1. Legea nr.

360 din 6 iunie 2002 privind Statutul polițistului, cu

modificările şi completările ulterioare
Îndatoririle polițistului
Articolul 41Polițistul este dator:
a) să fie loial instituției din care face parte, să respecte principiile statului de
drept și să apere valorile democrației;
b) să dovedească solicitudine și respect față de orice persoană, în special față de
grupurile vulnerabile, să își consacre activitatea profesională îndeplinirii cu
competență, integritate, corectitudine și conștiinciozitate a îndatoririlor specifice
de serviciu prevăzute de lege;
c) să își perfecționeze continuu nivelul de instruire profesională și generală;
d) să fie disciplinat și să dovedească probitate profesională și morala în întreaga
activitate;
e) să fie respectuos, cuviincios și corect față de șefi, colegi sau subalterni;
f) să acorde sprijin colegilor în executarea atribuțiilor de serviciu;
g) să informeze șeful ierarhic și celelalte autorități abilitate cu privire la faptele
de corupție săvârșite de alți polițiști, de care a luat cunoștința;
h) prin întregul sau comportament, să se arate demn de considerația și
încrederea impuse de profesia de polițist.
Articolul 42Polițistul este obligat:
a) să păstreze secretul profesional, precum și confidențialitatea datelor
dobândite în timpul desfășurării activității, în condițiile legii, cu excepția
cazurilor în care îndeplinirea sarcinilor de serviciu, nevoile justiției sau legea
impun dezvăluirea acestora;
b) să manifeste corectitudine în rezolvarea problemelor personale, în așa fel
încât să nu beneficieze și nici să nu lase impresia că beneficiază de datele
confidențiale obținute în calitatea să oficială;
c) să asigure informarea corecta a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra
problemelor de interes personal ale acestora, potrivit competențelor legal
stabilite;
d) să aibă o conduita corecta, să nu abuzeze de calitatea oficială și să nu
compromită, prin activitatea să publică ori privată, prestigiul funcției sau al
instituției din care face parte.
e) să informeze de îndată structura de resurse umane a unității din care face
parte despre dobândirea calității procesuale de învinuit sau inculpat, precum și
despre măsurile procesuale penale dispuse ori hotărârile penale pronunțate
împotriva sa.
Articolul 43Polițistului ii este interzis, în orice împrejurare:
a) să primească, sa solicite, să accepte, direct sau indirect, ori să facă să i se
promită, pentru sine sau pentru alții, în considerarea calității sale oficiale, daruri
sau alte avantaje;
b) să rezolve cereri care nu sunt de competența sa ori care nu i-au fost
repartizate de șefii ierarhici sau să intervină pentru soluționarea unor asemenea
cereri, în scopurile prevăzute la lit. a);
c) să folosească forța, altfel decât în condițiile legii;
d) să provoace unei persoane suferințe fizice ori psihice cu scopul de a obține de
la aceasta persoana sau de la o terță persoana informații sau mărturisiri, de a o
pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terță persoana l-a comis ori este
bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori asupra
unei terțe persoane;
e) să colecteze sume de bani de la persoane fizice sau juridice;
f) să redacteze, să imprime sau să difuzeze materiale ori publicații cu caracter
politic, imoral sau care instiga la indisciplină;
g) să aibă, direct sau prin intermediari, într-o unitate supusă controlului unității
de poliție din care face parte, interese de natura să compromită imparțialitatea și
independenta acestuia.
Articolul 44(1) Serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu.(2)
Polițistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum și în
afară acestuia, în situații temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuțiilor de
serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii.
(3) În situații de catastrofe, calamitați sau tulburări de amploare ale ordinii și
liniștii publice ori alte asemenea evenimente polițistul este obligat să se prezinte
de îndată la unitatea de poliție din care face parte.
(4) La instituirea stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război,
polițistul aflat în concediu de odihnă, concediu de studii, învoire plătită sau
concediu fără plată este obligat să contacteze în cel mai scurt timp posibil șeful
nemijlocit, care dispune cu privire la condițiile de întrerupere a acestor situații și
de reluare a activității, în funcție de specificul acesteia și necesitățile unității.)
(5) În situația instituirii stării de urgență, șeful unității poate dispune/aproba, în
funcție de evoluția situației operative și de specificul activităților și necesitățile
unității, efectuarea totală/parțială a concediului de odihnă sau acordarea unor
zile de învoire plătită, după caz.
(6) Pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război,
șefii unităților stabilesc programul de lucru al acestora în funcție de specificul și
necesitățile unității.
Restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți
Articolul 45(1) Polițistului îi este interzis:
a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare
propaganda în favoarea acestora;
b) să exprime opinii sau preferințe politice la locul de muncă sau în public;
c) să candideze pentru autoritățile administrației publice locale, Parlamentul
României și pentru funcția de Președinte al României;
d) să exprime în public opinii contrare intereselor României;
e) să declare sau să participe la greve, precum și la mitinguri, demonstrații,
procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic;
f) să adere la secte, organizații religioase sau la alte organizații interzise de lege;
g) să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori să
participe la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția
calității de acționar;
h) să exercite activități cu scop lucrativ de natură să lezeze onoarea și
demnitatea polițistului sau a instituției din care face parte;
i) să încalce regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților,
stabilit potrivit Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în
mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și
completările ulterioare.
2) Polițistul poate prezenta în public, numai în condițiile stabilite prin ordin al
ministrului afacerilor interne, informații și date obținute în exercitarea
atribuțiilor de serviciu sau poate face comentarii referitoare la astfel de date și
informații, dacă prin acestea nu este încălcat principiul prezumției de
nevinovăție ori nu sunt lezate dreptul la propria imagine, demnitatea, viața
intimă, familială ori privată a persoanei sau nu este prejudiciată finalizarea
urmăririi penale într-o cauză aflată în curs de cercetare ori de judecare.
3) Datele și informațiile clasificate, potrivit legii, obținute de polițist în timpul
exercitării atribuțiilor profesionale nu pot fi făcute publice pe o perioada de 5
ani de la încetarea raporturilor sale de serviciu, dacă legea nu prevede altfel.
Articolul 48(1) Polițiștii se pot asocia și pot constitui asociații cu caracter
profesional, umanitar, tehnico-științific, cultural, religios și sportiv-recreativ,
fără a aduce atingere îndeplinirii atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu.
Răspunderea juridică și sancțiuni
Articolul 55Încălcarea de către polițist, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu
angajează răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz.
Articolul 56Este absolvit de orice răspundere polițistul care, prin exercitarea, în
limitele legii, a atribuțiilor de serviciu, a cauzat suferințe sau vătămări unor
persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora.
Articolul 57Constituie abateri disciplinare, dacă nu au fost săvârșite în astfel de
condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, următoarele
fapte săvârșite de polițist, comise cu vinovăție:
a) comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care
aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului
instituției;
b) neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a
dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de
lege;
c) întârzierea repetată sau nejustificată a soluționării lucrărilor;
c^1) refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuție de serviciu cuprinsă în fișa
postului;
d) depășirea atribuțiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relațiile cu
cetățenii;
e) absenta nemotivată ori întârzierea repetată de la serviciu;
f) producerea de pagube materiale unității din care face parte sau patrimoniului
Ministerului Afacerilor Interne;
g) încălcarea normelor privind confidențialitatea activității desfășurate;
h) nerespectarea prevederilor jurământului de credința;
i) imixtiunea ilegala în activitatea altui polițist;
j) intervenția pentru influențarea soluționării unor cereri privind satisfacerea
intereselor oricărei persoane.
k) încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de
interese și interdicțiile stabilite prin lege.
Articolul 58(1) Sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate polițiștilor sunt:
a) mustrare scrisă;
b) diminuarea salariului funcției de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni;
c) amânarea promovării în grade profesionale sau funcții superioare pe o
perioadă de 1-3 ani;
d) trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului
profesional deținut;
e) destituirea din poliție.
(2) Mustrarea scrisă constă în reproșul oficial adresat, în scris, polițistului
vinovat.
(3) Procentul și perioada pentru care se aplică sancțiunea prevăzută la alin. (1)
lit. b) se stabilesc prin actul administrativ de sancționare.
(4) Aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (1) lit. c) se dispune fie cu privire la
amânarea promovării în grade profesionale, fie cu privire la amânarea
promovării în funcții superioare. În cazul amânării promovării în grade
profesionale superioare, termenul de executare a sancțiunii curge de la data
aplicării actului administrativ de sancționare și are ca efect suspendarea curgerii
stagiului în grad.
(5) Trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului
profesional deținut se realizează prin eliberarea din funcția deținută și numirea
polițistului într-o funcție inferioară celei pe care o ocupă, în limita nivelului de
bază al gradului profesional deținut. În cazul polițistului care ocupă o funcție de
conducere, numirea se poate face și într-o funcție de conducere inferioară pentru
care îndeplinește condițiile de ocupare.
(6) Destituirea din poliție constă în încetarea raporturilor de serviciu.
.Articolul 58^2Procedura disciplinară are la bază următoarele principii:
a) prezumția de nevinovăție - polițistul cercetat este considerat nevinovat pentru
fapta sesizată ca abatere disciplinară atât timp cât vinovăția sa nu a fost
dovedită;
b) garantarea dreptului la apărare - se recunoaște dreptul polițistului de a
formula și de a susține apărări în favoarea sa, de a prezenta probele și
motivațiile pe care le consideră necesare în apărarea sa și de a fi asistat;
c) celeritatea procedurii - cauza se soluționează fără întârziere, cu respectarea
drepturilor persoanelor implicate și a regulilor prevăzute de lege;
d) contradictorialitatea - asigurarea posibilității persoanelor aflate pe poziții
divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu
abaterea disciplinară sesizată;
e) proporționalitatea - asigurarea unui raport corect între gravitatea abaterii
disciplinare, circumstanțele săvârșirii acesteia și sancțiunea disciplinară
propusă;
f) unicitatea sancțiunii - pentru o abatere disciplinară nu se poate aplica decât o
singură sancțiune disciplinară;
g) legalitatea sancțiunii - sancțiunea disciplinară nu poate fi decât una dintre
sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 58 alin. (1).
Articolul 58^3(1) Procedura disciplinară nu este publică.
(2) Citarea și ascultarea polițistului cercetat, înregistrarea cererilor/rapoartelor
scrise ale acestuia și consemnarea susținerilor sale sunt obligatorii. Procedura
disciplinară continuă dacă polițistul, în mod nejustificat, nu dă curs citării
procedurale
.(3) Polițistul cercetat are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării și să
solicite administrarea de probe în apărare. Polițistul cercetat are dreptul să
depună în apărarea sa orice înscrisuri doveditoare pe care le deține, inclusiv
rapoarte de expertiză extrajudiciară.
(4) Polițistul cercetat disciplinar are dreptul să fie asistat, la cerere, de un polițist
ales de către acesta, de un reprezentant desemnat de Corp ori de organizația
sindicală sau de un avocat, cu respectarea prevederilor legale referitoare la
protecția informațiilor clasificate. Neîndeplinirea condițiilor privind accesul la
informații clasificate ori neprezentarea polițistului ales, a reprezentantului ori a
avocatului nu constituie motiv de amânare a procedurii cercetării disciplinare.
(5) Nu au dreptul să asiste polițistul cercetat, în condițiile alin. (4), următoarele
persoane:
a) șeful unității sau înlocuitorul legal al acestuia, în perioada cât îndeplinește
atribuțiile titularului;
b) polițistul desemnat să efectueze cercetarea prealabilă;
c) polițiștii care fac parte din colectivul prevăzut la art. 62^3 alin. (1);
d) polițistul care îndeplinește atribuții de consilier juridic în unități ale
Ministerului Afacerilor Interne.
Articolul 58^4(1) Sancțiunile disciplinare se stabilesc și se dispun numai după
cercetarea prealabilă și după consultarea Consiliului de disciplină, denumit în
continuare consiliul, cu excepția sancțiunilor prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. a)
și b), care se pot aplica fără consultarea consiliului.(2) Prin excepție de la
prevederile alin. (1), pentru abaterile disciplinare săvârșite pe timpul stării de
urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, sancțiunile disciplinare
prevăzute la art. 58 alin. (1) se aplică după efectuarea cercetării prealabile, fără
consultarea consiliului de disciplină.
)Articolul 59(1) Cercetarea prealabilă are ca scop stabilirea
existenței/inexistenței abaterii disciplinare și a vinovăției, cu privire la aspectele
sesizate sau cunoscute, la cauzele și împrejurările concrete în care acestea s-au
produs.(2) Cercetarea prealabilă se poate dispune de persoana care, pe orice
cale, a luat cunoștință de săvârșirea uneia sau mai multor fapte ce pot constitui
abateri disciplinare, după caz, astfel:
a) persoana care are competența de numire în funcție a polițistului cercetat sau
șeful unității ierarhic superioare;
b) șeful unității sau instituției de învățământ din Ministerul Afacerilor Interne la
care polițistul este delegat sau detașat ori la care urmează cursuri sau susține
examene de carieră;
c) șeful instituției subordonate Ministerului Afacerilor Interne care exercită
competențe de coordonare și control metodologic al serviciilor publice
comunitare sau ministrul afacerilor interne, pentru polițiștii din cadrul
serviciilor publice comunitare sau detașați la aceste servicii.
(3) Cercetarea prealabilă se efectuează la nivelul unității conduse de persoana
care a dispus-o, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 60 alin. (1), de
polițiști anume desemnați din cadrul acesteia.
(4) Polițiștii desemnați cu efectuarea cercetării prealabile se nominalizează
numai din rândul polițiștilor care au calitatea de organe de cercetare penală ale
poliției judiciare sau care au studii juridice și, de regulă, sunt cel puțin egali în
grad sau în funcție cu polițistul cercetat. Nu poate efectua cercetarea prealabilă
polițistul care îndeplinește atribuții de consilier juridic în/pentru unitatea în care
își desfășoară activitatea polițistul cercetat sau cel care urmează să avizeze,
ulterior, pentru legalitate, actul administrativ de sancționare.
(5) În actul administrativ prin care se declanșează cercetarea prealabilă se
nominalizează polițistul cercetat, polițistul care va efectua cercetarea și, după
caz, un polițist desemnat să ajute la efectuarea acesteia.
Articolul 59^1(1) Dacă în cadrul desfășurării cercetării prealabile sunt
identificate și alte abateri disciplinare, persoana care a dispus efectuarea
cercetării prealabile poate dispune extinderea cercetării acestora.
(2) La terminarea verificărilor, polițistul desemnat întocmește un proiect de
raport de cercetare prealabilă. O fotocopie a proiectului se înmânează
polițistului cercetat sau, după caz, în situația în care documentul conține
informații clasificate, se aduce la cunoștința acestuia, pe bază de semnătură.
(3) Cu această ocazie, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înmânării
documentului sau, după caz, de la data aducerii la cunoștință, în condițiile alin.
(2), polițistul cercetat poate formula obiecții și solicita noi probe în apărare.
Rezultatul analizei și, după caz, al verificărilor se consemnează în proiectul
raportului de cercetare prealabilă.
(4) În termen de două zile lucrătoare de la data finalizării raportului în condițiile
alin. (3), o fotocopie a acestuia se înmânează polițistului cercetat sau, după caz,
în situația în care documentul conține informații clasificate, se aduce la
cunoștința acestuia, pe bază de semnătură.
(5) Prin excepție de la prevederile alin. (2)-(4), pentru abaterile disciplinare
săvârșite pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de
război, polițistul desemnat întocmește proiectul raportului de cercetare
prealabilă în termen de maximum 5 zile calendaristice de la data desemnării,
care se aduce la cunoștința polițistului cercetat.
(6) În situația prevăzută la alin. (5), polițistul cercetat poate formula/depune
obiecții și probe în apărarea sa, pe toată perioada cercetării prealabile, dar nu
mai târziu de 6 zile calendaristice de la data desemnării polițistului care
efectuează cercetarea prealabilă. Raportul de cercetare prealabilă se finalizează
în termen de maximum 7 zile calendaristice de la data desemnării. La data
finalizării, raportul se prezintă persoanei care a dispus-o.
Articolul 59^2Raportul de cercetare prealabilă cuprinde, în mod obligatoriu:
a) numărul actului administrativ prin care a fost desemnat cu efectuarea
cercetării prealabile;
b) descrierea faptei sesizate și persoanele implicate;
c) procedeele și modalitățile de verificare;
d) concluziile privind existența sau inexistența aspectelor sesizate și a vinovăției
polițistului cercetat;
e) prevederile legale încălcate de polițist și încadrarea juridică a faptelor
reținute, cu indicarea probelor și a dovezilor pe care se întemeiază;
f) motivele privind respingerea cererilor sau a probelor propuse în apărare de
către polițistul cercetat;
g) cauzele și condițiile care au generat și favorizat comiterea abaterilor;
h) alte date și elemente apreciate ca necesare, după caz.
Articolul 59^3(1) După efectuarea cercetării prealabile, dosarul de cercetare
prealabilă se prezintă persoanei care a dispus-o, care poate lua una dintre
următoarele măsuri:
a) clasarea dosarului, în cazul inexistenței faptei, constatării nevinovăției
polițistului cercetat, prescrierii faptei sau în situația încetării raporturilor de
serviciu ale polițistului cercetat;
b) restituirea motivată a dosarului pentru completarea cercetării prealabile;
c) aplicarea măsurii prevăzute la art. 58^1 sau, după caz, a unei sancțiuni
disciplinare dintre cele prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. a) și b);d) sesizarea și
consultarea consiliului.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. c) și d), pentru abaterile
disciplinare săvârșite pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe
timp de război, persoana care a dispus cercetarea prealabilă poate aplica măsura
prevăzută la art. 58^1 sau, după caz, o sancțiune disciplinară dintre cele
prevăzute la art. 58 alin. (1).
Articolul 59^4Rapoartele ofițerilor din Corpul de control al ministrului ori din
structurile de control ale inspectoratelor generale/similare pentru structurile din
subordine, întocmite în urma activităților de control, constituie rapoarte de
cercetare prealabilă, dacă cerințele privind cercetarea prealabilă prevăzute de
prezenta lege au fost îndeplinite.
Articolul 60(1) Sancțiunile disciplinare se dispun în termen de cel mult 6 luni
de la data la care persoana prevăzută la art. 59 alin. (2) a luat cunoștință despre
comiterea faptei, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârșirii acesteia.
Termenul de 6 luni este termen de prescripție, iar termenul de 2 ani este termen
de decădere.
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) se suspendă, de drept, pe perioada și în
situațiile următoare:
a) de la data sesizării, în condițiile legii, a organelor de urmărire penală și până
la data soluționării definitive a cauzei, dacă pentru fapta care constituie abatere
disciplinară s-a dispus sesizarea organelor de urmărire penală;
b) de la data la care polițistul se află în concedii sau învoiri plătite, în condițiile
legii, este trimis în misiuni ori de la data suspendării raporturilor de serviciu și
până la data reluării activității sau, după caz, încheierii misiunii.
(3) În situația în care cercetarea prealabilă se efectuează pentru abateri săvârșite
de mai mulți polițiști, iar pentru unul/unii dintre aceștia a intervenit una dintre
situațiile prevăzute la alin. (2), cauza se poate disjunge, urmând ca procedura
disciplinară să continue pentru ceilalți polițiști.
(4) La stabilirea sancțiunii se ține seama de activitatea desfășurată anterior, de
împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, de cauzele, gravitatea
și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție a polițistului, precum și de
preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.
(4^1) La stabilirea sancțiunii pentru abaterile disciplinare săvârșite pe timpul
stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, persoana care a
dispus cercetarea prealabilă are în vedere gravitatea faptei care constituie
abatere disciplinară și efectele produse de aceasta, prin raportare la împrejurarea
în care aceasta a fost săvârșită, în contextul mobilizării, al stării de urgență, al
stării de asediu sau al stării de război.
(5) Sancțiunile disciplinare se dispun prin act administrativ al persoanei
prevăzute la art. 59 alin. (2) care a dispus efectuarea cercetării prealabile sau
controlul.
(6) Actul administrativ emis în condițiile alin. (5) trebuie să cuprindă:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și încadrarea juridică a
acesteia;
b) precizarea prevederilor legale încălcate de către polițist;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate;
d) sancțiunea disciplinară și temeiul legal în baza căruia aceasta se aplică și,
după caz, motivul pentru care a fost aplicată o altă sancțiune disciplinară decât
cea propusă de consiliu;
e) termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată și persoana
competentă să soluționeze contestația, în condițiile art. 61, după caz;
f) instanța competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a
dispus sancțiunea disciplinară;
g) alte date și elemente apreciate ca necesare, după caz.
(7) Actul administrativ prin care se dispune sancționarea polițistului se emite în
termen de cel mult 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare.
(8) În cazul destituirii din poliție, sancțiunea disciplinară intervine, de drept, de
la data rămânerii definitive a actului administrativ de sancționare, în condițiile
art. 61, și se constată prin act administrativ emis de persoana care are
competența să acorde grade profesionale, potrivit art. 15.
Articolul 60^1Pentru abaterile disciplinare săvârșite pe timpul stării de urgență,
de asediu, de mobilizare și pe timp de război, procedura disciplinară nu se
suspendă, cu excepția situațiilor în care, potrivit legii, au fost sesizate organele
de urmărire penală.
Articolul 61(1) Polițistul poate contesta sancțiunea disciplinară, în termen de 10
zile lucrătoare de la data luării la cunoștință, șefului unității ierarhic
superioare.(2) Șeful unității ierarhic superioare prevăzut la alin. (1) se pronunță
prin decizie motivată, în termen de 20 de zile de la data înregistrării contestației.
Decizia motivată se comunică polițistului sancționat disciplinar, în termen de
două zile lucrătoare de la data emiterii acesteia.
(3) Efectele sancțiunii disciplinare se suspendă până la emiterea deciziei
motivate de soluționare a contestației.
(4) În situația în care polițistul sancționat disciplinar nu depune contestație în
termenul prevăzut la alin. (1), actul administrativ de sancționare produce efecte
de la data expirării acestui termen.
(5) În cazul în care a fost depusă contestație, șeful care a aplicat sancțiunea
disciplinară înaintează cu celeritate șefului unității ierarhic superioare dosarul
cauzei și un raport motivat cu privire la sancțiunea în cauză, precum și la
motivele propunerii de respingere/admitere a contestației.
(6) Prin decizie motivată, șeful unității ierarhic superioare poate dispune, după
caz:
a) respingerea contestației ca tardiv introdusă sau ca neîntemeiată și menținerea
sancțiunii aplicate;
b) admiterea contestației și aplicarea unei sancțiuni mai blânde decât cea
aplicată prin actul administrativ contestat sau aplicarea măsurii prevăzute la art.
58^1, în situația în care apreciază că scopul răspunderii disciplinare poate fi
atins astfel;
c) admiterea contestației și anularea actului administrativ de sancționare.(7)
Decizia motivată trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor legale încălcate de polițist;c
) analiza susținerilor prezentate de polițist în cuprinsul contestației;
d) temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară;
e) motivul admiterii sau respingerii contestației polițistului cu privire la
sancțiunea aplicată.
(8) Polițistul nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de
contencios administrativ, în condițiile legii, fără parcurgerea procedurii
prealabile.
(9) În situația în care sancțiunea a fost dispusă de ministrul afacerilor interne,
măsura se contestă în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,
cu modificările și completările ulterioare.(l
Articolul 61^1Actul administrativ prin care se aplică sancțiunea pentru
abaterile disciplinare săvârșite pe timpul stării de urgență, de asediu, de
mobilizare și pe timp de război produce efecte de la data comunicării acestuia și
poate fi contestat direct la instanța de contencios administrativ potrivit legii.
Articolul 62(1) Consiliul se constituie și funcționează la nivelul aparatului
central al Ministerului Afacerilor Interne și al direcțiilor generale/direcțiilor din
cadrul acestuia, la nivelul inspectoratelor generale, al celorlalte structuri din
subordinea Ministerului Afacerilor Interne și structurilor subordonate acestora.
(2) Consiliul este un organism colectiv de analiză juridică și profesională a
abaterilor comise de polițiști și a modului în care acestea au fost cercetate,
constituit pentru a fi consultat de către persoanele prevăzute la art. 59 alin.
(2).(3) În situația în care persoanele prevăzute la art. 59 alin. (2) dispun
sesizarea și consultarea consiliului, dosarul cercetării prealabile se înaintează
acestuia, prin grija structurii de resurse umane a unității.
(4) Dezbaterile consiliului se consemnează în procese-verbale de ședință, iar
concluziile și propunerile se consemnează în încheiere.(5) Încheierea consiliului
trebuie să cuprindă următoarele:
a) numărul și data de înregistrare a raportului de cercetare prealabilă, cu
rezoluția persoanei prevăzute la art. 59 alin. (2) privind sesizarea și consultarea
consiliului;
b) numărul actului administrativ prin care s-a constituit consiliul, unitatea în
care funcționează și componența acestuia, precum și, după caz, modificările
survenite în componență prin înlocuirea unor membri;
c) gradul profesional, numele, prenumele și funcția polițistului a cărui faptă a
fost cercetată și unitatea din care face parte;
d) prezentarea pe scurt a faptei sesizate și a circumstanțelor în care a fost
săvârșită;
e) date și informații referitoare la procedura urmată;
f) evaluarea probelor administrate;
g) alte date și elemente apreciate ca necesare, după caz;
h) propunerea consiliului;
i) motivarea propunerii
;j) gradul profesional, numele, prenumele și semnătura președintelui, ale
celorlalți membri ai consiliului, precum și ale secretarului;
k) data întocmirii încheierii.
(6) Consiliul poate propune:
a) clasarea dosarului, în cazul constatării inexistenței faptelor cercetate,
nevinovăției polițistului cercetat, împlinirii termenului de prescripție a
răspunderii, precum și în situația încetării raporturilor de serviciu ale polițistului
cercetat;
b) aplicarea măsurii prevăzute la art. 58^1;c) aplicarea uneia dintre sancțiunile
prevăzute la art. 58 alin. (1).
(7) Concluziile consiliului cu privire la existența/inexistența abaterii disciplinare
și vinovăția/nevinovăția polițistului cercetat sunt obligatorii pentru persoanele
prevăzute la art. 59 alin. (2), iar propunerea cu privire la sancțiunea disciplinară
sau cu privire la aplicarea măsurii prevăzute la art. 58^1 are caracter consultativ.
Articolul 62^1În cazul săvârșirii unor abateri disciplinare grave care aduc
atingere imaginii și credibilității instituției, precum și profesiei de polițist,
cercetarea prealabilă și consultarea consiliilor de disciplină se dispun și se
efectuează imediat după constatarea faptei.
Articolul 62^2În urma analizării cauzei în consiliu, persoanele prevăzute la art.
59 alin. (2) pot lua una dintre următoarele măsuri:
a) clasarea dosarului, în cazul constatării inexistenței faptelor cercetate,
nevinovăției polițistului cercetat, împlinirii termenului de prescripție a
răspunderii, precum și în situația încetării raporturilor de serviciu ale polițistului
cercetat;
b) restituirea motivată a dosarului aceluiași consiliu pentru completarea
cercetării disciplinare;
c) aplicarea măsurii prevăzute la art. 58^1 sau, după caz, a unei sancțiuni dintre
cele prevăzute la art. 58 alin. (1).
Articolul 62^3(1) La nivelul structurilor prevăzute la art. 62 alin. (1), cu
excepția direcțiilor generale/direcțiilor din cadrul aparatului central al
Ministerului Afacerilor Interne, se stabilește, prin act administrativ al șefului, un
colectiv de polițiști, desemnați câte maximum 5 din fiecare specialitate existentă
în cadrul acestora, definitivați în profesie, apreciați pentru integritatea morală,
competență profesională și credibilitate, denumit în continuare colectiv.(2)
Membrii colectivului se numesc pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea
reînnoirii mandatului o singură dată.
(3) Membrii colectivului participă la un program de pregătire privind procedura
disciplinară, organizat prin grija structurilor de resurse umane.
Articolul 62^4(1) Pentru constituirea consiliului, la nivelul structurilor
prevăzute la art. 62 alin. (1), prin act administrativ al persoanei prevăzute la art.
59 alin. (2) sunt nominalizați 3 membri, dintre polițiștii care fac parte din
colectiv, și un secretar, din cadrul structurii de resurse umane. Consiliul se
numește pentru fiecare caz în parte și are în componență 3 membri titulari,
dintre care unul este desemnat președinte, și un secretar.
(2) În cazuri obiective se poate dispune înlocuirea unuia sau a unor membri ai
consiliului cu alți membri din cadrul colectivului.
(3) La desemnarea membrilor consiliului se urmărește ca unul dintre aceștia să
aibă specialitatea polițistului cercetat și cel puțin unul dintre membri să fie
licențiat în drept. Cele două condiții pot fi îndeplinite cumulativ de același
membru.
(4) Nu pot fi nominalizați membri ai consiliului polițiștii care au calitatea de
consilier juridic, aflați în situația de a aviza ulterior actul administrativ de
sancționare.
Articolul 62^5În cazul în care, pe parcursul cercetării disciplinare, există
suspiciuni rezonabile cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, polițistul
desemnat să efectueze cercetarea prealabilă sau, după caz, membrii consiliului
întocmesc un proces-verbal despre împrejurările constatate, în vederea sesizării
organelor de urmărire penală competente, în condițiile art. 61 din Legea nr.
135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările
ulterioare. În acest caz, procedura disciplinară pentru aceste fapte se suspendă
până la soluționarea definitivă a cauzei penale.
Articolul 62^6(1) În perioada cercetării disciplinare, polițistul nu poate fi
mutat, delegat, detașat, împuternicit pe o funcție de conducere și nici nu poate fi
trimis la misiuni internaționale.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), polițistul cercetat poate fi mutat în
situația în care, în urma reorganizării unității, funcția ocupată de acesta nu se
mai regăsește în statul de organizare.
(3) Mutarea polițistului în condițiile alin. (2) nu afectează procedura disciplinară
declanșată față de acesta.
Articolul 62^7Polițistul se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare, după
cum urmează:
a) 6 luni de la aplicare, pentru sancțiunea disciplinară prevăzută la art. 58 alin.
(1) lit. a);
b) un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate sancțiunile
disciplinare prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. b) și c), respectiv de la aplicarea
sancțiunii prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. d);
c) 7 ani de la data aplicării sancțiunii prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. e).
Articolul 62^8Normele de aplicare a prevederilor prezentului capitol,
referitoare la recompense și răspunderea disciplinară, se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului*)
.Articolul 63(1) Polițistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului
unității, potrivit legislației aplicabile personalului civil din Ministerul Afacerilor
Interne.
(2) Polițistul nu răspunde de pagubele cauzate patrimoniului unității dacă
acestea sunt consecința unei acțiuni desfășurate în limitele legii
 2. Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare
Dispoziții generaleArticolul 1În prezenta lege termenii și expresiile de mai jos
au următorul înțeles:
a) substanțe aflate sub control național - drogurile și precursorii înscriși în
tabelele-anexă nr. I-IV, care fac parte integrantă din prezenta lege; tabelele pot fi
modificate prin înscrierea unei noi plante sau substanțe, prin radierea unei plante
sau substanțe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea
ministrului sănătății sau a ministrului afacerilor interne;
b) droguri - plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile
care conțin asemenea plante și substanțe, înscrise în tabelele nr. I-III;
c) droguri de mare risc - drogurile înscrise în tabelele nr. I și II;
d) droguri de risc - drogurile înscrise în tabelul nr. III;
e) precursori - substanțele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în
tabelul nr. IV;
f) inhalanți chimici toxici - substanțele stabilite ca atare prin ordin al ministrului
sănătății;
g) consum ilicit de droguri - consumul de droguri aflate sub control național, fără
prescripție medicală
;h) consumator - persoana care își administrează sau permite să i se administreze
droguri, în mod ilicit, prin înghițire, fumat, injectare, prizare, inhalare sau alte căi
prin care drogul poate ajunge în organism;
i) consumator dependent - consumatorul care, ca urmare a administrării drogului
în mod repetat și sub necesitate ori nevoie, prezintă consecințe fizice și psihice
conform criteriilor medicale și sociale;
j) program integrat de asistență a consumatorilor și a consumatorilor dependenți
de droguri - totalitatea serviciilor de sănătate și a serviciilor de asistență
psihologică și socială asigurate în mod integrat și coordonat persoanelor
consumatoare de droguri, prin unitățile medicale, psihologice și sociale, publice,
private și mixte;
k) circuit integrat de asistență a consumatorilor și a consumatorilor dependenți de
droguri - totalitatea programelor integrate de asistență asigurate consumatorilor
și consumatorilor dependenți în vederea ameliorării stării de sănătate în sensul
bunăstării fizice, psihice și sociale a individului;
l) program terapeutic - totalitatea serviciilor și a măsurilor medicale și psihologice
integrate, individualizate prin evaluare, planificare, monitorizare și adaptare
continuă pentru fiecare consumator dependent, în vederea întreruperii
consumului, a înlăturării dependenței psihice și/sau fizice și/sau a reducerii
riscurilor asociate consumului;
m) program psihologic și social - totalitatea serviciilor de evaluare, consiliere și
psihoterapie individuală sau de grup și a serviciilor și măsurilor sociale,
individualizate prin evaluare, planificare, monitorizare și adaptare continuă
pentru fiecare consumator, în vederea înlăturării dependenței, reabilitării și
reinserției lui sociale;
n) circuit terapeutic - ansamblul de programe terapeutice aplicate consumatorului
dependent de droguri în mod complex, multidisciplinar, multisectorial și
continuu, având ca scop ameliorarea stării de sănătate;
o) evaluare - determinarea caracteristicilor psihologice și sociale ale
consumatorului de către centrele de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, în
vederea includerii și supravegherii consumatorului într-un program psihologic și
social de către managerul de caz.
p) program național de prevenire și asistență medicală, psihologică și socială a
consumatorilor de droguri - instrument de planificare strategică și financiară a
politicilor publice antidrog, reprezentând ansamblul de acțiuni multianuale care
au ca scop dezvoltarea și consolidarea sistemului național integrat de prevenire a
consumului de droguri și serviciilor de asistență pentru consumatorii de droguri,
implementate de către Agenția Națională Antidrog;
q) program de interes național de prevenire și asistență medicală, psihologică și
socială a consumatorilor de droguri - instrument de planificare strategică și
financiară a politicilor publice antidrog, reprezentând ansamblul de acțiuni
multianuale care răspund priorităților naționale în domeniu prin asigurarea
complementarității proiectelor de prevenire a consumului de droguri și serviciilor
de asistență pentru consumatorii de droguri, implementate de către societatea
civilă.
Capitolul II Sancționarea traficului și a altor operațiuni ilicite cu substanțe
aflate sub control național
Articolul 2(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea,
livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea
ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu
închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa
este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi
.Articolul 3(1) Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori
exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10
ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este
închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.N
Articolul 4(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru
consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
cu amendă
.(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este
închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Articolul 5Punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe sau a
unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru
consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se
pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.A
rticolul 6(1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenție, de către medic, fără
ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepsește cu
închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și eliberarea cu intenție de
droguri de mare risc, pe baza unei rețete medicale prescrise în condițiile prevăzute
la alin. (1) sau a unei rețete medicale falsificate.
(3) Obținerea de droguri de mare risc prin folosirea unei rețete medicale prescrise
în condițiile prevăzute la alin. (1) sau a unei rețete medicale falsificate se
pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani.
Articolul 7Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara
condițiilor legale, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani
.Articolul 8Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanți chimici toxici unui
minor se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani
.Articolul 9Finanțarea săvârșirii faptelor prevăzute la art. 2-5 se sancționează cu
pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele speciale ale acestora
majorându-se cu o treime.
Articolul 10Îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc, prin orice
mijloace, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
.Articolul 11Dacă faptele prevăzute la art. 2, 6-8 și 10 au avut ca urmare moartea
victimei, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor
drepturi
.Articolul 12(1) Tentativa la infracțiunile prevăzute la art. 2, 3, art. 4 alin. (2),
art. 6 alin. (2)-(3), art. 7 și 9 se pedepsește.
(2) Se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori
instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor
prevăzute la alin. (1).
Articolul 13(1) Cu privire la infracțiunile cuprinse în prezentul capitol, pe lângă
situațiile prevăzute în Codul penal, constituie circumstanțe agravante următoarele
situații:
a) persoana care a comis infracțiunea îndeplinea o funcție ce implică exercițiul
autorității publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcții
;b) fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit
legii, atribuții în lupta împotriva drogurilor;
c) drogurile au fost trimise sau livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui
bolnav psihic, unei persoane aflate într-un program terapeutic ori s-au efectuat
alte asemenea activități interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane
ori dacă fapta a fost comisă într-o instituție sau unitate medicală, de învățământ,
militară, loc de detenție, centre de asistență socială, de reeducare sau instituție
medical-educativă, locuri în care elevii, studenții și tinerii desfășoară activități
educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora;d
) folosirea minorilor în săvârșirea faptelor prevăzute la art. 2-10;
e) drogurile au fost amestecate cu alte substanțe care le-au mărit pericolul pentru
viața și integritatea persoanelor.
(2) În cazul circumstanței agravante prevăzute la alin. (1) lit. c), referitoare la
săvârșirea faptelor într-o instituție de învățământ ori în locuri în care elevii,
studenții și tinerii desfășoară activități educative, sportive, sociale sau în
apropierea acestora, la maximul special prevăzut de lege se poate adăuga un spor
care nu poate depăși 5 ani, în cazul închisorii, sau maximul general, în cazul
amenzii.
Articolul 14Nu se pedepsește persoana care a comis una dintre infracțiunile
prevăzute la art. 2-9 și care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunță
autorităților participarea sa la comiterea infracțiunii, contribuind astfel la
identificarea și tragerea la răspundere penală a autorului sau a celorlalți
participanți.
Articolul 15Persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2-9,
iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la
răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri
beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Articolul 16(1) Drogurile și alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunilor
prevăzute la art. 2-9 se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este
obligat la plata echivalentului lor în bani.(2) Se confiscă, de asemenea, banii,
valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor și a altor
bunuri prevăzute la alin. (1).(3) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor
confiscate și banii confiscați, conform alin. (1) și (2), constituie venituri ale
bugetului de stat și se evidențiază în cont separat în bugetul de stat
.Articolul 17(1) Drogurile ridicate în vederea confiscării se distrug potrivit art.
574 lit. d) din Codul de procedură penală. Păstrarea de contraprobe este
obligatorie.(2) Sunt exceptate de la distrugere:
a) medicamentele utilizabile, care au fost remise farmaciilor sau unităților
spitalicești, după avizul prealabil al Direcției farmaceutice și dispozitive medicale
din cadrul Ministerului Sănătății;
b) plantele și substanțele utilizabile în industria farmaceutică sau în altă industrie,
în funcție de natura acestora, care au fost remise unui operator economic public
sau privat, autorizat să le utilizeze ori să le exporte;
c) unele cantități corespunzătoare, care vor fi păstrate în scop didactic și de
cercetare științifică sau au fost remise instituțiilor care dețin câini și alte animale
de depistare a drogurilor, pentru pregătirea și menținerea antrenamentului
acestora, cu respectarea dispozițiilor legale.(3) Distrugerea drogurilor se
efectuează periodic, prin incinerare sau prin alte mijloace adecvate, de către o
societate reglementată de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, autorizată, în prezența unei comisii formate din
judecătorul delegat cu executarea, câte un reprezentant al Agenției Naționale
Antidrog, al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, un specialist din
cadrul formațiunii centrale specializate în prevenirea și combaterea traficului și
consumului ilicit de droguri din Inspectoratul General al Poliției Române și
gestionarul camerei de corpuri delicte a aceleiași unități. În cazul în care
distrugerea nu are loc în circumscripția instanței de executare, din comisie face
parte judecătorul delegat cu executarea de la instanța corespunzătoare în grad în
circumscripția căreia are loc distrugerea. Un exemplar al procesului-verbal se
trimite instanței de executare
.Articolul 18În cazul în care un consumator este condamnat la pedeapsa
închisorii pentru săvârșirea unei alte infracțiuni decât cele prevăzute la art. 4,
instanța poate dispune includerea acestuia într-un program terapeutic derulat în
sistemul penitenciar.
Capitolul III Dispoziții proceduraleArticolul 19(1) În cazul săvârșirii
infracțiunilor prevăzute la art. 4, procurorul dispune, în termen de 24 de ore de la
începerea urmăririi penale, evaluarea consumatorului de către centrul de
prevenire, evaluare și consiliere antidrog, în scopul includerii acestuia în circuitul
integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.(2) În funcție de
concluziile raportului de evaluare întocmit de centrul de prevenire, evaluare și
consiliere antidrog, în termen de 5 zile de la primirea acestuia, procurorul
dispune, cu acordul consumatorului, includerea acestuia în programul integrat de
asistență a persoanelor consumatoare de droguri.
Articolul 20(1) Dacă, până în momentul pronunțării hotărârii, inculpatul
menționat la art. 19 respectă protocolul programului integrat de asistență a
persoanelor consumatoare de droguri, instanța de judecată poate dispune
renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă nu
sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 80, respectiv art. 83 din Codul
penal.(2) Nerespectarea, pe durata termenului de supraveghere, a programului
integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri atrage în mod
corespunzător aplicarea dispozițiilor art. 88 alin. (1) din Codul penal
.Articolul 21(1) Formațiunile centrale specializate în prevenirea și combaterea
traficului și consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al
Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române,
Ministerul Public și Direcția Generală a Vămilor transmit Agenției Naționale
Antidrog datele privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de
droguri, substanțe chimice esențiale, precursori și inhalanți chimici toxici,
necesare întocmirii raportului către Guvernul României și către organisme
internaționale cu privire la evoluția și nivelul traficului și consumului de droguri
în România, precum și cele necesare elaborării de studii, sinteze și analize pentru
fundamentarea politicilor și strategiilor de răspuns în lupta antidrog.
(2) În același scop, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției
Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Educației Naționale, precum și alte
instituții publice sau private acreditate să desfășoare programe și activități de
prevenire a consumului ilicit de droguri transmit datele solicitate de Agenția
Națională Antidrog, în condițiile legii.
(3) Instituțiile prevăzute la alin. (2) pot primi, la cerere, datele centralizate de
către Agenția Națională Antidrog privind drogurile, substanțele chimice
esențiale, precursorii și inhalanții chimici toxici, inclusiv rapoarte anuale, sinteze
și analize
.Capitolul IV Măsuri împotriva consumului ilicit de droguri
Articolul 22(1) Consumul de droguri aflate sub control național, fără prescripție
medicală, este interzis pe teritoriul României.
