Modul 1

BIOMASA ŞI BIOENERGIA

Definirea biomasei şi a bioenergiei

Biomasa este un termen ştiinţific pentru materii vii (orice material organic care
derivă din plante ca rezultat al procesului de fotosinteză). Acelaşi termen este
folosit pentru produsele ce provin din organisme vii (lemn, plante recoltate, părţi
de plante şi ale reziduuri), plante acvatice şi deşeuri animale. Biomasa reprezintă
fracţia biodegrdabilă a produselor, deşeuri şi reziduuri din agricultură (inclusiv
substanţele animale şi vegetale), industria forestieră şi prelucrarea lemnului,
precum şi fracţiile biodegradabile ale deşeurilor industriale şi municipale.
Energia potentiala a biomasei (bioenergia) se gaseste sub formă de energie
chimică şi include combustibili solizi, lichizi sau gazoşi (biocombustibili), din ea
putându-se produce energie electrică (bioelectricitate) prin intermediul produselor
chimice derivate, direct din plante sau indirect din deşeuri industriale,
comerciale, urbane, agricole sau forestiere ce provin tot din plante. Valoarea
energetică a biomasei provine din energia solară prin procesul de fotosinteză.
În natură toate tipurile de biomasă se descompun în molecule elementare în
prezenţa razelor solare cu degajare de căldură. Pe durata procesului termo-
chimic de conversie în energie utilă biomasa degajă energie sub formă de
căldură, iar carbonul este re-oxidat în dioxid de carbon pentru a înlocui acea
cantitate de carbon absorbită pe toată durata creşterii plantei. Este esenţial de
menţionat că utilizarea biomasei pentru producerea de energie este inversul
fotosintezei. Bioenergia este produsă într-un ciclu pe durata căruia majoritatea
carbonului absorbit de plante este ulterior re-introdus în atmosferă prin procesul
de combustie. Deşeurile primei părţi a ciclului formează materii prime pentru
următoarele faze ale ciclului. Astfel utilizarea biomasei in scopuri energetice nu
are impact negativ asupra mediului ambiant, deoarece la arderea ei nu se
produce o cantitate suplimentară de dioxid de carbon (CO2) ca in cazul
combustibililor fosili.
Potenţialul energetic biomasei şi poziţia pe piaţa energetică

La momentul actual în ţările dezvoltate din biomasă se produce cca. o treime din
totalul de energie folosită. Ea a fost denumită “combustibilul omului sărac”
deoarece folosirea ei pentru prepararea mâncării şi pentru încălzire datează de
foarte mult timp. În ultimii ani sursele de biomasă au revenit în forţă în centrul
atenţiei şi în ţările dezvoltate, datorită problemelor de poluare la nivel global. Cu
o capacitate estimată de cca. 14.000 MW instalată la nivel mondial, bio-
electricitatea poate fi considerată ca fiind cea mai importantă sursă de energie
regenerabilă în lume, dupa energia hidro.
Industria biomasei diferă de celelalte industrii bazate pe RER datorită faptului că
ea include atât industriile agricolă, forestieră cât şi cea de producere a energiei.
Aceste industrii deseori sunt dependente una de cealaltă. Cea mai mare
dezvoltare a acestora s-a atins când utilizarea deşeurilor şi produselor reziduale
a fost facută pe scară largă. În unele ţări dezvoltarea taxare şi reglementări în
domeniu.
Cea mai mare piaţă pentru bio-electricitate o reprezintă producerea de energie la
nivel local. Pe termen scurt piaţa pentru energia electrică provenită din biomasă
poate fi regăsită:
• Acolo unde deşeurile din biomasă creează probleme de stocare şi
depozitare;
• Acolo unde costurile de furnizare a deşeurilor de biomasă sunt
mici, iar cererea de energie electrică este în creştere;
• Acolo unde se promovează politicile pentru protecţia mediului
ambiant şi pentru diminuarea încălzirii globale.
Potenţialul de utilizare a biomasei în 29 de ţări europene membre ale
Organizaţiei de Alimentare şi Agricultură este de 140 milioane tep (tone
echivalent petrol). Aceasta reprezintă aproape de patru ori consumul propriu de
combustibil al industriei agricole. Aceasta înseamnă că industria agricolă poate
deveni un producător de energie pe termen lung. Rata de utilizare a surselor de
biomasă în Europa este de numai 15-20%. Folosind 20-25% din biomasă ar fi
posibil de acoperit cererea de energie termică a industriei alimentare şi cererea
de căldură a populaţiei.

