Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

Referat :
Contractul de transport de marfuri

A efectuat: Elin-Malchin Carolina

Chisinau,2017
Notiuni generale

Transportul de mărfuri este reglementat în Codul civil al R.M. şi în acte normative speciale. O
definiţie aparte pentru contractul de transport de mărfuri în legislaţia naţională nu există.În Codul
civil se dă definiţia generală a contractului de transport în care se include şi contractul de
mărfuri.Conform art.980, prin contractul de transport o parte (cărăuş, transportator) se obligă faţă
de cealaltă parte(pasager sau client) să o transporte împreună cu bagajele ei sau, respectiv, să
transporte încărcătura la locul dedestinaţie, iar cealaltă parte se obligă să plătească remuneraţia
convenită.

În literatura de specialitate există numeroase definiţii ale contractului de transport, însă

majoritatea dintreele se rezumă la acelaşi conţinut. Fiecare autor caută să definească contractul
de transport într-un mod cât mai personal, însă noţiunile aşa cum vom vedea sunt
asemănătoare.Pentru oînţelegere mai reuşită, propunem câteva din definiţiile enunţate în
doctrină:

-Prin contractul de transport de lucruri, cărăuşul se obligă contra unui preţ determinat să
transporte sau săfacă să se transporte de la un loc la altul mărfuri sau alte lucruri material

-Contractul de transport de mărfuri este acel contract prin care o parte, în calitate de cărăuş, se
obligă, înschimbul unei sume de bani-tarif, să transporte sub paza sa şi înăuntrul unui termen o
anumită cantitate de mărfuri pe care se obligă să le predea destinatarului indicat de expeditor

-Contractul de transport de mărfuri este acel contract prin care un agent economic specializat-
unitate detransport, transportator, cărăuş-se obligă în schimbul unui preţ-taxă de transport, tarif-
să transporte până ladestinaţie, înăuntrulunui termen, mărfurile ce i-au fost încredinţate în acest
scop.

Desprindem următoarele particularităţi juridice ale contractului de transport de mărfuri:

a)reglementarea juridică a contractului de transport se conţine nu numai în Codul civil, dar şi în

alte actenormative speciale, dintre care unele de ordin departamental, care conţin norme atât de
drept privat, cât şi public;

b) se încheie între doi subiecţi-cărăuşul şi expeditorul de mărfuri

c) cărăuşul întotdeauna este un întreprinzător , fiind înregistrat în una din formele juridice de
organizare prevăzute de Codul civil şi deţine autorizaţia sau licenţa corespunzătoare de efectuare
a transportării. Dacăcărăuşul nu are calitatea de întreprinzător,atunci dispoziţiile Codului civil cu
privire la transport nu pot fi aplicatela soluţionarea litigiilor dintre părţi.

d)la baza apariţiei raporturilor de transportare a mărfii stă contractul de transport . Contractul de
transportde mărfuri trebuie să fie valabil încheiat. Uneori clauzele contractuale se negociază de
către părţi, alteori cărăuşul vine cu modele tipice de contracte, iar expeditorul de mărfuri
urmează doar să-şi exprime acordul său deadeziune.

e)obiectul de bază alcontractului de transport îl constituie serviciile de deplasare în spaţiu a

încărcăturiide la punctul de expediţie la punctul de destinaţie. Obiectul deplasării este unul
material şi poate cuprindeserviciile de măsurare, cântărire, ambalare, încărcare, aranjare a
încărcăturii în vehicul, paza juridică aîncărcăturii, deplasarea până la destinaţie şi descărcarea
încărcăturii. Uneori toate aceste servicii adiţionaletransportării pot face obiectul unui contract
separat, numit contractul de expediţie, alteori contractul de transport poate include în sine şi
contractul de expediţie.

f) transportarea mărfii se efectuează în schimbul unui preţ-taxă de transport . Contractul de

transport demărfuri este cu titlu oneros. Mărimea taxei de transport poate fi una fixă sau la
înţelegerea părţilor, cum este încazul contractelor de charter. Transportarea gratuită a mărfurilor
nu este guvernată de regulile cu privire latransport din Codul civil şi cărăuşul poartă numai o
obligaţie de prudenţă şi diligenţă. Codul civil admite osingură excepţie de la regula dată, şi
anume în cazul când deşi transportarea se efectuează cu titlu gratuit, cărăuşulo înfăptuieşte în
activitatea de întreprinzător (art.980 alin.(2) Cod civil).

g)transportarea se efectuează într-un anumit termen care este stabilit de către părţi în contract .
Termenelede transportare convenite de expeditor şi cărăuş pot fi diferite. Problema este că uneori
aceste termene nu sestabilesc în contract, iar legea nu concretizează, ci întrebuinţează o expresie
foarte generală, cea de transportare întermeni rezonabili. Potrivit art.984 din Codul civil,
cărăuşul este obligat să transporte încărcătura în termenelestabilite de lege sau de contract, iar în
lipsa unor astfel de termene, într-un termene rezonabil

h) trebuie subliniat faptul că nu orice deplasare de lucruri dintr-un loc în altul formează obiectul
unuicontract de transport de mărfuri, ci numai atunci când transportul se face pe baza obligaţiei
asumate de cărăuşîn acest sens, iar lucrurile le-a luat în primire la locul deîncărcare şi le va preda
la locul de destinaţie. Deci, nuvor putea fi considerate contracte de transport acelea care, deşi
constau într-o deplasare materială dintr-un loc înaltul a unor lucruri, aceasta nu s-a făcut cu
predarea prealabilă a lor, de exemplu, deplasarea prin conducte,transportul de energie electrică,
cel informaţional etc.

Elementele contractului de transport de marfuri.

Partile contractului.

Părţile sau subiecţii contractului de transport sunt expeditorul , cărăuşul si destinatarul.

Expeditorul este cel care vine cu iniţiativa încheierii contractului de transport. În prezent putem
afirma cărelaţiile din transport au devenit mai complexe în comparaţie cu alţi ani, de aceea cercul
de subiecţi care iau partela întregul proces de deplasarea a mărfii, începând de la punctul de
pornire şi finisând cu cel de destinaţie, estemai mare.Alături de expeditorul şi cărăuşul care au
semnat contractul de transport, aici putem include şi porturilemaritime, aeroporturile, staţiile
gărilor feroviare şi autogările, care deşi nu sunt parte la contract, totuşi aucontribuit la executarea
contractului de transport.

În Codul civil al R.M., la capitolul consacrat transportului este utilizată noţiunea de client şi nu
cea de expeditor. Cuvântul expeditor este întrebuinţat pentru a desemna partea din contractul de
expediţie.

Codul transporturilor auto numeşte expeditorul demărfurică este persoană fizică sau juridică care
este proprietar sau administrator al mărfurilor (art.3). Potrivit Codului transportului feroviar
,expeditorul de mărfurieste persoana fizică sau juridică care acţionează în nume propriu sau în
numele proprietarului de mărfuri, bagaje,mesagerii şieste indicată în documentele de transport
(art.3).

Expeditorul de mărfuri din transportul auto şi feroviar nu se deosebeşte cu nimic de expeditorul

de mărfuridin transportul maritim. Astfel încâtexpeditoruleste persoana care încheie contractul
de transport maritim demărfuri fără închirierea navei, adică în afară de contractele de navlosire şi
cele charter, şi orice persoană care, înnumele său (n.n.-a expeditorului), predă transportatorului
mărfurile (art.138 alin.(4) Codul navigaţiei maritime comerciale).

Cărăuşul este persoana fizică sau persoana juridică care desfăşoară o activitate de întreprinzător
în sferarelaţiilor din transport.Pentru a activa în calitate de cărăuş este necesară respectarea
anumitor prevederi legale.Transportul de bunuri şi pasageri este o activitate foarte responsabilă,
importantă şi complicată pentrueconomia naţională. Din aceste considerente, pentru a se ocupa
cu activitatea de transportator, cărăuşul trebuie săfie înregistrat într-o formă organizatorico-
juridică de antreprenoriat prevăzută de lege. Mai mult ca atât, el trebuiesă dispună de licenţa
respectivă. În unele cazuri, cărăuşul trebuie să deţină şialte documente necesare.

La prima vedere, după o analiză a principalelor acte normative din transport,apar semne de
întrebareînlegătură cu denumirile diferite care i se atribuie cărăuşului. Ca prim exemplu avem
Codul civil, în care alături decuvântul „cărăuş” se foloseşteşi cel de „transportator”, însă în cazul
dat ambele noţiuni sunt sinonime şi acestlucru reiese chiar din definiţia contractului de transport,
dată la art.980 alin.(1). De aceea, în această privinţălucrurile sunt clare, fiindcă legea asimilează
cărăuşulşi transportorul ca fiind una şi aceeaşi persoană, parte acontractului de transport.

Pe când în Codul transporturilor auto cărăuşul este numit şi agent transportator.Agentul

transportator este persoana fizică, înregistrată ca subiect economic al activităţii de întreprinzător,
sau persoană juridică, care deţineîn proprietate ori arendează mijloace de transport şi care
efectuează transporturi urbane, suburbane, interurbaneşi/sau internaţionale de călători sau de
mărfuri (art.3).

Conform prevederilor art.7 din Legea cu privire la transporturi, întreprinderile de transporturi

efectueazătransporturi şi prestează alte servicii pe bază de contracte şi comenzi de transport al
călătorilor şi mărfurilor.Relaţiile dintre întreprinderile de transport şi agenţii economici, care
apar la transportare, se bazează pe principiileeconomiei de piaţă (avantajul reciproc, eficienţa
maximă, răspundere egală şideplină etc.).

Deşi legea nu specifică, menţionăm că prin întreprindere de transport se subînţeleg companiile

de transport,adică numai cărăuşii. Pe ceilalţi participanţi la raporturile de transportlegea îi
numeşte ca fiind întreprinderi deexpediţie, dereparaţie a mijloacelor de transport, precum şi alte
genuri de întreprinderi sau organizaţii careasigură funcţionarea transportului auto, feroviar,
naval, aerian, urban electric şi prin conducte.

O altă situaţie avem în transportul feroviar şi acest lucru este legat de faptul că transportul pe
calea ferată înţara noastră constituie monopolul statului. Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din
Moldova” îşi desfăşoarăactivitatea pe întreg teritoriulRepublicii Moldova. Ea administrează
activitatea de producţie şi financiară asubdiviziunilor structurale ce practică transportul pe calea
ferată, precum şi coordonează lucrul altor întreprinderi,organizaţii şi instituţii de
transportferoviar careasigură funcţionarea acesteia (art.5 Codul transportului feroviar).
Cu referire la transportul maritim, în domeniul respectiv cărăuşii aproape că nu sunt
cunoscuţi,deoarecePortul Internaţional Liber „Giurgiuleşti” şi-a început activitatea relativ recent,
în anul 2005. Totuşi principalulcărăuş maritim este compania Danube Logistics SRL,ea fiind în
acelaşi timp investitorul general şiadministratorul portului maritim. Cărăuşul prestează mai multe
genuri de servicii, cum sunt: servicii detransportare a produselor petroliere, încărcăturilor uscate
în vrac, încărcăturilor în containere şi încărcăturilor obişnuite; servicii de expediţie (logistică)-
transbordarea, depozitarea, distribuirea încărcăturilor etc.;Servicii portuare care includ servicii de
intermediere, de remorcaj, de pilotaj, de comunicare şi servicii de eliminare a deşeurilor.

