Precedentul judiciar si aplicabilitatea directa in dreptul

intern a reglementarilor comunitare europene

www.juridice.ro /39452/precedentul-judiciar-si-aplicabilitatea-directa-in-dreptul-intern-a-reglementarilor-
comunitare-europene.html

1. Principiul separatiei puterilor in stat impune ca instantele judecatoresti sa aplice legea spetelor cu care sunt
sesizate si sa pronunte solutii in baza legii, fara a crea norme de drept. Afirmatia pare un truism. Cu toate
acestea, afirm cu fermitate ca legiuitorul, in baza principiului separatiei puterilor in stat, are atributia de a face
legea (lex), in timp ce judecatorul sau arbitrul, pentru cazul raportului juridic conflictual, ori practicianul dreptului,
pentru cazul raportului juridic non-conflictual, au rolul de a face dreptul (jus).

Spunind dreptul (jurisdictio), judecatorul creeaza dreptul. Solutiile unitare, repetabile si predictibile date de
judecator capata valentele precedentului judiciar. Dreptul pe care il spune judecatorul, numit de romani drept
praetorian, nu se limiteaza la a fixa tiparul normei legale asupra faptului juridic, ci se extinde la explicarea si
intepretarea legii, la completarea acesteia prin apelul la principiile dreptului, ajungind in final la solutia juridica
adaptata spetei concrete dedusa judecatii. Analog, practicienii dreptului mobilizeaza legea integrand-o in
variatele instrumente juridice care, prin repetare si predictibilitate, capata valentele uzului interpretativ sau chiar
normativ. Si acestia creaza drept. De altfel, clauzele tipice din contractele clasice, denumite in teoria dreptului
civil contracte speciale, nu sunt altceva decit clauze uzuale in contracte, acceptate de toti participantii la
raporturile juridice respective ca fiind obligatorii si care au sfirsit prin a fi introduse in Codul civil francez din 1804
sub denumirea de norme supletive.

Distinctia din dreptul roman intre lex si jus este mai actuala decit oricind. Asa cum dreptul pozitiv (lex) nu
inseamna tot dreptul (jus), intrucit oricit de detaliate ar fi o lege sau un sistem normativ, ramin intotdeauna lacune
de reglementare care se completeaza cu principiile dreptului, cu uzantele sau cu precedentul judiciar, tot asa
dreptul pozitiv este un drept inert daca nu este mobilizat de judecator prin faptul ca spune dreptul sau de
practicienii dreptului prin faptul ca integreaza legea in diferitele instrumente juridice, adica cele doua metode prin
care se realizeaza dreptul.

Pe de alta parte, o jurisprudenta constanta, precum si autoritatea hotaririlor instantei de la virful sistemului
judiciar (Inalta Curte de Casatie si Justitie, in continuare, ICCJ) se impun de regula interpretului, cu o autoritate,
practic, egala cu aceea a legii. Repetabilitatea cvasiinvariabila a unor cazuri de speta, comoditatea motivarii
unei hotariri, imitatia, toate acestea dispenseaza judecatorul de efortul de a da o motivare proprie hotaririi in
speta, ceea ce poate duce la asa-numitele cutume judecatoresti [1]. Aceste cutume, departe de a fi ilegale sau
ilegitime, pot contribui la unificarea practicii, conditie obligatorie pentru intarirea predictibilitatii actului de justitie,
a celeritatii acestuia si, ca un corolar, la intarirea increderii justitiabilului in justitie. Cu conditia ca aceste cutume
sa se bazeze pe o corecta si detaliata stocare a precedentelor judiciare si pe aplicarea dreptului (care nu se
rezuma la lege ca act juridic al Parlamentului), cutumele judecatoresti sunt necesare unei mai bune administrari
a justitiei. De altfel, fiecare instanta are colectii ale hotaririlor proprii (culese in asa-numitele mape de
sentinte/decizii), care reprezinta repere ale practicii instantei respective si obiect al sedintelor de pregatire
profesionala a judecatorilor.

Legea nu este altceva decit ceea ce spune judecatorul ca este. Daca legiuitorul are puterea de a emite legea,
judecatorul are jurisdictio, adica puterea de a spune dreptul. Acesta este sensul exact, originar, al principiului
separatiei puterilor in stat.

