt atunci fade, lipsite de forţa şi pulsaţiaunei trăiri autentice. Cel mai adesea, omul îşi
creează singur limitele.

Probabil că Smaranda Brad nu era încă pregătită pentru ceea ce văzuse, în acea zi,
capacitatea ei de înţelegere a fost pusă la grea încercare dar se pare că nu a avut puterea
necesară pentru a traversa emoţia necunoscutului. Când Nicolae Brad a venit acasă de la
serviciu, soţia lui i-a povestit incidentul. Au căzut de comun acord să-1 anunţe pe noul om
de legătură (colonelul Datcu fuseseavansat în funcţie într-un alt oraş).

Noaptea târziu, în faţa casei a sosit un autoturism din care au coborât doi agenţi de
securitate. De această dată, doctorul Xien nu mai era prezent. Evenimentul care fusese
menţionat în raport implica un alt gen de măsuri, iar protocolul acţiunii era diferit. Sub
pretextul unui control special la care trebuia să fie supus, Cezar a fost luat în primire de
agenţi, a fost urcat în maşină şi aceasta a dispărut în trombă, în negura nopţii. A fost ultima
dată când şi-a mai văzut părinţii.

capitolul 2

DEPARTAMENTUL ZERO

În anul 1980, după treisprezece ani de la înfiinţarea acestei secţii „oculte" a Securităţii
Statului, în cadrul JJ. ei au fost realizate mai multe obiective care să permită o orientare
clară a scopurilor pentru care a fost cre ată. Dacă în primii ani năuceala provocată de „toana"
lui Ceauşescu pentru înfiinţarea departamentului a provocat destule confuzii şi reale greutăţi de
acomodare cu specificul activităţii, deceniul al nouălea a fost întâmpinat cu o structură
organizatorică destul de bine definită si cu o bază materială acceptabilă. De altfel, problema
finanţării a constituit încă de la început un punct „fierbinte", deoarece Ceauşescu -
aparent în mod inexplicabil -„uitase" să precizeze modalitatea prin care aceasta să
fie asigurată. Pe de altă parte, nimeni nu a avut curajul să facă lumină în nebuloasa
începutului, pentru că în faţa dictatorului comunist o asemenea întrebare ar fi fost
sinonimă cu sfidarea sau cel puţin cu incompetenţa. Ambele variante ar fi însemnat
distrugerea carierei şi mari probleme existenţiale pentru cel „întreprinzător". Metoda era cea
care se aplica de obicei în cazurile extreme: se invoca ordinul absolut al Şefului Statului şi
se cumula fondul de finanţare din retragerea unor sume de bani din fondul altor domenii.
Aceasta a constituit soluţia de compromis pentru primii trei ani după înfiinţarea departamentului.

Cu timpul, lucrurile au evoluat, căpătând conturul a două baze secrete de lucru:

una era situată în apropierea oraşului B..., iar cealaltă în Munţii Retezat, la mică distanţă de
Valea Ursului (nume de cod). Datorită faptului că după o perioadă de la înfiinţarea
departamentului exista deja o oarecare bază logistică, din anul 1972 s-a trecut la o nouă
tactică de atragere a fondurilor prin repetate intervenţii „diplomatice" la Ceauşescu în
momente inspirat alese. Convins si chiar entuziasmat de posibilităţile pe care le-ar fi
oferit dezvoltarea acestei secţiuni a Securităţii, el a dat dispoziţii ca Departamentul Zero
să fie susţinut financiar de două „firme fantomă" din Uruguay, care în actele oficiale figurau ca
firme de intermediere în afacerile cu petrol, dar care în realitate erau specializate în acţiunile
de spălare a banilor din tranzacţiile ilicite ale Mafiei Latine. „Revita Unio" şi „Nann & Co."
erau cele două firme care procurau sume fabuloase de bani familiei Ceauşescu, fiind
administrate în acea vreme de un adevărat maestru în domeniu: generalul Mereş, pe care
am avut ocazia să-1 cunosc personal. Este probabil unul dintre puţinii oameni care au intuit
corect, cu mult înainte de etapa finală, deznodământul sistemului comunist în Europa,
precum şi căderea lui Ceauşescu, mai bine zis conjunctura în care se va petrece aceasta.

— Ascultă-mă ce-ţi spun, Radule. Există unele forţe nebănuite care macină
temelia acestui popor şi ali mentează „praful" de aruncat în ochii mulţimii,
pe Ceauşescu, impulsurile lui megalomane, orientarea economiei... şi ele nu vin de aici.
Personal, mi-am asigurat viitorul, al meu şi al familiei. Notorean de la Securitate ştie, dar sunt
prea bine plasat ca să mă dea jos. Nu cred că această situaţie poate să continue mai mult de
doi-trei ani de acum încolo.
 Discuţia a avut loc prin '88 şi trebuie să recunosc că ea a fost oarecum profetică,
deoarece generalul, într-un elan oratoric inspirat, a presupus atunci că Ceauşescu nu avea
cum să scape „curat" de furia poporului şi că ace- leaşi forţe oculte (pe care atunci el nu a
vrut să le numească) vor pregăti în secret nu numai căderea lui, ci şi acapararea gradată a
puterii statale.

Evoluţia politică şi economică a ţării a confirmat cu prisosinţă spusele sale. Mereş a

dispărut brusc în 1989, cu puţin înainte de Revoluţie; nici nu putea să-şi aleagă un moment
mai bun, căci „agitaţia" de care fusese cuprins comunismul în Europa acelor vremuri nu mai
oferea timpul necesar unei investigaţii riguroase pentru găsirea „trădătorului", aşa cum
se proceda de obicei. Deşi se bizuia pe imensa lui influenţă şi putere ascunsă, acţionând mai
mereu din umbră, generalul Mereş nu a scăpat totuşi niciodată, nici un fel de aluzie la
presupusul loc ar retragerii sale împreună cu familia. Personalitatea complexă a generalului
1-a determinat să acţioneze mai mereuprecum un pion foarte puternic si eficient, dar
practic nevăzut şi necunoscut.

Am fost unul dintre puţinii oameni care au avut acces în anturajul lui apropiat, însă
chiar şi în această situaţie nu cunoşteam aproape nimic despre el sau despre viaţa lui, care
era foarte discretă. Simţul de conservare, egoul rafinat şi intuiţia de excepţie în domeniul
afacerilor l-au făcut să aibă succese financiare remarcabile în managementul celor două
firme, care de altfel au fost lansate datorită relaţiilor sale diplomatice foarte solide, la care
însuşi Ceauşescu apela uneori pentru realizarea diferitelor sco puri. Deşi la început au existat
doar zvonuri, acum se ştie în mod sigur, în cercurile înalte ale puterii, că Mereş a fost
personajul principal care s-a ocupat de deschiderea şi alimentarea controversatului cont
financiar al familiei Ceauşescu, a cărui valoare a fost estimată la aproximativun miliard de
dolari. Doar generalul şi, poate, alte două-trei persoane cunosc cu precizie atât suma exactă
din acel cont, cât şi soarta lui actuală, interesele în această direcţie fiind enorme.

Este însă lesne de presupus că generalul Mereş, având libertate şi încredere

totală din partea lui Ceauşescu pentru a administra cele două firme fantomă din Uruguay, nu s-a
limitat doar la umplerea contului personal al dictatorului, ci a virat de asemenea sume foarte
mari de valută în propriul lui buzunar. Probabil că Ceauşescu bănuia aceasta, însă acela a
fost singurul caz în care el nu a recursla măsuri punitive, deoarece era în joc propriul lui interes
financiar, iar găsirea unui înlocuitor pe măsură ar fi fost o muncă dificilă şi totodată foarte
delicată. Putem bănui, deci, că între Mereş şi Ceauşescu se stabilise un fel de acord tacit şi
reciproc avantajos, în care fiecare se făcea că nu-1 interesează ce gândeşte celălalt. De
aceea, poziţia generalului Mereş era cu totul specială în angrenajul politico-economic al
ţării, el fiind privit de cei care îl cunoşteau ca un fel de „eminenţă cenuşie" a puterii, într-un
anumit fel, Mereş era inexpugnabil şi, din câte ştiu, aceasta a fost singura situaţie pe care
Ceauşescu a accep-tat-o fără comentarii în toată cariera sa de dictator comunist.

Cel mai probabil este că, în prezent, generalul îşi trăieşte vârsta de aur pe una
din insulele Baleare sau în splendorile Cretei, urmărind din umbră, cu zâmbetul lui maliţios,
„mersul" puterii la Bucureşti. Dintr-o altă perspectivă, România a pierdut un om cu posibilităţi
organi zatorice şi decizionale de excepţie. Probabil că generalul Mereş ar fi fost unul dintre
pilonii principali ai statului, dar în acelaşi timp este aproape sigur că el cunoştea anumite
secrete, care îl determinaseră să se „pensioneze" înainte de vreme. Intuiţia şi experienţa
lui diplomatică 1-au ajutat astfel foarte mult să se retragă în cel mai potrivit moment în care ar
fi putut să o facă.

Ceauşescu a dispus finanţarea generoasă a Departamentului Zero din sumele

gestionate de Mereş la cele două firme din străinătate. Din 1968 şi până în 1980 s-au perindat
la conducerea DZ nu mai puţin de cinci şefi, însă dintre toţi, colonelul Obadea s-a remarcat
în mod deosebit (după învestirea lui, în 1979) printr-un deosebit spirit de iniţiativă şi prin
anumite idei novatoare care auoptimizat mult activitatea departamentului.
Deoarece domeniul de acţiune al acestei secţiuni din Securitate era pe atunci încă relativ
obscur şi datorită faptului că nimeni nu prea avea idei şi nici experienţă în acest sens,
Obadea a avut marea şansă de a primi o foarte mare libertate de decizie, autonomia
departamentului şi încadrarea tipului de activitate al acestuia la categoria marilor secrete
de stat. Aceasta însemna implicit că funcţia colonelului Obadea era oarecum
echivalentă, în ierarhia puterii statale, cu aceea de ministru. Datorită însă implicării cu totul
speciale în aparatul de Securitate a Statului, teoretic funcţia colonelului avea o pondere şi o
influenţă chiar mai mare, fiind apropiată de aceea a unui ministru de stat, însă ea nu putea fi
exercitată în mediul politic.

În structurarea departamentului pe care îl conducea, colonelul Obadea s-a ghidat

după un principiu simplu: informaţia să fie directă (cu cel mult un intermediar), iar personalul
de lucru să fie redus la minimum, în acelaşi timp, însă, era necesar ca cei care erau aleşi să
lucreze în această structură să fie foarte competenţi şi chiar profe sionişti în domeniul lor.
Pentru a pune în aplicare aceste idei de bază, colonelul a intuit faptul că nu putea
face compromisuri; avea nevoie de tehnică specială şi, în plus, de o grupă de elită
paramilitară, antrenată special pentru intervenţii neobişnuite.
Colonelul Obadea, prin protocolul funcţiei secrete pe care o deţinea, era unul dintre
puţinii oameni care aveau acces direct şi imediat, indiferent de conjunctură,
la Ceauşescu. Rapoartele erau prezentate dictatorului chiar de Obadea personal, după care
îi erau înmânate tot lui, în aceeaşi zi, deoarece - ca o măsură de maximă securitate - acestea
erau dactilografiate într-un singur exemplar, semnate şi sigilate doar de colonel. Funcţia
acestuia era atât de puternică, încât nu trebuia să ofere explicaţii pentru acţiunile sale
decât Preşedintelui ţării si Şefului Securităţii Statului. Pe de altă parte, însă, el avea
puterea de a solicita ajutorul şi sprijinul oricărei instituţii din ţară. A fost stabilită o linie
telefonică particulară, doar între el şi cabinetul lui Ceauşescu, iar informaţiile şi
rapoartele care erau primite la departament intrau în categoria: SECRET DE STAT -
gradul 5. La acestea nu aveau acces decât Ceauşescu, Şeful Securităţii Statului, Şeful de
Stat Major şi, bineînţeles, Obadea însuşi.

Colonelul îi prezentase iniţial dictatorului (la puţin timp după ce preluase funcţia de
şef al DZ) o listă cu şaisprezece propuneri, care să reprezinte infrastructura unei funcţionări
ireproşabile a departamentului. Ceauşescu le-a aprobat pe toate. Ulterior, însă, cu viclenia lui
specifică şi temându-se ca puterea lui Obadea să nu creeze un precedent periculos, el a
creat unele „supape". Astfel,colonelul nu mai putea acţiona şi interveni în toate instituţiile din
ţară, decât în cele care se încadrau în domeniul activităţii care era specifică departamentului
pe care îl conducea, deşi limitele acestei precizări erau foarte vagi. O altă restricţie impusă a
fost aceea că Obadea nu mai avea acces la alte secrete de stat sau la cele ale Securităţii
Statului, în afara informaţiilor secrete care proveneau dinpropriul său departament, în sfârşit,
trebuia să accepte, atunci când i se solicita, controlul Şefului Securităţii Statului, însă
fără ca acesta să aibă drept decizional, ci doar de alcătuire a unui raport de constatare
către Ceauşescu. Totuşi, datorită specificului neobişnuit alactivităţii DZ, aceste mici
„amendamente" nu 1-au deranjat pe colonelul Obadea. Activitatea lui excelentă din anii care
au urmat a demonstrat profesionalismul şi abilitatea pe care o manifesta în relaţiile, de multe
ori complicate, cu subalternii săi.

Aceste măsuri de securitate extraordinare s-au dovedit foarte eficiente chiar şi la

câţiva ani după Revoluţie, ceea ce a demonstrat bazele foarte solide şi riguroase pe care
fusese structurat Departamentul Zero. Cred că nici secretele armatei sau ale secţiei de
spionaj extern nu erau mai bine păstrate ca dosarele DZ. Acestea erau prezentate lui
Ceauşescu şi aveau înscrise pe ele mai multe date-reper, ca în modelul următor:

NIVELUL DE INFORMAŢIE: 5

ARHIVA SECRETA

DE STAT

Nr. 00345789/Secţia I

Preşedintele statului

STRICT SECRET Şl CONFIDENŢIAL

R AP ORT-DEPARTAMENTUL ZERO

NR. 9 - înregistrare unică^

 Cu privire la galeria de legat din peştera

După ce Şeful Statului lua cunoştinţă de conţinutul raportului şi avea o discuţie

rezumativă cu Obadea, dosarul era luat de colonel şi închis într-un seif special din biroul
acestuia, care se afla la baza din Valea Ursului, după ce în prealabil era sigilat cu o bandă
lată de carton roşu şi cu un sigiliu de plumb. Pe carton era scris:

ACCES LIMITAT: 1.Preşedintele ţării

2. Şeful Departamentului Zero

3. Şeful Securităţii

Seria : Al-nr.9 (ARHIVA SECRETĂ DE STAT)/

În păienjenişul de Secţiuni şi Direcţii ale Securităţii, Armatei şi Ministerului de

Interne, Departamentul Zero se distingea ca o insulă aparte, aproape de tip
occidental, separat prin specificul lui de celelalte activităţi ale aparatului de stat. Acesta era
cadrul general când Cezar a fost adus la baza secretă de lângă B..., în anul 1980.
Prin comparaţie cu nivelul de trai din casa părinţilor săi, acolo avea acces la tot confortul şi
la o dotare tehnică de excepţie. Planurile speciale şi lucrările la construcţia bazei
fuseseră încredinţate unei firme specializate din SUA, însă tehnica şi aparatura au fost
comandate şi importate din Olanda. Complexul fusese dat în folosinţă cu aproape un an în
urmă, la puţin timp după ce colonelul Obadea preluase conducerea departamentului.
Existau două corpuri principale: o clădire pentru personal şi pentru desfăşurarea activităţilor
rutiniere şi o a doua clădire, mai mare şi mai sofisticată, care era destinată persoanelor care
erau selectate şi aduse acolo, incluzând mai multe apartamente, o bucătărie, o sală de
mese şi o secţiune izolată în care se aflau laboratoarele pentru diferite experimente. Zona
bazei era încercuită de un gard înalt de beton iar în jurul lui accesul era interzis pe o rază de
o sută de metri, paza fiind militarizată, în mod aparent, totul semăna cu o banală unitate
militară, care nu trezea suspiciuni şi nici interes deosebit. Aprovizionarea se făcea o dată
pe săptămână, pentru a se limita la minimum legăturile cu exteriorul.

Atunci când Cezar a sosit la bază, acolo se mai aflau patru subiecţi: trei copii şi un
adult. Fiecare dintre ei ocupa câte unul dintre apartamentele cochete ale clădirii principale,
de unde nu li se permitea să iasă decât la anumite ore. Programul era lejer, însă paza era
foarte strictă. Personalul era alcătuit din zece persoane, nouă bărbaţi şi o femeie de 35-40
de ani, care era consiliera misteriosului doctor Xien. Mă voi opri însă aici cu furnizarea
altor detalii, deşi Cezar mi-a descris în mod amănunţit locul şi activitatea de acolo. Ulterior,
printr-un concurs favorabil de împrejurări mi s-a permis să vizitez acest loc şi trebuie să
mărturisesc că el m-a impresionat profund. Chiar dacă atunci baza nu mai avea aceeaşi
destinaţie ca în anii '80, activitatea ei continua într-un regim secret foarte sever.

Cezar a rămas în acel complex tehnic militarizat o perioadă de cinci ani. El a

înţeles foarte repede că legăturile cu părinţii săi erau probabil rupte pentru totdeauna, dar cel
puţin acolo i se ofereau posibilităţi nebănuite de -a-şi dezvolta capacităţile sale deosebite. Cu
ceilalţi colegi din stabiliment se întâlnea fie în orele de recreere şi sport, fie la cursurile speciale
pe care le preda doctorul Xien.Fiecare dintre aceştia deţinea anumite puteri, pe
care Cezar mi le-a descris sumar şi cu mult umor.

De pildă, unul dintre copii, un băiat de paisprezece ani, se distingea prin faptul că
ombilicul său acoperea o mare parte din abdomen, având cam zece centimetri
în diametru. Indiferent de condiţia vremii, băiatul nu purta decât o pereche de pantaloni
subţiri din bumbac. Numele lui era Eduard. Radiaţia sa psihică era atât de puternică, încât
oricine se afla în preajma lui se simţea într-un feltimorat, nesigur, fiind cuprins chiar de o
senzaţie de frică care nu avea nici o explicaţie concretă, dar care devenea în scurt timp
apăsătoare. Aceste senzaţii erau percepute atunci când Eduard era calm şi relaxat, dar dacă
din vreun motiv anume el se supăra, puteau fi chiar vizibile mici flash-uri, ca nişte scântei,
care apăreau în jurul trupului său, mai ales în preajma capului. In astfel de momente, deobicei
obiectele din imediata lui apropiere se spărgeau sau se deformau. De aceea, spaţiul în care
locuia era dotat în cea mai mare parte cu obiecte din lemn şi din plastic, pentru că acestea
puteau fi înlocuite mai uşor. în perioada verii, apartamentul lui era conectat la un sistem
special de răcire a aerului, deoarece băiatul nu putea să suporte temperaturi mai mari
de douăzeci de grade Celsius. Varianta cu aerul condiţionat nu era
satisfăcătoare, deoarece Eduard afirma că, deşi răcoros, aerul respectiv era lipsit de
 componenta lui energetică, vitală, adică altfel spus era un aer „mort", care provoca mai mult
rău decât bine. Principala capacitate paranormală a băiatului era puterea telekinetică,
adică însuşirea de a putea mişca şi deplasa obiecte materiale fără să le atingă, doar printr-
un efort de voinţă. Eduard putea să ridice în aer, de la distanţă, diferite lucruri, menţinându-
le sau mişcându-le astfel timp de mai multe minute. Deşi nu a fost prea impre sionat de
posibilităţile colegului său, Cezar mi-a povestit totuşi că experienţa de vârf a lui Eduard a fost
cea în care a individualizat şi apoi a ridicat în aer, prin concentrare, o sferă de apă pe care
mai apoi a deplasat-o prin spaţiul camerei.

Un alt băiat, care avea aproximativ aceeaşi vârstă ca a lui Cezar, nu ieşea
aparent în evidenţă prin nimic deosebit, înzestrarea lui era însă de excepţie,
deoarece putea să prevadă în linii mari evenimente care aveau să se petreacă într-o marja
de 10-20 de ore, de la momentul prezent în viitor. Am aflat că Octavian a reuşit să-
şi îmbunătăţească gradat performanţele până la un interval de 28 de ore în timpul viitor,
predicţiile lui fiind chiar din ce m ce mai exacte. Totuşi, din câte mi-a spus Cezar, el nu a fost
capabil să depăşească vreodată această limită. Interesul oficialilor pentru acel băiat era
deosebit şi aceasta a făcut ca el să se bucure de un tratament aparte. Chiar şi m orele de
repaus, când copiii se jucau, el era însoţit permanent de un individ solid şi sobru, a cărui
sarcină era sa vegheze ca băiatul să nu prezică ceva celor din jur. Precauţie oarecum
inutilă, deoarece Octavian era mai mult retras, gânditor, uneori chiar apatic. Slăbuţ la trup
şi având ochii adânciţi în orbite, el rămânea adeseori pe gânduri, abstras de la orice influenţe
exterioare. Cezar 1-adescris ca pe un băiat deosebit chiar ţi printre ceilalţi care aveau puteri
paranormale. Acea stranie capacitate a sa de a percepe viitorul într-o anumită marjă de
timp nu era doar intuitivă, aşa după cum este în cazul celor mai multe persoane care
asociază această aptitudine cu ghicitul în cărţi, în cafea sau prin intermediul altor modalităţi.

— Tot ceea ce se petrece, tot ceea ce se derulează în acest univers, orice faptă,
orice acţiune, gând, emoţie sau sentiment rămâne „înregistrat" cu fidelitate pe un fel
de „suport" subtil, mi-a explicat Cezar, răspunzând astfel la nedumeririle mele fireşti. Analogic
vorbind, este o „înregistrare" care poate fi comparată în anumite limite cu felul în care
rămân imprimate unele instantanee din viaţa ta sau a altcuiva pe o peliculă fotografică
sensibilă, atunci când se utilizează un aparat de fotografiat. Altfel nu ar fi posibilă investigarea
timpului în trecut sau în viitor.

Am intervenit atunci timid, dar contrariat:

 — Totuşi, cum este posibilă viziunea viitorului, din moment ce acesta nici nu a ajuns
să se petreacă? Cezar a schiţat un zâmbet.

— Aparent, logica ta este sănătoasă. Ceea ce probabil încă nu ştii este faptul că
timpul, în el însuşi, este o noţiune iluzorie. Există, bineînţeles, energia subtilă a timpului, dar ea
este modulată în mod specific de conştiinţa sau percepţia fiecăruia dintre noi. De pildă,
aceeaşi perioadă de timp, să zicem de o oră, este percepută în mod subiectiv de mai multe
persoane, deoarece unora li se pare că „timpul trece mai greu", iar altora că el „trece mai
uşor". Unii pot să afirme chiar că „a trecut într-o clipă". Aprecierile sunt diferite, deşi
perioada de timp este aceeaşi, în conştiinţa omului apare doar iluzia că există trecut sau
viitor, pentru că aceste noţiuni se datorează, la rândul lor, percepţiei fragmentate pe care
fiinţa umană obişnuită o are asupra timpului. Imaginează-ţi acum că această formă
energetică extrem de fină, pe care o numeşti timp, arată - metaforic vorbind - precum o
bandă continuă sau un film foto desfăşurat.

Cezar a desenat atunci o schemă simplă pe hârtie, pentru ca explicaţiile pe care

mi le oferea să fie cât mai clare. Eram nerăbdător să aflu de la el noi taine despre anumite
realităţi care până atunci fuseseră inaccesibile cunoaşterii mele. Sesizând în repetate rânduri
această atitudine sinceră din partea mea, Cezar a acceptat în mod tacit să mă ghideze, ca
un adevărat maestru, prin umbreleînşelătoare care ascund cunoaşterea veritabilă, iniţiatică.

— Axa timpului este continuă, dar oamenii o percep împărţită, cuantificată în trecut şi
viitor, în accepţiunea obişnuită, prezentul este relativ, deoarece clipa prezentă devine trecut
în momentul următor; la rândul lui, acesta devine noul prezent, deşi cu o clipă înainte fusese
viitor. Fiind continuu, timpul este ca o „bandă de timp" desfăşurată. Oamenii trăiesc chiar în
această bandă şi deaceea ei se identifică cu aspectele ei parţiale; nu mai au percepţia de
ansamblu a benzii temporale, care este con tinuă, ci sesizează fenomenul temporal în mod
fragmentat, în trecut şi viitor, deoarece conştiinţa lor este şi ea limitată doar la un fragment
sau altul de cunoaştere. Să presupunem acum că această conştiinţă se expansionează, creste
ca o sferă uriaşă şi cuprinde în câmpul ei de percepţie şi cunoaştere aproape întregul univers.
Aceasta este de ajuns pentru a depăşi bariera timpului, pe care atunci îl vei percepe ca un tot
unitar şi veşnic prezent. Trecutul şi viitorul îşi pierd sensul lor relativ. Atunci, cel care
experimentează acest nivel de conştiinţă devine un fel de observator detaşat, care are la
dispoziţie un câmp foarte larg de „vizionare". Analogic vorbind, eşti precum un turist într-un oraş
cu vechi tradiţii; la început, te plimbi pe străzi şi vizitezi locurile interesante, unul câte unul,
deoarece nu aiposibilitatea să observi totul deodată. Clădirile, oamenii, maşinile, copacii îţi
obstrucţionează privirea. Imediat însă ce te ridici la verticală în aer, la mare înălţime, de pildă
în nacela unui balon, ai posibilitatea să observi întregul oraş dintr-o singură privire. Oricare ar fi
zona sau clădirea pe care o cauţi, tu o poţi accesa instantaneu, pentru că întreaga viaţă şi
forfotă a oraşului, deşi fragmentată pentru

l 23

eveniment

AXA CONTINUĂ A TIMPULUI

observator

diverşii lui locuitori din diferitele zone ale sale, îţi apare în ansamblu ca un întreg şi
în mod simultan. Sper că această analogie este sugestivă pentru a înţelege cât mai bine
problema timpului.

Călătoria în timp nu reprezintă altceva decât expansiunea conştiinţei care atunci

are acces la realitatea energiei timpului. Acest lucru este dificil de făcut şi puţini oameni ajung
să-1 stăpânească şi să-1 controleze perfect. Există însă şi etape intermediare; în una dintre
aceste etape se afla Octavian. Din păcate el a fost dus într-o altă locaţie, în 1984, şi de atunci
nu 1-am mai văzut niciodată.

Deşi înţelesesem explicaţiile în esenţa lor, totuşi mai existau unele nelămuriri. De
exemplu, nu-mi era clar cum se poateexpansiona conştiinţa şi nici cum se poate realiza,
la voinţă, percepţia unui anumit fragment de Imediat ce în mintea mea s-au ivit aceste
probleme şi mă pregăteam să formulez întrebarea, răspunsul lui Cezar a sosit în mod
spontan:

— Pentru a realiza o veritabilă deplasare în timp la nivelul conştiinţei este

necesară o rafinare deosebită a percepţiei şi a nivelului de cunoaştere. O dată ce „ţinta"
temporală a fost ferm fixată la nivel mental, focalizarea energiei mentale spre acea zonă va
determina amorsarea unui proces de rezonanţă, prin care ajungi să „trăieşti" efectiv în
respectiva perioadă de timp şi să te identifici perfect cu stările, emoţiile şi caracteristicile
acelor vremuri, întocmai ca spectatorul unui film care, într-un anume fel, „intră" şi el în
realitatea acestuia. Cu alte cuvinte vezi, auzi, miroşi, guşti şi pipăi exact aşa cum o faci în
mod obişnuit în propria ta felie de timp, numai căsenzaţiile sunt resimţite având specificul
lui atunci şi acolo, pentru că ele s-au petrecut deja. Aceasta reprezintă, de altfel, certitudinea
că experienţa deplasării în timp a fost veritabilă şi ea nu a îmbrăcat doar haina iluzorie a unei
imaginaţii mentale debordante. Există, desigur, şi posibilitatea deplasării în timp cu corpul
fizic, însă felul în care poate fi ea realizată individual implică explicaţii mai complexe; în plus,
motivaţia unei astfel de deplasări trebuie să fie foarte puternică şi importantă,
deoarece atunci interferenţele sunt majore.

M-am declarat mulţumit deocamdată cu aceste explicaţii şi în forul meu lăuntric mi-am
propus sincer să ajung şi eu să experimentez aceste realităţi fascinante.

În perioada pe care a petrecut-o la baza din B..., Cezar a făcut progrese

remarcabile, dezvoltându-şi capacităţile de percepţie şi pe acelea de acţiune subtilă.
Unele dintre experienţele lui spirituale extraordinare erau cunoscute de enigmaticul doctor Xien,
care în tot aceste timp îl ghidase cu multă competenţă şi atenţie pe Cezar, acolo unde
acesta întâmpina greutăţi.

Doctorul Xien a dispărut într-un mod misterios, împreună cu asistenta lui, la

puţin timp după Revoluţia din 1989, însă nimeni nu părea să ştie cum şi de ce s-a petrecut
aceasta. Punctul de vedere general a fost acela că se încheiase un lung contract de
colaborare, însă eu sunt sigur că Cezar cunoştea adevărul în legătură cu acest subiect,
dar din anumite motive el nu a dorit să-mi oferemai multe detalii.

Contactele dintre Cezar şi ceilalţi ocupanţi ai stabilimentului au fost foarte puţine şi

doar conjuncturale, în acest sens existând reguli foarte stricte. De altfel, până la începutul
anului 1986 el a fost singurul care a fost menţinut în acel loc, fără să fie transferat. Nici unul
dintre cei pe care i-a găsit acolo, în 1980, nu a rămas până la plecarea lui. în timp, colegii lui
au fost trimişi în alte locaţii, dar raţiunile pentru care erau efectuate aceste transferuri au
rămas necunoscute, în locurile celor plecaţi veneau mereu alţii, despre care Cezar nu avea
însă posibilitatea să afle prea multe, căci şi aceia erau transferaţi relativ repede.

Anul 1986 a constituit un „punct de inflexiune" în viaţa lui Cezar, culminând cu o

experienţă spirituală extraordinară. Evenimentele din acea perioadă au fost însă strâns
corelate cu prezenţa şi acţiunile şefului departamentului, care era colonelul Obadea. El îl
aprecia în mod deosebit pe Cezar şi nu de puţine ori discutau despre diferitele aspecte
implicate în activitatea departamentului.Deşi era adolescent, Cezar nu corespundea totuşi,
nici măcar pe departe, tiparelor obişnuite ale personalităţii şi maturităţii care sunt asociate
acestei vârste. Viaţa şi experienţa în cadrul bazei de la B... aveau alte standarde, mult mai
înalte decât cele din societatea exterioară; locul era parcă desprins dintr-o lume paralelă, în
care legile fizice ale acesteia sau concepţiile şi ideile locuitorilor ei nu mairespectau nicidecum
normele unanim cunoscute. Este adevărat că, în funcţia sa de comandant al DZ, colonelul
Obadea se orienta cu precădere asupra aspectelor de ordin militar, de securitate,
administrative şi chiar politice care priveau structura organizatorică pe careo conducea, însă el
cunoştea de asemenea cu precizie dosarul secret al fiecărui „subiect" în parte şi urmărea
cu interes activitatea şi realizările celor care erau duşi acolo. Obadea erau unul dintre puţinii
oameni ai Securităţii de atunci care manifesta un spirit deschis şi o conduită morală de
excepţie. Totodată, el era şi foarte abil în jocurile politice care confruntau diferite forţe şi
interese, iar evenimentele ulterioare aveau să demonstreze că planurile şi ideile colonelului
începuseră să fie aplicate încă din acea perioadă. Dar, să nu anticipăm.

In 1986, Obadea se afla într-un conflict mocnit de interese cu Şeful general al

Securităţii Statului, care nu agrea „independenţa" departamentului. Acesta făcuse deja
mai multe controale la bazele DZ, controale care nu aveau practic nici o justificare, dar care
îi permiteau să „macine" în mod gradat poziţia lui Obadea în faţa lui Ceauşescu, prin
rapoartele cu o notă concluzivă nefavorabilă pe care le înainta dictatorului. Ideea era să-1 dea
jos din funcţie pe Obadea şi să asimileze DZ la structura ge nerală a Securităţii, ceea ce i-ar fi
permis actul decizional la nivelul departamentului. Planul Şefului Securităţii era însă
rudimentar şi lipsit de fineţe; chiar şi Ceauşescu, cunoscut pentru suspiciunea lui, nu 1-a
prea luat în seamă, însă tensiunile totuşi existau. De aceea, Obadea era nevoit să acţioneze
cu precauţie şi să facă un adevărat slalom pentru a înşela vigilenţa superiorului său ierarhic,
care era Şeful general al Securităţii.

În acel an, colonelul a luat surprinzătoarea decizie ca Cezar să-şi viziteze familia,
justificând aceasta printr-o aşa-zisă „instabilitate" emoţională a subiectului, care era necesar
să fie atenuată.

— În realitate, mi-a precizat Cezar zâmbind uşor, intenţia lui Obadea era cu totul
alta. Vizita pe care urma să o fac părinţilor nu constituia decât o pavăză, o diversiune pentru
a ascunde de Ceilalţi factori interesaţi o acţiune mult mai importantă, în ceea ce mă
privea, cunoşteam foarte bine situaţia familiei mele, chiar dacă aparent eram izolat fizic de
ea. Ştiam, de pildă, că tatăl meu murise cu doi ani înainte într-un accident stupid şi că mama
mea suportase destul de greu acea pierdere. Te întrebi mirat cum am ajuns să cunosc
aceasta fără să părăsesc totuşi incinta bazei şi fără să mă anunţe nimeni despre acel fapt. îţi
voi spune doar că numai corpul meu fizic se afla restricţionat în activitatea sa, dar
libertatea gândirii şi a acţiunii în celelalte corpuri subtile ale mele era foarte mare.

Faţă de mirarea şi neîncrederea afişate de mine la auzul celor afirmate, Cezar a

continuat să-mi explice cu bunăvoinţă şi răbdare:
— Îndoiala ta provine din necunoaşterea unor realităţi esenţiale. Este ca şi cum ai
avea o haină plină cu bani care sunt ascunşi în căptuşeala ei, despre care nu ştii
însă nimic; tu continui să porţi haina, dar cerşeşti în fiecare zi la colţ de stradă pentru a te
întreţine. Cred că ai înţeles deja că nu suntem nici pe departe doar acest corp
de materie fizică, ponderală. Experienţa practică îţi va dove di fără nici un dubiu acest adevăr.
Atunci vei descoperi că un alt corp, mult mai „flexibil" şi „uşor", dacă mă pot exprima
astfel, îţi stă la dispoziţie pentru a cunoaşte multe alte secrete şi mistere. Bineînţeles, acest
corp de natură mult mai subtilă decât cea a corpului fizic este şi el guvernat de anumite legi
şi restricţii, deoarece există structuri ale fiinţei noastre care sunt încă mult mai rafinate şi
subtile ca acesta, însă comparativ cu corpul fizic el se află în dimensiunea superioară pe
care ocultiştii şi iniţiaţii o numesc „astral".
Dobândirea capacităţii de a fi conştient de propriul tău corp astral, aşa cum eşti
conştient de cel fizic, este un proces relativ uşor pentru unii oameni şi implică un anumit grad
de purificare şi de elevare a conştiinţei la acel nivel. Există foarte multe fiinţe umane care
au trăit cel puţin o astfel de experienţă, numită în lucrările de specialitate „dedublare astrală
conştientă" sau „experienţăextracorporală". O astfel de experienţă poate surveni accidental
- de pildă, în urma unei emoţii foarte puternice; în timpul somnului cu vise - atunci când,
pentru perioade mai lungi sau mai scurte devii conştient că visezi; sau la voinţă, în orice
moment doreşti, ceea ce este însă mai dificil de obţinut. Unii oameni care au ajuns deja la un
înalt grad de dezvoltare a capacităţilor lor psihice şi spiritualesunt perfect conştienţi de
acţiunile corpului lor astral chiar în timp^ce ei trăiesc şi acţionează în mod obişnuit
în corpul fizic, însă aceasta implică un nivel foarte elevat de dezvoltare a conştiinţei
individuale, despre care nu vom vorbi acum. în general, cei care trăiesc
experienţa dedublării astrale conştiente doresc să obţină informaţii sau să aibă acces în
locuri sau conjuncturi deosebite,datorită unor interese meschine sau egoiste pe care
le urmăresc. Metoda a fost şi este folosită, cu o anumită marjă de eroare, în acţiunile de
spionaj militar, economic sau chiar politic, de către marile puteri ale lumii. Totuşi, cei care
aplică această putere psihică în mod egoist se confruntă cu repetate eşecuri, deziluzii
şi stagnări la nivele inferioare ale gândirii şi comportamentului, pentru că ei nu cunosc
sau pur şi simplu ignoră anumite legi esenţiale care descriu armonia şi relaţia dintre
acţiune şi rezultatul ei. Este ca atunci când, analogic vorbind, o conductă prin care apa
circulă liberă şi nestânjenită se înfundă treptat cu câlţi şi alte murdării, până când ea
seblochează complet; de aceea, mulţi care s-au bucurat la început de diversele puteri
psihice pe care le dobândiseră sau pe care deja le aveau, au putut să remarce în timp
o diminuare gradată a acestora, chiar până la dispariţia lor totală în unele cazuri.

Aceasta trebuie să te facă să înţelegi în special importanţa pe care o are

responsabilitatea acţiunii în astfel de cazuri. Să ştii că în marea lor majoritate, mai ales
din ignoranţă şi comoditate, oamenii preferă să nege lucrurile sau faptele la care nu au acces
direct prin simţuri sau prin experienţă directă. Puţini sunt cei care, datorită unui anumit grad de
elevare la care au ajuns, intuiesc faptul că li bertatea de acţiune de care se bucură atunci, de
pildă prin dedublare astrală conştientă, reprezintă o realitate pe care ei trebuie să o folosească
în mod constructiv şi nu egoist. Se pot observa şi cunoaşte atunci aspecte relativ obişnuite ale
vieţii cotidiene, însă este de asemenea posibilă cunoaşterea şi aflarea unor secrete pe
care unii ar vrea să le cunoscă, dar nu au această posibilitate.

Deşi în planul astral există, ca şi în planul fizic, anumite „bariere" care blochează
accesul informaţional în ceea ce priveşte unele locuri sau aspecte secrete, totuşi libertatea
de acţiune şi de deplasare este incomparabilă cu aceea din planul fizic. Obstacolele şi
barierele din planul astral au rolul de a-i selecta pe cei care doresc să cunoască anumite taine
şi mistere, atât după frecvenţa lor caracteristică de vibraţie, cât şi după intenţia pe care ei
o urmăresc în acea acţiune, în planul astral, deplasarea se face după cu totul alte principii
decât în lumea fizică, ea survenind la voinţă şi producându-se fie cu o anumită viteză - de
obicei foarte mare -, fie aproape instantaneu şi aceasta în orice colţ al planetei: sub apă, sub
pământ, la suprafaţa lui sau în aer. Mai speciale sunt deplasările în spaţiul cosmic, pe alte
planete sau corpuri cereşti, când într-o primă fază experienţele trebuie să se limiteze la
sistemul nostru solar. Doar mai apoi, în mod gradat, pe măsura înţelegerii corecte a unor
aspecte şi legi tainice ale universului, deplasările pot fi extinse la nivel galactic,
explorând astfel diferitele zone ale galaxiei noastre.

În ceea ce priveşte proiecţiile conştiinţei noastre individuale

la nivel intergalactic , acestea se efectuează cu alte corpuri, mult mai subtile ca cel astral, dar
nu vom aborda aici şi acum acest subiect.

Ceea ce am vrut să te fac în principal să înţelegi, este faptul că materia fizică nu

influenţează absolut deloc deplasarea corpului astral, în schimb, această deplasare este
obstrucţionată de anumite forţe şi entităţi subtile care acţionează în anumite „puncte" sau
„zone-cheie" atât din planul astral cât şi din planul fizic, în care accesul la informaţie este
blocat. De exemplu, acest gen de restricţii pot fi întâlnite în protecţia anumitor comori sau
depozite de o natură specială şi secretă, la anumite porţi, galerii sau căi de acces rapid spre
alte puncte ale planetei sau chiar a altor lumi. Alteori, „blocajele" astrale limitează
accesul faţă de anumite iniţieri oculte sau mistere care sunt protejate de entităţi gardiene
special invocate.

Nu vreau să înţelegi de aici că aceste restricţii sunt imuabile, dar ele îi privesc
mai ales pe cei insuficient evoluaţi care încă nu sunt pregătiţi să se confrunte cu anumite
mistere fără să urmărească să le folosească în mod personal şi egoist. Ar mai fi încă multe
de spus în ceea ce priveşte modalităţile practice de dobândire a puterii de dedublare
astrală conştientă, precum şi alte detalii care se referă efectiv la experienţa practică a
dedublării astrale, dar va veni un timp când vom avea ocazia să discutăm în amănunţime
despre toate aceste aspecte.

Acum îţi voi spune că adevărata intenţie a colonelului Obadea nu era aceea de a
mă trimite la F... să-mi vizitez mama - bineînţeles, însoţit de o gardă specială - ci de a face
o deplasare foarte secretă, la Mănăstirea Cernica, lângă Bucureşti. Cred că înţelegi
faptul că, în acele vremuri, deplasarea unor oficialităţi politice sau militare din conducerea
ţării la un lăcaş de cult era ceva foarte periculos. Regimul comunist, ateu prin însăşi doctrina
sa, elimina din start această abordare sub ameninţarea unor pedepse corespunzătoare.

Nu am ştiut nimic despre ţinta deplasării noastre până nu am ajuns la poarta bisericii.
Eram însoţit de colonelul Obadea şi călătoria am efectuat-o pe timpul nopţii, de la bază până
la Bucureşti cu elicopterul, iar de acolo şi până la Cernica cu un automobil de teren. Pe drum,
colonelul mi-a spus că doreşte să mă întâlnesc şi să vorbesc cu o faţă bisericească, un
preot cu totul deosebit, despre care spunea că era deja un adevărat sfânt în viaţă, având
mari puteri şi har divin.
La intrarea în curtea mănăstirii am zărit foarte multe maşini ale oamenilor care
veniseră din toate colţurile ţării să viziteze mănăstirea sau să se roage plini de credinţă. De
fapt, Obadea mi-a explicat că aproape toţi cei care aşteptau pe şosea se aflau acolo
pentru a vorbi cu acel monah, care se numea Arsenic Boca. Colonelul aranjase deja
întâlnirea cu câteva zile înainte, în timp ce mergeam prin curtea mănăstirii şi ne îndreptam
spre chilia ascetu lui am putut observa două gărzi în civil care se postaseră de o parte şi de
alta a uşii chiliei respective. Cei doi trebuiau să asigure paza, astfel ca noi să nu fim deranjaţi
pe tot parcursul discuţiei. Deşi zorii încă nu apăruseră şi afară era destul de frig, prin
curte se deplasau câţiva călugări, rapid şi fără zgomot, probabil pentru rugăciunea de
dimineaţă.

Înainte de a intra în chilie, Obadea mi-a spus:

— Singurul lucru pe care îl doresc de la tine este să discuţi foarte deschis cu

părintele Arsenic. Vom fi doar noi doi în încăpere cu părintele, iar această discuţie trebuie să
rămână secretă. Avem mulţi duşmani.

Mi-am dat în mod tacit acordul. Colonelul era un om inteligent şi capabil, care ştia
să se strecoare printre meandrele" sistemului comunist impus de Ceauşescu şi care intuia
corect că zilele dictaturii acestuia erau practic numărate. Ne aflam în anul 1986. în acea
perioadă, abilitatea colonelului consta mai ales în a lăsa impresia unei activităţi ireproşabile,
în paralel cu pregătirea terenului pentru „noua trecere". Rezistase şapte ani la
conducerea departamentului - caz foarte rar în acea vreme - şi nu voia să facă vreo greşeală
tocmai atunci când se iveau speranţele unui nou început pentru întreaga ţară. Orice ac
ţiune în acest sens trebuia planificată cu minuţiozitate şi executată cu mare atenţie.
Schimbarea la care aspira aproape toată lumea - şi populaţia, şi unii şefi politici sau militari -
era iminentă, însă ea trebuia să se producă în condiţii de maximă securitate, pentru a se
împiedica astfel eventualele eşecuri. Comploturile sau grupările se dovediseră
periculoase, încrederea în alţii era aproape imposibilă, astfel că lui Obadea îi mai rămăsese
practic un culoar destul de îngust de acţiune, acela al specificului activităţii DZ, al cărui şef
era. Dacă era inteligent folosită, această direcţie de acţiune se putea dovedi, totuşi,
foarte eficientă.

Colonelul nu avea aspiraţii politice şi nici nu dorea să parvină în sfera afacerilor, ci

îl interesa cu precădere tranziţia, menţinerea şi dezvoltarea în cele mai bune condiţii a
ceea ce realizase în cadrul departamentului. El avea o deosebită viziune practică asupra
evenimentelor înconjurătoare şi acorda un profund respect şi o mare încredere
fenomenelor oculte şi aspectelor iniţiatice, urmărind să îmbine cât mai bine şi mai cu
folos elementele şi conjuncturile din viaţa fizică cu metodele subtile de acţiune. Precaut,
colonelul Obadea îşi calcula mai întâi cu atenţie fiecare pas, înainte ca acesta să
se dovedească a fi fatal; în situaţia şi poziţia sa, nu funcţia pe care o deţinea reprezenta
marea pierdere, ci însăşi viaţa lui. Chiar dacă relaţiile sale cu Ceauşescu erau destul
de bune, nu-şi putea permite totuşi nici o greşeală, deoarece ştia că dictatorul n-ar fi şovăit
nici măcar o clipă să-1 execute în cazul în care intenţiile sale ar fi fost demascate. „Lupii
sunt mereu la pândă", obişnuia el să-mi spună.
Planul lui Obadea era relativ simplu: dacă, eventual, ar fi intervenit unele voci mirate
sau întrebări incomode în legătură cu vizita de la Cernica, totul ar fi fost justificat prin
„specificul activităţii"; ar fi invocat atunci unele „verificări" şi „experimente" foarte secrete. Dacă
totul s-ar fi integrat în normal, misterul convorbirii noastre cu părintele Arsenic B oca ar fi
rămas ştiut doar de trei persoane. Monahul a murit după trei ani, în 1989, cu puţin
timp înainte de Revoluţie; mai rămâneam eu însumi, care reprezentam o sursă relativ
„blocată" pentru lumea exterioară. Desigur, în cazul unei anchete, lucrurile nu ar fi fost
deloc simple, dar varianta respectivă i s-a părut colonelului ca fiind totuşi cea mai puţin
periculoasă.
Aş vrea să înţelegi, de asemenea, că Obadea a lăsat să treacă aproape şase ani
până să se hotărască să aibă mai multă încredere în mine. Sunt sigur că a studiat
foarte atent fişele doctorului Xien referitoare la persoana mea, m-a observat discret în
diferite situaţii şi m-a supus indirect la anumite teste. Aşa se explică şi faptul că nu am
fost mutat niciodată de la baza din B..., cum de altfel s-a petrecut cu toţi ceilalţi colegi ai mei
 care s-au perindat pe acolo. La Cernica am realizat spontan, intuitiv, că Obadeaurmăreşte
să mă pregătească în secret, să mă „formeze" pentru anumite planuri de viitor. Această
iniţiativă era uşurată de faptul că, la rândul meu, îl simpatizam pe colonel şi îi
cunoşteam natura sinceră şi fondul bun pe care îl avea.

Ceea ce îmi relata Cezar trezea fiori nebănuiţi în mine. Auzisem şi eu despre
marele sfânt şi duhovnic Arsenic Boca din Ardeal, de la Mănăstirea Sâmbăta şi ştiam că
fusese foarte prigonit de regimul comunist. Veştile despre harul şi puterile lui divine făcuseră
de mult înconjurul ţării, dar ele erau înăbuşite de ideologia şi acţiunea tipic comunistă. Pentru
a împiedica masele de oameni să vină puhoi la monah să fie binecuvântate, autorităţile îl
strămutau adeseori pe ascuns la diferite mănăstiri, sau îl păzeau, nelăsându-1 să vorbească
oamenilor. Uneori, foarte rar, părintele Arsenic ajungea şi la Mănăstirea Cernica. Existau unele
zvonuri că prezenţa ocazională a monahului în acel lăcaş sfânt se datora intervenţiei unor
personalităţi politice din acea Vreme, chiar din conducerea ţării, pentru ca ele să-1 poată vizita şi
să poată vorbi cu el în particular, fără să se expună unor mari riscuri. Chiar dacă nu politicienii erau
cei care îl aduceau pe Arsenie Boca la Cernica, lângă Bucureşti, este totuşi un fapt
binecunoscut că aceştia au avut de-a lungul anilor repetate întâlniri şi convorbiri particulare, în
secret, cu părintele.

În cazul deplasării colonelului şi a lui Cezar la Cernica, problema era puţin diferită;
nu Cezar a fost cel care a solicitat întrevederea cu părintele Arsenie şi nu el a fost cel care dorea
să afle în mod special ceva de la acesta. El trăise deja unele experienţe spirituale foarte
profunde, pe care ascetul le-a intuit imediat atunci când 1-a văzut, întâlnirea a fost, în mod
sigur, una dintre cele maistranii şi enigmatice care se pot închipui.
Cezar a reluat firul povestirii.
— Într-adevăr, în zorii acelei zile lucrurile apăreau într-o lumină destul de stranie la
Cernica. Nimeni nu ştia ce se petrece, cine trebuia să vină, ce trebuia să urmeze. Această
relativă agitaţie exista însă doar în exterior, printre credincioşii care aşteptau să li se permită
accesul în mănăstire, fiind alimentată de incertitudini şi diverse alte zvonuri şi supoziţii. Am aflat
ulterior că, la un moment dat, oamenii de acolo au fost străbătuţi de un fior la zvonul că
părintele Arsenie ar putea fi arestat şi luat de acolo. Psihicul maselor de oameni este foarte
labil şi el are o caracteristică lunară, de mare receptivitate. Anumite persoane şi unele organizaţii
oculte cunosc metode şi procedee precise prin care pot influenţa în mod decisiv, fie numai şi la
nivel verbal, părerile şi tendinţele marilor grupuri de oameni. De altfel, tocmai pe această
caracteristică, de relativă inconştienţă a maselor umane, se bazează teoriile diversiunii,
zvonurilor şi manipulării. Dacă, în plus, ele sunt susţinute de un suport de influenţare şi
manipulare tehnologică - de pildă, prin intermediul emisiei unor unde energetice cu o
anumită frecvenţă - atunci efectele sunt aproape garantate. Nu vreau să înţelegi de aici, însă,
că spontaneitatea lipseşte cu desăvârşire în cazul maselor de oameni. Problema este însă mult
mai complexă, deoarece metodele de manipulare care sunt folosite la nivelul planului fizic pot fi
contracarate şi eliminate cu succes prin anumite acţiuni de natură pur spirituală, mai ales
atunci când acestea sunt efectuate la unison de cât mai multe persoane.