Activitatea de cărăuş maritim o pot desfăşura şi rezidenţii portului. În conformitate cu

prevederile Legii nr.8din 17.02.2005 cu privire la Portul Internaţional Liber
„Giurgiuleşti”,rezident al Portului Internaţional poate fi orice persoană fizică sau juridică din
Republica Moldova sau dintr-un alt stat, înregistrată în calitate desubiect al activităţii de
întreprinzător, care arendează bunuri sau terenuri pe teritoriul Portului Internaţional şi
esteînregistrată de Guvernîn Portul Internaţional (art.3 alin.(1)).

Rezidenţii portului sunt în drept să desfăşoare transportarea mărfurilor, însă pentru aceasta ei
trebuie sădeţină cu titlu de proprietate sau în baza unui contract de locaţiune nave maritime. De
asemenea, aceşti rezidenţi-cărăuşi au dreptul de a efectua pe teritoriul Portului Internaţional şi
alte genuri de activitate, cum ar fi activitateade transportare-tranzitare, prelucrarea, ambalarea şi
încărcarea mărfurilor, descărcarea acestora, diferite servicii portuare ş.a

Prin cărăuşul din transportul aerian înţelegem persoana juridică cu scop lucrativ sau persoana
fizicăînregistrată ca întreprinzător individual, care deţin cu titlu de proprietate sau în baza unor
contractede locaţiunenave aeriene pentru zboruri, posedă un certificat de operator aerian şi o
autorizaţie de exploatare a rutei aerieneeliberate de Autoritatea Aeronautică Civilă a R.M.

Aşadar, în transportul aerian calitatea de cărăuş o are numai subiectul care deţine în proprietate
sau înlocaţiune nave aeriene şi posedă toate documentele cerute de Autoritatea Aeronautică -
Civilă a R.M. în acestscop. ConformLegii nr.1237 din 09.07.1997 a aviaţiei civile, transportul
aerian comercial îl pot efectua numaioperatorii aerieni care posedă un certificat de operator
aerian şi o autorizaţie de zbor (art.17 alin.(1)) .

Reieşind din considerentulcă cărăuş în transportul aerian poate fi numit doar operatorul aerian
careefectuează transportul comercial,suntem de părerea că deţinătorii aeronavelor de stat nu pot
fi numiţi cărăuşi. Ei nu înfăptuiesc o transportare comercială şi nu se supun normelor din Codul
civil consacrate contractului detransport. Mai mult ca atât, pentru activitatea de lucru aerian ei nu
încheie contracte de transport, ci altecontracte civile, cum ar fi contractele de prestări servicii, de
antrepriză, de locaţiune şi alte contracte nenumite.

Alti subecti participant la raporturile de transportare.

Contractul de transport al mărfurilor se încheie între două părţi,expeditorul şi cărăuşul. Ei

semneazăcontractul de transport, scrisoarea de trăsură şi alte documente anexe, iar acest lucru
angajează asupra lor răspunderea juridică civilă în caz de neexecutare a obligaţiilor contractuale
pe care şi le-au asumat. Expeditorul şicărăuşul deţin un rol activ pe tot parcursul
transportării:expeditorul vine cu iniţiativa încheieriicontractuluidetransport, în timp ce cărăuşul
duce labun sfârşit procesul de livrare a mărfurilorla punctul de destinaţie.
Cu toate acestea, în prezent relaţiile de transportau devenit într-atât de complexe, încât
expeditorul şicărăuşul nu pot realiza singuri obiectul contractului, de aceea în activitatea de
transportare sunt atraşi şi alţisubiecţi, care iau parte în măsuri diferite la procesul de transportare
a mărfii, însă ei nicidecum nu sunt părţi încontractul de transport, ci doar participanţi. Din
categoria acestor subiecţifac parte autogările, staţiile căilor ferate, aeroporturile, porturile
maritime, staţiile de oprire în tranzit,locurile de parcare a mijloacelor de transport,estacadele de
control, întreprinderile de service-auto, staţiile de alimentare a autovehiculelor ş.a.

În anumite cazuri,participanţii la transportpot semna şi ei în legătură cu acţiunile ajutătoare ce le

realizează, însă semnătura lor doar atestă calitatea unor servicii aparte pe care le prestează. La
fel, răspunderea juridică poate fi angajată şi în privinţa acţiunilor lor, însă ea se reduce doar la un
serviciu concret prestat în modnecalitativ, spre exemplu: autogara nu a pregătit un loc pe peron
la momentul sosirea autovehiculului, cu toate căa fost înştiinţată din timp; dispecerul staţiei căii
ferate nu a deschis linia de acces la timp, iar locomotiva împreunăcu vagoanele au trebuitsă
aştepte mai mult timp;serviciul de handling dinaeroport nu a încărcat la timp marfa
înavion,provocând întârzieriîn graficul de zbor ş.a

Autogara, numită şi staţia auto, reprezintă un complex de clădiri, incluzând o clădire cu sală de
aşteptare,case de bilete, alte încăperi şi servicii destinate deservirii călătorilor, precum şi peroane
pentru urcareaşicoborârea călătorilor, locuri de parcare pentru autobuze (microbuze). Menţionăm
că la transportul de mărfuri gara auto are mai puţină importanţă pe motiv că marfaeste preluatăde
cărăuş de la locul aflării ei şi este descărcată la punctul de destinaţie indicat în scrisoarea de
trăsură.

Staţia căii ferate.Deschiderea noilor staţii de cale ferată sau închiderea celor existente se
efectuează decătre organul de specialitate al administraţiei publice centrale, la propunerea
Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” şi în coordonare cu autoritatea administraţiei
publice locale. Pentru perfectareadocumentelor detransport, perceperea taxelor detransport
şiprestarea altor servicii, în staţiile de cale ferată pot fi organizate birouri de mărfuri, case de
bagaje şi bilete, alte subdiviziuni ale căii ferate, destinate deservirii călătorilor,expeditorilor şi
destinatarilor de mărfuri.

Portul maritim comercial este persoana juridică cu orice tip de proprietate şi formă juridică de
organizare,înzestrată cu instalaţii destinate încărcării, descărcării, depozitării mărfurilor şi
prestării altor servicii pe teritoriulşi în zona de navigaţie maritimă atribuite prin lege.

Aeroportul este ansamblu constituit din aerodrom, aerogară şi alte instalaţii destinate primirii şi
expedieriiaeronavelor. În prezent în Republica Moldova avem 5 aeroporturi, amplasate teritorial
la Chişinău, Bălţi, Cahul,Tiraspol şi Mărculeşti, dintre care doar Aeroportul Internaţional
Chişinău este utilizat pentru cursele regulateefectuate în/din Republica Moldova şi, respectiv,
constituie „poarta aeriană a ţării”.

Pozitia juridica a destinatarului in contractul de transport de marfuti

Prezintă interes şi locul pe care îl ocupă cea de-a treia persoană implicată în raportul de
transportare amărfurilor-destinataru.
În Codul civil al R.M. există câteva norme juridice în care se face referire la drepturile
destinatarului:art.1002, „Drepturile destinatarului la recepţionarea încărcăturii” şi la art.1004,
intitulat „Circumstanţele careîmpiedică predarea încărcăturii”, în care se indică asupra dreptului
destinatarului mărfii de a refuza preluareaîncărcăturii de la cărăuş. Cu toate acestea, din Codul
civil al R.M. nu putem deduce cu claritate care este poziţia juridică a destinatarului în contractul
de transport de mărfuri.

În literatura juridică de specialitate pot fi întâlnite mai multe păreri în această privinţă. Conform
celei mai frecvente dintre ele, destinatarul este un terţ. Contractul de transport de mărfuri se
încheie între expeditor şicărăuş, iar faţă de destinatar contractul de transport se raportează ca
fiind contract încheiat în folosul unui terţ.

Urmând celei de-a doua opinie, contractul de transport de mărfuri este unul tripartit. Destinatarul
mărfii esteşi el parte la contractul de transport, la fel cum este expeditorul mărfii şi cărăuşul.

În fine, o a treia opinie afirmă că expeditorul şi destinatarul mărfii reprezintă una şi aceeaşi
persoană. Deaici am putea înţelege că contractul de transport de mărfuri se încheie între două
părţi: pe de o parte esteexpeditorul sau destinatarul, iar de cealaltă parte este cărăuşul.

O viziune aparte în acest sens arenЕ.А.Суханов,care deşi acceptă ideea contractului în favoarea
unui terţ,face referire la o înţelegere dintre expeditor şi cărăuş, la care destinatarul îşi dă acceptul
în mod tacit.Ca urmare s-a ajuns la concluzia că contractul de transport este în folosul unui terţ.

Mulţi doctrinari susţin că contractul de transport de mărfuri este bipartit . Contractul trebuie să
producă efecte numai faţă de ceicare l-au încheiat, adică între expeditor şi cărăuş, nu şi faţă de
destinatar, iar conform legislaţiei civile, orice contract are două părţi: creditorul şi debitorul.

Potrivit Codului civil al R.M.destinatarul are anumite drepturi şi obligaţii: dreptul de a cere un
exemplar al scrisorii de trăsură şi dreptul de acere predarea mărfii (art.1002 alin.(1)), dreptul de a
refuza preluarea mărfii şi dreptul de a cere încă odată livrareaei (art.1004), obligaţia de a plăti
suma totală a cheltuielilor de transport, dacă în aşa mod s-a convenit în contract(art.1002
alin.(3)), obligaţia de a răspunde faţă de cărăuş ş.a. De aceea nu putem neglija figura
destinatarului înraportul de transportare.

În doctrina naţională, profesorul Gh.Chibac menţionează că „în contractul de transport participă

încă unsubiect de drept (n.n.-alături de expeditor şi cărăuş), care necătând la faptul că direct nu
este indicat în definiţiacontractului, totuşi activează în cadrul acestui contract. Este vorba de
destinatarul bunului transportat, calitate încare poate activa orice subiect de drept. În art.1001-
1002 şi altele destinatarul este direct menţionat ca participantal contractului de transport.
Destinatarul nu participă la încheierea contractului, însă în virtutea legii dispune deun şir de
drepturi şi obligaţiuni în cadrul executării contractului de transport”.

