Laborator

Retele de Calculatoare

Conectica (cabluri, radio, infrarosu)

1. Cablul Coaxial:

Cablul coaxial este un cablu electric
care se compune dintr-un fir conductor
(miez) inconjurat de un material izolator
(dielectric), inconjurat de un alt invelis
conductor (shield) la randul sau acoperit de
un ultim strat izolator. Acesta este ultilizat
pentru transmisiuni de inalta frecventa sau
pentru semnale de banda larga. Deoarece
campul electromagnetic purtator al
semnalului exista doar in spatiul dintre cei 2
conductori el nu poate interfera sau permite
interferente cu alte campuri
electromagnetice externe.

Datorită structurii sale și a izolării bune, cablul coaxial prezintă două avantaje majore
față de alte tipuri de cablu de cupru:

- comportare foarte bună în frecvență
- poate acoperi o bandă foarte largă, de la frecvențe joase până la UHF (Ultra High Frequency),
ceea ce îl face ideal pentru transmisii de video analogic (televiziune prin cablu), însă și pentru
tehnologii digitale moderne de transmisie de date.

Tipuri (principale) de cablu coaxial:

Cablul coaxial gros este cunoscut și sub denumirea de 10Base5. Explicația acestei denumiri
este:
- "10" - viteza de transfer (10 Mbit/s)
- "Base" - se referă la faptul că transmisia se face în banda de bază
- "5" - prescurtarea de la lungimea maximă a cablului – 500 m.

Cablul coaxial subțire este cunoscut și sub denumirea de 10Base2:
- „10” - viteza de transfer (10 Mbit/s)
- „Base” - se referă la faptul că transmisia se face în banda de bază
- „2” - deși lungimea maximă este de 175 de metri, prescurtarea vine de la 200 metri.

Cablurile coaxiale de mare lungime se folosesc pentru a conecta retele radio si de
televiziune, desi au fost inlocuite la scara larga de alte metode mai eficiente (fibra optica,
comunicatii prin satelit). Acesta ramane insa principala destinatie a cablului coaxial si inca
mai este folosit de majoritatea utilizatorilor de televizoare.
Cablurile coaxiale de mici dimensiuni se folosesc in echipamente militare si in alte
echipamente de scanare cu ultrasunete.
Principalele impedante utilizate sunt de 50 sau 52 ohmi si 75 ohmi desi exista si
cabluri cu alte impedante utilizate in anumite aplicatii. Cablurile de 50/52 ohmi sunt des
utilizate in scopuri industriale si comerciale in special pentru aplicatii radio cu dublu sens(
radio, telecomunicatii), desi cablul de 75 ohmi este cel obisnuit pentru difuzarile de
televiziune si radio.

1
 Laborator Retele de Calculatoare

2. Cablul torsadat (twisted pair):

Cablul torsadat este un tip de cablu des întâlnit în care doi conductori sunt răsuciți
unul în jurul celuilalt în scopul anulării interferenței electromagnetice ce cauzează diafonie
(un cuplaj magnetic neintenționat dintre conductoare). Numărul de răsuciri pe metru face
parte din specificațiile tipurilor de cabluri. Cu cât acest număr este mai mare, cu atât diafonia
este redusă mai mult.












Tipurile de cablu torsadat folosite la retele sunt:
- UTP (cablu torsadat neecranat), cel mai des intalnit fiind cel mai ieftin dar si cu
performanţe foarte scazute;
- FTP (cu folie), un cablu UTP în care conductorii sunt înveliţi într-o folie exterioară de
ecranare, impamantata si care contine in plus un fir care se leaga la masă;
- S/FTP (cu folie si shield), cablul este ecranat cu folie plus shield;
- STP (cablu torsadat ecranat), fiecare pereche este invelita intr-o folie de ecranare,
ofera o buna protectie impotriva diafoniei;
- S/STP (ecranat, cu shield) este un STP unde folia de ecranare este dublata de un
shield metalic.

Categorii de cabluri torsadate folosite in retelistica:

- Cat 1: a fost iniţial definită în standardul TIA/EIA 568 şi a fost utilizată pentru comunicaţii
telefonice, ISDN şi sonerii.

- Cat 2: a fost iniţial definită în standardul TIA/EIA 568 şi a fost utilizată în reţelele token ring,
fiind capabilă a transmite date la o viteză de 4Mbps.

- Cat 3: a fost proiectată pentru a transmite în mod fiabil date la viteza de 10Mbps, având o
frecvenţă de 16MHz.

- Cat 4 a fost utilizată în reţelele token ring, fiind capabilă a transmite date la o viteză de
16Mbps, având o frecvenţă de 20MHz.

