UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE
MASTER – PSIHOLOGIE JUDICIARA

RELATIA VICTIMA – AGRESOR

STUDENT:
RADU LAURA MIHAELA

BUCUREŞTI
2017
 CUPRINS

- Capitolul 1 – Notiuni introductive privind victima

Sectiunea 1. Conceptul de „victima”
Sectiunea 2. Clasificarea victimelor

- Capitolul 2 – Relatia victima – agresor

Sectiunea 1. Contradictie privind existenta relatiei victima – agresor
Sectiunea 2. Rolul victimei in comiterea infractiunii
Sectiunea 4. Victima ca sursa de identificare a agresorului

-Bibliografie
 CAPITOLUL 1

NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND VICTIMA

Sectiunea 1. Conceptul de „victima”

Din punct de vedere lingvistic cuvantul „victima” are mai multe semnificatii: persoana care
sufera chinuri fizice sau morale din partea unei persoane, a societatii etc.; persoana care sufera
urmarile unei intamplari nenorocite, cum ar fi boala, accident, catastrofa etc.; in antichitate
victima era un animal sau un om care urma sa fie sacrificat.

Pornind de la trasatura definitorie a notiunii, indiferent de disciplina care o abordează –

consecinta negativa pe care o persoana o suporta in urma unei intamplari nefericite – prin
victima se intelege orice persoana umana care sufera direct sau indirect consecintele fizice,
materiale sau morale ale unei actiuni sau inactiuni criminale.

Analizand definitia se pot constata mai multe aspecte. Unul dintre ele ar fi acela ca victima
poate fi doar o fiinta umana. Nu pot fi considerate victime obiecte distruse de raufacatori sau
institutiile prejudiciate de activitatile acestora.

Sectiunea 2. Clasificarea victimelor

Incercarea de a clasifica victimele nu este deloc usoara. Principalele dificultati care stau in
calea unui asemenea demers pot fi sistematizate astfel:

1. Marea diversitate a infractiunilor si, in consecinta, a victimelor;

2. Victimele apartin, chiar daca cu ponderi diferite, tuturor categoriilor de variabile: varstă,
sex, pregatire socio-profesionala, pregatire culturala, rol-status social, rol-status economic
etc.;
3. Diferente mari interindividuale in grupurile de victime in ceea ce priveste responsabilitatile
si rolul jucat de acestea in comiterea infractiunii.
Cu toate acestea numerosi autori au realizat diverse clasificari in functie de numeroase
criterii.

Un prim criteriu il reprezinta categoria infractionala care genereaza victime. Din acest
punct de vedere putem avea victime ale infractiunii de omor, victime ale infractiunii de vatamare
corporala, victime ale infractiunii de lovituri sau alte violente cauzatoare de moarte, victime ale
infractiunii de viol, victime ale infractiunii de furt etc. Nu are importanta natura infractiunii, daca
este prevazuta într-o lege generala sau speciala etc.
 Cele mai multe clasificari au in vedere criteriul privind gradul de implicare si de
responsabilitate al victimelor in comiterea infractiunii. Astfel, se diferentiaza urmatoarele
categorii:

1. Victima total nevinovata (pruncuciderea);

2. Victima mai putin vinovata decat infractorul (ignoranta, imprudenta);

3. Victima tot atat de vinovata ca si infractorul (provocatoare);

4. Victima mai vinovata decst infractorul;

5. Victima care poarta responsabilitatea totala (agresoare);

6. Victima innascuta, simulatoare, imaginara.

Exista foarte multe variante posibile ale relatiei victima- agresor, in special in cazul
infractiunilor cu violenta. Avand in vedere pozitia si situatia victimei dupa comiterea infractiunii,
putem diferentia mai multe variante posibile, precum:

