Sunteți pe pagina 1din 7

Diplomatie si conflict

Dupa constituirea statelor medievale romanesti, acestea au avut de infruntat pretentiile


expansionist ale puterilor vecine-Han atul Hoardei de Aur, Polonia, Ungaria. Dintre toate, se
remarca Regatul , care dorea sa reinnoiasca vechea sa suveranitate asupra acestor teritorii. De
aceea, domnitorii romani sunt preocupati de gasirea unor solutii pentru mentinerea integritatii
teritoriale si apararea independentei spatiului.

In acest sens se inscriu actiunile diplomatice ale lui Petru I Musat, care initiaza stabilirea
de raporturi vasalice cu Polonia pentru a face fata Ungariei, sau ale lui Mircea cel Batran, care in
1389 initia politica blocului romanesc, un program de colaborare cu domnii de la rasarit de
Carpati, cu deosebire cu Petru I Musat si Alexandru cel Bun. Solutia propusa de Petru I a fost
incheierea unei aliante cu Polonia. Astfel in dec 1389 la Radom se desfasoara tratativele dintre
solii lui Mircea si regele polon Vladi slav Jagello.

Insa relatiile lui Mircea cu regele Ungariei s-au modificat in anii urmatori cand, datorita
cresterii amenintarii otomane, frontul antiotoman condus de Sigismund de Luxemburg a devenit
o necesitate.

Astfel, la sfrsitul sec al XIV-lea harta relatiilor internationale se modifica dupa afirmarea
unei noi puteri care ajunsese in Balcani- Imperiul Otoman, un dublu pericol pentru lumea
crestina, unul militar, caci forta sa parea invincibila si altul religios determinat de Islamism,
religie care era impusa in toate provinciile cucerite ale imperiului-pasalacuri.

Luptele antiotomane ale Crestinatatii purtate intre sec XIV-XVI poarta denumirea de
cruciade tarzii si datorita pozitiei strategice ale Tarilor Romane, aflate la portile Europei, acestea
se vor implica activ in acesta confruntare, desfasurata fie in plan intern, fie in plan international.

Pentru inceput primejdia otomana ameninta doar Tara Romaneasca, al carui domnitor,
Mircea cel Batran are primele confruntari cu otomanii la sudul Dunarii. Politica sa active, in care
a anexat si tinutul dintre Dunare si Mare a atras atentia Im periului, care pregatea o expeditie, al
carei obiectiv era asezarea Tarii Romanesti sub control otoman.

In aceste conditii Mircea cel Batran cauta aliati si astfel se intalnea la 7 martie la
Brasov cu Sigismund de Luxemburg spre a incheia impreuna, primul tratat de alianta
antiotomana din sud estul Europei medievale. Conditiile tratatului erau benefice pentru
Mircea caci , incheiat in conditii de egalitate, voievodul Tarii Romanesti era recunoscut cu
titlurile sale de duce de Fagaras si ban de Severin, asiduu contestate anterior de regele
Ungariei. Desi cei doi isi promiteau ajutor reciproc in lupta antiotomana, Sigismund a
limitat participarea sa la batalia de la Rovine.

Despre confruntarea de la Rovine datele sunt inca incerte caci specialistii au opinii
diferite si in prezent. Unii sustin ca data bataliei este 17 mai 1395, in timp ce altii 10
octombrie 1394. Nici locul confruntarii nu este bine stabilit, fie in apropierea Craiovei, pe
Jiu, fie intre Turnu si Arges, dupa drumul parcurs de trupele otomane spre inima tarii, la
un loc cu santuri pline cu apa rovine, asa cum mentioneaza istoricul Nicolae Iorga. Ramas
singur in fata primejdiei, Mircea a chemat sub arme ostirea cea mare a tarii-40.000
luptatori si adopta tactica pamantului parjolit si hartuirea permanenta a adversarului,
incat a subtiat randurile armatei otomane inainte de confruntare.

Armata condusa de sultanul Baiazid sufera o mare infrangere la Rovine, iar victoria
munteana consolideaza independenta Tarii Romanesti, dar incurajeaza si Europa, care
organieaza in anul urmator cruciada de la Nicopole (1396) la indemul Papalitatii. Mircea
participa la aceasta dar Victoria apartine otomanilor caci oastea crestina nu este unita.

