1.

Conceptia sistemica si holistica asupra fiintei

Aceasta conceptie sistemica si functional dinamica asupra fintei umane alaturi de cea
holistica evidentiaza noi modalitati de a privi si intelege activitatea umana dar si noi modalityati de
a privi si intelege activitatea umana dar si noi modalitati de interventie.
Holismul este o teorie ce considera intregul drept o trasatura fundamentala a lumii.Dupa
P.Popescu-Neveanu(1978),holismul este teoria conform careia intregul este intotdeauna primordial,mai
mult si diferit de suma partilor componente.Intregul este creator,oriunde partile conspira sa formezeun
intreg acolo apare ceva care inseamna mai mult decat partile.In modul de abordare holistic,atunci cand
intregul devine o unitate care opereaza ,partile inceteaza sa mai fie parti,ele devin organe functionale ale
intregului organic.
Sistemul in conceptia lui P.Popescu-neveanu este un ansamblu de elemente interdependente
(indiferent de natura lor), caracterizat prin :desfasurare spatio-temporala,dinamica.existenta legaturilor de
natura substantiala energetica si informationala intre elementele sistemului (precum si intre acestea si
mediu),structura si organizare ierarhica.
Structura si organizarea sunt raspunsuri adaptative in urma comunicarii system-mediu,prin care
acesta tinde sa-si conserve propria identitate si astfel sa se delimiteze de mediu construindusi in urma
acestei comunicari propria sa arhitectura.
Sistemul cybernetic dupa M.Golu(1975)-este un tip de organizare informationala in cadrul
careia se exercita influenta inversa a marimilor de iesire (out_put) asupra marimilor de intrare (in-put)
sau a executiei asupra comenzii si care se particularizeaza prin organizare ierarhica(care presupune
existenta cel putin a urmatoarelor elemente:blocul de receptie a semnalelor din mediu,blocul de
prelucrare si interpretare a informatiei si de emitere a comenzilor, blocul de executie, conexiunea
inversa de autocontrol, tendinta antientropica, in sensul mentinerii organizarii interne si emergenta
(conform organizarii de care dispun avand legi de functionare integrala ,sistemele produc raspunsuri ce
nu pot fi explicate aditiv,nu sunt reductibile la elementele componente,ajungand la efecte si
comportamente globale,calitativ superioare).
Fiinta umana studiata din aceasta perspective este un system viu,de natura energetic
informationala,evolutiv care urmareste adaptarea permanenta si optimizarea comportamentului prin
actiuni de reglare-autoreglare.

1
2.Natura informational- energetica a sistemului psihic
uman.
Natura comunicationala a psihicului pune in evidenta natura sa informational-energetica.
Psihicul in conceptia lui M.Golo(1975) se supune legii generale a generarii informatiei prin
insasi modul sau de constituire el se include in categoria fenomenelor informationale.Evidentiind
importanta vitala pe care informatia o are pt fiinta umana.
INFORMATIA-este un concept de maxima generalitate,alaturi de materie si energie;ea implica o
interactiune(reala sau virtuala) de tip communicational,ce intervine intre o sursa emitatoare si un
destinatar receptor.In sens general,orice obiect sau fenomen considerat fizic,poate fi emitator de
informatie(potentiala).
Ea reduce o incertitudine in relatia subiectului cu lumea reala,masoara gradul de noutate al
continutului unei comunicari este o masura a organizarii sistemului deci a sinergiei si finalitatii.
Informatia este un fenomen de natura subiectiva,ea rezulta in urma unei interactiuni
comunicationale dintre subiect si mediu,ceea ce presupune vehicularea acesteia intre doua entitati:sursa
emitatoare si receptorul care primeste si decodifica mesajul.Gradul diferit al probabilitatii de aparitie a
diferitelor evenimente pt subiect face ca realitatea respective sa fie purtatoare de informatie sau nu
.Informatia este generate de o serie de factori ;interni,subiectivi si obiectivi.
Asimilata de system informatia creste capacitatae de adaptare la mediu prin cresterea
capacitatilor anticipative si predictive ale subiectului si combaterea dezorganizarii sistemului.
Cu cat un mesaj este mai neasteptat ,mai putin probabil cu atat el comunica mai multa
informatie sistemului.P.Popescu-Neveanu (1978),considera ca informatia poate fi interpretata ca
negentropie
Informatia este o resursa perisabila(valoarea acesteia scade in momentul in care evenimentul nu
mai este nou pt individ).
S.P.U-se construieste (dupa M.GOLU 1975)in procesul communicational-geneza presupunand o
dubla comunicatie a individului cu mediu extern prin care se realizeaza modelul informational al
realitatii obiective pe de alta partemica comunicatie in interiorul sist avand drept produs modelul
informational al prpriului Eu.

Natura energetica - in general in analiza genezei si evolutiei sistemelor ,energiei ii sunt asociati
parametrii extensive(ce exprima latura cantitativa a fenomenelor si sistemelor iar informatiei ii corespund
parametrii intensive ce descriu latura predominant calitativa ,geneza noilor proprietati ale sistemelor.
Din pct de vedere fizic,energia este capacitatea materiei de a realiza lucru mechanic,cu trecerea
dintro stare data intro alta stare data,deci ca rezultat al miscarii sau pozitiei sale.Energia cinetica este
energia asociata miscarii si energia potentiala este energia asociata pozitiei.
Intreaga viata ,deci si calitatea acesteia nu sunt decat consecinte ale bunei functionary a relatiei
energetice.Daca nu este bine gestionata,energia necesara desfasurarii activitatii se epuizeaza determinand
perturbarea sau intreruperea acesteia.ca traire subiectiva apare oboseala.
Pornind de la principiul conservarii energiei (conform careia energia isi poate schimba forma
,insa nu poate fi nici create nici distrusa)si considerand omul ca system energetic inchis,Freud a numit
energia lui psihica libido.Orice implus suprimat(ca fiind in afara moralitatii persoanei),va genera o
cantitate de energie ce va cauta o alta iesire,aparand sub o alta forma.