Dacă în cazul manipulării malefice oamenii devin oarecum robotizaţi şi mecanici în

acţiunile pe care le execută, minţile lor fiind atunci practic înnegurate şi aproape inerte, în cazul
acţiunii pozitive şi profund benefice, luminoase şi spirituale utilizând diverse metode iniţiatice, ei
se vor bucura de o minunată libertate şi deschidere a orizontului individual. Atunci, oamenii încep
să înţeleagă cuadevărat importanţa fundamentală a liberului arbitru pe care îl au. Tocmai în
aceasta constă lupta unor grupări malefice oculte: suprimarea prin orice mijloace posibile
a liberului arbitru al omului, a posibilităţii lui de a alege singur şi nemijlocit, a capacităţii de a se
cunoaşte în pro funzime şi de a afla adevărul existenţial.

Dacă vei avea curiozitatea să analizezi măcar în parte sistemul social actual de
informare, de conducere şi de administraţie în lume, vei putea să constaţi că totul în aceste
direcţii există în vederea suprimării şi închiderii, a limitării individului şi nu în scopul
dezvoltării, deschiderii şi cunoaşterii sale libere, aşa cum se afirmă în mod pervers prin
intermediul diverselor sloganuri false. Nu mi-am propus acum să dezvoltăm această temă
importantă de care, la urma urmelor, depinde însuşi viitorul omenirii, îţi voi oferi însă, mai
târziu, alte detalii care să te facă să înţelegi mult mai profund sistemul complex de dominare
a lumii. Pe moment, este suficient să-ţi spun că „microbul" care face să se instaureze
„boala" fatală în viaţa omului este ignoranţa întreţinută în mod subversiv de anumite grupări
oculte, precum şi lipsa voinţei individuale de a depăşi această „boală". Voi reveni însă,
acum, la ceea ce îţi relatam cu privire la întâlnirea cu părintele Arsenic Boca.

Foarte focalizat asupra relatării sale, Cezar şi-a schimbat poziţia pe scaun şi a
continuat imediat.

— Am făcut o paranteză la faptul că oamenii începuseră deja să răspândească

nişte zvonuri aberante. Adevărul a fost însă mult mai simplu. Nu-ţi voi reda convorbirea pe
care am avut-o atunci cu părintele; de altfel, ea a durat mai mult de trei ore. Colonelul,
aflând unele lucruri despre existenţa lui în viitor, şi-a abandonat treptat masca rigidităţii şi a
inflexibilităţii pe care o dobândise în timp, ca urmare a deformării profesionale. Am să-
ţi spun însă că Arsenic Boca făcea parte din acea categorie de oameni înţelepţi care, deşi
deţin un corp fizic pe Pământ, au conştiinţa deja stabilită în Ceruri. Acel om mi-a lăsat cu
adevărat o impresie foarte profundă şi puternică. Toate puterile şi forţele pe care le
aveam sau le văzusem la alţii, nu valorau nici cât o nucă în faţa acelei măreţii sclipitoare,
pure şi divine, care emana din fiinţa părintelui. Sfinţenia şi puterea lui de pătrundere în
mintea şi sufletul omului erau extraordinare şi aceaste nu numai că se producea instantaneu
atunci când te aflai în prezenţa aceste direcţii există în vederea suprimării şi închiderii,
alimitării individului şi nu în scopul dezvoltării, deschiderii şi cunoaşterii sale libere, aşa cum
se afirmă în mod pervers prin intermediul diverselor sloganuri false. Nu mi-am propus acum
să dezvoltăm această temă importantă de care, la urma urmelor, depinde însuşi
viitorul omenirii, îţi voi oferi însă, mai târziu, alte detalii care să te facă să înţelegi mult mai
profund sistemul complex de dominare a lumii. Pe moment, este suficient să-ţi spun
că „microbul" care face să se instaureze „boala" fatală în viaţa omului
este ignoranţaîntreţinută în mod subversiv de anumite grupări oculte, precum şi lipsa voinţei
individuale de a depăşi această „boală". Voi reveni însă, acum, la ceea ce îţi relatam cu
privire la întâlnirea cu părintele Arsenic Boca.

Foarte focalizat asupra relatării sale, Cezar şi-a schimbat poziţia pe scaun şi a
continuat imediat.

— Am făcut o paranteză la faptul că oamenii începuseră deja să răspândească

nişte zvonuri aberante. Adevărul a fost însă mult mai simplu. Nu-ţi voi reda convorbirea pe
care am avut-o atunci cu părintele; de altfel, ea a durat mai mult de trei ore. Colonelul,
aflând unele lucruri despre existenţa lui în viitor, şi-a abandonat treptat masca rigidităţii şi a
inflexibilităţii pe care o dobândise în timp, ca urmare a deformării profesionale. Am să-
ţi spun însă că Arsenic Boca făcea parte din acea categorie de oameni înţelepţi care, deşi
deţin un corp fizic pe Pământ, au conştiinţa deja stabilită în Ceruri. Acel om mi-a lăsat cu
adevărat o impresie foarte profundă şi puternică. Toate puterile şi forţele pe care le
aveam sau le văzusem la alţii, nu valorau nici cât o nucă în faţa acelei măreţii sclipitoare,
pure şi divine, care emana din fiinţa părintelui. Sfinţenia şi puterea lui de pătrundere în
mintea şi sufletul omului erau extraordinare şi aceaste nu numai că se producea instantaneu
atunci când te aflai în prezenţa lui, dar declanşau în propria ta fiinţă chiar un gen
debucurie şi aspiraţie care îţi determinau impulsul de a te oferi tu însuţi, în totalitate şi
deliberat, cunoaşterii acelui om. Era un sentiment inefabil, care avea legături directe cu cel
mai profund resort spiritual al fiinţei noastre, care este etern, pur şi indestructibil.

Metaforic vorbind, dacă asociezi calea până la acea sursă tainică din fiinţa
noastră cu săpatul unei fântâni, atunci poţi să ştii că apa rece, limpede şi minunată la
care vei ajunge este însăşi apa vieţii pe care o vei bea în eter nitate. Arsenic Boca avea
uimitoarea influenţă subtilă de a te face să intuieşti spontan prezenţa acelei ape din pro
funzimile fiinţei tale, cu mult înainte ca tu să ajungi la ea. în tine se năştea atunci, năvalnic şi
înălţător, un sentiment copleşitor de iubire şi devoţiune şi aceasta era verificarea cea mai
sigură a autenticităţii nivelului spiritual şi a haru lui divin la care ajunsese monahul. Datorită
faptului că eu însumi aveam capacitatea de a simţi şi a cunoaşte în limite destul de largi
oamenii cu care mă confruntam, mi-a fost destul de simplu să realizez nuanţele foarte fine
ale radiaţiei psihice extraordinare pe care o manifesta Arsenic. Cunoaşterea lui era
instantanee şi atât de profundă, încât ea provoca în cel din faţa lui, de cele mai multe ori,
adevărate trăiri catarctice, însă chiar şi aceste emoţii apăreau în conformitate cu
posibilităţile şi aspiraţia fiecăruia.
Senzaţia pe care am trăit-o acolo, după ce am intrat în chilia lui, a fost aceea a unui
sentiment de profunzime abisală a cunoaşterii, care nu era însă disociată de iubirea pură. Nu
vreau, totuşi, să intru în domeniul abstract al unor observaţii de natură metafizică; nu cred
că ţi-ar fi de prea mult folos în această fază şi nici nu ştiu dacă le-ai putea înţelege în
întregime. De obicei, timpul lor vine după ce au fost făcuţi deja câţiva paşi importanţi
în această direcţie. Majoritatea oamenilor este însă fixată în rutină zilnică şi în participarea la
activităţile mondene, încât astfel de idei - cum ar fi, de pildă, aceea a relaţiilor dintre
cunoaştere şi iubire - ajung să i se pară de-a dreptul aberante şi nebuneşti, în cel mai bun caz,
ai putea să te alegi cu unele comentarii şi observaţii ale celor din jur, care sunt făcute de pe
o poziţie aşa-zis „superioară", pentru a te determina să înţelegi că greşeşti. Aceşti
oameni, practic, mor de sete, ca să mă refer tot la exemplul dinainte, dar ei nu-şi dau
seama de aceasta. Părintele Arsenie era expresia vie, inefabilă, a unuia care a ajuns
sătrăiască cu adevărat în fericirea cea mai pură. După gradul de înţelegere şi receptivitate
individuală, cei care se aflau în preajma lui puteau să resimtă ei înşişi unele crâmpeie din
această fericire totală, aşa cum un diapazon vibrează singur atunci când se află lângă pianul
care scoate sunetul notei caracteristice diapazonului. Influenţa subtilă benefică,
răbdarea şi compasiunea pot transforma chiar şi sufletele cele mai înnegurate.

In ceea ce-1 privea pe colonelul Obadea, el a rezonat aproape de la început cu

influenţa tainică, subtilă, a părintelui. Cu o bunătate nesfârşită, Arsenie Boca 1-a sfătuit cum
să procedeze pentru a evita vremurile tulburi care vor urma. în ceea ce mă priveşte, după ce
am intrat în mica încăpere am observat că, mult timp după aceea, părintele nu mi-a aruncat
nici măcar o privire, ca şi cum n-aş fi existat acolo. Cam după o oră şi jumătate, timp în
care colonelul a ascultat stupefiat cuvintele sfântului, acesta s-a întors spre mine şi mi-a spus
că, în cazul meu nu este necesar să-mi spună ceva anume, deoarece eu am găsit deja
drumul spre lumină şi voi fi ajutat în continuare să-1 urmez fără şovăire. A indicat apoi cu
precizie modalităţile în care Obadea şi cu mine trebuie să conlucrăm pentru a avea succes în
acţiunile viitoare care aveau să fie foarte importante, prin revelarea anumitor dovezi care vor
ului întreaga lume şi care vor fi descoperite după aproape douăzeci de ani. Deşi mă
aflam în acele momente într-o stare de absorbţie interioară profundă, atunci când părintele a
făcut acea prezicere am fost scuturat de un fior puternic în întreg corpul, care a determinat în
mintea mea apariţia unor intuiţii şi corelaţii foarte complexe.

Aici Cezar se opri câteva clipe, gânditor. Eu devenisem puţin agitat şi încordat.
— Înseamnă că părintele Arsenie a vorbit şi despre mine, adică despre faptul că te
vei întâlni cu mine, că îmi vei povesti toate acestea şi că îmi vei propune să public o carte cu
aceste evenimente? 1-am întrebat eu pe Cezar.

El zâmbi uşor, dar a continuat să păstreze o atitudine concentrată.

— Ne-a indicat faptul că vom găsi modalităţi potrivite de a sădi mai întâi seminţele şi
apoi de a creşte şi dezvolta florile transformării spirituale ale acestui popor. Da, a precizat că
vor fi publicate informaţii care vor avea un rol important în acest proces, însă aspectele
secundare care au ţinut de realizarea acestui fapt, incluzând aici alegerea ta şi celelalte
elemente, ţin de planificarea pe care am făcut-o eu însumi şi modul în care am gândit
această acţiune.

— A spus ceva despre marea descoperire care va fi făcută şi unde anume? am

insistat eu.
 — Nu, nu a precizat nimic în acest sens; a spus că se va petrece în mod sigur în
ţara noastră şi că va avea un impact atât de mare, încât nu mai este nevoie să
ştim alte detalii. Dar a repetat de mai multe ori că va fi o luptă acerbă. Nu ştiu însă Ia ce s-a
referit.

Anticipând puţin, voi spune că prezicerea părintelui Arsenie Boca s-a adeverit cu
mare exactitate. Aşa după cum se va vedea mai departe, uluitoarea descoperire a fost
realizată în anul 2003, la şaptesprezece ani de la memorabila întâlnire din Mănăstirea Cernica.
Ea a zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale,
care sunt Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a impli
cat o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extraordinare, deoarece România a dorit să
prezinte această descoperire lumii întregi. Prin specificul ei, descoperirea ameninţă
însăşi influenţa politico-ideologică aVaticanului şi spulberă iremediabil atât
concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre istoria planetei noastre şi a
omenirii. Atunci când mi-a relatat despre discuţia cu Arsenie Boca, Cezar nu cunoştea nici el
natura descoperirii care avea să fie făcută, unde şi când va avea ea loc, deoarece
convorbirea noastră s-a desfăşurat pe la începutul anului 2002. Felul în care s-au precipitat
însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea
descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele implicate, să am o
viziune fascinantă şi de ansamblu a întregului angrenaj, uluitor de complex, care a condus la
momentul epocalei descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar, ca o primă „staţie" foarte
importantă pe calea transformării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât
mai remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.

Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră" la alte

realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formată din
reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii" pe
parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004). Deoarece am fost la
locul descoperirii, cunosc în ansamblu natura şi locaţiile acestei expediţii care a fost efectuată.
Ştiu că voi fi contactat de Cezar peste puţin timp şi voi afla toate amănuntele necesare,
însă problema publicării acestor informaţii rămâne totuşi foarte controversată. Iniţial, statul
român a vrut să anunţe această descoperire lumii întregi şi să o pună la dispoziţia
cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes
naţional, ci una de interes mondial. Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de
o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de intervenţia majoră a SUA.
Deliberările diplomatice, argumentele pro şi contra, precum şi promisiunile
sauameninţările au durat aproximativ două luni (august-sep-tembrie, 2003). în urma unui acord
ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte
lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei. Probabil că, printre altele, primirea în NATO
care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea parte din pachetul secret de
„compensaţii" pentru aceastăhotărâre, în acest context, plasarea unor baze
militare americane pe teritoriul României poate să devină o certitudine în următorii ani,
constituind o „pavăză" puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi. Aspectele sunt foarte
complicate şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în
raporturile bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai înalt
nivel diplomatic au început deja să apară.

Cu toate acestea, „mişcările de culise" ale SUA trebuie să se desfăşoare cu

mare precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din
partea celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul
Americii pentru România.

Secretul descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva,
„sarcina" asigurării lui fiind preluată în mare parte de americani. Voi descrie la timpul potrivit
aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris, filmat sau
fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii. A fost construit un hangar subteran imens,
pentru depozitarea şi manipulareaechipamentului tehnic precum şi a dovezilor. Este ca
o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit foarte inspirată. Totuşi, din
informaţiile pe care le deţin, România nu şi-a luat un angajament definitiv în ceea ce priveşte
menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii contractuali nu îmi sunt
deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite pentru anihilarea oricărei
tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt dezinformarea şi lipsa
oricăror dovezi materiale. Sarcina nu este uşoară, însă din câte ştiu, ea a fost realizată cu
succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri nu poate continua
mult timp de acum înainte. Vom analiza însă aceste aspecte după ce voi prezenta toate
elementele care au condus în mod gradat la efectuarea acestei descoperiri de excepţie pe
teritoriul României.
 — Ideea era de a nu face paşi greşiţi tocmai în acea perioadă, în care dictatorul
începuse să se simtă „încolţit", a continuat Cezar relatarea sa. Părintele Arsenic ne-
a explicat apoi că Ceauşescu îl vizitase de două ori, în mare taină şi cu toate precauţiile
necesare. Ultima dată venise acolo cu câteva luni în urmă. Voia să cunoască evoluţia puterii
sale în stat, deoarece apăruseră deja unele semnale îngrijorătoare de instabilitate a
sistemului politic, economic şi social, atât în ţară cât şi în alte teritorii ale blocului comunist.
Monahul i-a specificat atunci că, dacă va continua să conducă ţara prin aceleaşi metode
inumane ca şi până atunci, îşi va pierde brusc viaţa, într-un mod violent. Aflând aceasta,
Ceauşescu s-a enervat cumplit şi a făcut o adevărată criză de isterie, care însă nu 1-a
impresionat pe Arsenie Boca. L-a ameninţat pe părinte şi a plecat teribil de supărat şi furios.
Părintele ne-a dezvăluit că ştie de faptul că i se doreşte moartea şi că acţiunile mârşave
în acest sens au început imediat după întrevederea pe care a avut-o cu dictatorul. Ne-a
mărturisit, de asemenea, că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre împărăţia Tatălui
Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela
de a-1 otrăvi. Totuşi, e'l nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală
pe pământ va fi deja terminată.

Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche,
care provenea de la sfinţii creştini de la muntele Athos. „În ea, ne-a spus părintele Arsenie,
se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să
împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască. Voi trebuie să înfruntaţi cu înţelepciune această
ameninţare şi înţelepciunea vă va fi dată vouă, precum şi la mulţi alţii, pentru a răpune
Răul. Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în
magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea
va intra pe furiş chiar şi în sânul bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că
oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi
mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei."

Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus că această „lucrare diavolească"

nu este ceva care a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de sute şi chiar
de mii de ani în urmă, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se
apropie. Planul „lucrării diavoleşti" este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între
care minciuna, prefăcătoria, intriga şiomorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc
au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii
lumi. Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze
într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia
lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc
şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii
materialiste. Arsenic Boca a mai precizat că toate acestea se vor face întru voia lui Dumnezeu,
pentru că totul este ciclic şi trebuie să se întoarcă de acolo de unde a pornit.

Îl ascultam complet buimăcit pe Cezar, deoarece relatarea lui contravenea logicii

şi ar fi făcut pe orice om obişnuit să o primească cu circumspecţie, în ceea ce mă privea, chiar
dacă aveam o mare încredere în Cezar şi în probitatea sa, totuşi afirmaţiile sale îşi făceau loc
cu dificultate în mintea mea. în primul rând nu aveam nici o bază referenţială pentru a le
înţelege şi a le accepta, iar în al doilea rând credinţa mea nu era încă foarte puternică, aceea
la început am simţit impulsul de a considera prezicerile părintelui Arsenic ca fiind eronate şi
fantasmagorice.

Totuşi, undeva în profunzimile inimii mele licărea o lumină care îmi dădea speranţa
şi fiorul lăuntric înălţător al vremurilor care vor veni. în mod aparent întâmplător, după cele
aflate de la Cezar am avut ocazia să citesc câteva broşuri care tratau acelaşi subiect, dar care
erau scrise de autori diferiţi. Am fost nevoit să remarc cu o anumită tristeţe, în unele discuţii
tangenţiale pe seama acestuisubiect cu diferite personalităţi sau oameni din high-life-ul
bucureştean ori din elita intelectuală românească, faptul ca atitudinea acestora era mai ales
ironică sau, în cel mai bun caz, nepăsătoare. Evident, nu ne putem aştepta ca acele previziuni
să trezească imediat din „amorţeala" lor sufletească pe cei care sunt robiţi condiţiilor
exterioare de lux, confort, bogăţie, influenţă şi putere. Există totuşişansa ca măcar o parte
din aceştia să-şi pună anumite întrebări cu privire la viaţa pe care o duc şi la natura
acţiunilor pe care ei le săvârşesc în lume. Cu alte cuvinte, exista totuşi o şansă ca ei să
devină mai maturi şi mai responsabili, deoarece este ştiut faptul că transformarea
condiţiilor de existenţă a unei naţiuni implică în primul rând transformarea conştiinţei
individuale a membrilor care o formează. Aceasta se realizează mai ales prin viziunea şi
perceperea vieţii de pe poziţii superioare, care sunt determinate de cu totul alte principii şi
idealuri decât cele impure, josnice şi grosiere.

Cele mai importante modalităţi de a realiza o rapidă transformare de stare a

conştiinţei, chiar la nivel naţional şi mondial, suntiubirea şi altruismul în forma lor pură şi
nedisimulată. Pentru cei sensibili, care au inima curată şi intenţii generoase, această
observaţie simplă poate să însemne un argument de bun simţ, care implicit susţine şi
confirmă credinţa pe care ei o poartă în suflet. Dar pentru cei orgolioşi, materialişti şi egoişti, o
astfel de idee poate să constituie cel mult o glumă, dacă nu un semn de „neadaptare la
realităţile actuale" a celor care o susţin, în primul rând, a iubi în mod sincer şi a-i ajuta pe
ceilalţi semeni atunci când trebuie, fără a pretinde nimic în schimb, contravine ideilor
despre viaţă şi despre felul în care acei oameni s-au obişnuit să trăiască; practic vorbind,
Dumnezeu şi lucrurile sfinte nu ocupă nici un loc în viaţa lor. în al doilea rând, problemele de
cult, religiile, biserica şi, în general vorbind, aspectele spirituale, sunt privite de marea lor
majoritate ca un fel de „umplutură", un gen de factor necesar pentru echilibrarea societăţii.

În timp ce eu încă mai reflectam la aceste aspecte, Cezar a reînceput să

vorbească:

— Părintele Arsenie a punctat în mod concis principalele probleme care vor interveni
în viitorul apropiat al României, dar ne-a sfătuit să nu renunţăm la drumul pe care 1-am
început, indiferent de greutăţile pe care le vom întâmpina. Ceea ce m-a frapat atunci era faptul
că el vorbea mereu la plural despre ceea ce trebuie să făptuiesc eu împreună cu Obadea,
considerând aceasta ca un lucru firesc. Viitorul avea să confirme cu prisosinţă că a
avut perfectă dreptate. La sfârşitul întâlnirii a încheiat brusc, privindu-1 ţintă pe colonel: „Mă
bucur că ai avut credinţă în inimă şi mi-ai urmat chemarea din vis. Mergeţi acum cu
Dumnezeu şi slava Lui să fie cu voi!".

După ce am plecat de acolo, colonelul Obadea mi-a explicat că în urmă cu o

săptămână avusese un vis foarte ciudat, în care părintele Arsenic îi apăruse înconjurat de o
lumină orbitoare şi îl chemase în mod ferm, împreună cu mine, la Mănăstirea Cernica. Din
acel moment am simţit un impuls şi o credinţă aparte în inimă, precum şi o stare( de fericire
delicată care nu a mai dispărut. Ceea ce aff[ urmat în antrenamentele secrete de la baza
din B... nu a făcut decât să mă pregătească cât mai bine pentru evenimentele care aveau
să intervină în viaţa mea în următorii cincisprezece ani. Cezar şi-a întrerupt atunci
relatarea deoarece a primit un telefon important, fiind chemat de urgenţă într-un anumit
loc. M-am despărţit de el cu sentimentul că am pătruns pe un tărâm neexplorat, plin de mistere
şi foarte important în contextul evenimentelor viitoare. Asimilam oarecum „din mers"
multitudinea de informaţii cu care mă confruntam şi, în măsura în care îmi permitea propriul
meu nivel de înţelegere, formulam diferite concluzii. Dacă ceva nu îmi era clar, scriam
pe hârtie problema respectivă şi o rediscutam la întâlnirea următoare.
 Trecuseră mai multe luni de la ultima întrevedere, timp în care mi-am eşalonat
ideile principale şi am început chiar să alcătuiesc un plan al lucrării despre
acele evenimente. Citisem mai multe cărţi cu subiect ezoteric şi spiritual, urmărind să păstrez
totuşi o poziţie echilibrată în aprecierea diverselor idei care erau prezentate,
îmi structuram astfel, în mod gradat şi temeinic, baza de date şi aspecte iniţiatice care, prin
misterul şi ineditul lor, con stituiau o mină de bogăţii inestimabile pentru toţi cei care erau
interesaţi să le afle.

Până în luna iunie a anului 2003 m-am mai întâlnit cu Cezar de două ori. Conţinutul
acelor relatări semnifică de departe cea mai cutremurătoare dovadă a necesităţii de a scrie
această carte. De altfel, consider că acelea au fost cele mai palpitante „runde" de
convorbiri, în care Cezar mi-a revelat adevăruri uluitoare despre modalităţile oculte de
dominare a lumii. Totodată am putut să înţeleg într-un mod mult mai profund nuanţele subtile
ale binelui şi ale răului în lume, pe care până atunci le ignoram aproape cu desăvârşire. Toate
implicaţiile faptice, morale şi psihologice pe care le voi prezenta în continuare au fost relatate
cu răbdare şi perseverenţă de Cezar, chiar şi atunci când solicitam lămuriri suplimentare,
deoarece el considera că aceste aspecte reprezintă însuşi simbolul şi chintesenţa mesajului
pe care doreşte să-1 facă ştiut tuturor oamenilor. La rândul meu, am considerat că în
conjunctura prezentă, atât la nivel naţional cât şi la nivel mondial, prezentarea în detaliu a
unora dintre planurile şi acţiunile temutei Organizaţii oculte constituie aproape o datorie
morală şi un impuls firesc la acţiune.

În opinia mea, oamenii trebuie să cunoasă şi să fie avertizaţi de pericolul imens

pe care-1 reprezintă Organizaţia, pericol care se întinde pretutindeni în lume, ca o plagă. Ei
trebuie să cunoască metodele specifice de acţiune ale Organizaţiei, cum se concretizează
acestea în viaţa de zi cu zi şi felul în care se pot contracara în faşă aceste maşinaţii, intrigi
şi tertipuri care sufocă aproape orice tendinţă către libertate. Deoarece oamenii
sunt structuraţi în mod diferit, ei simt, gândesc şi acţionează în mod diferit. Tocmai de aceea,
informaţiile pe care le voi prezenta în continuare fie îi vor face circumspecţi, neîncrezători,
ironici sau nepăsători, fie îi vor zgudui în adân cul fiinţei lor şi îi vor determina să înţeleagă
dedesubturile acţiunilor celui mai teribil flagel care a ameninţat vreodată omenirea, adică
oculta Organizaţie care este, de fapt, francmasoneria. Ca o boală grea , ea macină trupul uma
nităţii, ameninţând să-1 biruie în totalitate.
 Masoneria mondială foloseşte ca un vârf de lance metoda „curentului de opinie" pe
care îl îndreaptă în orice direcţie doreşte, atunci când interesele ei sunt ameninţate. Aceeaşi
„armă", însă, poate şi trebuie să fie întoarsă şi folosită chiar împotriva atacatorului. Atunci
când are loc înţelegerea corectă şi profundă a unor realităţi care doar în aparenţă îmbracă
o haină frumoasă, libertatea îngândire şi acţiune a oamenilor devine o adevărată sursă
de fericire pentru aceştia. De fapt, libertatea în gândire şi acţiune reprezintă cel mai teribil
şi ameninţător aspect pentru francmasonerie, pentru că această libertate permite oamenilor să
devină lucizi atât în ceea ce priveşte condiţia lor existenţială cât şi în ceea ce priveşte modul
sau sistemul în care este structurată societatea contemporană.Libertatea în gândire şi
acţiune a oamenilor ar duce inevitabil la demascarea şi prăbuşirea imensului
eşafodaj malefic de planuri, intrigi şi idei care a fost construit cu atâta trudă de masonerie
timp de generaţii întregi. Această necesară „trezire" a omenirii faţă de realitatea în care
se află se corelează cu marea transformare şi trecere a întregii planete către o nouă eră,
aceea a adevărului şi cunoaşterii spirituale.

PRIMA CONFRUNTARE: RĂUL DIN ADÂNCURI

CAPITOLUL 3

Anii care au urmat pană la revoluţia din 1989 au fost ani de intense pregătiri şi teste
pentru Cezar. Ele s-au desfăşurat într-un regim de lucru special, impus de colonelul
Obadea. Pe lângă diferite experimente, programul includea şi educarea, informarea
şiverificarea băiatului în noţiunile de economie, politică şi sociologie modernă.
De asemenea, colonelul începuse să-i acorde o anumită libertate şi chiar o anumită
influenţă în cadrul bazei, repartizându-i unele sarcini care, la început, au fost relativ simple.

— În sufletul său, colonelul era sincer şi integru, îmi relata Cezar. El chiar dorea
binele ţării şi al poporului român şi de aceea urmărea să creeze anumite „breşe" în sistemul
comunist care aproape ajunsese să sugrume viaţa oamenilor. Ca şi mine, Obadea fusese
puternic impresionat de întâlnirea cu părintele Arsenic şi luase hotărârea fermă de a acţiona
întocmai după cum fusese sfătuit demonah. Prin 1988 colonelul îmi expusese deja structura
şi obiectivele întregului departament, precum şi ideile de acţiune secretă pe care le avea
pentru a pregăti căderea lui Ceauşescu de la putere. Deşi nu era singurul care planifica
schimbarea de regim în acele vremuri, colonelul Obadea a preferat să contribuie şi să
acţioneze în această direcţie doar prin intermediul departamentului său. Curând am
realizat care era justificarea acestui fapt: prac tic, colonelul era înconjurat numai de „ameninţări
umane" potenţiale, deoarece fiecare persoană, de la cel mai mic subordonat şi până la şefii
de cabinet sau chiar miniştrii înşişi, era pasibilă de trădare sau de scurgere de informaţii.
Existau, desigur, şi oameni în care se putea avea o relativă încredere, iar Obadea avea o intuiţie
aproape ire proşabilă în ceea ce priveşte persoanele cu care colabora. Era sprijinit de acestea,
avea consilieri, oameni de legă tură, influenţă şi autoritate, însă el menţinea relaţiile sale cu cei
din anturaj doar la un nivel pe care 1-aş putea numi „angrenare periferică", nepermiţând accesul lor
la fondul problemei, la inima acţiunii pe care o planifica.

Dorind să fie cât mai eficient, colonelul Obadea a realizat faptul că nu putea susţine
singur, din centru, planul său complex. De altfel, el nu avea nici timpul fizic pentru aceasta,
deoarece conducerea departamentului implica o muncă asiduă. Avea deci nevoie de cineva
în care să aibă deplină încredere, care să nu fie coruptibil, dar care în acelaşi timp să fie devotat
unei cauze nobile şi totodată detaşat de jocul culiselor. Ideea formării unui astfel de colaborator
îi venise cu câţiva ani în urmă, atunci când a observat că majoritatea celor care se perindau
prin bază erau copii. Obadea a considerat, după observaţii îndelungate, că eu
corespundeam cerinţelor şi intenţiilor sale, astfel că în acea perioadă de dinaintea Revoluţiei el a
intensificat foarte-mult pregătirea mea.

Aş putea chiar spune că relaţia dintre noi depăşea graniţele obişnuite ale tandemului
şef-subordonat, pentru că implica nivele mai sensibile ale sufletului. Ea evoluase, de fapt, într-o
relaţie de sinceră prietenie, de încredere şi de respect reciproc, deoarece la modul general între
noi nu existau disensiuni de concepte, idei sau ţeluri de realizat. Totuşi, era necesară o mare
precauţie din parteanoastră, deoarece în acele vremuri de instabilitate, teroare şi corupţie,
surprizele puteau veni de acolo de unde te aşteptai mai puţin.

La nivelul Securităţii Statului, tendinţa era aceea de asimilare a Departamentului

Zero în cadrul celorlalte Direcţii şi Secţiuni căci, deşi era parte structurală din acel aparat, DZ
avea totuşi autonomie proprie, iar acest fapt deranja anumite persoane, orgolii şi
interese. Colonelul Obadea ştia însă prea bine că, dacă s-ar fi realizat „dizolvarea" DZ
printre celelalte structuri ale Securităţii, aceasta ar fi însemnat în mod automat politizarea
departamentului pe care îl conducea. El intuia faptul că aceea ar fi fost calea cea mai sigură
către diminuarea eficienţei departamenului în acţiunile pe care le desfăşura, în plus,
conducerea lui ar fi fost influenţată din exterior de anumiţi factori politici, iar corupţia 1-ar fi
măcinat repede chiar de la baza sa.

Importanţa Departamentului Zero devenise enormă, mai ales datorită unor serii de
descoperiri uluitoare care avuseseră loc în ultimii ani în diferite zone ale ţării, despre care
acum nu îţi pot vorbi decât în termeni generali. Pe lângă studiile parapsihologice pe subiecţii dotaţi
şi rolul de „pepinieră" pentru fiinţele umane cu înzestrări paranormale de pe teritoriul României,
DZ preluase deasemenea investigaţiile şi intervenţiile ultra-secrete în cazurile de mare
importanţă strategică şi ştiinţifică. Pentru aceasta a fost creată o uriaşă bază de date
specifice, precum şi un grup de intervenţie paramilitară care avea în dotare echipament tehnic
deosebit. Atunci când apărea un caz de „cod roşu" era dată alarma iar acţiunea de intervenţie
se desfăşura extrem de repede şi precis, după nişte etape foarte bine stabilite care aveau ca
scop deplasarea la locul respectiv, securizarea zonei, contactul cu specificul descoperirii, analiza
ştiinţifică preliminară şi închiderea zonei. Intervenţiile de „cod roşu", care dintr-un anumit punct de
vedere sunt cele mai spectaculoase -şi aici mă refer în special la modul în care ele
se desfăşoară -, au loc numai după anumite verificări prealabile, pentru a se evita deplasarea
corpului dal departamentului în cazurile mai puţin importante. Acţiunile de „cod roşu"
constituie mari secrete de stat şitocmai de aceea sunt stabilite anumite proceduri standard cu
privire la modul de implicare a celor care fac parte din grupa specială de intervenţie.

De-a lungul timpului au existat diverse atacuri ale unor personalităţi politice şi chiar
denunţuri false în ceea ce priveşte activitatea departamentului, care au fost aduse la
cunoştinţa lui Ceauşescu, însă astfel de cazuri nu au făcut altceva decât să evidenţieze şi
mai bine rolul pe care 1-au avut măsurile iniţiale excelente de secretizare a informaţiilor de vârf,
care nu puteau fi cunoscute decât de Obadea şi de dictator (tangenţial, acestea erau aduse
şi la cunoştinţa Şefului Securităţii). De aceea, tentativele de răsturnare a lui Obadea de la
conducerea DZ, care reclamau incompetenţa lui, au eşuat rând pe rând deoarece
ele apăreau ca fiind false chiar de la început. „Amatorii" nu puteau construi un scenariu
tactic viabil, din simplul motiv că scurgerile de informaţii aproape că nu existau şi, prin
urmare, ei erau nevoiţi să inventeze şi să mintă. Totuşi, tracasat din mai multe părţi (cele
mai veninoase intrigi proveneau chiar de la Şeful Securităţii de atunci) şi aflat într-o poziţie tot
mai delicată datorită informaţiilor alarmante de zguduire a blocului comunist în
Europa, Ceauşescu ar fi putut să ia o decizie neinspirată. De aceea, colonelul a avut grijă să-i
prezinte descoperirile şi elementele cele mai importante şi secrete într-o lumină foarte
clară, sinceră şi directă, care 1-a determinat pe Şeful Statului să-i acorde în continuare mână
liberă de acţiune.

Odată rezolvată problema încrederii din partea lui Ceauşescu, Obadea se putea
focaliza asupra pregătirii cu mare atenţie a perioadei de tranziţie care avea să urmeze după
schimbarea de regim în conducerea ţării, deoarece el ştia deja că nu era decât o chestiune
de timp până când aceasta avea să se petreacă, începând cu vara anului 1989, activitatea
colonelului Obadea a devenit febrilă şi foarte complexă; eu însumi 1-am putut vedea doar de
puţine ori până la sfârşitul anului. Deşi nu aveam acces la informaţiile din exterior, intuiţia îmi
spunea totuşi că se pregăteşte ceva foarte important la nivel naţional. Dar acestea
sunt aspecte pe care tu le cunoşti deja foarte bine şi nu mai are rost să intru acum în detalii.
Mă voi axa, deci, mai ales pe descrierea modalităţilor principale de acţiune ale departamentului.

Atunci când este făcută o descoperire foarte importantă, recepţia informaţiei are loc
foarte rapid, deoarece instituţiile care sunt primele contactate în astfel de cazuri sun Poliţia şi
Serviciul Român de Informaţii (SRI). Datorită unui protocol foarte strict, care delimitează
clar natura descoperirilor şi importanţa acestora, DZ este imediat contactat iar echipele noastre
se deplasează în zona respectivă. Există o etapizare foarte precisă a acţiunilor care trebuie
realizate în astfel de cazuri, începând cu anul 1988, am făcut şi eu parte din echipa principală
de intervenţie, deplasându-mă cu aceasta în locaţiile secrete în care eram chemaţi.
Includerea mea în această echipă a fost rezultatul unui ordin emis direct de colonelul
Obadea, rolul meu fiind acela de evaluare a gradului de risc în cazul descoperirilor
importante care erau făcute şi de propunere a modalităţii specifice de
procedură pentru investigarea acestora în condiţii de deplină siguranţă. Din echipa principală
mai făcea parte un căpitan de securitate, care era conducătorul ei şi care trebuia să ia pe loc
deciziile necesare după ce eu îi prezentam concluziile mele. Dacă situaţia era foarte
neobişnuită, el era cel care raporta imediat situaţia colonelului Obadea, aşteptând hotărârea
acestuia. Echipa noastră mai includea încă trei militari din trupele de elită, foarte bine pregătiţi,
care constituiau „avangarda" atunci când începeau investigaţiile.
 O a doua echipă era formată din patru membri, care erau oameni de ştiinţă şi
cercetători, însă numărul lor putea să varieze în funcţie de domeniul descoperirii
respective. Ei erau cei care pătrundeau ulterior în perimetrul zonei care delimita
descoperirea şi efectuau o primă analiză ştiinţifică, de ansamblu, a elementelor pe care le
găseau acolo.

A treia şi ultima echipă era formată din douăzeci de militari care aveau rolul de a
asigura securitatea zonei, împrejmuirea ei, paza obiectivului şi logistica necesară, în funcţie
de importanţa descoperirii era anunţat şi colonelul Obadea, care sosea acolo în cel mai scurt
timp.

Uneori, însă, puteau să apară factori neprevăzuţi. De pildă, prin 1981, când sistemul
de intervenţie pe echipe nu exista încă şi protocoalele de colaborare erau nesigure, DZ a
fost solicitat să intervină într-o zonă muntoasă, în apropiere de întorsura Buzăului, la
curbura lanţului de munţi carpatici. Zona era foarte retrasă şi aproape nelocuită. Doi fraţi
alpinişti se antrenau escaladând o stâncă înaltă şi relativ izolată de masivul muntos.
Pereţii ei erau foarte abrupţi, formând în partea de sus chiar o plombă, ceea ce a constituit
o adevărată provocare pentru cei doi alpinişti. Unul dintre fraţi a urcat pană pe la trei sferturi
din înălţimea stâncii, unde a observat nişte semne bizare săpate în piatră şi aproape complet
erodate de trecerea timpului. Când a ajuns sus, pe platforma îngustă a stâncii, s-a aplecat şi
a ridicat un obiect ciudat de culoare galbenă, care semăna cu un lanţ, dar în clipa următoare
a dispărut brusc sub privirea înmărmurită a fratelui său care se afla pe sol, la baza stâncii. A
fost alertată Miliţia locală şi au fost anunţaţi părinţii, la Brăila. Iniţial, autorităţile -1-au bănuit
pe cel care i-a chemat că le ascunde adevărul. Chiar 1-au ameninţat, crezând că-şi bate joc
de ei. însă tatăl, fost alpinist, a escaladat şi el stânca, a ridicat obiectul respectiv şi a
dispărut instantaneu în faţa a mai mult de zece martori.

Cazul a luat o turnură periculoasă; au sosit imediat la faţa locului mai mulţi ofiţeri
de Securitate de la Bucureşti, care au anunţat DZ în aceeaşi seară. Zona a fost izolată de
către o echipă militară pe o rază de o sută de metri în jurul stâncii. Reprezentanţii unei alte
Direcţii din Securitate s-au ocupat în următoarele zile cu dezinformarea sătenilor şi
liniştirea martorilor oculari. Cunosc toate aceste detalii din dosarul ultrasecret
al evenimentului respectiv, pe care 1-am studiat ulterior, după Revoluţie. Acum douăzeci
de ani încă nu aveam acces la astfel de operaţiuni, fiind doar un copil care venise la
baza din B... de puţin timp. Se pare totuşi că unele aspecte au mai „transpirat" prin presă
la mulţi ani după aceea, probabil datorită faptului că în acel loc au venit atunci câteva
personalităţi politice şi din domenul ştiinţei. Situaţiile de acest gen, care nu pot fi
blocate informaţional în mod complet de la început, sunt înregistrate cu un cod special şi sunt
numite „evenimente de tip K". Ele reprezintă de obicei situaţii limită, care nu pot fi prevăzute
în totalitate sau care dau naştere la diverse alte complicaţii.

În zilele următoare au survolat cu elicopterul stânca respectivă; „obiectul" era, de

fapt, un gen de pârghie ancorată în piatra stâncii, fără a se putea stabili însă cine, cum şi de
ce a realizat aceasta. Scrierea de pe peretele stâncii a rămas complet necunoscută, chiar
dacă au fost trimise numeroase fotografii cu semnele respective, pentru a fi studiate la cele
mai prestigioase instituţii de profil din lume. Deşi existau anumite similitudini de
formă, nimeni nu a putut totuşi să găsească o corespondenţă clară cu vreuna dintre scrierile din
antichitate. Am avut acces la toate fotografiile care au fost făcute din diverse unghiuri şi am
putut să mă conving personal de caracterul foarte straniu al acelor semne. Păreau foarte
vechi, dar încă se mai observau, fiind în mare parte acoperite de muşchi destâncă. Fiind pe
atunci oarecum lipsiţi de experienţă şi presaţi de panica creată, cei responsabili au decis să
dinamiteze stânca, însă ulterior s-a aflat că acela a fost un ordin dat de puterea de la
Bucureşti, în prezent, la douăzeci de ani de la dramaticul incident, locul este complet curăţat.
Cei doi bărbaţi dispăruţi nu au mai revenit nicio dată. Foarte interesant a fost faptul că, după ce
au aruncat stânca în aer, în locul ei a continuat să rămână un contur străveziu de culoare
verde deschis, ca un abur uşor. După câteva zile, însă, a dispărut şi el.

Acesta este doar un exemplu din multitudinea de Evenimente K din arhiva DZ;
importanţa lor este majoră iar informaţiile pe care le conţin sunt foarte secrete. Există de
asemenea multe alte situaţii care se încadrează în aceeaşi categorie „K", apărute mai ales
după anul 1992.

Cezar mi-a relatat apoi încă două cazuri uluitoare dar m-a rugat să nu le menţionez
în carte, deoarece ele au legătură cu resursele din solul ţării, fiind considerate mari secrete de
stat.
 „Saltul" după Revoluţie

— În mod paradoxal, zbuciumul Revoluţiei nu s-a făcut simţit aproape deloc în

activitatea Departamentului Zero, a continuat Cezar să relateze evenimentele principale din
acea perioadă a vieţii lui. Două ar putea constitui cauzele acelei situaţii: pe de o parte, izolarea
aproape perfectă şi autonomia pe care colonelul Obadea a asigurat-o departamentului,
urmare directă a măsurilor excepţionalede menţinere a secretului la vârf; pe de altă parte,
iminenţa prăbuşirii lui Ceauşescu de la puterea în stat era de mult cunoscută în cadrul
departamentului, chiar dacă ea nu era exprimată în mod direct. Nu este însă cazul să
discutăm acum şi aici despre aspectele oculte al Revoluţiei din 1989 în România. Mă voi
referi doar la ceea ce a adus nou pentru mine deceniul în care tocmai intrasem
dupăRevoluţie.

În primăvara lui 1990, la câteva luni după schimbarea puterii, am fost mutat pentru
prima dată de la baza din B... la baza din Valea Ursului, care era situată în zona munţilor
G... din apropierea masivului Retezat. Spre deosebire de baza în care trăisem zece ani,
aceasta se extindea cu două nivele sub pământ. Dotarea tehnică era ireproşabilă iar
personalul foarte bine instruit. Spre sfârşitul anului colonelul mi-a adus la cunoştinţă
faptul că, datorită unor motive independente de voinţa sa, doctorul Xien a părăsit România.
Aceasta a fost o veste care, într-un anume fel, m-a întristat. Doctorul Xien mă ghidase într-un
mod foarte eficient printre meandrele complicateale cunoaşterii unor realităţi despre care
ceilalţi oameni nici măcar nu bănuiesc că există. Modalităţile sale de acţiune erau ciudate şi
diferite, însă mai mereu ele se desfăşurau în tăcere. Mi-a fost un ghid spiritual
foarte competent şi un ajutor nepreţuit în multe situaţii dificile; de altfel, el însuşi era o fiinţă
foarte specială şi ocultată, despre care nici măcar autorităţile române, care
îl supravegheau tot timpul îndeaproape, nu cunoşteau prea multe.

Plecarea neaşteptată şi aparent inexplicabilă a doctorului Xien a oferit şansa unei

schimbări notabile în existenţa mea. Aveam douăzeci şi unu de ani şi o experienţă vastă în
ceea ce privea activitatea departamentului, la care se adăugau anumite capacităţi psihice
personale, datorită cărora rezolvasem multe situaţii delicate sau chiar periculoase. Având în
vedere aceste aspecte şi urmând totodatăsfaturile pe care i le dăduse părintele Arsenie cu
aproape cinci ani în urmă, colonelul Obadea mi-a oferit mie conducerea tehnică a
Departamentului Zero. Ştiam că aceasta era o idee mai veche a colonelului, astfel încât
am acceptat imediat.
 Noua funcţie era foarte puternică şi autoritară. Şeful meu unic şi direct era colonelul
Obadea, iar deasupra lui era doar Ceauşescu şi, într-o anumită măsură, Şeful Securităţii
din România. Probabil că au fost necesare multe mişcări de culise din partea colonelului
pentru ca eu să fiu persoana care să ocupe acel post. Eforturile sale au fost de asemenea
salutare şi în ceea ce priveşte finanţarea în continuare a departamentului, deoarece acesta
era în multe privinţe ca un fel de „fantomă" printre celelalte secţiuni din Securitate. Nu
existau arhive externe, dosare, informaţii, nu exista nimic în exterior care să ateste „viaţa"
departamentului; totul era centralizat la baza din Valea Ursului, unde nimeni nu avea acces,
dacă nu făcea parte din personalul bazei. De aceea, aproape nimeni nuştia despre existenţa
ei, cu atât mai puţin despre zona în care era plasată.

Numirea mea ca director tehnic al DZ a implicat necesitatea unor deplasări

frecvente pe care trebuia să le efectuez în diferite zone ale ţării, pe lângă participarea
la „evenimentele de tip K". Aveam mereu la dispoziţie o limuzină pentru transport, două
gărzi de corp şi chiar, prin solicitare directă, elicopterul care era
proprietatea departamentului.

În 1992 au fost clarificate raporturile dintre Departamentul Zero şi Preşedinţie.

După moartea lui Ceauşescu aproape nimeni nu mai ştia de existenţa departamentului, astfel
încât Şeful Statului a ordonat imediat subordonarea totală şi politizarea DZ, într-o
dorinţănemărturisită dar evidentă de realizare a unui control centralizat a tuturor structurilor
din Serviciul Român de Informaţii. L-am însoţit pe colonelul Obadea la întâlnirea secretă cu
Preşedintele, întâlnire care a durat mai mult de patru ore. Şeful Statului dorea chiar să
modifice structura departamentului şi să unifice mai multe secţiuni, rămase moştenire din
timpul dictaturii, cu cea a DZ. După ce am prezentat însă câteva dintre realităţile şocante care
au fost descoperite, precum şi implicaţiile lor enorme în stabilitatea politico-economică a ţării,
buimăceala Preşedintelui a făcut loc unui acord asemănător cu cel vechi, anterior Revoluţiei.
S-a cerut însă şi informarea Şefului SRI-ului. Discuţia cu acesta a avut loc o lună mai târziu şi
nu a creat nici un fel de probleme. Dimpotrivă, a adus chiar unele îmbunătăţiri pe linie
administrativă şi de procedură specială.

Una dintre propuneri a fost aceea de înfiinţare a unei secţiuni care să aibă o
funcţie de „tampon" între Securitate şi Departamentul Zero. în fapt, această secţiune are şi în
prezent funcţia de „colectare" şi „triere" a informaţiilor specifice, care se încadrează în
domeniul secret de evenimente şi descoperiri stranii, întrucât nu toate aceste informaţii şi
evenimente constituiau obiectul acti vităţii DZ, ele erau repartizate celorlalte Direcţii din
SRL Secţia „tampon" a primit denumirea de Comisia de Analiză a Evenimentelor
Stranii, având angajaţi din ambele părţi, adică atât de la nivelul secţiilor SRI, cât şi din DZ.
S-a stabilit însă ca Şeful acestei Comisii să fie un membru al departamentului nostru, datorită
experienţei în domeniu. Am primit tot eu şi această funcţie, ca o extindere a aceleia de la
nivelul Departamentului Zero. Şeful SRI-ului a obiectat un timp, invocând vârsta mea care
era mult sub standardele stabilite în mod oficial. Pe bună dreptate, el afirma că era de
neconceput ca o persoană atât de tânără să conducă în mod eficient acţiuni de
asemenea anvergură, însă colonelul Obadea a liniştit până la urmă spiritele, asumându-şi
întreaga responsabilitate.

Datorită statutului cu totul special pe care deja îl deţineam, gradul de libertate

în acţiune trebuia să fie maxim. Această condiţie depăşea chiar şi imunitatea parlamentară,
deoarece se lega în mod direct de marile secrete de stat. Deoarece funcţiile mele nu erau
politizate, forma de acces liber absolut era reprezentată de un tip de legitimaţie specială,
semnată personal de Preşedinte şi purtând indicativul DZ/A - O [...], în funcţie de
numărul celor cărora li se eliberează. Aceştia sunt extrem de puţini si fac parte din organismele
cele mai secrete ale SRI şi ale Armatei.

În perioada 1992-1993 am parcurs toate dosarele departamentului, pentru a mă

familiariza cu situaţia la zi. Am studiat cazurile cele mai secrete şi am fost în locuri foarte
ascunse şi uimitoare prin cele ce conţineau. Toate acestea fac însă obiectul unui domeniu
secret care nu poate fi dezvăluit deocamdată. Am stabilit cartierul general la baza din Valea
Ursului şi am pregătit, în paralel, o a doua echipă specială de intervenţie pentru
cazurile mai puţin importante. Până în anul 2001 am reuşit să consolidăm relaţiile de
„parteneriat" cu SRI-ul şi am oferit informaţii esenţiale Consiliului Suprem de Apărare
a Ţării (CSAT). Colonelul Obadea avea deplină încredere în mine şi chiar dacă se apropia
vertiginos de vârsta pensionării, era totuşi foarte mulţumit de modul în care se desfăşura
activitatea departamentului. Fusese avansat la gradul de general-SRI şi putea spune că multe
dintre planurile sale deveniseră realitate.

Cam acesta este tabloul de ansamblu al situaţiei departamentului în prezent,

schiţat în linii mari. Anul 2002 a marcat un punct important în ceea ce priveşte implicarea
mea într-un cadru special care se referă la anumite aspecte de mare importanţă cu profunde
implicaţii atât la nivel naţional, cât şi la nivel mondial. Dar despre ele îţi voi vorbi în viitoarea
întâlnire, pentru că este foarte important să ne focalizăm atenţia cât mai bine asupra acelui
subiect fundamental al discuţiei noastre pe care urmăresc în mod special să ţi-1 prezint. Vei
înţelege astfel că realitatea care ne înconjoară este proiectată într-o cu totul altă lumină
decât sunt obişnuiţi oamenii să operceapă.

