INSTITUTUL MILITAR AL FORŢELOR ARMATE

„Alexandru cel Bun”

CATEDRA TACTICA GENERALĂ

SOLDATUL ÎN LUPTĂ

(Curs de prelegeri)

CHIŞINĂU – 2005
 Cursul de prelegeri „Soldatul în luptă” este elaborat de către
colectivul de lectori ai catedrei „Tactica generală” în corespundere
cu programul de învăţămînt pentru pregătirea studenţilor la
disciplinele catedrei „Tactica generală”al Institutului Militar al
Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”.
În timpul elaborării prelegerilor autorii s-au condus de
compartimentele Regulamentelor de luptă, de îndrumările metodice,
ordinele şi dispoziţiile Ministrului apărării al Republicii Moldova.
Pentru studierea fundamentală a materialului didactic în cauză,
este necesar de studiat prelegerile şi materialele de studiu elaborate
şi de alte catedre militare ale Institutului Militar.
Materialul didactic este destinat pentru corpul de profesori şi
efectivul studenţilor, ofiţerilor subunităţilor şi unităţilor Forţelor
Armate ale Republicii Moldova.
La elaborarea cursului de prelegeri au participat:
colonel V. Baciu;
locotenent-colonel S. Zavulan;
locotenent-colonel V. Pleşca;
maior S. Timercan;
maior Gh.Ţurcanu;
maior S. Şaramet;
maior Gn.Tabac.

Prezentul curs de prelegeri pe tema „Soldatul în luptă” a fost

discutat la şedinţa comisiei metodice pe obiecte a catedrei tactica
generală proces verbal Nr.___ din “____” _________ anul 200__.

2
 CUPRINS Pag

ÎNTRODUCERE…........................................................................ 5
CAPITOLUL I. Obligaţiile generale ale soldatului în
luptă după funcţia deţinută............................... 6

1.1. Rolul sergenţilor şi soldaţilor în lupta modernă de

arme întrunite......................................................................... 6
1.2. Obligaţiile sergentului şi soldatului în luptă........................... 8
1.3. Obligaţiile funcţionale ale efectivului grupei de
infanterie motorizată............................................................. 11

CAPITOLUL II. Soldatul în lupta de apărare........................... 16

2.1. Alegerea locului pentru tragere, amenajarea şi

mascarea lui........................................................................... 16
2.2. Pregătirea către lupta de apărare şi acţiunile înainte
de începerea luptei................................................................. 21
2.3. Acţiunile în timpul luptei de apărare...................................... 25

CAPITOLUL III. Soldatul în lupta de ofensivă..................... 28

3.1. Pregătirea pentru trecere la ofensivă din tranşee şi

din raionul iniţial..................................................................... 28
3.2. Deplasarea spre LDA a inamicului şi trecerea la atac
pe jos şi pe maşini de luptă.................................................... 32
3.3. Deplasarea prin diferite procedee, executarea
focului, trecerea barajelor genistice şi asaltul primei
tranşei...................................................................................... 35
3.4. Acţiunile soldatului în adîncimea apărării
inamicului............................................................................... 44

BIBLIOGRAFIE............................................................................ 47
PENTRU NOTIŢE ŞI ÎNSEMNĂRI .............................................. 48

3
4
 INTRODUCERE

Pregătirea tactică este baza instruirii de companie a

soldatului. Ea asigură, în cea mai mare măsură, instruirea soldatului
pentru acţiunile îndrăzneţe şi hotărîtoare în condiţiile complicate ale
luptei de arme întrunite, precum şi implementarea calităţilor morale
şi de luptă înalte.
În acest curs autorii au desfăşurat întrebările de bază,
privind pregătirea şi ducerea luptei de arme întrunite de către
soldatul infanterist.
În capitolul întîi sînt oglindite obligaţiile generale ale
sergentului şi soldatului în luptă, precum şi obligaţiile funcţionale ale
efectivului grupei de infanterie motorizată.
În capitolul al doilea sînt desfăşurate elementele de bază
pentru pregătirea soldatului către lupta de apărare şi modul de
acţiune în apărare. În acest capitol sînt arătate procedeele de acţiune
în lupta de apărare din contact nemijlocit cu inamicul şi în afara
contactului cu acesta, în ceea ce priveşte alegerea locului pentru
tragere, amenajarea şi mascarea lui.
În capitolul al treilea sunt descrise procedeele de pregătire a
soldatului şi modul de acţiune a acestuia în lupta de ofensivă. Au fost
desfăşurate acţiunile soldatului în timpul trecerii la ofensivă din
mişcare şi din contact nemijlocit cu inamicul, pe jos şi pe maşini de
luptă, de asemenea şi metodele de deplasare pe cîmpul de luptă,
trecerea barajelor genistice şi acţiunile soldatului în teren
contaminat.
Recomandările prezentate în acest curs este necesar de
aplicat creator, luând în consideraţie situaţia tactică reală.

5
 CAPITOLUL I

OBLIGAŢIILE GENERALE ALE SOLDATULUI ÎN LUPTĂ

DUPĂ FUNCŢIA DEŢINUTĂ

1.1. Rolul sergenţilor şi soldaţilor în lupta modernă de

arme întrunite

Lupta pentru nimicirea agresorului care atentează la

independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a patriei impune
ca fiecare militar să dovedească forţa morală şi fizică, tărie psihică şi
pricepere tactică, să fie capabil să lupte în cadrul subunităţii sau
izolat, iar dacă va fi nevoie, să facă sacrificiul suprem pentru
apărarea pămîntului strămoşesc.
În lupta modernă de arme întrunite rolul sergenţilor şi
soldaţilor este enorm. Pentru obţinerea victoriei asupra inamicului ei
trebuie la perfecţie să ştie şi să întreţină în gătinţă de luptă
permanentă armamentul său şi tehnica de luptă, cu iscusinţă a mînui
şi cu pricepere a le folosi în luptă. În afară de aceasta, fiecare sergent
şi soldat trebuie să fie în gătinţă de a schimba în caz de necesitate pe
camaradul ieşit din luptă, de aceea cunoaşterea specialităţii militare
limitrofe este în mod obligatoriu.

Un indice important al pregătirii profesioniste constituie:

- a corpului de sergenţi - mînuirea cu arta organizării luptei în
teren şi conducerea cu subordonaţii şi cu mijloacele în timpul
luptei;
- pentru ochitor operator – de nimicit ţintele din prima
împuşcătură;
- pentru reparator – să poată lichida neajunsurile în tehnică şi
armament, în condiţii de cîmp;
- pentru subunităţi în întregime – de acţionat închegat în diferite
forme de luptă.
Dar instruirea de cîmp nu se reduce numai la iscusinţa
profesională şi la deprinderile de a organiza şi duce lupta cu
întrebuinţarea maximă a posibilităţilor tehnicii de luptă şi a
6
armamentului. Ea, totodată, cuprinde în sine şi capacităţile morale şi
de luptă, deoarece odată cu instruirea nemijlocită în teren, de
exemplu: la tactică, tragere, conducere, repararea maşinilor şi altor
acţiuni, se petrece educarea, dezvoltarea şi pregătirea psihologică a
soldatului şi colectivului.
Este necesar ca, în timpul instruirii de cîmp, fiecare sergent şi
soldat să-şi acumuleze şi să-şi perfecţioneze specialitatea militară,
măiestria profesională, nivelul înalt al capacităţilor morale şi de luptă
în condiţii maxime apropiate de cele de luptă. Datorită acestui fapt,
militarii subunităţii, care posedă o instruire de cîmp înaltă, cu succes
îndeplinesc misiunile de serviciu şi de învăţămînt în condiţii
complicate, cu uşurinţă suportă greutăţile serviciului militar.
Importanţa nivelului de măiestrie profesională şi a înaltelor
capacităţi morale şi de luptă a fost mare în trecut, iar în prezent ea a
crescut şi mai mult. În războaiele trecute neajunsurile în instruirea
sergenţilor şi soldaţilor, într-o oarecare măsură, se lichidau în
întreruperile dintre lupte, totodată în timpul aflării efectivului
personal în unităţile de rezervă.
În condiţiile contemporane acţiunile de luptă, din primele ore
ale războiului, vor primi un caracter activ şi hotărît. În aşa condiţii
este greu de organizat recalificarea soldaţilor şi sergenţilor. Toţi
sergenţii şi soldaţii trebuie să aibă iscusinţă şi deprinderi trainice la
îndeplinirea obligaţiilor funcţionale în luptă încă în timpul de pace.
Mai ales este important pentru sergenţi, care în condiţiile aspre
trebuie cu pricepere să dispună cu subordonaţii şi mijloacele, imediat
după ce agresorul a început acţiunile de luptă.
Pentru îndeplinirea misiunii de luptă soldatul poate acţiona pe
jos (pe schiuri) sau îmbarcat pe MLD (TAB) şi este pregătit pentru a
duce acţiuni de luptă după ce a fost transportat cu elicopterul sau cu
alte mijloace pe uscat, pe apă şi în aer.
Fiecare sergent şi soldat este înzestrat cu o armă individuală
sau deserveşte o armă colectivă. Ca specialist în lupta apropiată,
văzîndu-şi direct adversarul, îl nimiceşte prin foc, cu grenade şi prin
lupta corp la corp.
Datorită pregătirii sale complexe acţionează în lupta de
apărare şi în atac, foloseşte, la ordin şi din proprie iniţiativă, toate
procedeele de acţiuni (cercetarea, observarea, pînda, incursiunea),
7
acţionează ca agent de legătură astfel ca misiunea primită să fie
îndeplinită oportun.
Soldatul nimiceşte adversarul atît în lupta de la distanţă, cît şi
în lupta apropiată. Rezultatul luptei depinde de voinţa sa de a învinge
şi de capacitatea de a folosi oportun şi eficace armamentul şi
mijloacele de care dispune în orice situaţie s-ar găsi.