Având practic aceeaşi părere, A.Bloşenco scrie că „destinatarul dobândeşte drepturi şi obligaţii
de la dataîncheierii contractului, însă ele sunt subordonate unui termen suspensiv şi unei condiţii
rezolutorii.

Poziţia respectivă este pe deplin confirmată în Codulcivil al R.M. prin art.1002 alin.(1) şi (2), şi
anume,după ce încărcătura ajunge la locul prevăzut pentru livrare, destinatarul are dreptul să
ceară cărăuşului, contraunei recipise de primire, cel de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură
şi predareaîncărcăturii, iar dacă seconstată pierderea încărcăturii sau dacă ea nu a ajuns în
termenul stabilit,destinatarul poate valorifica în nume propriu împotriva cărăuşului drepturile ce
decurg din contractul de transport . La fel, destinatarul este în drept dea refuza preluarea
încărcăturii(art.1004 alin.(1)), după refuz să solicite livrarea ei repetată (art.1004 alin.(2)),dreptul
de a face obiecţii (art.1020 alin.(2)),precum şi obligaţia achitării costurilor de livrare (art.1006).

Generalizând cele expuse mai sus, nu putem accepta opinia că contractul de transport de mărfuri
ar fiîncheiat în folosul unui terţ din două motive.

În primul rând, în cazul contractului încheiat în folosul unui terţ, terţul dobândeşte drepturile din
momentul încheierii contractului, pe când în cazul contractului de transport de mărfuri, aşa cum
s-a menţionat, destinatarul dobândeşte dreptul de a cere eliberarea mărfii numai din momentul
sosirii ei la punctul de destinaţie.

În al doilea rând, în contractul încheiat în folosul unui terţ, potrivit art.721 alin.(1) din Codul
civil, terţul poate dobândi numai drepturi, pe când destinatarul din contractul de transport poate
avea atât drepturi(art.1002, art.1004, art.1020), cât şi obligaţii (art.1006).

La fel, considerăm că contractul de transport de mărfuri nu poate fi tripartit.

În primul rând, destinatarul nu semnează contractul, el încheindu-se între expeditor şi cărăuş.

În al doilea rând, destinatarul este parte la contractul de bază, care de regulă poate fi unul de
vânzare-cumpărare, schimb sau donaţie, iar în scopul executării clauzelor lui contractuale privind
livrarea mărfii cătredestinatar, expeditorul se angajează să încheie contractul de transport cu o
companie de transport. El completează o cerere de transport (comanda), apoi încheie contractul
de transport, care ulterior este datat şi semnat de către expeditor şi cărăuş

Destinatarul nu semnează şi nu participă la încheierea contractului, însă dobândeşte anumite

drepturi şiobligaţii din acest contract, chiar de la momentul încheierii lui. El va putea beneficia
de aceste drepturi şiobligaţii numai din momentce marfa ajunge ladestinaţie, fapt confirmat
deprevederile Codului civil al R.M.

În al doilea rând, în contractul încheiat în folosul unui terţ, potrivit art.721 alin.(1) din Codul
civil, terţul poate dobândi numai drepturi, pe când destinatarul din contractul de transport poate
avea atât drepturi(art.1002, art.1004, art.1020), cât şi obligaţii (art.1006)

La fel, considerăm că contractul de transport de mărfuri nu poate fi tripartit. În primul rând,

destinatarul nu semnează contractul, el încheindu-se între expeditor şi cărăuş. În al doilea rând,
destinatarul este parte la contractul de bază, care de regulă poate fi unul de vânzare-cumpărare,
schimb sau donaţie, iar în scopul executării clauzelor lui contractuale privind livrarea mărfii
cătredestinatar, expeditorul se angajează să încheie contractul de transport cu o companie de
transport. El completează o cerere de transport (comanda), apoi încheie contractul de transport,
care ulterior este datat şi semnat de către expeditor şi cărăuş. Destinatarul nu semnează şi nu
participă la încheierea contractului, însă dobândeşte anumite drepturi şiobligaţii din acest
contract, chiar de la momentul încheierii lui. El va putea beneficia de aceste drepturi şiobligaţii
numai din momentce marfa ajunge ladestinaţie, fapt confirmat deprevederile Codului civil al
R.M.

Aşadar, poziţia juridică a destinatarului în contractul de transport de mărfurieste una specifică.

Drepturile şiobligaţiile sale izvorăsc din contractul de transport de mărfuri, care este un contract
bipartit, fiind încheiat întrecele două părţi ale contractului-expeditorul şi cărăuşul, fără
participarea destinatarului, însă lamomentulîncheierii contractului drepturile şi obligaţiile
destinatarului sunt potenţiale. Adicăelva putea să le realizezenumai din momentul în care
mărfurile ajungla destinaţie.

Atâta timp cât mărfurilenu auajuns la destinaţie, el nu-şi va putea exercita drepturileprevăzute în
Codulcivil de a refuza preluarea încărcăturii (art.1004 alin.(1)), de a refuza să solicite livrarea ei
repetată (art.1004alin.(2)), obligaţia de a verifica împreună cu cărăuşul marfa primită şi dreptul
de a face obiecţii asupra ei înscrisoarea de trăsură (art.1020 alin.(2)).

Obiectul contractului.

Contractul de transport de mărfuri are două obiecte: obiectul juridic şi obiectul material.

Obiectul juridic al contractului de transport de mărfuri constă în activitatea dedeplasarea în

spaţiu amărfurilor , între locul de pornire (autogară, staţie de cale ferată, port maritim, aeroport)
şi locul de sosire, indicateîn contractul de transport. În acest context, discuţii se duc cu referire la
faptul dacă obiectul juridic cuprinde doar activitatea de transportare sau şi acţiunile accesorii ce
ţinde încărcare, aranjare a mărfurilorîn mijlocul detransport şi descărcarea lor.

Majoritatea autorilor susţin că obiectul juridic al contractului îl formează activitatea de

transportare amărfurilor, care include în sine nu doar transportarea, dar şi alte acţiuni, de care
este strâns legată, cum suntîncărcarea şidescărcarea, depozitarea mărfurilor şi predarea
lordestinatarului.

Atragem atenţia că obiectul juridic al contractului de transportare a mărfii cuprinde nu doar

deplasareamărfii, ci şi întreg procesul de pregătire a acesteia-cântărirea, măsurarea, ambalarea,
numărarea, curăţarea şidezinfectarea mijlocului de transport, apoi încărcarea, fixarea, însoţirea
până la punctul de destinaţie, descărcarea,transmiterea mărfii către destinatarul ei, şi în sfârşit,
curăţarea vehiculului de deşeurile şi rămăşiţele de mărfuri.

Cea de-a doua componentă a obiectului contractului de transportare este achitarea taxei de
transport , carede regulă revine pe seama expeditorului. De aceea spunem că obiectul juridic al
contractului detransportare almărfurilor este dublu. El corespunde obligaţiilor principale ale
părţilor: pe de o parte, îl constituie obligaţiacărăuşului de deplasare în spaţiu al mărfii până la
punctul de destinaţie, la care se adaugă obligaţia expeditoruluide a plăti cărăuşului costul
transportării.

Obiectul juridic este privit şi ca o condiţie de valabilitate a contractului de transport.

Asemeni oricărui act juridic civil, obiectul contractului de transport trebuie să fie licit, să se afle
în circuitul civil şi să fie determinatsau determinabil(art.206 alin.(2) Cod civil). La aceste trei
condiţii, doctrina adaugă încă două condiţii: obiectultrebuie să fie posibil şi obiectul trebuie să
existe la momentul încheierii actului juridic civil.

Obiectul material al contractului de transport sunt mărfurile. Mărfurile mai sunt numite şi
încărcături, careîn esenţa lor reprezintă orice valori materiale şi comerciale predate de expeditor
pentru transportare,dinmomentul primirii la transport de către cărăuş şi până la predarea lor
destinatarului mărfii.

Majoritate mărfurilor pot fi transportate cu toate tipurile de transport, iar transportare lor se face
în scopuri comerciale. Cu toate acestea, obiectul material al contractului de transport de mărfuri
îl pot alcătuişi mărfurilecare se transportă pentru necesităţile personale, familiale, casnice şi
altele nelegate de desfăşurarea activităţiide întreprinzător.

La predarea acestor mărfuri pentru transport,expeditorul trebuie să indice în scrisoarea de trăsură

că ele sunt pentru necesităţile personale şi cele de uz casnic.Înainte de predare, expeditorul
trebuie să le cântărească şi săindice în scrisoarea de trăsură masa lor, felul mărfurilor puse în
ambalaj, iar pentru cele cu bucata-numărullocurilor de încărcare pentru fiecare denumire de
marfă. La rândul său, cărăuşul primind mărfurile pentru transportare, are dreptul să verifice
corespunderea lor, precum şi autenticitatea altor date cu cele indicatedeexpeditor în scrisoarea de
trăsură.

Ca obiect material al contractului de transport de mărfuri pot fi mărfurile perisabile, din care fac
parte:- produsele de provenienţă vegetală : fructe, pomuşoare, legume, ciuperci, plante vii: puieţi,
material de înmulţire şisăditor, pomicol, viticol şi arbuşti fructiferi, stoloni de căpşuni, flori vii şi
tăiate etc.;-produsele de provenienţă animală : carnea şi produsele din carne de diferite animale şi
păsări, peşte, icre, lapte, ouă etc.;- produsele prelucrate:produse lactate, grăsimi, diferite fructe
congelate, mezeluri, caşcaval, unt etc.

O altă categorie de mărfuri care formează obiectul material al contractului de transport de

mărfuri îl formează mărfurile periculoase. Mărfurile periculoase se constituie din substanţe,
materiale şi deşeuri ale căror proprietăţi fizice, chimice şi biologice pot dăuna mediului
înconjurător, sănătăţii şi securităţii populaţiei.Mărfurile periculoase se împartîn: substanţe şi
articole explozive, gaze, lichide inflamabile, solide inflamabile,carburanţi, substanţe toxice,
substanţe contagioase, peroxizi organici, materiale radioactive şi alte substanţe sau obiecte
periculoase.

Foma contractului

Contractul de transport de mărfuri se încheie în formă scrisă. Încheiereacontractului de transport

seconfirmă printr-un document aparte, numit scrisoare de trăsură. Conform art.994 alin.(1) din
Codul civil,contractul de transport este constatat printr-o scrisoare de trăsură (conosament sau alt
document echivalent).

Astfel, în transportul auto de mărfuri scrisoarea detrăsură este numită foaia de

parcurs(art.29Codul transporturilor auto). În timp ce în transportul maritim, ea este numită
charter sau conosament, după felulcontractului,dacă acesta se face cu închirierea sau fără
închirierea navei. În charter se indică: a) numele părţilor; b) navlul;c) numele navei; d) mărfurile
şispecificul lor; e) locul de încărcare; f) locul de destinaţie al mărfurilor sau direcţia spre care se
îndreaptă nava. Ceva mai multe clauze sunt cerute pentru conosament , însă în ambeledocumente
legea permite ca prin acordul părţilor să fie prevăzute şi alte dispoziţii (art.141 şi 143 Codul
navigaţieimaritime comerciale).

