LICEUL ,,RADU MIRON” VASLUI

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

Caiet de stagiu clinic

ELEV: POPA CIPRIAN

ANUL III – C AMG

COORDONTOR AS. MED. ȚONEA VICTORIA

AN ȘCOLAR 2017 - 2018

 MOTTO:
„Să ajuți individul , fie acesta bolnav sau sănătos , să-și afle calea spre
sănătate sau recuperare , să-și folosească fiecare acțiune pentru a promova
sănătatea sau recuperarea , cu condiția ca acesta să aibă tăria , voința sau
cunoașterea , necesare pentru a face , și să acționeze în așa fel încât acesta
să-și poarte de grijă singur cât mai curând posibil ”.
Virginia Henderson
 Obiective generale pentru elevul aflat în stagiul practic:

La sfârșitul perioadei de stagiu studentul trebuie să fie capabil să:

1. cunoască unitatea sanitară, rolul și locul ei în rețeaua sanitară;

2. stabilească relații interpersonale optime în cadrul echipei;

3. preia în îngrijire 1- 3 pacienți pe zi, de preferat aceeași, pentru continuitatea intervențiilor;

4. întocmească și să conducă la zi planul de nursing pentru pacienții îngrijiți;

5. recunoască rolul propriu și delegat al asistentei medicale în unitatea sanitară respectivă;

6. efectueze tehnici de nursing, intervenții adaptate nevoilor pacientului, specificului dependenței și

nivelului de pregătire.

Stagiul practic în Serviciul de Chirurgie

Obiective pentru Serviciul Chirurgie

I. Observații generale
1. Să cunoască specificul secției:

- locul

- rolul

- patologie generală chirurgicală

- îngrijiri specifice chirurgiei

-igienă în chirurgie

- dietetică în chirurgie

-farmacologie specifică

- anatomie, fiziologie

- patologia bolnavului în chirurgie.

2. Să stabilească relații interumane cu: pacientul, familia, echipa.

3. Să câștige abilități de lucru în ceea ce privește:

- planul de îngrijire (dosarul) individului;

- tehnicile de nursing.

OBIECTIVE SPECIFICE PENTRU CHIRURGIE

MODULUL 1

1. Să cunoască serviciul chirurgie: - amplasare

- funcție

- structură – secții cu paturi, săli pansamente, bloc operator;

- circuite.

2. Să cunoască, să efectueze și să respecte măsurile de asepsie și antisepsie:

- decontaminare;

- dezinfecție;

- sterilizare;

- pregătirea materialelor în chirurgie diferit pentru diferitele intervenții și pansamente.

3. Să conducă un interviu de maniera de a identifica nevoile, grade de dependență, resursele

pacientului în chirurgie/ familie, dând dovadă de respect pentru valorile umane.

4. Să cunoască și să efectueze îngrijiri nursing la pacienții cu:

- fracturi: transportul, mobilizarea, imobilizarea;

- plăgi:

 să cunoască protocolul cicatrizării;

 pansamentul: - instrumentar;
- material moale;
- produse farmaceutice;
 prevenirea escarelor;
- arsuri – îngrijiri specifice.
5. Să colaboreze cu pacientul/ familia și echipa în vederea stabilirii diagnosticului de îngrijire și a
acțiunilor de îngrijire specifice.
Pregătește și însoțește bolnavul pentru/ la investigații paraclinice:
- radiologie
- tomografie
- echografie
- scintigrafie
- EKG
- EEG
- examene de specialitate.
 Modulul II
Investigații – recoltări pentru precizări de diagnostic

1. Îngrijire preoperatorie

a) psihică

- comunicare

- necesitatea intervenției chirurgicale

- echipa operatorie
- afecțiuni, evoluție
- stare spirituală
- somn
- acceptarea intervenției
b) fizică – igiena tegumentelor: baie, locul plăgii, raderea pilozităților;
- funcții vitale.
2. Îngrijirea intraoperatorie
a) cunoașterea:
- sălii de operație;
- spălatul mâinilor pt. operație;
b) pregătirea sălii de operație:
- pregătirea materialului: comprese, câmpuri, tuburi;
- pregătirea instrumentarului;
- pregătirea aparaturii – individualizat la tipul de intervenție și la bolnav (resurse, stadiu de evoluție a
bolii).

Îngrijirile de nursing ale bolii în sala de operații diferite în funcție de intervenție, gradul de
dependență (resurse), anestezie:
- bolnav conștient – anestezie locală

rahianestezie

inconștient – anestezie generală venoasă

intubat (monitorizat)

3. Îngrijiri postoperatorii – trebuie să urmărească dacă bolnavul are:

- pansament pe plagă – tipul de pansament și schimbarea frecventă a acestuia;

- dren – tuburi fixate sau nu de piele;

 - evoluție în vederea luxării, scoaterii;

- golirea pungii de colecție;

- notarea cantității și aspectului secreției;

- căi vasculare: cateter;

- sondă urinară – pungă, vas colector;

- aspect, cantitate, măsurare, notare.

 Instalarea bolnavului la pat:

- poziție în funcție de intervenție;

- confort, igienă;

- comunicare.

 Urmărirea constantelor funcțiilor vitale: puls, TA, temp. în funcție de nevoi, dependență –
acțiune nursing și evaluare.
 Comunicarea cu bolnavul postoperator - șocul psihic al intervenției
- aspectul durerii

Modulul III
1. Să conceapă și să reactualizeze la zi planul de îngrijire al unui bolnav pre- și postoperator.

2. Să dezvolte relații interpersonale cu persoana îngrijită și familia în vederea autoîngrijirilor

raportate la resursele acesteia / acestora. Să întărească relațiile interpersonale cu echipa.

3. Să cunoască toate protocoalele specifice secției, să știe să organizeze și să efectueze activitatea

conform acestor protocoale. Să știe să gestioneze personalul din echipă (cine, ce, cum, când) conform
obiectivelor specifice.

4. Să știe să facă autoevaluarea acțiunilor propuse, să realizeze reajustarea și să refacă planul de

îngrijire.

5. Să știe să dea îngrijiri de urgență în caz de:

- stop cardiac, stop respirator;

- arsuri, hemoragii, răni deschise;

- traheostomii;

- politraumatisme, șoc, colaps.

6. Să știe să acționeze ca să prevină complicațiile postoperatorii: șoc, hemoragii, infecții, flebite,

embolii, tromboze, complicații respiratorii, retenție, incontinență de urină, obstrucție intestinală;
complicații ale plăgii; depresii.
 Responsabilitatile persoanei de referinta in stagiu

(asistenta medicala cu care lucreaza eleva in stagiu)

1. cunoaște și ține cont de nivelul de pregătire teoretică și practică a elevului;

2. primește eleva și o integrează în echipă;

3. este responsabilă, în timpul stagiului, de aplicarea cunoștințelor elevului;

4. verifică îndeplinirea sarcinilor de lucru care i-au fost încredințate elevului;

5. este disponibilă pentru a ajuta cu explicații pregătirea elevului;

6. încurajează progresul în formarea acestuia;

7. informează școala (instructorul, îndrumătorul, directorul) asupra rezultatelor, evoluției elevului,

eventual propuneri pentru ameliorarea rezultatelor;

8. elaborează evaluarea asupra stagiului: prezență, punctualitate, intensitate, ținută, comportament,

relație cu pacientul, cunoștințe, execuție etc.