1.2. Obligaţiile sergentului şi soldatului în luptă

Fiecare sergent şi soldat trebuie să aibă pregătirea şi

capacitatea:
- de a acţiona în toate formele luptei;
- să folosească judicios armamentul din înzestrare şi avantajele
terenului;
- să acţioneze cu succes în situaţiile cele mai complexe, cu
întrebuinţarea armelor de nimicire în masă şi a mijloacelor
incendiare sau fără întrebuinţarea lor, în condiţii grele de teren,
anotimp şi timp, de efort fizic prelungit, ziua şi noaptea;
- să acţioneze timp îndelungat singur sau în grupuri mici, izolat de
subunitatea din care face parte;
- să ducă lupta în localităţi, în terenuri irigate şi cu culturi înalte, în
pădure, în teren dealuros, într-un punct de sprijin fortificat, în
zone cu baraje de mine şi distrugeri sau contaminate;
- să lupte cu pricepere împotriva ţintelor aeriene şi a mijloacelor
blindate ale inamicului.

În luptă fiecare sergent şi soldat trebuie:

- să cunoască unde este şi ce face inamicul;

- să acţioneze cu hotărîre, să fie combativ, să dea dovadă de
iniţiativă;
- să folosească procedee ingenioase de luptă, acţionînd potrivit
condiţiilor impuse de situaţia inamicului.

8
 Ei trebuie pregătiţi multilateral:

- să aibă suficiente noţiuni despre procedeele de cercetare;

- să aibă deprinderi practice pentru a se orienta cu uşurinţă în
teren, ziua şi noaptea;
- să ştie să folosească terenul în luptă şi cum să-l amenajeze din
punct de vedere genistic, precum şi despre organizarea şi modul
de acţiune a inamicului.
În condiţiile folosirii armelor de nimicire în masă şi a
mijloacelor incendiare, fiecare sergent şi soldat trebuie să ştie să
evite şi să înlăture efectele acestora, folosind mijloacele individuale
de protecţie şi de decontaminare.

În luptă fiecare sergent şi soldat este obligat:

- să cunoască misiunea de luptă a plutonului, grupei şi a sa;

- să cunoască organizarea, armamentul, îndeosebi posibilităţile de
luptă a tancurilor, altor maşini blindate şi a mijloacelor antitanc
ale acestuia, de asemenea locurile vulnerabile ale lor;
- să cunoască armamentul şi tehnica subunităţii sale;
- să cunoască dimensiunile, volumul, succesiunea şi timpul
necesar pentru amenajarea construcţiilor de fortificaţie;
- să amenajeze repede locaşul, să participe la executarea şanţului
de tragere şi adăpostului plutonului (grupei), inclusiv cu
întrebuinţarea substanţelor explozive;
- să execute mascarea;
- să execute cu atenţie observarea şi ascultarea, să descopere la
timp inamicul şi să raporteze imediat despre acesta
comandantului său;
- să acţioneze cu fermitate şi dîrzenie în apărare şi cu îndrăzneală
şi hotărîre în ofensivă; să nimicească inamicul, mijloacele
blindate şi ţintele aeriene care acţionează la înălţimi mici; cu
chibzuinţă să se deplaseze pe cîmpul de luptă, să aleagă poziţiile
de foc (locurile de tragere); să acţioneze în cadrul grupei,
independent, sau în condiţii de izolare folosind cele mai adecvate
procedee de luptă şi toate mijloacele, să dea dovadă de vitejie,
iniţiativă, ingeniozitate în luptă;
9
- să fie tare fizic şi rezistent, să cunoască mînuirea cu procedeele
luptei corp la corp;
- să cunoască indicii de recunoaştere a inamicului aerian, să ducă
focul asupra avioanelor, helicopterelor şi altor ţinte ale acestuia
din armamentul cu glonţ;
- să folosească cu pricepere terenul şi mijloacele de protecţie; să
cunoască procedeele de protecţie contra ANM şi armelor de
precizie înaltă a inamicului;
- să folosească cu pricepere mijloacele de protecţie individuală şi
capacităţile de protecţie a maşinilor;
- să treacă corect şi cu repeziciune prin baraje, prin porţiuni de
teren contaminat, incendiat şi cu distrugeri masive, precum şi
peste diferite obstacole; să cunoască modul de plantare şi de
neutralizare a minelor antitanc şi antiinfanterie;
- să execute decontaminarea;
- să nu-şi părăsească poziţia de luptă fără aprobarea
comandantului; în cazul în care a fost izolat fără voia sa de
pluton (grupă), să continue lupta folosind toate mijloacele, să se
alăture fără întîrziere la subunitatea cea mai apropiată şi să lupte
în cadrul acesteia;
- în caz de rănire sau contaminare să ia măsuri de autoajutor, după
care să continuie îndeplinirea misiunii de luptă, dacă acest lucru
nu este posibil, cu aprobarea comandantului, să se deplaseze la
punctul medical luînd cu sine arma personală. Dacă nu poate să
se deplaseze singur, să aştepte sosirea sanitarului în locul indicat
de comandant;
- să poată pregăti armamentul şi muniţiile pentru luptă, repede şi
cu dibăcie să încarce cu cartuşe încărcătoarele, benzile; să
urmărească consumul de muniţie şi alimentarea maşinii de luptă
cu carburanţi; să raporteze comandantului cînd a consumat 0,5 şi
0,75 din muniţia şi carburanţii repartizate pentru ziua de luptă
respectivă sau pentru o misiune;
- să execute cu promptitudine ordinele (comenzile, semnalele)
comandantului; să-l apere pe comandant în luptă, iar cînd acesta
este scos din luptă, înlocuitorul să ia cu curaj comanda
subunităţii, raportînd despre aceasta comandantului eşalonului
superior;
10
- să cunoască locul punctului de aprovizionare de luptă al
companiei şi, la ordin, să execute aprovizionarea cu muniţie a
subunităţii din care face parte, folosind pentru deplasare itinerare
mascate şi avantajele oferite de teren;
- să cunoască drepturile ce i se cuvin, stabilite prin norme, regulile
de primire, întreţinere şi consum, modul de preparare a hranei
din concentrate alimentare, precum şi regulile de trai şi luptă în
condiţii de izolare.

1.3. Obligaţiile funcţionale ale efectivului grupei de infanterie

motorizată

Comandantul grupei este obligat:

- să menţină gătinţa de luptă permanentă şi înalta închegare a

grupei pentru ducerea luptei, să cunoască capacităţile morale şi
de luptă ale subordonaţilor săi;
- cu pricepere să comande cu grupa în luptă şi perseverent să
obţină îndeplinirea misiunii puse;
- să fie pentru subordonaţi exemplu de activitate, vitejie,
rezistenţă, îndeosebi în momentele grele ale luptei; permanent să
îngrijească de subordonaţi, de asigurarea lor cu tot ce este
necesar pentru ducerea luptei cu succes;
- să folosească cu pricepere aparatele de observare, personal să
ducă observarea după inamic, semnalele comandantului de
pluton şi acţiunile vecinilor;
- să pregătească cu pricepere pentru exploatare mijloacele de
legătură şi să lucreze la ele; să menţină permanent legătura
neîntreruptă cu comandantul de pluton;
- să execute reglarea şi aducerea armamentului la condiţia normală
de luptă; să conducă MLD (TAB); să ducă focul precis din
armamentul grupei, armamentul MLD (TAB), să se orienteze cu
uşurinţă în orice teren; să se folosească de aparatele de navigaţie
şi de harta topografică; să determine situaţia ţintelor, să le
întocmească pe hartă (schemă) şi să transmită datele primite
comandantului de pluton;
11
- să cunoască şi să întreţină în gătinţă MLD (TAB) şi armamentul,
la timp să organizeze deservirea tehnică a lor, iar în caz de
deteriorare să raporteze comandantului de pluton şi să organizeze
repararea;
- să urmărească după consumul de muniţii şi carburanţi, să-i
raporteze comandantului de pluton despre cheltuirea a 0,5 şi 0,75
unităţi de foc şi alimentări cu carburanţi, să primească măsuri
pentru restabilirea lor; stocul intangibil de mijloace materiale să-l
folosească numai din permisiunea comandantului de pluton.

Ochitorul – operator la MLD şi trăgătorul cu mitralierele de pe

TAB este obligat:

- să cunoască regulile de operaţiune, de tragere şi de întreţinere a

armamentului şi să-l menţină în permanentă stare de funcţionare;
- să observe permanent terenul şi inamicul, să precizeze locul şi
activitatea obiectelor descoperite şi să raporteze datele şi
informaţiile furnizate;
- să execute cu precizie, rapiditate şi consum minim tragerile cu
armamentul de pe MLD (TAB) simultan sau succesiv, în orice
condiţii de teren, timp, anotimp şi stare a vremii şi să nimicească,
la ordinul comandantului sau din proprie iniţiativă, obiectivele
terestre şi aeriene descoperite;
- să sprijine cu focul armamentului acţiunile subunităţilor cînd
acestea duc lupta pe jos sau îmbarcate, fiind în măsură să execute
în deplină siguranţă tragerile pe la flancuri, prin intervale şi pe
deasupra trupelor proprii;
- să observe rezultatele tragerilor şi să caracterizeze focul;
- să descopere şi să remedieze cu repeziciune eventualele incidente
de tragere;
- să cunoască modul de lucru cu staţia radio de la bord;
- să execute scoaterea MLD (TAB) de sub focul inamicului în
adăpostul apropiat;
- să fie în măsură să ajute pe mecanicul – conducător (şofer) la
întreţinerea tehnică a MLD (TAB);
- să execute controlul, pregătirea şi stivuirea muniţiilor;
- să lupte în cadrul grupei, folosind armamentul individual;
12
- să cunoască obligaţiile comandantului de grupă şi, la necesitate,
să-l înlocuiască.

