TERAPIILE ALTERNATIVE ȘI COMPATIBILITATEA LOR CU

ÎNVĂȚĂTURA CREȘTINĂ

Yoga

Yoga este unul dintre principalele sisteme filozofice din cultura indiană. Dezvoltarea sa
este asociată cu numele lui Patanjali, filosof şi medic care a descris principiile şi tehnicile acestui
sistem în lucrarea sa din secolul II î.Hr., numită „Yoga Sutra”1.
Gregory P. Fields arată că originea semantică a numelui „yoga”, verbul sanscrit „yuj”, dă
numeroase sensuri derivatelor sale; printre acestea sunt: a medita, a se adapta, a se uni2. Aşadar,
„yoga” are şi înţelesul de „unire”, cum este deseori prezentat, dar în Yoga clasică sensul primar
este cel de „contemplaţie”. Când se face referire la primul sens menţionat, el este legat de scopul
acestui sistem, şi anume unirea spiritului individual cu Spiritul Universal, respectiv – într-o
abordare mai pragmatică – aducerea la unison a corpului, sufletului şi spiritului3.
Yoga consideră omul ca fiind alcătuit dintr-o dimensiune spirituală (puruşa) şi una
materială (prakrti), cea din urmă cuprinzând atât trupul, cât şi sufletul sau mintea. Această
viziune a unei dimensiuni psiho-somatice unitare înlătură dualismul corp/suflet şi accentuează
interdependenţa dintre procesele biologice şi cele psihice. Evoluţia sufletului este deci influenţată
de cea a trupului şi viceversa. Pe de altă parte, se regăseşte în această filosofie un alt dualism, cel
dintre conştiinţă (spirit) şi materie. Fields subliniază modul în care această separare îşi pune
amprenta asupra practicilor Yoga: o bună funcţionare psiho-somatică poate contribui la creşterea
spirituală, iar trezirea conştiinţei poate duce la refacerea şi energizarea trupului şi a sufletului.
Importanţa acordată de yoghini sănătăţii fizice şi psihice a creat, mai ales în culturile occidentale,
imaginea conform căreia scopul Yoga este cel de a obţine şi de a menţine această sănătate. În

1
Alexandru Simionescu, Yoga. Gândire şi tehnici, Editura Niculescu, București, 1994, p. 45.
2
Gregory P. Fields, Religious Therapeutics. Body and Health in Yoga, Ayurveda and Tantra, State University of New
York Press. Albany, New York, 2001, p. 26.
3
Swami Sivananda, Lecții practice de yoga, trad. Dorel Dărăban, Editura Lothus, Bucerești, 1998, p. 56.

1
fapt, ea are doar un rol instrumental în atingerea scopului final: eliberarea de constrângerile
condiţiei materiale4.
Această eliberare este totodată eliberarea de suferinţa universală. Suferinţa fiind
rezultatul neştiinţei, al identificării greşite a Sinelui adevărat cu învelişul său material, Yoga
urmăreşte obţinerea capacităţii de concentrare şi meditaţie care să permită adevărata cunoaştere.
Iar yoghinii consideră că doar printr-un antrenament corespunzător al minţii şi trupului se pot
atinge cele mai înalte niveluri ale conştiinţei5.
Prin termenul „Yoga” se înţelege nu doar sistemul filozofic cu acest nume, ci şi practicile
sale. Tehnicile Yoga sunt diverse şi pot fi utilizate în orice sistem filozofic sau religios.
Sivananda arată chiar că fiecare individ îşi poate alege acea practică spirituală pe care o
consideră mai adecvată personalităţii sale. Clasificările acestor metode diferă de la un autor la
altul, dar toţi autorii subliniază existenţa interconexiunilor dintre fiecare categorie de practici şi
celelalte categorii în cadrul unei clasificări6. Fields enumeră mai multe tipuri de practici Yoga,
urmărind evoluţia acestei filozofii dea lungul istoriei. El identifică astfel şase mari perioade
istorice, pornind de la primele scrieri „Veda” – „proto-Yoga” (cca. 2600-1500 î.Ch.), continuând
cu primele „Upanişade” – „Yoga preclasică” (cca. 800 î.Ch.) şi cu „Mahabharata” – „Yoga
epopeică” (cca. 500-200 î.Ch.). Urmează Yoga clasică (Yoga Sutra), apoi cea post-clasică şi
modernă, ultimele două fiind din ce în ce mai diversificate7.
Trecând la practica creștină, vedem că yoga este incompatibilă cu spiritualitatea creştină
pentru că este panteistă (Dumnezeu este totul şi totul este Dumnezeu) şi susţine că nu este decît o
singură realitate şi că tot restul este iluzoriu. Dacă nu este decât o singură realitate absolută şi tot
restul este iluzoriu, nu poate avea o legătură de iubire.
Centrul credinţei creştine este credinţa în Sfînta Treime, Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfînt, trei
persoane într-un singur Dumnezeu, modelul pefect al legăturii de iubire. Creştinismul este
ansamblul relaţiilor, relaţia cu Dumnezeu şi relaţia dintre oameni. „Să-l iubeşti pe Domnul
Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău. Aceasta este cea mai