Sistemul anglo-saxon al precedentului judiciar, blamat multa vreme in dreptul continental franco-german pentru
aparenta sa lipsa de constanta si de uniformitate, este departe de a fi un sistem revolut caci s-a dovedit a fi mult
mai adaptat la nevoile circuitului juridic, si in special al celui de afaceri, fiind atit constant, cit si usor adaptabil la
schimbarile perpetue ale mediul juridic si ale celui de afaceri.

Englezii obisnuiesc sa spuna ca o lege noua arata ca un sarpe boa care a inghitit un elefant . Pe masura ce
legea este inteleasa si aplicata de judecatori, excrescenta data de elefantul nedigerat inca se diminueaza, pina
1/5
cind sarpele boa redevine liniar, asa cum ni-l imaginam cu totii, deplasarea sa nemaifiind deloc dificila si haotica,
ci lina si predictibila. O solutie de speta repetata si repetabila, adica un precedent judiciar, poate sa dureze in
dreptul anglo-saxon atita vreme cit premisele faptice ale acestui precedent se mentin. Daca faptele sufera
shimbari de esenta, atunci si solutia jurispridentiala se schimba. Pentru faptele noi, necuprinse in canoanele
strimte ale dreptului scris franco-german, interpretul este nevoit sa apeleze la diverse artificii juridice, de genul
analogiei, al prezumtiilor si al sofismelor, ceea ce nu se poate reprosa sistemului precedentului judiciar anglo-
saxon, sistem care are la baza vechiul drept roman de sorginte praetoriana. Sa nu uitam ca dreptul roman,
practic, este un drept praetorian, el nefiind altceva decit intepretarile jurisprudentiale date de praetorii romani
unei singure legi (Legea celor 12 table) [2].
Si, in fine, sistemul anglo-saxon al precedentului judiciar a sfirsit prin a fi adoptat atit de instantele comunitatii
economice europene (mai ales Curtea de Justitie a Comunitatii Europene), cit si de Curtea Europeana a
Drepturilor Omului. Stau marturie declaratiile recente ale prof. Corneliu Birsan , judecator roman la CEDO, si ale
prof. Camelia Toader, judecator roman la CJCE, ambele publicate pe site-ul juridice.ro.

2. Dar, dincolo de aceste aprecieri relative la forta interpretativa a solutiei de speta, se poate constata ca, in
ultima vreme, jurisprudenta poate avea si in Romania caracter normativ.

Astfel, daca decizia jurisprudentiala este emisa de instantele comunitare europene in interpretarea dreptului
comunitar european, aceasta decizie este obligatorie chiar si in cazul in care ar contrazice o lege interna a
statului sub jurisdictia caruia s-ar fi nascut sau desfasurat conflictul judiciar. La fel, deciziile Curtii Europene a
Drepturilor Omului (CEDO) fac parte din asa-numitul bloc de constitutionalitate, ele fiind obligatorii ca si textele
Conventiei, texte care, asa cum rezulta din art. 11 si respectiv, art. 20 din Constitutie, fac parte din dreptul intern,
iar in cazul in care legile interne ale Romaniei sau chiar Constitutia Romaniei ar fi contrare Conventiei sau
deciziilor CEDO, acestea din urma ar avea prioritate la aplicare.

Pe planul dreptului intern, jurisprudenta este izvor de drept daca:

