Statul de drept; principii de baza

De-a lungul evolutiei istorice, organizarea politica a societatii, ndeosebi prin principala sa
institutie - statul -, s-a realizat tot mai mult pe baza perfectarii structurii statale n raport cu cetatenii si a
unor legi riguroase, care stabileau att drepturile si libertatile cetatenilor, ct si obligatiile organelor de
stat de a actiona n spiritul legilor. nsasi denumirea de stat de drept indica fa 616j99g ptul ca statul si
exercita puterea sa politica pe baza legilor, folosind forta argumentului, si nu argumentul fortei.
Un stat de drept n forma incipienta a existat chiar n antichitate, unde, n cadrul democratiilor din
perioada respectiva, au existat organizatii statale ntemeiate pe lege, asigurndu-se alegerea
conducatorilor de catre cetateni.
Statul de drept, n forma sa clasica, l ntlnim, nsa, ncepnd cu epoca moderna, cnd s-au impus
o serie de principii n viata sociala, care asigurau functionalitatea ca atare. nsasi denumirea de stat de
drept a fost sugerata de catre Montesquieu, n lucrarea "Despre spiritul legilor", care formuleaza cerinta
ramasa celebra "Nimeni sa nu fie constrns sa faca lucrurile pe care legea nu-l obliga si sa nu le faca pe
cele pe care legea i le ngaduie". Tot din perioada respectiva statul ncepe sa se legitimeze prin societatea
civila si nu prin emanatia divina. n conceptia noua, superioara, statul a aparut, dupa cum se exprima J.J.
Rousseau, ca un contract ntre cetateni si autoritatea politica.
Afirmarea statului de drept se fundamenteaza nca de la nceputul existentei sale pe principiul
separatiei puterilor. Politologul francez Raimond Aron afirma ca pentru constituirea unui stat de drept
este nevoie sa fie ales un parlament, sa fie alese organele constitutionale, sa fie investiti cu autoritate
legitima functionarii[1]), iar legea sa guverneze relatiile sociale n ansamblul lor. Statul de drept
constituie n epoca contemporana o problema de cea mai mare importanta teoretica si practica, care face
obiectul nu numai al unor studii ample, ci si al unor legiferari n conventii internationale. "Declaratia
universala a drepturilor omului", adoptata de Adunarea Generala a ONU la 10 decembrie 1948;
"Conventia Europeana asupra drepturilor omului", adoptata la 4 noiembrie 1950 de catre Consiliul
Europei si intrata n vigoare la 3 septembrie 1953; cele doua pacte internationale adoptate de Adunarea
Generala a ONU la 16 decembrie 1966, respectiv "Pactul international cu privire la drepturile politice si
civile" si cel "cu privire la drepturile economice, sociale si culturale", ambele ratificate de statul romn,
ct si documentele Organizatiei pentru securitate si cooperare n Europa, respectiv Actul final de la
Helsinki (1975) si documentele finale ale reuniunilor generale europene de la Madrid (1983), Viena
(1989), Copenhaga (1990), Paris (1991) etc., se constituie nu numai ntr-o ampla carta internationala a
drepturilor omului, ci si ntr-una de drept ca principal cadru politic institutional de exercitare a acestor
drepturi si libertati.
n strnsa concordanta cu prevederile din documentele enumerate si cu practica internationala,
statul de drept si exercita puterea n conformitate cu legea, si are la baza activitatii sale o serie de
trasaturi precum:
un cadru legislativ adecvat, care sa reglementeze raporturile n ansamblul lor, iar toti cetatenii,
indiferent de pozitia lor sociala sau politica, sa fie egali n fata legii, sa respecte legea ca element suprem
n stat. Prin urmare, suprematia legii se constituie ntr-un principiu de baza al statului de drept.