4
Gregory P. Fields, op. cit., p. 129.
5
Alexandru Simionescu, op. cit., p. 49.
6
Swami Sivananda, op. cit., p. 60.
7
Gregory P. Fields, op. cit., pp. 92-93.

2
mare şi cea dintâi poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca
pe tine însuţi” (Matei 22, 37-39)8.
În creştinism, problema păcatului ca ofensă adusă Sfinţeniei lui Dumnezeu este
inseparabilă de credinţa noastră, pentru că păcatul este motivul pentru care noi avem nevoie de
un Salvator. Întruparea, Viaţa, Pătimirea, Moartea şi Învierea lui Iisus sînt pentru noi mijloacele
de mîntuire, pentru a ne elibera de păcat şi de consecinţele lui. Contrar yoga, creştinismul vede
răscumpărarea ca un cadou gratuit care poate să fie numai primit şi niciodată să fie câştigat sau
atins prin propriile eforturi sau fapte9.

Acupunctura

Acupunctura este o specialitate medicală ce aparține domeniului vast al medicinei

tradiționale chineze. Această artă de diagnosticare, prevenire și tratament al bolilor are o
vechime de peste 5.000 de ani. Țara de origine este China, unde ea poate fi considerată ca o
emblemă medicală. Ulterior s-a extins și în țările din vecinătate: Japonia, Coreea, India, Vietnam,
precum şi alte țări asiatice10.
Primele tratate chinezești au fost scrise cu cel puțin 2000-3000 ani in urmă (cea mai
importantă „Canonul medicinei”), autorii acelor tratate fiind capi de școală și medici consultanți
ai impăratului, avand rang de ministru. Deși veche de mii de ani in indepărtatul orient, practica
acupuncturii este destul de nouă la noi astăzi. Se incearcă prin acest tip de terapie să se trateze
sau măcar să se amelioreze o mulțime de boli. Conform teoriei Medicinei Tradiţionale Chineze,
viaţa şi sănătatea sunt menţinute de o „energie” numită „Qi”, orice dezechilibru sau perturbare a
acestei energii Qi ducând la boală. Acupunctura are rolul de a debloca și regulariza circulația
acestei energii, restabilind astfel echilibrul energetic11.

8
James Manjackal, Filosofia şi practica yoga sînt incompatibile cu creştinismul,
(https://revelatiialecerului.wordpress.com/2013/03/14/filosofia-si-practica-yoga-sint-incompatibile-cu-
crestinismul/), văzut la data de 21. 05.2017.
9
Ibidem.
10
Prof. Dr. Doc., N. N. Gheorghiu..., Manual de acupunctură, Editura Medicală, București, 1974, p. 7.
11
Ibidem, pp. 8-9.