Am respirat adânc, ca la ieşirea dintr-o transă îndelungată. Nu bănuiam

care avea să fie natura destăinuirii viitoare, dar intuiam că ajunsesem la „nodul"
problemei, la punctul-focar al situaţiei actuale. Cezar îmi mărturisise că acela reprezenta, de
fapt, motivul principal pentru care el dorea să fac publice aceste relatări. Aveam să mă mai
întâlnesc cu el doar de două ori, timp în care mi-a expus în mod amănunţit evenimente care
pot fi considerate cruciale pentru destinul ţării. Ultima întrevedere a avut loc în luna iunie,
2003 şi atunci am aflat cu stupoare felul în care s-a ajuns la cunoaşterea locaţiei secrete
din munţii Bucegi unde a fost făcută, două lunimai târziu, marea descoperire. Chiar dacă
evenimentele s-au precipitat atunci, totuşi Cezar mi-a oferit nesperata şansă de a fi în acel
loc şi de a vedea eu însumi structura secretă din munte şi elementele sale
caracteristice. Aceasta a necesitat o intervenţie cu totul specială din partea lui şi mai ales
din partea generalului Obadea, într-un moment în care lucrurile păreau să scape de sub
control. Decizia de a mă chema acolo, aproape imediat după efectuarea descoperirii, a fost
foarte inspirată deoarece la câteva zile după aceea situaţia s-a complicat extraordinar de mult
datorită presiunilor diplomatice americana care au solicitat intens prezenţa lor imediată în
acel loc cuechipe ultradotate şi cu o formidabilă tehnologie. Din acel moment, nimeni care nu
era autorizat de la nivelul preşedenţiei nu a mai putut pătrunde dincolo de barajele de
securitate care erau asigurate atât de militarii români, cât şi de cei americani. De aceea, mă
consider foarte norocos şi într-un anumit fel chiar privilegiat, că am avut ocazia să văd
ceea ce multora, poate, li se va părea aproape incredibil, în cele câteva ore cât a durat
prezenţa mea în perimetrul central al descoperirii, Cezar mi-a relatat succint aspectele
(unele dintre ele dramatice) legate de modalitatea efectivă în care a fost
făcută descoperirea; mi-a punctat pe scurt implicaţiile pe care ea le-a declanşat imediat după
aceea, precum şi evenimentele principale ale intervenţiei SUA în această problemă, în luna
septembrie a aceluiaşi an (2003) am primit veşti noi de la el, prin intermediul unui curier special
care de altfel fusese şi intermediarul pentru aranjarea întâlnirilor noastre din ultimii ani. De
data aceea, însă, curierul mi-a facilitat o convorbire telefonică cu Cezar, utilizând un aparat
special protejat şi o linie particulară. Cezar mi-a vorbit atunci despre unele aspecte
particulare ale „negocierilor" româno-americane pe care le aflase decurând şi de faptul că
urma să plece peste câteva zile într-o „mare expediţie", oferindu-mi de asemenea câteva
date generale cu privire la aceasta. Nu ştia cât va dura acea călătorie dar mi-a promis că, la
întoarcere, mă va contac ta pentru a-mi oferi toate detaliile ei. După o scurtă ezitare mi-a
sugerat că aveam, totuşi, destule informaţii pentru a scrie şi a publica o carte cu aceste
elemente. Ca şi mine,considera că oamenii au dreptul să ştie care este situaţia reală şi să
hotărască singuri asupra viitorului lor. Aceea a fost ultima dată când am avut un contact verbal
cu Cezar.

Cu câteva săptămâni în urmă, după aproape un an de la acea convorbire

telefonică, exact în perioada în care redactam partea finală a acestei cărţi am primit unele
semnale despre întoarcerea lui din „marea expediţie", ceea ce mi-a provocat o emoţie
intensă la gândul unei posibile revederi şi a aflării unor noi elemente, despre
care bănuiam că au o natură excepţională.
Să revin, însă, la relatarea lui Cezar din penultima noastră întâlnire. Elementele pe
care mi le-a expus atunci în amănunţime constituie fără îndoială o adevărată mină de
informaţii despre culisele organizaţiei masonice mondiale. Concepţia, viziunea generală,
intenţiile şi modurile de acţiune ale francmasoneriei, pe care Cezar mi le-a relatat într-o
memorabilă sinteză a convorbirii avute cu unul dintre reprezentanţii de seamă la scară
mondială a acestei organizaţii, m-au determinat să înţeleg şi mai bine semnificaţia subtilă a
cunoscutei afirmaţii: „Mărul pe dinafară frumos şi pe dinăuntru găunos", care se
poate aplica foarte bine masoneriei mondiale. Pe de altă parte şi în mod paradoxal, fără acea
iniţiativă a masoneriei nu ştiu când şi cum ar fi avut loc excepţionala descoperire din munţii
Bucegi. Uneori firul destinului - mai ales cel al unei naţiuni sau chiar al umanităţii - este mult
prea complicat şi laborios pentru a putea fi înţeles în toată complexitatea sa de mintea
umană. Ne rămâne, deci, doar posibilitatea de a constata şi de a analiza retroactiv, plini de
uluire, incredibilul păienjeniş de fapte, relaţii, fiinţe şi destine individuale care s-au combinat
astfel încât rezultatul final să constituie un adevărat pas înainte pentru omenire. Chiar
dacă, deocamdată, nu putem înţelege în amănunt aceste combinaţii şi acţiuni foarte
complicate ale forţelor subtile, putem cel puţin să ne orientăm după efectele notabile pe
care ele le declanşează în anumite momente precis delimitate de o serie de factori conjuc-
turali. Aceşti factori conjuncturali reprezintă însă exact condiţiile spaţio-temporale care
sunt necesare pentru declanşarea unor evenimente - chiar la scară mondială -de o
importanţă majoră.
 Atunci când m-am întâlnit din nou cu Cezar, la câteva luni de la ultima discuţie, el a
reluat firul relatărilor sale exact de acolo unde rămăsese, ca şi cum făcuse doar o scurtă
pauză pentru a bea apă.

— În luna mai a anului 2002 mă aflam la baza din Valea Ursului, al cărui nume
de cod este Alpha. Era perioada în care studiam intens dosarele secrete ale
departamentului, care acopereau o perioadă de mai bine de douăzeci de ani de
cercetări şi verificări pe teren, efectuate de echipele de intervenţie specială, într-o după-
amiază calmă şi liniştită mă aflam în biroul meu, fiind adâncit în studiu, când am primit un
telefon pe linia directă, de maximă securitate, de la generalul Obadea. Eram mirat, deoarece
mă despărţisem de el doar cu o zi înainte şi acel telefon era folosit doar în cazul unor
comunicate foarte urgente şi secrete. Mi-a transmis că în următoarele ore voi primi vizita unui
personaj important, care doreşte să aibă o discuţie cu mine în particular. M-a
surprins vocea generalului, uşor nesigură şi exprimarea lui puţin confuză, aspecte care nu-i
erau caracteristice şi pe care nu le întâlnisem la el până atunci.

Mi-a spus că nu are nici un fel de date suplimentare, că nu ştie despre cine este
vorba şi că solicitarea întrevederii a venit prin intermediul SRI, ca urmare a unei intervenţii
guvernamentale. Persoana respectivă era cetăţean străin, însă cunoştea România şi, de
asemenea, vorbea foarte bine limba română. Serviciul Român de Informaţii (SRI) ştia doar
că face parte dintr-o lojă masonică foarteimportantă din Italia, că deţine un înalt rang nobiliar
şi că are o mare putere de influenţă financiară în România. Probabil că relaţiile sale politice
erau de asemenea foarte sus-puse, din moment ce a reuşit să penetreze „zidul" SRI-ului
şi să ajungă până la structura DZ. Era însă o enigmă de unde mă cunoştea pe mine şi
cum aflase de existenţa departamentului, al cărui director tehnic eram. Mi-am dat seama
atunci că puterea de influenţă a acestui om era formidabilă, din moment ce el reuşise
să „străpungă" pe cale ierarhică sistemul guvernamental ^şi de securitate al unei ţări, chiar
fără să ascundă aceasta. In ceea ce mă privea, trebuia să admit întrevederea, deşi nu-i ştiam
încă scopul. Erau destule necunoscute în ecuaţie, care se suprapuneau peste rapiditatea cu
care urma să aibă loc întâlnirea. Cu toate acestea, percepeam în fiinţa mea un gen de
„greutate" şi „presiune" nelămurită, care în mod evident se corela cu persoana
respectivă. Atunci am realizat intuitiv, pentru prima dată, natura întrevederii. Avea să fie o
„luptă" dificilă, deoarece simţeam deja radiaţia „grea" a acelei fiinţe, ca un nor neplăcut care
o învăluia şi care îi ascundea adevăratele intenţii. Mai erau câteva ore până la sosirea
personajului, astfel încât m-am izolat într-o cameră şi am intrat într-o stare de
meditaţie profundă pentru a afla mai multe elemente caracteristice despre persoana acestuia.

Eram complet uluit. Cunoşteam deja faptul că Cezar avea puteri psihice deosebite,
despre care nu menţionase însă decât strictul necesar, cu multă modestie şi într-un mod cât
se poate de firesc şi natural, în plus, el nu îşi manifestase puterile în prezenţa mea decât de
două-trei ori, în anumite situaţii-cheie, doar pentru a-mi demonstra indirect că ceea ce îmi
relata nu erau vorbe goale. Chiar şi atunci acţiunile sale au fost perfect integrate în conjuc-
turile respective, astfel încât ele să nu provoace o bulversare prea mare. Totuşi, nu ştiam faptul
că el avea capaci tatea de a afla diferite informaţii atunci când îşi manifesta voinţa în această
direcţie, în timpul meditaţiei. Nu puteam să înţeleg cum era posibil aşa ceva. Dorind să
aflu mai multe despre acest mister, 1-am întrebat cum şi de unde reuşeşte să aibă acces la
informaţii despre care nu ştia nimic înainte.
— Se poate spune că domeniul subtil de cunoaştere pe care îl evoc în timpul
meditaţiei, atunci când doresc să aflu anumite informaţii, este un tip de eter foarte vast,
însă acesta nu reprezintă eterul la care face referire ştiinţa contemporană, a început Cezar să-
mi explice. Din această realitate subtilă provin toate lucrurile şi fenomenele, toate gândurile,
materia de orice tip, în general vorbind orice informaţie care se actualizează ca nume şi formă
în planul fizic. Din acest ocean practic infinit de „coduri" particulare încep să se concretizeze,
din aproape în aproape, toate intenţiile, gândurile şi ideile noastre care prind astfel o formă
clară şi se obiectivează la nivelul de percepţie al omului obişnuit, în lumea fizică.
Imaginează-ţi, de pildă, o masă de aburi care se află în suspensie; ea este alcătuită
din vapori de apă formaţi din particule foarte fine care plutesc în aer. Dacă acţionăm asupra
temperaturii înconjurătoare şi o determinăm să scadă, vaporii de apă vor condensa şi se vor
transforma în picături de lichid, adică ei se vor afla atunci într-o stare de agregare a materiei care
este mai grosieră decât cea avaporilor, care reprezentau starea gazoasă a apei. Dacă vom
scădea şi mai mult temperatura, apa lichidă se va transforma în gheaţă, deci în materie
solidă, care este starea de agregare cea mai grosieră. E simplu de înţeles: aceiaşi atomi de
apă, care iniţial se aflau sub formă de vapori, au devenit, prin transformări succesive, gheaţă.
Analogic vorbind, acelaşi drum, de sus în jos, îl urmează şi informaţia de orice tip
care ajunge să se concretizeze în planul fizic, în stadiul ei primar, latent, informaţia nu reprezintă
altceva decât o anumită formă de energie vibratorie care este specifică fiecărui aspect
în parte. Mediul în care subzistă infinitatea de idei, gânduri, intenţii şi posibilităţi este eterul subtil
universal despre care îţi spuneam mai înainte. Totul se reduce, deci, la accesarea
informaţiei pe nivelul ei propriu de vibraţie, care face parte din oceanul nesfârşit al
frecvenţelor de vibraţie energetică din eterul universal. Acesta este aspectul cel mai dificil de
realizat, întrucât mai întâi este nece sar să ai nivelul de conştiinţă adecvat pentru a fi conştient de
eterul subtil universal şi, de asemenea, trebuie să ai capacitatea de a selecta cu mare
acurateţe, din multitudinea frecvenţelor de vibraţie energetică, pe aceea care te interesează.

— Se poate spune că domeniul subtil de cunoaştere pe care îl evoc în timpul

meditaţiei, atunci când doresc să aflu anumiteinformaţii, este un tip de eter foarte vast,
însă acesta nu reprezintă eterul la care face referire ştiinţa contemporană, a început Cezar să-
mi explice. Din această realitate subtilă provin toate lucrurile şi fenomenele, toate gândurile,
materia de orice tip, în general vorbind orice informaţie care se actualizează ca nume şi formă
în planul fizic. Din acest ocean practic infinit de „coduri" particulare încep să se concretizeze,
din aproape în aproape, PLANURI INTERMEDIARE

PLANUL FIZIC

Luând o foaie de hârtie, Cezar a desenat o schiţă pentru a putea să înţeleg mai bine.

- O minte focalizată, care este bine pregătită şi purificată de gânduri vicioase şi

parazite, are puterea de a străpunge succesiv planurile subtile de manifestare până la nivelul
eterului universal de care ţi-am vorbit, care este precum un fel de spaţiu gigantic, având o natură
foarte

obiectivarea ideilor cauzale la nivelul planului fizic

 Energii vibratorii („lungimi de undă" specifice) din eterul subtil atotcuprinzător, care
reprezintă surse-cauză pentru orice manifestare obiectivă din planurile Creaţiei.

Planurile succesive de manifestare, din ce în ce mai grosiere, în care sursele

energiei-cauză îşi micşorează vibraţia până când se materializează la nivelul planului fizic.

Planul fizic, cel mai grosier (ca frecvenţă de vibraţie) în ierarhia planurilor de
manifestare.

ETERUL SUBTIL UNIVERSAL

mintea puternică şi focalizată

CONCRETIZAREA IDEILOR LA
NIVELUL PLANULUI FIZIC
 specială, în acest spaţiu extrem de vast poate fi identificată „urma" specifică sau
frecvenţa vibratorie particulară a oricărui aspect, fiinţă, obiect sau fenomen care
te interesează. Adevărata artă constă în selectarea corectă a frecvenţei de vibraţie particulară
pe care o cauţi, la fel ca atunci când vrei să prinzi un post de radio şi mişti cursorul pe
scala de frecvenţe a radioului.

Mă vei întreba, poate, cum selectează mintea doar o frecvenţă specifică dintr-o
infinitate care există? Procesul este simplu, pentru că el se bazează pe legea universală
a vibraţiei. Tot ceea ce există în univers şi este definit în mod particular, indiferent că este
fiinţă sau lucru, fenomen sau emoţie, are o „amprentă" vibratorie, o „marcă" specifică
inconfundabilă după care poate fi identificat oriunde în univers. Este aşa-numita lungime de
undă personală, întocmai cum spirala ADN-ului este unică pentru fiecare fiinţă. Trebuie
doar să comutezi „butonul" de Ia o lungime de undă la cea pe care doreşti să o cunoşti.
Este un principiu fundamental în fizică şi acesta se numeşte rezonanţă. Desigur, toate
acestea implică un antrenament adecvat şi perseverent, dar rezultatele sunt pe măsură. Eu
nu am făcut altceva decât să aplic cu exactitate acest principiu, focalizându-mă
asupra „imaginii subtile" sau „lungimii de undă" a personajului care urma să sosească, chiar
dacă nu-1 văzusem niciodată şi nu îl cunoşteam deloc, dar despre care aveam totuşi unele
informaţii de la generalul Obadea. Acele informaţii sumare mi-au fost de ajuns. Manifestarea
puternică şi focalizată a voinţei mele a determinat într-un timp relativ scurt realizarea
condiţiilor de rezonanţă cu „amprenta subtilă" a persoanei respective. Totuşi, trebuie să-ţi
spun că fenomenul nu este chiar aşa simplu precum ţi-1 descriu eu acum. Mai bine zis, este
necesară o lungă perioadă de practică intensă, care implică de asemenea
elevarea deosebită a conştiinţei.

Acurateţea informaţiilor pe care doreşti să le afli depinde, pe de o parte, de

claritatea propriei tale minţi -care atunci trebuie să fie precum suprafaţa nemişcată a unui
lac de munte - iar pe de altă parte de abilitatea în realizarea condiţiilor specifice de
rezonanţă, prin evocare vie şi cu putere a ceea ce ţi-ai propus să cunoşti. Practic vorbind, în
acele momente tu te „acordezi" cu o mai mare sau mai mică fineţe la frecvenţa de vibraţie
specifică a fiinţei pe care o evoci. Dacă reuşeşti aceasta cu succes, vei cunoaşte atunci într-un
mod direct, nemijlocit şi intuitiv, rezultanta subtilă dominantă a persoanei respective,
în toate aspectele ei, chiar dacă ea crede că aceste aspecte sunt necunoscute celorlalţi
oameni.
 Este adevărat că, aşa după cum ţi-am spus, problema se prezintă într-o ipostază mai
complexă deoarece există multe variabile care implică, printre altele, pregătirea personală şi
eforturile depuse în această direcţie, însă important este faptul că orice fiinţă umană
sănătoasă, care este înzestrată cu voinţă şi perseverenţă, poate să dobândească această
putere.

Am să revin însă la întâlnirea care ascundea un mobil secret, foarte important, dar
totuşi neclar într-o primă fază pentru mine.

Apoi Cezar mi-a povestit în amănunt strania întâlnire de la baza Alpha, care prin
semnificaţia ei m-a zguduit profund şi m-a convins definitiv să scriu această carte. Totuşi,
pentru ca cele relatate să aibă o anumită cursivitate şi, de asemenea, pentru a uşura
exprimarea ideilor, voi reda această întâlnire în termenii dialogului care a avut loc între
Cezar şi misteriosul personaj, membru în elita mondială a francmasoneriei, străduindu-
mă să respect cât mai fidel ceea ce mi-a fost relatat şi chiar să redau anumite nuanţe mai
subtile ale discuţiei. Cer iertare cititorului pentru eventualele inconsecvenţe în exprimare dar,
aşa cum va realiza el însuşi foarte curând, important aici este conţinutul informaţiei şi mai puţin
forma în care acesta este prezentat.

Soluţie de compromis

Pe la orele trei după-amiază, la baza din Valea Ursului şi-a făcut apariţia un
elicopter al Serviciului Român de Informaţii din care a coborât un domn sobru, înalt,
îmbrăcat într-un costum negru şi având o ţinută elegantă, dar trufaşă, în mâna dreaptă ţinea
un baston cu mâner de fildeş cu încrustaţii din aur, foarte complicate. Faţa lui exprima
duritatea, iar ochii verzi aveau un efect aproape straniu, radiind o răceală neobişnuită.
Această impresie era amplificată şi de sprâncenele uimitor de arcuite şi bine conturate
pentru un om ajuns la o vârstă relativ înaintată. El s-a prezentat ofiţerilor care îl aşteptau la
bază sub numele de senior Massini şi a aşteptat răbdător ca sosirea lui să fie anunţată lui
Cezar. Impunător, obişnuit parcă să trăiască numai în cercurile nobiliare înalte, senior
Massini avea - la cei şaizeci şi cinci de ani ai săi - o alură semeaţă, era foarte sigur pe el
şi crea impresia unei persoane care era obişnuită să dea ordine. De altfel, el era unul dintre
venerabilii de frunte ai celei mai importante loje masonice din Europa şi, de asemenea, făcea
parte din cea mai influentă organizaţie masonică la nivel mondial: Grupul Bilderberg.

Senior Massini a fost condus la nivelul unu al bazei, unde îl aştepta Cezar. După
salutările de rigoare, Cezar 1-a invitat într-o sală de protocol, dar venerabilul a refuzat. Fără să
fie afectat, stilul în care el se exprima era totuşi cam pompos, cu o uşoară tentă arhaică. De
altfel, senior Massini descindea dintr-o foarte veche familie nobiliară, de stirpe regală, din
Italia.

— Sunt impresionat şi totodată încântat de propunerea dumneavoastră, însă îmi

rezerv minimul privilegiu de a mă proteja faţă de eventualele tentative de ascultare şi
înregistrare a discuţiei noastre. V-aş fi deosebit de îndatorat să nu consideraţi acest
lucru ojignire personală, dar nu putem uita totuşi că avem de-a face cu Serviciul Român
de Informaţii, şi-a explicat venerabilul intenţia.

Cezar zâmbea abia perceptibil. Era încă dificil de evaluat dacă senior Massini
se exprima astfel în mod obişnuit sau cuvintele sale ascundeau o fină ironie. A doua
variantă era mai plauzibilă, dar acest lucru nu 1-a deranjat în nici un fel pe Cezar, care i-a
răspuns cu bunăvoinţă.

— Vă înţeleg temerile, domnule, şi le găsesc îndreptăţite într-o oarecare măsură. Dar

această bază are chiar prin statutul ei un nivel foarte înalt de securitate şi se află doar în
raport de colaborare cu SRI, adică propriu-zis ea nu se află în subordinea Serviciului Român
de Informaţii. Putem discuta liniştiţi şi fără teamă în sala de protocol.

Senior Massini a rămas însă inflexibil în cererea sa. Politicos, el a insistat în mod
ferm pentru ca discuţia să aibă loc în aer liber, la o distanţă convenabilă de bază. A precizat
că acest lucru era în interesul ambelor părţi.

Nefiind chiar o cerere extravagantă, Cezar a consimţit. S-a ales o mică poiană care
era situată la aproximativ două sute cincizeci de metri de clădirea de la suprafaţă a bazei. S-au
transportat acolo o masă şi două scaune iar Cezar a dispus în cerc, la o anumită distanţă de
acestea, o gardă formată din opt oameni care erau specializaţi în serviciul de pază şi protecţie
la nivel superior. De altfel, aceştia făceau parte chiar din echipa a treia de
intervenţie specială în cazul „evenimentelor de tip K". A fost montat, de asemenea, şi un
dispozitiv electronic de bruiaj de înaltă tehnologie. Pregătirile au durat aproape o oră, timp în
care venerabilul Massini nu a rostit decât câteva fraze, mulţu-mindu-se doar să abordeze un
zâmbet uşor zeflemitor şi ironic. Din când în când el arunca priviri pătrunzătoare lui Cezar,
analizându-1 rapid dar cu mare atenţie.

Pe la patru şi ceva după-amiaza pregătirile au fost încheiate şi cei doi s-au

aşezat la masa din poiană. Cezar mi-a mărturisit că, dintr-un anumit punct de vedere, situaţia
era relativ bizară. Un domn având o certă influenţă în cercurile politice cele mai înalte
solicitase o întrevedere foarte secretă cu directorul tehnic şi executiv al celui mai ocultat
departament de acţiune al Serviciilor Secrete din România. Toate „uşile" fuseseră deschise
aproape fără efort, toate solicitările aprobate imediat. Care putea fi natura acelei influenţe
misterioase ce a străpuns chiar şi cele mai înalte cercuri politice ale unui stat? Care era
de fapt scopul acelei vizite inopinate şi secrete a seniorului Massini şi ce urmărea el în
realitate, mai ales că evitase amestecul chiar şi al Serviciului Român de Informaţii prin care
ajunsese acolo? Ordinul expres primit de la Guvern interzicea orice imixtiune a SRI în
discuţie, invocându-se secretul de stat în domeniul de acţiune al DZ. Cu toate acestea,
situaţia era relativ stranie deoarece crea impresia intervenţiei unei puteri exterioare care era
„dictată" statului român. Mai mult decât atât, nu era permisă nici o înregistare ascunsă a
convorbirii dintre cei doi, iar Cezar dorea să fie onest în promisiunea pe care o făcuse
seniorului Massini. Pe de altă parte, chiar dacă SRI-ul deţinea mijloacele tehnice necesare
pentru interceptarea convorbirii, sosirea venerabilului Massini fusese anunţată în pripă şi
nu existase timpul suficient pentru organizarea unei asemenea acţiuni delicate, în plus, la
influenţa pe care se pare că o avea senior Massini în cercurile politice cele mai înalte ale
statului român, o eventuală nemulţumire a acestuia putea avea consecinţe dintre cele
mai neplăcute asupra celor care ar fi luat o asemenea decizie în SRL Aşadar, oricât de
straniu ar putea să pară, senior Massini reuşise - printr-o acţiune rapidă, intempestivă şi fără
prea mari eforturi - să obţină în timp record securitatea maximă a discuţiei pe care dorea să o
aibă cu Cezar. Confruntarea dintre cei doi avea să ofere una dintre cele mai senzaţionale
relatări a unor adevăruri foarte ocultate, care totuşi se manifestă zi de zi, tot mai mult, în
viaţa oamenilor de pe întreaga planetă.

Testarea
 — Mă aflu aici pentru a purta această discuţie cu dumneavoastră, domnule
Brad, într-un mod mai puţin obişnuit şi într-o conjunctură aparte, a intrat direct în subiect
venerabilul Massini. în opinia noastră, oamenii se împart în două mari categorii: cei care pot fi
manipulaţi şi conduşi, aceştia reprezentând imensa majoritate a omenirii; şi cei care au
anumite virtuţi, care deţin anumite puteri şi au o personalitate foarte puternică.
— Vă întrerup pentru o scurtă precizare: de fapt, a cui opinie o reprezentaţi
dumneavoastră aici? a intervenit Cezar cu aparentă naivitate.
Senior Massini zâmbi larg, lăsându-se greu pe spă tarul scaunului, întreaga lui
atitudine exprima conştiinţa orgolioasă a unei puteri care nu putea fi înfrântă.
— Domnule Brad, sunteţi un tânăr în floarea vârstei, ajuns într-un post ce
reprezintă, paradoxal, o închisoare pentru libertatea civilă, dar care în acelaşi timp vă
oferă satisfaţia cunoaşterii şi cercetării unor lucruri despre care aproape nimeni nu ştie nimic.
O astfel de poziţie nu se obţine oricum, deoarece ea trebuie să fie garanţia unor capacităţi
interioare remarcabile.

— Mulţumesc, rosti Cezar amabil şi totodată precaut.

— Totuşi, chiar şi unei persoane foarte dotate, aşa cum sunteţi dumneavoastră,
îi rămân destule aspecte necunoscute, iar unele dintre ele pot fi extrem de atrăgătoare.
Grupul pe care îl reprezint şi în numele căruia am venit aici face parte din cel mai înalt ordin
masonic, fiind foarte interesat de rezultatul discuţiei pe care noi o purtăm.

— Cunosc unele aspecte legate de francmasonerie, spuse Cezar. Organizaţia este

strict ierarhizată după mo delul piramidal, are ritualuri de iniţiere foarte ocultate, iar intenţiile
sale adevărate sunt obscure pentru marea majoritate a oamenilor.

— Pentru cele două-trei propoziţii pe care le-ai rostit, nici eu nu m-aş fi descurcat mai
bine, dragul meu! râse cu un aer superior şi uşor ironic venerabilul Massini. Sunt Maestru în
cea mai puternică lojă masonică din lume şi, dacă pentru cei mai mulţi acesta trebuie să
rămână un secret bine păzit, în cazul tău ar fi ceva superfluu, deoarece subiectul pe care
doresc să-1 abordez în discuţie depăşeşte cu mult importanţa ocultării mele. Dimpotrivă, este
chiar imperios necesar să ştii de la început cu cine vorbeşti.
 Relatându-mi discuţia, Cezar mi-a mărturisit că acela a fost momentul exact când a
intuit scopul vizitei lui Massini, precum şi modul general în care ea avea să se desfăşoare.
Tot atunci el a ştiut cum urma să procedeze şi ce strategie avea să adopte, pentru a afla cât
mai multe elemente şi a înţelege cât mai bine mecanismele de acţiune ale masoneriei, în
definitiv, aceea se anunţa a fi o „luptă" surdă între atenţia, vigilenţa, inteligenţa şi abilitatea
celor doi într-o confruntare verbală de idei, planuri, oferte şi răspunsuri care trebuiau să fie
magistral orchestrate, deoarece forţele puse în joc - şi urmările care puteau decurge de aici -
erau colosale, într-o primă fază, Cezar şi-a propus să tatoneze terenul într-un domeniu la
care observase deja că venerabilul Massini era slab: orgoliul, simţul ego-ului foarte dezvoltat,
care i-ar fi putut micşora în mod strategic vigilenţa şi forţa interioară.

— Deci funcţia pe care o aveţi în lojă este una dintre cele mai înalte. Ştiam că
ierarhizarea se face după aşa numitele „grade de promovare", care sunt treizeci şi trei. —
Grupul Bilderberg nu este propriu-zis o lojă; el înseamnă cu mult mai mult decât atât, dar nu
e necesar să intru acum în amănunte, într-adevăr, există această ierarhizare în treizeci şi trei
de grade la nivelul lojelor, care trebuie să respecte nişte criterii clare, însă trebuie să ştii Că
ele reprezintă un fel de „faţadă" pentru cei din exterior. Adevărata putere depăşeşte cu mult cel
de-al treizeci şi treilea grad ierarhic şi angrenează alte condiţii pe care ţi le pot dezvălui, însă,
numai într-o anumită conjunctură. Depinde doar de tine să fii receptiv faţă de o astfel de
situaţie. Imaginează-ţi o casă mare care, pentru a arăta cât mai frumos, trebuie zugrăvită
elegant, cu multă atenţie la detalii. Analogic vorbind, acestea ar fi gradele de iniţiere. Marile
bogăţii şi secrete se află, totuşi, în interiorul casei, nevăzute şi neştiute decât de stăpânii
acesteia, foarte puţini la număr, care dirijează din umbră bunul mers al întregii clădiri:
îngrijirea, administrarea şi prosperitatea ei. Pentru aceasta nu este însă nevoie ca ei să fie
cunoscuţi de ceilalţi oameni şi, de asemenea, nu trebuie ştiute nici căile prin care ei
acţionează. Eşti inteligent şi poţi să înţelegi cu uşurinţă ce am vrut să spun.

Cezar observase că, treptat, senior Massini trecuse la o formă de adresare mai
familiară şi mai directă. Acesta putea fi un avantaj, deoarece o anumită familiaritate
în discuţie putea să favorizeze dezvăluirea multor secrete. Desigur că, la acest gen de
adresare a contribuit şi marele decalaj de vârstă între cei doi. Venerabilul Massini manifesta,
fără îndoială, o mare putere vitală şi o forţă psihică neobişnuită, în contrast evident cu vârsta
respectabilă pe care o avea. Din păcate, radiaţia lui subtilă - prin care venerabilul era oricând
capabil să domine fiinţele umane comune, în marea lor majoritate slabe sau cu labilităţi fizice
ori psihice - era centrată în jurul unui imens orgoliu, a aroganţei şi a sentimentului de
superioritate asupra celorlalţi, justificat probabil de nobleţea stirpei. De aceea, oricâte merite
ar fi avut Cezar şi oricât de bune ar fi fost referinţele sale, despre care putem presupune
că erau binecunoscute elitei din grupul Bilderberg, totuşi acestea nu erau suficiente pentru
ca venerabilul Massini să-şi înfrâneze instinctul orgoliului.

— Am solicitat această întrevedere prin puterea şi relaţiile pe care le deţinem

deoarece cunoaştem forţele şi capacităţile tale de acţiune. Acest lucru îl preţuim foarte mult
mai ales dacă ne serveşte interesele.

Rostind această replică, venerabilul a făcut prima mutare importantă în jocul

dintre cei doi. După cum se va vedea, însă, mişcările de culise şi planurile ascunse aveau să
se dovedească mult mai complicate decât o simplă propunere, relativ indirectă, de
colaborare la cel mai înalt nivel masonic.

— Domnule Massini, dacă trebuie să înţeleg ceva anume şi dacă problema se

pune într-un mod special, atunci vă rog să precizaţi acest lucru de la început. De pildă,
care este scopul principal pentru care doriţi să fac parte din Grupul Bilderberg?

Atitudinea seniorului deveni brusc rece, iar tonul lui căpătă inflexiuni foarte dure.

— Este într-adevăr aceasta o problemă pentru dumneata, domnule Brad? îţi

închipui că ai libertatea de a alege sau de a pune condiţii? Şi cine ţi-a spus că
vei deveni membru al Grupului Bilderberg? Ai cumva idee cine sunt în realitate cei care-1
compun şi care sunt criteriile de acces la acest nivel? îţi spun că eşti foarte departe de
această poziţie ierarhică şi chiar mai mult decât atât, nu vei putea niciodată să pătrunzi în
cercul intim al acestui grup, din motive pe care, dacă ţi le-aş dezvălui, te-ar bulversa complet.
Ele nu fac parte din această lume. Revino deci la idei mai umane şi înţelege că propunerea
pe care ţi-am făcut-o în mod indirect se referea de fapt la intrarea ta în una dintre cele mai
înalte loji masonice mondiale, imediat subordonată Grupului Bilderberg.
Organizaţia noastră ar avea nevoie de aportul tău special. Faptul că m-am deplasat eu însumi
aici, pentru a purta această discuţie în particular cu tine, te poate face să înţelegi faptul că
noi te apreciem în mod deosebit. Din informaţiile pe care le deţinem trebuie să recunosc
faptul că forţele şi posibilităţile tale de acţiune sunt impresionante. După cum îţi spuneam,
suntem interesaţi de colaborarea cu tine. Există un consiliu secret la nivelul acestei loje,
care propune direcţiile principale de acţiune în lume, iar aceste propuneri sunt mai apoi
analizate de Grupul Bilderberg. E ca un fel de buclă feed-back. Ai putea fi un pion
foarte important în acest consiliu şi ai putea să dobândeşti tot ce ţi-ai închipuit tu vreodată în
lumea asta, stăpânind la discreţie orice doreşti: averi, oameni, lux, legi şi chiar guverne.
Nimic nu te va putea opri. Noi nu obişnuim să negociem, pentru că ceea ce oferim este imens.
Ce rost ar mai avea alte discuţii inutile când lucrurile sunt atât de bine precizate? De altfel,
sincer să fiu, nu prea ai altă posibilitate decât pe aceea de accepta colaborarea.

Spunând aceasta cu o siguranţă de neclintit, venerabilul Massini făcu un gest

specific cu mâna întinsă, retezând aerul. Probabil că o altă persoană în locul lui Cezar ar
fi fost intimidată şi chiar năucită atât de rapiditatea cu care avansase discuţia, cât şi de
perspectivele fa buloase pe care ea le oferea. Cezar mi-a dezvăluit că acela a fost un moment
critic al întâlnirii. Deşi complexă înaparenţă, problema nu prezenta decât două
alternative evidente: să accepte propunerea de colaborare, ceea ce implica intrarea în
societatea masonică şi propulsarea rapidă în treptele cel mai înalte ale ierarhiei sale; sau
să respingă această propunere, ceea ce ar fi atras ulterior un lanţ imprevizibil de urmări
neplăcute atât în ceea ce priveşte propria lui persoană cât şi în ceea ce
priveşte activitatea departamentului, în acel moment, Cezar nu cunoştea încă datele
principale despre interesele „la vârf" ale francmasoneriei, însă era deosebit de interesat să
le afle, pentru a înţelege motivaţiile oculte ale acestei organizaţii mondiale şi căile prin care ea
urmărea să-şi atingă scopurile. Conjunctura i se părea favorabilă şi punctul în care ajunsese
discuţia îi oferea posibilitatea să o conducă treptat spre ceea ce îl interesa, stimulând orgoliul
şi sentimentul puterii pe care senior Massini le manifesta cu precădere. Totuşi, sarcina nu
era deloc uşoară, deoarece venerabilul reprezenta un interlocutor foarte abil şi viclean,
care în plus avea o mare inteligenţă şi forţă mentală. Din nefericire, acestea erau deja
orientate în sens profund negativ.
Cezar a simţit intuitiv că, dacă ar fi declinat imediat propunerea, „jocul" ar fi fost
închis şi seniorul ar fi plecat fără să încerce să-1 convingă. Cezar nu ar mai fi reuşit să afle
nimic iar urmările refuzului său ar fi fost imprevizibile. Aşadar, a luat hotărârea de a
înşela vigilenţa seniorului şi, sub masca acceptării propunerii acestuia, să afle cât mai multe
lucruri despre aspectele de culise alemasoneriei mondiale. Dintr-o anumită perspectivă, el şi-
a asumat atunci o misiune de „kamikaze sub acoperire", dar se simţea stăpân şi încrezător în
puterile sale pentru a face faţă eventualelor situaţii dificile cu care avea să se confrunte.
 Adevărul ocult al Organizaţiei Masonice

— Este palpitant ceea ce îmi spuneţi, domnule Massini. Aş vrea totuşi să înţeleg
cum a fost şi este posibil să deţineţi o aşa mare influenţă. Vă mărturisesc că aceasta mi
se pare foarte interesant.

Mulţumit de turnura pe care o luase discuţia, senior Massini răspunse cu

solicitudine, căzând aparent în „plasa" relativ simplă pe care i-a întins-o Cezar.

— O, dragul meu, sunt foarte multe feluri de a obţine influenţă şi aici trebuie să-ţi
spun că suntem adevăraţi maeştri. Principalul lucru de care ai nevoie la acest capitol
este răbdarea. Nu poţi să construieşti palate grandioase şi elegante, pentru a te bucura de
toate plăcerile pe care acestea ţi le pun la dispoziţie, fără a fi tenace, vigilent şi mai ales
răbdător, chiar şi în faţa unor aparente eşecuri. Totul prinde contur în timp şi uneori
această perioadă poate fi foarte îndelungată. Venerabilii noştri maeştri din trecut au avut o
viziune măreaţă, de ansamblu, asupra situaţiei finale, care acum este foarte aproape. Ei nu
s-au lăcomit la interese meschine, egoiste, ci au dorit din răsputeri să întărească şi să
consolideze bazele masoneriei, adaptând pe parcursul epocilor principiile ei directoare
înconformitate cu specificul evoluţiei umane, în fond, de ce s-ar fi îngrijit doar de ei şi de
familiile lor? Nu aveau oricum cei mai mulţi bani, cele mai mari bogăţii şi cele mai bune
condiţii de trai? Nu legaseră între ei jurământul ferm de a se ajuta şi sprijini reciproc la nevoie?
îţi spun că ei au fost adevăraţii arhitecţi care au iniţiat şi apoi au stabilit principiile după care
funcţionează sistemul socialactual. Legat de aceşti „arhitecţi" care au conceput întregul plan
încă de acum câteva mii de ani, nu îţi pot dezvălui mai multe la momentul actual, deoarece
este un secret teribil pe care nici chiar cei din Grupul Bilderberg nu îl cunosc cu toţii, în
epoca modernă - şi prin aceasta mă refer la ultimele două-trei sute de ani -, venerabilii
maeştri nu au făcut altceva decât să aplice în mod inteligent principiile de bază care erau deja
stabilite şi să le adapteze la structura vremurilor pe care le trăiau. Acţiunile lor au
fost dezvoltate de la o generaţie la alta, păstrând acelaşi impuls şi aceleaşi idei iniţiale,
deoarece trebuie să-ţi spun că la vârful ierarhiei noastre se află numai descendenţi pe
linie regală din arbori genealogici de sute şi chiar mii de ani. Suntem foarte atenţi la acest
aspect pentru a nu ne amesteca cu celelalte rase. Chiar şi aşa, însă, au existat
unele excepţii, însă în timp am reuşit să eliminăm genele recesive.
 — Vorbiţi, probabil, de familiile regale din Europa şi de marii bancheri de la sfârşitul
Evului Mediu? a întrebat Cezar pentru a oferi un câmp de dezvoltare a subiectului.

— Desigur. Ei nu erau revoluţionari; ei nu susţineau o ideologie rigidă şi nici o filozofie

particulară şi alambicată. Forţa lor nu a constat niciodată în puterea braţelor sau în spiritul
avântat; din rândurile lor nu s-au ridicat nicicând eroi sau vârfuri ale societăţii, în schimb, au
înţeles foarte repede că, pentru a reuşi, au nevoie de un alt algoritm, care să-şi extragă
forţa şi energia din înseşi forţele, deciziile şi acţiunile oamenilor. Erau fini psihologi şi au făcut
chiar de la început unele observaţii esenţiale. Au sesizat, de exemplu, că sistemul vieţii
comunitare, indiferent că acesta are la bază monarhia, republica sau orice alt tip de
guvernământ, se bazează peconducere. Această realitate implica două aşa-zise „grupe": pe
de o parte, marea masă a oamenilor din popor sau gloata, adicăpopulaţia majoritară; iar pe de
altă parte, elita conducătoare care, într-un fel sau altul, se străduia să menţină bunul mers
al „turmei de oi". Această constatare simplă a Reprezentat baza pe care şi-au clădit întregul plan.

— Dar de ce era aşa important pentru ei faptul că existau aceste două categorii de
populaţie? a întrebat repede Cezar.

Ca un veritabil maestru mason iniţiat în secretele Obscure ale Organizaţiei din

care făcea parte, senior Massini începu să dezvăluie însuşi nucleul ideologic
al francmasoneriei la nivel mondial.

— Această situaţie era şi este foarte importantă datorită faptului că mereu au

existat interese antagonice între cele două grupări de populaţie. Lucrurile trebuiau aranjate
în aşa fel, încât aceste interese contrare să nu dispară niciodată complet, adică altfel spus
sănu existe niciodată pace veritabilă între oameni. Pentru aceasta era necesar să se
servească prin diferite metode ambele „tabere" sau „grupări", însă fără ca ele să cunoască
acest lucru. Iluminaţii noştri au împins iscusinţa şi abilitatea unor astfel de uneltiri până la
perfecţiunea de a merge cu câte un picior în fiecare dintre cele două bărci şi, totuşi, să nu cadă
niciodată în apă!

Cezar nu a scăpat ocazia de a ridica din nou balonul la fileu:

— Dar cum reuşeau aceasta? Ce metode foloseau?

 — Aveau nevoie de nişte „pârghii" puternice şi, la originea acţiunilor, acestea au
fost doar două: banii şi natura inferioară a omului, care ceda în faţa tentaţiilor ce îi erau
oferite. Această combinaţie le-a asigurat mereu succesul, pentru că ce nu se potrivea într-
o parte, era binevenit în cealaltă şi astfel s-a ajuns ca această „reţetă" care folosea intriga,
minciuna, tentaţiile şi prefăcătoria să permită extinderea rapidă a influenţei noastre în
întreaga lume. Sigur, în perioada actuală trebuie să ţinem seama de o serie întreagă de alţi
factori, printre care cei mai importanţi îi considerăm a fi numărul de locuitori ai planetei
şi avansul tehnologic remarcabil. Dar în esenţă, bazele principiale ale organizaţiei noastre
masonice au fost puse cu mult timp în urmă şi ele sunt atât de solide şi s-au infiltratatât de
profund în conştiinţa oamenilor, încât succesul deplin al programului nostru nu mai constituie
acum decât o chestiune de timp pentru a fi realizat în totalitate.

Spunând acestea, senior Massini a zâmbit satisfăcut şi a aprins o ţigară lungă de

foi. Evident, aştepta efectul spuselor sale asupra lui Cezar. Pentru a-şi juca rolul cât mai
bine, acesta îl întrebă:

— Nu înţeleg însă care este motivul principal pentru care a fost şi este depus acest
uriaş efort de mii şi mii de ani?
Suflând uşor fumul de ţigară, senior Massini îl privea pe Cezar printre pleoapele
întredeschise, în imensul lui orgoliu, el considera deja că repurtase un succes deplin în ceea
ce îşi propusese. Pe de altă parte, Cezar a apreciat că această opinie eronată a slăbit
vigilenţa venerabilului, făcându-1 să se lanseze bine dispus în noi şi bogate explicaţii.

— Dragul meu, aici lucrurile sunt chiar simple. Motivul principal a fost şi va fi
mereu acapararea puterii !Ce altceva îţi închipui că am putea urmări să obţinem pe o perioadă
imensă de timp? Hai, spune-mi, nu te sfii! Bani? Aproape toate finanţele lumii ne aparţin,
graţie păienjenişului bancar pe care 1-am ţesut în ultimele secole. Deoarece civilizaţia se
dezvoltă din ce în ce mai mult, amurmărit să creăm un sistem social în care oamenii
să depindă în totalitate de veniturile lor financiare. Bani, bani, tot mai mulţi bani! O idee
fixă care trebuia să fie răspândită pretutindeni. Dar, pentru a avea bani trebuie să produci, iar
pentru a produce trebuie să munceşti şi ca să munceşti îţi trebuie timp. Am format deci o
ecuaţie care reprezintă de fapt un cerc vicios, aproape fără rezolvare, deoarece nu poţi
ajunge niciodată la capăt. Rezultatul a fost acela că oamenii au ajuns să muncească
pentru noi până la epuizare, atraşi mereu de mirajul obţinerii unor sume tot mai mari de
bani, care de fapt sunt cheltuite foarte repede în ritmul alert al lumii şi al tentaţiilor de tot felul
care o caracterizează.

Totuşi, oricât de mulţi bani ar obţine prin muncă, adevăratele bogăţii şi sumele imense
de bani sunt tot în posesia noastră, păstrate în băncile noastre sau investite în diverse titluri
de proprietăţi. Chiar dacă apar zece sau o sută de oameni foarte bogaţi în lume, care nu fac
parte din lojile noastre, ei nu reprezintă totuşi nici o ameninţare, deoarece sunt individualităţi
separate care nu urmăresc un scop precis, de mare anvergură. Desigur, pe cei mai mulţi dintre
ei avem grijă să-i atragem încă de la începutul carierei lor strălucite în Organizaţie şi astfel
puterea noastră creşte. Cei care refuză nu rezistă însă mult timp singuri. Dacă într-un fel sau
altul devin o ameninţare pentru noi, atunci ne unim forţele pentru a le provoca falimentul,
cu riscul anumitor pierderi în propria noastră tabără, darimensul angrenaj financiar pe care
noi 1-am construit ne permite să realizăm foarte repede o reechilibrare a balanţei financiare
printr-o creştere în altă parte. Obiectivul este acela ca respectiva persoană să fie învinsă. De
obicei urmărim ca, atunci când aceasta se află în pragul colapsului total şi când se simte
iremediabil pierdută, să-i oferim încă o dată şansa pe care iniţial a refuzat-o. De cele
mai multe ori acel om de afaceri acceptă. Urmează, desigur, o revenire spectaculoasă în
afacerile personale, dar deja persoana trebuie să respecte anumite condiţii ferme
din partea noastră, pe care nu le mai poate evita.

Întotdeauna noi avem ceva de câştigat. Fie un om politic influent care să ne

susţină interesele; acesta este cazul cel mai întâlnit şi aproape cel mai uşor de fabricat. Fie
un mare om de afaceri, ai cărui bani îi administrăm noi în cea mai mare parte, prin propriile
noastre filiere.

Ne interesează, aşadar, să creăm cât mai multe astfel de „cercuri vicioase", în baza
lor am construit societatea modernă, am format aşa-zisa „celulă a societăţii", adică familia,
pe care am legat-o strâns în lanţul unor interminabile dependenţe: serviciu, casă, confort,
maşină, împrumuturi la bancă, obligaţii contractuale pe perioade foarte lungi de timp, care
uneori se întind la una sau douăgeneraţii din familia respectivă.

Rolul „cercurilor vicioase" este acela de a crea dependenţa, pentru că atunci când
există dependenţă, lipseşte libertatea. Dependenţa atrage automat un gen de înrobire, de
limitare şi noi avem nevoie ca oamenii să fie cât mai limitaţi şi mecanici în acţiunile lor, care
trebuie să devină aproape stereotipe. Aceasta a fost ideea principală pentru care am impus în
mod gradat munca divizată în cât mai multe domenii şi subdomenii. Dacă cerinţa postului
respectiv de muncă este simplă, aproape minimă dar repetitivă, omul devine în scurt timp
un fel de „robot" care ascultă ce i se spune şi face ce i se ordonă.

Nu este necesar ca oamenii să gândească prea mult; aceasta poate să devine

ceva periculos, poate naşte idei care să fie contrare scopurilor noastre. De aceea,
am urmărit să extindem controlul asupra populaţiei tot mai numeroase chiar şi în afara
serviciului, adică în timpul liber. Am permis astfel tehnologiei şi inventicii să capteze masele
de oameni prin anumite mijloace a căror lipsă ni s-ar părea acum sinonimă cu o catastrofă:
televiziunea, telefonul, computerul. Ideea noastră a avut un succes enorm, deoarece pe lângă
crearea dependenţei populaţiei faţă de aceste mijloace tehnologice, ne-a oferit totodată
şi controlul difuzării informaţiei.
În prezent, datorită caracteristicilor vremurilor pe care le trăim, informaţia deţine
primul loc în ceea ce priveşte „armele" cu care acţionăm în lume. Pasul următor a fost
simplu de intuit: controlând mijloacele şi insti tuţiile mass-media, controlăm implicit conţinutul
şi calitatea informaţiei. De aceea, unul dintre obiectivele de bază a fost acela de a obţine
controlul asupra celor mai mari trusturi de presă, radio şi televiziune din lume.

— Vreţi să spuneţi că toate acestea au fost suficiente pentru a avea controlul asupra
omenirii? a întrebat Cezar.