Principalele surse de producere a biomasei

Resursele de biomasă
Resursele de biomasă care pot fi folosite pentru producerea de energie sunt
diverse. Acestea se pot clasifica în: reziduuri (deşeurilor) primare, secundare,
terţiare şi biomasa care este special cultivată pentru scopuri energetice:
• Reziduurile primare sunt produse din plante sau din produse
forestiere. Acest tip de biomasă este disponibil “în câmp” şi trebuie
colectată pentru utilizarea ulterioară.
• Reziduurile secundare sunt produse la prelucrarea biomasei pentru
producerea produselor alimentare şi pentru producerea altor
produse finite din lemn. Sunt disponibile în industria alimentară,
fabrici de producere a hârtiei, etc.
• Reziduurile terţiare rezultă în urma utilizării biomasei. Aici sunt
incluse diferite deşeuri, (care diferă din punct de vedere al fracţiei
organice conţinute) precum: deşeurile menajere, deşeurile
lemnoase, deşeurile de la tratarea apelor uzate, etc.
• Biomasa produsă prin cultivarea specială de plante, utilizate drept
combustibil pentru generarea de energie electrică; astfel de plante
se mai numesc “plante energetice”. Au fost dezvoltate, in acest
sens, mai multe specii de plante special pentru producerea de
combustibil. Plantele energetice pot fi cultivate pe terenuri agricole
care nu sunt folosite în agricultură (de obicei terenuri care sunt
scoase din circuit din diverse motive sau terenuri considerate
nepotrivite pentru cultivarea plantelor alimentare). În comparaţie cu
plantele agricole tradiţionale, plantele energetice necesită mai
puţină îngrijire şi mai puţine îngrăşăminte minerale sau pesticide.
Resursele de biomasă se pot clasifica şi în următoarele categorii principale:
• Biomasa lemnoasă: pădurile şi plantaţiile forestiere, produse
reziduale din industria prelucrării lemnului, şi produse lemnoase
care sunt scoase din uz.
• Biomasa din plante: plante energetice, produse agricole reziduale,
produse agro-industriale reziduale şi materii finite scoase din uz.
• Biomasa din fructe şi seminţe: plante energetice, produse agricole
reziduale, produse agro-industriale reziduale şi materii finite scoase
din uz.
• Altele/Amestec: produse animale reziduale, produse horticole
reziduale, produse agro-industriale reziduale şi materii finite scoase
din uz.
Biomasa lemnoasă
Deşeurile forestiere includ deşeuri care nu mai pot fi folosite, copaci imperfecţi
din punct de vedere comercial, copaci uscaţi şi alţi copaci care nu pot fi
comercializaţi şi trebuie tăiaţi pentru a curăţa pădurea. Tăierea unor copaci
conduce nu numai la însănătoşirea pădurii ci şi la producerea de reziduuri care
pot fi folosite pentru producerea de energie. Datorită faptului că aceste reziduuri
sunt împrăştiate pe arii largi şi în locuri greu accesibile ele sunt în general greu
de recuperat iar costurile sunt ridicate.
Unele specii de plante energetice fac parte de asemenea din categoria biomasei
lemnoase, acestea fiind de exemplu copaci cu crestere repidă. Perioada de
recoltare a unor astfel de plante variază între 3 şi 10 ani în funcţie de specia
copacului, iar perioada între două plantări poate fi chiar mai mare de 20 de ani.
Salcia este un exemplu de plantă pentru o rotaţie scurtă a plantaţiei (RSP) care
poate fi recoltată la fiecare 2-5 ani comparativ cu o perioadă de 20-25 de ani
(plantă de lungă durată). Alte specii sunt: plopul hibrid, salixul, şi eucaliptul.
Reziduurile lemnoase din industria hârtiei şi de prelucrare a lemnului sunt de
obicei foarte curate şi pot fi folosite drept combustibil pentru diferite sisteme
energetice pe bază de biomasă. În multe cazuri reziduurile lemnoase din
industria de prelucrare a lemnului sunt folosite pentru producerea aburului şi
energiei electrice chiar in întreprinderea unde sunt generate.
Curăţarea copacilor este o altă sursă de deşeuri lemnoase care în mod normal
nu este valorificată. Deşeurile similare sunt produse şi la curăţarea marginilor
drumurilor, căilor ferate şi a sistemelor de utilităţi precum linii electrice. În unele
cazuri aceste deşeuri lemnoase sunt folosite ca strat protector la sol sau pentru
acoperirea gropilor de gunoi ecologice, dar în majoritatea cazurilor nu sunt
valorificate. Proiectele energetice pot folosi cu succes aceste produse în calitate
de surse primare de energie.
În prezent mari cantităţi de deşeuri lemnoase urbane sunt aruncate la groapa
de gunoi. Aceste materiale pot fi separate din deşeurile urbane. Deşeurile
lemnoase care au o umiditate de până la 5% pot fi folosite în calitate de
combustibil pentru producerea energiei.
Biomasa din plante
Unele specii de plante energetice aparţin categoriei biomasei din plante
(denumită “iarbă energetică”). Aceste plante sunt selectate ca să crească rapid,
să fie rezistente la secetă şi la dăunatori iar după recoltare să fie competitive
pentru a fi folosite în calitate de combustibili. Unele plante agricole (anuale) cum
sunt rapiţa şi cerealele sunt în prezent cultivate în Europa in scopuri energetice.
Stuful, şi sorgul dulce sunt alte specii de plante care au fost testate în calitate de
plante energetice.
Pe de altă parte, mari cantităţi de produse agricole reziduale sunt generate în
fiecare an. Acestea includ reziduuri agricole cum sunt paiele de grâu, deşeuri de
porumb, deşeuri de la curăţarea livezilor, etc. De exemplu, porumbul poate
genera peste trei ori cantitatea de deşeuri disponibilă la momentul actual din