(2) Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub control național poate fi
inclusă, cu acordul său, într-un program integrat de asistență a persoanelor
consumatoare de droguri. Manifestarea acordului de includere în circuitul integrat
de asistență a persoanelor consumatoare de droguri se face prin semnarea unui
document, potrivit regulamentului pentru aplicarea dispozițiilor prezentei legi.
(3) Stabilirea programului psihologic și social individualizat se face de către
centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog, pe baza evaluării psihologice
și sociale și în concordanță cu rezultatele examinării medicale solicitate unei
unități medicale, conform criteriilor prevăzute în regulamentul de aplicare a
prezentei legi.
(4) Stabilirea programului terapeutic individualizat se face conform protocoalelor
de practică, elaborate de Ministerul Sănătății, prin structurile sale specializate și
Colegiul Medicilor din România.
(5) Unitățile medicale în care se desfășoară programe terapeutice pentru
consumatorii dependenți transmit centrelor de prevenire, evaluare și consiliere
antidrog datele necesare în vederea menținerii continuității programului integrat
de asistență a persoanelor consumatoare de droguri, pe baza unui raport medical.
(6) Programul terapeutic și programul psihologic și social se desfășoară integrat,
astfel încât consumatorul și consumatorul dependent să poată beneficia de o
asistență medicală, psihologică și socială concomitentă și continuă, cu respectarea
drepturilor omului și a drepturilor pacientului, potrivit legii.
Articolul 23(1) Programele psihologice și sociale se elaborează de către Agenția
Națională Antidrog în colaborare, după caz, cu Ministerul Sănătății, Ministerul
Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul
Justiției și se pot derula în centre autorizate și/sau acreditate în acest sens, cu
regim deschis sau închis, publice, private sau mixte.
(1^1) Programele naționale de prevenire și asistență medicală, psihologică și
socială a consumatorilor de droguri și programele de interes național de prevenire
și asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri se
elaborează de către Agenția Națională Antidrog, în colaborare cu alte instituții,
organizații guvernamentale și neguvernamentale, și se aprobă de către Guvern.
(1^2) Programele naționale de prevenire și asistență medicală, psihologică și
socială a consumatorilor de droguri se implementează, se monitorizează și se
evaluează de către Agenția Națională Antidrog, în calitate de coordonator
național al politicilor publice în domeniu
(1^3) Programele de interes național de prevenire și asistență medicală,
psihologică și socială a consumatorilor de droguri se implementează de către
entități aparținând societății civile cu responsabilități în domeniul antidrog,
monitorizate și evaluate de către Agenția Națională Antidrog.
)(1^4) Normele tehnice și metodologice de realizare a programelor de interes
național de prevenire și asistență medicală, psihologică și socială a
consumatorilor de droguri se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne,
care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
)(1^5) Programele naționale de prevenire și asistență medicală, psihologică și
socială a consumatorilor de droguri și programele de interes național de prevenire
și asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri se
finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Afacerilor
Interne, în limita fondurilor bugetare aprobate Agenției Naționale Antidrog.
2) Programele terapeutice se elaborează de către Ministerul Sănătății și se
desfășoară în centre stabilite în acest scop, cu regim deschis sau închis, publice,
private sau mixte.
(3) Cheltuielile ocazionate de efectuarea evaluării consumatorului și de derularea
programelor psihologice și sociale sunt suportate de la bugetul de stat, prin
bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Interne, în limita fondurilor aprobate
Agenției Naționale Antidrog.
(4) Cheltuielile ocazionate de aplicarea programului terapeutic individualizat
pentru persoanele asigurate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate sunt
suportate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări
sociale de sănătate pentru afecțiunile ce decurg din consumul de droguri și prin
programele de sănătate ale Ministerului Sănătății și programele de profilaxie ale
Agenției Naționale Antidrog.(
7) Ministrul justiției și ministrul sănătății vor stabili, prin ordin comun, măsurile
medicale și educative sau programele care vor fi aplicate consumatorilor de
droguri în penitenciare.
Articolul 24(1) Datele personale ale consumatorilor dependenți de consumul de
droguri, incluși în programul integrat de asistență a consumatorilor și a
consumatorilor dependenți de droguri, beneficiază de confidențialitate, conform
normelor în vigoare.
(2) Evidența centralizată a consumatorilor incluși în circuitul terapeutic se ține de
Observatorul Român de Droguri și Toxicomanii din cadrul Agenției Naționale
Antidrog, în Registrul unic codificat privind consumatorii de droguri, pe baza
datelor comunicate de Ministerul Sănătății și de alte instituții care coordonează
programe terapeutice, psihologice și sociale, precum și de centrele stabilite,
publice sau private.
(3) Ministerul Sănătății, prin direcțiile desemnate, are acces la datele din evidența
prevăzută la alin. (2).
(4) Persoanei căreia i s-au aplicat măsurile prevăzute la art. 22 și 23 i se va elibera
un certificat nominal sau o legitimație în format electronic codificată, în care se
vor menționa: unitatea emitentă, datele de identificare a persoanei în cauză,
durata, obiectul și rezultatul tratamentului, motivul terminării tratamentului,
starea sănătății persoanei în cauză la începutul și terminarea tratamentului
.(5) Toate datele referitoare la persoanele supuse programului integrat de asistență
a consumatorilor și a consumatorilor dependenți de droguri vor fi distruse după
10 ani de la încetarea supravegherii medicale. În cazul persoanelor supuse de mai
multe ori programelor integrate de asistență a consumatorilor și a consumatorilor
dependenți de droguri, datele vor fi distruse după 10 ani de la încetarea ultimei
perioade de supraveghere medicală.
Articolul 25Orice persoană care are cunoștință despre un consumator de droguri
poate sesiza una dintre unitățile medicale stabilite de Ministerul Sănătății, care va
proceda conform legii.
Capitolul V Dispoziții finaleArticolul 26În termen de 60 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătății, cu avizul Ministerului
Afacerilor Interne, Ministerului Justiției și al Ministerului Finanțelor Publice, va
emite Regulamentul pentru aplicarea dispozițiilor prezentei legi, care se aprobă
prin hotărâre a Guvernului.*)
.Articolul 27La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă dispozițiile art.
312 din Codul penal**), în ceea ce privește produsele sau substanțele stupefiante,
precum și alte dispoziții contrare.
3. Hotărârea Guvernului nr. 860 din 28 iulie 2005 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind
combaterea traficului şi consumului ilicit de de droguri, cu modificările şi
completările ulterioare
Dispoziţii generale
Articolul 1(1) Pentru aplicarea prezentului regulament, termenii şi expresiile de
mai jos semnifică după cum urmează:
a) servicii medicale - ansamblu de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde
nevoilor medicale generate de consumul de droguri, în vederea întreruperii
consumului, înlăturării dependenţei şi/sau reducerii riscurilor asociate
consumului;
b) servicii psihologice - ansamblu de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde
nevoilor psihice generate de consumul de droguri în scopul eliminării
dependenţei psihice şi al dezvoltării unor abilităţi personale care să permită
integrarea socială a consumatorului;
c) servicii sociale - ansamblu complex de măsuri şi acţiuni destinate integrării
sociale şi profesionale a persoanelor consumatoare de droguri, precum şi pentru
prevenirea consumului ilicit de droguri;
d) consumator - atât consumatorul, cât şi consumatorul dependent, astfel cum sunt
aceştia definiţi la art. 1 lit. h) şi h^1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea
şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi
completările ulterioare; prin dependenţa de droguri se înţelege nevoia imperioasă
sau persistentă de a continua consumul drogului în scopul obţinerii unei stări de
bine sau pentru a evita starea de rău generată de întreruperea consumului;
e) polidependenţă - consumul a cel puţin două droguri diferite în condiţii de
dependenţă
;f) urgenţă - condiţia medicală a unui consumator, în legătură sau nu cu consumul,
care îi pune în pericol viaţa;
g) diagnostic dual - coexistenţa diagnosticului de tulburare mintală cu cel de
consum de droguri;
h) sindrom de abstinenţă (sevraj) - reacţia organismului la întreruperea bruscă a
consumului de droguri, la administrarea de antagonist specific sau la scăderea
cantităţii de drog faţă de care s-a instalat dependenţa;
i) intoxicaţie acută - o stare tranzitorie prezentă la scurt timp de la administrarea
drogului, cu apariţia efectelor specifice, care pot fi identificate prin metode de
evaluare medicală;
j) supradoză - consumul unei cantităţi de drog suficiente pentru producerea unor
efecte care pun viaţa în pericol;
k) reducerea riscurilor asociate consumului - ansamblul de măsuri şi acţiuni
orientate spre reducerea consecinţelor negative individuale şi/sau sociale generate
de consumul de droguri, fără a avea ca obiectiv principal încetarea totală a
consumului de droguri;
l) afecţiuni asociate consumului - afecţiuni medicale datorate şi/sau coexistente
consumului de droguri;
m) decese datorate consumului - decese rezultate fie direct, ca urmare a
consumului, fie indirect, ca urmare a comportamentelor determinate de consumul
de droguri;
n) dezintoxicare - procesul terapeutic ce are ca scop întreruperea consumului
pentru substanţele capabile să producă dependenţă fizică şi prevenirea sau
tratamentul sindromului de abstinenţă;
o) manager de caz - persoana din cadrul centrului de prevenire, evaluare şi
consiliere antidrog care coordonează, planifică şi monitorizează serviciile de
asistenţă medicală, psihologică şi socială în raport cu necesităţile individuale ale
consumatorului;
p) metaboliţi - substanţele ce apar în organism după consumul unui drog, ca
urmare a proceselor suferite de acesta în organism, şi care pot persista o perioadă
îndelungată de la consumul ultimei doze de drog;
q) agonist - substanţa care prin acţiunea sa la nivelul receptorilor neuronali
produce efecte similare celor ale drogului de referinţă (de exemplu, metadona);
r) antagonist - substanţa care prin interacţiunea cu receptorii neuronali
diminuează sau anulează efectele drogului de referinţă ori inhibă acţiunea
acestuia (de exemplu, naltrexona);
s) acord de asistenţă medicală, psihologică şi socială - document în baza căruia
consumatorul îşi exprimă consimţământul de a fi inclus în programul integrat de
asistenţă, asumându-şi drepturile şi obligaţiile cuprinse în acesta;
ş) registru unic codificat privind consumatorii de droguri - baza de date a Agenţiei
Naţionale Antidrog, care cuprinde toate înregistrările individuale primite de la
furnizorii de servicii pe baza fişelor standard;
t) testarea prezenţei drogurilor - analiza fluidelor organismului (sânge, urină sau
salivă) ori a părului sau a altor ţesuturi pentru depistarea prezenţei uneia sau mai
multor substanţe psihoactive ori a metaboliţilor acestora;
ţ) menţinere cu agonişti de opiacee (metadona, LAAM, buprenorfina şi altele
asemenea) - ansamblul de măsuri terapeutice care are ca obiectiv stabilizarea
consumatorului, prin înlocuirea drogului consumat cu un agonist adecvat de la
caz la caz, pe o perioadă de timp îndelungată, în vederea reducerii consumului
drogurilor şi a riscurilor asociate, şi facilitarea reabilitării şi reinserţiei sociale;
u) susţinerea abstinenţei cu antagonist opiaceu (de tip naltrexona) - ansamblul de
măsuri terapeutice care are ca rezultat blocarea acţiunii drogului consumat;
v) schimb de seringi - ansamblul activităţilor şi măsurilor adresate consumatorilor
de droguri injectabile, care are ca scop prevenirea îmbolnăvirilor ce pot surveni
din acest mod de administrare. Sunt avute în vedere, în special: distribuirea şi
colectarea de seringi, oferirea altor materiale utilizate la injectare - tampoane
dezinfectante, garouri, substanţe de dizolvare, altele, oferirea de referinţe şi
informaţii, consiliere pentru reducerea riscurilor utilizării drogurilor, intervenţii
destinate creşterii motivaţiei pentru schimbarea comportamentului, consiliere
pretestare şi posttestare pentru infecţii cu virusul HIV şi al hepatitelor virale, alte
infecţii cu transmitere sexuală, testare HIV, hepatita B şi C, vaccinare, distribuire
de prezervative etc.;
x) reabilitare şi reinserţie - procesul de normalizare a situaţiei personale şi sociale
a consumatorilor de droguri, pe următoarele arii de intervenţie:- personal şi
social: dobândirea unor norme de coabitare, creşterea autonomiei şi valorii
sociale individuale, dezvoltarea responsabilităţii, recâştigarea abilităţilor sociale
şi promovarea utilizării de resurse comunitare;- formare profesională:
îmbogăţirea cunoştinţelor, abilităţilor şi practicilor profesionale şi a celor de
căutare şi obţinere a unui loc de muncă;- educativ şi cultural: obţinerea unui nivel
educativ, cultural şi relaţional suficient pentru a înţelege şi a participa la viaţa
socială;
y) consiliere şi psihoterapie - ansamblu de metode şi tehnici specifice destinate
să faciliteze schimbări ale comportamentului, eliminarea dependenţei psihice şi
dezvoltarea unor abilităţi personale care să permită integrarea socială a
consumatorului;z) planta Canabis sativa, ca drog - inflorescenţele florale şi
fructifere ale plantei Canabis sativa, însoţite sau nu de frunze ori de alte părţi ale
inflorescenţei, din care s-au scos seminţele;- prin răşina plantei Canabis sativa se
înţelege răşina izolată, brută sau purificată, obţinută din planta Canabis sativa, din
inflorescenţele ori din frunzele acesteia;- prin uleiul plantei Canabis sativa se
înţelege concentratul sub forma uleioasă, obţinut din planta Canabis sativa sau
din răşina plantei Canabis sativa.
(2) Definiţiile referitoare la produsele vegetale obţinute din planta Canabis sativa,
indiferent de varietatea acesteia, sunt aplicabile atunci când aceste produse
vegetale au fost obţinute pentru trafic şi consum ilicit de droguri şi au avut ca
destinaţie operaţiunile specifice traficului şi consumului ilicit de droguri.
Articolul 2(1) Prescrierea de către medici, în scop terapeutic, a substanţelor aflate
sub control naţional, astfel cum sunt definite în Legea nr. 143/2000, cu
modificările şi completările ulterioare, se face în conformitate cu prevederile
legale în vigoare şi cu normele de practică medicală stabilite de Colegiul
Medicilor din România şi de Ministerul Sănătăţii.
(2) Substanţele aflate sub control naţional se livrează numai unităţilor autorizate
de Ministerul Sănătăţii.
(3) Aprovizionarea, deţinerea şi eliberarea către pacienţi a substanţelor aflate sub
control naţional se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare
.(4) Farmaciştii, cu ocazia eliberării medicamentelor, au obligaţia de a atrage
atenţia consumatorilor asupra substanţelor aflate sub control naţional, cuprinse de
acestea.
Articolul 3(1) Calificarea ca drog a unui produs provenit din traficul şi consumul
ilicit de droguri nu depinde de concentraţia substanţei stupefiante sau psihotrope
depistate în acest produs.(2) Nu sunt considerate droguri medicamentele care
conţin plante, substanţe stupefiante şi psihotrope sau amestecuri de asemenea
plante şi substanţe aflate sub control naţional atunci când sunt folosite în cadrul
actului medical, conform legislaţiei în vigoare.C
apitolul II Măsuri de prevenire şi combatere a traficului şi consumului ilicit
de droguri
Articolul 4(1) Măsurile de prevenire a consumului ilicit de droguri constau în
totalitatea activităţilor desfăşurate de instituţiile abilitate, în scopul evitării
începerii consumului, întârzierii debutului acestuia, evitării trecerii la un consum
cu risc mai mare şi promovării unui stil de viaţă sănătos.
(2) Măsurile de prevenire sunt: informare, educare, comunicare-sensibilizare,
conştientizare, câştigare de abilităţi etc. şi se desfăşoară, de regulă, pe baza unor
programe de prevenire, conform standardelor de calitate.
(3) Standardele de calitate şi metodologia de avizare a programelor se elaborează
de Agenţia Naţională Antidrog şi se aprobă prin ordin comun al ministrului
sănătăţii, ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi ministrului
administraţiei şi internelor.
(4) Programele de prevenire se elaborează pe baza evaluării necesităţilor şi în
raport cu situaţia populaţiei căreia i se adresează, cu mediul în care se
implementează şi cu tipul de drog avut în vedere şi se avizează de către Agenţia
Naţională Antidrog.
Articolul 5(1) Evaluarea rezultatelor programelor se face de către cel care le
implementează, iar raportul cu rezultatele evaluării se transmite Agenţiei
Naţionale Antidrog.(
2) Agenţia Naţională Antidrog ţine evidenţa programelor de prevenire a
consumului de droguri derulate şi monitorizează programele aflate în derulare, pe
baza unei fişe standard aprobate prin decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale
Antidrog.
Articolul 6Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să sprijine
derularea programelor de prevenire a consumului de droguri.
Articolul 7Măsurile de combatere a traficului şi a consumului ilicit de droguri
constau în totalitatea activităţilor desfăşurate în acest sens de organele
administraţiei publice şi organele judiciare, potrivit dispoziţiilor Codului de
procedură penală şi ale legilor speciale în domeniu.
Articolul 8(1) Supravegherea cultivării plantelor ce conţin droguri este o
activitate care implică, pe de o parte, verificarea autorizaţiilor eliberate de
organele abilitate pentru culturile ce au ca destinaţie prelucrarea licită a acestora,
iar pe de altă parte, obligativitatea celor care cultivă pe bază de autorizaţie astfel
de plante şi le prelucrează de a declara scopul culturilor, care trebuie menţionat
în mod expres în autorizaţie.-----------Alin.
Capitolul III Distrugerea drogurilor
Articolul 9(1) Distrugerea drogurilor se efectuează în condiţiile prevăzute de
lege, contraprobele păstrându-se până la epuizarea tuturor căilor de atac.
(2) Medicamentele utilizabile, exceptate de la distrugere, sunt preluate în vederea
transmiterii şi valorificării, potrivit reglementărilor în vigoare.
(3) În cazul distrugerii medicamentelor neutilizabile, o copie a procesului-verbal
de distrugere se transmite Ministerului Sănătăţii
.(4) Sumele aferente cheltuielilor legate de distrugerea drogurilor se suportă din
bugetul instituţiei care gestionează camera de corpuri delicte, urmând să fie
recuperate de la proprietar sau de la persoana de la care au fost ridicate, prin
includerea lor în cheltuieli judiciare.
(5) O copie a procesului-verbal întocmit de comisia de distrugere, întrunită
potrivit legii, se transmite organului judiciar pentru stabilirea cheltuielilor
judiciare.
Articolul 10Modul şi condiţiile în care anumite cantităţi de droguri sunt exceptate
de la distrugere pentru a fi folosite în scop didactic şi de cercetare ştiinţifică sau
în care pot fi remise instituţiilor care deţin câini şi alte animale de depistare a
drogurilor, pentru pregătirea şi menţinerea antrenamentului acestora, se stabilesc
prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor, al ministrului sănătăţii
şi al ministrului educaţiei şi cercetării.
Capitolul IV Programe integrate de asistenţă
Articolul 11(1) Programul integrat de asistenţă a consumatorilor, denumit în
continuare program, constă într-un ansamblu complex de programe terapeutice,
psihologice şi sociale, complementare, simultane sau secvenţiale, care se
concretizează într-un plan individualizat de asistenţă.
(2) Planul individualizat de asistenţă reprezintă intervenţiile şi măsurile
terapeutice, psihologice şi sociale, adaptate necesităţilor fiecărui consumator.
Articolul 12(1) Acordarea serviciilor în cadrul unui program se face în mod
integrat şi continuu, prin intermediul managementului de caz.
(2) Managementul de caz reprezintă identificarea necesităţilor consumatorului,
planificarea, coordonarea şi monitorizarea implementării măsurilor din planul
individualizat de asistenţă în funcţie de resursele disponibile existente.
(3) Managementul de caz se realizează pe baza normelor metodologice elaborate
conform standardelor minime obligatorii aprobate prin decizie a preşedintelui
Agenţiei Naţionale Antidrog.
Articolul 13(1) Procesul de acordare a serviciilor de asistenţă medicală,
psihologică şi socială are următoarele etape:
a) evaluarea;
b) stabilirea programului şi elaborarea planului individualizat de asistenţă;
c) includerea în program prin semnarea acordului de asistenţă;
d) implementarea măsurilor prevăzute în planul individualizat de asistenţă;
e) monitorizarea şi evaluarea implementării măsurilor prevăzute în planul
individualizat de asistenţă şi a rezultatelor acestora;
f) terminarea programului.
(2) Acordarea serviciilor de asistenţă medicală, psihologică şi socială se face în
următoarele situaţii:
a) la cererea consumatorului sau a reprezentantului legal, în cazul minorilor, sau
a persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă;
b) la dispoziţia procurorului sau, după caz, a altui organ judiciar;
c) de urgenţă.
(3) Solicitarea pentru acordarea serviciilor de asistenţă se adresează:
a) centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog din cadrul Agenţiei
Naţionale Antidrog;
b) altui furnizor de servicii de asistenţă.
Articolul 14(1) Prin evaluare se identifică caracteristicile individuale ale
consumatorului, în vederea selectării programului şi individualizării serviciilor
medicale, psihologice şi sociale.
(2) Evaluarea se realizează pe următoarele arii
:a) istoricul personal şi de consum şi semnele specifice ale intoxicaţiei şi/sau
sindromului de abstinenţă;
b) condiţii biomedicale şi complicaţii curente care, deşi nu au legătură cu
sindromul de abstinenţă sau cu intoxicarea, necesită tratament deoarece pot
genera riscuri ori pot complica procesul de asistenţă şi reabilitare;
c) condiţii psihologice şi/sau psihiatrice şi complicaţii, precum şi alte condiţii care
pot genera riscuri ori care pot produce complicaţii în procesul de asistenţă şi
reabilitare, cum sunt: acceptarea/rezistenţa la tratament, potenţial de recădere,
continuarea utilizării etc.;
d) condiţii sociale şi familiale care pot fi surse de suport individual, familial ori
comunitar sau pot îngreuna/împiedica procesul de asistenţă şi reabilitare;e)
situaţia juridică.
(3) Evaluarea este coordonată şi monitorizată de managerul de caz.
(4) Evaluarea este efectuată de personalul centrelor de prevenire, evaluare şi
consiliere antidrog din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, potrivit
regulamentului de organizare şi funcţionare a acestora, precum şi de alţi furnizori
de servicii.
(5) Rezultatul evaluării se consemnează într-un raport de evaluare, al cărui model
este prevăzut în anexa nr. 3 şi care cuprinde:
a) date despre consumator;
b) rezultatele evaluării pe arii
;c) expertiza medico-legală, după caz;
d) recomandări, în cadrul cărora sunt stabilite programul şi planul individualizat
de asistenţă.
Articolul 15(1) Stabilirea programului se face în funcţie de criteriile de orientare
care sunt specifice ariilor de evaluare prevăzute la art. 14 alin. (2).(2) Programele
integrate de asistenţă şi criteriile de orientare într-un program integrat de
tratament sunt prevăzute în anexele nr. 6 şi, respectiv, nr. 7.A
rticolul 16(1) Serviciile de asistenţă individualizate pentru un consumator în
cadrul programului constituie planul individualizat de asistenţă.
(2) Metodologia de elaborare, modificare şi implementare a planului
individualizat de asistenţă se aprobă prin decizie a preşedintelui Agenţiei
Naţionale Antidrog, în conformitate cu programele psihologice şi sociale şi cu
protocoalele de practică elaborate de Ministerul Sănătăţii şi de Colegiul Medicilor
din România.
Articolul 17(1) Raportul de evaluare se prezintă consumatorului odată cu
propunerea de includere într-un program.
(2) În situaţia în care consumatorul este de acord cu includerea în program, acesta
semnează acordul de asistenţă medicală, psihologică şi socială la care este anexat
planul individualizat de asistenţă.
(3) Modelul acordului de asistenţă medicală, psihologică şi socială, cu anexele
prevăzute la alin. 2, este prezentat în anexa nr. 4
.Articolul 18(1) Implementarea măsurilor din planul individualizat de asistenţă
se face în mod integrat, prin participarea unuia sau mai multor furnizori de servicii
.(2) Coordonarea, monitorizarea şi evaluarea planului de asistenţă se fac de către
managerul de caz, la datele şi perioadele stabilite.
(3) Monitorizarea şi evaluarea implementării măsurilor din planul individualizat
de asistenţă se fac de fiecare furnizor de servicii.
Articolul 19(1) Furnizorii de servicii au obligaţia de a comunică în scris
managerului de caz următoarele date:
a) evaluarea măsurilor implementate
;b) nerespectarea oricărei măsuri din planul individualizat de asistenţă, în termen
de 24 de ore de la aceasta;
c) nerespectarea condiţiilor de includere în program, de implementare a măsurilor
de asistenţă medicală, psihologică şi socială.
(2) După comunicarea prevăzută la alin. (1), managerul de caz reevaluează planul
individualizat de asistenţă şi propune continuarea programului cu modificarea
planului individualizat de asistenţă sau schimbarea programului
.(3) Modificarea sau completarea planului individualizat de asistenţă se face cu
acordul consumatorului, prin semnarea unei anexe la acordul de asistenţă
medicală, psihologică şi socială.
Articolul 20Terminarea unui program are loc în următoarele cazuri:
a) la finalizarea programului;
b) la solicitarea consumatorului, cu semnarea unui document conform modelului
prevăzut în anexa 5, după informarea completă asupra consecinţelor;
c) la schimbarea programului, ca urmare a evaluării implementării măsurilor de
asistenţă
.Articolul 21(1) În cazul în care solicitarea de acordare a serviciilor de asistenţă
medicală, psihologică şi socială se face de procuror, instituţiile medico-legale
sunt obligate să transmită centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog
din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog o copie a raportului de expertiză
toxicologică, în termen de 5 zile de la dispunerea acesteia de către procuror pentru
întocmirea raportului de evaluare.
(2) Procurorul prezintă învinuitului/inculpatului raportul de evaluare şi planul
individualizat de asistenţă propus şi îi solicită acordul, potrivit legii.
(3) Despre prezentarea raportului şi despre acordul învinuitului/inculpatului de a
intră în program se face consemnare într-un proces-verbal.
(4) În cazul în care învinuitul/inculpatul îşi dă acordul pentru includere în
program, o copie a procesului-verbal, a actului de dispoziţie a procurorului şi
acordul semnat se trimit centrului de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog
pentru punerea în aplicare a planului individualizat
.(5) Respectarea măsurilor din planul individualizat de asistenţă, anexă la acordul
semnat, este obligatorie.
(6) În situaţia în care măsura arestării preventive nu este revocată sau înlocuită,
învinuitul/inculpatul va fi introdus într-un program derulat la locul de deţinere.(7)
Centrele de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog comunică organului
judiciar, periodic sau la cerere, rezultatele monitorizării implementării măsurilor
din planul individualizat de asistenţă
.(8) Orice nerespectare a măsurilor din acordul de asistenţă medicală, psihologică
şi socială se comunică de îndată de către managerul de caz organului judiciar care
procedează conform legii.
Articolul 22Pentru persoana aflată în stare privativă de libertate, evaluarea se
efectuează de personalul centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog la
locul de deţinere care asigură condiţiile necesare pentru aceasta.
Articolul 23(1) Modalitatea de derulare a programelor integrate de asistenţă
medicală, psihologică şi socială pentru persoanele aflate în stare privativă de
libertate se stabileşte prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului justiţiei
şi ministrului administraţiei şi internelor.
(2) În cazul în care persoanele prevăzute la alin. (1) necesită tratament imediat,
acesta se asigură de către orice unitate medicală competentă, dintre cele
desemnate prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului administraţiei şi
internelor şi ministrului justiţiei.
Articolul 24În cazul în care au fost dispuse, potrivit legii, măsurile de siguranţă
a obligării la tratament medical sau a internării medicale, furnizorul de servicii
care le duce la îndeplinire are următoarele obligaţii:
a) înştiinţarea de îndată a centrului de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog,
în vederea realizării managementului de caz;
b) realizarea procesului de asistenţă medicală, psihologică şi socială, prevăzută la
art. 13 alin. (1), cu participarea centrului de prevenire, evaluare şi consiliere
antidrog;c) prezentarea periodică a raportului de evaluare a implementării
planului individualizat de asistenţă, precum şi formularea de recomandări pentru
continuarea programului integrat de asistenţă medicală, psihologică şi socială,
centrului de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog.
Articolul 25(1) În situaţii de urgenţă serviciile de asistenţă se acordă imediat în
unităţile medicale de specialitate, în condiţiile legii.
(2) După încetarea stării de urgenţă consumatorul va fi îndrumat către un centru
de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în vederea asigurării
managementului de caz, concomitent cu informarea acestuia asupra serviciilor
acordate.
(3) Informarea se face pentru fiecare consumator căruia i s-a acordat asistenţă,
conform foii standard de urgenţă, prevăzută în anexa nr. 8.
Articolul 26(1) Dacă solicitarea pentru acordarea de servicii de asistenţă se
adresează unui alt furnizor de servicii de asistenţă decât centrul de prevenire,
evaluare şi consiliere antidrog, acesta va proceda după cum urmează:
a) dacă are resursele necesare, va realiza procesul de acordare a serviciilor de
asistenţă medicală, psihologică şi socială potrivit art. 13 alin. (1), cu consultarea
centrului de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog;
b) dacă în urma evaluării consumatorului constată că nu are resursele necesare
ducerii la îndeplinire a planului individualizat de asistenţă, va îndruma
consumatorul către un centru de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în
vederea realizării procesului de asistenţă medicală, psihologică şi socială adecvat,
potrivit art. 13 alin. (1).(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) furnizorul de servicii
are obligaţia de a transmite centrului de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog,
pentru toţi consumatorii care le-au solicitat servicii direct, următoarele
documente:
a) raportul de evaluare prevăzut la art. 14 alin. (5);
b) acordul de asistenţă medicală, psihologică şi socială;
c) planul individualizat de asistenţă;d) raportul de evaluare a evoluţiei;e)
recomandările făcute, la finalizarea serviciilor furnizate, pentru continuarea
programului.
(3) La finalizarea serviciilor acordate potrivit alin. (1) lit. a), consumatorul va fi
îndrumat către un centru de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în vederea
asigurării managementului de caz.
Capitolul V Furnizorii de serviciiArticolul 27(1) Furnizorii de servicii
medicale, psihologice şi sociale pentru consumatori sunt persoanele publice,
private sau mixte, autorizate, care prestează servicii conform standardelor de
calitate
.(2) Criteriile şi metodologia de autorizare, precum şi standardele de calitate
prevăzute la alin. (1) sunt stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii,
ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi ministrului administraţiei şi
internelor.
(3) Furnizorii publici de servicii pentru consumatori sunt:
a) serviciul public de asistenţă psihosocială, prevenire, evaluare şi consiliere
antidrog;
b) serviciul public de asistenţă medicală (de urgenţă, primară, ambulatorie şi de
specialitate etc.), potrivit legislaţiei în vigoare;
c) serviciul public de asistenţă socială, potrivit legislaţiei în vigoare;d) alte
servicii publice.
(4) Furnizorii privaţi de servicii pot fi, în condiţiile legii:
a) asociaţii şi fundaţii şi orice alte forme organizate ale societăţii civile;
b) persoane fizice şi juridice autorizate în condiţiile legii;
c) organisme internaţionale care desfăşoară activităţi în domeniu, potrivit legii.
Articolul 28(1) Furnizorii de servicii de asistenţă pentru consumatori pot încheia
convenţii de parteneriat, contracte şi contracte-cadru de servicii medicale
.(2) Convenţiile de parteneriat constituie cadrul de cooperare stabilit în urma
negocierilor, în scopul organizării şi dezvoltării serviciilor pentru consumatori şi
pentru a se asigura o asistenţă medicală, psihologică şi socială concomitentă.(3)
Convenţia de parteneriat se referă la:
a) responsabilităţile furnizorilor;
b) serviciile implementate de furnizori;
c) contractele de acordare a serviciilor încheiate între diferiţii furnizori;d) sursele
de finanţare şi estimarea nivelului acestora;e) resurse umane implicate în
acordarea serviciilor;
f) sancţiuni.
(4) Contractul de acordare a serviciilor cuprinde în mod obligatoriu: serviciile
oferite, natura şi costurile acestora, drepturile şi obligaţiile părţilor, perioada şi
condiţiile de furnizare, cu respectarea standardelor de calitate, sancţiuni în cazul
nerespectării condiţiilor de calitate.
(5) Contractul-cadru de servicii medicale se încheie cu casele de asigurări de
sănătate, în condiţiile prevăzute de Normele metodologice de aplicare a
Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul
sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Articolul 29(1) Serviciile se acordă în regim închis, deschis sau mixt în
următoarele tipuri de centre:
a) centru de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog din cadrul Agenţiei
Naţionale Antidrog: acordă unul sau mai multe servicii de asistenţă medicală,
psihologică şi socială în regim ambulatoriu şi asigură managementul de caz;
b) centru de zi: acordă servicii de asistenţă în regim ambulatoriu, pe o perioadă
de 12 ore;
c) centru tip comunitate terapeutică, locuinţă protejată, locuinţă socială şi altele
asemenea: acordă servicii de asistenţă în regim hotelier;
d) centru de asistenţă integrată a adicţiilor: acordă unul sau mai multe servicii de
asistenţă medicală, psihologică şi socială în regim ambulatoriu;
e) centre, secţii şi compartimente de dezintoxicare de tip spitalicesc: acordă
servicii medicale de dezintoxicare într-o structură aprobată de Ministerul
Sănătăţii;
f) centru de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri: acordă servicii
de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri în regim ambulatoriu sau
unităţi mobile;
g) laborator de sănătate mintală cu staţionar de zi;
h) alte categorii de instituţii publice sau private, prevăzute de lege.
(2) Standardele minime obligatorii de organizare şi funcţionare a centrelor sunt
stabilite şi actualizate, după caz, prin ordin comun al ministrului sănătăţii,
ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi ministrului administraţiei şi
internelor.
Articolul 30(1) Serviciile de asistenţă a consumatorului de droguri sunt furnizate
individual şi în echipe interdisciplinare, conform planului individualizat de
asistenţă.
(2) Echipa interdisciplinară este stabilită, de comun acord cu furnizorul de
servicii, de managerul de caz şi trebuie să cuprindă cel puţin câte un medic, câte
un psiholog şi câte un asistent social.
(3) Echipa prevăzută la alin. (2) poate cuprinde şi alte categorii profesionale.
Articolul 31(1) Personalul implicat în furnizarea de servicii de asistenţă a
consumatorului de droguri trebuie să aibă, în afara pregătirii de bază şi autorizării,
conform legii, o formare profesională iniţială şi continuă în domeniul drogurilor.
(2) Formarea profesioniştilor care lucrează în domeniul drogurilor se realizează
prin programe de formare profesională autorizate de Agenţia Naţională Antidrog,
în colaborare cu alte instituţii competente în domeniu
.(3) Criteriile şi metodologia de autorizare a programelor se stabilesc prin decizie
a preşedintelui Agenţiei Naţionale Antidrog.
Capitolul VI Finanţarea serviciilor de asistenţă a consumatorului de
droguriArticolul 32Serviciile de asistenţă a consumatorului de droguri se
finanţează din următoarele surse:
a) bugetul de stat, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor - Agenţia Naţională
Antidrog;
b) bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
c) bugetul de stat, prin programele de sănătate ale Ministerului Sănătăţii;d)
donaţii, sponsorizări, alte contribuţii din partea persoanelor fizice sau juridice din
ţară ori din străinătate;
e) fonduri externe rambursabile sau nerambursabile;
f) venituri proprii ale Agenţiei Naţionale Antidrog, rezultate ca urmare a încasării
contravalorii serviciilor prestate, conform legii.A
rticolul 33De la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate
se finanţează serviciile de asistenţă medicală furnizate pe bază de contract-cadru
încheiat de furnizorul de servicii cu casele de asigurări de sănătate în condiţiile
prevăzute de Normele metodologice de aplicare a contractului-cadru privind
condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale
de sănătate.
Articolul 34(1) Transmiterea datelor privind prevenirea şi combaterea traficului
şi consumului ilicit de droguri, substanţe chimice esenţiale, precursori şi inhalanţi
chimici toxici, precum şi a celor privind culturile autorizate de plante ce conţin
droguri şi sunt prelucrare în scop licit, în vederea utilizării în industrie şi/sau în
alimentaţie, în domeniul medical, ştiinţific ori tehnic sau pentru producerea de
sămânţă, Agenţiei Naţionale Antidrog de către instituţiile şi organele prevăzute
la art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările
ulterioare, se face conform unor indicatori specifici pentru fiecare instituţie.
(2) Indicatorii prevăzuţi la alin. (1) şi metodologia de transmitere a datelor se
stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului administraţiei şi
internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I
.Articolul 35(1) Evidenţa centralizată a datelor privind consumatorii se face prin
următorii indicatori specifici: cerere de tratament ca urmare a consumului de
droguri, boli infecţioase asociate consumului de droguri, decese ca urmare a
consumului de droguri şi mortalitate în rândul consumatorilor, conform fişelor
standard prezentate în anexele nr. 8 şi 9, cu respectarea confidenţialităţii, potrivit
legii.
(2) Metodologia de completare a fişelor standard şi de transmitere a datelor
prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi
ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
Articolul 36(1) Indicatorul "Cerere de tratament ca urmare a consumului de
droguri" are drept scop obţinerea informaţiilor comparabile şi relevante
referitoare la numărul şi caracteristicile consumatorilor care au solicitat servicii
de asistenţă.
(2) Datele referitoare la consumatorii incluşi în circuitul terapeutic, obţinute
conform alin. (1), sunt centralizate de Observatorul român pe droguri şi
toxicomanii din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, în Registrul unic codificat
privind consumatorii de droguri.
(3) Pentru constituirea registrului prevăzut la alin. (2), managerul de caz transmite
datele în format electronic sau pe suport hârtie, la includere, ieşire şi modificare,
Observatorului român pe droguri şi toxicomanii.
(4) În vederea transmiterii datelor, managerul de caz completează fişa standard
de admitere la tratament.
(5) Consumatorul inclus în circuitul integrat de asistenţă primeşte o legitimaţie în
format electronic codificată, eliberată de managerul de caz, al cărei model este
prevăzut în anexa nr. 10
.(6) Legitimaţia prevăzută la alin. (5) se utilizează la accesarea fiecărui serviciu
de asistenţă şi permite monitorizarea şi evaluarea periodică a implementării
măsurilor din planul individualizat de asistenţă.
(7) Costul legitimaţiei se suportă din bugetul Agenţiei Naţionale Antidrog. În
cazul pierderii sau deteriorării, legitimaţia poate fi înlocuită, iar costul acesteia se
suportă de consumator.
Articolul 37(1) Indicatorul "Bolile infecţioase asociate consumului de droguri"
are drept scop obţinerea informaţiilor comparabile şi relevante asupra nivelului
de infectare a populaţiei consumatoare de droguri cu virusul HIV şi/sau al
hepatitelor B şi C, precum şi cu alte boli.
(2) Datele prevăzute la alin. (1), colectate de Ministerul Sănătăţii, sunt transmise
semestrial sau la cerere Agenţiei Naţionale Antidrog.
(3) Datele privind indicatorul menţionat la alin. (1) sunt transmise, la solicitarea
Agenţiei Naţionale Antidrog, de furnizorii de servicii de asistenţă a
consumatorilor, de instituţiile publice şi private care derulează programe adresate
consumatorilor şi care îi testează pe aceştia conform legii, pe baza fişelor standard
pentru indicatorul "Bolile infecţioase asociate consumului de droguri",
menţionate la art. 35.
(4) Datele prevăzute la alin. (3) sunt transmise şi de instituţiile de medicină legală,
la solicitarea Agenţiei Naţionale Antidrog.
(5) În scopul obţinerii datelor prevăzute la alin. (1), Agenţia Naţională Antidrog,
în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, poate efectua studii sau cercetări ştiinţifice
.Articolul 38(1) Indicatorul "Decese ca urmare a consumului de droguri şi
mortalitate în rândul consumatorilor de droguri" are drept scop obţinerea
informaţiilor comparabile şi relevante referitoare la numărul şi la caracteristicile
legate de decese.
(2) Datele referitoare la indicatorul menţionat la alin. (1) sunt colectate din:
a) Registrul general de mortalitate, din evidenţa Institutului Naţional de Statistică;
b) Registrul special de mortalitate, din evidenţa Observatorului român pe droguri
şi toxicomanii.
(3) Registrul special de mortalitate prevăzut la alin. (2) lit. b) este constituit în
baza datelor transmise de:a) managerul de caz, care transmite de îndată orice
deces survenit la consumatorii incluşi în programe de asistenţă;
b) instituţiile de medicină legală, care transmit de îndată orice deces cauzat de
consumul de droguri sau aflat în legătură cu acesta;
c) sistemul penitenciar, care transmite de îndată orice deces survenit la
consumatorii incluşi în programe de asistenţă din sistemul penitenciar;
d) furnizorii de servicii de asistenţă privaţi, care transmit de îndată orice deces
survenit la consumatorii incluşi în programe de asistenţă.
(4) Transmiterea datelor pentru indicatorul prevăzut la alin. (1) se face conform
fişei standard pentru indicatorul "Decese ca urmare a consumului de droguri şi
mortalitate în rândul consumatorilor de droguri", prevăzut la art. 35.
(5) Codificarea cauzelor de deces în registrele menţionate la alin. (2) se realizează
în conformitate cu Clasificarea internaţională a maladiilor, ultima ediţie, iar
criteriile de selecţie a deceselor, conform indicatorului prevăzut la alin. (1), se
stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului justiţiei,
procurorului general şi ministrului administraţiei şi internelor.A
rticolul 39Pentru monitorizarea datelor privind consumul şi consumatorii,
instituţiile publice şi private transmit Agenţiei Naţionale Antidrog, la cerere,
rezultatele studiilor şi cercetărilor în domeniu.
Capitolul VII SancţiuniArticolul 40(1) Constituie contravenţie furnizarea de
servicii de asistenţă pentru consumatori fără a deţine autorizaţia prevăzută la art.
27 şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei (RON) la 15.000 lei (RON).
(2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor se fac de persoanele
împuternicite din cadrul Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Solidarităţii
Sociale şi Familiei şi Agenţiei Naţionale Antidrog.
(3) Dispoziţiile referitoare la contravenţie, prevăzute la alin. (1) şi (2), se
completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Capitolul VIII Dispoziţii tranzitorii şi finaleArticolul 41Până la data la care
consumatorul este evaluat de managerul de caz, legitimaţiile se eliberează de
unităţile medicale care furnizează servicii specializate consumatorilor.
Articolul 42(1) Consumatorilor aflaţi, la data intrării în vigoare a prezentului
regulament, într-un program de asistenţă, le sunt continuate serviciile conform
planurilor de asistenţă existente.