Potrivit Convenţiei, la transportul mărfii pe calea aerului se va elibera o scrisoare de transport

aerian,carese întocmeşte de expeditor în 3 exemplare originale. Primul exemplar poartă
menţiunea „pentru transportator” şieste semnat de expeditor, al doilea poartă menţiunea „pentru
destinatar” şi este semnat de expeditor şitransportator, iar al treilea exemplar este semnat de
transportator şi apoi înmânat de acesta expeditorului, dar numai după acceptarea mărfii.

Important este şi faptul că în transportul aerian semnătura transportatorului şi cea a expeditorului

pot fitipărite sau înlocuite de o ştampilă (art.7). De asemenea, scrisoarea de transport aerian
poate fi înlocuită cu oricarealt mijloc prin care se poaterealiza înregistrarea informaţiilor cu
privire la transport. Dacă se folosesc alteasemenea mijloace, transportatorul va elibera
expeditorului, la cererea acestui, o chitanţă de primire a mărfii.

Scrisoarea de transport aerian şi chitanţa de primire a mărfii constituie, până la proba contrară,
dovadaîncheierii contractului, a acceptării mărfii şi a îndeplinirii condiţiilor de transport
menţionate în acestea(art.11alin.(1)). Ambele documente vor trebui să conţină: a) indicarea
punctelor de plecare şi dedestinaţie; b)menţionarea unui punct de escală, dacă acesta există, şi c)
indicarea greutăţii mărfii.

Importanţa formei scrise a scrisorii de trăsură se manifestă prin faptul că această formă serveşte
dreptdovadă, până la proba contrară, a încheierii şi a cuprinsului contractului de transport,
precum şi a preluăriiîncărcăturii de către cărăuş (art.1000 alin.(1) Cod civil).

De regulă scrisoarea de trăsură se întocmeşte de expeditor, însă dacă părţile ajung la o înţelegere
în acestsens, scrisoarea de trăsură o poate întocmi şi cărăuşul. Scrisoarea de trăsură se întocmeşte
în cel puţin 3exemplare originale care se semnează de expeditor şi cărăuş. Primul exemplar se
păstrează la expeditor, al doileaînsoţeşte încărcătura, iar al treilea este trimis cărăuşului (art.995
Cod civil).

Termenul contractului

Termenul în contractul de transport este intervalul de timp în interiorul căruia marfa trebuie să
fie adusă la punctul de destinaţie.Cărăuşul este obligat să transporte marfa în termenele stabilite
de lege sau de contract, iar în lipsa unor astfel de termene, într-un termen rezonabil (art.984
alin.(1) Cod civil).

Aici trebuie să facem deosebirea între termenul de valabilitate a contractului şi termenul

detransportare a mărfii. Spre exemplu, în transportul feroviar sunt frecvente contractele de
transportare a mărfiiîncheiate pe termen lung-6 luni, 12 luni, 15 luni etc., iar în decursul
perioadei respective expeditorul oricând se poateadresa cărăuşului cu cerere de deplasarea a
mărfii fără a mai încheia un nou contract de transport. Prinurmare, perioada dată de timp pentru
care contractul este valabil încheiat şi produce efecte juridice, reprezintătermenul de valabilitate
alcontractului. În acelaşi timp, în contract pot fi stabilite termene de parcurgere a mărfiicu
indicarea orei de pornire, cea de ajungere la vamă, de tranzitare a ei, ora de ajungere la destinaţie
şi chiar dedescărcare a mărfii, toate acestea fiind termene de transportare a mărfii.

Alături de termenul de transportare a mărfii, legea prevede şi alte categorii de termeni. În primul
rând, încontract trebuie prevăzut termenul de punere la dispoziţie a mijlocului de transport pentru
încărcare, iar dacăcărăuşul o va face cu întârziere, atunci va fi angajat să plătească penalităţi
pentru fiecare oră de întârziere.Menţionăm în această privinţă termenele de încărcare şi
descărcare a mărfii în mijlocul de transport(art.153,154, 155Codul navigaţiei maritime
comerciale).Un alt fel de termen este termenul de examinare a cererilor de către cărăuş pentru
diferite acţiuni legatede transportare, cum ar fi: administraţia căii ferate examinează comanda de
transport al mărfurilor în trafic directîn termen de 3 zile de la dataprimirii cererii (art.48
alin.(5)Codul transportului feroviar ).

Important este şi termenul de achitare a taxei de transport care de fiecare dată se stabileşte de
părţi încontractul de transport. Legea prevede doar că în cazul neefectuării în termena
decontărilor din culpaexpeditorului sau a destinatarului mărfurilor, de la aceştea se percep, în
contul căii ferate, penalităţi în mărime decel mult 1% pentru fiecare zi de întârziere (art.56
alin.(8)Codul transportului feroviar ).

Avem şi termene încare marfa este considerată pierdută. În acest context, potrivit Codului civil,
poate ficonsiderată pierdută încărcătura care nu a fost livrată în decursul a 30 de zile de la
expirarea termenului de livrare, sau dacă nu s-a convenit asupra unui termen delivrare, atunci în
decursul a 60 de zile de la data preluării ei decătre cărăuş (art.1011 alin.(1)).

În sfârşit, menţionăm că există şi termene de înaintare a reclamaţiilor faţă de cărăuş în legătură

cu prejudicierea sau întârzierea mărfii. În cazul cândobligaţiile ce reies din contractul de
transport nu au fostrespectate, partea interesată este obligată să înainteze celeilalte părţi în
prealabil o reclamaţie, altfel instanţa de judecată va refuza primirea cererii de chemare în
judecată, iar dacă cererea a fost primită, ea va fi scoasă de perol. Pretenţiile care privesc
pierderea şi deteriorarea mărfurilor urmează a fi făcute în scris în decursul a 7 zile,iar pentru
întârzierea în livrarea mărfii la destinaţie-în decursul a 21 de zile din momentul în care marfa a
fost pusă la dispoziţia destinatarului (art.1020 alin.(3), (4) şi (5) Cod civil).

Drepturile si obligatiile partilor la contract

Până a descrie drepturileşi obligaţiile părţilor, subliniem că ele potfi clasificate în trei faze:
lapunctul de pornire, în legătură cu deplasarea încărcăturii şi la punctul de destinaţie. În cursul
fiecărei din aceste faze, părţileîşi au drepturile şi obligaţiile lor specifice pe care le vom expune
aparteîn cele ce urmează.

Drepturile si obligatiile partilor la punctul de pornire.

In prezent transportarea mărfurilor cu orice tip de transport este realizată de către companiile de
expediţie şicele de transport. Întreprinzătorul aproape că nu participă la procesul de transportare.
Acţiunile sale practic sereduc la încheierea contractului de expediţie şi la achitarea taxei de
transport. Compania de expediţie de regulă îşiasumă toate obligaţiile de pregătire a mărfii pentru
transportare prin ambalarea, măsurarea, cântărirea ei ş.a. şiîncheie un contract de transport cu
cărăuşii specializaţi.

Taxa de transport în întregime clientul o achită expeditorului, care mai apoi convine cu cărăuşul
asupra preţului de transport. În acelaşi timp, în practică suntfrecvente cazurile când expeditorii
îşi asumă întreagarăspunderea pentru marfă, începând cu momentul preluării, până la predarea ei
către destinatar.

Aşadar, raporturile de bază în contractul de transport se stabilesc între expeditorul de mărfuri şi

cărăuş, iar clientul acordă expeditorului toată încrederea în legătură cu pregătirea şi transportarea
mărfii la destinaţie.În faza de pregătire a mărfii pentrutransportaredistingemcâteva-i acţiuni
importante, cum sunt: alegereamijlocului de transport, predarea mărfii, încărcarea acesteia,
încheierea contractului de transport, pregătireatuturor documentelor şi achitarea costului pentru
serviciile de transportare. Toate aceste acţiuni au loc până camijlocul de transport să înceapă
deplasarea.

Pentru expeditor, obligaţiile respective reies din contractul de expediţie încheiat cu clientul, pe
când întreexpeditor şi cărăuş, ele apar din contractul de transport de mărfuri.

Aşadar,obligaţia principală pentru expeditor şi cărăuş esteîncheiereacontractuluide

transport de mărfuri.Cărăuşii primesc mărfurile la transportnumai dacă auîncheiatecontracte de
transport cu expeditoriisaudestinatariide mărfuri.Încheierea contractelor de transport de mărfuri
îşi areun specific aparte, în dependenţă de felul transportului.

Pentru încheierea contractului de transport auto,expeditorul prezintă cărăuşului comanda de

transportarea mărfurilor întocmită în formă scrisă, dacă există contract de organizare a
transportului. Dacă nu s-a încheiatcontract de organizare a transporturilor, ceea ce în momentul
de faţă tinde să devină regulă, expeditorul îi prezintă cărăuşului o cerere unică , prin care se
solicită încheierea unui contract de transport de mărfuri.

Aşadar, încheierea contractului de transport auto de mărfuri se poate face în baza unui contract
deorganizare a transportului, care presupune o activitate sistematică de transportare a mărfii. În
acest caz,expeditorul de fiecare dată se adresează agentului transportator cu cerere privind
transportul de mărfuri, în bazacontractului deja existent. Dacă apare necesitatea executării
urgente a comenzii, agentul transportator poate primicererea verbal sau prin telefon, cu
întocmirea ulterioară în mod obligatoriu a cererii în scris.

A doua situaţie avem atunci când între expeditorul de mărfuri şi agentul transportator nu
există încheiat uncontract de organizare a mărfurilor. În cazul dat, este suficient ca
expeditorul de mărfuri să se adreseze agentuluitransportator cu o cerere scrisă conform
modelului, iar dacă agentul transportator acceptă cererea, se recurge laîncheierea contractului de
transport de mărfuri, care urmează a fi semnat şi ştampilat de ambele părţi.

Pentru a încheia contract de transport auto de mărfuri, nu este necesar ca cealaltă parte să fie o
companie deexpediţie specializată în acest gen de servicii. Agentul transportator poate încheia
contractul şi cu o organizaţiecare nu desfăşoară activitatea de întreprinzător, iar organizaţia în
cauză va beneficia de drepturileşiobligaţiilestabilitede lege pentru expeditorii şi destinatariide
mărfuri(art.25Codul transporturilor auto).

Aceeaşi obligaţie de încheiere a contractului o are şi transportatorul feroviar. Potrivit Codului

transportului feroviar , calea ferată poate încheia două feluri de contracte
detransportareamărfurilor:-contractede transport pe termen lung (art.37) şi contracte de transport
care se încheie prin înaintarea comenzii detransportşi acceptarea acesteea de către calea ferată
(art.38-39).

