minescu

proletar

e lemn, în scunda tavernă mohorâtă,

nde ziua printre fereşti murdare,
ese lunge, stătea posomorâtă,
necoase, o ceată pribegită,
i şi sceptici ai plebei proletare.

nul - spuneţi că-i omul o lumină

sta plină de-amaruri şi de chin?
teie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
te raza-i ca globul cel de tină,
ui dânsul domneşte pe deplin.

ce-i dreptatea? - Cei tari se îngrădiră

şi mărirea în cercul lor de legi;
ce furară, în veci vezi cum conspiră
r ce dânşii la lucru-i osândiră
gă munca vieţii lor întregi.

e plăcere petrec a lor viaţă,

voioase şi orele surâd.
de ambră - iarna grădini, verdeaţă,
ceri, Alpii cu frunţile de gheaţă -
oapte ziuă ş-a zilei ochi închid.

ntru dânşii ea nu există. Însă

, căci trebui să fie braţe tari,
reoaie care trebuie-mpinse
c luptate războaiele aprinse,
urind în sânge, ei pot să fie mari.

uternice ş-armatele făloase,

ce regii le pun pe fruntea lor,
ioane, ce în grămezi luxoase
e la bogatul, pe cel sărac apasă,
din sudoarea prostitului popor.

rază de dânşii inventată

putere să vă aplece-n jug,
ipsi din inimi speranţa de răsplată,
mar muncirăţi mizeri viaţa toată,
a osânda ca vita de la plug?
care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
să credeţi că veţi fi răsplătiţi...
a cu viaţa a stins toată plăcerea -
stă lume a dus numai durerea
dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.

fraze-i totul ce statele susţine,

a firească ce ei a fi susţin;
e aperi, mărirea ş-a lor bine,
u înarmă ca să loveşti în tine,
ontra voastră la luptă ei vă mân'.

i voi sclavii milioanelor nefaste,

munca voastră abia puteţi trăi?
a şi moartea să fie partea voastră,
bogăţia cea splendidă şi vastă
i în ceruri, n-au timp nici de-a muri?

că-n voi e şi număr şi putere?

puteţi prea lesne pământul să-mpărţiţi.
aceţi ziduri unde să-nchid-avere,
e să-nchidă, când împinşi de durere
c-aveţi dreptul şi voi ca să trăiţi.

de lege, plăcerilor se lasă,

mai dulce pământului i-l sug;
n voluptatea orgiei zgomotoase
ente oarbe a voastre fiici frumoase:
ne tineri bătrânii lor distrug.

aţi atuncea, vouă ce vă rămâne?

care dânşii se-mbată în plăceri,
toată, lacrimi pe-o neagră pâine,
ătate mizeria-n ruşine...
nimica; ei cerul, voi dureri!

au nevoie - virtutea e uşoară

ţi trebuieşte... Iar legi sunt pentru voi,
ne lege, pedepse vă măsoară
a v-o întindeţi la bunuri zâmbitoare,
rtat nici braţul teribilei nevoi.

nduiala cea crudă şi nedreaptă,

împarte în mizeri şi bogaţi!
d după moarte răsplată nu v-aşteaptă,
astă lume să aibă parte dreaptă,
 re, şi să trăim ca fraţi!

atuia goală a Venerei antice,

e pânze cu corpuri de ninsori;
c în suflet ideea neferice
umane şi ele fac să pice
uzurei copile din popor!

ce aţâţă inima lor bolnavă,

late, temple, ce crimele ascund,
ui de tirani în foc, să curgă lavă,
e pe pietre până şi urma sclavă
urmează pân' la al lumii fund!

ce arată mândrie şi avere,

aţi viaţa de haina-i de granit,
, de aur, de lacrimi, de urât -
s numai, să fie o părere,
patimi trece în timpul nesfârşit.

rmăture gigantici piramide

mento mori pe al istoriei plan;
te arta ce sufletu-ţi deschide
ciniciei, nu corpul gol ce râde
e vândută, cu ochi vil şi viclean.

potopul, destul voi aşteptarăţi

ţi ce bine prin bine o să ias';
cul hienei îl luă cel vorbareţ,
mii vechie, cel lins şi pizmătareţ,
schimbară, dar răul a rămas.

eţi întoarce la vremile-aurite,

lbastre ni le şoptesc ades,
gale egal vor fi-mpărţite,
tea când va stinge lampa vieţii finite
a un înger cu părul blond şi des.

muri lesne fără de-amar şi grijă,

răi-n lume cum voi aţi vieţuit,
tul n-a plânge cu limba lui de spijă
de care norocul avu grijă;
a plânge n-are, el traiul şi-a trăit.

mizeria ş-averea nefirească

oameni, toate cu-ncetul s-or topi;
ot ce-n lume este menit să crească,
-în fund cupa, pân' va vrea s-o zdrobească,
ri când nu va avea la ce trăi.