2
3. Conceptul de comunicare. Tipuri de comunicare. Relatia comunicare - adaptare - invatare. Niveluri
de comunicare.
Comunicarea privita ca activitate uman poate fi abordata din mai multe pct de vedere:
A)Comunicarea este o modalitate fundamentala de interactiune psihosociala-din acest pct de vedere ,ea este relatia prin
care interlocutori se pot intelege si influenta reciproc prin intermediul schimbului continuu de informatii,divers codificate.
J.Ruesch si G.Bateson(1951),pun in evidenta 4niveluri de comunicare,in functie de campul de relatii luat in considerare de
observatorulexterior:intrapersonal(comunicarea cu sine),interpersonal(intre2pers),grupal(intre maiu multe pers)si
cultural(intre numeroase pers).
Comunicarte interumana deci,presupune relationarea a doua sau mai multe personae,avand drept effect interinfluentarea
atitudinilor.Metacomunicarea este un aspect deosebit de important al comunicarii.
B)Comunicarea poate fi individuala are la baza transmiterea prin cuvinte a continutului psihic
subiectiv,transpunerea gandurilor subiectului in cuvinte,pt a fi transmise sau poate fi privita ca activitate sociala.Comunicare
este deci o activitate verbala orala sau scrisa.
Comunicarea individuala are intentionalitate, este rationala si voluntara putand fi supuse evaluarii. Astfel se poate
spune daca este normala sau patologica, eficienta sau neeficienta corecta sau gresita.
Analiza comunicarii este un demers foarte complex presupunand atat cercetarea mecanismului sau, precum
siinvestigarea modului cum fenomenele psihice ale sistemului emitator dau nastere comunicarii si a importantei starilor psihice
ale sistemului receptor in legatura cu modul cum acesta primeste comunicarea.
Cea mai simpla schema a comunicarii presupune existenta urmatoarelor elemente: agentii comunicarii intre care se
transmit informatii divers codificate, canalul de comunicatie, stimulii perturbatori, in cazul sistemelor cibernetice apar
mecanisme complexe implicate in autoreglare precum feed-back-ul si feed-forward-ul.
Avand in vedere atitudinea intentionala initiala, comunicarea se poate realiza cu pierderi importante de semnificatie.
Acest fapt se datoreaza numerosilor factori care intervin in procesul transmiterii si receptarea si decodificarea mesajelor:
personalitatea subiectilor implicati(istoria personala motivatia, nivelul intelectual si cultural); circumstantele (conditii de
spatiu, timp, climat social in care se desfasoara comunicarea )
Mecanismele de autoreglare feet-back-ul are efect informativ si formativ pt sistemul emitator.
Informatia are caracteristici antientropice reducand din certitudinea in cadrul circuitului emitator receptor. Ea depinde
probabilistic de ceea ce poate emite stimulul de ceea ce poate selectiona si prelucra prin sistemul de receptie
Tipuri de comunicare:
Dupa natura semnalelor utilizate in codificare informatieisi dupa canalul predilect de transmitere a mesajului, se
evidentiaza 3 tipuri de comunicare: verbala nonverbala si paraverbala.
Comunicarera verbala este specific uman. Informatia e transmisa prin codul verbal(limba). Cu ajutorul limbajului si a
tuturor aspectelor sintetizate in limbaj. Ea poate fi orala si scrisa.
Comunicarea paraverbala. In cazul ei canalul utilizat e cel auditiv. Informatia e codificata si transmisa prin
intermediul elementelor prozodice si vocale care insotesc cuvantul si vorbirea in general. Caracteristicile vocii pot furniza
informatii diverse precum varsta aproximativ varsta a interlocutorului particularitati temperamentale.
Comunicarea nonverbala. Informatia este codificata si transmisa printr-o diversitate de semne legate direct de postura,
miscare, gesturi, mimica, infatisarea partenerilor, aparenta fizica.
Comunic nonverbala cu cea paraverbala indeplinesc urm functii: de a sustine comunicarea verbala si de a furniza
feed-back-ul necesar autoreglarii de a semnala atitudini, de a transmite continuturi afective pt a semnala stari emotionale, de a
inlocui in intregime vorbirea.
Contactul vizual constituie o modalitate deosebit de importanta atat pt influentarea destinatarului mesajului precum si
in vederea autoreglarii. Are 4 functii importante in comunicare. Reglarea fluxului conversatiei, furnizarea de feed-back
interlocutorului, exprimarea emotiilor, informarea locutorilor cu privire la natura relatiei lor.
Ritmul vorbirii. Informatiile oferite pe aceasta cale sunt decodificate de cele mai multe ori la nivel inconstient si
foarte rapid , avand o pondere importanta in aprecierea persoanei respective.
Expresia faciala. Dupa Osgood exista 7 grupuri de expresii faciale care sunt prezente in toate societatile si despre care
se presupune ca sunt innascute: fericirea, teama, surpriza, tristetea, furia,curiozitatea,dispretul.
Spatiul, teritoriul. Spatiul unde o persoana traieste furnizeaza informatii deosebit de importante despre personalitatea
celui care il locuieste. In procesul complex al adaptarii si al integrarii persoana asimileaza psihic mediul si la randul sau
transforma spatiul conform propriei personalitati si in fucntie de trebuintele sale.

3
4.Comportamentul si parametrii de descriere ai
comportamentului.
Comunicatia sistem- mediu poate fi descrisa prin intermediul a 3 multimi de marimi care, desi prezinta si aspecte de
invarianta, au caracter dinamic si aleator: - multimea marimilor de intrare data de influentele , si solicitarile pe care sistemul le
primeste din mediu;- multimea marimilor de iesire, data de produsele sistemului pe care le emite ca tot la influentele externe;
- multimea marimilor de stare in care intra totalitatea parametrilor si factorilor interni ce pot influenta caracterul dependentei
dintre marimile de iesire si cele de intrare.
In acceptiunea cea mai larga, comportamentul reprezinta modul in care un sistem interactioneaza cu mediul sau si
ansamblul efectelor acestei interactiuni asupra coordonatelor de definitie ale celor doi termeni.
Parametrii de definire ai comportamentului din punct de vedere operational sunt starea si transformarea.
STAREA este data de multimea valorilor coordonatelor fundametale de definitie ale sistemului la un moment dat.
Acest moment este strict delimitat din punct d vedere al circumstantelor timp si spatiu.
TRANSFORMAREA este considerata ca fiind imaginea unui operant obtinuta prin intermediul uniu operator.
Legea exclusivitatii pune in evidenta o serie de caracteristici ale comportamentului uman:
- comportamentul este orientat focalizat , S.P.U. avand capacitatea de a subordona toate componentele atingerii
obiectivului ales in acel moment
- comportamentul este rezultatul unui proces decizional care antreneaza intergul SPU
- manifestarea comportamentala este controlata rpin complexe mecanisme de activare- blocare a diverselor verigi ale
acestora.
Un alt parametru care ajuta la descrierea comportamentului este finalitatea- scop, obiectiv- stare in care sistemul poate
sa ajunga din stare initiala fara a fi necesar ca mediul sau fenomenele sa actioneze sau sa se desfasoare toate in realitate.
P Constantinescu considera ca,. Luandu-se in discutie cazul particular al nivelelor superioare de organizare a materiei
finalitatea se poate manifesta ca echifinalitate ca efect neliniar conform caruia starile sistemului sunt determinate nu numai de
starile initiale ci si de proprietatile de organizare ale sistemului.
Carateristica autoreglarii este data de existenta verigilor conexiunii inverse corelarea dinamica si multilaterala a
intrarilor si iesirilor sistemului pe baza principiului conexiunii inverse si intregirea operationala a cauzalitatii deschise cu cea
circulara

4
5. Convorbirea ca metoda de psiho-diagnostic.
Convorbirea forma a comunicarii verbale. Convorbirea este o forma speciala a comunicarii
verbale, deci in esenta denumeste schimbul verbal intre doi sau mai multi indivizi, prin care interlocutorii
reusesc sa se informeze ei insisi si sa-i informeze si pe ceilalti.
Convorbirea-metoda de psihodiagnostic. Metoda convorbirii consta in organizarea unei convorbiri
planificate. Ea se desfasoara in conditiile unei dispozitii normale a subiectului, cu scopul de a analiza o
gama larga de caracteristici ale personalitatii acestuia, precum si alte activitati psihice:se pot constata
modalitatile de exprimare, continutul unor trairi,atitudini, particularitati de manifestare a personalitatii
subiectului. O particularitate a metodei convorbirii consta in faptul ca se preteaza la cercetari
individuale.In orice convorbire exista un plan de probleme ce se studiaza prin solicitarea de raspunsuri la
o serie de intrebari puse intr-o anumita ordine. Relatarile verbale oglindesc opiniile subiectilor, nivelul
acestora, cunostintele,conceptia,stiulul gandirii,nivelul observatiilor,al experientei depre lume si viata,
precum si a unor trasaturi psiho afective:increderea, spontaneitatea, echilibrul emotional, precum si
coerenta gandirii si a activitatii psihice. Data fiind gama atat de larga de manifestari posibile de studiat
prin convorbire, aceasta metoda este larg folosita si a fost si ea standardizata si rafinata in evaluari lineare
prin scoruri.
Exigente in utilizarea convorbirii. Utilizarea acestei metode solicita din partea cercetatorului
profunde cunostinte de psihlogie, necesare stabilirii directiilor de abordare a problemelor si a interpretarii
formei si continutului raspunsurilor, experienta si tact, implicate in formularea intrebarilor,conducerea
discutiei si crearea climatului si a relatiei interpersonale optime cu subiectul
Reguli ale conversatiei cu subiectul:
-terapeutul trebuie sa asculte si sa observe pacientul cu rabdare si intelegere, fara a influenta
raspunsul acestuia
-el trebuie sa deduca, din relatarile subiectului elementele semnificative valorice penntru
psihodiagnostic, eliminand amanuntele lipsite de importanta.Se au in vedere vocea, mimica,gestica,tinuta
corporala,igiena personala,manifestarile vegetative ale pacientului
-trebuie sa se aiba in vedere participarea si implicarea emotionala a subiectului in relatarea
diferitelor evenimente, atitudinea fata de propriile relatari
-nu trebuie sugerate subiectului idei straine
-stabilirea unei atmosfere favorabile investigarii psihologice, a stabilirii contactului si desfasurarii
sincere a conversatiei
-trebuie sa aiba terapeutul o atitudine de seriozitate prieteneasca,deschisa, intelegatoare, oferind
incredere si ajutor eficient pacientului in rezolvarea problemelor acestuia.
Ca metoda de psihodiagnostic convorbirea se poate realiza:
-Strict dirijat-structurat pe baza unui plan de intrebari identic pentru toti subiectii
-Semidirijat-porneste de la obiective precis determinate,dar care sunt urmarite prin intrebari
adresate in ordine diferita
-Liber-urmareste o anumita tema, intrebari spontane, in functie de evolutia si particularitaile
raspunsului subiectului.