Responsabilitățile elevului aflat în stagiul practic:

1. sa se prezinte cu regularitate la stagiu, conform programului;

2. identifică rolul si responsabilitatile sale in mentinerea si promovarea sanatatii;

3. identifica regulile ce garanteaza securitatea pacientului si a sa in timpul stagiului si aplica masurile

de protectie;

4. efectueaza activitatea de educatie pentru sanatate;

5. cunoaste obiectivele de stagiu, cere ajutor si sprijin pentru indeplinirea lor;

6. identifica si intelege resursele persoanei ingrijite in relatie cu mediul sau;

7. propune mijloace adaptate de ingrijire/ conservare a sanatatii;

8. participa la ingrijiri, tehnici conform obiectivelor stabilite sub supravegherea directa a asistentei
calificate;
9. aplica cele patru criterii obligatorii in executarea unei interventii: confort, securitate, eficacitate,
economicitate;

10. executa numai tehnicile invatate respectand cu rigurozitate protocolul corect al fiecareia: gandire,
pregatire, executie, reorganizare, transmitere, notare in documente;

11. asigura ingrijiri/ tehnici pentru 1-3 pacienti in functie de gradul de dependenta a acestora;

12. intelege fenomenele patologice, degenerative pe aparate si sisteme si este capabil sa execute
ingrijiri adaptate;

13. evalueaza actele autonome si delegate indeplinite in timpul stagiului;

14. practica profesiunea conform Codului deontologic al asistentei medicale, respecta drepturile,
valorile, credinta persoanei ingrijite.

Instrumente de evaluare în stagiul clinic

1. Prezența – condică de prezență

2. Ținuta:

 fizică – echipamentul elevului;

 igienă;
 morală – respect pentru demnitatea și integritatea pacientului;
 deschidere în comunicare – pacient, familie, echipă;

3. Prezentarea serviciului

4. Repartizarea elevului în colaborare cu asistenta șefă

5. Grila de autoevaluare cu îngrijirile de nursing de realizat în Serviciul Chirurgie

6. Grila de evaluare: îndemânări

7. Grila de evaluare – colocviu (evaluarea practică a îngrijirilor):

a) evaluarea principalelor îngrijiri;

b) planul de îngrijire;

c) aplicarea uneia sau a mai multor îngrijiri – execuția îngrijirii;

- organizarea muncii.
 Lista intervențiilor de nursing realizate in Serviciul Chirurgie
MODEL PENTRU AUTO - EVALUARE
nu am văzut realizat cu realizat de
văzut ajutor singur revăzut
1. Recoltări de sânge
2. Pansamente
3. Drenaje
4. Instalarea pacientului în pat
5. Montarea unei perfuzii
6. Oxigenoterapie
7.

SĂPTĂMÂNA: 1

Spitalul Judeţean de Urgență Vaslui

Am participat, însoțiți de coordonatoarea de practică, d-na asist. med. Țonea Victoria, la

Instructajul de igienă care ni s-a făcut de către asistentul responsabil de profilaxia infecțiilor
intraspitalicești și la Instructajul privind Protecția muncii și Prevenire și stingerea incendiilor.

În cadrul instructajului de igienă ne-au fost explicate următoarele noțiuni:

Infecţie nosocomială (infecţie intraspitalicească) - orice maladie (stare) infecţioasă, care

afectează pacientul ca rezultat al spitalizării sau adresării după asistenţă medicală, sau maladie
infecţioasă care afectează lucrătorul medical al instituţiei curativ-profilactice ca urmare a îndeplinirii
obligaţiunilor funcţionale, indiferent de momentul apariţiei simptomatologiei, în spital sau după
externare, în limitele perioadei de incubaţie.

Infectiile nosocomiale se refera la patologiile infectioase asociate asistentei medicale, castigate

in urma suportarii sau acordarii asistentei medicale, in cursul spitalizarii sau in conditii de ambulator.
Deci, sunt acele infectii ce se pot contacta cand suntem spitalizati sau primim ingrijire medicala in
conditii de ambulator.
Nu se considera infectii nosocomiale:
- patologia care este in incubatie la momentul internarii
- patologia care se manifesta la momentul respectiv
- infectiile transmise transplacentar (de la mama la fat)
- infectiile dobandite de nou-nascut la trecerea prin canalul genital matern, in timpul nasterii
- reactivarea unei infectii latente (de exemplu: herpesul simplex)
complicatiile intrainfectioase sau extinderea in timpul spitalizarii a unei infectii prezente la internare

In fiecare zi, pacientii pot dezvolta astfel de infectii in timp ce sunt tratati pentru cu totul altceva.
In cele mai multe cazuri au impact emotional devastator asupra pacientului, efecte medicale si nu in
ultimul rand financiare. De asemenea, in anumite cazuri pot fi si mortale. Conform Centrului de
control si prevenire al bolilor (CDC din Statele Unite) 1 din 25 de pacienti ajunge sa dobandeasca
infectie nosocomiala. Aproape 44% dintre acestia sunt pacienti cu varsta de 65 de ani sau chiar mai in
varsta.
In organismul uman, exista anumite zone sau organe care sunt mai vulnerabile la actiunea
germenilor ce conduc la aparitia infectiilor, cum ar fi:
 Sistemul circulator
 Tractul urinar
 Tractul gastrointestinal
 Plamanii
 Plagile operatorii

Germenii cei mai comuni care duc la aparitia acestor infectii sunt: Clostridium Difficile,
Stafilococul Auriu, Enterobacteria, Enterococul (rezistent la un antibiotic numit Vancomicina).

Deseuri rezultate din activitatea medicala

Definitii si clasificari

• deseuri periculoase
– deseuri rezultate din activitatile medicale care prezinta un risc real pentru sanatateaumana si pentru
mediu, fiind generate in cursul activitatilor de diagnostic, tratament, supraveghere, preventiabolilor si
recuperare medicala, inclusiv cercetarea medicala si producerea, testarea, depozitarea si
distributiamedicamentelor si produselor biologice;

• deseurile nepericuloase
– deseuri asimilabile celor menajere, rezultate din activitatea serviciilor medicale,tehnico-medicale,
administrative, de cazare, a blocurilor alimentare si a oficiilor de distributie a hranei; acestedeseuri se
colecteaza si se indeparteaza la fel ca deseurile menajere; deseurile asimilabile celor
menajereinceteaza sa mai fie nepericuloase atunci cand sunt amestecate cu o cantitate oarecare de
deseuripericuloase; urmatoarele materiale se includ in categoria deseurilor nepericuloase: ambalajele
materialelorsterile, flacoanele de perfuzie care nu au venit in contact cu sangele sau cu alte fluide
biologice, ghipsulnecontaminat cu lichide biologice, hartia, resturile alimentare (cu exceptia celor
care provin de la sectiile deboli contagioase), sacii si alte ambalaje din material plastic, recipiente din
sticla care nu au venit in contact cusangele sau cu alte fluide biologice, etc.
Deseurile periculoase rezultate din activitatea medicala se clasifica in:

