TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE IARNĂ LA ROMÂNI

PROF. ARTENE GEORGIANA, C.S.E.I.NEGREȘTI

Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători religioase. Reprezintă un prilej de
bucurie, fiind încărcată de tradiții și simboluri felurite. Ritualurile sunt complexe și numeroase,
iar creștinii din fiecare zonă a României sărbătoresc în felul lor, dar mai toți se adună de Crăciun
la aceeași masă cu cei dragi și sărbătoresc Nașterea Domnului.
În general, Crăciunul, chiar dacă este o sărbătoare creștină, începe la români odată cu
practica păgână a sacrificării porcului. Tradiția spune că purcelul se taie cu câteva zile înaintea
Crăciunului, mai precis de Ignat, pe 20 decembrie.
Sărbătoarea continuă apoi de Moș Ajun cu colinde. Începând cu noaptea de 23 spre 24
decembrie, de la miezul nopții și până la revărsatul zorilor ulițele satelor răsună de glasul micilor
colindători. În oraș întâlnim colindători începând de seară și până în miez de noapte. Aceștia
merg din casă în casă și strigă la fereastra luminată:
„ Bună dimineața la Moș Ajun,
Ne dați ori nu ne dați” ,
și dacă cei din casă întârzie a le deschide ușa spre a le împărți colindeți, încep să cânte mai
departe:
„ Am venit și noi odată
La un an cu sănătate,
Și la anul să venim
Sănătoși să vă găsim.
Ne dați, ne dați,
Ori nu ne dați”.
Cu acest prilej gazdele le împarte colindețe: covrigi, nuci, mere, colăcei de făină
frământați și copți chiar în acea noapte a Moș Ajunului.
În noaptea sfântă a Crăciunului, pe lângă versurile colindătorilor, întâlnim și un alt obicei
și anume Pomul de Crăciun.
În case, școli, instituții, fabrici se obișnuiește a se împodobi un pom ( vârfuri, ramuri sau
un brad) cu beteală, globuri etc, pentru bucurie copiilor și plăcerea celor mari.
Acest obicei al pomului de Crăciun, care are o foarte mare putere de întipărire în mințile
copiilor, nu aparține tradiției noastre strămoșești și românești, ci este un împrumut din lumea
Europei apusene. Mai exact, acest obicei aparține lumii germane, care treptat, treptat, a pătruns
în sânul popoarelor creștine.
De la Crăciun și până la Bobotează, copiii umblă cu steaua, un obicei vechi ce se găsește
la toate popoarele creștine.
Cântecele de stea provin din surse diferite: unele din tradiția bizantină ortodoxă, altele din
literatura latină, căteva din literatura ungară, chiar și din tradițiile de cultură ale neamului nostru.
Micul cor al stelarilor, care intră în casă în zilele Crăciunului, cântă versuri religioase
despre nașterea lui Iisus: „ Steaua sus răsare”, “ Trei crai de la Răsărit”,
Începând cu Ignatul și sfârșind cu zilele Crăciunului, prin unele părți începând cu zilele
Crăciunului, iar prin altele părți obișnuindu-se numai în ziua de Sf.Vasile, tineretul român umblă
cu capra.
 În țara noastră această datină este întâlnită din timpurile cele mai vechi, având originea
fie în versurile satirice contra generalilor ce purtau un triumf, ori în jocurile și cântecele
desfășurate în jurul altarelor păgâne de preoti.
Capra joacă după fluier, iar la terminare, unul din flăcăi apropiindu-se de masa unde sunt
membrii familiei, începe să vornicească. Flăcăii joacă pe stăpâna casei, pe fete și apoi mulțumind
se îndepărtează.
Referitor la obiceiurile de Anul Nou plugușorul și sorcova, trebuie să amintim de la
început că noaptea Sf.Vasile cunoaște punctul culminant al obiceiurilor și credințelor
strămoșești.
Colindele din seara Anului Nou, Plugușorul și Sorcova, ca și cele din Ajunul Crăciunului,
au scopul de a ura gazdele ce ascultă , ca anul ce începe să fie îmbelșugat.
Colinda Plugușorului este în datina țărilor agricole o urare roditoare pentru câmp. Este
una dintre datinile cele mai vechi și mai frumoase, ce s-a păstrat, și se păstrează încă până în ziua
de astăzi. În pocnet de bici, în sunet de talancă sau de colopței, ca și în muget de buhai,
colindătorul își deapănă urarea : „ Ia mânați măi, Hăi, Hăi”. Vorbind despre aratul pământului cu
12 boi, despre semănatul grâului, seceratul și măcinatul lui, ca și despre frumoasa morăriță,
plugușorul, care cuprinde în sine atâta poezie, este datina românească care „zugrăvește” în culori
atât de vii deprinderea principală a poporului nostru.
Altă datină a Anului Nou este sorcova. Cu o crenguță cu flori din hârtie colorată și
poleită, copiii de 5-6 ani și până la 9-12 ani, umblă în ziua de Anul Nou pe la casele locuitorilor,
sorcovindu-i de mai multe ori cu această rămurică și urându-le „ Ani mulți și fericiți”.
Referitor la datinile strămoșești de Crăciun și Anul Nou, trebuie să subliniem că unele din
aceste obiceiuri au dispărut, iar altele sunt pe cale de a fi date uitării și înlocuite cu împrumuturi
străine, ca „ Pomul de Crăciun”.
Tradiția nu are numai o parte statică, ci și una dinamică de refacere și înnoire. De aceea,
din dragoste pentru trecutul nostru, din respect pentru originea noastră, trebuie să păstrăm cu
sfințenie aceste datini, pentru a dovedi că suntem buni români.

Bibliografie:
1.“ Colinda Românească”- autor Monica Brătulescu, editura Minerva, anul 1981, București.
2.„ Datini strămoșești de Crăciun și Anul Nou”- autor Pantelimon Miloșescu, editura Pentru
Turism, anul 1990, București