ReŃele de calculatoare

– Curs 2 –

Cuprins
Nivelul Fizic
- tipuri de medii de transmisie
- probleme posibile în sistemele de comunicaŃie
Controlul accesului la mediu

Nivelul Fizic
La baza tuturor reŃelelor de calculatoare (OSI, Internet, etc.) se găseşte nivelul fizic. Scopul
principal al acestui nivel este de a transmite o secvenŃă de biŃi de la un calculator la altul
utilizând diverse medii fizice.

Medii de transmisie a datelor

Medii de transmisie a datelor pot fi clasificate în două categorii mare: medii ghidate şi medii
neghidate. Mediile ghidate cuprind: cablul de cupru şi fibrele optice iar cele neghidate, undele
radio şi laserul, propagându-se prin eter (wireless). Mediile de transmisie a datelor prezentate în
acest curs sunt: mediile de cupru, mediul optic, mediile “fără fir”

ComunicaŃia între elementele de prelucrare în reŃea se face numai prin unde electromagnetice.
Acestea pot fi în spectrul invizibil şi se propagă prin cupru şi prin eter sau în spectrul vizibil,
propagându-se prin fibra optică .

Fiecare din mediile de transmisie este definit de o serie de caracteristici şi performanŃe care
influenŃează alegerea suportului de transmisie este influenŃată de performanŃele urmărite:
- lărgimea de bandă / debitul datelor transmise în reŃea / întârzierile
- costul cablării / folosirea unui cablaj existent
- facilităŃile de racordare a echipamentelor
- tip de conectivitate
- fiabilitatea suportului
- protecŃia faŃă de perturbaŃii / imunitatea la zgomot
- facilităŃile de instalare şi întreŃinere, etc.

Mediile magnetice (sau alte suporturi reutilizabile)

Problemă: AveŃi de transferat conŃinutul echivalent a 10 DVD-uri între două puncte. Ce mediu
de transmisie veŃi alege?
- metodă clasică: lăŃime de bandă excelentă, cost comparabil cu a altor medii de
transmisie însă … performanŃe slabe în ceea ce priveşte întârzierile.
Niciodată nu subestimaŃi lărgimea de bandă a unui camion încărcat cu benzi magnetice
care goneşte la vale pe autostradă. (A.S. Tanenbaum)

1. Mediile de cupru
Acestea utilizează curentul electric pentru a transmite informaŃia. Mediile de cupru au fost şi
încă mai sunt printre cele mai folosite medii de transmisie.
Tipuri: cablul coaxial, cablul cu perechi torsadate (răsucite). Fiecare tip de cablu prezintă
caracteristici diferite şi are propriile avantaje şi dezavantaje. Principalele consideraŃii legate de
performanŃă se referă la:

1
 - viteza maximă de transmisie a datelor
Trebuie reŃinut că există limitări naturale în ceea ce priveşte viteza maximă de
transfer a datelor pe un canal:
- fără zgomot: 2H log2V biŃi / sec (1924, ing. H. Nyquist, AT&T)
- cu zgomot: 2H log2(1+S/N) biŃi / sec (1948, C. Shannon)
H – lărgimea de bandă, V – numărul de niveluri discrete ale semnalului, S/N –
raportul semnal zgomot; S – puterea semnalului, N – puterea zgomotului, presupus
aleatoriu (termodinamic)

- felul transmisiei
Există două feluri de transmisie a datelor: baseband – nemodulată, digitală şi
broadband – analogică, transmisie modulată.
- distanŃa maximă până la care ajunge semnalul înainte de a fi atenuat / aria de acoperire /
lungimea maximă a unui segment, etc.

A. Cablul coaxial (coax)

Este alcătuit dintr-o sârmă de cupru rigidă protejată de un material izolator, încapsulat într-o
plasă (trasă) de cupru – pentru ecranare şi acoperit cu un înveliş protector din plastic.