Inceputul sec al XV-lea sta sub semnul crizei politice din Imperiul otoman dupa moartea
lui Baiazid, ce a determinat lupta pentru succesiune intre fii sai. Mircea se implica in luptele
pentru tronul sultanilor sustinandu-i pe rand pe Musa, Mustafa, dar sultan devenea Mahomed in
1414. Acesta reia politica ofensiva a tatalui sau, determinandu-l pe Mircea sa puna tara la
adapost impotriva transformarii in pasalac. De aceea, a semnat in 1417 capitulatii cu Imperiul
otoman prin care recunostea suzeranitatea otomana, iar, in schimbul unui tribut, i se garanta
autonomia Tarii Romanesti. In planul relatiilor diplomatice cu Poarta, Tara Romaneasca intra in
Casa Pacii.

Secolul al XV-lea este marcat de personalitatea lui Mahomed al II-lea supranumit si


Cuceritorul, impotriva caruia Crestinatatea va organia ultimele cruciade. Spatiul romanesc este
amenintat de pericolul otoman si obiectivul voievozilor romani este acela de a cauta solutii
politico-diplomatice, sau militare menita sa asigure independenta spatiului, integritatea
teritoriala.

Iancu de Hunedoara, Vlad Tepes si Stefan cel Mare sunt voievozii care s-au remarcat in
continuarea luptei antiotomane in sec al XV-lea.

Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, isi leaga actiunile de regele Ungariei(fata


de care era vasal), stat care continua sa aiba un rol important in luptele antiotomane. Astfel in
1443-1444 cei doi vor merge impreuna in Campania cea lunga, desfasurata 6 luni pe teritoriul
otoman, cucerind 300 km din acesta si incurajand iar intreaga Crestinatate, care la initiativa
Papei se intalnea la Varna intr-o noua cruciada in 1444. Si de asta data crestinii sunt infranti caci
nu reusesc sa-si coordoneze eforturile.

In 1453 ofensiva otomana in Balcani se reia si Mahomed al II-lea ajungea in fata


Constantinopolului, cetate care a cazut in mainile sultanului. Caderea Constantinopolului a
produs o vie impresie asupra intregii lumi crestine. Era primul pas al tanarului sultan in
lichidarea tuturor centrelor de rezistenta din Balcani. In 1456 acesta ajunge in fata Belgradului,
cheia Europei centrale. Papalitatea initiaza o noua cruciada, dar de asta data ea a fost condusa de
Iancu de Hunedoara in calitate de capitan suprem al armatei Regatului ungar. La 22 iulie 1456
turcii sunt infranti, Mahomen al II-lea a fost ranit, tunurile sale pierdute, iar marea sa oaste
obligata sa abandoneze tabara.

Victoria armatelor cruciate sub conducerea lui Iancu proteja Europa centrala pentru cel
putin o jumatate de secol. Insa apoteoza sa a coincis cu sfarsitul sau. La 11 august murea rapus
de ciuma in tabara de la Zemun.

Dupa disparitia lui Iancu de Hunedoara participarea romanilor la frontul antiotoman


continua prin Vlad Tepes, voievod al Tarii Romanesti. Desi parea fidel sutanului, acesta este
interest de obtinerea independentei statului dupa intarirea autoritatii centrale. Refuzul platii
tributului a determinat reactia Portii care a organizat o campanie de pedepsire condusa de insusi
sultanul Mahomed al II-lea venit in fruntea a 60.000 de luptatori (80.000 fusesera la
Constantinopol).

Efectivele domnului muntean nu depaseau 30.000 osteni. Desi a incercat sa le opreasca


trecerea peste fluviu otomanii au reusit sa il traverseze si au inceput inaintarea spre Capitala
Targoviste.

Tactica aleasa de Tepes era identica cu aceea a predecesorilor sai. In fata unui inamic
coplesitor numeric, a pustiit totul in calea invadatorilor, silindu-i sa sufere de foame. Sub arsita
zilelor de vara, soldatii ostirii muntene hartuiau permanent inamicul. In acest context, Tepes
declanseaza celebrul atac de noapte 16-17 iunie 1462, al carui scop era sa il suprime pe
Mahomed si sa-i infricoseze oastea. Fara a-si atinge obiectivul, domnul a produs grele pierderi
taberei otomane. Sub efectul acestei lovituri surpriza, trupele s-au retras precipitat si in
dezordine.

