Capitolul 3

Statul, partener în tranzacţiile comerciale: achiziţiile publice şi

ajutorul de stat

1) Achizițiile publice

 sfera de cuprindere a achiziţiilor publice se determină fie după criteriul naturii (publice)
a entităţii juridice care atribuie contractul, fie după criteriul naturii (publice) a sumelor
de bani cu care se prevede plata contravalorii bunurilor, lucrărilor sau serviciilor ce fac
obiectul contractului. Principiul care se aplică este acela că o entitate care derulează
fonduri publice are obligaţia să asigure respectarea normelor de achiziţii publice de către
că toţi cei pe care-i finanţează (în sensul furnizării de fonduri fără contrapartidă). Scopul,
unui sistem de achiziţii publice, în expresia sa cea mai generală, este acela de a obţine
cât mai multă valoare în schimbul banilor angajaţi şi plătiţi. Acesta se regăseşte adesea
în literatura internaţională în expresia „better value for money”. Obiectivele politicii de
achiziţii publice sunt, deci, legate, în primul rând, de conceptul de performanţă în
gestiunea banului public. La aceasta, se adaugă respectarea unor principii şi urmărirea
unor obiective specifice.
Performanţa financiară se apreciază prin prisma următoarelor trei criterii:
- economicitate, respectiv caracteristica de a nu cheltui mai mult decât este necesar
pentru satisfacerea unei necesităţi sau realizarea unui obiectiv,
- eficacitate, care priveşte caracteristica de a asigura succesul în realizarea obiectivelor
stabilite şi
- eficienţă, care se măsoară prin raportul între efect şi efort.
Principiile care trebuie respectate de orice sistem de achiziţii publice:
- principiul nediscriminării: potrivit acestui principiu, orice ofertant potenţial trebuie să
aibă acces la efectuarea unei oferte, iar aceasta să fie evaluată după aceleaşi criterii şi
cu aceeaşi exigenţă ca a oricui altcuiva.
- principiul răspunderii. În concordanţă cu acesta, entităţile şi persoanele care
desfăşoară achiziţii publice trebuie să dea socoteală organismelor publice de control
şi societăţii cu privire la modul în care fac acest lucru şi performanţele înregistrate.
- principiul profesionalismului. Întrucât procesul achiziţiilor publice necesită o bună
stăpânire a unei legislaţii complexe precum şi a tehnicilor şi instrumentelor specifice,
este necesar ca el să fie condus de persoane specializate, bine instruite. De asemenea,
principiul profesionalismului, presupune înlăturarea imixtiunii politicului în atribuirea
contractelor publice. Acest principiu este puternic corelat cu principiul răspunderii.
- principiul confidenţialităţii
- principiul promovării industriei şi ocupării autohtone
entităţi achizitoare:

 autorităţile publice
 instituţiile (publice) aflate în subordinea sau sub controlul acestora
 unele entităţi cu caracter comercial şi chiar private care acţionează în anumite domenii
(pieţe) unde concurenţa este exclusă.
metode de achiziţii publice:

a) licitaţia deschisă. dezavantaje:

- necesită o durată mare de timp;

- impune respectarea strictă a unor proceduri formale, îngustând posibilitatea entităţii achizitoare
de a utiliza criterii şi aprecieri nuanţate, greu formalizabile;
- presupune capacitatea administrativă a entităţii achizitoare de a produce o documentaţie
complexă, inclusiv specificaţii tehnice (caiet de sarcini / termeni de referinţă) clare;
- nu favorizează crearea unor relaţii de cooperare pe termen lung cu furnizorul / prestator;
- nu este compatibilă (cu uşurinţă) cu utilizarea internetului şi a celorlalte tehnologii informatice
şi de comunicaţii moderne.
elemente care pot contribui la menţinerea la un nivel ridicat a concurenţei sunt:

- publicitatea
- obiectivitatea criteriilor de eligibilitate:
- neutralitatea specificaţiilor şi standardelor tehnice:
- obiectivitatea şi claritatea criteriilor de selecţie

b) licitaţia restrânsă
5-7 candidaţi care sunt „invitaţi” să prezinte oferte.

entităţilor specializate în achiziţii publice acare efectuează atribuirea contractelor pentru un număr
mare de instituţii.

c) contractarea directă: în care nu poate exista concurenţă, sau când alegerea unei metode
concurenţiale ar fi evident lipsită de pragmatism.

d) cerere de ofertă este o metodă ce se utilizează pentru atribuirea de contracte de valori relativ mici,
având ca obiect bunuri, lucrări sau servicii bine standardizate şi pentru care există un număr suficient
de mare de ofertanţi. În principiu, metoda constă în solicitarea de oferte de la mai mulţi contractori
potenţiali şi atribuirea contractului celui care oferă preţul cel mai scăzut.

e) licitaţie în două trepte/negociere competitivă sau cerere de propuneri: este folosită în situaţiile în
care soluţia tehnică nu este bine cunoscută (pe scară largă, sau într-o manieră uşor accesibilă entităţii
achizitoare.

