LUCRAREA DE LABORATOR № 3

DIMENSIONAREA UNEI LEGATURI PE FIBRĂ OPTICĂ

3.1 . Scopul lucrării: studierea fibrei optice, tipurile topologilor de retele si

componenetele acestora, asamblarea lor intr-un sistem de fibră optică si
dimensionarea unei legături pe fibră optică.
3.2. Breviar teoretic

Fibra optică poate fi utilizată ca mediu de telecomunicații și rețele deoarece este

flexibilă și poate fi strânsă în cabluri. Este deosebit de avantajoasă pentru comunicații pe
distanțe mari, deoarece lumina se propagă prin fibră cu atenuare mică în comparație cu
cablurile electrice. Aceasta permite acoperirea de distanțe mari cu doar câteva repetoare. În
plus, semnalele luminoase propagate în fibră pe fiecare canal pot fi modulate la viteze de
până la 100 Gbps. Fiecare fibră poate transmite mai multe canale independente, fiecare
folosind o altă lungime de undă a luminii (multiplexare cu diviziune a lungimii de undă).

Rata de transfer netă (fără octeți de overhead) este rata de transfer efectiv de date
înmulțită cu numărul de canale (de regulă în număr de până la 80 pentru sistemele cu
multiplexare densă în lungimea de undă la nivelul anului 2008). Recordul de transmisie prin
fibră optică în laborator este deținut de Laboratoarele Bell Labs din Villarceaux, Franța, cu
multiplexarea a 155 canale, fiecare de câte 100 Gbps pe o fibră de 7000 km.

Pe distanțe scurte, cum ar fi rețeaua unei clădiri, fibra optică economisește spațiu în
conductele de cablu deoarece o singură fibră poate transporta mai multe date decât un singur
cablu electric. Fibra este imună și la interferențele electrice; nu există cross-talk între
semnalele de pe cabluri diferite și fibra optică nu culege zgomote electromagnetice din
mediu.

Cablurile de fibră optică nu conduc electricitate, aceasta fiind o bună soluție pentru
protejarea echipamentelor de comunicații aflate în medii de înaltă tensiune cum ar fi
centralele electrice, sau structurile metalice de comunicații vulnerabile la trăsnet. Ele pot fi
utilizate și în medii în care sunt prezente gaze inflamabile, fără pericol de explozie.
Interceptarea comunicațiilor este mai dificilă prin comparație cu conexiunile electrice, și
există fibre cu miez dublu concentric care fac interceptarea și mai dificilă.

Topologii de reţea pe fibra optica

O retea de informaţii leagă doua sau mai multe unităţi fizice (staţii radio de bază,
calculatoare, terminale, etc.). Există trei categorii de transmisii, prezentate in figura 3.1:
- simplex (transmisie doar într-o singură direcţie)
-semi-duplex (transmisie în ambele direcţii, dar nu simultan)
-duplex (transmisie simultana in ambele direcţii)