Victoria din 1462 afirma pentru moment independenta Tarii Romanesti, insa era
pericolul revenirii turcilor si transformarii tarii in pasalac. De aceea, boierimea a ales sa-l inlature
pe Vlad si sa-l numeasca domn pe favoritul sultanului, Radu cel Frumos, acceptand din nou
suzeranitatea otomana.

La jumatatea sec al XV-lea domnia lui Stefan cel Mare in Moldova a reprezentat punctul
culminant al luptei pentru independenta si afirmare suverana a romanilor. Datorita unei politici
externe abile, Moldova a reusit sa-si schimbe conditia de obiect in disputa dintre Marile Puteri cu
aceea de subiect de sine statator, capabil sa-si afirme suveranitatea si independenta.

Dupa ce a consolidat statul in plan intern prin intarirea autoritatii domnesti, restructurarea
principalelor institutii (Sfatul Domnesc, in alcatuirea caruia a sporit rolul dregatorilor curtii-
parcalabii-comandantii cetatilor), reorganizarea armatei, intarirea cetatilor de margine- Cetatea
Alba, Neamt, etc, a cautat sa asigure Moldovei aflata sub suzeranitate otomana si polona,
independenta, inteleasa in limitele timpului medieval. Caracteristica gandirii sale politice a fost
ca a urmarit sa nu se confrunte cu mai multi dusmani deodata, de aceea a continuat sa plateasca
tribut Portii, inlaturand pericolul suzeranitatii magiare prin acceptarea celei polone. In 1470, insa,
dupa ce a stabilizat situatia in plan extern, a decis sa inceapa confruntarile cu turcii pentru
obtinerea independentei. Refuza asadar, plata tributului, ceea ce determina organizarea unei
campanii de pedepsire condusa de Suleiman pasa, care trece Dunarea in fruntea a 120.000 de
oameni, ramane in tara Romaneasca doua saptamani, unde i se alatura 17.00 luptatori si in
decembrie 1474 patrunde in Moldova. Stefan, care isi stabilize cartierul general la Vaslui, nu
dispunea decat de 40.000 de oameni, dintre care cea mai mare parte erau tarani, efectul unei
veritabile mobilizari generale. Comandantul ottoman preconiza o singura batalie, zdrobitoare la
capatul careia sa realizeze obiectivele propuse. Supunerea si dobandirea catetilor de la gurile
Dunarii. Stefan s-a straduit sa contracareze planurile offensive ale inamicului, macinandu-I
capacitatea de lupta inainte de a ajunge la o confruntare directa. Marele domn a adoptat practica
pamantului parjolit si depopularea teritoriului. Nici zona Vasluiului nu a fost aleasa intamplator,
caci zona bataliei era intre 2 dealuri impadurite, inundate de raurile din apropiere. Conditiile de
teren, atat de favorabile pentru infruntarea unei armate numeroase, au fost sustinute de o cetata
deasa, care a invaluit imprejurimile Vasluiului, in dimineata zilei de 10 ianuarie 1475. Nici una
dintre tabere nu a putut lua cunostinta de puterea celeilalte inante de lupta. Batalia a inceput cu
actiunea energica a moldovenilor, care adoptand o strategie au atras armata otomana intr-o
capcana. 30.000 de oameni si 40,000 de cai au fost pierduti, iar 15.000 de ostasi otomani au fost
luati prizonieri. Impresionat de cele intamplate, Mahomed a refuzat sa primeasca pe cineva
vreme de cinci zile, iar infrangerea a fost considerata cel mai mare dezastru suferit de turci de la
inceputul Islamului.

Vestea despre marea victorie era adusa Europei de celebra scrisoare adresata sefilor de
stat de pe continent chiar de Stefan, din Suceava, la 25ianuarie 1475, care afirma ca Moldova era
Poarta Crestinatatii. Peste toate elogiile care le adresa lumea crestina, domnul Moldovei stia ca
greul de abia acum incepea. Desi Stefan solicita sprijinul Europei, doar Matei Corvin, regale
Ungariei raspundea pozitiv. Cei doi incheiau in vara aceluiasi an in iulie-august 1475 un tratat de
alianta antiotomana asemanator celui incheiat un secol mai devreme cu Tara Romaneasca.
Semnat in conditii de egalitate, cei doi se angajau sa isi acorde ajutor reciproc in cazul unui
conflict cu turcii. Mai mult, tratatul avea si o clauza economica caci negustorii maghiari aveau
drept de comert in Moldova.