Evaluarea ofertelor şi atribuirea contractelor: este un punct crucial în cadrul procesului de achiziţii
publice. Aprecierea ofertei financiare se poate face după mai multe metode, dar o atenţie deosebită
trebuie acordată asigurării comparabilităţii (în ce priveşte moneda de calcul şi de plată, efectul
factorului timp asupra fluxului de numerar etc.Cea mai simplă metodă ia în calcul preţul, pur şi simplu.
Adeseori, însă, preţul nu oferă o indicaţie suficientă pentru a selecta oferta „economic, cea mai
avantajoasă”. În cazurile în care aprecierea meritului tehnic şi financiar se face în acelaşi timp, se poate
utiliza metoda punctelor de merit, potrivit căreia evaluatorii acordă note, mai mult sau mai puţin
obiectiv, în funcţie de natura criteriilor, în cadrul unei grile de punctaj în care ponderea (importanţa)
fiecărui criteriu a fost stabilită în prealabil.
 • Specificaţii direcţionate • Influenţare a alegerii metodei de
achiziţie

Înainte de
atribuire
• Selecţie direcţionată a ofertanţilor
• Utilizare excesiv ă a atribuirii directe
• Umblare la oferte
• Încălcare a confidenţialităţii
• Primire de mită pentru atribuire
• Influenţare a alegerii standardului
tehnic
• Înţelegere pentru falsificarea
concurenţei / ofertelor
• Incitare la încălcarea
confidenţialităţii
• Amestecul în munca evaluatorilor
• Oferire de mită pentru atribuire

• Indulgenţă în urmărirea executării • Facturare peste sau sub valoarea

reală
contractului
• Plata “accelerată”
• Deturnare de proprietate (furt,
• Utilizare de certificate false
utilizare în interes privat)
atribuire

• Manipularea formulei de revizuire a

După

• Conflict de interese (utilizarea preţului

poziţiei deţinute pentru obţinerea de • Dezvăluire a unor informaţii

incomplete sau incorecte
beneficii în interes privat)
• Darea de mită

Autoritatea Ofertantul /
contractantă Contractorul

Figura 1 Forme ale corupţiei în cadrul proceselor de achiziţii publice

2) Ajutorul de stat

Ajutorul de stat se defineşte ca fiind orice sprijin din surse de stat, indiferent prin intermediul căror
instituţii se acordă şi indiferent de formă, inclusiv în natură sau în forma renunţării la unele venituri
ale statului. Prevederile europene au fost transpuse în România în textul Legii 143/1999 privind
ajutorul de stat.

Frecvent stabilirea oportunităţii ajutorului de stat ridică problema evaluării (greu de realizat) a
intensităţii ajutorului, definită ca proporţie a ajutorului comparativ cu eforturile făcute într-o anumită
direcţie de întreprinderile beneficiare. Dezbaterile privind oportunitatea ajutorului de stat au în
vedere două criterii principale:

- criteriul eficienţei economice

- criteriul egalităţii de tratament

Argumente în favoarea ajutorului de stat

- corectează eşecurile pieţei
- facilitează ajustarea structurala
- instrument comercial eficace
- compensează efectele nedorite ale altor masuri de politica
Argumente împotriva ajutorului de stat
- dificultatea administrării
- prevalenţa considerentelor de ordin politic
- caracterul discutabil (uneori) al fundamentului economic
Pentru România, articolul 14 din Legea 143/1999 prevede la aliniatul (1) măsurile ce pot fi autorizate,
iar la aliniatul (3) măsurile ce pot fi interzise de către Consiliul Concurenţei.
Astfel pot fi autorizate următoarele măsuri:
- ajutor pentru cercetare si dezvoltare
- ajutor pentru întreprinderi mici şi mijlocii care au cel mult 250 de angajaţi
- ajutor pentru protecţia mediului înconjurător
- ajutor pentru instruirea angajaţilor
- ajutor pentru dezvoltare regională
- ajutor general pentru promovarea exporturilor
- ajutor pentru promovarea culturii şi conservarea patrimoniului cultural;
- ajutor pentru promovarea sănătăţii şi învăţământului

Sunt interzise, în principiu, următoarele măsuri:

- ajutorul condiţionat (de drept sau de fapt) de performanţa la export

- compensarea pierderilor rezultate din activitatea agenţilor economici
- ajutor pentru sectoarele cu probleme structurale de supradimensionare a capacităţilor sau pentru
întreprinderi aflate în dificultate
- ajutorul acordat ca o măsură de salvare a unor agenţi economici
- măsurile de ajutor, care sunt astfel aplicate, încât creează discriminări în favoarea produselor
realizate la intern