În cadrul studiului procesului de proiectare a sistemelor informatice,
esenţială este noţiunea de sistem. Un sistem reprezintă un ansamblu de elemente (componente) interdependente între care se stabileşte o interacţiune dinamică, pe baza unor reguli prestabilite, cu scopul atingerii unui anumit obiectiv. Fiecare sistem acceptă un număr de intrări, prelucrează informaţia furnizată de acestea şi trimite rezultatele către ieşiri şi de aici, în mediul în care evoluează sistemul. Limitele sistemului îl separă pe acesta de mediul în care acesta se maninfestă. Un sistem este alcătuit din componente. Acestea, numite şi susbsisteme între care se stabilesc diverse relaţii, pot fi formate din elemente componente indivizibile sau din grupuri de elemente agregate. Proiectarea subsistemelor este foarte importantă deoarece, în cazul în care sistemul în ansamblu nu mai funcţionează corecat, „repararea” acestuia ar trebui să fie posibilă prin simpla înlocuire a subsistemului care a cauzat defecţiunea. Limitările sistemului se referă la constrângerile impuse de parametrii acestuia (de exempleu capacitate de memorare sau viteză) în funcţie de care sistemul trebuie să funcţioneze pentru a-şi atinge scopul pentru care a fost realizat. Există câteva noţiuni importante referitoare la studiul sistemului. Descompunerea este foarte utilă atunci când se încearcă înţelegerea funcţionării unui sistem complex. Acesta va fi descompus în subsisteme mai simple, a căror structură poate fi analizată şi înţeleasă pe rând, fără a se lua în calcul interferenţele între subsisteme. Modularitatea derivă direct din descompunere şi uşurează procesul de depanare a sistemului. Cuplarea se referă la faptul că sistemele sunt interdependente deşi ar trebui să fie cât mai independente posibil. Astfel, defectarea unui subsistem ar antrena deteriorarea în lanţ a tuturor subsistemelor şi, în final, nefuncţionarea sistemuluiprincipal. Dacă independenţa este asigurată, se poate înlocui doar componenta defectă, procesul de depanare şi reparare scurtându-se mult. Coeziunea reprezintă măsura în care un subsistem poate îndeplini o singură funcţie.