Cu toate acestea, Stefan il va infrunta singur in anul urmator pe Mahomed al II-lea la


Razboieni. Dar victoria otomanilor nu a fost valorificata, caci cetatile de margine au rezistat si
declansarea ciumei l-a determinat pe sultan sa ordone retragerea. Desi Moldova isi mentinea
pentru moment independenta, Stefan a semnat 1486-1487 pace cu otomanii acceptand plata
tributului in schimbul obtinerii autonomiei.

Secolul al al XVI-lea confirma influenta sporita a dominatiei otomane in timpul


sultanului Soliman Magnificul care doreste sa-si extinda dominatia in Europa Centrala. In 1541
Imperiul otoman reuseste sa cucereasca Ungaria centrala, transformand-o in pasalac. In acest
secol Europa nu se mai coalizeaza pentru actiuni militare-cruciade, ci o parte din statele acesteia
s-au reunit intr-o Liga Crestina (Imperiul Habsburgic, Spania, Scaunul Papal, ducatele italiene
Toscana, Mantua, Ferrara).

Aflate sub suzeranitate otomana, (dupa 1541 si transilvania), dependenta spatiului


romane sc fata de Poarta se accentueaza prin cresterea obligatiilor economice fata de
Poarta(tribute, pesches-daruri) si implicarea sultanului in alegerea domnilor. Cu toate acestea,
domnii Tarilor Romane s-au inscris in spiritul European de rezistenta sub autoritatea
Habsburgilor. Este si cazul lui Mihai Viteazul, domn al tarii Romanesti cu sprijinul boierilor
Craiovesti si Cantacuzini, care desi jurase fidelitate sultanului, se va alatura luptei antiotomane
initiate de Liga Crestina, organizand in septembrie 1594 o rascoala antiotomana la Bucuresti,
arestandu-i pe creditorii turci chemati la visterie.

Ocupat cu apararea statului, constient fiind de o replica a Portii, Mihai a trimis o


delegatie de boieri in frunte cu Mitropolitul sa incheie o alianta cu Sigismund Bathory, principele
Transilvaniei. Departe de a fi rezultatul unuor negocieri, tratatul semnat la 20 mai 1595 il
transforma pe Mihai in loctiitorul lui Sigismund in Tara Romaneasca, in schimbul cresterii
puterii politice a boierimii muntene. Singurul aspect pozitiv era trecerea Bisericii ortodoxe din
Transilvania sub autoritatea Mitropoliei de la Curtea de Arges. In ceasul marii confruntari Mihai
trebuie sa accepte noul statut, insa la momentul necesar a primit ajutorul transilvanean.

Reactia Portii se concretizeaza in august 1595, cand o armata otomana condusa de Sinan-
pasa trece Dunarea pe la Giurgiu, inaintand spre Targoviste. Mihai stabilise locul bataliei la
Calugareni, o zona impadurita, intre 2 dealuri legate intre ele printr-un podet sub care treceau
apele raului Neajlov. Confruntarea (23 august) debuteaza cu atacul otoman, armata trece podetul
si ocupa artileria munteana. Soarta bataliei parea decisa, insa exemplul personal al domnitorului
schimba soarta bataliei, caci plin de indrazneala, lua o secure si se aventura printer turci,
mobilizandu-si armata, incat, pana in seara, artileria fu eliberata. Insa Mihai a inteles ca victoria
era partiala, caci se confruntase doar cu avangarda armatei otomane. De aceea, la lasarea serii a
ordonat retragerea spre nordul teritoriului, in asteptarea ajutorului transilvanean. Intre timp,
Sinan ocupa Bucurestiul, asediaza Targovistea si incepe organizarea tarii in pasalac. In octombrie
1595 mihai trece la ofensiva beneficiind de ajutorul transilvanean, eliberand cetatile Targoviste si
Bucuresti, urmarindu-i pe otomani pana la Giurgiu, unde intreaga armata otomana a fost infranta.
Independenta Tarii Romanesti era asigurata.

