T14.

Reţele digitale de comutare cu mai multe etaje: particularităţile reţelelor

digitale, reţele de clasa 1, 2– structura de bază, funcţia de transformare,
echivalentul spaţial, caracteristici, exemple de realizare. Exemple de realizare
in centrale telefonice digitale.

3.1. Principiile de construcţie a câmpurilor de comutaţie digitale

În tehnica de comutaţie este admis de a diviza noţiunile de centrală de
comutaţie şi sistemă de comutaţie. Sub noţiunea de centrală de comutaţie se
înţelege totalitatea mijloacelor tehnice, care asigură comutaţia liniilor de abonat şi
liniilor de conexiune la efectuarea conexiunilor terminale şi tranzit în reţelele de
telecomunicaţii. În dependenţă de destinaţia centralei pot fi centrale locale (săteşti),
de bază, tranzit, interurbane şi internaţionale. Sistema de comutaţie reflectă
principiile de construcţie internă a centralei de comutaţie şi reprezintă totalitatea
mijloacelor tehnice, destinate pentru efectuarea comutaţie operative. În dependenţă
de tipul dispozitivelor de comutaţie şi unităţilor de comandă se deosebesc
următoarele sisteme: pas cu pas, coordonată, semielectronică, electronică şi
digitală. Sistema de comutaţie, care realizează funcţia comutaţie digitale, a primit
denumirea de sistemă digitală de comutaţie (SDC)
În continuare vom delimita noţiunea de sistemă digitală de comutaţie (la
relatarea principiilor ei de lucru) şi centrală digitală (prin descrierea diferitor CTA,
care pot fi realizate pe baza sistemei de comutaţie date).
În sistema digitală de comutaţie funcţia de comutaţie este îndeplinită de
câmpul de comutaţie digital (CC). Dirijarea cu toate procesele în sistema de
comutaţie se îndeplineşte de către unitatea de dirijare.
Câmpul de comutaţie digital (CCD) se construieşte de obicei după principiul
etajelor. Etaj a CCD se numeşte grupa de trepte (S-, T- sau S/T-), care realizează
una şi aceeaşi funcţie de transformare a coordonatelor semnalului digital. În
dependenţă de numărul de etaje se deosebesc CC cu două, trei şi mai multe etaje.
CCD se numesc omogene, dacă oricare conexiune în el se stabileşte printr-
un număr egal de etaje. Majoritatea SDC contemporane conţin un CCD omogen.
Menţionăm particularităţile de bază de construcţie a CCD cu multe etaje.
 1. CCD se construieşte cu folosirea unui anumit număr de module.
Modularitatea permite de a asigura o adaptare uşoara a sistemei la schimbările
capacităţii, exploatarea simplă şi comodă, tehnologia producţiei se bazează pe
eliminarea completelor diferite. În afară de aceasta, datorită construcţiei modulare
a CC se simplifică dirijarea sistemei şi programa ei, ce este foarte important la
elaborarea, instalarea şi exploatarea sistemei.
2. CCD conţin o structură simetrică. Prin structură simetrică se înţelege
structura, în care etajele 1 şi N, 2 şi N-1, 3 şi N-2... sunt identice după tip şi
numărul blocurilor de comutaţie. Un astfel de CC este simetric referitor la linia
medie, care îl divizează în două parţi. Anume CCD simetrice sunt cel mai bine de
construit pe bază de module de acelaşi tip, de aceea proprietatea de simetrie şi
modularitate se compensează una pe alta.
3. CCD aproape întotdeauna sunt dublate, ce este legat de deranjamentele în
câmpul de comutaţie la funcţionarea întregii sisteme în întregime. Cu aceasta
ambele părţi a CC (deseori ele sunt numite plane) lucrează sincron şi îndeplinesc
una şi aceeaşi acţiune. Dar pentru transmisiunea reală a informaţiei se foloseşte
numai unul din plane, care se consideră activ. A doua parte se află în „rezervă
fierbinte”, şi în cazul deranjamentelor sau ieşirea din funcţiune a părţii active are
loc conectarea automată. La CCD care sunt răspândite în teritoriu, se efectuează
dublarea fiecărei grupe teritoriale, iar între planele ambelor grupe are loc
conectarea directă sau încrucişată, ce permite de a păstra capacitatea de lucru a
sistemei în întregime la ieşirea din funcţiune a diferitor plane din diferite grupe
(fig.3.1).
CCD sunt cu patru fire, deoarece liniile digitale, pe care sunt transmise
semnalele PCM multiplexate în timp, de asemenea sunt cu patru fire.
În general lucrul SDC poate fi descrisă prin o funcţie de sistemă F, care
constă din consecutivitatea operaţiilor fi şi se determină prin expresia F=[f1, f2, ...,
fn].
 Fig.3.1. Dublarea CCD.