- Cat 5: include patru perechi răsucite intr-o camasa si este utilizat în mod deosebit în retelele
de 100Mbps, precum 100BASE-TX Ethernet, desi IEEE 802.3ab defineste standarde pentru
1000BASE-T - Gigabit Ethernet pe cablu cat.5. Cat 5e este o versiune îmbunatatită care adauga
specificatii pentru telediafonie, frecventa semnalelor creste la 125 MHz insa cablurile
orizontale sunt limitate 90m lungime. Pentru conectarea cablului cat.5e se utilizeaza aproape
intotdeauna conectori RJ-45.

2
 Laborator Retele de Calculatoare

- Cat 6: este un standard de cablu pentru Gigabit Ethernet, compatibil cu categoriile 3, 5 şi 5e.
Ofera performante inalte la o frecventa dubla fata de 5e – 250 Mhz. Cat 6 conţine tot patru
perechi de conductori de cupru, dar dimensiunea conductorilor creste. Lungimea maxima
poate fi admisa pana la 100 m.

- Cat 7: este un standard de cablu pentru Ultra
Fast Ethernet, compatibil cu categoriile
traditionale cat.5e şi cat.6. Pentru a atinge aceste
caracteristici, s-a adaugat ecranare atat pentru
fiecare pereche în parte cat şi pentru intreg
cablul. Standardul cat 7 a fost creat pentru a
permite construirea unei retele 10-gigabit
Ethernet pe o lungime de 100m de cablu
orizontal. Cablul cat.7 poate avea ca terminatie
conectori GG45 compatibili cu conectorii RJ-45;
utilizat impreună cu conectorii GG45, frecventa
normata a cablului cat.7 este de pana la 600 MHz.

Mufarea cablurilor cu conectori RJ-45 se poate face in modul “straight”, cand fiecare
dintre cei 8 pini de la un capat corespund cu ceilalti pini de la celalalt capat, sau in modul
“crossover cu pinii interschimbati 1 cu 3 si 2 cu 6.

3
 Laborator Retele de Calculatoare

3. Fibra Optica:

Fibra optică este o fibră de sticlă sau plastic care transportă lumină de-a lungul său.
Fibrele optice sunt folosite pe scară largă în domeniul telecomunicațiilor, unde permit
transmisii pe distanțe mai mari și la lărgimi de bandă mai mari decât alte medii de
comunicație. Fibrele sunt utilizate în locul cablurilor de metal deoarece semnalul este
transmis cu pierderi mai mici, și deoarece sunt imune la interferențe electromagnetice.

Principiul de funcționare:
O fibră optică este un ghid de undă dielectric cilindric ce transmite lumina de-a lungul
axei sale, prin procesul de reflexie internă totală. Fibra constă dintr-un miez înconjurat de un
strat de substanță (teacă). Pentru a păstra semnalul optic în miez, indicele de refracție al
miezului trebuie să fie mai mare decât cel al tecii.

Se deosebesc doua categorii de fibra optica:

- Fibra Multi-Mode:
Un miez de fibra multimodala transmite mai multe moduri simultan (pentru
simplificare - fascicule cu aceeasi lungime de unda). Propagarea acestor fascicule creeaza o
dispersie modala, care scade semnificativ distanta si viteza maxima de transmisie. Mai simplu,
semnalul se extinde in timp deoarece viteza de propagare a sa nu este aceeasi pentru fiecare
fascicul in parte, acestea parcurgand distante diferite intre transmitator si receptor, rezultand
in unghiuri diferite de reflectie.

- Fibra Single-Mode:
Fenomenul de dispersie este practic eliminat in fibra optica monomodala care
transmite doar un singur fascicul de lumina cu o lungime de unda specifica. In cazul fibrei
monomodala fasciculul se transmite aproape paralel la axa fibrei. Viteza de transmisie pe
fibrele monomodale sunt limitate de dispersia cromatica si de dispersia de polarizare.
Dispersia cromatica este o combinatie intre dispersia cauzata de material si de ghidul de
unda. Acest fenomen duce la degradarea semnalului, din cauza ca diferite componente ale
semnalului ajung la receptor in timpi diferiti fata de ordinea initiala, totusi, semnalul nu este
atat de afectat ca si in cazul fibrei multimodale.

