EPILEPSIA

Epilepsia este o boală caracterizată prin crize de alterare a stării de conștiență, asociind manifestări
motorii, senzitive sau senzoriale și datorate unor descărcări paroxistice și sincrone ale unor populații
neuronale mai mult sau mai puțin extinse.
În ordinea frecvenţei, principalele cauze sunt: traumatismul craniocerebral, când epilepsia poate
apărea imediat (prin edem cerebral precoce) după un interval de câteva ore (hematom sau edem
cerebral) sau tardiv, după luni sau ani; neoformaţiile intracraniene, în care crizele sunt la început
limitate şi se însoţesc de semne de hipertensiune intracraniană; tulburările vasculare cerebrale
(ramolisment, encefalopatie hipertensivă, hemoragie meningiană, tromboflebite cerebrale, embolii) etc.
Epilepsia esenţială este cea în care nu se găseşte nici o etiologie sau leziune care să justifice boala.
În acest caz crizele sunt generalizate şi apar încă din copilărie.
Alte cauze mai rare sunt: traumatisme obstetricale, intoxicaţii cu alcool, oxid de carbon, tulburări
metabolice (uremie, hipoglicemie), procese infecţioase cerebrale (encefalite etc.).
După criteriul clinic și electroencefalografic, crizele de epilepsie se împart în: crize parțiale = crize
care au debut focal, fiind determinate de o descărcare neuronală paroxistică pornind de la un singur
emisfer; crize parțiale, cu simptomatologie elementară - crize cu simptomatologie motorie (somato-
motorie, adversivă, afazică, jacksoniană, posturală, fonatorie), crize cu simptomatologie senzitivă sau
senzorială (somato-senzitive, vizuale, auditive, olfactive, gustative, vertiginoase), crize cu
simptomatologie vegetativă; crize parțiale cu simptomatologie complexă: crize cu alterarea izolată a
conștiinței, crize dismnezice, crize ideatorii, crize cu simptomatologie instinctiv-afectivă, crize
iluzionale, crize halucinatorii etc. Crize generalizate = crize determinate de descărcări paroxistice din
ambele emisfere cerebrale nonconvulsive = absența (petit mal), absențe atipice, crize mioclonice,
atonice, tonice, convulsive = tonico-clonice (grand-mal), tonice, clonice, crize inclasabile. Crize
unilaterale = sunt mai caracteristice copilului și au simptomatologie comparabilă cu grupele
precedente, având ca particularitate faptul că semnele clinice sunt prezente la un hemicorp, iar semnele
encefalografice la emisferul opus.
După simptomatologie și etiopatogenie se împart în: epilepsie idiopatică (fără leziune cerebrala, fără
anomalii neurologice clinice şi paraclinice, factorul etiologic principal fiind predispoziția ereditară);
epilepsii simptomatice (prin leziuni structurale ale sistemului nervos, evidențiată paraclinic).
Simptomatologia crizelor generalizate
Absența simplă = alterarea paroxistică a stării de conștiență, oprirea din activitate timp de câteva
secunde, amnezia totală a episodului (pacientul nu-şi aduce aminte de criză), pe EEG apar complexe
vârf-undă cu frecvența de 3 cicli/secundă, generalizate bilateral. Absențe complexe = la alterarea
conștiinței se asociază și fenomene motorii (ale membrelor, diferite gesturi de frecare a mâinilor, de
încheiere și descheiere a nasturilor) sau vegetative (manifestări vasomotorii, pupilare, cardiace,
respiratorii).
Criza grand-mal = evoluează în mai multe faze: debut prin strigăt. Faza tonică (10-20 de secunde)
apare contracția generalizată tonică, constând din contracția puternică a măselelor, membrelor
superioare în abducție, cele inferioare în adducție și rotație internă, mușcarea limbii, apnee, cianoză.
Faza clonică (30-40 secunde) apar convulsii generalizate, tahicardie, creșterea tensiunii arteriale. Faza
stertoroasă (postcritică) cu respirație stertoroasă, relaxare sfincteriană și emisie involuntară de urină.
Faza de somn postcritic (care poate lipsi) sau confuzie postcritică - după criză pacientul are cefalee,
mialgii, amnezia totală a crizei.
STAREA DE RĂU EPILEPTIC se caracterizează prin crize de epilepsie care se repetă la intervale atât
de scurte încât bolnavul nu își mai recapătă starea de conștienţă între două accese. Se asociază cu stare
de comă și tulburări vegetative importante care pot fi fatale pentru pacient (tulburări ale ritmului
respirator, hipersecreție traheobronșică, edem pulmonar acut, inițial creșterea tensiunii arteriale apoi
hipotensiune si colaps, hipertermie).