Realizarea funcţiei de sistemă F în volum total înseamnă îndeplinirea de

către CTA a tuturor operaţiilor la stabilirea conexiunilor, controlului, diagnosticii,
tarificarea convorbirilor şi altele. În practică funcţia de sistem se realizează pe părţi
datorită îndeplinirii submulţimii de operaţii (fi) (de exemplu, realizarea operaţiilor
de stabilire a legăturii).
În procesul de formare sistema de comutaţie se divizează în blocuri
funcţionale aparte (moduluri), cu aceasta funcţia de sistem F poate fi divizată la
aceste blocuri prin câteva metode.
1. Concentrarea funcţiei de sistem F într-un bloc funcţional reprezintă
realizarea multiplă a funcţiei F (m ori) în acest bloc.
2. Dacă CTA este compusă din n blocuri funcţionale identice, cu aceasta
fiecare modul realizează multiplu funcţia de sistem F, atunci cu aceasta se
îndeplineşte deconcentrarea funcţiei de sistem F după n blocuri identice. Cu
aceasta sunt posibile două variante a disciplinei de deservire a cererilor care vin la
CTA:
a) Sursele de trafic se divizează aliator între blocurile funcţionale – o astfel
de disciplină de deservire a primit denumirea de distribuţia traficului;
b) sursele de trafic divizate în grupe, şi fiecare grupă este deservită de
modulul său (este posibilă şi varianta de deservire de către un bloc funcţional
oarecare) – o astfel de disciplină se numeşte distribuţia surselor de trafic.
 3. Dacă CTA constă din câteva blocuri funcţionale şi cu aceasta fiecare bloc
realizează doar o parte din operaţii, care sunt incluse în funcţia de sistem F, atunci
pentru realizarea întregii funcţii de sistem atunci este necesar lucrul concomitent a
tuturor blocurilor. O astfel de divizare a funcţiei de sistem poartă denumirea de
descentralizare. Disciplina de deservire a apelurilor la CTA la descentralizare se
numeşte repartiţia funcţiei.
Sistema de comutare a canalelor în general se caracterizează de nivelul de
îndeplinire a unui din cele patru principii: concentraţia – deconcentraţia şi
centralizarea – descentralizarea (fig.3.2).

Fig.3.2. Principiul de distribuţie a sistemei

Relaţiile generale, reprezentate în fig.3.2, permit de a introduce încă o

noţiune foarte importantă. Vom numi sistema de comutaţie a canalelor distribuită,
dacă la construcţia ei a fost folosită descentralizarea totală (distribuţia funcţiei) şi
deconcentrarea (distribuţia traficului).
 Tradiţional în sistemele de comutaţie se vorbeşte despre repartizarea dirijării
şi distribuţia comutaţiei, de aceea nu sunt limite fixe a nivelului de distribuţie
(sistemele de comutaţie distribuite pot fi construite prin diferite metode în
dependenţă de soluţiile primite la proiectare).
La analiza descentralizării funcţiei de sistem şi introducerea noţiunii de
„distribuţia funcţiei” nu s-a vorbit despre posibilitatea de supunere a unor operaţii a
funcţiei de sistem altora. Dacă la descentralizarea funcţiei de sistem o astfel de
supunere există, atunci se introduce noţiunea de ierarhie. De obicei diferenţiază
două niveluri a ierarhiei: ierarhia operaţiei şi ierarhia blocurilor funcţionale, la
care sunt distribuite operaţiile.