4
 Laborator Retele de Calculatoare

4. Wireless (Wi-Fi):

Wi-Fi este numele comercial pentru tehnologiile
construite pe baza standardelor de comunicație din
familia IEEE 802.11 utilizate pentru realizarea de rețele
locale de comunicație (LAN) fără fir (wireless, WLAN) la
viteze echivalente cu cele ale rețelelor cu fir electric de
tip Ethernet.
Suportul pentru Wi-Fi este furnizat de diferite
dispozitive hardware, și de aproape toate sistemele de
operare moderne pentru calculatoarele personale (PC),
rutere, telefoane mobile și cele mai avansate console de jocuri.
Standardul 802.11 a fost elaborat de IEEE în anii 1990, prima versiune a lui fiind
definitivată în 1997. Acea versiune nu mai este folosită de implementatori, versiunile mai noi
și îmbunătățite 802.11a/b/g fiind publicate între 1999 și 2001. In anul 2005 s-a inceput lucrul
la standardul 802.11n definitivat in anul 2009.

Principalele standarde wifi:

Limitările standardului provin din mediul fără fir folosit, care face ca rețelele IEEE
802.11 să fie mai lente decât cele cablate, de exemplu Ethernet, dar și din folosirea benzii de
frecvență de 2,4 GHz, împărțită în 12 canale care se suprapun parțial două câte două.
Limitările date de consumul mare de energie, precum și de reglementările privind puterea
electromagnetică emisă, nu permit arii de acoperire mai mari de câteva sute de metri,
mobilitatea în cadrul acestor rețele fiind restrânsă. Cu toate acestea au apărut și unele
tehnologii care permit legături fără fir bazate pe standardul 802.11 între două puncte fixe
aflate la distanțe de ordinul sutelor de kilometri.

5
 Laborator Retele de Calculatoare

5. Bluetooth:

Este un set de specificații (un standard) pentru o rețea personală
(engleză: personal area network, PAN), bazată pe unde radio.
„Bluetooth” este o traducere în engleză a cuvântului scandinav
Blåtand/Blåtann, cum era supranumit regele viking Harald I al Danemarcei
din sec. al X-lea. Harald I a unit Norvegia și Danemarca; el era renumit ca
fiind foarte comunicativ și se pricepea să îi facă pe oameni să comunice
între ei.
Specificația Bluetooth a fost formulată pentru prima dată de Sven
Mattisson și Jaap Haartsen, muncitori în orașul Lund, Suedia, la divizia de
telefonie mobilă a companiei Ericsson.
La 20 mai 1998 a fost fondată gruparea Bluetooth Special Interest Group (SIG), care azi
are rolul de a vinde firmelor tehnologia Bluetooth și de a urmări evoluția acestei tehnologii.
Printr-o rețea Bluetooth se poate face schimb de informații între diverse aparate
precum telefoane mobile, laptop-uri, calculatoare personale, imprimante, camere foto și video
digitale sau console video printr-o unde radio criptate și de rază mică.

Specificatii Bluetooth:


6. Infrarosu:

6
 Laborator Retele de Calculatoare

Echipamente de retea

1. Network Interface Card (NIC):

O placa de retea, adapter de retea sau placa de
interfata cu reteaua este o piesa (sau un circuit
electronic) care permite calculatoarelor sa se lege la o
retea de calculatoare. Ea asigura accesul fizic la
resursele retelei, care la randul lui permite
utilizatorilor sa creeze conexiuni, sesiuni sau legaturi
cu alti utilizatori si calculatoare.
Orice placa de retea Ethernet, pentru a putea
comunica in retea si a putea fi adresata la un nivel jos
de comunicare, in procesul de productie are asociat
(scris in memoria placii) un numar unic, care poarta
denumirea de adresa MAC. De multe ori
administratorii folosesc aceasta adresa fizica, in locul
adresei de IP, pentru a bloca accesul unei placi la un
anumit serviciu pentru utilizatori.
Forma standard de redare a unei adrese MAC (EUI-48) se face grupand cei 48 de biti, in
6 octeti (redati utilizand notatia hexazecimala) si despartiti prin cratima (-) sau prin doua
puncte (:), aranjati dupa ordinea de transmisie a lor, ca in exemplul urmator:
01-23-45-67-89-ab sau 01:23:45:67:89:ab
O alta notatie utilizata de echipamentele de retea, grupeaza octetii cate doi, avand ca
separator, punctul (.); astfel, adresa anterioara se scrie: 0123.4567.89ab.
Conceptul de placa de retea nu se rezuma doar la componenta prezenta in majoritatea
PC-urilor ci si la acele adaptoare de retea prezente in device-urile mobile actuale
(smartphone, tablete, etc.).

2. Repeater:

Repetorul este dispozitivul de interconectare ce functioneaza la nivel fizic. Deoarece la
nivelul fizic nu exista date ci doar biti, repetorul nu este preocupat de identificarea destinatiei
sau de verificarea unui cod de corectie, ci doar de semnalul electric pe care-l primeste si de
regenerarea acestuia.
Principala sa functie este aceea de a extinde suprafata acoperita de o retea locala cu un
cost si o latenta foarte scazute.
Exista repetoare pentru toate mediile de transmisie pe cupru - de la cablul coaxial de
diferite impedante pana la cel torsadat dar si pentru mediile de transmisie optice si radio.