— Evident că nu; mass-media nu avea răspândire decât într-o zonă limitată a

lumii. De aceea, mai erau necesare nişte „metode" de subjugare, care şi ele trebuiau să
tenteze pe cei mulţi. Am început să sprijinim din umbră, ca o „eminenţă cenuşie",
proliferarea distribuţiei drogurilor, mai ales a celor de sinteză. Ştiind prea bine că acestea,
alături de tutun, alcool şi cafea, distrug corpul omului, amîntreţinut în mod deliberat o aşa-
zisă „luptă de combatere" a lor, care nu a făcut decât să intensifice şi mai mult nevoia de a
consuma aceste substanţe. Am creat con-cernuri imense de fabricare a ţigărilor, băuturilor fine
şi a cafelei; aproape toţi preşedinţii şi patronii acestor giganţi în lumea afacerilor sunt membri
venerabili în lojele cele mai înalte ale Organizaţiei noastre, adăugă senior Massini plin de
mulţumire.
— Toate acestea îmi apar ca un atac concertat împotriva omului! se prefăcu Cezar
că abia atunci a realizat ideea. Fără să fie deloc afectat, venerabilul răspunse
cu nonşalanţă:
 — Dragul meu, este deja dificil să controlăm şi să coordonăm mai bine de şase
miliarde de oameni. Trebuie să înţelegi că o mulţime este cu atât mai uşor de manevrat cu cât
ea este mai dispersată şi mai confuză. Dacă, în plus, ea nu depăşeşte un anumit număr de
persoane, atunci lucrurile sunt chiar simple, având în vedere tehnologia de manipulare
mentală de care dispunem în momentul actu al. Aşadar, ce importanţă crezi că mai prezintă
cele câteva milioane de oameni care mor zilnic, mare parte dintre ei din cauza bolilor,
provocate de droguri?
Venerabilul făcu o scurtă pauză în prezentarea lui cinică, părând să reflecteze la
ceea ce urma să-i spună lui Cezar.
— Unul dintre scopurile noastre principale a fost acela de a stopa proliferarea
oamenilor pe planetă. Mai mult chiar, trebuia să micşorăm drastic populaţia globului. Pentru
aceasta aveam nevoie de metode care să ucidă în timp scurt un număr foarte mare de
oameni. Am finanţat proiecte de cercetare ultrasecrete pentru producerea unor viruşi extrem
de virulenţi. Unele experimente au dat greş,altele însă ne-au mulţumit prin rezultatele obţinute.
— Adică prin răul provocat, prin crimele „naturale"?
— Trebuie să vedem problema din punct de vedere practic. Doar aşa ne putem
construi temeinic scopurile pe care ni le-am propus. Dacă ceva sau cineva se opune,
nu poate rezista mult timp împotriva noastră. După cum îţi spuneam, „armele" noastre nu
sunt niciodată prezentate pe faţă. Dimpotrivă, ele îmbracă mai mereu o haină profund
umanitară, dar apasă pe acele puncte slabe pe care tot noi le-am creat în sistem şi care în
marea lor majoritate nu sunt cunoscute de populaţie. Baza care ne oferă sursele ascunse de
manipulare a populaţiei este constituţia unui stat. Alcătuirea ei este o adevărată ştiinţă a
psihologiei şi manipulării omului şi de aceea am avut grijă ca la conceperea constituţiilor
principalelor state-puteri ale lumii să ia parte şi reprezentanţii noştri. Constituţiile trebuie
să aibă o formă umanitară, chiar pompoasă şi relativ complicată, dar totodată să ascundă în
profunzimea lor modalităţile eficiente de subminare şi control a populaţiei.
Poate cea mai răspândită metodă pe care noi am creat-o şi am întreţinut-o în
mod indirect de-a lungul timpului este cea a conflictelor, revoluţiilor şi războaielor în diferite
zone de pe glob. Confruntările armate au constituit dintotdeauna, pentru noi, o reală şi uriaşă
sursă de venituri precum şi o subtilă modalitate de menţinere şi dirijare a influenţei şi puterii la
nivel mondial. Speculăm oricedificultate economică sau socială, în special la ţările mai puţin
dezvoltate. Datorită influenţei bancare pe care o deţinem, acţionăm din umbră la nivelul
conducerii statului respectiv şi în acelaşi mod acţionăm şi în cazul statu lui advers. Nu ne
implicăm niciodată într-o singură parte sau direcţie, deoarece rezultatul poate fi
incert. Impulsionând însă în secret ambele tabere, noi vom fi cei câştigaţi, indiferent de
rezultatul final al conflictului. Perioada actuală se pretează mai ales la crearea unor conflicte
de ordin etnic şi economic. Sunt simplu de produs, durează mult şi atrag numeroase alte
interese din partea altor state mai puternice, dar rivale, astfel încât până laurmă războiul
respectiv devine un război între marile puteri ale lumii şi mai puţin o cauză naţională
limitată. Aproape toate marile organisme internaţionale, fie ele politice sau militare, au
sorginte masonică. Venerabilii noştri se află plasaţi în punctele cheie şi urmează cu exactitate
planurile noastre. Ţi-am spus că noi avem răbdare. Caria roade încet, dar sigur, până şi cel
mai gros trunchi de copac. ONU şi NATO, ca să numesc doar două dintre cele mai influente
„arme" ale noastre, s-au dovedit a fi decizii salutare atunci când am hotărât formarea lor.
— Domnule Massini, este totuşi ceva care nu înţeleg, zise Cezar, abordând o mină
voit contrariată. Cum ar putea cineva să creadă că tot ce este mai important în lume este o
consecinţă directă a acţiunilor şi planurilor Organizaţiei Masonice mondiale? Aceasta
este chiar absurd şi inconceptibil!

Senior Massini râse cu poftă şi îşi mai aprinse o ţigară de foi. îl măsura pe Cezar în
tăcere, printre norii de fum albăstrui care se dispersau lent în aerul răcoros de munte. Pentru
o clipă, Cezar a crezut că exagerase în intenţiile lui ascunse şi că venerabilul i-a înţeles planul.
Dar temerile -i-au fost curând spulberate.

— Dragul meu, acesta este unul dintre punctele esenţiale ale doctrinei noastre.
Aşa cum ţi le prezint eu ţie, lucrurile par într-adevăr atât de absurde şi îmbracă o haină atât de
grotescă, încât acuzaţiile care ni s-ar putea aduce ar apărea într-o lumină de-a dreptul hilară!
într-un anumit fel, acesta este nucleul ideologiei noastre: să acţionezi în direcţia planului
stabilit, dar în acelaşi timp să faci să pară că acţiunile tale sunt opuse unui astfel de plan. în
felul acesta poţi să înţelegi mai uşor de ce nu dorim să fim mediatizaţi, de ce nu dorim
onoruri, faimă sau recunoaştere publică, deoarece acestea sunt trecătoare şi, în plus, ele
sunt dirijate chiar de noi înşine prinintermediul pârghiilor de control pe care le deţinem
în mass-media. Succesul organizaţiei noastre constă mai ales în faptul că formăm un grup şi
nu acţionăm doar în conformitate cu interesul individual. Acţiunile noastre sunt mereu
corelate şi urmăresc un scop precis, iar ajutorul pe care ni-1 oferim reciproc şi discreţia totală
sunt esenţiale pentru asigurarea succesului. De altfel, regulile şi jurămintele ordinului
nostru sunt foarte stricte, iar pedepsele foarte aspre...
 Te întrebi, probabil, ce mă face să-ţi vorbesc cu asemenea deschidere, fără nici
un fel de teamă şi foarte sigur pe mine. Te asigur că, făcând aceasta, am evaluat corect
situaţia. Sau îţi închipui că, auzind aceste lucruri, le vei putea face cunoscute lumii întregi?
Aici, senior Massini a râs cu poftă, dar imediat după aceea ochii lui deveniră reci şi
tăioşi.

— Nu ai nici o putere şi nici o influenţă în exterior, domnule Brad! Chiar din

momentul în care ai intrat în atenţia nostră nu te mai poţi sustrage ei. Posibilităţile pe care
le ai la dispoziţie sunt precise: ori ne urmezi fără condiţii, ori devii persana non
grata.Analizează puţin situaţia: eşti singur, nu ai legături cu exteriorul şi te afli supus unui
regim de cea mai înaltă securitate. Crezi tu, oare, că ne este greu să determinăm înlăturarea
ta dacă am dori cu adevărat acest lucru? Dar de ce să facem aceasta, când tu însuţi ne poţi
sprijini planurile? în plus, vei cunoaşte lucruri pe care nici măcar nu ţi le-ai închipuit şi te vei
buCura de imunitate şi protecţie absolută. Dintr-o anumită perspectivă eşti preţios, însă ceea
ce este preţios trebuie să-şi arate utilitatea. De aceea, dragul meu, nu văd nici un motiv să-ţi
ascund ceva din principiile şi modalităţile de acţiune masonice. Ar însemna să te consider
un adept obişnuit, cu o minte slabă, dar nu acesta este adevărul. Mai mult decât atât,
pentru ca tu să nu consideri totuşi prea brutală această abordare, care este în cazul tău mai
specială, doresc să manifestăm un respect reciproc şi să purtăm în mod civilizat această
discuţie. Chiar vreau să-ţi creez cadrul aparent al unei alegeri sau decizii şi să-ţi ofer o
perioadă de timp de gândire. Dar în realitate, îţi repet, nu ai nimic din toate acestea,
deoarece noi suntem cei care deţinem puterea. Nu îţi rămâne, practic, decât să ne urmezi.

Judecă la rece întreaga situaţie. Ce crezi că ai putea face? Cine îţi închipui că te-ar
putea asculta fără să te considere nebun? Masoneria a fost dintotdeauna ocultată; ar fi fost
împotriva scopurilor noastre adevărate să ne atribuim marile idei sau curente sociale şi
culturale, ideologiile sau principiile de avangardă ale lumii deşi, în marea lor majoritate, noi
suntem cei care le-am creat, în loc de aceasta, s-a optat pentru discreţie, mister, retragere şi
acţiune din umbră. Sunt relativ puţini cei care au auzit despre denumirea de „mason" sau
„francmason" şi chiar dacă aceasta li se pare vag cunoscută, ei nu au totuşi vreo idee despre
ce înseamnă ea în realitate. Acest mister, această ocultare pe care o întreţinem cu atenţie
ne-a fost de mare ajutor în decursul timpului, în aceste condiţii,imaginează-ţi că cineva iese
în lume şi răspândeşte informaţiile pe care ţi le-am dat; cine 1-ar crede, cine 1-ar asculta?
 — Se poate să aveţi dreptate, dar nu ignoraţi forţa unui curent general de opinie,
care poate să distrugă tot ce aţi clădit până acum, a remarcat Cezar cu luciditate.
— Noi ştim că deja sunt mulţi, îndeosebi intelectuali, care cunosc cel puţin o parte a
adevărului despre noi şi pe care nu-i mai putem minţi, dar prin comparaţie cu
restul populaţiei, care este îndobitocită de sistemul social pe care 1-am creat tot noi şi mai
ales de cel informaţional pe care îl dirijăm aproape în totalitate, aceştia sunt cu adevărat o
minoritate, în plus, ei sunt dispersaţi şi ameninţaţi de avertismentele indirecte pe care noi le
trimitem, în această situaţie, chiar dacă unii oameni cunosc adevăratele noastre intenţii,
vor adopta o atitudine pasivă, considerând că sunt lipsiţi de putere, de avânt, de posibilitatea
de a acţiona în mod eficient. Ei adoptă atunci varianta victimei care se lamentează: „Ştiu, dar
ce pot să fac? Ce putem noi să facem? Suntem legaţi de mîini şi de picioare. Suntem
controlaţi şi supravegheaţi în tot ceea ce facem. Nu cred că mai avem vreo şansă", în acest
fel, un segment important al populaţiei care ar putea să ne provoace mari greutăţi şi
probleme a depus deja armele înainte de a începe lupta.

Atunci când mai apare totuşi cineva care urmăreşte să ne atace şi să prezinte
realitatea acţiunilor noastre celor care nu o cunosc, avem multiple mijloace de „liniştire" a lui.
Replicile noastre sunt atunci bine gândite şi au la bază o fină cunoaştere a psihologiei umane.
Ele încep aproape totdeauna prin lansarea unei ştiri false, negative, despre acea persoană,
pentru că după cum îţi spuneam, controlăm foarte bine sectorul de difuzare a informaţiei prin
mass-media. Să presupunem că ştirea apare în câteva ziare, care sunt distribuite în toată
ţara. Cititorii află în acest fel despre acea ştire falsă, care este negativă. Chiar dacă
a doua zi sau în zilele următoare aceasta este vehement contrazisă sau chiar dacă apare o
dezminţire, faptul a fost deja consumat, în primul rând, nu este deloc obligatoriu ca cel care a
citit ştirea falsă să mai citească a doua zi şi dezminţirea, rămânând în acest fel cu o idee
negativă despre persoana respectivă, chiar dacă acea idee este falsă. In al doilea rând, noi
trebuie să speculăm cât mai mult tendinţa vicioasă a omului contemporan de a se
orienta mai mereu spre ştiri senzaţionale care au un pronunţat caracter negativ.

Cunoaştem prea bine influenţa unor astfel de sugestii negative sau impactul lor teribil
asupra naturii emoţionale a omului. Ştim că ele distrug structurile energetice armo nioase din
aura sa, ştim că aduc o formă subtilă de stres la nivel psihic şi cunoaştem de asemenea
faptul că ele coboară vibraţia percepţiilor pozitive şi a intenţiilor benefice ale omului.
Toate acestea ne servesc însă foartebine interesele noastre, deoarece îi obosesc şi îi
debu-solează pe oameni, îi determină să fie lipsiţi de vigilenţă şi superficiali.

Realizăm astfel un scop pe care 1-am urmărit mereu cu perseverenţă: creşterea

entropiei sociale, îndrăznesc chiar să spun că noi suntem cei care au adus această veritabilă
ştiinţă aproape de perfecţiune. Pentru a realiza această entropie socială, care determină
o stare de confuzie aproape totală, ne slujim mereu de ştiri contradictorii, adeseori având un
conţinut sinistru, profund negativ; susţinem şi impulsionăm cărţi care prezintă
subiecte puerile sau fantastice, dar care totuşi au o notă atractivă pentru a capta interesul
minţilor slabe, aflate în căutare de senzaţional. Noi înşine am lansat această sintagmă şi
am avut grijă ca astfel de apariţii editoriale să prolifereze şi chiar să fie acceptate de
populaţie, care acum le consideră foarte valoroase.

Sistemul economic şi social pe care 1-am impus încurajează foarte mult competiţia în
aspectul ei nearmonios, stimulează concurenţa neloială şi îndeamnă la un consum cât mai
mare de mărfuri. Toate acestea sunt justificate de un interes umanitar, acela de formare a
omului şi de motivare a sa pentru a străbate „jungla" vieţii, care ameninţă să-1 sufoce, în
realitate, însă, această preocupare şi agitaţie nebună a omului, care îl ţine mai mereu ocupat şi
tensionat, nu duce decât la o diminuare semnificativă a valorilor care sunt cu adevărat morale şi
etice în viaţă, adică la pervertirea caracterului fiinţei umane.

Exploatăm aceste idei şi posibilităţi la aproape orice nivel de difuzare a lor prin
mass-media. Aceasta ne-a determinat să încurajăm şi să sprijinim
proliferarea sexualităţii în formele ei aberante şi a pornografiei până la limite aproape
inimaginabile, deoarece am constatat că forţa şi virilitatea bărbatului, precum şi
sensibilitatea şi intuiţia femeii diminuează foarte repede atunci când suntconfruntate cu astfel
de practici rele. în aceste condiţii omul devine labil, cedează mult mai repede tentaţiilor
şi, ceea ce este foarte important, poate fi controlat cu uşurinţă. Pentru a ne realiza
planurile este necesar ca împotrivirea să fie minimă; de aceea, într-o primă etapă noi
oferim idei şi posibilităţi avantajoase oamenilor, pen tru ca mai apoi să profităm din plin de
slăbiciunile lor sau de anumite prevederi ale contractelor în care ei s-au implicat orbeşte.

Societatea actuală se pretează foarte bine la modelul acestei acţiuni. Noi oferim
oamenilor tot mai multe tentaţii, deoarece am permis dezvoltarea explozivă a tehnologiei, iar ei
cad în plasa stimulentelor şi plăcerilor de tot felul, aproape fără discriminare. Ştim că aceasta
le macină voinţa şi un om fără voinţă proprie este precum un animal neştiutor care este dus la
tăiere.

O atenţie deosebită acordăm aici tineretului, deoarece dacă vrei ca un copac să nu

aibă roade, trebuie să-1 usuci încă de când este puiet. Tot ceea ce poate amplifica pornirile
vicioase în copii şi adolescenţi este prezentat în mod foarte atractiv, tentant; ne orientăm
astfel mai ales spre difuzarea filmelor în care este exacerbată violenţa, a filmelor de
groază şi a celor în care se accentuează pornirile sadice sau trăsăturile profund negative ale
caracterului. Pentru a încuraja vizionarea lor ne folosim foarte mult de publicitate;aş putea
spune că publicitatea a ajuns, într-un fel, chiar inima comerţului. Am stimulat deci în cel mai înalt
grad tendinţa populaţiei de aconsuma. Aceasta a devenit ca un fel de „boală contemporană"
a omului; chiar dacă nu are nevoie de ceva anume, el totuşi trebuie săcumpere, să
consume şi iar să cumpere, de cele mai multe ori lucruri lipsite de importanţă sau chiar pentru
a-şi face provizii în exces.

Pe de altă parte, există o legătură strânsă între tentaţia exercitată de bani şi

modalităţile prin care aceştia pot fi obţinuţi, în sistemul economic şi legic pe care noi 1-
am impus nu e uşor să devii bogat şi, practic, este aproape imposibil să o faci pe căi
cinstite. De aceea, clasa bogătaşilor este în cea mai mare parte o clasă socială viciată şi
pervertită. Necinstea şi pervertirea celor bogaţi i-a determinat să aibă propriile lor secrete şi
atunci când un om are secrete, apar şi obligaţiile lui faţă de alţii, mai ales prin intermediul
şantajului. Noi ştim foarte bine cum să exploatăm astfel de situaţii, deoarece noi
înşine suntem artizanii ei.

— Cred totuşi că nu toţi oamenii acţionează în acest fel. Dacă acesta este adevărul,
cum procedaţi în astfel de cazuri, domnule Massini? s-a interesat Cezar.

Venerabilul ridică nepăsător din umeri.

— Sunt prea puţini cei rămaşi, practic nu merită să ne interesăm de ei. Să luăm ca
exemplu ţara ta. Aici ne-am instalat oamenii cu o mare uşurinţă, deoarece am ştiut să
speculăm trecerea de la un regim totalitar, ale cărui baze tot noi le-am pus, la o aparentă
libertate de acţiune. Am intuit corect, de pildă, lăcomia şi lipsa de scrupule care apar la
omul supus mult timp diferitelor temeri şi privaţiuni. Un astfel de om este precum un călător
foarte însetat în pustiul Saharei care, atunci când ajunge la oaza deşertului, se repede
imediat la izvorul cu apă şi nu-i pasă că el este în trupul gol şi că toată lumea îl priveşte.
După Revoluţia din ţara voastră nu am avut altceva de făcut decât să aşteptăm şi să
încurajăm dezastrul economic, dar mai ales corupţia şi tentaţia românului în faţa
străluciriibanului. După o lungă perioadă de privaţiuni şi lipsuri de tot felul care i-au provocat
o mare suferinţă, era de aşteptat ca el să cedeze foarte repede în faţa tentaţiilor care
apăreau. Şi într-adevăr, aproape toţi au căzut în această plasă. Atunci am început să
acţionăm şi din punct de vedere politic. Nu-ţi face griji, e o metodă pe care o aplicăm în
aproape toate statele. Trebuia să fim siguri că principalele posturi din Parlament şi Guvern
sunt ocupate de oameni în vârstă, mulţi dintre ei cu un caracter slab, uşor de manipulat.
Celor care erau maturi şi dinamici le-am cultivat cu grijă latura orgolioasă a fiinţei şi mai
ales sentimentul înşelător al puterii, care în cazul lor nureprezenta totuşi o caracteristică
dominantă de adevăraţi conducători, în acest fel am exacerbat în ei
egoismul, meschinăria şi ipocrizia. Era necesar să avem în posturi-cheie oameni care pot fi
tentaţi destul de uşor cu afaceri oneroase, care în acelaşi timp ar face orice pentru a-şi păstra
postul şi funcţia, în mare parte am reuşit. Eforturile noastre în această direcţie au fost
minime, deoarece avi ditatea şi lăcomia după bani, dublate de o mare laşitate şi duplicitate
au făcut din cei mai mulţi dintre politicienii voştri o adunătură demnă de dispreţ. Această
situaţie ne convine, însă nu cred că este cazul să vorbim acum mai multe despre acest
subiect.

Cezar se grăbi să profite de scurta pauză.

— Şi pentru ce toate acestea, senior Massini? Ce urmăreşte de fapt

francmasoneria? Din cele ce mi-aţi spus până acum, nu văd ce ar putea să-i lipsească şi,
totuşi, îmi face impresia că urmăriţi cu tenacitate o anumită finalitate.

— Dragul meu, este foarte simplu. Când este un rege stăpân absolut peste regatul
şi poporul său? Bineînţeles, atunci când deţine puterea absolută. Aceasta este, pentru noi,
piatra din vârful unghiului: puterea de dominaţie a întregii lumi trebuie să ajungă repede în
mâinile noastre. La urma urmelor, această sete de putere reprezintă motivaţia multor
politicieni, guvernanţi şi oameni de afaceri care au acceptat să pătrundă în rândurile noastre.
Deasupra tuturor, însă, se află elita venerabililor noştri, Iluminaţii, al căror plan este cucerirea
puterii mondiale şi realizarea unui control perfect, chiar asupra fiecărui individ de
pe planetă. Modalităţile de împlinire a acestui plan sunt atât de diverse, încât mi-ar necesita
prea mult timp acum să-ţi vorbesc despre ele. îţi voi oferi doar câteva explicaţii;restul îl vei
înţelege şi învăţa repede după ce te vei integra regulilor şi concepţiilor organizaţiei noastre.

Influenţa şi controlul total asupra omenirii nu pot deveni cu adevărat active decât
atunci când vom reuşi să supervizăm totul. Forţele şi puterile însumate de la membrii tuturor
organizaţiilor noastre conduc treptat spre această variantă de totalitarism, când libertatea şi
autonomia unui individ vor fi sufocate şi monitorizate de noi încă de la naşterea fiinţei. Pentru a
fi siguri de acest rezultat şipentru a experimenta valabilitatea lui, am inventat - cu titlu de
experiment - comunismul. Totuşi, am constatat faptul că lipsurile îndelungate, angoasele
oamenilor, precum şi cultul personalităţii care apărea, fără excepţie, la toţi şefii de state
comuniste, crea anumite tensiuni şi favoriza chiar manifestarea unei viziuni lucide asupra
situaţiei la unii membri ai populaţiei care, în timp, puteau crea surprize neplăcute. Sistemul
comunist s-a dovedit corespunzător doar pentru o anumită perioadă de timp, de câteva zeci
de ani. După aceea, însă, el a devenit ineficient şi chiar periculos pentru interesele noastre.

Când am înţeles aceasta, ne-am decis să încheiem experimentul şi am dat

„undă verde" schimbărilor de natură politică. Era necesară crearea iluziei unui „altceva", dar
noi ştiam deja, cu mult înainte, că nimic nu se poate modifica „peste noapte". Ne-am
aşteptat deci la multe convulsii sociale, de mentalitate, de gândire şi de scop. Noi suntem
cei care am propagat în mod insidios ideile de bază ale noului statut social, prin diferite
mijloace mass-media, prin intermediul politicienilor şi prin crearea con- stanţă a unor noi şi noi
breşe în sistemul financiar, mai ales în scopul tensionării relaţiilor dintre popor şi guvern.

Bunăstarea nu trebuie să se facă simţită la nivel general, dar ea este binevenită la o

anumită pătură de oameni corupţi, care ne pot sluji astfel interesele, fără ca ei să aibă nici cea
mai mică idee; dimpotrivă, aparenţele îi fac mereu să-şi închipuie că, de fapt, ei sunt cei care
acţionează, cei care decid, cei care au puterea şi toate acestea noi trebuie să le susţinem,
pentru ca mirajul să nu piară.
Ceea ce îţi spun eu acum face parte din aspectele la vârf, mai puţin cunoscute, ale
francmasoneriei. Nu trebuie să-ţi imaginezi că fiecare membru cunoaşte tainele şi planurile
noastre. Accesul la ideile şi scopurile noastre se face totdeauna în etape, iar revelarea
informaţiilor este structurată şi ea, de asemenea, în trepte succesive ca importanţă, în
general vorbind, noi acţionăm totdeauna de petrei nivele distincte, care subliniază foarte clar
atribuţiile şi valoarea membrului mason. Deşi la o privire de ansamblu aceste nivele apar ca
nişte straturi suprapuse şi independente, ele conţin totuşi verigile de legătură care
sunt esenţiale pentru înţelegerea planului nostru la nivel mondial. Aceste verigi de legătură
nu sunt cunoscute, însă, decât de elita noastră, de marii noştri Iluminaţi.

Primul eşalon sau nivel îi include pe cei care abia au aderat la lojile noastre
masonice sau care nu prezintă un interes deosebit pentru a li se putea încredinţa sarcini
dificile. Ei sunt „zilierii", adică cei care fac multe aşa-zise munci mărunte dar folositoare în
măsura în care, luate în ansamblu, ele pregătesc terenul pentru marile lovituri urmărite de
noi, cum ar fi naşterea diferitelor confruntărimilitare, revoluţiile, incapacităţile de plată la nivel
naţional, adică o „artilerie grea" care este strategic folosită de personalităţi importante din
organizaţia noastră. Aceste acţiuni de anvergură intră în scenă, însă, abia după
ce „materialul" a fost preparat, adică după ce „zilierii" noştri acţionează o anumită perioadă de
timp ghidaţi din umbră de noi înşine, fără ca ei să-şi dea prea bine seama de scopul care este
urmărit. Din această categorie fac parte mai ales cei care au parvenit într-un timp scurt, cei
care s-au îmbogăţit rapid dar care, totuşi, au o minte slabă, cei care se află în căutare de titluri,
ranguri şi recunoaştere socială; în general vorbind, snobii şi cei marcaţi de anumite complexe
de inferioritate, pe care doresc să le suplinească imaginându-şi că fac parte şi chiar
alcătuiesc pătura înaltă şi bogată a societăţii. Trebuie să fie orgolioşi, ipocriţi şi egoişti, cu o
anumită putere financiară, dar totuşi insuficient de bogaţi, pentru ca astfel să le rămână
nostalgia după o viată cu adevărat regească, pe care să o jinduiască în ascuns. In plus, este
esenţial ca ei să aibă funcţii relativ importante în aparatul statal, deoarece avem nevoie
de pârghii şi trafic de influenţă atât la vârful conducerii, cât şi la nivelul mic al administraţiilor
locale, adică acolo de unde începe intriga care îşi croieşte drum spre centru. De aceea, la
această categorie de membri ne orientăm în general pentru atragerea profesorilor universitari,
avocaţilor, doctorilor, inspectorilor, primarilor şi anumitor oameni deafaceri locali.

Pentru toţi aceştia am creat nişte „supape", nişte motivaţii pentru a-i tenta şi folosi
ulterior în scopurile noastre. Există cluburi selecte, precum Rotary sau Lion's care le nasc
sentimentul că fac parte din marea aristocraţie a ţării şi că se află, deci, în fruntea societăţii, în
realitate, aceste cluburi sunt un fel de praf în ochi şi chiar o pavăză împotriva eventualelor
atacuri din exterior, deoarece persoanele care fac parte din ele se vor lupta cu îndârjire pentru
a-şi păstra privilegiile pe care le-au dobândit ca membri în aşa-zisul high-life al societăţii. Îi
atragem şi îi stimulăm prin afişarea unei faţade serioase şi selecte a acelei societăţi elitiste, în
care ei află că pătrund oameni de bine, oameni care reprezintă doar crema societăţii, care au
putere şi influenţă în diferitele organisme ale statului.Această prezentare foarte
atrăgătoare o întreţinem prin lux, prin posibilitatea de a avea relaţii sus-puse şi prin ajutor
financiar, îţi repet, toate acestea creează obligaţii.

Interesul nostru este acela de a crea diferenţe foarte mari între păturile sociale,
adică oameni foarte bogaţi şi oameni foarte săraci, pe cât posibil fără elementul de intermediere
şi susţinere, care este pătura mijlocie, întreţinem astfel o stare socială generală prin care
omul să-şi închipuie că trebuie să facă faţă unui asalt continuu, că tre buie să se lupte mereu fie
pentru a-şi asigura traiul de zi cu zi, fie pentru a-şi spori şi mai mult averea. Această stare
de spirit încordată şi foarte agitată alimentează sentimentul de frică şi atâta timp cât există
frica, nu îşi poate face loc liniştea, împăcarea, relaxarea şi nici spiritualitatea. De aceea
suntem interesaţi să obstrucţionăm tot ceea ce ar putea conduce spre bine, armonie şi
credinţă religioasă veritabilă, deoarece altfel controlul şi puterea noastră nu mai sunt
eficiente.
— Ce vrea să însemne asta? Că voi nu aveţi religie şi că, dimpotrivă, urmăriţi
subminarea ei? se arătă Cezar contrariat.

— Religie? Analizează cu atenţie ceea ce se petrece în lume. Notează ura rasială,

deviaţiile sectelor fanatice în numele unui Dumnezeu unic dar particular, nesfârşitele
conflicte interetnice care, majoritatea, au la bază disensiuni religioase, corupţia şi laşitatea
bisericii creştine, orgoliul ortodox şi manipularea catolică! E drept că toate acestea tot noi le-
am orchestrat din umbră, în special prinimplementarea intrigilor şi ideilor perverse în
anumite puncte cheie deţinute de oameni labili şi la momente potrivite în timp.

În schimb, noi oferim oamenilor împărăţia Arhitectului Universal, cel care poate să
aibă cu adevărat grijă de ei. Voi îl numiţi Prinţul întunericului. Ce importanţă are? Mai
înainte de toate trebuie să urmăreşti consecvent interesul personal în tot ceea ce faci.
Aceasta cere mari eforturi şi angajamente, uneori chiar foarte dure. De pildă, ele pot să
însemne să-ţi negi religia şi chiar să-ţi dăruieşti sufletul, însă vei cunoaşte astfel puterea,
bogăţia şi influenţa extraordinară în cercurile înalte ale societăţii.

— Interesant. Eu aveam o altă filozofie, dar totuşi este foarte atractiv ceea ce-mi
spuneţi, comentă Cezar cu o fină ironie, urmând astfel planul iniţial pe care îl concepuse.

— Nu trebuie să-ţi imaginezi, însă, că aceste aspecte sunt cunoscute de toţi, a

continuat venerabilul Massini să vorbească cu avânt. Departe de aşa ceva. îţi
spuneam despre trei niveluri generale şi importanţa lor eşalonată în organizaţia noastră
masonică. Acum îţi este limpede faptul că primul nivel, al „zilierilor", nu are acces la informaţii
de acest gen şi nici la altele care vizează aspecte mai oculte ale masoneriei, mai ales cele care
implică activitatea noastră la nivel mondial.

Membrii din cel de-al doilea nivel au însă posibilitatea să cunoască o parte din
maşinaţiunile noastre internaţionale, astfel încât ei se pot implica mai activ în demersurile
politice interguvernamentale şi sunt sprijiniţi cu mult mai mult de lojile noastre influente. Ei
sunt, mai ales, cei pentru care am stabilit o anumită formă de ierarhizare în trepte sau grade,
până la gradul treizeci şi trei. Este instructiv de observat cât de ataşaţi sunt oamenii
după titluri, funcţii, recunoaştere iar noi speculăm intens acest avantaj. Un mason de gradul
treizeci şi trei poate să reprezinte un pion de bază în structura noastră generală. De-a
lungul timpului am urmărit să răspândim opinia căacesta este, într-un fel, apogeul în ierarhia
piramidală după care se ghidează masoneria. Totuşi, în particular îţi măr turisesc faptul că a
doua treaptă reprezintă doar începutul pentru elita masonică mondială. Aceste lucruri le
menţinem însă foarte secrete, dar chiar şi aşa au mai apărut unele zvonuri. Trebuie să
înţelegi însă, că noi cei din vârful piramidei, nu putem fi atacaţi juridic şi nici un alt organism
de ordine statală nu ne este superior din simplul motiv că noi le-am creat aproape pe toate.

- Asta înseamnă putere de decizie la cel mai înalt nivel, a spus Cezar gânditor.
Cum se face, totuşi, că a treia treaptă în masonerie, aceea despre care îmi spuneaţi
că reprezintă de fapt elita masonică în lume, are o influenţă decisivă fără să fie cunoscută?

- Nu este nevoie să fim cunoscuţi la modul la care te gândeşti tu. Noi apărem
eventual în lume mai ales datorită titlurilor nobiliare moştenite sau ca mari bancheri care
se ocupă de afacerile lor, la care avem grijă să ataşăm mai mereu aşa-numitele acte de
caritate şi binefacere prin intermediul unor fundaţii care au fost create tot de noi De fapt,
acestea ne permit să acţionăm şi să vehiculăm sume uriaşe de bani sub aparenţa legalităţii
şi a intenţiilor caritabile. Noi suntem cei care deţinem, în fapt, monopolul financiar
mondial, controlând orice piaţă bursieră Proiectul de stăpânire a lumii este un plan
foarte bine pus la punct.

- Dar cum aţi reuşit să stăpâniţi finanţele lumii? a întrebat Cezar. Nimeni nu
poate avea acces la toate sumele de bani vehiculate!
 - În cea mai mare parte controlăm aceşti bani dar adevărata influenţă o exercităm
prin intermediul creditelor uriaşe cu care obligăm practic diferitele guverne ale lumii să
acţioneze în domeniul economic - şi prin aceasta în cel social - după cum dorim noi. Acesta
este, de fapt, scopul principal pentru care am înfiinţat cele două mari organisme financiare ale
lumii: Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional (FMI). Dar cea mai importantă
lovitură şi victorie obţinută a fost îndatorarea Statelor Unite ale America, care în prezent
depind aproape în totalitate de politica financiară pe care noi o stabilim. După cum
îţi spuneam, esenţa acestei politici o constituie creditele cu dobândă şi, de aici, creanţele
care apar şi toate celelalte forme de obligaţii sau concesii pe care şi le creează statele
datornice faţă de noi. în felul acesta, stăpânim lumea economică, ghidând-o în direcţia pe care
o vrem. Putem crea adevărate dezechilibre sau chiar incapacităţi de plată acolo unde avem
interesul de a obţine ceva anume. Ţările falimentare sunt „specialitatea" noastră, deoarece
ne oferă practic accesul indirect la conducerea unui popor întreg. Desigur, noi pregătim şi
corelăm în prealabil aceste strate gii cu acelea ale dezinformării prin mijloacele mass-media
internaţionale, care ne aparţin. E un sistem care şi-a dovedit cu prisosinţă eficienţa în decursul
timpului şi pe care noi îl stăpânim foarte bine. Dacă cineva se opune, eliminarea lui de pe
eşichierul politic sau ca personalitate socială nu prezintă, în general vorbind, nici o problemă,
datorită multiplelor relaţii pe care le avem, a corupţiei şi a sistemului financiar pe care îl stăpânim,
în cazurile mai deosebite, cum ar fi de exemplu cel al Statelor Unite, nu putem per mite greşeli
sau acţiuni exterioare în afara celor prevăzute de noi. De aceea, fiecare preşedinte american
nu reprezintă în realitate decât o alegere şi o emanaţie a scopurilor noastre masonice, el
trebuind obligatoriu să fie membru marcant în lojile noastre, de obicei cele ale eşalonului doi.

Pentru a ascunde cât mai bine manevrele politice şi financiare pe care le declanşăm
în aceste scopuri ne servim de cea mai spectaculoasă, dar în acelaşi timp cea mai hilară idee
pe care am reuşit să o infiltrăm maselor de oameni în ultimii două sute de ani. Aceasta este
probabil una dintre cele mai de preţ achiziţii ale noastre, care ne-a adus multe servicii şi care
se dovedeşte foarte eficientă chiar şi în prezent. Te vei mira, dar ea poartă un nume
foarte cunoscut: democraţial Noţiunea în sine nu face nici cât o ceapădegerată; cu toate
acestea, ea este cea mai potrivită piesă în angrenajul planului nostru, care are mare succes la
masele populare. Motivul principal este acela că le trezeşte acestora orgoliul şi
sentimentul de a avea putere, dar în realitate nu face altceva decât să producă un anumit gen
de învrăjbire, luptă şi tentaţie, oferind astfel posibilitatea manipulării. Aparent, jocurile
politice ascunse şi marileinterese financiare şi de putere sunt la mâna alegătorilor, a celor
care votează. Trebuie să faci mici compromisuri, pentru a te putea bucura ulterior de toate
avantajele. Ce obţinem noi, de fapt, prin aşa-zisa democraţie? în cele mai multe dintre cazuri
aceasta duce în primul rând la dezbinare între diferite categorii sociale care alcătuiesc un popor
şi la o înfruntare de multe ori făţişă între populaţiile de pe glob. Ideea pe care o oferim lumii,
dar prin care acoperim de fapt cu acordul tuturor adevăratele noastre intenţii şi acţiuni, este
aceea de a crea iluzia alegerii libere în cazul fiecărui individ. Când este însă vorba de zeci şi
sute de milioane de oameni diferiţi, stresaţi şi pervertiţi, alegerea lor aşa-zis „liberă" poate fi
lesne dirijată prin diferite metode. Furtuna trebuie lăsată să se dezlănţuie, însă direcţia
ei generală poate fi influenţată astfel încât să protejeze anumite zone şi să distrugă altele.
Noi am găsit modalitatea cea mai simplă şi sigură de a obţine haosul şi dezbinarea; căci, în
ciuda aparenţelor înalt umanitare şi a valorilor morale cu care am poleit ideea de
democraţie, acestea nu fac altceva decât să ascundă miezul de la care am pornit şi pe care
1-am dezvoltat în timp: învrăjbirea semenilor între ei, lupta oarbă pentru o putere facilă
şi vremelnică, lipsa unităţii. Pentru noi, unirea oamenilor în idei şi concepte benefice, pozitive,
este foarte periculoasă, deoarece numai atunci masele de oameni devin cu adevărat
puternice în acţiunea lor. Acesta este şi motivul pen tru care urmărim adeseori să provocăm
fragmentarea teritoriilor statale în cât mai multe etnii, fiecare cu interesele, cultura şi credinţele
ei religioase. Ceea ce urmărim în final este estomparea tradiţiilor culturale şi religioase
ale diverselor ţări şi populaţii până la pragul de la care acestea nu mai au forţa necesară
individulizării; atunci ele devin uşor de controlat şi de asimilat într-o formă unică
deguvernământ, care bineînţeles că va fi dirijată de elita noastră masonică la nivel mondial.

Unul dintre marile obstacole pe care le avem în faţă şi pe care trebuie să le depăşim
este reprezentat de tradiţiile diferite ale popoarelor şi de dorinţa acestora de a se raporta la ele.
Noi urmărim să obţinem o „turmă colectivă de animale" care acţionează în mod automat,
căreia îi dai fân şi apă la momente bine stabilite şi care te slujeşte astfel în mod necondiţionat.
Pentru aceasta, după cum îţi spuneam, trebuie slăbit filonul tradiţiilor strămoşeşti, trebuie
aplatizate şi chiar ignorate adevăratele valori şi simboluri populare, trebuie pervertit sufletul şi
otrăvită simţirea generaţiilor tinere cu idei false, minciuni şi cu tentaţiile diferitelor vicii; în mare
parte am reuşit. A fost destul de uşor în cazul Americii, deoarece ea practic nu are tradiţie, în
prezent, este locul din lume unde planul nostru a fost cel mai bine dus la îndeplinire:
dependenţă totală faţă de sistemul eco-nomico-social, control total şi subjugare financiară,
toateacestea fiind îmbrăcate în mirajul tehnologiilor extraordinare şi a ideii penibile şi
orgolioase de primă putere a lumii. Populaţia are nevoie de certitudinea chiar şi a unei false
puteri, are o nevoie inconştientă de a se agăţa de ceva care îi poate crea o vie impresie sau
siguranţă interioară. Noi întreţinem această idee a puterii în mintea americanilor, deoarece
ea îi determină într-o mare măsură să nu se răzvrătească împotriva sistemului care, de fapt,
le-a furnizat chiar această idee confortabilă de supremaţie, în plus, orgoliul şi superficialitatea
care derivă de aici ne sunt de mare folos. Mai puţin vigilenţi şi uşor de manipulat, ei servesc
practic ca „vârf de înaintare" în planul nostru de cucerire a puterii absolute la nivel mondial.

Aici, Cezar a dorit să afle mai multe amănunte.

— Dacă ea se dovedeşte a fi un bluf, de ce totuşi se pune un aşa mare accent pe

democraţie?

— Dragul meu, democraţia are doar aparenţa unui aspect benefic, dar de fapt
permite manifestarea celor mai mari abuzuri sau conflicte, a răspuns senior Massini. Nu sunt
oare oameni care au murit sau mor în numele democraţiei? Nu sunt oare toate legile şi
principiile civilizaţiei actuale structurate după legile democraţiei? Ei bine, apariţia acestui pol,
care este democraţia, a determinat deasemenea şi apariţia posibilităţii unei idei contrare şi
a posibilităţii de luptă contra democraţiei, în acest fel, noi am obţinut conflictul.Conflictul
reprezintă o bază solidă de pe urma căruia poţi stăpâni întreaga lume. îţi aduc din nou aminte
despre o regulă fundamentală a metodei noastre masonice: serveşte în secret ambele tabere,
fii alături - prin manevre politice şi economice abile - de partea fiecăruia dintre combatanţi şi în
acest fel ţi-ai asigurat succesul pe care îl doreşti. Cuvântul şi conceptul fals de „democraţie" a
devenit astfel o pavăză pentru multe guverne pentru a acţiona nestânjenite în sensul pe care
îl urmăresc, slujindu-şi astfel, de fapt, interesele proprii.

Aproape toate statele s-au înglodat în datorii pentru a-şi putea susţine cheltuielile
militare, chiar dacă nu se află în război. Noi acordăm aceste împrumuturi, dar
cerem guvernelor să ne garanteze pentru ele cu multe bogăţii: mine, păduri, căi ferate sau
anumite sectoare industriale de mare importanţă. Aceasta este modalitatea principală prin care
noi acaparăm în mod gradat avuţiile unui stat şi controlăm poporul ţării respective.

— Mi se pare, totuşi, că ideea democraţiei este bună, numai felul în care este aplicată
se dovedeşte a fi perver tită, a observat Cezar dorind să vadă reacţia venerabilului Massini.
 — Este foarte adevărat, în ea însăşi, democraţia are valoare numai atunci când
civilizaţia a ajuns deja la un înalt grad de înţelegere şi aplicare a misterelor universului şi
ale vieţii. Chiar şi atunci, însă, ea trebuie folosită doar în cadrul unui grup restrâns de
oameni, care iau deciziile majore într-o comunitate sau la nivelul unei
naţiuni. Democraţia, în adevăratul ei sens, nu poate funcţiona eficient în cazul mulţimilor
mari de oameni, care sunt eterogene. Noi ştim că ea reprezintă un concept viabil doar în cazul
unei societăţi care este orientată în mod benefic, în care oamenii gândesc şi acţionează în
general la unison şi au o conştiinţă elevată, ceea ce nu e cazul cu civilizaţia modernă.

— Dar biserica nu are nimic de spus în această privinţă? Ştiam că masele populare
se încred mult în biserică şi îi urmează sfaturile, se arătă interesat Cezar.
Senior Massini a lăsat să-i scape un gest de nervozitate.

— Biserica creştină este unul dintre duşmanii noştri cei mai periculoşi. Influenţa ei este
încă destul de mare, dar noi acţionăm cu perseverenţă pentru a o diminua cât mai mult. Pentru
aceasta ne îndreptăm atenţia cu precădere asupra generaţiei tinere, pe care urmărim să o
dezaxăm prin intermediul ideilor noastre. Ne-am orientat cu precădere spre inocularea în
minţile oamenilor a ideilor de libertate şi democraţie, pe care ştiam că omul civilizaţiei
moderne nu le poate înţelege şi gestiona în mod corect. Toată lumea vorbeşte despre şi
susţine libertatea şi democraţia, dar aproape nimeni nu se întreabă cum se face că, în
ciuda bunelor intenţii, a umanitarismului şi a dorinţei de pace care sunt exprimate
pretutindeni în lume, există mai mult ca oricând războaie, conflicte, tensiuni şi neînţelegeri
întoate zonele de pe glob. în felul acesta noi am ridicat ipocrizia clasei conducătoare la rang
suprem şi folosim din plin avantajele acestei situaţii. Am mizat de asemenea pe lipsa de bun
simţ, pe orgoliul şi infatuarea unei majorităţi zdrobitoare a oamenilor, care în felul acesta îşi
închipuie că înţelege foarte bine aspectele şi mecanismele democraţiei şi a libertăţii de
expresie. Oferindu-li-se posibilitatea săacţioneze în acest fel, oamenii de rând capătă
sentimentul importanţei de sine, pe care uneori îl exacerbează la cote cu adevărat ridicole şi
penibile, în micimea şi chinul preocupărilor lor zilnice şi înguste, ei ajung să-şi închipuie
că personalităţile cu răspundere politică, cei care îi conduc, se sprijină pe ei şi pe părerea lor.
Politicienii oferă astfel oamenilor de rând senzaţia că părerea pe care aceştia o exprimă
este foarte competentă, dar în fapt nu se urmăreşte altceva decât influenţarea cât mai mare a
opiniei alegătorilor nu în direcţia a ceea ce este cu adevărat necesar şi folositor pentru ei, ci
în direcţia intereselor care sunt mascate cel mai adesea de promisiuni şi platforme
politice înşelătoare şi fără acoperire, în felul acesta suntem apăraţi chiar de cei pe care
urmărim să-i subjugăm.

Dacă din conglomeratul general răsare o poziţie contrară intenţiilor noastre, atunci
reprezentantul ei trebuie înlăturat cât mai repede, în general, adoptăm tehnica discreditării
prin mijloacele mass-media. Apoi continuăm prin satiră şi ridiculizare, stârnind suspiciuni şi
neîncredere în oameni faţă de comportamentul şi afirmaţiile persoanei respective, astfel
încât în mod treptat nimeni nu îi va mai acorda credit pentru cele spuse. Deoarece atacul nostru
este concertat şi perseverent, fiind uneori însoţit şi de metoda şantajului în diferite direcţii,
omul se va simţi curând părăsit de toţi şi chiar acuzat pentru ceea ce a avut curajul să spună
sau să scrie. El va fi ameninţat, şantajat pe linie profesională, marginalizat în societate astfel
încât până la urmă va ceda, renunţând la actul său de curaj iniţial, dorind să-şi recapete
avantajele pe care le avea. în unele cazuri el devine chiar aliatul nostru.

Aceasta este drama principală a societăţii create de noi: cei mai mulţi oameni
sunt slabi şi laşi. Foarte puţini sunt cei care rezistă atacurilor şi metodelor noastre. Totuşi,
aceştia ne stânjenesc acţiunile şi, ceea ce este mai neplăcut pentru noi, se bucură chiar de
simpatia şi de ajutorul altora. Aceasta înseamnă unitate şi forţă de opinie colectivă, adică exact
ceea ce noi dorim să împiedicăm. Mai grav este însă faptul că unele dintre aceste persoane sau
grupuri de persoane cunosc foarte bine anumite metode şi tehnici ezoterice pe care le aplică
pentru a contracara acţiunile noastre. Nu e mai puţin adevărat că şi elita noastră,
marii Iluminaţi, aplică procedee secrete de influenţare şi determinare a unor efecte precise în
planul fizic. Dar totuşi sun tem stânjeniţi şi de multe ori chiar împedicaţi în unele dintre planurile
noastre de către forţele opuse nouă. De aceea este important să atragem în rândurile noastre
o persoană care deja deţine anumite puteri remarcabile, aşa cum eşti tu. Suntem dispuşi să-ţi
oferim foarte mult; abia atunci vei cunoaşte cu adevărat viaţa.

— Dar atacurile împotriva organizaţiei masonice nu scot în evidenţă tocmai planurile

si intenţiile ei în lume? ocoli Cezar un răspuns direct.

— Unele persoane, care se opun cu multă forţă planurilor noastre, cunosc adevărul
în ceea ce ne priveşte. Pentru că metodele obişnuite de anihilare acţionează mai greu în
astfel de cazuri am adăugat un artificiu: anumiţi venerabili pe care noi îi alegem mai ales din
eşalonul doi prezintă lumii unele aspecte despre organizaţia noastră, utilizând pentru aceasta
mijloacele mass-media pe care noi le stăpânim. Ei dau interviuri şi scriu câteva cărţi sau
articole în care sunt expuse unele aspecte adevărate, dar inofensive, despre structura şi
activitatea nostră. S-a mers pe principiul de a strecura o parte de adevăr şi patru părţi de
minciună, în amalgamul de date care este prezentat există deci şi ceva adevăr, pe care oricum
noi nu-1 puteam contesta, dar care apare astfel în faţa lumii ca fiind expus de înşişi
membrii organizaţiei. Cum ar mai putea atunci cineva să ne bănuiască de ascunzişuri,
când noi înşine ieşim în întâmpinare cu unele informaţii? Fireşte, acele adevăruri
sunt îmbrăcate şi împănate ele însele cu minciuni, astfel încât nimeni să nu mai înţeleagă
mare lucru şi, ca urmare, să abandoneze interesul pentru cercetarea subiectului. Din toată
această mişcare, noi suntem însă cei câştigaţi, deoarece adversarii noştri nu mai pot
prezenta adevărurile pe care noi deja le-am expus într-o formă pervertită, iar dacă ei vor
aborda alte laturi ale activităţii noastre, noi vom fi atunci în postura de victime oprimate şi
nevinovate, având de partea noastră susţinerea unor oameni maturi şi influenţi. In prezent
am început să adoptăm tot mai des această metodă, deoarece este timpul să ieşim într-o
oarecare măsură din anonimatul pe care ni 1-am impus secole de-a rândul; datorită ascuţirii
luptei, ocultarea prea mare ne-ar crea acum mai multe probleme decât avantaje. De aceea,
în ultimii cincisprezece-douăzeci de ani am început să ieşim discret în evidenţă afirmând câte o
frântură de adevăr amestecat cu multe alte minciuni. Noi ştiam prea bine că, repetând mult o
minciună, aceasta va sfârşi prin a deveni adevăr, ceea ce a determinat în cele mai multe
dintre cazuri adormirea vigilenţei oamenilor. Cu toate acestea, lupta acum este mult mai
strânsă, pentru că şi modul de reacţie a populaţiei a devenit intempestiv. Trebuie să
creăm impresia că îi ajutăm pe oameni, că suntem lângă ei la "necaz şi suferinţă. Direcţiile
noastre de acţiune, în special prin intermediul oamenilor politici, sunt acelea de a simula un
interes major pentru problemele sociale curente, pentru necazurile omului - provocate mai ales
de recesiunea economică mondială dirijată de organizaţia noastră - şi, prin intermediul
„zilierilor" de care ţi-am vorbit şi a ajutoarelor acestora, să inoculăm ideea că ne
interesează foarte mult aceste aspecte şi că luptăm pentru îmbunătăţirea lor. De
fapt, tot acest „spectacol" este numai pentru a câştiga încrederea maselor populare pentru ca,
la momentul cel mai potrivit şi în conjunctura cea mai bună să luăm în stăpânire conducerea
politică şi economică a întregii planete prin instituirea unui guvern unic mondial, aflat sub
controlul nostru direct şi total. Trebuie deci să câştigăm cât mai mult încrederea maselor de
oameni, pentru a crea iluzia unei eşalonări fireşti a evenimentelor care vor urma, a crizei
mondiale teribile şi pentru a ieşi astfel la suprafaţă în chip de salvatori ai omenirii, deoarece
avem resursele financiare care sunt necesare pentru a realiza aceasta, în principiu,
sarcina nu este chiar aşa dificilă, deoarece vigilenţa maselor populare este deja mult slăbită
de alte modalităţi pe care le aplicăm de mult timp cu suc ces: rutina zilnică a serviciului,
programele de televiziune structurate în aşa fel încât să inoculeze în subconştientul oamenilor
atitudinea pasivă şi lipsa opoziţiei şi a discernământului, hrana chimizată, stupefiantele, bolile
de tot felul.