3.2. Clasificarea câmpurilor de comutaţie digitale

Construcţia modulară a sistemelor de comutaţie digitale contemporane

permit de a le folosi în calitate de oricare centrală sau nod de comutaţie. În SDC se
separă cea de bază, adică partea care nu se schimbă a instalaţiei, la care adăugarea
instalaţiilor adăugătoare permite de a obţine oricare centrală a reţelei de
comunicaţii. Analogic sistemei de comutaţie, SDC poate fi divizat în CCD de bază
şi elemente de comutaţie adăugătoare, care asigură concentrarea traficului de
abonat, formarea tractelor de grup sau convertarea fluxurilor digitale. În capitolul
dat vor fi analizate structurile CCD de bază.
Luând în consideraţie simetria şi modularitatea de construcţie întreaga
mulţime a CCD sincrone cu comutaţia funcţională consistentă ele pot fi divizate în
cinci clase. În fiecare clasă poate fi menţionată structura de bază şi substructurile,
care se formează prin adăugarea elementelor de comutaţie adăugătoare cu
multiplexarea prealabilă (MUX) şi demultiplexarea ulterioară (DMUX) a tractelor
de grup digitale.
1. Structura de bază: S x k - T x r - S x k.
Substructura: MUX - S x k - T x r - S x k – DMUX.
 Particularitatea câmpului reprezintă prezenţa treptei S în primul şi ultimul
etaj, ordinea de urmare a treptelor S-, T- în interiorul câmpului – este arbitrar cu
îndeplinirea regulilor de simetrie.
2. Structura de bază: T x k - S x r - T x k.
Substructura: MUX - T x k - S x r - T x k – DMUX.
Particularitatea câmpului reprezintă prezenţa treptei T în primul şi ultimul
etaj, ordinea de urmare a treptelor T-, S- în interiorul câmpului – este arbitrar cu
îndeplinirea regulilor de simetrie.
3. Structura de bază: S/T x k - S x r - S/T x k
Substructura: MUX - S/T x k - S x r - S/T x k – DMUX
4. Structura de bază S/T x k
Substructura: MUX - S/T x k – DMUX
5. Câmpurile de comutaţie digitale inel.
Chiar dacă CC inel se construiesc pe baza treptelor S/T (conectoare inel), şi
după esenţă reprezintă o varietate a câmpurilor de clasa a 4, dar luând în
consideraţie importanţa şi particularităţile de construcţie s-a decis de a le separa
într-o clasă aparte.
Determinarea formelor optimale de îmbinare a treptelor de comutaţie
temporare şi spaţiale – este o problemă foarte complicată, care nu poate fi
soluţionată separat de alte probleme, care apar la construcţia CCD: construcţia
sistemelor de dirijare şi formarea de grup, alegerea metodelor de comutaţie
(paralelă sau serie), optimizarea relaţiilor între treptele de comutaţie temporară şi
spaţială şi altele.
La construcţia SDC de capacitate înaltă este necesar de a lua în consideraţie,
că la micşorarea treptei de comutaţie temporare pot să apară următoarele probleme:
- complexitatea asigurării calităţii date de deservire a abonaţilor la mărirea
intensităţii normative din cauza lipsei canalelor temporare libere a liniilor de ieşire
- dificultatea de a sigura sosirea semnalelor PCM la elementele de comutaţie
a treptei S şi stric determinate momentele de timp, divizibile ciclului de 125 s.
 Reieşind din aceasta, şi luând în consideraţie dezvoltarea în creştere a
schemelor integrate mari semiconductoare, este foarte econom de a construi CCD
cu trepte de comutaţie total temporare şi reducerea celei spaţiale. Cu aceasta la
treapta temporară se impun sarcini nu numai la deplasarea în timp a semnalelor
comutate, dar si sincronizarea, egalarea timpului de propagare a semnalelor în
liniile de comunicaţii, şi de asemenea micşorarea blocărilor interne.