5
6. Anamneza ca metoda de psiho-diagnostic.
Obiective
- Cunoasterea evenimentelor mai importante din viata subiectului,care, alaturi de
antecedentele heredo-colaterale ar fi putut avea influenta asupra evolutiei sale
psihice

- Descifrarea cauzelor generatoare si ponderea lor in edificarea tabloului psihic al

unui subiect

Baza teoretica
Metoda anamnezei isi propune sa deceleze factorii care au actionat de-a lungul istoriei
personale a subiectului in vederea intelegerii modului de manifestare al persoanei
respective, la un moment dat.
Aspecte care trebuie sa fie in atentia cercetatorului:
-nume, prenume,sexul si varsta
-starea sanatatii, antecedente heredo-colaterale (in functie de tipul de deficienta)
- mediul social anterior si actual
-nivelul de instruire in functie de tipul de institutie in care este integrat subiectul
-date semnificative privind evolutia psihomotrica pana la varsta scolara
-date semnificative din perioada scolara (adaptat la tipul de deficienta)
-caracterizarea psihica (particularitati ale dezvoltarii limbajului si a capacitatii de
comunicare, ale functiei psihomotrice, ale functiei reglatorii, emotional-afective,
cognitive, ale structurii de personalitate)
-aspecte ale integrarii sociale
-preocupari si interese in afara activitatii scolare
-aspecte ale orientarii si structurii motivationale
-idealul de viata
Principalele greseli ce pot aparea in timpul anamnezei
F. Antonelli subliniaza principalele tipuri de greseli ce pot fi facute in timpul anamnezei
- Greseala hallo-efectului aprecierea actuala a subiectului este influentata de aprecierile
anterioare
-Greseala contrastului- tendinta cercetatorului de a-l aprecia pe subiect in contrast de
propriile sale insusiri
- Greseala de proiectare- tendinta cercetatorului de a-l aprecia pe subiect in functie de
propria gandire si experienta
Pentru a se evita aceste greseli, autorul citat propune respectarea unor norme de aplicare:
-cercetatorul trebuie sa faca efortul de a renunta la prejudecati
-sa nu se limiteze doar la ceea ce subiectul vrea sa ii comunice
-intrebarile sa nu sugereze raspunsuri
-sa urmareasca asociatiile de idei ale subiectului
-sa inregistreze contradictiile in raspunsuri si ,,semnificatiile ascunse
-sa observe comportamentul general al subiectului in timpul interviului

6
7. Anamneza - metoda de evaluare psihologica a copilului.

Diferente fata de intervievarea adultilor: Copilul este adus la psiholog si este posibil ca motivele pentru care a fost adus sa
nu-i fi fost corect explicate. Copilul ar putea crede ca va fi luat de langa parinti,retinut,ranit. Ar putea sa se astepte sa i se ia
sange sau sa sufere o operatie; Copilul nu este informatorul principal; Copilul ar putea sa nu raspunda la nici o intrebare,
indiferent cat de experimentat este examinatorul. Cateodata copiii sau chiar adolescentii care nu vor sa vorbeasca pot fi
antrenati sa deseneze sau sa se joace; Pentru multi copii, o perioada de atentie totala, ,,neintrerupta, din partea unui adult
amabil reprezinta o experienta utila
Cadrul si modul de desfasurare al interviului
De la inceput psihologul trebuie sa se prezinte copilului. In cazul copiilor mai mici, psihologul trebuie sa se aseze
la nivelul ochilor copilului pentr a-l intreba varsta si numele. In plus orice alt copil prezent in camera trebuie prezentat
noului venit.
Camera unde se realizeaza interviul trebuie sa fie aranjata incat orice obiect de care psihologul ar avea nevoie sa
fie la vedere. Jucariile si jocurile disponibile trebuie alese cu grija, astfel incat sa faciliteze acele observatii care au cea mai
mare valoare diagnostica. Observarea copilului este mult mai dificila intr-o camera aglomerata de jucarii. In cazul copiilor
mai mari de sase ani, este preferabil ca psihologul sa petreaca cea mai mare parte a interviului dicutand cu ei. In cazul
copiilor mai mici si cu intarziere globala sau de limbaj, este nevoie sa se puna mai mult accent pe comunicarea non-verbal,
ca urmare, interactiunea psiholog-pacient va fi mai usoara daca se petrece in timpul jocului.
Pentru copii mai mari sau pentru adolescenti, interviul se aseamana mai mult cu interviul unui adult, cu unele
modificari ce tin seama de faptul ca adultul se prezinta singur, fata de copil, care sunt adusi de altii. Trebuie observata
interactiunea copil-parinte in sala de asteptare, pana la intrarea copilului la interviu. Cum rezolva parintii separarea
copilului de ei? Cum raspunde copilul? Din modul cum discuta cu copilul, parintii par afectuosi, critici, ostili,detasati sau
intelegatori?
Sfaturi generale pentru psiholog : nu adoptati o pozitie critica; fiti pregatiti sa impuneti limite-furia si distrugerea nu sunt
cathartice, astfel incat puteti spune: Asa ceva nu se face aici, Vreau sa te opresti sa faci asa ceva ; Evitati pauzele lungi
care pot parea metode de pedeapsa, in special pentru adolescenti; Acceptati desenele pe care eventual vi le ofera si
pastrati-le bine, pentru ca mai tarziu puteti solicita copiilor sa le explice. Desenele nu trebuie puse la loc de onoare pe
pereti, pentru ca va fi imposibil sa faceti acest lucru pentru toti copii care vin
-Nu vorbiti pe un ton artificial-copii il vor percepe rapid
-Nu va grabiti cu interpretari directe
-Nu lasati copilul sa plece cu jucarii din camera: Imi pare rau dar aceste jucarii apartin spitalului si nu ar mai fi ramas nici
una pentru tine, daca toti copii ar fi facut la fel
-Anuntati cu cinci minute inainte de sfarsitul interviului ca se va termina
Greseli obisnuite Psihologii trebuie sa fie atenti la urmatoarele greseli: Evitarea subiectelor relevante dar dificile, cu
scopul de a-i oferi copilului o experinta placuta; Situarea de partea copilului in locul dezvoltarii unei neutralitati
binevoitoare si constructive; Conducerea unui copil sugestibil spre raspunsurile pe care le doriti; Construirea de castele de
nisip pe incuviintarea din cap a unui copil ca nu vrea sa vorbeasca
Introducere
In mod uzual, se incepe prin introduceri si explicatii cum ar fi: Sunt un psiholog care ii ajuta pe copiii de varsta ta sa-si
rezolve problemele si incurcaturile, nu sunt un profesor. Copiilor trebuie sa li se explice ca se vor intoarce la parintii lor
imediat dupa terminarea interviului. De asemenea copiii trebuie intrebati de ce cred ei ca i-au adus parintii la psiholog.
Copii in varsta de cel putin 6 ani
Copii se vor afla cel mai des in defensiva stiind ca psihologului i s-au facut reclamatii legate de comportamentul lor.
De aceea, nu este intelept sa amintiti despre aceste reclamatii la inceputul interviului.Prin modul in care se comporta cu
copiii, psihologul trebuie sa arate de la bun inceput ca nu va fi nici judecator, nici critic al comportamentului lor. Scopul
este sa le aratati ca-i respectati si ca sunteti interesat de ceea ce fac sau ce spun.
Daca copii vor fi invitati sa se aseze, nelinistea motorie se va observa mai usor. Scopul prim este sa ii faceti sa se
simta mai relaxati si sa vorbeasca liberi. Apoi evaluati relatiile pe care sunt capabili sa le initieze, nivelul si labilitatea
dispozitiei,conversatia si orice manierism comportamental. Pentru a putea obtine o monstra adecvata de comportament,
este preferabil ca in primele 15 minute sa aiba loc o conversatie nestructurata. Copilul trebuie incurajat sa vorbeasca
despre evenimente si activitati recente, precum si despre lucrurile pe care le face cu placere la scoala si in weekend, despre
activitatile pe care le desfasoara in comun cu prietenii si familia,despre jocurilepreferate, daca le place sau nu la scoala. De
asemenea vor fi intrebati despre sperantele lor in viitor, ce vor sa faca dupa ce termina scoala sau dupa ce cresc mari.
Raspundeti cu interes, curiozitate sau entuziasm, in functie de context. Creati o atmosfera neprotocolara pentru a
evalua reactivitatea emotionala a copilului si tipul de relatie pe care il formeaza cu examinatorul. Interviul trebuie sa fie
adecvat varstei, inteligentei si interesului copilului. Daca trebuie evaluata reactivitatea emotionala a copilului este necesar
ca psihologul insusi sa-si arate diferite emotii (sa fie mai serios sau mai ingrijorat cand il intreaba despre sentimente sau
griji, si mai vesel cand raspunde la relatarile copilului legate de lucrurile ce-l intereseaza sau il amuza).
De asemeanea copilul mic trebuie intrebat daca are prieteni, cum il cheama, ce fac cand sunt impreuna si cum se
intelege cu alti copii acasa sau la scoala. Subiectele cu incarcatura emotional mare trebuie discutate imediat ce sunt
dezvaluite. Raspunsul examinatorului nu trebuie sa blocheze sau sa impiedice exprimarea disconfortului sau a starilor
patologice.