Figura 3.1 Trei metode de transmisie: simplex, semi-duplex si duplex

Cele mai rapide sunt versiunile de Gigabit Ethernet – 1000BASE-SX si 1000BASE-LX –
care ofera urmatoarele avantaje spre deosebire de UTP:
- Imunitate le zgomot ;
- Dimensiuni fizice reduse ;
- Latime de banda mai mare.
Cele 2 versiuni suporta transmisie Full-Duplex la 1250 Mbps pe 2 fire de fibra optica.
Transmisia se bazeaza pe schema de criptare/incapsulare 8B/10B. Datorita headere-lor de
incapsulare, rata de transfer a datelor este de 1 Gbps. Principalele deosebiri intre
1000BASE-LX si 1000BASE-SX sunt legate de conectori si de lungimea de unda a
semnalului optic (1000BASE-SX este utilizat la fibra optica multimod, cu o lungime de
unda aproape de IR (770 – 860 nm)). Standardul specifica distante intre 220m –550m.
In practica, pentru o fibra si terminatii de calitate, acesta standard va functiona si pentru
distante chiar mai mari si este des utilizat in interiorul cladirilor mari de birouri. 1000BASE-
LX este un standard Gigabit Ethernet pentru fibra optica specificat in IEEE 802.3, care
utilizeaza o lungime de unda mare a laserului (1,270-1,355 nm). Standardul este conceput sa
functioneze pe distante de pana la 5 km pe o fibra single mode de 10µm.
1000BASE-LX poate functiona pe toate tipurile de milti-mode fiber optic pentru
segmente de lungime maxima de 550m. 10GBASE-SR („short range”) este un tip de port
pentru fibra multimod si utilizeaza lasere la 850 nm. Transmite date la o rata de 10.3125
Gbit/s pe distante de ordinul sutelor de metrii. 10GBASE-LR („long reach”) este un tip de
port pentru fibra multimod si utilizeaza lasere la 1310 nm. Transmite date la o rata de
10.3125 Gbit/s pe distante de zeci de Km. Mai exista si 10GBASE-LRM, -ER, -ZR, -LX4
cu variatii intre distantele de transmisie, cost si performanta.
Construcţia fizică a unei reţele este bazată pe diverse principii:
-punct-la punct;
-stea (simplă sau multiplă);
-arbore;
-inel (simplu sau dublu);
- bus.

Figura 3.2. Diferite topologii de reţea

În figura 3.3 este reprezentată o retea de informaţii care foloseşte diferite topologii.

Figura 3.3 Reţea de comunicaţii ce foloseşte diferite topologii

Componentele legaturii pe fibra optica

Unul din elementele principale ale sistemului pe fibra optica este insusi mediul de
transmisiune - fibra optica. O fibră optică este un ghid de undă dielectric cilindric realizat
din materiale cu pierderi mici, cum este sticla de siliciu SiO2. Fibra optică are un miez
central (de rază a) în care se propagă lumina. Miezul este înconjurat de un strat cu indice
de refracţie mai mic decât al miezului (de rază b).

Figura 3.4. Reprezentarea schematică a unei fibre optice

 Ca mediu de transmisiune pot fi utilizate datorita caracteristicilor si parametrilor fizici
atit fibra monomod, cit si fibra multimod.
Miezul fibrei multimod are diametrul suficient de mare încât să permită mai multe
moduri (mai multe căi) semnalului luminos. Cablurile de fibră optică multimod standard
folosesc miezul cu diametrul de 62,5μ sau 50μ şi îmbrăcămintea cu diametrul de 125μ.
Acestea sunt de obicei ca şi fibre optice de 62.5/125μ sau 50/125μ. De obicei, sursele de
lumina folosite cu fibra multimod sunt Infrared Light Emitting Diode (LED) sau Vertical
Cavity Surface Emitting Lasers (VCSEL). LED-urile sunt mai ieftine şi necesită mai puţine
măsuri de siguranţă decât laserele. Dezavantajul LED-urilor este că nu pot transmite
semnalele luminoase la distante la fel de mari ca şi laserele. Fibra multimod de 62.5/125
poate transmite date la distante de până la 2000m. Pierderea pe km de fibră optică multimod
este specificată de producător şi are valori cuprinse în intervalul 1-2dB/km.

a)

b)
Figura 3.5 a) Fibră optică multimod cu salt de indice de refractive
b) Fibră optică multimod cu profilul indicelui de refracţie gradient

Miezul fibrei monomod are diametrul suficient de mic încât să permită doar un singur
mod (o singură cale) semnalului luminos, acesta fiind transmis în linie dreaptă prin mijlocul
miezului. Cablurile de fibră optică monomod folosesc miezul cu diametrul între 8μ şi 10μ.
Cele mai folosite fibre optice monomod au diametrul de 9μ şi îmbrăcămintea cu diametrul
de 125μ. Acestea sunt de obicei ca şi fibre optice de 9/125μ. Sursa de lumină folosită cu
fibra monomod este laserul infraroşu. Se recomandă precauţie atunci când se foloseşte
laserul ca şi sursă de lumină deoarece acesta poate afecta ochii. Fibra monomod poate
transmite date la distanţe de până la 3000m. Pierderea pe km de fibră optică monomod este
specificată de producator şi are valoarea de aproximativ 0,5dB/km.