Trăgătorul cu armamentul de grenade antitanc (agheistul) este

obligat:

- să aleagă cu pricepere poziţiile de tragere;

- să observe continuu terenul, să descopere mijloacele blindate ale
inamicului şi să urmărească în permanenţă acţiunile acestora;
- să cunoască părţile vulnerabile ale blindatelor inamicului asupra
cărora se poate obţine efectul maxim;
- să nimicească tancurile şi alte mijloace blindate ale inamicului,
începînd de la distanţa bătăii eficace;
- să execute foc la comandă sau din proprie iniţiativă asupra
amplasamentelor armamentului antitanc, tancurilor,
ambrazurilor cazematelor şi altor obiective pentru nimicirea
personalului şi a mijloacelor de foc;
- să aleagă, în funcţie de natura obiectivului, felul loviturii;
- să urmărească ca înapoia ţevii aruncătorului, la o distanţă mai
mică de 30 m şi un unghi de 30 grade, pe timpul executării
focului, să nu se găsească autovehicule, oameni, muniţii sau alte
materiale;
- să verifice şi să asigure buna funcţionare a aruncătorului de
grenade antitanc, a aparaturii optice.

Mecanicul – conductor la MLD (şoferul TAB) este obligat:

- să cunoască regulile de exploatare şi întreţinere a MLD (TAB), s-

o conducă cu pricepere în orice situaţie, în condiţii grele de teren
şi stare a vremii, ziua şi noaptea; să execute la timp întreţinerea
tehnică şi s-o menţină în permanentă stare de funcţionare;
- să respecte locul stabilit în dispozitivul de marş şi de luptă al
plutonului; să treacă prin baraje şi obstacole naturale sau să le
ocolească;
- pe timpul deplasării în luptă să asigure condiţii cît mai bune
pentru executarea tragerii cu armamentul de pe MLD (TAB), să

13
 cunoască întrebuinţarea corectă a acestuia, să execute deservirea
şi să corecteze focul;
- să cunoască modul de lucru cu staţia radio de pe MLD (TAB);
- să alimenteze la timp MLD (TAB) cu carburanţi şi lubrifianţi şi
cu lichid de răcire; să cunoască tipurile, normele de consum a
carburanţilor şi lubrifianţilor; să nu admită supraconsumul
acestora; să raporteze la timp comandantului despre consumul a
0,5 şi 0,75 alimentări;
- să descopere defecţiunile care împiedică deplasarea MLD (TAB)
şi continuarea misiunilor de foc ale acesteia, să raporteze
comandantului imediat despre deteriorările suferite şi să execute
reparaţiile necesare;
- în orice situaţie de luptă să ia măsuri privind mascarea şi
executarea adăpostului pentru MLD (TAB);
- să cunoască şi întocmai să îndeplinească comenzile, semnalele de
regulare şi conducere;
- să poată a se folosi de schema itinerarului şi să se orienteze în
teren;
- în caz de evacuare (distrugere) a MLD (TAB) să lupte în cadrul
grupei folosind armamentul individual.

Trăgătorul cu puşca mitralieră şi pistolul mitralieră este

obligat:

- să cunoască armamentul, să-l întreţină în stare de funcţionare, să

ducă din el foc precis, să urmărească după rezultatele focului şi
cu pricepere să-l corecteze;
- neîntrerupt să urmărească după cîmpul de luptă şi să raporteze
comandantului de grupă despre ţintele descoperite, la comanda
comandantului de grupă sau de sine stătător să le nimicească cu
foc; să ducă observări după vecini şi să-i susţină cu foc;
- să poată a se folosi de aparatele şi mecanismele amplasate în
compartimentul de luptă a MLD (TAB);
- să-l ajute pe ochitor-operator în pregătirea şi stivuirea muniţiilor,
deservirea tehnică a armamentului, iar pe mecanic-conductor
(şofer) – în petrecerea deservirii tehnice şi reparaţie MLD
(TAB);
14
- la desprinderea forţată de la grupa sa, imediat să se alipească la
grupa cea apropiată şi să continue lupta în componenţa ei.

Lunetistul este obligat:

- să cunoască arma sa, s-o întreţină în stare de funcţionare şi să

poată duce focul precis din ea;
- atent să ducă observarea după cîmpul de luptă, să descopere şi să
aprecieze ţintele, la comanda comandantului, sau de sine
stătător, să nimicească cele mai importante din ele (ofiţerii,
observatorii, lunetiştii, calcule a mijloacelor de foc, helicoptere,
care zboară la înălţimi mici);
- cu pricepere să folosească capacităţile de protecţie şi mascare a
terenului şi a obiectelor din teren, în scopul ocupării poziţiei de
foc favorabile pentru nimicirea inamicului.

Puşcaşul sanitar este obligat:

- să cunoască şi cu pricepere să folosească înzestrarea medicală

a sanitarului, de asemenea mijloacele din zonă pentru acordarea
ajutorului medical;
- să urmărească după apariţia răniţilor pe cîmpul de luptă şi să
raporteze despre ei comandantului;
- personal să acorde primul ajutor medical grav răniţilor, cu
pricepere să folosească capacităţile de protecţie şi mascare a
terenului pentru adăpostirea lor;
- să poată evacua răniţii din MLD (TAB).

15
 CAPITOLUL II

SOLDATUL ÎN LUPTA DE APĂRARE

2.1. Alegerea locului pentru tragere, amenajarea şi mascarea lui

În apărare fiecare soldat, cu pricepere folosind arma sa,

capacităţile terenului (localităţii) şi barajele, este în stare cu succes să
nimicească forţa vie a inamicului, de asemenea tancurile şi TAB ale
acestuia. Soldatul nu are dreptul de a lăsa poziţia ocupată de el fără
ordinul comandantului.
În apărare soldatul acţionează în cadrul grupei sale, avînd
misiunea să execute observarea, focul şi contribuie la apărarea cu
dîrzenie a poziţiei acesteia. El ocupă un locaş de tragere ales din
proprie iniţiativă sau indicat de comandantul său în dispozitivul de
luptă al grupei, astfel încît să se găsească la un interval de cel puţin
6 – 8 m (8 – 12 paşi) de soldaţii vecini.

Alegerea locului pentru locaş, amenajarea şi mascarea lui

Soldatul trebuie să aleagă, să ocupe, să amenajeze şi să

mascheze repede locaşul de tragere, să descopere la timp inamicul şi,
folosind focul armamentului din înzestrare, grenadele de mînă
defensive şi antitanc, împreună cu ceilalţi militari din grupă, să
nimicească personalul şi mijloacele blindate ale inamicului şi să
respingă atacul acestuia.
În caz că inamicul este superior numeric şi în tehnică, şi a
pătruns în tranşee, acesta este nimicit prin foc eficace şi prin lupta
corp la corp.
Misiunea de luptă pentru apărare soldatul o primeşte de la
comandantul de grupă.
Din misiunea primită pentru apărare soldatul trebuie să
reţină:
- direcţia din care poate ataca inamicul şi cu ce forţe;
- misiunea grupei (poziţia, fîşia focului, sectorul de tragere
suplimentar, locul grupei în sectorul de foc concentrat al plutonului);

16
 - misiunea sa, şi anume:
locul în dispozitivul de luptă al grupei;
direcţia (sectorul de tragere) pe care nimiceşte inamicul;
semnalul de deschidere a focului şi ce cantitate de
muniţie consumă;
modul de acţiune pentru nimicirea blindatelor care atacă
pe direcţia sa;
rîndul la armamentul de serviciu (observator al grupei);
modul de acţiune pe timpul pregătirii de foc, atacului
aviaţiei, helicopterelor şi folosirii armelor de nimicire în
masă şi mijloacelor incendiare de către inamic;
cum va acţiona pe timp de noapte;
locul de adunare a răniţilor;
cum organizează traiul în luptă în condiţii de izolare;
timpul (data, ora) cînd trebuie să fie gata pentru luptă;
semnalele;
locul comandantului de grupă şi înlocuitorul la comanda
grupei.
După primirea misiunii soldatul ocupă şi amenajează locaşul
individual de tragere, se orientează asupra direcţiei pe care o are de
apărat, îşi pregăteşte armamentul, muniţia şi grenadele pentru
tragere.
În toate cazurile soldatul se pregăteşte pentru executarea
focului pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă,
pe direcţiile sau în sectoarele de tragere ordonate.
Pentru ducerea luptei de apărare de către fiecare soldat se
amenajează locaş individual de tragere, care serveşte ca poziţie de
foc şi este cel mai simplu adăpost contra tuturor mijloacelor de
nimicire contemporane şi considerabil slăbeşte radiaţia penetrantă,
micşorează influenţa undei de şoc şi a emisiunii de lumină.
Locul pentru locaş în apărare trebuie să fie ales în aşa mod,
ca acesta să asigure apărarea, observarea şi mascarea, să
adăpostească de focul inamicului; el trebuie să fie comod în timpul
ducerii focului. Dacă locul indicat nu acoperă soldatul pe deplin, este
necesar, cu ajutorul lopeţii sau cu materialele din zonă, de a-l
amenaja şi de a-l masca.

17
 Cînd se trece la apărare în condiţiile de contact nemijlocit cu
inamicul, soldatul primind misiunea, mai întîi de toate trebuie să-şi
caute în teren un loc adăpostit, repede să se adăpostească, în scopul
protecţiei contra focului inamicului şi să se pregătească pentru luptă.
În cazul dat, principalul este ca mai întîi (mai repede) de ales un aşa
loc, de pe care să fie comod de nimicit inamicul, de a-l observa pe
acesta, iar singur să rămîi nevăzut. Dacă prin apropiere nu este nici
un fel de adăpost, este necesar repede de a se îngropa.
Săparea locaşului individual sub focul inamicului se execută
în ordinea următoare (des. 1):
- culcat pe locul ales soldatul pune arma în dreapta de la
sine, la distanţa de o mînă întinsă, cu ţeava îndreptată spre inamic
(poz.1);
- întorcîndu-se pe partea stîngă, scoate lopăţica mică de
infanterie din husă (poz.2);
- apucă lopăţica mică de infanterie cu ambele mîini şi cu
lovituri spre sine taie brazda de iarbă sau stratul exterior al solului
(poz.3);
- desprinzînd brazda de iarbă sau stratul exterior al solului le
aruncă într-o parte, ca după ce a săpat locaşul să-l exploateze pentru
mascarea parapetului (poz.4);
- marchează dinainte şi din părţi hotarele săpăturii (poz.5).
Solul se aruncă la început înainte, ulterior în părţi, pentru a se
proteja de nimicirea cu gloanţe şi schije de proiectile şi mine.
În timpul lucrului capul este raţional de ţinut cît mai aproape
de pămînt în aşa fel, ca să se ducă observarea continuă după inamic.
Săpînd partea dinainte a locaşului la adîncimea de aproximativ
20 cm, soldatul se deplasează puţin înapoi şi continuă săparea.
Locaşul trebuie să aibă următoarele dimensiuni:
- lăţimea – 60 cm;
- lungimea – 170 cm;
- înălţimea parapetului: - din sol obişnuit – 160 cm;
- din sol nisipos – 90 cm;
- din sol împietrit – 50 cm;
- din zăpadă – 300 cm.
La sfîrşitul lucrului parapetul se maschează sub fonul
terenului.
18
 4
Poz. 4
Poz. 1

Poz. 5
Poz. 2 5

Poz. 3

Des.1. Ordinea de săpare a locaşului individual pentru

tragerea din poziţia culcat.