3.3. Câmpurile de comutaţie digitale de prima clasă

La începutul etapei de dezvoltare a sistemelor de comutaţie digitale din

cauza costului înalt a DM baza CCD o alcătuiau etajele treptelor de comutaţie
spaţială. Astfel de CTA aşa ca Sintel, DEX-T aveau o structură a câmpului de
tipul S-S la metoda de comutaţie paralelă. Însă, cum a fost arătat în capitolul 2,
comutatoarele spaţiale au o mare probabilitate de blocări interne, de aceea în
practică au fost folosite structurile, unde treptele de comutaţie spaţiale sunt divizate
prin trepte temporare.
Câmpurile digitale de prima clasă reunesc toate câmpurile de comutaţie
simetrice, care constau din trepte T- şi S-, unde etajele preliminare şi cele finale
sunt trepte S. CCD de această clasă real au k = 1, 2 a cascadelor S şi r =1 a
cascadelor T, adică au structura S-T-S sau S-S-T-S-S. Un etaj adăugător a
comutaţie spaţiale serveşte pentru mărirea capacităţii de trecere a CC, dar nu
acţionează la principiul de stabilire a legăturii.
Structura de bază la k = r = 1 permite de a construi CCD de capacitate mică.
Imaginea grafică a unui astfel de câmp în trei etaje este reprezentată în fig.3.3.
Primul şi al treilea etaj conţin câte un comutator spaţial N x M a tractelor digitale,
iar alo doilea etaj conţine treapta T, care constă din M comutatoare temporare.
Capacitatea CCD se determină de parametrul N a treptei S şi numărul de canale n
în linia digitală şi se calculează ca N x n. Deci la folosirea SDC PCM-30 şi
comutatoarelor spaţiale 16 x 16 capacitatea câmpului de comutaţie va alcătui 512
intervale de canal.

Fig.3.3. Structura de bază a CCD de prima clasă

Algoritmul de lucru a unei astfel de sisteme este următorul. Fie, de exemplu,

este necesar de a efectua comutaţia IC1 a primei linii de intrare cu IC5 a liniei de
ieşire patru şi fie că în CC se realizează algoritmul “înscrierea arbitrară – citirea
serie”. Atunci la prima etapă blocul de procesoare determină elementul treptei T.
În care este liberă o celulă de memorie, care corespunde IC5. Fie că acesta a fost
elementul doi. După aceasta:
- în celula corespunzătoare DMC1 introduce adresa primei linii de intrare,
corelat cu intervalul de timp IC1;
- în celula corespunzătoare DmC2 se introduce adresa elementul al doilea a
treptei T, corelat cu intervalul de timp IC5;
- în celula corespunzătoare DMC3 se introduce adresa liniei de ieşire a patra.
Atunci în IC1 combinaţia de cod din prima linie de intrare se înscrie în
elementul al doilea a treptei T în celula de memorie, care corespunde IC5. În
intervalul de timp IC5 această combinaţie de cod se citeşte din memorie şi se
transmite în a patra linie de ieşire.
Algoritmul “înscrierea arbitrară – citirea serie” poate duce la blocări interne.
deoarece permite de a folosi numai celulele de memorie a treptei T, care corespund
intervalului de canal de acelaşi tip. Pentru a realiza algoritmul “înscrierea arbitrară
– citirea serie” este necesar ca în al doilea etaj de a folosi două unităţi de comandă,
una pentru dirijarea cu înscrierea şi cealaltă pentru dirijarea cu citirea.
Treapta comutaţie spaţiale poate fi construită pe bază de MLP şi
multiplexoare. Cea mai mare matrice S în multe etaje 96 x 96 sa folosit în sistemul
System X (Marea Britanie). Însă chiar la primele etape de realizare a acestor CC au
început să folosească nu structura de bază, dar substructura ei (fig.3.4), deoarece
aceasta permite de a mări esenţial capacitatea câmpului de comutaţie. CCD în trei
etaje de acest tip poate avea capacitatea de ordinul a 16 mii intervale de canal.