Figura 3.6 Fibră optică monomod standard

În fibra optică lumina suferă pe lângă propagare două fenomene principale: atenuare şi
dispersie. Atenuarea sau absorbţia se datorează în principal prezenţei ionilor hidroxil -OH şi
a diferiţilor ioni de metale. Lumina poate fi de asemenea împrăştiată de microcristale, mai
mici decât lungimea de undă, care se formează la răcirea sticlei. Atenuarea limitează
utilizarea fibrei optice în lungime. Dispersia sau lărgirea lăţimii impulsurilor se datorează în
fibra multimod lungimii diferite pe care o au diferitele moduri. O altă dispersie cea
cromatică este datorată variaţiei indicelui de refracţie în funcţie de culoarea sau lungimea de
undă a luminii. Dispersia limitează utilizarea fibrei optice în frecvenţă sau lărgime de bandă.
Cele două limitări înmulţite caracterizează cel mai corect o fibră optică.

Transmiţătoarele pentru fibra optică convertesc semnalele electrice în pulsuri

luminoase echivalente. Există două tipuri de surse de lumină folosite de transmiţătoarele
pentru fibra optică:
 LED-ul care produce lumina în infraroşu având lungimea de undă de 850nm sau
1310nm. Acestea sunt folosite cu fibre multimod. Cuplarea la fibra optică poate fi
îmbunătăţită prin utilizarea unei lentile sferice;
  dioda semiconductoare LASER care produce lumina în infrarosu având lungimea
de undă de 1310nm sau 1550nm. Acestea sunt folosite cu fibre multimod sau
monomod.
Există două tipuri constructive de bază pentru LED-uri: cu emisie pe suprafaţă şi cu
emisie pe muchie. La LED cu emisie pe suprafaţă, emisia luminii are loc perpendicular pe
planul joncţiunii printr-un strat subţire transparent. Acestea emit într-un spectru geometric
radial. La LED cu emisie pe muchie lumina este emisă într-un plan paralel cu joncţiunea la
muchia semiconductorului. Materialele cel mai des utilizate sunt compuşi III-V ca GaAs sau
AlxGa1-xAs pentru lungimi de undă de 0,8-0,9 μm şi GaxIn1-xPyAs1-y pentru lungimi de undă
de 1,3-1,6 μm. Spectrul de emisie a unui LED este cuprins între 25-40 μm pentru lungimi de
undă mici şi 50-100 μm pentru lungimi de undă mai mari.

Diodele semiconductoare LASER, diode laser (LD), se obţin prin introducerea unui LED
într-o cavitate rezonantă optic. Efectul de LASER apare numai la existenţa unui curent
direct suficient de mare pentru a se realiza o inversare de populaţii a electronilor şi a
golurilor din cele două benzi energetice de conducţie şi de valenţă. Valoarea de curent de la
care apare acest efect se numeşte curent limită. Sub acest curent dispozitivul se comportă ca
un LED obişnuit. Deoarece lumina emisă de un laser este mult mai coerentă decât cea emisă
de un LED, eficienţa de cuplare la fibra optică este superioară. De asemenea puterea optică
captată de la un laser este mai mare decât cea emisă de LED.
O analiză comparată între cele două tipuri de emiţătoare este clar în favoarea LD prin
posibilitatea de utilizare la frecvenţe mai mari, spectru mai restrâns şi în favoarea LED ca
preţ şi stabilitate mai mare a puterii în raport cu temperatura.
Timpul de viaţă al ambelor dispozitive este egal şi de ordinul a 10 milioane ore.