În practică se utilizează în mod uzual două tipuri de cabluri coaxiale: de 50 ohmi (pentru
transmisie digitală) şi de 75 ohmi (pentru transmisie analogică şi televiziune pin cablu; recent şi
pentru acces Internet prin cablu tv).
Caracteristici
- Viteză (debit): 10Mbps (Ethernet), 16 Mbps (inel), 50 Mbps (magistrală-inel cu transmisie
baseband),
500 Mbps (magistrală-inel cu transmisie broadband)
- Bandă de frecvenŃă: ~1 GHz (cablurile moderne)
- Cost: relativ ieftin
- Dimensiune: medie
- Lungime maximă a unui segment: 500m/2,5km (10BASE5 Ethernet, ThickCoax, 10mm),
185m/925m (10BASE2 Ethernet, ThinCoax, 5mm), 1800m/3600m (10BROAD36, Coax 75
ohmi), 1km (reŃea inel), <3km (reŃea magistrală-inel baseband), <30km (reŃea magistrală-inel
broadband).
Avantaje
- imunitate la zgomot
- poate fi folosit pe distanŃe mai mari decât alte medii de cupru
- este mai ieftin decât fibra optică
- se bazează pe o tehnologie bine-cunoscută
Dezavantaje
- grosimea şi slaba flexibilitate creşte dificultatea manipulării acestui cablu.

B. Cablul torsadat (cu perechi torsadate)

2
Este alcătuit din una sau mai multe perechi de fire torsadate (răsucite elicoidal ca o moleculă de
ADN pentru a reduce interferenŃa – diafonia), eventual acoperite de plasă şi/sau folie de ecranare
şi de un înveliş protector.
Cablul torsadat a fost şi încă este încă folosit cu succes în reŃelele de telefonie şi în LAN-uri.

Caracteristici:
- Viteză (debit): 1Mbps (Ethernet 1BASE5), 4 Mbps (inel UTP), 16Mbps (inel STP),
10Mbps (Ethernet 10BASET), 100 Mbps (Ethernet 100BASET)
- Cost: STP, ScTP – mediu, UTP – mic
- Dimensiune: STP, ScTP – mediu către mare, UTP – mică
- Lungime maximă a unui segment: 250m (Ethernet 1BASE5) 100m (Ethernet 10BASET,
100BASET)
Avantaje
- preŃuri mici pentru cabluri,
- uşor de pozat, foarte flexibil,
- se pot utiliza cabluri de telefonie (nefolosite anterior, sau refolosite),
- se găsesc mai multe perechi de fire în acelaşi cablu
Dezavantaje
- influenŃa mai mare a perturbaŃiilor electrice decât la alte medii,
- nu se pot transmite date la distanŃe mari fără amplificare (repetoare),
- extindere spaŃială mică a reŃelei
- lărgime de banda îngustă: 16 MHz categoria 3, 100 MHz categoria 5 dar cele mai noi ajung
până la 250 MHz – categoria 6 şi 600 MHz – categoria 7.

2. Fibra optică

Utilizarea fibrelor optice a permis creşterea ratei de transfer până la 1 Gbps, deşi tehnologiile
actuale ar putea permite o creştere de până la 50 Tbps. De ce nu beneficiem de această rată de
transfer şi doar de ~10Gbps (100 în laborator)? – Din cauza conversiei semnalelor electrice în
semnale optice şi invers.

Mediile optice utilizează lumina în locul curentului electric drept purtătoare pentru semnalul cu
informaŃie. Într-un cablu se găsesc una sau mai multe fibre transparente extrem de subŃiri (câŃiva
mm) încastrate într-un material dur, rezistent.
Lumina este o formă de energie electromagnetică iar energia electromagnetică este produsă când
o sarcină electrică se mişcă înainte-înapoi sau când o sarcină electrică se deplasează accelerat.

Un sistem de transmisie optică este alcătuit dintr-o sursă de lumină (LED sau laser: un impuls de
lumină = 1 lipsa lui = 0), un mediu de transmisie şi un detector.

3
Cablurile din fibră de sticlă sunt alcătuite din: miez (sticlă), îmbrăcăminte (sticlă cu indice de
refracŃie mai mic decât miezul) şi înveliş (plastic). Cablurile pot fi grupate mai multe în acelaşi
înveliş (teacă).