7
 Copilul trebuie intrebat cu amabilitate despre anumite informatii pe care vreti sa le obtineti. Se prefera intrebarile
directe si cateodata este util sa-i oferiti copilului mai multe raspunsuri din care sa poata alege. Trebuie solicitate exemple
despre sentimentele sau evenimentele relevante.
Este folositor sa treceti repede peste subiecte prea inspaimantatoare
pentru copil, dar ulterior trebuie sa va intoarceti la ele.
Copilul trebuie intrebat in mod expres despre griji,temeri, nefericiri,cosmaruri si despre lucrurile care ii provoaca
furia.
Copii pot fi foarte sugestibili si Cde multe ori dau raspunsurile pe care cred ei ca ar trebui sa le auda psihologul. Copii
anxiosi sau depresivi pot fi depistati prin starea afectiva ce se dezvolta atunci cand vorbesc despre griji, temeri, sentimente de
plictiseala. Desi este important sa intrebati copilul despre asemenea probleme, este de asemenea important ca cea mai mare
parte a interviului sa fie axata pe teme neutre sau mai vesele.
Pe perioada evaluarii psihologice propriu-zise, copilul este de obicei mai tensionat,astfel ca ticurile sau miscarile
involuntare se evidentiaza mai bine, ele trebuie notate imediat ce apar in interviu.