Contractele de transport pe termen lung mai sunt numite şi contracte de organizare a

transporturilor şi potfi încheiate cu calea feratăatunci cândexpeditorii de mărfuri execută în mod
sistematic transportul de mărfuri.În contractul de transport pe termen lungse stipulează volumul,
termenele şi condiţiile de punere ladispoziţie a mijloacelor de transport, de predare a mărfurilor
la transport, modul de achitare a plăţilor, precum şialte condiţii convenite de părţi în legătură cu
executarea transporturilor. Calea ferată se obligă, conform acestuicontractsă preia în termen, iar
expeditorulde mărfuri-să îi predea pentru transportare mărfurile în volumul stabilit.

Comenzile pentru transportarea mărfurilor se prezintă administraţiei căii ferate, completate,

semnate deexpeditor şi certificate prin ştampilă. Comanda scrisă de transportare a mărfii trebuie
să conţină cantitatea mărfiiîn vagoane şi în tone, cu distribuirea mărfurilor după felul lor,
conform nomenclatorului special stabilit de caleaferată. Caleaferată asigură expeditorii de
mărfuri cu aceste formulare de comandă. Fiecare formular de comandăse completează de către
expeditorul de mărfuri cu litere de tipar, fără corectări, după care se prezintăadministraţiei căii
ferate prin poştă, curier, fax sau poştă electronică.

Alături de transportarea mărfurilor în scopuri comerciale, calea ferată poate efectua şi

transportareamărfurilor pentru necesităţi personale, de familie şi casnice. Preluarea comenzilor
de transportare a mărfurilor nelegate de desfăşurarea activităţii de întreprinzător, se
reglementează prin Regulamentul privind prestările de servicii în traficul feroviar de călători,
bagaje, mărfuri şi mesagerii în interes propriu, aprobat prin HotărâreaGuvernului R.M. nr.238
din 25 februarie 2005.

O situaţia mai specială de încheiere a contractelor de mărfuri avem în transportul aerian. În

primul rând, îndomeniul respectiv nu există o legislaţie naţională.Toate contractele de
transportaerian de mărfurisuntinternaţionale,de aceea în privinţa lor se aplică direct normele
Convenţiei de la Montreal din 1999 cu privire launificarea unor reguli din transportul aerian, la
care Republica Moldova este parteîncepând cu anul 2007.

Deoarece pregătirea mărfurilor pentru îmbarcare necesită cunoştinţe speciale, acest lucru revine
unor companii de expediţie, numite agenţii cargo. Agenţii cargo au încheiate acorduri de
colaborare cu companiileaeriene naţionale, Air Moldova Şi Moldavian Airlines.

Persoana fizică ce nu practică activitatea de întreprinzător şi persoanele juridice fără scop

lucrativ nu potîncheia contracte de transport aerian de mărfuri. Prin urmare,părţi în
contractulrespectiv pot fi un comerciantpede o parte, şiun agentcargo pe de altă parte, ambele
părţifiind obligate să semnezeşisă apliceştampila.În acelaşi timp, vedem că clientul comerciant
nu încheie nici un contract cu compania aeriană. Relaţiilecontractuale se stabilesc numai cu
agentul cargo şi întreaga responsabilitate asupra transportului este pe seamaagentului de cargo.

Obligatiile expeditorului.

1.Principala obligaţie a expeditorului este să achite preţul pentru transportarea mărfurilor.

În mod normal, obligaţia dată este pe seama expeditorului. El urmează să suporte integral
cheltuielile legate detransportarea mărfurilor. De fapt banii aparţin clientului, care în baza
contractului de expediţiea plătitexpeditoruluibaninecesari,pentru ca marfa să fie transportată la
timp şi în condiţii bune. Expeditorul îşi reţine partea sa, iar restul sumei o transferă pe contul
cărăuşului, ca principalul subiect al procesului de transportare amărfurilorla destinaţie.

Mărimea plăţii este convenită prin acordul părţilor, dacă legea nu prevede altfel.Momentul plăţii
se face până ca transportarea să înceapă. Potrivit Codului civil, taxa de transport se plăteşte până
la transportareaîncărcăturii, dacă legea sau contractulnu prevede altfel (art.985 alin.(2)).

2.Expeditorul este obligat să pregătească marfa pentru transportare. Pregătirea mărfii ţine
de felulacesteia. Dacă conţinutul mărfii este alterabil la căldură, expeditorul urmează să solicite
vagoane frigorifice.Pentru transportul de animale vii sunt necesare vehicule dotate cu instalaţii
de aerisire şi care să le asigureintegritatea fizică. Transportul de petrol se efectuează în vagoane
sau autocamioane cisternă, respectiv cu navedenumite tancuri petroliere.

3.Expeditorul este obligat să efectueze ambalarea mărfii dacă acest lucru este necesar ţinând
cont defelul mărfii. De fiecare dată obligaţia de a ambala marfa este pe seama expeditorului.
Ambalajul trebuie să fie dintoate punctele de vedere potrivit. Dacă ambalarea s-a făcut în mod
defectuos, expeditorul va răspunde faţă de cărăuş pentru toate consecinţeleei-spargere, rupere,
deformare, scurgere ş.a. Mai mult ca atât, expeditorul va suporta şi toate cheltuielile înlegătură
cu o nouă ambalare.

4.Expeditorul este obligat să predea marfa către cărăuş. Predarea mărfii de la expeditor la
cărăuş constăîn transmiterea temporară a posesiunii asupra mărfii, în scopul ca cărăuşul să o
poată deplasa la punctul final şiacolo să o predea destinatarului ei.Marfa trebuie să fie predată
într-un anumit loc şi la o anumită oră, conformcalităţii şi în cantitatea la care s-a convenit în
contract.

Locul de predare a mărfii este diferit şi depinde de tipul transportului sau de natura mărfii.
Astfel, dacădeplasarea urmează să fie efectuată cu autovehiculul, predarea mărfii se va face, de
obicei, la locul de aflare a eisau dacă marfa se găseşte la o fabrică, atunci la locul de producere a
ei.

Ziua(eventual ora) la care au convenit părţile în contract pentru ca încărcătura să fiepredată,

trebuierespectată cu stricteţe. Orice întârziere se penalizează. De regulă, părţile prevăd în
contract o clauză penală pecare cărăuşul trebuie să o plătească expeditorului pentru fiecare ora de
întârziere.

Dacă o clauză penală nu a fost prevăzută în contract, atunci se vor aplica dispoziţiile Codului
civil al R.M.,care stabileşte o sancţiune drastică în această privinţă, şi anume: pentru întârzierea
transportării încărcăturii ladestinaţie, cărăuşul poartă răspundere în proporţie de 100% din taxa
de transport şi este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel (art.1007 alin.(2)).

Cantitatea mărfii trebuie stabilită de expeditor şi declarată cărăuşului, fiind un element

hotărâtor pentrualegerea unui mijloc de transport cu capacitate corespunzătoare, cât şi pentru
calcularea taxelor aferente. Estenecesar să fie specificate greutatea, volumul, metrajul, numărul
de bucăţi, precum şi, după caz, tipul, varietatea,dimensiunile sau orice alte elemente
semnificative.

5.O altă obligaţie a expeditorului esteîncărcarea mărfii în mijlocul de transport.Această

obligaţieaproape de fiecare dată este pe seama expeditorului. La încărcare trebuie să se ţină
seama de capacitateamijlocului de transport. La fel şi aşezarea mărfurilor în spaţiul interioral
mijlocului de transport care trebuieaşezate în aşa fel, încât să utilizeze la maxim întreaga
capacitate de încărcare şi să nu se deplaseze în timpul transportării.

Încărcarea mărfurilor în automobile, fixarea, acoperirea şi legarea lorse execută de către

expeditorul demărfuri, iar descărcarea lor din automobile, scoaterea dispozitivelor de fixare şi a
mijloacelor de acoperire-decătre destinatarul de mărfuri (pct.68 Regulamentul transporturilorauto
de mărfuri).

Mărfurile trebuie aranjate în autovehicul şi fixate în aşa mod, încâtsă nu se deplaseze, să nu cadă,
să nufiesprijinite de uşi, să nuroadă şi să nu deterioreze celelalte mărfuriîn timpuldeplasării.La
fel, dispozitivelenecesare pentru încărcare şi transportare, cum suntsuporturile,sârma, panourile
de protecţie ş.a., trebuiepuse ladispoziţie şi instalate de către expeditorul de mărfuri.

Înainte de a proceda la încărcare, expeditorul trebuie să verifice dacă mijlocul de transport pus la
dispoziţiede cărăuş corespunde efectuării înbune condiţii a transportului, spre a evita alterarea,
degradarea, sustragerea,scurgerea sau pierderea mărfurilor ce urmează a fi transportate. După ce
expeditorul a finalizat încărcarea şi fixarea mărfurilorîn mijlocul de transport auto, înainte de
aefectua pornirea, conducătorul mijlocului de transport este obligat să controleze conformitatea
aranjării şi fixării mărfurilor în autovehicul cu cerinţelede siguranţă a circulaţiei rutiere

Dacă se constată neajunsuri, la cererea conducătorului mijlocului de transport, expeditorul este

obligat săînlăture neajunsurile depistate. În situaţia în care cerinţele respective nu sunt
îndeplinite, cărăuşul este obligat sărefuze efectuarea operaţiunii de transport şi să consemneze
acest lucru în scrisoarea de trăsură (art.31Codul transporturilor auto). Menţionăm că executarea
lucrărilor de încărcare şi descărcare poate reveni şi cărăuşului. Înacest caz,el îşiasumă întreaga
răspunderepentru accidentele care pot surveni din nerespectarea acestor reguli..

6.Expeditorul trebuiesă încarce mărfurile în termenul stabilit în contract. Timpul sosirii

mijlocului detransport pentru încărcare se calculează din momentul prezentării de către şofer a
foii de parcurs în punctul deîncărcare. Orice întârziere îl obligă peexpeditor să plătească
penalităţi. Totodată, timpul aşteptării la poartă sau la punctele de control, se exclude din timpul
aflării mijlocului de transport la încărcare. Cu alte cuvinte, timpulsosirii autovehiculului la
încărcare se calculează din momentulprezentării de către şofer a foii de parcurs sau afacturii de
expediţie expeditorului,la poarta de intrare sau la punctele de control.
Un exemplu reuşit în acest sens sunt termenele de încărcare a mărfii pe navele maritime, numite
stalii şi contrastalii. Cărăuşulşiexpeditorul se înţelegîn contract asupra unui termenîn care marfa
va trebui încărcată penavă. Dacă părţile nu ajung la un acord, o soluţie ar fi folosirea uzanţelor
general recunoscute de marinari.Termenul de încărcarea mărfurilor în transportul maritimse
numeşte-stalii. El se calculează în zile, ore şiminute de muncă. Dacă în decursul acestui timp
expeditorul aşaşi nu reuşeşte încărcarea mărfurilorpe corabie,cărăuşul îi va propune un nou
termen de încărcare, numit contrastalii,care înseamnă timp suplimentar pentrucontinuarea
încărcării mărfurilor (art.154-155 Codul navigaţiei maritime comerciale).Pentru acest timp
suplimentar, expeditorul îi va plăti cărăuşului o indemnizaţie de întârziere. La
scurgereacontrastaliilor se vorlua în considerare şi duminicile, alte zile de sărbătoare
nelucrătoare, orele în afara programului de lucru, chiar şi timpul întreruperii încărcării din cauza
factorilor meteorologici. Dacă şi în acesttimp suplimentar nu s-a reuşit încărcarea, cărăuşuleste
în drept să plece, fără a aştepta încărcarea deplină amărfurilepe navă.