• deseuri anatomo-patologice si parti anatomice

– deseurile care cuprind parti anatomice, materialbiopsic rezultat din blocurile operatorii de chirurgie
si obstetrica (fetusi, placente), parti anatomice rezultate din laboratoarele de autopsie, cadavre de
animale rezultate in urma activitatilor de cercetare siexperimentare. Toate aceste deseuri se considera
infectioase, conform Precautiunilor Universale;

• deseuri infectioase - deseurile lichide sau solide care contin sau au venit in contact cu sangele sau
altefluide biologice, precum si cu virusuri, bacterii, paraziti si/sau toxinele microorganismelor.
Exemple: seringi,ace, ace cu fir, catetere, perfuzoare cu tubulatura, recipienti care au continut sange
sau alte lichide biologice,campuri operatorii, manusi, sonde si alte materiale de unica folosinta,
comprese, pansamente si alte materialecontaminate, membrane de dializa, pungi de material plastic
pentru colectarea urinei, materiale de laboratorfolosite;

• deseuri intepatoare-taietoare –
deseurile care pot produce leziuni mecanice prin intepare sau
taiere. Acestea cuprind: ace, ace cu fir, catetere, seringi cu ac, perfuzoare, lame de bisturiu de unica
folosinta,pipete, sticlarie de laborator sau alta sticlarie sparta sau nu, care au venit in contact cu
material
infectat. Aceste deseuri se considera infectioase, conform Precautiunilor Universale. Sticlaria de la
borator spartanecontaminata se incadreaza la categoria deseuri intepatoare-taietoare deoarece au
caracter agresiv siprezinta pericolul de intepare sau taiere;

• deseuri chimice si farmaceutice –

deseurile reprezentate de substantele chimice solide, lichide saugazoase, care pot fi toxice, corozive
sau inflamabile.

Deseurile farmaceutice includ: serurile si vaccinurile cu termen de valabilitate depasit,

medicamenteleexpirate, reziduurile de substante chimioterapice, reactivii si substantele folosite in
laboratoare.
Deseurile chimice provin din activitatea medicala de diagnostic si tratament, a serviciilor de
curatenie sidezinfectie in unitatea sanitara. Substantele de curatenie si dezinfectie deteriorate ca
urmare a depozitarii lor necorespunzatoare sau cu termenul de valabilitate depasit, vor fi considerate
deseuri chimice.
Deseurile chimice periculoase sunt considerate acele deseuri care prezinta cel putin una din
urmatoarele proprietati: toxic, croroziv (ex: acizi pH<2 si baze pH > 12), inflamabil, reactiv
(exploziv, care reactioneaza cu apa,sensibil la soc), genotoxic (ex: medicamente citostatice).
Exista totusi si deseuri chimice considerate nepericuloase care sunt reprezentate de acele deseuri
care nu prezinta una din proprietatile enumerate maisus, cum ar fi: zaharurile, aminoacizii si cateva
saruri organice si anorganice.

Deseuri chimice periculoase utilizate in mod curent in cadul unitatilor sanitare sunt reprezentate de:
formaldehida, substante chimice fotografice, solventi, substante chimice organice, substante
chimiceanorganice.
• deseuri radioactive
- deseurile solide, lichide si gazoase rezultate din activitatile nucleare medicale, dediagnostic si
tratament, care contin materiale radioactive. Acestea sunt gestionate in tara noastra,
conform “Normelor Republicane de Securitate Nucleara; regimul de lucru cu surse radioactive”.
• deseuri speciale
- deseurile periculoase care sunt generate in cursul activitatii medicale si care suntreprezentate de:
deseuri genotoxice si citotoxice, recipiente sub presiune, termometre sparte, baterii uzate,deseuri
rezultate din activitatea Laboratoarelor de medicina nucleara, etc. Deseurile cu caracter special se
vorcolecta separat in vederea reciclarii si reutilizarii continutului, daca este cazul.

Ambalajul în care se face colectarea şi care vine în contact direct cu deşeurile periculoase
rezultate din activitatea medicală este de unică folosinţă şi se elimină o dată cu conţinutul.
Codurile de culori ale ambalajelor în care se colectează deşeurile din unităţile sanitare sunt:
a) galben - pentru deşeurile periculoase (infecţioase, tăietoare-înţepătoare, chimice şi farmaceutice);
b) negru - pentru deşeurile nepericuloase (deşeurile asimilabile celor menajere).

Pentru deşeurile infecţioase şi tăietoare-înţepătoare se foloseşte pictograma “pericol biologic”.

Pentru deşeurile chimice şi farmaceutice se folosesc pictogramele adecvate pericolului: “inflamabil”,
“corosiv”, “toxic” etc.

Pentru deşeurile infecţioase care nu sunt tăietoare-înţepătoare se folosesc cutii din carton
prevăzute în interior cu saci din polietilenă sau saci din polietilenă galbeni ori marcaţi cu galben. Atât
cutiile prevăzute în interior cu saci din polietilenă, cât şi sacii sunt marcaţi cu pictograma “pericol
biologic”.

Deşeurile înţepătoare-tăietoare se colectează în cutii din material rezistent la acţiuni mecanice.

Cutiile pot fi confecţionate din plastic sau carton de rezistenţă suficientă pentru deşeurile tăietor
înţepătoare, care trebuie prevăzute la partea superioară cu un capac special care să permită
introducerea deşeurilor şi să împiedice scoaterea acestora după umplere, fiind prevăzute în acest scop
cu un sistem de închidere definitivă.
Capacul cutiei are orificii pentru detaşarea acelor de seringă şi a lamelor de bisturiu în cazul
recipienţilor din plastic. Materialul din care se confecţionează aceste cutii trebuie să permită
incinerarea cu riscuri minime pentru mediu. Cutiile au culoarea galbenă şi sunt marcate cu
pictograma “pericol biologic”.
 Apoi am fost repartizţi de catre coordonatorea de practica, d-na. Victoria Ţonea,
pe secţii. Eu am fost repartizat la secţia de chirurgie, aceasta se afla la etajul 1.

Prezentare Spitalul Județean de Urgență Vaslui

PARTER: Unitatea de primiri urgențe

Birou internări
Serviciul primiri pacienți
Fizioterapie
Ortopedie și traumatologie
Garderobă

ETAJUL 1: Chirurgie generală

Chirurgie pediatrică
Laborator analize medicale
Radiologie
Anatomie patologică
Farmacia 1
Serviciul sterilizare

ETAJUL 2: Anestezie și terapie intensivă

Obstetrică
Neonatologie
Endoscopie
Bloc operator
Săli de naștere

ETAJUL 3: ORL
Ginecologie
Neurologie

ETAJUL 4: Medicină internă

Cardiologie
Gastroenterologie

ETAJUL 5: Oftalmologie
Pediatrie
ETAJUL 6: Filtru pediatrie
Sală ședințe
După ce am văzut structura și componența secției și am făcut cunoștință cu personalul care lucrează în
cadrul secției chirurgie, am participat la următoarele activități:

- identificarea pacientului pe baza cardului de sănătate

- observarea circuitului pacientului internat
- determinarea greutății, înălțimii
- măsurarea parametrilor vitali (puls, tensiune arterială, temperatură, respirație)
- comunicarea cu pacientul privind măsurile de educaţ ie pentru sănătate.
- Mi-a fost prezentată secţia de chirurgie: sălile de pansamente, sălile cu pacienți, blocul
operator.