Rostind acestea, senior Massini privi brusc la ceasuJ elegant, încrustat cu diamante,
de la încheietura mâinii. Se făcuse deja seară şi aerul rece provoca frisoane.
— Cred că este timpul să ne oprim, zise venerabilul. Ne bizuim pe capacitatea ta
extraordinară de adaptare şi, personal, cred că am reuşit să te fac să înţelegi destul de bine
aspectele de bază ale activităţii organizaţiei noastre, în seara aceasta voi pleca la Amsterdam,
unde trebuie să rezolv anumite probleme. Printe altele, voi înştiinţa pe ceilalţi venerabili
despre impresia pe care mi-ai făcut-o.
Senior Massini îl privi câteva clipe pe Cezar, cu un aer binevoitor.
— Apreciez rezultatul întâlnirii noastre ca fiind pozitiv şi mă aştept la un ajutor pe
măsură din partea ta. Era necesar ca tu să cunoşti în mare parte adevărul despre organizaţia
masonică, pentru a evita ulterior un blocaj de concepţie. Peste puţin timp voi veni să te vizitez din
nou şi acela va fi un moment important. Aş putea chiar spune că va fi un test dificil pentru tine.
Până atunci vom pregăti tot ceea ce este necesar pentru a te integra în organizaţia noastră.
Venerabilul se ridicase deja în picioare, sprijinindu-se de bastonul lui splendid
încrustat. Cezar 1-a însoţit până la elicopter. Strategia lui părea să dea roade, deoarece
reuşise să convingă fără să facă prea mari eforturi şi fără să se oblige încă la nimic. Este
drept, însă, că senior Massini fusese atât de sigur pe el şi atât de dinamic în explicaţiile şi
în abordarea lui, încât practic acceptul lui Cezar era considerat aproape ca un lucru firesc.
Forţa subtilă a ven erabilului era formidabilă şi doar echilibrul psihic deosebit al lui Cezar şi
stăpânirea fermă a energiilor sale mentale au făcut ca el să reziste fără probleme uimitoarei
influenţe active pe care o avea marele mason atunci când dorea să obţină un anumit lucru.
Cezar mi-a mărturisit că în acele momente radiaţia psihică a venerabilului era atât de puter nică
şi dominatoare, încât ea ar fi provqcat fără îndoială un efect hipnotic profund asupra unei
persoane obişnuite, care nu îşi poate controla nivelurile mentale superioare. El resimţise din
punct de vedere aurie impactul dur al acelei energii învăluitoare, a cărei vibraţie era profund
negativă, dar procedase simultan la sublimarea ei la nivelurile superioare ale fiinţei şi
mentalului său. Actul lui de voinţă fermă 1-a determinat să păstreze un control perfect
asupra situaţiei si să manifeste o deplină luciditate în confruntarea cu senior Massini.
 Poate că cititorul va avea tendinţa să considere în mod superficial semnificaţia
întâlnirii dintre cei doi. Acum, când eu cunosc deja toate ascunzişurile situaţiei, îi pot mărturisi,
însă, că a fost o reală surpriză chiar şi pentru Cezar să afle motivul real al discuţiei şi viclenia
care a stat mereu în spatele acesteia. Totuşi, evenimentele ulterioare aveau să dea.câştig de
cauză lui Cezar, datorită abilităţii sale extraordinare de a se strecura „pe muchie de cuţit" într-o
situaţie dramatică şi foarte tensionată, care a implicat chiar decizii foarte importante la nivelul
conducerii statului.

capitolul 4

A DOUA CONFRUNTARE: INFORMAŢIA ESENŢIALĂ

La câteva luni după ultima întâlnire în care Cezar mi-a relatat uluitoarele dezvăluiri ale
venerabilului Massini, am fost din nou contactat pentru a avea o întrevedere cu el. Era la
începutul lunii iunie, 2003 şi acela avea să constituie un moment extrem de importantpentru
aprofundarea elementelor pe care le aflasem despre masoneria mondială. Explicaţiile lui
Cezar m-au edificat atunci asupra unor aspecte care încă îmi erau neclare din relatarea
primei discuţii pe care el a avut-o cu senior Massini. Această clarificare a fost necesară
pentru ca eu să am o viziune cât mai justă asupra situaţiei actuale la nivelul întregii omeniri,
asupra anumitor mecanisme şi legi subtile care scapă înţelegerii profane şi asupra
unor raporturi directe între metodele de manipulare ale francmasoneriei şi iluzia în care
trăiesc cele mai multe dintre fiinţele umane. Un alt aspect fundamental al acelei întâlniri a fost
aflarea unei informaţii ultrasecrete pe care senior Massini i-a dezvăluit-o lui Cezar. De altfel,
aceea a constituit chiar baza de plecare pentru uluitoarea descoperire care avea să fie
făcută în munţii Bucegi, la puţin timp după revelarea informaţiei. Evenimentele s-
au desfăşurat cu rapiditate, iar eu am jucat rolul spectatorului care urmăreşte extaziat filmul
extraordinar al unor taine ancestrale.

După o perioadă de mai multe luni de la prima lor discuţie, senior Massini şi-a
ţinut promisiunea şi 1-a vizitat din nou pe Cezar, însă de data aceea întâlnirea a avut loc într-o
vilă luxoasă din Bucureşti, care reprezenta centrul de protocol înalt, la nivel diplomatic, al
uneia dintre cele mai puternice ţări ale lumii. Invitaţia şi pregătirile de rigoare au fost făcute de
senior Massini prin intermediul canalelor diplomatice la vârf de stat, aproape la fel ca şi în
cazul primei întâlniri. Diferenţa a constat în faptul că nu generalul Obadea a fost cel care 1-a
înştiinţat direct pe Cezar de acea invitaţie, ci chiar unul dintre secretarii de stat din guvern,
la ordinul unuia dintre miniştri.

Întrevederea dintre cei doi a fost mult mai scurtă decât prima întâlnire şi a
constat într-o propunere relativ stranie pe care venerabilul i-a adresat-o lui Cezar; el i-
a oferit atunci o informaţie extrem de confidenţială în schimbul promisiunii de a asigura
accesul unor reprezentanţi ai masoneriei la descoperirea ce urma să fie făcută pe baza acelei
informaţii secrete, încetul cu încetul, vălul de pe intenţiile ascunse ale venerabilului începea să
fie dat la o parte. Cezar a intuit atunci că mobilul primei întâlniri cu senior Massini îl
reprezentase, de fapt, pregătirea terenului pentru obţinerea acceptului său la cea de-a
doua întrevedere, în acele condiţii, era foarte probabil că ten tantele propuneri ale
venerabilului nu fuseseră, în realitate, decât praf de aruncat în ochi pentru a câştiga
încrederea lui Cezar şi a-1 determina pe acesta să faciliteze controlul masoneriei asupra a
ceea ce s-ar fi putut dovedi un mare secret de stat în România. Evenimentele ulterioare
aveau să confirme aceste bănuieli ale lui Cezar.

Cea de-a doua întrevedere cu senior Massini a avut loc în luna mai a anului 2003,
când Cezar a intrat în posesia datelor secrete pe care i le-a furnizat marele mason. Datorită
funcţiei pe care o avea în DZ şi pentru că acest departament constituia singurul organism de
acţiune care era abilitat să intervină în acel gen de situaţii speciale, Cezar a înţeles repede
motivul principal pentru care el afost solicitat cu insistenţă de senior Massini. Aşa
după cum acesta îi precizase, reprezentaţii de frunte ai masoneriei la nivel mondial
aveau o putere teribilă aproape în orice guvern de pe planetă, dar totuşi influenţa lor nu putea
să depăşească un anumit cadru de acţiune. Ei puteau, de pildă, să „fabrice" şi să
declanşeze războaie între ţări şi populaţii, dar nu puteau forţa în anumite direcţii care
ţineau mai ales de structura internă şi de modul de operare al organismelor de
securitate şi de apărare ale unei ţări. Cu alte cuvinte, ei puteau asigura relativ uşor un
cadru general de conflict pe o anumită zonă continentală, dar nu puteau totuşi să oblige o
acţiune armată în interiorul unei ţări, dacă nu exista un motiv major care, de obicei,
implica luptele interetnice sau cuceririle de noi teritorii.

Cazul informaţiei de o importanţă excepţională pe care senior Massini i-a oferit-o lui
Cezar se încadra într-o cu totul altă categorie. Informaţia respectivă se referea la o anumită
localizare în munţii Bucegi, dar ea era incompletă. Aşa după cum Cezar a aflat de la
venerabil, acolo exista ceva care nu putea fi identificat nici chiar prin mijloacele
tehnologice de ultimă oră şi acela constituia, de fapt, marele semn de întrebare al problemei.
Cezar şi-a dat seama că venerabilul avea totuşi unele informaţii suplimentare, pe care
acesta nu i le-a dezvăluit. Deşi nu cunoştea motivul, el a înţeles că informaţiile respective
erau probabil foarte importante pentru capii masoneriei mondiale, din moment ce aceştia
au făcut uz de toată influenţa lor pentru a-şi asigura accesul la ele. Era evident că nu se
putea pune problema unei descinderi în forţă a trupelor armate străine în România, indiferent
de motivul invocat. Chiar dacă, de exemplu, s-ar fi escaladat conflictul teritorial în
Transilvania, acest lucru ar fi necesitat probabil un timp îndelungat, multă agitaţie, război,
distrugeri şi mai ales un mare scandal diplomatic european, în mod clar, de această dată
masonii nu doreau aşa ceva.Concluzia care se impunea era că ceea ce îi interesa pe ei în cel
mai înalt grad excludea o intervenţie în forţă şi, mai ales, excludea cunoaşterea acelui aspect de
către anumite persoane. Printre altele, aceasta explica secretul la vârf care a fost solicitat de
senior Massini în cazul celor două întâlniri, precum şi hotărârea reprezentanţilor de frunte
ai grupului Bilderberg de a-1 contacta doar pe Cezar în această problemă. Raţiunea era
simplă: trebuia găsită persoana potrivită care să aibă o funcţie foarte mare de decizie şi
intervenţie în acel caz; apoi ea trebuia tentată cu multe promisiuni, câştigându-i-se astfel
încrederea; în sfârşit, ea trebuia determinată să accepte colaborarea cu marii masoni şi să le
permită acestora să-şi exercite controlul şi influenţa la acel nivel. Cezar a fost
considerat persoana ideală pentru acest plan, însă acţiunea de cooptare trebuia să se
petreacă repede, pentru a nu-i lăsa prea mult timp de gândire şi, de asemenea, pentru a evita o
reacţie imprevizibilă din partea lui. Probabil că misiunea era considerată ca fiind de o importanţă
vitală pentru masoneria mondială şi ea trebuia neapărat să reuşească. Tocmai de aceea a
fost trimis un reprezentant de seamă al grupului Bilderberg, expert în psihologia racolării, care,
în plus, era dotat şi cu anumite puteri psi hice de influenţă la distanţă.

Din datele pe care le avea atunci la dispoziţie, Cezar şi-a dat seama că masoneria
mondială urmărea să dobândească într-un timp cât mai scurt controlul asupra unei locaţii
secrete din munţii Bucegi, excluzând orice formă de popularizare şi dorind chiar tăinuirea
gradată a exis tenţei acelui loc faţă de puterea de la Bucureşti, după ce reprezentanţii elitei ar fi
avut acces acolo.

Astfel de situaţii erau pe muchie de cuţit. Ca întotdeauna în cazul marilor secrete de

stat, scurgerile de informaţii puteau periclita întreaga acţiune, deoarece existau formaţiuni
politice rivale care nu erau controlate în întregime de masoni. Aşadar, operaţiunea se anunţa a
fi una deosebit de delicată. Trebuiau îmbinate cu măiestrie influenţa, discreţia, exercitarea
controlului şi puterea acţiunii. Chiar şi pentru maeştrii masoni, cazul era unul deosebit de
dificil, în special datorită accesului limitat pe care ei îl aveau la coordonarea acţiunilor de
cercetare a zonei respective din Munţii Bucegi.

Aceasta era situaţia de ansamblu pe care mi-a descris-o Cezar încă de la

începutul întâlnirii noastre, în lunile anterioare reflectasem asupra multitudinii de aspecte şi
implicaţii care decurgeau din relatarea primei discuţii dintre Cezar şi senior Massini. Oripilarea de
care fusesem cuprins explica într-un anumit fel incapacitatea de a înţelege toate nuanţele
elementelor pe care le-am aflat atunci. Neavând de la cine să obţin informaţii supli mentare, m-
am mulţumit să fac doar unele cercetări discrete şi să-mi ordonez în minte câteva repere
generale care ridicau chiar anumite probleme existenţiale şi am aşteptat cu răbdare semnalul
unei noi întâlniri cu Cezar, pentru a găsi răspunsurile la ele. Avea să fie o întâlnire plină de
semnificaţii şi de explicaţii valoroase, care a culminat cu aflarea secretului pe care senior
Massini 1-a dezvăluit lui Cezar.

Contrar obiceiului, directorul tehnic al DZ îmi solicitase întrevederea la doar două

săptămâni după cea de-a doua întâlnire pe care a avut-o cu venerabilul Massini. Mi-a mărturisit
că a procedat astfel deoarece lucrurile se dovedeau a fi de maximă importanţă şi că, dacă nu
se focaliza asupra canalizării corecte a acţiunilor viitoare, acestea puteau scăpa de sub control,
iar efectele ar fi putut deveni nefaste. Cezar nu ştia dacă în viitorul apropiat ar mai fi avut timpul
necesar şi oportunitatea de a mă întâlni pentru a-mi dezvălui totul; de aceea el a preferat
să urgenteze întâlnirea cu mine, pentru a fi sigur că şi eu voi afla toate informaţiile necesare pentru
a le publica într-un mod credibil. Următoarele luni aveau să fie extrem de tensionate şi uluitoare
prin ineditul descoperirii care a fost făcută în Munţii Bucegi. în ceea ce priveşte întâlnirea
mea cu Cezar, care a premers marele eveniment din luna august, 2003, aceasta s-a
integrat foarte bine în oaza de dinaintea „furtunii" care apăruse deja la orizont.

Explicaţiile iniţiatice

Bucuros că aveam ocazia să-mi lămuresc nedumeririle cu privire la unele aspecte

ale primei discuţii dintre Cezar şi senior Massini, am întrebat care era cauza pentru care
masonii şi cei care sunt racolaţi în rândurile lor aleg - de multe ori cu bună ştiinţă - răulşi
acţiunile care îi sunt specifice. Ştiam că, în epoca actuală, tendinţa generală a umanităţii
este aceea de a aluneca pe panta decăderii morale, etice şi spirituale, dar totuşi eram
convins că binele poate să biruie această stare de marasm în oameni.
Cu o mină foarte serioasă, Cezar mi-a explicat atunci că elementul fundamental în
destinul omului este liberul arbitru.

— Aşa cum este structurată, fiinţa umană înglobează atât binele cât şi răul. De
aceea putem spune că în cazul omului coexistă atât natura lui superioară cât şi natura
lui inferioară. Important este care dintre aceste două aspecte este trezit şi apoi amplificat în
interiorul nostru. Mă vei întreba acum, poate, ce reprezintă binele şi ce reprezintă răul. Nu
vreau să divagăm în observaţii şi comentarii filosofice, dar îţi voi spune totuşi că, la
modul cel mai simplu, binele poate fi înţeles ca absenţa răului. Desigur, respectând aceeaşi
logică, răul este absenţa binelui.

Cred că nu e un secret pentru tine faptul că tradiţia creştină asociază acestor două
aspecte raiul şi, respectiv, iadul. Dincolo însă de sferele sau planurile subtile
de manifestare care le corespund, raiul si iadul - sau la modul general, binele şi răul - se
regăsesc complex nuanţate în viaţa de zi cu zi a fiecărui om. De aceea, nu întâmplător unii
oameni ajung să spună, în nenorocirea lor, că „viaţamea a devenit un adevărat iad" sau,
dimpotrivă, atunci când sunt foarte fericiţi, ei afirmă că trăiesc o viaţă ca în paradis.
 Este clar că în funcţie de opţiunea sau alegerea pe care o face, omul se poate
îndrepta, metaforic vorbind, către iad sau infern, ori către rai sau paradis. Daca alegerea
lui este să facă rău, fără îndoială că el se va îndrepta spre iad şi atunci, într-un anumit sens,
infernul se va manifesta prin el; radiaţia şi influenţa unei astfel de persoane va fi atunci
malefică şi aceasta o va îndepărta de tărâmul binelui şi al fericirii.

Cei care aleg răul nu înţeleg menirea de a se desăvârşi în existenţa pe care o au şi

de aceea luptă furibund împotriva binelui, a armoniei, a iubirii şi a frumuseţii. Totuşi, este
necesar să ştii că fiinţa umană este complet liberă să aleagă între cele două extreme, adică
între bine şi rău. Nimeni nu o forţează, nimeni nu o obligă; este pura ei alegere. Aici, desigur, o
mare influenţă o are destinul personal şi unele tendinţe foarte profunde din mintea sub-
conştientă, însă chiar şi atunci când forţa şi determinarea acestor impulsuri par să fie de
neînvins, rămâne totuşi un anumit procent şi pentru libertatea de a alege. Liberul arbitru nu
dispare niciodată complet. Dacă ar fi aşa, omul nu ar mai reprezenta atunci decât o simplă
marionetă, pe deplin supusă unor forţe exterioare obscure. De aceea, chiar şi în cele mai
dramatice situaţii, fiinţa umană este liberă să aleagă; ea are deci posibilitatea să aleagă în
mod inspirat binele, care o poate îndrepta către o şansă nesperată şi de aici, din aproape în
aproape, ea îşi poate reface viaţa în mod uimitor de pe cu totul alte baze.

Este la fel de adevărat, însă, că orice alegere spre bine implică sacrificiul. Ai auzit tu
vreodată pe cineva că se sacrifică pentru a face un rău? Răul este întotdeauna facil, alunecos
şi se bazează pe forţa inerţiei, a lentorii şi a ignoranţei, pentru că nu implică efort. De aceea
se spune că este foarte uşor să faci un rău, dar este foarte dificil să făp-tuieşti un bine. Ideea
principală pe care vreau să o înţelegi aici este aceea că, atunci când omul îşi „sacrifică"
inerţia şi acţionează într-un mod armonios, el se îndreaptă deja către o altă stare şi condiţie
de viaţă. El evoluează pentru că se sacrifică, adică renunţă la ceea ce este inferior pentru a
accede la ceea ce este superior. Mulţi oameni nu au însă forţa interioară care este necesară
pentru a renunţa la obiceiurile lor rele sau la tendinţele negative pe care le manifestă şi de
aceea există, la nivelul global al omenirii, o pronunţată tendinţă de regres şi de amplificare a
răului şi a perversităţii.

— Înseamnă că elita masonică se foloseşte tocmai de această inerţie, lene şi

întunecime mentală a majorităţii oamenilor pentru a controla populaţia globului! am intervenit
eu.
 — Este perfect adevărat. Masonii manevrează cu mare uşurinţă această
energie a lipsei de reacţie, a încetinelii, a inerţiei, a obscurantismului care la cei mai mulţi
dintre oameni este structurată pe nivele de vibraţie foarte joasă. In asemenea situaţii
masoneria generează, practic, o veritabilă stare de „somnolenţă" colectivă, care îi serveşte
foarte bine interesele. Acest aspect este foarteimportant pentru a înţelege în mod corect
modalităţile de acţiune ale francmasoneriei.

De multe ori, aceste acţiuni - care în anumite cercuri masonice înalte implică
realizarea unor ritualuri complexe de magie neagră - sunt efectuate chiar de la distanţă, iar
cei care sunt receptivi faţă de aceste energii înlănţuitoare, apăsătoare, le cad cu
uşurinţă victime,lunecând într-un fel de somn bizar, ca de plumb. Aici nu mă refer, însă, doar
la somnul fizic, ci şi la un gen de stare abulică de care sunt cuprinşi oamenii, care îi face să
devină foarte obedienţi şi să se comporte precum nişte ma rionete. Aceasta este condiţia
ideală în care ei pot fi controlaţi şi conduşi fără să opună rezistenţă. Iată, deci, unul dintre
scopurile principale ale masonilor, pe care ei sestrăduiesc să-1 generalizeze la nivelul
întregii planete. Dintr-o altă perspectivă, trebuie să ştii că acest „somn" straniu al oamenilor
este chiar o modalitate de protecţie cu care forţele demoniace se apără de revelarea
anumitor adevăruri spirituale. Dacă vei fi atent şi vei observa reacţia oamenilor în
momentele în care li se comunică aspecte foarte elevate, spirituale şi valoroase despre
existenţa şi evoluţia lor, vei constata cu mare uimire că, mai ales atunci, cei mai mulţi dintre
ei se confruntă cu o stare de somnolenţă stranie, în mod evident, o astfel de stare inerţială
exclude orice înţelegere superioară, orice reacţie şi orice atitudine constructivă.

— După cum mi-ai expus tu lucrurile, înţeleg că organizaţiile masonice deţin aproape
toate pârghiile de acţiune în societate, pe care le folosesc în scopul dezbinării popoarelor
şi a controlului lor eficient. Aş zice că ele atacă cu vehemenţă tot ceea ce este spiritual,
autentic, sublim, urmărind să transforme umanitatea într-un gen de mecanism viu, pe care îl
pot acţiona şi conduce la voinţă exact aşa după cum vor.
Eram abătut. O furie neputincioasă îmi răscolea fiinţa şi nu puteam să-i găsesc
antidotul. Intuindu-mi starea lăuntrică, Cezar mi-a vorbit cu multă bunătate.

— Ai dreptate în cele ce ai spus. Din nefericire, oamenii au devenit precum

nişte „roboţi", ascultând ordinele care le sunt date şi executându-le întocmai. Totuşi,
trebuie să ştii că forţa binelui este colosală şi că orice acţiune în acest sens poate să se
dovedească extraordinar de eficientă. Speranţe există mereu, trebuie doar să ştii să le
hrăneşti cu multă credinţă şi puritate. Aceasta îţi va ascuţi vigilenţa şi te va inspira să
acţionezi în mod oportun. Să ştii că masonii au şi ei slăbiciunile lor.

— Chiar voiam să te întreb, în lunile anterioare am urmărit să mă documentez în

legătură cu acest subiect şi am aflat cu mirare că sunt foarte multe opinii
divergente, contradicţii şi neînţelegeri între diferitele loji masonice în lume. Dacă este aşa,
atunci înseamnă că ei înşişi sunt dezbinaţi şi fără de putere.

Cezar zâmbi cu înţelegere şi îmi lămuri dilema.

— Una dintre marile păcăleli pe care le realizează elita masonică este aceea de a
genera impresia că două sau mai multe loji masonice se luptă între ele. în realitate, la vârful
structurii lor piramidale marii maeştri masoni care alcătuiesc elita conducătoare a
francmasoneriei mondiale se înţeleg foarte bine, însă la baza ei apar ca fiind duşmani.
Ideea este aceea de a crea derută şi confuzie,deoarece se ştie că acestea adorm
vigilenţa omului de rând. De fapt, este vorba despre o păcăleală diabolică; cel care cade în
plasa ei fără să fie avizat nu va alege una dintre loji - crezând că aceea este rea -, ci o va
alege pe cealaltă, despre care va crede că este bună. Lucrurile se prezintă astfel doar în
aparenţă, pentru că în realitate francmasoneria este şi rămâne aceeaşi, indiferent de
„artificiile" la care recurge pentru înşelarea omului de rând. Trebuie să ai încredere şi să fii
perseverent în acţiunile benefice pe care le săvârşeşti, în ultimă instanţă, chiar forţele
răului sunt subordonate forţelor binelui. Şi pentru că veni vorba despre aceasta, să ştii că o
mare taină a uni versului este rolul ocult pe care îl joacă forţele malefice în contextul evoluţiei,
adică felul în care se încadrează răul în economia creaţiei.

Am rămas mut de uimire. Ca marea majoritate a oamenilor, ştiam că albul este

alb şi negrul este negru. Acum aflam că, de fapt, există un sens şi o corelaţie chiar între
aceste extreme.

— Ce vrei să spui? Că până şi răul are o menire în viaţa noastră?

— Şi încă una foarte importantă. Totuşi, pentru a înţelege corect acest aspect
trebuie să ai o minte deschisă şi lipsită de prejudecăţi. Fanatismul, mai ales cel religios sau
ideologic, nu face casă bună cu evoluţia spirituală.
 Am încuviinţat în tăcere. Eram numai ochi şi urechi, pregătit să ascult explicaţiile
valoroase pe care mi le oferea Cezar.

— Faptul că în univers, aşa cum poţi singur să con staţi, există atât binele cât şi răul,
este o dovadă grăitoare care atestă existenţa libertăţii de alegere a fiinţei umane, adică a
voinţei sale individuale de a-şi exercita liberul arbitru în viaţă. De multe ori, acest aspect
delicat face ca omul să aleagă răul, care prin natura lui este autodistruc-tiv. Cu alte cuvinte,
în ignoranţa sa omul alege să seautodistrugă, preferând în acest fel să se nege pe el
însuşi. De aceea, la o analiză mai profundă, alegerea răului înseamnă în primul rând
alegerea de a lupta împotriva propriei fiinţe, care până la urmă se va
autodistruge. Aceasta adânceşte misterul raportului între bine şi rău, deoarece implică
existenţa unui scop ascuns al prezenţei forţelor rele în univers şi, prin urmare, în viaţa
fiecăreia dintre fiinţele umane. Nu ştiu în ce măsură eşti familiarizat cu ideile despre sensul
existenţei şi cu cele ale progresului spiritual, dar îţi voi spune că evoluţia omului înseamnă,
mai presus de orice, reîntoarcerea lui la sursa primordială, pur spirituală, din care
a provenit. Imaginează-ţi deocamdată că această origine este însăşi realitatea eternă a
fericirii sublime pe care şi-o doreşte orice om. Această reîntoarcere a fiinţei umane la
originile ei spirituale trebuie să fie însă pe deplin conştientă şi liberă de orice tentaţie
inferioară, de tot ceea ce ar putea însemna iluzie, constrângere, prejudecată. Dacă
înţelegi corect acest aspect, poţi spune că ai înţeles necesitatea existenţei forţelor răului în
creaţie.

Eram puţin derutat, deoarece încă nu prindeam esenţa problemei. Cezar a

continuat să-mi explice cu multă răbdare.

— Dacă răul nu ar exista, tu nu ai putea să-ţi dai seama de necesitatea

reîntoarcerii la sursă şi ai zăbovi indefinit prin cine ştie care colţuri ale universului.
Aşa, însă, rău] are în cadrul creaţiei rolul principal de a testa fiinţele umane. In felul acesta
se testează practic nivelul de cunoaştere, de realizare spirituală şi de capacitate de a iubi a
fiecărui individ pe drumul evoluţiei lui spirituale, înfuncţie de reacţiile şi alegerile pe care el le
face, se poate spune dacă a trecut sau nu testul respectiv de viaţă.
— Ca la examenele de la facultate, am făcut eu o paralelă.
— Exact. Ca la examenele de la facultate sau ca cele din domeniul profesional, cu
deosebirea că în timp ce acestea au o natură iluzorie şi efemeră - fiind încadrate într-un
domeniu spaţio-temporal limitat -, testele sau examenele vieţii, care au un sens
spiritual, reprezintă trepte foarte importante în cadrul evoluţiei personale. Trecerea cu
succes a unui astfel de test constituie o victorie importantă în lupta de dominare a naturii
inferioare din om şi această victorie se poate concretiza într-o capacitate mărită de a înţelege
unele aspecte subtile ale vieţii, în dobândirea gradată a maturităţii şi a
discernământului spiritual sau într-o multitudine de alte aspecte benefice şi pozitive.
Cezar a făcut o scurtă pauză, ca pentru a-mi lăsa timp de gândire şi reflecţie
interioară.

— Vreau să fiu sigur că am înţeles. Ce anume se testează şi cum putem să

recunoaştem aceste teste? am întrebat eu foarte atent la noul curs al discuţiei.

— Majoritatea examenelor vieţii îţi testează credinţa şi discernământul. Adeseori,

însă, datorită ignoranţei, oamenii interpretează aceste teste ca pe nişte mari nenorociri,
ca o năpastă sau un rău care îi loveşte cu putere, făcându-i să se clatine, în astfel de
cazuri, răul se manifestă în primul rând pentru testarea şi purificarea fiinţei umane. Nimeni
nu scapă, de-a lungul evoluţiei sale, de testele, lecţiile şi examenele de tot felul ale
vieţii. Practic vorbind, aceste teste reprezintă însăşi confruntarea noastră cu forţele răului,
care aparţin planurilor subtile demoniace şi satanice ale creaţiei. Situaţia este valabilă atât
în caz individual, cât şi în cazul unui cuplu ori chiar a unei comunităţi de oameni sau al unei
naţiuni.

— Bine, dar noi suntem de multe ori ajutaţi de alţii atunci când ne confruntăm cu
necazuri sau atunci când le cerem sfatul într-o problemă foarte dificilă de viaţă. Cine trece
atunci testul: noi sau persoanele care ne ajută?
— Trebuie să fii conştient de faptul că a ajuta nu înseamnă a forţa. O persoană
poate fi sfătuită şi impulsionată pe calea cea dreaptă, dar nu uita că ea are propriul ei liber
arbitru. A avea însă liber arbitru, cu alte cuvinte a avea posibilitatea de alegere, implică faptul
că omul este responsabil de libertatea pe care o are şi pe care o mani festă. El poate fi ajutat,
sprijinit, impulsionat dar dincolo de aceasta este libertatea lui de a alege între
diferitele posibilităţi pe care le are la dispoziţie. Dacă el ar fi forţat de alţii să urmeze o numită
cale, chiar dacă această cale este profund benefică, ar însemna atunci că libertatea lui este
practic anulată. De aceea, este foarte important ca fiinţei umane să i se lase libertatea de
a alege, însă alegerea bună este dată de gradul de conştientizare şi discernământ pe care îl
are acea fiinţă.
 Cunoşti acum destule elemente despre implicaţiile francmasoneriei la nivel
mondial şi eşti conştient că pe această planetă se dă deja o bătălie teribilă între
forţele binelui şi forţele răului. Cu toate acestea, eşti liber în fiecare clipă să alegi de
partea cui vrei să fii. Dacă prin structura ta lăuntrică, aşa cum este evident, ai ales
binele, atunci vei acţiona în consecinţă şi vei urmări cu perseverenţă să lupţi pentru
anihilarea planurilor masonice. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul celorlalţi
oameni, numai că mulţi dintre aceştia nici măcar nu cunosc realitatea în ceea ce priveşte
modul de acţiune şi influenţă a masonerie în lume. Mai mult, jocul forţelor rele este atât de
pervers încât ele se infiltrează în mod insidios oriunde găsesc un „teren fertil", adică oriunde
apare o conştiinţă slabă sau destul de pervertită, pentru a o determina să afirme cu mare
violenţă verbală faptul că suntem înconjuraţi numai de paranoici care văd pretutindeni în jurul
lor doar atacuri, conspiraţii, manipulări sau jocuri de culise; că, de fapt, nimic din toate
acestea nu există şi că totuleste bine şi se desfăşoară în mod firesc şi natural, în rea litate,
un astfel de comportament este tipic pentru o fiinţă chinuită de multiple influenţe demoniace,
cărora ea le face jocul. Dacă persoana respectivă face parte din elita intelectuală, dacă ea
este om de ştiinţă, ziarist sau scriitor, atunci cu atât mai bine pentru planurile masonice.
Părerea nefastă a unei astfel de persoane, despre care se poate presupune că are o anumită
autoritate intelectuală, contribuie din nefericire în mod semnificativ la influenţarea concepţiei
celorlalţi oameni. De altfel, probabil ştii că una dintre cele mai mari păcăleli ale Satanei este
aceea de a-1 face pe om să fie convins că Diavolul - adică Satana însuşi - nu există.

Cam aşa funcţionează şi organizaţiile masonice, dând senzaţia că ele fac şi doresc
binele. Totul este însă o aparenţă, pentru că în realitate ele luptă mai mult sau mai puţin
făţiş împotriva binelui, a religiei, a credinţei şi a spiritualităţii.

— Nu înţeleg cum este posibil ca oamenii să trăiască în această uriaşă conspiraţie şi,
totuşi, să nu-şi dea seama de existenţa ei! am exclamat eu plin de revoltă.

— De ce te miri? Tu însuţi, până de curând, obişnuiai să-ţi duci existenţa fără să ai nici
cea mai mică idee despre masonerie şi despre planurile ei îngrozitoare. Vedeai, probabil, la
fel ca toţi ceilalţi, că multe lucruri nu merg bine, dar totuşi nu abordai problema într-un
mod mai matur. Acum cunoşti adevărul şi fondul tău interior, care este foarte bun, te-a făcut
să iei imediat atitudine şi să doreşti să împărtăşeşti şi celorlalţi aceste cunoştinţe. Ai deja
posibilitatea extraordinară de a o face, publicând cele ce ţi-am relatat până acum. Primul pas
este acela de a atrage atenţia opiniei publice asupra realităţii care o înconjoară. Este,
analogic vorbind, ca atunci când tragiclopotele duminica, într-un oraş adormit; oamenii
încep să se trezească încetul cu încetul şi vor cere apoi mai multe amănunte. Dar chiar
mai important decât atât este faptul că ei vor deveni mult mai atenţi la tot ceea ce
se petrece în jur şi chiar în lumea întreagă, deoarece atunci ei au deja o bază solidă de
informare. Vigilenţa lor este o primă lovitură, foarte grea, care este dată francmasoneriei,
deoarece un om vigilent este mult mai dificil să fie înşelat, manipulat sau controlat. Mai apoi
se va naşte un curent general de opinie care va prinde din ce în ce mai multă forţă şi astfel
multe dintre planurile şi iniţiativele masonice vor fi blocate chiar din faşă.

Cezar se opri şi mă privi pătrunzător, pentru a vedea dacă am înţeles.

— Totuşi, reacţiile oamenilor îmi par foarte slabe şi chiar mă întreb cum vom reuşi să
realizăm ceea ce ne-am propus, am spus eu.

— Majoritatea profeţiilor prevăd că, până la urmă, forţele binelui vor învinge. Pe
de altă parte, lupta este foarte dificilă. Francmasoneria mondială, ca o hidră oribilă, este cea
care concertează toată această orientare satanică pe care o suportă oamenii de pe întreaga
planetă. în România, de pildă, mai ales în ultimul timp, francmasoneria acţionează aproape
după bunul plac. Sărmanulpopor care este ţinut în ignoranţă şi manipulat, nici măcar nu
bănuieşte care este cauza tragediei pe care o are tot timpul sub ochi şi o trăieşte obidit.
Dacă această hidră ar fi învinsă, atunci am putea vorbi despre o regenerare rapidă, sub
toate aspectele, la nivelul întregii planete. Din nefericire, imensa majoritate a oamenilor din
Occident nu este atentă să sesizeze modalităţile de manipulare - unele dintre ele chiar foarte
evidente - ale masoneriei. Apatici şi egoişti, cei mai mulţi preferă să se izoleze într-o
formă stranie de „hibernare" citadină, având impresia eronată că îşi ghidează singuri viaţa.
Chiar dacă află despre acţiunile diabolice săvârşite de masoni, preferă să le nege
din comoditate sau să se bizuie pe faptul că alţii vor lua atitudine în locul lor. Mai mult decât
atât, ei aderă cu o crasă ignoranţă la anumite orientări satanice care sunt infuzate şi
încurajate de masonerie prin intermediul muzicii rock dezlănţuite, a drogurilor, a alcoolului, a
tutunului şi a concepţiei materialiste, în aceste condiţii de abrutizare gra dată, dar sigură, a
fiinţei umane care devine astfel lipsită de voinţă şi determinare proprie, este destul de uşor
pen tru francmasonerie să-şi împlinească planul.
 Cezar a tăcut brusc. A fost o pauză destul de lungă, în care amândoi am rămas
adânciţi în gânduri, în cele din urmă el a continuat să vorbească, dar în glasul lui
puteam sesiza o uşoară undă de tristeţe

— Din păcate şi la noi în ţară situaţia este identică. Oamenii parcă „dorm"; nu sunt
treji, nu sunt lucizi. Chiar dacă au mai fost publicate unele date fundamentale despre
francmasonerie şi planurile ei la nivel mondial, inerţia şi dramatica stare de „somnolenţă" a
oamenilor -care este corelată şi cu somnul raţiunii - s-a amplificat atât de mult încât sunt foarte
puţini cei care catadixesc chiar să creadă că tot ceea ce se spune despre masonerie este
cu putinţă şi că reprezintă o realitate cruntă. Li se pare totul atât de monstruos şi incredibil,
încât într-un impuls subconştient de teamă şi de autoconservare, ei preferă să creadă că
poate situaţia nu este chiar aşa de rea cum e descrisă, că poate informaţiile de acest gen
reprezintă de fapt acţiunile de denigrare ale unor forţe destabilizatoare pentru cine ştie ce
motive obscure, astfel încât preferă să se închidă din nou în cochilia lor şi să rămână mai
departe în inerţia de care erau cuprinşi înainte. Această situaţie este chiar mai gravă decât
aceea în care ei nu ştiau nimic despre planurile satanice ale francmasoneriei, deoarece a şti
şi totuşi a nu acţiona în conformitate cu ceea ce cunoşti este o mare laşitate şi o
gravă abatere de la codul moralelementar, într-o asemenea situaţie nu este prost cel care
nu ştie, ci e prost cel care ştiind, acţionează ca şi cum nu ar şti. De aceea, prima etapă şi
cea mai importantă este trezirea conştiinţei oamenilor din această cumplită „somnolenţă".
Dacă ei nu devin lucizi, nu vor înţelege de ce condiţiile de viaţă sunt atât de grele şi nici de
ce se petrec atât de multe lucruri aberante. Aceasta are loc şi datorită faptului că, de multe
ori, esenţa acţiunilor masonice este ascunsă în simboluri care sunt foarte bine ocultate.

Era unul dintre „punctele nevralgice" pe care doream să-1 lămuresc, deoarece
făcusem şi eu unele corelaţii dar totuşi aveam nevoie de mai multe explicaţii. Am profitat deci
de ocazie şi 1-am întrebat pe Cezar:
— Ei folosesc anumite simboluri în acţiunile rituale pentru a influenţa rezultatele
planurilor lor satanice?

— Există, într-adevăr, unele simboluri masonice care sunt deja foarte cunoscute, cum
ar fi compasul şi mistria. Altele, însă, sunt mult mai ocultate; de pildă, piramida cu „ochiul
atoatevăzător" din vârful ei, reprezentată deloc întâmplător pe bancnota americană de un
dolar. Pe lângă simboluri, devizele francmasonice sunt de asemenea foarte importante
pentru adepţii lojilor masonice, dar ele sunt destul de puţin cunoscute celorlalţi oameni.
De exemplu, tot pe bancnota de un dolar există deviza în limba latină „EPluribus
Unum",care într-o traducere sintetică înseamnă „Prin haos, la ordine", ceea ce acum îţi
poate sugera foarte multe corelaţii. Dacă vei analiza culuciditate situaţia actuală în lume
şi de asemenea în România din perspectiva socială, economică şi politică, vei putea să
constaţi cu uşurinţă cum acest haos este structurat în aşa fel, încât să asigure gradat
instituirea Noii Ordini Mondiale, căreia nu i se spune Noua Ordine Francmasonică -
pentru ca cei ignoranţi să nu ştie cine sunt de fapt creatorii ei -, ci doar Noua Ordine.

Un alt principiu pe care francmasonii îl aplică cu stricteţe, mai ales în lojile

masonice şi în „Frăţia" lor, este acel imperativ care spune: „Toţi pentru unul şi unul pentru
toţi". Poate să pară straniu, dar să ştii că respectarea acestui imperativ le conferă o stare de
unitate, precum şi o manifestare de forţă şi de tenacitate care sunt considerabile. Din acest
punct de vedere trebuie să-ţi mărturisesc că, dacă oamenii din România sau din oricare altă
parte a globului ar manifesta aceeaşi stare de tenacitate, aceeaşi forţă de acţiune şi aceeaşi
angrenare sistematică precum în cazul masonilor - dar, fireşte, orientate în sens
profund benefic şi pozitiv - atunci situaţia actuală a omenirii sau cel puţin a unei părţi din ea
ar fi cu totul alta.

Dar - şi acest aspect este foarte important de remarcat -, în timp ce omul obişnuit
are totdeauna la dispoziţie libertatea de a alege, în spatele francmasonilor se află orientări
profund malefice, chiar satanice, care imprimă membrilor din această organizaţie o
anumită stare de teroare, o atitudine aproape de subordonare ca în armată. Aceasta face
ca cei care acţionează în aceste grupări sauloji masonice să fie aproape implacabili în
deciziile lor. Un ordin în francmasonerie nu se discută, deoarece în momentul iniţierii în
organizaţie, cei care sunt primiţi depun un jurământ oribil şi realizează un ritual
pervers, prin care se obligă efectiv la o totală supunere şi ascultare, în caz contrar acceptând
să fie ucişi.

— Înseamnă că, dincolo de acţiunile lor în planul fizic, masonii aplică şi unele
procedee oculte şi ritualis-tice care sunt malefice, am constatat eu.
— Acestea fac parte integrantă din sistemul lor prac tic şi ideologic, dar numai de la un
anumit nivel în sus. Ca să înţelegi mai bine, ritualurile şi invocaţiile malefice sunt realizate doar
de acei membri care au ajuns la un anumit grad sau poziţie ierarhică foarte înaltă în cadrul
lojei din care fac parte. De obicei, informaţiile care sunt revelate despre francmasonerie nu
insistă asupra impactului de natură subtilă sau paranormală pe care îl are gigantica sferă
de influenţă al acestei grupări malefice asupra celor care se afiliază la ea. Tocmai de aceea,
pentru omul de rând care află anumite adevăruri despre ea, francmasoneria reprezintă mai
mult o grupare de ajutor reciproc, ceva în genul unei bande de hoţi sau şarlatani. Cu toate
acestea, afilierea sau integrarea unei fiinţe umane în francmasonerie are puternice efecte
negative de natură ocultă, care o va pune în rezonanţă cu trăsăturile distinctive ale grupării.
De fapt, această fuziune prin aderare la grupările masonice va crea modificări negative atât de
profunde în aura fiinţei respective, încât prin comparaţie cu starea pe care o avea înaintea
aderării ea va fi nevoită să recunoască natura profund malefică a orientării pe care o are
francmasoneria.
— Atunci cum îţi explici puterea lor formidabilă în domenii de bază ale vieţii
contemporane, de exemplu în economie sau politică?

— Într-adevăr, francmasoneria este una dintre cele mai puternice grupări la ora
actuală; aş putea spune că ea este unica grupare ocultă care are scopuri
politice. Toate celelalte grupări sau organizaţii oculte care există, au, de regulă, scopuri
spirituale. Ele nu se angrenează ca să realizeze acţiuni jpolitice, deoarece în viziunea lor
acestea sunt efemere, în cazul francmasoneriei, însă, situaţia este complet diferită.
Francmasonii pun un mare accent pe această implicare politică pentru a-i face să
stagneze pe cei care aderă la organizaţia lor doar la acest nivel, legat de influenţa şi
puterea pe care ei pot să o aibă asupra maselor de oameni. Această acţiune diabolică a
francmasoneriei duce la aşa-numita „rupere a sufletului" pentru cel care intră în rândurile
ei. De altfel, este firesc ca masonii să acţioneze în acest fel, deoarece iniţierea ocultă la care
ei recurg nu urmăreşte în nici un caz să dezvolte şi să sensibilizeze sufletul celui care aderă
la organizaţie. Dacă sufletul s-ar trezi în fiinţa umană respectivă, atunci ea nu ar mai putea fi
manipulată şi determinată să facă numeroase acţiuni care sunt în mod evident malefice
şi satanice. Din acest punct de vedere, sentimentele de afecţiune, bunătate şi
compasiune sunt complet străine pentru un francmason, deoarece atunci lui nu i s-ar
mai putea ordona orice. Prin intermediul ritualului de iniţiere ocultă, celui care aderă la
francmasonerie i se „extirpă", practic, aceste sentimente, deoarece din punct de vederesubtil
el face atunci un fe de pact cu forţele demoniace, cu forţele tenebrelor. Din nefericire, de cele
mai multe ori fiinţa în cauză nici măcar nu-şi dă seama de acest regres teribil care se petrece
în existenţa ei.
 În momentul în care elita masonică promovează un membru al unei loji într-o
poziţie înaltă şi foarte importantă în organizaţie, ea are anumite criterii subtile prin care îşi
dă seama dacă persoana respectivă este îndeajuns de „modelată" în direcţia acţiunilor
demoniace.

Eu însumi am aflat ulterior, după prima mea discuţie cu senior Massini, multe dintre
aceste dezvăluiri despre francmasonerie. Este aproape incredibil câtă mizerie umană
poate să existe sus, în vârful piramidei lor ierarhice, însă totul este poleit şi făcut să apară
strălucitor şi nobil, prin intermediul bogăţiilor fabuloase pe care le deţin, al relaţiilor, influenţei
şi controlului extraordinar pe care îl au în lume. în condiţiile în care ei sunt experţi în testarea
celor pe care îi primesc sau pe care îi avansează în poziţii foarte înalte în organizaţia lor, am
fost naiv să-mi închipui că 1-am înşelat pe venerabilul Massini, făcându-1 să creadă că
accept fără discuţii propunerea lui de aderare şi colaborare. Bătrânul a fost foarte
viclean; înseşi informaţiile uluitoare pe care mi le-a furnizat cu privire la metodele lor de
acţiune au făcut parte, într-un fel, din testul sau, mai bine zis, „cursa" la care m-a supus. Cel
mai probabil, însă, că el ştia cu mult înainte că nu se punea problema ca eu să accept aşa
ceva. într-adevăr, nu corespundeam standardelor lor de putreziciunesufletească şi aveam
deja o mare forţă spirituală şi un puternic discernământ pentru a realiza adevărul odios
în ceea ce îi priveşte, fără să fiu ademenit de propunerile lor. Totuşi, aşa cum vei vedea,
„cartea" de joc era mult prea importantă şi ei au trebuit să rişte, dar au făcut-o într-un mod
foarte complex.

Masonii nu sunt proşti; dimpotrivă, au chiar o mare inteligenţă, dar aceasta are o
natură perversă, chiar diabolică, pentru a le putea sluji la înfăptuirea planurilor malefice, în
plus, la nivelele superioare ale ierarhiei lor, ei folosesc în mod curent anumite energii oculte ale
Naturii, dar le folosesc pe cele rele sau pe cele foarte joase, inferioare. Nu întâmplător,
francmasoneria este, aşa după cum ţi-am spus, singura grupare ocultă care are
scopuri politice.

Deci nu sunt deloc proşti, dar în anumite cazuri extreme ei pot sa se prefacă,
urmărind un anumit scop, că sunt proşti. Acesta a fost cazul celor două întâlniri pe care le-am
avut cu senior Massini. Este foarte probabil ca venerabilul să fi proiectat mental, încă
dinainte, toată discuţia - mă refer la prima întâlnire - pe care a avut-o cu mine. De fapt, a fost
mai mult un monolog al lui, ceea ce pledează pentru ipoteza mea. A ştiut cu precizie ce să-
mi spună, cum să se comporte, cum să-mi facă propunerea de colaborare şi cum să mă tenteze
pentru a o accepta. Mai presus de toate, însă, a ştiut cum să mă lase să cred că eu însumi 1-
am înşelat, dându-i de înţeles că i-am acceptat propunerea. El ştia, deci, că eu mint, dar eu nu
credeam că el ştie aceasta! Abia după mai multe săptămâni am avut surpriza să aflu adevărul,
prin intermediul unor canale secrete de informaţie şi spionaj ale SRI-ului. Se pare că Massini
a relatat, plin de orgoliu, câte ceva despre discuţia avută cu mine, unor personalităţi politice sus-
puse în ierarhia europeană şi astfel am aflat, de fapt, „scorul" real al primei întâlniri.

Situaţia rămânea, însă, foarte complicată. Dacă el ştia că eu îl mint şi mă prefac, atunci
de ce a mai jucat toată acea mascaradă, spunându-mi chiar că îmi va face o a doua vizită,
când urma să îmi comunice ceva deosebit de important? Rolul pe care îl jucase la prima
întrevedere a fost magistral interpretat. Spunându-mi toate acele adevăruri zguduitoare despre
masonerie, el practic m-a forţat să-mi „programez" strategia minciunii, pe care o aştepta. Apoi a
fost necesar ca eu să fiu convins că el a crezut minciuna acceptării mele. Mai mult decât atât, a
programat o a doua întâlnire, care avea să fie chiar mai importantă decât prima. Care era,
însă, planul lui complex şi foarte ocultat? Ce anume urmăreau masonii cu înverşunare, dacă
erau dispuşi chiar să rişte pe o atitudine înşelătoare din partea mea? însemna că obiectivul
era cu adevărat foarte important pentru ei şi că nu se dădeau în lături de la nimic pentru a-1
obţine. O primă concluzie a fost aceea că, într-un anume fel, constituiam pionul principal
în toată acea problemă enigmatică, despre care încă nu ştiam nimic. Era evident că, dacă mă
solicitau în continuare, nu se puteau baza decât pe mine în legătură cu obiectivul urmărit. Dar
care era acela? Prin natura activităţii pe care o depun de mult timp în Departamentul Zero,
puteam bănui că interesul lor era legat de ceva cu totul excepţional, care era conex doar cu
intervenţia echipelor operaţionale din departament, echipe pe care le conduc euînsumi.
Logic vorbind, aceasta implica faptul că ei doreau să aibă acces la un secret de stat pe care nici
eu nu-1 cunoşteam, dar la care ei ştiau că nu pot ajunge decât prin intermediul meu, datorită
funcţiei speciale pe care o aveam în departament.

Acestea mi s-au părut singurele concluzii de bun simţ care puteau fi corelate cu
atitudinea venerabilului Massini. Era clar că, pentru a-şi atinge scopul în acest caz, el era dispus
să rişte totul. Ce i-ar fi putut determina, însă, pe cei mai mari masoni ai lumii să se orienteze cu
atât de mare interes spre România? Ştiam deja despre existenţa unor profeţii foarte ocultate,
făcute de doi mari sfinţicreştini de la începutul secolului trecut; ele se referă la viitorul
României în contextul viitorului întregii omeniri. Am aflat, de asemenea, despre existenţa strict
secretă a unui pergament foarte valoros, în marea bibliotecă de la Vatican, care expune
aceeaşi problemă în legătură cu teritoriul României, situaţie aproape de neconceput
pentru mentalitatea şi orgoliul marilor state şi puteri ale lumii. Există, de asemenea, în arhiva
secretă a Muzeului de Istorie din Viena, un document foarte vechi care expune trecutul istoric
extrem de îndepărtat şi totodată fabulos al civilizaţiei care a existat în acele timpuri pe
teritoriul României. Prin urmare, toate acestea sunt surse diferite, două dintre ele foarte vechi,
care în mare se referă la aceleaşi lucruri, în aceste condiţii este greu de crezut că avem de a face
cu o înşelătorie, în plus, există multe alte aspecte care se corelează. De pildă, profeţiile afirmă
că este o problemă de doar câţiva ani până la declanşarea„semnelor" care vor atrage
atenţia asupra acestui teritoriu. Pe de altă parte, trebuie să afli că francmasonii sunt foarte atenţi la
această ţară, deoarece ei ştiu de mult timp că cea mai mare problemă pentru ei, la nivel
planetar, o reprezintă acest loc. Ei înşişi cunosc foarte bine profeţiile în legătură cu viitorul
apropiat al României şi ştiu că cele mai multe probleme le vor avea chiar din această zonă a
globului. De aceea, sunt foarte atenţi şi interesaţi de ceea ce se petrece în ţara noastră. Aşa se
explică intrigile şi maşinaţiile lor de culise în economia şi politica ţării, tocmai pentru a-şi asigura
acest control şi pentru a genera fel şi fel de grupări ciudate pe care le susţin şi adeseori
le finanţează cu sume fabuloase de bani. în aceste grupări ei au atras şi încă atrag oameni naivi,
cu un caracter slab, dar avizi de câştiguri facile, care sunt dispuşi chiar să-şi vândă sufletul
numai pentru a parveni în aşa-zisa societate înaltă şi bogată. Scopul principal al acestor mini-
organizaţii este acela de a bloca orice tentativă de dezvoltare spirituală sau de normalitate
socială şi economică a populaţiei, creând totodată impresia că activitatea lor este asiduă
tocmai în aceste domenii.

