Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mi-este greu să dau nume în acest articol, din trei motive: 1. Pentru că unii vor specula
motive false în precizarea lor; 2. Pentru că nu știu care este mai greșit decât altul și nu
mă pot hotărî asupra ordinii și 3. Pentru că scopul este o conștientizare a situației grave
în care ne găsim și nu atragerea atenției asupra unor persoane specifice. Voi face,
totuși, o excepție sau două. Oricum: mă adreseze TUTUROR acelor oamenilor care
practică sau încuviințează aceste lucruri; tuturor, fără excepție.
Ce a făcut Finney? A fost primul care a adaptat serviciile de închinare după preferințele
necredincioșilor, a introdus practici de evanghelizare ca și: ridicarea mâinii, chemarea
oamenilor în față, solicitarea unei decizii pe loc etc. Că vrem sau nu să recunoaștem,
aceste practici s-au născut din convingerile complet eretice ale lui Finney: posibilitatea
unei vieți perfecte pentru creștini, negarea imputării păcatului lui Adam, abilitatea omului
de a-și crea o nouă natură (și de a se întoarce la Dumnezeu, fără intervenție
supranaturală), negarea ispășirii substitutive și puterea de a produce treziri prin
aplicarea unor metode specifice.
O singură întrebare ar merita pusă: oare cum s-a descurcat Dumnezeu și biserica timp
de 1900 de ani fără Charles Finney și metodele sale de evanghelizare și trezire? Oare
dacă Dumnezeu vroia să aducă trezirea, nu o aducea printr-un om care să nu se facă
vinovat de atâtea erezii? Evanghelicii i-au abandonat parțial ereziile, însă i-au păstrat
metodele născute din aceste erezii. Nu avem doctrine eretice, ci doar practici eretice
născute din aceste doctrine.
Oare a lăsat Dumnezeu cea mai mare misiune și cea mai gravă problemă a umanității
pe seama imaginației și inovațiilor omului? Cât de nebun trebuie să fie cineva care
afirmă așa ceva explicit sau implicit? Îl putem oare portretiza pe Dumnezeu într-un
asemenea hal? Unde este rușinea noastră? Scriptura este suficient de clară în privința
mesajului și metodelor de evanghelizare. Evanghelizarea este atât poruncită explicit cât
și practicată și exemplificată explicit în Scripturi.
Noi suntem chemați să facem ceea ce găsim în Scriptură, nu tot ceea ce, ni se pare
nouă, nu contrazice Scriptura. Mântuirea sufletelor este o problemă de veșnicie și ea
trebuie tratată cu atenția unui doctor cu mințile în cap care face cele mai complicate
operații.
Aceștia sunt cei trei mici dumnezei care produc practici de evanghelizare ce nu au nici o
legătură cu practica și porunca Domnului, cu practica și porunca apostolică și cu
practica și porunca Bisericii primare, post-apostolice și a bisericii Domnului până în
modernism.
Acest pragmatism este dovedit ca fiind fals, când studiem cu atenție rezultatele. Fac
doar două observații: 1. Starea bisericilor scade în urma acestor așa-zise evanghelizări
de succes: 2. Statistic, puțini din cei care se convertesc rămân în creștinism - dovedind,
de fapt, falsele lor convertiri.
Pe de altă parte, am auzit oameni care promovează alte forme nebiblice de
evanghelizare și care critică, în același timp, metodele promovate de Finney și Billy
Graham. Am fost șocat. Care este logica lor? Aceeași - ei nu zic că acele metode “nu
sunt biblice” sau că ”nu funcționează” (pragmatism), ci că sunt vechi și “nu mai
funcționează” (tradiționalism). Cu alte cuvinte, ei legitimizează acele practici, numai că,
zic ei, sunt expirate pentru generația noastră. Așadar, intrăm într-un relativism al
metodelor de evanghelizare: ele se pot schimba de la generație la generație.
O altă justificare a noilor metode de evanghelizare este relevanța. Desigur, noi credem
că cel mai relevant lucru pentru un păcătos este să i se predice Evanghelia. Ce poate fi
mai relevant pentru un bolnav decât un medicament pentru boala lui? Însă aici vorbim
nu doar despre medicament, ci și despre administrare. Administrarea unui medicament
poate ucide pacientul. Administrarea trebuie adaptată după medicament și după
prescripțiile lăsate de cel care a făcut medicamentul. În evanghelizare nu funcționează
așa: noi am adaptat mesajul și am reinventat metodele. Ni se pare nouă că astea
funcționează și că sunt relevante generației noastre.
Dacă este s-o spunem drept, trebuie să recunoaștem că pentru mulți evangheliști de
succes, forțele motrice sunt: sponsorizările americanilor de care depinde “succesul” în
evanghelizare (adică numărul de convertiți), o anumită dorință de popularitate născută
din dragoste pentru imaginea de sine (altfel nu se înțelege cum slujitori pătați sunt atât
de repede “restaurați” și readuși pe scenă). Din păcate, sub zelul pentru evanghelizare,
se ascund mulți demoni și multe păcate. Bineînțeles, această afirmație presupune o
judecată a motivațiilor, însă nu fac acest lucru specific pentru o persoană, deși la unii
este atât de strident. Mirarea mea constă în ușurătatea cu care membrii bisericilor trec
peste aceste “detalii”, doar pentru că există rezultate.
