Criza din Crimeea

Rezumat

Criza din Crimeea s-a declanșat după plecarea de la putere a președintelui Viktor
Ianukovici, ca urmare a protestelor antiguvernamentale din perioada 2013-2014. Factorul
declanșator a fost abrogarea legii referitoare la limbile cu statut regional prin care mai multe
limbi folosite în Ucraina, inclusive limba română, au fost scoase din uzul oficial. Actorii
tensiunilor din Peninsula Crimeea sunt, pe de-o parte, grupările rusofone care se opun
schimbărilor politice de la Kiev și doresc alipirea Crimeei de Rusia și, pe de altă parte, grupuri
de ucranieni și tătari crimeeni care sprijină mișcarea Euromaidan.

Acțiunile curente din Ucraina și Crimeea sunt al treilea caz postsovietic, după războiul din
Transnitria și Georgia, în care Rusia folosește integritatea teritorială într-o strategie deja
consacrată de securitate, ambiții neoimperiale și atitudine de mare putere pentru afirmare
internațională ca putere regională și globală. Toate aceste cazuri sunt demonstrare a incapacității
elitei politice ruse de a transforma spațiul postsovietic în concordanță cu principiile
postmoderniste de influență și putere. Acest tip de comportament sugerează că Moscova este
dispusă să permit statelor din vecinătatea sa atât suveranitate și integritate teritorială cât să nu
devină un pericol pentru Rusia și să nu genereze provocări asupra percepției sale că aceste state
sunt parte a “spațiului vital” rus.

Rusia nu putea accepta situația din Ucraina pentru că aceasta este, în viziunea ei, parte a “lumii
ruse”, legată de “nucleu” prin mii de rețele sociale, economice, culturale sau politice și pentru că
nu poate accepta desprinderea sa pentru a putea fi “manipulată” împotriva sa într-un conflict
geopolitic de proporții.

Cuvinte cheie: criză, securitate, relații internaționale, război

 Context geo-istoric referitor la Peninsula Crimeea

În Antichitate, Crimeea era locuită de triburi traco-cimeriene și scitice. Între anii 1441-
1783, cea mai mare parte a Crimeei a făcut parte din Hanatul Crimeei, iar între anii 1783-1917,
regiunea a fost anexată de Imperiul Țarist ca Gubernia Taurida. La 18 octombrie 1921, s-a
înființat Republica Autonomă Sovietică Socialistă Crimeea, ca parte a Republicii Sovietice
Federative Socialiste Ruse, populația fiind reprezentată în proporție de 25% de tătari.

La 19 februarie 1954, liderul sovietic Nikita Sergheevici Hrușciov a oferit Crimeea drept
cadou RSS Ucrainene, printr-un decret al Sovietului Suprem, fără ca populația locală să fie
consultată sau întrebată dacă este de accord cu această decizie. În ultimii ani, o parte din tătarii
deportați s-au reîntors în zonă, însă regiunea a continuat să fie locuită de ruși, într-o proporție
majoritară. Astfel, la recesământul ucrainean din 2001, populația Crimeei era de 2.033.700 de
locuitori, din care 58,32% - ruși, 24,32% - ucraineni, 12,1% - tătari crimeeni și 1,44% - bieloruși,
dintre aceștia 77% declarând ca limbă maternă limba rusă, pe când 11.4% limba tătară crimeeană
și 10,1% limba ucraineană.

Mai târziu, la 5 decembrie 1994, prin Memorandumul de la Budapesta, Ucraina a

renunțat la armele nucleare sovietice de pe teritoriul său, acestea fiind transferate către Federația
Rudă. În schimb, S.U.A., Marea Britanie și Federația Rusă s-au obligat să garanteze integritatea
teritorială și independența Ucrainei.

Evoluția situației din Ucraina (2013-prezent)

Situația problematică și conflictuală din Ucraina își are începuturile în intențiile acesteia
de a se apropria activ de Uniunea Europeană,contrat voinței Federației Ruse. Astfel, în vara
anului 2013, Ministrul Ucrainean al Afacerilor Externe, Leonid Kojara, spera ca la Summitul
Parteneriatului Estic de la Vilnius, Lituania, care a avut loc în luna noiembrie a aceluiași an, “să
se tragă linie sub cei 22 de ani de dezvoltare a Ucrainei pe calea integrării europene”, totodată,
Ucraina sperând la acea vreme și la semnarea Acordului de Asociere la U.E.
 În ceea ce privește natura Parteneriatului Estic, acesta este un acord de asociere pe care
U.E. l-a încheiat cu Armania, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și
Belarus(foste state membre ale U.R.S.S, fiind înființat de către Polonia și Suedia în anul 2008).
El complementează Dimensiunea Nordică și Uniunea pentru Mediterană prin conferirea unui for
instituționalizat pentru a discuta acorduri privind regimul vizelor, acorduri de liber schimb și
acorduri de parteneriat strategic cu vecinii estici ai U.E., evitând, în același timp, subiectul
aderării la aceasta din urmă. De asemenea, el este controlat direct de către Comisia Europeană,
spre deosebire de Uniunea pentru Mediterană care are propriu său secretariat.