Receptoarele pentru fibra optică convertesc pulsurile luminoase în semnale electrice

echivalente. Dispozitivele semiconductoare folosite de obicei de receptoarele pentru fibra
optică se clasifică în două tipuri: simple şi cu câştig intern. Primele se mai numesc şi
fotodiode PIN după tipul de dopare (p intrinsec şi n) iar cea de a doua categorie se numeşte
APD (Avalanche Photo-Diodes). Aceste dispozitive sunt sensibile la lungimile de undă ale
luminii de 850, 1310 şi 1550nm, lungimi de undă folosite de transmiţătoarele pentru fibra
optică. Ca materiale semiconductoare sunt folosite Si pentru lungimi de undă de 800-900
nm şi Ge sau InGaAsP pentru 1300 şi 1500 nm. Si are sensibilitate optimă doar într-o zonă
de frecvenţe redusă pe când Ge are un curent de întuneric apreciabil şi este mai sensibil la
zgomot. Din acest motiv ultima variantă este cea mai bună dar necesită o tehnologie de
fabricaţie mai sofisticată şi în consecinţă are şi un preţ mai mare.
Pentru a conecta fibre, cu scopul realizării unei fibre mai lungi se folosesc joncţiuni.
Joncţiunile sunt de două tipuri: mecanice şi de fuziune. Atenuările introduse sunt de ordinul
a 0.5dB la joncţiunile mecanice şi de 0.1dB la cele de fuziune. La joncţiunile mecanice cele
două capete de fibră, atent tăiate, curăţate şi şlefuite sunt prinse într-o montură mecanică
rigidă care le fixează una faţă de cealaltă într-un ansamblu imobil. Joncţiunile de fuziune se
execută prin încălzirea aproape până la punctul de topire. În acest moment cele două fibre
sunt lipite una de alta şi răcite. Aceste operaţii sunt precedate de operaţii de tăiere şi finisare
a capetelor şi de aliniere prealabilă a celor două capete de jonctat. Joncţiunile de fuziune
refac şi rezistenţa la tragere/rupere a fibrei la aproximativ 90% din cea iniţială.

Conectorii pentru fibra optică permit conectarea fibrelor la porturi. Cei mai folosiţi
conectori sunt SC (Subscriber Connector) pentru fibre optice multimod si ST (Straight Tip)
pentru fibre optice monomod. Atenuarea introdusă de un conector optic, chiar de calitate
superioară este mai mare decât cea introdusă de o joncţiune, având valori de aproximativ
1dB. Conectorii sunt echipamente mecanice de mare precizie şi de obicei un capăt al fibrei
se află în conector iar unul este liber. În acest caz ataşarea unui conector se reduce la
execuţia unei joncţiuni. O astfel de soluţie este de obicei mai avantajoasă decât montarea
unui conector direct pe capătul fibrei deoarece conectorii prefabricaţi asigură o precizie de
montare mult mai mare. Dacă fibra optică este terminată într­un terminator de fibră optică
pentru redistribuire acest conector de capăt se mai numeşte şi pig­tail şi este de tipul
prefabricat. O categorie specială de conectori o constituie cordoanele optice de distribuire
sau legătură. Acestea sunt fibre optice speciale cu conectori la ambele capete care permit
raze de curbură a fibrei mici de ordinul 2,5­5 cm. Culoarea acestora este galben pentru fibra
monomod şi portocaliu pentru fibra multimod.

Repetoarele sunt amplificatoare optice care receptionează semnalele luminoase atenuate

ca urmare a distanţei parcurse prin fibra optică, refac forma, puterea şi parametri de timp a
acestor semnale şi le transmit mai departe.

Patch panel-urile pentru fibră sunt similare patch panel-urilor pentru cablul de cupru
mărind flexibilitatea reţelelor optice.
Instalarea incorecta a fibrelor optice are ca şi rezultat creşterea atenuării semnalului
optic. Intinderea sau curbarea exagerată a fibrei optice poate cauza mici fisuri ale miezului
care vor dispersa semnalul luminos. Curbarea exagerată a fibrei optice poate avea ca urmare
scăderea unghiului incident al semnalului luminos sub unghiul critic de reflexie totală.
Pentru instalarea conectorilor capetele fibrei trebuiesc taiate si finisate. Dupa instalare,
capetele fibrelor optice, conectorii şi porturile de fibră trebuiesc păstrate curate pentru a nu
introduce atenuări. Înaintea folosirii cablurilor de fibră optică, trebuie testată atenuarea
introdusă de acestea. La proiectarea unei legaturi pe fibră optică, trebuie calculată pierderea
puterii semnalului care poate fi tolerată. Aceasta se numeste bugetul de pierdere a legaturii
optice. Pierderea puterii se masoara in decibeli (dB).

