Modul 2

Caracterizarea biomasei

Compoziţia fizico-chimică a biomasei

Termenul de biomasă are în vedere substanţele de origine biologică în formă

nefosilă: materialele şi deşeurile de origine agricolă şi forestieră, produşii secundari şi
deşeurile din industria agro–alimentară, deşeurile de origine zootehnică, dar şi reziduurile
umane (în care fracţiunea organică ajunge la valoarea medie de 40 % din greutate), algele şi
multe specii vegetale utilizate pentru epurarea substanţelor organice.
Prin intermediul procesului de fotosinteză a clorofilei, vegetalele utilizează aportul
energetic reprezentat de energia solară, pentru a transforma anhidrida carbonică atmosferică
şi apa în molecule complexe, din care sunt alcătuite sau care însoţesc procesele lor vitale:
carbohidraţii, proteinele, lipidele şi altele care se află într-un număr nelimitat de produşi
secundari de orice tip. Aşadar, fotosinteza realizează fixarea carbonului atmosferic şi
transformă energia solară în energie chimică.
În continuare termenul de biomasă are în vedere în exclusivitate materialele de
origine agro-alimentară şi lemnul provenit din culturile energetice.
Biomasa este constituită în proporţie de 88 – 99,9 % din compuşi organici. Dintre
aceştia principalul este celuloza. Compoziţia tipică a speciilor de bioamasă este prezentată
în tabelul 1.
Celuloza, (C6H10O5)n, este un homopolimer linear cu un grad ridicat de polimerizare
(aproximativ 10 000), formată de o catenă de glucoză, caracterizată de legături de tip β.
Legăturile de hidrogen, care stau la baza substanţei, conferă celulozei o înaltă rezistenţă
mecanică şi reduce insolubilitatea în majoritatea solvenţilor.

Figura 1. – Structura moleculară a celulozei, văzută tridimensional: în roşu sunt

reprezentaţi atomi de O2, în alb atomi de H2 iar cu negru cei de C.
 Semiceluloza este un eteropolimer cu un grad de polimerizare mai mic de 200,
constituit din catene mici de zahăr, foarte ramificate. Iar celuloza este o componentă
particulară.
Din structura celulară a biomasei fac parte componentele anorganice şi impurităţile.
În esenţă sunt substanţe care se obţin din biomasă printr-un atac chimic cu solvenţi care nu
rup structura, generat pentru a se putea realiza extragerea. Aceste substanţe sunt de diverse
tipuri, în functie de planta de la care provin: răşini, cauciuc, grăsimi, zahăr şi altele.
Extracţii sunt principalele responsabile de caracteristicile cromatice şi olfactive, care variază
de la specie la specie.
Componentele anorganice reprezintă un procent modest din compoziţia globală:
între 0,1 % şi 12 %. Ele pot fi intâlnite în cantităţi mari în biomasa de origine forestieră sau
în biomasa de cultură: paie şi cereale. După o combustie totală, partea anorganică a
biomasei este transformată în cenuşă. Dintre principalele componente, un rol important îl au
alcanii K, Si şi Mg, care influenţează formarea cenuşii, ce pot regăsiţi în patul de combustie
sub formă de aglomeraţii sau sub formă de coroziune şi emisie de particule volatile.

Tabelul 1
Analiza structurală a tipilor de biomasă
BIOMASA Celuloza Semiceluloza Lignina Inert
Lemn 44.6 31.8 19 4.6
Paie de grâu 48.9 27.3 16.4 7.4
Sansa 44.8 18.5 28 8.7
Resturi de struguri 36.8 17.2 30.4 15.6
Resturi de orez 53.4 24.3 14.3 8

Precum majoritatea materialelor carbonice, biomasa uscată are o compoziţie chimică

elementară, simplă. Diferenţa faţă de acestea constă în aceea că biomasa se caracterizează
printr-o concentraţia neglijabilă de sulf, clor, fluor şi brom.