3
 Tratamentul în sine constă în înfigerea acelor de acupunctură ân anumite puncte de pe
suprafața organismului. Există foarte multe astfel de puncte fixate pe meridianele de acupunctură
(365, dupa numarul zilelor unui an), dar sunt și puncte extrameridiane, care au aceeași eficiență
în tratament. Cele mai importante puncte de acupunctură, folosite înca de acum 5000 de ani de
medicii chinezi, numite „puncte antice”, se găsesc la picioare (de la laba piciorului până la
genunchi) și la mâini (de la nivelul palmei până la cot). Medicul, pe baza principiilor chinezești
de reglare a energiei și a experienței personale, va ajunge să determine cu exactitate punctele
pentru afecțiunea pe care o tratează. Un punct de acupunctură bine abordat va da pacientului o
anumită senzație: amorțeală, un flux energetic simțit ca un curent, o umflătură etc.12.
Punctul de vedere ortodox referitor la acupunctură afirmă că acest procedeu nu este
acceptabil în Ortodoxie. Acupunctura nu este o simplă practică medicală, ci este o componentă a
unui sistem filosofic extrem-oriental, incompatibil cu Ortodoxia.
În ceea ce privește acupunctur, ea nu poate fi separată de doctrina filosofică daoistă.
Există și specialiști în acupunctură care recunosc cu sinceritate că acupunctura este una dintre
cele mai vechi și mai utilizate proceduri medicale din lume. Ea face parte din Medicina
Tradițională Chineză13.
În acupunctură, totul este gândit în termeni de Yin și Yang. Pe doctrina Yin-Yang se
bazează toate componentele acupuncturii: anatomia energetică, fiziologia energetică,
diagnosticul energetic și metoda acționării acelor. Doctrina Yin Yang este incompatibilă cu
Ortodoxia. În daoism, yin (lumina) și yang (întunericul) se generează reciproc. Ei sunt
nedespărțiți. În centrul zonei yin se află un disc yang, iar în centrul zonei yang se află un disc
ying, ceea ce înseamnă că în centrul întunericului se află lumină, iar în centrul luminii se află
întuneric14.
Această concepție intră în contradicție cu Ortodoxia, deoarece în Ortodoxie se cunoaște
faptul că, la facerea lumii „pământul era nevăzut și netocmit și întuneric era deasupra adâncului;
și Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apei. Și a zis Dumenzeu: să se facă lumină și s-a făcut
lumină” (Facerea 1, 1-2). Lumina este creată de Dumnezeu, nu generată de întuneric. În sens
duhovnicesc: „A grăit lor Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce urmează Mie nu va umbla

12
Dr. Vasile Iacob, Acupunctura, p. 3.
13
Ioan Vlăducă, Despre vindecările paranormale. Răspunsuri la 100 de întrebări, Fundația Justin Pârvu, Suceava,
2012, p. 70.
14
Ibidem, pp. 71-72.

4
întru întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). Iar sfântul Apostol Pavel spune: „Nu vă
înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce
împărțire are lumina cu întunericul? Și ce învoire este întru Hristos și Veliar sau ce parte are un
credincios cu un necredincios?” (II Corinteni 6, 14-15)15.

Reiki

Reiki este o tehnică holistică neinvazivă ce permite receptarea şi transmisia energiei

vitale naturale.
Originile Reiki. Energia - Universul este alcătuit din energie. Tot ce există este alcătuit
din energie. Energia din care este creat corpul este identică cu cea din care este creat un munte.
Poate părea de neînţeles că un obiect inert (lipsit de viaţă) şi neschimbător are aceeaşi sursă ca şi
o plantă vie, care creşte şi se dezvoltă constant, dar care rămâne foarte fragilă. Această energie
comună unifică întregul univers16.
Forţa universală a vieţii - Conceptul de forţă universală a vieţii apare în numeroase
tradiţii orientale. În medicina ayurvedică indiană şi în yoga ea este numită prana; în medicina
chineză tradiţională, bazată pe taoism, este numită „chi” sau „qi”, cuvânt care a devenit „ki” în
japoneză. În tradiţia creştină, mulţi consideră că referinţele la Lumină fac trimitere la acelaşi
concept. Mantak Chia scrie în cartea sa, „Trezeşte-ţi lumina vindecătoare a lui Tao”, că această
forţă a vieţii poate fi definită ca energie, aer, suflu, vânt şi esenţă vitală. Pe scurt, ea reprezintă
energia activă a universului. Atunci când ea dispare dintr-o plantă sau dintr-un corp, acestea
devin inerte (lipsite de viaţă)17.
Deşi alte culturi au acceptat de mult ideea existenţei unei energii sau forţe universale a
vieţii care penetrează totul, cultura occidentală continuă să rămână reticentă în faţa acesteia. Pe
de o parte, convingerile occidentalilor referitoare la natura universului au fost influenţate de
religie, în viziunea căreia oamenii sunt superiori restului creaţiei, iar Dumnezeu sau forţa
creatoare trăieşte în afara lumii create. Pe de altă parte, pe măsură ce ştiinţa s-a dezvoltat din ce