Planificarea unui sistem pe fibră optică

Cel mai important obiectiv în procesul de planificare a unui canal de comunicaţie pe
fibră optică este determinarea distanţei maxime a traseului de cablu, aceasta fiind intrinsec
legată de "Balanţa puterii optice". Noţiunea este o simplă comparaţie între puterea optică la
intrarea pe fibră şi suma pierderilor de pe tot traseul optic (fibra, compenente auxilare), până
la fotodetectorul de la capătul terminal a conexiunii. Această "balanţă" va ajuta să fie
determinaţi parametrii echipamentelor terminale astfel încât să se asigure o transmisie
adecvată a semnalelor.
 Pentru a efectua balanţa puterii este necesar de cunoscut conceptul de decibel (dB) şi
respective decibel raportat la 1 milliwatt (dBm) - sunt unităţi folosite pentru a măsura
atenuarea în cabluri optice şi sensibilitatea fotodetectoarelor.
Decibelul este o unitate logaritmică folosită pentru compararea a două niveluri
diferite ale aceluiaşi parametru fizic, unde unul dintre niveluri este luat ca referinţă. În cazul
de faţă, decibelul (dB) este folosit pentru a măsura raportul dintre puterea optică de la
intrarea pe fibră şi puterea la ieşire. Dacă se foloseşte unitatea decibel miliwat (dBm) atunci
se face raportul dintre puterea de la intrare şi o "putere referinţă" egală cu 1mW.
Relaţiile ce definesc nivelele de semnal în dB şi dBm:
𝑃1
𝑃[𝑑𝐵] = 10𝑙𝑜𝑔10 ; (1)
𝑃2
𝑃1
𝑃[𝑑𝐵𝑚] = 10𝑙𝑜𝑔10 ; (2)
1𝑚𝑊

Unde : P1 – puterea de intrare;

P2 –puterea de iesire.
Calculul bugetului de puteri într-un sistem bazat pe fibră optică este un mijloc simplu
de a descrie pierderile din reţea. Bugetul de puteri este diferenţa dintre puterea de intrare în
fibră şi sensibilitatea receptorului. Dacă pierderile combinate din reţea sunt mai mici decît
această valoare, atunci la receptor va ajunge suficientă lumină pentru a permite detecţia.
Pierderile în reţea sunt determinate de:
• atenuarea fibrei [dB/km]
• cuplajul luminii de la emiţător în fibră [dB]
• tranziţia de la un diametru de fibră la alta [dB]
• tranziţia de la o apertură numerică la alta [dB]
• pierderile în conectoare [dB]
• pierderile în splice-uri [dB]
• ramificarea [dB]
• cuplajul între fibră şi receptor [dB]
Toate sistemele pe fibră optică trebuie să aibă o margine a bugetului de puteri.
Pentru a determina parametrii importanţi ai transmiţătorului/receptorului trebuie evaluate
următoarele relaţii:

Ptx1 - Prx1 < Pl - Pg + Pm (3)

Ptx2 - Prx2 > Pl - Pg + Pm (4)
unde:

 Ptx1; Ptx2 -valorile puterilor (transmiţător) la începutul legăturii optice, măsurată în

dBm.
 Prx1; Prx2 - este gama de sensibilitate a fotodetectorului (receptor), la nodul/sfârşitul
conexiunii optice, măsurată în dBm.
 Pl - atenuarea totală cauzată de componentele pasive pe întreg traseul optic (fibra
optică, conectorii, splice-urile) în dB.
 Pg - câştigul total datorat amplificatoarelor de pe traseul optic, în dB.
 Pm - marjă de siguranţă ce ia în considerare "îmbătrânirea" echipamentelor, efectul
temperaturii asupra acestora şi asupra transmisiei în sine, atenuările cauzate de
curbarea fibrei optice, etc. în dB. Marja de siguranţă este de obicei între 3 şi 6 dB.

