Tratamentul inuman sau degradant Conditiile de detentie si transport ale unei personae aflat in

arrest preventin

Cauza Moiseyev impotriva Rusiei nr. 62936/00 hotararea 9 octombre 2008 (Sectia I)

In fapt, reclamantul, care la acel moment era adjunctul sef al Departamentului pentru Asia al
Ministerului de Afaceri Externe, a fost arestat in 1998 si acuzat de inalta tradare prin spionaj, pentru ca
ar fi divulgate informatii clasificate unei agentii secrete straine. In 2001 a fost gasit vinovat si
condamnat, iar hotararea a fost mentinuta de Curtea Suprema.

El s-a plans, intre altele, de conditiile de detentie din aresti si transport catre si de la instant (art. 3), de
durata arestarii [art. 5 alin. (3)] si de restrictii nejustificate aduse dreptului la corespodenta si la vizitele
familiei (art. 8). In privinta procesului si condamnarii sale, a invocate faptul ca nu a beneficiat de un
process echitabil, ca au avut loc schimbari continue, inexplicabile, in compunerea completului, ca nu a
avut posibilitatea de a-si pregati apararea (art. 6) si ca hotararea de condamnare s-a intemeiat pe
aplicarea retrosectiva si imprevizibila a legii (art.7)

In drept , ART.3 Efectul cumulative al conditiilor din penitenciar a fost Acela ca reclamantul a fost
afectat de anumite lipsuri intr-o intensitate ce depasea pragul de suferinta inerent detentiei. El a fost
tinut in cellule slab luinate si insufficient ventitale pentru aproape patru ani, fara nicio posibilitate de a
iesi in exterior pentru efectuarea de exercitii fizice si a trebuit sa indure conditiile insalubre, inghesuiala
si o lipta totala de intimidate atunci cand folosea grupul sanitar. Reclamantul a fost transportat la instant
de mai mult de 150 de ori in dube ale penitenciarului care erau uneori incarcate peste capacitatea
maxima. Ramanerea sa intr-un astfel de spatiu inchis, izolat, timp de ore intregi, i-a cauzat intense
suferinte fizice care au fost afravate de lipsa ventilatiei adecvate si a luminii, precum si a incalzirii
constant. In final reclamantul a fost detinut in mai mult de 150 de oazii in celulele instantei. Acestea
erau stramte si special proiectate pentru perioade de detentie limitate, insa reclamantul a fost deseori
tinut acolo, timp de ore intregi fara ventilatie, hrana sau apa sau acces liber la toaleta. Desi o astfel de
detentie nu era continua, ea alterna cu detinerea sa in penitenciar si cu transportul in conditii pe care
Curtea le-a retinut deja ca fiind inhumane sau deradante.

Concluzie: Incalcare unanimitate

Tratamentul inuman sau degradant Mentinerea in detentie a strainilor in situatie neautorizata, in

zona de transit a aeroportului, mai mult de zece zile, fara a li se asigura nevoile esentiale

Cauza RIAD si IDIAB impotriva Belgiei (nr. 29787/03 si 29810/03) hotararea 1246 ianuarie 2008 (Sectia
I)

In fapt, reclamantii sunt resortisanti palestinieni. Ambii au ajuns in Belga, la aeroportul Bruxelles
National, cu un zbor din Sierra Leone, la sfarsitul lunii decembrie 2002. Ei au declarant ca plecasera din
Liban, unde viata le era in pericol. Dat find ca nu erau tituarii unei vize, reclamantilor le-a fost refuzata
intrarea in Belgia si au fost plasati intr un centru de transit, aflat in incina aeroportului. Ei au formulat
cerere de azil, care le-a fost respinsa. La sfarsitul lunii ianuarie 2003, acestia au fost transferati intr un
centru inchis pentru straini aflati in situatie neautorizata. In acest interval, avocatul celor in cauza a
depus cerere de punere in libertate, care a fost admisa de tribunal. Cu toate acestea, in aceeasi zi, ai au
fost transferati in zona de transit a eroportuui Bruxelles-National in asteptarea expulzarii.