toate formele de deşeuri lemnoase (excluzând deşeurile forestiere).
Paiele au caracteristici energetice similare cu iarba energetică, de aceea sunt
acceptabile pentru a fi folosite în scopuri energetice. Uneori cantităţile mari de
clor continut, în special în zonele costiere, pot conduce la coroziunea
schimbătoarelor de căldură din centrale. La momentul actual o parte din ele se
foloseşte la creşterea animalelor, dar restul nu este utilizată deloc. Un produs
rezidual caracteristic agro-industriei este reziduul din trestia de zahăr, rămas
după producerea zahărului. De obicei aceste reziduuri sunt folosite în centrale de
cogenerare, energia fiind folosită în procesul tehnologic de producere a
zahărului.
Biomasă din fructe şi seminţe
În această categorie sunt incluse un număr de produse reziduale ce provin din
agricultură. De exemplu, cojile de orez sunt un reziduu provenit din prelucrarea
orezului (aproximativ 20% din orez o reprezintă coaja). Aceste deşeuri pot fi
folosite pentru producerea aburului şi energiei electrice. În China, Pakistan,
Thailanda, India şi Vietnam, unde orezul se produce în cantităţi mari, cojile de
orez pot fi o sursă importantă de energie primară pentru producerea energiei
electrice şi pentru înlocuirea combustibililor fosili.
În această categorie mai pot fi incluse şi unele deşeuri solide din industria
alimentară, cum ar fi cojile sau resturile de fructe şi legume, sâmburi proveniţi de
la producerea uleiului de măsline, piersici, caise, etc. La fel industria de
producerea a uleiului sfecla şi rapiţa sunt foarte importante. Există specii de
rapiţă de primăvară şi toamnă. Specia de toamnă este mai bună deoarece acea
de primăvară nu are o producţie constantă. Diferite specii se manifestă diferit faţă
de condiţiile climatice şi au şi o productivitate diferită. Rapiţa de toamnă are o
productivitate medie de 1,8 tone de seminţe la hectar.
Floarea soarelui şi soia sunt plante tipice fiind folosite in astfel de scopuri.
Floarea soarelui necesită un climat cald şi un suport bun de umiditate. Ea este
sensibilă la diferite boli, de aceea trebuie protejată folosind insecticidele. Soiurile
de floarea soarelui utilizate astăzi au un conţinut de ulei ridicat (45-50%) şi un
conţinut de coji scăzut. Hibridele de floarea soarelui sunt de asemenea populare
la momentul actual şi pot conduce la o productivitate de 1,5 – 2,2 tone de
seminţe la hectar. Soia este în principal cultivată pentru conţinutul său ridicat de
proteine. Pentru a obţine recolte mari de soia sunt necesare temperaturi ridicate
(peste 30˚C) si cantitati mari de precipitaţii.
Altele/Amestec
Industria alimentară produce o mare cantitate de reziduuri şi produse
secundare care pot fi folosite ca sursă energetică. Deşeurile solide includ
alimentele care nu întrunesc condiţiile de calitate şi standardele necesare,
reziduuri provenite din filtrare şi resturi. Deşeurile lichide provin din spălarea
cărnii, fructelor şi legumelor, din prelucrarea fructelor şi legumelor, din
prelucrarea cărnii şi a peştelui şi din procesul de producere a vinului. Aceste
deşeuri conţin zahăr, amidon şi alte materii organice dizolvate sau în stare
solidă, dar într-o formă destul de diluată. Aceste deşeuri de obicei sunt
depozitate sau aruncate la gropile de gunoi, iar companiile plătesc pentru aceste
servicii.
Milioane de tone de deşeuri menajere sunt colectate în fiecare an şi majoritatea
dintre ele sunt aruncate la gropile de gunoi. Compoziţia deşeurilor solide urbane
variază în funcţie de locaţie şi de tipul serviciilor de colectare. Combustibilul
produs din prelucrarea deşeurilor solide urbane se numeşte Refuse Derived Fuel
(RDF) sau Solid Recovered Fuel (SRF). Definirea SRF propusă de comitetul de
standardizare CEN (TC343) este următoarea: “combustibilul produs din deşeuri
care nu sunt toxice pentru a fi utilizat în centralele de incinerare sau de co-
combustie”.
Materialele non-combustibile cum ar fi sticla şi metalele sunt în general eliminate
înainte de producerea RDF. Materialele reziduale sunt folosite ca atare, sau sunt
comprimate în brichete sau cărămizi. Instalaţiile pentru procesarea RDF sunt de
obicei situate aproape de sursa deşeurilor solide urbane, iar instalaţia de
incinerare a RDF poate fi amplasată în altă parte. Deoarece RDF are în
compoziţia sa nu numai biomasă puterea sa calorifică este afectată de celelalte
materii, de exemplu plasticul. RDF este o sursă regenerabilă datorita conţinutului
de biomasă.
Multe dintre deşeurile animale pot fi de asemenea folosite în calitate de sursă de
energie, cum ar fi dejecţiile de la porcine, păsări şi vite. Aceste animale sunt
crescute în locuri speciale unde produc o cantitate mare de deşeuri pe o
suprafaţă mică. În trecut aceste deşeuri erau folosite în calitate de îngrăşământ
în agricultură, dar introducerea normelor de protecţie a mediului impune un
management şi un control mai bun a acestor deşeuri. O metodă de conversie a
acestor deşeuri este digestia anaerobă (descrisă mai jos).
Apele uzate sunt şi ele o sursă de energie similară cu cea provenită din
deşeurile animale, fiind deja analizată si aplicata în multe ţări de mult timp.
Energia poate fi extrasă din apele uzate folosind digestia anaerobă pentru a
produce biogazul. Nămolurile care rămân pot fi incinerate sau pot fi tratate
folosind procesul de piroliză pentru a produce mai mult biogaz şi ulei de piroliză
(sau bio-ulei).
ENERGIE DIN BIOMASA

