Răspâdirea apelor subterane și minerale în România

Dintre bogățiile minerale existente în scoarța terestră, apa este singura regenerabilă. Dar este
regenerabilă numai apa subterană care intră în schimb activ cu apele de suprafață, participând la
cunoscutul schimb natural.
Creșterea populației urbane, dezvoltarea industriilor, crearea sitemelor de irigare a terenurilor
agricole au condus la creșterea accelerată a cerințelor și consumurilor de apă, atât din surse de
suprafață, cât și din surse subterane. În prezent sursele de apă de suprafață sunt relativ bine
cunoscute, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, pe când resursele de apă subterană,
deși local au fost uneori cercetate și studiate detaliat nu au fost evaluate ca bilanț hidric pe baza
determinării potențialului hidrogeologic al bazinului.
La nivelul României există o diversitate de ape subterane datorită condițiilor litologice diferite.
Apele freatice sunt răspândite pe întreaga suprafață a țării. În regiunea montană cu umiditate
variabilă, apele freatice sunt situate la adâncimi diferite în cuprinsul formațiunilor sedimentare.
Deși zonele piemontane și de câmpie prezintă o unitate deficitară, acestea dețin cele mai bune
condiții pentru acumularea apelor subterane datoriră caracteristicilor hidrografice ale rocilor.
Apele de adâncime, spre deosebire de cele freatice au o arie de răspândire mai redusă.
În zonele montane au caracter izolat și apar sub formă de izvoare. În alte regiuni sunt mai mult
sau mai puțin continue. La nivelul României, resursele totale exploatabile de apă subterană au fost
estimate la 11,5 miliarde de 𝑚3 /𝑎𝑛. Dintre acestea, utilizabile sunt 9,6 miliarde de 𝑚3 /𝑎𝑛, dintre
care 4,7 miliarde de 𝑚3 /𝑎𝑛 aparțin domeniului freatic, iar restul, apelor de adâncime.
Apele subterane constituie o importantă sursă de alimentare cu apă a populației și industriei.
Apele descendente sunt localizate în primele orizonturi ale scoarței terestre și au un schimb intens
de resurse de apă cu atmosfera și hidrosfera. Apele cu caracter ascendent sunt de obicei închise în
orizonturi acvifere izolate prin orizonturi impermeabile, adică se consideră captive.
Ca geneză, apele descendente se pot grupa în:
-apele freatice din primul orizont acvifer cu resurse permanente , a căror arie de
alimentare corespunde cu aria de răspândire teritorială;
-apele suprafreatice sau epidermice accumulate temporar în zona de aerație aflată
deasupra stratului freatic;
-apele captive descendente, rezultate prin deschiderea stratului captiv de eroziunea
fluviatilă de adâncime.
Apele ascendente pot fi arteziene sau subarteziene în funcție de poziția nivelului
piezometric față de relieful suprafeței terestre.
Apele freatice sunt apele subterane care formează primul orizont de acvifer de sub nivelul
terenului. Apele de adâncime sunt apele subterane cantonate în roci permeabile situate în cel puțin
un strat impermeabil. Acestea sunt captive în care presiunea dintr-un anumit punct depinde de
înclinarea stratului, presiunea fiind minimă în cazul stratelor orizontale. Nivelul la care apa
stratelor sub presiune se poate ridica se numește nivel piezometric.
Formarea și regimul resurselor de apă sunt determinate de condițiile fizico-geografice și
geologice. Astfel principalii factori care influențează formarea resurselor de apă subterană sunt
condițiile climatice la care se adaugă și alți factori cum ar fi: relieful, solul cu scoarța de alterare,
structura geologică, vegetația și activitatea umană.
Apele freatice au ca mediu de acumulare și de formare a zăcămintelor depozitele
superficiale permeabile (aluviuni, proluviuni, luturi loessoide, eluvia, deluvii) dar și roci
sedimentare stratificate permeabile precum și roci compacte străbătute de fisuri.