CondiŃii pentru reflexia internă totală sunt:

- nucleul (miezul) fibrei optice trebuie să aibă indicele de refracŃie mai mic decât al
învelişului de înfăşurare
- unghiul de incidenŃă este mai mare decât unghiul critic
Printr-o fibră se pot transmite mai multe raze de lumină sub unghiuri diferite astfel încât să se
obŃină reflexie totală => fibră multi-mod. CondiŃia esenŃială este ca diametrul fibrei să fie mai
mare decât lungimea de undă. Dacă diametrul se apropie ca dimensiune de lungimea de undă se
obŃine o fibră mono-mod.

Fibrele optice mono-mod

- nucleul (miezul) fibrei optice are un diametru suficient de mic astfel încât să permită razelor
de lumină să călătorească pe o singură cale
- au dispersia mai mică
- sunt potrivite pentru distanŃe mari (până la 3 km şi chiar 100km fără amplificare la
50Gbps!!!)
- utilizează laserul ca sursă de lumină

Fibre optice multimod

- diametrul nucleului este suficient de mare pentru a permite mai multe căi de pe care să se
poată deplasa lumina în interiorul fibrei
- utilizate pentru distanŃe mai mici decât cele monomod (până la 2 km)
- utilizează LED-urile ca sursă de lumină

4
Probleme posibile – pierderea de energie
Atenuarea (absorbŃia)
- datorate întinderii sau curbării (îndoirii) fibrei optice
- suprafeŃele de contact la înnădituri şi conectare la capete
- impurităŃile absorb sau împrăştie o parte din energia luminoasă
InterferenŃa
- apare în cazul fibrelor multimod
- dispersie modală a întârzierii – receptorul nu poate să mai distingă un impuls de altul
- poate fi: constructivă sau destructivă

Avantaje:
- sunt imune la perturbaŃii electrice şi magnetice
- sunt insensibile la variaŃii de temperatură şi influenŃe meteorologice
- au greutate şi diametru foarte mici
- uşor de montat în canale de cabluri
- nu provoacă microfonie, prin lipsa câmpurilor emise
- viteza de transmisie şi lărgime de bandă foarte mare (până în domeniul GHz-lor),
- durata de viaŃă foarte mare
Dezavantaje:
- tehnologie mai puŃin familiară şi necesită o pregătire oarecum specială
- montarea cap la cap a fibrelor optice este dificilă
- la montare nu se admit îndoiri,
- sunt scumpe
- costurile pentru emiŃător, receptor şi repartitor sunt mari

3. Medii „fără fir”

Din punct de vedere istoric prima comunicaŃie digitală fără fir s-a realizat în insulele Hawai –
ALOHANET – deoarece o reŃea de telefonie clasică era imposibil de realizat.
ComunicaŃiile fără fir utilizează eterul / atmosfera, drept mediu de transmisie. În comunicaŃii
spectrul electromagnetic utilizat cuprinde frecvenŃele situate între 104 şi 106 Hz: unde radio,
microunde, infraroşu, lumina vizibilă şi ultravioletele.
- Transmisia radio
- unde uşor de generat
- pot parcurge distanŃe mari -> interferenŃă între utilizatori
- penetrează cu uşurinŃă zidurile clădirilor
- sunt omnidirecŃionale
- dar sunt uşor de perturbat
Undele radio VL, L şi M se propagă la sol în timp ce H şi VH sunt absorbite de pămând dar
sunt reflectate de ionosferă (100-500km altitudine).
- Transmisia prin microunde
- undele se propagă aproximativ în linie dreaptă rezultând un fascicul îngust
- e nevoie de aliniere a antenelor de emisie şi de recepŃie
- nu trec cu uşurinŃă prin zidurile clădirilor
- comunicaŃii relativ ieftine comparativ cu alte medii
- necesită licenŃă
- Undele infraroşii şi milimetrice
- utilizate pentru comunicaŃii pe distanŃe mici
- dispozitivele de comunicaŃii sunt direcŃionale, ieftine şi relativ uşor de construit (ex.
telecomanda TV)
- nu penetrează obiecte solide (dezavantaj dar şi avantaj)
- Undele luminoase / laserul

5
 - unidirecŃională -> greu de aliniat receptorul şi emiŃătorul
- bandă foarte largă
- consum redus
- nu necesită licenŃă
- nu penetrează ploaia şi ceaŃă groasă