7. Încărcareatrebuie să se facă cu respectarea normei tehnice de încărcare. Norma tehnică

de încărcareeste cantitatea optimă de mărfuri care poate fi încărcată în mijlocul de transport
respectiv. În cazul lipsei normeitehnice, clientul este obligat să încarce mărfurile, folosind
întreaga capacitate a mijlocului de transport. Nu se admite nici depăşirea normei tehnice.
Supraîncărcarea atrage obligaţia clientului de a descărca,lacererea cărăuşului, supra încărcătura.
Faptul că mijlocul de transport nu a fost încărcat până la nivelul normeitehnice, nu va contribui
la reducerea taxei de transport.

Cu referire la autovehiculele acoperite, remorci, containere şi cisterne, ele trebuie plombate de

cătreexpeditor. Acest fapt se indică în scrisoarea de trăsură şi se confirmă cu ştampila
expeditorului. În ce priveştemărfurile mărunte, cu bucata, din lăzi, cutii şi în alt ambalaj, ele
trebuiesc sigilate sau făcute banderolă (pct.53 Regulamentul transporturilor auto de mărfuri).

Atât plomba, cât şi sigiliul trebuie să conţină denumirea prescurtată a expeditorului. Dacă
conformcontractului plombarea şi sigilarea îi revine cărăuşului şi nu expeditorului, pe ele va fi
consemnat prescurtatnumele cărăuşului. De asemenea, plombele şi sigiliile trebuie să fie aplicate
în aşa mod, încât să nu permităînlocuirea sau violarea lor fără urme vizibile. Păstrarea lor integră
este o dovadă că nimeni nu a avut acces lamarfă în timpul transportării.

O altă situaţie avem în transportul feroviar , unde încărcarea mărfurilor în vagoane şi

autocamioane, precumşi descărcarea lor în locurile de uz comun, se face de către calea ferată, cu
anumite excepţii prevăzute de Codul transportului feroviar la art.48 alin.(1).În ce priveşte
mărfurile în containere, ele se încarcă de fiecare dată decătre expeditorul mărfii şi se descarcă de
destinatarul ei.

Mărfurile trebuie încărcate în vagoane şicontainere în corespundere cu normele tehnice de

încărcare aacestora. Utilajul, materialele, mijloacele de pachetare şi alte dispozitive necesare
pentru încărcarea, fixarea şitransportul mărfurilor se pun ladispoziţie de către expeditor.
Montarea şi demontarea lorse efectuează de cătreexpeditor, destinatar sau decalea ferată, în
funcţie de faptul cine îndeplineşte aceste operaţiuni.Deoarece vagoanele şi containerele se pun la
dispoziţie de către calea ferată, ea trebuie să asigure şi buna lor pregătire pentrutransportare-
curăţirea în interior şi în exterior, spălarea, dezinfectarea, montarea dispozitivelor de încărcare
ş.a. Prezintă interes şi cine efectuează sigilarea mărfurilor după încărcare.Astfel, vagoanele şi
containerele încărcate de calea ferată se sigilează de calea ferată sau de expeditor, dacămărfurile
sunt încărcate de acesta. La transportul mărfurilor pentru necesităţi personale, vagoanele
acoperite şicontainerele se sigilează decalea ferată. În cazul deschiderii lor pentru controlul
vamal, sigilarea cu noidispozitive de închidere se efectuează de organele vamale.

Reglementări specifice în privinţa obligaţieide încărcare amărfurilor avem în transportul maritim.

PotrivitCodului navigaţiei maritime comerciale alR.M.expeditorul sau navlositorul plasează din
contul său mărfurile de-a lungul bordului navei, pe când cheltuielile de încărcare şi de stivuire a
mărfurilor (de aranjarea a lor ), le suportătransportatorul (art.151).

Legislaţia specială întransportul aerian de mărfuri al Republicii Moldova lipseşte, motiv din care
regulilede încărcare a mărfurilor în aeronave se stabilesc de fiecare dată în anexele contractelor
de transport.

8.Expeditorul este obligatsă întocmească şi să pună la dispoziţia cărăuşului scrisoarea de

trăsură şialte documente necesare. Scrisoarea de trăsură se întocmeşte în cel puţin 3 exemplare
originale, care sesemnează de către expeditor şi cărăuş. Primul exemplar se păstrează la
expeditor, al doilea însoţeşte încărcătura,iar al treilea este remis cărăuşului (art.995 alin.(2) Cod
civil).

9.Dacă spre transportare se transmit mărfuri perisabile, la scrisoarea de

transportexpeditorul trebuie săanexeze şi documentele ce ţin de normele sanitare,
veterinare, originea mărfii ş.a. Toate mărfurile perisabile trebuie să fie însoţite de certificatele
de conformitate şi de calitate în care să fie prevăzut termenul lor de valabilitate şi condiţiile de
păstrare. La legume şi fructe se mai adaugă certificatul igienic şifitosanitar în care se
menţionează conţinutul de pesticide, toxine şi nitraţi. Un rol important la eliberarea acestor
documente îl are Serviciul Sanitaro-Epidemiologic de Stat al Republicii Moldova. Produsele de
origine animală,laptele şi produselelactate trebuie să fie însoţite obligatoriu de certificateigienice,
fitosanitare şi veterinare eliberate în conformitate cu regulile stabilite de Serviciul Veterinar de
Stat al Republicii Moldova.

Drepturile expeditorului.

Un alt drept al expeditorului este de a preda la transport mărfuri cu valoare declarată.

Declararea valorii mărfurilor se face printr-o înţelegere dintre cărăuş şi expeditor în baza căreia
în scrisoarea de trăsură seindică costul real al mărfii. Scopul declarării este ca în caz de pierdere
saudeteriorare a mărfurilorpe parcursultransportării, răspunderea cărăuşului faţă de expeditorul
să fie nu la nivelul unei despăgubiri micşorate şi fixe,cum este prevăzut de lege, ci potrivit
costului adevărat al mărfurilor.Însă declararea valorii mărfurilornu este gratuită, pentru ea se
percepe o taxă suplimentară. Mărimea taxei poate fi stabilită prin acordul părţilorla contractulde
transport, cum este în transportul auto, sau este una fixă şi prevăzută de regulamentul tarifar, ca
în cazul transportului feroviar. Cu toate acestea,valoarea declarată nutrebuie să depăşească costul
real al mărfurilor. În cazul divergenţelor dintre cărăuş şi expeditor, valoareamărfurilor poate fi
determinată şi prin expertiză.

În transportul feroviar există situaţii când pentru anumite mărfuri declararea valorii este
obligatorie.Expeditorul va trebui să declare valoarea metalelor (pietrelor) preţioase, articolelor
confecţionate din ele,obiectelor deartă,de anticariat, aparatelor videoşi audio, tehnicii electronice
de calcul şi de multiplicat,maşinilor, utilajelor şi aparatelor experimentale, mărfurilor de uz
casnic şi personal (art.43Codul transportului feroviar ).Dacă marfa predată pentru transport are
însoţitori, expeditorul va fi în drept să nu declare valoarea ei,deoarece grija specială asupra
acestor lucruri de preţ este pe seama însoţitorilor.

Spre deosebire de transportul feroviar, în transportul auto sunt prevăzute şi cazurile când
declararea valoriimărfurilor este interzisă. Nu se admite declararea valorii mărfurilor transportate
în vraf, în vrac, turnate, lichide,aflate sub plomba expeditorilor de mărfuri. Nu este permis de a
declara valoarea mărfurilor perisabile şi periculoase. De asemenea, nu se admite declararea
valorii doar a unei părţi dinmărfuriletransportate (pct.31-32 Regulamentul transporturilor auto de
mărfuri).

Drepturile si obligatiile carausului.

Obligaţiile cărăuşului până la începerea transportăriisunt strâns legate de cele ale expeditorului.
Până cadeplasarea să înceapă, cărăuşul îşi are următoarele obligaţii: a) să accepte cererea de
transport; b) să pună ladispoziţie un mijloc de transport în stare bună;c) să accepte încărcarea
mărfurilordecătre expeditor; d) să încarceel mărfurile, dacă împreună cu expeditorul s-au înţeles
în aşa mod; e) să efectueze verificările necesare înainte de pornire, şi f) să elibereze alte
documentele de transport necesare.

a)Cărăuşul este obligat să accepte cererea de transportare a mărfurilorcare vine de la

expeditori,deoarece se află în stare permanentă de ofertă publică. El trebuiesă fie receptiv la toate
cererile şi comenzile dedeplasare a mărfurilor care parvin de la expeditori, la fel cum o face în
cazul transportului de persoane.Cererea expeditorului către cărăuş se reduce de regulă la
completarea unui formular alcătuit din timp, chiar dacă între părţi există şi unele negocieri. Cu
alte cuvinte, toţi cei care doresc să transporte mărfuri trebuie săînainteze mai întâi o cerere, apoi
să încheie un contract de transport de mărfuri cu cărăuşul. Ambele aceste acţiunise fac printr-o
simplă adeziune la nişte clauze formulate din timp de către cărăuş.

b) Cărăuşului revine obligaţia de a pune la dispoziţie pentru încărcarea mărfurilor un

mijloc detransport în stare bună. Vehiculul trebuie să fie apt din toate punctele de vedere
pentru desfăşurarea în condiţiinormale a transportului. Mai este necesar ca vehiculul să fie
dotattehnicpentru transportarea mărfurilor, cum ar fiinstalaţiile frigorifice pentru produsele uşor
alterabile, suporturi de fixare pentru cele care au nevoie deimobilizare în timpul deplasării,
cisterne pentru transportarea lichidelor ş.a. De asemenea,vehiculul trebuie săcorespundă
cerinţelor normelor sanitare şi cerinţelor de protecţie a mediului înconjurător.Spre deosebire de
codurile civile ale altor state (Federaţia Rusă, Ucraina, Belorusia ş.a.), în Codul civil alR.M. nu
este prevăzută obligaţiacărăuşului de a aduce la timp şi în stare bună mijlocul de transport pentru
caexpeditorul săpoată efectua încărcarea mărfurilor. Legiuitorul a lăsat obligaţia respectivă să fie
reglementată dealte legi ( Codul transporturilor auto Şi Codul transportului feroviar ).