- Mi-a fost prezentat instrumentarul, materialul moale si produsele farmaceutice folosite

pentru pansamente.

Instrumentar:

Material moale:

Comprese:
 Feși:

Leucoplast:

Produse farmaceutice:

- Am respectat normele de asepsie şi antisepsie.

Asepsia - "fără putrefacţie" - ansamblul de măsuri prin care se împiedică contactul dintre
germeni şi plagă operatorie, fiind o masură profilactica.
Antisepsia - "împotriva putrefacţiei" - totalitatea măsurilor prin care se realizează
distrugerea germenilor prezenţi intr-o plagă, pe tegumente sau în mediu, fiind o metodă curativă.
- Am monitorizat funcțiile vitale ale unor pacienți: TA, pulsul, respirația si temperatura.
- Am la confecționarea de materiale sterile(comprese).
- Am însoțit și am ajutat doamnele asistente la tratament.
- Am observat și am montat perfuzii.
- Am însoțit pacienții la investigații paraclinice: radiologie, EKG, explorări funcționale,
blocul operator.
 - Am dus recoltările pentru precizări de diagnostic la laboratorul de analize.
- Am observat recoltarea sângelui.
- Am administrat medicamente pe cale orală.
- Am observat schimbarea pansamentului la pacienți.
- Am observat recoltarea secrețiilor din plagă.
- Am observat injecția subcutanate.
- Am observat injecția intramusculară.

SĂPTĂMÂNA: 2

- Am monitorizat funcțiile vitale ale unor pacienți: TA, pulsul, respirația si temperatura.
- Am însoțit și am ajutat doamnele asistente la tratament.
- Am montat perfuzii.
Perfuzor:

- Am însoțit pacienții la investigații paraclinice: radiologie, EKG, explorări funcționale,

fizioterapie.
- Am dus recoltările pentru precizări de diagnostic la laboratorul de analize.
- Am observat recoltarea sângelui.
- Am administrat medicamente pe cale orală.
- Am observat schimbarea pansamentului la pacienți.
- Am observat injecția subcutanate.
- Am observat injecții intramusculare.
- Am observat montarea branulei.

- Am recoltat secreții din plagă.

RECOLTAREA SECRETIILOR DIN PLAGĂ
- se face de pe suprafata tegumentelor, din plăgi supurate, ulceratii, etc.
Scop :
- explorator - depistarea florei microbiene si efectuarea antibiogramei
- terapeutic - evacuarea si tratarea colectiilor purulente.
Tampon de uz general folosit la recoltarea secrețiilor din plagă
SĂPTĂMÂNA: 3

Pansamentul reprezintă totalitatea mijloacelor și metodelor care realizează protecția unui

țesut sau organ față de acțiunea agresivă a diverșilor agenți.
Pansamentul chirurgical reprezintă actul prin care se realizează și se menține asepsia unei
plagi, în scopul cicatrizarii ei.
Pansamentul este reprezentat de o bucata de tifon care se aplică pe o plagă, cu scopul de a
preveni contaminarea sau de a opri sângerarea. Ideal, pansamentul este realizat din tifon steril, însă in
lipsa acestuia se poate utiliza orice material textil, cu conditia sa fie curat.
Bandajul este fașa (în lipsa acesteia orice alt material) cu care se fixează pansamentul la
nivelul plagii.
Bandajul – Fașa reprezintă o bandă de tifon, pânza sau țesatură elastică, de lățime și lungime
diferită în funcție de regiunea pe care o acoperă și întinderea pansamentului. În general, lătimea unei
feși trebuie să fie aproximativ egală cu diametrul regiunii pe care o înfașă (5-20 cm).
Inainte de aplicarea unui pansament, se face toaleta și dezinfecția tegumentelor din jurul
plăgii și apoi a plăgii; se vor îndepărta corpii străini superficiali (nu și corpii străini penetranți).
Principii de efectuare a unui bandaj:
· punctul de plecare și de terminare trebuie să fie la distanță de plagă;
· la membre, înfașarea se începe de obicei de la extremitate spre radacină (în sensul circulației
de întoarcere); la mâna, picior se începe dinspre proximal spre distal (prin benzi de fixare);
· să acopere în întregime pansamentul;
· sa fie elastic (sa nu jeneze circulația) - pe traiectul vaselor mari se așeaza peste un strat de
vată;
· să nu producă dureri (zonele iritate, nervii să nu fie comprimate exagerat) · sa permită
mișcarile articulațiilor peste care trece.

TIMPII DE EFECTUARE A UNUI PANSAMENT:

1) pregătirea medicului pentru pansament (mănuși sterile, servire de catre asistent cu
instrumentele necesare);
2) dezlipirea vechiului pansament, îndepărtarea vechiului pansament (cu blândețe, eventual
dupa umezire cu apă oxigenată, cloramină)
3) curățirea și dezinfectarea tegumentelor din jurul plăgii, centrifug cu un tampon de vată
sterilă îmbibată cu alcool, iod.
4) tratamentul plăgii
5) protecția plăgii: stratul de comprese trebuie sa depășească marginile plăgii, iar grosimea să
nu fie mai mare de 1-2 comprese (pentru a realiza o bună capilaritate);
6) fixarea pansamentului: galifix, leucoplast, feși.
 Tehnica efectuarii unui bandaj:
· membrul sau regiunea care urmează a fi bandajată se așează in poziția care va trebui
mentinută după pansament
· rola de tifon se ține cu mâna dreaptă iar capatul liber cu mâna stângă și se bandajează de la
stânga la dreapta (in sensul acelor de ceasornic) și de jos in sus, fara a se desfășura tifonul in aer
· se incepe bandajarea cu 2-3 ture de fașa suprapuse pentru fixare, iar apoi se vor aplica ture de
fașa de jos in sus, fiecare tură acoperind jumătatea de fașa anterioară
· se termină tot prin 2-3 ture de fașă de fixare; fixarea se realizeaza astfel deasupra și
dedesubtul plăgii, niciodată pe plagă; de asemenea legarea bandajului la final nu se face in dreptul
plăgii
· daca nu este necesară realizarea hemostazei bandajul nu trebuie să fie foarte strâns.

SĂPTĂMÂNA: 4
- Am monitorizat funcțiile vitale ale unor pacienți: TA, pulsul, respirația si temperatura.
- Am Însoțit și am ajutat doamnele asistente la tratment.
- Am montat perfuzii.
- Am însoțit pacienții la investigații paraclinice: radiologie, EKG, explorări funcționale,
blocul operator.
- Am dus recoltările pentru precizări de diagnostic la laboratorul de analize.
- Am administrat medicamente pe cale orală.
- Am observat și schimbat pansamentul la pacienți.
- Am observat recoltarea secrețiilor din plagă.
- Am observat și am efectuat puncții subcutanate.
- Am observat puncția intramusculară
- Am observat și recoltat sânge.
 Modalitaţi de bandajare

În funcţie de regiunea anatomică supusă bandajului, sunt mai multe tipuri de înfăşare: spirală,
circulară, în spică, în evantai, în ,,8”, etc.

