TERMODINAMICA

1. Să se definească Sistemul Termodinamic.

Se numeşte sistem termodinamic orice sistem fizic, cu volum determinat, alcătuit
dintr-un număr mare de particule (atomi şi molecule) aflate în mişcare de agitaţie termică.
2. Să se definească Starea sistemului termodinamic.
Totalitate proprietăţilor sistemului termodinamic la un moment dat determină starea
sistemului termodinamic.
3. Să se definească noţiunea de Parametri de stare.
. Mărimile fizice ce caracterizează complet starea sistemului termodinamic se numesc
parametri de stare.
4. Să se definească Procesul termodinamic (transformarea de stare).
Trecerea unui sistem termodinamic dintr-o stare în altă stare se numeşte transformare
de stare sau proces termodinamic.
5. Să se definească starea de Echilibru termodinamic.
Dacă parametrii de stare ai unui sistem termodinamic îşi păstrează valoarea constantă în
timp, atunci starea în care se găseşte sistemul termodinamic este o stare de echilibru
termodinamic.
6. Să se enunţe Principiul general al termodinamicii.
Orice sistem termodinamic izolat adiabatic, aflat într-o stare de neechilibru
termodinamic, ajunge, după un număr de transformări succesive, într-o stare de
echilibru termodinamic.
7. Să se enunţe Principiul tranzitivităţii echilibrului termodinamic.
Fie sistemele A, B şi C închise într-un înveliş adiabatic, ca în figură. Pereţii
despărţitori sunt ficşi. În plus, sistemul A nu poate interacţiona cu sistemul C deoarece ele
sunt despărţite tot de un perete adiabatic. Sistemul B însă poate interacţiona atât cu sistemul A
cât şi cu sistemul C.
8. Să se clasifice procesele termodinamice după parametrul de stare păstrat constant.
Astfel se definesc:
- procese izoterme, T=ct;
- procese izobare, p=ct;
- procese izocore, V=ct;
- procese izentropice, S=ct.
9. Să se clasifice procesele termodinamice după viteza lor de desfăşurare.
- procesele cvasistaţionare, procese a căror viteză de desfăşurare este mică, astfel încât se
poate considera că trecerea sistemului din starea iniţială în starea finală se face printr-un
număr de stări intermediare de echilibru termodinamic. Din acest motiv procesele
cvasistaţionare pot fi reprezentate grafic într-un sistem de coordonate;
- procese nestaţionare, procese a căror viteza de desfăşurare este atât de mare
încât stările intermediare nu pot fi definite. Ele nu vor putea fi reprezentate grafic;
10. Să se clasifice procesele termodinamice după raportul dintre starea iniţială şi finală a
sistemului termodinamic.
- procese deschise, dacă starea iniţială diferă de starea finală;
- procese închise, sau ciclice, dacă starea iniţială şi cea finală coincid.
 11. Să se definească noţiunea de Energie internă a unui sistem termodinamic.
Energia internă a unui sistem termodinamic este dată de suma tuturor energiilor, cinetice
şi potenţiale, ale constituenţilor săi.
12. Să se definească noţiunea de cantitate de căldură schimbată între două corpuri.
Transferul de energie prin pereţi se face totdeauna de la corpul cu temperatură mai mare la
cel cu temperatură mai mică, şi este ireversibil. Energia transferată în acest fel poartă
numele de cantitate de căldură. Sau: Cantitatea de caldura este cantitatea de energie
transferată ireversibil de la un corp cu temperatură mai mare la unul cu temperatură mai
mică.
13. Să se scrie formularea matematică a Principiului I al termodinamicii şi să se precizeze
semnificaţia fizică şi unitatea de măsură a fiecărui termen în parte.
Q=L+ΔU

14. Să se definească şi să se precizeze unitatea de măsură a următorilor coeficienţi

calorici: capacitatea calorică; căldura molară (două cazuri), căldura specifică (două
cazuri).
Capacitatea calorica este numeric egală cu cantitatea de căldură necesară unui corp pentru
a-şi creşte temperatura cu un grad.
Căldura molară este numeric egală cu cantitatea de căldură necesară unui mol de
substanţă pentru a-şi creşte temperatura cu un grad. . Cădura molară depinde de procesul prin
care se face încălzirea. Astfel, se defineşte căldura molară la volum constant şi căldura molară
la presiune constantă, notate şi definite ca mai jos:
 1 dQ   J 
Cp     ,
  dT p  mol  K 
 1 dQ   J 
CV     
  dT V  mol  K 
Caldura specifica este numeric egală cu cantitatea de căldură necesară unui kilogram
de substanţă pentru a-şi creşte temperatura cu un grad. Cădura specifică depinde de procesul
prin care se face încălzirea. Astfel, se defineşte căldura specifică la volum constant şi căldura
specifică la presiune constantă, notate şi definite ca mai jos:
 J 
1  dQ 
cp   
  ,
 kg  K 
m  dT  p
1  dQ   J 
cV     .
m  dT V  kg  K 

15. Să se stabilească relaţia de legătură dintre căldura specifică şi căldura molară, dintre
căldura specifică şi capacitatea calorică, dintre căldura molară şi capacitatea calorică.
Între căldurile molare şi căldurile specifice, având în vedere definiţiile lor, se stabileşte
următoarea relaţie foarte simplă:

1
c C.