De aceea, atunci când am aflat viclenia planului pe care îl concepuseră cei din elita
grupului Bilderberg, am corelat toate aceste aspecte, deoarece situaţia mi s-a părut evidentă, în
plus, aveam cunoştinţă şi despre unele elemente secrete care se refereau la viitorul acestui
popor, pe care le aflasem de la părintele Arsenic Boca, cu mai bine de cincisprezece ani în urmă.
Cel care este înzestrat cu unminim bun simţ, cu o judecată lucidă şi cu o anumită intuiţie, este
practic imposibil să nu observe modul - de multe ori uimitor şi foarte complex - în care se
adeveresc majoritatea profeţiilor.

Bazat pe cele ce ştiam deja şi văzând insistenţa cu care acţiona senior Massini în
acest caz, am intuit că problema era de o maximă importanţă atât pentru
francmasonerie, cât şi pentru întreaga ţară. Nu-mi rămânea, însă, decât să aştept
următoarea întâlnire cuvenerabilul pentru a înţelege ce vor, de fapt, masonii de la mine. Practic,
nu conta absolut deloc dacă eu îi minţeam sau nu, deoarece oricum nu şi-ar fi respectat
niciodată promisiunile extravagante pe care mi le făcuseră. Pentru ei important era ca să
le facilitez accesul la ceva pe care, în prezent, nici eu nu-1 cunosc. Se pare însă că
problema era foarte delicată, din moment ce nu-şi permiteau săintervină la persoane cu o
putere de decizie mai înaltă, adică la personalităţile din sfera politicului şi a conducerii statului.
Dacă doreau discreţie şi ocultare tocmai faţă de cei cu care întreţineau majoritatea intrigilor şi
planurilor oneroase, însemna că situaţia era extremă şi se încadra în parametrii maximi de
securitate. Mărturisesc că eu însumi eram foarte incitat de acest aspect, dar pe atunci nu aveam alte
date suplimentare. Deşi mă bazam doar pe deducţii logice, pe intuiţie şi pe informaţia de
securitate pe care o primisem, a doua întâlnire avea să-mi confirme toate bănuielile. Puterea
politică fusese ocolită.

— Chiar m-am întrebat de ce venerabilul nu a decis să intervină în această problemă

prin canale diplomatice foarte înalte, am spus eu. Am înţeles că elita masonică nu dorea deloc
publicitate în cazul planului pe care îl avea, dar pe de altă parte un ordin direct, foarte de sus, ar fi
scutit tot alambicul întrevederilor cu senior Massini. în cazul tău nici măcar nu puteau fi siguri de
rezultatul final, pecând în ipoteza intervenţiei guvernamentale directe ar fi putut avea foarte uşor
şi imediat accesul la ceea ce doreau.

— Observaţiile tale sunt corecte. Totuşi, nu uita că au şi ei anumit limite ale influenţei
politice, care diferă de la ţară la ţară. Probabil că au considerat această cale ca fiind nesigură în
România, deşi în mod evident ea ar fi fost mai uşoară. Chiar dacă ar fi mers pe această variantă,
ei ar fi avut numai accesul dar nu şi controlul asupra a ceea ce îi interesa. Or, senior Massini
mi-a specificat foarte clar termenii colaborării, la cea de a doua întâlnire; mi-a spus
că vor avea acolo oamenii lor, cu care trebuia să conlucrez îndeaproape, urmând astfel
directivele elitei masonice. In cazul implicării unor personalităţi politice în
această problemă, lucrurile nu ar mai fi putut să fie la fel, din cauza orgoliilor sau a unor
imprevizibile reacţii de manifestare a puterii, îmi era, deci, destul de clar că în această privinţă
nu voiau să rişte nimic. De aici am tras concluzia că ceea ce îi interesa în principal, aş putea
spune chiar în cel mai înalt grad, era păstrarea unui secret ferm în problema respectivă.

De aceea au preferat calea mai ocolită şi mai dificilă de a mă contacta pe mine, de a

mă „convinge" şi de a mă „racola" în rândurile lor. S-au folosit de canalele diplomatice doar
pentru a ajunge la mine foarte repede şi pentru a evita orice nedumerire din partea altor
persoane de rang înalt.
 — Oricum, influenţa şi imixtiunea lor în politica ţării sunt foarte mari, astfel încât pot
dirija sau chiar bloca, la nevoie, orice zvon sau ştire care nu le convine, am observat eu.

— În plus, au tot interesul să menţină acest popor la un grad de sărăcie şi prostie

care a atins cote aproape incredibile. Ştii bine că însuşi venerabilul Massini a precizat
aceasta. Totuşi, politica lor a devenit, mai ales în ultimul timp, destul de evidentă. Nici chiar
ei aproape că nu se mai obosesc să ascundă acest lucru, aparenţele fiind menţinute doar prin
ipocrizie şi minciună, care atestă sfidarea fără limite şi totala lipsă de respect pentru
naţiune. Politica lor foarte stranie şi vicleană urmăreşte, în primul rând, să secătuiască din
punct de vedere material acest popor şi să-1 aducă la acea stare abulică de totală
dependenţă, impunând printre altele fel de fel de împrumuturi externe de ajutorare, care
creează obligaţii. Scopul principal este acela de a menţine oamenii în această stare ciu dată
şi, din păcate, aşa cum vezi şi tu, în multe cazuri au reuşit. Dacă lucrurile vor continua în
acest fel şi nu va exista o trezire a elementelor de răspundere, este posibil ca această stare
critică de lucruri, care nu mai poate fi negată de nimeni, să continue şi chiar să se amplifice
înperioada următoare. Tocmai de aceea îţi spuneam că este foarte important ca oamenii să
afle cauzele care stau la baza acestei situaţii care există la nivel naţional şi chiar mondial.
Atunci poţi să fii sigur că cei care au în mod necesar o anumită deschidere sufletească vor
fi capabili, la rândul lor, să-i „trezească" şi pe ceilalţi. Este ca un efect de avalanşă în care,
după atingerea unui punct critic - care este de aproximativ 5% din populaţia ţării -
dezvoltarea lui să fie aproape exponenţială, întocmai cum bulgărele de zăpadă care la
început este mic, se rostogoleşte - acumulând tot mai multă zăpadă - şi devine repede
foarte mare.

În neştiinţa lor, mulţi oameni acţionează involuntar în consensul directivelor

francmasonice, fără să bănuiască măcar că în felul acesta ei fac, practic, jocul murdar
al grupărilor masonice. Acestea, folosindu-se de intermedi ari, sunt foarte virulente şi perfide.
Metoda folosirii intermediarilor - care atunci sunt precum o „carne de tun" - în acţiunile pe care
le angrenează francmasoneria este foarte veche şi des aplicată. Prin aceasta, ei se
prelevează de răspundere iar dacă lucrurile nu ies aşa cum au urmărit, vor da vina
întotdeauna pe sursa intermediară, arătând-o cu degetul şi incriminând-o pentru faptele
comise.

Am inspirat adânc şi m-am îndreptat în fotoliu. Aceste informaţii imi păreau

aproape hilare, dar totuşi nu le puteam nega evidenţa. M-am gândit că trebuia să existe,
însă, o cale spre victorie, chiar şi atunci când suferinţa este foarte apăsătoare. De aceea 1-
am întrebat cu mult interes pe Cezar:

— Acum lucrurile îmi sunt destul de clare, dar mă întreb care ar fi cele mai potrivite
modalităţi pentru a neutraliza forţa malefică şi planurile diabolice ale francmasoneriei?

Simţeam că Cezar era mulţumit de atitudinea pe care o abordasem.

— E un început bun, îmi răspunse el zâmbind. Modalitatea cea mai practică, în
contextul actual, este în primul rânddivulgarea acestor acţiuni malefice ale francmasoneriei
celorlalţi oameni, fie în mod direct prin discuţii, fie prin publicarea lor, aşa cum îţi sugerez să faci
cu relatările mele. Se creează astfel un front comun al celor care nu sunt angrenaţi în
organizaţiile masonice, ceea ce va face ca multe dintre planurile şi acţiunile masonilor să fie
demascate prin crearea unui curent clar de opinie împotriva lor. Sigur că acţiunile lor au
fost şi sunt de multe ori foarte insidioase, orientate cu precădere către blocarea, de pildă, a
oricărei idei geniale, a oricărei invenţii extraordinare, a oricărui salt calitativ care ar putea
să amelioreze traiul oamenilor din popor. Ei sunt cei care dau indicaţiile atât pentru contracararea
invenţiei sau ideii respective, cât şi pentru exasperarea inventatorului şi aducerea lui într-o totală
stare de marasm, stres şi neputinţă. De aceea, mulţi preferă să părăsească ţara şi saşi ofere
capacităţile lor intelectuale de excepţie în alte zone ale lumii, într-un fel, aceasta este o situaţie
absolut paradoxală, pe care nu cred că ai mai avut ocazia să o întâlneşti în cazul altor ţări.
Deşi masonii urmăresc, la modul genera], promovarea nonvalorilor şi anihilarea sau chiar
eliminarea fiinţelor umane deosebite, care au o mare iniţiativă şi putere de acţiune benefică,
totuşi aş putea spune că la noi în ţară acest plan este pus cu precădere înaplicare. De altfel,
situaţia politică şi economică a ţării demonstrează că masonii acţionează exact aşa după cum(i-
am descris; ei urmăresc să promoveze mai mereu oameni de paie, oameni corupţi şi
chiar să instituie o atmosferă generală de corupţie, tocmai pentru a putea după aceea să-şi
asigure această infiltrare care să le asigure succesul jocurilor murdare pe care ei le
fac. Gândeşte-te că, dacă în posturile cheie ar fi plasaţi oameni intransigenţi şi de bună credinţă,
aceştia nu s-ar mai putea preta la intrigile, jocurile şi mizeriile de culise care, după cum bine ştii,
infestează în prezent politica şi economia ţării. Ei nu ar mai urma, deci, directivele francmasonice
şi în scurt timp s-ar produce un reviriment extraordinar în viaţa oamenilor, în toate domeniile.
Faptul că, dimpotrivă, lucrurile nu urmează acest curs - deşi de ani de zile sunt „încercări",
schimbări, remanieri, sau se iau angajamente şi se fac tot felul de promisiuni - îţi poate arăta
adevărata faţă a influenţei masonice, care întreţine în mod deliberat o stare foarte tensionată în
ţară, prin ascunderea adevărului, prin minciună şi prin ipocrizie.

Cu cât oamenii devin mai lucizi şi avizaţi de planurile francmasoneriei, cu atât mai
repede ei se vor opune jocurilor murdare ale acesteia. Mai apoi trebuie realizată demascarea
publică a intenţiilor malefice ale masoneriei. Demascarea este un element foarte util în lupta
contra francmasoneriei. Deja multe dintre acţiunile lor sunt evi dente pentru toată lumea, dar nu
sunt corelate cu organizaţia masonică. Chiar dacă m-aş referi la un singur exemplu, cel al exodului
de inteligenţă din România, ar fi suficient pentru a atrage în mod serios atenţia asupra felului în
care masoneria manipulează populaţia. Sunt mulţi alţii care au observat aceasta, care au scris
manifestându-şi îngrijorarea pentru acest fenomen, dar totuşi ei nu cunosc adevărata sursă,
cauza acestei „fugi" a intelectualului român peste hotare. Neştiind nimic sau aproape
nimic despre masonerie, ei pun acest fapt pe seama sărăciei din ţară şi a dorinţei de îmbogăţire
a celor cu mari aptitudini intelectuale care se angajează în străinătate. Totuşi, când o astfel de
stare trenează de foarte mulţi ani, este necesar să analizezi problema dintr-un alt unghi, în
realitate, adeseori masonii momesc fiinţele cu înzestrări intelectualeexcepţionale către o
viaţă tentantă, lipsită de grija zilei de mâine, în institutele sau firmele de cercetare
din Occident, în felul acesta, prin plecarea a sute şi mii de „creiere" dotate din România,
ei reuşesc să-şi pună în aplicare, până la urmă, planul lor diabolic de anihilare aimpactului
de trezire spirituală care trebuie să se producă în această ţară, la care cei foarte dotaţi
intelectual, care au plecat în alte state, şi-ar fi adus un aport considerabil.

Această trezire spirituală este foarte utilă pentru că permite oamenilor să devină
conştienţi de menirea lor în aceste condiţii grele. Ea chiar le dă tăria necesară să suporte
anumite vicisitudini inerente perioadei prin care trece România, rămânând acolo unde sunt
tocmai pentru a contribui la „trezirea" accelerată şi a celorlalţi oameni din popor, însă prin
exodul masiv al acestor fiinţe umanedeosebite, trezirea spirituală ar putea fi întârziată; un
aliaj de aur este cu atât mai valoros cu cât cantitatea de metal nobil - adică de aur - este mai
mare. Dacă această cantitate scade, atunci se micşorează şi valoarea şi chiar rezis tenţa
aliajului.
— Vrei să spui că până la urmă este posibil ca forţele rele masonice să învingă? am
întrebat eu, puţin îngrijorat.

— Eu am spus doar că trezirea spirituală a acestui popor poate să mai întârzie un

timp, dar este indubitabil că ea se va produce până la urmă, chiar dacă această zbatere
furibundă a francmasonilor urmăreşte să o anuleze. Transformarea spirituală este inerentă,
chiar dacă unele fiinţe umane sceptice, rezonând cu ideile negative ale masonilor, îşi exprimă
îndoiala şi chiar credinţa că nu vom reuşi să învingem. Această politică subversivă, care este
întreţinută în mod diabolic de francmasoni, are ca scop principal să genereze o
rezonanţă negativă de absenţă a speranţei în oameni, de lipsă de încredere în forţele
extraordinare, benefice ale acestui popor, pânăcând întreaga naţiune poate chiar să ajungă
să nu mai aibă deloc speranţă, însă atunci când o mare masă de oameni are o speranţă pe
care o cultivă, o hrăneşte şi o întreţine cu entuziasm, gândind despre ea în mod creator şi
pozitiv, ea creează un curent gigantic de forţă spirituală care accelerează foarte mult
realizarea acelei aspiraţii colective a oamenilor. De aceea îţi spun că, dacă o idee
profundbenefică şi spirituală cuprinde masele de oameni, ea generează atunci o undă
colosală de energie pozitivă care poate fi însăşi cheia transformării acestui
popor. Acest aspect este valabil pentru oricare altă populaţie de pe glob. Cea mai
importantă dintre ideile benefice ar fi aceea ca oamenii să se trezească din „somnul adânc"
impus de francmasoni şi, devenind lucizi, să acţioneze ferm de pe cu totul alte poziţii, având
atunci o înţelegere superioară asupra situaţiei de ansamblu.

La polul celălalt, însă, este cumplit când o idee negativă cuprinde masele de oameni.
Principiul de rezonanţă este acelaşi, dar natura energiei care este atunci amplificată în exces
este profund negativă, distructivă, rea. Ea determină în oameni o stare de marasm, de
absenţă a speranţei, de neîncredere în forţele proprii şi, ceea ce este mult mai grav, ea este
puternic contaminantă, generând o stare de indolenţă, de lene, de lipsă de angrenare
pozitivă, într-o astfel de situaţie, este clar că jocurile malefice ale masonilor pot fi realizate
cu destulă uşurinţă. Aşa se şi explică de ce ei acţionează extrem de virulent şi cu o maximă
îndârjire prin mijloacele mass-media atunci când unii oameni sau grupări sprituale fac
cunoscute lumii întregi adevărul oripilant despre acţiunile şi intenţiile lor. Masonii de la vârf
caută atunci să distrugă prin orice mijloace persoanele sau organizaţiile
respective, profitând de credulitatea tâmpă a omului de rând, care poate fi manipulat cu
uşurinţă.

— Da, am rămas şi eu profund uimit de viclenia şi perfidia lor în manipularea

oamenilor, mai ales după ce mi-ai relatat planul complex al venerabilului Massini, am comentat
eu. E stupefiant ce poate concepe inteligenţa lor diabolică.
 Cezar m-a aprobat şi, pentru că timpul pe care îl avea la dispoziţie era foarte limitat, a
început să-mi relateze discuţia pe care a avut-o cu marele mason.

Panică la Pentagon

— A doua întâlnire cu senior Massini a echilibrat cumva situaţia. Deşi întrevederea a

continuat în spiritul unui joc de-a şoarecele şi pisica, la fel ca şi prima dată, totuşi acum îi
cunoşteam deja intenţiile adevărate; venerabilul, însă, nu ştia aceasta. E adevărat că
micul meu avantaj asupra lui nu modifica prea mult datele problemei, dar cel puţin îmi permitea
să fiu mult mai vigilent.Acţiunile mele trebuiau să fie foarte abile, pentru a nu deranja
echilibrul relativ al situaţiei. Dacă, de pildă, m-aş fi arătat revoltat şi aş fi ameninţat că dezvălui totul
la vârf de stat, cel mai probabil că aş fi fost trecut imediat pe o linie moartă, cu un rezultat
imprevizibil în direcţia scopului urmărit de masoni şi chiar în ceea ce priveşte viaţa mea. în
definitiv, se poate spune că, practic, eu nu exist în această ţară: singurul dosar de înregistrare
este cel din biroul generalului Obadea. Nu am legături politice, relaţii diplomatice, afaceri în
economie sau obligaţii sociale. Este o situaţie cu totul specială, care are multe avantaje, dar
comportă şi anumite riscuri. Avantajul este acela că pot avea acces la cele mai importante date
şi secrete de stat care ţin de anumite descoperiri sau evenimente cu totul speciale de pe
teritoriul ţării. Prin „evenimente speciale" mă refer la acele situaţii care aparţin
domeniului inexplicabil, cel puţin din punctul de vedere al ştiinţei moderne sau al concepţiei
obişnuite. Dezavantajul este acela că nu am ca susţinere decât pe generalul Obadea, care se
apropie de pensionare. Nu am nici duşmani, deoarece departamentul este foarte ocultat; dar
el rămâne un „teritoriu" care poate fi revendicat de SRL Abia atunci pot apărea problemele.

Scandalul nu era, deci, o soluţie. Sunt interesat să ajut această ţară, nu să ratez ocaziile
favorabile care se ivesc. Probabil că pentru venerabilul Massini nu ar fi fost foarte dificil să obţină
înlocuirea mea - cu toată opoziţia generalului Obadea - însă aceasta ar fi însemnat mai multă
agitaţie, incertitudine şi, cel mai neplăcut pentru marii masoni, ar fi determinat o amânare
nedefinită a acţiunii. Se pare că aceasta îi deranja cel mai mult.
— De ce aşa mare grabă şi mai ales pentru ce? am întrebat eu cu un vădit interes.
 — Îţi voi spune imediat, dar te rog să ai în vedere faptul că nici eu şi nici chiar cei din elita
masonică mondială - cel puţin din câte mi-am putut da seama - nu cunosc prea multe în această
direcţie.

— Din câte înţeleg, se pare că ei au acceptat o soluţie de „compromis": nu agreează

colaborarea cu tine, deşi ţie îţi mărturisesc contrariul, dar nici nu sunt dispuşi să complice lucrurile
care pot degenera într-un veritabil scandal, prin îndepărtarea ta din funcţie.

— Da, este clar acum că ar fi făcut-o deja, pentru a-şi plasa omul lor în locul meu, ceea ce
le-ar fi rezolvat complet şi imediat problema. Dar, deşi ei pot cauza îndepărtarea mea din
funcţie, se pare că le lipseşte totuşi pârghia principală pentru a mă înlocui cu cine vor ei
şi atunci s-au decis pentru soluţia de compromis pe care trebuie să o ajusteze „din mers".
— Cine stabileşte în prezent schimbările în funcţii la nivelul DZ? am întrebat eu cu
inocenţă. Dacă ştim filiera diplomatică, nu cred că e prea greu să ne dăm seama care sunt,
de fapt, adevăratele jocuri de culise şi cine le face. Din păcate, funcţia pe care am avut-o în
guvern nu mi-a permis să am acces la astfel de informaţii.

În cameră s-a lăsat o tăcere grea. într-un târziu, Cezar mi-a răspuns cu voce joasă:

— Să lăsăm lucrurile în această privinţă aşa cum sunt. Faptul că influenţa pe care o
are venerabilul Massini nu a garantat rezolvarea problemei aşa după cum ar fi vrut el, ne
poate da de înţeles că nu toţi sunt corupţi. Acesta este un lucru îmbucurător. Probabil că după
prima confruntare cu mine, după ce a raportat rezultatele ei în cadrul grupului Bilderberg,
venerabilul Massini a propus continuarea planului iniţial care, deşi era relativ riscant pentru
masoni, avea totuşi avantajul rapidităţii de acţiune şi al induceriimele în eroare, între timp,
însă, eu am aflat de prefăcătoria venerabilului şi mi-am refăcut planul iniţial. Dacă la prima
întâlnire gândeam să le fac jocul, acceptând în aparenţă să colaborez cu ei, la cea de-a
doua întâlnire, ştiind deja intenţiile lor perfide, luasem hotărârea să mă prefac doar până
când voi ajunge la ceea ce îi interesează cu adevărat, după care urma să le blochez
accesul prin dezvăluirea acelei probleme la vârf de stat. Acesta era, de fapt, riscul la care se
expuneau ei, dar pe care - aşa după cum ţi-am spus - credeau că 1-au anihilat în mare parte.

— Cum s-ar spune, cărţile erau deja făcute în fiecare „tabără", am spus eu foarte
interesat de relatarea lui Cezar.
 — Aşa este, răspunse el zâmbind. Când am fost înştiinţat, acum o lună, că
venerabilul Massini urma să mă viziteze din nou, am ştiut că sosise momentul
culminant. Aceşti oameni nu fac niciodată ceva gratuit sau fără un interes personal; de
aceea, mă aşteptam ca senior Massini să-mi expună „punctul fierbinte" al problemei. Faptul
că şi-a anunţat din nou vizita m-a făcut să înţeleg că, la vârful forului lor decizional au hotărât
să meargă mai departe pe varianta care mă implica direct, după ce în prima întâlnire
tatonaseră şi pregătiseră oarecum „terenul", însuşi faptul că marele mason a fost de
această dată gazda întâlnirii în vila luxoasă a unei diplomaţii străine, unde sis temele de
securitate erau perfecte, mi-a întărit convingerea că ceea ce aveam să aflu era foarte
important.
Fremătam de nerăbdare. L-am implorat pe Cezar să-mi dezvăluie mai repede
secretul. Uşor amuzat, acesta a continuat să vorbească:

— Întâlnirea nu a durat mult, poate ceva mai puţin de o oră. Trebuie să-ţi
mărturisesc, însă, că informaţia pe care mi-a oferit-o senior Massini m-a lăsat perplex
chiar şi pe mine. Am putut să mă conving astfel încă o dată de imensa putere pe care o au
francmasonii chiar şi la cele mai înalte organisme de stat în lume, infiltrându-se tot mai
mult în acestea şi având acces la informaţii de oimportanţă covârşitoare pentru omenire
şi pentru siguranţa ei. Mai mult decât atât, masonii vor să controleze şi să manipuleze aceste
informaţii ultrasecrete în folosul lor propriu, pentru a-şi duce la îndeplinire cât mai
repede planul de control şi dominare la nivelul întregii planete.

M-am întâlnit cu venerabilul în vila respectivă şi, după câteva minute în care ne-
am întreţinut amiabil şi am glumit - timp în care eu am avut grijă să-mi reafirm în mod voalat
disponibilitatea de a adera la organizaţia lor elitistă - senior Massini a intrat direct în subiect,
conform stilului său caracteristic. El mi-a spus atunci că dispune de o informaţie ultrasecretă
care provine direct de la StatulMajor al Pentagonului şi că acea informaţie se referă la
un anumit loc din România. Mi-a mărturisit că grupul Bilderberg are reprezentanţi în cele
mai importante dintre organismele politice, economice şi de apărare a SUA, conexiunile
mergând până la fotoliul prezidenţial. Dincolo de poziţia de influenţă a preşedintelui
american, există totuşi câteva grupuri oculte a căror putere este foarte mare, în special
datorită legăturilor, intereselor şi relaţiilor politice complexe şi reciproce pe care acestea le au cu
anumite personalităţi de frunte, şefi de stat şi bancheri la nivelul organismelor internaţionale,
în sfârşit, dincolo chiar şi de aceste grupări masonice foarte puternice există trei formaţiuni de
elită care supervizează, respectiv, desfăşurarea vieţii ştiinţifice şi a tehnologiei pe întreaga
planetă; orientarea direcţiei de mers a economiei mondiale; şi stabilirea curentelor şi tendinţelor
politice, pe zone ale lumii. Deasupra tuturor se află grupul Bilderberg, iar în cadrul acestuia
există trei persoane care au putere de decizie supremă asupra acţiunilor cele mai importante şi
ideilor care urmează să fie puse în aplicare la nivelul întregii planete. Aici însă am remarcat la
senior Massini o anumită nesiguranţă, ca şi cum ar fi cumpănit dacă să-mi facă sau nu o
mărturisire. Am simţit atunci că este un aspect extrem de important, care mi-ar fi dezvăluit însuşi
secretul fundamental al masoneriei de pe întreaga planetă. Totuşi, după o scurtă ezitare,
venerabilul Massini a renunţat la revelarea acelui aspect, continuând să-mi vorbească despre
datele ultrasecrete de la Pentagon. Mi-a spns că tot ceea ce este mai important şi se descoperă
pe planetă este adus imediat la cunoştinţa celor din elita mondială. Acesta a fost şi cazul
observaţiilor secrete în ceea ce priveşte teritoriul României.

Pentagonul derulează în paralel mai multe programe militare secrete şi de spionaj

geodezic, iar pentru aceasta el a investit sume fabuloase într-o tehnologie care depăşeşte
cu mult cunoştinţele actuale ale ştiinţei. Unele surse ale acestei tehnologii fabuloase sunt
menţinute însă într-un secret desăvârşit. Important de ştiut este faptul că, datorită capacităţilor
tehnologice extraordinare pe care le are la dispoziţie - şi trebuie să ştii că ele depăşesc
cu aproximativ douăzeci de ani posibilităţile din prezent, la ritmul de dezvoltare actual -,
Pentagonul deţine mai mulţi sateliţi geostaţionari care au sarcini precise de observare.

Unul dintre aceştia, care se bazează pe tehnologia bionică şi pe cea a undelor de

formă, a reperat în anul 2002 o structură aparte în interiorul unui grup muntos de pe teritoriul ţării
noastre, mai precis într-o anumită zonă a munţilor Bucegi. Iniţial s-a crezut că este vorba despre
o formaţiune carstică mai ciudată, la fel cum au fost identificate multe altele pe întreaga planetă.
Totuşi, aşa dupăcum mi-a dezvăluit senior Massini, specialiştii din com partimentul de analiză a
datelor secrete de la Pentagon şi-au informat ulterior superiorii că există trei elemente distincte
care ridică mari semne de întrebare în legătură cu datele care au fost înregistrate, caracteristice
acelei zone din munţii Bucegi.

În primul rând, spaţiul gol identificat în interiorul munţilor nu avea corespondenţă cu

exteriorul, ci începea direct din interiorul formaţiunii muntoase, la o anumită distanţă de panta
acesteia, în al doilea rând, el avea forma unui tunel pe care înregistrările de date îl prezentau
ca fiind foarte regulat şi cotind brusc, sub un unghi de 26 de grade, spre centrul muntelui, în plus,
traiectoria tunelului era perfect plană; prin raport la nivelul de bază al muntelui, considerat
ca referinţă, tunelul pornea de la aproximativ o treime de la bază dar se desfăşura într-un plan
perfect orizontal, însă cel de-al treilea element a pus cel mai mult pe gânduri staff-ul
Pentagonului. Scanareadin satelit a muntelui a pus în evidenţă două blocaje majore ale
structurii din interiorul solid de piatră, care mărgineau începutul tunelului şi sfârşitul lui.
Venerabilul mi-a arătat atunci o copie xerox după schiţa computerizată a ciudatei structuri din
interiorul muntelui, care era cadrilată şi plină de numeroase cifre şi date. Zonele blocate
erau însemnate cu roşu, iar venerabilul mi-a explicat că ele respingeau pur şi simplu orice
tip de sondare sau analiză, ca şi cum ar fi protejat ceva în acel loc.

— Se prea poate să fi fost vorba de nişte baraje energetice artificiale, am spus eu

dintr-o răsuflare, uluit de ceea ce aflam.
— Exact aşa au concluzionat şi ei după ce au eliminat, rând pe rând, toate
celelalte posibilităţi, care includeau eventuale interferenţe, metale sau alte compozite,
însă aceasta i-a făcut să ia în consideraţie o problemă mult mai delicată...
— Probabil cine a realizat structura în ansamblul ei, nu-i aşa? m-am repezit eu,
surescitat.

SCHEMA STRUCTURn ENIGMATICE DIN INTERIORUL

MUNŢILOR BUCEGI (ROMÂNIA)

— Da. Au fost destul de bulversaţi de acele date şi au ridicat imediat la maxim nivelul
lor de securitate. Primul baraj energetic, cel de la capătul de început al tunelului din
interiorul muntelui era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul la intrarea în
tunel. Al doilea baraj energetic era însă imens, ca o cupolă sau semisferă care se afla la
capătul opus al tunelului, aproape de centrul muntelui. Venerabilul Massini mi-a explicat
că, în mod evident, acolo se afla ceva extrem de important la care conducea tunelul, dar
care totodată era foarte bine protejat, îţi voi desena şi eu schema pe care am văzut-o, însă
mult mai simplu, pentru a putea să ai o reprezentare cât mai clară a ceea ce a fost identificat
acolo.

Aproape mut de uimire, priveam cum Cezar desena cu mişcări precise schema
aproximativă a structurii ciudate din interiorul munţilor Bucegi.
— Cei de la Pentagon nu au putut să înţeleagă motivul pentru care tunelul
cotea într-un fel de zig-zag spre zona centrală a muntelui şi nici semnificaţia unghiului de 26
de grade care intervenea în construcţia lui. Ansamblul se afla într-un plan paralel cu solul,
iar barajul energetic semisferic se afla pe verticala ce corespundea stâncilor de pe creastă
care sunt numite Babele. De fapt, aşa cum au determinat mai apoi măsurătorile noastre
pe baza datelor de la Pentagon, verticala ieşea la aproximativ patruzeci de metri de
acestea, între Babele şi Sfinxul din Bucegi.
Cezar a desenat atunci pe o altă foaie schema plană a ansamblului.
— Senior Massini m-a lăsat să înţeleg că elementele structurii interne, artificiale,
din Munţii Bucegi nu ar fi suscitat totuşi prea mult interesul elitei masonice mondiale, dacă
reprezentanţii lor din Pentagon nu ar fi făcut observaţia că barajul energetic semisferic
are exact aceeaşi frecvenţă de vibraţie şi aceeaşi formă ca cel dintr-o altă structură
subpământeană foarte secretă, pe care ei odescoperiseră cu câteva luni înainte, în
apropiere de Bagdad. Din motive pe care deocamdată nu le cunosc şi pe care venerabilul
Massini nu mi le-a dezvăluit, elita lor masonică a fost extrem de interesată la acea vreme
de datele secrete furnizate de satelitul de spionaj militar în legătură cu structura
energetică ciudată din subsolul Irakului. La scurt timp după aceea s-a declanşat războiul şi
după câteva luni americanii au avut acces, în cel mai mare secret la zona respectivă
despre care irakienii nu ştiau absolut nimic. Venerabilul mi-a mărturisit că oricât de mult s-au
străduit, nu au reuşit să penetreze zidul energetic, dar nu mi-a mai dat şi alte amănunte,
întreaga operaţiune era ţinută în cel mai strict secret. El mi-a precizat doar că ceea ce se afla
acolo avea legătură cu trecutul misterios al planetei dar şi, într-un anumit fel, cu istoria
organizaţiei lor. Am intuit atunci că senior Massini deţine şi alte informaţii, poate chiar şi
anumite documente sau dovezi în legătură cu aceste aspecte despre care, însă, nu era
dispus să-mi vorbească.
 Faptul că Pentagonul a remarcat similitudinea datelor de investigare între structura
subpământeană de lângă Bagdad şi structura interioară din Munţii Bucegi i-a agitat foarte
mult pe cei din elita masonilor. După cum am putut să remarc, o mare pondere în această
agitaţie care iniţial aproape că s-a transformat într-o veritabilă panică, a fost cauzată de faptul
că respectiva structură - mult mai mare şi mai complexă decât cea din Irak - se afla pe
teritoriul României. Faptul în sine pare relativ straniu, însă corelându-1 cu unele aspecte
despre care deja ţi-am vorbit, referitoare la viitorul României, vei putea să-ţi faci o idee destul
de exactă în ceea ce priveşte motivele de îngrijorare pe care le au în prezent marii masoni.
Oricât de mult ar dori ei să disimulze aceasta, acţiunile şi intenţiile lor ne arată cu
prisosinţă contrariul. Graba foarte mare în rezolvarea problemei, factorul de risc pe
care şi 1-au asumat, dorinţa expresă de a avea accesul şi controlul la respectiva structură
sunt doar câteva elemente care îmi întăresc convingerea interioară în această direcţie.

Senior Massini mi-a încredinţat toate datele de reper, foarte secrete, ale locaţiei din
Munţii Bucegi, de acolo de unde se putea ajunge cel mai bine şi mai repede la
gura tunelului. O enigmă foarte mare era felul în care reuşiseră cei care 1-au construit să
realizeze structura şi golurile direct în interiorul muntelui, fără nici o corespondenţă în afara
lui. Amândoi am presupus că aceasta s-a realizat cao măsură de maximă protecţie
împotriva eventualei deconspirări a ansamblului respectiv. Singura explicaţie a tehnologiei
folosite ar consta în faptul că au acoperit cumva intrarea principală în tunel, după ce au
activat barajul energetic de protecţie; aceasta ar fi implicat însă un volum imens de rocă,
pentru a nu mai vorbi de utila jele care erau necesare pentru o astfel de lucrare.

Senior Massini mi-a furnizat, de asemenea, planul corect pentru a ajunge la

tunel, aşa cum a fost el calculat de specialiştii din cadrul Pentagonului. Cea mai
apropiată străpungere se putea realiza frontal în munte, după o direcţie optimă al cărei
punct de pornire se afla pe coasta acestuia, undeva la o distanţă de aproximativ şaizeci-
şaptezeci de metri de primul baraj energetic aflat în profunzimea masivului de piatră. Deşi aceasta
era soluţia cea mai rapidă, totuşi exista inconvenientul barajului energetic de la gura tunelului
despre care nu se ştia dacă poate fi străpus. Chiar dacă el nu avea aceeaşi frecvenţă
de vibraţie ca marele baraj energetic semisferic, nu puteamşti dacă vom avea sau nu
posibilitatea de a-1 depăşi. Ocolirea lui era posibilă, dar implica probleme tehnologice mai
dificile. A doua variantă consta, de asemenea, în străpungerea rocii muntelui, dar de data
aceasta oblic, cumva pe deasupra tunelului, pentru a ajunge în spatele barajului. Distanţa de
forare era mai mare, deoarece trebuia să se respecte un anumit unghi de înaintare,
dar măcar exista şansa de a ocoli barajul energetic.

În ceea ce mă priveşte, am fost relativ sceptic faţă de această soluţie deoarece

puteam să-mi închipui foarte bine că cei din vechime care au făcut construcţia respec tivă au
putut să intuiască această posibilitate şi să ia anumite măsuri de prevedere. Totuşi, venerabilul mi-a
garantat sprijinul tehnologic ultrasofisticat al armatei Statelor Unite, punând la dispoziţie un
dispozitiv uluitor de performant în forarea cu mare viteză a rocii, care utiliza un jet de plasmă
foarte puternic şi un câmp magnetic rotitor, în felul acesta se putea ajunge la peretele tunelului în
mai puţin de două zile, luând în consideraţie şi pregătirile de rigoare. Ne-am înţeles, deci, să
mergem mai întâi pe această variantă şi în cazul unui eşec să abordăm varianta mai scurtă, a
străpungerii directe până la barajul energetic al tunelului.

Întreaga operaţiune trebuia însă realizată în cel mai mare secret. Dacă venerabilul ne
furniza mijlocul tehnologic principal, noi trebuia să organizăm restul de aşa manieră, încât totul
să nu pară decât o acţiune obişnuită a DZ. în plus, una dintre condiţiile esenţiale ale
marelui mason a fost aceea ca, în mod excepţional, această acţiune să fie raportată eronat
SRI-ului şi preşedinţiei, ca o simplă descoperire a unei intruziuni carstice în munţi, în plus, senior
Massini a dorit să aducă o echipă specială din Statele Unite ale Americii pentru a însoţi, alături de
câţiva reprezentanţi ai elitei masonice, propriile noastre echipe pe parcursul operaţiunii. N-
am fost de acord cu această cerere, invocând imposibilitatea de a asigura scurgerea
informaţiilor în afară, dar am propus prezenţa acestor echipe imediat
după realizarea străpungerii tunelului, în realitate, nu ar fi fost nici o problemă
pentru asigurarea securităţii stricte chiar şi în cazul prezenţei echipei americane, dar am
exagerat în mod intenţionat posibilitatea deconspirării secretului, tocmai pentru că ştiam că
acela era punctul vulnerabil al masonilor în
problema respectivă. Nu doresc,
bineînţeles, ca ei să

pătrundă o dată cu mine acolo, în interiorul

muntelui ci vreau ca mai întâi să mă conving
eu însumi despre ce este vorba şi, în funcţie
de ceea ce voi descoperi, să iau o hotărâre la faţa locului. Situaţia se anunţă a fi foarte
tensionată, având prea multe variabile; de aceea, ea poate oricând să devină imprevizibilă şi
chiar periculoasă pentru noi. Totuşi, important este să ajungem în tunel şi mai

apoi la bariera semisferică de energie. Pentru aceasta este necesar să-i dau impresia
venerabilului că voi colabora în mod deschis deoarece el ne poate furniza mijloace tehnice foarte
importante. Presiunile lui sunt destul de mari, dar pe de altă parte el este limitat în acţiune
datorită dorinţei de păstrare a unui secret absolut. Aparent, nici unul dintre noi nu ştie ce se află
acolo, însă după cum ţi-am mai spus eu intuiesc că venerabilul cunoaşte un element esenţial,
pe care nu mi 1-a dezvăluit şi pe care doreşte să-1 controleze în exclusivitate. Aşa îmi explic,
de pildă, insistenţele lui de a fi prezent acolo în momentul străpungerii. Mi se părea că visez.
Urma să se producă ceva de o importanţă excepţională şi totuşi eu simţeam totul ca fiind aproape
ireal.
 — N-ai mai discutat cu nimeni despre aceasta? 1-am întrebat pe Cezar.

— Am vorbit în particular cu generalul Obadea. Este singurul care cunoaşte toate

ramificaţiile problemei. Am convenit împreună să amânăm anunţarea acestei acţiuni structurii
politice superioare, pentru că altfel reacţia elitei masonice ar fi putut fi teribilă. Nu doream să
riscăm, mai ales că aveam nevoie şi de tehnologia foarte avansată pe care ei sunt dispuşi să
o pună la dispoziţia noastră.Aceasta este o acţiune care implică siguranţa naţională şi, în
funcţie de ceea ce va fi descoperit acolo, ea va constitui poate cel mai mare secret de stat. Nu
ne putem permite, aşadar, să acţionăm orbeşte.

Îl priveam contemplativ pe Cezar. Destinul foarte straniu al acestui om mă făcea să

analizez cu o mare seriozitate complicatul angrenaj al relaţiilor umane şi al intereselor în
această lume. în definitiv, cu toţii suntem precum nişte „relee", mai mult sau mai puţin
sofisticate care transmitem în mod corect sau incorect „informaţia" vieţii. Complexitatea situaţiei
de atunci, grefată pe iminenţa momentului crucial al descoperirii, mă făcea să simt în tot
trupul fiorii nebănuiţi ai unei emoţii foarte intense.

— Şi acum? în ce stadiu se află acţiunea?

În forul meu interior, nutream speranţa ascunsă că poate voi reuşi şi eu să văd
misterioasa structură din interiorul muntelui, după ce va fi descoperită. Sesizându-mi gândul,
Cezar îmi spuse:

— Deocamdată ne aflăm în toiul pregătirilor, pe care trebuie să le direcţionez cu

mare atenţie. Mai întâi am asigurat securitatea zonei care, spre norocul nostru, este greu
accesibilă si relativ neumblată. Am apelat şi la serviciile armatei, organizând chiar o mini-bază
în exteriorul perimetrului-focar, pe care 1-am identificat şi izolat împreună cu echipa
noastră de specialişti. Am asigurat deja paza circulară a zonei, aducând acolo aproape
două sute de militari. S-a construit un mic drum de acces şi s-a împrejmuit perimetrul circular
cu sârmă ghimpată. Am montat, de asemenea, peste treizeci de pichete de pază. în interior
am stabilit un al doilea cerc de securitate format din echipa a treia a departamentului. Există
două bariere de acces pe drumul improvizat, care sunt prevăzute cu puncte de control. De
data aceasta, logistica este masivă şi complexă, mai ales că durata acţiunii se poate
întinde pe mai multe săptămâni. Generalul Obadea s-a ocupat de relaţia cu Ministerul Armatei
pentru sprijinul material; au fost aduse corturi de campanie pentru militari şi se montează
releele de comunicaţie. Am vrut să imprim întregii acţiuni aspectul aparent al unei aplicaţii
militare. Probabil că totul va fi gata în următoarele două-trei săptămâni. La sfârşitul lunii iulie
soseşte dispozitivul de forare cu plasmă, iar după aceea nu ne mai rămâne decât să
pătrundem în interiorul muntelui.
Deşi nimeni nu intră în perimetru decât cu acordul meu sau al generalului Obadea,
voi face în aşa fel încât să poţi vedea şi tu ceea ce vom descoperi. Aceasta, bineînţeles,
dacă lucrurile vor decurge în mod normal, aşa după cum au fost stabilite. Mai sunt multe alte
detalii, care nu prezintă însă o importanţă prea mare. Cunoşti acum esenţialul, în principiu,
prima forare exterioară va începe în ultimele zile ale lunii iulie. Până atunci nu ne vom mai
vedea, deoarece evenimentele intră în linie dreaptă iar specificul lor îmi solicită în mod
deosebit prezenţa în acel loc. Dar, aşa cum ţi-am promis, te voi chema atunci când totul va
fi în siguranţă şi bine pregătit.

Spunând acestea, Cezar s-a ridicat si şi-a luat rămas bun de la mine. Ne-am
despărţit cu speranţa de a ne revedea curând în condiţii cu totul extraordinare.

Am preferat să merg pe jos spre casă. Gândurile şi presupunerile îmi invadau

mintea, iar multitudinea posibilităţilor şi complexitatea intrigilor aproape că îmi dădeau
dureri de cap. în noaptea aceea am adormit cu gândul la enigmatica civilizaţie care a
construit ansamblul din interiorul muntelui, făcând astfel dovada unei tehnologii incredibile.
Cine au fost acele fiinţe? Din ce genuni ale timpului ne transmiteau mesajul lor?
Nu bănuiam însă nici pe departe imensa surpriză care aştepta de zeci de mii de ani să fie
revelată în inima munţilor...

CAPITOLUL 5

MAREA DESCOPERIRE
 După acea întâlnire cu Cezar mintea mea era mai mereu preocupată de misterul
structurii identificate în interiorul Munţilor Bucegi. Doream foarte mult să iau şi eu parte la toate
operaţiunile preliminare şi la momentul pătrunderii în marele tunel, dar realizam căaceasta nu
era posibil. Trebuia să mă mulţumesc doar cu şansa de a avea acces pentru un timp scurt la
locul marii descoperiri, în eventualitatea că lucrurile nu se complicau pană atunci. Timp de o
lună şi jumătate de la convorbirea pe care am avut-o cu Cezar am aşteptat febril un semn de la
el. îmi făceam în minte tot felul de scenarii, îmi imaginam diferite posibilităţi şi, practic,
fiecare clipădevenise pentru mine o dorinţă intensă de a ajunge şi eu în acel loc din munţi.
Aveam o încredere desăvârşită în Cezar şi ştiam că va face tot posibilul pentru a-mi
facilita intrarea în „perimetrul principal" al zonei. Nu ignoram nici faptul că tensiunea acelei
perioade trebuie să fi fost enormă pe umerii lui şi ai generalului Obadea, datorită jocului de
culise foarte complicat care trebuia menţinut într-un fin echilibru. Ceea ce se petrecea atunci
în munţi constituia cu adevărat o situaţie excepţională, a cărei importanţă viza nu numai
siguranţa naţională ci chiar situaţia întregii omeniri, dacă luăm în consideraţie interesul enorm
pe care îl manifesta în acea direcţie elita mondială a masonilor.

Operaţiunile de la faţa locului şi planul pe care îl concepuse Cezar erau îngreunate şi

de faptul că, în paralel, era necesară înşelarea vigilenţei lui senior Massini şi a celorlalţi
venerabili din elită. La toate acestea se adăuga presiunea exercitată de pericolul ca
informaţia să ajungă la structurile de vârf ale statului, într-un astfel de caz, era puţin probabil
ca situaţia să mai poată fi controlată cu eficienţă. Planul lui Cezar includea informarea
conducerii politice a statului la un moment de timp bine definit.

Baza secretă din munţi

Clipa mult aşteptată a sosit puţin după mijlocul lunii august, într-o dimineaţă însorită
am fost contactat prin filiera obişnuită, dar curând aveam să realizez că măsurile de precauţie
erau de acea dată mult mai severe. Nu voi intra în amănunte, care oricum nu interesează
prea mult. Puţin după prânz am ajuns la una din bazele militare secrete de la poalele munţilor,
de unde am fost preluat cuelicopterul Departamentului Zero, fiind însoţit de doi militari cu
uniformă specială, care erau înarmaţi, încă de la Bucureşti, după consemnele ştiute, nici
unul dintre cei care mă escortau nu a rostit o vorbă. Schimbările de vehicul şi de pază
erau însoţite doar de ordine scurte, la obiect, întreaga acţiune se dovedea a fi rapidă şi
precisă. Deşi cunoşteam prea bine aspectele implicate şi motivelepentru care era necesară
asigurarea unei maxime securităţi, mărturisesc totuşi că eram puţin contrariat
de stricteţea măsurilor de siguranţă care erau luate, consi-derându-le exagerate. Mi-am dat
însă repede seama că nu eram aproape deloc în măsură să apreciez la adevărata ei valoare
întreaga operaţiune şi că trebuia să mă consider un tip foarte norocos pentru că mi se
oferea nesperata şansă de a avea acces la ceea ce consideram a fi, probabil, cea mai
importantă descoperire din timpurile moderne. Faptul că am fost chemat de Cezar şi că
măsurile de securitate erau extraordinare îmi oferea certitudinea că, într-adevăr, acolo
fusese descoperit ceva de o importanţă colosală. Reflectam la faptul că, în timp ce
imensa majoritate a oamenilor îşi duceau traiul zilnic, de multe ori într-un mod cât se poate
de banal, această descoperire ar fi putut să transforme radical concepţiile tuturor într-o
perioadă foarte scurtă de timp. Zâmbeam amar la gândul că, în conjunctura mondială
prezentă, părerea mea era probabil mult prea idealistă. Pentru a determina o transformare
de proporţii care să implice o justă analiză şi înţelegere atât a trecutului umanităţii cât şi a
semnificaţiei profunde a vieţii, este nevoie de o abilă diplomaţie, de inteligenţă şi de virtuţi
nobile pentru a te „strecura" printre numeroasele piedici de natură mentală, psihică
sau chiar materială care încă domină masele de oameni.

Cufundat în aceste gânduri aproape că nu am observat coborârea elicopterului, care

se apropia de noua bază ce fusese construită în munţi. Reflecţiile mele s-au evaporat ca prin
farmec la vederea ansamblului care se afla la câţiva zeci de metri sub mine. Deşi eram
oarecum familiarizat cu operaţiunile de tactică militară şi cu tehnica folosită în astfel de
ocazii, totuşi ceea ce puteam să vădatunci întrecea cu mult orice închipuire. In primul
rând am realizat prezenţa masivă a forţelor americane datorită numărului mare de vehicule de
teren care le sunt caracteristice şi a unor ansambluri masive , ascunse sub nişte prelate
uriaşe pe care se vedea desenat steagul SUA. Puteam, de asemenea, să observ singurul
drum amenajat, destul de larg, care venea din vale prin pădure, precum şi cele două centuri
de securitate militară a accesului în bază; ele apăreau ca un fel de hotare late, formând
fiecare aproape un cerc complet înjurul unei intrări mari în peretele stâncos al muntelui,
între cele două centuri concentrice de securitate exista un parc de camioane militare, câteva
autovehicule de teren, precum şi două trei vehicule a căror formă şi scop nu le-am putut
identifica pe loc. Am estimat că de-a lungul celor două centuri erau plasaţi aproximativ
două sute de militari. Cei de pe centura inte-rioră purtau o uniformă specială, de culoare
neagră, iar militarii de pe centura exterioară purtau uniformă obişnuită. Fiecare dintre
aceştia avea armă automată, iar distanţa dintre ei era de doar câţiva metri. Am văzut
că barăcile soldaţilor erau plasate între cele două hotare, iar cele ale echipei speciale se
aflau imediat în spatele celei de-a doua centuri. Drumul era blocat de bariere duble şi masive
în dreptul fiecărei centuri, cu dublu pichet de control de fiecare parte a lui. Am apreciat distanţa
între cele două centuri de securitate la aproximativ cincizeci de metri. Se pare că
activitatea era frenetică, deoarece observam un du-te-vino continuu între cele două
comandamente, dar mai ales în interiorul perimetrului-focar, până la peretele care fusese tăiat
în munte.