 Gresiile și conglomeratele din structurile aparținând marilor sinclinale suspendate din
Bucegi, Ciucaș, Ceahlău, etc, favorizează acumularea de orizonturi freatice mai frecvent decat în
alte categorii morfologice și morfostructurale de orogen. Astfel, pe versantul Nordic al Masivului
Ceahlău, aliniamentele de izvoare de la baza stivei de conglomerate care alimentează afluenții Văii
Schitului (Duruitoarea, Pârâul lui Martin, Durău și altele) atestă prezența unui strat freatic bogat.
Culoarul depresionar din vestul Carpaților Orientali (Bilbor-Borsec-Giurgeu-Ciuc-Brasov)
reprezintă cea mai importantă arie de acumulare a apelor freatice. Ariile depresionare importante
cu freatic intramontan abundent se localizează în Depresiunea Dornelor, Depresiunea Comănești,
Depresiunea Petroșani, Depresiunea Almaj, Depresiunea Vad-Borod.
În dealurile Banato-Crișene și în Câmpia de Vest influența maselor de aer umed și
moderat răcoros de origine oceanică face ca nivelul freaticului să se mențină ridicat, în special în
semestrul rece al anului. Dealurile vestice cu caracter piemontan cantonează ape freatice cu
adâncimi de 15-25 m, în condițiile depozitelor sedimentare detritice cu permeabilitate mare și
grosime medie. Glacisurile de legătură cu treapta de câmpie și câmpiile înalte conțin ape subterane
continui, adâncimea lor scăzând treptat de la 15-10 m în est la 10-5 m în vest.
În Depresiunea Transilvaniei, abundența și caracteristicile apelor subterane freatice
depind de poziția geografică, alcătuirea geologică, dispunerea structurală a stratelor, textura,
apropierea de masivele de sare.
În unitățile fizico-geografice extramontane de la sud și est de Carpați se constată o
“sărăcire” a acviferelor freatice de la vest la est, în legătură cu reducerea generală a precipitațiilor
și deci a abundenței apelor subterane în același sens. Fenomenul se manifestă cu pregnanța în
sezonul rece, datorită persistenței stratului de zăpadă și a “blocării” alimentării freaticului cât și
prin reducerea generală a precipitațiilor în anotimpul de iarnă.
Podișul Sucevei și Podișul Central Moldovenesc se caracterizează prin frecvența și
grosimea importantă a orizonturilor de gresii, calcare oolitice și nisipuri grosiere: Dealul
Repedea, Dealul Mare-Hârlău, Dealul Dragomirna.
Apele de adâncime nu pot fi separate de fragmentarea tectonică a formațiunilor geologice, atât în
unitățile de orogen, cât și în cele de platformă.
Grupările de masive din Munții Rodna-Maramureș a Munților Bistriței, Bucegi-Piatra
Craiului, Făgăraș, Retezat-Godeanu, Parâng, Poiana Ruscăi, Semenic, Bihor, etc, reprezintă
hidrostructuri cu ape de adâncime pe principalele linii de dizlocații tectonice. Mai importante
sunt resursele de apă subterană din zona faliei Dragoș-Vodă la nord de Muțtii Rodnei, văile
Pârâul Cailor și parțial Vișeu, fiind alimentate ascendant din această hidrostructură.
În Sucarpați, apele de adâncime se află acumulate în preajma zăcămintelor de sare sau
de hidrocarburi. Un aliniament de hidrostructuri în preajma zăcămintelor de sare se constată în
nord din depresiunea Maramureșului (Sugatag, Coştiui), apoi în Subcarpații Moldovei începând
de la Cacica-Solca, Tazlău, Târgu Ocna și în Subcarpații de Curbură și Getici (Slănic-Prahova,
Ocnele Mari, Ocnița, Govora, etc).
Apele minerale sunt ape care au în compoziție diferite săruri, elemente chimice, gaze, substanțe
radioactive etc.
Apele minerale au apărut în urma unor falii de adâncime, a unor fenomene de vulcanism sau de
apariția unui conținut de zăcăminte. Aceste ape conțin în mod special clor, sulfați , fosfați.