16. Să se explice cum se aplică Principiul I al termodinamicii în cazul proceselor ciclice.

Maşina termică şi maşina frogorifică (2 puncte).
Aplicând principiul unu al termodinamicii Q  L  U , la procesele ciclice, a căror
stare iniţială şi finală coincid, deci U  0 , obţinem:
QL
Apare deci posibilitatea transformarii energiei termice primită din exterior în lucru mecanic
efectuat împotriva forţelor exterioare. Şi, ca urmare a ciclicitaţii procesului, această
transformare poate fi reluată de oricâte ori se doreşte, producând astfel un lucru mecanic
oricât de mare este nevoie.
În figurile de mai jos este reprezentat acelaşi proces ciclic dar care este parcurs o dată în
sensul 1-a-2-b-1 şi a doua oară în sens invers adică 1-b-2-a-1. În primul caz sistemul
efectuează lucru mecanic asupra mediului exterior şi funcţionează ca o maşină termică. În al
doilea caz, sistemul cedează căldură mediului exterior şi funcţionează ca o maşină frigorifică.
Este important de subliniat că în cazul proceselor ciclice, formula principiului întâi al
termodinamicii rămâne valabilă, doar că prin cantitatea de căldură Q se va înţelege diferenţa
dintre căldura primită de sistem şi căldura cedată de acesta mediului înconjurător.
Q  Q primit  Qcedat

17. Să se enunţe Principiul II al termodinamicii (oricare formulare).

Pentru principiul doi al termodinamicii există mai multe formulări, echivalente între
ele. Una afirmă că:

Nu există un proces termodinamic ciclic reversibil în care sistemul termodinamic doar

să primească căldură de la mediul exterior fără să cedeze acestuia o parte din cea
primit.
Nu există un proces termodinamic ciclic reversibil în care sistemul termodinamic doar
să cedeze căldură mediului exterior fără să primească de la acesta o anumită cantitate
de căldură.
Adică, în orice proces termodinamic ciclic reversibil, sistemul termodinamic va primi şi
va ceda mediului exterior o anumită cantitate de căldură.

O altă formulare afirmă că

Integrala entropiei de-a lungul întregului proces ciclic reversibil trebuie să fie egală cu
zero:
dQ
 dS  0 sau  T
0.

Ceea ce arată înca o data caracterul de mărime de stare a entropiei. O a treia formulare afirmă
că:

Randamentul unei maşini termice care funcţionează după un ciclu real (de transformări
ireversibile) este mai mic decât randamentul unui maşini termice care funcţionează
după un ciclu ideal (reversibil), între acelaşi două surse de căldură.

18. Să se definească noţiunea de entropie a unui sistem termodinamic.

Entropia este o funcţie univocă de starea sistemului termodinamic, a cărei variaţie,
atunci când acesta trece dintr-o stare de echilibru în alta, este egală cu raportul dintre
căldura schimbată cu mediul exterior şi temperatura la care are loc acest schimb,adică
dQ
dS  ,
T
pentru o variaţie infinit mică a stării sistemului.
19. Să se enunţe Principiul creşterii entropiei.
Legea creşterii entropiei
 În sistemele izolate adiabatic, entropia creşte în procesele ireversibile şi rămâne
constantă în cele reversibile. Entropia atinge valoarea maximă când sistemul atinge
starea de echilibru termodinamic
20. Să se enunţe Principiul III al termodinamicii, formularea lui Nernst.

Entropia rămâne constantă în apropierea lui zero absolut,

21. Să se enunţe Principiul III al termodinamicii, formularea lui Planck.

În cazul unui sistem omogen şi condensat (aflat în stare solidă sau lichidă), însăşi
entropia tinde la zero când temperatura tinde la zero absolut.

Subiecte de 2, 3 şi 4 puncte

1. Să se deducă relaţia lui Robert Mayer dintre căldurile molare (2 puncte).

Relaţia lui Robert Mayer este o relaţie care se stabileşte între căldurile molare ale unui
gaz ideal, respectiv între C p şi Cv . Pentru deducerea ei se porneşte de la ecuaţia de stare a
gazului ideal şi de la expresia matematică a Principiului I al termodinamicii (pV=υRT şi
Q=L+ΔU) scrise sub formă diferenţială:

pdV  Vdp  RdT

şi
dQ=dL+dU,

sau, folosind în ultima relaţie definiţia lucrului mecanic elementar,

dQ=pdV+dU.

Conform definiţiei căldurii molare la volum constant,

 1 dQ 
CV    .
  dT V
Din expresia Principiului I, rezultă pentru procesul izocor că

 dQ  V  dU
şi deci că
1  dQ  1  dU 
CV      
  dT V   dT V
sau încă,

dU   CV dT .