Cu privire la această organizație de cooperare regională, Rusia s-a arătat nemulțumită,

acuzând U.E. că încearcă să spargă zona de influență rusă și amenințând Ucraina cu interzicerea
accesului la piața rusă, în cazul în care aceasta semnează Acordul de Asociere cu U.E. la
Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, fapt ce ar fi adus Ucrainei daune de peste 10
miliarde de euro. Astfel, în urma presiunilor exercitate, Ucraina renunță la semnarea acordului,
acțiune care a declanșat protestele pro-europene de la Kiev, numite și EuroMaidan.

EuroMaidan-ul sau protestele anti-rusești au început în noaptea de 21 noiembrie 2013, în

momentul în care cetățenii ucraineni au început să protesteze spontan în Kiev ca răspuns la
decizia guvernului ucrainean de a suspenda procesul de pregătire pentru semnarea Acordului de
Asociere cu Uniunea Europeană și a Acordului de liber schimb cu aceasta. Protestele au fost
declanșate de către studenți, la care, în scurt timp, li s-au alăturat partidele de opoziție și alte
grupări pro-europene. Mișcarea a luat proporții după represiunea de la Kiev, din noaptea de 30
noiembrie 2013, aceasta extizându-se atât în marile orașe ucrainene, cât și în diaspora, și
concretizându-se prin mitinguri, demonstrații de stradă și greve studențești. În urma acestor
acțiuni ale protestatarilor, guvernul ucrainean ripostează armat, curmând zeci de vieți omenești și
rănind sute de oameni.

Intervenția rusă în Estul Ucrainei s-a produs la o zi după decizia Parlamentului Ucrainei
de a abroga legea privind bazele politicii de stat din domeniul lingvistic, adică în data de 24
februarie 2014. Ea s-a concretizat în urma Revoluției ucrainene pro-europene soldate cu o
lovitură de stat, când trupe speciale rusești fără însemne au preluat controlul asupra celei mai
mari părți a peninsulei Crimeea din Ucraina situată pe coasta de nord a Mării Negre, inclusiv
clădiri civile, aeroporturi și baze militare. Oficialii ruși au susținut că prezența forțelor militare
ruse în Crimeea nu încalcă niciun acord existent între Rusia și Ucraina. Deși intervenția Rusiei a
fost una armată, militară, totuși, răspunsul ucrainean nu a fost similar, Ucraina neavând nicio
acțiune militară la adresa forțelor rusești până în prezent.

Potrivit Președintelui rus Vladimir Putin, trupele ruse din Crimeea au doar rolul de a
proteja activele militare rusești conform tratatelor bilaterale ruso-ucrainene, în timp ce „grupuri
de autoapărare”, și nu armata rusă au preluat controlul asupra infrastructurii și instalațiilor
militare din Crimeea.

Pe fondul intervenției armate la data de 16 martie 2014, a fost organizat un referendum

prin care s-a cerut acordul populației regiunii cu privire la alipirea Crimeei de Federația Rusă.
Rezultatele oficiale arătau că 95% din participanții la scrutin au votat în favoarea alipirei Crimeei
la Rusia. Totuși, rezultatele referendumului sunt sub semnul întrebării, cifrele fiind considerate
“umflate”, iar legitimitatea sa nu a fost recunoscută de Ucraina și comunitatea internațională.

Integrarea Crimeei în Rusia a fost organizată și înfăptuită într-un mod destul de rapid de
conducerea Rusiei. Astfel, începând deja din luma martie până în mai-iunie 2014 o mare parte
din caracteristicile, elementele și structurile sociale, economice, administrative au fost racordate
la standardele Federației Ruse. Totuși, majoritatea comunității internaționale nu a recunoscut
Republica Crimeea și Sevastopol ca parte a Rusiei.