(2) Pentru consumatorii prevăzuţi la alin. (1), în termen de un an de la data intrării
în vigoare a prezentului regulament, furnizorii de servicii îndeplinesc obligaţiile
prevăzute la art. 26 alin. (2) şi (3).
Articolul 43(1) Până la data la care consumatorul este evaluat de către managerul
de caz, pentru constituirea registrului menţionat la art. 36 alin. (2), furnizorii de
servicii transmit datele, în format electronic sau pe suport hârtie, lunar sau ori de
câte ori se impune, Observatorului român pe droguri şi toxicomanii.
(2) În vederea transmiterii datelor conform alin. (1), furnizorii de servicii au
obligaţia de a utiliza pentru înregistrarea fiecărui caz fişa standard de admitere la
tratament, pusă la dispoziţie, în baza unei solicitări scrise, de Agenţia Naţională
Antidrog.
Articolul 44În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului
regulament, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei, Ministerul Administraţiei şi Internelor, împreună cu ministerele şi
celelalte organe ale administraţiei publice centrale, sunt obligate să adopte
normele prevăzute în prezentul regulament.
Articolul 45(1) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului
regulament, ministerele de resort, precum şi celelalte autorităţi ale administraţiei
publice competente în domeniu, potrivit legii, sunt obligate să reactualizeze
normele adoptate în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1.359/2000 pentru
aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi
completările ulterioare.
(2) La data expirării termenului prevăzut la alin. (1) ordinele emise în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 1.359/2000, cu modificările şi completările ulterioare,
se abrogă.
Articolul 46Anexele nr. 1-10 fac parte integrantă din prezentul regulament.
Articolul 47Prezentul regulament intră în vigoare în termen de 30 de zile de la
publicare.
Articolul 48Prevederile art. 14 alin. (5) lit. c), ale art. 21 şi 22 şi ale pct. III din
anexa nr. 3 intră în vigoare la data intrării în vigoare a prevederilor art. 19^1 şi
19^2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de
droguri, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Hotărârea Guvernului nr.461 din 11.05.2011 privind organizarea şi

funcţionarea Agenţiei Naţionale Antidrog, cu modificările şi completările
ulterioare

Articolul 1Agenţia Naţională Antidrog, denumită în continuare Agenţie, se

organizează şi funcţionează la nivel de direcţie, în subordinea Ministerului
Administraţiei şi Internelor, având personalitate juridică.
Articolul 2(1) Agenţia stabileşte concepţia şi coordonează, evaluează şi
monitorizează, la nivel naţional, politicile în domeniul prevenirii şi combaterii
traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi al asistenţei integrate a
consumatorilor, aplicate de către instituţiile cu atribuţii în domeniu.
(2) Agenţia este autorizată să difuzeze şi să dea publicităţii date şi informaţii cu
caracter oficial, din domeniul său de activitate, în condiţiile legii.
(3) Pentru realizarea atribuţiilor sale Agenţia cooperează cu instituţii publice şi
organizaţii neguvernamentale, române şi străine, precum şi cu organizaţii
internaţionale.A
rticolul 3(1) Agenţia are următoarele atribuţii principale:
a) elaborează, pe baza propunerii instituţiilor cu atribuţii în domeniu, proiectul
Strategiei naţionale antidrog şi planul său de acţiune şi le supune spre aprobare
Guvernului;
b) asigură coordonarea activităţii desfăşurate de instituţiile, organizaţiile
guvernamentale implicate în realizarea obiectivelor prevăzute în Strategia
naţională antidrog;
c) colaborează cu organizaţiile neguvernamentale în scopul realizării obiectivelor
prevăzute în Strategia naţională antidrog;
d) monitorizează activităţile desfăşurate de instituţiile publice cu atribuţii în
implementarea Strategiei naţionale antidrog şi evaluează ori de câte ori se impune
stadiul realizării acesteia;
e) colectează, stochează, procesează şi analizează date şi informaţii cu caracter
personal şi statistic în domeniul său de competenţă, în condiţiile legii;
f) efectuează studii, cercetări şi analize privind evoluţia fenomenului traficului şi
consumului ilicit de droguri;
g) întocmeşte anual, pe baza datelor furnizate, raportul naţional privind evoluţia
şi nivelul traficului şi consumului ilicit de droguri, pe care îl înaintează, prin
Ministerul Administraţiei şi Internelor, Guvernului României şi organismelor
internaţionale abilitate să asigure aplicarea prevederilor convenţiilor
internaţionale, în conformitate cu acordurile ratificate de România;
h) îndeplineşte rolul de punct focal naţional în Reţeaua europeană de informaţii
privind drogurile şi toxicomania (Reitox), conform Regulamentului (CE) nr.
1.920/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006
privind Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie;
i) stabileşte indicatorii şi criteriile de apreciere a fenomenului drogurilor în baza
ghidurilor şi recomandărilor europene, în vederea furnizării de informaţii
comparabile cu celelalte state membre ale Uniunii Europene;
j) gestionează anual Acordul de finanţare cu Observatorul European pentru
Droguri şi Toxicomanii şi asigură implementarea acestuia;
k) gestionează sistemul de înregistrare pentru Registrul unic codificat privind
consumatorii de droguri;
l) furnizează, prin structurile teritoriale, servicii integrate de asistenţă medicală,
psihologică şi socială, precum şi servicii de prevenire;
m) elaborează, fundamentează, implementează, finanţează, monitorizează şi
evaluează programul naţional şi programul de interes naţional de prevenire şi
asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri, precum şi
alte programe în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri;
n) monitorizează operaţiunile cu precursori, conform legii, şi constituie punct
naţional focal privind precursorii de droguri;
o) asigură legătura cu organismele şi organizaţiile internaţionale şi europene cu
atribuţii în domeniu, precum şi reprezentarea în cadrul acestora;
p) asigură schimbul de informaţii în cadrul Sistemului european de avertizare
rapidă timpurie (EWAS);q) propune, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor,
modificarea legislaţiei în domeniul său de activitate;
r) elaborează şi implementează, inclusiv prin colaborare cu instituţiile de
specialitate, programe de formare pentru personalul propriu, al altor structuri din
cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi al instituţiilor sau entităţilor
partenere cu atribuţii în implementarea Strategiei naţionale antidrog;-
s) participă la aplicarea dispoziţiilor privind regimul juridic al plantelor,
substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, prin personal anume
împuternicit, potrivit legii;t) exercită şi alte atribuţii în domeniu, potrivit legii.(2)
Activităţile prevăzute la alin. (1) se desfăşoară fără a se produce imixtiuni în
competenţele şi activităţile specifice fiecărei instituţii.
(3) Prelucrarea datelor cu caracter personal se efectuează cu respectarea
dispoziţiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu
modificările şi completările ulterioare.
Articolul 4(1) Agenţia este condusă de un director ajutat de un director adjunct,
numiţi prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, în condiţiile legii.
(2) Directorul Agenţiei este coordonatorul naţional al activităţilor de reducere a
cererii şi ofertei de droguri.
(3) Directorul Agenţiei este ordonator de credite şi reprezintă Agenţia în
raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară
şi din străinătate, precum şi în justiţie.
(4) În exercitarea atribuţiilor sale, directorul Agenţiei emite dispoziţii.
Articolul 5Directorul Agenţiei îndeplineşte următoarele atribuţii principale:a)
coordonează activitatea de elaborare a Strategiei naţionale antidrog şi a planurilor
de acţiune adoptate şi acţionează pentru aplicarea acestora;
b) urmăreşte aplicarea convenţiilor şi a acordurilor internaţionale la care România
este parte şi propune, prin Ministerul Administraţiei şi Internelor, Guvernului
măsuri pentru îndeplinirea obligaţiilor rezultate din aceste documente
internaţionale;
c) fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care le
înaintează Ministerului Administraţiei şi Internelor;
d) propune spre aprobare ministrului administraţiei şi internelor statul de funcţii
al Agenţiei, numeşte şi eliberează din funcţie personalul propriu.
Articolul 6(1) În cadrul Agenţiei se înfiinţează structuri regionale, fără
personalitate juridică, care pot avea în componenţă unul sau mai multe centre de
prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, precum şi alte unităţi de acordare a
serviciilor pentru consumatorii de droguri prevăzute în acte normative aplicabile
în domeniu.
(2) Un centru de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog este prevăzut cu
minimum 3 posturi, corespunzătoare specializării în unul dintre domeniile:
medical, psihosociologic şi al asistenţei sociale pentru asigurarea serviciilor
minime de asistenţă integrată pentru consumatorii de droguri şi, după caz, cu
posturi corespunzătoare asigurării serviciilor de prevenire a consumului de
droguri.-
.(3) Personalul Agenţiei este format din funcţionari publici cu statut special şi
personal contractual.
(4) Salarizarea personalului prevăzut la alin. (3) se face potrivit prevederilor
legale în vigoare, aplicabile fiecărei categorii de personal din cadrul Agenţiei.(5)
Numărul maxim de posturi stabilit pentru Agenţie este de 325.
(6) Posturile prevăzute la alin. (5) se asigură prin redistribuire, în limita numărului
maxim de posturi aprobat Ministerului Administraţiei şi Internelor.
(7) Statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Agenţiei se
aprobă prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
Articolul 7Agenţia poate avea în subordine unităţi fără personalitate juridică, de
tipul centrelor de acordare a serviciilor de asistenţă pentru consumatorii de
droguri, precum şi laboratoare de analiză şi cercetare a drogurilor
.Articolul 8În scopul implementării unui sistem performant de comunicare şi
colaborare între Agenţie şi instituţiile/autorităţile implicate în aplicarea Strategiei
naţionale antidrog, pe lângă Agenţie se constituie Consiliul ştiinţific.
Articolul 9(1) Consiliul ştiinţific este alcătuit din personalităţi marcante din
domeniul ştiinţific sau academic şi asigură cadrul de dezbatere a politicilor,
strategiilor sectoriale, proiectelor şi programelor antidrog.
(2) Componenţa nominală a Consiliului ştiinţific şi modul de lucru al acestuia se
stabilesc prin dispoziţie a directorului Agenţiei.
Articolul 10(1) Ministerele şi instituţiile publice centrale şi locale cu
responsabilităţi în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri şi al asistenţei consumatorilor, precum şi furnizorii privaţi de servicii
pentru consumatori au obligaţia să furnizeze, la cererea Agenţiei, datele
referitoare la fenomenul drogurilor.
(2) Ministerele şi instituţiile publice prevăzute la alin. (1) informează Agenţia cu
privire la datele şi informaţiile referitoare la droguri, pe care le dau publicităţii în
ţară şi în străinătate.
Articolul 11(1) Fondurile necesare desfăşurării activităţilor din Agenţie se
asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor,
precum şi din alte surse legal constituite.
(2) Agenţia poate beneficia de donaţii, sponsorizări sau bunuri oferite prin
contract de comodat, în condiţiile prevăzute de lege.A
rticolul 12(1) Agenţia preia pe bază de protocol de predarepreluare, încheiat în
30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, de la Inspectoratul
General al Poliţiei Române, patrimoniul stabilit pe baza situaţiilor financiare
întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În vederea asigurării continuităţii activităţii, suportul financiar-contabil,
logistic, IT, în domeniul resurselor umane şi al relaţiilor internaţionale se asigură
de către Inspectoratul General al Poliţiei Române pe o perioadă de două luni de
la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, perioadă în care Inspectoratul
General al Poliţiei Române nu se poate angaja juridic în numele Agenţiei.PRIM-
MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:---------------p. Ministrul administraţiei
şi internelor,Gheorghe Emacu,
5. Hotărârea Guvernului nr. 344/2022 pentru aprobarea Strategiei
naționale în domeniul drogurilor 2022-2026 și a Planului de acțiune pentru
implemetarea Strategiei naționale în domeniul drogurilor 2022-2026

V. VIZIUNE, SCOP, OBIECTIVE

Viziunea strategiei naționale în domeniul drogurilor 2022-2026 are ca scop
instituirea unei abordări orientate către obținerea de rezultate durabile privind
problematica drogurilor la nivel național, aducând plus valoare abordării
fenomenului în context european, prin ajustarea rezilientă și particularizată a
măsurilor de sprijin și îndrumare.În sinergie cu prevederile celorlalte documente
de politici publice naționale și europene, Strategia națională în domeniul
drogurilor 2022-2026 își propune să contribuie la limitarea impactului și a
consecințelor negative ale fenomenului drogurilor asupra sănătății și siguranței
publice, concomitent cu dezvoltarea capacităților operaționale de răspuns ale
României, în condițiile unui mediu extern cu evoluții impredictibile.Strategia
națională în domeniul drogurilor 2022-2026 urmărește perspectiva reducerii
cererii și a ofertei de droguri, prin intermediul temelor transversale: coordonare,
cooperare internațională și cercetare, evaluare, informare și vizează atingerea a
11 obiective generale.
VI. PRINCIPII
Concepția strategică în domeniul drogurilor pentru perioada 2022-2026 este
guvernată de următoarele principii, a căror respectare este esențială și obligatorie:
1. Principiul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului -
activitățile desfășurate de instituțiile statului, organizațiile neguvernamentale și
alte structuri ale societății civile pentru realizarea obiectivelor prezentei strategii
se desfășoară cu respectarea prevederilor convențiilor și tratatelor internaționale
privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
2. Principiul coordonării și cooperării - instituțiile și organizațiile vor coopera
astfel încât să se asigure o concepție coerentă, integrată și coordonată asupra
problematicii drogurilor.
3. Principiul complementarității, transparenței și dialogului social - presupune
transparența procesului decizional și consultarea societății civile, precum și
implicarea acesteia în implementarea obiectivelor strategice.
4. Principiul legalității - activitățile pentru realizarea obiectivelor strategice se
desfășoară în baza prevederilor legale.
5. Principiul promovării parteneriatului - realizarea de parteneriate vizând
atingerea obiectivelor strategice.
6. Principiul responsabilității sociale - responsabilitatea pentru răspunsul la
fenomenul drogurilor aparține entităților sociale implicate în limitele atribuțiilor
și sferei lor de acțiune;
7. Principiul subsidiarității - constă în asigurarea luării deciziilor și implementării
acțiunilor la nivelul cel mai apropiat de cetățean și care dispune de resursele
necesare
.8. Principiul echilibrului - abordarea proporțională a intervențiilor din domeniul
reducerii cererii și a ofertei de droguri.
9. Principiul egalității de tratament în prestarea serviciilor publice - reprezintă
eliminarea oricărei discriminări a beneficiarilor serviciilor publice bazate, după
caz, pe criterii de origine etnică sau rasială, religie, vârstă, gen, orientare sexuală,
dizabilitate, precum și asigurarea aplicării unor reguli, cerințe și criterii identice
pentru toate autoritățile și organismele prestatoare de servicii publice.
VII. DIRECȚII DE ACȚIUNE

VII.1. REDUCEREA CERERII DE DROGURI

EDUCEREA CERERII DE DROGURIReducerea cererii de droguri constă într-
o paletă de acțiuni complementare, ce include prevenirea (contextuală,
universală, selectivă și indicată), depistarea și intervenția timpurie, consilierea,
tratamentul, reabilitarea, reintegrarea socială și recuperarea.
Aceste intervenții contribuie la creșterea gradului de reziliență al cetățenilor, al
comunităților și al societății românești în ansamblu, la impactul și consecințele
negative ale fenomenului drogurilor. Termenul de reziliență este înțeles aici în
dublă cheie: drept capacitatea inerentă a indivizilor de a rezista și reacționa
articulat și coerent la evenimente disruptive sau crize, precum și capacitatea lor
de a reveni rapid la o stare de normalitate funcțională.În domeniul reducerii
cererii de droguri, măsurile și intervențiile specifice vor fi focalizate pe
dezvoltarea sănătoasă și în siguranță a copiilor și a tinerilor (subpopulațiile cel
mai intens afectate de fenomenul drogurilor) și pe reducerea consumului de
droguri ilicite, în complementaritate cu măsuri sustenabile de dezvoltare a
comunităților vulnerabile. Vor fi abordate cu prioritate și măsurile de asistență
pentru anumite grupuri vulnerabile - femei consumatoare de droguri, persoane cu
istoric îndelungat de consum, comunități cu o rată mare de infecție HIV, hepatită,
TBC și imigranți care provin din țări cu o rată mare de infecție HIV, persoanele
consumatoare marginalizate sau excluse social, grupurile etnice, persoanele
consumatoare care practică sexul comercial, bărbați care fac sex cu bărbați, copiii
consumatori.Intervențiile pentru reducerea cererii de droguri urmăresc să prevină
consumul, să întârzie vârsta de debut în consum, să reducă consumul problematic
de droguri, să trateze dependența de droguri, să contribuie la recuperarea și
reintegrarea socială printr-o abordare integrată, multidisciplinară și bazată pe
evidențe științifice și prin promovarea și asigurarea coerenței între politicile din
domeniul sănătății, cel social și cel al justiției.
Consumul de droguri poate genera probleme de sănătate și efecte sociale nocive
asupra consumatorilor și familiilor acestora, dar și a comunității în ansamblu. Prin
urmare, această direcție strategică de acțiune configurează măsuri și politici care
previn sau reduc posibilele riscuri pentru sănătate și consecințele negative pentru
utilizatori, societate și penitenciare.În comparație cu populația generală, în
mediul penitenciar există o probabilitate crescută pentru consumul de droguri și,
de asemenea, pentru practicarea unor forme riscante de consum, cum este cel
injectabil. Dificultățile în a face față încarcerării, disponibilitatea drogurilor și
mai ales creșterea prezenței noilor substanțe psihoactive agravează problemele
inerente consumului de droguri, însă detenția poate oferi și oportunități pentru
tratament și reabilitare
.Domeniu prioritar PREVENIREObiectiv general 1: Consolidarea sistemului
național de prevenire ce cuprinde totalitatea programelor, proiectelor și
intervențiilor de prevenire (contextuală, universală, selectivă și indicată) adresate
populației generale, școlare și grupurilor vulnerabile, în baza evidențelor
științifice.
Obiective specifice:1.1. Dezvoltarea intervențiilor și strategiilor contextuale și
universale de prevenire adresate populației generale.
1.2. Dezvoltarea intervențiilor și strategiilor pentru întârzierea vârstei de debut în
consumul de droguri în rândul categoriilor de vârstă la risc și grupurilor
vulnerabile.
1.3. Facilitarea accesului categoriilor de persoane aflate la debutul consumului la
măsuri de intervenție timpurie, în vederea evitării transformării consumului
experimental/ocazional de droguri în consum regulat.
1.4. Consolidarea parteneriatului cu societatea civilă.
Domeniu prioritar ASISTENȚA INTEGRATĂArie prioritară REDUCEREA
RISCURILOR ASOCIATE CONSUMULUI DE DROGURI
Obiectiv general 2: Dezvoltarea, bazată pe evidente științifice, a serviciilor și
intervențiilor din cadrul sistemului național de asistență medicală, psihologică și
socială destinate reducerii efectelor negative asociate consumului de droguri.
Obiective specifice:2.1. Îmbunătățirea accesului consumatorilor de droguri
injectabile la servicii de prevenire, consiliere, tratament, testare și vaccinare HIV,
HVB, HVC, TBC și altor boli asociate
.2.2. Prevenirea supradozelor și deceselor asociate consumului de droguri.
2.3. Consolidarea parteneriatului cu societatea civilă.Arie prioritară
ASISTENȚĂ SPECIALIZATĂObiectiv general 3:Consolidarea și dezvoltarea,
bazate pe evidente științifice, a intervențiilor și serviciilor specializate de asistență
medicală, psihologică și a celor de reintegrare socială.
Obiective specifice:3.1. Facilitarea accesului persoanelor care consumă droguri
la serviciile integrate de asistență medicală, psihologică și socială, în concordanță
cu nevoile și particularitățile acestora.
3.2. Creșterea rezilienței și reducerea stigmatizării persoanelor care consumă
droguri.
3.3. Facilitarea accesului femeilor și a grupurilor vulnerabile (persoane fără
locuință, consumatori de droguri cu comorbidități psihice, persoane cu un istoric
de consum îndelungat sau policonsum) la serviciile integrate de asistență, în
funcție de particularitățile acestora.
3.4. Aplicarea măsurilor de tratament alternative la sancțiunile coercitive în acord
cu principiile justiției terapeutice pentru persoanele care consumă droguri.
Obiectiv general 4: Dezvoltarea unei abordări integrate a consumului de droguri
în sistemele privative de libertate.
Obiective specifice:4.1. Asigurarea continuității serviciilor de asistență pentru
persoanele care consumă droguri și care execută o pedeapsă privativă de libertate
atât în perioada de reținere și arest preventiv, de detenție, cât și după liberare,
având ca scop final reintegrarea socială.
4.2. Prevenirea consumului de droguri și a riscurilor și consecințelor asociate în
sistemele privative de libertate.
4.3. Prevenirea supradozelor în rândul persoanelor care consumă droguri sau se
află în tratament substitutiv, atât în perioada de reținere și arest preventiv, de
detenție, cât și după liberare.
X. INDICATORI
Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei cuprinde activitățile concrete
și indicatorii aferenți fiecărei acțiuni asumate de către entitățile
responsabile.Indicatori globali pentru Planul de acțiune pentru implementarea
Strategiei naționale în domeniul drogurilor în perioada 2022-2026:
1. Procentul din populație care consumă droguri în mod curent (în ultima lună), a
consumat droguri recent (în ultimul an) și care a consumat măcar o dată (în viață),
în funcție de tipul de drog și grupa de vârstă (anchetă GPS și ESPAD)
.2. Tendințe privind consumul problematic de droguri
.3. Tendințe privind decesele cauzate de droguri și mortalitatea în rândul
consumatorilor de droguri
.4. Prevalența și incidența în rândul consumatorilor de droguri injectabile, a
bolilor infecțioase atribuite consumului de droguri, inclusiv HIV și hepatita virală
B și C.
5. Tendințe privind vârsta de debut în consumul de droguri ilicite (Proiectul
european de cercetare în școli privind alcoolul și alte droguri - ESPAD)
.6. Tendințe privind numărul de persoane admise la tratament pentru consum de
droguri.
7. Tendințe privind numărul de capturi și cantitatea de droguri ilicite, precursori
și pre- precursori capturate.
8. Tendințe privind prețul și puritatea drogurilor.
9. Tendințe privind infracționalitatea la regimul drogurilor și precursorilor.
10. Tendințe în consumul de droguri în rândul persoanelor private de libertate.
11. Intervenții bazate pe probe privind prevenirea, reducerea riscurilor și asistență
specializată (RDRA).
12. Dialog și cooperare sporite în materie de droguri cu state terțe, organizații
europene și internaționale
.13. Evoluții în implementarea strategiei naționale în materie de droguri,
legislație, mecanisme de coordonare și estimări ale cheltuielilor publice
.14. Sistemul național de avertizare timpurie privind noile substanțe psihoactive.
15. Vizibilitatea temelor de politici publice în domeniul drogurilor.
6. Hotărârea Guvernului nr. 991 din 25 august 2005 pentru aprobarea
Codului de etică şi deontologie al poliţistului
Articolul 6Principii generalePrincipiile care guvernează conduita profesională a
polițistului sunt următoarele:
a) legalitatea - în exercitarea atribuțiilor sale polițistul este obligat să respecte
legea, precum și drepturile și libertățile constituționale ale persoanelor;
b) egalitatea, imparțialitatea și nediscriminarea - în îndeplinirea atribuțiilor
profesionale polițistul aplică tratamente egale tuturor persoanelor, luând aceleași
măsuri pentru situații similare de încălcare a normelor protejate de lege, fără a fi
influențat de considerente etnice, de naționalitate, rasă, religie, opinie politică sau
de orice altă opinie, vârstă, sex, orientare sexuală, avere, origine națională, socială
sau decurgând din orice altă situație;
c) transparența - constă în deschiderea pe care polițistul trebuie să o manifeste
față de societate în limitele stabilite de reglementările polițienești;
d) capacitatea și datoria de exprimare - reprezintă posibilitatea polițistului de a
analiza situațiile profesionale pe care le întâlnește și de a-și exprima punctul de
vedere, potrivit pregătirii și experienței sale, pentru a îmbunătăți calitatea și
eficacitatea serviciului polițienesc cu privire la acestea;
e) disponibilitatea - presupune intervenția polițistului în orice situație în care ia
cunoștință despre atingerea adusă vreuneia dintre valorile apărate de lege,
indiferent de momentul constatării acesteia, capacitatea de a asculta și de a
rezolva problemele celor aflați în dificultate ori de a îndruma către alte autorități
cazurile care se situează în afara competenței ori atribuțiilor sale;
f) prioritatea interesului public - se manifestă prin aceea că pentru îndeplinirea
atribuțiilor funcționale polițistul acordă prioritate realizării serviciului în folosul
comunității
;g) profesionalismul - presupune aplicarea corectă și responsabilă a cunoștințelor
teoretice și a deprinderilor practice pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu;
h) confidențialitatea - determină obligația polițistului de a garanta securitatea
datelor și informațiilor obținute în exercitarea autorității conferite de lege;
i) respectul - se manifestă prin considerația pe care polițistul o acordă persoanelor,
colegilor, superiorilor, subordonaților, drepturilor și libertăților acestora,
instituțiilor, legilor, valorilor sociale, normelor etice și deontologice;
j) integritatea morală - presupune adoptarea unui comportament conform
normelor etice acceptate și practicate în societate;
k) independența operațională - constă în îndeplinirea atribuțiilor și misiunilor
potrivit competențelor stabilite pentru nivelul ierarhic pe care îl ocupă în cadrul
poliției, fără imixtiunea ilegală a altor polițiști, persoane sau autorități
;l) loialitatea - se exprimă prin atașamentul față de instituție și valorile promovate
de aceasta, adeziunea conștientă manifestată de către polițist, din proprie
inițiativă, față de obiectivele instituției, respectul față de ierarhia instituției,
onestitate în relațiile interpersonale, respectul față de adevăr și dreptate,
conștiinciozitate în îndeplinirea atribuțiilor, respectarea angajamentelor asumate,
asigurarea confidențialității informațiilor obținute în procesul muncii.
7. Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 52 din 27 februarie
2012 pentru aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al
Agenţiei Naţionale Antidrog, cu modificările şi completările ulterioare
Nesecret Pag. 10 / 21

Organizarea AgenţieiArticolul 4(1) Agenţia are în structura sa organizatorică:

aparatul central şi structurile teritoriale subordonate.
(2) Aparatul central cuprinde:
a) conducerea Agenţiei (director şi director adjunct);
b) Serviciul analiză strategică, planificare şi politici;
c) Serviciul logistică;
d) Serviciul reducerea cererii de droguri;
e) Serviciul monitorizarea reducerii ofertei de droguri;
f) Serviciul Observatorul Român de Droguri şi Toxicomanii (Serviciul ORDT);
g) Serviciul precursori;
h) Serviciul relaţii internaţionale şi programe;
i) Structura de Financiar-contabilitate;
j) Structura de Resurse umane;
k) Structura de Control intern;
l) Structura Juridic;
m) Structura de Relaţii publice;
n) Centrul Naţional de Formare şi Documentare în Domeniul Drogurilor;
o) Structura de Comunicaţii şi informatică;
p) Structura de Documente clasificate şi secretariat;
q) Structura de securitate.
(3) Structurile teritoriale subordonate cuprind:
a) 17 centre regionale de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog*2), denumite
în continuare CRPECA: Bucureşti 1, 2 şi 3, Alba Iulia, Braşov, Bacău, Cluj-
Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Mureş, Ploieşti, Piteşti, Oradea,
Suceava şi Timişoara;---------*2) La nivel de birou.
b) 47 de centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog*3), denumite în
continuare CPECA: 41 de CPECA judeţene şi 6 CPECA în municipiul Bucureşti,
câte unul pentru fiecare sector. În cadrul CPECA funcţionează unităţi specializate
în furnizarea de servicii de asistenţă integrată în adicţii - centre de asistenţă
integrată în adicţii, denumite în continuare CAIA, o farmacie cu circuit închis,
centre de tratament substitutiv cu agonişti şi antagonişti de opiacee, centre de zi,
centre de consiliere sociovocaţională, comunităţi terapeutice ş.a.-----------*3) La
nivel de compartiment
.(4) Pe lângă Agenţie se înfiinţează Consiliul ştiinţific, organism consultativ ce
îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile art. 8 din Hotărârea
Guvernului nr. 461/2011.
(5) Consiliul ştiinţific asigură cadrul de dezbatere a politicilor, strategiilor
sectoriale, proiectelor şi programelor antidrog
.(6) Atribuţiile, structura şi organizarea Consiliului ştiinţific se regăsesc în
propriul regulament de organizare şi funcţionare.
(7) Organigrama Agenţiei este prevăzută în anexa nr. 1.
Articolul 5(1) Agenţia cooperează cu unităţile aparatului central al ministerului
şi colaborează cu alte instituţii/autorităţi naţionale şi internaţionale pe probleme
de specialitate, potrivit prevederilor actelor normative.
(2) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Agenţia valorifică date şi informaţii
referitoare la fenomenul drogurilor, pe care le solicită, potrivit competenţelor,
ministerelor şi instituţiilor publice centrale şi locale cu responsabilităţi în
prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi în asistenţa
consumatorilor, precum şi furnizorilor privaţi de servicii pentru consumatori.
(3) Diagrama de relaţii a Agenţiei este prevăzută în anexa nr. 2.
Articolul 6(1) Din punctul de vedere al statutului, personalul Agenţiei este
constituit din funcţionari publici cu statut special (poliţişti) şi personal
contractual.
(2) Din punctul de vedere al funcţiei ocupate, personalul Agenţiei este constituit
din personal de conducere şi personal de execuţie.
(3) Structura organizatorică a Agenţiei este ierarhic-piramidală, cu 3 nivele
ierarhice de management, configurată să asigure suportul necesar pentru un
management eficient prin obiective şi proiecte.
(4) Nivelele ierarhice de management sunt directorul şi directorul adjunct (nivelul
de top management, care asigură managementul strategic al instituţiei), şefii de
servicii şi birouri din aparatul central si structurile teritoriale subordonate (nivelul
de management tactic-operativ) şi personalul de execuţie.
Articolul 7(1) Între structurile prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) şi cele de la lit.
b)-q) există relaţii ierarhice de subordonare, coordonare şi control.
(2) Între structurile prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. b)-q) există relaţii funcţionale
de cooperare şi colaborare în îndeplinirea sarcinilor care le sunt dispuse spre
îndeplinire.
(3) Agenţia desfăşoară activităţi de coordonare, îndrumare, sprijin şi control al
structurilor teritoriale subordonate.
Capitolul III Atribuţiile AgenţieiArticolul 8Agenţia îndeplineşte atribuţiile
principale prevăzute de art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 461/2011.
Atribuţiile structurilor teritoriale ale Agenţiei
Secţiunea 1 Atribuţiile CRPECA
Articolul 31CRPECA realizează activităţile Agenţiei la nivel regional şi au
următoarele atribuţii:
a) coordonează CPECA judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti,
conform anexei nr. 1;
b) elaborează documentele de organizare, planificare, control şi evaluare a
activităţilor proprii;
c) coordonează activităţile de reducere a cererii şi ofertei de droguri pe plan
regional;
d) transmit, asigură şi verifică realizarea sarcinilor şi dispoziţiilor primite pe cale
ierarhică de la aparatul central al Agenţiei şi raportează de executare potrivit
reglementărilor fiecărei linii de muncă;
e) transmit oportun structurilor specializate ale aparatului central al Agenţiei
informaţiile solicitate şi înaintează acestora rapoarte şi propuneri avizate din
partea structurilor subordonate;
f) elaborează, monitorizează şi coordonează, după caz, proiecte regionale în
domeniul reducerii cererii de droguri, pe care le supun avizării Serviciului
reducerea cererii de droguri, conform procedurii standard;
g) monitorizează şi coordonează activităţile instituţiilor locale cu competenţe în
domeniu, ale organizaţiilor neguvernamentale şi ale altor parteneri sociali
implicaţi în implementarea la nivel regional a Planului de acţiune;
h) coordonează elaborarea şi implementarea strategiilor locale antidrog şi a
Planului de acţiune pe baza metodologiei elaborate de Agenţie şi evaluează
periodic stadiul realizării acestora;
i) implementează la nivel regional programe şi campanii naţionale de reducere a
cererii de droguri;
j) iniţiază, implementează şi monitorizează campanii de informare/educare şi
comunicare la nivel local şi regional, elaborează/realizează materiale de
informare şi educaţie antidrog şi, după caz, realizează acţiuni de cooperare cu
structuri similare din statele vecine, cu acordul prealabil al conducerii Agenţiei;
k) organizează manifestări cu tematică antidrog, cu participarea comunităţii
locale, mass-mediei şi a autorităţilor publice locale (conferinţe de presă,
seminare, conferinţe, dezbateri publice, emisiuni radio-TV, sesiuni de
comunicare ştiinţifice, întreceri sportive, activităţi artistice şi culturale etc.);
l) transmit lunar Agenţiei datele primite de la CPECA judeţene şi ale sectoarelor
municipiului Bucureşti, conform grilei de indicatori şi ori de câte ori este nevoie,
cu aprobarea directorului Agenţiei;
m) monitorizează colectarea de către CPECA judeţene şi ale sectoarelor
municipiului Bucureşti, conform grilei de indicatori, a datelor obţinute de la
DIICOT şi unităţile penitenciare privind evidenţa infracţionalităţii la regimul
drogurilor şi datelor privind unităţile de detenţie, precum şi transmiterea acestora
Agenţiei;
n) monitorizează colectarea datelor de către CPECA judeţene şi ale sectoarelor
municipiului Bucureşti de la instituţiile locale ce furnizează servicii
consumatorilor de droguri;
o) monitorizează introducerea on-line de către CPECA judeţene şi ale sectoarelor
municipiului Bucureşti în baza de date a Serviciului ORDT a informaţiilor
colectate de la instituţii conform fişei de urgenţă şi fişei de admitere la tratament;
p) asigură suport în implementarea de studii locale, cu supervizarea metodologică
a Serviciului ORDT, efectuează analize şi sinteze privind fenomenul drogurilor
în plan local/regional;
q) participă la programe de formare continuă şi instruire în domeniu, schimburi
de experienţă, în colaborare cu alte instituţii de specialitate naţionale şi
internaţionale;
r) creează şi actualizează propriile pagini de internet, cu avizul de specialitate al
Agenţiei;
s) fac propuneri de armonizare, actualizare şi adaptare a legislaţiei în domeniu cu
reglementările internaţionale;
t) iniţiază şi fundamentează proiecte de acte normative în domeniu şi le trimit
Agenţiei pentru promovare;
u) pot organiza puncte de informare şi documentare, potrivit normelor Agenţiei;
v) colaborează cu alţi furnizori publici şi privaţi de servicii medicale, psihologice
şi sociale care desfăşoară programe terapeutice pentru consumatorii dependenţi,
cu scopul de a comunica datele necesare în vederea menţinerii continuităţii
programului integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri;
w) colaborează cu servicii publice şi cu organizaţiile neguvernamentale în
vederea elaborării unor programe de asistenţă, protecţie socială şi reinserţie
socioprofesională a persoanelor care au consumat sau consumă substanţe
psihoactive;
x) colaborează cu serviciile descentralizate ale celorlalte ministere şi agenţii
guvernamentale implicate in implementarea SNA, cu reprezentanţii DIICOT şi ai
curţilor de apel;
y) identifică şi participă la atragerea de resurse financiare externe în vederea
susţinerii materiale a obiectivelor strategice ale Agenţiei;
z) conlucrează cu celelalte structuri ale Agenţiei pentru îndeplinirea atribuţiilor
acesteia;aa) îndeplinesc şi alte atribuţii stabilite de conducerea Agenţiei.
Secţiunea a 2-a Atribuţiile CPECA judeţene şi ale sectoarelor municipiului
Bucureşti
Articolul 32Atribuţiile CPECA judeţene şi ale sectoarelor municipiului
Bucureşti sunt următoarele:
a) coordonează activităţile de reducere a cererii de droguri în plan local;
b) elaborează, monitorizează şi coordonează, după caz, proiecte locale de
prevenire;
c) monitorizează şi coordonează activităţile instituţiilor locale cu competenţe în
domeniu, ale organizaţiilor neguvernamentale şi ale altor parteneri sociali
implicaţi în implementarea la nivel local a Planului de acţiune;
d) implementează, la nivel local, proiectele şi campaniile naţionale avizate de
Serviciul reducerea cererii de droguri, conform procedurilor standard, în
domeniul reducerii cererii de droguri;
e) iniţiază, susţin şi monitorizează campanii de informare/educare, comunicare la
nivel local, elaborează/ realizează materiale de informare şi educaţie antidrog şi,
după caz, realizează acţiuni de cooperare cu structuri similare din statele vecine,
cu acordul prealabil al conducerii Agenţiei;
f) constituie băncile proprii de date cu privire la activităţile de reducere a cererii
şi ofertei de droguri;
g) participă la elaborarea şi realizarea de studii, analize şi sinteze privind
fenomenul drogurilor în plan local/regional;
h) completează lunar grila de indicatori cu activităţile realizate;
i) colectează datele obţinute de la DIICOT şi unităţile penitenciare privind
evidenţa infracţionalităţii la regimul drogurilor, precum şi datele privind unităţile
de detenţie, conform grilei de indicatori;
j) colectează datele de la instituţiile locale care furnizează servicii consumatorilor
de droguri;
k) execută introducerea, în baza de date a Serviciului ORDT, a informaţiilor
colectate de la instituţii conform fişei de urgenţă şi fişei de admitere la tratament;
l) participă la programe de formare continuă şi perfecţionare în domeniu,
schimburi de experienţă, în colaborare cu alte instituţii de specialitate naţionale
şi internaţionale;
m) creează şi actualizează propriile pagini de internet, cu avizul de specialitate al
Agenţiei;
n) iniţiază şi participă la activităţi de cercetare ştiinţifică în domeniu;
o) monitorizează activităţile instituţiilor şi organizaţiilor neguvernamentale care
asigură servicii de harm-reduction;
p) stabilesc planul individualizat, pe baza evaluării psihologice şi sociale şi în
concordanţă cu rezultatele examinării medicale solicitate unei unităţi medicale,
conform criteriilor prevăzute în Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr.
143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 860/2005, cu modificările şi
completările ulterioare;
q) asigură managementul de caz prin identificarea necesităţilor beneficiarului,
planificarea, coordonarea şi monitorizarea implementării măsurilor din planul
individualizat de asistenţă;
r) acordă servicii de consiliere medicală, psihologică şi socială individuală şi/sau
de grup;
s) asigură consilierea consumatorilor de droguri pentru dezvoltarea şi menţinerea
motivaţiei beneficiarului şi acordă servicii de psihoterapie;
t) asigură efectuarea testării multidrog;
u) realizează, în baza solicitării procurorului, evaluarea consumatorului, în scopul
includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare
de droguri;
v) asigură furnizarea de servicii directe consumatorilor de droguri prin
intermediul unor programe, proiecte sau unităţi-pilot specializate în furnizarea de
servicii de asistenţă integrată în adicţii;
w) cooperează cu furnizorii de servicii medicale, sociale şi psihologice în vederea
implementării planului individualizat de asistenţă;
x) colaborează cu unităţile medicale în care se desfăşoară programe terapeutice
pentru consumatorii dependenţi, în vederea menţinerii continuităţii programului
integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri;
y) colaborează cu unităţile locale şi cu organizaţiile neguvernamentale în vederea
elaborării unor programe de asistenţă, protecţie socială şi reinserţie
socioprofesională a persoanelor care au consumat sau consumă substanţe
psihoactive;
z) asigură confidenţialitatea datelor personale ale consumatorilor dependenţi de
droguri incluşi în programul integrat de asistenţă, conform normelor în vigoare;
aa) identifică şi participă la atragerea de resurse financiare externe în vederea
susţinerii materiale a obiectivelor strategice ale Agenţiei;
bb) conlucrează cu celelalte structuri ale Agenţiei pentru îndeplinirea atribuţiilor
acesteia;
cc) îndeplinesc şi alte atribuţii stabilite de conducerea Agenţiei.
Articolul 33(1) Unităţile specializate în furnizarea de servicii de asistenţă
integrată în adicţii sunt structuri teritoriale (funcţionează în cadrul CPECA) aflate
în subordinea Agenţiei şi acordă unul sau mai multe servicii de asistenţă
medicală, psihologică şi socială în regim ambulatoriu.
(2) Unităţile specializate în furnizarea de servicii de asistenţă integrată în adicţii
oferă minimum următoarele servicii:
a) tratament specializat cu agonişti/antagonişti de opiacee;b) dezintoxicare
ambulatorie;
c) vaccinare;d) informare şi educare pentru prevenirea infecţiilor cu transmitere
pe cale sangvină sau sexuală, cum ar fi HIV, hepatită B şi C, precum şi pentru un
stil de viaţă sănătos;
e) testare toxicologică;f) tratamente medicale colaterale;
g) consiliere psihologică şi psihoterapie;h) consiliere pre- şi posttestare pentru
HIV şi hepatite;
i) testare rapidă pentru HIV şi hepatite:
j) servicii de asistenţă socială.
(3) Unităţile specializate în furnizarea de servicii de asistenţă integrată în adicţii
au următoarele atribuţii:
a) supun aprobării Agenţiei propunerile privind programul de lucru, structura
organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului şi a denumirii
acestora;
b) anual şi semestrial transmit pe cale ierarhică structurii Financiar-contabilitate
din cadrul Agenţiei necesarul financiar în vederea continuării sau îmbunătăţirii
serviciilor acordate;
c) coordonează şi controlează implementarea programelor de asistenţă integrată
în teritoriul arondat, în scopul îndeplinirii obiectivelor şi realizării indicatorilor
prin desfăşurarea activităţilor specifice la nivel local;
d) înaintează pe cale ierarhică Compartimentului asistenţă integrată al Serviciului
reducerea cererii de droguri sesizările şi reclamaţiile referitoare la asigurarea
asistenţei medicale, psihologice şi sociale;
e) propun măsuri de creştere a eficienţei şi calităţii serviciilor medicale şi de
asigurare a accesului echitabil al beneficiarilor la serviciile centrului;
f) asigură respectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la păstrarea
secretului profesional, păstrarea confidenţialităţii datelor beneficiarilor,
informaţiilor şi documentelor referitoare la activitatea centrului;
g) participă la stabilirea necesarului de investiţii: construcţii, consolidări de
clădiri, reparaţii capitale, renovări, necesităţi, pe care îl comunică anual
Serviciului logistică din cadrul Agenţiei;
h) răspund pentru exactitatea şi realitatea datelor transmise Agenţiei şi pentru
activitatea proprie;
i) asigură recepţia bunurilor achiziţionate, prin comisia de recepţie;
j) formulează propuneri Serviciului logistică cu privire la necesitatea de asigurare
a pazei, de aplicare a normelor de protecţie a muncii şi de prevenire a incendiilor,
potrivit legii;
k) transmit informări operative, în timp real, persoanelor cu atribuţii de decizie;
l) păstrează secretul de serviciu; informaţiile de acest tip vor fi accesate şi
gestionate conform standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate;
m) personalul propriu este subordonat administrativ şefilor CRPECA;
n) îndeplinesc şi alte sarcini dispuse de conducerea Agenţiei.