Observaţiile mele generale au fost întrerupte de aterizarea elicopterului pe un loc

amenajat în interiorul perimetrului principal, după a doua centură de securitate. Am coborât
şi imediat am fost încadrat de doi militari , care de această dată erau americani. Ne-am
deplasat doar vreo douăzeci de metri de la elicopter, cei doi din echipa specială fiind în faţă,
iar americanii în spatele meu. Mi s-a spus să mă opresc şi am rămas acolo în picioare,
toţi cinci, cam o oră; în mod evident, aşteptau ordinul de preluare a mea.

Abia atunci am început să realizez cu adevărat proporţiile operaţiunii care se

desfăşura în zonă şi să intuiesc importanţa ei excepţională. Iniţial am fost mirat de
„tratamentul" la care eram supus; nu pentru că m-aş fi simţit jignit, ci mai ales pentru
stricteţea aproape incredibilă cu care se desfăşurau acţiunile în cadrul bazei, îi priveam
pe cei patru care mă încadrau politicos, dar foarte ferm; nu s-au clintit din poziţia în care se
aflau, nu s-au relaxat, nu au vorbit şi aproape că nici nu au clipit timp de o oră, cât am
aşteptat acolo. Complet impasibili, îmi dădeau mai mult impresia unor roboţi, decât a unor
făpturi umane. Neavând încotro, am rămas şi eu aproape nemişcat între ei, îndoindu-mă
doar din când în când pentru a nu amorţi. Am încercat să aflu motivul aşteptării noastre,
precum şi alte amănunte, dar era ca şi cum aş fi vorbit la patru stâlpi de beton. Am înţeles
atunci că ordinele erau extrem de severe şi stricte şi nu am mai pus alte întrebări,
aşteptând resemnat venirea lui Cezar.

Cu toate că era relativ obositor să rămân în picioare un timp destul de îndelungat în

acelaşi loc, am folosit acel prilej pentru a observa cu atenţie ceea ce se afla în jurul meu.
Emoţia de care fusesem cuprins încă de la plecarea din Bucureşti se amplificase şi mai mult.
Mă aflam, practic, la mai puţin de o sulă de metri de ţinta viselor şi presupunerilor mele, de o
fenomenală descoperire careaştepta poate de zeci de mii de ani să fie revelată.
Fiorul necunoscutului care plutea în aer cuprindea parcă întreaga bază, insuflând în mod
tainic fiecărei persoane de acolo un aer aparte, grav, de enigmatică focalizare interioară.

În faţa mea, puţin lateral dreapta de la locul în care mă aflam, se deschidea în

munte gura largă a unui tunel. Puteam să văd sistemul modern de iluminare care
fusese montat la intrare şi care continua în interiorul tunelului. Din nefericire, unghiul în care
mă aflam şi prezenţa unui mare cort de campanie şi a două construcţii
modulare ultramoderne, în formă de emisferă, îmi bloca perspectiva, în aceeaşi zonă
principală în care mă aflam existau mai multe jeep-uri şi vehicule americane, iar în
marginea din stânga mea erau două ansambluri uriaşe, acoperite fiecare cu câte o prelată,
care după formă sugerau că adăposteau lăzi uriaşe, al cărui conţinut nu îl
cunoşteam. Gura tunelului era blocată de o barieră lată din metal, fiind păzită de o parte şi
de alta de doi militari americani;uniforma lor sugera că făceau parte din trupele de elită ale
puşcaşilor marini.

Insă ceea ce mi-a atras îndeosebi privirea era uriaşul hangar săpat în piatra
muntelui, care se afla în dreapta tunelului păzit. Era imens, măsurând cam zece
metri înălţime şi, din câte am putut eu aprecia, cam cincizeci de metri adâncime. Era perfect
realizat, cu pereţii finisaţi şi bolta curbată în mod impecabil. M-am întrebat ce tehnologie
au folosit dacă au reuşit să construiască tot ceea ce vedeam în aproximativ o lună. Ulterior
aveam să aflu cu stupoare că realizarea forajului în cazul hangaru lui nu durase decât o
singură zi.

În interiorul halei erau stivuite multe lăzi pe o parte, iar pe cealaltă parte se aflau trei
construcţii speciale, ca nişte camere lungi al căror scop, cred, nu putea fi decât cel de
analiză şi cercetare. De altfel, în interiorul hangarului era o relativă agitaţie, deoarece
puteam să observ multe persoane cu halate albe, care intrau sau ieşeau grăbite din
acele mini-laboratoare, purtând în mâini diferite obiecte sau hârtii. Atât pe culoarul din
mijloc al hangarului, cât şi afară, aproape de gura tunelului, am văzut mai multe vehicule
mici cu motor electric, pe care unii dintre cei de acolo le foloseau pentru a se deplasa
în interior. Nici tunelul şi nici hangarul nu erau prevăzute cu uşi culisante, probabil datorită
complicaţiilor constructive, care nu erau momentan necesare. Hangarul avea totuşi, în
partea de sus, un sistem mecanic de „perdea", confecţionat dintr-un material
semitransparent, care nu era lăsat decât pe un sfert din înălţimea intrării. Sistemul de
iluminat era impecabil şi am observat două mari generatoare care funcţionau undeva mai
jos, pe coasta muntelui, între cele două centuri de securitate şi control. La o oarecare
depărtare de marele cort de campanie, în stânga mea, se afla un şir de barăci moderne iar în
spatele lor mai multe corturi de campanie de dimensiuni medii, care cu siguranţă reprezentau
adăposturile de noapte pentru personalul de cercetare şi pentru militari. Nu am observat
însă nimic care să semene a loc în care se pregăteşte hrana; concluzia mea a fost că
aceasta este adusă zilnic cu un camion, probabil cu o pază foarte severă. Ulterior aveam să
aflu că bucătăria fusese amenajată câţiva kilometri mai la vale şi că, într-adevăr, un grup
de militari din echipa specială a DZ făcea zilnic drumul cu un camion, aducând hrana pentru
cei din bază. Această soluţie a fost preferată pentru a reduce şi mai mult activitatea periferică
a personalului şi pentru a micşora, de asemenea, riscurile de securitate. Masa era servită
separat de fiecare grupă de militari, la barăcile lor. în perimetrul-focar ea era servită în cortul
mare de campanie, atât pen tru militarii români şi americani, cât şi pentru echipele
de cercetători. Am aflat că americanii veniseră cu alimente proprii şi cu bucătarii lor, însă
aceştia fuseseră trimişi la un loc cu cei români, în bucătăria de la poalele muntelui.

Cele două construcţii semisferice erau reşedinţele staff-ului român şi, respectiv, al
celui american. Cezar mi-a dezvăluit ulterior că în una dintre acestea, care era mai mică,
locuia el şi generalul Obadea, iar în cealaltă se aflau doi generali de la Pentagon şi un consilier
pe probleme de securitate naţională de la Washington. Aceste clădiri extraordinar de
ergonomice semănau mai mult cu clădirile unor staţii de cercetare de pe alte planete şi
lăsau o impresie foarte plăcută, de comfort şi mare siguranţă. Materialul din care erau făcute
avea culoarea albă şi era delimitat în suprafeţe hexagonale, iar în apropierea vârfului exista
o bandă lată dintr-un material de culoarealbastru închis. Pe această bandă erau dispuse
un fel de leduri luminoase uriaşe, despre care mi s-a spus că, atunci când luminau noaptea,
creau o atmosferă calmă şi deosebit de frumoasă.

Am urmărit un anumit timp activitatea din perimetru; fiecare persoană se mişca rapid
şi dădea senzaţia că ştie cu precizie ce are de făcut. Din când în când venea sau pleca un
jeep, ori militarii descărcau ceva din lăzile de sub prelată. Din păcate, distanţa şiobstacolele nu
mi-au permis să observ cu claritate obiectele care erau deplasate. Eram totuşi mirat de
prezenţa relativ masivă a americanilor, deoarece Cezar mă lăsase să înţeleg că va fi doar o
echipă care să mânuiască dispozitivul de forare cu plasmă.
 Chiar în momentele în care făceam diferite supoziţii cu privire la acest aspect, am
remarcat faptul că unul dintre militarii români, care se afla în faţa mea a dus o mână la
urechea dreaptă, a ascultat cu atenţie şi apoi a rostit repede câteva cuvinte. Imediat după
aceea ne-am îndreptat spre gura întunecată a tunelului, care pe măsură ce mă apropiam îmi
părea tot mai mare şi mai ameninţătoare.

Ne-am oprit în aceeaşi formaţie lângă una dintre cele două construcţii semisferice, la
doar câţiva metri în late rala tunelului. Inima a început să-mi bată cu putere; dincolo de
bariera lată, păzită de cei doi militari americani inflexibili, se afla poate cel mai teribil mister
de pe planetă. Ce se petrecuse în intervalul de o lună şi jumătate de la ultima discuţie pe
care am avut-o cu Cezar? Ce s-adescoperit în acea zonă a muntelui? Am observat atunci
că prin faţa tunelului şi în interiorul lui, pe o fâşie lată de aproximativ doi metri exista o bandă
de cauciuc canelat, pe care erau înşiruite câteva vehicule electrice de producţie
americană. Vedeam acum interiorul tunelului, luminat discret de instalaţiile cu neon
plasate pe tavan şi pe pereţii laterali, însă tunelul se curba spre stânga după doar zece
metri, astfel că nu puteam să observ mai mult.

Atunci a apărut Cezar. Venea din interiorul coridorului, conducând un vehicul

electric. Lângă el se afla un bărbat în vârstă, cărunt, dar cu un chip având trăsături

ferme, pline de hotărâre. Amândoi erau serioşi şi tăcuţi. Cezar a coborât lângă
mine şi abia atunci cei patru militari s-au retras discret, după ce au salutat. Am
făcut cunoştinţă cu generalul Obadea, care m-a privit pătrunzător câteva clipe; mi-a strâns
mâna cu putere şi după ce am schimbat câteva amabilităţi s-a retras în construcţia
semisferică. Era evident pentru mine că generalul ştia totul de la Cezar în ceea ce mă
privea şi că îşi dăduse consimţământul să fiu adus în acel loc. Probabil că
această mişcare făcea parte din planul lor de demascare a acţiunilor masonice şi au
considerat că este necesar să fiu şi eu în acel loc. Chiar dacă mă simţeam doar o rotiţă
în acest imens angrenaj de elemente misteriose, aspecte şi intrigi, eram foarte bucuros că
aveam acea şansă extraordinară şi eram hotărât să mă achit cu cea mai
mare responsabilitate de sarcina pe care mi-o asumasem.
 Marea Galerie

— Situaţia este destul de critică, a spus Cezar preocupat. Relaţia cu senior Massini a
devenit încordată, însă ceea ce este mai grav e că totul s-a aflat la vârfurile put erii de stat.
Ne aşteptam la asta, dar în nici un caz atât de repede. Intenţia noastră era să prezentăm
datele problemei la un moment din viitor, care trebuia să fie mult mai prielnic. Acum lucrurile
sunt foarte tensionate, atât peplan intern, cât şi pe cel extern. Nu cunoşti multe din câte s-
au petrecut în ultima lună. Vino, am să-ţi rezum principalele elemente în timp ce vom merge
prin tunel, zise el îndreptându-se spre intrare.

În felul acesta câştigam timp; nu am luat un vehicul electric, tocmai pentru ca Cezar
să poată să-mi relateze pe scurt felul în care au decurs evenimentele, în plus,
aveam posibilitatea să privesc totul îndeaproape şi cu mai multă atenţie.

Tunelul era „pavat" cu o folie groasă de cauciuc. De o parte şi de alta a acesteia,

până la perefii de piatră ai muntelui era doar stâncă. La intrare şi încă pe o lungime de
câţiva metri după aceea erau infiltraţii de apă, însă după ce tunelul cotea lin spre stânga,
la aproximativ zece metri de la intrare, totul devenea perfect uscat. Eram uluit de exactitatea
forării şi mai ales de finisarea pereţilor dinpiatră, care aproape că păreau şlefuiţi. Lumina albă
scotea în evidenţă într-un mod splendid culorile variate ale diferitelor formaţiuni
geologice, luminând discret interiorul tunelului într-un ireal joc de sclipiri şi
umbre. Zgomotul paşilor noştri era înăbuşit de covorul de cauciuc, iar în galerie domnea o
atmosferă enigmatică dar foarte incitantă pentru mine. Era cam rece pentru felul în care mă
îmbrăcasem, însă Cezar mi-a spus că această situaţie nu va dura prea mult.
— Maşina a forat la început după o ciudată deviaţie a câmpului magnetic. La scurt
timp, însă, am realizat eroarea, astfel că s-a procedat la corecţia traiectoriei. Uite, chiar aici,
spuse Cezar, oprindu-se în curba spre stânga a tunelului.
M-am oprit şi eu, admirând modul elegant de racordare a galeriei. După curbă,
aceasta se întindea perfect dreaptă cale de vreo cincizeci de metri într-un fel
foarte asemănător cu un tunel de metrou, deşi era poate ceva mai lată. La capătul acestei
distanţe, în inima muntelui am văzut ceva ce semăna cu o poartă imensă, care parcă
se deplasase prin culisare spre stânga, ocupând acum maipuţin de un sfert din lăţimea
galeriei. Acolo se aflau, de asemenea, doi militari înarmaţi, iar locul era foarte bine luminat
pe toată circumferinţa tunelului. Exista şi o gheretă modernă, îngustă dar destul de
lungă pe partea dreaptă, imediat înainte de marea intrare într-o altă galerie pe care deja o
puteam vedea; această intrare era străjuită de uşa enormă care culisase. Am ştiut atunci că
acela eraînceputul aventurii, al marii descoperiri care fusese făcută. Mi-am adus aminte
de schiţa pe care o desenase Cezar la ultima noastră întâlnire şi am realizat că ea co
respundea realităţii pe care o vedeam atunci, cel puţin în ceea ce privea plasarea
misterioasei galerii în munte.

— Am fost uluit de tehnologia pe care o aveau la dispoziţie americanii, îmi spuse

Cezar. Maşina de forat cu plasmă nu are dimensiuni mari, dar necesită un echipament
special pentru cei care se află în preajma ei şi a locului forat. Este ceva asemănător cu
echipamentul de anti-radiaţie atomică. Eu însumi am îmbrăcat un astfel de costum special şi
am urmărit forarea de foarte de aproape.Spectacolul care ţi se înfăţişează atunci în
spatele lentilelor care conţin o substanţă sofisticată de protecţie este aproape incredibil. Ai
senzaţia că piatra realmente se „topeşte" sub acţiunea jetului de plasmă, dar de fapt roca este
făcută foarte maleabilă, până în apropiere de punctul de curgere şi este imediat modelată
circular de presiunea exercitată de câmpul magnetic rotitor care direcţionează totodată şi
jetul plasmatic. Nu există deloc praf iar resturile sunt chiar neglijabile. Viteza de pătrundere
este colosală pentru o astfel de lucrare; distanţa de la intrare şi până la cei doi militari pe care îi
vezi acolo a fost parcursă în doar cinci ore. în urmă totul rămâne ca şi cum a fost şlefuit şi
foarte curat, astfel încât covorul de cauciuc şi instalaţiile erau deja pregătite la gura tunelului
înainte ca maşina de forat să fie scoasă afară.

În timp ce ne îndreptam spre galeria cea mare, Cezar mi-a relatat faptul că, iniţial
au forat într-o altă zonă a muntelui, pentru a urmări să ocolească bariera energetică de la
intrarea în tunelul principal din interiorul muntelui. Au ales o locaţie mai sus, pe coastă, la
aproximativ trei sute de metri de zona în care fusese stabilită baza şi au forat câteva zile,
deoarece distanţa până la tunel era mult mai mare, iar pătrunderea nu era în plan orizontal,
ceea ce îngreuna mult procedurile tehnice. Până la urmă au ajuns la peretele tunelului, însă
orice efort de a-1 străpunge a fost zadarnic. Nu ceda nici la jetul de plasmă, nici la câmpul
magnetic şi nici la dinţii frezelor. Au fost nevoiţi să abandoneze acea variantă şi să astupe
intrarea în galeria pe care tocmai o foraseră. S-a revenit deci la punctul iniţial şi s-a
început străpungerea plană a peretului de rocă, până când au ajuns la bariera de energie.
 — Forajul era urmărit în fiecare clipă pe monitoarele de control şi era corelat cu
distanţa până la zona energetică. Cu câţiva metri înainte de aceasta am dat de începutul
galeriei pe care o vezi acum, astfel încât tot ceea ce aveam de făcut era să racordăm cele
două tunele, mi-a explicat Cezar.
Între timp am ajuns în faţa intrării care era păzită de cei doi militari din forţele
speciale. După uniformă şi însemnele de pe ea, unul era român, iar celălalt
american. Militarii 1-au salutat pe Cezar, care s-a îndreptat câţiva metri în dreapta, spre
gheretă. Americanul a intrat înăuntru, unde probabil avea un pupitru de comandă, căci dintr-o
nişă a construcţiei a apărut imediat un braţ lung din metal cu un dispozitiv complicat la
capăt. Braţul era articulat; Cezar 1-a ridicat la nivelul ochiului şi după câteva secunde s-a
auzit un sunet scurt de acces.

— Au fost luate toate măsurile de prevedere, îmi zise el, revenind lângă mine.
Amprenta irisului meu a fost analizată şi stocată ca o informaţie-cod. Sistemul de securitate
nu reacţionează decât la citirea cu o rază laser a irisului meu sau al generalului Obadea.
Acum, de pildă, a fost dezactivat sistemul de senzori cu laser, foarte complicat, care a fost
montat exact aici, la intrare. Este invizibil, iar dacă am fi trecut direct ar fi declanşat în mod
automat alarma în bază. Noi am refuzat amprentarea iridologică a generalilor americani şi am
insistat ca accesul în Marea Galerie să ne aparţină în exclusivitate. De aici au început, de
fapt, primele probleme, zise el gânditor.

Am observat că ghereta avea o prelungire dincolo de poartă, în Marea Galerie, din

care ieşea de asemenea un dispozitiv laser de citire a irisului. Cezar mi-a explicat că acela
era pentru revenirea din Marea Galerie. Am aflat de asemenea că el putea anula sistemul de
securitate prin aplicarea, simultan cu citirea irisului, a palmei şi a degetelor de la mâna
lui dreaptă într-un locaş special. Metoda era folosită atunci când trebuiau să se
efectueze transporturi masive prin Marea Galerie.

Cezar a mers câţiva metri mai în spate şi a început să-mi explice:

— Barajul energetic acţiona aproximativ în această zonă. Este, practic, o proiecţie
energetică, dar nu ne-am putut da seama cum a fost realizată. Nu putem înţelege,
de asemenea, cum a fost posibil ca acel baraj energetic să subziste continuu, timp de
milenii în şir. Nu cunoaştem sursa care îl alimentează şi nici modalitatea tehnologică prin
care este realizat acest lucru. Practic, cu excepţia faptului că am reuşit să pătrundem dincolo
de el, nu ne-am lămurit în nici o altă privinţă, însă depăşirea lui a implicat un fapt tragic.
 Mă aflam în spatele lui Cezar, privind tavanul galeriei, acolo unde se realizase
racordul cu marele tunel. De fapt, mai întâi erau câţiva metri de galerie în roca muntelui, la
un diametru mai mare decât galeria săpată de dispozitivul american cu plasmă; pe această
porţiune pereţii nu erau finisaţi, ci neregulaţi, cu multe colţuri, în plus, această zonă a
galeriei, care avea aproximativ şase metri în lungime, nu era circulară ci avea secţiunea
pătrată. Racordul celor două galerii s-a făcut doar la nivelul solului, care a fost nivelat
într-o uşoară pantă descendentă, dinspre galeria noastră către galeria antică, de dimensiuni
mai mari. Diferenţa de nivel era cam de un metru şi puteam să o observ foarte bine în zona
tavanului, la îmbinarea dintre cele două tuneluri. Forarea a fost aproape concentrică cu
galeria antică, însă nimeni nu putea să explice cum a fost posibil ca acest tunel să
înceapă brusc, din interiorul muntelui. Ea era în mod evident o lucrare artificială.
Posibilitatea ca intrarea să fi fost acoperită pe o distanţă de aproximativ şaizeci de metri
nu era credibilă, deoarece structura masivă din piatră era identică cu cea a rocilor din jur.

L-am întrebat pe Cezar ce s-a petrecut când au ajuns la bariera energetică.

— In acel moment discutam împreună cu generalul Obadea şi cu generalii de la

Pentagon anumite aspecte legate de securitatea bazei. Am fost anunţaţi că s-a realizat
străpungerea şi unificarea celor două galerii. Până să sosim şi noi, militarii începuseră deja să
retragă dispozitivul de plasmă din galerie. Cei trei din prima echipă de intervenţie specială a
Departamentului s-au strecurat înăuntru pentru a vedea condiţiile din noua galerie.
Aceasta a fost o mare greşeală, deoarece au ignorat protocolul de acţiune. Au sărit
treapta de nivel de un metru între cele două galerii şi au început să cerceteze zona de
aproximativ patru metri pe care ştiau că o au la dispoziţie până la bariera de energie, care
era invizibilă. Din păcate nimeni nu a putut să explice cum s-au petrecut lucrurile. Probabil că
cei trei s-au apropiat foarte mult de barajul energetic, deoarece câteva clipe mai târziu s-
a auzit un zgomot ciudat, dar puternic, ca un scurt-circuit. I-am găsit prăbuşiţi la baza
inferioară a barierei invizibile, cu trupurile ciudat contorsionate, ca şi cum ar fi
fost delimitate de marginea precisă a unui perete. Toţi trei erau morţi. Medicii au declarat
moartea lor instantanee prin stop cardiac. Acest lucru a creat o oarecare panică, deşi noi
ne-am străduit să aplanăm incidentul. După cum aveam să-mi dau seama imediat, panica
era determinată mai mult în rândul staff-ului american şi se datora faptului că temerile iniţiale
ale membrilor săi începeau să se adeverească, într-adevăr, în acel moment nu aveam
practic nici o cale de acces în galeria antică. Forarea laterală eşuase datorită
materialului necunoscut care rezista la orice tentativă de străpungere, iar
barajul energetic se dovedea a fi inexpugnabil.

Venerabilul Massini era şi el prezent acolo şi mi-a cerut părerea, în acea perioadă,
detaşamentul de comando american încă nu venise. Erau doar specialiştii cu dispozitivul
de forare, o echipă de cercetători şi reprezentanţii lui senior Massini, care sunt şi acum: doi
generali de la Pentagon şi consilierul prezidenţial. Totuşi, nu sunt atât de sigur că preşedintele
SUA fusese anunţat de aceastăoperaţiune. Era evident o problemă internă, de culise,
din care ei doreau să tragă cât mai multe avantaje. Venerabilul ştia mai multe despre originea
acestei descoperiri şi, după cum mi-am dat seama, el avea cunoştinţe despre cel puţin un
element care se găsea în sala cea mare, în care vom ajunge peste puţin timp. Nerăbdarea
masonului era reţinută, dar fermă, în acel moment aş fi putut să dispun îndepărtarea lor din
zona aceasta, dar nu aş fi rezolvat nimic, decât că aş fi complicat foarte mult lucrurile. Influenţa
lui senior Massini ar fi condus în cele din urmă chiar la înlocuirea mea şi a generalului
Obadea de la conducerea unei operaţiuni care încă nu fusese adusă la cunoştinţa puterii
politice. Aveam, desigur, toate justificările şi circumstanţele atenuante, dar era bine ca
informarea să vină de la noi şi nu de la cei străini. Un element cu totul neprevăzut a modificat
însă radical situaţia, îndreptând-o pe o pantă foarte tensionată şi periculoasă, care există şi
în prezent. Sper, totuşi, că aceste tensiuni să nu escaladeze dincolo de un anumit punct,
pentru că atunci va fi dificil de spus ce se poate întâmpla.

Cezar veni mai aproape de imensa poartă din piatră,care străjuia intrarea în Marea
Galerie. Se apropie de peretele din stânga al tunelului, în partea în care culisase poarta, şi
îmi spuse :

— Acum te afli chiar în zona barierei energetice, atunci când este activată. Vezi
ceva pe peretele de lângă mine?

M-am uitat cu atenţie şi am observat în roca denivelată o porţiune destul de mare, de

formă pătrată cu latura de circa douăzeci de centimetri, perfect finisată, care părea
încrustată în peretele muntelui. Pe ea era trasată cu precizie forma unui triunghi echilateral cu
vârful în sus.

— Aceasta este „cheia" pe care ne-au lăsat-o cei care au construit acest ansamblu.
Fără ea am fi fost complet neputincioşi. După moartea celor trei militari am venit exact
unde te afli tu acum şi am cercetat atent locul cu privirea, observând acest pătrat de
piatră foarte bine şlefuit pe care este reprezentat simbolul triunghiular. Atunci, însă,
galeria era blocată de poarta uriaşă pe care o vezi aici. Problema era că eu mă aflam foarte
aproape de barajul energetic, care se găsea cam la doi metri în faţa porţii, adică acolo
unde eşti tu acum. După cum vezi, pătratul şlefuit care este încastrat în roca muntelui se
află între imensa poartă de piatră şi bariera energetică. Cum era şi firesc, presupuneam că
funcţia lui era aceea de a comanda deschiderea porţii. Dar cum să ajung la el dacă drumul
era barat de zidul invizibil de energie?

ÎI priveam descumpănit pe Cezar. Cei doi militari intraseră de mult în gheretă,

lăsându-ne singuri la intrarea în misteriosul coridor antic. Eram profund marcat de emoţia
aflării unor secrete vechi de mii şi mii de ani care mi se revelau acum în mod gradat. Datorită
surescitării, corpul îmi părea mai uşor iar cuvintele lui Cezar îmi ajungeau oarecum
estompat la urechi. Cu toate acestea,dobândisem o luciditate extraordinară şi înţelegeam
totul foarte repede, în mod intuitiv.

— Era o problemă de frecvenţă de vibraţie, am spus eu, mirându-mă de calmul cu

care am rostit acele cuvinte. Cezar mă privi cu surprindere.
— Exact, mi-a confirmat el. Căutând o rezolvare, am închis atunci ochii şi m-am
focalizat asupra barajului energetic. După puţin timp am simţit că de fapt acesta era „viu", dar
într-un mod foarte special, pe care nu-1 puteam explica celor de faţă. Doar venerabilul cred că
ar fi putut înţelege, dar el era chiar cel căruia nu doream să-i dezvălui nimic din tainele pe
care le aflam.

Am simţit că între mine şi energia barajului exista o anumită „compatibilitate", ceva

în genul unei simpatii reciproce şi că testul „vibraţiei personale" îl trecusem cu succes. Nu
m-am putut opri, totuşi, să mă întreb ce grad excepţional de dezvoltare tehnologică şi
spirituală au avut cei care stabiliseră acest veritabil „prag" de verificare energetică pe care
ştiinţa actuală nici măcar nu îl poate concepe, nicicum să-1 realizeze practic. Apoi am luat
de jos câteva resturi de rocă şi le-am aruncat spre peretele invizibil de energie. Imediat ce
piatra atingea barajul energetic, se transforma într-o pulbere fină care cădea la sol, formând
o linie dreaptă. Am cerut să mi se aducă şi alte obiecte din metal, plastic, lemn sau piele.
Concluzia era clară: tot ceea ce era alcătuit din substanţă amorfă era prefăcut instantaneau în
pulbere şi tot ceea ce reprezenta materie organică era respins, dacă nu avea o
anumită frecvenţă înaltă de vibraţie individuală. Am trimis pulberile la laborator
pentru analiză şi apoi am atins uşor cu mâna suprafaţa invizibilă a barierei de energie. Am
simţit doar nişte fine furnicături pe piele, care erau foarte plăcute, astfel încât am înaintat cu
tot trupul, trecând în partea cealaltă a peretelui energetic. Grosimea acestuia am apreciat-
o la cel mult un centimetru.

Priveam acum feţele uluite ale oficialilor americani şi ai celor câţiva membri din
echipa mea, care se aflau în partea cealaltă a barajului de energie. M-am apropiat de perete şi
am apăsat pe triunghiul de pe pătratul de rocă perfect şlefuită pe care îl vezi aici. De fapt nu
a fost nevoie decât să-1 ating, deoarece el nu are joc, nu se deplasează; doar suprafaţa lui
este delimitată în perete. Poarta de piatră, din care tu vezi acum doar o mică parte, a
început imediat să culiseze lin şi aproape fără zgomot spre stânga şi s-a oprit în poziţia pe care
o are în prezent. Acela a fost momentul când am văzut cu toţii, pentru prima dată, Marea
Galerie. A fost un moment de încărcătură emoţională deosebită, în primul rând am fost şocaţi de
faptul că ea era luminată, aşa cum o vezi tu acum, fără să conţină totuşi nici o sursă de lumină,
cel puţin dintre cele convenţionale pe care noi le cunoaştem.

Cezar făcu o scurtă pauză. Eu priveam stupefiat în interiorul Marii Galerii şi abia atunci
mi-am dat seama că în ea nu exista nici o sursă de iluminat. Prea absorbit de cele ce îmi relata
Cezar şi de propriile mele observaţii ale zonei de fuziune dintre cele două tuneluri, mi-
am închipuit că lumina din Marea Galerie provenea, de asemenea, de la instalaţiile de
iluminare care probabil fu seseră montate de-a lungul ei, aşa cum era cazul tunelului forat de
curând. Abia acum realizam însă, uluit, că acea lumină parcă că nu avea nici o sursă, deşi eram
tentat să spun că ea provenea din materialul extraordinar care învelea pereţii galeriei. Această
lumină era mai puţin intensădecât cea din galeria noastră, dar era foarte plăcută, inducând o
evidentă stare de relaxare şi detensionare fizică şi psihică.

— Apoi a fost acest sentiment complex şi foarte profund pe care (i-1 provoacă mărimea
coridorului, culoarea şi modelul materialului din care el este alcătuit, a conti nuat Cezar să
vorbească. Cu greu îi vezi capătul de aici, însă îţi spun că tunelul coteşte brusc către dreapta,
cam după trei sute de metri. Te vei convinge imediat şi singur.

Să revin însă la barajul energetic.

Am atins din nou triunghiul şlefuit, iar poarta a alunecat la loc, închizând accesul
spre Marea Galerie. Abia după ce am deschis din nou poarta , trecând prin zona barajului de
energie, mi-am dat seama că el era anulat. Deci comanda unică îndepărta obstacolul energetic
şi totodată deschidea şi poarta din piatră care bloca accesul spre Marea Galerie. Ulterior, am făcut
mai multe experimente, mai ales după ce am delimitat cu precizie zona de acţiune energetică a
barajului. Generalul Obadea a venit şi a atins cu buricul unui singur deget suprafaţa invizibilă a
barierei energetice dar, deşi nu a păţit nimic grav, totuşi el a fost cuprins de ameţeală şi de o
vagă senzaţie de greaţă. Consilierul prezidenţial american a fost însă izbit cu violenţă la
pământ, deşi contactul între piele şi zidul energetic nu a fost decât unul foarte fin. Şi-a revenit
din leşin mai târziu, sub îngrijirile medicului. După aceea nimeni nu a mai dorit să încerce să
străbată zidul energetic. Probabil că cei trei militari care au murit au avut un contact simultan pe o
suprafaţă mult mai mare, care le-afost fatal.

Problema este că nici în spatele acestei bariere invizibile, adică între poarta închisă şi
zidul energetic, cei care nu îl pot traversa nu pot rămâne prea mult timp. Am făcut probe cu
câţiva militari şi, după ce am închis poarta şi sistemul energetic, aceştia mi-au spus că simt o
senza ţie de sufocare care în timp devine din ce în ce mai acută. Am fost deci nevoiţi să lăsăm
deschis atât barajul energetic cât şi poarta de acces, dar după cum ai văzut am plasat doi
oameni de pază şi am recurs la sistemul de alarmă care previne astfel orice intrare neautorizată în
Marea Galerie. Sistemul cu identificarea irisului se resetează după cinci secunde de la
anularea lui, care sunt suficiente pentru a traversa linia de intrare în galerie, dincolo de sistemul
culisant al porţii. Vino lângă mine, vreau să-ţi arăt cum funcţionează poarta.

Cezar a atins uşor pătratul din piatră şlefuită. Imensa poartă, care avea o grosime cam
de treizeci de centimetri şi înălţimea cât cea a Marii Galerii, adică peste şase metri, se deplasa
foarte silenţios, graţie unui sistem de angrenare pe care nu puteam să-1 identific. Când poarta a
închis complet intrarea am putut să remarc că era perfect şlefuită, însă fără nici o inscripţie
pe suprafaţa ei; era doar un perete imens de rocă aproape lucioasă, cântărind probabil mai mult
de douăzeci de tone. Ce anume îl făcea, totuşi, să se mişte atât de uşor şi delicat? Tocmai
când căutam răspunsul la această întrebare cercetând cu atenţie marginea inferioară, am simţit că
încep să respir cu greutate şi că mă cuprinde o vagă ameţeală. Cezar, care mă urmărea cu
atenţie, deschise din nou poarta şi efectul dispăru la fel de brusc precum apăruse. El îmi citi din
ochi întrebarea.

— Nu ştiu ce anume declanşează acest efect specific. Probabil este un gen de acţiune
interactivă între suprafaţa porţii, atunci când aceasta este închisă şi bariera de energie, care
afectează corespunzător orice organism viu din acest spaţiu intermediar. Nu am reuşit să
descifrăm nici taina deplasării porţii, care este gigantică. Dacă priveşti cu atenţie, constaţi că
atunci când se deplasează spre dreapta, ea împinge această dală de piatră care acoperă spaţiul
pe grosimea porţii. Când culisează la stânga, dala de piatră şlefuită revine şi ea, strâns lipită de
marginea porţii, ca împinsă de un resort. Totuşi, nu cred că este vorba de o astfel de metodă
tehnologică oarecum primitivă, deoarece totul se desfăşoară într-un mod mult prea lin şi
silenţios. Trebuie să fie o cu totul altă tehnologie.Generalii americani au venit cu propunerea de
a sfărâma pragul de piatră pentru a vedea ce este dedesubt, însă noi nu am acceptat aşa ceva.
Mi s-a părut o soluţie infantilă. Am privit cu atenţie calea de rulare a porţii; îmbinările erau
incredibil de exacte şi foarte bine şlefuite. Nu putea pătrunde nimic printre ele şi nici nu se
putea observa ce era dedesubt. Poarta modelată cu exactitate „ieşea" pur şi simplu din
peretele din stânga al galeriei şi culisa până la peretele din dreapta, unde se îmbina perfect cu
acesta.

— În timp ce făceam aceste experimente şi observaţii după dezactivarea barierei

energetice, unul dintre militarii care asigurau paza a venit la grupul nostru şi ne-a anunţat că
tehnicienii americani solicitau prezenţa noastră în bază pentru a ne anunţa ceva deosebit, a
continuat Cezar să relateze evenimentele care s-au petrecut. Unul dintre cei doi generali
americani şi generalul Obadea s-au deplasat repede afară, unde se afla centrul tehnic de
interpretare a datelor. Peste puţin timp ei mi-au transmis că, în mod straniu, imediat după
dezactivarea primului baraj energetic de la intrarea în Marea Galerie, scutul semisferic uriaş de
la celălalt capăt al ei s-a activat brusc trecând la un nivel de vibraţie superior şi emiţând o mare
radiaţie luminoasă. Rostind acestea, Cezar se îndreptă către ghereta militarilor.

— Să mergem acum, îmi spuse el. E timpul să intrăm în Marea Galerie. Vei putea să te
convingi singur de cele ce ţi-am spus.

Reluă procedura cu recunoaşterea irisului şi astfel am putut trece pragul porţii, păşind
pentru prima dată pe materialul acela atât de straniu şi foarte special al tunelu lui antic, în spatele
nostru cei doi militari îşi reluară tăcuţi posturile de pază.

Chiar la intrarea în Marea Galerie erau două vehicule electrice, dar noi am preferat să
mergem pe jos, pentru ca Cezar să aibă timpul necesar să-mi relateze ceea ce s-a petrecut, în
timp ce el vorbea, eu studiam cu interes galeria.
 La o privire superficială se putea spune că pereţii ei şi solul pe care călcam erau chiar
din piatra muntelui, atent şlefuită. M-am apropiat de peretele din stânga şi 1-am pipăit: era
acoperit cu un material ce părea sintetic, dar în acelaşi timp crea strania senzaţie că are şi o
parte organică în el. Avea culoarea petrolului, dar adeseori reflexiile sale erau verzi şi chiar
albastru închis. Impresia tulburătoarede ape provenea de la dungile neregulate care îl
brăzdau în toate direcţiile. Uimitor era faptul că, atunci când ne deplasam , dungile îşi
modificau şi ele poziţia, lăţimea şi culoarea, dar acest lucru se petrecea foarte lin,
creând impresia că era doar un efect relativ al mişcării noastre faţă de perete. Nuanţele
culorilor aveau un efect profund relaxant asupra psihicului şi modificau sensibil
aprecierea corectă a distanţei. Când am remarcat acest lucru, Cezar mi-a spus:

— Şi noi am sesizat acelaşi aspect. Am fost nevoiţi să măsurăm distanţa totală şi pe

segmente a galeriei şi chiar să plasăm unele indicatoare pe margine.

Intr-adevăr, pe partea dreaptă a galeriei se puteau observa borne care indicau

distanţa în metri şi în yarzi de la intrarea în tunel. Am observat, de asemenea, că materialul
era oarecum aspru la pipăit, dar nu putea fi nici zgâriat şi nici îndoit. Cezar mi-a spus că
rezista la orice tentativă de rupere, străpungere, zgâriere sau tăiere, indiferent cât de
ascuţit era dispozitivul folosit, în plus, în mod straniu, flăcările focului erau absorbite înăuntrul
său; practic vorbind, focul nu putea subzista pe acel material.

— Cercetătorii americani nu se pot pronunţa asupra naturii acestui material,

deoarece nu au la dispoziţie nici un eşantion din substanţa lui. Singurul lucru pe care 1-
au putut afirma este că materialul reprezintă o stranie combinaţie între materia organică şi cea
anorganică, însă modul în care acestea sunt organizate în structura lui internă constituie cel mai
deplin mister pentru ei.

La borna care indica distanţa de două sute optzeci de metri, galeria cotea brusc
spre dreapta, într-un unghi ascuţit. Nici raţiunea acestei traiectorii nu a putut
fi descifrată. La o distanţă mult mai mare, în depărtare, puteam să întrevăd o lumină
albastră feerică, ce scânteia precum o stea. Vâzându-mi emoţia de pe chip, Cezar zâmbi
şi îmi spuse:

— Acolo se află capătul călătoriei noastre. Dar, într-un fel, el este totodată şi un
început pentru ceva încă şi mai grandios, conform datelor pe care le cunosc
acum. Modalitatea tehnologică prin care ne-au fost revelate aceste date este colosală,
însă din păcate tu nu poţi să ai acces la informaţiile respective. Vei înţelege mai bine când
vom ajunge la Sala Proiecţiilor, după cum am convenit să o numim.

— Înseamnă că au pătruns şi americanii acolo, am spus eu.

— Imediat ce am reuşit să rezolv problema primului scut energetic, senior Massini a

vrut să intre în coridor şi să ajungă la sala cea mare. Am invocat problemele de risc crescut,
care de altfel au determinat şi moartea celor trei militari, precum şi necesitatea unui sistem
sever de sigu ranţă şi alarmă care trebuia dispus la intrarea în coridorul principal. Nu i-a
convenit, dar nu a avut ce face.Urmăream să trag de timp cât mai mult, dar mai ales
să ajung în sala cea mare fără să fiu însoţit de nici un mason. Nu ştiam ce voiau ei acolo, dar
speram să-mi dau seama imediat ce aş fi intrat în sală şi aş fi inventariat conţinutul ei.
înregistrările din satelit arătau existenţa unui spaţiu imens la capătul galeriei mari, dar acesta
era şi el protejat de un ecran energetic.

Într-o pauză de organizare, profitând de absenţa americanilor şi a lui senior

Massini în tunel, am luat un vehicul electric şi am străbătut singur acest coridor - după mai
bine de cincizeci de mii de ani în care a fost pustiu - , până la lumina pe care o observi în
depărtare, în faţa ta. Totuşi, ceea ce vezi tu scplipind este doar reflexia unei porţiuni din
scutul energetic protector al sălii uriaşe înformă de aulă, la care vom ajunge în curând.
După cum vei remarca, în partea finală galeria mai face un cot în unghi scurt. Nutream
speranţa că puteam să trec şi de această barieră în mod asemănător ca în cazul
primului baraj energetic. Când am ajuns acolo, am fost copleşit. Galeria prin care mergem
noi acum se deschide brusc într-o sală gigantică, chiar în inima muntelui, care cuprinde
un imens scut energetic semisferic; la rândul lui acest scut delimitează Sala Proiecţiilor cu tot
ceea conţine ea. Grandoarea ansamblului era neasemuită, însă tocmai când mă pregăteam
să studiez modalitatea cea mai potrivită de a pătrunde înăuntru, am fost chemat urgent prin
radio la bază. Vestea pe care urma să o primesc avea să complice extraordinar de mult
lucrurile. Acela a fost un moment crucial, pe care totuşi nu puteam să-1 prevăd.
 Mari Tensiuni Diplomatice

Am ajuns repede înapoi în bază şi am intrat în camera americanilor, unde eram

aşteptat şi de generalul Obadea, a continuat Cezar să povestească. Intervenise un
element neprevăzut, care dădea peste cap toate planurile, atât ale noastre cât şi ale lui senior
Massini. De altfel, venerabilul era aşezat pe un scaun, mai în spate, adâncit în
gânduri. Probabil că deja îşi făcea noile calcule, reconsiderându-şi poziţia.

— Aflase ceva presa din România? am încercat eu.

— Mai rău. Ţii minte că venerabilul îmi spusese despre descoperirea pe care
americanii au făcut-o în vecinătatea Bagdadului? Şi că acolo exista de asemenea o barieră
energetică ce nu a putut fi străpunsă, dar a cărei natură era identică cu aceea a scutului
energetic semisferic care înconjura marea sală de aici, din Munţii Bucegi?

Am încuviinţat, înclinând din cap. Descoperirea americanilor nu fusese făcută

deloc întâmplător, ci a urmat anumite indicaţii oferite de acelaşi satelit de spionaj militar
care revelase şi datele pentru harta aproximativă a structurii din interiorul munţilor Bucegi.

— Ei bine, a continuat Cezar, consilierul american pe probleme de securitate

naţională primise un fax ultrasecret în care era înştiinţat de faptul că scutul
energetic semisferic din subsolul Bagdadului se activase brusc, pulsând cu o mare frecvenţă.
Informaţia uluitoare era aceea că în faţa lui apăruse o hologramă a planetei care prezenta
secvenţial şi progresiv continentul Europa, apoi zona de sud-est a acestuia, apoi teritoriul
României, apoi Munţii Bucegi şi în sfârşit localizarea structurii din interiorul lor, arătând
coridorul Marii Galerii şi scutul energetic semisferic care pulsa cu putere. Era evident că
cele două scuturi energetice semisferice se aflau într-o directă dar misterioasă legătură, astfel
încât activarea unuia a dus Ia activarea şi a celuilalt. Cine ştie, poate există chiar o reţea de
astfel de structuri subpământene în întreaga lume. Vestea proastă era însă că preşedinţia
SUA a fost înştiinţată despre toate aceste lucruri şi a contactat diplomaţia română prin
intermediul serviciilor secrete de informaţii. In doar câteva zeci de minute, întreaga
operaţiune fusese deconspirată. Fusese deja anunţată sosirea iminentă a unei comisii de stat
de la Bucureşti, înfiinţată ad-hoc, care să evalueze situaţia la faţa locului.
 Eram atât de captivat de ceea ce-mi spunea Cezar, încât nici nu-mi dădusem
seama că m-am oprit, ascultân-du-1 cu toată atenţia. Mai aveam aproape o sută de metri până
la ultimul cot al coridorului şi lumina scutului energetic care se reflecta de pereţii marii Galerii
era acum mult mai puternică.

— Au vrut să preia controlul la nivelul organismului politic? am întrebat plin de

nerăbdare.

— Iniţial cred că acesta a fost ordinul, dar problema s-a complicat şi mai mult atunci
când au văzut cu adevărat despre ce este vorba. Temerile mele s-au adeverit, pentru că
politicienii noştrii - cei care aveau dreptul să fie avizaţi asupra acestor aspecte - au intrat în
panică. Era evident că nu puteau face faţă evenimentelor şi că deciziile aveau mari şanse
să fie luate într-o stare avansată de stres.

Generalul Obadea a fost chemat la Bucureşti; era un moment foarte critic, care
punea în joc însăşi existenţa departamentului sau cel puţin a structurii lui independente.
Generalul trebuia să justifice ocultarea acţiunii faţă de puterea politică la vârf de stat. Acela
a fost, poate, momentul cel mai tensionat al întregii operaţiuni, înainte de a pleca spre
capitală împreună cu cei din comisie, Obadea s-a sfătuit cu mine şi am decis de comun
acord să dezvăluim toate aspectele, intrigile şi planurile din ulti mul an, care implicau
legăturile mele cu senior Massini. Problema cea mai dificilă era aceea de a găsi exact per
soanele potrivite pentru a face acel raport de importanţăcrucială pentru ţară, pentru că altfel
toate intenţiile şi planurile noastre construite cu atâta grijă până atunci ar fi fost
deconspirate iar urmările puteau fi dintre cele mai nefaste atât în ceea ce priveşte
persoana mea şi a generalului, cât şi în ceea ce priveşte siguranţa naţională, între timp, eu
fusesem consemnat la bază, toate lucrările fiind oprite.

Echipa americană a fost izolată într-un cort şi paza tunelului, precum şi a noastră a
fost preluată de un batalion de intervenţie specială a armatei. Tensiunea diplomatică creştea
din ce în ce mai mult, pentru că presiunile Washingtonului cereau în mod imperios
comunicarea cu generalii de la Pentagon şi mai ales cu consilierul pe probleme de securitate.

În acele momente, nimeni nu ştia încă ce se află în marea sală care era protejată
de scutul energetic. Se sistase orice iniţiativă şi orice operaţiune de cercetare. Nimeni nu
avea voie să umble prin bază cu excepţia patrulelor de pază. Noua stare de lucruri era
coordonată de doi generali de frunte ai armatei române, care menţineau permanent
legătura cu cele mai înalte structuri politice din România. Ei bine, în toată această
conjunctură extrem de tensionată, singurul personaj care a reuşit să se „strecoare" în
afara bazei, ca urmare a unui ordin foarte special sosit de la Bucureşti, a fost
senior Massini. Din acel moment nu 1-am mai văzut, dar crede-mă că i-am simţit din plin
influenţa în modul cum s-au desfăşurat ulterior lucrurile. Mă refer la lupta surdă, dar foarte
aprigă, din culisele diplomaţiilor română şi americană, precum şi la natura deciziilor politice
care au fost luate după aceea, în legătură cu operaţiunea de aici, din munţi. Totul s-a
petrecut foarte repede; sunt doar opt zile de la acele evenimente.

Ascultând relatarea lui Cezar eram foarte mirat de întorsătura pe care o luaseră
lucrurile dar mai ales pentru că eu mă aflam totuşi acolo, ca şi cum nimic din ceea ce aflam
nu s-ar fi petrecut în realitate.

— Dacă eu sunt aici şi dacă voi, aşa după cum înţeleg, aţi reuşit să pătrundeţi în
Sala Proiecţiilor, atunci înseamnă că generalul Obadea a avut succes la Bucureşti.

Cezar zâmbi enigmatic.

— În mare măsură răspunsul este afirmativ. Succesul a constat mai ales în aducerea
faptelor la cunoştinţa unor persoane cu o mare probitate morală, care în plus
sunt animate de un profund sentiment de patriotism. A fost convocată o şedinţă de urgenţă a
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării - CSAT. Cei mai mulţi au fost cutremuraţi de cele ce au
aflat. S-a creat atunci, în mod spontan, un intens val de simpatie pentru general şi pentru
acţiunile lui şi s-a hotărât pe loc continuarea cercetărilor sub comanda totală a generalului şi
a mea. Cu toate acestea, criza diplomatică nu fusese încă deblocată. Staff-ului american i s-a
permis să părăsească ţara a doua zi, însă echipa de cercetători şi specialişti, precum şi toată
logistica şi aparatura au fost reţinute în continuare. Pe moment am crezut că lucrurile erau
rezolvate şi aproape că mă bucuram că se petrecuseră aşa, deoarece nu mai era nevoie
să mă prefac ori să cedez mai mult sau mai puţin în faţa cererilor venerabilului şi a elitei
masonice. Din păcate, forţa de influenţă a acestora şi presiunile pe care le exercitau pe cale
diplomatică erau enorme.

Ajunsesem împreună cu Cezar la capătul coridorului, care cotea din nou brusc, de
această dată spre stânga şi doar pentru circa patru metri. Spectacolul care ni se înfăţişa
ochilor era cu adevărat grandios. Cupola gigantică pe care o forma scutul energetic avea o culoare
splendidă de albastru irizant, fiind străbătută continuu de flash-uri intense alb-strălucitoare. Deşi
Cezar îmi spusese că Sala Proiecţiilor nu era izolată de exterior printr-o poartă, ca şi în cazul marii
galerii, totuşi nu se putea vedea nimic în interiorul ei prin scutul energetic. Coridorul se
termina brusc într-o sală imensă, scobită în roca muntelui ca o semisferă. De la pragul
coridorului până la scutul energetic nu erau mai mult de şapte-opt metri, în acel interval, de o
parte şi de alta a coridorului erau aliniate patru vehicule electrice. Cupola pe care o realiza
scutul energetic era inclusă în cavitatea semisferică din munte, dar am observat că zona din
spate făcea front comun cu peretele din rocă. Am apreciat că diferenţa de nivel între cupola
scutului şi tavanul sălii era de aproximativ zece metri. Lumina feerică pe care o emana scutul
energetic se reflecta în minunate sclipiri şi umbre pe pereţii stâncoşi ai muntelui. Frumuseţea şi
grandoarea acelui tablou era parcă nepământeană şi îmi înfiora inima de emoţie şi încântare.

— Cum ai reuşit să pătrunzi înăuntru? 1-am întrebat pe Cezar, profund tulburat de

intensitatea trăirii pe care mi-o provoca acea privelişte.

— Să ştii că este mult mai simplu decât te-ai putea aştepta. Probabil că cei care au
proiectat întregul ansamblu au considerat primul baraj o adevărată „piatră de încercare"
pentru eventualii pretendenţi, apreciind că el era suficient pentru securitatea întregii structuri.
Trebuie să recunosc că au avut dreptate: nimic nu poate trece de primul baraj energetic dacă
nu este o conştiinţă superioară, profund benefică. Chiar şi în cazul unei deflagraţii atomice
ansamblul este foarte bine protejat de munte; poate tocmai de aceea Marea Galerie începe
brusc, mult în interiorul acestuia. Nu-mi dau seama, însă, cum au reuşit să realizeze tehnologic
întreaga lucrare.