3.Bridge:

Un bridge nu este nimic altceva decat un
device specializat care este conectat la doua (sau
mai multe) retele locale simultan. Bridge-ul stie sa
preia pachete de date dintr-o retea si sa le
transmita in cealalta, daca este nevoie.

Aparent functiunile unui bridge sunt
aceleasi cu ale unui repetor. Exista insa importante
diferente:

7
 Laborator Retele de Calculatoare

- atunci cand un bridge leaga doua retele locale de tipuri diferite, el face si conversii
intre cele doua retele; pachetele arata altfel, si regulile de transmisiune sunt diferite;
- un bridge nu copiaza electric informatii de pe o parte pe alta; el citeste, stocheaza si
inainteaza pachetele de date (store and forward).
- bridgeul nu copiaza orbeste pachete dintr-o parte intr-alta; daca un bridge determina
ca un pachet are atat sursa cat si destinatia de aceeasi parte, atunci nu copiaza pachetul.

4. Hub-ul:

Cea mai buna metoda de a descrie modalitatea de functionare a unui hub este prin
asocierea sa cu un sinonim utilizat uneori pentru acest dispozitiv: repetor multiport.
Asadar, hubul primeste un semnal
pe la unul dintre porturile sale, ii
imbunatateste calitatea si il difuzeaza pe
la toate celelalte porturi. Principala
limitare a retelelor Ethernet o dau
coliziunile, care consta in existenta
simultana pe cablu a doua semnale
electrice corepunzatoare unor transmisii
diferite. Din acest punct de vedere, introducerea huburilor nu imbunatateste foarte mult
lucrurile fata de arhitectura clasica de tip magistrala, deoarece oricare doua statii conectate
prin intermediul unuia sau mai multor huburi pot intra in coliziune. Acest lucru limiteaza
numarul de huburi care pot fi folosite intr-o retea la 4 huburi (care sa delimiteze 5 segmente)
intr-o retea de 10Mbps, respectiv la doua huburi (3 segmente) intr-o retea Fast Ethernet.
De remarcat este faptul ca Hub-urile au facut posibila tranzitia de la retelele de tip Bus
(cu cablu coaxial) la retelele Ethernet (cablu torsadat) avand deseori pe langa porturile
Ethernet si un port Coaxial.

5. Switch-ul:
Marea diferenta dintre un switch si un hub este ca switchul este capabil sa filtreze
pachetele. Fiind un dispozitiv de nivel legatura de date, switch-ul este capabil sa "analizeze"
adresa destinatie a unui pachet (este vorba despre adresa MAC, si nu despre adresa IP!), sa
consulte o tabela de comutare stocata in memoria sa, si sa comute pachetul doar pe la acel
port al switch-ului unde acesta considera ca se gaseste conectat calculatorul destinatie. Tabela
de comutare a switch-ului nu trebuie configurata manual de catre un operator, ea fiind
dinamica si auto-configurabila. Practic, comutatorul "invata" cum sunt mapate adresele
Ethernet pe porturile sale, pe masura ce primeste pachete. Atunci câ nd se foloseste un switch,
coliziunile sunt practic eliminate.

Tipuri de Switch-uri in functie de metodele de retransmitere a datelor suportate:

- Stocheaza si trimite (store and forward) - Switch-ul actioneaza ca un buffer si, in mod
uzual, realizeaza o suma de control pentru fiecare cadru retransmis;
- Cut-through - Switch-ul citeste doar pana la adresa hardware a cadrului, inainte de a il
trimite mai departe. Nu exista detectie de erori la aceasta metoda;
- Fragment free - Metoda incearca sa retina beneficiile ambelor metode prezentate anterior.
Se verifica primii 64 de octeti din cadru, stocandu-se informatia legata de adresare. In acest
fel, cadrul isi va atinge intotdeauna destinatia. Detectia erorilor este lasata in seama
dispozitivelor terminale de la nivelele 3 si 4, de obicei fiind vorba de routere;
- Comutare adaptiva (adaptive switching) - Metoda comuta automat intre cele trei metode
precedente.