În mod asemănător, conform definiţiei căldurii molare la presiune constantă,

1  dQ  1  pdV  dU 
Cp      .
  dT  p   dT 

În continuare se înlocuieşte din ecuaţia de stare pdV cu RdT (deoarece dp=0, procesul fiind
izobar), şi apoi dU   CV dT , relaţie adevărată indiferent de proces, obţinînd în final
 1 RdT  CV dT
Cp   R  CV
 dT

sau

C p  CV  R
cunoscută ca relaţia lui Robert Mayer. Relaţia este valabilă şi pentru căldurile specifice sub
forma următoare:
R
c p  cV  , unde μ reprezintă masa molară a gazului.

2. Să se deducă legea transformării adiabatice pV   const şi formulările ei echivalente
(3 puncte).
Pentru deducerea legii transformării adiabatice se porneşte de la ecuaţia de stare a gazului
ideal şi de la expresia matematică a Principiului I al termodinamicii (pV=υRT şi Q=L+ΔU)
scrise sub formă diferenţială:
pdV  Vdp  RdT
şi
dQ=dL+dU
În ultima relaţie se ţine cont de definiţia lucrului mecanic elementar, şi de faptul că sistemul
termodinamic nu schimbă căldură cu mediul exterior, şi de expresia variaţiei elementare a
energiei interne, astfel încât expresia matematică a Principiului I al termodinamicii devine:
0  pdV  CV dT
Se scoate dT din relaţia de mai sus şi se introduce în expresia ecuaţiei de stare scrisă sub
formă diferenţială. Se obţine următoarea relaţie:
1
 pdV  Vdp    pdV ,
R CV
sau, după trecerea termenului din membrul drept tot în membrul stâng şi gruparea termenilor
ce conţin pe pdV :
1 1  1
pdV     Vdp  0 .
 R CV  R
În continuare, în paranteză se aduce la acelaşi numitor, la numărător se înlocuieşte R din
relaţia lui Robert Mayer şi apoi se înmulţeşte întreaga relaţie cu R . Se obţine:

Cp
pdV  Vdp  0 .
CV
Cp
Se împarte relaţia la pV iar raportul căldurilor molare se notează astfel:   . Raportul
CV
astfel notat se numeşte exponent adiabatic. Relaţia devine:
dV dp
  0.
V p
Aceasta este o ecuaţie diferenţială. Prin integrare se obţine:
 ln V  ln p  const ,
sau, ţinând cont de proprietăţile operaţiilor cu logaritmi,

ln pV   const
Şi în final
 pV   const .

Aceasta este legea transformării adiabatice sau ecuaţia lui Poisson. Folosind ecuaţia
de stare a gazului ideal şi ecuaţia lui Poisson se pot găsi formulări echivalente ale acesteia în
funcţie de parametrii T şi V şi de asemenea în funcţie de parametrii p şi T.
3. Să se definească transformarea politropă şi să deducă legea acesteia (2 puncte).
Prin definiţie, procesul politrop este procesul termodinamic în timpul căruia capacitatea
calorică a sistemului termodinamic rămâne constantă. Parametri de stare se modifică cu toţii.
Este un proces cu un grad de generalitate superior celor prezentate până în acest moment.
Pentru deducerea legii transformării politrope se porneşte de la ecuaţia de stare a
gazului ideal şi de la expresia matematică a Principiului I al termodinamicii (pV=υRT şi
Q=L+ΔU) scrise sub formă diferenţială:
pdV  Vdp  RdT
şi
dQ=dL+dU
precum şi de la definiţia procesului, şi anume:

dQ
C  const.
dT
După cum se ştie, indiferent de natura procesului termodinamic, următoarele relaţii sunt
adevărate, fiind de fapt definiţii:
dL  pdV , dU  CV dT şi dQ  CdT .
În urma înlocuirii în forma diferenţială a Principiului I, se obţine:
CdT  pdV  CV dT .
În continuare, se înlocuieşte în formula de mai sus pe dT a cărei expresie se obţine din ecuaţia
pdV  Vdp
de stare dT  şi se obţine:
R
pdV  Vdp pdV  Vdp
C  pdV  CV
R R
Se trec toţi termenii în membrul stâng şi se grupează pe lângă dV respectiv dp. Se obţine:
C C  C C 
pdV   1  V   Vdp  V   0 .
R R  R R 
Ţinând cont de relaţia lui Robert Mayer, C p  CV  R , se obţine:
C C  C C 
pdV   p   Vdp  V   0
R R  R R 

R
Se înmulţeşte relaţia cu pV , se notează cu n indicele politropei:
C  Cp
n ,
C  CV
şi se obţine:

dV dp
n   0,
V p
iar în urma integrării,
pV n  const .
Relaţia găsită conţine ca şi cazuri particulare celelalte transformări simple ale gazului ideal.
4. Transformarea izotermă, izobară, izocoră, adiabatică. Definiţia transformării, diferite
formulări ale legii transformării respective, reprezentări grafice ale transformării în
diferite sisteme de coordonate, calculul mărimilor Q, L şi ΔU pentru fiecare
transformare în parte (câte 4 puncte pentru fiecare transformare în parte).