Tabelul 2
Analiza chimică a diferitelor tipuri de biomasă
BIOMASA C H O N Cenuşă
Lemn 46.4 5.9 47.6 0.08 0.45
Paie de grâu 43.6 6.2 49.9 0.3 5.5
Sansa 50.9 6.3 41.4 1.37 2.8
Resturi de struguri 47.9 6.2 43.8 2.11 5.1
Resturi orez 40.3 5.7 53.7 0.3 15.3

Proprietăţile energetice ale biomasei

Datorită densităţii scăzute (tabelul 3) şi formei iregulate şi eterogene, biomasa,

respectiv combustibilii obţinuţi pe baza ei, prezintă mari insuficienţe de stocare şi transport,
impunându-se existenţa unor suprafeţe extinse pentru aprovizionarea cu combustibil.
Costurile cu transportul dublează practic costul biomasei neprelucrate (6 – 12
euro/MWhbiomasa). Se induce astfel o înrăutăţire semnificativă a bilanţului energetic final.

Tabelul 3
Densitatea energetică a diferitelor tipuri de combustibili.
Densitatea energetică
Tipuri de combustibil
GJ/m3
Combustibil lichid 35 – 40
Cărbune 22 – 25
Rumeguş lemnos 2,5 – 4
Brichete lemnoase 10 – 14
Rumeguş provenit din resturi agricole 0,5 – 0,8
Brichete provenite din resturi agricole 6,5 – 10,5
Dejecţii animale 1,3 – 1,7

Pe lângă acestea, datorită creşterii conţinutului de oxigen, biomasa are o slabă putere
calorifică, de obicei între 4 000 şi 6 000 kcal/kg, şi o înaltă reactivitate. Scăderea puterii
calorifice se datorează creşterii gradului de umiditate a biomasei, care are o valoare mare
pentru cădura latentă de evaporare. Biomasa uscată conţine întotdeauna apă, care în timpul
combustiei este transformată în vapori. Trebuie specificat că o parte din energia chimică a
biomasei este folosită pentru evaporarea umidităţii conţinute de combustibil.
Cunoscând compoziţia chimică este posibil să se calculeze puterea calorifică prin
aplicarea formulei empirice valabilă pentru combustibilii fosili. Aceste formule sunt în
general obţinute printr-o regresie liniară a rezultatelor seriilor experimentale şi, în
consecinţă, prezintă valori uşor diferite de la un autor la altul, fiind înfluenţate de instalaţia
experimentală şi de metoda de lucru. În continuare sunt prezentate câteva expresii.
Din punct de vedere al compoziţiei chimice, puterea calorifică superioară a biomasei
poate fi obţinută cu ajutorul formulei lui Demirbas:

HHV = 0.335 [C] + 0.1423 [H] – 0.154 [O] – 0.145 [N] (MJ/kg)

Unde [C], [H], [O], [N] sunt procentele masei componentelor uscate, fără cenuşă.

Expresia puterii calorifice în funcţie de conţinutul de lemn pur a fost obiectul

analizei diverşilor autori. Printre aceştia a fost şi Demirbas. El propune următoarea relaţie,
care arată cum puterea calorifică a biomasei creşte odată cu mărirea conţinutului de lemn
[L]:

HHV = 0.0889 [L] + 16.8218 (kJ/kg)

Puterea calorifică poate fi scrisă şi sub formă procentuală, In funcţie de masa de

material volatil [MV] şi de carbonul fix [FC], adică în funcţie de produşii gazoşi şi volatili
ai combustiei (excluzând apa) şi de carbonul rezultat după încălzirea biomasei, după o
metodă prescrisă.
În acest caz, tot Demirbas, a propus următoarea formulă:
 HHV = 0.312 [FC] + 0.1534 [MV] (MJ/kg)

Alţii au sugerat o formulă de tipul:

HHV = 0.3543 [FC] + 0.1708 [MV] (MJ/Kg)

Aceste relaţii generale reproduc destul de bine valorile obţinute pe cale

experimentală, cu un coeficient de corecţie foarte aproape de unitate.