Apele balneare au apărut în jurul izvoarelor de ape minerale, locuri unde s-au dezvoltat stațiuni
balneare, cunoscute și sub numele de Ape Tămăduitoare . În ziua de azi de găsesc în jur de 500 de
stațiuni care exploateaza apele minerale în scopuri balneologice. Când apele minerale au
temperaturi ridicate , acestea poartă numele de ape termale. Aceste ape pătrund prin fisuri până la
adâncimi mari în scoarța terestră unde se încălzesc și ies la suprafață din nou sub formă de izvoare
termale. Astfel de izvoare se întâlnesc la Băile Felix, Băile Herculane , unde în adâncime au
temperatura de 60˚C iar la suprafață scad la 42˚C.
Oraş situat în nord-estul României (Judeţul Harghita), în depresiunea intramontană cu acelaşi
nume din Carpaţii Orientali, Borsec este înconjurată de Munţii Bistriţei, Munţii Călimani, Munţii
Giurgeu şi Munţii Ceahlău, altitudine 900 m.
O veche staţiune (cunoscută din 1804), deschisă tot timpul anului, cu numeroase izvoare de ape
minerale carbo-gazoase, sau conţinând calciu, magneziu. Aceste ape sunt cunoscute pentru efectul
lor benefic încă din a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Efectele terapeutice ale acestor izvoare
de ape minerale au fost recunoscute pe plan internaţional. Staţiunea Borsec este
recomandată în tratamentul bolilor cardiovasculare (insuficienţă mitrală compensatorie şi
insuficienţă cardiacă, hipertensiune, varice), al bolilor endocrine (hipertiroidie, boala Basedow,
starea de prepubertate la copii supraponderali), dischinezie biliară, boli digestive (gastrită cronică
hipoacidă, constipaţie cronică, colită cronică nespecifică), colicistită cronică necalcaroasă,
tulburări renale şi ale aparatului urinar, nevroză astenică, boli dermatologice, metabolice şi de
nutriţie, etc.
Băile Tușnad este o cunoscută stațiune din România. Depresiunea este delimitată de Munții
Harghitei în partea N-V și de Masivul Ciumatu Mare în S-E. Stațiune cu sezon permanent, cu
numeroase izvoare de ape minerale cunoscute încă de la începutul secolului al XIX-lea, dar
inaugurate abia în anul 1860, stațiunea este recomandată pentru tratamentul bolilor sistemului
nervos central, al bolilor cardiovasculare, al bolilor sistemului urinar.
În secolul trecut, zăcământul Casin avea două izvoare cu ape minerale-Repat și Salutaris-situate
pe cei doi afluenți de sânga, Repat și borviz, ai pârâului Casin. Apele ambelor izvoare erau
îmbuteliate: apă mineral medicinală la izvorul Repat și de apă de masa la izvorul Salutaris.
Exploatarea apei minerale de la Casin a început în anul 1888 fiind comercializată în țară, dar
ajungând și peste hotare.
În centrul României, în judelul omonim, așezat în depresiunea Brașovului, la poalele vestice ale
munților Vrancei, la o altitudine ce variază între 550 şi 600 m, la 31 km est faţă de municipiul
Sfântu Gheorghe, se află oraşul Covasna. Numeroase izvoare (în jur de 1.000) cu apă minerală
carbogazoasă, bicarbonată alcalină sau conţinând diverşi compuşi ai fierului, iodului, bromului
sau clorului sunt recomandate în tratamentul bolilor cardiovasculare, disfuncţii, boli digestive.
Zăcământul hidromineral Slănic-Moldova, pe baza căruia a luat fiinţă şi s-a dezvoltat staţiunea
conţine ape medicinale de tip clorurat, carbonat, bicarbonatat, sodic, slab sulfuros, hipertonic,
hipotonic şi oligomineral a fost descoperit încă din anul 1801. În 1852 s-au efectuat primele teste
chimice, iar în 1877 au apărut primele instalaţii balneare. De-a lungul timpului, calităţile apelor
minerale descoperite aici au fost confirmate prin medaliile obţinute la expoziţiile internaţionale de
la Paris, Viena, Frankfurt/Main etc. Specialiştii le-au comparat cu apele minerale de la Karlovy
Vary, Vichy, Aix-les-Bains etc.