Umanizarea evanghelizărilor
Nu mă tem să afirm că cei mai mulți predicatori care folosesc metodele nebiblice de
evanghelizare nu fac decât să manipuleze audiența prin mesaje hiper-emoționale
umaniste. De ce cred asta: pentru că de cele mai multe ori se predică o Evanghelia a
îmbunătățirii morale, o Evanghelie a îmbunătățirii vieții psihice și emoționale a omului, o
Evanghelie fără travaliul pocăinței, o Evanghelie fără smerenie profundă înaintea lui
Dumnezeu, fără convingere adâncă de păcat și fără capitulare înaintea lui Dumnezeu.
Mai mult, totul se reduce la o decizie manifestată fizic - prin repetare de rugăciuni,
ridicare de mâini sau venire în față. Întoarcerea la Dumnezeu este un eveniment
esențialmente spiritual, nu fizic. Și satana poate veni în fața altarului. De fapt, sigur vine.
Decizionismul a înlocuit și redefinit nașterea din nou și pocăința, a dat cu supranaturalul
pe geam sau l-a redus la o decizie.
Cine spune că muzica nu influențează puternic psihicul omului este ori ignorant ori
ipocrit. Mântuirea fiind un eveniment crucial, cel mai important eveniment din viața unui
om, noi trebuie să ne asigurăm că nicăieri nu se strecoară falsități și nici nu trebuie să
creăm un mediu care favorizează dezvoltarea deciziilor false - dar tocmai acest lucru se
face prin aceste concerte creștine, prin muzica hipnotică-subțire-repetitivă din așa-
zisele evanghelizări și chiar muzica corală foarte populară în US pe fondul căreia se cer
decizii de la oameni. Rezultatele sunt pe măsură. Oamenii, ca oile fără minte, merg în
față și execută ce le spune un guru religios, după care își continuă viața nestingheriți.
Mântuirea este puternic misticizată. Unii chiar cred că repetarea unei rugăciuni și luarea
unei decizii aduce mântuire. Se aplică formula corectă și iată rezultatul. Se ignoră total
dinamismul relației cu Dumnezeu. Această mentalitate este, mai degrabă, păgână decât
creștină. Suntem noi preoți mijlocitori, între Dumnezeu și oameni, care rostesc
rugăciunile potrivite care atrag harul mântuitor peste oameni? Dacă nu, atunci ce
încercăm să facem prin aceste practici? Credem noi că scrierea păcatelor pe foi
înseamnă convertire? Să ne venim în fire! Oare credem noi că Duhul Sfânt poate
produce nașterea din nou și nu-l poate face pe un om să ia o decizie, să spună o
rugăciune? Aceasta este batjocorirea Duhului Sfânt.
Sentiment și performanță
Desigur, omul este o ființă psihică și orice abordare holistică a omului trebuie să aibă o
psihologie sănătoasă la bază. Nu toate metodele psihologice sunt rele. Așadar, conform
Scripturii omul trebuie abordat, în mod primar, la nivelul minții, prin comunicarea
adevărului. Odată ce Evanghelia, prin lucrarea Duhului, își face loc în mintea omului, ea
va transforma sentimentele și va coordona voința în direcția corectă. În metodele
contemporane avem omul care este abordat sentimental sau prin nevoi umane. Metoda
este fatală. Numai Satan și sistemul lumii ne abordează sentimental, satisfăcând simțul
estetic, atrăgându-ne prin pofte, nevoi naturale și aparențe.
Concluzie
Ne aflăm la 500 de ani de la Reformă. La fel cum Charles Finney a respins doctrinele
reformei, astăzi avem de-a face cu o puternică contra-reformă pe toate fronturile. Iar
domeniul evanghelizării este unul dintre cele mai pervertite lucrări ale creștinismului.
Vinovați sunt păstorii care permit asemenea practici, chiar dacă nu sunt de acord cu ele
în totalitate sau parțial. Vinovați sunt slujitorii care, de dragul sponsorizărilor, și-au
schimbat teologia și tehnicile de evanghelizare. Vinovate sunt oițele care au văzut
deviațiile și nu au spus nimic, ci au înghițit în sec. Vinovați sunt slujitorii care, de dragul
prieteniilor (false de altfel, în cazul nostru), nu-și avertizează prietenii și pe ceilalți
slujitori care se fac vinovați de aceste grave derapaje. Vinovați sunt slujitorii care văd
aceste aberații și nu trag un semnal de alarmă.
Avertismentul Domnului Isus este valabil pentru evangheliștii zilelor noastre care străbat
lumea în lung și lat ca să strângă fiii gheenei în adunare: Matei 23:15 "Vai de voi,
cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un
tovarăş de credinţă şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al
gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă. "