1. Victime disparute, sesizarea fiind facuta de persoane cunoscute si, nu de putine ori, chiar
de catre infractor, cum ar fi cazul sotului ucigas;
2. Victime ce supravietuiesc agresiunii, dar nu pot identifica infractorul din motive
obiective (fapta s-a comis pe intuneric, infractorul era mascat etc.). In asemenea cazuri,
victima poate oferi informatii in legatura cu unele caracteristici fizice sau psihice ale
infractorului (eventual vocea, aspect vestimentar, nervozitate, precipitare etc.);
3. Victime ce supravietuiesc agresiunii si care cunosc infractorul, insa nu-l denunta din
motive ce tin de teama de razbunare a acestuia;
4. Victime care supravietuiesc agresiunii, care cunosc infractorul, dar pe care insa nu-l
denunta din motive ce tin de viata lor particulara (agresorul este concubinul victimei
casatorite);
5. Victime care supravietuiesc agresiunii, care cunosc infractorul,dar care in loc sa-l
denunte, incearca sa ofere alte explicatii, inclusiv autoacuzandu-se, protejandu-l deliberat
pe infractor;
6. Victime care supravietuiesc agresiunii si care, desi cunosc infractorul adevarat, acuza o
alta persoana pe care vrea sa se razbune;

Practica judiciara a dovedit ca tipologia victimelor este mult mai complexa, iata de ce
eforturile de sistematizare a acestei tipologii nu corespund intrutotul.
 CAPITOLUL 2

RELATIA VICTIMA–AGRESOR

Sectiunea 1. Contradictie privind existenta relatiei victima – agresor

Majoritatea doctrinei accepta existenta unei relatii victima - agresor aflata in permanent
conflict si adversitate. Relatia are doua aspecte: in faza preinfractionala, elementele acesteia sunt
sau indiferente sau (iar asta se intampla in majoritatea cazurilor) se atrag reciproc (in cazul
crimei pasionale, a escrocheriei, a bigamiei etc.); in faza postinfractionala, cele doua elemente se
resping reciproc. Solutionarea corecta a unei cauze penale se poate face numai prin analiza
bilaterala a acestei relatii, in caz contrar orice solutie corecta se va da numai din eroare.

Aceasta teorie nu este acceptata in mod unanim, fiind criticata sub mai multe aspecte ce vor
fi expuse in continuare.

Teza este criticata pentru ca presupune existenta unei victime personale in orice infractiune,
sau altfel spus, presupune ca oricarui act antisocial ii corespunde o persoana fizica ce va suferi
consecintele actului. Or, e cunoscut ca numai o parte din infractiuni au aceasta caracteristica si
anume cele indreptate impotriva persoanei. Infractiunile indreptate impotriva bunurilor, dar mai
ales cele indreptate impotriva bunurilor unei colectivitati nedeterminate (omenirea) sau ale
statului, ori infractiunile fara subiect pasiv (cum ar fi portul ilegal de insemne, falsificarea unor
valori etc.) sunt lipsite de o victima personala.

Pe de alta parte insa, nu orice actiune care produce victime poate fi socotita ca fiind voit
provocata din partea altei persoane ce ar putea fi considerata drept infractor. Cazurile de
sinucidere, unele cazuri de accidente etc., provoaca victime fara ca acestea sa fie o urmare a unei
actiuni sau inactiuni din partea unei alte persoane.

Sectiunea 2. Rolul victimei in comiterea infractiunii

Unul dintre cele mai importante aspecte ale victimologiei care tin de relatia victima –
agresor se refera la faptul ca daca victimele pot sa imparta responsabilitatea intr-o anumita
masura cu agresorul in ceea ce priveste comiterea actului agresiv. Sub acest aspect opiniile in
literatura de specialitate sunt impartite.

O prima opinie sustine ca exista o „receptivitate victimala”, adica predispozitia innascuta

de a deveni victima. Asa cum exista diverse tipologii de personalitati ale psihicului delincvent,
exista si personalitati cu particularitati victimale. Din punct de vedere psiho-social corelatia
dintre delincvent si victima are patru aspecte: victima este cauza delictului, de exemplu in cazul
infractiunii comise de sot cand constata adulterul in flagrant delict; victima este pretextul
infractiunii, cum ar fi cazul escrocheriilor; victima este rezultatul unui consens între ea si
delincvent, de exemplu in cazul unei sinucideri in doi; victima este rezultatul unei coincidente,
de exemplu, infractorul pandind o persoana, loveste din eroare o alta.

Teoria este negata de alti autori care sustin ca victimele nu sunt rezultatul unor cauze native
cat a unor particularitati individuale, momentan. Se argumenteaza si cu date statistice: 61 % din
catastrofele pe cale ferata se datoreaza insuficientei atentiei distributive, la 50 % s-a constatat
lipsa de prevedere, la 46 % s-a relevat insuficienta in insusirea tehnicii profesionale etc. Pe de
alta parte, studiind rubrica de talharie se poate stabili ca victimele apartin in mare procentaj
profesiei de factor postal sau casier. Se poate oare deduce de aici ca acestia au o receptivitate
victimala nativa marita fata de alte persoane?