Reclamantii denunta conditiile in care au fost detinuti in zona de tranzit: aceasta nu avea nici o camera si
niciun pat, fiind cazati in moscheea amenajata acolo, ei au ramas mai multe zile, fara sa bea si sa
manance, neprimind hrana decat din parte personalului de serviciu sau a societatii care gestiona
aeroportul, nu au avut posibilitatea sa isi faca toaleta ori sa isi spele lenjeria, au fost adesea controlati de
politia aeroportului, in mai multe randuri au fost dusi in cellule si lasati mai multe or fara sa bea ori sa
manance, cu scopul de a fi constransi sa accepte o plecare voluntara, apoi readusi in zona de tranzit.

Sesizat de reclamanti, tribunalul I a impus statului Belgian, la 14 februarie 2003, sa ii lase pe reclamanti
sa paraseasca in mod liber si fara restrictii zona de tranzit, sub sanctiunea unei penalitati de 1000 ero
pentru fiecare ora de intarziere. A doua zi, reclamantii au parasite aceste locuri, insa, in urma unui
control privind identitatea, au fost notificati printr un ordin sa paraseasca teritoriul, fiind condusi astfel
intr un alt centru pentru straini in situatie neautorizata. La inceputul lunii martie 2003, reclamantii au
fost repatriati cu un zbor inspre Beirut, sub escorta politieneasca.

Art. 3 Reclamantii au fost dusi in zona de tranzit fara ca Oficiul pentru straini, responsabil de acest
transfer, ori alte autoritati implicate sa nu fie preocupate de problema de a si daca acestia beneficiau de
o garantie adecvata. Curtea este surprinsa de atitudinea Oficiului pentru straini, deoarece acesta din
urma gestioneaza un centru in care ar fi putut fi asigurata o primire mai adaptata a reclamantilor, pentru
o perioada de timp. Or, asumandu si raspunderea de a I priva de libertate pe reclamanti, statul trebuia
sa se asigure ca toata aceasta detentie sa se faca in conditii compatibilie cu respectul demnitatii umane.
El nu putea sa se multumeasa a astepta ca reclamantii sa ia ei insisi initiative de a se adresa centrului,
pentru a le satisfice nevoile esentiale. Zona de tranzit, prin isasi natura ei, este un loc destinat primirii
persoanelor pentru perioade de timp foarte scurte. Avand caracteristici care ii pot crea detinutului un
sentiment de singuratate fara o incinta exterioara pentru plimbare sau exercitii fizice, fara o structura
interna pentru refacere, fara post de radio sau televiziune pentru a avea un contact cu lumea exterioara,
zona de tranzit nu este in niciun fel adaptata nevoilor unei sederi mai lungi de 10 zile. Faptul ca
persoanele care lucreaza in aceasta zona au indeplinit unele nevoi ale reclamantilor nu schimba cu nimic
situatia total inacceptabila pe care cei in cauza au trebuit sa o suporte in mod evident. Presupunand ca
este reala si in masura in care reclamantilor le-a fost adusa la cnostinta, simpla posibilitate de a li se
acorda trei mese pe zi nu ar modifica aceasta concluzie.

Conditile de detentie pe care reclamantii au trebuit sa le suporte pe o durata mai are de zece zile le-au
cauzat mari suferinte mentale, aducand atingere demnitatii acestora si inspirandu-le sentimente de
umilire si de degradare. Mai mult, umilirea a fost accentuate de faptul ca, obtinand o decizie
judecatoreasca de punere in libertate, cei in cauza au fost din nou private de libertate intr-un alt loc si
obligati sa traiasca intr-un loc public, fara garantie. Curtea ia nota de rapoartele si observatiile
Comitetului Natiunilor Unite pentru drepturile omului, ale mediatorilor federali si ale Comitetului
European pentru prevenirea torturii si a pedepselor inhumane sau degradante care demonstreaza ca nu
este vorba despre acte isolate si sustin asertiunea reclamantilor conform careia scopul Oficiului pentru
straini era ca, abandonandu-I in zona de tranzit, sa ii constranga sa plece in mod voit din tara. In aceste
conditii, mentinerea in detentie a reclamantilor pentru o perioada mai mare de zece zile in locul
invocate, se analizeaza ca un tratament inuman si degradant.