Bandajul circular: se efectuază suprapunând turele de faşă exact una peste alta. Are avantajul că se
execută simpluşi rapid. Dezavantajul constă în faptul că se rasuceşte, mobilizând pansamentul de pe
plagă. Se aplică pe regiunile cilindrice: cap, git, braţ, abdomen, torace, articulaţia pumnului, etc.

Bandajul in spirală: după fixarea feşei cu ture circulare, se

trece la ture oblice, conducând-oşerpuind în aşa manieră încât să
acopere 1/3 din turele anterioare. Pe alocuri faşa se rasfrânge
prin tehnica numită ,,manevra policelui”, deoarece marginea
caudală a fiecărei ture ramâne departată de tegumente. Acest tip
de bandajare este indicat de aplicat 6 pe membrele superioareşi
cele inferioare (fig. 8-5;8-6).

Bandajul in evantai:se începe cu ture circulare aplicate

deasupra articulaţiei după care se efectuază o tură oblică
deasupra articulaţiei, următoarele ture fiind conduse din ce în ce
mai puţin oblic, ajungând circulare la nivelul liniei articulare.
Sub articulaţie se continue din nou cu ture oblice , pâna la
acoperirea completă a regiunii. Este indicată

în regiunea cotului genunchiului, etc.

se continue din nou cu ture oblice , pâna la acoperirea

completă a regiunii.

Bandajul în ,,spic de griu” sau ,,spică”: se începe cu ture

circulare deasupra articulaţiei , pentru fixarea pansamentului,
după care faşa este condusă în forma cifrei ,,8”, fiecare tură acoperind cea precedentă cu 1/3 sau 2/3.
Se termină infăşarea cu ture circulare pe punctul de sprijin. Se indică tot în regiuni articulare la
radacina membrelor (regiunea inghinală, scapulo-humerală), câtşi pentru executarea unui pansament
compresiv după amputaţie de sân la femei .

Bandajul in forma cifrei ,,8”: se incepe cu ture circulare sub articulaţie, după care turele sint
conduse oblic peste articulaţie, continuând cu ale ture circulare deasupra articulaţiei. Se revine oblic
pe fata opusă , incrucişând prima tură ascendentă, dupa care se continuă în 8 acoperind jumatate din
tura anterioară. Se continuă de câteva orişi se termină bandajul deasupra articulaţiei cu ture circulare.
Este indicată pentru regiunile articulare: articulaţia cotului, piciorului, mâinii .

Bandajul rasfrânt: se fixează fasă prin ture circulare, după care se continuă oblic

în sus până pe faţa anterioară sau posterioară a antebraţului unde se fixează cu ajutorul policelui
mâinii stângişi apoi se rasfrângeşi continua în jos, înconjurând segmentul posterior, după care iarăşi
oblic în sus acoperind jumătatea turei anterioare se continuă până pe faţa anterioară a antebraţului
unde iaraşi este fixată cu policele, repetând manevra. La sfârşit este fixată cu ture circulare. Aceasta
metodă este indicată de aplicat la nivelul membrelorşi are avantajul etanşietaţii pe toată lungimea sa.

Tipuri de bandaje pe regiuni.

Bandajarea calotei craniului se execută sub formă de

capelină sau prin bandaj recurent (mitra lui Hipocrate)

Capelina se efectuază folosind o singură faşă de către 2

persoane. Iniţial faşa este condusă circular pornind de la
protuberanţa occipitală, pe deasupra urechii drepte, lasând
libere pavilioanele auriculare, trecând deasupra arcadelor
sprâncenoase, apoi deasupra urechii stângişi se continuă cu
înca 2 ture circulare pâna la nivelul frunţii, unde se fixează
faşa cu ajutorul policeluişi se rasfrânge până la nivelul
regiunii occipitale unde este fixată de ajutor. Se conduce
faşa din spate în fata acoperind bolta craniană cu ture oblice
fixate la final prin 2-3 ture circulare. Se fixeaza capătul liber
al feşii cu leucoplast sau ace de siguranţă, în capătul opus
regiunii pansate (fig. 8-12).
 Aceeaşi tehnică poate fi efectuată de către o singură
persoană, când fiecare tură oblică răsfrântă peste bolta
craniană este fixată cu câte o tură circulară până la
infaşarea completă a capului.

-Bandajul recurent (mitra lui Hipocrate) se efectuază

cu ajutorul a 2 feşi: una cu ture circulare frontooccipitaleşi
alta cu ture anteroposterioare de acoperire. Dupa fiecare
tura feşele se incrucişeaza la nivelul regiunii frontaleşi cele
occipitale.

Bandajarea regiunii feţei se practică folosind praştia,

căpăstrul, binoclu sau monoclu.

Praştia se foloseşte la bandajarea nasului. Se

confecţionează dintr-o faşa lungă de 50-60 cm, care la
ambele capete se despică lung, lasând la mijloc o porţiune
de aproximativ 5 cm lungime nedespicată (fig. 8-14), care
este aplicată peste pansamentul nasului. Se trec capetele
superioare ale feşii sub pavilionul urechiişi se înnoada în
regiunea occipitală, iar cele inferioare se trec deasupra urechilor incrucişându-le pe cele superioare,
realizând astfel o praştie (fig. 8-15; 8-17).
Capastrul se foloseşte pentru fixarea pansamentului de la nivelui bărbiei şi buzelor. Este
confecţionat la fel caşi praştia folosind o faşă cu o lungime de 0,50-1m. Fixăm cu partea nedespicată
pansamentul de la nivelul bărbiei sau buzelor, după care capele inferioare sunt legate pe calotă, iar
cele superioare la ceafă sau se incrucişează în regiunea occipitalăşi se leagă în regiunea frunţii(fig.
8-18; 8-19; 8-20).

Monoclul sau binoclul se foloseşte pentru fixarea pansamentului la nivelul orbitelor.Monoclul

acoperă o singură regiune orbitară. Se efectuază începând cu 2-3 ture circulare frontooccipitale după
care se conduce faşa oblic peste ochiul pansat, pe sub urechea de aceeaşi parteşi se readuce faşa pe
frunte, deasupra urechii opuse. Se efectuaza din nou o tură circulară frontooccipitală, apoi oblic
repetând succesiunea de ture obliceşi
circulare pâna la acoperirea completa a ochiului. Se fixează
capătul liber al feşei cu leucoplast sau ace de siguranţă.

Binoclul acoperă ambele regiuni orbitale. Pentru infaşarea

binoculară, în locul turelor circulare frfontooccipitale, se
conduce fasa oblic peste celălalt ochi, turele incrucişindu-se
deasupra piramidei nazale unde formează o spică .

Bandajarea toracelui se efectuază pentru fixarea

pansamentului la nivelui regiunii toracice câtăi pentru
imobilizare în fracturi de coasteşi entorse sau luxaţii ale
umaruluişi a claviculei.

Tipurile de bandaje sânt: bandajul circular, spica sânului,

bandajul Desault, bandajul Velpeauşi basmaua pentru
imobilizarea braţuluişi a umarului .