8
 Laborator Retele de Calculatoare

6. Router-ul:
Un router este un dispozitiv hardware
sau software care conecteaza doua sau mai
multe retele de calculatoare bazate pe
„comutarea de pachete” (packet
switching). Functia indeplinita de routere se
numeste routing(rutare).
Diferentierea intre routere hardware
si rutere software se face in functie de locul
unde se ia decizia de rutare a pachetelor de
date. Routerele software utilizeaza pentru
decizie un modul al sistemului de operare, in
timp ce routerele hardware folosesc
dispozitive specializate (procesoare de tip
ASIC) ce permit o viteza mai mare de
comutare a pachetelor.
Ruterele opereaza la nivelul 3 al
modelului OSI. Ele folosesc deci adresele IP
(de retea) ale pachetelor aflate in tranzit pentru a decide catre care anume interfata de iesire
trebuie sa trimita pachetul respectiv. Decizia este luata comparand adresa calculatorului
destinatie cu inregistrarile din tabela de rutare.
Aceasta poate contine atat inregistrari statice (configurate/definite de catre
administratorul retelei), cat si dinamice, aflate de la ruterele vecine prin intermediul unor
protocoale de rutare.

Tipuri de Routere in functie de nivelul la care opereaza:

- Tipul Core: un ruter de nucleu trebuie sa asigure rutarea cu cea mai mare viteza a
pachetelor, fara sa le manipuleze in niciun fel, fiind deci optimizate pentru viteza. Un
asemenea ruter interconecteaza ruterele de nivel distributie din diferitele locatii ale
companiei.

- Tipul Distribution: Nivelul distributie asigura separatia intre nivelul acces si nivelul nucleu.
Ruterele de nivel distributie agrega traficul de la mai multe rutere de acces, fie din
aceeasi locatie, fie din locatii diferite, catre nodul central al retelei companiei. Ele asigura si
comutarea pachetelor intre diferitele VLANuri ale companiei.
Ruterele de nivel distributie sunt deseori responsabile de asigurarea calitatii
serviciilor intr-o retea cu arie geografica mare (WAN), astfel incat pot avea mai multe
interfete WAN, multa memorie si putere de procesare. Acest tip de rutere poate oferi acces si
la anumite grupuri de servere sau chiar la unele retele externe. Daca acest lucru se intampla,
ruterele trebuie incluse in politica de securitate a companiei. De aceea, sunt folosite
firewalluri sau alte dispozitive de securitate. Cand firma este concentrata intr-un singur
campus, este posibil ca acest nivel sa lipseasca. In acest caz, ruterele de acces, conectate la
diferitele retele locale, sunt interconectate prin rutere de nucleu.

- Tipul Access: Nivelul acces este punctul in care utilizatorii acceseaza reteaua.
El ofera latime de banda divizata intre utilizatori si filtrare la nivelul 2 al stivei OSI,
precum si agregarea rutelor expuse de acest nivel catre nivelurile suplimentare. Ruterele de la
acest nivel sunt asemanatoare ca performante cu ruterele pentru acasa si sunt plasate la
locatii de la marginea retelei, care nu au nevoie de reguli complicate de rutare

9
 Laborator Retele de Calculatoare

Topologii de retea:

Tipuri de topologii:
• topologii fizice - trateaza aspectul spatial si organizarea fizica a statiilor din retea si a
cablurilor;
• topologii logice - se refera la modul in care se realizeaza comunicarea in retea, la modul
in care datele circula intre statii.

Topologia unei retele afecteaza direct performantele acesteia, alegerea unei topologii
in detrimentul alteia influenteaza: tipul si caracteristicile echipamentului folosit, posibilitatile
de extindere a retelei dar si modul de administrare al retelei respective.

1. Topologia Point-to-Point:

Cea mai simpla topologie din aceasta categorie este o legatura permanenta intre
oricare doua endpoint-uri.

2. Topologia de tip Bus (Magistrala):

Este o topologie de retea in care toate nodurile retelei sunt conectate la un mediu
comun de transmisie care are exact doua terminatii (terminator). Dispozitivul respectiv
(terminatorul) absoarbe energia care ramine in semnal astfel prevenind reflectarea sau
propagarea semnalului in directia opusa. Terminatorul are ca si caracteristica principala
impedanta.
Topologia Bus este cel mai simplu mod de a conecta
mai multi clienti, insa are adesea probleme cind doi sau mai
multi clienti doresc sa transmita simultan informatie. Pentru
a contracara acest neajuns au fost proiectate scheme de
evitare a coliziunilor de date pe magistrala comuna. Cea mai
folosita metoda este cea de tip Carrier Sense Multiple
Access care controleaza resursele partajate a magistralei
comune.
Carrier Sense Multiple Access (CSMA) este un protocol Media Access Control (MAC) in
care fiecare nod, inainte de a transmite informatia pe magistrala comuna, testeaza prezenta
altui trafic de pe mediul comun de transmisie.