Condiții de apariție: întreruperea bruscă a tratamentului antiepileptic, administrarea unor medicamente
cu potențial convulsivant, ingestia de alcool, infecții intercurente sau alte bolii (encefalite, AVC,
tumori). Poate apărea în contextul crizelor epileptice generalizate (grand mal sau petit mal) sau al
crizelor parțiale.
Investigații paraclinice
Tomografia axialã computerizatã oferã informatii certe în cazul formatiunilor înlocuitoare de spatiu, a
atrofiilor cortico-subcorticale sau malformatiilor. Dacã se foloseste si substantã de contrast pot fi
evidentiate malformatiile arterio-venoase care vor trebui confirmate angiografic. Rezonanta magneticã
nuclearã furnizeazã nu numai detalii anatomice, ci si identificã cu mare fidelitate leziuni
parenchimatoase cu dimensiuni de 1-2 mm. Electroencefalografia poate evidenþia modificãrile din
timpul crizei, cele postcritice si intercritice. Criteriile EEG caracteristice epilepsiei sunt: caracterul
paroxistic si modificãrile morfologice ale grafoelementelor, descãrcãrile ritmice unilaterale sunt
evocatoare pentru crizele focalizate. Manifestãrile sincrone bilaterale sunt caracteristice epilepsiei
generalizate.
Tratamentul în epilepsie
Epilepsia trebuie considerată o condiție benignă în majoritatea cazurilor. Dintre pacienții diagnosticați
cu epilepsie, aproximativ 60-70% nu vor mai avea crize după ce au fost tratați corect cu medicamente
antiepileptice (MAE). În majoritatea acestor cazuri, medicația antiepileptică poate fi oprită după o
perioadă de timp rezonabilă (3-5 ani de la ultima criză). Tratamentul adecvat cu medicamente
antiepileptice implică utilizarea acestora de preferat în monoterapie. Dacă monoterapia nu are succes, o
combinație de două sau mai multe medicamente poate fi încercată.
Tratament medicamentos: Carbamezapina în doze de aproximativ 20 mg/kg corp este cea mai folosită
în crizele parțiale, jacksoniene, dar și în crizele generalizate grand mal; Valproatul de sodiu sau acidul
valproic (preparate comerciale: Depakine, Orfiril etc.) sunt folosite în toate tipurile de crize (inclusiv în
cele în care Carbamezapina nu este eficientă) în doze de 20-50 mg/kg corp. Etosuximidul (preparate
comerciale: Suxilep) doze de 20 mg/kg corp în crizele petit mal. Medicație alternativă: acetazolamida,
clonazepamul, fenobarbitalul. Fenitoin doze de 3-5 mg/kg corp, în epilepsiile generalizate sau mai rar
în cele parțiale care nu răspund la Carbamezapina sau valproat. Diazepam 0,5 mg/kg corp; în starea de
rău epileptic se administrează i.v. iar la copii intrarectal. Există și antiepileptice moderne: Lamotrigină
(Lamictal), Vigabatrin, Gabapentin, Tiagabină, Topiramat etc.
Tratamentul chirurgical: se efectuează intervenții funcționale, de întrerupere a transmiterii excitației de
la focarul epileptic, sau de stimulare electrică prin implantarea unor electrozi în structurile nervoase
inhibitorii (nucleul caudat, nuclei talamici) și intervenții cauzale constând în extirparea unui focar
epileptic.
Tratamentul stării de rău epileptic
Măsuri de ordin general: așezarea pacientului în decubit dorsal, asigurarea eliberării căilor
respiratorii, introducerea între arcadele dentare a unui obiect moale din cauciuc, imobilizarea
bolnavului pentru a preveni eventualele loviri în timpul crizei, după criză se verifică permeabilitatea
căilor respiratorii, aspirarea secrețiilor bronșice, eventual intubare, stabilirea unei căi venoase.
Tratamentul crizelor: Diazepam i.v. lent 5-10 mg/minut, repetat din 30 in 30 de minute. Se poate
administra și în perfuzie (maxim 100 mg/zi), Clonazepam i.v. lent 1 mg repetat pana la maxim 8 mg /zi,
Fenitoin 15-20 mg/kg corp, Midazolam 0,2 mg/kg corp. Dacă crizele nu cedează la acest tratament se
recomandă anestezia generală în secția ATI – măsuri de combatere a edemului cerebral cu Manitol 20%
și Furosemid și urmărire strictă a funcțiilor vitale.