8
8. Anamneza - metoda de evaluare a adultului.
Obiective:- cunoasterea evenimentelor mai importante din viata subiectului, care, alaturi de antecedentele
heredocolaterale ar fi putu avea influenta asupra evolutiei sale psihice; descifrarea cauzelor generatoare si ponderea lor in
edificarea tabloului psihic al unui subiect
Baza teoretica ce fundamenteaza anamneza ca metoda de cercetare este data de intelegerea caracteristicilor evolutiei
psihice ca produs al ereditatii si enculturatiei. Metoda anamnezei isi propune sa deceleze factorii care au actionat de-a lungul
istoriei personale a subiectului in vederea intelegerii modului de manifestare al persoanei respective, la un moment dat.
Aspecte ce trebuie sa fie in atentia cercetatorului: nume,prenume, sexul si varsta; starea sanatatii, antecedentele
heredocolaterale; mediul social anterior si actual; nivelul de instruire; date semnificative privind evolutia psihomotrica pana la
varsta scolara; date semnificative din perioada scolara; caracterizarea psihica (particularitati ale dezvoltarii limbajului si a
capacitatii de comunicare, ale functiei psihomotrice, ale functiei reglatorii, ale structurii de personalitate); aspecte ale integrarii
sociale; preocupari si interese in afara activitatii scolare; idealul de viata;
Principalele greseli ce pot aparea in timpul anamnezei:; greseala hallo-efectului- aprecierea actuala a subiectului este
influentata de aprecierile anterioare; greseala contrastului- tendinta cercetatorului a-l aprecia pe subiect in contrast de propriile
sale insusiri; greseala de proiectare- tendinta cercetatorului de a-l aprecia pe subiect in functie de propria gandire si experienta
Norme de aplicare: cercetatorul trebuie sa faca efortul de a renunta la prejudecati; sa nu se limiteze doar la ceea ce
subiectul vrea sa-i comunice; intrebarile sa nu sugereze raspunsurile; sa urmareasca asociatiile de idei ale subiectului; sa
observe comportamentul general al subiectului in timpul interviului
Interviul se va desfasura fara intreruperi, intr-o camera suficient izolata fonic. Psihologul va explica in ce calitate se afla
acolo si care este motivul pentru care doreste sa examineze pacientul. Exista anumite cerinte de asezare spatiala a pacientului,
in sensul ca acesta nu va fi asezat fata in fata cu psihologul, ci pe una din laturile biroului. Pentru a hotara modalitatea
interviului, psihologul observa daca pacientul pare sau nu cooperant, relaxat sau capabil sa-si exprime corect ideile. Anxietatea
exagerata a pacientului este cea mai frecventa dificultate. Psihologul trebuie sa distinga daca aceasta anxietate este parte a
tabloului clinic sau numai expresia temerii de a se adresa unui psiholog.
Se poate realiza o schema standard de alcatuire a istoricului relatat de subiect sub forma unei liste ce trebuie parcurse
de psiholog impreuna cu subiectul. Oricum nu este nici necesar si nici posibil ca toate aceste intrebari sa fie puse fiecarui
subiect.
Apartinatorii
In cazul in care rudele sunt prezente, trebuie intrebate initial daca exista elemente importante pe care ar trebui sa le
aflati inainte de a vedea subiectul si sa le explicati apoi ca vor avea ocazia de a discuta cu dumneavoastra dupa interviu. In
general este bine sa se examineze subiectii adulti singuri, neinsotiti de rude sau prieteni.
La investigarea apartinatorilor se vor pune intrebari asupra numelui, relatiei cu subiectul, gradul de intimitate, de cand
il cunoaste pe acesta.
Motivul trimiterii pentru psihodiagnoza
Anamneza familiala:
- tatal, mama: varsta in prezent sau in momentul decesului, starea sanatatii, ocupatia, personalitatea, relatia cu pacientul
- fratii: nume, varsta, stare civila, ocupatie, personalitate, afectiuni psihice, relatia cu pacientul
- pozitia sociala a familiei: atmosfera in casa
- afectiuni mintale in familie: tulburari psihice, de personalitate, epilepsie, alcoolism. Prezenta afectiunii psihice la
parinti sau frati poate sugera ca afectiunea pacientului poate fi, in parte, ereditara.
Date personale
Sarcina si nasteri: evenimentele din timpul vietii intrauterine sunt uneori importante, mai ales in cazul pacientilor cu
handicap mintal. O sarcina nedorita poate fi urmata de o relatie insuficienta intre mama si copil.Primele faze ale dezvoltarii:
dificultati in dobandirea primelor deprinderi si intarzieri in invatarea mersului, vorbirii, controlului sfincterian etc.Starea
sanatatii in copilarie: afectiuni grave, in special cele cu atingere a sistemului nervos central, inclusiv convulsiile febrile.
Probleme nervoase in copilarie: spaime, accese de furie, timiditate, balbism, inrosirea fetei, capricii alimentare,
somnambulism, enurezis, cosmaruri frecvente. Scolarizare: varsta inceperii si terminarii fiecarei scoli, scolile urmate, rezultate,
sport si alte realizari, relati icu profesorii si colegii. Acestea dau indicatii asupra inteligentei, cunostintelor, nivelul de insertie
sociala.
Istoricul ocupational: lista cronologica a slujbelor, motivatia schimbarilor acestora, aceasta determinand evaluarea
personalitatii.Istoricul cuplului: varsta in momentul casatoriei, cat timp si-a cunoscut partenerul inainte de casatorie si durata
logodnei. Relatii si logodne anterioare. Calitatea vietii maritale.Copiii: nume, sex, varsta, temperament, dezvoltare afectiva,
sanatate fizica si mintala a copiilor. Sarcinile, avorturile sunt evenimente importante asociate uneori cu reactii psihologice
adverse ale mamei.Probleme medicale anterioare: afectiuni, operatii, accidente. Afectiuni psihice anterioare: natura si durata
afectiunilor, evolutie. Conditii de viata actuale: intrebari despre locuinta, gospodarie, situatia financiara actuala.
Relatii: prietenii putine sau multe, superficiale/stranse. Folosirea timpului liber: pasiuni, curiozitati
Dispozitia predominanta: anxios, ingrijorat, vesel, deznadasduit, optimist, pesimist, dispretuitor/ prea increzator in
sine, stapanit/demonstrativ, stabil/instabil. Caracter: sensibil, rezervat, timid, sperios, gelos, suspicios, certaret, iritabil,
impulsiv, egoist, timid, stangaci, dependent
Atitudini si norme: moral si religios, atitudine fata de sanatate si fata de prorpiul corp; obiceiuri: mancare, alcool,
tutun, medicamente.
9
9. Desenul - metoda de abordare a clientului.

-Desenul reprezinta una dintre cele mai importante metode de abordare a copiilor, in general, atat in vederea psihodialogului
cat si a interventiei terapeutice. Adolph Ferriere scria parintii nostril au descoperit Alpii, generatia noastra a descoperit
desenele copiilor. Ca metoda de cercetare se numara printer strategiile proiective de investigare a personalitatii.
-Este utilizat atat ca: Metoda de cunostere; A unor caracteristici alepersonalitatii copului;; A integritatii sociale a acestuia; A
starilor conflictuale interne si interpersonale; A nivelului mental si psihomotor.; Mijloc de comunicare si metoda de stimulare
psihomotrica. O serie de autori pun in evident importanta desenului atat pentru explorarea, cat si pentru dezvoltarea capacitatii
de comunicare a copilului. Infilogeneza desenul a constituit o prima modalitate de comunicare interumana, precedand limbajul
oral si scris. In procesul de crestere si maturizare, multe din problemele copiilor suntdeterminate de inabilitatea adultului de a
intelege sau de a raspunde efectiv la ceea ce simte sau incearca sa comunice copilul.
- Eforturile de comunicare cu copiii la un nivel exclusive verbal presupun existent unei facilitate destul de dezvoltate de
exprimare prin vorbire, limitand astfel copiii la un mediu ce este deseori incomod si restrictiv. Prin desen ei reconstruiesc
lumea reala apropiind-o de gandirea lor si incercand sa transmita aceste mesaje adultilor.informatiile ce pot fi obtinute cu
ajutorul desenului acopera intreaga sfera a personalitatii, oferind o imagine complexa a nivelului dezvoltarii si a personalitatii
copilului; desenul este un mod de exprimare a sentimentelor, un mediu de explorare a relatiilor, descrierea experientelor,
marturisirea dorintelor si implinirea de sine.

Informatiile stranse in timpul analizei desenului au numai valoare corelativa si contextuala. Evolutia desenului
Perioada petelor specifica copilului pana la 1 an

-Primul stadiu al mazgalelilor perioada 12 -15 luni. Creionul este prelungirea mainii, iar liniile sunt in relatie durecta cu
eul

-Al doilea stadiu al mazgalelilor 15-36 luni.

Cuprinde 2 subetape:1) Realismul fortuit- intentia apare doar la sfarsitul desenului , copilul ii va atribui un sens doar dup ace l-
a executat 15-24 luni; 2) Realismul ratat- 2-3 ani caracterizata prinfaptul ca buclele si loop-urile pot fi realizate cu intentia de a
imita scrierea adultilor.

-Incepe sa se contureze, catre sfarsitul perioadei, o definire a mazgalelilor in sensul aparitiei liniei ca modalitate de realizare
grafica a formelor geometrice de baza.

Stadiul omuletului universal - omuletul mormoloc- 3-5 ani

-Pana la 4 ani desenul este simpla palcere ludica motorize.aceasta perioada este caracterizata prin imitatie, de multe ori fara sa
se inteleagasensul. Apar patratul si triunghiul. Se manifesta preferinta pentru culori. La 6 ani corpuleste complet si articulate.
Deseneaza rombul.Intre 6 si 7 ani apar elemente ce demonstreaza anticipare mintala a actului graphic, precizie executorie, ceea
ce releva faptul ca executia incepe sa se disciplineze. Desenul omului este aproape complet.