(4) Farmacia cu circuit închis funcţionează în temeiul art. 1 şi 3 din Legea
farmaciei nr. 266/2008, republicată, cu modificările ulterioare, şi în conformitate
cu reglementările Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale
Hotărârii Guvernului nr. 15/1991 privind înfiinţarea societăţilor comerciale
farmaceutice - S.A., cu modificările ulterioare, şi ale Normelor privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea farmaciilor şi drogheriilor, aprobate prin
Ordinul ministrului sănătăţii nr. 962/2009, cu modificările ulterioare.
(5) Toate celelalte centre sau servicii de asistenţă integrată în adicţii aflate în
subordinea Agenţiei îşi desfăşoară activitatea în baza unor metodologii proprii de
funcţionare, aprobate prin dispoziţie a directorului Agenţiei.
8. Decizia nr. 1.862.064 din 23 ianuarie 2006 pentru aprobarea
Standardelor minime de calitate ale programelor de prevenire a
consumului de droguri în şcoală, Emitent: Ministerul Administraţiei şi
Internelor – Agenţia Naţională Antidrog, Publicat în: Monitorul oficial nr.
149 din 17 februarie 2006
STANDARDE MINIMEde calitate ale programelor de prevenire a consumului
de droguri în şcoală
STANDARDUL 1Principii de bază1. Un program de prevenire a consumului de
droguri în mediul şcolar este definit ca o sumă de proiecte, cu mai multe activităţi,
cu o durată determinată în timp şi care îşi propune atingerea unor obiective
distincte, măsurabile şi realiste, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără
tutun, alcool şi droguri în rândul populaţiei şcolare.
2. Programele de prevenire a consumului de droguri în mediul şcolar trebuie să
respecte următoarele cerinţe:
2.1. să fie subsumate Strategiei naţionale antidrog 2005-2012 şi Planului de
acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog 2005-2008, capitolul
A "Prevenire în şcoală";
2.2. să abordeze sistemic şi integrat fenomenul consumului de droguri în
contextul altor fenomene sociale, ceea ce permite elaborarea unor programe de
prevenire a consumului de droguri în şcoală, adaptate nevoilor;
2.3. să existe o corelaţie adecvată între program şi caracteristicile specifice
mediului şcolar în care se implementează programul şi ale populaţiei şcolare
beneficiare, pentru aceasta fiind necesară evaluarea preliminară a nevoilor (prin
studii cantitative şi/sau calitative de prevalenţă, incidenţă etc.);
2.4. să îndeplinească cerinţele metodologice specifice proceselor de planificare,
implementare şi evaluare;
2.5. să se bazeze pe teorii/modele teoretice ce fundamentează ştiinţific programul
.STANDARDUL 2Descrierea problemei
Programele de prevenire a consumului de droguri în mediul şcolar trebuie
fundamentate prin:
1. identificarea problemei, precum şi explicarea acesteia din perspectiva cadrului
teoretic pe care se bazează programul de prevenire;
2. definirea variabilelor care influenţează problema identificată şi specificarea
modului în care acestea pot fi modificate prin implementarea programului;3.
cuantificarea şi caracterizarea situaţiei problematice.
STANDARDUL 3Evaluarea necesităţilor/nevoilor de prevenire a consumului de
droguri în mediul şcolarÎn evaluarea necesităţilor se vor avea în vedere
următoarele aspecte:1. descrierea populaţiei studiate;
2. acoperirea geografică;
3. caracteristicile de consum în cadrul populaţiei căreia i se adresează programul
(tipuri de substanţe, medii şi modele de consum);
4. nevoile de informare-educare ale grupului-ţintă;
5. factorii de risc şi de protecţie identificaţi;6. sursele de informare utilizate, cum
ar fi experţi şi consilieri care participă la elaborarea programelor;
7. indicatorii utilizaţi şi validitatea acestora;
8. criteriile de analiză şi de interpretare a rezultatelor.Evaluarea nevoilor locale,
regionale şi naţionale care fundamentează un program de prevenire a consumului
de droguri în mediul şcolar permite alegerea unei corelaţii corecte între priorităţi,
scop, grupul-ţintă ales/beneficiarii programului şi resurse.
Evaluarea nevoilor se poate realiza prin:- utilizarea studiilor existente în ceea ce
priveşte populaţia generală şi/sau şcolară privind prevalenţa şi incidenţa
consumului de droguri;
- utilizarea indicatorilor-cheie de estimare a prevalenţei şi incidenţei problemelor
specifice generate/asociate de/cu consumul de droguri în cadrul populaţiei-ţintă
şi al subgrupurilor acesteia (de exemplu, indicatorul boli infecţioase asociate,
cerere de tratament, mortalitate datorată consumului de droguri etc.);
- studii în serviciile medicale specializate şi sistemul de protecţie a copilului;-
interviul directiv sau nondirectiv, focus-grupuri cu decidenţii-cheie în domeniul
prevenirii consumului de droguri (furnizori de servicii de prevenire, furnizori de
servicii integrate de asistenţă psihosociomedicală, reprezentanţi/eşantioane
reprezentative ai/ale subpopulaţiilor de consumatori din comunitate);
- studii vizând factorii de risc şi de protecţie în mediul şcolar;- studii privind
costurile programelor preventive în funcţie de obiectivul acestora corelat cu
analiza nevoilor şi cu rezultatele aşteptate, după caz.
STANDARDUL 4 Obiectivele programuluiObiectivele programelor de prevenire
a consumului de droguri în mediul şcolar trebuie să răspundă nevoilor identificate
şi caracteristicilor grupului-ţintă asupra căruia este orientat programul.
Obiectivele generale şi specifice trebuie să fie clar definite, uşor de identificat,
realizabile, măsurabile şi corelate cu obiectivele specifice ale Planului de acţiune
pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog 2005-2008.
Obiectivele programelor de prevenire a consumului de droguri în mediul şcolar
trebuie să vizeze informarea corectă privind uzul şi abuzul de substanţe, precum
şi dezvoltarea abilităţilor sociale ale beneficiarilor, relaţiilor între egali,
autocontrolului, abilităţilor de a face faţă unor situaţii dificile, a
comportamentelor prosociale şi a abilităţilor de refuz şi de rezistenţă la presiunea
grupului.În învăţământul gimnazial programele de prevenire a consumului de
droguri trebuie să vizeze o mai bună cunoaştere a propriilor emoţii, îmbunătăţirea
autocontrolului, a abilităţilor de comunicare şi de rezolvare a problemelor.În
învăţământul liceal programele de prevenire a consumului de droguri trebuie să
vizeze aspecte legate de comunicare, relaţia cu grupul de egali, autoeficacitate şi
asertivitate, abilităţi de refuz al consumului de droguri, consolidarea unor
deprinderi de viaţă sănătoase.
STANDARDUL 5 Definirea grupului-ţintăÎn descrierea grupului-ţintă, a
beneficiarilor direcţi şi indirecţi se vor avea în vedere:
1. descrierea sociodemografică a grupului-ţintă;
2. motivele care stau la baza alegerii acestuia;
3. nivelul de acoperire al programului şi adecvarea acestuia la grupul ales;
4. modalităţile de diseminare a programului;
5. mecanismele de coordonare în implementarea programului între iniţiatorul
programului şi instituţiile partenere;
6. mecanismele de contactare/implicare a grupului-ţintă, cum ar fi mijloacele de
participare a acestuia la desfăşurarea programului.Pornind de la caracteristicile
grupului-ţintă, programele de prevenire a consumului de droguri sunt împărţite în
trei categorii:
● programe universale, orientate către populaţia generală;
● programe selective, orientate spre grupurile de risc, vulnerabile la consumul de
droguri, sau spre subgrupuri ale populaţiei generale;
● programe indicate, orientate către categoriile de populaţie care au experimentat
consumul de droguri sau prezintă alte comportamente de risc.
STANDARDUL 6Activităţile şi metodele de prevenire a consumului de droguri
în mediul şcolarProgramele de prevenire a consumului de droguri în mediul
şcolar trebuie să prezinte un calendar coerent al activităţilor şi să utilizeze metode
adecvate obiectivelor urmărite, activităţilor planificate şi caracteristicilor
grupului-ţintă. Se va acorda o atenţie deosebită folosirii metodelor interactive prin
care beneficiarii sunt implicaţi direct în propria lor formare.
STANDARDUL 7Mijloacele de realizareProgramele de prevenire a consumului
de droguri în mediul şcolar trebuie să dispună de mijloace adecvate pentru
realizarea obiectivelor şi activităţilor propuse. Programele trebuie să includă:
1. analiza mijloacelor necesare pentru implementarea programului, luând în
considerare suficienţa sau insuficienţa resurselor proprii, estimarea costurilor,
resursele comunitare disponibile etc.;
2. descrierea echipei profesionale a programului (numărul de persoane, profesia,
responsabilităţile şi coordonarea), precum şi a voluntarilor;
3. enumerarea şi descrierea materialelor şi a echipamentelor necesare pentru
implementarea programului.
STANDARDUL 8Evaluarea programuluiÎn evaluarea programelor de prevenire
a consumului de droguri în şcoală trebuie analizată coerenţa structurii
programului, după cum urmează: ┌────────────────┐
┌─────────────────┐ ┌───────────────┐ │Obiectiv
general├─────┤Obiectiv specific├────┤ Model teoretic│
└──────┬─────────┘ │ 1, 2, 3 │ └──────┬────────┘
│ └──────┬──────────┘ │ │ │ V │ │
┌───────────────────┐ │ │ │ Referinţe privind │ │
│ │ modelul teoretic: │ │ │ │ conţinut, elemente│ │ │ │ teorii
│ │ │ └───────┬───────────┘ │
┌────┴───────┐ │ └──────────────── │ Indicatori │
<────────────┘ └────┬───────┘
│ │ V ┌───────────┐
│ Rezultate │ └───────────┘Programele de prevenire
a consumului de droguri trebuie să includă, în planificarea acestora, un sistem de
evaluare care să conţină, după caz, următoarele arii:
A. Evaluarea gradului de acoperire al programului:
1. rata de acoperire a grupului-ţintă şi a populaţiei din zonă;
2. eficacitatea programului pentru grupul-ţintă, comparând caracteristicile
populaţiei definite iniţial cu cele ale populaţiei care a beneficiat direct de
program;
3. descrierea căilor de diseminare a programului.B. Evaluarea activităţilor
programuluiEvaluarea activităţilor programului trebuie să includă:1. numărul
beneficiarilor direcţi, implicaţi în implementarea programului, frecvenţa
participării lor la activităţile programului implementat;
2. adecvarea materialelor utilizate la caracteristicile populaţiei căreia i se
adresează programul (nivelul de comprehensiune a materialelor, a informaţiilor
conţinute etc.);
3. adecvarea procedurilor utilizate pentru realizarea activităţilor.
C. Evaluarea planificării în timpEvaluarea procesului presupune analiza
diferenţei dintre timpul prevăzut şi timpul real de execuţie. În plus, se va analiza
relaţia dintre activităţile proiectate şi cele realizate în funcţie de calendarul
programului.
D. Evaluarea resurselor umaneEvaluarea resurselor umane include definirea
finală a echipei de profesionişti şi a voluntarilor care au implementat programul,
poziţiile acestora, programul zilnic şi orice altă modificare care a apărut pe
parcursul derulării programului. De asemenea, trebuie expuse nivelurile de
coordonare realizate, indicându-se instituţiile participante, numărul de întâlniri,
concluziile şi acordurile realizate.
Criterii minime pentru angajarea profesioniştilor care elaborează şi
implementează programe de prevenire a consumului de droguri:
- studii universitare în domeniul sociouman;
- experienţă în domeniu şi, eventual, formare în domeniul prevenirii consumului
de droguri.
Conform legislaţiei în vigoare, programele de formare profesională în domeniul
prevenirii consumului de droguri ale diferiţilor furnizori de formare trebuie
acreditate de Centrul Naţional de Formare şi Cercetare în Adicţii din cadrul
Agenţiei Naţionale Antidrog.
E. Evaluarea resurselor materiale şi a bugetului programuluiEvaluarea resurselor
materiale şi economice ale programului se referă la suficienţa/insuficienţa
acestora în vederea realizării obiectivelor stabilite. Resursele prevăzute iniţial vor
fi reanalizate pe tot parcursul desfăşurării programului şi, dacă este cazul, se vor
face recomandări pentru celelalte faze ale programului.
F. Evaluarea rezultatelor programuluiEvaluarea rezultatelor presupune în toate
cazurile existenţa unor date despre aplicarea programului, care să permită
realizarea unor comparaţii între situaţiile anterioare şi cele ulterioare
implementării programului.Evaluarea rezultatelor conţine şi o comparaţie a
situaţiei problematice în anumite momente, evaluată cu instrumente identice sau
diferite, în legătură cu:
1. nivelul de conştientizare a problemei identificate şi de sensibilizare a grupului-
ţintă căruia i se adresează programul;
2. nivelul de cunoştinţe asupra problemei al beneficiarilor programului, după
implementarea acestuia;
3. schimbările înregistrate între momentul anterior şi cel ulterior implementării
programului, în relaţie cu atitudinile şi cu valorile grupului-ţintă faţă de problema
asupra căreia se acţionează;
4. variaţiile în modelele de comportament şi în stilurile de viaţă ale grupului-ţintă,
inclusiv prevalenţa şi incidenţa consumului, factorii de risc sau de protecţie
asociaţi etc.
9. Ghid de prevenire a consumului de droguri în rândul adolescenţilor şi
tinerilor, Coordonator ştiinţific: prof univ. dr. Pavel ABRAHAM, Autori:
psih. Daniela GEORGESCU, psih. Ana Maria MOLDOVAN, dr. Gabriel
CICU, Bucureşti, 2007, Agenţia Naţională Antidrog, ISBN: 978-973-1857-
35-0
1. PREVENIREA CONSUMULUI DE DROGURI DEFINIRE, ABORDĂRI,
STRATEGII, TEORII ŞI MODELE EXPLICATIVE
Prevenirea este un răspuns anticipat faţă de un eveniment care se presupune a fi
nociv. Activitatea de prevenire este fundamentată de două modalităţi de abordare:
• reducerea/eliminarea posibilităţii ca un eveniment nedorit să apară
• reducerea posibilităţii de apariţie a unor evenimente nocive secundare,
ulterioare faţă de prima abordare. În acest caz există posibilitatea ca evenimentul
nedorit să fie acelaşi (de ex. transmiterea HIV la alte persoane dintr-un grup de
consumatori de droguri injectabile) sau poate fi un eveniment diferit, dar la fel de
nociv (cazul supradozei la consumatorii de heroină). În formularea obiectivelor
prevenirii se au în vedere trei elemente cheie, care conturează trei strategii de
intervenţie: drogurile (strategia de control);
persoana (strategia influenţei, dezvoltării competenţelor) şi mediul (strategia
configurării mediului); (Fundaţia de Cercetare cu privire la Dependenţă (ARF)
din Ontario, Canada, Tordjiman, 1986; Martin, 1995). Strategia de control are ca
scop diminuarea ofertei şi cererii de droguri prin stabilirea unor norme şi
asigurarea îndeplinirii lor.
Controlul se exercită în general asupra comportamentelor evidente, prin
intermediul consolidării lor şi administrării de pedepse.
10 Strategia de influenţă abordează nivelurile cognitive şi informaţionale,
acţionând prin activităţi persuasive, educaţionale, bazându-se pe influenţa
mediilor de comunicare în masă. Strategia de dezvoltare a competenţelor
cuprinde activităţi de tip educaţional ce au ca scop dezvoltarea de abilităţi şi
competenţe astfel încât individul să poată înfrunta diferite situaţii de risc faţă de
consumul de droguri. Strategia configurării mediului are ca scop crearea şi
dezvoltarea de medii care nu facilitează consumul de droguri.
De exemplu, interzicerea amplasării punctelor de vânzare a ţigărilor şi alcoolului
în centrele şcolare şi în împrejurimile acestora duce la limitarea disponibilităţii
lor pentru potenţialii clienţi noi. Experienţa oferită de dezvoltarea şi
implementarea a condus la formularea unor sisteme de clasificare a proiectelor
de prevenire. Diferenţele dintre aceste clasificări privind din modalităţile de
abordare şi modelele şi teoriile explicative care stau la baza lor. În continuare
vom prezenta trei dintre aceste sisteme de clasificare a programelor de prevenire
a consumului de droguri: sistemul de clasificare folosit de OSAP (Oficiul pentru
Prevenirea Abuzului de Substanţe, SUA), sistemul de clasificare al lui Kumpfer
şi sistemul de clasificare Gerstein şi Green. Deşi clasificările prezintă
similitudini, ele pot orienta specialiştii în prevenire în alegerea celei mai potrivite
abordări, într-o anumită situaţie. Totodată veţi regăsi şi date privind abilităţile
necesare în gestionarea emoţiilor (D. Goleman – Inteligenţa emoţională), din
perspectiva relevanţei lor în prevenirea consumului de droguri. Studiul realizat
de Goleman a evidenţiat acele componente ale inteligenţei emoţionale care pot fi
incluse în proiectele de prevenire a consumului de droguri, în strategia de
dezvoltare a competenţelor. Cercetările au arătat că nu există o strategie unică de
abordare, care să se dovedească eficientă pentru toate grupurile-ţintă. De aceea,
strategiile complexe sunt cele mai eficiente.
11 1.1. CLASIFICAREA OSAP Autorii unui manual publicat de către Oficiul de
Prevenire a Abuzului de Substanţe (OSAP) din Statele Unite au clasificat
programele de prevenire (având ca public ţintă în special tinerii), după cum
urmează: Programe centrate pe persoană Dezvoltarea cunoştinţelor,
comportamentelor şi atitudinilor faţă de consumul de tutun, alcool şi droguri,
reprezintă cea mai des utilizată strategie de prevenire. Scopul acestor programe
este de a influenţa mai degrabă indivizii, decât mediul lor social sau economic.
Abordările utilizate în aceste programe sunt:
• Tactici de înspăimântare. Scopul este de a înspăimânta grupulţintă privind
consecinţele unui anumit comportament, recurgând la anxietate.
• Transmiterea unui mesaj de folosire cumpătată. Această abordare contrazice
părerea generală conform căreia consumul de tutun, alcool şi droguri este
inacceptabil, sub orice formă. • Dezvoltare emoţională şi interpersonală. Aceste
programe au ca scop îmbunătăţirea imaginii de sine, a auto-determinării, a
abilităţilor de comunicare şi definirea valorilor personale.
• Oferirea de activităţi alternative. Aceste programe sunt direcţionate către
sprijinirea dezvoltării personale şi oferirea de provocări - alternative pentru a
combate unul din factorii de risc personali: plictiseala. Aceste abordări au însă un
efect insesizabil, cel puţin sub forma lor actuală.
• Informarea. Aceasta abordarea pleacă de la ipoteza că oamenii folosesc droguri
deoarece nu au fost suficient informaţi asupra efectelor dăunătoare ale acestora.
Dacă sursa de la care este primită informaţia este considerată de încredere de către
grupulţintă, atunci, prin omiterea elementului „teamă”, informaţia oferită poate
deveni o parte importantă a unei abordări mai complexe.
12 • „Ar putea să mi se întâmple şi mie”. Ipoteza de bază a acestei abordări este
aceea că, deşi tinerii cunosc efectele negative ale consumului de droguri, nu iau
în considerare că acestea i-ar putea afecta şi pe ei. Astfel, conştientizarea acestui
risc potenţial de către grupul ţintă poate fi eficace în prevenirea consumului, dacă
mesajele transmise au la bază dovezi ştiinţifice.
• Managementul emoţiilor. Această abordare pleacă de la ipoteza că oamenii
consumă droguri ca urmare a unor probleme emoţionale. Abordarea se
concentrează pe îmbunătăţirea rezistenţei la stres şi detectarea unor grupuri la
risc, pentru a le acorda la timp sprijinul necesar.
• Îmbunătăţirea abilităţilor sociale. Aceste programe sunt destinate promovării
fermităţii, îmbunătăţirii comunicării sociale, dezvoltării asertivităţii şi încurajării
participanţilor pentru a rezista presiunii sociale negative.
• Identificarea comportamentului antisocial în stadiu incipient. Ipoteza de la care
pleacă această abordare este aceea că agresiunea, răzvrătirea, nerăbdarea şi
timiditatea sunt potenţiale indicii pentru viitoare probleme comportamentale.
Programele sunt concepute pentru a-i identifica din timp pe copiii cu astfel de
probleme şi de a-i orienta într-o direcţie mult mai acceptabilă din punct de vedere
social. Programe centrate pe grupul de egali În cazul tinerilor, membrii unui grup
au de obicei o influenţă majoră. Programele derulate în şcoli pot profita de acest
avantaj implicând tinerii în activităţile de prevenire. Este de preferat ca
programele de acest gen să includă componente de dezvoltare a abilităţilor sociale
şi tehnici interactive. Programe centrate pe familie Aceste programe au la bază
ipoteza că familia are un rol activ în prevenirea consumului de droguri. În cadrul
acestor programe de educaţie, părinţi sunt informaţi cu privire la consumul de
droguri şi efectele acestuia, îşi dezvoltă abilităţi de ascultare activă, de stabilire a
13 regulilor şi limitelor, de recunoaştere timpurie a consumului de droguri, etc..
Întâlnirile cu părinţii sunt mult mai eficiente decât transmiterea acestor informaţii
prin materiale de informare-educare. Broşurile de informare pot constitui un prim
pas pentru a stimula implicarea activă a părinţilor. Programele centrate pe şcoală
Aceste programe vizează politica şcolii, cursanţii şi cadrele didactice. Astfel în
cadrul şcolii: • sunt stabilite norme clare, deopotrivă pentru cursanţi şi profesori,
privind consumul de tutun, alcool şi droguri • sunt oferite cursanţilor servicii de
consiliere • cadrele didactice sunt informate şi formate pentru a putea identifica
consumul de droguri, precum şi pentru a avea cunoştinţele şi abilităţile necesare
în implementarea programelor de prevenire • cadrele didactice sunt încurajate să
îşi revizuiască propriile convingeri şi comportamente legate de consumul de
tutun, alcool şi droguri.
1.2. CLASIFICAREA LUI KUMPFER Programele de prevenire trebuie
orientate către grupurile care prezintă factori mari de risc. Aceste programe
trebuie să fie flexibile şi concepute special pentru aceste grupuri. Programe de
prevenire în şcoli Aceste programe vizează conştientizarea riscurilor, dezvoltare
emoţională şi interpersonală, oferirea de alternative pozitive, abilităţi de a face
faţă presiunii sociale negative. Creşterea conştientizării nu este însă suficientă
pentru a genera o schimbare pozitivă a comportamentului, iar 14 programele care
au ca scop dezvoltarea emoţională şi interpersonală nu oferă rezultate imediate.
Programe de prevenire centrate sau bazate pe comunitatea locală. Acestea
acoperă o gamă largă de activităţi. Cele care se folosesc de mijloacele media
publice au adesea ca obiectiv conştientizarea.
Un astfel de program are mai multe şanse să genereze un efect dacă este dublat
de alte modalităţi de prevenire ce influenţează alţi factori care stau la baza unui
comportament, ca de exemplu dezvoltarea şi respectarea normelor sociale.
Programe de prevenire centrate pe familie S-au dovedit a fi foarte eficiente pentru
copii, programele centrate pe familiile în care există consum abuziv sau părinţi
dependenţi. Acestea oferă asistenţă pentru părinţi dar şi suport pentru dezvoltarea
abilităţilor sociale, atât pentru părinţi, cât şi pentru copii.
 1.3. CLASIFICAREA GERSTEIN ŞI GREEN În studiul lor despre eficienţa
programelor de prevenire a consumului de droguri, Gerstein şi Green clasifică
diversele abordările preventive după cum urmează: Programe centrate pe factorii
de risc Aceasta subliniază importanţa factorilor de risc, din punct de vedere
epidemiologic. Această metodă este cea mai complexă, din punct de vedere al
numărului de factori de risc luaţi în considerare, dar baza teoretică este slabă. Un
factor de risc este orice caracteristică măsurabilă a unei persoane, caracteristică
ce s-a dovedit a fi corelată, în mod semnificativ, cu un anumit comportament al
acesteia. Factorii de risc sunt, de obicei, cumulativi: cu cât există mai mulţi factori
de risc, cu atât este mai mare probabilitatea ca persoana în cauză să aparţină unui
grup cu risc crescut faţă de consumul de droguri.
Unii factori de risc au chiar 15 un efect sinergic asupra altora, nu sunt doar
cumulativi, ci au şi un efect de intensificare asupra altor factori. Întrebarea la care
încă nu s-a găsit un răspuns concludent este dacă factorii de risc sunt generici
(corespund mai multor tipuri de droguri) sau specifici (corespund unui anumit tip
de drog). Programe centrate pe dezvoltare Aceste programe subliniază influenţa
pe care natura şi dinamica interacţiunii intrafamiliale o are în dezvoltarea copiilor,
mai ales în şcoala primară. Interacţiunile din cadrul familiei generează norme prin
care se stabileşte dacă un comportament inadecvat va fi răsplătit sau nu şi dacă
copilul va ajunge sau nu să aibă o motivaţie pozitivă, să dezvolte abilităţi şi
comportamente social acceptate. Programe centrate pe influenţa socială
Aceste programe sunt fundamentate pe teoria învăţării sociale şi vizează
informarea despre efectele consumului de droguri şi procesul învăţării sociale,
corectarea percepţiilor eronate, dezvoltarea şi recompensarea capacităţii de a
rezista presiunii sociale negative. Programe centrate pe specificul comunităţii
Sunt programe complexe bazate pe diferenţele dintre comunităţi, dintre grupurile
ţintă, cu privire la natura şi gradul problemelor legate de consumul de droguri.
Rezolvarea problemelor se face în consecinţă, alegând cele mai potrivite metode
de abordare. Programe pentru şcoli Aceste programe includ următoarele
componente:
• informarea privind consumul de droguri şi efectele acestora;
• dezvoltarea abilităţilor de luare a deciziilor;
• definirea şi identificarea propriilor valori morale;
• dezvoltarea abilităţilor de management al stresului; • creşterea stimei de sine;
16
• asistenţă în stabilirea şi atingerea scopurilor;
• dobândirea de abilităţi sociale pentru a rezista presiunilor sociale negative;
• angajamentul de a nu consuma droguri;
• asistenţă pentru respectarea normelor de grup şi a celor individuale;
• dezvoltarea abilităţii de a oferi ajutor altor colegi;
• identificare şi încurajarea implicării în activităţi alternative; Campanii mass-
media Campaniile mass-media de prevenire a consumului de droguri nu au efect
direct asupra formării sau schimbării unui comportament. Totuşi, mass-media are
un rol important în transmiterea informaţiilor, conştientizarea şi stimularea
comunicării interpersonale. Mesajele transmise prin mass-media trebuie să
reflecte realitatea socială şi să fie adaptate grupului ţintă.
1.4. PROGRAME DE DEZVOLTARE EMOŢIONALĂ (D. GOLEMAN)
Influenţarea emoţiilor şi sentimentelor joacă un rol important în programele de
prevenire concepute pentru a provoca o schimbare durabilă de comportament.
Daniel Goleman foloseşte conceptul de inteligenţă emoţională pentru a descrie
abilitatea oamenilor de a-şi gestiona eficient emoţiile şi sentimentele. În
continuare vom prezenta câteva din aspectele surprinse de Daniel Goleman
referitoare la inteligenţa emoţională din perspectiva prevenirii consumului de
droguri. Inteligenţa emoţională concurează cu nevoia oamenilor de a consuma
substanţe psiho-active. În multe dintre cazuri, consumul de droguri compensează
incapacitatea de a gestiona, într-un mod mai productiv, sentimentele de tristeţe şi
lipsă de speranţă. Cercetările conduse de neuro-psihologi, cu privire la operarea
şi semnificaţia 17 sentimentelor, arată că emoţionalitatea este esenţială pentru
oameni. Ea nu este un „lux”, un simplu accesoriu, ci o verigă importantă pentru
procesul de gândire şi capacitatea oamenilor de a lua decizii. O deficienţă
emoţională gravă, are ca rezultat incapacitatea oamenilor de „a percepe”
semnificaţia noilor informaţii şi a experienţelor anterioare, ceea ce poate duce la
un comportament iresponsabil şi un dezechilibru. Inteligenţa emoţională se referă
la autocunoaştere, la capacitatea unei persoane de a se motiva şi de a-şi controla
impulsurile, de a amâna satisfacerea lor sau de a le suprima, şi de a-şi influenţa
benefic dispoziţia. Cea din urmă capacitate se referă la abilitatea de a nu se lăsa
copleşit de sentimente negative (sau pozitive).
Alte caracteristici ale inteligenţei emoţionale sunt empatia şi speranţa.
Capacitatea oamenilor de a influenţa emoţiile altora şi adaptarea facilă la relaţiile
sociale, sunt indici ai inteligenţei emoţionale. Abilităţile sociale ale unei persoane
sunt expresia inteligenţei sale emoţionale. Una dintre aceste abilităţi este cea de
a-şi putea exprima sentimentele. Persoanele cu abilităţi emoţionale şi sociale au
de obicei vieţi mai productive. Paradoxul este că aceşti oameni au un mai bun
control asupra vieţilor lor emoţionale, astfel încât se pot concentra mai bine pe
obiectivul pe care şi l-au propus. Din punct de vedere al prevenirii tulburărilor
psihologice, oamenii trebuie să înveţe să-şi armonizeze planurile, obiectivele cu
sentimentele. Importanţa autocontrolului (atunci când se folosesc substanţe
psiho-active) menţionată anterior în acest manual merge mână în mână cu
noţiunea de inteligenţă emoţională. Emoţiile sunt, de obicei, spontane şi
autonome
. Oamenii le pot conştientiza, dar nu le pot ignora în totalitate. Pe de altă parte,
oamenii pot influenţa durata stărilor lor emoţionale, şi persistenţa şi intensitatea
lor. Şi tot ei pot decide dacă îşi lasă emoţiile să le influenţeze comportamentul,
cât de mult şi în ce direcţie. Emoţiile indică limitele între care oamenii se pot
dezvolta şi îşi pot pune potenţialul în serviciul comunităţii din care fac parte. Ele
arată motivaţia, forţa şi direcţia dezvoltării individuale. Plăcerea şi teama, furia şi
tristeţea limitează, dar în acelaşi timp şi lărgesc existenţa emoţională a unei
persoane. Această posibilitate devine însă realitate numai dacă oamenii au
capacitatea de a-şi controla impulsurile. Uneori, aceasta înseamnă să le reprime,
(Daniel Goleman, Emotionele intelligentie, Amsterdam/Antwerpen 1996 18
(Publicată iniţial în engleză : Emotional intelligence, 1996) iar alteori să şi le
folosească ca un prim pas spre schimbare, amânându-le sau modificându-şi
planurile.
Controlul funcţional al impulsurilor se traduce, bineînţeles, şi prin luarea unei
decizii spontane şi imediate, atunci când situaţia o impune. Un control insuficient
al impulsurilor şi lipsa de empatie stau la baza comportamentului inadecvat sau
al celui infracţional. De altfel, pare rezonabil să presupunem că un control
insuficient al impulsurilor, la o vârstă fragedă, poate fi un bun indiciu predictiv
privind comportamentul adictiv, de mai târziu. Se spune, din ce în ce mai mult,
că este foarte important pentru copii să fie crescuţi de părinţi cu abilităţi
emoţionale şi sociale. De asemenea, se pune accentul pe potenţialul şcolilor de a
educa copiii astfel încât aceştia să îşi gestioneze emoţiilor şi să dobândească
abilităţi sociale. Acesta nu este o cerinţă exagerată. Atenţia acordată dezvoltării
abilităţilor reduce riscul de izolare socială sau al altor tipuri de probleme sociale,
apariţiei problemelor emoţionale şi de învăţare, constituind de asemenea o resursă
pentru depăşirea obstacolelor şi agresiunii.
Având în vedere imensa presiune exercitată în societatea din zilele noastre asupra
oamenilor, abilităţile emoţionale devin o precondiţie pentru supravieţuire şi
pentru ca o persoană să-şi poată urma drumul, atunci când modelele sociale devin
neclare sau confuze. Chiar dacă uneori este înţeles faptul că oamenii recurg la
consumul de tutun, alcool, droguri ilegale sau medicamente pentru a-şi rezolva
problemele emoţionale, trebuie avut în vedere faptul că riscul de dependenţă este
major, iar rezultatul este contraproductiv din perspectiva îmbunătăţirii vieţii lor.
Riscul de dependenţă se află în strânsă legătură cu nivelul dezvoltării abilităţilor
emoţionale şi sociale. De aceea, în programele de prevenire se pune un foarte
mare accent pe acest aspect, deoarece el eficientizează rezultatele acestora. Din
perspectiva prevenirii, cel mai important lucru este, desigur, capacitatea tinerilor
de a rezista dorinţei/tentaţiei de a experimenta consumul de droguri şi de a găsi
alternative de gestionare a acestei dorinţe.
Această abilitate este importantă, în special în perioadele de stres emoţional, cum
ar fi tranziţia de la copilărie la adolescenţă. 19 Programele de prevenire care se
axează pe dezvoltarea emoţională sunt eficiente, dacă se adresează copiilor aflaţi
la o vârstă foarte fragedă – preferabil chiar înainte de şcoala primară - şi dacă
continuă pe o perioadă de mai mulţi ani. O altă cerinţă este aceea că trebuie să
existe o coeziune maximă între comunitatea apropiată, cartierul de rezidenţă şi
familie. Inventarierea rezultatelor programelor de prevenire care abordează
îmbunătăţirea competenţelor emoţionale şi sociale ale copiilor, realizată de
Daniel Goleman este prezentată în continuare.
1. Autoasigurarea emoţională: • O mai mare abilitate de a-şi recunoaşte şi
verbaliza emoţiile.
• O mai mare abilitate de a înţelege cauzele sentimentelor/ emoţiilor. •
Recunoaşterea diferenţei dintre sentimente şi acţiuni/ comportament.
2. Emoţii reglatoare: • O mai bună rezistenţă la frustrare şi o mai bună gestionare
a furiei.
• Diminuarea agresivităţii verbale şi a conflictelor în sala de clasă. • O mai bună
abilitate de a-şi exprima furia într-o manieră adecvată, fără a genera conflicte. •
Reducerea sancţiunilor şcolare.
• Diminuarea comportamentelor agresive sau autodistructive.
• Sentimente pozitive faţă sine, şcoală şi familie.
• O mai bună abilitate de a face faţă stresului.
• Diminuarea singurătăţii şi anxietăţii sociale.
3. Folosirea productivă a emoţiilor:
• Dezvoltarea sentimentului de responsabilitate. 20
• O mai bună capacitate de concentrare pe nevoi şi de a acorda atenţie.
• Mai puţină impulsivitate, mai mult autocontrol.
• Rezultate şcolare mai bune. 4. Empatia – interpretarea emoţiilor:
• O mai bună capacitate de a înţelege punctul de vedere al altei persoane.
• Mai multă empatie şi sensibilitate faţă de sentimentele altor persoane.
• O capacitate mai mare de a-i asculta pe ceilalţi.
5. Managementul relaţiilor: • O mai bună capacitate de a analiza şi înţelege
relaţiile.
• O mai bună abilitate de a rezolva conflictele şi diferenţele de opinii.
• O mai bună abilitate de a rezolva problemele într-o relaţie.
• Mai asertiv şi mai abil în comunicare.
• Mai popular şi mai extrovertit; prietenos şi ataşat de semeni.
• Mai apreciat de semeni.
• Mai grijuliu şi mai atent.
• Mai sociabil şi uşor de integrat în grupuri.
• Mai darnic, mai cooperant şi mai altruist.
• Mai democratic în gândire şi în relaţiile cu oamenii. Este evidentă diferenţa
dintre un simplu program de informare privind consecinţele consumului de
droguri şi programele care vizează dezvoltarea inteligenţei emoţionale la copii şi
tineri, formarea caracterului acestora şi promovarea autodisciplinei. De
asemenea, nu este de datoria informatorilor să ofere această educaţie de bază –
având în vedere că munca lor va avea o influenţă 21 minimă – însă ei pot ajuta la
dezvoltarea şi menţinerea unor astfel de programe de formare a caracterului.
1.4.1. COMPONENTELE UNUI PROGRAM DE DEZVOLTARE
EMOŢIONALĂ Este important ca în dezvoltarea unui program de prevenire să
fie formulate obiective clare, consecvente, care au o bază ştiinţifică şi care se vor
bucura de sustenabilitate. După cum se ştie, schimbarea de comportament pe care
dorim să o provocăm prin implementarea unui program de prevenire, are la bază
conştientizarea şi internalizarea valorilor. Aceasta din urmă, însă, nu poate fi
provocată din exterior, deoarece valorile sunt strâns legate de emoţionalitate şi
sentimente. Orice program de prevenire trebuie să ţină cont de faptul că atât
efectele dorite de consumatorii de droguri, precum şi aşteptările acestora, cu
privire la avantajele şi dezavantajele consumului drogurilor, angrenează emoţii
puternice.
Transferul de cunoştinţe şi „re-educarea emoţională” sunt inseparabile. De aceea,
este foarte important ca în planificarea programelor de prevenire să se cunoască
următoarele componente active ale unui astfel de program (listă întocmită de
Goleman în studiul său – Consorţiul W. T. Grant): Componente active ale unui
program eficient de prevenire în şcoală Abilităţi emoţionale:
• Abilitatea de a-şi identifica şi descrie propriile sentimente.
• Abilitatea de a-şi exprima sentimentele.
• Abilitatea de a aproxima intensitatea propriilor sentimente.
• Abilitatea de a-şi controla propriile sentimente.
• Abilitatea de a amâna recompensa.
• Abilitatea de a-şi controla impulsurile.
• Abilitatea de a reduce stresul.
• Abilitatea de a face diferenţa între sentimente şi acţiuni.
22 Componente active ale unui program eficient de prevenire în şcoală Abilităţi
cognitive:
• Dialogul cu sine: purtarea unui „dialog interior”, ca modalitate de a trata o
problemă sau o provocare şi de schimba sau de a-şi păstra un anumit
comportament.
• Observarea şi interpretarea semnalelor sociale – de ex. recunoaşterea
influenţelor sociale asupra comportamentului şi analizarea propriului
comportament, din punct de vedere al comunităţii, ca întreg.
• Luarea de măsuri pentru a rezolva problemele şi a lua decizii – ex. controlarea
impulsurilor, stabilirea obiectivelor, identificarea alternativelor şi anticiparea
consecinţelor.
• Înţelegerea punctelor de vedere diferite.
• Înţelegerea normelor de comportament (ce este considerat sau nu a fi un
comportament acceptabil)
• O perspectivă pozitivă asupra vieţii.
• Încredere în sine – ex. a nu avea aşteptări exagerate de la sine. Abilităţi
comportamentale:
• Capacitatea de a comunica non-verbal: prin privire, expresie facială, intonaţie,
gestică, etc.
• Capacitatea de a comunica verbal: de a pune întrebări clare, de a reacţiona
constructiv la critici, de a rezista la influenţe negative, de a-i asculta şi ajuta pe
ceilalţi, de a lua parte ca egal, la grupuri pozitive.
1.4.2. TEORII ŞI MODELE EXPLICATIVE ALE CONSUMULUI DE
DROGURI În orice domeniu ştiinţific trebuie să existe un cadru teoretic care să
ne permită să ne desfăşurăm activitatea profesională cotidiană. Acesta, de obicei,
se bazează pe informaţia disponibilă asupra fenomenului în legătură cu care ne
desfăşurăm activitatea şi are suficientă validitate în funcţie de evidenţa empirică
disponibilă. În câmpul consumului de droguri 23 avem un număr suficient de
teorii şi modele explicative, ceea ce demonstrează, pe de o parte, interesul asupra
acestei teme, şi pe de alta parte, dificultatea de a cuprinde întreaga extensie a
acestui fenomen complex. În mod obişnuit o teorie rezumă un complex de
evidenţe empirice, putând să fie o derivată a unei ipoteze, să explice legi sau să
construiască modele. Pe de alta parte, un model este o teorie sau un grup de teorii
aplicate unei arii sau situaţii specifice (Mitchell şi Jolley, 1992).
Teoriile sunt abstracte, ne servesc pentru a da o reprezentare lumii noastre, de
obicei complexă, prin intermediul unei structuri simple în cadrul teoretic, care
serveşte la facilitarea evaluării actualităţii şi a modalităţii de prognozare, sau
oferă principii orientative plecând de la aceasta. Dar o teorie nu implică
obligativitatea veridicităţii acesteia. Pentru aceasta este nevoie de verificarea
îndeplinirii postulatelor acesteia şi cu aceasta ocazie dacă există sau nu evidenţe
care să o susţină. Dintre teoriile şi modelele explicative ale consumului de
droguri, majoritatea s-au orientat asupra cauzelor care determină indivizii să
consume droguri. Aceasta are o mare importanţă deoarece dacă ştim de ce apare
consumul ne va fi mai uşor să aplicăm programe de prevenire sau de asistenţă. În
continuare vom trece în revistă teoriile şi modelele explicative cele mai
importante ale consumului de droguri, plecând de la o revizuire extensivă
realizată de Becona (1999).
Acesta le clasifică în trei mari grupe:
1. Teorii şi modele parţiale sau bazate pe puţine componente
2. Teorii şi modele evolutive sau bazate pe stadii
3. Teorii şi modele integrative şi comprehensive
1. Teorii şi modele parţiale sau bazate pe puţine componente În cadrul acestora
sunt incluse cele care se caracterizează prin încercarea de explicare a consumului
de droguri prin foarte puţine elemente sau componente. Aceasta nu înseamnă că
teoriile şi modelele complexe ar fi mai bune, dar din punct de vedere didactic şi
al clasificării sunt utile în scopul diferenţierii.