Bandajul circular) al toracelui se realizeaza conducând

faşa circular incepând din regiunea inferioară a toracelui
2-3 ture de fixare, după care efectuam ,,manevra policelui”şi
se conduce faşa de jos în sus peste umăr, coborând faşa pe
spate pentru a realiza asfel o bretea de susţinere pe umăr,
fixând-o apoi cu o tura circulară peste torace. Se repetă
manevra pentru a doua bretea peste celălalt umăr. Se
conduce faşa în ture spiralate pâna în axilă, unde se închee cu
2 ture circulare.

Spica sânului (fig. 8-23) se începe cu două ture circulare de

fixare pe torace, după

care se conduce faşa de jos în sus spre umarul opus sânului

de pansat, trecând peste sânul interesat. Se coboară faşa pe
spate prin axila sânului ce trebuie pansat, pâna în dreptul
turei circulare, care se execută de fiecare dată după ce s-a
trecut faşa peste sânşi spate. Se încheie bandajul cu doua ture
circulare. Spica dublă acoperă în mod similar ambii sâni.

Bandajul Desault (fig. 8-24) este tehnica cea mai des

folosită de imobilizare provizorie pentru leziunile claviculei
şi umărului, precum şi ca mijloc de imobilizare provizorie
pentru fracturile braţului. Pentru realizarea acestui tip de bandaj avem nevoie de 4 feşi cu laţimea de
20 cm, vată şi talc.
Iniţial se sprijina membrul superior al pacientului , astfel încât braţulşi antebraţul să formeze un unghi
de 90o. Se începe îmbrăcarea toracelui cu ture circulare pâna sub axilă. Aceste ture vor izola pielea
toraceluişi pielea braţuluişi antebraţului, evitând apariţia iritaţieişi chiar a eroziunii pielii, provocate
de transpiraţia locală.
Se întroduce în axilăşi în plică cotului o cantitate mica de vată îmbibată cu talc, după care lipim
braţulşi antebtaţul de torace su cotul îndoit la 90o. Fixăm
membrul superior de torace prin ture circulare de faşa care
trebuie să cuprindă braţul, cotulşi antebraţul.
Apoi din spate faşa se trece peste umărul lezat, coboară
anterior peste braţ, sub cotşi urcă în spate paralel cu braţul.
Faşa revine în faţa peste umărul lezat, se indreaptă oblic sub
axilă sănătoasăşi se reântoarce în faţă peste umărul bolnav,
coboară lateral de-a lungul braţului sub cot, apoi susţinând
antebraţul , se indreaptă spre toracele opus facând o tură
circulară de fixare la cot.
După această tură de fixare, fasa se trece din nou peste
umarul lezat, coboară anterior, va susţine antebraţul, se face
iar o tură circularăşi tehnică se continuă astfel , încât fiecare
tură oblicăşi circulară să depasească cu câţiva centimetri tura
anterioară. După imobilizarea membrului superior cu 2-3 feşi
circulare, intreg antebraţul va fi întarit cu benzi de leucoplast.
Pumnul, mâna şi degetele trebuie sa rămâna libere pentru a
putea fi permanent mobilizate.

Acelaşi lucru îl putem realiza cu o basma cu 4 colţuri care suspenda

membru superior ca într-un hamac în poziţia descrisăşi ale cărei capete se
înnoadă în spaţiul interscapularşi la ceafă. Această tehnică este cunoscută
sub numele de ,, eşarfa lui Petit” .
Bandajul Velpeau are aceleaşi indicaţii caşi bandajul Desault, de care diferă prin faptul că
imobilizarea membrului se realizează cu cotul flectat in unghi ascuţitşi cu mâna fixată pe umarul
opus .

Bandajul umaruluişi axilei

La nivelul braţuluişi axilei se pot aplica

bandaje cu feşi trase în ,,8” sau în spică,
precumşi o basma, care trece pe sub axilă, se
încrucişează peste umărşi se innoadă sub
axila opusă (cravata biaxilară Mayor).

Cu aceste tipuri de bandaje, pe linga fisarea

pansamentului se poate realiza si compresia

regiunii.

Bandajul degetelor si miinii

La nivelul acestor segmente faşa se fixează

prin ture circulare la nivelul articulaţiei
radio-carpiene, apoi se duce faşa oblic pe partea
dorsală a mâniişi se acoperă degetul respectiv prin
ture în spirală. Pentru auricularşi police,câtşi pentru
haluce, bandajul se face în spică.
 SĂPTĂMÂNA 5
Astăzi am observat și am ajutat doamnele asistente medicale la următoarele activități:
- recoltarea sângelui venos
- determinarea glicemiei capilare
- schimbarea pansamentelor pacientilor care au suferit interventii chirurgicale
- administrarea medicatiei orale si a celei inhalatorii
- informarea pacienţ ilor în vederea efectuării unor explorări (ecografie abdominală, endoscopie
digestivă, electrocardiogramî, test de efort)
- notarea evoluției pacientului în foaia de observație

- spălarea chirurgicală a mâinilor cu apă ş i soluții dezinfectante


- comunicarea cu pacientul privind efectele medicaţ iei

- am fost la farmacie și am dus listele cu medicația necesară pacienților în ziua respectivă, apoi am
revenit și am luat coșul cu medicamente după ce au fost distribuite de farmacista de serviciu

Pregatirea punctiei
Materiale necesare:
- pentru protecție se folosește o pernă elastică pentru sprijinirea brațului, mușama și aleză
- pentru a dezinfecta locul unde va fi executată puncția se folosește alcool medicinal și
tampoane.
- se utilizează ace de 25-300 mm, diamentrul 6/10, 7/10, sau 10/10 (in funcție de scop),
- seringi de capacitate, pense, mănuși chirurgicale. Toate aceste materiale sunt de unică
folosință.