Des.2. Locaşul individual pentru tragerea din poziţia din

genunchi.

19
 Dacă inamicul nu este activ în acţiuni, lucrările pentru
perfecţionarea locaşului continuă. Locaşul se adînceşte pentru
executarea focului din genunchi la 60 cm, apoi la 110 cm pentru
executarea focului din picioare (des.2,3).
Sectorul de tragere

Loc pentru muniţii

Berma

Parapetul locaşului

Înclinarea
locaşului
Fundul locaşului

Des.3. Locaşul individual pentru tragerea din poziţia din picioare.

În condiţiile favorabile, atunci cînd inamicul este pasiv, la

indicaţiile comandantului de grupă sau la propria iniţiativă locaşele
individuale se unesc între ele formînd şanţul grupei, care se aduce la
un profil deplin.
În acest scop soldatul, rămînînd în locaş, sapă o cale de
comunicaţie spre vecinul său din stînga. Succesiunea lucrului este
aceeaşi ca şi la săparea locaşului individual.
Toate căile de acces spre poziţia grupei înaintea frontului şi la
flancuri trebuie să fie bătute cu foc şi observate. În acest scop se
execută curăţarea terenului pentru a îmbunătăţi condiţiile de
observare şi de ducere a focului. Curăţarea terenului se execută în
ascuns în aşa fel, ca să nu fie observată de inamic şi să nu
demascheze poziţia grupei. Nu se admite tăierea cărărilor în direcţia
20
inamicului. Este raţional de tăiat tufărişul. De pe copacii şi tufarii
mari se taie crengile, care atîrnă la un nivel jos şi îngreunează
ducerea observărilor şi focului. Tufărişul şi crengile tăiate se
recomandă de împrăştiat uniform în teren.
Locaşul care este bine mascat este practic neobservat şi
inamicul este lipsit de posibilitatea de a duce foc direct asupra
acestuia.
În cazul apărării în afara contactului cu inamicul, se oferă
condiţii mai avantajoase pentru alegerea şi amenajarea deplină a
locului pentru tragere (poziţiei de tragere), de asemenea pentru
instalarea barajelor. La necesitate se execută curăţarea sectorului de
tragere şi se îndeplinesc alte misiuni.
Însă, indiferent de condiţiile în care s-a trecut la apărare,
întotdeauna trebuie de manifestat vigilenţă şi gătinţă pentru
întrebuinţarea armei, permanent de dus observările asupra terenului,
mai ales pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă,
atunci cînd este posibil atacul prin surprindere din partea inamicului.

2.2. Pregătirea către lupta de apărare şi acţiunile înainte de

începerea luptei

În apărare fiecare soldat, folosind cu pricepere arma sa,

construcţiile de fortificaţie şi proprietăţile favorabile ale terenului,
este în stare să nimicească cu succes forţa vie a inamicului, de
asemenea, să ducă lupta cu tancurile şi alte maşini blindate ale
acestuia.
Soldatul trebuie să observe circular în fîşia grupei, fiind
permanent gata pentru a participa la respingerea atacului prin
surprindere cu infanterie, tancuri şi alte mijloace blindate sau să
execute focul asupra ţintelor aeriene ale inamicului care zboară la
înălţimi mici.
Cînd soldatul este de rînd la armamentul de serviciu al
grupei, trebuie să cunoască:
- locul comandantului;
- semnalele de alarmă;
- cînd deschide focul şi din ce poziţie;
- cine îl schimbă şi la ce oră.
21
 Pregătirea pentru lupta de apărare

În apărare focul constituie mijlocul de bază pentru zdrobirea

şi nimicrea inamicului.
Pregătirea soldatului pentru ducerea luptei de apărare
include:
- cunoaşterea misiunii de luptă;
- amenajarea şi ocuparea locaşului;
- primirea muniţiilor;
- gătinţa pentru deschiderea focului.
În afară de aceasta soldatul trebuie să cunoască:
- fîşia de foc a grupei;
- reperele şi distanţa la ele;
- sectoarele focului concentrat, asupra cărora trebuie de executat
focul.

Acţiunile soldatului înainte de începerea luptei

Pînă la începutul pregătirii de foc şi trecerii la atac a

inamicului, grupele izolate ale acestuia vor încerca să ducă
cercetarea, să execute culuare în barajele genistice sau să pătrundă în
adîncimea apărării. Aceste grupe se nimicesc de mijloacele de foc de
serviciu, personalul cărora se află în gătinţă permanentă pentru
deschiderea imediată a focului de pe poziţiile de tragere de rezervă
sau temporale. Ceilalţi soldaţi în timpul acesta se află în gătinţă
pentru respingerea atacului inamicului, în acelaşi timp,
perfecţionează amenajarea genistică a poziţiilor de tragere şi pentru
deservirea tehnică a MLI (TAB).
Pe timpul pregătirii de foc a atacului inamicului soldatul,
dacă el nu este observator, la comanda (semnalul) comandantului se
adăposteşte, fiind în măsură ca la semnalul stabilit să-şi ocupe repede
locaşul de tragere pentru deschiderea focului.
Soldatul, fiind observator, se află la postul său şi duce
observările asupra terenului şi după acţiunile inamicului. Despre
rezultatele observării raportează comandantului (des.4).

22
 R 6 Înălţime „Mică” R 5 Înălţime „Rotunda”
850m 800m
R 4 Copac
700m
R 3 Casa distrusă
500m

R 1 Petre
300m
R 2 Tufar
400m

Des. 4. Acţiunile soldatului - observator

În cazul cînd inamicul trece prin surprindere la folosirea

armelor de nimicire în masă, soldatul, din proprie iniţiativă, se
adăposteşte pe fundul locaşului de tragere (şanţului sau tranşeei),
după care, în raport cu situaţia concretă, îmbracă mijloacele
individuale de protecţie sau execută decontaminarea iniţială
(parţială).
La izbucnirea flăcării exploziei nucleare efectivul imediat se
adăposteşte pe fundul tranşeei (des.5). Efectivul care se află în MLI
(TAB) închid uşile, crenelurile, jaluzele şi conectează sistemul de
protecţie colectivă. În cazul cînd personalul în acest timp se află în
teren deschis, este necesar imediat de culcat la pămînt cu faţa în jos,
cu picioarele în direcţia exploziei, de acoperit gîtul şi faţa cu gulerul
mantalei, mîinile de strîns sub sine (des.6). După trecerea undei de
şoc efectivul îmbracă măştile contra gazelor şi se pregăteşte pentru
respingerea atacului inamicului.
În cazul folosirii de către inamic a armei chimice personalul,
neîntrerupînd îndeplinirea misiunii de luptă, îmbracă mijloacele
individuale de protecţie. Personalul aflat în MLI (TAB) îmbracă
23
măştile contra gazelor, închid obloanele, uşile, crenelurile, jaluzele şi
conectează sistemul de filtroventilare.

Des. 5. Acţiunile soldatului la izbucnirea flăcării exploziei

nucleare

În cazul întrebuinţării de către inamic a mijloacelor

incendiare, personalul pentru protecţie foloseşte construcţiile de
fortificaţie, tancurile, MLI, TAB, mijloacele individuale de protecţie,
mantalele, scurtele, foile de cort, diferite mijloace din zonă (panouri
din lemn, straturi de pămînt, nisip, iarbă).
Stingerea substanţelor de aprindere, care au nimerit pe piele
sau pe hainele soldatului, se efectuează de el singur sau cu ajutorul
camaradului. Pentru stingerea amestecului de aprindere, care arde,
este necesar de acoperit strîns locul de ardere cu mîneca, poala
mantalei, foaia de cort, lut umed, de acoperit cu pămînt sau cu nisip.
Dacă lipsesc mijloacele de stingere, focul se stinge prin rostogolirea
pe pămînt. Haina aprinsă trebuie scoasă imediat.
La stingerea tehnicii aprinse de luptă şi construcţiilor este
necesar de acoperit cu pămînt, nisip, zăpadă.