Stadiul realismului vizual 7-12 ani. Desenul ilustreaza cu insistenza delatiile si continutul. Copilul incepe sa descrie
graphic, elementele sunt ordonate siintegrate.
Ce transmite copilul prindesenele sale? Desenul reprezinta lumea interioara a copilului.
Copilul echilibrat: linii ferme apasate, care ocupa tot spatial, centrarea desenului. Copilul instabil: spatii goale, abandon rapid
al lucrarii, amestecde tonuri Copilul expansiv: ocuparea intregului spatiu, domina rosul, portocaliu, galben. Copilul sensibil:
linii curbe. Copilul realist: linii drepte, ungliuri. Copilul agresiv:linii goale, uneori rup hartia Copilul inhibat: linii subtire,
negru, maro, violet.
Utilizarea spatiului: Latura stanga: atasament fata de mama, trecutul. Latura dreapta: atasament fata de
tata, viitorul. Linii ascendente: latura spiritual. Linii descendente: latura materiala. Central foii: eul.: Copilul
sanatos deseneaza folosind multe culori,; cel suferind folosind culori triste, sterse; Preferinta pt puncte si pete mici denota
meticulozitate; Desenele murdare- va avea dificultati de scriere; Desen asezat prea sus orgoliu; prea jos stabilitate; Absenta
culorii: vid afectiv; Folosirea in exces a liniilor orizontale: conflicte psihologice
Gestul grafic:
Linii ascendente:bucurie,veselie
Linii descendente: tristele,neplacere
Linii frante: agitatie, furie
Codul culorilor:
Un copil stabil, va utilize 4-6 culori
Omuletul copilului eo veritabila semnatura personala
Dimensiunea desenului indica locul copiluluiinmediul sau: MARE- superioaritate, MIC- nu i se acorda atentie
Cand copilul deseaza un omulet se deseneaza pe sine
Detaliile se inmultesc direct proportional cu varsta mentala.
Desenul arborelui sunt analizate: asezarea in pagina, dimensiunea, tipul de arbore, linia solului, radacini, tulpina,
coroana, ramuri, flori, Frunze, fructe, peisaj.

10
10. Comunicarea terapeutica si jocul. Jocul si importanta sa informativa, formativa si terapeutica.

Jocul este dat de un ansamblu de conduite autotelice, definind o dimensiune fundamentala a personalitatii,
insotind intreaga evolutie a omului, avand functie generativa la varstele de crestere si regenerativa la adulti si
senescenti.
Fiind principalul sau tip de activitate copilul se exprima n i prin joc. Acest tip de activitate se
caracterizeaz printr-un complex de stri, sentimente i emoii pozitive, care permit fiinei umane aflate n etapele
timpurii ale ontogenezei s nvee i s-i dezvolte abilitile psihomotrice cognitive i sociale.
Copilul poate experimenta prin joc eficienta diferitelor conduite, singur sau intr-un grup restrans, fara
teama si fara a se simti judecat de adulti.
Expresia a interiorizarii contactului dintre copil si mediul natural si socio-cultural raspunzand trebuinte
fundamentale ale copilului, jocul este:
- spontaneitatea originala
- actiunea urmarita prin ea insasi, fara utilitate imediata, generatoare de distractie si de reconfortare, de
sentimente, de placere si bucurie
- activitatea naturala, spontana libera, fara constrangeri, ce angajeaza intreaga fiinta umana si aduce
benificii prin ea insasi, este recreativa si compensatorie
Jocul are si importante functii informativ- formative, educative si terapeutice
Printre beneficiile obtinute in urma practicarii acestui tip de activitate se numara de asemenea: echilibrarea
si tonifierea psihica; descarcarea diferitelor tensiuni care in alte conditii ar putea perturba activitatea psihica; obtine
un beneficiu emotional prin satisfactie de ordin senzorial.
Tipul principal de activitate a copilului prescolar este jocul prin intermediul caruia acesta abordeaza lumea
reala inconjuratoare, care ii faciliteaza adaptarea , si prin care isi exerseaza viitoarele competente.
E. Erikson- in functie de gradul de socializare a copilului pt a se implica intr-un anumit tip de joc,
evidentiaza urmatoarele tipuri de jocuri.: Jocuri care se desfasoara in atmosfera, in microsfera si in macrosfera
sociala.
J piaget, in functie de structura jocului, elaborarea o clasificare a jocurilor, ce corespunde si evolutia psihice
in ontogeneza:
JOCUL SEZORIO- MOTOR:
- caracteristic varstei 0- 2 ani , copilul exerseaza functiile pe masura ce acestea apar incorporand noi informatii,
armonizand prograsiv actul motric cu informatiile nou primite si dezvoltand primele scheme. Astfel daca in primul
an folosesc aceleasi acte limitate, pentru o multitudine de obiecte, din al doilea an de viata incepe sa se dezvolte
capacitatea de a intelege functiile pe care diferitele obiecte le au in mediul social.
- Dupa S millar distingem in aceasta etapa: jocuri de explorarea, de manipulare, de exercitiu si repetitive.
JOCUL SIMBOLIC:
- Caracteristice copilului de 2- 7 ani este faptul ca incepe sa reprezinte in mod simbolic lumea lui inconjuratoare,
pe masura ce transforma si inventeaza obiecte si roluri.
- acestui tip de joc este caracteristic perioadei cand copilul nu are un control suficient asupra limbajului, fapt ce
face ca in organizarea psihica, un rol dominant sa il aiba producerea si procesarea de imagini.
- copiii realizeaza ca in cadrul jocului planurile de actiune joaca anumite roluri (joaca de-a doctorul vrajotoarea),
transforma obiectele pe masura ce isi exprima ideile si sentimentele despre lumea sociala.
Dupa varsta de 5 ani incepe sa-si dezvolte JOCUL CU REGULI:
- acesta se caracterizeaza prin faptul ca un sistem de reguli conduce comportamentul de grup al jucatarilor, este
mult mai organizat , necesita o mai mare experienta cognitiva si modalitati mai socializate de gandire.
-Pe masura ce jocul simbolic scade ca frecventa si importanta odata cu varsta , jocul cu reguli se dezvolta reflectand
importanta relatiilor sociale si a codului social.
- D Marcelli atrage atentia asupra copilului care nu se joaca absenta jocului, in special a jocului de rol, trebuie sa
atraga atentia parintilor, a pedagogului , a educatorului si a medicului.
- copiii foarte cuminti:- pe care M Rufo ii caracterizeaza ca adevarati normopati semn al unei organizari
nevrotice asimptomatice, in care domina un Supraeu exigent, sever sau chiar tiranic cu o nevoie deosebita de
performanta
- copilul hipermatur- al carui comportament este foarte responsabil rezultat, de cele mai multe ori, al conditiilor
dificile din familie. Jocul acestora are frecvent conotatii agresive si de dominare
- copilul deprimat- lipsa jocului in acest caz este insotita si de alte semne, cum ar fi : aer absent, privire in gol si o
figura lipsita de expresie

11
11. Utilizarea basmului ca mesaj terapeutic.

Basmul ca mesaj terapeutic nu este un panaceu universal in psihoterapia copilului. In putine