Fig.3.4. Substructura CCD de prima clasă

SDC cu multe coordonate cu CC de prima clasă nu s-au folosit prea mult din
cauza complexităţii ei şi necesitatea de folosi la intrare a unor elemente de
memorie adăugătoare, care asigură funcţia de nivelare a canalelor temporare a
liniilor de comunicaţii de intrare. De aceea producătorii au fost nevoiţi să caute alte
metode de mărire a capacităţii CCD.
 3.4. Câmpurile de comutaţie digitale de clasa a doua

Micşorarea costului elementelor de memorie la începutul anilor 70 a permis

de a începe de a implementa CCD de clasa a doua. Printre CC sincrone de acest tip
o răspândire mai largă au obţinut-o substructurile cu folosirea multiplexării
prealabile şi demultiplexarea ulterioară, deoarece structurile de bază a CC de clasa
a doua aveau o capacitate mică. Schemele de structură simplificate a structurii de
bază T-S-T şi substructurile MUX – T – S – T – DMUX sunt reprezentate
corespunzător în fig.3.5 (a şi b).

Fig.3.5. Structura CCD de clasa doi

Menţionăm câteva particularităţi de construcţie a acestor câmpuri de

comutaţie.
1) Folosirea treptelor de comutaţie spaţiale adăugătoare măreşte capacitatea
şi capacitatea de trecere a câmpului, dar nu influenţează la principiile lui de
funcţionare.
2) Multiplexarea prealabilă (fig.3.5, b), practic asigură multiplexarea
secundară a tractelor digitale de intrare, iar demultiplexarea ulterioară le
restabileşte, ce duce la mărirea capacităţii de trecere a CCD, fără folosirea treptelor
S adăugătoare.
3) Pentru mărirea vitezei de prelucrare a datelor în CC la intrare, de regulă,
efectuează convertarea codului serie în paralel. Pentru aceasta la fiecare linie de
intrare se stabileşte câte un convertor de tipul serie-paralel, iar la cea de ieşire un
convertor paralel-serie.
Să analizăm câteva variante de realizare a CCD de clasa doi.
1. Câmpul digital MUX-T-DMUX (în expresii pentru substructura r = 0).

Fig.3.6. Exemplu de substructură MUX-T-DMUX

Câmpurile de comutaţie digitale de un aşa tip sau folosit la construcţia CTA

de capacitate mică şi aveau un cost foarte mic. Micşorarea maximă a capacităţii
treptei T a fost propusă de specialiştii din Japonia. În aşa tip de schemă (fig.3.6)
treapta T avea parametrii T:8x8, 8 şi comutează biţii de acelaşi tip a cuvintelor de
cod a celor opt linii PCM de intrare. O astfel de soluţie permite de a avea un DMC
pentru toate cele opt DM vocale a treptei T. Particularitatea acestei scheme este
folosirea a două multiplexoare – primar şi secundar, ce este legat de folosirea în
calitate de linii de intrare şi ieşire a liniilor PCM standard.
2. Câmpul digital MUX-T-S-T-DMUX (în expresii pentru substructura k =
r = 1).
Majoritatea numărului de CCD întrei etaje de clasa doi au o substructură de
comutaţie MUX – T – S – T – DMUX. În astfel de CCD pot fi conectate mai mult
de 60 mii de intervale de canal sau, la folosirea concentratoarelor, mai mult de 100
mii de linii de abonat. Capacitatea unui astfel de CC se determină de viteza
fluxurilor digitale a tractelor de grup (de exemplu, numărul intervalelor de canal a
ciclului liniei PCM) şi de parametrii treptei S. De exemplu, la capacitatea treptei T
de intrare egală ci 512 IC şi comutatorul spaţial 32x32 capacitatea CC alcătuieşte
16384 intervale de canal.
Principiul de funcţionarea CCD de acest tip îl vom analiza pe baza schemei
de structură, reprezentată pe fig.3.7. Treapta T de intrare conţine DM vocale
(DMV0 - DMVm), unde se transmit cuvintele de cod a liniilor PCM de intrare.
Ciclul liniei PCM după multiplexare conţine un număr determinat de intervale de
canal (de exemplu 512 sau 1024), fiecare din care conţine, de regulă, câte un
cuvânt de cod de 8 biţi paraleli. De obicei accesul în celula de memorie DMV a
primului etaj pentru înscrierea cuvintelor de cod este serie, iar pentru citire –
arbitrar. Atunci pentru simetria maximală în algoritmul de căutare a căii de
legătură în CC, în al treilea etaj (treapta T de ieşire), invers, folosesc regimul
accesului arbitrar pentru înscriere şi cel serie pentru citire. Reînscrierea cuvintelor
de cod din DMV a primului etaj în DMV a etajului trei se permite în oricare
interval de timp în decursul ciclului de transmisiune şi cu folosirea oricărei linii
intermediare PCM între treptele T şi S.
 Fig.3.7. Câmpul de comutaţie MUX – T – S – T – DMUX