3. Topologia de tip Inel:

Topologia inel (ring) presupune ca o statie este conectata
numai cu vecinii, interconexiunile formand un inel inchis in care
datele se transmit unidirectional, de-a lungul inelului. Fiecare
statie actioneaza ca un repetor, transmitand datele receptionate
catre vecinul sau, in sensul de parcurgere a inelului.

Standardul IEEE 802.5 a actualizat acest tip de topologie
prin introducerea unui dispozitiv de interconectare de tip repetor
(hub Token Ring), eliminandu-se vulnerabilitatea topologiei
initiale in cazul caderii unei statii.

10
 Laborator Retele de Calculatoare

4. Topologie de tip Stea:

Este tipul de topologie de retea in care fiecare din
nodurile de retea este conectat la un nod central, numit hub sau
switch. Toate datele care sunt transmise intre nodurile din retea
sunt intai transmise in acest nod central si abia apoi sunt
retransmise la unele sau la toate celelalte noduri in retea.
Aceasta conexiune centralizata permite o conexiune
permanenta chiar daca un dispozitiv de retea iese din functie.
Singurul pericol este iesirea din functie a nodului central, care
ar duce la pierderea legaturii cu toata reteaua.

5. Topologie de tip Extended-Star:

O topologie de stea extinsa contine o topologie de stea in partea centrala , pentru ca
fiecare nod exterior sa devina centrul unei topologii stea.
Avantajul oferit de aceasta topologie este acela ca limiteaza numarul dispozitivelor ce
vor sa comunice cu oricare din nodurile centrale si ofera o redundanta sporita retelei.

6. Topologia de tip Arbore:

Topologia arbore conecteaza calculatoarele stabilind o
ierarhie intre elementele componente, pornind de la un
calculator principal. Comunicarea intre calculatoare se face in
funcție de nivelul pe care se afla fiecare si este realizata prin
conexiuni de tip punct-la-punct.

7. Topologia de tip Mesh:

Topologia mesh reprezinta o retea care este destinata
transportarii datelor, instructiuniilor si serviciilor de
transport voce prin nodurile de retea. Retelele mesh difera de
celelalte retele prin faptul ca toate partile componente pot sa
faca legatura intre ele prin „sarituri” ele in general nu sunt
mobile. Retelele mesh au proprietatea de auto-vindecare:
reteaua poate fi in stare functionala chiar daca un nod se
defecteaza sau daca sunt probleme cu conexiunea. Acest
concept se aplica la retelele fara fir cat si la retelele prin cablu.
Retelele mesh fara fir (wireless) sunt cele mai folosite in zilele de azi.

8. Topologie de tip Fully Connected:

Este un caz particular al topologiei de tip mesh, in care
toate nodurile sunt complet conectate.

9. Topologie de tip Hibrid:

Sunt topologii compuse din doua sau mai multe din
topologiile de mai sus (evident compatibile ca si interconectare).


11
 Laborator Retele de Calculatoare

Tipuri de retele dupa intinderea lor geografica

1. Personal Area Network (PAN)

Este o retea de calculatoare folosita pentru comunicarea intre un calculator si aparate
multifunctionale inteligente (smart), apropiate unele de altele. Raza de actiune a retelelor
PAN este aproximativ de la 6-9 metri. Retelele PAN pot fi conectate cu magistrale USB si
FireWire.
Cu ajutorul unor tehnologii ca IrDA (unde infrarosii) si Bluetooth (unde radio) se pot
crea si retele de tip Wireless PAN (retele PAN fara fir).

2. Home Area Network (HAN)

Este o retea de calculatoare care acopera suprafata unei locuinte (fie ea casa,
apartment, etc.) si include totalitatea device-urilor care au posibilitati de interconectare, de la
calculatoare personale, device-uri wireless si pana la sistemul de incalzire centralizata,
sistemul de supraveghere sau instalatia de irigare a gradinii.

3. Local Area Network (LAN)

Un LAN este o retea care acopera o zona geografica restransa, cum ar fi un birou sau o
cladire. Retelele LAN curente sunt bazate pe tehnologia Ethernet.
Retelele locale au dimensiuni reduse, in consecintã timpul de transmisie poate fi
prevãzut cu usurintã si nu existã intarzieri mari in transmiterea datelor. Astfel, administrarea
retelei se simplificã.

4. Campus Area Network(CAN)

Este o retea de LAN-uri interconectate, asemanatoare cu cea de tip MAN, dar ea se
extinde pe o zona geografica limitata, de exemplu a unei universitati.
In cazul unei universitati o retea CAN poate face legatura intre diferite cladiri ale
campusului: departamentele academice, biblioteca universitara, caminul studentesc. CAN este
ca extindere in general mai mare decat retelele locale LAN dar mai mic decat WAN. Retelele
CAN au fost create cu scopul de a facilita studentilor accesul liber la reteaua Internet si la
resursele universitatii.