15
Ibidem, pp. 72-73.
16
Eleanor McKenzie, Totul despre Reiki, (http://www.universulterapiilor.ro/index.php/reiki/totul-despre-reiki),
văzut la data de 21.05.2017.
17
Ibidem.

5
în ce mai mult, iar oamenii au început să se îndoiască de existenţa lui Dumnezeu, ei au început să
solicite dovezi înainte de a accepta vreo idee18.
Lucrul cu energia - presupune a anihila (sau cel puţin pentru a reduce) acest efect apare în
multe practici. Spre exemplu, teoria „Chi Kung” afirmă că prin practicarea unei suite de mişcări
noi putem cultiva energia şi ne putem întoarce la starea de echilibru. În yoga, practicile
respiratorii numite pranayama produc acelaşi rezultat. În cazul Reiki, energia este preluată de la
univers şi transmisă prin palme pentru reechilibrarea forţei vitale a organismului. Această stare
de echilibru ne ajută să ne bucurăm mai mult de viaţă, să ne găsim mulţumirea şi să sesizăm
conexiunile cu tot ceea ce ne înconjoară19.
Aşadar, practicile fizice şi mentale care ne învaţă cum să lucrăm cu energia şi să ne
vindecăm astfel viaţa (inclusiv viaţa altor persoane) se găsesc în tradiţiile spirituale ale
taoismului, budismului şi hinduismului.
Trebuie să precizăm că lucrul cu energia nu are nimic de-a face cu credinţa în Dumnezeu
sau într-o religie anumită, ci doar cu dorinţa sinceră de a-ţi îmbunătăţi viaţa din toate punctele de
vedere. El poate fi combinat cu practica spirituală sau poate deveni în sine o astfel de practică20.
A identifica Lumina cu o simpla energie universală este în contradicţie cu învăţătura
creştină deoarece în învăţăturile evanghelice Mântuitorul Iisus Hristos se identifică el Însuşi cu
Lumina. ,,Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se
vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în
Dumnezeu sunt săvârşite’’ (Ioan 3, 20-21). Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească
despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină.
(Ioan 1, 7-8 ). Dincolo de modificarea denumirilor pare un ritual acceptabil şi fără pericol. Însă
nicăieri în învăţăturile creştine nu ni se vorbeşte însă de masaj energetic, energizarea băuturii şi a
mâncării sau alte practice asemănătoare21.

18
Ibidem.
19
Ibidem.
20
Ibidem.
21
Roberto-Cristian Vişan, Feng-Shui și Reiki. Practici străine de duhul Ortodoxiei,
(http://luptapentruortodoxie.blogspot.ro/search?q=reiki), văzut la data de 22.05.2017.

6
Angeloterapia

Angeloterapia este o metodă de vindecare spirituală prin care permitem îngerilor să