Dirijarea cu DM vocale a treptei T de intrare şi de ieşire se efectuează

corespunzător de DM vocale (DMC1 şi DMC3), capacitatea cărora este egală
numărului de adrese, care corespund numărului de intervale de canal a ciclului
liniei PCM. Dirijarea cu treapta S se îndeplineşte de către DMC2. Fiecare celulă a
DMC2 conţine adresa punctului de comutaţie a matricei de comutaţie a treptei S,
care trebuie să fie închisă în intervalul de canal necesar.
Să presupunem, că este necesar de a efectua comutarea IC2 a liniei de intrare
0 şi IC10 a linie de ieşire M (În cazul dat în calitate de linie PCM de intrare / ieşire
pentru câmpul de comutaţie se analizează linia multiplexată după blocul de
multiplexare). Fie că pentru transmiterea cuvântului de cod din treapta T de intrare
în treapta S procesorul a ales IC7 a liniei PCM intermediare. Atunci în celula de
memorie DMC1, care corespunde DMV0, va fi înscrisă adresa celulei 2. În DMC2
a treptei S se înscrie informaţia despre faptul, că cheia OM (orizontala 0, verticala
M) trebuie să fie închis în decursul intervalului de canal 7 a ciclului liniei PCM
intermediare. În celula de memorie DMC3, care corespunde DMVm se înscrie
adresa celulei 10.
 După efectuarea controlului de corectitudine a înscrierii datelor în celulele
indicate se transmite permisiunea la comutate şi conexiunea se consideră stabilită.
Atunci în decursul intervalului de canal 2 a ciclului liniei PCM de intrare cuvântul
de cod se înscrie în celula 2 a DMV0. Acest cuvânt se află acolo până la sosirea
IC7 temporar a liniei PCM intermediare, când din DMC2 se citeşte adresa 2 a
citirii arbitrare din DMV0 a primului etaj, iar din DMC3 adresa 10 a înscrierii în
DMVm a etajului trei. În decursul IC7 cuvântul de cod se transmite la orizontala de
intrare zero a treptei S, se scoate de la verticala de ieşire M şi se înscrie în celula 10
DMVm. Apoi cu ajutorul citirii serie în decursul intervalului de canal 10 a ciclului
liniei PCM de ieşire cuvântul de cod se citeşte în linia de ieşire M.
Dacă de urmărit dezvoltarea SDC cu CCD de structura T-S-T (tab. 3.1),
atunci se poate de făcut o concluzie foarte interesantă: practic toţi producătorii
CTA digitale efectuau mărirea capacităţii CC în trei etaje pe baza măririi
dimensiunilor treptei S. Însă, la anumite condiţii aceasta duce la un şir de
complicaţii tehnice şi mărirea costului câmpului. De aceea este mai econom de a
trece la structurile cu un număr mare de etaje.