24 În această grupă considerăm teoriile şi modelele biologice ce consideră adicţia
ca o tulburare cu substrat biologic. Acestea reduc explicarea tulburării la o cauză
fundamental biologică şi la ipoteza automedicaţiei, în care individul ar consuma
substanţe pentru ca, odată ce a descoperit-o, a încercat-o şi a experimentat efectele
sale pozitive îşi va soluţiona problemele cu ajutorul ei, multe din aceste probleme
fiind de natură psihopatologică, sau în care organismul necesită autoreglarea cu
ajutorul acesteia (Casas şi colab., 1992). Modelul sănătăţii publice este un model
de mare relevanţă. Derivat al acestuia este modelul convingerilor asupra stării de
sănătate, care a fost elaborat pentru prima dată de către un grup de cercetători în
domeniul studiului comportamentelor din cadrul Serviciului de Sănătate Publică
al SUA în anii 1950-1960. În ultimele trei decenii acest model a fost unul dintre
cele mai utilizate pentru a explica comportamentul în relaţie cu starea de sănătate.
Elementele sale fundamentale sunt susceptibilitatea, severitatea, beneficiile şi
barierele percepute. Începând cu jumătatea anilor ‘70 diverşi autori au susţinut un
model legat de competenţe în detrimentul modelelor prin deficit care primau până
în acel moment.
Cheia acestui model o reprezintă anticiparea problemelor pentru a le putea evita,
mai mult decât încercarea de a ajuta subiecţii să-şi rezolve problemele. Acesta are
două componente principale (Costa şi Lopez, 1996): • promovarea competenţei
individuale • dezvoltarea de comunităţi şi organizaţii competente Teoriile
învăţării. Mare relevanţă pentru explicarea consumului, pentru tratament şi pentru
prevenire au cunoscut modelele de învăţare prin condiţionare clasică, operantă şi
prin imitare. Această teorie explică consumul ca fiind un fenomen de dobândire
ce urmează modelele menţionate. S-au propus explicaţii plecând de la fiecare
dintre paradigmele de învăţare, însă, în momentul actual cel care permite
explicarea comprehensivă a comportamentului de consum de droguri este cel al
învăţării sociale, mai ales pentru etapa de iniţiere a acestuia.
25 Teoriile învăţării au adus un aport empiric important, au fundamentat
psihologia ştiinţifică şi au folosit principiile, tehnicile şi procedeele pe care
aceasta le utilizează. Teoriile atitudinal - comportamentale. Alt grup important de
teorii care au avut o mare relevanţă începând cu anii 80 au fost teoriile atitudinal
- comportamentale. Dintre acestea subliniem teoria acţiunii raţionale a lui
Fishbein şi Ajzen, 1975, şi teoria comportamentului planificat al lui Ajzen, 1988.
Astăzi este posibil să prognosticăm într-o măsură semnificativă comportamentul
plecând de la atitudini şi credinţe ale subiectului sau de la comportamente
anterioare sau relaţionate cu acestea cum ar fi normele subiective, intenţiile
comportamentale etc. Această teorie, folosită foarte mult în anii ‘80 şi-a pierdut
din importanţă în ultimii ani, mai ales în aria dependenţei de droguri. Chiar şi aşa,
această teorie este utilă atunci când urmărim predicţia unui comportament
plecând de la intenţii, credinţe sau atitudini (Becona, 1993) separat sau în
combinaţie cu alte componente.
În cazul teoriei comportamentului planificat, aceasta prezice mai eficient decât
cea anterioară, acele cazuri în care nu este posibilă exercitarea permanentă a unui
control voluntar sau a unui control exterior persoanei. Teoriile psihologice, bazate
pe cauze intrapersonale. Acestea includ modelul creşterii stimei de sine a lui
Kaplan şi colab (1986) şi versiunea sa actualizată teoria integrativă a
comportamentului deviant a lui Kaplan (1996). Primul pleacă de la premiza că
adolescenţii caută acceptarea şi aprobarea comportamentului lor.
În situaţiile în care comportamentul adolescentului se îndepărtează de aşteptările
părinţilor, profesorilor sau al altor persoane ale căror opinii sunt considerate
importante, acesta va deveni o sursă de disconfort psihologic, pe care
adolescentul trebuie să îl rezolve. În cazul pierderii favorurilor adulţilor
semnificativi în viaţa tânărului, vor apărea sentimente de auto-respingere care
necesită un răspuns corector sau compensator. Teoria integrativă a
comportamentului deviant sintetizează teoriile şi elementele preliminare ale
teoriei sinelui, stresului, controlului, asocierii diferenţiate, a învăţării sociale.
26 Un alt model propus pentru explicarea consumului de droguri este modelul
afectivităţii al lui Pandina şi colab (1992). Acesta consideră afectul ca mecanism
cheie pentru a înţelege dezvoltarea consumului în sensul determinării şi
controlului comportamentului. Modelul pune accent pe relaţia dintre afectul
negativ, un status de excitaţie crescut şi vulnerabilitate la abuzul de droguri.
Astfel se aşteaptă ca acei subiecţi care vor găsi atractivă intoxicaţia cu droguri
sunt cei care în mod cronic au nevoie de niveluri crescute de activare (sau cu alte
cuvinte au o sensibilitate specială la stimularea rezultată din activarea produsă de
droguri) şi cei care se pot caracteriza printr-o deprivare cronică a re-întăririi
pozitive. Mai mult apare ipoteza că cei care sunt deprivaţi cronic de o re-întărire
pozitivă sunt dominaţi de stări afective negative persistente şi generalizate.
Satisfacerea acestor necesităţi şi înlăturarea stărilor negative poate, cel puţin
temporar, să fie obţinută prin ingestia şi intoxicaţia cu droguri, ceea ce va conduce
la activarea circuitelor neuronale asociate cu re-întărirea pozitivă.
Datorită satisfacţiei obţinute, chiar dacă aceasta este temporară, este de aşteptat
ca odată iniţiată utilizarea substanţei, consumul să persiste în timp şi să crească
în intensitate. Astfel indivizii cu un profil de înaltă afectivitate negativă vor fi mai
vulnerabili la trecerea de la consumul ocazional la cel experimental şi la abuz.
Teorii bazate pe familie şi pe abordarea sistemică. În aceste teorii se pleacă de la
ipoteza că utilizarea substanţelor este expresia comportamentelor neadaptate al
unuia sau mai multor membrii ai familiei, comportament ce produce o disfuncţie
în sistemul familial. (Waldrom, 1998) Totuşi, chiar dacă aceste modele au avut o
mare relevanţă pentru tratament şi există o teorie explicativă a iniţierii
dependenţei, nici unul din acestea nu s-a dezvoltat suficient pentru a fi aplicată în
câmpul prevenirii dependenţelor de droguri. Modelul social al lui Peele (1985).
Se bazează pe rolul care îl au adicţiile în stilul nostru de viaţă, susţinând ca
substanţe sau comportamentul nu sunt cele care produc adicţia, ci modul în care
persoana interpretează aceasta experienţă şi cum răspunde la nivel fiziologic,
emoţional şi comportamental la respectivele substanţe. Modul
27 de a se confrunta cu realitatea cotidiană şi modul de a se vedea pe sine
influenţează în mod clar şi experienţa adictivă. Acest model recunoaşte totuşi, ca
experienţele trecute, precum personalitatea şi mediul social vor determina un stil
de confruntare cu cotidianul. Drogurile şi comportamentele ce conduc la adicţii
se vor converti, astfel, în ‚amulete’ pe care persoana le are pentru a înfrunta mai
bine situaţiile de stres, anxietate, durere, depresie etc. După Peele cultura noastră
favorizează adicţiile, având ca valori centrale succesul şi reuşita individuală.
Atunci când acestea sunt dificil de obţinut, refugierea în adicţii este un mod de a
vedea viaţa dintr-o perspectivă opusă. În acelaşi timp, viaţa fiind din ce în ce mai
controlată de către instituţii, individul percepe ca fiind dificil controlul asupra
propriei vieţi iar adicţia se va converti într-un mod de a scăpa din această situaţie.
2. Teorii şi modele evolutive sau bazate pe stadii În cadrul acestora sunt incluse
o serie de teorii care îşi bazează explicaţiile pe stadii sau pe evoluţia dezvoltării
cu privire la maturizare şi la consumul consecutiv de droguri. Modelul evolutiv
al lui Kandel este cel mai cunoscut. Modelul său postulează că utilizarea de
droguri urmează nişte paşi secvenţiali. Începutul se face cu anumite substanţe
(droguri legale) care servesc ca element facilitator pentru consumul ulterior de
alte substanţe, în special marijuana şi apoi şi alte droguri ilegale. Kandel porneşte
de la teoria socializării, centrându-se în mod special pe legătura dintre dezvoltarea
adolescentului şi relaţia sa cu părinţii şi egalii. Conceptele şi procesele folosite
provin din teoria învăţării sociale şi din teoria controlului (Kandel şi Davies,
1992).
Ideea principală este aceea că utilizarea drogurilor ilegale, marihuana, cocaină,
heroină etc. se produce într-o formă secvenţială sau etapizată, plecând de la
droguri legale, alcool şi tutun (Kandel, 1975). Studiile realizate de Kandel, atât
de tip longitudinal cât şi transversal, indică existenţa a patru etape prin care trec
consumatorii de droguri ilegale: 1. bere sau vin
28 2. ţigări sau lichior
3. marihuana
4. alte droguri ilegale Consumul de droguri legale este elementul intermediar care
se găseşte între non-consumul de substanţe şi consumul de marijuana şi ulterior
alte droguri ilegale. Este de asemenea important să subliniem că în decada anilor
70 modelul lui Kandel a adus un element nou, inexistent până atunci în câmpul
prevenirii. Acest model arata faptul că nu este necesar ca fiecare etapă să apară la
toţi indivizii în mod egal. Consumul unei substanţe într-o etapă creşte de o
manieră importantă şi semnificativă probabilitatea de a trece la faza următoare de
consum. Există diverse influenţe care se relaţionează cu consumul sau
nonconsumul de droguri ilegale. Principalele două sunt familia şi anturajul, care
au primit cea mai mare atenţie. Alături de acestea ar mai fi factorii legaţi de
individ şi alte comportamente deviante. Alături de contactul cu diferitele
substanţe ar mai exista două tipuri de influenţe: interpersonale şi intrapersonale –
sau caracteristicile personalităţii. Pe lângă acestea, modelul de evoluţie propus a
fost găsit atât la bărbaţi cât şi la femei, la diferite vârste, la persoane de rasă albă
sau de culoare, ceea ce demonstrează un nivel înalt de generalizare.
Un alt model de stadii sau etape este cel al lui Werch şi DiClemente (1994) –
modelul etapelor motivaţionale multicomponente, bazat pe stadiile schimbării ale
lui Prochaska şi DiClemente (1983). Pentru Werch şi DiClemente exista un
continuum de stadii, pornind de la non-utilizarea drogurilor până la consumul
continuu. Aceste stadii sunt în număr de cinci:
1. precontemplare, când nu se ia în considerare utilizarea de droguri 2.
contemplare, când se gândeşte în mod serios iniţierea consumului
29 3. pregătire, când se ia în considerare utilizarea drogurilor într-un viitor
imediat 4. acţiune, când se iniţiază consumul de droguri 5. menţinere, când este
continuat consumul Modelul etapelor motivaţionale multicomponente combină
stadiile de însuşire a unor comportamente cu cele ale schimbărilor de
comportament. Prevenirea primară este orientată către a ajuta tinerii să se menţină
în stadiul de precontemplare, sau să nu treacă de la etapa de experimentare la
consumul regulat de droguri. Diferenţa dintre aceasta şi prevenirea secundară
constă în aceea că se încearcă producerea unei schimbări care să conducă la
întreruperea consumului. Aceşti autori consideră cele două niveluri de prevenire,
primară şi secundară, concomitent, ceea ce s-ar adecva într-un mod mai realist
situaţiei reale şi ar permite o mai bună punere în practică a intervenţiilor
preventive. Modelul procesului de afirmare al tinerilor (Kim şi colab, 1998).
Acesta este bazat pe o amplă gamă de teorii sau componente ale acestora, cum ar
fi teoria controlului social, a modelului dezvoltării sociale, a comportamentului
problemă şi a învăţării sociale. Componentele pe care le include acest model sunt:
• Un suport familial adecvat;
• Un suport social adecvat;
• Preocuparea şi sprijinul familiei în viaţa tânărului;
• Aşteptările sociale înalte din partea persoanelor importante pentru tânăr;
• Oportunităţile de a deprinde abilităţi pentru viaţă care să aibă implicaţii
relaţionate cu munca;
• Oportunităţi relevante pentru asumarea de responsabilităţi;
• Oportunităţi pentru a participa şi contribui în mod semnificativ la activităţi
sociale, culturale, economice şi publice în şcoală şi comunitate;
• Oportunităţi de a demonstra abilităţi şi de a obţine succese;
• Întărirea randamentului de către persoane relevante din şcoală, casă, dar şi de
către alţi adulţi;
30 În acest model o importanţă deosebită este dată familiei ca element de bază al
socializării valorilor dominante din societate. De asemenea sunt incluse alte
elemente legate de gradul de adaptare al individului la ordinea socială, bazate pe
teoria controlului social, chiar dacă aceşti autori înţeleg această adaptare prin
intermediul teoriei învăţării sociale şi a stadiilor-expectativă. Prima defineşte
comportamentul social ca rezultat al condiţionării prin imitare, obţinut prin
procesele de re-întărire şi pedeapsă. Cea de-a doua se bazează pe ideea că modul
în care gândim şi credem este în mare parte în funcţie de modul în care ne văd şi
ne tratează ceilalţi. În continuare aceştia consideră că modul în care ceilalţi ne
percep este în mare parte condiţionat de expectativele pe care aceştia le au
dinainte. Această teorie se mai cunoaşte sub numele de efectul Pigmalion sau
modelul comunicării expectativelor. Modelul maturităţii prin consumul de
droguri. Labouvie, 1996, propune un model bazat pe autoreglare, unde elementele
cheie sunt personalitatea şi autoeficienţa. În ipostazele în care acestea eşuează,
individul va răspunde necesităţilor sale imediate sau presiunilor situaţiilor
imediate cu ajutorul drogului. În plus, este probabil ca individul să nu aibă scopuri
personale sau că acestea sunt puţin importante, dificile, costisitoare sau greu
realizabile. Aceasta îl poate conduce la o stare de alienare şi depresie ce apare a
putea fi depăşita prin consumul de droguri. Studiile sale se bazează pe faptul că
factorul timp generează o scădere naturală a numărului de consumatori şi a
consumului, asociată cu o creştere a numărului de indivizi din aceeaşi generaţie
care intră în curentul social al majorităţii. Acestea indică, după cum susţine
autorul, o creştere a traiectoriei temporale către o mai mare convenţionalitate atât
la bărbaţi cât şi la femei.
 Teoria pseudo-maturităţii sau a dezvoltării precoce (Newcomb, 1996). Reuneşte
informaţiile disponibile asupra teoriei pseudo-maturităţi sau a dezvoltării precoce
la adolescenţi cu privire la consumul de droguri. Ceea ce afirmă această teorie
este că în timpul adolescenţei, şi în faţa experimentării rolurilor adulte,
adolescentul va întâmpina dificultăţi în a face faţă în diferite sfere ale vieţii.
31 Afirmaţia de bază a acestei teorii este că realizarea de activităţi timpurii faţă
de vârsta cronologică şi implicarea în responsabilităţi tipic adulte la o vârstă
prematură din adolescenţă interferă cu obţinerea abilităţilor psihosociale necesare
pentru succesul ulterior în aceste roluri. Ceea ce susţine autorul este că acestea
sunt învăţate în perioada critică a adolescenţei şi dezvoltarea lor prematură
împiedică o învăţare corectă. În cadrul acestei teorii se consideră că există două
etape de mare importanţă: tranziţia de la copilărie la adolescenţă, când apare
pubertatea şi tranziţia de la adolescenţă la adultul tânăr, când se produc
evenimente importante cum ar fi căsătoria sau alegerea serviciul. Această
diferenţiere se bazează pe faptul bine cunoscut că există întâmplări critice în viaţă,
în urma cărora se face tranziţia de la o etapă la alta; modalitatea de realizare va
genera adecvarea sau nu a rezultatului. Unul dintre aspectele pe care aceasta
teorie le consideră importante este cel al pubertăţii, datorită numărului mare de
modificări care se produc în aceste etape.
Alături de greutatea dată etapei pubertăţii, în care este implicat clar un factor de
natură biologică, această teorie acordă de asemenea o mare importanţă factorilor
personali şi sociali în baza altor teorii care au demonstrat gradul implicării
acestora. Glantz (1992) propune explicarea abuzului de substanţe, prin modelul
psihopatologic al dezvoltării, în privinţa etiologiei abuzului de droguri. Modelul
acestui autor se bazează pe factorii de risc care s-au demonstrat a fi asociaţi cu
etiologia abuzului de substanţe (factori neurologici şi genetici, predispoziţia la
comportamente problemă, factori psihologici şi psihopatologici, factori
ambientali şi sociali) şi pe principiile de bază ale dezvoltării şi ale psihopatologiei
legate de dezvoltare.
Acest model diferă de alte modele etiologice prin orientarea sa psihopatologică
referitoare la dezvoltare şi prin includerea în cadrul ei a antecedentelor primei
copilării. În perioada neonatală (0-3 luni) copii cu risc mare, conform ipotezei
autorului, ar fi aceia care au un temperament cu următoarele caracteristici: •
labilitate mărită şi intensitate mai mare a afectului decât media copiilor de aceeaşi
vârstă;
32 • capacitate mai mica pentru a se obişnui la noi stimuli sau de adaptare la
schimbare; • latenţă mai mare decât media copiilor de aceeaşi vârstă în a răspunde
la situaţii neplăcute; • dificultate mai mare de a fi liniştiţi; • regularitate mai mică
a ciclurilor biologice. Vulnerabilitatea ar fi produsul interacţiunii caracteristicilor
temperamentale ale copilului cu persoanele şi experienţele din mediul său. Astfel,
un temperament mai dificil al copilului nu reprezintă o condiţie suficientă pentru
consumul ulterior de substanţe. Pornind de aici autorul propune acest tip de
caracterizare a copiilor aflaţi la risc, de la naştere până la adolescenţă. Teoria
socializării primare a fost propusă recent de către Oetting şi colab., 1998.
Obiectivul său este acela de a rezolva limitările teoriilor anterioare dat fiind că,
după autori, acestea fie analizează doar un aspect al problemei (variabile
psihologice, biologice sau sociale) fie nu indică elementele de legătură dintre
componente. Această teorie se centrează pe comportamentul problemă, iar
consumul de droguri este unul dintre ele. Premiza fundamentală a acestei teorii
este următoarea: „chiar dacă baza biologică a comportamentului uman este de
necontestat, în mod esenţial toate comportamentele sociale umane sunt învăţate
sau conţin componente principale care sunt învăţate”.
Comportamentele sociale deviante, cum sunt consumul de droguri, crimele,
violenţa, se găsesc printre aceste comportamente învăţate. Devierea nu este o
simplă situaţie defectuoasă care apare când există o ruptură între legăturile şi
normele pro-sociale; atât normele pro-sociale cât şi cele deviante sunt în mod
activ învăţate în cadrul procesului de socializare primară. Pentru aceasta există
anumite surse de socializare primară, care influenţează individul: • familia •
şcoala • grupul de egali
33 De asemenea există influenţe indirecte în socializarea primară care sunt date
de: trăsăturile de personalitate şi de sursele de socializare secundară, cum ar fi
caracteristicile comunităţii:
• oraş, cartier • dimensiune • mobilitatea populaţiei
• distribuţia populaţiei pe vârste
• oportunităţi sociale
• sărăcia
• familia numeroasă
• religia şi instituţiile religioase Referitor la trecerea de la socializarea primară la
consumul de droguri această teorie susţine că aceasta tranziţie se poate realiza pe
două căi:
• dependenţa apare ca rezultat al socializării
• prin dependenţa faţă de un stil de viaţă bazat pe consumul de droguri. Aceasta
include tipul de drog, accesibilitatea acestuia şi gradul de acceptare
3. Teorii integrative şi comprehensive Teoriile integrative şi comprehensive au
ca obiectiv explicarea comportamentului de consum prin integrarea diferitelor
componente din diverse teorii, sau prin abordarea unei teorii comprehensive prin
intermediul căreia este posibilă explicarea problemei. Teoria învăţării sociale.
Teoria învăţării sociale, redenumită în actualitate teoria cognitivă socială, propusă
de Bandura în 1986 este una dintre cele mai utilizate şi importante în domeniul
consumului de substanţe. Aceasta este o teorie psihologică bazată pe principiile
învăţării şi pe cunoaşterea persoanei din perspectiva mediului social în care îşi
manifestă comportamentul.
34 Bandura, în comparaţie cu explicaţiile comportamentului uman bazat pe
condiţionarea clasică şi operantă, propune existenţa a trei sisteme implicate în
reglarea comportamentului:
• primul este constituit de situaţiile şi stimulii externi, care afectează
comportamentul, în principal prin intermediul proceselor de condiţionare clasică;
• al doilea este constituit din consecinţele comportamentului în formă de întăriri
externe ale acestuia, şi care îşi exercită influenţa prin procese de condiţionare
operantă sau instrumentată;
• al treilea este constituit din procesele cognitive mediatoare, care reglează
influenţa mediului determinând stimulii cărora li se va da atenţie, modul de
percepere al acestora şi influenţa pe care aceştia o asupra comportamentelor
viitoare. Această teorie insistă pe conceptul de autoeficienţă ca fiind o
componentă centrală şi totodată ca element explicativ principal în ceea ce priveşte
dobândirea, menţinerea şi schimbarea comportamentului.
Este o teorie comprehensivă a comportamentului uman care ia în considerare în
acelaşi timp factorii învăţării (condiţionare clasică, operantă şi prin imitare),
procesele cognitive şi componenta socială în care trăieşte şi se dezvoltă individul.
Modelul dezvoltării sociale. Acest model dezvoltat de Catalano, Hawkins şi
colab., reprezintă o teorie generală a comportamentului uman, al cărui obiectiv
este explicarea comportamentului antisocial prin intermediul specificărilor
predictive ale dezvoltării.
Modelul lor integrează alte teorii anterioare care s-au susţinut empiric, cum ar fi
teoria controlului, teoria învăţării sociale şi teoria asocierii diferenţiate. Acest
model porneşte de la ipoteza că procesele de dezvoltare sunt similare atât în cazul
celor ce conduc la comportamente pro-sociale cât şi cele care conduc la
comportamente antisociale. Individul trece de-a lungul vieţii prin diferite faze în
care factorii de risc şi de protecţie au o mare importanţă pentru dezvoltarea
comportamentelor antisociale. Acest model include trei elemente principale:
35 • comportamentul delincvent şi cel al consumului de droguri într-un singur
model • existenţa unei perspective de dezvoltare, ceea ce conduce la submodele
specifice pentru diferite vârste: preşcolar, şcolar, liceal • factorii de risc şi de
protecţie pentru delincvenţă şi consum de droguri Ipoteza principală a acestui
model este aceea ca oamenii sunt în căutarea satisfacţiei, iar comportamentul
uman depinde de interesul individului faţă de actele sale; aceasta semnificând
faptul că indivizii se implică în activităţi sau interacţiuni pentru a-şi satisface ceea
ce speră că vor primi de la acestea. În mod clar, acest fapt derivă din teoria
învăţării sociale. Pe lângă aceasta, experienţele aduc informaţii empirice ce
servesc unor acţiuni viitoare. Aceasta se bazează pe teoria asocierii diferenţiate.
A doua ipoteză principală a acestei teorii este că există un consens normativ în
societate sau cu alte cuvinte, nişte „reguli ale jocului”. Modelul consideră o serie
de etape de dezvoltare care vor conduce la un comportament pro-social sau
antisocial. Acestea sunt, pentru calea pro-socială:
• perceperea oportunităţilor pentru interacţiune şi implicare prosocială
• implicarea în activităţi şi interacţiuni pro-sociale
• abilităţi pentru interacţiune şi implicare, recompensele percepute ale acestora •
sprijin şi compromis către alte activităţi pro-sociale • credinţa în ordinea morală
Comportamentul antisocial are aceleaşi comportamente, dar opuse celor
anterioare. Această teorie susţine ipoteza dezvoltării unui comportament
individual ce va fi pro- sau antisocial în funcţie de comportamentele, normele şi
valorile predominante pe care le au cei care se află în anturajul individului.
Aceasta se bazează în mare parte pe teoria controlului social.
36 Avantajul pe care îl are modelul dezvoltării sociale, ca şi alte modele, este
acela că, plecând de la componentele sale se pot dezvolta programe de prevenire
şi asistenţă pentru consumul de droguri. Intervenind în acele puncte care cauzează
consumul de droguri, poate întrerupe ceea ce se consideră procese cauzale care
conduc la consum. Autorii modelului afirmă că este posibil să se intervină în
fiecare din aceste etape, chiar dacă aceasta implică intervenţii multiple datorită
includerii multor factori. Teoria interacţională a delincvenţei (Thornberry, 1996).
Această teorie combină elemente din teoria controlului şi învăţării sociale.
Conform acestei teorii, comportamentul deviant este rezultatul atât al legăturilor
slabe ale persoanei cu societatea convenţională cât şi a unui mediu social sărac în
care să poată fi învăţat şi întărit un comportament adecvat. Acesta se dezvoltă
într-o formă dinamică pe parcursul vieţii prin interacţiunea mai multor procese.
Astfel, primul element relevant pentru producerea unui comportament delincvent
este lipsa legăturilor convenţionale. Acei adolescenţi care se află în strânsă
legătură cu părinţii lor şi care se află într-o relaţie sigură cu şcoala şi alte activităţi
convenţionale au o probabilitate mica de a dezvolta comportamente delincvente.
Pe lângă aceasta, de obicei aceşti adolescenţi, se află în cadrul unor reţele sociale
convenţionale, ceea ce scade şi mai mult probabilitatea de a se implica în activităţi
deviante. Pe de alta parte, dacă legăturile convenţionale sunt slabe sau lipsesc şi
există un control social slab asupra comportamentului, posibilitatea pentru
delicvenţă creşte. Fără îndoială că, pentru a se produce un comportament stabil
de delincvenţă este necesar un mediu social în care acesta să se poată învăţa şi în
care să fie întărit. În acest fel a fi printre egali delincvenţi, cu valori în acest sens
este relevant pentru consolidarea acestui tip de comportament.
Astfel, această teorie insistă pe faptul că relaţia dintre aceste variabile este
dinamică şi nu statică, bidirecţională între variabile şi cu potenţial de modelare în
decursul evoluţiei individului. Teoria comportamentului problemă (Jessor şi
Jessor, 1977). De la apariţia sa s-a constituit într-un punct de referinţă, iar recent,
s-au făcut 37 anumite reformulări care au condus la apariţia unei noi teorii şi
anume teoria comportamentelor cu risc ale adolescenţilor.
Teoria comportamentelor de risc ale adolescenţilor (Jessor şi Jessor, 1993).
Această teorie consideră anumiţi factori de risc şi de protecţie, anumite
comportamente de risc şi anumite rezultate de risc. Aceasta dă o mare importanţă
în apariţia comportamentelor cu risc la adolescenţi, sărăciei sociale, inegalităţii şi
discriminării, elemente fundamentale pentru menţinerea unei părţi din populaţia
adolescentă în ceea ce autorii au numit ‚risc’. Implicaţiile pe care le are această
teorie atât pentru prevenire cât şi pentru intervenţie în consumul de droguri este
că o abordare comprehensivă este mai eficace decât o abordare parţială. În plus,
printro abordare comprehensivă este mai probabil să se obţină succese şi efectele
să se menţină pe termen lung. Astfel, această teorie susţine că trebuie reduşi
factorii de risc şi crescuţi factorii de protecţie introducând ideea schimbării
stilului de viaţă, în special la acei tineri care trăiesc în medii sociale defavorizate.
Probabil, unul dintre principiile care derivă din această teorie este acela de a nu
orienta întreaga responsabilitate pe individ, deoarece responsabilitatea
contextului social îndeosebi sărăcia, inegalitatea, discriminarea este de mare
importanţă.
Aceasta conduce la necesitatea unei schimbări şi în cadrul acesteia, alături de
schimbările realizate în factorii cauzali şi de întreţinere a comportamentelor de
risc. Modelul stilurilor de viaţă (Calafat, 1992). Modelul stilurilor de viaţă şi al
factorilor de risc care le condiţionează este unul dintre modelele cele mai utilizate
în cadrul campaniilor de prevenire şi asistenţă din Europa. Are la bază
considerarea factorilor de risc şi de protecţie pentru consumul de droguri, alături
de alte zece componente. Această abordare a ajutat la creşterea eficienţei
intervenţiilor care implică acest model. Se fundamentează pe modelul stilurilor
de viaţă şi factorilor de risc care le condiţionează, considerând „cauzele şi factorii
care determină sau facilitează ca indivizii să fie interesaţi de droguri au legătură
cu întreaga dinamică personală şi socială anterioară contactului cu drogurile”.
Aceasta se aplică inclusiv în cazul relaţiilor mai mult sau mai puţin cauzale,
existând mulţi factori care au o mai mare greutate decât drogul 38 în sine. Astfel,
se poate spune, chiar dacă ar părea paradoxal, că drogul nu este un factor de risc
pentru dependenţa de droguri. (Calafat şi colab, 1992).
Acesta reprezintă unul dintre multiplii factori care se asociază cu consumul de
droguri, el reprezentând doar un element din totalitatea celor care trebuie luate în
considerare. Pentru Calafat şi colaboratorii săi aceşti factori asociaţi consumului
de droguri se încadrează ca factori de risc şi factori de protecţie. În ceea ce aceştia
numesc reţeaua factorilor de risc şi de protecţie, ei iau în considerare: structurarea
socială, comportamentele de consum din societate, familia, şcoala, folosirea
timpului liber, relaţia cu părinţii, relaţia cu colegii, informaţia, personalitatea,
atitudinile, experienţele cu alte droguri şi consumul acestora. Prevenirea şi
asistenţa în consumul de substanţe este orientată astfel încât influenţa acestor
factori de risc şi de protecţie să permită ca individul să fie liber faţă de consum.
Teoria influenţei triadice (Flay şi Petraitis, 1995). Această teorie comprehensiva
grupează diverse elemente din diferite teorii relevante care au fost utilizate în
câmpul sănătăţii. Aceasta consideră diferite niveluri pentru a explica cauzele
comportamentului ce merg de la cele mai apropiate trecând prin cele mai
îndepărtate până la cele finale. Aceste niveluri se relaţionează cu trei grupe de
influenţe care se deplasează de-a lungul lor: • influenţele culturale şi de mediu
asupra cunoştinţelor şi valorilor care influenţează atitudinile • influenţele
contextual – sociale ce influenţează credinţele sociale normative ale individului •
influenţele intrapersonale determinante asupra controlului de sine şi abilităţile
sociale, ce conduc la autoeficienţă. În acelaşi timp, împreună cu aceste elemente
generale, există un număr important de interacţiuni şi influenţe, atât între
grupurile de influenţă cât şi între niveluri. După cum deja notase Bandura (1986)
şi ulterior şi alţi autori, Flay şi Petraitis consideră comportamentul ca rezultat al
situaţiei, persoanei şi mediului.
39 Influenţele atitudinale, sociale şi intrapersonale intervin într-un mod
interdependent şi afectează într-o forma interactivă deciziile de a acţiona sau nu
într-un anumit mod (ex. a consuma sau nu substanţe). Elementele intermediare
de influenţă considerate sunt: • ceea ce individul extrage din mediul sau, situaţii
şi trăsături de bază • expectativele pe care le are asupra comportamentului şi
evaluarea sa privind aceste expectative • cunoştinţele sale în legătură cu starea de
sănătate Specific acestei teorii este considerarea atât a factorilor direcţi cât şi a
celor indirecţi care afectează comportamentul. În aceeaşi măsură aceasta serveşte
la explicarea atât a comportamentelor habituale cât şi a noilor comportamente.
Un element final de mare relevanţă al teoriei este luarea deciziilor. Conform cu
această teorie, luarea deciziilor este un proces dinamic. Aceasta consideră că,
decizia iniţială şi experienţele cu comportamentele în relaţie cu sănătatea produc
un feed-back asupra subiectului şi vor influenţa decizii succesive asupra acestora.
Modelul autocontrolului (Santacreu şi colab., 1992). Acest model elaborat pentru
explicarea iniţierii şi menţinerii consumului de droguri are la bază autocontrolul
şi porneşte de la modelul bio- psiho- social. Autorii consideră că geneza
problemei porneşte de la încercarea adolescentului de a obţine surse alternative
de întărire la cele pe care le are deja, sau i se oferă în mod concret. Scopul acestui
demers este de a câştiga independenţă şi de a obţine anumite capacităţi de control
prin căutarea unei alternative la întăririle parentale. Dobândirea autocontrolului
poate avea un caracter general sau poate fi izolată în anume tipuri de situaţie. La
rândul său procesul de autocontrol se dobândeşte prin intermediul exercitării
anumitor comportamente de către individ ceea ce implică interacţiunea cu mediul.
Printre abilităţile de autocontrol caracteristice se găsesc:
• rezistenţa la exprimarea agresivităţii după experimentarea unei frustrări
40 • rezistenţa la transgresare, reglarea autoadministrării de întăriri şi rezistenţa
la tentaţie La elaborarea programelor de prevenire şi asistenţă, dat fiind ca
autocontrolul se învaţă, este necesar să se îndeplinească următoarele cerinţe:
• definirea caracteristicilor populaţiei căreia îi este destinat şi identificarea
factorilor de risc a acesteia
• identificarea şi analiza factorilor care determină problema respectivă
• diferenţierea între ceea ce reprezintă geneza problemei şi ceea ce reprezintă
menţinerea acesteia Un model comprehensiv şi secvenţial al fazelor consumului
de droguri. Recent, Becona, 1999, a propus un model comprehensiv şi secvenţial
al fazelor consumului de droguri. Acesta propune 6 faze: faza de predispoziţie,
de cunoaştere, de experimentare şi iniţiere a consumului, de consolidare (abuz şi
dependenţă) şi faza de abandon sau menţinere şi/sau recădere.
1. În faza preliminară sau de predispoziţie se consideră următorii factori:
• Biologici. Studiile au arătat că există o anumită vulnerabilitate genetică atât
pentru alcool cât şi pentru restul drogurilor
 • Psihologici. Autorii consideră importante personalitatea, inteligenţa şi
învăţarea.
• Socioculturali. Se referă la expectative, comportamente, evoluţie istorică, valori
culturale specifice etc.
2. Faza de cunoaştere. în această fază sunt importante:
• mediul,
• procesul de învăţare,
• procesul de socializare
• expectanţele
41 3. Faza de experimentare şi iniţiere a consumului. În această fază factorii
decisivi sunt cei cunoscuţi ca factori de risc şi de protecţie (despre care am
discutat în referatul anterior)
4. Faza de consolidare: de la consum la abuz şi la dependenţă. În această fază
ceea ce va determina menţinerea consumului substanţei în mod fundamental sunt
consecinţele, pozitive sau negative pe care le produce respectivul consum.
Acestea vor fi în directă relaţie cu anturajul, familia şi cu sine.
5. Faza de abandon sau de menţinere. Orice comportament se realizează într-un
continuu temporal, în care individul poate menţine acest comportament sau nu în
cazul în care consecinţele sunt mai mult negative decât pozitive. Astfel, dintre
consumatorii diferitelor tipuri de droguri unii vor înceta să le consume după una
sau mai multe încercări, alţii după o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă
iar alţii vor continua consumul în mod neîntrerupt de-a lungul multor ani sau
întreaga viaţă.
Aceştia ultimii sunt cei care se află în faza de menţinere. Motivaţia pentru
abandon poate avea cauze externe (presiune familiei, a prietenilor, a societăţii
etc.) sau interne (datorate problemelor cazate de consum fie de tip fizic, afectiv,
familiar etc.). Tratamentul joacă aici rolul sau fundamental pentru obţinerea
abstinenţei şi menţinerea acesteia pe termen lung.
6. Faza de recădere. Dependenţa de droguri poate fi considerată un comportament
învăţat, consolidat şi dificil de îndepărtat. De aceea tratamentul poate fi considerat
un proces pe calea unui drum plin de recăderi. Astfel individul abandonează
consumul, recade, îl abandonează din nou şi din nou recade până când acest
proces se menţine de-a lungul timpului, sau apare un moment când se obţine
abstinenţa. Este vorba aici de fazele clasice ale tratamentului.
42 2. CRITERII DE CALITATE A PROGRAMELOR DE PREVENIRE
Profesioniştii implicaţi în programele de prevenire pot avea opinii diferite, pot
veni din medii profesionale diferite sau pot avea concepţii diferite despre
prevenire. Cu toate acestea, diverşi specialişti au încercat să selecteze o serie de
criterii, pe baza cărora metodele de prevenire pot fi îmbunătăţite calitativ. Acest
ghid subliniază importanţa planificării intervenţiilor preventive, pe baza unui
proiect sau program, pentru a obţine rezultatele scontate. Aceasta presupune:
planificarea, stabilirea obiectivelor, dezvoltarea proiectelor sau a programelor,
implementarea, evaluarea şi monitorizarea continuă a rezultatelor. În continuare,
vom prezenta criteriile de calitate ale unui proiect/program de prevenire,
dezvoltate de Janseen şi Geelen. Aceste criterii permit verificarea paşilor ce
trebuie urmaţi în elaborarea, implementarea şi evaluarea unui proiect, pentru a
asigura calitatea intervenţiei.
2.1. CRITERIILE DE CALITATE ALE PROIECTELOR DE PREVENIRE –
JANSSEN ŞI GEELEN Cercetătorii olandezi Janssen şi Geelen au întocmit
următoarea listă de criterii pe care, în mod ideal, ar trebui să le îndeplinească
programele 43 pentru prevenirea problemelor de sănătate mentală (şi tratamentul
împotriva dependenţei): M. Janssen şi K. Geelen, Prevenirea este mai bună decât
vindecarea – Criterii de calitate pentru prevenirea problemelor de sănătate
mentală [Beter voorkomen], Centrul Olandez de Sănătate Publică, Utrecht, 1993,
pag. 56-57.
1 6 1 Criteriile sunt: Etapă Criterii de calitate
1. Dezvoltarea proiectului
1.1. Aspecte generale
• susţine plauzibilitatea rezultatelor/ efectelor scontate;
• ia în considerare efectele negative ale prevenirii;
• îi implică, de câte ori este posibil, pe membrii grupului ţintă, în dezvoltarea
proiectului;
• specifică în ce fel efectele preconizate vor fi pe măsura muncii de dezvoltare şi
a efortului depus;
1.2. Identificarea problemelor
• estimează gravitatea şi importanţa problemei şi costurile aferente;
• se foloseşte de datele epidemiologice existente;
• explică de ce a fost aleasă o anumită problemă;
1.3. Analizarea problemelor
• analizează condiţiile apariţiei problemei la micro şi macro social, ca şi modul în
care aceşti factori interacţionează;
• se bazează pe cunoaşterea factorilor de risc şi a factorilor de protecţiei, şi face
diferenţa între factorii ce pot fi schimbaţi şi cei care nu pot fi;
• se foloseşte de datele ştiinţifice disponibile.
44 Etapă Criterii de calitate
1.4. Specificarea scopului
• descrie cu precizie rezultatele intermediare scontate ;
• descrie cu precizie rezultatele aşteptate la final;
• descrie cu precizie grupul sau grupurile-ţintă;
• descrie cu precizie grupul sau grupurile-ţintă intermediare de prevenire;
• formulează obiectivele, astfel încât să fie uşor de verificat dacă au fost atinse;
• stabileşte obiectivele specifice.
1.5. Specificarea strategiei şi selectarea metodologiei
• analizează scopul intervenţiei;
• selectează tipul de intervenţie pe baza cunoştinţelor despre strategiile de
abordare eficiente;
• realizează o serie de intervenţii coerente la nivel micro-, şi macro-social;
• apreciază eficacitatea şi fezabilitatea strategiei şi metodologiei alese;
• testează intervenţia în prealabil sau foloseşte un tip de intervenţie folosit anterior
în altă parte;
1.6. Planificarea proiectului
• are un plan sistematic pus la punct, care indică activităţile şi calendarul
acestora;
• include perioade de evaluare şi testare;
2. Punerea în practică a proiectului
• este implementat urmând planul pas cu pas;
• este coordonat cu activităţile unor terţe părţi (administrator, facilitatori de
servicii, alte niveluri, etc.).
3. Rezultatul • este proiectat ca scop şi formă, pentru un anumit grup ţintă;
• este considerat atractiv de către grupul-ţintă (design grafic bun, costuri mici). 4.
Diseminarea
• oferă o descriere clară şi cuprinzătoare a proiectului.
• aduce rezultatele aşteptate în atenţia grupurilor-ţintă; • oferă o descriere clară şi
cuprinzătoare a acestora;
45 Etapă Criterii de calitate 5. Raza de acţiune şi relevanţa
• vizează rezultate/ efecte cu o rază de acţiune mare în rândul grupurilor ţintă;
• vizează efecte care sunt de dorit din punct de vedere social;
6. Efecte demonstrează obţinerea rezultatelor/efectelor intermediare dorite;
demonstrează obţinerea rezultatelor de prevenire dorite. Deşi aceste criterii de
calitate par a fi simplu de pus în practică, nu toate pot fi îndeplinite. De exemplu,
obţinerea unui rezultat final, a unui proiect de prevenire, rămâne dificil de
demonstrat. De asemenea, se pare că nici un proiect de prevenire nu a îndeplinit
toate aceste criterii. Şi aceasta, în principal datorită faptului că un agent de
prevenire nu poate adesea să atingă toate aceste criterii. Acest fapt demonstrează
că aceste criterii sunt exigente şi de aceea ele trebuie considerate ca repere ale
calităţii activităţii de prevenire. Totodată, bazându-se pe analiza programelor de
prevenire destinate diferitelor comunităţi (de ex. şcoala), OSAP, selectează
următoarele caracteristici ale programelor de prevenire eficiente (G. Molleman,
W. Van Driel, J. Keijsers, PReventie EFFectiviteits- Instrument PREFFI 1.0,
Dezvoltarea unui instrument pentru îmbunătăţirea eficienţei în activitatea de
prevenire [Ontwikkeling van een effectiviteitsinstrument voor de
gvo/preventiepraktijk] Utrecht, Centrul Naţional de Promovare a Sănătăţii şi
Prevenire a Bolilor, 1995):
1. Programul se bazează pe o planificare riguroasă, agreată de către toţii
participanţii.
2. Programul conţine o descriere a obiectivelor operaţionale, bazată pe
informaţiile culese din investigaţia referitoare la nevoi, descriere de care se ţine
cont în alcătuirea unui plan pas cu pas.
3. Programul cuprinde diferite activităţi pentru atingerea scopului (transferul de
informaţii, educarea, dezvoltarea abilităţilor, formarea agenţilor de prevenire).