Executia puncției

1. Se confirmă numele pacientului.Evaluarea rapidă a prezenței funcțiilor vitale (prezența stării

de conștiență, mișcări, vorbire, respirații, funcții vitale păstrate). Asistentul medical se prezintă,
informează pacientul cu privire la scopul puncției și metoda de executie/ în ce constă manevra, cum
poate contribui la realizarea determinării, la ce îi folosește examinarea pe care urmează să o efectuăm.
Dacă sunt prezenți, însoțitorii pacientului sunt rugați să nu asiste la puncția venoasă și să părăsească
încăperea.
2. Asigurarea unui mediu privat pentru examinare (salon cu un singur pat, draperii, paravan etc.
Dacă nu au fost recent evaluate, se determină TA, pulsoximetria, termometrizarea.
Evaluarea foii medicale a pacientului d.p.d.v. al diagnosticelor asociate (ex. coagulopatii),
parametrilor clinici (ex. trombocite < 150 000, INR> 1,5 etc.) și a medicației concomitente - pentru
evaluarea riscului de sângerare prelungită (ex. Sintrom, Trombostop, Aspirină, Plavix etc.).
Evaluarea posibilei alergii la materialele uzual utilizate în cursul recoltării.
 3.Spălarea mâinilor și aplicarea mănușilor medicale curate, ca parte a precauțiilor standard.
Revedera prescripțiilor de recoltare, eventual a celor de administrare subsecventă a unei medicații
intravenoase: pentru alegerea optimă a vaccutainerelor necesare, a tipului de ac utilizat și respectiv a
locului puncției venoase - necesitatea administrării de soluții hipertone, acide, alcaline, iritante sau
într-un ritm rapid recomandând abordul unor traiecte venoase mai mari; necesitatea montării
ulterioare a unei perfuzii intravenoase determină evitarea alegerii segmentelor venoase situate în zone
de flexie (plica cotului, încheietura pumnului).
4.Identificarea extremității corporale de utilizat - venele membrelor inferioare fiind mai
predispuse la tromboză și tromboembolism subsecvent, sunt abordate doar în cazul în care venele
membrelor superioare se dovedesc inaccesibile; traiectele venoase anterior puncționate sunt mai
predispuse la complicații.
Epilarea, raderea zonei pentru îndepărtarea unei pilozități deranjante pentru efectuarea puncției.
Verificarea termenului de valabilitate și integritatea ambalajului acelor, a vaccutainerelor. Plasarea
unui prosop absorbant sub cotul brațului ales pentru efectuarea recoltării.
5.Plasarea garoului la nivelul brațului ales pentru efectuarea recoltării, la 15-20 cm proximal de
plica cotului (nu și la vârstnici, la care garoul poate genera leziuni tegumentare prin presiunea
generată și la care venele pot fi identificate ușor și în absența compresiunii prin garou).
Palparea pulsului la artera radială (compresia prin garou trebuie să lase permeabilă circulația arterială
corespondentă, pentru a permite alimentarea cu sânge a sistemului venos superficial vizat pentru
puncție). Plasarea mâinii pacientului în poziție declivă - mai jos de nivelul inimii, pentru a favoriza
distensia venei prin stază.
6. Se invită pacientul să închidă și să deschidă pumnul de mai multe ori (contracția asociată a
mușchilor antebrațului pompează sângele în sectorul venos).
7. Identificarea prin palpare (venele ce se văd ușor, ridicate fiind față de planul pielii, sunt mai
greu puncționabile, alunecând din calea acului de recoltare, se rostogolesc) a unui segment venos cu
traiect drept. Se evită venele tortuase, cu multe nodozități sau cele destinse continuu - cu mare
probabilitate de a fi trombozate, înfundate. Se caută segmente venoase ce se palpează ușor, se simt
moi și pline, suficient de largi pentru a permite circulația sângelui pe lângă ac.
Cu palma se fac mișcări de netezire a venelor superficiale dinspre distal spre locul de puncție ales,
pentru a împinge și a mobiliza sângele, de-a lungul venei, spre locul de puncție, sau chiar se lovește/
plesnește ușor perimetrul venei. Cu vârful degetelor, tapotarea (lovirea ușoară) cordonului venos, la
nivelul zonei de puncție (favorizează distensia segmentului venos vizat).
8. În caz de dificultate de indentificare a unui segment venos adecvat, se va desface garoul și se
va înveli membrul vizat într-un prosop umed și cald, menținut 10-15 min.
9. Scoaterea acului din ambalajul său, conectarea sa la seringă/ sistemul de holder vaccutainer.
Întinderea cu policele a tegumentului zonei de puncție, având mâna nondominantă plasată pe fața
dorsală a zonei aleasă pentru puncție (întinderea pielii fixează vena pe planurile subiacente).
Repalparea, cu degetele mâinii dominante, a poziționării segmentului venos ales.
10. Decontaminarea locului de puncție pe o suprafață de câțiva cm pătrați, cu un tampon cu
soluție antiseptică, prin mișcări helicoidale, apăsate, având ca punct de start locul ales pentru
puncționare (pentru a scoate înafara locului de puncționare eventualele microorganisme prezente la
nivel tegumentar local). Plasarea tamponului, după utilizare, pe prosopul absorbant.
Cât timp se permite uscarea soluției antiseptice folosite, se îndepărtează capacul de plastic al
acului, se poziționează acul cu bizoul în sus, seringa/ holderul de vaccutainer fiind ținut în mâna
dominantă între degetele II și III pe de o parte și policele de cealaltă. Orientarea acului la un unghi de
15- 30 de grade față de planul tegumentar.
 11. Puncționarea tegumentului cu menținerea unghiului până
la pătrunderea în venă (senzație de avansare în gol și apariția de
sânge la nivelul amboului acului). În absența acestei evoluții,
ușoara retragere a acului și reîncercarea de puncționare a venei
prin modificarea unghiului de abord.
În cazul în care pacientul prezintă o agravare bruscă a stării
generale (stare de slăbiciune, leșin prin mecanism vagal): plasarea
sa în decubit dorsal, activarea sistemului de urgență a unității medicale conform protocoalelor
existente, determinarea TA și a frecvenței cardiace.

12. Orientarea acului paralel cu tegumentul și continuarea avansării în venă o distanță de 0,5 - 1
cm (un sfert din lungimea acului). În cazul perforării venei se retrage acul și se compresează locul
puncției cu un tampon sterișl. Pentru reluarea recoltării se va utiliza optim brațul controlateral -
reaplicarea garoului proximal de locul puncției anterioare riscă, prin staza venoasă creată și creșterea
consecutivă a presiunii venoase, să forțeze redeschiderea perforației venoase cu hematom subsecvent.
Reaplicarea garoului la nivelul aceluiași membru dar distal de locul puncției anterioare evită acest
inconvenient.
13. Eliberarea tegumentului din priza realizată prin intermediul mâinii nondominante, desfacerea
garoului - unele analize medicale sunt modificate în cazul recoltării sub stază venoasă prin garou.
Conectarea vaccutainerelor la holder (prin mișcare de împingere - rotație) cu mâna nondominantă,
până la umplerea lor conform marcajelor. susținându-le în podul palmei.
Ordinea recoltării:
a. vacutainer pentru analize din ser (dop galben, transparent sau roșu);
b. vacutainer pentru analize de coagulare (dop albastru);
c. vacutainer cu heparină (dop verde);
d. vacutainer cu EDTA pentru hemogramă (dop mov);
e. vacutainer pentru VSH (dop negru);
f. vacutainer cu inhibitor de glicoliză (dop gri).
Când se recoltează folosind un set cu "fluturaș" (cu tub de transfer) se recomandă să se utilizeze un
vacutainer "tampon" sau de "umplere", pentru a încărca spațiul mort al tubului de transfer.
14. Comprimarea locului de puncție prin intermediul unui tampon steril (fără soluție antiseptică),
aplicat de mâna nondominantă. Retragerea acului de puncție prin mâna dominantă, cu menținerea
compresiei locale cu cealaltă mână, extrăgându-l coliniar cu segmentul venos puncționat (pentru a
evita lezarea peretelui vascular). Îndepărtarea acului utilizat prin plasarea sa directă în recipientul de
deșeuri înțepătoare/ tăietoare. Atenționarea pacientului să mențină brațul întins concomitent cu
presiunea pe tampon pentru oprirea sângerării și evitarea formării unui hematom.
15. Agitarea vaccutainerelor ce conțin aditivi (cele cu capac albastru, mov, negru, verde, gri) prin
răsturnarea blândă și completă la 180º a tubului de 8-10 ori, pentru amestecarea sângelui cu
anticoagulanții/ aditivii respectivi, fără a se produce spumă. O agitare energică produce hemoliza
plasmei și activarea coagulării făcând proba improprie efectuării analizei).
16.Evaluarea locală a eventualelor incidente/ complicații ale aplicării garoului, respectiv ale
puncționării: peteșii, echimoze, hematom, edem, eritem, reacții alergice ș.a.
Aplicarea unui plasture la nivelul locului de puncție.
17. Etichetarea vaccutainerelor: data și ora recoltării, nume și prenume pacient, nr. registru,
eventual etichetare prin cod de bare aplicat de o manierăcare să permită citirea etichetei la cititorul de
coduri.
18. Reorganizarea și curățenia locului de muncă.