Când am primit noile ordine de la Bucureşti am fost foarte bucuros. Intuiam că lupta
abia începea, dar cel puţin aveam un sprijin politic important, precum şi conducerea
operaţiunii, în aceeaşi zi am intrat în Sala Proiecţiilor pe care o ai în faţă. Atunci am fost
singur şi am aflat misterul teribil care este ocultat de cincizeci de mii de ani. Cu greu îţi poţi
închipui sentimentele pe care le-am încercat în acele momente. Totuşi, unele aspecte nu ţi le pot
destăinui.

— Ai mai menţionat acest număr de ani şi înainte, 1-am interpelat eu pe Cezar. De unde
ştii că aceasta este perioada de timp de când datează tot ceea ce este aici?
 — A fost rodul examinării ştiinţifice ulterioare a unor date pe care „ei" ni le-au oferit
şi pe care le vei putea vedea şi tu imediat, după ce vom intra în sală. în ultima săptămână
s-au petrecut toate evenimentele pe care ţi le relatez. Multe dintre ele s-au desfăşurat foarte
repede iar schimbările de situaţie au îmbrăcat uneori forme dramatice, îţi voi povesti totul
aici, înainte să intrăm în sală, pentru că acolo vei fi foarte captivat de ceea ce vei vedea. Ne-
am oprit la linia de demarcaţie dintre Marea Galerie şi aula gigantică din interiorul muntelui,
care adăpostea scutul energetic semisferic, îl ascultam pe Cezar în timp ce priveam fascinat la
sclipirile nepământene de pe suprafaţa albastră a semisferei.

— După decizia CSAT de a se continua cercetările sub conducerea Departamentului

Zero, am pătruns de mai multe ori în Sala Proiecţiilor şi am inventariat totul, împreună cu
echipa noastră de specialişti, a spus Cezar. A doua zi, însă, au început să sosească primele
semnale contradictorii de la puterea politică. Ordinele se succedau unele peste altele, se
anulau reciproc, erau când vehemente, când evazive şi trădau o mare tensiune.
Puteam bănui că acolo este teatrul unei adevărate bătălii. Transmisesem deja pe o linie
de telefon securizată rezultatul descoperirilor noastre din Sala Proiecţiilor. Se pare că acesta
a fost fitilul care a aprins „bomba". Generalul Obadea mi-a povestit acum două zile, după ce
s-a întors de la Bucureşti, că membrii CSAT erau într-o şedinţă continuă, menţinând legătura
cu noi. Ei au hotărât să facă publică această descoperire formidabilă din
munţii României după ce în prealabil au dezbătut problema pe toate feţele. Generalul
Obadea fusese inclus în structura CSAT şi a avut un cuvânt greu în favoarea declaraţiei
pe care statul român urma să o facă lumii întregi. El mi-a spus că au fost câţiva membri ai
CSAT care s-au opus cu vehemenţă, însă aceştia erau în minoritate. Spiritele s-au încins
atât de mult, încât la un moment dat acele persoane s-au ridicat şi au părăsit sala.
Consilierii preşedintelui erau într-un continuu du-te-vino, transmiţând informaţiile de la
biroul de relaţii diplomatice externe la şedinţaCSAT.

Atunci când diplomaţia americană a fost informată că România va transmite un

comunicat mondial de presă de o importanţă crucială pentru omenire, totul a devenit
un haos. Generalul mi-a relatat că nu mai văzuse niciodată o asemenea agitaţie şi atâta
panică printre diplomaţi. Nimeni nu ştia cauza, dar toţi bănuiau că se întâmplă ceva foarte
grav şi important. La un moment dat preşedintele afost chemat pentru a avea o convorbire
telefonică directă cu Casa Albă; aceea a fost o discuţie foarte specială şi ultrasecretă. El
nu a revenit mult timp după aceea, dar a transmis că spre Bucureşti se îndrepta deja o
delegaţie americană la cel mai înalt nivel diplomatic
Informaţiile zburau cu iuţeala vântului, în câteva ore fuseseră blocate toate
tranzacţiile şi înţelegerile statului român cu organismele financiare internaţionale.
Se aştepta din clipă în clipă ordinul care să declare starea de urgenţă în zona montană
şi, de asemenea, în capitală. Ministrul Apărării dăduse ordinul de alarmă generală pentru
ofiţeri. Au fost momente de mare panică şi chiar de teroare printre cei angrenaţi în
operaţiune, deoarece nimeni nu cunoştea cauza reală care declanşase acea stare de
lucruri.

Discuţiile dintre oficialii americani şi partea română s-au efectuat fără translator.
Ele au fost atât de violente , încât nu puţine au fost momentele de criză în care diplomaţii
strigau unii la alţii cât puteau de tare, proferând multiple ameninţări cu represalii. Partea
bună era că celelalte state ale lumii nu cunoşteau încă nimic din această problemă; ori,
americanii ştiau prea bine că existau oricând câteva ţări foarte puternice care s-ar fi
coalizat imediat cu România pentru a susţine declaraţia acesteia.

— Ce voiau să spună în declaraţie? am întrebat eu curios.

— În esenţă, aceasta ar fi cuprins principalele date despre descoperirea din Munţii

Bucegi, punând totodată la dispoziţia întregii lumi dovezi, fotografii şi alte elemente esenţiale
pentru clarificarea diferitelor aspecte legate de această structură din interiorul muntelui. Ar
fi fost invitaţi cei mai mari oameni de ştiinţă pentru a efectua studii şi cercetări şi s-ar fi mobilizat
toate resursele pentru rezolvarea numeroaselor enigme cu care ne confruntăm acum. însă cel
mai important aspect 1-ar fi constituit dezvăluirile cu privire la trecutul extrem de îndepărtat al
omenirii şi la istoria reală care a fost aproape complet contrafăcută, în plus, mai existau unele
elemente foarte delicate, pe care nu ţi le voi putea dezvălui decât parţial.

— Dar de unde se ştiau toate acestea?

— Vei vedea imediat. Mai ai puţină răbdare. Americanii au reacţionat cu

vehemenţă, deoarece acea declaraţie ar fi spulberat într-o clipă influenţa lor planetară şi mai
mult decât atât, ar fi putut arunca într-un adevărat haos economia şi societatea ţării lor, poate
chiar a întregii lumi. De fapt, acesta a fost motivul principal pe care ei 1-au invocat, acela de a nu
produce panică şi a nu bulversa populaţiile de pe Pământ. Se pierdea însă din vedere că
această posibilă stare de angoasă şi perturbare socială ar fi apărut ca un rezultat direct al
minciunii şi manipulării care a fost întreţinută în mod deliberat de-a lungul secolelor de către
clasele conducătoare şi mai alesde către organizaţia masonică.
Printr-un canal diplomatic foarte special s-a primit chiar şi o intervenţie personală a
Papei, care îndemna la o mare cumpătare înainte de a face acest pas fundamental pentru
omenire. Vaticanul fusese deja înştiinţat de americani, fiind considerat de aceştia un posibil aliat
pentru a bloca dezvăluirile, în mod straniu, deşi prezentarea acestor aspecte către lumea
întreagă ar fi redus considerabilputerea Vaticanului şi influenţa lui asupra credincioşilor creştini,
Papa nu a luat totuşi o poziţie fermă împotrivă, ci a îndemnat la buna cumpănire a aspectelor pro
şi contra înaintea prezentării declaraţiei. El a transmis chiar că va pune la dispoziţia statului
român anumite documente străvechi din Arhiva Secretă a conducerii papale, care sunt de o
mare importanţă pentru România şi sprijină dovezile descoperirii din munţi.

În sfârşit, după aproape douăzeci şi patru de ore de discuţii şi deliberări, s-a ajuns la
un acord final de colaborare româno-americană, în nişte termeni precişi care echilibrau
interesele ambelor ţări. Nu îţi pot dezvălui aceşti termeni, dar ştiu că poziţia statului român a
fost aceea de amânare a dezvăluirilor sau de prezentare a lor în mod gradat omenirii, în viitor. A
doua zi, după ce apele se mai liniştiseră, în baza înţelegerii de colaborare dintre cele două ţări a
sosit cu maximă promptitudine o echipă de comando american cu toată logistica necesară, pe
care ai văzut-o deja în interiorul bazei. Odată cu ei au revenit şi cei doi generali şi consilierul pe
probleme de securitate naţională, probabil având sarcini foarte bine trasate. Apoi a fost forat
hangarul imens în munte, pe care 1-au amenajat corespunzător. Prin protocolul înţelegerii s-au
instituit cele mai stricte măsuri de securitate, protecţie şi supraveghere, care urmează să fie
dezvoltate şi în zilele următoare. De aceea, în unele zone din Sala Proiecţiilor nu vei putea avea
acces, dar îţi voi spune eu pe scurt ce se găseşte acolo.

Sala Proiecţiilor
 Cezar îmi făcu semn să înaintez. Marea Galerie se termina brusc în aula gigantică din
interiorul muntelui, care măsura în înălţime cam treizeci de metri şi avea o lungime pe care am
apreciat-o la aproximativ o sută de metri. Sala Proiecţiilor, care practic era delimitată de scutul
energetic, avea dimensiuni ceva mai mici decât cele ale aulei din munte, înălţimea Sălii
Proiecţiilor era de circa douăzeci de metri, poate chiar mai mult.Ea îmi apărea ca fiind
imensă. De la capătul coridorului până la scutul energetic, în linie dreaptă erau cam şapte-
opt metri; această distanţă era delimitată de două borduri din acelaşi material care învelea şi
coridorul. Bordurile înaintau până în dreptul scutului, exact la lăţimea coridorului. De o parte şi de
alta a acestor borduri erau plasate cele patru vehicule electrice.

Am păşit cu emoţie din coridor pe porţiunea ca o scurtă pistă, delimitată de borduri.

Aceea mi s-a părut clipa adevărului. Urma să pătrund în inima unui mister tăinuit de zeci de
mii de ani şi să mă număr printre cei extrem de puţini care au avut acces la revelarea
enigmei lui.

— Scutul energetic are rolul de a delimita sala, ca un perete, de restul cavităţii din munte
şi, de asemenea, de a proteja de diverse influenţe exterioare nefaste, a spus Cezar, făcându-
mă astfel să revin din gândurile mele. El are doar o singură cale de acces necondiţionat, ca o
uşă, exact în faţa ta.

Într-adevăr, îndată ce am ajuns mai aproape de zidul energetic, porţiunea din scut care
era delimitată de cele două borduri a devenit mai întâi străvezie şi apoi a dispărut complet,
marcând astfel cu precizie conturul unei intrări înalte de aproximativ cinci metri. Am păşit
în interiorul marii săli, urmat îndeaproape de Cezar, în spatele nostru scutul a redevenit
compact. Cezar mi-a explicat că aceea era singura porţiune de acces în sală; în oricare altă
parte a scutului s-ar fi acţionat, el respingea ca un zid de nepătruns orice tentativă de penetrare.
Totuşi, materia organică sau anorganică ce intra în contact cu el nu avea de suferit, ca în cazul
primului baraj energetic, dar nici nu-1 putea străpunge. Scutul era precum o proiecţie
holografică perfectă, însă consistenţa lui era pur energetică, oferind aceeaşi impresie de viu ca şi
în cazul materialului care învelea coridorul, în interior, suprafaţa scutului nu mai avea aceeaşi
culoare albastră, ci alb-aurie, reflectând o lumină clară şi intensă, dar care nu obosea absolut
deloc ochii. Am observat că, spre deosebire de marea aulă din munte, care o cuprindea, Sala
Proiecţiilor era aproape circulară.
 Am privit cu nesaţ acel spaţiu vast, care printr-un ciudat efect optic mi se părea gigantic
precum spaţiul cosmic. Solul era acoperit cu acelaşi material ca cel din Marea Galerie, dar
aici lumina specială determina reflectarea în compoziţia lui a unor nuanţe mirifice
de culoare turcoaz. Aveam certa impresie că mă aflam într-o altă lume; aproape nimic din ceea
ce vedeam nu corespundea cu valorile şi dimensiunile uzuale ale civiliza ţiei în care trăiam şi cu
care mă obişnuisem.

Privirea mi-a fost atrasă chiar de la început de partea din spate a sălii, diametral opusă
locului în care ne aflam noi. Pe jumătate din circumferinţă, sala făcea corp comun cu peretele din
rocă al muntelui. Scutul energetic nu mai cobora până la nivelul solului, ca în zona din faţă prin
care am intrat, ci se curba sub forma unei cupole până la aproximativ zece metri înălţime de
la sol, oprindu-se înperetele muntelui; astfel, Sala Proiecţiilor avea jumătatea din spate a
circumferinţei acoperită de zidul de rocă a muntelui .

În acel masiv perete din piatră, înalt de circa zece

VEDERE DE SUS A AULEI DIN INTERIORUL MUNTELUI

doisprezece metri, am văzut dispuse trei guri enorme de tunel: una drept în faţă, iar
celelalte două simetric, de o parte şi de alta a acesteia.
 Erau luminate difuz, într-o nuanţă verzuie. De la acea distanţă nu puteam să remarc
cu claritate celelalte aspecte, deşi vedeam că în jurul fiecăreia dintre cele trei galerii existau
şi alte dispozitive. Am putut să remarc, însă, că acele guri de tunel erau păzite şi ele, ca şi
intrarea în Marea Galerie, de câte doi militari pentru fiecare tunel.

M-am întors nedumerit către Cezar.

— Aţi montat sisteme de securitate chiar şi aici? Dece? Unde duc aceste tunele?

— Aceea este zona în care tu nu ai acces. Este strict interzisă prin protocolul secret
care a fost semnat între statul român şi SUA. îţi pot furniza unele informaţii generale în
această direcţie, dar anumite lucruri trebuie să rămână ascunse, cel puţin un anumit timp
de acum înainte. Să începem de aici, zise Cezar arătându-mi unde va, în dreapta mea.

M-am întors şi am văzut un şir de mese imense din piatră, în formă de „T", care
erau dispuse de-a lungul peretelui, urmând curbura acestuia. Nici una dintre mese nu avea
o înălţime mai mică de doi metri. Pe grosimea plăcii de deasupra erau tăiate în relief, cu o
uimitoare precizie, semne diferite dintr-o scriere nemaivăzută, care semăna oarecum cu
caracterele scrierii cuneiforme din antichitate. Nu exista decât o singură linie de astfel
de semne pe grosimea fiecărei mese. Scrierea era complicată, dar conţinea şi simboluri mai
generale, cum ar fi triunghiul şi cercul. Deşi semnele nu erau vopsite, totuşi ele ieşeau în evidenţă
printr-o uşoară radiaţie fosforescentă, în culori diferite de la o masă la alta.

Erau câte cinci mese pe fiecare parte a sălii. Pe unele dintre ele am putut vedea diferite
obiecte a căror utilitate nu o cunoşteam, în orice caz, păreau a fi instrumente tehnice, servind
anumitor aplicaţii ştiinţifice. De la multe dintre acestea coborau spre sol o mulţime de fire
albe translucide, care se adunau în nişte cutii dreptunghiulare aflate în afara mesei, direct pe
sol. Cutiile erau dintr-un metal lucios, argintiu, care nu putea fi zgâriat. Am încercat să mişc una
dintre ele, însă era foarte bine ancorată în sol. Cablurile fine erau extrem de flexibile şi uşoare, iar
în interior puteam observa mici impulsuri luminoase, care „alunecau" pe toată lungimea lor.
Două dintre mese erau goale, fiind acoperite doar cu un strat de praf foarte fin de culoare
portocalie. Cezar mi-a spus că s-au prelevat eşantioane din acel praf, care au fost trimise
pentru o analiză preliminară la laborator, în bază, dar încă nu se primise nici un rezultat.
 Adevărata surpriză a constituit-o, însă, elementul distinctiv care i-a determinat pe cei din
echipa de cercetare să dea numele de Sala Proiecţiilor acelei uriaşe aule din mijlocul muntelui.
Atunci când treceam prin dreptul unei mese se activa simultan pe suprafaţa ei o proiecţie
holografică care prezenta aspecte dintr-un anumit domeniu ştiinţific. Imaginile tridimensionale
colorate erau perfecte şi foarte mari, având o înălţime de aproape doi metri şi jumătate. Datorită
faptului că mesele erau înalte, nu-mi puteam da seama care era sursa ae proiecţie a
hologramelor. Am aflat de la Cezar că suprafaţa dreptunghiulară a meselor din piatră şlefuită
avea în centru o fantăîngustă, măsurând câteva zeci de centimetri în lungime, paralelă cu
latura mare a mesei; din fanta respectivă apăreau proiecţiile holografice.

— Tehnologia utilizată a fost formidabilă, mi-a spus Cezar. Proiecţiile rulează singure,
însă în acelaşi timp ele sunt interactive şi depind de cel care le urmăreşte şi atinge suprafaţa mesei.

Am mers la o masă lângă care se afla o scară-trepied adusă de echipele din bază şi am
urcat câteva trepte până am ajuns cu trunchiul deasupra mesei. Aceasta avea o lungime de
aproape cinci metri şi o lăţime de un metru şi jumătate. Era acoperită cu o peliculă dintr-un
material ca sticla care nu era însă transparent, ci întunecat. Puteam să-mi urmăresc capul şi
trunchiul care se reflectau ca într-o oglindă pe suprafaţa acelei pelicule lucioase, de
culoare albastru închis cu tentă fumurie. Pelicula era împărţită în mai multe pătrate mari,
delimitate prin linii drepte, verticale şi orizontale, care formau un fel de cadrilaj. Din fanta centrală
ieşeau razele care formau holograma, într-un fascicul perfect coerent. Se pare că domeniul
respectiv era biologia, deoarece în faţa ochilor mei se derulau imagini cu plante şi animale, unele
dintre ele fiindu-mi complet necunoscute. Am atins uşor unul dintre pătrate, care era şi cel mai
mare, şi holograma a început să înfăţişeze structura anatomică a corpului uman; de fapt, mi-
am dat curând seama că era vorba despre propriul meu organism, după un semn specific pe care
îl aveam pe braţ. Deşi nu mă mişcăm, am văzut atunci imaginile holografice ale diferitelor zone
ale trupului meu care se rotea mereu, fiind prezentat din diferite unghiuri. Dacă ridicam degetul
de pe acel pătrat, reveneau imaginile cu plante şi animale; dacă mişcăm degetul în
interiorul pătratului, imaginea pătrundea în interiorul corpului, oferind astfel
proiecţia organelor interne, în funcţie de poziţia degetului pe suprafaţa pătratului. Am
constatat că, deplasând degetul într-un anumit fel, obţineam o mărire din ce în cea
mai mare a zonei pe care o observam. Uluirea mea nu cunoştea margini, deoarece am
înaintat astfel până la dimensiuni incredibil de mici, trecând de celulele individuale, de nucleul
lor şi ajungând până la domeniul molecular. Credeam că visez, însă vedeam efectiv o
moleculă componentă a propriului mei ficat, care era prezentată la o dimensiune enorma, în
câteva clipe depăşisem cu mult până şi cele mai îndrăzneţe visuri ale oamenilor de
ştiinţă contemporani. Imaginea înfăţişa mai mult un fel de norenergetic care îşi modifica
mereu culoarea, probabil datorită schimburilor energetice care se efectuau în timp real, însă
în diferitele lui puncte observam un fel de condensări, legate între ele printr-un fel de punţi care
vibrau continuu. M-am gândit că acelea puteau fi cafenele moleculare. Când am mers însă mai
departe cu rezoluţia şi am intrat în domeniul atomic, imaginea s-a fixat pe unul dintre atomi,
dar a devenit nesigură şi s-a blocat. Vedeam atunci ceea ce interpretam a fi un atom,
precum o ceaţă difuză de energie cu un centru foarte mic şi luminos.

Uluit, am atins alte pătrate din cadrilaj. De fiecare dată pătratul respectiv se
lumina în portocaliu şi în interiorul lui apăreau semne ale scrierii necunoscute. Am parcurs
fascinat mai multe pătrate, urmărind proiecţii incredibile ale vieţii de pe alte corpuri cereşti.
Am constatat că, dacă atingeam simultan suprafeţele a două pătrate diferite, imaginea
holografică căpăta automat specificuj. unei analize ştiinţifice foarte
complexe, prezentând moleculele de ADN ale fiinţelor respective şi posibilităţile de
compatibilitate între ele. Imaginile erau însoţite pe lateral de linii verticale din scrierea
ciudată, care probabil erau observaţii, comentarii sau indicaţii la analiza care era efectuată.
Acestea erau dinamice şi prezentau în succesiune fazele posibile ale mixării celor două
forme de viaţă, în final apărea forma mutantă cea mai probabilă, ca o combinaţie între cele
două informaţii genetice.

Am coborât scara tremurând. Mintea mea refuza să mai judece coerent,

începuseră să-mi apară gânduri stranii, de genul că mi s-a întins o farsă sau că totul
este doar un joc în vis. Dându-şi seama ce se petrece cu mine, Cezar îmi linişti treptat
tendinţele paranoice care fuseseră declanşate cel mai probabil de şocul mult prea
mare provocat de avansul tehnologic la care avusesem accesîntr-un timp foarte scurt. Mi-
am revenit în câteva minute şi am zis:

— Aici poţi să petreci ani în şir fără să te plictiseşti! Aproape că nu-mi vine să cred că
au atins un nivel tehnologic atât de avansat. Cine erau? Nu se poate să nu ştii.

Când îmi răspunse, Cezar era foarte serios.

 — Oricât ţi-ar părea de ciudat, până în acest moment nu avem nici un indiciu. Este ca
şi cum au dorit să ne lase toată această zestre de valoare incomensurabilă, dar nu au vrut să
ştim cine au fost. Singurul aspect pe care-1 putem bănui este acela că, probabil, erau foarte
înalţi. Altfel nu putem explica dimensiunile gigantice ale tuturor obiectelor de aici.
Totuşi, poţi să fii mândru, căci înultimii cincizeci de mii de ani ai fost primul care ai
investigat masa „biologiei" şi încă destul de amănunţit. M-a impresionat în special metoda
încrucişărilor. Interesant, cercetătorii noştri nu descoperiseră încă varianta atingerii simultane a
pătratelor. E drept, însă, că a trebuit să facem foarte multe într-un timp foarte scurt. La urma
urmelor, sunt doar cinci-şase zile de când am pătruns în această sală şi doar trei zile de
studiu efectiv.

Am mers mai departe. Pe fiecare latură a sălii, până la jumătate, erau dispuse câte
cinci mese uriaşe, cam la şapte metri distanţă de scutul protector. Am trecut rapid prin
dreptul fiecăreia, deoarece Cezar m-a anunţat că prezenţa mea acolo era limitată în timp.
De altfel, aducerea mea la bază a constituit rodul unei intervenţii cu totul speciale a
generalului Obadea, deoarece nici chiar Cezar nu ar fi putut dispune acea măsură.

În Sala Proiecţiilor se aflau cinci români şi trei americani. Cele trei tunele uriaşe din
spatele sălii erau păzite de câte o pereche de militari, iar doi ofiţeri
asigurau supravegherea generală a sălii.

— Consemnul este să nu atingă nimic şi să nu proiecteze nimic atunci când sunt

singuri, mi-a explicat Cezar.

— Bine, dar ce păzesc ei aici? Mai bine zis, de cine anume? am întrebat contrariat.

— Acesta este protocolul, în plus, aşa cum ţi-am spus, există unele elemente pe care
nu pot să ţi le destăinui, dar ele sunt în legătură tocmai cu aceste măsuri de siguranţă.

Mi-am continuat „pelerinajul" rapid prin dreptul fiecărei mese. Erau proiecţii din
domeniul fizicii, cosmologiei, astronomiei, arhitecturii, tehnologiei, un do meniu care
prezenta caracteristicile mai multor rase de fiinţe inteligente - care nu toate aveau aparenţă
umană - şi un domeniu al religiei. Informaţiile, doar din câte am putut să-mi dau eu seama
într-un timp foarte scurt, erau atât de vaste, încât ar fi necesitat studiul continuu al
unor numeroase echipe de oameni de ştiinţă timp de mai mulţi ani, fără teama că s-ar putea
epuiza. Totul îmi crea mai curând impresia unei formidabile biblioteci a universului, care
fusese sintetizată în mod genial de o civilizaţie enigmatică, extrem de avansată atât din punct
de vedere spiritual, cât şi tehnologic.

M-am îndreptat spre mijlocul sălii, unde se afla un fel de podium înalt de circa doi metri
şi jumătate, având cinci trepte care uşurau accesul pe suprafaţa lui. întreaga construcţie era
realizată din acelaşi material ca cel din Marea Galerie. Am urcat treptele împreună cu Cezar şi
am ajuns în faţa unui dispozitiv care semăna cu o cabină circulară, ecranată, dintr-un material
transparent. Aceasta era înaltă de aproximativ trei metri şi jumătate şi lată de un metru
şi jumătate. De fapt, reprezenta o jumătate de cilindru, având în interior mai multe instalaţii
complicate. Cam la o treime de la baza cilindrului, din peretele lui ieşea un fel de platformă, iar
mai sus existau nişte vergele metalice cu un fel de senzori la capete.

— Noi am tras concluzia că aceasta reprezintă o instalaţie de emisie mentală, a spus

Cezar, un posibil amplificator al energiei gândului, o veritabilă „maşină a gândului".
Este structurată în mod clar după proporţiile constructorilor ei. Senzorii metalici pe care îi vezi
mai sus se potrivesc perfect pe capul unui om înalt de aproximativ trei metri şi jumătate, care
stă aşezat pe această platformă. Din păcate, nu am avut încă posibilitatea să ne dăm
seama cum lucrează. Trebuie făcute anumite adap tări, dar în perioada următoare vor sosi
mai multe transporturi americane cu aparatură de ultimă tehnologie şi echipe de specialişti
pentru a începe o cercetare sistema tică a întregului loc.

— Ştii cumva care era scopul în care utilizau acest dispozitiv? am întrebat eu cu mult
interes. Cred că îi acordau foarte mare importanţă, din moment ce ocupă poziţia centrală în
sală.

— Este adevărat, dar încă nu putem şti adevărata ei menire. Probabil că fiinţa care
se conecta la senzori în interiorul cilindrului era capabilă să controleze energii psihice
foarte mari şi să le direcţioneze corespunzător, dar deocamdată îmi este imposibil să-mi dau
seama cu precizie care era ţinta acelor energii.

Am coborât şi am mers mai departe, trecând dincolo de acel podium. La o distanţă

de vreo cincisprezece metri pe aceeaşi linie centrală am văzut ceea ce, în termenii actuali
este considerat un tablou de comandă. Nu era prea mare; avea forma pătrată cu latura cam
de un metru şi se sprijinea pe un picior central care ieşea din sol. Nu puteam să văd
prea bine ce se afla pe suprafaţa lui, deoarece şi el, ca şi celelalte obiecte din sală,
avea o înălţime respectabilă, puţin deasupra capului meu.

Am adus o altă scară-trepied şi am urcat câteva trepte. Am rămas uluit de modul în

care fusese conceput. Era foarte complicat, dând impresia unei reţele de proiectare a
plăcilor de computer, iar ceea ce noi numim butoane, acolo erau reprezentate de simboluri
geometrice precise, având culori diferite. Am observat triunghiuri, pătrate şi spirale, care erau
cele mai multe. La mijlocul tabloului decomandă existau două fante paralele din care ieşeau
în afară, pe o înălţime de vreo douăzeci de centimetri, două pârghii metalice pe care noi le-
am putea asocia cu două manete. Ambele erau aduse în poziţia inferioară, la baza fantelor
şi în mod clar ele puteau culisa spre în sus. Ceea ce mi-a atras în mod deosebit atenţia a fost
un pătrat mare, care era plasat în partea dreaptă a tabloului de comandă,spre colţul de jos. în
mijlocul acestuia se afla un „buton" roşu, reprezentat de un cerc, cu mult mai mare
decât restul semnelor de pe tablou. Am estimat diametrul cercului cam la zece centimetri. El
era încadrat de o serie de semne complicate, care păreau că fac parte din aceeaşi scriere
necunoscută. Era singura zonă de pe tablou care era însemnată în acest fel.

Cezar, care mă privea de jos, m-a rugat să nu ating absolut nimic de pe tabloul
de comandă şi cu atât mai puţin „butonul" roşu, dar mi-a sugerat să-mi trec palma
pe deasupra pătratului în care se afla acesta. Am făcut ce m-a rugat şi imediat în faţa mea, la
aproximativ doi metri de tablou, a apărut o hologramă imensă care prezenta o imagine a
Pământului luată din atmosferă, de la vreodouăzeci şi cinci de kilometri înălţime. Am
recunoscut cu emoţie lanţul munţilor carpatici şi curbura lor specifică, însă am observat cu
surprindere scurgerea unor imense cantităţi de apă către şes şi câmpie, până când solul
a rămas liber. Apoi peste imaginea din hologramă s-a suprapus, într-o parte, proiecţia
pătratului argintiu cu marele buton roşu din interiorul său, care se afla pe tabloul de
comandă. Butonul clipea intermitent, în timp ce semnele din lateralele lui se modificau cu
mare viteză, schimbându-şi mereu culoarea. Am văzut cum, treptat, din solul teritoriului
care azi cuprinde întreaga Românie şi o mare parte din Ungaria şi Ucraina, apar şuvoaie
totmai mari de apă, ca nişte râuri gigantice, din toate direcţiile, îndreptându-se către munţi şi
către podişul Transilvaniei. Apoi, imaginea s-a focalizat mai aproape şi am văzut cum, într-un
timp foarte scurt, întreaga Românie devenise, practic, o nouă mare, din care apăreau doar
în unele zone vârfurile munţilor sau mici petece de pământ, ca nişte insule.
 În acel moment, proiecţia pătratului cu butonul roşu s-a stabilizat pe imaginea
hologramei, fără să mai clipească. Imediat, însă, în partea stângă a hologramei a apărut
proiecţia celor două fante centrale şi a manetelor de pe tabloul de comandă care au început
să culiseze încet spre în jos. Observam concomitent cum apele încep să se retragă de pe
teritoriul ţării noastre, însă în mod ciudat ele se îndreptau spre sud doar spre un singur punct,
pe care 1-am localizat undeva în masivul Retezat, cel mai probabil în zona munţilor Godeanu.
întreaga mare de apă s-a scurs în pământ prin acel loc şi din nou teritoriul României
apărea uscat, cu formaţiunile geologice pe care le cunoaştem astăzi. Totuşi, în zona de
curbură a munţilor carpatici, la o anumită distanţă de aceştia spre est, adicăpe teritoriul
Vrancei de astăzi, am observat o fantă de culoare închisă, a cărei lungime am apreciat-o la
aproximativ treizeci de kilometri, însă nu mi-am putut da seama ce reprezenta ea. în plus,
zona Deltei nu exista şi, de asemenea, în locul Mării Negre era un podiş imens care se
întindea spre Orientul Apropiat.

În acel moment imaginea hologramei a dispărut, la fel de brusc cum apăruse. L-am
privit uluit pe Cezar.

— Ne-au lăsat chiar şi un „manual de utilizare", nu-i aşa? îmi zise el râzând. Procedeul
este asemănător şi pentru toate celelalte butoane şi comenzi ale tabloului, dar am vrut în mod
special să vezi la ce poate duce atingerea butonului roşu. Se pare că există, totuşi, un
sistem de si guranţă; cei din echipa de cercetare au identificat până în prezent o succesiune
de trei etape complicate care trebuierealizate pe comenzile tabloului, pentru ca
apăsarea butonului roşu să declanşeze diluviul şi cataclismul pe care 1-ai urmărit în
sinteză. Modalitatea prin care „ei" ne învaţă este foarte practică, uşoară şi intuitivă. Noi
bănuim că aceste instalaţii menţin - într-un fel care deocamdată ne este complet necunoscut -
un echilibru energetic esenţial pentru zona tectonică în care se află România. Ai
văzutcataclismul care se poate petrece dacă acest echilibru este afectat.

Uluit din cale afară, am încuviinţat din cap. Apoi am mers cu Cezar mai departe,
spre capătul sălii. După mesele uriaşe de proiecţie în formă de „T", pe laturile sălii am
văzut că erau aşezate nişte dispozitive foarte înalte, metalice, din care ieşeau în lateral
ramificaţii din metal, de forme diferite şi foarte complicate. Cezar mi-a spus că nimeni nu a
putut să-şi dea seama, până în acel moment, care era funcţia acelor dispozitive uriaşe,
care creau mai curând impresia unor antene gigantice.
 La o distanţă de vreo zece metri după tabloul de comandă am ajuns la un pătrat
foarte mare, delimitat în materialul de pe sol. Latura pătratului măsura cam trei metri, iar
suprafaţa lui, perfect netedă, era de culoare gal-ben-aurie. în mijloc era un mic dom, cu
înălţimea de aproximativ cincisprezece centimetri, care prezenta o fantă în partea
superioară, înaintea domului, aşezat direct pe suprafaţa pătratului se afla un recipient de
forma unei amfore antice, cam de jumătate de metru înălţime.

— Conţinutul amforei reprezintă unul dintre punctele forte ale descoperirii, mi-a explicat
Cezar. Personal, înclin să cred că aceasta este ceea ce îşi dorea cu atâta ardoare venerabilul
Massini pentru el şi pentru elita masonilor.

Amfora nu avea modele şi nici inscripţii. Se vedea că era fabricată dintr-un metal
special, de culoare roşiatică şi nu avea toarte. Capacul elegant nu lăsa să fie văzut
conţinutul. Cezar 1-a ridicat şi atunci, aplecându-mă înainte am putut discerne în interior
un praf strălucitor, foarte fin, de culoare albă. în mod curios, pereţii interiori ai amforei radiau
discret o uşoară lumină albastră, care scotea şi mai mult în evidenţă sclipirile aproape
magice ale pulberii albe.

— S-a analizat o mostră din această pulbere, mi-a explicat Cezar. Cercetătorii
americani au rămas consternaţi să constate că ea reprezintă o structură
cristalină necunoscută a aurului monoatomic. Acesta reprezintă un derivat al aurului, care
are culoarea alb-strălucitoare şi atomii plasaţi într-o reţea bidimensională, spre deosebire de
aurul obişnuit, care are culoarea galbenă şi atomii plasaţi în reţea tridimensională.
Pulberea de aur monoatomic este foarte dificil de obţinut, mai ales în formula de puritate
foarte mare, aşa cum o prezintă unele texte antice şi puţinele referiri alchimice autentice
din perioada Evului Mediu. Practic vorbind, ştiinţa actuală nua putut obţine până în prezent
această puritate extraordinară a pulberei de aur monoatomic, dar chiar şi în acest caz au fost
observate efecte terapeutice incredibile asupra ţesuturilor vii, în special în ceea ce priveşte
capacitatea lor de regenerare. De aceea există încă foarte puţine surse de informare cu privire
la tehnologia de obţinere a aurului monoatomic şi din câte am înţeles de la unul
dintresavanţii americani, există un mare interes din partea NASA pentru cercetarea în
această direcţie, întrucât au fost investite fonduri uriaşe.

Nu auzisem niciodată, până în acel moment, despre aurul monoatomic şi nici nu îmi
era prea clar la ce poate fi întrebuinţat.
 — Dar de ce manifestă unele persoane aşa mare interes pentru această pulbere?
1-am întrebat pe Cezar. L-ai anunţat pe senior Massini de existenţa aurului?

— Venerabilul era informat încă înainte de a se pătrunde aici despre pulberea din
amforă. Nu ştiu cum, nu ştiu de unde avea elita masonilor asemenea surse de informare, dar în
mod sigur ea cunoştea de mult existenţa pul berei monoatomice în acest loc. M-am întrebat şi
eu de ce senior Massini era atât de interesat să intre în posesia ei. Am discutat cu savanţii
noştri şi cu cei americani, care separe că sunt mai în temă cu acest subiect. Mi-au spus că, în
forma ei pură, pulberea stimulează foarte mult anumite fluxuri şi schimburi energetice la nivel
celular şi mai ales la nivel neuronal. Cu alte cuvinte ea provoacă un proces foarte accelerat
de întinerire. Ei mi-au destăinuit că, teoretic, un om poate să trăiască în acelaşi corp fizic timp
de mai multe mii de ani, cu condiţia să consume, la anumiteintervale de timp şi într-o
cantitate bine determinată, această pulbere. Este uluitor şi aproape de neconceput pentru
condiţia şi mentalitatea omului contemporan, dar aceasta explică multe aspecte
enigmatice din istoria omenirii, legate de longevitatea incredibilă a unor personaje
importante şi, de asemenea, luminează intenţiile ascunse ale elitei mondiale a masonilor.
 Îmi pierise graiul de surpriză. Am rămas ţintuit în loc, aşteptând şi alte explicaţii de la Cezar.
— Tehnologia modernă nu ne permite încă să obţinem puritatea pulberii monoatomice,
care este necesară pentru declanşarea procesului energetic general de revitalizare şi
întinerire a trupului. Mai mult decât atât, analiza eşantionului din această pulbere a arătat că
atomii de aur sunt dispuşi într-o reţea plană, dar ei sunt combinaţi cu atomii unui alt element
care nu este cunoscut încă pe Pământ. Aceasta complică şi mai mult lucrurile, deoarece
nu se ştie ce alte caracteristici prezintă pulberea, în afara celor menţionate în textele din
antichitate, pe care de altfel savanţii conservatori le ignoră în totalitate.

Cezar m-a îndemnat să păşesc pe suprafaţa pătratului, în faţa micului dom din centru.

— Aceasta va fi una din marile surprize pe care le vei avea în această sală, dacă crezi că te
mai poate impresiona ceva în acest moment, a glumit el.

Am văzut atunci, proiectată din fanta domului, o imensă hologramă cu elemente

în mişcare. Am înţeles aproape imediat că erau redate sintetic aspectele principale ale
trecutului extrem de îndepărtat al omenirii, chiar de la originea sa. Am putut să mă conving
astfel, în mod foarte clar, de falsitatea teoriei evoluţioniste a lui Darwin în ceea ce priveşte
specia umană. Eroarea ei fundamentală nu consta atât în concepţia pe care a promulgat-o, ci
mai ales în necunoaşterea unor elemente concrete care s-au petrecut pe Pământ într-un
trecut uluitor de îndepărtat, elemente pe care eu le-am vizionat atunci într-o sinteză care a
fost realizată într-un mod excepţional de inteligent şi totodată profund intuitiv. De emoţie, am
simţit că mi se înmoaie picioarele şi m-am aşezat în genunchi, privind în continuare imaginile
reale ale celor mai importante evenimente din istoria omului, incluzând adevărata sa
origine care naşte atâtea controverse în zilele noastre. Din păcate nu mi s-a permis să
relatez în această carte anumite aspecte esenţiale ale trecutului planetei noastre, pe
care le-am vizionat într-o formă condensată, exact aşa cum au avut ele loc, cu zeci şi sute de
mii de ani înainte. Aceasta a fost condiţia pe care Cezar m-a rugat să o respect, pentru a ne
încadra în termenii acordului bilateral ultrasecret dintre România şi SUA. Mărturisesc cu
sinceritate însă, că după aprecierile mele, 90% din ceea ce se cunoaşte în mod oficial la ora
actuală despre istoria omenirii este fals şi contrafăcut, în mod incredibil, ceea ce este
considerat că s-a petrecut cu adevărat este în mare parte minciună, în timp ce miturile şi
legendele care umplu cărţile de poveşti şi sunt considerate de majoritatea oamenilor un produs
al fanteziei debordante, sunt aproape în totalitate adevărate. Această stranie „inversiune" a
cauzat de-a lungul -timpului multe probleme şi conflicte între oameni.
 Majoritatea ideilor şi presupunerilor arheologilor şi oamenilor de ştiinţă sunt false,
chiar dacă dovezile care au rămas sunt uneori foarte evidente pentru a le modifica părerile
eronate. Unele „fantezii" ale savanţilor şi cercetătorilor, cum ar fi hilara teorie a dispariţiei
dinozaurilor acum şaizeci şi cinci de milioane de ani sau considerarea vechilor continente ale
Atlantidei şi Lemuriei ca fiind un mit, sunt acum complet spulberate, pentru că eu am
văzut atunci şi acolo, cât se poate de clar,cum s-au petrecut lucrurile în realitatelProbabil,
însă, că pentru mulţi oameni de ştiinţă este mult mai confortabil să „doarmă" liniştiţi, în loc să
accepte provocarea necunoscutului şi saşi recunoască limitele.

Din când în când, atunci când ajungea la un moment notabil în timp, proiecţia
holografică păstra imaginea evenimentului dar pe fundal apărea harta cerului, cu poziţiile
marcate ale principalelor stele şi constelaţii la momentul respectiv. Cezar mi-a explicat că
aceasta s-a dovedit o metodă foarte simplă de datare istorică, pentru că savanţii nu au avut
altceva de făcut decât să suprapună acele poziţii ale astrelor cereşti peste poziţia lor
actuală, obţinând astfel perioadele relative de timp când s-au petrecut acele evenimente.
Problema era că perioada de timp acoperită de proiecţiile holografice era enormă, de mai multe
sute de mii de ani, ori ciclul precesional al Pământului de 25.920 de ani aduce constelaţiile - în
poziţia lor relativă faţă de planeta noastră - pe aceeaşi poziţie la perioade care sunt multipli de
26.000 de ani. Soluţia era să se urmărească proiecţia holografică de la început până la sfârşit
şi să se observe câţi „ani platoni-cieni" (de aproximativ 26.000 de ani fiecare) sunt
astfel evidenţiaţi. Aşa, de pildă, s-a putut ajunge la concluzia că ansamblul din Munţii Bucegi a
fost construit acum 50-55.000 de ani în urmă, deoarece a fost proiectată chiar imaginea Marii
Galerii şi a sălii principale, cu toate obiectele exact aşa cum le-am găsit noi, având pe
fundal poziţia constelaţiilor faţă de Pământ. După aceea imaginea a mai apărut o dată, ca punct
de reper, pentru a semnifica trecerea a două perioade cosmice de precesie a echinocţiilor.

„Lecţiile" erau uşoare şi totuşi extrem de bulversante prin conţinutul lor. Am văzut
adevărul despre vechea civilizaţie egipteană şi despre felul în care au fost construiţe marile
edificii de pe teritoriul Egiptului, adevăr care este în totalitate altul decât inepţiile susţinute în
prezent de egiptologi. Am văzut ce s-a petrecut în realitate la Potop şi unde au fost germenii
civilizaţiei umane care a urmat marelui diluviu şi care a populat mai apoi teritoriul Europei, Asiei şi
Africii, însă nici aceste aspecte nu mi s-a îngăduit să le revelez deocamdată, întrucât implică
unele realităţi mult prea şocante pentru mentalitatea, ideile şi cunoştinţele omului
contemporan.
 Iniţial am crezut că proiecţia holografică îmi va arăta trecutul omenirii, începând de la
originile sale şi până în momentul construirii ansamblului din Munţii Bucegi. Mai apoi am văzut
că proiecţiile prezentau derularea principalelor aspecte istorice ale evoluţiei diverselor rase
pe planeta noastră până în secolul al V-lea d.H. Aceasta însemna fie că uriaşii care au
construit întregul dipozitiv din interiorul muntelui stăpâneau foarte bine accesul la clişeele
temporale, fie - ceea ce pare mai probabil, datorită imensei perioade de timp care a fost
acoperită de proiecţia holografică - că ei „actualizau" într-un mod misterios bagajul informaţiei
holografice. Se pare că ultima astfel de actualizare a avut loc în apropiere de anul 500 d.H.
Nimeni nu putea spune, însă, care era motivul pentru careinformaţiile istorice se opreau la acea
perioadă.

Am văzut, într-o tulburătoare desfăşurare de imagini, existenţa lui lisus şi răstignirea lui pe
cruce, care şi astăzi este negată de unii. Trebuie să spun că în acea perioadă de timp s-au
petrecut fapte cu mult mai uluitoare decât cele prezentate în Evanghelii. Proiecţiile mi-au
revelat, de asemenea, multe persoane dintre cele care au asistat pe colină la răstignirea lui
lisus, care nu erau din acel timp, ci veniseră acolo din alte perioade istorice. Acele
fiinţe umane, care nu se deosebeau la îmbrăcăminte de evreii prezenţi la momentul răstignirii,
aveau totuşi trăsături ale chipului complet diferite de ale acestora şi tocmai de aceea
urmăreau să-şi ascundă faţa cât mai mult sub faldurile hainelor.

Holograma a mai prezentat secvenţial vieţile şi misiunile spirituale ale altor personaje
excepţionale, care cu adevărat făceau dovada unor uluitoare înzestrări divine, din trecutul
foarte îndepărtat al omenirii. Am văzut astfel acţiunile unor mari reformatori spirituali încă de
acum aproximativ 18-20.000 de ani, despre care nu se ştie absolut nimic. Pe atunci, însă,
sistemul social si distribuţiapopulaţiilor pe întreaga planetă erau complet diferite de ceea ce
se cunoaşte în prezent, iar arheologii, antropologii şi istoricii ar trebui să-şi revizuiască din
temelii concepţiile pe care le au despre acele timpuri.
Au fost atât de multe elemente pe care le-am vizionat atunci şi ele au fost prezentate
într-un mod atât de compactat, încât mi-ar fi necesare, fără îndoială, câteva sute de pagini
pentru a le descrie măcar aproximativ. Totuşi, proiecţia holografică a durat numai o oră şi
jumătate. Chiar şi cei doi ofiţeri care asigurau securitatea sălii şi cele şase santinele plasate
la intrările tunelurilor urmăreau cu toţii uluiţi şi în tăcere derularea imaginilor, deşi în mod evident
nu era prima dată când vedeau aşa ceva.
 După dispariţia hologramei am rămas mai mult timp nemişcat, privind în gol. Intr-un
târziu, Cezar mi-a spus că era timpul să ne întoarcem la bază, deoarece aceea era limita la
care eu puteam să am acces în interiorul Sălii Proiecţiilor. Am privit în faţă. Dincolo de
pătratul pe suprafaţa căruia încă mă mai aflam nu mai erau decât deschiderile gigantice,
aproape înfricoşătoare, ale celor trei tunele enigmatice din peretele muntelui, aflate cam la
douăzeci de metri depărtare. In faţa fiecăreia dintre ele, la o distanţă de şapte-opt metri se
afla câte un tablou de comandă asemănător cu panoul mare de comandă, amplasat
central, însă ele aveau dimensiuni mai mici decât acesta.

L-am întrebat pe Cezar care era misterul extraordinar al celor trei tunele. Mi-a explicat
că elementele legate de această problemă nu mi le poate dezvălui, dar îmi poate spune că
ceea ce s-a aflat în legătură cu giganticele culoare din munte s-a datorat, de asemenea,
unor proiecţii holografice care erau comandate de la pupitrul de comandă al fiecărui tunel
în parte. Singurul aspect pe care mi-1 putea dezvălui era că cele trei tunele se îndreaptă pe mii
de kilometri în trei zone diferite ale planetei. Tunelul din stânga are celălalt punct de legătură
în Egipt, într-un ansamblu secret şi încă nedescoperit care se află sub nisip, între Sfinx şi
Marea Piramidă de pe platoul Gizeh,lângă Cairo. Tunelul din dreapta are corespondenţă cu
o structură care de asemenea se află în interiorul unui munte din Podişul Tibet. Aceasta
este însă mai mică decât cea din munţii noştrii şi nu atât de complexă. Din acest al doilea tunel
există ramificaţii secundare care conduc într-o zonă din subsolul Buzăului, aproape de
curbura Carpaţilor, iar o alta se îndreaptă spre şi face conexiunea cu structura din subsolul
Irakului, lângă Bagdad. De la aceasta, în continuare, mai există o ramificaţie până
în subsolul podişului Gobi din Mongolia.

Al treilea tunel, care era plasat central în Sala Proiecţiilor, face obiectul - aşa după
cum mi-a spus Cezar - unui secret la nivel mondial, asupra căruia SUA dorea garanţii foarte
ferme. La acel moment, nici Cezar şi nici generalul Obadea nu cunoşteau elementele noi
ale discuţiilor româno-americane, însă cert era faptul că se perfecta un fel de „schimb"
reciproc avantajos. Cunoscând teribila influenţă politică a masonilor şi relaţiile venerabilului
Massini în structurile politice ale celor două ţări, puteam bănui că se încearcă o „preluare"
treptată a con- trolului asupra bazei de către factori externi intereselor statului nostru. Din
fericire, Cezar mi-a mărturisit căexistă totuşi şi persoane foarte importante în aparatul nostru
politic şi administrativ care în prezent cunosc maşinaţiile odioase ale masoneriei
mondiale şi care se opun cu vehemenţă influenţei acesteia, mai ales în ceea ce priveşte
controlul asupra marii descoperiri din Munţii Bucegi. El mi-a mai spus că tunelul central
coboară în interiorul scoarţei planetei şi chiar că o depăşeşte pe aceasta, dar nu a vrut
să-mi ofere mai multe elemente. A remarcat că imaginile hologramei care
corespundeau acelui gigantic coridor în munte erau aproape incredibile dar că, în acelaşi
timp, ele puteau oferi un posibil răspuns cu privire la originea structurii din interiorul muntelui
încare ne aflam noi şi a celor care au construit-o.

Înainte de a părăsi sala, Cezar mi-a spus că se efectuau deja, în cel mai mare secret,
pregătiri intense pentru o expediţie mai întâi prin tunelul spre Egipt, apoi către cel din Tibet şi
abia în final urma să se organizeze marea expediţie către interiorul Pământului prin tunelul
central. Discuţiile bilaterale româno-americane au decis să se formeze o echipă de
şaisprezece oameni de elită, care de faptprovenea din fuziunea unei echipe de şase
americani şi a unei echipe de zece români. Conducerea operaţiunii -i-a fost încredinţată lui
Cezar, căruia cu acea ocazie i-a fost atribuit imediat gradul de colonel-SRI. Mi-a explicat că
investirea în grad era importantă mai ales în contextul psihologic al echipei.

Plecarea urma să aibă loc la sfârşitul lunii septembrie, 2003, deoarece pregătirile
erau complexe. Cezar nu mi-a dezvăluit nimic din ceea ce se afla în aceste tuneluri, deşi
structura lor era diferită de cea a Marii Galerii din Munţii Bucegi. El nu mi-a spus nici cum se
va efectua deplasarea prin tuneluri, având în vedere că trebuiau parcurşi mii de kilometri, în
sfârşit nu mi-a oferit nici un detaliu cu privire la imaginile holografice
care corespundeau fiecărei ţinte de deplasare în parte.

Chiar şi aşa, însă, consider că elementele prezentate aici pot face obiectul cel puţin
a unor reflecţii profunde, care să ne pregătească pentru evenimentele viitoare. Din raţiuni
evidente am omis în mod deliberat precizarea unor date care să conducă la identificarea
zonei muntoase în care s-a făcut marea descoperire.

La un an de la vizita mea în acel loc continui să am la fel de vii în minte şi în inimă

impresiile copleşitoare pe care le-am trăit pe parcursul celor câteva ore ale prezenţei mele în
atmosfera aproape ireală, creată de tainica struc tură din interiorul muntelui. Deasupra tuturor
acestor revelaţii pluteşte însă enigma ancestrală a Timpului şi a înţelepciunii celor care au
reuşit să-1 controleze, aşteptând cu răbdare zeci de milenii momentul în care noi
vom ajunge să cunoaştem adevărul...
SFÂRŞIT