46 4. Programul are în vedere toate segmentele populaţiei: toate vârstele,
grupurile cu risc crescut şi sub-grupurile socio-culturale. Influenţa fiecărui grup
şi relaţiile dintre acestea sunt încorporate în dezvoltarea programului.
5. Programul include un mecanism permanent de colectare a informaţiilor şi o
analiză a costurilor. Rezultatele evaluării sunt definite în funcţie de schimbările
de comportament înregistrate şi pot avea legătură cu procesul iniţial de
planificare, astfel încât programul să poată fi modificat, la nevoie.
6. Programul este special conceput pentru nevoile specifice ale anumitor
subgrupuri.
7. Programul este o parte a unui întreg, care promovează sănătatea şi bunăstarea
comunităţii, reprezintă un efort comun al mai multor agenţii de prevenire, care
lucrează împreună pentru a îmbunătăţii condiţiile de viaţă.
8. Programul se bazează pe principiul că prevenirea este o responsabilitate
comunitară, care trebuie să fie organizată atât de autorităţile şi agenţiile locale,
cât şi de cele naţionale. Acest program are ca scop conştientizarea şi asumarea
responsabilităţii oamenilor în vederea adoptării unui comportament sănătos.
9. Programul nu are la bază un singur tip de activitate, ci se extinde pe o perioadă
mai lungă de timp. Activităţile de prevenire din timp. Programul poate fi ajustat,
în funcţie de circumstanţe.
10. Programul implică o serie de sisteme sociale şi niveluri sociale aflate în
colaborare.
11. Efectele pozitive ale programului pot fi făcute cunoscute prin mass-media.
Implicarea politicienilor, a decidenţilor locali, în acest stadiu, se poate dovedi
hotărâtoare pentru continuarea programului.
12. Programul este reproductibil. Această listă de verificare poate fi un
instrumentul folositor, dacă este folosită periodic, pe parcursul diverselor etape
ale activităţii de prevenire.
47 3. FACTORI DE RISC ŞI FACTORI DE PROTECŢIE Cercetările ştiinţifice
în domeniul prevenirii consumului de droguri centrate pe explicarea relaţiei dintre
consumul de droguri şi interacţiunea a diferiţi factori de risc de ordin personal,
familial şi social, evidenţiază faptul că dezvoltarea unor modele de consum nu
este direct proporţională cu forţa acestor factori. Factorii de risc sunt
circumstanţele anterioare iniţierii consumului, abuzului sau consumului
problematic de droguri. În 1994, Committee on Prevention of Mental Disorders
al Institute of Medicine din SUA a definit factorii de risc ca „acele caracteristici,
variabile sau circumstanţe care, acţionând în viaţa unei persoane, contribuie la
creşterea probabilităţii ca acea persoana să dezvolte o problemă de
comportament, în comparaţie cu orice altă persoană din populaţia generală,
selecţionată la întâmplare”. Prin factori de protecţie se înţeleg acele circumstanţe
moderatoare ale expunerii la factorii de risc. Factorii de protecţie nu sunt în mod
necesar factori opuşi celor de risc, ci mai degrabă este vorba de două realităţi
distincte care interacţionează între ele. (Werner, 1989; NIDA, 1993; Lozano şi
Gonzales, 1998). Ipoteza existenţei factorilor de protecţie constă în aceea că
anumite circumstanţe sau condiţii ce pot media sau modera efectele expunerii la
situaţii de risc şi, în acest fel, pot reduce vulnerabilitatea indivizilor în faţa
problemelor relaţionate cu drogurile. Factorii de protecţie întăresc rezistenţa
persoanelor supuse situaţiilor de risc, acţionând ca elemente de protecţie faţă de
potenţiale răspunsuri problematice.
48 Veţi regăsi în continuare o scurtă descriere a mecanismelor de acţiune a
factorilor de risc sociali, familiali şi individuali din perspectiva relaţiei cu
consumul de droguri.
A. Factori de risc sociali/contextuali: Disponibilitatea drogurilor. Disponibilitatea
şi accesibilitatea crescută a drogurilor (numărul şi accesibilitatea punctelor de
vânzare, eficienţa mecanismelor de promovare şi distribuţie , preţul ,etc.) atât
pentru drogurile legale cât şi pentru cele ilegale contribuie la creşterea riscului de
utilizare a acestor substanţe. Cadrul legislativ şi norme permisive faţă de
consumul de droguri. Normele, atitudinea şi politica comunităţii faţă de consumul
de droguri şi infracţionalitate se materializează prin cadrul legislativ, practicile
sociale informale şi, nu în ultimul rând prin aşteptările pe care părinţii, educatorii
şi ceilalţi membri ai comunităţii le au faţă de copii şi tineri. Când, de exemplu,
legile, taxele şi practicile comunităţii sunt favorabile/permisive faţă de consumul
de droguri şi infracţionalitate, sau când nu sunt bine definite, copii şi tinerii se
află într-o situaţie cu risc crescut privind iniţierea consumului de droguri.
Prezentarea în mass-media a comportamentelor favorabile consumului de
droguri, a comportamentelor antisociale şi violenţei. Este demonstrat ştiinţific
faptul că există o relaţie directă între prezentarea în mass-media a
comportamentelor antisociale, a comportamentelor favorabile consumului de
droguri, a violenţei şi dezvoltarea agresivităţii şi comportamentelor violente, mai
ales în rândul copiilor şi tinerilor. Vizionarea unor materiale media de către copii
şi tineri influenţează comportamentul acestora pe mai multe căi. În primul rând,
copii pot învăţa dintr-un material media că un comportament violent este o
strategie de rezolvare (violentă) a problemelor. În al doilea rând, prezentarea
comportamentelor violente şi antisociale în media pare să modifice în sens
negativ atitudinea şi reacţia copiilor şi tinerilor faţă de aceste tip de
comportamente. Devin astfel mult mai permisivi, toleranţi şi dezvoltă o atitudine
de acceptare a acestor comportamente.
49 Tranziţie şi mobilitate. Trecerea copiilor dintr-un ciclu de învăţământ în altul,
generează pentru unii dintre ei probleme de adaptare şi se asociază cu o creşterea
a prevalenţei consumului de droguri, a eşecului şcolar, abandonului şcolar şi a
comportamentelor antisociale. Totodată în comunităţile caracterizate de o
mobilitate crescută, copii şi tinerii sunt mult mai expuşi situaţiilor de risc în
legătură cu consumul de droguri şi infracţionalitate. Comunităţi dezorganizate,
relaţii sociale limitate în cadrul comunităţii. Când o populaţie este confruntată cu
schimbări de mediu/ culturale bruşte, se produce o sensibilă deteriorare a
abilităţilor familiei pentru a transmite valori pro-sociale copiilor şi adolescenţilor.
Aceasta deteriorare a rolului pozitiv al contextului social apropiat (familie,
cartier, reţele sociale de sprijin) pot conduce la probleme legate de abuzul de
alcool şi droguri. Privare economică accentuată. Rezultatele studiilor arată ca
anumiţi indicatori ai privării sociale, precum sărăcia, aglomerările umane şi
condiţiile de viaţă proaste sunt asociate cu un risc crescut în apariţia
comportamentelor antisociale. În acest cadru, privarea poate fi considerată un
factor de risc - pentru abuzul de droguri pe termen lung - în cazul în care există
sărăcie extremă asociată cu alte tipuri de probleme personale si familiale. Mediul
infracţional. Persoanele şi grupurile convieţuiesc şi se dezvoltă în contexte sociale
definite prin valori şi structuri (formale şi informale) ale societăţii. În cadrul
comunităţilor care promovează valori antisociale şi au norme culturale modificate
privind comportamentele şi aspectele economice relaţionate cu drogurile s-a
demonstrat asocierea pozitivă cu creşterea prevalenţei consumului diferitelor
substanţe psihoactive, inclusiv a drogurilor legale. B. Factori de risc familiali:
Probleme de comportament în familie. Diverse studii arată relaţia existentă între
ineficacitatea sau inconsistenţa în exercitarea rolurilor părinteşti şi a funcţiilor
familiei în stabilirea de norme de comportament şi 50 problemele legate de uzul
şi abuzul de droguri, mai ales la copiii care prezintă şi tulburări de comportament,
dezadaptative (tulburări de atenţie, iritabilitate şi agresivitate). Nu este totuşi
demonstrat că, în general stilul educativ familial de tip permisiv şi atitudinile
permisive ale părinţilor cu privire la consumul de droguri de către copii,
influenţează în mod direct iniţierea şi menţinerea ulterioară a consumului de
droguri. Probleme de management familial. Absenţa părinţilor sau a unor tutori
capabili să ofere suport emoţional pozitiv copiilor, absenţa unor legături afective
puternice în mediul familial pot fi relaţionate cu dezvoltarea unor comportamente
de uz şi abuz de droguri. Comportamente infracţionale în familie. Studiile
ştiinţifice relevă faptul ca prin rolul modelator pe care îl are, familia poate
contribui la dezvoltarea unor atitudini permisive faţă de infracţionalitate în
general, ceea ce iniţiază dezvoltarea unor comportamente de uz şi abuz de alcool
şi droguri ilegale. Probleme de abuz (emoţional, fizic, sexual) în familie. Stilul
educativ agresiv, abuziv, conduce în timp la conflicte intrafamiliale, cu lipsa unor
repere şi valori familiale, contribuind la apariţia comportamentelor dezadaptative
cu risc de debut al consumului de substanţe psihoactive. Consum de droguri în
familie. Părinţii consumatori de droguri creează modelele parentale de consum
dezvoltând astfel modele comportamentale de consum de droguri. Modelarea
exercitată de către părinţi prin propriul lor stil de viaţă (atitudini şi
comportamente), exercită o influenţă majoră în debutul consumului de droguri la
copii. Această asociere pozitivă a fost în mod consistent observată atât pentru
drogurile legale cât şi pentru cele ilegale. Diverse studii indică relaţia pozitivă
existentă între apartenenţa la medii familiale unde cel puţin unul dintre părinţi
este consumator de droguri şi dezvoltarea pe termen lung a unor probleme de
dependenţă de droguri.
51 C. Factori de risc individuali: Comportamente antisociale timpurii şi
persistente. Şcoala este unul dintre principalii factori de socializare, în mediul
şcolar poate fi iniţiat contactul cu egalii cu probleme de comportament. S-a
demonstrat faptul că există o relaţie directă între debutul timpuriu al
comportamentelor antisociale şi consumul ulterior de droguri (în special alcool,
tutun). Eşecul şcolar. Randamentul şcolar scăzut a fost identificat ca factor de risc
privind frecvenţa şi intensităţii consumului de droguri. Pe de altă parte nu există
nicio evidenţă că un randament şcolar scăzut ar fi un factor predictiv pentru
abuzul de droguri. Lipsa implicării şcolare. Diverse studii indică o relaţie inversă
între abuzul de droguri şi integrarea şcolară şi/sau existenţa expectativei de
continuare a studiilor secundare. Absenteism şcolar. În cazul în care grupul de
egali frecventat promovează comportamentele antisociale (consum de droguri),
absenteismul şcolar poate fi un indicator de petrecere a timpului liber cu grupul
respectiv şi un factor de risc în iniţierea consumului de droguri. Alienare şi
indisciplină. Unele studii semnalează existenţa unei relaţii pozitive între anumite
caracteristici psihologice şi comportamentele şi consumul/ abuzul de droguri. De
asemenea, subsumate caracteristicilor specifice adolescenţei şi influenţei
grupului de egali, astfel de comportamente pot influenţa debutul uzului şi
abuzului de droguri. Debutul timpuriu al problemelor de comportament în grupul
de prieteni. Există o corelaţie directă între debutul problemelor de comportament
care au la bază non-valori şi atitudini permisive faţă de consumul de droguri şi
debutul comportamentului de consum. Studiile epidemiologice au oferit
informaţii suficiente pentru a demonstra că intensitatea şi frecvenţa consumului
şi a consumului problematic, precum şi dezvoltarea problemelor legate de
dependenţă va fi mai mare cu cât vârsta de debut este mai mică.
52 Atitudini favorabile consumului de droguri în grupul de prieteni. S-a observat
o relaţie pozitivă între debutul consumului de droguri şi menţinerea atitudinilor
şi credinţelor pozitive cu privire la droguri. Rareori adolescenţii încep să consume
droguri fără a porni de la convingerea că beneficiile potenţiale ale consumului
sunt mai mari decât posibilele consecinţe şi costuri. Consum de droguri în grupul
de prieteni. Consumul de droguri în grupul de egali este unul dintre factorii
asociaţi riscului iniţierii consumului individual. Este însă relevant faptul că relaţia
între afilierea la un grup şi consumul de droguri nu este o relaţie unidirecţională
(influenţa grupului asupra individului) ci, în acest sens, se produce o relaţie
biunivocă (indivizii tind să se integreze în grupuri cu aceleaşi afinităţi), şi, în mod
normal, intrarea într-un grup la risc se produce de cele mai multe ori înaintea
iniţierii consumului de droguri.
10. Concepte de bază privind tulburările datorate consumului de substanțe,
Dr. Gabriel CICU, Psih. Daniela GEORGESCU, Psih. Ana Maria
MOLDOVAN, București, 2007, Agenția Națională Antidrog, ISBN: 978-
973-0-05370-8

TOATĂ CARTEA
11. Raportul Național privind situația drogurilor 2020, România noi
evoluții și tendințe - http://ana.gov.ro/wp-
content/uploads/2021/01/RN_2020_final.pdf
Principalele caracteristici ale contextului naţional al drogurilor s-au menţinut
relativ stabile în ultimul an, prevenirea consumului de droguri în anul 2019
reprezentând un element de continuitate în formularea unui răspuns integrat la
dinamica fenomenului în planul educaţiei, sănătăţii şi ordinii publice, răspuns
corelat direct cu politicile publice naţionale antidrog, respectiv Strategia
Naţională Antidrog 2013 - 2020. Corelat cu abordările ştiinţifice în domeniu,
scopul politicilor de intervenţie antidrog la nivel naţional a fost prevenirea,
întârzierea debutului sau reducerea consumului de droguri şi/ sau a efectelor
negative ale acestuia în cadrul populaţiei generale sau a subpopulaţiilor
identificate ca fiind vulnerabile/ la risc. Astfel, politicile publice în materie au
fost transpuse în programe, proiecte şi intervenții implementate la nivel naţional
sau local, acestea subsumate obiectivelor generale de prevenire.
Proiectele şi intervenţiile au fost în concordanţă cu obiectivul general al pilonului
orizontal „reducerea cererii de droguri” - reducerea cererii de droguri, prin
consolidarea sistemului naţional integrat de prevenire şi asistenţă, în concordanţă
cu evidenţele ştiinţifice, ce cuprinde totalitatea programelor, proiectelor şi
intervenţiilor universale, selective şi indicate de prevenire implementate în
şcoală, familie şi comunitate, precum şi intervenţiile de identificare, atragere şi
motivare a consumatorilor de droguri în vederea furnizării de servicii de asistenţă
specializată ce au ca finalitate integrarea socială. Programele, proiectele şi
intervenţiile de prevenire au avut ca scop informarea, educarea şi conştientizarea
populaţiei generale, şcolare şi grupurilor vulnerabile privind efectele consumului
de alcool, tutun, droguri şi substanţe noi psihoactive, precum şi dezvoltarea unor
atitudini şi practici în rândul acestor categorii de populaţie, prin orientarea
grupurilor ţintă către activităţi recreaţionale dezirabile social, ca alternativă la
consumul de droguri.
Astfel, prin strategii de dezvoltare şi consolidare a factorilor de protecţie, dar şi
prin informarea şi conştientizarea asupra factorilor de risc, beneficiarii
programelor de prevenire a consumului de droguri, selectaţi pe baza studiilor
ştiinţifice, au fost abordaţi într-o manieră sistemică şi adaptată profilului lor
educaţional şi psihologic, în scopul creșterii capacității de adaptare și reziliență a
acestora la normele sociale, la condiţiile socio-economice şi culturale actuale,
precum şi la influenţele grupului de egali.
3.1. PROFIL NAŢIONAL
3.1.1.Politici şi organizare
3.1.1.1.Obiectivele politicilor publice în domeniul prevenirii consumului de
droguri În conformitate cu documentele programatice în domeniu - Strategia
naţională antidrog 2013-2020, respectiv Planul de acţiune pentru implementarea
SNA 2017-2020, aprobate prin H.G. nr. 784/ 2013, cu modificările şi
completările ulterioare – obiectivul general în domeniul prevenirii consumului de
droguri este reducerea cererii de droguri, prin consolidarea sistemului naţional
integrat de prevenire, în concordanţă cu evidenţele ştiinţifice, sistem ce cuprinde
totalitatea programelor, proiectelor şi intervenţiilor universale, selective şi
indicate de prevenire implementate în şcoală, familie şi comunitate. Obiectivele
specifice subsumate mediului de implementare a programelor, proiectelor şi
intervenţiilor de prevenire sunt: ❖ Prevenirea în şcoală: OS 1. Creşterea nivelului
de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii
consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere
a timpului liber; 78 OS
2. Creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare a populaţiei
şcolare în vederea evitării transformării consumului experimental şi ocazional în
consum regulat, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a
timpului liber.
❖ Prevenirea în familie:
OS 1. Creşterea nivelului de sensibilizare şi responsabilizare a familiilor în
vederea oferirii de modele pozitive copiilor, în cadrul programelor de informare,
educare şi conştientizare cu privire la efectele consumului de droguri;
OS 2. Dezvoltarea rolului proactiv al familiilor în viaţa copiilor în vederea
formării sau întăririi abilităţilor pentru creşterea influenţei factorilor de protecţie.
❖ Prevenirea în comunitate:
1. Reducerea influenţei factorilor de risc şi dezvoltarea influenţei factorilor de
protecţie în cadrul grupurilor vulnerabile, corelat cu nevoile şi particularităţile
acestora;
2. Reducerea influenţei factorilor de risc şi dezvoltarea influenţei factorilor de
protecţie la categoriile profesionale care sunt predispuse consumului de droguri,
corelat cu nivelul de responsabilitate socială şi particularităţile acestora;
3. Adoptarea unui stil de viaţă sănătos la nivelul populaţiei generale, ca
alternativă la consumul de droguri, în cadrul programelor de petrecere a timpului
liber.
❖ Campaniile de reducere a cererii de droguri:
1. Creşterea nivelului de informare şi conştientizare a populaţiei generale şi a
populaţiei la risc asupra efectelor, riscurilor şi consecinţelor negative ale
consumului de droguri în vederea neînceperii sau întârzierii debutului consumului
de droguri.
3.1.1.2. Structuri responsabile pentru dezvoltarea şi implementarea de intervenţii
pentru prevenirea consumului de droguri Coordonarea politicilor de prevenire
este competența Agenţiei Naţionale Antidrog, instituţie specializată din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne, abilitată prin lege să coordoneze la nivel naţional
răspunsul la fenomenul drogurilor și prin cele 47 Centre Prevenire, Evaluare şi
Consiliere Antidrog. În contextul politicilor publice naţionale în domeniul
drogurilor, coordonarea elaborării şi implementării politicilor publice de
prevenire a consumului de droguri se realizează pe orizontală, între diferite
ministere şi administraţii la nivel naţional, şi pe verticală, de la nivel
guvernamental către nivelul regional şi local, pe baza principiului
responsabilităţii sociale. Instituțiile guvernamentale implicate în elaborarea şi
implementarea programelor, proiectelor şi intervenţiilor de prevenire a
consumului de droguri sunt:
❖ Ministerul Educaţiei și Cercetării are ca misiune crearea unui mediu
educaţional care să asigure dezvoltarea armonioasă a tuturor beneficiarilor săi,
prin promovarea excelenţei şi asigurarea accesului egal la educaţie. Subsumat
misiunii sale, viziunea MEC este de a oferi accesul la o educaţie de calitate care
să facă posibilă atingerea potenţialului maxim pentru fiecare dintre beneficiari, în
vederea pregătirii lor pentru competitivitate corelativ cu asigurarea, recunoaşterea
şi garantarea drepturilor beneficiarilor de a-şi păstra, dezvolta şi exprima
identitatea etnică, culturală, lingvistică şi religioasă. Coordonarea metodologică
a programelor, proiectelor şi intervenţiilor de prevenire, în cadrul Ministerului
Educaţiei și Cercetării, se realizează prin Inspectoratele Şcolare Judeţene,
respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
• Inspectoratele Şcolare Judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului
Bucureşti sunt servicii publice deconcentralizate ale Ministerului Educaţiei și
Cercetării, la nivel judeţean, care acţionează pentru realizarea obiectivelor
educaţionale prevăzute de Legea Educaţiei în domeniul învăţământului
preuniversitar. Aceste structuri deconcentrate aplică politicile şi strategiile, 79
controlează aplicarea legislaţiei şi monitorizează calitatea activităţilor de
predareînvăţare şi respectarea standardelor naţionale/ indicatorilor de
performanţă, prin inspecţia şcolară, controlează, monitorizează şi evaluează
calitatea managementului unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, asigură,
împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, şcolarizarea elevilor şi
monitorizează participarea la cursuri a acestora pe durata învăţământului
obligatoriu, coordonează admiterea în licee, evaluările naţionale şi concursurile
şcolare la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţ şi, respectiv, din municipiul
Bucureşti.
❖ Ministerul Sănătăţii elaborează politicile, strategiile şi programele de acţiune
în domeniul sănătăţii populaţiei, în acord cu Programul de guvernare şi
coordonează implementarea acestora, la nivel naţional, regional şi local.
Principala atribuţie a acestui minister, corelată ariei de prevenire a consumului de
droguri este reprezentată de organizarea şi coordonarea activităţilor de asistenţă
de sănătate publică, promovare a sănătăţii şi medicinei preventive, asistenţă
medicală de urgenţă, curativă, de recuperare medicală, asistenţă medicală la
domiciliu, precum şi asistenţă de medicină legală şi de medicină sportivă. Unul
dintre obiectivele strategice ale Ministerului Sănătăţii vizează asigurarea
accesului echitabil al tuturor categoriilor de populaţie la serviciile esenţiale şi
optimizarea acestor servicii, cu accent pe serviciile şi intervenţiile cu caracter
preventiv, inclusiv prin programe, proiecte, campanii şi intervenţii de prevenire
universală a consumului de alcool şi tutun, cu responsabilitatea de a iniţia
propuneri de acte normative sau lege ferenda în domeniul prevenirii consumului
de alcool şi tutun şi dezvoltării serviciilor de asistenţă pentru consumatorii şi
consumatorii dependenţi de alcool şi tutun.
• Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipului Bucureşti sunt
servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, subordonate Ministerului
Sănătăţii, reprezentând autoritatea de sănătate publică la nivel local, care
realizează politicile şi programele naţionale de sănătate, elaborează programe
locale, organizează structurile sanitare, evidenţele statistice pe probleme de
sănătate, precum şi de planificare şi derulare a investiţiilor finanţate de la bugetul
de stat pentru sectorul de sănătate.
❖ Ministerul Afacerilor Interne prin intermediul structurilor sale: • Agenţia
Naţională Antidrog care, în contextul misiunii sale de elaborare, implementare,
monitorizare şi evaluare a politicilor publice antidrog, prin creşterea calităţii
programelor de prevenire universale, selective şi indicate a consumului de droguri
şi serviciilor de asistenţă integrată medicală, psihologică şi socială, asigură cadrul
normativ şi metodologic pentru dezvoltarea programelor, proiectelor şi
intervenţiilor de prevenire adresate populaţiei generale şi grupurilor la risc.
❖ Ministerul Justiţiei, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, este
responsabil cu aplicarea regimului de detenţie şi cu asigurarea intervenţiei
recuperative, în condiţii care garantează respectarea demnităţii umane, facilitând
responsabilizarea şi reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate şi
contribuind la creşterea gradului de siguranţă a comunităţii, la menţinerea ordinii
publice şi a securităţii naţionale.
• Administraţia Naţională a Penitenciarelor aplică în domeniile de competenţa
strategia Guvernului României privind executarea pedepselor şi măsurilor
privative de libertate pronunţate de instanţele judecătoreşti. Administraţia
Naţională a Penitenciarelor este un serviciu public ce contribuie la apărarea
ordinii publice şi a siguranţei naţionale, prin asigurarea pazei, escortării,
supravegherii, aplicarea regimului de detenţie/ internare, având un rol social
deosebit, determinat de funcţiile sale punitiv-educative şi de reinserţie socială a
persoanelor private de libertate.
• Pe verticală, coordonarea metodologică a programelor, proiectelor, campaniilor
şi intervenţiilor de prevenire în cadrul ANP, se face prin intermediul reţelei
naţionale formate din cele 44 de unităţi penitenciare, din care 1 penitenciar pentru
femei la 80 Târgşor, 6 penitenciare spital (Bucureşti Jilava, Bucureşti Rahova,
Mioveni, Dej, Poarta Albă şi Târgu Ocna ) şi patru centre de reeducare pentru
tineri şi minori (Centrul de Detenţie Brăila-Tichileşti, Centrul de Detenţie
Craiova, Centrul Educativ Buziaş, Centrul Educativ Târgu-Ocna).
❖ Ministerul Muncii şi Protecției Sociale elaborează, coordonează și
monitorizează politicile naţionale, corelate cu cele la nivel european şi
internaţional, în domeniul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor
vârstnice, îndeplinind rolul de autoritate de stat, strategie şi planificare,
reglementare, sinteză, coordonare, monitorizare, inspecţie şi control, prin: •
Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități Copii și
Adopții (ANDPDCA) a cărei misiune este de a proteja și promova drepturile
copiilor și ale persoanelor cu dizabilități din România., implicând în acest proces
autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, societatea civilă, părinţii şi
copiii, şi care, în contextul asigurării monitorizării implementării politicilor
publice de protecţie a copilului şi legislaţiei în materia drepturilor copilului,
elaborează şi implementează, în colaborare cu alte instituţii publice sau
organizaţii neguvernamentale, proiecte şi intervenţii de prevenire selectivă a
consumului de droguri. Pentru a atinge acest deziderat, este nevoie de un efort
coordonat al tuturor instituțiilor publice centrale și locale cu atribuții directe sau
tangente în protecția și promovarea drepturilor copiilor și al adulților cu
dizabilități, pe de o parte. Pe de altă parte, ANDPDCA încurajează și acordă
support în implicarea societății civile și a tuturor actorilor sociali pentru
promovarea unei abordări incluzive, în spiritul drepturilor omului în ceea ce
privește copiii și persoanele cu dizabilități. ANDPDCA își propune, în egală
măsură, să își exercite atribuțiile în spiritul deschiderii și al apropierii de oameni
deoarece principiul pe care ni-l asumăm în această misiune este acela că ”fiecare
om contează”.
• Coordonarea metodologică a proiectelor şi intervenţiilor de prevenire în cadrul
ANPDCA, se realizează prin cele 41 Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului (DGASPC), respectiv Direcţia Generală de Asistenţă Socială
şi Protecţia Copilului, a municipiului Bucureşti.
❖ Ministerul Tineretului şi Sportului, este organ de specialitate al administraţiei
publice centrale, în subordinea Guvernului, având rol de sinteză şi de coordonare
a aplicării strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul tineretului şi sportului,
şi care, în cadrul programelor naţionale, finanţează şi organizaţii
neguvernamentale care dezvoltă programe extracurriculare alternative la
consumul de droguri, coordonând metodologic proiectele şi intervenţiile prin cele
41 de Direcţii judeţene pentru Sport şi Tineret, respectiv Direcţia de Sport şi
Tineret a municipiului Bucureşti.
❖ Autorităţi publice locale, altele decât cele sus-menţionate ca fiind
descentralizate sau deconcentrate – Consilii Judeţene şi Consilii locale, au rol
determinant în aprobarea şi promovarea strategiilor judeţene antidrog şi în
finanţarea proiectelor antidrog ale organizaţiilor neguvernamentale.
❖ Structurile societăţii civile reprezentative care elaborează şi implementează,
în parteneriat cu instituţiile publice sau alte organizaţii neguvernamentale şi/ sau
profesionale, proiecte de prevenire universală sau selectivă a consumului de
droguri sunt: • Organizaţia „Salvaţi Copiii” România;
• Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului (CIADO);
• Confederaţia Caritas România;
• Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului (CIADO)
• Asociaţia de Luptă Antidrog (AMA);
• Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative din România (FICE
România);
• Asociaţia pentru Lupta împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT);
81
• Alianţa Internaţională Antidrog (AIA);
• Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-catolică etc.
3.1.1.3. Plan de acţiune pentru activităţile de prevenire în mediul şcolar
Obiectivul general în domeniul prevenirii consumului de droguri este cel din
documentul strategic principal (Strategia Naţională Antidrog), respectiv
reducerea cererii de droguri, prin consolidarea sistemului naţional integrat de
prevenire, în concordanţă cu evidenţele ştiinţifice, sistem ce cuprinde totalitatea
programelor, proiectelor şi intervenţiilor universale, selective şi indicate de
prevenire implementate în şcoală, familie şi comunitate. Obiectivele specifice în
materia prevenirii în mediul școlar sunt: OS
1. Creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare
în vederea neînceperii consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare,
extraşcolare şi de petrecere a timpului liber; OS
2. Creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare a populaţiei
şcolare în vederea evitării transformării consumului experimental şi ocazional în
consum regulat, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a
timpului liber. Proiectele naționale, campaniile și intervențiile preventive sunt
elaborate la nivelul Agenţiei Naţionale Antidrog și implementate prin cele 47
Centre Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, de către cadrele didactice
formate în domeniul adicţiilor, de specialişti din cadrul Direcţiei Generale de
Poliţie a Municipiului Bucureşti şi de ONG-urile din domeniul prevenirii
consumului de droguri.
3.1.2. Intervenţii în domeniul prevenirii consumului de droguri
3.1.2.1.Introducere Din analiza datelor Studiului în şcoli privind consumul de
alcool, tutun şi droguri ilicite în România - ESPAD 2019, se evidenţiază faptul că
cele mai semnificative creşteri ale prevalenţei consumului de-a lungul vieţii sunt
pentru alcool, canabis și cocaină, astfel încât proiectele şi intervenţiile de
prevenire a consumului de droguri au reprezentat, în perioada de referinţă, un
răspuns emergent la dinamica fenomenului consumului de droguri, un răspuns în
planul educaţiei, sănătăţii şi ordinii publice, corelat direct cu politicile publice
naţionale antidrog, concretizate în Strategia Naţională Antidrog 2013 - 2020 şi
Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Antidrog 2017 –
2020.
Corelat cu abordările ştiinţifice în domeniu, scopul asumat al politicilor
preventive la nivel naţional a fost prevenirea, întârzierea debutului sau reducerea
consumului de droguri şi/ sau a efectelor negative ale acestuia, în cadrul
populaţiei generale sau a subpopulaţiilor identificate ca fiind vulnerabile/ la risc.
Astfel, toate demersurile tehnice au fost subsumate obiectivelor globale de
prevenire: întârzierea debutului consumului de droguri, promovarea
comportamentelor de nonconsum, reducerea frecvenţei şi/ sau cantităţii în cazul
utilizării, prevenirea trecerii de la consumul recreaţional de uz/ abuz/ dependenţă,
prevenirea sau reducerea consecinţelor negative ale consumului de droguri.
În acord cu documentul principal de politici publice şi cu evidenţele ştiinţifice, în
2019, a continuat consolidarea sistemului naţional de prevenire a consumului de
droguri, prin dezvoltarea sau continuarea de programe, proiecte şi intervenţii
universale, selective şi indicate de prevenire implementate în şcoală şi
comunitate. În anul de referinţă, în funcţie de resursele financiare limitate alocate
de ordonatorul principal de credite Agenţiei Naţionale Antidrog, a continuat
implementarea programelor și proiectelor de prevenire şi asistenţă medicală,
psihologică şi socială a consumatorilor de droguri, la un standard de calitate
superior, de Agenţia Naţională Antidrog, în calitatea sa de coordonator al
politicilor publice antidrog.
82 3.1.2.2.Intervenţii de prevenire universală În anul 2019 a fost asigurată, în
prinicipal, continuitatea proiectelor de prevenire universală având ca scop
informarea, conştientizarea şi sensibilizarea populaţiei generale cu privire la
efectele bio-psiho-sociale ale consumului de droguri, tutun, alcool şi noi
substanţe psihoactive, prin dezvoltarea mecanismelor individuale de construire a
unor atitudini de refuz faţă de consumul de droguri, de construire şi dezvoltare a
încrederii în sine, de învăţare a celor mai eficiente strategii de coping şi abilităţilor
de viaţă socială, precum şi încurajarea participării populaţiei ţintă la activităţi de
petrecere a timpului liber, ca alternativă la consumul de droguri.
PREVENIREA ÎN ŞCOALĂ În anul 2019, o pondere importantă a programelor,
proiectelor, campaniilor şi intervenţiilor în domeniu a fost reprezentată de cele
implementate de Centrele de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog, în
parteneriat cu structurile Ministerului Educaţiei și Cercetării. S-a continuat astfel,
consolidarea reţelei de suport în domeniul prevenirii consumului de droguri, prin
intermediul educatorilor între egali dar și a voluntarilor.
PROIECTE NAŢIONALE 1. Proiectul naţional “MESAJUL MEU
ANTIDROG”, este unul dintre proiectele de tradiţie în rândul populaţiei şcolare
din învăţământul gimnazial şi liceal din toate judeţele ţării şi din Bucureşti şi se
implementează anual, încă de la înfiinţarea ANA, în 2003. Proiectul a constat în
implementarea unui concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, întro
formă de comunicare artistică sau prin sport, atitudinile lor în legătură cu
consumul de droguri şi a avut ca obiectiv general dezvoltarea unor atitudini şi
practici de viaţă sănătoasă, precum şi promovarea modalităţilor sănătoase de
petrecere a timpului liber, ca alternativă la consumul de droguri, pentru 56400 de
elevi din învăţământul gimnazial şi liceal.
Obiectivele specifice au fost: • dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul
întregii populaţii aflată într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor
şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil
de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri; • creşterea influenţei factorilor de
protecţie pentru evitarea sau întârzierea debutului consumului de alcool, tutun şi
droguri ; • sensibilizarea şi educarea populaţiei şcolare în scopul evitării
consumului experimental/ recreaţional de droguri şi trecerii de la acesta la cel
regulat. Grupul ţintă a fost reprezentat de 56400 de elevi din învăţământul
gimnazial şi liceal. Proiectul a fost implementat în 39 judeţe şi sectoare ale
Municipiului Bucureşti, fiind evaluate, în etapa naţională, 3952 lucrări ale 4720
elevi înscrişi în proiect, prin coordonarea a 1200 cadre didactice. 2. Proiectul
naţional „NECENZURAT” are ca scop dezvoltarea de abilităţi de viaţă necesare
adoptării unor decizii informate, corecte şi responsabile în legătură cu consumul
de tutun, alcool şi droguri, în rândul elevilor de 12-14 ani şi este structurat pe
două categorii distincte de beneficiari direcţi: elevi şi părinţi.
83 NECENZURAT este denumirea adaptată a proiectului UNPLUGGED,
finanţat în 2009 de Comisia Europeană- prin The European Drug Addiction
Prevention (EU-DAP). Proiectul a fost implementat în 17 state europene, dar şi
în mai multe ţări din Asia, Africa şi America. Evaluarea proiectului la nivel
european a arătat eficienţa acestuia în întârzierea vârstei de debut în consumul de
droguri şi în reducerea consumului de alcool, tutun şi canabis în rândul grupului
ţintă (12-14 ani). Obiectiv general îl reprezintă formarea unor abilităţi de viaţă,
necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în legătură cu
consumul de tutun, alcool şi droguri ale elevilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 14
ani. Obiectivele specifice ale proiectului: • formarea de abilităţi de viaţă
sănătoasă, în rândul populaţiei şcolare cu vârsta cuprinsă între 12-14 ani, în cadrul
a 12 sesiuni/ activităţi interactive;
• formarea, în rândul grupului ţintă, a unui set de abilităţi generale care să
contribuie la consolidarea relaţiilor familiale şi soluţionarea conflictelor;
• exersarea comunicării în familie şi formarea de atitudini potrivite cu privire la
consumul de droguri, în special alcool şi tutun. Componenta pentru elevi constă
în parcurgerea a 12 teme, pe baza curriculei pentru elevi ce urmăreşte 3 obiective:
• îmbunătăţirea cunoştinţelor legate de factorii de risc şi de protecţie,
concomitent cu construirea atitudinilor împotriva consumului;
• concentrarea asupra abilităţilor, credinţelor şi normelor interpersonale şi asupra
informaţiilor realiste despre consumul de droguri;
• dezvoltarea abilităţilor intrapersonale, cum ar fi competenţele de coping,
rezolvarea de probleme, luarea deciziilor şi stabilirea obiectivelor. Componenta
pentru părinţi include o întâlnire de 3 ore centrată pe:
• abilităţile generale de a consolida relaţiile de familie, precum şi de a controla
şi soluţiona conflictele;
• abilităţile privind prevenirea consumului de droguri, care vor creşte nivelul
cunoştinţelor părinţilor despre droguri şi îi vor ajuta să comunice atitudinile
potrivite şi modelele de comportament adecvate cu privire la droguri;
• abilităţile privind exercitarea rolului de părinţi. Proiectul a fost implementat la
nivel național, fiind formate 436 cadre didactice ca persoane resursă cheie pentru
implementarea celor 12 teme în 286 unităţi şcolare, numărul beneficiarilor direcţi
fiind de 13177 elevi de gimnaziu participanţi.
3. Proiectul naţional „ABC-UL EMOŢIILOR” are ca scop formarea şi
consolidarea abilităţilor emoţionale, cu rol de factori de protecţie în prevenirea
consumului de droguri, punând accent pe conştientizarea de sine, abilităţile de
comunicare asertivă, gestionarea emoţiilor negative, abilitatea de a face faţă
presiunii grupului şi de adoptare a deciziilor pentru o dezvoltare sănătoasă.
Proiectul se adresează copiilor din clasele I şi a II-a şi se centrează pe 5 teme
principale: autocunoaştere/valorizare personală („Cine sunt eu?”), exersarea
modalităţilor adecvate de gestionare a emoţiilor negative („Gestionarea emoţiilor
negative”), abilităţi de comunicare asertivă şi de a face faţă presiunii grupului
(„Cum să spunem NU în situaţii dificile”),
84 adoptarea deciziilor corecte pentru o dezvoltare sănătoasă („Alegeri
responsabile”) şi importanţa relaţiilor interpersonale („Lumea mea”). Activităţile
sunt concepute de specialiştii CPECA în concordanţă cu nivelul de dezvoltare
socioemoţională al copiilor de vârstă şcolară mică, astfel încât să fie atractive şi
uşor de înţeles.
Proiectul conţine următoarele materiale: caietul elevului, un model de diplomă
pentru copii şi un model de scrisoare pentru părinţi. Proiectul a fost implementat
la nivel naţional, fiind promovat în 341 întâlniri publice cu participarea a 9687
cadre didactice din cadrul a 341 unităţi şcolare. În cadrul proiectului, au fost
formate 536 cadre didactice din 341 unităţi şcolare participante, având ca
beneficiari direcți, 25457 elevi. De asemenea, 9687 cadre didactice au fost
informate și au primit materiale informative cu privire la obiectivul proiectului şi
activităţile în care sunt implicaţi elevii. 4. Proiectul naţional “CUM SĂ
CREŞTEM SĂNĂTOŞI” şi-a propus formarea de deprinderi de viaţă sănătoasă
în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică (clasa pregătitoare), punând
accent pe importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos (alimentaţie, igienă,
mişcare), a comportamentelor sănătoase (fără fum de ţigară, alcool şi
medicamente fără prescripţie medicală) şi a modalităţilor adecvate de rezolvare a
conflictelor fără violenţă şi de luare a deciziilor. Proiectul este implementat prin
7 activităţi: primele trei activităţi vizează adoptarea unui stil de viaţă sănătos („Să
facem cunoştinţă”, „Cum să ne păstrăm sănătatea”, „Alimente sănătoase”);
activităţile 4-6 abordează consecinţele pentru sănătate ale utilizării substanţelor
periculoase („Substanţe periculoase”, „Să ne ferim de fumul de ţigară”, „Alcoolul
şi medicamentele”) iar ultima activitatea urmăreşte dezvoltarea încrederii în sine
şi prevenirea comportamentelor de risc („Rezolvarea conflictelor, fără violenţă”).
Activităţile sunt concepute în concordanţă cu nivelul de dezvoltare socio-
emoţională al copiilor de vârstă preşcolară, astfel încât să fie atractive şi uşor de
înţeles.
Copiii vor învăţa prin joc şi activităţi practice (desenat, decupat, scenete) care
sunt comportamentele care îi ajută să se dezvolte sănătos şi cum să se ferească de
comportamentele periculoase. Proiectul este conceput de specialiştii CPECA şi
conţine următoarele materiale: caietul educatorului, caietul copilului, un model
de diplomă pentru copii şi un model de scrisoare pentru părinţi. Alocarea
resurselor financiare pentru implementarea unui subprogram destinat prevenirii
consumului de droguri în mediul şcolar a contribuit direct la creşterea vizibilităţii
şi calităţii actului de prevenire a consumului de droguri în mediul şcolar, implicit,
la promovarea imaginii instituţionale, corelativ cu atingerea parţială a celor 2
obiective specifice ale Programului Naţional. În cadrul proiectului, au fost
informate despre proiect 9790 de cadre didactice fiind formate 547 cadre
didactice în vederea implementării proiectului în 384 unităţi şcolare, numărul 85
beneficiarilor direcţi fiind de 26855 preşcolari/ elevi participanţi în proiect. Alte
proiecte/ campanii/ intervenţii semnificative în prevenirea universală a
consumului de droguri în mediul şcolar:
1. Campania “19 zile de prevenire a abuzurilor şi violenţei asupra copiilor şi
tinerilor”, implementată de FICE – Romania, în parteneriat cu ANA, a avut ca
beneficiari direcţi un număr de 9086 elevi, 1046 cadre didactice şi 166 părinţi în
cadrul a 250 de activităţi în şcoli gimnaziale şi licee.
2. Programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, implementat de Ministerul
Educaţiei și Cercetării, a avut ca şi componentă distinctă a parteneriatului
interinstituţional MEC-ANA sau MEC - alte structuri specializate ale MAI,
organizarea “Orei antidrog altfel”, adresată elevilor cu vârste între 10-18 ani
(ciclurile gimnazial şi liceal), ce a cuprins activităţi de prevenire antidrog cu
caracter nonformal: concursuri, competiţii sportive, desene pe asfalt, vizionări de
filme şi spoturi antidrog, activităţi cultural artistice etc. PROIECTE LOCALE
DE PREVENIRE UNIVERSALĂ ÎN MEDIUL ŞCOLAR În perioada de
referinţă, Agenţia Naţională Antidrog, prin reţeaua locală, formată din cele 47
C.P.E.C.A., în parteneriat cu organizaţiile neguvernamentale şi/ sau
Inspectoratele Şcolare judeţene, Direcţiile Judeţene de Tineret şi Sport ca
structuri teritoriale ale Ministerului Tineretului şi Sportului, a implementat 51
proiecte/ campanii preventive în mediul şcolar, având ca beneficiari direcți 36806
elevi și 2315 studenți, prin implicarea a 907 cadre didactice. PREVENIREA ÎN
FAMILIE În anul 2019, Agenţia Naţională Antidrog a continuat implementarea
proiectului național „Eu şi copilul meu”, o adaptare la populaţia românească a
proiectului spaniol „Protego”, dezvoltat ca proiect-pilot de către ANA în anul
2007, reluat şi evaluat ştiinţific în anul şcolar 2009- 2010. Proiectul are ca scop
consolidarea legăturilor afective dintre membrii familiei (părintecopil, părinte-
părinte, copil-copil), dintre aceştia şi şcoală, aplicând sistematic metode
fundamentate ştiinţific și având 9 activităţi interactive cu părinţii, conţinând şi
aplicaţii cu caracter ludic, ce necesită un grad mare de implicare din partea lor, a
consilierilor şcolari şi, acolo unde este cazul, şi din partea copiilor: Să facem
cunoştinţă, Nevoile copilului meu, Ce fel de părinte sunt, Cum comunicăm
eficient cu copiii, Cum controlăm conflictele din familie, Cum stabilim reguli şi
pedepse, Cum supraveghem anturajul copilului și Cum afectează familia
consumul de tutun, alcool şi droguri. Proiectul a fost implementat la nivel național
și promovat în cadrul a 196 întâlniri tehnice la care au participat 7233 cadre
didactice, fiind formate 134 de cadre didactice ca persoane resursă cheie pentru
implementarea celor 12 teme în 286 de unităţi şcolare, numărul beneficiarilor
direcţi fiind de 1711 părinți participanţi în proiect. Elementul de noutate și bună
practică l-a reprezentat proiectul pilot PINOCCHIO, având ca obiectiv creşterea
nivelului de sensibilizare şi responsabilizare a specialiştilor din centrele de
primire în regim de urgenţă a minorilor, în vederea oferirii de modele pozitive
copiilor ş iadolescenţlor din sistemul rezidenţial, în cadrul programelor de
informare, educare şi conştientizare cu privire la efectele consumului de droguri.
Prin intermediul acestui proiect s-a urmărit consolidarea factorilor de protecție,
prin dezvoltarea modalităților de coping eficiente pentru copii și prin dezvoltarea
modalităților de comunicare eficientă între copii și educatori/părinți, aplicând
sistematic metode fundamentate ştiinţific prin: activităţi de prevenire a
consumului de droguri realizate în centrele de primire a minorilor în regim de
urgență din DGASPC-urile din municipiul București și județe de către specialiști
din cadrul ANA de la nivel central și teritorial; consiliere socială; consiliere
psihologică individuală şi de grup; consiliere medicală pentru beneficiarii minori
identificați cu suspiciune de consum de către personalul centrelor de primirea
minorilor în regim de urgență; formarea personalului din centrele de primire a 86
minorilor în regim urgență care a avut ca teme principale programele Agenției
Naționale Antidrog, droguri și efectele acestora, metodologia de lucru cu
adolescenţii la risc şi consumatori de droguri și tehnicile și metodele de
intervenție în situații de criză corelativ cu tehnicile de prim ajutor în cazurile de
supradoză. Agenţia Naţională Antidrog, prin intermediul structurilor sale locale
şi în parteneriat cu organizaţii cu atribuţii în domeniu, a implementat 4 proiecte
locale de prevenire în familie, având 9 intervenţii/ activităţi la nivel local, atât în
mediul urban şi rural şi 482 beneficiari direcţi - părinţi, asistenţi maternali, copii,
tineri, şi reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor de protecţie a copilului, şi,
respectiv, 61 activități de informare - prevenire având ca beneficiari 15904
persoane (tineri, părinţi, specialişti şi reprezentanţi ai organizaţiilor și instituțiilor
locale). PREVENIREA ÎN COMUNITATE În această arie, intervenţiile la nivel
naţional au fost centrate pe iniţierea unor campanii de marcare a zilelor naţionale
şi mondiale de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri sau de răspuns
la fenomenele emergente în dinamica drogurilor la nivel naţional. CAMPANII ŞI
PROIECTE NAŢIONALE 1. Campania naţională pentru marcarea “ZILEI
MONDIALE FĂRĂ TUTUN“ (31 mai), având tema (stabilită anual de OMS)
”Tutunul şi bolile pulmonare”, a fost implementată prin 910 activităţi de
informare şi conştientizare cu privire la riscurile la care se expun fumătorii activi
şi sunt expuşi şi fumătorii pasivi, precum şi activităţi de petrecere a timpului liber
într-un mod sănătos. Activităţile au fost implementate în cele 3 medii după cum
urmează: • în mediul şcolar: 830 activităţi de informare şi conştientizare cu privire
la efectele fumatului şi bolile pulmonare, care au avut ca beneficiari direcţi 618
de preşcolari, 10803 elevi de gimnaziu, 12310 elevi de liceu, 445 studenţi şi 898
profesori; • în comunitate: 52 activităţi de petrecere a timpului liber într-un mod
sănătos, care au avut ca beneficiari 8192 membri ai comunităţii locale (deţinuţi,
persoane aflate în servicii sociale, persoane aflate în parcuri, cluburi etc.); • în
mediul familial: 28 activităţi de informare cu privire la riscurile fumatului asupra
sănătăţii inimii, de conştientizare cu privire la riscurile fumatului la femeile
însărcinate şi la expunerea copiilor la fumul de ţigară, care au avut ca beneficiari
605 de părinţi şi asistenţi sociali. În cadrul acestei campanii, complementar, au
fost implementate activităţi de informare şi sensibilizare a populaţiei generale şi
de către Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile judeţene de sănătate publică. 2.
Campania naţională pentru marcarea “ZILEI INTERNAŢIONALE DE LUPTĂ
ÎMPOTRIVA TRAFICULUI ŞI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI” (26
iunie) - " Sănătate pentru justiție, justiție pentru sănătate" La nivelul CPECA
teritoriale, au fost organizate 25 de activități subsumate mesajului campaniei
UNODC - Sănătate pentru justiţie. justiţie pentru sănătate, în parteneriat cu
instituţiile din domeniul justiţiei, sănătăţii şi al reintegrării sociale și având ca
beneficiari 540 de specialişti ai instituţiilor partenere locale. În cadrul dezbaterilor
şi workshop-urilor au fost prezentate materialele campaniei “Oamenii sunt mai
mult decât dependenţa lor. Cunoaşte nu discrimina!”, subliniindu-se importanţa
colaborării şi identificarea de soluţii comune la problematica consumului de
droguri în general și, în special, nevoia asigurării accesului egal,
nediscriminatoriu, al utlizatorilor de droguri la tratament şi la piața muncii. 87
Specialiştii Centrelor de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog au mai
implementat 54 de activităţi de informare educare şi conştientizare în comunitate,
adresate unui număr de 12.522 de persoane, membrii ai comunităţilor locale,
deţinuţi, tineri aflaţi în serviciile DGASPC. Au fost organizate standuri de
informare în parcuri, au fost desfăşurate ateliere de terapie prin artă, concursuri
sportive şi dezbateri care au avut promovat alternativele sănătoase la consumul
de droguri; 3. Campania naţională pentru marcarea „ZILEI NAŢIONALE FĂRĂ
TUTUN“ (21 noiembrie 2019) a avut ca scop creşterea nivelului de informare,
educare şi conştientizare a populaţiei generale cu privire la efectele consumului
de produse derivate din tutun în vederea prevenirii deceselor sau bolilor
infecţioase asociate consumului de tutun. La nivel naţional, au fost implementate
activităţi în toate mediile (şcolar, familial şi în comunitate, în diferite spaţii
recreaţionale) destinate unui număr de 13248 elevi (preşcolari, şcolari, liceeni şi
studenţi) şi 18900 membri ai comunităţii. În cadrul acestei campanii,
complementar, au fost implementate activităţi de informare şi sensibilizare a
populaţiei generale şi de către Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile judeţene de
sănătate publică. În ceea ce priveşte prevenirea consumului de tutun în rândul
populaţiei şi generale şi al categoriilor de populaţie la risc, la nivel naţional există,
de asemenea, un set normativ şi de instrumente de politici publice sectoriale: ➢
Strategia Naţională de Sănătate 2014 – 2020; ➢ Planul Multianual Integrat de
Promovare a Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate; 4. Campania naţională de
destigmatizarea consumatorilor de droguri „OAMENII SUNT MAI MULT
DECÂT DEPENDENŢA LOR. CUNOAŞTE-I, NU STIGMATIZA!“ Campania
a fost fundamentată pe un studiu calitativ care evidenţiază faptul că
poziţionareade către opinia publică, în general, şi de către anumite categorii
profesionale/servicii de asistenţă a grupului vulnerabil al utilizatorilor de droguri
este în opoziţie cu poziţia grupului majoritar şi cu „valorile sociale majoritare”,
ceea ce face ca primul grup să fie discriminat şi să devină "ştire negativă". Acest
„discurs al diferenţelor” este cel care stabileşte practicile sociale, economice şi
politice care pot exclude acest grup vulnerabil de la resursele economice şi/sau
simbolice. În cazul utilizatorilor de droguri, această excludere se concretizează în
absenţa sau insuficienţa serviciilor necesare acestora, accesibilitatea scăzută a
acestei categorii vulnerabile la servicii şi în excluderea sau auto-excluderea lui de
pe piaţa muncii. În consecinţă, utilizatorii de droguri se confruntă atât cu o
atitudine discriminatorie, cât şi cu negarea existenţei unei astfel de atitudini.
CUNOAŞTE-I, NU DISCRIMINA! reprezintă un răspuns integrat în planul
politicilor publice, cu rol emergent la dinamica acordării de suport și oferirii
accesului la serviciile de sănătate a consumatorilor de droguri și a consumatorilor
dependenți, în vederea reintegrării sociale a acestora și, mai ales, în vederea
reducerii riscurilor asociate consumului de droguri ca măsură de sănătate publică.
Campania a avut următoarele rezultate: 1 conferinţă de presă, organizată la
nivelul municipiului Bucureşti, la care au participat 24 de reprezentanți ai
instituțiilor partenere și ai mass-mediei, 59 mese rotunde organizate la nivel
naţional cu participarea a 827 de specialişti din domeniul medical, social şi alţi
furnizori de servicii medicale, psihologice şi sociale, 350 de firme care au decis
a oferi locuri de muncă, sensibilizate şi informate cu privire la categoria socială
supusă destigmatizării. Mediatizarea spotului şi a campaniei în mass-media locală
şi naţională s-a realizat prin 168 de apariții în presa scrisă și on-line și 683 de
difuzări ale spotului. PROIECTE LOCALE DE PREVENIRE UNIVERSALĂ
ÎN COMUNITATE: În anul 2019, prin Centrele de Prevenire, Evaluare şi
Consiliere Antidrog, în parteneriat cu autorităţile publice locale şi organizaţiile
neguvernamentale relevante în domeniu, au fost 88 implementate 21 proiecte
locale, prin activităţi de prevenire a consumului de droguri la nivel local, în
mediul urban şi rural, având 20319 beneficiari tineri, adulţi, voluntari și
conducători auto. 3.1.2.3.Intervenţii de prevenire selectivă Prevenirea selectivă
presupune intervenţii adresate unor grupuri specifice sau comunităţi în care, din
cauza unor situaţii culturale, sociale sau economice de vulnerabilitate, există
posibilitatea apariţiei şi dezvoltării comportamentelor de consum de droguri.
Aceste grupuri vulnerabile sunt identificate pe baza evidenţelor ştiinţifice şi a
factorilor de risc sociali, demografici sau de mediu, corelaţi cu tendinţele
consumului de droguri, iar subgrupurile adresabile pot fi identificate pe baza
zonelor de reşedinţă sau a situaţiei familiale (zone cu infracţionalitate crescută,
nivel economic scăzut, medii punitive). PREVENIREA SELECTIVĂ ÎN
MEDIUL ŞCOLAR Proiectul ,,FRED GOES NET” a fost implementat şi evaluat
cu succes în Germania între anii 2000-2004. În perioada 2007-2010, în cadrul
unui proiect cu finanţare europeană, a fost pilotat de 9 ţări partenere: Austria,
Belgia, Germania, Irlanda, Islanda, Letonia, Polonia, Slovenia şi România.
Începând cu anul 2011, Agenţia Naţională Antidrog a implementat FRED GOES
NET la nivel naţional prin intermediul CPECA, în parteneriat cu structurile
Ministerului Educaţiei Naţionale. Intervenţiile constau într-un interviu iniţial şi o
intervenţie în grup de 8 ore (Cursul FRED). Prin proiectul ,,FRED GOES NET”,
tinerii primesc informaţii corecte despre tipurile de droguri, efectele şi riscurile
lor, sunt încurajaţi să reflecteze asupra comportamentului propriu de consum de
tutun, alcool şi droguri, precum şi asupra situaţiilor care conduc la acest
comportament, sunt încurajați să adopte decizii pe baza evaluărilor proprii, dar şi
pe baza conştientizării personale a riscurilor și motivaţi în vederea schimbării
atitudinilor şi comportamentelor de consum de tutun, alcool şi droguri. De
asemenea, s-a urmărit creşterea accesibilității tinerilor care se află la risc de a
deveni dependenţi la serviciile integrate de prevenire şi asistenţă, astfel crescând
şansele intervenţiilor timpurii şi rapide și evitându-se/diminuându-se riscul
discriminării sau marginalizării tinerilor cu risc de a deveni dependenţi. În cadrul
proiectului, au fost organizate 214 întâlniri de promovare a proiectului în 84
unități de învățământ, la care au participat 5804 cadre didactice, fiind realizate,
complementar, 113 cursuri având ca beneficiari direcți 1483 participanți (elevi de
liceu). PREVENIREA SELECTIVĂ ÎN COMUNITATE Proiectul național
"CREATIV" a avut ca scop prevenirea consumului de droguri, inclusiv tutun,
alcool şi substanţe noi cu proprietăţi psihoactive în rândul grupurilor vulnerabile
formate din beneficiari aflaţi în programele de asistenţă, prin intermediul unei
abordări de ordin psihosocial, venind astfel în completarea eforturilor terapeutice
prin: • Reducerea influenței factorilor de risc și dezvoltarea influenței factorilor
de protecție, prin informare, educare și implicarea în activități de prevenire a
consumului de droguri pentru minim 3 categorii de grupuri vulnerabile: 655
beneficiari direcţi prin 213 activităţi de prevenire; • Creșterea gradului de
conștientizare pentru beneficiari ai serviciilor de asistență la nivelul CPECA/
instituției partenere, cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 ani, cu privire la importanța
factorilor de protecție familiali în prevenirea consumului de tutun, alcool și
droguri ilegale la preadolescenți, adolescenți și tineri, prin 169 activităţi de
prevenire având 650 beneficiari direcţi; 89 • Valorizarea calităților, dezvoltarea
resurselor personale, creșterea responsabilității sociale a beneficiarilor
consilierilor de grup, aflați în evidența C.P.E.C.A./instituției partenere, cu vârstă
cuprinsă între 16 și 35 ani, prin activități de petrecere a timpului liber - quilling -
cu propriul grup de egali, prin 206 activităţi de prevenire, 22 expoziții quilling,
având 693 beneficiari direcți. 3.1.2.4.Intervenţii de prevenire indicată În anul de
referinţă, ANA a implementat proiectul pilot „PINOCCHIO”, având ca obiectiv
creşterea nivelului de sensibilizare şi responsabilizare a specialiştilor din centrele
de primire în regim de urgenţă a minorilor, în vederea oferirii de modele pozitive
copiilor şi adolescenţilor din sistemul rezidenţial, în cadrul programelor de
informare, educare şi conştientizare cu privire la efectele consumului de droguri.
Astfel activitățile s-au desfășurat în 85 de centre de plasament în care s-au
implementat activităţi de prevenire indicată, prin 88 sesiuni de consiliere de grup,
147 sesiuni de prevenire indicată realizate în centrele de plasament pentru 455
adolescenţi și trei sesiuni de formare destinate specialiștilor din cadrul DGASPC
București ce lucrează în centrele de primire a copiilor în regim de urgență sau în
serviciile care au programe și intervenții pentru copiii delincvenţi. 3.1.3.
Asigurarea calităţii intervenţiilor de prevenire În perioada de referinţă,
standardizarea de calitate a proiectelor de prevenire a consumului de droguri a
fost pre-testată exclusiv în reţeaua de servicii a Agenţiei Naţionale Antidrog, sub
forma unei proceduri/ metodologii interne care prevede informaţii relevante
referitoare la următoarele aspecte: numele și scopul proiectului în acord cu
documentele programatice, respectiv obiectivele din Planul de Acţiune pentru
implementarea SNA; obiectivele generale ale proiectului; categoria din care
proiectul face parte în funcţie de grupul ţintă (prevenire universală, prevenire
selectivă, prevenire indicată); managementul proiectului şi echipa proiectului;
sursa de finanţare şi valoarea finanţării (ANA, ONG-uri, sponsori, organizaţii
finanţatoare); parteneri în proiect; grupul ţintă al proiectului şi număr de
beneficiari; zonele de implementare (locaţia proiectului); durata proiectului;
activităţile propuse şi indicatori de măsurare; metode de evaluare şi perioadele de
evaluare. 3.2. PROGRESE ÎNREGISTRATE Principalul element de plusvaloare,
atât la nivel teoretico-conceptual, cât şi în planul implementării şi eficientizării
intervenţiilor preventive, a fost reprezentat de abordarea sistemică a intervenţiilor
de prevenire selectivă și indicată, în complementaritate cu serviciile şi
intervenţiile specializate de asistenţă integrată prin proiectele pilot
„PINOCCHIO” și „CREATIV”. Un alt progres înregistrat este reprezentat de
elaborarea şi implementarea campaniei naţionale de destigmatizare a
consumatorilor de droguri OAMENII SUNT MAI MULT DECÂT
DEPENDENŢA LOR. CUNOAŞTE-I, NU STIGMATIZA“, fundamentată pe un
studiu calitativ care evidenţiază faptul că poziţionarea grupului vulnerabil al
consumatorilor de droguri, de către opinia publică, în general, şi de către anumite
categorii profesionale/servicii de asistenţă, este în opoziţie cu poziţia grupului
majoritar şi cu „valorile sociale majoritare”, ceea ce face ca primul grup să fie
discriminat şi să devină "ştire negativă". Un alt element inovativ îl reprezintă
conceperea şi implementarea unui pachet integrat de 6 proiecte de prevenire, prin
abordarea sistemică a copiilor, adolescenţilor şi tinerilor, pe de o parte şi a
părinţilor, pe de altă parte. În vederea asigurării creşterii accesului beneficiarilor
la serviciile de prevenire a consumului de alcool, tutun şi droguri au fost
identificate elemente cheie ce au contribuit la dezvoltarea unor abordări
inovative, mai ales prin promovarea conceptului noului pachet de proiecte 90
integrate de prevenire în şcoală, proiecte centrate pe toate categoriile
populaţionale de referinţă, respectiv preşcolarii (proiectul naţional „Cum să
creştem sănătoşi”), şcolarii mici din clasele I şi a II-a (proiectul naţional „ABC-
ul emoţiilor”), preadolescenţii şi adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 12-14 ani
(proiectele naţionale „Necenzurat” şi „Mesajul Meu Antidrog’), tinerii liceenii
(proiectele naţionale „Fred goes net” şi „Mesajul Meu Antidrog”), dar şi părinţii
acestora (proiectul naţional „Eu şi copilul meu”). 3.3. INFORMAŢII
SUPLIMENTARE În vederea asigurării creşterii accesului beneficiarilor la
serviciile de prevenire a consumului de alcool, tutun şi droguri au fost identificate
următoarele priorităţi ca răspunsuri integrate la tendințe și nevoile emergente: •
diversificarea metodelor de prevenire cu intervenții având ca scop creșterea
rezilienței grupurilor la risc de consum; • elaborarea unor pachete integrate de
proiecte și intervenții adresate mai multor categorii de vârstă; • monitorizarea și
evaluarea activităților de prevenire, aplicarea chestionarelor feedback în scopul
măsurării satisfacției beneficiarilor; • informarea, conștientizarea și sensibilizarea
populației și mass-media cu privire la tendințele de discriminare și marginalizare
a utilizatorilor de droguri; • dezvoltarea rețelei de voluntari și implicarea acestei
resurse umane în activitățile de prevenire ca resursă pentru educația între egali.
12. Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu
modificările și completările ulterioare
PrincipiiA
rticolul 1Scopul prezentei legi este protecția informațiilor clasificate și a surselor
confidențiale ce asigura acest tip de informații. Protejarea acestor informații se
face prin instituirea sistemului național de protecție a informațiilor.
Articolul 2(1) Dreptul de a avea acces la informațiile de interes public este
garantat prin lege.
(2) Accesul la informațiile clasificate este permis numai în cazurile, în condițiile
și prin respectarea procedurilor prevăzute de lege.
Articolul 3Nici o prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretată în sensul
limitării accesului la informațiile de interes public sau al ignorării Constituției, a
Declarației Universale a Drepturilor Omului, a pactelor și a celorlalte tratate la
care România este parte, referitoare la dreptul de a primi și răspândi informații.
Articolul 4Principalele obiective ale protecției informațiilor clasificate sunt:
a) protejarea informațiilor clasificate împotriva acțiunilor de spionaj,
compromitere sau acces neautorizat, alterării sau modificării conținutului
acestora, precum și împotriva sabotajelor ori distrugerilor neautorizate;
b) realizarea securității sistemelor informatice și de transmitere a informațiilor
clasificate.
Articolul 5Măsurile ce decurg din aplicarea legii sunt destinate:
a) să prevină accesul neautorizat la informațiile clasificate;
b) să identifice împrejurările, precum și persoanele care, prin acțiunile lor, pot
pune în pericol securitatea informațiilor clasificate;
c) să garanteze ca informațiile clasificate sunt distribuite exclusiv persoanelor
îndreptățite, potrivit legii, să le cunoască;
d) să asigure protecția fizica a informațiilor, precum și a personalului necesar
protecției informațiilor clasificate.
Articolul 6(1) Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate sunt
obligatorii și se stabilesc de către Serviciul Român de Informații numai cu acordul
Autorității Naționale de Securitate.
(2) Standardele la care se referă alin. (1) vor fi în concordanta cu interesul
național, precum și cu criteriile și recomandările NATO.(3) În cazul unui conflict
între normele interne privind protecția informațiilor clasificate și normele NATO,
în aceasta materie vor avea prioritate normele NATO.
Articolul 7(1) Persoanele care vor avea acces la informații clasificate secrete de
stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea și profesionalismul lor,
referitoare la utilizarea acestor informații.
(2) Pentru candidații la funcții publice ce implica lucrul cu asemenea informații,
precum și competenta de a autoriza accesul la astfel de informații, verificarea este
anterioară numirii în acele funcții și se solicita obligatoriu de autoritatea de
investire.
(3) Procedurile de verificare sunt cele obligatorii pentru persoanele care lucrează
în cadrul Autorității Naționale de Securitate, care gestionează informații NATO,
potrivit echivalențelor nivelurilor de secretizare prevăzute prin prezenta lege.
4) Accesul la informații clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de
serviciu, potrivit art. 15 lit. d) și e), este garantat, sub condiția validării alegerii
sau numirii și a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de
persoane:a) Președintele României;
b) prim-ministru;
c) miniștri;
d) deputați;
e) senatori;
f) judecători;
g) procurori;
h) magistrați-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, în concordanță
cu atribuțiile specifice, sunt îndreptățiți să aibă acces la informațiile clasificate
fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în
baza unor proceduri interne ale instituțiilor din care aceștia fac parte, avizate de
Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, după ce au luat
cunoștință de responsabilitățile ce le revin privind protecția informațiilor
clasificate și au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut la art.
36 alin. (3).
5) Pentru judecători, procurori și magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație
și Justiție, procedura internă prevăzută la alin. (4) se stabilește prin regulament
elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii și avizat de Oficiul Registrului
Național al Informațiilor Secrete de Stat.
Articolul 8Personalul anume desemnat pentru realizarea protecției informațiilor
clasificate se include într-un sistem permanent de pregătire și perfecționare, la
intervale regulate, potrivit standardelor naționale de protecție.
Articolul 9Protecția informațiilor clasificate vizează:
a) protecția juridică;
b) protecția prin măsuri procedurale;
c) protecția fizica;
d) protecția personalului care are acces la informațiile clasificate ori este
desemnat să asigure securitatea acestora;
e) protecția surselor generatoare de informații.
Articolul 10(1) Instituțiile care dețin sau utilizează informații clasificate vor tine
un registru de evidenta a autorizațiilor acordate personalului, sub semnătura.
(2) Fiecare autorizație se reverifică ori de câte ori este necesar să se garanteze că
este conformă standardelor aplicabile funcției pe care respectivele persoane o
ocupa.
(3) Reverificarea autorizației este obligatorie și constituie o prioritate ori de câte
ori apar indicii că menținerea acesteia nu mai este compatibilă cu interesele de
securitate.
Articolul 11Accesul în clădirile și infrastructurile informatice în care se
desfășoară activități cu informații clasificate ori sunt păstrate sau stocate
informații cu acest caracter este permis numai în cazuri autorizate.
Articolul 12Standardele de protecție a informațiilor clasificate, încredințate
persoanelor ori organizațiilor din afară structurilor guvernamentale, vor fi
necondiționat compatibile cu cele stabilite pentru aceste structuri.
Articolul 13Solicitarea certificatului de securitate pentru persoanele cu atribuții
nemijlocite în domeniul protecției informațiilor clasificate este obligatorie.
Articolul 14Consiliul Suprem de Apărare a Tarii asigura coordonarea la nivel
național a tuturor programelor de protecție a informațiilor clasificate
.Secţiunea a 2-a DefinițiiArticolul 15În sensul prezentei legi, următorii termeni
se definesc astfel:
a) informații - orice documente, date, obiecte sau activități, indiferent de suport,
forma, mod de exprimare sau de punere în circulație
;b) informații clasificate - informațiile, datele, documentele de interes pentru
securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanta și consecințelor care
s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie
protejate;
c) clasele de secretizare sunt: secrete de stat și secrete de serviciu;
d) informații secrete de stat - informațiile care privesc securitatea națională, prin
a căror divulgare se pot prejudicia siguranța națională și apărarea tarii
;e) informații secrete de serviciu - informațiile a căror divulgare este de natura să
determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat;
f) nivelurile de secretizare se atribuie informațiilor clasificate din clasa secrete de
stat și sunt:– strict secret de importanta deosebita - informațiile a căror divulgare
neautorizată este de natura să producă daune de o gravitate excepțională
securității naționale;– strict secrete - informațiile a căror divulgare neautorizată
este de natura să producă daune grave securității naționale;– secrete - informațiile
a căror divulgare neautorizată este de natura să producă daune securității
naționale
;g) protecție juridică - ansamblul normelor constituționale și al celorlalte
dispoziții legale în vigoare, care reglementează protejarea informațiilor
clasificate;
h) protecție prin măsuri procedurale - ansamblul reglementărilor prin care
emitenții și deținătorii de informații clasificate stabilesc măsurile interne de lucru
și de ordine interioară destinate realizării protecției informațiilor;
i) protecție fizica - ansamblul activităților de paza, securitate și apărare, prin
măsuri și dispozitive de control fizic și prin mijloace tehnice, a informațiilor
clasificate
;j) protecția personalului - ansamblul verificărilor și măsurilor destinate
persoanelor cu atribuții de serviciu în legătura cu informațiile clasificate, spre a
preveni și înlătura riscurile de securitate pentru protecția informațiilor clasificate;
k) certificate de securitate - documentele care atesta verificarea și acreditarea
persoanei de a deține, de a avea acces și de a lucra cu informații clasificate.
l) produse geospațiale - produsele analogice sau digitale obținute prin prelucrarea
informațiilor geospațiale, de tipul reprezentărilor cartografice constând în planuri
topografice, cadastrale și tematice, hărți topografice, cadastrale și tematice și/sau
înregistrări aerofotogrammetrice, imagini ortorectificate, ortofotoplanuri și
ortofotohărți;
m) înregistrare aerofotogrammetrică - înregistrarea analogică sau digitală
realizată cu senzori aeropurtați activi și/sau pasivi în spectrul electromagnetic;
n) senzori aeropurtați de orice tip - echipamentul analogic sau digital, instalat pe
o platformă aeropurtată ce detectează, indică și/sau înregistrează obiecte sau
fenomene prin intermediul energiei sau particulelor emise, reflectate sau
modificate de diverse obiecte.
Capitolul II Informații secrete de stat
Articolul 16Protecția informațiilor secrete de stat este o obligație ce revine
persoanelor autorizate care le emit, le gestionează sau care intra în posesia
acestora.
Articolul 17În categoria informațiilor secrete de stat sunt cuprinse informațiile
care reprezintă sau care se referă la:
a) sistemul de apărare a tarii și elementele de baza ale acestuia, operațiile militare,
tehnologiile de fabricație, caracteristicile armamentului și tehnicii de lupta
utilizate exclusiv în cadrul elementelor sistemului național de apărare;
b) planurile, precum și dispozitivele militare, efectivele și misiunile forțelor
angajate;
c) cifrul de stat și alte elemente criptologice stabilite de autoritățile publice
competente, precum și activitățile în legătura cu realizarea și folosirea acestora;
d) organizarea sistemelor de protecție și apărare a obiectivelor, sectoarelor și la
rețelele de calculatoare speciale și militare, inclusiv la mecanismele de securitate
a acestora;
e) datele, schemele și programele referitoare la sistemele de comunicații și la
rețelele de calculatoare speciale și militare, inclusiv la mecanismele de securitate
a acestora
;f) activitatea de informații desfășurată de autoritățile publice stabilite prin lege
pentru apărarea tarii și siguranța națională;
g) mijloacele, metodele, tehnica și echipamentul de lucru, precum și sursele de
informații specifice, folosite de autoritățile publice care desfășoară activitate de
informații
;h) produsele geospațiale, cu excepția înregistrărilor aerofotogrammetrice, pe
care sunt reprezentate elemente de conținut cu relevanță în domeniul securității
naționale
h^1) înregistrările aerofotogrammetrice obținute cu senzori aeropurtați de orice
tip care operează în spectrul electromagnetic, cu rezoluția spațială mai mică de
15 cm, și înregistrările aerofotogrammetrice obținute cu senzori aeropurtați activi
de tip digital care conțin mai mult de 9 puncte/m², pe care sunt reprezentate
elemente de conținut cu relevanță în domeniul securității naționale;
)i) studiile, prospecțiunile geologice și determinările gravimetrice cu densitate
mai mare de un punct pe kilometru pătrat, prin care se evaluează rezervele
naționale de metale și minereuri rare, prețioase, disperse și radioactive, precum și
datele și informațiile referitoare la rezervele materiale, care sunt în competenta
Administrației Naționale a Rezervelor de Stat;
j) sistemele și planurile de alimentare cu energie electrica, energie termica, apa și
alți agenți necesari funcționarii obiectivelor clasificate secrete de stat;
k) activitățile științifice, tehnologice sau economice și investițiile care au legătura
cu siguranța națională ori cu apărarea națională sau prezintă importanta deosebita
pentru interesele economice și tehnico-științifice ale României;
l) cercetările științifice în domeniul tehnologiilor nucleare, în afară celor
fundamentale, precum și programele pentru protecția și securitatea materialelor
și a instalațiilor nucleare;
m) emiterea, imprimarea bancnotelor și baterea monedelor metalice, machetele
emisiunilor monetare ale Băncii Naționale a României și elementele de siguranța
ale însemnelor monetare pentru depistarea falsurilor, nedestinate publicității,
precum și imprimarea și tipărirea hârtiilor de valoare de natura titlurilor de stat, a
bonurilor de tezaur și a obligațiunilor de stat;
n) relațiile și activitățile externe ale statului român, care, potrivit legii, nu sunt
destinate publicității, precum și informațiile altor state sau organizații
internaționale, față de care, prin tratate ori înțelegeri internaționale, statul român
și-a asumat obligația de protecție
.Articolul 18(1) Informațiile secrete de stat se clasifica pe niveluri de secretizare,
în funcție de importanta valorilor protejate.(2) Nivelurile de secretizare atribuite
informațiilor din clasa secrete de stat sunt:
a) strict secret de importanta deosebita;
b) strict secret;
c) secret
.Articolul 19Sunt împuterniciți să atribuie unul dintre nivelurile de secretizare a
informațiilor cu prilejul elaborării lor:a) pentru informațiile strict secrete de
importanta deosebita:
1. Președintele României;
2. președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților;
3. membrii Consiliului Suprem de Apărare a Tarii;
4. primul-ministru;
5. membrii Guvernului și secretarul general al Guvernului;
6. guvernatorul Băncii Naționale a României;
7. directorii serviciilor naționale de informații
;8. directorul Serviciului de Protecție și Paza
;9. directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale;
10. secretarul general al Senatului și secretarul general al Camerei Deputaților;
11. președintele Institutului Național de Statistica;
12. directorul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat;
13. alte autorități împuternicite de Președintele României sau de primul-ministru
;b) pentru informațiile strict secrete - împuterniciții prevăzuți la lit. a), precum și
funcționarii cu rang de secretar de stat, potrivit competentelor materiale ale
acestora;
c) pentru informațiile secrete - împuterniciții prevăzuți la lit. a) și b), precum și
funcționarii superiori cu rang de subsecretar de stat, secretar general ori director
general, potrivit competentelor materiale ale acestora.
Articolul 20Orice persoana fizica sau juridică română poate face contestație la
autoritățile care au clasificat informația respectiva, împotriva clasificării
informațiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum și împotriva
modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestația va fi
soluționată în condițiile legii contenciosului administrativ.A
rticolul 21(1) În subordinea Guvernului se organizează Oficiul Registrului
Național al Informațiilor Secrete de Stat.
(2) Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat organizează
evidenta listelor și a informațiilor din aceasta categorie și a termenelor de
menținere în nivelurile de clasificare, a personalului verificat și avizat pentru
lucrul cu informațiile secrete de stat, a registrelor de autorizări menționate la art.
10.
Articolul 22(1) Autoritățile publice întocmesc liste proprii cuprinzând categoriile
de informații secrete de stat în domeniile lor de activitate.
(2) Listele cuprinzând informațiile secrete de stat pe niveluri de secretizare,
elaborate sau deținute de autoritățile ori de instituțiile publice, se aproba și se
actualizează prin hotărâre a Guvernului.
(3) Hotărârile Guvernului privind aprobarea listelor cuprinzând informațiile
secrete de stat se comunica Serviciului Român de Informații, Serviciului de
Informații Externe și, după caz, celorlalte structuri informative cărora le revin,
potrivit legii, sarcini de organizare a măsurilor specializate de protecție.A
rticolul 23(1) Instituțiile deținătoare de informații secrete de stat poarta
răspunderea elaborării și aplicării măsurilor procedurale de protecție fizica și
protecție a personalului care are acces la informațiile din aceasta categorie.
(2) Măsurile menționate la alin. (1) vor fi conforme standardelor naționale de
protecție a informațiilor clasificate.A
rticolul 24(1) Documentele cuprinzând informații secrete de stat vor purta pe
fiecare pagina nivelul de secretizare, precum și mențiunea "personal", când sunt
destinate unor persoane determinate.
(2) Prin hotărâre a Guvernului vor fi stabilite regulile de identificare și marcare,
inscripționările și mențiunile obligatorii pe documentele secrete de stat, în funcție
de nivelurile de secretizare, cerințele de evidenta a numerelor de exemplare și a
destinatarilor, termenele și regimul de păstrare, interdicțiile de reproducere și
circulație.
(3) Încadrarea informațiilor secrete de stat în unul dintre nivelurile prevăzute la
art. 15 lit. f), precum și normele privind măsurile minime de protecție în cadrul
fiecărui nivel se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(4) Informațiile clasificate potrivit art. 15 lit. f) pot fi declasificate prin hotărâre a
Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului.
(5) Se interzice clasificarea ca secrete de stat a informațiilor, datelor sau
documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative,
limitării accesului la informațiile de interes public, restrângerii ilegale a
exercițiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime.
(6) Nu pot fi clasificate ca secrete de stat informațiile, datele sau documentele
referitoare la o cercetare științifică fundamentală care nu are o legătura justificată
cu securitatea națională
.(7) Autoritățile publice care elaborează ori lucrează cu informații secrete vor
întocmi un ghid pe baza căruia se va realiza o clasificare corecta și uniforma a
informațiilor secrete de stat, în stricta conformitate cu legea.(
8) Ghidul se aproba personal și în scris de funcționarul superior autorizat să
clasifice informațiile secrete de stat.
(9) Persoanele autorizate care copiază, extrag sau reproduc în rezumat conținutul
unor documente secrete vor aplica pe noul document rezultat mențiunile aflate pe
documentul original.
(10) Declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizată de
persoanele sau autoritățile publice competente să aprobe clasificarea și nivelul de
secretizare a informațiilor respective.
Articolul 25(1) Coordonarea generală a activității și controlul măsurilor
privitoare la protecția informațiilor secrete de stat se realizează de către unitatea
specializată din cadrul Serviciului Român de Informații.
(2) Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției,
Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de
Protecție și Paza și Serviciul de Telecomunicații Speciale stabilesc, pentru
domeniile lor de activitate și responsabilitate, structuri și măsuri proprii privind
coordonarea și controlul activităților referitoare la protecția informațiilor secrete
de stat, potrivit legii.
(3) Coordonarea activității și controlul măsurilor privitoare la protecția
informațiilor secrete de stat pentru Oficiul Central de Stat pentru Probleme
Speciale și Administrația Națională a Rezervelor de Stat se realizează de structura
specializată a Ministerului Apărării Naționale.
(4) Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul și Consiliul Suprem de
Apărare a Tarii stabilesc măsuri proprii privind protecția informațiilor secrete de
stat, potrivit legii. Serviciul Român de Informații asigura acestor instituții
asistență de specialitate
.(5) Protecția informațiilor nedestinate publicității, transmise României de alte
state sau de organizații internaționale, precum și accesul la informațiile acestora
se realizează în condițiile stabilite prin tratatele internaționale sau înțelegerile la
care România este parte
.Articolul 26(1) Pentru reprezentantele României în străinătate coordonarea
activității și controlul măsurilor privitoare la protecția informațiilor secrete de stat
se realizează de Serviciul de Informații Externe în condițiile prezentei legi.
(2) Coordonarea și controlul măsurilor referitoare la protecția informațiilor
secrete de stat privind activitatea specifica a atașaților militari din cadrul
misiunilor diplomatice ale României și a reprezentanților militari pe lângă
organismele internaționale se realizează de către structura specializată a
Ministerului Apărării Naționale.
Articolul 27Autoritatea Națională de Securitate exercita atribuții de
reglementare, autorizare și control privind protecția informațiilor clasificate
NATO, în condițiile stabilite prin lege.
Articolul 28(1) Accesul la informații secrete de stat este permis numai în baza
unei autorizații scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deține
astfel de informații, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Național al
Informațiilor Secrete de Stat.
(2) Autorizația se eliberează pe niveluri de secretizare, prevăzute la art. 15 lit. f),
în urma verificărilor efectuate cu acordul scris al persoanei în cauza asupra
acesteia. Persoanele juridice, cu excepția celor prevăzute la art. 25 alin. (2) și (3),
notifica Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat eliberarea
autorizației de acces.
(3) Accesul la informațiile clasificate NATO se face în baza eliberării de către
Autoritatea Națională de Securitate a autorizațiilor și certificatelor de securitate,
după efectuarea verificărilor de securitate de către instituțiile abilitate.
(4) Durata de valabilitate a autorizației este de până la 4 ani; în aceasta perioada
verificările pot fi reluate oricând.
(5) Neacordarea autorizației sau retragerea motivată a acesteia determina de drept
interdicția de acces la informații secrete de stat
.Articolul 29Conducătorii agenților economici sau ai altor persoane juridice de
drept privat, precum și persoanele fizice cărora le-au fost încredințate informații
secrete de stat, în cadrul raporturilor de colaborare, au obligația să respecte
prevederile legale privind protecția acestora.A
rticolul 30Accesul cetățenilor străini, al cetățenilor români care au și cetățenia
altui stat, precum și al persoanelor apatride la informațiile secrete de stat și în
locurile în care se desfășoară activități și se expun obiecte sau se executa lucrări
din aceasta categorie este permis numai în situațiile și în condițiile stabilite prin
tratatele internaționale la care România este parte sau prin hotărâre a Guvernului.
Capitolul III Informații secrete de serviciu
Articolul 31(1) Informațiile secrete de serviciu se stabilesc de conducătorul
persoanei juridice, pe baza normelor prevăzute prin hotărâre a Guvernului.(2)
Informațiile prevăzute la alin. (1) vor purta pe fiecare pagina și mențiunea
"personal", când sunt destinate strict unor persoane anume determinate.(3)
Dispozițiile art. 28 se aplica în mod corespunzător în domeniul informațiilor
secrete de serviciu.(4) Neglijența în păstrarea informațiilor secrete de serviciu
atrage, potrivit legii penale, răspunderea persoanelor vinovate.
Articolul 32Conducătorii autorităților și instituțiilor publice, ai agenților
economici cu capital integral sau parțial de stat și ai altor persoane juridice de
drept public ori privat sunt obligați să stabilească informațiile care constituie
secrete de serviciu și regulile de protecție a acestora, să coordoneze activitatea și
să controleze măsurile privitoare la păstrarea secretului de serviciu, potrivit
competentelor, în conformitate cu normele stabilite prin hotărâre a Guvernului
.Articolul 33Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor care,
prin natura sau conținutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetățenilor
asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori
acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției.