Participarea victimei la actul agresiv apare, de cele mai multe ori, sub patru aspecte:
facilitarea, favorizarea, precipitarea si provocarea. Determinarea gradului de vulnerabilitate se
face cu ajutorul a doi factori:

1. Factori personali: se refera la trasaturile particulare ale victimei care favorizeaza

comiterea infractiunii: retardatii mintal sau indivizii normali dar cu un coeficient de inteligenta
redus, imigrantii, cei cu experienta sociala redusa, persoanele cu handicap fizic, cele prea
nevarstnice sau prea varstnice, femeile pentru infractori barbati, minoritatile etnice pentru
xenofobi extremisti, naivitatea, increderea, neglijenta, sentimentele de afectiune pentru infractor
etc.;
2. Factori situationali: presupun existenta anumitor perioade de timp sau circumstante,
conjuncturi ale mediului inconjurator care au determinat sau favorizat infractiunea: de exemplu,
turistii sunt un grup mai vulnerabil care, din cauza unor consideratii legate de timp, bani etc., nu
sunt dispusi sa participe la solutionarea unui proces penal in cadrul sistemului judiciar; pe timp
de noapte, in locuri aglomerate etc.
Cele mai intalnite forme de vinovatie ale victimei fata de actul agresional sunt facilitarea si
favorizarea, nascute din naivitate, ignoranta, incredere, supraaprecierea fortelor proprii, adica din
multitudinea posibila de factori personali si situationali.

Cele mai grave forme sunt precipitarea si provocarea. Precipitarea consta in declansarea
actiunii agresorului prin adoptarea unei conduite conforme cu actul agresional, desi intre victima
si agresor nu exista relatii anterioare. De exemplu, persoana care nu isi incuie portiera
autoturismului sau femeia care umbla singura, seara, prin locuri putin circulate si cu o costumatie
provocatoare.

Provocarea poate fi directa sau indirecta. Este directa atunci cand victima, anterior
victimizarii ei, a comis ceva, constient sau inconstient, fata de infractor. De exemplu victima s-a
comportat arogant fata de viitorul infractor, nu si-a tinut o promisiune data, a avut relatii cu sotul
viitorului infractor etc. Provocarea indirecta este situatia in care trairile si reactiile victimei din
timpul actului agresional amplifica agresiunea sau determina pe agresor sa comita fapte pe care
initial nu le-a urmărit. Astfel, determinat de starile afective ale victimei (voluptatea, pasiunea,
exaltarea), care transced excitatiei individuale, agresorul poate fi depasit de initiativa unor actiuni
perverse ale victimei, care determina reactiile macabre si de sadism din partea agresorului. Noile
sinteze agresionale nu ar fi posibile daca sensibilitatea individului, structura sa interioara nu ar fi
fost provocata de socul colaborarii sau participarii victimei la actul criminogen.

Boala patologica poate juca si ea un rol important in savarsirea actului agresional. De

exemplu in actele relationale de cuplu conjugal nesesizarea unor trairi patologice cu
comportamente de tip psihotic, iar alteori disimularea trairilor de catre autor, face ca victimele sa
fie din mediul apropiat, asa cum este victima delirului de gelozie la psihoticul alcoolic, a
delirului de otravire la schizofrenul paranoid etc. Trecerea la actul agresional poate fi declansata
si de starile pasionale distimice ale celor doi protagonisti ai cuplului penal. In situatii specifice,
deseori victima creeaza ocazia unui comportament aberant in contrast cu situatiile nespecifice in
care subiectul comportamentului deviant cauta si creeaza ocazia actului de conduita devianta. In
alte situatii victima merge pana acolo incat se confunda cu agresorul, ca in cazul autodenuntarii
patologice.