Situatia la nivel mondial

Potrivit O.N.U., consumul de energie provenita din biomasa a fost in 1990 de
aproape 6,7 % din totalul consumului global. Pentru anul 2000, datele obtinute
de Agentia Internationala pentru Energie (A.I.E.), dintr-un sondaj realizat in 133
de tari, indica faptul ca energia obtinuta din biomasa reprezinta 10,5 % din totalul
consumului de energie.
Obiectivul strategic propus in Cartea Alba a Uniunii Europene pentru o Strategie
Comunitara consta in dublarea pana in anul 2010 a aportului surselor
regenerabile de energie al tarilor membre ale Uniunii Europene, care trebuie sa
ajunga treptat, de la 6 % in anul 1995, la 12 % din consumul total de resurse
primare, pana in 2010, respectiv in unitati fizice de la 74,3 mil. t.e.p. la 182 mil.
t.e.p.
Trebuie remarcat ca ponderea cea mai mare in cadrul surselor regenerabile de
energie o are biomasa. In anul 2001, din totalul de 74,3 mil. t.e.p. obtinut din
surse regenerabile, ponderea biomasei a fost de 56 M.t.e.p. Pentru a se atinge
tinta privind utilizarea surselor regenerabile de energie S.R.E. de 12 % in 2010
este nevoie de mai multa biomasa, adica o productie aditionala din biomasa de
cca 74 M.t.e.p., aceasta va duce la o producţie totala de energie din biomasa de
130 M.t.e.p. în 2010. Fiecare sector energetic trebuie sa contribuie la cresterea
energiei din biomasa, astfel: energie electrica - 32 M.t.e.p.; energie termica - 24
M.t.e.p.; biocombustibili - 18 M.t.e.p.