5. Metropolitan Area Network (MAN)

Retelele metropolitane (MAN) sunt retele de mare extindere care de obicei impinzesc
orase intregi. Aceste retele folosesc pentru legaturi cel mai des tehnologii fara fir (wireless)
sau fibra optica. Reteaua MAN in cele mai frecvente cazuri este proprietatea unui singur
operator (companie), dar reteaua este folosita de catre mai multe persoane si organizatii.
Retelele MAN mai pot fi detinute si conduse ca utilitati publice.

6. Wide Area Network (WAN)

WAN desemneaza tipul de retele de transport de date care acopera zone geografice
mari si foarte mari (de ex. de la un oras la altul, de la o tara la alta, de la un continent la altul),
si folosesc de multe ori facilitatile de transmisiuni de date de la transportori publici (ca de ex.
companiile de telefonie). Tehnologiile WAN functioneaza in general la nivelele inferioare ale
modelului de referinta OSI: physical layer, data link layer si network layer.

12
 Laborator Retele de Calculatoare

7. Global Area Network (GAN)

Specificatiile retelei globale (GAN) au fost in curs de dezvoltare de catre multe grupuri
de specialisti. In general, reteaua globala GAN defineste un model de asigurare a
comunicatiilor mobile intre un numar arbitrar de retele WLAN, zone de acoperire prin satelit,
etc. In proiectul IEEE 802.20, IEEE a stabilit standardele pentru reteaua terestra GAN, valabile
cu incepere din iunie 2008.

8. Storage Area Network (SAN)

Intr-o retea de tip SAN este facilitata partajarea echipamentelor de stocare de inalta
scalabilitate, performanţa şi disponibilitate cu discuri magnetice, cu benzi magnetice sau
bazate pe alte tehnologii de stocare. De asemenea, sistemul SAN faciliteaza implementarea
soluţiilor de recuperare in caz de dezastru şi de continuitate operaţionala, de care marile
companii nu se pot dispensa.

9. Virtual Private Network (VPN)

VPN este o tehnologie de comunicatii sigura, folosita de obicei in cadrul unei companii,
organizatii sau al mai multor companii, dar bazata pe o retea publica si de aceea nu foarte
sigura. Tehnologia VPN este conceputa tocmai pentru a crea intr-o retea publica o subretea de
confidentialitate aproape la fel de inalta ca intr-o retea privata adevarata la care sunt legati
numai utilizatori autorizati.



Datele TCP/IP ale unui calculator

Adresa IP: vezi definitia mai jos;

Subnet Mask: se utilizeaza pentru identificarea partii din adresa care este network prefix si
a partii rezervate pentru host number. Acest lucru este realizat printr-un AND (si logic) intre
adresa IP si masca de retea;

Adresa Gateway: asigura posibilitatea comunicarii in afara reţelei proprii – un loc unde sa fie
trimise datele (de obicei router-ul), a carui sarcina in continuare este de a gasi calea catre
destinaţia finala;

Server DNS: (Domain Name System) este un sistem distribuit de pastrare si interogare a unor
date arbitrare intr-o structura ierarhica. Cea mai cunoscuta aplicatie a DNS este gestionarea
domeniilor in Internet (atribuie un nume de domeniu unui IP).

13
 Laborator Retele de Calculatoare

Adrese IP (Standard-ul IPv4)

Adresa IP a fost standardizata ca fiind o valoare de 32 biti unica pentru fiecare sistem
conectat la Internet, exprimata prin 4 grupuri a cate 8 biti, constituita din 2 parti, prima este
adresa de retea (network number sau network prefix) iar a doua este adresa gazdei (host
number). Aceasta modalitate de prezentare prezinta 2 niveluri de ierarhie.

|network prefix|host number|
+-----------adresa IP------------+

Adresa IP poate fi reprezentata atat in binar cat si in zecimal. Notatia zecimala a fost
introdusa pentru o citire si scriere mai usoara a adreselor IP. Cele patru grupuri sunt separate
prin cate un punct.

binar 01110111.01101100.01011111.00010111
zecimal 119 .108 .95 .23

Pentru a putea adresa retele de diferite dimensiuni adresele au fost impartite in 3 clase
principale: A, B si C. Clasele D si E au o utilizare speciala.

Clasa A are primul bit 0 si adresa de retea de 8 biti. Subnet Mask 255.0.0.0
Sunt 126 de astfel de retele (din cele 128 fiind excluse 0.0.0.0 si 127.0.0.0). Utilizare:
retele foarte mari, mereu impartite in subclase.

|0------------|host number|
+---8biti---+

127.0.0.1 – este loopback-ul adresei Internet Protocol (IP) numit si “localhost”.
Adresa este utilizata pentru a stabili o conexiune IP la aceeasi sistem sau calculatorul este
utilizat de catre utilizatorul final.