Zăcământul Herculane e cea mai veche staţiune balneară din România, datând din vremea
romanilor, când purta numele de "La apele sacre ale lui Hercule" (atestată documentar ca staţiune
în anul 153 a. Hr.) este cunoscută pentru efectele terapeutice ale apelor sale termale, sulfuroase, cu
sodiu, calciu, magneziu, oligotermale, uşor radioactive, bune atât pentru cura internă cât şi externă.
Date fiind temperatura ridicată a acestor ape minerale (38-60°C) cât şi gradul lor
variat de mineralizare (3166-7426 mg/l), acestea au un efect fiziologic complex şi o valoare
terapeutică fără egal. Începând cu 1948, Herculane a cunoscut o dezvoltare susţinută, devenind o
staţiune de rang naţional, cu regim permanent.
 Zăcământul Lacu Sărat conţine importante rezerve de nămol sapropelic şi apă minerală
hipertonică conţinând compuşi ai sulfului, clorului, sodiului, magneziului, bromului. Staţiunea
oferă şi facilităţi pentru băi calde în ape minerale în căzi, aplicări de nămol cald, aerohelioterapie
şi aplicări de namol rece urmate de băi în lac, instalaţii pentru electro- şi hidroterapie, gimnastică,
piscină pentru kinetoterapie.
Amara este o comună în SE României (judeţul Ialomiţa), situată în estul Câmpiei Române (în
Câmpia Bărăganului), pe malul lacului Amara. Apa lacului Amara (156 ha), sărată, conţinând
sulfaţi, magneziu, bicarbonaţi şi în cantităţi mai mici bromuri, dar în special nămol sapropelic cu
proprietăţi terapeutice au dus la dezvoltarea staţiunii începând cu 1900.
Zăcământul Biborţeni furnizează comerţului apă minerală de Biborţeni.
Sângeorz-Băi este staţiunea care oferă spre consum apa Hebe.
Staţiunea Zizin se află aşezată pe bordura sud-estică a bazinului Prejmer - Sf. Gheorghe.
Întreaga suită de zăcăminte hidrominerale din bazinele Oaşului, Ciucului, Baraoltului şi Bârsei –
cum ar fi cele de la Negreşti-Certeze, Bixad, Sâncrăieni, Biborţeni - sunt acumulate în depozite
sedimentare recente. O parte din restul zăcămintelor cunoscute, cum ar fi cele de la Poiana Negrii,
Poiana Coşnei, Poiana Vinului, Slănic-Moldova, Casin, Covasna, Malnaş, Poian şi Vîlcele au ape
acumulate în formaţiuni stâncoase ale flişului carpatic, iar o altă parte cum ar fi cele de la Borsec
şi Bilbor au ape acumulate în calcare cristaline carstificate. Zăcămintele cu ape minerale
carbogazoase aflate în Câmpia de Vest, sunt cantonate în formaţiuni sedimentare relativ recente
care au umplut, la finele Pliocenului şi în Cuaternar, extremitatea estică a depresiunii Panonice,
extinsă pe teritoriul României.
Prin urmare, apele subterane și apele minerale au o puternică influență asupra dezvoltării
României și asupra populației, și ca orice altă apă, însemnând viață.

Biliografie
1. Tișcovschi, Adrian Amadeus, Diaconu, Daniel, Constantin, (2005) Meteorologie și
Hidrologie, Editura Universitară
2. Cineti, Adrian, (1990) Resursele de ape subterane ale României, Editura Tehnică,
București
3. https://www.scribd.com/document/88320884/Apele-subterane-din-Romania-referat-final
4. https://www.scribd.com/document/212034163/Apele-Minerale-Din-Romania