Capitolul IV Atribuțiile Serviciului Român de InformațiiArticolul 34În
vederea coordonării activității și exercitării controlului asupra măsurilor
privitoare la protecția informațiilor clasificate din sfera sa de competenta,
Serviciul Român de Informații are următoarele atribuții principale:
a) elaborează, în colaborare cu autoritățile publice, standardele naționale pentru
informațiile clasificate și obiectivele de implementare a acestora;
b) supraveghează acțiunile întreprinse de autoritățile publice pentru aplicarea
prevederilor prezentei legi;
c) acorda aviz de specialitate asupra programelor de prevenire a scurgerilor de
informații clasificate, întocmite de autoritățile și instituțiile publice, regiile
autonome și societățile comerciale deținătoare de asemenea informații;
d) verifica modul în care sunt respectate și aplicate normele legale privind
protecția informațiilor clasificate de către autoritățile și instituțiile publice;
e) realizează la față locului verificări și revizuiri de programe care vizează
protecția informațiilor clasificate;
f) conlucrează cu Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat și
cu Autoritatea Națională de Securitate în toate problemele privind aplicarea
prezentei legi;
g) acorda sprijin pentru stabilirea obiectivelor și a locurilor care prezintă
importanta deosebita pentru protecția informațiilor clasificate, la cererea
conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, a agenților economici și a
persoanelor juridice de drept privat, și supune spre aprobare Guvernului evidenta
centralizata a acestora;
h) organizează și răspunde, potrivit dispozițiilor legale, de colectarea, transportul
și distribuirea în țara a corespondentei cu caracter secret de stat și a
corespondentei oficiale cu caracter secret de serviciu
;i) analizează și stabilește măsurile în legătura cu reclamațiile sau cu sugestiile
legate de modul în care sunt aplicate programele de protecție a informațiilor
clasificate;
j) constata nerespectarea normelor privind protecția informațiilor clasificate și
aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, iar atunci când faptele
constituie infracțiuni, sesizează organele de urmărire penală.
Articolul 35Serviciul Român de Informații este obligat să informeze Parlamentul
și Consiliul Suprem de Apărare a Tarii, anual și ori de câte ori se impune, sau la
cererea acestor autorități, în legătura cu constatările și concluziile rezultate din
activitatea desfășurată pentru protecția informațiilor clasificate din sfera sa de
competenta
.Capitolul V Obligații, răspunderi și sancțiuniArticolul 36(1) Persoanele
fizice cărora le-au fost încredințate informații clasificate sunt obligate să asigure
protecția acestora, potrivit legii, și să respecte prevederile programelor de
prevenire a scurgerii de informații clasificate
.(2) Obligațiile prevăzute la alin. (1) se mențin și după încetarea raporturilor de
muncă, de serviciu sau profesionale, pe întreaga perioada a menținerii clasificării
informației
.(3) Persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată într-un
loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate va prezenta
conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului.
Articolul 37(1) Autoritățile publice, precum și celelalte persoane juridice care
dețin sau cărora le-au fost încredințate informații secrete de stat sau informații
secrete de serviciu vor asigura fondurile necesare în vederea îndeplinirii
obligațiilor care le revin, precum și luării măsurilor necesare privitoare la
protecția acestor informații
.(2) Răspunderea privind protecția informațiilor clasificate revine conducătorului
autorității sau instituției publice ori altei persoane juridice deținătoare de
informații, după caz.
Articolul 38(1) Informațiile secrete de stat se transmit, se transporta și se
stochează în condițiile stabilite de lege
.(2) Este interzisă transmiterea informațiilor secrete de stat prin cablu sau eter,
fără a se folosi mijloace specifice cifrului de stat sau alte elemente criptografice
stabilite de autoritățile publice competente.
Articolul 39(1) Încălcarea normelor privind protecția informațiilor clasificate
atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz.
(2) Persoanele încadrate în serviciile de informații și siguranța sau ale armatei,
aflate în serviciul relațiilor externe, precum și cele special însărcinate cu protecția
informațiilor secrete de stat, vinovate de deconspirări voluntare ori de acte de
neglijența care au favorizat divulgarea ori scurgerea informațiilor secrete, își
pierd irevocabil calitatea.
Articolul 40(1) Contravențiile la normele privind protecția informațiilor
clasificate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(2) Sancțiunile contravenționale pot fi aplicate și persoanelor juridice.
Capitolul VI Dispoziții finaleArticolul 41(1) În cadrul autorităților, instituțiilor
publice și al agenților economici care dețin informații clasificate se organizează
compartimente speciale pentru evidenta, prelucrarea, procesarea, păstrarea,
manipularea și multiplicarea acestora, în condiții de siguranța.
(2) Compartimentele speciale prevăzute la alin. (1) se subordonează
conducătorului autorității sau instituției publice ori al agentului economic.A
rticolul 42În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul
Oficial al României, Partea I, Guvernul va stabili prin hotărâre:
a) clasificările informațiilor secrete de stat și normele privind măsurile minime
de protecție în cadrul fiecărei clase;
b) regulile generale privind evidenta, întocmirea, păstrarea, procesarea,
multiplicarea, manipularea, transportul, transmiterea și distrugerea informațiilor
secrete de stat;
c) obiectivele, sectoarele și locurile care prezintă importanta deosebita pentru
protecția informațiilor secrete de stat;
d) obligațiile și răspunderile autorităților și instituțiilor publice și ale agenților
economici, ale altor persoane juridice, pentru protecția informațiilor secrete de
stat;
e) normele privind accesul la informațiile clasificate, precum și procedura
verificărilor de securitate;
f) condițiile de fotografiere, filmare, cartografiere și executare a unor lucrări de
arte plastice în obiective sau locuri care prezintă importanta deosebita pentru
protecția informațiilor secrete de stat;
g) regulile privitoare la accesul străinilor la informațiile secrete de stat;
h) alte norme necesare aplicării prezentei legi.
Articolul 43Prezenta lege va intra în vigoare la 60 de zile de la data publicării ei
în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 44(1) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr.
23/1971 privind apărarea secretului de stat în România, publicată în Buletinul
Oficial, Partea I, nr. 157 din 17 decembrie 1971, Hotărârea Consiliului de Miniștri
nr. 19/1972 privind unele măsuri în legătura cu apărarea secretului de stat,
publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 5 din 14 ianuarie 1972, precum și orice
alte dispoziții contrare.(2) Pe aceeași data expresia "secrete de stat" din conținutul
actelor normative în vigoare se va înlocui cu sintagma "informații secrete de stat".
13. Hotărârea de Guvern nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor
naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, cu
modificările ulterioare
CLASIFICAREA ȘI DECLASIFICAREA INFORMAȚIILOR. MĂSURI
MINIME DE PROTECȚIE SPECIFICE CLASELOR ȘI NIVELURILOR
DE SECRETIZARESecţiunea 1 Clasificarea informațiilorArticolul 4(1)
Potrivit legii, informațiile sunt clasificate secrete de stat sau secrete de serviciu,
în raport de importanța pe care o au pentru securitatea națională și de consecințele
ce s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării lor neautorizate
.(2) Informațiile secrete de stat sunt informațiile a căror divulgare poate prejudicia
siguranța națională și apărarea țării și care, în funcție de importanța valorilor
protejate, se includ în urmatoarele niveluri de secretizare prevăzute de lege:
a) strict secret de importanță deosebită
;b) strict secret;
c) secret.(3) Informațiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii
unei persoane juridice de drept public sau privat se clasifică secrete de serviciu
.Articolul 5(1) Autoritățile publice care elaborează ori lucrează cu informații
secrete de stat au obligația să întocmeasca un ghid pe baza căruia se va realiza
clasificarea corectă și uniformă a acestora.
(2) Ghidul prevăzut la alin. (1) se aprobă personal și în scris de către imputerniciții
sau, după caz, funcționarii superiori abilitați să atribuie nivelurile de secretizare,
conform legii.
Articolul 6Autoritățile și instituțiile publice întocmesc liste proprii cuprinzând
categoriile de informații secrete de stat în domeniile lor de activitate, care se
aprobă și se actualizează prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 7Listele cu informații secrete de serviciu se stabilesc de conducătorii
unităților deținatoare de astfel de informații.
Articolul 8În listele cu informații secrete de serviciu vor fi incluse informațiile
care se referă la activitatea unității și care, fără a constitui, în înțelesul legii,
secrete de stat, nu trebuie cunoscute decat de persoanele cărora le sunt necesare
pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, divulgarea lor putând prejudicia
interesul unității
.Articolul 9Unitățile care gestionează informații clasificate au obligația să
analizeze ori de câte ori este necesar listele informațiilor secrete de stat și, după
caz, să prezinte Guvernului spre aprobare propuneri de actualizare și completare
a acestora, conform legii.
Articolul 10Atribuirea clasei și nivelului de secretizare a informațiilor se
realizează prin consultarea ghidului de clasificare, a listelor cu informații secrete
de stat și a listelor cu informații secrete de serviciu, elaborate potrivit legii
.Articolul 11Șeful ierarhic al emitentului are obligația să verifice dacă
informațiile au fost clasificate corect și să ia măsuri în consecință, când constată
ca au fost atribuite niveluri de secretizare necorespunzătoare
.Articolul 12(1) Termenele de clasificare a informațiilor secrete de stat vor fi
stabilite de emitent, în funcție de importanța acestora și de consecințele care s-ar
produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării lor neautorizate
.(2) Termenele de clasificare a informațiilor secrete de stat, pe niveluri de
secretizare, cu excepția cazului când acestea necesită o protecție mai îndelungată,
sunt de până la:– 100 de ani pentru informațiile clasificate strict secret de
importanță deosebită;– 50 de ani pentru informațiile clasificate strict secret;– 30
de ani pentru informațiile clasificate secret.
(3) Termenele prevăzute la alin. (2) pot fi prelungite prin hotărâre a Guvernului,
pe baza unei motivații temeinice, la solicitarea conducătorilor unităților
deținătoare de informații clasificate sau, după caz, a împuterniciților și
funcționarilor superiori abilitați să atribuie nivelurile de secretizare.
Articolul 13Fiecare împuternicit ori funcționar superior abilitat să atribuie
niveluri de secretizare va dispune verificarea periodică a tuturor informațiilor
secrete de stat cărora le-au atribuit nivelurile de secretizare, prilej cu care, dacă
este necesar, vor fi reevaluate nivelurile și termenele de clasificare
.Articolul 14(1) Documentul elaborat pe baza prelucrarii informațiilor cu niveluri
de secretizare diferite va fi clasificat conform noului conținut, care poate fi
superior originalelor
.(2) Documentul rezultat din cumularea neprelucrată a unor extrase provenite din
informații clasificate va primi clasa sau nivelul de secretizare corespunzător
conținutului extrasului cu cel mai înalt nivel de secretizare
.(3) Rezumatele, traducerile și extrasele din documentele clasificate primesc clasa
sau nivelul de secretizare corespunzător conținutului
.Articolul 15Marcarea informațiilor clasificate are drept scop atenționarea
persoanelor care le gestionează sau le accesează că sunt în posesia unor informații
în legătură cu care trebuie aplicate măsuri specifice de acces și protecție, în
conformitate cu legea.
Articolul 16Cazurile considerate supraevaluări ori subevaluări ale clasei sau
nivelului de secretizare vor fi supuse atenției emitentului, iar dacă acesta decide
să reclasifice informațiile va informa deținătorii.
Articolul 17(1) Informațiile vor fi clasificate numai în cazul în care se impune
protecția acestora, iar nivelurile de secretizare și termenele de clasificare subzista
atât timp cât dezvăluirea sau diseminarea lor neautorizată ar putea prejudicia
siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică sau interesele persoanelor
juridice de drept public sau privat.
(2) Supraevaluarea sau subevaluarea nivelului de secretizare a informațiilor și a
duratei pentru care au fost clasificate se pot contesta de către orice persoană fizica
sau juridica română, în contencios administrativ.
Articolul 18(1) În termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri,
deținatorii de informații secrete de stat și secrete de serviciu, stabilite astfel
potrivit H.C.M. nr. 19 din 14 ianuarie 1972, vor prezenta persoanelor sau
autorităților publice împuternicite să atribuie niveluri de secretizare propuneri
privind încadrarea acestor informații în noi clase și niveluri de secretizare, după
caz.
(2) Până la stabilirea noilor niveluri de secretizare, informațiile secrete de stat și
secrete de serviciu menționate la alin. (1) își păstrează nivelul și termenul de
secretizare și vor fi protejate potrivit prezentelor standarde.Secţiunea a 2-a
Declasificarea și trecerea informațiilor clasificate la un nivel inferior de
secretizare
Articolul 19Informațiile secrete de stat pot fi declasificate prin hotărâre a
Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului.Articolul 20(1) Informațiile se
declasifică dacă:
a) termenul de clasificare a expirat;
b) dezvaluirea informațiilor nu mai poate prejudicia siguranța națională, apărarea
țării, ordinea publică, ori interesele persoanelor de drept public sau privat
deținătoare;
c) a fost atribuit de o persoană neîmputernicită prin lege
.(2) Declasificarea sau trecerea la un alt nivel de secretizare a informațiilor secrete
de stat se realizează de împuterniciții și funcționarii superiori abilitați prin lege să
atribuie niveluri de secretizare, cu avizul prealabil al instituțiilor care
coordonează activitatea și controlul măsurilor privitoare la protecția informațiilor
clasificate, potrivit competențelor materiale.
(3) Emitenții documentelor secrete de stat vor evalua periodic necesitatea
menținerii în nivelurile de secretizare acordate anterior și vor prezenta
împuterniciților și funcționarilor superiori abilitați prin lege să atribuie niveluri
de secretizare, propuneri în consecință.
Articolul 21Ori de câte ori este posibil, emitentul unui document clasificat
trebuie să precizeze dacă acesta poate fi declasificat ori trecut la un nivel inferior
de secretizare, la o anumită dată sau la producerea unui anumit eveniment
.Articolul 22(1) La schimbarea clasei sau nivelului de secretizare atribuit inițial
unei informații, emitentul este obligat să încunoștințeze structura/funcționarul de
securitate, care va face mențiunile necesare în registrele de evidență.
(2) Data și noua clasă sau nivel de secretizare vor fi marcate pe document
deasupra sau sub vechea inscripție, care va fi anulată prin trasarea unei linii
oblice.
(3) Emitentul informațiilor declasificate ori trecute în alt nivel de clasificare se va
asigura că gestionarii acestora sunt anunțati la timp, în scris, despre acest lucru.
Articolul 23(1) Informațiile clasificate despre care s-a stabilit cu certitudine că
sunt compromise sau iremediabil pierdute vor fi declasificate.(2) Declasificarea
se face numai în baza cercetării prin care s-a stabilit compromiterea sau pierderea
informațiilor respective ori a suportului material al acestora, cu acordul scris al
emitentului.
Articolul 24Informațiile secrete de serviciu se declasifică de conducătorii
unităților care le-au emis, prin scoaterea de pe listele prevăzute la art. 8, care vor
fi reanalizate ori de câte ori este necesar.Secţiunea a 3-a Măsuri minime de
protecție a informațiilor clasificate
Articolul 25Măsurile de protecție a informațiilor clasificate vor fi stabilite în
raport cu
:a) clasele și nivelurile de secretizare a informațiilor;
b) volumul și suportul informațiilor;
c) calitatea, funcția și numărul persoanelor care au sau pot avea acces la
informații, potrivit certificatului de securitate și autorizației de acces și cu
respectarea principiului necesității de a cunoaște;
d) amenințările, riscurile și vulnerabilitatile ce pot avea consecințe asupra
informațiilor clasificate
.Articolul 26Transmiterea informațiilor clasificate către alți utilizatori se va
efectua numai dacă aceștia dețin certificate de securitate sau autorizații de acces
corespunzător nivelului de secretizare.
Articolul 27Certificatele de securitate aparținând persoanelor al căror
comportament, atitudini sau manifestări pot crea premise de insecuritate pentru
informațiile secrete de stat vor fi imediat retrase, cu încunoștințarea instituțiilor
investite cu atribuții de coordonare a activității și de control al măsurilor
privitoare la protecția informațiilor clasificate, potrivit competențelor.
Articolul 28Conducătorii unităților și persoanele care gestionează informații
clasificate au obligația de a aduce la cunoștința instituțiilor cu atribuții de
coordonare și control în domeniu orice indicii din care pot rezulta premise de
insecuritate pentru astfel de informații.
Secţiunea a 4-a Structura/funcționarul de securitate
Articolul 29(1) Pentru implementarea măsurilor de protecție a informațiilor
clasificate, în unitățile deținătoare de astfel de informații se înființează, în
condițiile legii, structuri de securitate cu atribuții specifice.
(2) În situația în care unitatea deține un volum redus de informații clasificate,
atribuțiile structurii de securitate vor fi îndeplinite de funcționarul de securitate.
(3) Structura de securitate se organizează și se încadrează potrivit legii
.(4) Seful structurii de securitate, respectiv funcționarul de securitate, este un
adjunct al conducătorului persoanei juridice sau un membru al consiliului de
administrație al unității.
Articolul 30Șeful structurii de securitate, respectiv funcționarul de securitate,
deține certificat de securitate corespunzător celui mai înalt nivel de clasificare a
informațiilor secrete de stat gestionate de unitate.
Articolul 31(1) Structura/funcționarul de securitate are următoarele atribuții
generale:
a) elaborează și supune aprobării conducerii unității normele interne privind
protecția informațiilor clasificate, potrivit legii;
b) întocmește programul de prevenire a scurgerii de informații clasificate și îl
supune avizării instituțiilor abilitate, iar după aprobare, acționează pentru
aplicarea acestuia;c
) coordonează activitatea de protecție a informațiilor clasificate, în toate
componentele acesteia
;d) asigură relaționarea cu instituția abilitată să coordoneze activitatea și să
controleze măsurile privitoare la protecția informațiilor clasificate, potrivit legii;
e) monitorizează activitatea de aplicare a normelor de protecție a informațiilor
clasificate și modul de respectare a acestora;
f) consiliază conducerea unității în legătură cu toate aspectele privind securitatea
informațiilor clasificate;
g) informează conducerea unității despre vulnerabilitatile și riscurile existente în
sistemul de protecție a informațiilor clasificate și propune măsuri pentru
înlăturarea acestora
;h) acordă sprijin reprezentanților autorizați ai instituțiilor abilitate, potrivit
competențelor legale, pe linia verificării persoanelor pentru care se solicită
accesul la informații clasificate;
i) organizează activități de pregătire specifică a persoanelor care au acces la
informații clasificate;
j) asigură păstrarea și organizează evidența certificatelor de securitate și
autorizațiilor de acces la informații clasificate;
k) actualizează permanent evidența certificatelor de securitate și a autorizațiilor
de acces;
l) întocmește și actualizează listele informațiilor clasificate elaborate sau păstrate
de unitate, pe clase și niveluri de secretizare;
m) prezintă conducătorului unității propuneri privind stabilirea obiectivelor,
sectoarelor și locurilor de importanță deosebită pentru protecția informațiilor
clasificate din sfera de responsabilitate și, după caz, solicită sprijinul instituțiilor
abilitate;
n) efectuează, cu aprobarea conducerii unității, controale privind modul de
aplicare a măsurilor legale de protecție a informațiilor clasificate;
o) exercita alte atribuții în domeniul protectiei informațiilor clasificate, potrivit
legii.(2) Atribuțiile personalului din structura de securitate, respectiv ale
funcționarului de securitate, se stabilesc prin fișa postului, aprobată de
conducătorul unității.
Articolul 32Persoanele care lucrează în structura de securitate sau, după caz,
funcționarul de securitate vor fi incluse în programe permanente de pregătire
organizate de instituțiile investite cu atribuții de coordonare a activității și de
control al măsurilor privitoare la protecția informațiilor clasificate, potrivit legii.
Secţiunea a 5-a Accesul la informațiile clasificate
Articolul 33Accesul la informații clasificate este permis cu respectarea
principiului necesității de a cunoaște numai persoanelor care dețin certificat de
securitate sau autorizație de acces, valabile pentru nivelul de secretizare al
informațiilor necesare îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
Articolul 34Persoanele care au acces la informații strict secrete de importanță
deosebită, în condițiile prevăzute de prezentele standarde, vor fi înregistrate în
fișa de consultare, prevăzută la anexa nr. 1, care va fi păstrată la deținătorul de
drept al documentului.
Articolul 35(1) Persoanele cărora le-au fost eliberate certificate de securitate sau
autorizații de acces vor fi instruite, atât la acordarea acestora, cât și periodic, cu
privire la conținutul reglementărilor privind protecția informațiilor clasificate
.(2) Activitățile de instruire vor fi consemnate de structura/funcționarul de
securitate, sub semnatură, în fișa de pregătire individuală, prezentată la anexa nr.
2.
(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) vor semna angajamentul de confidențialitate
prevăzut la anexa nr. 3
.Articolul 36(1) În cazuri excepționale, determinate de situații de criză, calamități
sau evenimente imprevizibile, conducătorul unității poate acorda acces temporar
la informații clasificate anumitor persoane care nu dețin certificat de securitate
sau autorizație de acces, cu condiția asigurării unui sistem corespunzător de
evidență
.(2) Persoanele care primesc dreptul de acces temporar la informații secrete de
stat vor semna angajamentul de confidențialitate și vor fi comunicate la ORNISS,
în cel mai scurt timp posibil, pentru efectuarea verificărilor de securitate, potrivit
procedurilor
.Articolul 37În cazul informațiilor strict secrete de importanță deosebită, accesul
temporar va fi acordat, pe cât posibil, persoanelor care dețin deja certificate de
securitate pentru acces la informații strict secrete sau secrete
.Articolul 38(1) Transmiterea informațiilor clasificate între unități se va efectua
cu aprobarea emitentului și cu respectarea principiului necesității de a
cunoaște.(2) Predarea-primirea informațiilor clasificate între unitatea deținătoare
și unitatea primitoare se face cu respectarea măsurilor de protecție prevăzute în
prezentele standarde.
Articolul 39Structura/funcționarul de securitate al unității deținătoare se va
asigura că reprezentantul unității primitoare deține certificatul de securitate sau
autorizația de acces corespunzătoare nivelului de secretizare a informațiilor
clasificate ce fac obiectul predării-primirii.
REGULI GENERALE PRIVIND EVIDENȚA, ÎNTOCMIREA,
PĂSTRAREA, PROCESAREA, MULTIPLICAREA, MANIPULAREA,
TRANSPORTUL, TRANSMITEREA ȘI DISTRUGEREA
INFORMAȚIILOR CLASIFICATE
Articolul 40(1) În unitățile deținătoare de informații clasificate se organizează
compartimente speciale pentru evidența, întocmirea, păstrarea, procesarea,
multiplicarea, manipularea, transportul, transmiterea și distrugerea acestora în
condiții de siguranță
.(2) Activitatea compartimentelor speciale prevăzute la alin. (1) este coordonată
de structura/funcționarul de securitate
.Articolul 41La redactarea documentelor ce conțin informații clasificate se vor
respecta următoarele reguli:
a) menționarea, în antet, a unității emitente, a numărului și datei înregistrării, a
clasei sau nivelului de secretizare, a numărului de exemplare și, după caz, a
destinatarului;
b) numerele de înregistrare se înscriu pe toate exemplarele documentului și pe
anexele acestora, fiind precedate de un zero (0) pentru documentele secrete, de
două zerouri (00) pentru cele strict secrete, de trei zerouri (000) pentru cele strict
secrete de importanță deosebită și de litera "S" pentru secrete de serviciu;
c) la sfârșitul documentului se înscriu în clar, după caz, rangul, funcția, numele și
prenumele conducătorului unității emitente, precum și ale celui care îl întocmește,
urmate de semnăturile acestora și ștampila unității
;d) înscrierea, pe fiecare pagină a documentului, a clasei sau nivelului de
secretizare atribuit acestuia;
e) pe fiecare pagină a documentelor ce conțin informații clasificate se înscriu
numărul curent al paginii, urmat de numărul total al acestora
.Articolul 42(1) În situația în care documentul de bază este însoțit de anexe, la
sfârșitul textului se indică, pentru fiecare anexă, numărul de înregistrare, numărul
de file al acesteia și clasa sau nivelul de secretizare.
(2) Anexele se clasifică în funcție de conținutul lor și nu de cel al documentelor
pe care le însoțesc.
(3) Adresa de însoțire a documentului nu va cuprinde informații detaliate
referitoare la conținutul documentelor anexate
.(4) Documentele anexate se semnează, dacă este cazul, de persoanele care au
semnat documentul de bază
.(5) Aplicarea, pe documentele anexate, a ștampilei unității emitente este
obligatorie
.Articolul 43(1) Când documentele ce conțin informații clasificate se semnează
de o singură persoană, datele privind rangul, funcția, numele și prenumele
acesteia se înscriu sub text, în centrul paginii.
(2) Când semneaza două sau mai multe persoane, rangul, funcția, numele și
prenumele conducătorului unității se înscriu în partea stângă, iar ale celorlalți
semnatari în partea dreaptă, în ordinea rangurilor și funcțiilor
.Articolul 44Când documentele care conțin informații clasificate se emit în
comun de două sau mai multe unități, denumirile acestora se înscriu separat în
antet, iar la sfârșit se semnează de către conducătorii unităților respective, de la
stanga la dreapta, aplicându-se ștampilele corespunzătoare
.Articolul 45Informațiile clasificate vor fi marcate, inscriptionate și gestionate
numai de către persoane care au autorizație sau certificat de securitate
corespunzător nivelului de clasificare a acestora.
Articolul 46(1) Toate documentele, indiferent de formă, care conțin informații
clasificate au înscrise, pe fiecare pagină, nivelul de secretizare.
(2) Nivelul de secretizare se marchează prin ștampilare, dactilografiere, tipărire
sau olograf, astfel:
a) în partea dreaptă sus și jos, pe exteriorul copertelor, pe pagina cu titlul și pe
prima pagină a documentului;
b) în partea de jos și de sus, la mijlocul paginii, pe toate celelalte pagini ale
documentului;
c) sub legendă, titlu sau scara de reprezentare și în exterior - pe verso - atunci
când acestea sunt pliate, pe toate schemele, diagramele, hărțile, desenele și alte
asemenea documente.
Articolul 47Porțiunile clar identificabile din documentele clasificate complexe,
cum sunt secțiunile, anexele, paragrafele, titlurile, care au niveluri diferite de
secretizare sau care nu sunt clasificate, trebuie marcate corespunzător nivelului
de clasificare și secretizare.
Articolul 48Marcajul de clasificare va fi aplicat separat de celelalte marcaje, cu
caractere și/sau culori diferite.
Articolul 49(1) Toate documentele clasificate aflate în lucru sau în stadiu de
proiect vor avea inscrise mențiunile "Document în lucru" sau "Proiect" și vor fi
marcate potrivit clasei sau nivelului de secretizare a informațiilor ce le conțin.
(2) Gestionarea documentelor clasificate aflate în lucru sau în stadiu de proiect se
face în aceleași condiții ca și a celor în forma definitivă.
Articolul 50Documentele sau materialele care conțin informații clasificate și sunt
destinate unei persoane strict determinate vor fi inscripționate, sub destinatar, cu
mențiunea "Personal".
Articolul 51(1) Fotografiile, filmele, microfilmele și negativele lor, rolele,
bobinele sau containerele de păstrare a acestora se marchează vizibil cu o etichetă
care indică numărul și data înregistrării, precum și clasa sau nivelul de
secretizare.(2) Microfilmele trebuie să aibă afișat la cele două capete clasa sau
nivelul de secretizare, iar la începutul rolei, lista elementelor de conținut
.Articolul 52(1) Clasa sau nivelul de secretizare a informațiilor înregistrate pe
benzi audio se imprimă verbal, atât la începutul înregistrării, cât și la sfârșitul
acesteia.
(2) Marcarea clasei sau a nivelului de secretizare pe benzi video trebuie să asigure
afișarea pe ecran a clasei sau a nivelului de secretizare. În cazul în care nu se
poate stabili cu exactitate clasa sau nivelul de secretizare, înainte de înregistrarea
benzilor, marcajul se aplică prin inserarea unui segment de bandă la începutul și
la sfârșitul benzii video.
(3) Benzile audio și video care conțin informații clasificate păstrează clasa sau
nivelul de secretizare cel mai înalt atribuit până în momentul:
a) distrugerii printr-un procedeu autorizat
;b) atribuirii unui nivel superior prin adaugarea unei înregistrări cu nivel superior
de secretizare.
Articolul 53Proiecțiile de imagini trebuie să afișeze, la începutul și sfârșitul
acestora, numărul și data înregistrării, precum și clasa sau nivelul de secretizare
.Articolul 54(1) Rolele, bobinele sau containerele de păstrare a benzilor
magnetice, inclusiv cele video, pe care au fost imprimate informații secrete de
stat, vor avea înscris, la loc vizibil, clasa sau nivelul de secretizare cel mai înalt
atribuit acestora, care va rămâne aplicat până la distrugerea sau demagnetizarea
lor
.(2) La efectuarea unei înregistrări pe bandă magnetică, atât la începutul, cât și la
sfârșitul fiecărui pasaj, se va menționa clasa sau nivelul de secretizare.(3) În cazul
detașării de pe suportul fizic, fiecare capăt al benzii va fi marcat, la loc vizibil, cu
clasa sau nivelul de secretizare
.Articolul 55În toate cazurile, ambalajele sau suporții în care se păstrează
documente sau materiale ce conțin informații clasificate vor avea inscripționat
clasa sau nivelul de secretizare, numărul și data înregistrării în evidențe și li se va
atașa o listă cu denumirea acestora.
Articolul 56(1) Atunci când se utilizează documente clasificate ca surse pentru
întocmirea unui alt document, marcajele documentelor sursă le vor determina pe
cele ale documentului rezultat.
(2) Pe documentul rezultat se vor preciza documentele sursă care au stat la baza
întocmirii lui.
Articolul 57Numărul și data inițială a înregistrării documentului clasificat trebuie
păstrate, chiar dacă i se aduc amendamente, până când documentul respectiv va
face obiectul reevaluării clasei sau a nivelului de secretizare
.Articolul 58Conducătorii unităților vor asigura măsurile necesare de evidență și
control al informațiilor clasificate, astfel încât să se poată stabili, în orice moment,
locul în care se află aceste informații
.Articolul 59(1) Evidența materialelor și documentelor care conțin informații
clasificate se ține în registre speciale, întocmite potrivit modelelor prevăzute în
anexele nr. 4, 5 și 6.
(2) Fiecare document sau material va fi inscripționat cu numărul de înregistrare
și data când este înscris în registrele de evidență.
(3) Numerele de înregistrare sunt precedate de numărul de zerouri corespunzător
nivelului de secretizare atribuit sau de litera "S" pentru secrete de serviciu
.(4) Toate registrele, condicile și borderourile se înregistrează în registrul unic de
evidență a registrelor, condicilor, borderourilor și a caietelor pentru însemnări
clasificate, conform modelului din anexa nr. 7
.(5) Fac excepție actele de gestiune, imprimatele inseriate și alte documente sau
materiale cuprinse în forme de evidență specifice.
Articolul 60(1) Documentele sau materialele care conțin informații clasificate
înregistrate în registrele prevăzute în art. 59 nu vor fi înregistrate în alte forme de
evidență.
(2) Emitentii și deținătorii de informații clasificate sunt obligați să înregistreze și
să țină evidența tuturor documentelor și materialelor primite, expediate sau a
celor întocmite de unitatea proprie, potrivit legii
.(3) În registrele pentru evidența informațiilor clasificate vor fi menționate
numele și prenumele persoanei care a primit documentul, iar aceasta va semna de
primire pe condica prevăzută în anexa nr. 8.
Articolul 61(1) Atribuirea numerelor de înregistrare în registrele pentru evidență
se face consecutiv, pe parcursul unui an calendaristic
.(2) Numerele de înregistrare se înscriu obligatoriu pe toate exemplarele
documentelor sau materialelor care conțin informații clasificate, precum și pe
documentele anexate.
(3) Anual, documentele se clasează în dosare, potrivit problematicii și termenelor
de păstrare stabilite în nomenclatoare arhivistice, potrivit legii.(4) Clasarea
documentelor sau materialelor care conțin informații clasificate se face separat,
în funcție de suportul și formatul acestora, cu folosirea mijloacelor de păstrare și
protejare adecvate.
Articolul 62(1) Informațiile strict secrete de importanță deosebită vor fi
compartimentate fizic și înregistrate separat de celelalte informații.
(2) Evidența documentelor strict secrete și secrete poate fi operată în același
registru.
Articolul 63Hărțile, planurile topografice, asamblajele de hărți și alte asemenea
documente se înregistrează în registrele pentru evidența informațiilor clasificate
prevăzute în anexele nr. 4, 5 și 6.
Articolul 64Atribuirea aceluiași număr de înregistrare unor documente cu
conținut diferit este interzisă.
Articolul 65Registrele de evidență vor fi completate de persoana desemnată care
deține autorizație sau certificat de securitate corespunzător.
Articolul 66(1) Multiplicarea prin dactilografiere și procesare la calculator a
documentelor clasificate poate fi realizată numai de către persoane autorizate să
aibă acces la astfel de informații
.(2) Multiplicarea documentelor clasificate poate fi realizată de persoane
autorizate, numai în încăperi special destinate
.Articolul 67(1) Documentelor care conțin informații clasificate rezultate în
procesul de multiplicare li se atribuie numere din registrul de evidență a
informațiilor clasificate multiplicate, conform modelului din anexa nr. 9.(
2) Numerele se atribuie consecutiv, începând cu cifra 1, pe parcursul unui an
calendaristic și se înscriu obligatoriu pe toate exemplarele documentului
.Articolul 68(1) Evidențierea operațiunii de multiplicare se face prin marcare atât
pe original, cât și pe toate copiile rezultate
.(2) Pe documentul original marcarea se aplică în partea dreaptă jos a ultimei
pagini
.(3) Pe copiile rezultate, marcarea se aplică pe prima pagină, sub numărul de
înregistrare al documentului
.(4) În cazul copierii succesive, la date diferite, a unui document clasificat,
documentul original va fi marcat la fiecare operațiune, ce va fi, de asemenea,
înscrisă în registru.
(5) Exemplarele rezultate în urma copierii documentului secret de stat se
numerotează în ordine succesivă, chiar dacă operațiunea se efectuează de mai
multe ori și la date diferite
.Articolul 69(1) Multiplicarea documentelor clasificate se face în baza aprobării
conducătorului unității deținătoare, cu avizul structurii/funcționarului de
securitate, ambele înscrise pe cererea pentru copiere sau pe adresa de însoțire în
care se menționează necesitatea multiplicării.
(2) Parchetele, instanțele și comisiile de cercetare pot multiplica documente care
conțin informații clasificate numai în condițiile prezentelor standarde.
(3) Extrasul dintr-un document care conține informații clasificate se face în baza
cererii pentru copiere, cu aprobarea conducătorului unității, iar documentul
rezultat va avea menționat sub numărul de exemplar cuvantul "Extras" și numărul
de înregistrare al documentului original
.(4) Clasa sau nivelul de secretizare atribuit unui document original se aplică, în
mod identic, reproducerilor sau traducerilor.
Articolul 70(1) Dacă emitentul dorește să aibă control exclusiv asupra
reproducerii, documentul va conține o indicație vizibilă cu următorul conținut:
"Reproducerea acestui document, totală sau parțială, este interzisa".(2)
Informațiile clasificate înscrise pe documente cu regim restrictiv de reproducere
care au mențiunea "Reproducerea interzisă" nu se multiplică.
Articolul 71În cazul copierii unui document care conține informații clasificate se
procedează astfel:
a) se stabilește numărul de exemplare în care va fi multiplicat;
b) se completează și se aprobă cererea pentru multiplicare, potrivit art. 69 alin.
(1), după care aceasta se înregistrează în registrul de evidență - anexa nr. 4 sau
anexa nr. 5, după caz;
c) documentul original se predă operatorului pe bază de semnatură
;d) după verificarea exemplarelor rezultate, beneficiarul semnează în registrul de
evidență a informațiilor clasificate multiplicate, conform modelului din anexa nr.
9;
e) repartiția în vederea difuzării exemplarelor copiate se consemnează de către
structura/funcționarul de securitate pe spatele cererii pentru copiere;
f) cererea pentru copiere împreună cu exemplarele copiate se predau pe bază de
semnatură structurii/funcționarului de securitate în vederea difuzării sau
expedierii.
Articolul 72(1) Când se dactilografiază, se procesează la calculator sau se
copiază documente care conțin informații clasificate, în mai mult de două
exemplare, pe spatele exemplarului original sau al cererii pentru copiere se
înscriu destinatarii documentelor și numărul exemplarelor.
(2) Atunci când numărul destinatarilor este mare se întocmește un tabel de
difuzare, care se înregistrează ca document anexat la original.(
3) Numerotarea exemplarelor copiate se va face consecutiv pentru fiecare copie,
indiferent de data executării, avându-se în vedere și numărul de exemplare
rezultat în urma dactilografierii sau procesării la calculator.
Articolul 73Documentele clasificate pot fi microfilmate sau stocate pe discuri
optice ori pe suporți magnetici în următoarele condiții:
a) procesul de microfilmare sau stocare să fie realizat cu aprobarea emitentului,
de personal autorizat pentru clasa sau nivelul de secretizare a informațiilor
respective;
b) microfilmelor, discurilor optice sau suporților magnetici de stocare să li se
asigure aceeași protecție ca a documentului original;
c) toate microfilmele, discurile optice sau suporții magnetici de stocare să fie
înregistrate intr-o evidență specifică și supuse, ca și documentele originale,
verificării anuale.
Articolul 74(1) Difuzarea informațiilor clasificate multiplicate se face
obligatoriu cu avizul structurii/ funcționarului de securitate.
(2) Informațiile clasificate pot fi redifuzate de către destinatarul inițial la alți
destinatari, cu respectarea normelor din prezentele standarde.
(3) Emitentul este obligat să indice clar toate restricțiile care trebuie respectate
pentru difuzarea unei informații clasificate. Când se impun astfel de restricții,
destinatarii pot proceda la o redifuzare numai cu aprobarea scrisă a emitentului.
Articolul 75În cazul în care un document secret de stat este studiat de o persoană
abilitată, pentru care s-a stabilit necesitatea de a accesa astfel de documente în
vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu, această activitate trebuie consemnată
în fișa de consultare, conform modelului din anexa nr. 1.
Articolul 76(1) Informațiile clasificate iesite din termenul de clasificare se
arhivează sau se distrug
.(2) Arhivarea sau distrugerea unui document clasificat se menționează în
registrul de evidență principal, prin consemnarea cotei arhivistice de regaăsire
sau, după caz, a numărului de înregistrare a procesului-verbal de distrugere.
(3) Distrugerea informațiilor clasificate înlocuite sau perimate se face numai cu
avizul emitentului.(4) Distrugerea documentelor clasificate sau a ciornelor care
conțin informații cu acest caracter se face astfel încât să nu mai poată fi
reconstituite.
Articolul 77(1) Documentele de lucru, ciornele sau materialele acumulate sau
create în procesul de elaborare a unui document, care conțin informații clasificate,
de regulă, se distrug.
(2) În cazul în care se păstrează, acestea vor fi datate, marcate cu clasa sau nivelul
de secretizare cel mai înalt al informațiilor conținute, arhivate și protejate
corespunzător clasei sau nivelului de secretizare a documentului final.
Articolul 78(1) Informațiile strict secrete de importanță deosebită destinate
distrugerii vor fi înapoiate unității emitente cu adresa de restituire.
(2) Fiecare asemenea informație va fi trecută pe un proces-verbal de distrugere,
care va fi aprobat de conducerea unității și semnat de șeful structurii/funcționarul
de securitate și de persoana care asistă la distrugere, autorizată să aibă acces la
informații strict secrete de importanță deosebită.
(3) În situații de urgență, protecția, inclusiv prin distrugere, a materialelor și
documentelor strict secrete de importanță deosebită va avea întotdeauna prioritate
față de alte documente sau materiale.
(4) Procesele-verbale de distrugere și documentele de evidență ale acestora vor fi
arhivate și păstrate cel puțin 10 ani.
Articolul 79(1) Distrugerea informațiilor strict secrete, secrete și secrete de
serviciu va fi evidențiată într-un proces-verbal semnat de două persoane asistente
autorizate să aibă acces la informații de acest nivel, avizat de
structura/funcționarul de securitate și aprobat de conducătorul unității
.(2) Procesele-verbale de distrugere și documentele de evidență a informațiilor
strict secrete, secrete și secrete de serviciu vor fi păstrate de compartimentul care
a executat distrugerea, o perioadă de cel puțin trei ani, după care vor fi arhivate
și păstrate cel puțin 10 ani.
Articolul 80(1) Distrugerea ciornelor documentelor secrete de stat se realizează
de către persoanele care le-au elaborat
.(2) Procesul-verbal de distrugere a ciornelor se întocmește în situația în care
acestea au fost înregistrate într-o formă de evidență.
Articolul 81(1) Documentele și materialele ce conțin informații clasificate se
transportă, pe teritoriul României, prin intermediul unității specializate a
Serviciului Român de Informații, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a
Guvernului
.(2) Documentele și materialele care conțin informații clasificate se transportă în
străinătate prin valiza diplomatică, de către curierii diplomatici selecționați și
pregătiți de Serviciul de Informații Externe.
(3) Este interzisă expedierea documentelor și materialelor ce conțin informații
clasificate prin S.N. "Poșta Română" ori prin alte societăți comerciale de
transport.
Articolul 82Conducătorii unităților deținătoare de informații clasificate vor
desemna, din structura de securitate proprie, în condițiile prezentelor standarde,
cel puțin un delegat împuternicit pentru transportul și executarea operațiunilor de
predare-primire a corespondenței clasificate, între aceasta și unitatea specializată
a Serviciului Român de Informații.

1. Statutul polițistului- îndatoririle poliţistului, restrângerea exerciţiului unor

drepturi şi libertăţi, recompense, răspunderea juridică şi sancţiuni
2. Principalele atribuţii ale Agenţiei Naţionale Antidrog, conform H.G. nr.
461/2011, cu modificările şi completările ulterioare
3. Principiile care guvernează conduita profesională a poliţistului
4. Cadrul legislativ privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului
ilicit de droguri
5. Organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Antidrog- rolul şi atribuţiile
Agenţiei Naţionale Antidrog în cadrul sistemului instituţional antidrog
6. Atribuţiile Structurilor Teritoriale ale Agenţiei Naţionale Antidrog conform
Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Agenţiei Naţionale Antidrog
7. Concepte de bază (drog, consum obișnuit, abuz, dependență), fundamente
bio-psiho-sociale în dependența de droguri, mecanismele fiziologice și
neurochimice implicate în dependența de droguri, categorii de droguri și
efectele lor
8. Standardele minime de calitate ale programelor de prevenire a consumului de
droguri în şcoală
9. Prevenirea consumului de droguri- definire, abordări, strategii, teorii şi
modele explicative, criterii de calitate ale programelor de prevenire, factori de
risc şi factori de protecţie
10. Prevenirea consumului de droguri în România, în anul 2019, conform
Raportului Naţional privind situaţia drogurilor 2020
11. Strategia națională în domeniul drogurilor 2022-2026: Viziune, scop,
obiective, Principii, Direcții de acțiune- Reducerea cererii de droguri, Indicatori
12. Clasificarea și declasificarea informațiilor. Măsuri minime de protecție
specifice claselor și nivelurilor de secretizare
13. Reguli generale privind evidența, întocmirea, păstrarea, procesarea,
multiplicarea, manipularea, transportul, transmiterea și distrugerea informațiilor
clasificate