..........

Senei, în faeton de gală,

ce palid, în gânduri adâncit;
greu vuiet, vuirea în granit
hipajuri, gândirea-i n-o înşală;
îi face tăcut şi umilit.

ui deşteaptă, adâncă şi tăcută,

e citeşte în suflete-omeneşti,
are poartă destinele lumeşti,
zdrenţuită în cale-i o salută.
în taină legată de aceşti.

voi el este-n nălţimea-i solitară

ubire, cum că principiul rău,
i minciuna al lumii duce frâu;
nă în veci se desfăşoară,
a ciocanului ce cade pe ilău.

rful mândru al celor ce apasă -

ui cale pe-apărătorul mut.
din lume, voi cauza-ntunecoasă
ări măreţe, mărirea-i radioasă,
iar Cezarul de mult ar fi căzut.

stre umbre nimica crezătoare,

u-vă rece, de milă părăsit,
de dreptate şi bine râzătoare,
voastră numai, puteri îngrozitoare,
sileşte pe cei ce l-au urât.

............

e-n valuri, furtuna-n el se scaldă,

acle negre trăsnesc arzând în vânt -
de flăcări, ce-n valuri se frământ,
uiet de-arme pătrund marea cea caldă,
adavru, Paris - al lui mormânt.

-ncruşite de flăcări orbitoare,

icade de bulgări de granit,
 talioane a plebei proletare,
rigiene şi arme lucitoare,
de-alarmă răsună răguşit.

a de albe, ca ea nepăsătoare,
el roşu, femei trec cu-arme-n braţ,
at şi negru ce pe-umeri se coboară
acopăr - e ură şi turbare
cei negri, adânci şi desperaţi.

nvălită în pletele-ţi bogate,

astăzi copilul cel pierdut!
a cea roşă cu umbra-i de dreptate
ta viaţă de tină şi păcate;
tu de vină, ci cei ce te-au vândut!

..........

area lină, şi placele ei sure

a pe alta ca pături de cristal
prăvălite; din tainica pădure
mare câmpiilor azure,
e cu ochiul ei mândru, triumfal.

ncete îşi mişcă legănate

echite scheletele de lemn;
cet ca umbre - ţin pânzele umflate
i, care prin ele-atunci străbate,
de foc galben stă faţa-i ca un semn.

drumicate de aiurirea mării

ă veghează la trunchiul cel plecat
etoase - şi-ntinse-a apei arii
ulgerânde se pleacă lin suflării
nopţii şi sună cadenţat.

rin aer în noaptea înstelată,

vârf de codri, pe-a apelor măriri,
barba albă - pe fruntea-ntunecată
a de paie îi atârna uscată -
rege Lear.

a Cezarul la umbra cea din nouri,

cărei stele lin tremurând transpar,
de-n minte tot sensul din tablouri
pitoare... A popoarelor ecouri
 ce îmbracă o lume de amar:

m o lume îşi face încercarea,

emiurgos se opinteşte-n van;
nte lumea îşi pune întrebarea
unde vine şi unde merge floarea
obscure sădite în noian?

egul sâmbur, dorinţa-i şi mărirea,

cărui i-ascuns şi trăitor,
zardată, cum pomu-n înflorire
are-ncearcă întreagă a sa fire,
de-a da roade cele mai multe mor.

na roadă în calea ei îngheaţă,

ă unul în sclav, altu-mpărat,
cu noime sărmana lui viaţă
a soare-a mizeriei lui faţă -
înţelesul i-acelaşi la toţi dat.

eaşi doruri mascate cu-altă haină,

menirea în veci acelaşi om -
me-apare a vieţii crudă taină,
înşală, la nime se distaină,
ărginite plantând într-un atom.

ă visu-acesta cu moarte se sfârşeşte,

ţi rămân toate astfel cum sunt, de dregi
ege-n lume - atunci te oboseşte
gare... ş-un gând te-ademeneşte:
orţii-eterne e viaţa lumii-ntregi."