Motivația Rusiei pentru intervenția în Ucraina

Cauzele care au stat la baza intervenției armate a Rusiei în Ucraina și a anexării unei părți
din teritoriul acesteia din urmă,Peninsula Crimeea, ar putea fi următoarele:

 Crimeea este o zonă majoritar rusească, populația fiind compusă din 58,32% ruși,
24,32% ucraineni și 12,03% tătari
 În perioada protestelor pro-europene din Ucraina guvernul pro-rus al lui Viktor
Ianukovici a fost înlocuit cu cel pro-european condus de Oleksandr Turcinov, iar
în cele din urmă, caracterizat de către guvernul rus, ca „un guvern naționalist”, a
suprimat drepturile minorităților de a folosi limbile: rusă, română, maghiară și
tătară, aceasta pierzându-și caracterul oficial în raioanele în care este
 majoritară.(deși o lege a fost adoptată de Parlament în sensul limitării drepturilor
de utilizare a limbilor minoritare și regionale, ea nu a fost promulgată și nu a
intrat în vigoare, minoritățile păstrându-și drepturile obținute)
 Pe acest motiv Consiliul Federației Ruse a autorizat intervenția armată pe
teritoriul Ucrainei, la solicitarea președintelui Putin, forțele separatiste pro-ruse
din Crimeea susținând aderarea la Rusia.

Reacții și măsuri ale societății internaționale la situația din Ucraina

Societatea internațională a avut reacții variate, în funcție de reprezentanții săi, la situația

conflictuală și delicată a Ucrainei. Astfel, în ceea ce privește U.E., Ucraina s-a arătat
„dezamăgită” de reacțiile excesiv de diplomatice ale acestei organizații. În ceea ce
privește S.U.A., reacțiile au fost ceva mai ferme, președintele Barack Obama,
responsabilizând Rusia pentru situația dificilă din Estul Ucrainei. De asemenea, și NATO
a avut o reacție de condamnare la adresa Rusiei pe aceeași temă. O altă organizație
europeană care a criticat atitudinea Rusiei a fost OSCE-ul.

În altă ordine de idei, O.N.U a atras atenția asupra faptului că războiul dintre forțele pro-
ruse și cele ale guvernului ucrainean face victime omenești în rândurile civililor, acuzând
acte de tortură și încălcarea drepturilor omului.

Sancțiunile economice impuse de Rusia către S.U.A și U.E. au condus-o către inițierea
unei colaborări cu China, forțând-o, însă să îi accepte și condițiile pe care aceasta din
urmă le-a manifestat.

În ceea ce privește reacția României, aceasta a fost una dintre cele mai critice din cadrul
întregii U.E., Oficialii români condamnând acțiunile Rusiei la adresa Ucrainei.

Concluzie

Crimeea a ajuns să facă parte din Ucraina într-un mod cu totul arbitrar(din puctul de
vedere al Rusiei), printr-o decizie a liderului communist, Nichita Hrușciov în 1954. Așa
că dorința rușilor din Ucraina de a se alipi la Maica Rusie este legitimă pe fond, pe formă
cu noile reguli impuse de standardele europene, nu. Dincolo de aventura europeană a
Ucrainei de azi – să nu uităm că Germania și Statele Unite se opuneau parcursului nord-
atlantic al Ucrainei la summitul de la București – rămâne dorința rușilor din Crimeea. Și
voința ucrainenilor de a se îndrepta spre Europa din care fac parte. Și, evident, ambiția lui
Putin de la Kremlin, bazată pe un support popular și sprijinită de o mare parte a
populației rusești, de a păstra bazele militare strategige din Marea Neagră. Flota rusă din
Marea Neagră a fost creată, la începuturile ei pentru a combate flotele Marii Britanii și
Franței din Marea Mediterană, cu mult înainte de dislocarea Flotei a V-a americane, la
care va fi supusă Rusia, nu vor face ca aceasta să dea înapoi.

În final, pot spune că problemele naționale trebuie privite într-un context global, deoarece
deciziile care se iau în plan local au un effect de boomerang prin prisma implicațiilor
internaționale.
Bibliografie:

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Criza_din_Crimeea_din_2014
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Interven%C8%9Bia_armat%C4%83_rus%C4%83_%
C3%AEn_Ucraina
3. http://politeia.org.ro/international/criza-din-ucraina-17-martie-2014-crimeea-a-
fost-pierduta/25843/
4. Bamgart Winfried The Crimean War, 1853-1856,Arnold Publishers
5. www.historia.ro