ComunicaŃiile prin satelit

- comunicaŃii utilizând microunde

- satelit = repetor de microunde plasat în cer :-D
- posedă mai multe transpondere = dipozitive de recepŃie şi transmisie automată (difuză
sau concentrată)
- preŃul transmisiei unui mesaj este independent de distanşa parcursă !!!
Există trei regiuni în care pot fi plasaŃi sateliŃii în siguranŃă (datorită existenŃei centurilor Van
Allen – particule încărcate prinse în câmpul magnetic al Pământului):
- GEO – geostaŃionari ~35 000 km; sunt necesari minim 3 sateliŃi (maxim 180) şi
întârzierea este de 270 ms; timp de viaŃă cam 10 ani; probleme: alocarea locurilor pe
orbită şi alocarea benzilor de frecvenŃe comerciale.
- MEO – orbită terestră medie; între 5 şi 15 000km; sunt necesari 10 sateliŃi şi întârzierea
este între 35 şi 85 ms; nu sunt folosiŃi pentru comunicaŃii ci pentru alte servicii GPS (24
de sateliŃi)
- LEO – orbită terestră joasă; sunt necesari minim 50 sateliŃi; întârziere 1-7 secunde.

4. Sistemul telefonic
A se vedea bibliografia recomandată

Codificare şi modulare
Codificarea este procedura de transformare a datelor dintr-un mod de reprezentare în altul. Ex:
transformarea biŃilor în semnal electromagnetic (codificare la nivel fizic), transformarea din
modul inteligibil oamenilor în forma adecvată prelucrărilor tehnice-transmisie (codificare la
nivel logic).

6
Modularea este procedura de modificare a unui semnal prin alt semnal, în general prin
influenŃarea unuia din parametrii oscilaŃiilor sinusoidale. Tipuri de modulare:
- în amplitudine (AM): frecventa oscilaŃiilor este constantă, amplitudinea este modificată
- în frecvenŃă (FM): amplitudinea oscilaŃiilor rămâne constantă, frecvenŃa se modifică
- în fază (PM): amplitudinea şi frecvenŃa semnalului rămân constante, dar are loc un salt de faza
(phase change)
- în amplitudine – fază: combină modularea în fază cu cea in amplitudine

Tipuri de modulare în fază

- codificarea în patru trepte (Dibit ) se realizeaza patru salturi de fază, cu fiecare salt de faza se
pot transmite 2 biti: saltul de 45o reprezintă perechea de biti - 00, saltul de 135o perechea - 01,
215o - perechea 10, 315o - perechea 11
- codificarea în opt trepte (Tribit): se realizeaza opt salturi de faza, la fiecare salt se tranmsmit 3
biti
- codificare în 16 trepte (Quadbit )

Controlul accesului la mediu

Controlul accesului la mediu este utilizat pentru a asigura partajarea mediului fizic astfel încât să
se realizeze o transmitere sigură şi o eficienŃă cât mai mare. Se fac următoarele presupuneri:
există un singur canal, există coliziuni, timp continuu, sesizarea prezenŃei semnalului pe cablu.

7
Tehnicile de acces la mediul de comunicaŃie pot fi clasificate în: tehnici cu acces controlat şi
tehnici cu acces aleatoriu. La rândul lor, tehnicile cu acces controlat se împart în tehnici cu
alocare statică (ex. multiplexarea: MRF şi MRT) şi cu alocare dinamică. Tehnicile cu acces
controlat şi alocare dinamică pot fi: cu control centralizat sau cu control descentralizat/distribuit
(ex. cu jeton adresat în reŃelele magistrală-inel sau jeton neadresat în reŃelele inel).

Tehnicile de acces cu alocare statică repartizează capacitatea de transmisie a mediului prin

diviziune în frecvenŃă (MRF – fiecare sistem emite numai într-o bandă de frecvenŃe şi
recepŃionează în toate benzile de frecvenŃă utilizate de celelalte sisteme) şi diviziune în timp
(MRT – fiecărui sistem i se alocă ciclic un anumit interval de timp pentru emisie, având acces la
întreaga lărgime de bandă).
ObservaŃie: pentru fibrele optice se poate utiliza o variantă a divizării frecvenŃei, şi anume
divizarea lungimii de undă, folosind un combinator şi un separator (filtru) optic.