Tehnica recoltarii probelor de sange:

Pentru asistentul care efectuează recoltarea, procedura începe cu spălarea mâinilor, dezinfecția
lor și aplicarea manusilor de unica folosinta. Recoltarea se face pentru obtinerea unei probe unice sau
multiple conformcererii de analize.
Tuburile de recoltare sunt vidate, sterile, de unica folosinta cu sau fara anticoagulant in functie de
tipul de proba ; in laborator se utilizeaza :

o tuburi cu EDTA cu capac mov/roz -

pentru hemoleucograma
o tuburi cu citrat (in proportie 9 :1) cu
capac bleu/verde - pentru teste de
coagulare
o tuburi cu citrat (in proportie 4 :1) cu
capac negru/mov - pentru VSH
o tuburi cu heparina cu capac
verde/portocaliu – pentru chimie
clinica(plasma)
o tuburi fara anticoagulant cu capac
rosu/incolor - pentru teste de chimie
clinica, imunologie, serologie (ser) ;
se pot folosi si tuburi cu activator de
coagulare si gel separator.

Ordinea utilizarii tuburilor este

urmatoarea : tub fara aditivi → tub cu citrat → tub cu heparina→ tub cu EDTA.
 SĂPTĂMÂNA 6

- am determinat glicemia capilară;

- am asistat la administrarea medicaţ iei orale ş i a celei inhalatorii;
- am pregătit şi efectuat sub supraveghere injecţii intramusculare (Algifen, Refen), intravenoase
(Amoxiplus) și subcutanate (Fraxiparine);
- am schimbat, cu supravegherea unei asistente medicale, pansamentele pacientilor care au suferit
interventii chirurgicale;
-am administrat medicamentatie prin intermediul perfuziilor intravenoase;
- am montat pacientilor branule si am recoltat probe de sange pentru analize de laborator;
- am insotit pacientii la cabinetul pentru endoscopii/ colonoscopii;
- am efectuat, impreuna cu infirmiera, o clisma cu bariu pentru un examen CT cu substanta de
contrast.
 - am monitorizat funcțiile vitale ale unor pacienți: TA, pulsul, saturatia Oxigenului in sangele
arterial (Sa O2), respirația si temperatura.
- am condus pacienții la Laboratorul de explorări funcționale și am asistat la efectuarea
electrocardiogramei și oscilometriei;
- am mers la Serviciul Radiologie de unde am luat programările pacienților pentru a doua zi;
- am mers la farmacie și am adus o parte din medicamentele necesare pentru tratamentul
pacienților;
- am pregătit şi efectuat sub supraveghere injecţii intramusculare și intravenoase;
- am observat procedura privind testarea sensibilității organismului la antibiotice: injectarea
strict intradermic a unor soluții diluate din substanța medicamentoasă ce urmează a fi administrată
(Amoxicilină în acest caz).

ELECTROCARDIOGRAMA

PREVEDERI GENERALE
1. Pacientul va fi plasat în decubit dorsal, cu toracele şi membrele descoperite, în stare de
relaxare fizică şi psihică
2. Inregistrarea se va realiza la temperatura de confort (200C), evitându-se temperaturile scăzute
(determină contracţii musculare) sau temperaturile ridicate (transpiraţiile determină modificări de
conductibilitate), care pot produce erori de înregistrare
3. Plasarea electrozilor se va face astfel :
- va fi precedată de degresarea cu alcool a tegumentelor
- în scopul măririi conductibilităţii electrice se va folosi o pastă specială sau se poate prefera
acoperirea electrozilor cu o bucată de material textil, îmbibată în clorură sau bicarbonat de
sodiu
- primii 4 electrozi vor fi plasaţi pe rădăcina membrelor (evitându-se zonele osoase), ultimii 6
fiind plasaţi pe regiunea precordială, în următoarele puncte de elecţie :
V1 - spatiul IV intercostal, parasternal drept
V2 - spatiul IV i.c., parasternal sting
V3 - la mijlocul distantei dintre V2 si V4
V4 - spatiul V i.c. sting, pe linia medioclaviculara (virful inimii)
V5 - spatiul V i.c. sting, pe linia axilara anterioara
V6 - spatiul V i.c. sting, pe linia axilara mijlocie
- se vor conecta apoi cablurile specifice, respectând strict codul culorilorR,G,V,N (DI,DII,DIII)
şi AR,AG,AV,AM,AN,AVi (V1,V2,V3,V4,V5,V6), unde : A = alb; R = roşu; V = verde; N =
negru;M = maron; Vi = violet – Fig. 1 şi 2
 Tehnica perfuziei intravenoase:
Definiţie: reprezintă introducerea pe cale parenterală picătură cu picătură a unor substanţe
medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică a organismului.

Scop:
-hidratarea şi mineralizarea organismului;
-administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
-depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
-completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale parenterala.
-alimentarea pe cale parenterala

Pregatirea materialelor
- tava medicala
- trusa pentru perfuzat
-solutii prescrisa
- garou
- tavita renala;
- stativ prevazut cu bratari cu cleme pentru fixarea flacoanelor;
- 1 - 2 seringi
- o perna musama;
- o pensa hemostatica;
- comprese sterile;
- antiseptic pentru tegument
- romplast;
- foarfece;
Pregatirea psihica si fizica a bolnavului
-I se explica bolnavului necesitatea tehnicii.
-Se aseaza bolnavul pe pat, in decubit dorsal, cat mai comod, cu antebratul in extensie si pronatie.
Pregatirea echipamentului:
-se verifica data de expirare a solutiilor de administrat, volumul si tipul solutiilor
-se verifica aspectul lor( sa nu fie tulburi, precipitate etc)
-se agata solutia in stativ
-se inlatura capacul sau dopul protector si se dezinfecteaza cu un pad alcoolizat portiunea unde va fi
introdus perfuzorul
- se introduce cu seringa sterila un alt medicament in solutia perfuzabila daca acest lucru este indicat
si se va eticheta flaconul specificand medicatia introdusa
- se desface perfuzorul si se introduce in solutie avand grija sa nu atingem capatul sau de nimic pentru
a-l pastra steril
- se clampeaza perfuzorul si apoi se preseaza camera de umplere pana se umple jumatate
- se declampeaza perfuzorul si se goleste de aer lasand lichidul sa curga in tavita pana cand nu mai
este nici o bula de aer
- daca solutia este in flacon de sticla va trebui sa se deschida filtrul de aer pentru ca ea sa curga. Daca
este in punga de plastic nu este nevoie
- se detaseaza capacul protector al celuilalt capat al perfuzorului si se ataseaza perfuzorul la
ac/branula
- se eticheteaza flaconul de solutie cu data si ora administrarii.