24
 Des. 6. Acţiunile soldatului la izbucnirea flăcării exploziei
nucleare în teren deschis

2.3. Acţiunile în timpul luptei de apărare

Odată cu trecerea inamicului la atac, la semnalul

observatorului sau la comanda comandantului “Grupă – pentru
luptă”, soldatul îşi ocupă locaşul de tragere şi trece la îndeplinirea
misiunii primite. Soldatul deschide focul asupra infanteriei
inamicului la comanda comandantului, atunci cînd infanteria a ieşit
la distanţa focului eficace. Pînă atunci, focul asupra inamicului îl
execută artileria, tancurile, MLI, RATD şi alte mijloace.
Soldatul, în acest timp, atent execută observarea după
acţiunile inamicului, despre toate observate raportează
comandantului său şi alege ţintele, pe care le va nimici, pe măsura
apropierii acestora. Ulterior, odată cu apropierea inamicului, focul se
duce de sine stătător.
Pe măsura apropierii inamicului de LDA soldatul îndeplineşte
misiunea primită, executînd foc, îndeosebi în barajul general, sau
25
acţionează conform semnalelor stabilite, nimicind inamicul ce
înaintează pe direcţia sa de apărare. Dacă este cazul, îşi ajută soldaţii
vecini cu foc executat asupra inamicului care atacă pe direcţia
acestora.
Soldatul trebuie să cunoască că focul executat de el este
îndeosebi eficace în acel moment, cînd inamicul este impus să-şi
încetineze înaintarea trecînd prin barajele genistice instalate în faţa
LDA. Misiunea principală a fiecărui soldat – de a nu admite
pătrunderea inamicului pe poziţie.
Pe măsura apropierii inamicului spre L.D.A. focul se duce la
cea mai înaltă intensitate.
Tancurile şi alte maşini blindate ale inamicului se nimicesc cu
focul din tunurile MLI şi aruncătoarele de grenade, iar infanteria cu
focul mitralierelor şi pistol-mitralierelor se separă de tancuri şi se
nimiceşte.
Soldatul în lupta împotriva blindatelor acţionează folosind
grenade antitanc, încărcături concentrate (incendiare) şi alte mijloace
improvizate, pregătite din timp. Cînd mijlocul blindat al inamicului
se îndreaptă spre locaşul său de tragere, soldatul de la distanţa 15 –
20 m aruncă grenada antitanc şi, pe perioada exploziei, se
adăposteşte pe fundul tranşeei, după care continuă lupta nimicind
soldaţii inamicului care atacă.
Inamicul ajuns în faţa locaşului de tragere la distanţa de
30 – 40 m este nimicit cu grenade de mînă şi foc executat la distanţă
mică (foc la gura ţevei), iar cel pătruns în poziţia de apărare a grupei
– prin lupta corp la corp.
În cazul cînd grupele separate ale inamicului, care au pătruns
pe L.D.A. se vor coborî în tranşee, soldatul, în scopul neadmiterii
răspîndirii ulterioare ale acestor grupe, repede instalează baraje
mobile pregătite din timp. Instalînd barajele, soldatul duce lupta cu
inamicul pătruns şi, în acelaşi timp, duce observarea după tranşee.
Inamicul, care încearcă să se deplaseze prin tranşee sau să arunce
barajele din tranşee, este nimicit cu foc executat la distanţă mică, cu
grenade şi prin lupta corp la corp.
Lupta se duce pînă la nimicirea completă a inamicului şi,
fără ordinul comandantului, poziţia nu se părăseşte. Nici apariţia
inamicului la flancurile grupei, nici încercuirea nu-l pot impune pe
26
soldat să se retragă de pe poziţia ocupată. Soldatul trebuie să
cunoască că, ducînd lupta în componenţa grupei, chiar în condiţii de
încercuire completă, el atrage asupra sa forţe esenţiale ale inamicului
şi prin aceasta acordă un ajutor mare în nimicirea definitivă a
inamicului pătruns în apărare.
În cazul cînd inamicul a reuşit să pătrundă pe poziţia grupei
vecine, soldatul, la ordinul comandantului, ocupă locaşul de rezervă
în calea de comunicaţie sau în tranşee şi nimiceşte inamicul prin foc
precis, iar la distanţă mică – cu grenade de mînă şi cu baioneta.
După respingerea atacului inamicului soldatul î-şi reîncarcă
arma, completează muniţia, dacă este cazul execută decontaminarea
iniţială, reamenajează locaşul individual de tragere şi împreună cu
grupa – poziţia de apărare a grupei, fiind în măsură să respingă un
nou atac al inamicului.
Retragerea la o altă poziţie se execută numai la ordinul
comandantului, sub acoperirea focului de artilerie şi a aruncătoarelor.
Retragerea se execută prin surprindere pentru inamic, în acest scop
pe larg se exploatează fumurile, ceaţa şi alte condiţii de vizibilitate
redusă.
În cazul cînd soldatul, în comun cu alţi soldaţi ai grupei,
acoperă retragerea, acesta trebuie cu dîrzenie să menţină poziţia
ocupată şi să nu admită pătrunderea inamicului. Odată cu atingerea
aliniamentului indicat de cei ce se retrag, soldatul, la semnalul
comandantului, începe retragerea.
Retragerea se execută prin salturi. Executînd primul salt,
soldatul asigură cu foc retragerea camarazilor săi. Dacă inamicul
trece la urmărire, soldatul opreşte deplasarea acestuia prin foc şi se
retrage, executînd salturi sub acoperirea de foc a grupei.
În cazul cînd inamicul, pătruns peste L.D.A. este contraatacat
de subunităţile din adîncime şi începe să se retragă, soldatul, aflat în
timpul acesta la poziţia grupei pe L.D.A. acordă ajutor subunităţilor
care contraatacă, nimicind cu foc inamicul care se retrage.
La apropierea subunităţilor care contraatacă spre poziţia
grupei, soldatul, la ordinul comandantului, trece la contraatac.

27
 CAPITOLUL III

SOLDATUL ÎN LUPTA DE OFENSIVĂ

3.1. Pregătirea pentru trecere la ofensivă din tranşee şi

din raionul iniţial
Ofensiva este forma de luptă de bază care se adoptă în scopul
nimicirii inamicului şi cuceririi unor raioane (aliniamente, obiective)
din teren.
Esenţa ofensivei constă în:
- nimicirea inamicului cu toate mijloacele existente;
- atacul hotărît şi înaintarea rapidă a trupelor în adîncimea
dispozitivului de luptă al inamicului;
- nimicirea şi capturarea forţei vii;
- capturarea armamentului, tehnicii de luptă şi cucerirea
raioanelor (aliniamentelor) preconizate.
Atacul este o acţiune de luptă a trupelor realizate sub forma
înaintării spre inamic, combinată cu focul armamentului din dotare şi
susţinută de artilerie şi aviaţie, în scopul nimicirii inamicului,
cuceririi terenului ocupat de acesta şi pătrunderii în adîncimea
dispozitivului său de apărare.
Soldatul în atac acţionează, de regulă, în cadrul grupei sale,
pe jos sau pe MLI (TAB).
Fiecare soldat trebuie să ducă observarea cu încordarea
deplină a forţelor, cu focul armei sale să nimicească inamicul ce se
apără, să manifeste vitejie, iniţiativă şi hotărîrea în luptă. Ofensiva
trebuie să fie năvalnică şi neîntreruptă ca inamicul să nu poată
organiza rezistenţa pe aliniamente intermediare.
Cînd acţionează pe jos, înaintează cu îndrăzneală şi hotărîre
în urma tancului, executînd foc cu arma pe care o are în înzestrare şi,
exploatînd efectivul focului artileriei şi aviaţiei al soldaţilor vecini,
atacă pe inamic şi-l nimiceşte. Cînd situaţia permite şi terenul
favorizează, se infiltrează în dispozitivul inamicului şi, acţionînd în
cadrul grupei, îl atacă în flanc sau în spate.
Soldatul trebuie să fie rezistent, dîrz, curajos, să deschidă
focul repede şi precis, să folosească cu iscusinţă terenul pe timpul
atacului, să folosească cu precizie grenadele de mînă, să ştie să se
28
folosească de grenadele inamicului şi să-l nimicească prin lupta corp
la corp.

În atac soldatul este obligat:

- să observe continuu cîmpul de luptă şi să raporteze
comandantului datele despre inamic;
- să ajute soldaţii vecini cu foc şi cu grenade;
- să indice mijloacelor de foc principale obiectivele
descoperite, să acopere cu foc acţiunile acestora şi, la nevoie, să
le dea ajutor pentru deplasare;
- să combine judicios focul cu mişcarea;
- să folosească terenul şi să execute deplasări scurte şi repezi
pentru a cădea în flancul sau în spatele rezistenţilor inamicului;
- să acţioneze hotărît pentru nimicirea inamicului care
contraatacă;
- să treacă imediat la urmărirea inamicului care se retrage.

Înainte de ofensivă soldatul trebuie:

- să însuşească misiunea sa, de asemenea misiunea grupei şi a
plutonului, ţintele pentru nimicire şi ordinea de deschidere a
focului;
- să cunoască direcţia de atac a grupei, modul de cooperare cu
alţi soldaţi, de asemenea şi cu alte mijloace de foc;
- să cunoască, în cazul atacului pe jos, locul şi ordinea de
debarcare, locul în lanţul grupei, ordinea de trecere a barajelor
genistice şi a obstacolelor;
- să reţină semnalele stabilite de comandant;
- să verifice starea bună de funcţionare a armei şi să se
pregătească pentru luptă;
- să verifice muniţiile şi, la necesitate, să le completeze;
- să verifice mijloacele individuale de protecţie, să ajusteze
echipamentul.

Din misiunea de luptă primită fiecare soldat trebuie să

cunoască:
- ce s-a descoperit la inamic şi cum să execute observarea;
- misiunea sa de luptă, a grupei şi a soldaţilor vecini;
29
- locul comandantului de grupă;
- semnalele pentru deschiderea şi închiderea focului pe
anumite aliniamente de alarmare şi înştiinţare.
În dependenţă de situaţia creată, ofensiva asupra
inamicului care se apără poate să se ducă:
- din mişcare;
- din contact nemijlocit cu inamicul.

3.1.1.Ofensiva din mişcare

Pînă la începutul ofensivei din mişcare soldatul, în

componenţa grupei, pe ascuns, se află în locul indicat de
comandantul de grupă, unde el pregăteşte arma sa şi MLI (TAB)
pentru luptă şi, permanent se află în gătinţă de luptă pentru
respingerea atacului inamicului aerian şi terestru.
În dependenţă de misiunea îndeplinită, caracterul terenului şi
alte condiţii ale situaţiei, soldatul, în componenţa grupei, poate
acţiona pe MLI (TAB), pe jos (iarna pe schiuri) sau ca desant pe
tanc.
În timpul ofensivei pe MLI (TAB), soldatul din timp se
găteşte pentru îmbarcare. În acest caz, o deosebită atenţie se atrage la
echipamentul personal, la starea armamentului, la existenţa normei
stabilite de muniţii, în afară de aceasta, se verifică ca arma să fie
descărcată, iar dacă a fost comanda de încărcat armele, atunci, dacă
arma este pusă la siguranţă - baioneta se scoate de la armă.
Îmbarcarea soldatului în maşina de luptă se poate executa: în
MLI – prin uşa din spate, în TAB – prin obloane.
Pentru îmbarcarea în maşina de luptă soldatul, în componenţa
grupei, se încolonează lîngă maşina de luptă în locul indicat pentru el
la comanda (semnalul) “La maşini”.
La comanda (semnalul) “ÎMBARCAREA” soldatul, folosind
roţile, şenilele, suporturile pentru picioare, repede ocupă locul său în
maşina de luptă.
Arma se ia cît mai convenabil, cu excepţia mitralierei PK,
care se transmite militarului care s-a îmbarcat sau care stă din urmă.