În cazul tehnicilor de acces cu alocare dinamică suportul de comunicaŃie este alocat doar
utilizatorilor care au nevoie să transmită date. Apare dificultatea cunoaşterii necesităŃilor de
comunicare a utilizatorilor

Tehnici cu acces aleatoriu consideră că fiecare sistem încearcă să transmită (să ocupe suportul
de transmisie) în orice moment. Transmisia are loc numai după ce sistemul a constatat că este
mediul de transmisie este liber.

Metode de acces frecvent utilizate în practică sunt bazate pe: rezervare (ex. TDM) interogare
(pooling – variantă simplă a metodei round robin), tehnici cu jeton, inelul cu tranşe (slotted
ring), accesul aleatoriu.

Tehnicile bazate pe interogare sunt utilizate în topologiile liniară şi stea. Sunt tehnici greoaie şi
nu foarte eficiente. Există mai multe variante:
- pooling cu control centralizat (tehnică de tip master-slave, greoaie şi ineficientă) – în care
există un coordonator gestionează dreptul de transmisie al sistemelor
- pooling cu control descentralizat/distribuit – în care dreptul de transmisie este cedat
sistemului următor şi nu coordonatorului
- pooling adaptiv (probing) – în care sistemul coordonator încearcă să determine care sunt
sistemele ce doresc să transmită şi apoi le acordă succesiv dreptul de transmisie.

Tehnicile cu jeton utilizează un permis de emisie (jeton) care circulă în reŃea. Numai sistemul
care posedă jetonul este autorizat să emită. DiferenŃa între tehnicile cu jeton este dată de
algoritmul de trecere a jetonului de la un sistem la altul. Există două tipuri: tehnici cu jeton
neadresat, tehnici cu jeton adresat.

În cazul accesului aleatoriu un sistem poate accesa mediul de comunicaŃii în orice moment (cu
unele restricŃii). Principalul avantaj al acestui tip de acces este reprezentat de disponibilitatea
completă a suportului de transmisie. Dezavantajul major îl constituie apariŃia coliziunilor. Prin
urmare e nevoie de metode care să reducă numărul de conflicte şi să le rezolve. Se are în vedere:
strategia urmată când se detectează mediul ocupat, modul în care se detectează coliziunile,
strategia urmată după detectarea coliziunilor.
Exemple de tehnici cu acces aleatoriu:
- Aloha în tranşe (Slotted Aloha) - prin discretizarea timpului în tranşe; sistemele pot
transmite doar la începutul unor astfel de interval de timp, dacă apar coliziuni transmisia
se va relua după un interval de timp aleatoriu dar numai la început de tranşă.

8
 - acces aleatoriu cu ascultarea purtătoarei (CSMA) - sistemul care este gata de transmisie
ascultă mai întâi mediul de transmisie; dacă acesta este liber (nu există semnal pe el)
atunci transmite; altfel amână transmisia un interval aleatoriu de timp.
Există mai multe variante ale CSMA (pentru detalii a se vedea cartea lui Ion Bănică)
- CSMA non-persistent
- CSMA persistent
- CSMA p-persistent (0 ≤ p ≤ 1)
- CSMA cu detectarea coliziunii (Ethernet, IEEE 802.3)
- CSMA cu evitarea coliziunii

Bibliografie recomandată
A.S. Tanenbaum, ReŃele de calculatoare, Agora, 1998
V. Ariton, ReŃele de calculatoare, Universitatea „Dunăre de Jos”, 1998
Cisco Systems, CCNA 1 – Cisco Certified Network Academy Program – Network Basics
I. Bănică, ReŃele de comunicaŃii între calculatoare, Teora 1998
G. Held, ComunicaŃii de dat, Teora, 1998
A. Munteanu, V.G. Şerban, ReŃele locale de calculatoare – proiectare şi administrare,
Polirom, 2003
L. Scripcariu, I.D. Scripcariu, ReŃele de calculatoare, Tehnopress, 2003