Concluzie: incalcare (unanimitate)

Stepuleac impotriva Moldovei (Dosar nr. 8207/06) Hotarare 6.11.2007 ( Sectia a IV a)

In fapt, reclamantul era directorul unei societat private care furniza servicii de paza si protective. El a
fost arestat prima data in noiembrie 2005 ca urmare a deschiderii unei anchete in urma acuzatiilor de
santaj si amenintare facutate de un angajat. A fost incarcerat intr un centru de detentie apartinand
Ministerului Afacerilor Interne. Autorizatia societatii sale a fost retrasa la cererea acestui minister,
motivat de faptul ca firma sa a incalcat regulile privind culoarea uniformei paznicilor si ca reclamantul a
fost implicat in activitati infractionale. In decembrie 2005 reclamantul a fost eliberat pe cautiune. El a
spus presei ca a fost arestat ca rezultat al eforturilor facute de minister de a monopoliza piata serviciilor
de Securitate, distrugand competitorii, inclusive societatea sa. Cateva zile a fost arestat din nou, sub
moivatia ca alte doua persoane l-au acuzat de santaj. Plangerea a fost inregistrata de acelasi ofiter care a
inregistrat prima plangere. Reclamantul a formulat recurs impotriva arestarii sale, dar fara succes. El s-a
plans Biroului Procuraturii Generale ca, in absenta avocatului sau, persoane neidentificate au venit in
celula si au exercitat presiuni impotriva sa pentru a l determina sa renute la afacerile sale. Totusi, nu a
primit nici un raspuns. El s-a plans, de asemenea fara rezultat, de relele conditii de detentie si de lipsa
asistentei medicale, sustinand ca sufera de bronsita. In martie 2006 a fost transferat intr un centru de
detentie al Ministerului Justitiei. In mai 2006 a fost din nou eliberat cu conditia de a nu parasi orasul.

In drept Art.3

Reclamantul a fost detinut pentru mai mult de 3 luni fara asistenta medicala adecvata, hrana suficienta
si caldura, liber acces la apa de la robinet, toaleta ori la lumina zilei, pana la 22 ore pe zi. In ceea ce
priveste sustinerile privind intimidarea reclamantului in celula sa, Curtea nu a avut suficiente probe.
Reclamantul a fost tinut in izolare, in lipsa vreunui ordin judecatoresc, unde s-a simtit in mod special
vulnerabil. Mai mult, incarcerarea unui acuzat intr-un centru de detentie aflat sub aceeasi autoritate
care l-a acuzat (Ministerul Afacerilor de Interne) creeaza posibilitatea unor abuzuri. Cu toate acestea,
autoritatile nu au luat nicio masura pentru a investiga corspunzator plangerile sale.

Concluzie incalcare (unanimitate)

Cauza SHCHEBET impotriva Rusiei (nr. 16074/07) hotarare din 12 iunie 2008 (Sectia I)

In fapt, Reclamant, cetatean belarus, a fost arestata pe 20 februarie 2007 la sosirea pe aeroportul
Domodedovo din Rusia in vederea extradarii in Belarus intrucat se afla pe lista celor urmariti general.
Politia nu a intocmit un raport official cu privire la arestare. Ea a fost plasata intr o celula a politiei
aeroportului, si la cererea expediata prin fax de catre autoritatile din Belarus, a fost detinuta in acel loc
pana la transmiterea unei solicitari oficiale de extradare. Reclamanta a invocate in mod repetat in fata
instantelor interne faptul ca a fost retinuta, in lipsa unei decizii judecatoresti, peste perioada maxima de
48 de ore prevazuta de Constitutia rusa si de Codul de procedura penala.