Cunoscând parametrii conexiunii (lungimile de traseu) şi componentele optice utilizate,

se poate calcula nivelul de atenuare a semnalului în orice punct al reţelei.

3.3. Sarcina de laborator

Schema de conectare a sistemultui de fibra optica este prezentata in figura urmatoare:

Figura 3.7 Schema de conectare a sistemultui de fibra optica

În afară de transmiţător (N) şi receptor (O), traseul mai conţine un amplificator optic
(W), 4 conectori optici (Z) şi 5 splice-uri (S). În următorul tabel sunt trecute
atenuarea/câştigul fiecărei componente. Cunoscând aceste valori, se poate alege un receptor
cu o sensibilitate corespunzătoare:
 Tabelul 3.1 Datele initiale
Puterea Tx: 3 dBm
Atenuarea conectorului: 0.15 dB
Atenuarea splice-ului, Ps: 0.15 dB
Câştigul amplificatorului,
Pg: 10 dB
Marja de siguranţă, Pm: 6 dB
Atenuarea fibrei optice: 0.2 dB/km

Atenuarea totală depinde de lungimea traseului optic, de numărul şi calitatea (atenuarea)

conectorilor şi splice-urilor. Aceasta se calculează însumând:

(30 km + 50 km) x 0.2 dB/km =

atenuarea fibrei optice: 16 dB
atenuarea conectorilor: 4 x 0.15 dB = 0.60 dB
atenuarea splice-urilor: 5 x 0.15 dB = 0.75 dB

Pl = 16 dB + 0.60 dB + 0.75dB = 17.35 dB (5)

Câştigul total în cazul de mai sus este dat doar de amplificatorul optic (W).

Pg = 10 dB (6)

În etapa de proiectare, ar trebui să se ţină cont de fenomenul de "îmbătrânire" a

elementului electro-optic al transmiţătorului (de obicei, 1 dB ... 3 dB) şi efectul temperaturii
asupra dispozitivelor electronice şi electro-optice (de obicei +/- 2dB). O marjă de siguranţă
de 6 dB este de obicei folosită.

Pm = 6 dB (7)

Sensibilitatea receptorului se obţine din :

Ptx - Prx < Ps - Pg + Pm (8)

Prx > Ptx - Ps + Pg - Pm (9)
Prx > 3 dBm - 17.35 dB +10 dB - 6 dB (10)
Prx > -10.35 dB (11)
Receptorul ar trebui să ofere o sensibilitate mai mare de -10.35 dB.

Exemplu de proiectare a unei conexiuni optice bazată pe dispozitive ULTIMODE

În exemplul următor se vor utiliza dispozitive de serie de la ULTIMODE - convertoare

media Ethernet ULTIMODE M-403M. Aceste echipamente beneficiează de fiabilitatea
ridicată caracteristică ULTIMODE şi în acelaşi timp permit transmiterea unui flux de date
Fast Ethernet folosind două fibre optice monomod pe distanţe de până la 40 de km. Sunt
dotate cu doi conectori SC folosiţi pentru a transmite (Tx) şi respectiv a recepţiona (Rx)
semnalul optic. Acesta este procesat în fereastra de transport II, la 1310 nm.

Figura 3.8 Convertorul Media Ethernet M-403M L11041

Convertoarele ULTIMODE de acest tip sunt foarte des folosite pentru transmiterea
semnalului Ethernet pe distanţe lungi. Fibra optică asigură izolare electrică completă şi
imunitate la interferenţele electromagnetice. ULTIMODE M-403M L11041 este îndeosebi
utilizat la conectarea reţelelor de tip LAN din locaţii diferite (de exemplu, LAN-urile unei
companii cu mai multe clădiri). Un exemplu de utilizare a convertoarelor ULTIMODE:
 Figura 3.9 Diagrama conexiunii cu convertoarele L11041

Cu parametrii primari ai dispozitivelor (puterea transmiţătorului şi sensibilitatea

receptorului), se poate calcula distanţa maximă de transmisie pe o fibră optică monomodă.
Pentru calcul sunt necesari următorii parametrii:

Puterea Tx (Ptx1 ... Ptx2) -5 ....... 0 dBm

Sensibilitatea Rx (Prx1 ... Prx2) -25 ... -7 dBm

 Atenuarea la conectori/splice-uri (Ps): 1 dB;

 Atenuarea dintr-o fibră monomodă (de obicei între 0.33 - 0.42 dB/km la 1310 nm):
0.4 dB/km;
 Marja de siguranţă (Pm): 5 dB;
 Fără echipamente de amplificare pe traseul optic.