Dacă cărăuşul nu pune la dispoziţia expeditorului mijlocul de transport pentru încărcare,

respectiv, dacăexpeditorul nu încarcă la timp sau nu foloseşte corect suprafaţa mijlocului de
transport care i s-a oferit, ambii poartă răspundere, prevăzută în codurile şi regulamentele din
transport, dar şi în contract.Atât cărăuşul, câtşi expeditorul se pot elibera de răspundere în
următoarele situaţii: forţa majoră, alteevenimente excepţionale, cum ar fi incendiile, inundaţiile
şi acţiunile de război. Dacă legea instituie anumiteinterziceri sau limitări cuprivire la transportul
de mărfuriîn anumite zone sau localităţi, şi interdicţia respectivănu a fostrespectatăde una din
părţi,cealaltă parte va fi eliberatăde răspundere.

c) Următoarea obligaţiea cărăuşului este să primească marfa pentru transportare. Cărăuşul

trebuie să-i permită expeditorului ca să încarce marfa în mijlocul de transport. Se consideră că
marfa a fost încărcată şivehiculul poate de acum să purceadă la drum, din moment ce cărăuşul va
semna în scrisoarea de trăsură.Scrisoarea de trăsură semnată de cărăuşserveşte drept dovadă a
încheierii contractului de transport, cât şi a preluării încărcăturii de către cărăuş (art.1000 alin.(1)
Cod civil).

Cărăuşul poate refuza primirea mărfii spre transport. Refuzul cărăuşului de a primi marfa se
justifică înurmătoarele cazuri: a) mărfurile necesită ambalaj ori sunt necorespunzător ambalate;
b) mărfurile au fost încărcatefără respectarea regulilor tehnice de încărcare şi fixare; c) sunt
prezentate la transport mărfuri interzise pentrutransportare sau admise numai în condiţii speciale,
fără ca aceste condiţii să fie întrunite; d) expeditorul prezintăla transportare marfă neprevăzută în
contract sau indică alt punct de destinaţie.

d) Înainte de pornire,cărăuşul este obligat să controleze corectitudinea încărcării şi fixării

mărfurilor în vehicul. Dacă a constatat careva deficienţe, va trebui să-l informeze despre acest
lucru imediat pe expeditor,care la rândul lui, va fi obligat în cel mai scurt timp să le
înlăture.Dacă cuvintele cărăuşului de înlăturare a deficienţelor nu sunt respectate de expeditor,
atunci cărăuşul esteobligat să consemneze acest fapt în scrisoarea de transport şi să refuze
efectuarea operaţiunii de transport. Momentul când mijlocul de transport trebuie pus la dispoziţia
expeditorului şi locul unde se va face încărcareamărfurilor, se vor stabiliprin contract.

e)Cărăuşul este obligat să verifice ca datele din scrisoarea de trăsură să corespundă cu cele
de fapt.Cu alte cuvinte, cărăuşul singur trebuie să analizeze cu atenţie ca numărul, cantitatea,
însemnele de pe colete, precum şi aspectul exterior al mărfii şi al ambalajului să fie corecte.
Dacă în timpul verificării găseşte carevagreşeli, cărăuşul îl va atenţiona imediat pe expeditor şi-i
va da un termen pentru ca acesta să înlăture toate erorile pe care le-a comis.

Dreptirile si obligatiile partilor in cursul transportarii marfii.

Însoţirea mărfurilor. Situaţia juridică a expeditorului.

Din moment ce marfa a fost încărcată înmijlocul de transport şi toate documentele de transport
necesare aufost transmise cărăuşului, expeditorul are foarte puţine obligaţii. Lui îi rămâne numai
să aştepte informaţia căcărăuşul a ajuns cu bine la punctul de destinaţie şi că marfa împreună cu
cel de-al doilea exemplar al scrisorii detransport au fost predate destinatarului. Ca obligaţie a
expeditorului în acest sens menţionăm situaţia când marfanecesită îngrijiri speciale pe parcursul
transportării, iar expeditorului îi va reveni obligaţia săpună la dispoziţiacărăuşului însoţitori.
Însoţirea poate fi facultativă sau obligatorie.

Însoţirea facultativă este lăsată la aprecierea expeditoruluişi a destinatarului. Majoritatea

mărfurilor nu aunevoie de însoţire pe parcursul transportării. Însă pentru unele categorii de
mărfuri legea impune de a alege întredeclararea valorii speciale a mărfii sau marfa să aibă
însoţitori.În aşa mod, potrivit

Codului transportului feroviar declararea valorii este obligatorie la predarea pentrutransport fără
însoţitori a metalelor (pietrelor) preţioase, articolelor confecţionate din ele, obiectelor de
artă,deanticariat şi altor lucrări de artă, aparatelor videoşi audio, tehnicii electronice de calcul şi
de multiplicat,maşinilor, utilajelor şi aparatelor experimentale, mărfurilor de uz casnic şi
personal (art. 43). Însoţire se mai numeşte facultativă , pe motiv că expeditorul oricând poate
conveni cu cărăuşul ca un reprezentant al său să în soţească marfa până la destinaţie.

Însoţirea obligatorie se manifestă prin faptul că uneori expeditorul poate fi obligat să pună la
dispoziţiacărăuşului unul sau mai mulţi însoţitori în cazul transportării unor mărfuri care necesită
îngrijire specială întimpul transportării, de exemplu, în cazul transportării animalelor vii. Alt
exemplu de însoţirea obligatorieavem în cazul când transportarea cuprinde mărfuri ce nu pot fi
cântărite, numărate şi nici măsurate. La fel şi încazul când marfa a putut fi cântărită şi măsurată
la punctul de pornire, în schimb lucrul dat nu mai poate fi realizatla punctul de destinaţie.O
categorie aparte de mărfuri au nevoie de însoţire obligatorie din partea subdiviziunilor
Ministerului Apărării Şi Ministerului Afacerilor Interne, cum sunt: armamentul, muniţiile
explozive, maşinile de luptă, tehnicamilitară, tehnica blindată, rachetele, mijloacele speciale din
dotarea subdiviziunilor de poliţie etc.

De cele mai multe ori transportarea mărfii se realizează aşa cum expeditorul şi cărăuşul au
convenit încontractul de transport. Însă pot apărea situaţii neprevăzute, când expeditorul este
nevoit să dea indicaţiicărăuşului, cum ar fi: renunţarea la transport şi întoarcerea mărfii,
schimbarea destinatarului, reducerea vitezei detransportare, scurtarea timpului ajungerii la
destinaţie ş.a. Alteori cărăuşul nu-şi poate îndeplini obligaţiile detransportare din cauza ivirii
unor factori climaterici, cum sunt: ploile torenţiale, însoţite de fulgere şi vânt, ninsori,îngheţuri,
incendii, cutremure de pământ cu urmări grave, accidente ş.a.

Drepturile si obligatiile carausului.

Analizând prevederile oricărui contract de transport de mărfuri, deducem că principala obligaţie

a cărăuşuluieste de a transporta marfa la destinaţie. Însă aducerea mărfii până la punctul de
destinaţie nu se face la întâmplare,ci în termenele prevăzute de lege sau de contract. De
asemenea, cărăuşul trebuie să se deplaseze pe ruta care esteindicată în scrisoarea de trăsură şi să
se supună indicaţiilor pe care i le dă expeditorul până ca marfa să fi fosttransmisă destinatarului.
În fine, pe tot parcursul deplasării cărăuşul este obligat să se îngrijească de marfă,asigurându-i
integritatea ei şi ferindu-o de pierdere, distrugere şi deteriorare.

1.În primul rând,cărăuşul este obligat să transporte marfa la timp, adică în termenele
prevăzute delege sau de contract. În legătură cu reglementarea şi aplicarea în practică a
obligaţiei respective pot apărea şiunele semne de întrebare.

Potrivit Codului civil, cărăuşul este obligat să efectueze transportarea în termenele stabilite de
lege sau decontract , iar în lipsa unor astfel de termene,într-un termen rezonabil (art.984). De aici
înţelegem că prioritate sedă unui termen de transportare concret care este indicat în actele
normative din transport. Pe măsură ce în actelenormativenu este fixat un careva termende
transportare a mărfii, atunci întâietate se va acorda termenului convenitde părţila momentul
încheierii contractului de transport. În fine, dacă atât legea, cât şi contractul nu prevăd termene
de transportare, atunci marfa va trebui transportată într-un termen rezonabil.

Cu regret, din toate codurile cu privire transporturi, legile şi regulamentele în domeniu, doar în
două actenormative se indică un termen concret de transportare, în Regulamentul transportului
de mărfuri perisabile şi în Regulamentul transporturilor de mărfuri periculoase.

In conformitate cu prevederile primului regulament, agenţii de transport sunt obligaţi să

transporte mărfurileuşor alterabile conform destinaţiei, reieşind din parcursul mediu în 24 de
ore350 km. Dacă mărfurile uşor alterabile se transportă la o distanţă de peste 350 km, atunci
după automobil se întăresc 2 şoferi şi parcursul mediuîn 24 de ore se stabileştede600 km
(pct.87).Specific este şi faptul că se interzice transportarea mărfurilor uşor alterabile, în cazul în
care termenul detransportare este mai mic decât termenul lor de păstrare, spre exemplu, pentru
laptele proaspăt şi pasteurizat, produsele lactate în sticle şi cele în ambalaj plastic, transportarea
cu o durată peste 12 orenu se permite (Anexa3).În cazul transporturilor de mărfuri periculoase,
viteza de deplasare a mijloacelor de transport nutrebuie sădepăşească 85 km pe oră.

2.Cărăuşul trebuie să se deplaseze pe ruta aleasă de expeditor şi indicată în scrisoarea de

trăsură.Drumul poate fi menţionat, după cum ştim, prin contractul de transport, urmând să fie
indicat şi în scrisoarea detrăsură. Cărăuşul trebuie să i se conformeze cu stricteţe, de aceea nu se
admite ca parcursul de drum să fiemodificat din voinţa unilaterală a cărăuşului

.3.O altă situaţie avem atunci când în contract părţile nu au indicat un itinerar de deplasare, iar
până ladestinaţie există mai multe căi de acces. În cazul dat, reieşind din prevederile Codului
civil,transportarea trebuie să fie efectuată pe calea cea mai scurtă şi rezonabilă (art.984
alin.(1)), care în mod firesc este şi ceamai ieftină.