30
 3.1.2. Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul pe jos

Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul începe de pe

poziţia iniţială care, în dependenţă de condiţiile terenului, poate fi
aleasă în tranşee, locaşe şi alte locuri ascunse.
Ocuparea poziţiei iniţiale pentru ofensivă se petrece de obicei
prin căile de comunicaţie şi prin alte căi de acces ascunse.
Pe poziţia iniţială pentru ofensivă soldatul se află în gătinţă
permanentă pentru respingerea unui atac posibil al inamicului. El
trebuie să cunoască:
- unde trece, traseul limitei dinainte a apărării inamicului;
- din ce direcţie se aşteaptă acţiunile prin surprindere ale
inamicului.
În afară de aceasta, soldatul duce observările după inamic şi
perfecţionează amenajarea genistică a poziţiei iniţiale pentru
ofensivă.
Toate lucrările privind perfecţionarea amenajării genistice a
poziţiei iniţiale se desfăşoară sub fonul întăririi apărării, cu
respectarea strictă a măsurilor de mascare.
În tranşee soldatul ocupă locul pentru tragere, indicat de
comandantul de grupă. În acest scop se pot folosi locaşele pregătite
din timp sau, pe ascuns, se amenajează locaşe de tragere noi. În
cursul perfecţionării amenajării genistice a poziţiei se pregătesc
suporturi la o înălţime de 50 – 60 cm pentru ieşirea bruscă din
tranşee.
Odată cu începerea pregătirii de foc a atacului, soldatul, la
comanda comandantului de grupă, duce foc asupra inamicului şi
nimiceşte ţintele descoperite (mitraliere, aruncătoare de grenade şi
alte mijloace de foc, precum şi forţa vie a inamicului).

În timpul pregătirii pentru ofensivă soldatul execută

următoarele activităţi:
- însuşeşte misiunea sa, de asemenea a grupei şi a plutonului;
ordinea de trecere a barajelor genistice;

31
- verifică starea şi gătinţa pentru luptă a armei, completarea cu
muniţii pînă la normele stabilite, prezenţa şi starea mijloacelor
individuale de protecţie;
- ajustează echipamentul şi studiază semnalele.
Odată cu apropierea tancurilor de poziţia grupei, la comanda
comandantului de grupă “Grupă, pregătirea pentru atac”, soldatul
execută următoarele:
- pune baioneta la armă;
- încarcă arma cu un încărcător plin cu cartuşe;
- pregăteşte grenadele de mînă, lopata mică şi mijloacele de
protecţie individuală;
- verifică ajustarea echipamentului;
- amenajează trepte pentru a ieşi repede din tranşee sau din
locaşul de tragere.

3.2. Deplasarea spre LDA a inamicului şi trecerea la atac

pe jos şi pe maşini de luptă

3.2.1. Atacul pe MLI (TAB) din mişcare

La atacul din mişcare, cînd acţionează pe MLI (TAB),

soldatul ocupă locul destinat pentru executarea tragerii prin orificiile
din pereţii laterali ai cutiei blindate, nimicind cu foc inamicul
descoperit în sectorul său de tragere.
Odată cu începutul desfăşurării plutonului în linia de luptă
mecanicul – conducător, la indicaţia comandantului de grupă, scoate
MLI (TAB) pe direcţia sa şi, împreună cu ochitorul operator,
însuşeşte obiectivul de atac, direcţia înaintării ulterioare şi locul de
trecere prin baraje.
Cu începutul atacului pe MLI (TAB) mecanicul – conducător
conduce maşina în urma tancului la depărtarea de 100 – 200 m.
Cîmpul de mine se trece cu întrebuinţarea dragorului care
este instalat pe tanc, iar dacă el lipseşte – prin culoarul efectuat, în
ordinea indicată de către comandantul de pluton, într-o cooperare
strînsă cu tancurile şi maşinile de luptă vecine.

32
 După trecerea barajelor mecanicul conducător, în timpul
strict determinat, scoate maşina de luptă spre limita dinainte de
apărare a inamicului şi, fără opriri, continuă conducerea ei în
adîncimea apărării respectînd direcţia ofensivei.
Ochitorul-operator, la comanda comandantului de grupă sau
din proprie iniţiativă, în cursul deplasării şi atacului, nimiceşte
mijloacele de foc, în primul rînd cele antitanc, din armamentul
instalat pe maşină, puşcaşii şi mitraliorii nimicesc mijloacele de foc
şi forţa vie a inamicului din armele cu glonţ prin crenele.
Puşcaşului şi mitraliorului le este necesar să ştie că în timpul
ducerii focului prin crenele direcţia tragerii trebuie să fie 45 - 60º.

3.2.2. Plecarea la atac pe jos

În timpul atacului pe jos, la comanda comandantului de grupă

“Grupă, pregătirea pentru debarcare”, mecanicul – conducător
măreşte viteza de deplasare a maşinii de luptă, soldatul scoate arma
din crenel, o pune la siguranţă şi se pregăteşte pentru debarcare.
Debarcarea din maşina de luptă se efectuează: din MLI – prin
spate (uşa din spate), din TAB – prin obloane.
Odată cu ieşirea maşinii de luptă la aliniamentul de debarcare
mecanicul – conducător, la comanda comandantului de grupă
“DEBARCAREA”, încetineşte mişcarea sau, folosind cutele
terenului şi adăposturile existente, efectuează o oprire scurtă.
Soldatul sare din maşina de luptă şi, la comanda comandantului de
grupă “Grupă, în direcţia obiectului cutare, direcţional – cutare –
pentru luptă, înainte” sau “Grupă – după mine pentru luptă”,
ocupă locul său în lanţul grupei cu intervalul dintre soldaţi 6 – 8 m (8
– 12 paşi), deschide focul din mers, în pas viu sau în pas alergător, în
componenţa grupei, continuă deplasarea spre limita dinainte de
apărare a inamicului.
Odată cu începutul atacului soldatul însuşeşte obiectivul de
atac şi ordinea de trecere a barajelor genistice. Deplasîndu-se
neîntrerupt în urma tancului, el cu focul său nimiceşte mijloacele de
foc ale inamicului, în primul rînd cele antitanc, la timp indică
tancului cele mai periculoase ţinte care încurcă înaintării grupei.

33
 Atacul trebuie să fie fulgerător – în aceasta constă conţinutul
succesului luptei. Soldatul care se deplasează încet este o ţintă
comodă pentru inamic.
Cînd atacul infanteriei este sprijinit de tancuri soldatul, în
momentul depăşirii sale de către tancul destinat pentru sprijin sau la
comandă (semnal), se deplasează în cadrul grupei, în urma tancului
atacă limita dinainte a apărării, după care continuă înaintarea sub
protecţia blindajului şi focului acestuia, precum şi al MLI (TAB) şi al
mijloacelor de înaintare şi sprijin ale plutonului.
Deplasarea înapoia tancului se execută cu viteza necesară
menţinerii unei distanţe cît mai mici faţă de tancul de sprijin.
Porţiunile de teren, în care artileria inamicului execută foc de
baraj, se trec în fugă şi prin salturi. Soldatul începe deplasarea îndată
după ce proiectilul a explodat. Cînd se aude sunetul de apropiere a
altui proiectil soldatul ia poziţia culcat în cea mai apropiată
adăpostire (uneori chiar în gropile rezultate din explozia
proiectilelor). După trecerea barajului de artilerie soldatul continuă
înaintarea pe direcţia ordonată, fără a mai aştepta alt ordin.
Terenul descoperit şi bătut de inamic cu foc dens de infanterie
se trece în fugă, prin salturi scurte şi repezi, din adăpostire în
adăpostire.

3.2.3. Plecarea la atac din tranşee

Odată cu trecerea tancurilor peste poziţia grupei, la comanda

“Grupă, pentru atac înainte”, soldatul iese repede din tranşee şi,
concomitent cu alţi soldaţi, se deplasează înainte în pas alergător sau
în pas viu din urma tancului care atacă pe această direcţie.
Soldatul înaintează, de regulă, într-un ritm viu (pas alergător,
fugă) sub protecţia focului artileriei şi al sprijinului MLI (TAB),
executînd trageri din mers cu scurte opriri asupra inamicului
descoperit, fără a se opri în faţa limitei dinainte a apărării acestuia.
Dacă atacul se execută pe jos fără sprijinul tancurilor MLI
(TAB), soldatul înaintează către limita dinainte a apărării prin salturi
executate la comandă sau din proprie iniţiativă, combinînd focul cu
mişcarea.
Fiecare soldat este obligat:
34
- să înainteze pe direcţia ordonată şi să păstreze un interval de
cel puţin 6 – 8 m (8 – 12 paşi) faţă de soldaţii vecini;
- să ia corect poziţia de tragere, să ochească şi să execute focul
repede şi cu precizie.
MLI (TAB) duce focul asupra inamicului, asigură trecerea
grupei prin barajele genistice şi se află în gătinţă pentru a se deplasa
în urma grupei spre un aliniament favorabil.
Trecerea efectivului prin barajele genistice şi atacul limitei
dinainte a apărării inamicului se execută la fel, ca şi în cazul
ofensivei din mişcare pe jos.

3.2.4. Ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul pe MLI

(TAB)

Atacul în cazul ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul

este posibil şi pe MLI (TAB). În acest caz, îmbarcarea soldaţilor în
MLI (TAB) se execută în timpul pregătirii de foc a atacului pe
poziţia iniţială pentru ofensivă.
Pentru executarea îmbarcării MLI (TAB), care se dispune în
urma grupei sale, la comanda (semnalul) comandantului iese din
locaş, pe ascuns se apropie de grupa sa şi, exploatînd cutele terenului
sau un loc pregătit din timp, execută o oprire. Soldatul, la comanda
comandantului de grupă “Grupă – la maşină”, “ÎMBARCAREA”,
repede ocupă locul său în maşină şi se pregăteşte pentru ducerea
focului din mers, iar odată cu trecerea în atac – deschide focul.
Atacul limitei dinainte a apărării inamicului şi desfăşurarea
ofensivei în adîncime se execută la fel, ca şi în cazul ofensivei din
mişcare pe MLI (TAB).