In 1597 sultanul ii propunea lui Mihai o pace avantajoasa recunoscandu-I domnia pe


viata si reducand plata tributului la jumatate. Insa in 1598 prin tratatul semnat de mihai la
Manastirea Dealu cu Rudolf al II-lea, voievodul muntean devenea un factor active al coalitiei
antiotomane din sud-estul Europei. Conform acestuia Tara Romaneasca reia lupta antiotomana,
imparatul Imperiului habsburgic ii oferea domnitorului bani pentru intretinerea armatei si
recunostea acestuia domnia autoritara. Practic Mihai devenea conducatorul militar al Ligii
Crestine.
La sfarsitul sec al XVI-lea acesta actioneaza pentru realizarea asa numitului plan dacic
de unire a Tarilor Romane intr-un front comun antiotoman, in conditiile in care situatia intre
Carpati si Dunare se deterioreaza.

In urma confruntarii de la Selimbar, cu armata lui Andrei Bathory, Mihai devenea


loctiitor al lui Rudolf in Transilvania. Politica ostila a lui ieremia Movila, domnul Moldovei la
determinat pe Mihai sa intreprinda o expeditie in Moldova, care este ocupata fara lupta. In mai
1600 intr-un hrisov, domnul se intitula domn al Tarii Romanesti, al Ardealului si al Moldovei.
Se realiza astfel, prima mare unire politica a romanilor. Insa noul stat nu este o realitate plotica
dorita in zona, de aceea Imperiul Habsburgic actioneaza. In urma luptei de la Miraslau, Mihai
pierde autoritatea asupra Transilvaniei, dar si asupra Tarii Romanesti unde este impus Simion
Movila si asupra Moldovei, tron preluat de Ieremia Movila. Se prabusea astfel intreaga opera
politica a lui Mihai Viteazul.

Se indreapta spre Viena, de unde obtine ajutorul lui Rudolf al II-lea pentru a prelua
puterea asupra Transilvaniei. In urma confruntarii de la Guraslau, aceasta este recastigata.
Boierimea munteana il alunga pe Simion Movila oferindu-I tronul lui Mihai. Se contura din nou
posibilitatea unirii, de aceea Mihai este uscis la 13 august pe Campia Turzii, punandu-se astfel
capat destinului celui care a devenit simbolul unirii politice a romanilor.
Domnia lui Mihai Viteazul marca debutul epocii moderne, o perioada in care Imperiul
otoman dezvaluia Europei, in urma luptei de la Viena 1683, ca nu mai reprezenta o amenintare
pentru ci devenea o problema de mostenire, caci intrase in declin militar, politic, etc. Situatia este
valorificata de Imperiul Habsburgic si Rusia care doreau sa rezilve aceasta problema in favoarea
lor.
Tarile Romane aflate sub suzeranitate otomana, aveau sa suporte toate consecintele
Problemei orientale. Domnitorii romani inteleg ca obtinerea independentei politice nu mai este
posibila intr-o zona de mari interese, de aceea vor practica o politica de echilibru, intre marile
puteri din zona, acceptand sa plateasca tribut Portii, dar cautand totodata sa incheie tratate
favorabile cu statele vecine pentru a obtine o suzeranitate mai buna. Dar nu au renuntat la ideea
unirii. A fost si cazul domnilor Matei Basarab si Vasile Lupu, care dincolo ca se remarca ca
protectori ai culturii dar au cautat sa unifice Tarile Romane.
Matei Basarab a fost iniiatorul i comandantul general al Ligii antiotomane, constituit
din rile Romne, Polonia i Rusia. Liga antiotoman a euat n cele din urm n urma lipsei de
coordonare.
La inceputul sec al XVIII-lea Dimitrie Cantemir initiaza o colaborare cu Rusia, desi era un domn
supus turcilor. Semnarea tratatului de la Lutk cu Petru cel Mare in 1711 , oferea ajutor in cazul unui atac
otoman, domnie ereditara, integritate teritoriala, in schimbul acceptarii suzeranitatii otomane. La fel
procedeaza si Constantin Brancoveanu in Tara Romaneasca colabora cu Imperiul Habsburgic.
In concluzie, putem afirma ca Domnia este o institutie centrala care a jucat un rol important in
functionarea statelor medieval romanesti de-a lungul secolelor, actionand in plan diplomatic si militar
pentru mentinerea independentei, autonomiei, integritatii teritoriale.