cazurieste suficient ca mijloc de rezolvare terapeutica. Poate se si recomanda , sa fie asociat cu alte
tehnici. Pt ca basmul cu mesaj terapeutic sa devina totusi un punct central al efortului de vindecare, este
absolut necesar sa fie folosit la timpul potrivit si in forma potrivita.
Psihoterapeutul isi incepe demersul in general numai dupa ce are o informatie anamnestica buna.
In cazul utilizarii basmului cu mesaj terapeutic, este absolut necesar sa cunoastem motivul consultatiei
psihologice, istoria cazului, familiei, incidenta tulburarilor psihice la rudele apropiate, evenimentele
principale, descrierea cat mai amanuntita a simptomelor sale.
Se recomanda sa investigam tipul de simboluri si metafore pe care le cunoaste si le accepta
pacientul, conform educatiei si nivelului sau dezvoltare.
Basmele trebuie alese cu multa grija. Abea dupa ce ne=-am familiarizat cu intreaga colectie,
suntem in masura sa alegem povestile care se potrivesc cel mai bine cazului. Daca ne pripim, alegerea
neadecvata il va determina pe copil sa asculte fara interes sa ignore relatia cu terapeutul sau sa se
plictiseasca. Demers terapeutic este astfel definitiv compromis. Dimpotriva cand alegerea a fost reusita
pacientul doreste curand sa asculte basmul din nou, ori aforma spontan ca i-a placut. In asemenea situatie
anxietatea scade, iar copilul va cere sa asculte basmul inainte de a adormi.
Mesajele pozitive prezente in basme sunt utile tuturor membrilor de familie care-l asculta. Trebuie
semnalizat faptul ca atunci cand pacientul se afla in plin eveniment traumatizant, basmele terapeutice sunt
ineficiente. La fel se intampla in cazul copiilor enuretici, encopretici. Insa nu avem suficiente date
experimentale pentru a fi in masura sa precizam toate tipurile de patologie in care mesajele terapeutice
din basme nu sunt eficiente.
Dupa ce am selectionat setul de basme pe care le consideram adecvate, a doua piatra de incercare
pentru terapeut este adaptarea anumitor elemente flexibile la cazul concret. Basmele care sunt notate cu
asterisc isi vor schimba chiar si titlul in functie de sexul copilului caruia ii sunt povestite. Cunoasterea
amanuntita a datelor anamnestice permite modificare detaliilor in asa fel incat personajele basmului sa
aiba insusiri cat mai apropiate de cele cunoscute de copil.
Este important ca pacientul sa inteleaga cuvintele folosite . Pentru copiii mai mari expresiile
verbale simple pot fi inlocuite cu altele mai sofisticate.
Introducem basmele intr-un mod cat mai lejera si directa Vreau sa-ti spun o poveste despre...
Stiu ca iti plac povestile frumoase o sa0ti spun cateva.
Basmele trebuie povestite intr-o maniera naturala degajata sustinuta si nuantata emotional.
Se recomanda evitarea a 2 tipuri de capcane: a) incarcarea listei cu cat mai multe basme de
spusintr-o singura sedinta; b) tentatia de a pune intrebari pacientului despre felul in care a inteles mesajul,
respectiv de a raspunde la intrebarile sale despre semnificatia basmului.
Nu se recomanda ca lista sa fie prea lunga pentru a nu banaliza efortul de ascultare si a nu obosi.
Copilul trebuie sa ramana la sfarsit cu senzatia ca ar mai putea asculta macar inca o poveste.
La orice intebare pe care o pune pacientul raspunsul vai fi ceva de genul: Tu ce crezi? Pentru ca
mesajul trebuie sa alunece in zona subconstientului nu vom cauta daca pacientul l-a inteles sau nu si nu
vom forta aceasta explorare, aceasta descoperire. Cel mai important este ca pacientul are capacitatea
interna de a se expune acestui mesaj, de a-l intelege in ritmul sau propriu si in acelasi timp este incapabil
sa reziste influentei pe care mesajul o are asupra lui.
Pacientul trebuie incurajat sa inventeze el insusi un basm. Ca sa fie eficient in aplicare tehnicii
basmului cu mesaj vindecator, terapeutul trebuie sa aiba cateva calitati: sa fie in mod echilibrat creativ,
intuitiv, cu o capacitate empatica excelenta, sa descopere si sa simta farmecul basmului sa se centreze pe
pacient, sa fie un bun observator al realitatii si sa nu se grabeasca. Notele de la sfarsitul basmelor marcate
cu asterisc semnalizeaza necesitatea modificarii titlului si a personajelor principal in functie de sexul
pacientului. Alte modificari raman la latitudinea terapeutului.

12
 12. Reglarea verbala in psiho-terapie: explicatia, sugestia. autosugestia.

Cuvantul, ca act motric specializat in vehicularea informatiei are un rol exceptional in reglarea
comportamentului performant.
Factorul verbal este rotorul vietii psihice, el intermediind continua procesualitatea de reglaj- autoreglaj,
constient- inconstient, voluntar- involuntar, constructiv- distrucitv. De asemenea, restrictiile in folosirea mijloacelor
verbale sunt numeroase, ceea ce obliga reglator la maxima competenta in comunicare.
Eficienta comunicarii prin restrictii in folosirea mijloacelor verbale a fost observata inca din cele mai vechi
timpuri, fiind prezenta printre invataturile budhiste.
Responsabilitatea actului de comunicare in antrenamentul performerului este enorma. Cuvantul scapat,
aruncatla intamplare sau la manie poate avea consecinte la distanta incalculabile si imprevizibile.
Cuvantul este reglator universal, adica factor operativ, atat in faza de solicitare a antrenamentului cat si in
cea de refacere.
Linia de reglare verbala se polarizeaza in functie de saturatia sa informationala. Astfel in extrema
saturatie informationala vom opera in procesul reglarii cu demonstratia logico- matematica, argumentata in mod
expert.
In cealalta extrema saturatia emotionala maxima, operam cu informatie personalizata, de tip
sugestiv(hipnoza) in care costul operarii consta in efortul de a construi prestigiul si autoritatea operatorului .
In hipnoza esecul poate fi resemnificat anticipativ cu valoare pozitiva pentru mobilizarea ulterioara in
cazul in care esecul estre o situatie de exceptie.
EXPLICATIA: este definita ca actiune gnostica vizand relevarea modului de determinare a unui fenomen
sau a unei categorii de fenomene. Ea porneste de la descrierea fenomenului respectiv si pune in evidenta modul
cum se inlantuie fenomenele evidentiind cauzele producerii acestora.
SUGESTIA SI AUTOSUGESTIA:
- poate fi privita ca proces, precum si ca metoda de psihoterapie. Este o modalitate de a induce anumite
idei, imagini, credinte, ganduri, tendinte care sa determine anumite comportamente, unei persoane, fara colaborarea
acesteia in ansamblu.
- sugestia poate fi neintentionata
- in explicarea acestui fenomen sunt trei elemente relevante:
= situatia- sugestie (caracteristicile stimulului sau ansamblului de stimuli cu caracter provocativ)
= comportamentul sugerat (continutul sugestiei)
= sugestibilitatea (caracteristica subiectului)
- Pentru a fi mai eficient, un mesaj sugestiv trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte: sa fie
subordonat scopului propud, sa fie pozitiv, scurt, pertinent, simplu, plastic, sa se repete, sa fie
convingator.
AUTOSUGESTIA consta in opinia lui Epuran Mihai, Holdevici Irina, Tonita Florentina, din orientarea
selectiva a gandurilor si din mentinerea concentrata a lor asupra fenomenului sau procesului propus
Autosugestia poate fi involuntara, inconstienta sau voluntara iar efectele acesteia pornesc de la capacitatea
de autocunoastere si de autocontrol ale subiectului.
P C Jagot considera ca autosugestia rationala se bazeaza atat pe reprezentarile mentale ale efectelor de
obtinut cat si pe ardoarea cu care le dorim prin intermediul inconstientului
Pentru a fi foarte eficiente, sugestiile si autosugestiile se aplica in stare de relaxare si combinate cu o
respiratie adecvata si maloterapie. Pot avea caracter general (cum ar fi cea recomandata de Coue: Din toate
punctele de vedere, cu fiecare zi, ma simt tot mai bine) sau caracter specific (stabilite in functie de scopul propus
si caracteristicile personalitatii fiecarui individ)

13
 13. Relatia de tip transferential ( din materialul aferent pag. 35 - 39).
Transferul, in sens general, se refera la totalitatea trairilor affective si a paternurilor psiho-comportamentale pe
care le exprima pacientul fata de terapeut in cursul terapiei. In sens restrains, transferul se refera numai la acele trairi
affective si paternuri psiho-comportamentale pe care le are pacientul fata de terapeut si care reprezinta o repetare a
trairilor affective si a paternurilor paoho-comportamentale pe care acesta le-a avut fata de personae semnificative din
trecutul sau. Cand transferul devine atat de intens incat poate bloca demersul therapeutic, inseamnaca s-a instalat nevroza
de transfer.
Contratransferul se refera, in sens larg, la totalitatea trairilor affective si a paternurilor psiho-compartimentale pe
care le are terapeutul fata de pacient; uneori, contratransferul reprezinta o reactive inconstienta la transferul pacientului.
Se recomanda , pe cat posibil, contratransferul sa nu apara.
Semnele cele mai tipice ale contratransferului sunt:
- Reactii emotionale puternice, positive sau nevative, fata de pacient, nejustificate de situatia terapeutica;

- Fantezii sexual cu pacientul;

- Cresterea frecventei intalnirilor.