Situatia la nivel national

In Romania resursa energetica regenerabila cu cel mai mare potential pe termen
scurt si mediu este biomasa – lemnoasa si agricola. Acest potential este putin
utilizat in prezent, iar utilizarea energetica se rezuma doar la producerea de
energie termica prin procedeul clasic – arderea in centrale termice industriale,
mai mult de 80% din dotarile acestor centrale fiind depasite fizic si moral. In
prezent exista in Romania cazane de abur si de apa calda pe combustibil
lemnos. Strategia guvernamentala de valorificare a surselor regenerabile de
energie (HG 1535/2003) prevedea ca obiective la nivelul anului 2010, realizarea
unor capacitati instalate noi de 3250 mii t.e.p. pentru „biomasa termal” si de 190
MWh pentru „biomasa electrica” lucru ce concorda cu obiectivele la nivel
european ce presupun 75 mil. t.e.p pentru „biomasa termal” si circa 200 TWh
pentru „biomasa electrica”. Conform datelor oficiale publicate de Institutul
National de Statistica, ponderea biomasei in totalul resurselor energetice
generale la nivel national a oscilat in ultimii ani intre 6,5 %si 8,7%. Doar cca. 11%
din totalul energiei obtinute din biomasa este produsa in instalaltii relativ
moderne.
Diferite unitati industriale, in special din industria lemnului, au achizitionat in
ultimii ani cazane industriale de abur si apa calda utilizand deseuri lemnoase
(inclusiv rumegus) drept combustibil. De asemenea, in cateva orase din zona
montana au fost introduse cazane cu apa calda petnru incalzire urbana
functionand cu combustibil lemnos. In Romania exista: ►peste 550 cazane
industriale de abur sau apa fierbinte utilizand combustibil lemnos; ►10 cazane
de apa calda cu puteri intre 0,7 MW si 7 MW pentru incalzire (total 45MW)

Orientari, prioritati si directii in evolutia pietei

Sistemele standard utilizate pentru tratarea termica a biomasei, sunt diversele
tipuri de incineratoare adaptate caracteristicilor fizico - chimice. In prezent noi
tehnologii ca termoliza, piroliza si gazificare (denumite generic non-oxidante)
disponibile la nivel pilot se prezinta ca o alternativa la procesul de incinerare. La
nivelul anului 2004 ponderea tehnologiilor non-oxidante in domeniul tratarii
biomasei era de aproximativ 23 %, restul fiind acoperit de tehnologiile oxidante
(incinerare). Politica din acest domeniu in tarile dezvoltate s-a axat in ultimul
deceniu pe imbunatatirea ratei de recuperare a energiei; conversia in subprodusi
energetici cu o putere calorifica ridicata, utilizabili in situ sau la distanta in
sectorul producerii de energie si reducerea emisiilor poluante (cantitativ si ca
nocivitate). Avand in vedere rolul important ce il va avea biomasa in sectorul
energetic din Romania exista premize favorabile de dezvoltare a pietei in trei
etape:
In prima etapa pot fi realizate circa 300 centrale termice cu putere instalata totala
de 1.400 MWt pentru incalzire urbana functionand cu combustibil lemnos in
orasele din zona de munte si subcarpatica. In ceea ce priveste producerea de
energie electrica pe baza de biomasa in aceasta etapa pot fi realizate circa 60 de
instalatii de cogenerare cu putere totala de circa 160 MWe in intreprinderile din
industria lemnului care au disponibil de deseuri de lemn. In a doua etapa se
prevede realizarea a circa 450 centrale cu putere instalata totala de 5.200 MWt
pentru incalzirea urbana functionand cu resturi agricole in orasele din zonele de
campie. De asemenea, se vor realiza centrale functionand cu biogaz si/sau cu
gaz combustibil (landfield gas) colectat din gropile de gunoi ecologice. Puterea
totala produsa din biomasa si biogaz se poate ridica la aproximativ 400 MWe. A
treia etapa se va axa pe incurajarea producerii descentralizate de energie pentru
consumatorii casnici, cu puteri instalate de 10 – 150 kWe, avand la baza
tehnologia de gazeificare si utilizare a gazului de sinteza in turbine cu gaz sau
motoare cu gaz.
Prin realizarea actiunilor propuse privind marirea consumului de biomasa in
scopuri energetice in Romania, s-ar realiza o reducere a emisiei de gaze cu efect
de sera de circa 10,7 mil. tone echivalent CO2.