Sectiunea 3. Victima ca sursa de identificare a agresorului

In activitatea de identificare a infractorilor o importanta deosebita o are prima declaratie

data de victima in fata organelor de urmarire penala. Victima are rolul de „martor principal”
pentru ca a asistat la intregul eveniment criminogen si l-a cunoscut personal pe infractor. Victima
va pastra in memorie imaginea sau elementele de identificare speciala a unei persoane, atitudini
si expresii tipice ale infractorului sau ale unei anumite categorii de comportament, modul
specific de operare al autorului, toate acestea fiind indicii care vor stabili cu rapiditate trasaturile
caracteristice ale infractorului si, in final, identificarea lui.

Victima poate oferi informatii privind infractorul si in cazul in care a decedat, cel mai
adesea atunci cand intre ea si agresor au existat legaturi anterioare comiterii delictului. Pornind
de la cunoasterea victimei, modul sau de viata, obiceiuri, trasaturi morale si comportamentale, se
poate ajunge la identificarea faptuitorului.

Din punct de vedere psihologic victima poate oferi putine garantii de veridicitate in
relatările ei, din mai multe motive, astfel:

1. Perceperea evenimentelor este determinata de inzestrarea psiho-intelectiva a victimei, de

afectivitatea, sugestibilitatea, imaginatia si personalitatea victimei;
 2. Victima este supusa unor trairi emotive deosebit de puternice in timpul savarsirii actului
infractional, fapt care face ca perceperea actului si memorarea lui sa se faca in conditiile
unei activitati corticale constiente reduse, generand lacune perceptive si memoriale;
3. Trecerea timpului afecteaza si ea memoria si, deci, redarea cu fidelitate a evenimentelor;
4. Din dorinţa de razbunare victima poate arata un alt făptuitor decat cel real;
5. Din dorinaa de a-si imbunatati situatia procesuala, unde adesea este si parte civila, victima
poate agrava situatia infractorului, ajustand realitatea sau punand pe umerii lui fapte pe
care nu le-a comis;
6. Dacă victima are o participare concreta, activa, contradictorie sau chiar initiatoare a actului
agresional va incerca sa ascundă acest aspect, omitand precizarea rolului sau si denaturand
realitatea;
7. Insa cel mai important factor de denaturare sau ascundere a realitatii îl constituie teama de
infractor si razbunarea acestuia.
Cu toate viciile pe care le prezintă marturia victimei, ea poate furniza informatii
importante:

1. Date privind determinarea naturii juridice a actului agresional;

2. Date pentru stabilirea celui mai plauzibil mobil;
3. Date relative la circumstantele esentiale ale evenimantului (de loc, timp, de comitere etc.);
4. Date care definesc personalitatea victimei: conceptia si modul de viata, calitati, defecte,
obiceiuri, starea de echilibru psihic sau tendinte spre agresivitate, izolare, depresie, alte
vicii ascunse etc.;
5. Cercul de relatii al victimei, mediile si locurile frecventate. De o importanta deosebita este
natura relatiilor victimei cu mediul si infractorul (de prietenie, sociabilitate, agresiune,
tensiune, ura etc.) si legaturile ei cu grupuri sociale ilicite sau indoielnice;
6. Date privind miscarea in timp si spatiu a victimei in perioada imediat dupa comiterea
agresiunii;
7. Date privind bunurile detinute de victima si eventuala disparitie a unora dintre ele;
8. Date privind antecedentele morale, medicale, penale si contraventionale ale victimei.

Aşadar victima poate fi o sursa importanta pentru identificarea infractorului, chiar si atunci
cand nu a supravietuit agresiunii, fapt ce justifica indreptarea cercetarilor criminalistice si inspre
victima nu doar catre infractor.
 BIBLIOGRAFIE

1. Prof. univ. dr. DUMITRU CRISTEA– “Tratat de psihologie sociala” – Editura Trei,
2015
2. Prof. univ. dr. TUDOREL BADEA BUTOI - “Psihologie judiciara – Tratat universitar
– Editura SOLARIS PRINT – Bucuresti, 2011
3. Prof. univ. dr. EMILIAN STANCU – “Tratat de criminalistica. Editia a VI-a, revazuta”
– Editura Universul Juridic – Bucuresti, 2015
4. T. BOGDAN, I. SANTEA si R. DRAGAN-CORNIANU – “Comportamentul uman in
procesul judiciar” – Editura Ministerului de Interne – Bucuresti, 1983
5. N. MITROFAN si colab. – “Psihologie judiciara” – Editura Sansa – Bucuresti, 2000