Neconstientizarea contratransferului duce la ceea ce se numeste nevroza in doi. Transferul pacientului

stimuleaza contratransferul, iar contratransferul stimuleaza transferul pacientului, mentinandu-se astfel simptomatologia.
Iesirea din cercul vicios se realizeaza prin constientizarea si spargerea mecanismului, fie de catre terapeut, fie de catre
pacient stimuland astfel terapia.
Tehnici de constructive arelatiei transferentiale:
a. Tehnica psohanalistica clasica

Terapeutul adopta o neutralitate binevoitoare fata de pacient. Aceasta neutralitate binevoitoare implica o
atitudine de acceptate a pacientului cu problemele sale, retinerea de la comentarii, critici sau incurajari adresate
pacientului, nediscutarea unor aspect personale din viata terapeutului. Prin tehnici non-intruzive pacientul este ghidat
spre reamintirea unor episoade din viata sa, inspecial din prima copilarie. Tot acest cadru therapeutic duce la o
infantilizare a pacientului in sens pozitiv, dpdv al scopului terapiei, datorita dezechilibrului relatiei: pacientul da tonul
dezvaluirilor, terapeutul ramane neutru. Acest dezechilibru al relatiei aproximeaza relatia parinte copil si pacientul
reactioneaza in cursul terapiei cu paternuri cognitive.

Mecanismul determinant al transferului este cel al generalizarii stimulului, cunoscut din psihologia
behaviorista:un raspuns conditionat clasic sau operant la un stimul X tinde sa se produca si in prezenta altui stimi XX
asemanatori stimulului X.

b. Tehnici ale terapiei dynamic-psihanalitice de scurta durata

In cazul acestor tehnici, se incearca scurtarea timpului necesar generalizarii relatiei tansferentiale si nevrozei
de transfer prin:

1, o atitudine activa si directiva a terapeutului care avanseaza imaginea unui parinte preocupat de a ghida
prin incurajari si obs critice dezvoltarea copilului sau.

2. intrebari directe, in locul asociatiilor libere, cu privire la evenimente negate din trecutul si prezentul
pacientului.

Evolutia relatiei transferentiale

Relatia incepe cu o admosfera calda intre terapeut si pacient, ca urmare a dorintei pacientului de a se vindeca.in
timp se amorseaza anumite paternuri de raspuns infantile care pot fi positive sau negative. Cand aceste paternuri de
raspuns ating o anumita intensitate, se generalizeaza: nevroza de transfer.acum se face interpretarea terapeutica, in
vederea eliminarii simptomatologiei, prin eliminarea mai intai a nevrozei de transfer. Inpactul subconstientului asupra
tulburarilor psihice in cadrul paradigmei dynamic-psihanalitice se realizeaza astfel:

1.continutul inconstient genereaza trairi emotionale negative;2.conflictul inconstient bazal sustine conflictul
inconstient actual, care determina simptomatologia. Unele fundamente ale acestei perspective dynamic-psihanalitice par
sa fie sustinute de observatii clinice si studii de caz dj clbre, precum si de diverse demersuri experimentale,
realizate in cadrul traditiei psihanalitie sau in afara ei.

14
14. Comportament asertiv, nonasertiv si agresiv .
Asertivitatea este o trasatura a personalitatii ce este necesar a fi investigata, dezvoltata si consolidata,
nivelul asertivitatii coreland pozitiv cu nivelul increderii in sine si al sigurantei de sine. Persoanele
asertive au capacitateasa afirme in mod direct ceea ce cred, simt si vor, intr-o modalitate de comunicare ce
realizeaza in acelasi timp apararea propriilor dorinte si respectul fata de ceilalti. Acestei caracteristici ii
este proprie o structura de trairi pozitive, confort psihic si o modalitate de adaptare eficienta la mediul
social.
Comportamentul non-asertiv este un comportament de evitare a conflictelor utilizand comunicarea
indirecta a dorintelor, cu intentia de a-i multumi pe ceilalti, pe principiul sentimentele mele nu conteaza,
numai ceea ce crezi si vrei tu este important.
Personalitatile non-asertive nu reusesc sa aiba o buna gestionare a resurselor si , in consecinta, o
eficienta scazuta a adaptarii. Sunt mai vulnerabile la stres, comportamentul non-asertiv fiind adesea
acompaniat de o serie de trairi emotionale negative precum anxietatea si frustrarea.
Prin comportament agresiv, comunicarea dorintelor se face direct, neadecvat, in dauna celorlalti,
pe care ii supara, ii jigneste, ii umileste. Principiul dupa care se deruleaza este eu asta cred, asta vreau,
ceea ce vrei tu nu conteaza pentru mine. El exprima superioritate si dispret fata de ceilalti, carora le
declanseaza reactii aversive, limitand adaptarea.
Comportamentul agresiv este un comportament destructiv sau violent, care de cele mai multe ori
este indreptat spre alte obiecte sau persoane, dar, poate fi orientat si asupra propriei persoane. S-a
constatat ca exista o corelatie intre stres, frustrare si agresivitate, in sensul ca de multe ori stresul si
frustrarea induc un comportament agresiv. Frustrarea apare de cele mai multe ori cand intre dorinta si
realizarea concreta a acesteia se interpune un obstacol. Imposibilitatea satisfacerii trebuintei este o situatie
generatoare de stres. Reactia persoanei este de a indeparta obstacolul printr-un comportament ostil sau
violent, care, de cele mai multe ori produce lezarea fizica sau psihica a celui care a produs frustrarea. Insa
de multe ori obstacolul nu ete clar delimitat, cunoscut, iar uneori este intangibil. In acest caz
comportamentul agresiv este posibil sa fie redirectionat asupra altui obiect, mai vulnerabil, sau asupra
propriei persoane.
Agresivitatea poate sa se exprime in forma manifesta, precum agresivitatea corporala, verbala etc.
Precum si sub forma mascata, ironia, calomnia etc.
Pentru evaluarea nivelului asertivitatii trebuie sa urmarim in ce masura subiectul este capabil :
- a-si exprima propriile trebuinte si nevoi
- a comunica propriile idei, propriile pareri despre persoane si evenimente
- a refuza pe cineva
- a-si solicita drepturile fara a intra in conflict cu celelalte persoane si fara a da nastere la
resentimente
- a sti sa primeasca un dar sau compliment de la ceilalti
- a sti sa intampine o reactie negativa, a sti sa primeasca o mustrare de la ceilalti.
De asemenea, subiectii trebuie solicitati sa aprecieze intensitatea emotiei precum si probabilitatea
de a actiona, pentru a putea evalua probabilitatea subiectului de a se comporta asertiv, precum si
costurile acestui comportament.

15
 La examen vom avea doua din cele 14 subiecte cotate fiecare cu cate 4 puncte, un punct din oficiu si un
punct daca vom sti sa definim doua-trei concepte dintre urmatoarele:
psihoterapie
consiliere
inconstient
constient
supraeu / superego
sanatate
boala
semne
simptome
empatie
mecanism de aparare / mecanism defensiv
scheme adaptative timpurii
stil de comunicare
stilul asertiv
stilul nonasertiv
stilul agresiv
stilul manipulator
orientari interpersonale
incluziunea
controlul - dominanta
\ sugestionabilitatea
afectivitatea / afectiunea
iatrogen
rezistentele
evitarea
transferul
contratransferul
complianta pacientilor
Bookmark

16