Acest principiu are mai multe aspecte:
a) sa nu existe vid legislativ n sensul ca toate raporturile sociale dintre cetateni, dintre acestia si
stat sau alte organisme politice ori civile, ntreaga activitate din diferite domenii (economic, politic,
cultural-spiritual etc.), sa fie reglementate prin lege n asa fel nct sa nu fie nimic lasat n afara cadrului
legal. Orice vid legislativ creeaza posibilitatea unor nereguli, abuzuri, fraude etc., afectnd dezvoltarea
social-economica a tarii;
b) toti cetatenii sa fie egali n fata legii n sensul de a nu exista nici un fel de discriminare pe
criterii etnice, sociale, religioase, sex etc. Suprematia legii trebuie sa functioneze n egala masura pentru
toti cetatenii, iar respectarea legilor trebuind sa constituie o obligatie fundamentala a tuturor membrilor
societatii;
c) legile trebuie sa prevada drepturile si libertatile fundamentale ale individului, cunoscute n
epoca si cuprinse n diferite documente nationale si internationale. Sa fie prevazut prin lege un sistem de
garantare a drepturilor si libertatilor;
d) sa se prevada prin legi obligatiile si ndatoririle cetatenilor, precum si sanctiuni n cazul
nerespectarii lor, inclusiv a nerespectarii legilor;
e) prevalarea reglementarilor internationale, fata de cele nationale n cazuri de litigiu. Aceasta
prevedere poate sa functioneze numai n anumite conditii: tara respectiva sa fie membra n organismele
carora un cetatean, ce se considera nendreptatit li se poate adresa; tara respectiva sa fi semnat conventiile
care privesc cauza respectiva; cetateanul n cauza sa fi epuizat toate posibilitatile oferite de instantele n
ordine ierarhica din tara sa;
organele puterii de stat (centrale si locale) sa fie alese de cetateni, prin vot universal, direct si
secret, pe baza unor optiuni ale pluralismului politic;

alternanta democratica la guvernare impusa din mai multe considerente. Primul ar consta n
faptul ca daca o grupare politica se afla pe un interval prea mare de timp la guvernare, si poate crea
conditii de a deveni prea autoritara, care deschide calea alunecarii spre dictatura. La aceasta se adauga
faptul ca n astfel de conditii se creeaza mari posibilitati de coruptie si abuzuri. Un alt considerent consta
n aceea ca ntreaga clasa politica, pentru a se maturiza, trebuie sa treaca prin ambele ipostaze att de
guvernare ct si opozitie. Un om politic nu se poate considera cu adevarat competent, daca nu face
dovada calitatilor sale n ambele posturi (putere si opozitie). Rezulta de aici ca alternanta democratica la
guvernare constituie o adevarata scoala pentru ntreaga clasa politica care trebuie sa absolve cu bune
rezultate att exercitiul guvernarii ct si cel al opozitiei.
Un considerent, de asemenea, important n legatura cu alternanta democratica la guvernare, se
refera la faptul ca cetatenii de al caror vot depinde formarea grupurilor de guvernanti, trebuie sa verifice
ntreaga clasa politica n ambele situatii (guvernanti si opozitie), pentru ca n alegeri sa fie n masura de a
se pronunta n cunostinta de cauza. Alternanta democratica la guvernare nu nseamna automat venirea la
putere a unei grupari politice valoroase. Trebuie verificata aceasta grupare n postura de guvernare, pentru
a putea fi apreciata ca atare.
Principiul alternantei democratice la guvernare este asadar important pentru ca el ofera
posibilitatea de a se realiza "schimbarea schimbarii" ce constituie dovada unei maturitati democratice.
n regimurile democratice din trecutul tarii noastre, principiul alternantei democratice la guvernare
a functionat doar partial, n sensul ca au putut fi schimbate democratic numai parlamentul si guvernul, ci
nu si seful statului care era monarhul. Se cunosc alternante la guvernare si n perioada regimurilor
dictatoriale, care sunt realizate prin cai nedemocratice. Alternanta democratica la guvernare care a vizat
toate organismele puterii, s-a petrecut la noi, pentru prima data, cu prilejul alegerilor din noiembrie 1996
cnd au fost schimbati parlamentul, guvernul si seful statului.
Principiul alternantei democratice la guvernare functionnd pentru prima data n 1996, ofera
garantia repetarii lui si n viitor.
separatia puterilor n stat, parlamentul trebuind sa constituie puterea legislativa, guvernul puterea
executiva (ca emanatie, de regula, a parlamentului, fiind responsabil n fata acestuia sau a corpului
elector) si puterea judecatoreasca, veghind la respectarea legilor si sanctionarea ncalcarii lor, judecatorii
actionnd independent si impartial;
datoria guvernului si autoritatii politice de a se conforma constitutiei si de a actiona conform legii;
delimitarea clara ntre stat si partidele politice;
fortele militare si politia sa fie plasate sub controlul autoritatii civile, n fata careia sunt
raspunzatoare;
circulatia libera a informatiei si persoanelor, dreptul la libera exprimare si organizare politica si
profesionala a tuturor cetatenilor, n conformitate cu legea, care sa faca posibil controlul puterii politice n
societatea civila;
respectarea drepturilor omului n conformitate cu prevederile internationale consacrate.
n epoca contemporana, statul de drept reprezinta tot mai mult elementul esential al puterii politice
din diferite tari, constituind un factor de baza al progresului general, de nflorire si prosperitate a
natiunilor. arile cu traditie n statul de drept sunt n acelasi timp cele mai dezvoltate, prospere, din punct
de vedere economic, stabile din punct de vedere politic si cu o viata spirituala bogata.
[1])R. Aron, Democraie si totalitarism, Gallimard, Paris, 1965