interacționeze cu noi pe două niveluri: conștient (cognitiv) și energetic.
Angeloterapia, ca și celelalte terapii alternative tratate în această lucrare, reprezintă o
practică străină cu creștinismul și neconformă cu învățăturile acestuia, practicanții ei fiind
persoane rătăcite de pe calea cea dreaptă.
Vindecarea autentică, sufletească şi trupească deopotrivă, aşadar, o dă numai Dumnezeu
când voieşte El, „Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, Cel ce vindecă toate bolile tale, Cel ce
izbăveşte din stricăciune viaţa ta, Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări” (Psalmul 102,
3-4). Restabilirea sănătăţii, dincolo de suprafaţa ei trupească,înseamnă deci restabilirea legăturii
iubitoare cu Dumnezeu - „Doctorul şi tămăduitorul sufletelor şi al trupurilor noastre” - înseamnă
restaurarea prin har a firii umane căzute în robia păcatului şi a morţii. Nu putem obţine
vindecarea fără Dumnezeu Care ştie toate şi Care cârmuieşte toate cum este mai bine spre
desăvârşirea lor. Orice încercare de vindecare deplină fără harul lui Dumnezeu Cel iubitor de
oameni este un eşec din start, o iluzie deşartă.Dumnezeu, când vindecă un om, îi cere
conlucrarea iubitoare prin pocăinţă şi nevoinţă (asceză). „Numai acesta vrea cu tot dinadinsul să
se mântuiască, care nu se împotriveşte leacurilor doftoriceşti. Iar acestea sunt durerile şi
întristările aduse de diferitele lovituri"Întâi Dumnezeu îi curăţă omului păcatele (cauzele bolii),
apoi îi tămăduieşte rănile (efectele ei), înlăturând şi consecinţele lor (Psalmi 102), prin dăruirea
harului Său. Exemplificăm acest lucru prin alte câteva fragmente din Sfânta Scriptură. „Doamne,
prin îndurarea ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare; Tu mă tămăduieşti şi-mi
dai iarăşi viaţă! Iată că boala mea se schimbă în sănătate. Tu ai păzit viaţa mea de adâncul
mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!” (Rugăciunea regelui Iezechia - Isaia 38,
16-17)22.

22
Învăţătura ortodoxă despre sănătate şi boală, (http://luptapentruortodoxie.blogspot.ro/2011/03/despre-boli-si-
vindecare-doar-prin.html), văzut la data de 22.05.2017.

7
Homeopatia

Homeopatia, întemeiată de către Samuel Christian Friedrich Hahnemann (1755-1843),

medic german, este cla-sificată, la ora actuală, printre ramurile „medicinei alternative„ sau
„complementare„, care grupează alte metode de promo-vare şi restaurare a stării de sănătate
decât cele aparţinând medicinei „clasice” (hipocratice, alopate)23.
Principiile de bază ale homeopatiei, aşa cum le-a enunţat fondatorul său, şi cum s-au
propagat până în ziua de astăzi, contrazic o importantă serie de elemente din medici-na „clasică”,
nehomeopată, precum şi din ştiinţă, în general, motiv pentru care homeopatia, deşi din ce în ce
mai agreată de către marele public, rămâne, la nivelul comunităţilor ştiinţifice, un domeniu
controversat, controversă care tinde să se extindă şi în domeniul teologic24.
Perspectiva ortodoxă referitoare la această modalitate de vindecare este complet diferită,
boala este urmarea păcatului, scopul său fiind pocăinţa şi întoarcerea la Dumnezeu, fapt clar
prezentat în Scriptură şi în scrierile sfinţilor.
Înţelegerea duhovnicească ne învaţă că bolile şi celelalte necazuri pe care Dumnezeu le
trimite oamenilor sunt trimise dintr-o deosebită milostivire dumnezeiască: precum doctoriile
amare bolnavilor, şi ele dau mântuirii noastre, veşnicei noastre fericiri, un ajutor cu mult mai de
nădejde decât vindecările minunate. Adeseori, foarte adese-ori, boala este o binefacere mai mare
decât tămăduirea, dacă aceasta ar veni; boala este o binefacere atât de vitală, încât îndepărtarea ei
prin vindecare ar însemna îndepărta-rea unui bine duhovnicesc cât se poate de mare, care nu
suferă asemuire cu binele vremelnic adus de vindecarea bolii trupeşti25.
Şi, cu adevărat, boala dinainte de moarte are o mare însemnătate. Ea le-a adus multor
păcătoşi veşnica mântuire. Mii de păcătoşi au luat cunoştinţă de Dumnezeu şi de sufletul lor de-
abia în vremea bolii dinainte de moarte. Şi, luând cunoştinţă de aceste două mari realităţi, pe care
le uitaseră toată viaţa, s-au pocăit cu amar, şi-au plâns viaţa cheltuită nebuneşte, s-au împărtăşit;
şi, astfel, curăţiţi prin lacrimile lor şi prin sângele lui Hristos, s-au învrednicit să in-tre în

23
Diana Suciu, Homeopatia, minunea vindecării, (http://www.csid.ro/health/medicina-alternativa/homeopatia-
minunea-vindecarii-10660007/), văzut la data de 22.05.2017.
24
Ibidem.
25
Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre vedenii, duhuri şi minuni, trad. Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura
Sophia, București, 2011, pp. 48-49.

