DEZVOLTAREA CREATIVITATII ELEVILOR

Creativitatea reprezinta un fenomen deosebit de complex, fiind expresia organizarii

optime a unor factori de personalitate deferiti. Mult timp s-a considerat ca actul creatiei este o
caracteristica a unui numar restrans de persoane dar de fapt ea este o trasatura general-umana,
toti oamenii find creativi intr-o masura mai mare sau mai mica. Asadar, cand rezolvam o
problema intr-o maniera inedita, cand gasim o utilitate unui obiect banal sau cand inventam
ceva este implicata creativitatea. Orice elev are disponibilitati creative care apar nu doar la
elevii supradotati: aptitudinile speciale, imaginatia, ingeniozitatea, nonconformismul.

Sarcina de baza a educatiei este dezvoltarea si structurarea fortelor creative existente in

fiecare individ, in asa fel incat activitatea individuala sa devina in mod firesc si o activitate
creativa. Problema fundamentala a profesorilor este: “ Ce se poate face pentru stimularea
creativitatii elevilor?” sau “Care sunt coordonatele unei educatii in vederea obtinerii
creativitatii?”. Conform studiilor, nu va exista vreodata un ghid al creativitatii astfel alcatuit si
indexat incat sa-l putem deschide la un anumit capitol pentru a sti ce avem de facut sau de
gandit in etapa urmatoare. Exista totusi anumite metode si principii calauzitoare cu caracter
general, ce se pot aplica in multe sau, poate, in majoritatea problemelor legate de creativitate.

Profesorii pot face foarte mult pentru stimularea creativitatii elevilor. Copiii dispun de
un mare potential de creativitate, iar noi suntem responsabili de valorificarea acestuia. Ei au o
extraordinara capacitate de a se adapta unor situatii inedite, sunt talentati si creativi, iar un
sistem educational prea rigid nu face decat sa inabuse ceea ce ar trebui de altfel sa scoatem la
iveala.

O conditie importanta pentru dezvoltarea creativitatii elevului este ca profesorul sa stie

ce inseamna a fi creativ, sa aiba cunostinte de baza despre creativitate. Un profesor isi exprima
creativitatea la nivelul: proiectarii, organizarii si conducerii activitatilor instructiv-educative,
desfasurarii procesului de evaluare a randamentului scolar al elevilor, reglarii demersurilor
didactice proprii pe baza informatiilor obtinute prin feed-back, realizarii de cercetari stiintifice
teoretice si practic-aplicative in domeniul specialitatii sale si in cel al psihopedagogiei.

Creativitatea profesorului si atitudinea acestuia fata de fenomenul creativ devin evidente

in activitatea de predare la clasa. Predarea, ca proces creativ, presupune ca profesorul sa
medieze intre elev si lumea care il inconjoara si nu doar sa fie sursa directa a furnizarii de
informatie.

In activitatea de predare-invatare sa folosim strategii menite sa cultive flexibilitatea

intelectuala. Elevul sa fie pus sa abordeze o problema din unghiuri diferite, sa o interpreteze, sa
elaboreze o ipoteza, sa caute o solutie. Torrance crede ca incurajarea copiilor in a pune intrebari
reprezinta un aspect esential in stimularea creativitatii. De aceea, elevii trebuie invatati cum sa
puna o intrebare, sa se „joace” cu ea, s-o reformuleze, sa-si asume rolul de investigator. Sa ne
intrebam fiecare dintre noi daca discutiile din clasa sunt ghidate de noi, daca acordam prioritate
doar intrebarilor si solutiilor care vin in sprijinul propriilor noastre argumente si daca le
respingem pe cele care le contrazic.