3.3. Deplasarea prin diferite procedee, executarea focului,

trecerea barajelor genistice şi asaltul primei tranşei

3.3.1. Deplasarea pe cîmpul de luptă

Soldatul pe cîmpul de luptă se poate deplasa cu pas accelerat

sau cu pas alergător (în statură deplină sau aplecat), prin salturi şi pe

35
tîrîş. Metoda de deplasare depinde de relieful terenului, densitatea
focului inamicului şi de alte condiţii.
Porţiunile de teren, ascunse de observările inamicului şi care
nu sînt acoperite cu focul lui, se trec cu pas accelerat sau alergător. În
timpul deplasării cu pas accelerat viteza atinge 130 – 150 de paşi pe
minut, iar cu pas alergător poate să atingă 165 – 180 de paşi pe
minut.
Deplasarea soldatului în statură se foloseşte în timpul atacului
şi ofensivei îndepărtate de inamic sau pe teren, unde este exclusă
ducerea observării de către inamic (pădure, tufari). Porţiunile de
teren deschise, bătute cu foc de inamic, se trec prin salturi. Salturile
se efectuează rapid, de la ascunziş la ascunziş, cu durata nu mai mult
de 5 – 7 s, cu scopul ca inamicul să nu deschidă foc ochit. Lungimea
fiecărui salt poate fi în limitele de 20 – 40 paşi şi se determină de
intensitatea focului inamicului şi caracterul terenului. Înainte de a
efectua saltul este necesar de a trasa drumul de deplasare şi locul de
oprire într-un oarecare adăpost. Ca inamicul să nu reuşească să ia pe
“înălţător” locul de oprire şi să nu poată nimici soldatul, aterizarea
trebuie de efectuat la 2 – 3 m de adăpostul trasat, iar mai apoi pe
ascunziş a se tîrî în acest adăpost. Aşteptînd 5 – 10 s, este necesar, în
acelaşi mod, a trece printr-un salt la următorul loc de oprire ş.a.m.d.
pînă nu va fi atins aliniamentul indicat de comandant.
Porţiunile nu prea mari ale terenului care sînt bătute cu foc de
inamic, se pot trece pe tîrîş. În dependenţă de situaţia, înălţimea
învelişului vegetal şi existenţa adăposturilor neînsemnate mişcarea
pe tîrîş se poate efectua pe coate şi în genunchi, pe burtă şi pe o parte
(des.7).
Deplasarea pe tîrîş pe coate şi genunchi (des.7 a) se foloseşte
pe teren care este bătut de focul armelor cu glonţ, este puţin mascat,
de asemenea prin tranşei şi căile de comunicaţie, prin care deplasarea
în statură şi aplecat nu este posibilă.
Pentru deplasarea pe tîrîş pe coate şi genunchi este necesar de
a se pune în genunchi şi de a se sprijini în coate, arma de ţinut în
mîna dreaptă pe partea de sus a portcurelei şi de pus arma pe
antibraţ, după care de tras piciorul drept (stîng) sub piept, în acelaşi
timp mîna stîngă (dreaptă) de întins înainte, de mişcat corpul înainte

36
pînă la îndreptarea deplină a piciorului drept (stîng), întinzînd altă
mînă, de continuat deplasarea în modul stabilit.
Deplasarea pe tîrîş pe burtă (des.7 b) se foloseşte pe teren,
bătută cu focul armelor cu glonţ a inamicului şi care nu are
adăposturi de ajuns.

c
Des.7 Deplasarea pe tîrîş:
a) pe coate şi genunchi; b) pe burtă; c) pe o parte

Pentru deplasarea pe tîrîş pe burtă este necesar de culcat la

pămînt, cu mîna dreaptă de luat arma din partea de sus a portcurelei
şi de pus pe antibraţul mînii. În timpul mişcării capul nu de ridicat
prea sus. Mişcarea înainte se efectuează în aceeaşi ordine ca şi
deplasarea pe tîrîş pe coate şi genunchi.
Deplasarea pe tîrîş pe o parte (des.7 c) se foloseşte, de obicei,
în timpul mişcării pe zăpadă sau pe teren nisipos, în timpul deplasării
pe tîrîş cu mitralierele, în timpul aducerii muniţiilor şi hranei, în
timpul scoaterii răniţilor de pe cîmpul de luptă.

37
 Pentru deplasarea pe tîrîş pe o parte este necesar de culcat pe
partea stîngă, aducînd înainte piciorul stîng, îndoit la genunchi, a se
stăpîni pe antibraţul mînii stîngi, cu piciorul drept a se sprijini cu
tocul în pămînt cît mai aproape de sine, îndreptînd piciorul drept, de
mişcat corpul înainte neschimbînd poziţia piciorului stîng, după care
de continuat deplasarea în aceeaşi ordine.

3.3.2. Executarea focului în ofensivă

În timpul atacului, focul din mers din pistol mitralieră (puşca

mitralieră) se duce prin două procedee: cu aproximaţie (des. 8) şi cu
patul armei strîns la o parte (des. 9).
Focul cu aproximaţie se poate duce din oprire scurtă sau din
mers (fără oprire). Pentru ducerea focului cu aproximaţie din oprire
scurtă trebuie de oprit şi, odată cu punerea piciorului stîng pe pămînt,
în acelaşi timp, de stăpînit patul armei, de efectuat ochirea şi de
executat seria, de lăsat arma în jos şi de continuat mişcarea. Pentru
ducerea focului din mers (fără oprire) este necesar de ridicat arma la
umăr, a o îndrepta în ţintă şi, continuînd mişcarea, de executat focul.

a b

Des. 8. Executarea focului din Des.9. Executarea focului din mers

mers cu aproximaţiee. cu patul armei strîns la o parte:
a) cu patul armei sprijinit în partea
dreaptă a corpului;
b) cu patul armei sprijinit în braţ.

38
 Ducerea focului prin al doilea procedeu se efectuează, de
regulă, fără oprire. Pentru aceasta este necesar cu mîna dreaptă de
strîns patul armei cu partea dreaptă a corpului, cu mîna stîngă de
ţinut arma cu ulucul apărător al mîinii. La ducerea focului din
puşca- mitralieră, în afară de aceasta, se duce portcureaua peste
urmărul stîng, se îndreaptă arma în ţintă şi, neîntrerupînd mişcarea,
de dus focul.
În timpul ducerii focului din mers reîncărcarea armei de
efectuat, neîntrerupînd mişcarea.

3.3.3. Trecerea obstacolelor şi barajelor genistice

În timpul deplasării pe cîmpul de luptă se pot întîlni diferite

obstacole, baraje genistice, porţiuni de teren contaminate.
Barajele inamicului se trec în fugă, de regulă, prin culoarele
create de tancuri sau de pionieri, în cadrul plutonului, în urma
tancului de sprijin sau în cadrul grupei, prin sprijin reciproc de foc,
cînd se atacă fără tancuri. Dacă nu s-au executat culoare, barajele
neexplozive se trec folosind scînduri, grile sau alte mijloace.
Trecerea tranşeelor, căilor de comunicare, gropilor nu prea
mari, gropilor rezultate din explozia proiectilelor se efectuează prin
săritură fără sprijin cu aterizarea pe unul sau pe ambele picioare.
Şanţurile adînci şi late, gropile de bombe se trec cu ajutorul bîrnei
aruncate peste acestea, pe podeţul de asalt confecţionat din
materialele din zonă.
Obstacolele verticale nu prea înalte se trec prin sărituri fără
sprijin sau cu sprijin.
Obstacolele verticale înalte (perete din pietre, gard de lemn
ş.a.) se trec prin forţare cu sprijin pe o parte, pe piept, de asemenea
cu ajutorul camaradului.
A trece barajele genistice în ofensivă nu este complicat, dacă
ele nu sînt bătute cu foc de inamic, este mai greu de trecut barajele
cînd ele sînt bătute cu foc. Dar barajele genistice se instalează pentru
aceea, ca temporar să reţină subunităţile care atacă. Oprirea
neînsemnată în timpul trecerii barajelor genistice poate aduce la
aceea, ca inamicul cu focul său să producă pierderi colosale

39
subunităţilor care atacă. Toate acestea trebuie de luat în consideraţie
şi de trecut barajele genistice repede şi cu iscusinţă.
Porţiunile de teren amenajate cu capre de sîrmă şi ruine se
trec după tragerea barajelor cu ajutorul ghearelor de pisică.
Barajele din sîrmă, din faţa limitei dinainte şi din adîncimea
apărării inamicului, se trec, de regulă, prin culoarele efectuate de
pionieri sau de tancuri.
Este necesar de reţinut că toate barajele genistice, de
regulă, se acoperă de inamic cu mijloace de foc şi mine de
semnalizare.

3.3.4. Trecerea barajelor genistice şi asaltul limitei dinainte

(primei tranşei)

Odată cu apropierea de cîmpul de mine, la comanda

comandantului de grupă “Grupă, după mine, în coloană cîte unu
(doi), prin culoarul în cîmpul de mine, fuga – marş”, mitraliorul

40
Des. 10. Trecerea barajelor genistice.
primul se deplasează spre culoar, cu foc acoperă deplasarea grupei,
iar ceilalţi soldaţi se încolonează şi printr-un salt fulgerător în urma
tancului, pe urmele acestuia sau prin culoarul executat sub
acoperirea focului a MLI (TAB), trec prin cîmpul de mine (des. 10).
Trecînd prin cîmpul de mine, soldatul, la comanda
comandantului de grupă “Grupă, pentru luptă înainte”, ocupă
locul său în lanţul grupei, continuă deplasarea, observarea şi
descoperirea inamicului, trăgînd asupra lui din mers prin opriri
scurte (des. 11).