8
luminatele curţi cereşti. Este limpede, aşadar, că boala dinainte de moarte vine din milostivirea
lui Dumnezeu26.
Când Dumnezeu a ameninţat-o pe femeie şi a osân-dit-o pentru călcarea de poruncă, i-a
spus: „în dureri vei naşte fii” (Facere 3, 16). A arătat că suferinţa este fructul păcatului. Dar, cât e
de darnic Dumnezeu! Ceea ce dăduse ca pedeapsă, aceea Dumnezeu a prefăcut în mijloc de
mântuire. Păcatul a dat naştere suferinţei, dar suferinţa şterge păcatul; şi, după cum cariul se
naşte din lemn şi macină lemnul, tot aşa şi suferinţa se naşte din păcat, dar distruge păcatul când
e însoţită de pocăinţă27.
Filosofia (credinţa) homeopată, respectiv învăţătura ortodoxă despre boală sunt, aşadar,
în mod evident diferite una de cealaltă.

26
Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi - Scrisori misionare, vol. 1, trad. A.
Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, p. 117.
27
Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii despre pocăinţă, trad. pr. D. Fecioru, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1998, ediția
electronică Apologeticum, 2005, p. 59.

9
Bibliografie:

1. Biblia sau Sfânta scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea
Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului
Sinod, Editura I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 2005;
2. Alexandru Simionescu, Yoga. Gândire şi tehnici, Editura Niculescu, București, 1994;
3. Diana Suciu, Homeopatia, minunea vindecării, (http://www.csid.ro/health/medicina-
alternativa/homeopatia-minunea-vindecarii-10660007/), văzut la data de 22.05.2017;
4. Dr. Vasile Iacob, Acupunctura;
5. Eleanor McKenzie, Totul despre Reiki,
(http://www.universulterapiilor.ro/index.php/reiki/totul-despre-reiki), văzut la data de
21.05.2017;
6. Gregory P. Fields, Religious Therapeutics. Body and Health in Yoga, Ayurveda and
Tantra, State University of New York Press. Albany, New York, 2001;
7. Ioan Vlăducă, Despre vindecările paranormale. Răspunsuri la 100 de întrebări, Fundația
Justin Pârvu, Suceava, 2012;
8. Învăţătura ortodoxă despre sănătate şi boală,
(http://luptapentruortodoxie.blogspot.ro/2011/03/despre-boli-si-vindecare-doar-
prin.html), văzut la data de 22.05.2017;
9. James Manjackal, Filosofia şi practica yoga sînt incompatibile cu creştinismul,
(https://revelatiialecerului.wordpress.com/2013/03/14/filosofia-si-practica-yoga-sint-
incompatibile-cu-crestinismul/), văzut la data de 21. 05.2017;
10. Prof. Dr. Doc., N. N. Gheorghiu..., Manual de acupunctură, Editura Medicală, București,
1974;
11. Roberto-Cristian Vişan, Feng-Shui și Reiki. Practici străine de duhul Ortodoxiei,
(http://luptapentruortodoxie.blogspot.ro/search?q=reiki), văzut la data de 22.05.2017;
12. Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre vedenii, duhuri şi minuni, trad. Adrian şi Xenia
Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011;
13. Sfântul Ioan Hrisostom, Omilii despre pocăinţă, trad. pr. D. Fecioru, Editura
I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1998, ediția electronică Apologeticum, 2005;

10
14. Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi - Scrisori
misionare, vol. 1, trad. A. Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2008;
15. Swami Sivananda, Lecții practice de yoga, trad. Dorel Dărăban, Editura Lothus,
Bucerești, 1998.

11