4.Pe tot parcursul transportării cărăuşul trebuie să se supună indicaţiilor care sunt date
deexpeditor. Atâta timp cât cărăuşul încă nu a transmis marfa împreună cu cel de-al doilea
exemplar al scrisorii detrăsură către destinatar, expeditorul poate să ceară cărăuşului să nu
transporte încărcătura mai departe, să schimbelocul de livrare sau să schimbe chiar destinatarul
menţionat în scrisoarea de trăsură. Însă din momentul în careexemplarul scrisorii de trăsură se
înmânează destinatarului, expeditorul nu mai poate da indicaţii. Din acestmoment destinatarul
este în drept să dea indicaţii cărăuşului.

Însă expeditorul nu poate da cărăuşului indicaţii la întâmplare, deoarece Codul civil stabileşte
anumitereguli în acest sens (art.1001). În primul rând , expeditorul trebuie să-i prezinte
cărăuşului primul exemplar alscrisorii de trăsură cu noile indicaţii. În al doilea rând , să suporte
toate cheltuielile ce ţin de noile indicaţii. În al treilea rând , îndeplinirea indicaţiilor trebuie să fie
posibilă, să nu împiedice activitatea cărăuşului şi nici săcauzeze pagube celor din jur.În al
patrulea rând , indicaţiile nu trebuie să ducă la fragmentarea transportării.

Menţionăm şi faptul căcărăuşul are dreptul la compensarea cheltuielilor prilejuite de

îndeplinireaindicaţiilor expeditorului (art.1005 Cod civil), dar numai dacă nu este dator, în baza
contractului sau a legii, săsuporte el singur aceste cheltuieli.
5. Efectuând transportarea mărfii,cărăuşul este obligat să asigure integritatea ei şi să o
ferească de oricepierderi, distrugeri sau deteriorări. Obligaţia respectivă rezultă din
prevederile art.1007 a Codului civil, întemeiul căruia cărăuşul va răspunde pentru distrugerea,
pierderea totală sau parţială ori pentru deteriorareaîncărcăturii în măsura în care distrugerea,
pierderea sau deteriorarea a avut loc între momentul preluării şi cel allivrării.Cărăuşul va trebuie
săplătească despăgubiri pentru pierderea mărfii, iar despăgubirea se va calcula înfuncţie de
valoarea mărfii la locul şi în momentul preluării. De asemenea, cărăuşul urmează să restituite
taxele detransport, taxele vamale şi alte cheltuieli de transport, şi anume, în cazul pierderii totale
a încărcăturii–integral,iar în cazul pierderii parţiale–parţial (art.1014 alin.(3) Cod civil). În
schimb la deteriorarea mărfii, cărăuşul va purta răspundere pe măsura deprecierii valorii ei.Prin
pierderea mărfii urmează să înţelegem că ea nu a fost eliberată la destinaţie din diverse motive,
ca:distrugere, rătăcire, eliberarea către altă persoană decât destinatarul, folosirea ei de către
cărăuş etc.La rândulei, pierderea poate fi totală sau parţială:Totală este atunci când marfa nu a
fost predată destinatarului, a fostdistrusă (evaporată, arsă) sau furată, când lipseşte coletul sau
întregul set de colete.Parţială este în cazul lipseiunei părţi, a unor colete din totalul încărcăturii
sau a unei părţi din conţinutul coletului. Atunci când vorbim de„deteriorare a mărfii”, înţelegem
o scădere a valorii mărfii transportate, atât sub aspect cantitativ, cât şi subaspect calitativ, din
motive de spargere, ruginire, decolorare, pătare etc.

Drepturileşi obligaţiile cărăuşului la punctul de destinaţie.

Cărăuşul este obligat de a-l informa pe destinatar despre sosirea mărfii la adresa sa. Executarea
contractului de transport finalizează cu predarea mărfii către destinatarul ei. Însă pentru ca
destinatarul săo poată primi la timp, el trebuie să fie înştiinţat despre sosirea mărfii. Obligaţia
respectivă este pe seama cărăuşului.Spre exemplu, calea ferată este obligată să înştiinţeze
destinatarul mărfurilor despre sosirea mărfurilor peadresa acestuia cel târziu până la ora 12.00 a
zilei următoare celei de sosire a mărfurilor. Modul şi forma deînştiinţare se stabilesc de către
şefulstaţiei de cale ferată de destinaţie. Mai mult ca atât, staţia feroviară esteobligată să
înştiinţeze destinatarul mărfurilor despre ora tragerii vagoanelor şi containerelor pentru
descărcare, cucel puţin 2 ore până la ora tragerii lor (art.60Codul transportului feroviar ).

Transmiterea mărfii către destinatar. Din moment ce marfa a ajuns la punctul de destinaţie, ea
trebuie predată destinatarului a cărui nume este înscris în scrisoarea de trăsură sau unei alte
persoane împuternicite de a primi marfa. Predarea mărfii către destinatar constituie o obligaţie a
cărăuşului pe care el şi-a asumat-o încheindcontractul de transportarea mărfii, atât faţă de
expeditor, cât şi faţă de destinatarul mărfii.

Codul civil al R.M. prevede expres la art.1002, intitulat „Drepturile destinatarului la

recepţionareaîncărcăturii”, că după ce încărcătura ajunge la locul prevăzut pentru
livrare,destinatarul are dreptul să ceară cărăuşului,contra unei recipise de primire, cel de-al doilea
exemplar al scrisorii detrăsură şi predareaîncărcăturii. Dacă s-a constatat pierderea încărcăturii
sau dacă încărcătura nu a ajuns în termen, destinatarul poatevalorifica în nume propriu împotriva
cărăuşului drepturile ce decurg din contractul de transport.Prin norma respectivă din Codul civil
se înţelege clar că destinatarul are doar un drept de a prelua sau numarfa care i-a fost adusă de
către cărăuş. El poatebeneficia de dreptul său, preluând marfa împreună cual doileaexemplar al
scrisorii de transport, dar poate şi să refuze preluarea ei, fără ca în Codul civil să fie prevăzută
vreo interdicţie în acest sens.
În schimb reglementări cu totul diferite întâlnim în Codul transportului feroviar, că în cazul în
care la adresa destinataruluiau sosit mărfuri a căror livrare nua fost prevăzută în contractul
încheiat între expeditor şidestinatar sau mărfuri ale căror denumiri nu corespund celor indicate în
scrisoarea de trăsură,destinatarul esteobligat să le preia de la staţia de cale ferată sub răspunderea
sa şi să le depunăla depozitare, în scopul clarificăriiulterioare a relaţiilor cu
expeditorul.Destinatarul poate refuza preluarea mărfurilor respective doar în cazul încare
calitatea acestora, modificată prin alterare sau deteriorare, exclude posibilitatea utilizării lor
totale sau parţiale (art.62)

Aşadar, regula instituită de legiuitor în Codul transportului feroviar ar fi următoarea: destinatarul

esteobligat să preia marfa de la calea ferată ori de câte ori este anunţat că pe adresa sa a parvenit
un lot de marfă. Nuinteresează ce va face cu ea, principalul este să o preia de la calea ferată
pentru a elibera vagoanele. El o poatedepune la depozitare cât timp va dori, până se vor clarifica
relaţiile sale cu expeditorul. Totuşi, destinatarul are şiun drept, el va putea refuza preluarea
mărfii de la calea ferată numai în cazul când marfa este complet alterată orideteriorată şi nu mai
poate fi folosită conform destinaţiei ei.

Dispoziţii asemănătoare se conţin şi în Regulamentul transporturilor auto de mărfuri, că

destinatarul este obligat să primească de la agentul transportator încărcătura furnizată
.Destinatarul poate refuzarecepţionarea mărfurilor doar în cazul când calitatealor în urma alterării
sau vătămării s-a schimbat într-atât, încâtseexclude posibilitateautilizării depline sau parţiale a
mărfurilor.

Se remarcă faptul că atât normele din Codul transportului feroviar , cât şi cele din Regulamentul
transporturilor auto de mărfuri sunt similare. Destinatarul va fi obligat să primească marfa adusă
la punctul dedestinaţie de către cărăuş şi numai cu anumite excepţii, când destinatarul îşi poate
manifesta totuşi dreptul lui de arefuza. Diferite sub acest aspect sunt prevederile din Codul
navigaţiei maritime comerciale, din care reiese căasemeni art.1002 din Codul civil, destinatarul
are numai un drept de a primi ori nu mărfurile care-i sunt aduse decătre cărăuş, iar în caz de
refuz de a le primi, cărăuşul este în drept să le predea la păstrare într-un depozit sau înalt loc
sigur, anunţând despre aceasta expeditorul.

Întrebarea care apare este dacă destinatarului îi revine obligaţia sau numai dreptul, inclusiv
dreptul de arefuzaprimirea mărfuriloraduse lui de către cărăuş.Codul civil ne indică clar că
destinatarul are numai un drept,la fel şi Codul navigaţiei maritime comerciale, în schimb
dispoziţii contrare se conţin în legislaţia transportuluiferoviar şi cel auto. Am putea ajunge la
concluzia că în transportul feroviar destinatarul rămâne totuşi a fi obligatsă accepte marfa, pe
motiv că după forţa juridică, atât Codul civil, cât şi Codul transportului feroviar sunt
legiorganice, însă Codultransportului feroviarfiind o lege specială, se aplică cu prioritate faţă de
prevederile Coduluicivil. În ce priveşte transportul auto, se vor aplica dispoziţiile Codului civil,
deoarece Regulamentultransporturilorauto de mărfuri este un act normativ subordonat legii.

Conform unor opinii, din moment ce marfa a ajuns la punctul de destinaţie destinatarul este
obligat să o primească şi să o scoată de pe teritoriul staţiei căii ferate, aeroportului, portului
maritim. Obligaţia dată se explică prin faptul că neexecutarea ei ar aduce la supraîncărcarea
locului de descărcarea şiar împiedica, în aşa mod, alţitransportatori să-şi descarce mărfurile lor.
Bibliografie:

1. Bloşenco A.Drept civil. Note de curs.Partea specială . Editura Cartdidact. Chişinău, 2003;
2. Bobică N. Dreptul transporturilor: Note de curs. Editura Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi,
1994;
3. Călin A. Dreptul transporturilor. Partea generală .Editura „PAX AURA MUNDI”, Galaţi,
1997;
4. Căpăţînă O., Stancu Gh. Dreptul transporturilor.Partea generală. Editura Lumina Lex,
Bucureşti,2002;
5. Chibac Gh., Băieşu A., Rotari A., Efrim O. Drept civil.Contracte speciale.Volumul III.
EdituraCartier, Chişinău, 2005;
6. Făinişi F.Dreptul transporturilor Ediţia a II-a.Editura Fundaţiei România de Mâin,
Bucureşti,2005;
7. Cod Civil al RM;
8. Chibac Gh.Contractulde transport (comentariu). Dispoziţii generale cu privire la
transport,Buletinul Curţii de Apel Economice şi Inspectoratului Fiscal Principal de Stat
de pe lângăMinisterul Finanţelor, 2004, nr.4;