Clasa B are primii biti 10 si adresa de retea de 16 biti. Subnet Mask 255.255.0.0
Sunt maximum 16.384 de astfel de retele. Utilizare: retele mari, impartite in subclase.

|10------------|host number|
+---16biti---+

Clasa C are primii biti 110 si adresa de retea de 24 biti. Subnet Mask 255.255.255.0
Sunt maximum 2.097.152 de astfel de retele. Utilizare: retele mici, cea mai comuna clasa.

|110----------|host number|
+---24biti---+

Clasa D are primii biti 1110 si adresa de retea de 32 biti. Subnet Mask 255.255.255.255
Sunt maximum 268.435.456 de astfel de retele. Utilizare: adresa de grup multicasting, nu are
host-uri.

Clasa E este rezervata pentru scopuri experimentale.

14
 Laborator Retele de Calculatoare

Clasa Prefix Primii biti Interval adrese Retele/Clasa Hosturi/Clasa
A /8 0xxx 0.0.0.0-127.255.255.255 128 16.777.214
B /16 10xx 128.0.0.0-191.255.255.255 16.384 65.534
C /24 110x 192.0.0.0-223.255.255.255 2.097.152 254
D /32 1110 224.0.0.0-239.255.255.255 268.435.456 0
E nedefinit 1111 240.0.0.0-255.255.255.255 nedefinit nedefinit

CIDR (Classless InterDomain Routing): se refera la modul de reprezentare a adreselor IP in
tabela de rutare si la modul de trimitere a mesajelor de actualizare. In notatia CIDR, adresa IP
este retinuta intotdeauna impreuna cu masca de retea. De exemplu, o adresa IP de tipul
192.168.2.1, cu masca 255.255.255.0, ar fi scrisa in notatia CIDR ca 192.168.2.1/24, deoarece
primii 24 de biti din adresa IP indica subreteaua.

Adrese private

Dispozitivele neconectate la Internet nu au nevoie de o adresa IP unica. Pentru aceste
dispozitive au fost standardizate adresele private. Aceste adrese nu sunt unice la nivelul
Internetului si de aceea nu sunt rutate de dispozitivele de nivel 3. Au fost definite trei
intervale rezervate pentru adresare privata:
- pentru clasa A: 10.0.0.0 - 10.255.255.255
- pentru clasa B: 172.16.0.0 - 172.31.255.255
- pentru clasa C: 192.168.0.0 - 192.168.255.255

Nu este obligatoriu ca fiecare bloc de adrese sa fie alocat unei singure retele. De obicei,
administratorul de retea va imparti un bloc in subretele; de exemplu, multe rutere pentru uz
personal folosesc subreteaua 192.168.0.0 - 192.168.0.255 (192.168.0.0/24).

Adrese IP “rezervate”: primul host number contine numai caracterul 0 si impreuna cu
network prefix compune adresa retelei (base network), iar ultimul contine numai
caracterul 1 si compune adresa broadcast (broadcast address).

|network prefix|000...000| - adresa de baza a retelei
|network prefix|111...111| - adresa broadcast a retelei

15
 Laborator Retele de Calculatoare

Subnetting (impartirea in subretele)

Bitul setat pe unu dintr-o masca de retea spune ca bitul corespondentdin adresa IP este o
componenta a adresei de retea. Urmatoarea masca de retea in format binar:

11111111.11111111.11111111.11000000

ne spune ca doi biti au fost "imprumutati" dintr-o adresa de clasa C si numarul total de biti din
partea de retea a adresei este 26. Cu alte cuvinte am separat adresa de clasa C in 4 subretele,
fiecare dintre ele putand avea 64 de gazde. Numarul de subretele este egal cu 2^(numarul de
biti luati din adresa IP), iar numarul de gazde cu 2^(numarul de biti zero ai gazdelor).

Prima subretea din reteaua 192.168.0.0 se situeaza intre .0-.63, a doua intre .64-.127, a
treia in intervalul .128-.191 si a patra intre .192 si .255.
Reprezentarea /xx pentru subretele este mai obisnuita pentru dispozitivele de retea
gen routere, sistemele de operare lucrand cu adrese zecimale.
/26 spune ca 26 de biti sunt folositi pentru adresa de retea, in reprezentare zecimala
echivalentul este 255.255.255.192.

Impartirea retelelor in subretele nu afecteaza performanta si nici nu creeaza un
subnivel in retea! Prima adresa dintr-o (sub)retea este adresa (sub)retelei, iar ultima este
adresa de broadcast.

16