Orientand activitatea elevilor, profesorul ii incurajeaza sa descopere cunostinte, sa

rezolve probleme dar si sa formuleze ei insisi probleme. Invatarea pe baza de probleme,
invatarea prin descoperire dirijata reprezinta forme ale unei invatari de tip euristic prin care
profesorul stimuleaza creativitatea elevilor. De multe ori, din lipsa de timp, profesorul indica
elevilor modul de rezolvare al problemelor, rapindu-le astfel posibilitatea de a gasi ei insisi
solutiile. Elevii trebuie indrumati sa gandeasca independent, sa fie toleranti fata de ideile noi,
sa utilizeze o critica de tip constructiv. Acest tip de invatare duce atat la formarea unui stil
creativ de rezolvare al problemelor dar ajuta foarte mult si la dezvoltarea personalitatii elevilor.
Elevul se obisnuieste sa abordeze fara teama problemele, sa le analizeze si sa le rezolve. Este
stimulat sa devina curios si deschis, sa indeplineasca cu placere sarcinile. De asemenea, el
invatasa-si cunoasca propriile capacitati si sa le compare cu ale celorlalti colegi, capata
incredere in fortele proprii, comunica mai usor cu ceilalti si isi exprima opiniile cu mai mult
curaj.

In perspectiva stimularii creativitatii elevilor, profesorul trebuie sa acorde mai multa

atentie modului in care se realizeaza evaluarea. Este necesara o deplasare de accent a
obiectivelor evaluarii, de la obiective de ordin informativ (verificarea volumuli de cunostinte,
priceperi si deprinderi pe care le-a achizitionat elevul) la obiective de orfin formativ (evaluarea
competentelor functionale ale elevului, respectiv gandire critica, independenta si originala,
aplicarea cunostintelor si deprinderilor in contexte noi, rezolvarea de probleme teoretice si
practice, prelucrarea si utilizarea contextuala a unor informatii complexe). Tensiunea si
frustrarea care insotesc, de obicei, actul evaluativ nu pot fi decat daunatoare exprimarii
creativitatii elevilor.

Evaluarea trebuie orientata in directia evidentierii aspectelor pozitive si a progreselor

inregistrate de fiecare elev in parte. Eliberarea de teama evaluarii se poate face si prin amanarea
evaluarii (asa cum se intampla in brainstorming) sau prin instituirea unei perioade de
neevaluare. Scopul acestor demersuri il reprezinta crearea conditiilor pentru exprimarea libera
a posibilitatilor fiecarui elev, dezvoltarea aptitudinii de a ataca si a rezolva creator problemele,
fara teama de a gresi si a fi sanctionat, cresterea increderii in fortele proprii, dezvoltarea
curajului de a-si asuma riscuri. Deplina incredere si pretuirea pe care le simte elevul din partea
profesorului il fac sa-si alunge timiditatea si inhibitiile.

Referindu-se la modul in care poate fi distrusa creativitatea elevilor, Teresa Amabile

(1997, pp.104-105) identifica patru factori, numiti de autoare “asasini ai creativitatii”:
evaluarea, recompensa, competitia si restrangerea capacitatii de alegere. Amabile adauga faptul
ca astepatrea evaluarii poate submina creativitatea unui copil, deoarece acesta se va concentra
mai mult asupra felului in care ii va fi apreciata munca si nu va da frau liber imaginatiei si
fanteziei. In ceea ce priveste recompensa, autoarea amintea faptul ca recompensarea unui
comportament duce la intarirea acelui comportament. In opinia autoarei, recompensa determina
inabusirea motivatiei intrinseci, a imboldului personal si de aici se ajunge la scaderea
creativitatii. In lucrare erau redate mai multe rezultate experimentale in care grupurile de elevi
sau studenti care au lucrat in vederea obtinerii unei recompense au fost mai putin creative decat
grupurile nerecompensate. Cel de-al treilea factor, competitia, este mai complex decat evaluarea
si recompensa, deoarece le contine pe amandoua. Competitia apare atunci cand oamenii stiu ca
performantele lor vor fi evaluate in raport cu performantele altora, iar cel mai bun va primi o
recompensa. In aceste situatii, copiii vor ajunge sa se preocupe excesiv de dezvoltarea unor
adevarate strategii de depasire a celorlalti, lucru care poate dauna creativitatii lor. Cel din urma
factor, restrangerea posibilitatilor de alegere se refera la impunerea unor reguli stricte, a unor
constrangeri in ceea ce priveste sarcinile de lucru, caile de abordare, la inocularea ideii ca ar
aexista o singura cale de realizare a sarcinii date.