Cu toate acestea, s-a refuzat audierea sa motivate de faptul ca nu era parte in procedurile penale din
Rusia iar instantele au considerat ca, potrivit prevederilor tratatului relevant (Conventia de la Minsk),
scrisoarea autoritatilor din Belarus expediata prin fax a constituit o baza legala pentru detinerea sa pana
la primirea cererii de extradare. De asemenea, reclamanta s-a plans autoritatilor ruse de conditiile de
detentie de la Domodedovo. Ea a sustinut in special ca a fost detinuta intr o celula masurand
aproximativ 4mp, fara toaleta, chiuveta, asternut pentru pat, masa, saun sau ferestre. Celula nu avea
usa, ci doar un grilaj de metal prin care putea fi vazuta tot timpul. In mod ocazional a impartit celula cu
alte femei. A mai sustinut ca nu a fost niciodata scoasa afara pentru a face miscare si ca a trebuit sa se
bazeze pe sora sa si pe prietenul acesteia pentru a primi hrana. Guvernul a recunoscut, in cea mai mare
parte, descrierea conditiilor de detentie facuta de reclamanta. Cu toate acestea, a sustinut ca politia I a
furnizat asternuturi de la un hotel si hrana de la cantina aeroportului. Pe 23 martie 2007, Procuratura
Generala a solicitat un mandate de arestare, dupa primirea cererii de extradare formulate de Belarus.
Cererea reclamantei a fost admisa trei zile mai tarziu iar reclamanta a fost transferata intr un
penitenciar. In cele din urma, cererea de extradare a reclamantei in Belarus a fost aprobata.

In drept Art.3

Curtea a constatat deja incalcari ale art 3 in cazurile in care reclamantii au fost incarcerati in cellule
destinate doar detentiei pe termen scurt. In plus, raportul Comitetului Consiliului Europei pentru
prevenirea Torturii (CPT) privind celulele din unele sectii ale politiei din Moscova a constat in special ca
celulele erau intunecoase, murdare, slab ventilate si aproape nemobilate erau inacceptabile pentru
detinerea pentru o perioada mai mare de trei ore. Intrucat nu exista o decizie judiciara de plasare a
reclamantei in detentie, aceasta nu a putut fi transferata in arestul unei sectii de politie si a fost detinuta
timp de 34 de zile intr o celula detintata unor retineri administrative de scurta durata, care nu puteau
depasi 3 ore. Nu numai ca celula era foarte mica mult subcei 7 mp indicate in instructiunile CTP dar
au lipsit si dotarile necesare detentiei prelungite. In unele ocazii reclamanta chiar a trebuit sa imparta
aceasta mica celula cu alte femei delincvente. Faptul ca reclamanta a fost detinuta intr o camera atat de
mica, practice fara intimidate timp de 24 de ore pe zi, pentru mai mult de o luna, fara expunere la
lumina naturala sau aer si fara activitati fizice sau alte activitati, I au cauzat acesteia suferinte
considerabile. In fine, imposibilitatea stabilirii faptului daca au fost luate anumite masuri pentru
asigurarea meselor sau asternuturilor a fost o consecinta a faptului a reclamanta a fost detinuta in afara
oricarui cadru legal. Chiar daca politistii I au asigurat hrana, buna lor credinta nu putea in mod evident
substitui vizibila absenta a unor dispozitii exprese reglementand situatia sa. Prin urmare, Curtea a
concluzionat ca conditiile de detentie pe care reclamanta a trebui sa le suporte pentru 34 de zile I au
cauzat grave suferinte si I au provocat sentimente de teama, ingrijorare si inferioritate, ve au fost
exacergate de privarea sa ilegala de libertate.

Concluzie incalcare (unanimitate)