a) decizia este emisa de ICCJ in recursul in interesul legii (cale de atac extraordinara, care nu are efecte fata de
partile in proces, dar care are efecte viitoare erga omnes). Solutia data de ICCJ in aceasta cale de atac este
obligatorie, ca si legea; de altfel, destul de des in ultima vreme, dupa un recurs in interesul legii admis, practic
imediat s-a modificat legea (exemplele cele mai la indemina imi sunt solutia relativa la imobilele nationalizate
cumparate in baza Legii 112/1995 si cea relativa la taxa de timbru pentru actiunile in constatare);
b) decizia este emisa de Curtea Constitutionala si este in sensul admiterii unei exceptii de neconstitutionalitate;
Curtea Constitutionala pronunta decizii jurisprudentiale obligatorii ca si legea in acele cazuri in care, intr-un
proces de drept comun, s-a ridicat o exceptie de neconstitutionalitate, iar exceptia a fost admisa; in procesul
respectiv, dispozitia legala constatata ca fiind neconstitutionala nu mai are aplicare, dar decizia Curtii
Constitutionale este opozabila erga omnes, Parlamentul insusi avind obligatia ca, in termen de 45 de zile, sa
refaca textul legal pentru a-l pune de acord cu Constitutia, in caz contrar dispozitia legala in cauza fiind
considerata abrogata;
c) decizia este emisa de ICCJ si sunt intrunite conditiile pentru a putea fi invocata puterea de lucru judecat;
orientarea de ultim moment a CEDO este aceea de a da putere obligatorie erga omnes precedentului judiciar,
mai ales in cazul in care procesul respectiv se va fi finalizat in fata Curtii de Casatie, in calea de atac a
recursului; edificatoare, in acest sens, este cauza Beian contra Romaniei din decembrie 2007, in care s-a aratat,
printre altele, ca instanta de la virful sistemului judiciar al Romaniei, ICCJ, care are rolul de integrator si de
unificator al practicii judiciare, trebuie sa asigure predictibilitatea actului de justitie, printr-un sistem de hotariri de
speta care sa nu se contrazica intre ele si sa nu puna in discutie credibilitatea actului de justitie; lipsa de
predictibilitate si de credibilitate duce la o incalcare indirecta, dar nu mai putin periculoasa, a principiului
conventional si constitutional al liberului acces la justitie, precum si a dreptului la un proces echitabil; in aceasta
optica, o solutie de speta nu poate fi contrazisa de o alta solutie de speta, daca spetele sunt identice sau
similare, de unde concluzia ca precedentul judiciar poate avea caracter de izvor de drept in spete identice sau
similare; ideea de unitate a practicii si de predictibilitate a actului de justitie este, de altfel, prezenta si in
Constitutie (art. 124 alin. 2 Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti; art. 126 alin.3 ICCJ asigura
interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale).

In practica, ICCJ a inceput deja sa dea efect principiului precedentului judiciar, respingind recursuri doar pentru

2/5
simplul motiv ca, in cazuri identice sau similare, Curtea s-a mai pronuntat si nu exista motive serioase sa se
revina asupra acestor solutii precedente [3].

Solutiile jurisprudentiale pronuntate in astfel de cazuri sunt obligatorii erga omnes, si nu numai la cazul concret
solutionat, deci sunt norme obligatorii de drept.

3. Desi nu este singular [4], cazul taxei de inmatriculare/poluare este emblematic pentru tendinta tot mai
accentuata de orientare catre precedentul judiciar a sistemului nostru judiciar. Desi au fost alese mai multe
modalitati de a pune in discutie legalitatea incasarii de catre stat a acestei taxe [5], instantele din tara, in mod
invariabil (cel putin la cunostinta mea) au admis ca aceasta taxa este ilegala, intrucit este perceputa in baza unei
norme care, incalcind dreptul comunitar European, este inaplicabila in dreptul intern. In prezenta unui text legal
existent, adica in prezenta acelui drept pozitiv pe care il idolatriza domnul Hans Kelsen, ba chiar in contra
acestui text legal, instantele romane au aplicat cu prioritate dreptul comunitar European si au facut din acesta
solutie o cutuma judecatoreasca, un precedent judiciar care nu va mai putea fi schimbat decit in urmarea unui
recurs in interesul legii care sa decida schimbarea practicii.

In aceste cazuri, au creat, oare, legea judecatorii? Au uzurpat puterea legiuitorului? In mod cert nu, mai ales ca
legea, mai precis legea comunitara, exista si a fost aplicata. Dar este evident ca judecatorii respectivi au creat
drept.

In prezenta unei legislatii interne sau comunitar europene care se schimba de la o zi la alta si, uneori, de la o
ora la alta, precedentul judiciar, prin repetabilitatea sa si prin usurinta argumentarii, este dj o ancora. Vasul se
poate opri, astfel, din deriva si se poate reorienta in directia corecta.

4. Taxa de prima inmatriculare a fost perceputa in temeiul fostelor art. 214 1-2143 C. fisc., texte inaplicabile in
dreptul intern. De aceea, se impune a observa ca taxa de prima inmatriculare a fost si este ilegala.