TABELA 3.1.
Caracteristicile comparative a CTA digitale

Tipul CTA digitale Dimensiunile treptei T Dimensiunile treptei S Capacitatea CC

КВ270 1024x1024 4x4 4096
D 70 1024x1024 16x16 16384
D60 1024x1024 32x32 32768
FЕТЕХ 150 1024x1024 64x64 65536
АХЕ 10 512x512 32x32 16384
64x64 32768
128x128 65536

3. Câmpurile de comutaţie MUX-T-S-S-T-DMUX (în expresii pentru

substructurile k = 1, r = 2).
 Din toate variantele posibile a CCD cu multe etaje a clasei a doua,
răspândirea în practică au obţinut-o doar unele. Mai întâi de toate, aceasta este
structura MUX-T-S-S-T-DMUX. În calitate de exemplu vom analiza CCD a
sistemei japoneze NEAX 61 (fig.3.8). Ea conţine un caracter modular bine
determinat. Sub forme de module sunt oformate treptele S şi T. Şase module a
treptei T alcătuiesc un modul de reţea. Lărgirea CC are loc de asemenea prin
module (maximal – 22 module). Capacitatea maximală a CCD la T:512 x 512,
S1:6x24, S2:24x6 alcătuieşte 512x6x22 = 67584 intervale de canal. Suprapunerea
acestei structuri de câmp cu caracteristicile CC a sistemei AXE 10 (vezi tab.3.1)
arată, că identic cu AXE 10 capacitatea se atinge la folosirea treptei T şi a două
trepte S de capacitate mică.
Câmpul de comutaţie digital a CTA NEAX 61 de capacitate maximă poate
să transmită traficul de ordinul 27000 Erl. Însă mărirea în continuare a capacităţii
de transmitere a câmpului substructurii de clasa a doua a fost posibilă numai la
mărirea numărului de trepte S.

Fig.3.8. Structura CCD a sistemei NEAX 61.

4. Câmpul de comutaţie MUX-T-S-S-S-S-T-DMUX

Exemplu de substructura dată (în expresii pentru substructura k = 1, r = 4)
este CCD a CTA internaţionale N4 ESS (compania Bell, SUA). Practic un astfel de
câmp are cea mai mare capacitate printre CCD a clasei a doua. Structura CCD a
CTA N4 ESS este reprezentată pe fig.3.9.

Fig.3.9. Structura CC a CTA N4 ESS

Multiplexorul la intrarea CC N4 ESS efectuează unirea în linia PCM120 a

cinci linii PCM-24 sau a zece PCM-12- Cu aceasta 120 de intervale de canal se
folosesc pentru transmisiunea semnalelor vocale, iar 8 – pentru dirijare şi
deservirea tehnică. Memoria tampon serveşte în CC a N4 ESS pentru sincronizarea
fluxurilor PCM de intrare, care pot să fie transmise de la surse diferite cu diferite
întârzieri. De la ieşirea memoriilor tampon fluxurile digitale sincronizate se
transmit la decorelator, care conţine 7 intrări şi 8 ieşiri. Decorelatorul asigură
funcţia de distribuţie şi lărgire. El distribuie traficul a celor şapte linii PCM-120
interne la opt linii PCM-120, ce micşorează probabilitatea blocărilor interne. Cu
aceasta se folosesc maximal 107 intervale de canal în fiecare din opt linii PCM-
120. În afară de aceasta, decorelatorul permite de a efectua o distribuţie egală a
traficului între liniile interne PCM a CC. Parametrii de structură a treptelor T- şi S-
a CCD a N4 ESS sunt următorii – T:128x128, S1: 8x8, S2: 16x16, S3: 8x8.
CCD N4 ESS poate să transmită intensitatea de 47000 Erl şi capacitatea de
ordinul 107520 intervale de canal.
Mărirea în continuare a capacităţii CCD cu multe etaje pe calea măririi
numărului treptelor S duce la probleme de montaj. De aceea dezvoltarea în
continuare a acestor CC aproximativ de al începutul anilor 80 a mers pe calea
folosirii treptelor S/T.