Distanţa minimă (pentru puterea minimă a transmiţătorului) în fereastra de transport II este:

(Ptx1 - Prx1 - Pm - Ps)/0.4 = (-5 + 25 - 5 - 1)/0.4 = 35 km (12)
Distanţa maximă (pentru puterea maximă a transmiţătorului), în fereastra de transport II
este:
(Ptx2 - Prx1 - Pm - Ps)/0.4 = (0 + 25 - 5 - 1)/0.4 = 47.5 km (13)

Reiesind din calculele efectuate s-a demonstrat ca transmisiunea prin fibră monomodă
este garantată pe o distanţă de cel puţin 35 km.

Puterea echipamentului ce iniţiază transmisia depinde într-o oarecare măsură de

temperatura de funcţionare şi de "vârsta" diodei laser. MTBF (timpul mediu de bună
fucţionare) pentru diodele laser utilizate în dispozitivlee optice ULTIMODE este de cel
puţin 100 000 de ore, adică 11 ani.

Întrebări de control:
1. Enumerati avantajele fibrelor optice în raport cu celelalte medii de transmisiune.
2. Specificați categoriile de transmisiuni.
3. Numiți diferențele dintre versiunile 1000BASE-SX și 1000BASE-LX(10GBASE-SR
și 10GBASE-LR).
4. Clasificați topologiile de rețea .
5. Fibra optică: tipuri și caracteristici.
6. Componentele legăturii pe fibră optică.
7. Explicați care sunt parametrii necesari de urmărit la planificarea unui sistem pe fibră
optică .
8. Pentru a determina puterea optică disponibilă într-un sistem, trebuie considerate toate
pierderile de putere determinate de:
a. conectori
b. atenuarea fibrei
c. nepotrivirea zonelor optice la conectare
d. toate cele de mai sus.
9. Rezerva (marginea) de putere optică este diferenţa dintre puterea transmisă disponibilă
după efectul pierderilor şi:
a. răspunsul receptorului
b. sensibilitatea receptorului
c. degradarea LED-ului transmiţătorului
d. pierderile datorită nepotrivirii fibrei cu detectorul.
10. Ce utilizează un proiectant pentru a se asigura că toate componentele sistemului optic
lucrează destul de rapid pentru a satisface cerinţa de bandă a aplicaţiei?
a. Legea lui Ohm.
b. puterea optică disponibilă (bugetul puterii)
c. frecvenţa disponibilă
d. bugetul timpului de creştere.
11. Un sistem pe fibră optică are o margine de putere optică de 16dB. Care este lungimea
maxima de fibră optică de plastic care poate fi adăugată înainte să fie atinsă
sensibilitatea maximă a receptorului? [ NOTĂ: Consideraţi că nu este introdus nici un
conector.]
a. 80m
b. 80km
c. 12,5 km
d. Nu poate fi determinată.

BIBLIOGRAFIE

1. Гроднев И.И., Верник С.М. Линии связи. - М.; Радио и связь, 1988. - 544 с
2. Ионов А.Д., Попов Б.В. Линии связи. - М.; Радио и связь, 1990. - 167 с.
3. Обуховца В.А. Излучение и рассеяние электромаг-нитных волн. - М.;
Радиотехника, 2007.
4. Гроднев И.И. Линейные сооружения связи. – М.; Радио и связь, 1987. - 304с.
5. Бакланов И.Г. Методы измерений в системах связи. – М.; Эко-Трендз, 1999. -
195 с.
6. Парфенов Ю.А. Кабели электросвязи. – М.; Эко-Трендз, 2003. - 256 с.