Des. 11. Desfăşurarea grupeî în lanţ de trăgători şi

atacul lmitei dinainte a apărării inamicului.

41
 Cînd soldatul ajunge la aproximativ 30 – 35 m de tranşeea
inamicului, la comanda comandantului “Cu grenadă – foc”, aruncă
grenada de mînă în tranşee şi printr-un salt hotărîtor, aplecîndu-se,
strigînd puternic “URA” fulgerător pătrunde pe limita dinainte a
apărării, nimiceşte inamicul cu foc la distanţă mică şi continuă atacul
fără a se opri în direcţia indicată.
În atac înaintarea cu succes chiar a unui soldat trebuie
sprijinită imediat de militarii vecini.
Pe timpul luptei în poziţia de apărare, dacă soldatul primeşte
misiunea să acţioneze pentru nimicirea inamicului rămas în lucrări,
coboară şi se deplasează prin tranşee (şanţ de comunicaţie), îl
nimiceşte cu grenade de mînă, cu foc la gura ţevii şi prin lupta corp
la corp. Înainte de a coborî în tranşee (şanţ de comunicaţie), soldatul
aruncă grenada de mînă şi execută 1–2 rafale din pistol – mitralieră
(des. 12).

42 Des. 12. Lupta în şanţul de comunicaţie.

 Barajele întîlnite (capre, arici din sîrmă ghimpată), dacă nu
sînt minate, soldatul le aruncă afară din tranşee (şanţul de
comunicaţie) cu baioneta. Dacă sînt minate, le distruge cu grenade
sau alte mijloace explozive şi continuă mişcarea inamicului din
lucrările de apărare.
Soldatul care acţionează în afara tranşeei (şanţul de
comunicaţie) ţine legătura cu cei care se deplasează prin tranşee
(şanţul de comunicaţie) şi curăţă cu foc drumul lor de înaintare,
interzicînd retragerea inamicului.
După cucerirea limitei dinainte a apărării inamicului soldaţii
pot continua atacul pe grupuri sau cîte unul, prin salturi sau folosind
diferite procedee de deplasare. Dacă înaintarea este temporar oprită,
soldatul ocupă un locaş de tragere pe care îl amenajează fiind gata să
respingă acţiunile ofensive ale inamicului.
După debarcarea infanteriei, MLI trece prin cîmpul de mine a
inamicului într-o cooperare de foc cu tancurile şi sub acoperirea de
foc a artileriei.
Trecînd barajele, MLI (TAB), folosind cutele terenului, prin
salturi de la un aliniament la altul înaintează în urma grupei sale la
depărtarea care asigură susţinerea ei de nădejde cu foc, iar uneori
nemijlocit în lanţul grupei. Mecanicul – conducător creează
ochitorului – operator condiţii favorabile pentru nimicirea
mijloacelor de foc a inamicului.
Focul se duce pe deasupra lanţului grupei şi în intervalele
dintre grupe. În timpul înaintării pe un flanc deschis, focul se poate
duce şi de după flancul grupei. Alegerea armei a MLI (TAB) şi
procedeului de ducere a focului depinde de situaţia concretă, de
mijloacele de foc descoperite ale inamicului şi condiţiile terenului.
Alegerea direcţiei de deplasare a MLI (TAB) o execută
ochitorul – operator şi mecanicul – conducător în corespundere cu
misiunea pusă de către comandantul de grupă. Direcţia de deplasare
trebuie să asigure trecerea a MLI (TAB) şi executarea pe ascuns a
acţiunilor, care se atinge prin determinarea din timp a locului nou
43
pentru poziţia de foc şi a itinerarului de deplasare la ea, luînd în
consideraţie relieful terenului şi înaintarea fulgerătoare. Pentru a
evita rămînerea în urmă considerabilă de lanţul grupei şi de a nu
reduce capacităţile de lupta a MLI (TAB) în susţinerea cu foc a
grupei, de asemenea pentru a nu da posibilitate inamicului să
nimicească MLI (TAB) este raţional de dus focul de pe o poziţie
(oprire) în decurs de nu mai mult de 1 – 3 min. Fiecare mişcare a
MLI (TAB) se efectuează luînd în vedere mişcarea altor MLI (TAB)
ale plutonului.

3.4. Acţiunile soldatului în adîncimea apărării inamicului

La înaintarea în adîncimea apărării inamicului soldatul,

neabătîndu-se de la direcţia ofensivei şi folosind cutele terenului,
repede iese în componenţa grupei la flancul sau în spatele inamicului
şi cu un atac hotărît îl nimiceşte.
Înaintarea cu succes a unui soldat din propria grupă sau a
grupei vecine trebuie sprijinită imediat de militarii vecini şi de grupă
în întregime.
MLI (TAB) deplasîndu-se din urma grupei sau nemijlocit în
lanţul acesteia cu focul din tun, RATD sau mitralieră susţine lupta
acesteia.
Agheistul şi mitraliorul înaintează în apropierea nemijlocită
de comandantul de grupă şi nimicesc inamicul la comanda
comandantului sau de sine stătător.
Lunetistul, acţionînd în lanţul de trăgători, atent duce
observarea după cîmpul de luptă şi nimiceşte în primul rînd cele mai
periculoase ţinte (calculele RATD şi mitraliere, de asemenea ofiţerii
inamicului).
Pe măsura slăbirii rezistenţei inamicului soldatul care
înaintează pe jos la comanda comandantului de grupă, efectuează
îmbarcarea în maşini de luptă. Mecanicul – conducător al MLI
(TAB) măreşte viteza de deplasare a maşinii de luptă, ajunge lanţul
de trăgători, iar apoi încetează mişcarea maşinii sau o opreşte.
Soldatul, la comanda comandantului “La maşină”, cu pas
alergător se deplasează la maşina sa, pune arma la siguranţă, apoi la
comanda “ÎMBARCAREA”, în ordinea indicată efectuează
44
îmbarcarea, se pregăteşte pentru ducerea focului din mers. Ochitorul
– operator la MLI, în timpul îmbarcării efectivului personal, duce
observarea după inamic şi nimiceşte ţintele descoperite. Soldatul,
continuînd ofensiva pe MLI (TAB), cu apropierea de punctul de
sprijin, din nou efectuează debarcarea şi cu un atac în cadrul grupei
în flanc şi spate nimiceşte inamicul.
Barajele genistice şi obstacolele în adîncimea apărării se trec
sau se ocolesc.
În timpul respingerii contraatacului inamicului ce predomină
în forţe, soldaţii, la comanda comandantului de grupă, ocupă poziţia
pe aliniamentul indicat şi cu foc de pe loc nimicesc inamicul care
contraatacă, după ce continuă ofensiva.
În cazul cînd se descoperă retragerea inamicului, subunităţile
imediat trec la urmărirea acestuia.
Pentru a nu permite inamicului să se retragă şi să ocupe
apărarea pe un nou aliniament favorabil, urmărirea se duce
vertiginos şi ziua şi noaptea. Soldatul, urmărind inamicul, cu
pricepere exploatează cutele terenului şi alte capacităţi de mascare
ale acestuia, iese pe căile de retragere ale inamicului, imobilează
acţiunile lui şi cu un atac hotărît în componenţa grupei îi aduce
pierderi.
Soldatul urmăreşte inamicul, de regulă, în componenţa grupei
pe MLI (TAB).

Trecerea raioanelor contaminate

Sectoarele (raioanele) contaminate ale terenului, în

dependenţă de situaţie, pot fi ocolite sau trecute cu
întrebuinţarea mijloacelor de protecţie individuală sau
colectivă.
Zonele infectate radioactiv se trec cu viteză maximală care
asigură cea mai mică iradiere a personalului, şi la distanţa care
exclude prăfuirea reciprocă a maşinilor.
În timpul acţiunilor în zonele infectate radioactiv, pe timp
uscat, efectivul care se află în teren deschis sau pe automobile
neacoperite, îmbracă respiratoarele, pelerinele de protecţie, ciorapii
de protecţie şi mănuşile de protecţie, iar în timpul acţiunilor în
45
zonele infectate chimic şi bacteriologic (biologic) – măştile antigaz,
pelerinele, ciorapii şi mănuşile de protecţie.
Efectivul, care se află în TAB închise îmbracă numai măştile
antigaz, în MLI se conectează sistemul de protecţie contra ANM.
Pe timp umed, în cursul acţiunilor pe jos în zonele infectate
radioactiv se îmbracă numai mijloacele de protecţie a pielii.
Aflîndu-se în teren infectat, este necesar de respectat regulile
de securitate. Nu trebuie de culcat sau de aşezat pe pămînt, dacă
aceasta nu se cere pentru îndeplinirea misiunii de luptă. Este interzis
de luat obiecte străine sau de atins de ele, a bea, a fuma, a scoate
mijloacele de protecţie individuală fără permisiunea comandantului.
Pregătirea şi prepararea hranei în teren infectat cu substanţe
otrăvitoare şi cu mijloace bacteriale, nu se permite. Aceasta se
admite numai în maşini şi adăposturi care au utilaj special.
După trecerea sectoarelor contaminate, soldatul, la ordinul
dat execută decontaminarea iniţială.

46
 BIBLIOGRAFIE :

** Procedeele şi metodele de acţiuni a soldatului în luptă,

Editura Militară, Moscova 1988.
** AN – 4 Regulamentul de luptă al infanteriei şi vînătorilor de
munte (pluton, grupă, soldat), Editura Militară, Bucureşti 1989.
** „Boievoi ustav Suhoputnîh voisc” p III (vzvod, otdelenie,
tanc), Editura Militară, Moscova 1989.
** „Tactica” cartea I (vzvod, otdelenie, tanc), Editura Militară,
Moscova 1985.
** ,,Lexicon militar:, - Ediţia – II, Editura SAKA, Chişinău –
1994.
** „Regulamentul de luptă al trupelor de uscat” partea III
(pluton, grupă), (Proiect, catedra „Tactica generală” – Institutul
Militar „Alexandru cel Bun”)

47
 PENTRU NOTIŢE ŞI ÎNSEMNĂRI

48