Potrivit art. 148 alin. (2) si (4) din Constitutie, Romaniei ii revine obligatia de a aplica cu prioritate dreptul
comunitar, in speta art. 90 parag. 1 din Tratatul CE. Prevederile art. 2141-2143 C. fisc. sunt contrare prevederilor
de la art. 148 alin. (2) din Constitutie, fiind abrogate implicit din momentul aderarii Romaniei la UE. Ca fapt
divers, as face observatia ca taxa de prima inmatriculare a fost reglementata prin texte care ar fi intrat in vigoare
in data de 1 ianuarie 2007, adica exact data aderarii Romaniei la UE. Deci, taxa de prima inamtriculare s-a
nascut moarta.

Ca urmare a efectului direct al art. 90 parag. 1 din Tratat, instanta sesizata cu o cerere oarecare relativa la
ilegalitatea acestei taxe este datoare sa constate ca art. 2141-2143 C. fisc. nu mai pot fi considerate ca fiind in
vigoare dupa aderarea Romaniei la UE.

In nenumarate rinduri, fie prin declaratii oficiale, fie prin intimpinari pe care le-au depus la dosar, organele
fiscului au afirmat ca taxa de prima inmatriculare este conforma cu politica de protectie a mediului sustinuta la
nivel comunitar. Afirmatia o calific ca fiind de-a dreptul hilara. In primul rand, pentru ca aceasta taxa nu este una
de mediu, argumentul suprem fiind acela ca reglementarea a fost introdusa in Codul fiscal, act normativ ce
vizeaza impozitele si veniturile datorate statului in urma desfasurarii activitatilor comerciale sau in urma
achizitionarii bunurilor, avand deci caracter fiscal. In al doilea rind, aceasta afirmatie vine in contradictie cu
punctul de vedere al Uniunii Europene care a precizat prin intermediul organelor sale ca someaza Statul roman
sa elimine aceasta taxa intrucat incalca Tratatul de aderare al Romaniei la Uniunea Europeana, fiind in
contradictie cu prevederile art. 90 din Tratatul CE. In fine, insasi aborgarea textelor respective din Codul fiscal
dovedeste ca taxa de prima inmatriculare nu fusese conceputa ca o taxa de mediu, ci ca o taxa vamala.

Argumentul conform caruia taxa de prima inmatriculare (si, ulterior, rebotezata taxa de poluare) se
fundamenteaza pe principiul poluatorul plateste, este pueril si neintemeiat. Pentru a demonstra ca acest
principiu nu a stat la baza introducerii acestei taxe, este de ajuns sa ne reamintim ca pentru autovehiculele de
peste 5 tone nu se percepea aceasta taxa. Aceasta constatare ma face sa pun o intrebare retorica: Polueaza
mai mult o autoutilitara care face 100.000 Km/an sau un autovehicul care este folosit de o persoana fizica pentru
drumurile curente care parcurge 10.000 km/an?

3/5
Statul roman, prin adoptarea normelor ce reglementau taxa de prima inmatriculare (art. 214 1-2143 C. fisc.) a
incalcat si prevederile art. 11 din Constitutie. Statul, in baza acestui articol 11, prin autoritatile publice competente
(Parlament, Guvern), este tinut sa indeplineasca cu buna credinta obligatiile prevazute in Tratatul de aderare. Or,
art. 90 parag. 1 din Tratat interzice discriminarea fiscala intre produsele provenind dintr-un alt stat membru si
cele provenind de pe piata interna si care sunt de natura similara. Cu toate acestea, reglementarile nationale
practica tocmai aceasta discriminare, taxa speciala fiind datorata cu ocazia primei inmatriculari in Romania a
unui autoturism sau autovehicul comercial cumparat dintr-un stat membru al UE. In schimb, taxa speciala nu era
(si nu este) perceputa pentru autoturismele deja inmatriculate in Romania, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007,
care trebuie sa aplice cu prioritate dreptul comunitar.

O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, sufera si ea de aceleasi vicii ale taxei
de prima inmatriculare, intrucit este contrara dreptului comunitar European, de unde conclizia ca, in baza art. 11
coroborat cu art. 148 din Constitutia Romaniei, ordonanta este inaplicabila in dreptul intern si aceasta taxa de
poluare este tot atit de ilegala ca si predecesoarea sa.

De aceea, si aceasta taxa de poluare, daca a fost platita, este supusa restituirii, intrucit este o plata nedatorata,
facuta din eroare si in mod fortat, plata taxei fiind singura modalitate de a putea pune in circulatie masina
respectiva.

Potrivit art. 14 din OUG nr. 50/2008, la data intrarii in vigoare a acestui act normativ (1 iulie 2008) s-au abrogat
art. 2141-2143 din Codul fiscal, texte ce reglementau taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule.

Asadar legiuitorul a constatat neconstitutionalitatea prevederilor Codului fiscal si a instituit o ordonanta de

urgenta prin care a inlocuit taxa speciala de prima inmatriculare cu taxa de poluare. Acest procedeu legislativ
reprezinta o clara fraudare a normelor comunitare din partea Statului roman (art. 90 din Tratat), din moment ce s-
a operat o simpla modificare a denumirii si a sediului materiei, noua taxa ramanand contrara legislatiei
comunitare si Constitutiei Romaniei.

[1] I. L. Georgescu, Drept comercial roman, vol. I, Bucuresti, 1946, p. 137

[2] Aceasta lege nu a fost niciodata cunoscuta in integralitatea si originalitatea sa, de altfel. Practic, noi nu cunoastem dreptul
roman al Legii celor 12 table, ci dreptul roman praetorian si ceea ce jurisconsultii si praetorii romani ne-au transmis despre
aceasta lege. Pentru aceasta constatare, a se vedea Achim Popescu, Reformele lui Bochoris, 2008, Editura Monitorul Oficial,
2007, p. 360-368

[3] In acest sens este Decizia nr. 735 din 22 februarie 2008 pronuntata de ICCJ sectia comerciala in dosarul nr. 4679/44/2006
(nepublicata) in care s-a dispus ca se admite exceptia puterii de lucru judecat si s-a constatat ca decizia nr. 3556/2006 a aceleasi
Inalte Curti are putere de lucru judecat in raport cu obiectul actiunii in anulare din cauza de fata
. A se vedea, in Revista Romana
de Dreptul Afacerilor (RRDA) nr. 3/2004, p. 13-30, un comentariu care se refera incidental la precedentul judiciar constituit de
aceasta decizie cu nr. 3556/2006 (Gh. Piperea, Cr. Zamsa, Faliment, drept maritim si arbitraj. Comentariul Deciziei nr. 3556/2006
a ICCJ, sectia comerciala).

[4] Mii de dosare de litigii de munca, au fost deschise (practic, pe tot teritoriul tarii), de salariati sau fosti salariati
ai unor comercianti, pentru diverse drepturi salariale sau aferente salariilor pe care reclamantii le-au pretins si, in
proportie covirsitoare, instantele le-au acordat; la fel s-a intimplat cu judecatorii care si-au reclamat acest gen de
drepturi; la fel se intimpla in prezent cu functionarii publici, care isi reclama drepturi de acelasi gen; in genere,
mai ales pentru ca reclamantii in litigiile de munca beneficiaza de unele facilitati procesuale (de genul inversarii
sarcinii probei), instantele le-au dat cistig de cauza; personal, nu sunt de acord cu aceste solutii; dar, spre
deosebire de guvernantii trecuti sau actuali care inearca si nu reusesc sa rezolve problema prin nelipsitele
ordonante de urgenta, consider ca mult mai simplu si mai previzibil s-ar fi putut rezolva aceasta prolema printr-
un recurs in interesul legii, care sa rezolve definitiv chestiunea de practica neunitara, fie prin aprobarea, fie prin
respingerea deciziilor favorabile salariatilor, fostilor salariati, functionarilor sau judecatorilor; prin ordonante de
urgenta, desfiintate prompt si, practic, invariabil, de Curtea Constitutionala, nu se va reusi decit o si mai mare
inversunare a reclamantilor.

4/5
[5] Unii reclamanti au ales calea contenciosului administrativ, solicitand anularea deciziei de plata a taxei si, corelativ, restituirea
acesteia; alti reclamanti au ales calea dreptului civil, solicitand fie restituirea taxei ca fiind o plata nedatorata, fie obligarea
institutiei competente sa inscrie masina in cauza fara plata taxei.

conf. univ. dr. Gheorghe Piperea

5/5