Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Retele de Calculatoare
1
Laborator Retele de Calculatoare
2
Laborator Retele de Calculatoare
- Cat 6: este un standard de cablu pentru Gigabit Ethernet, compatibil cu categoriile 3, 5 şi 5e.
Ofera performante inalte la o frecventa dubla fata de 5e – 250 Mhz. Cat 6 conţine tot patru
perechi de conductori de cupru, dar dimensiunea conductorilor creste. Lungimea maxima
poate fi admisa pana la 100 m.
- Cat 7: este un standard de cablu pentru Ultra
Fast Ethernet, compatibil cu categoriile
traditionale cat.5e şi cat.6. Pentru a atinge aceste
caracteristici, s-a adaugat ecranare atat pentru
fiecare pereche în parte cat şi pentru intreg
cablul. Standardul cat 7 a fost creat pentru a
permite construirea unei retele 10-gigabit
Ethernet pe o lungime de 100m de cablu
orizontal. Cablul cat.7 poate avea ca terminatie
conectori GG45 compatibili cu conectorii RJ-45;
utilizat impreună cu conectorii GG45, frecventa
normata a cablului cat.7 este de pana la 600 MHz.
Mufarea cablurilor cu conectori RJ-45 se poate face in modul “straight”, cand fiecare
dintre cei 8 pini de la un capat corespund cu ceilalti pini de la celalalt capat, sau in modul
“crossover cu pinii interschimbati 1 cu 3 si 2 cu 6.
3
Laborator Retele de Calculatoare
3. Fibra Optica:
Fibra optică este o fibră de sticlă sau plastic care transportă lumină de-a lungul său.
Fibrele optice sunt folosite pe scară largă în domeniul telecomunicațiilor, unde permit
transmisii pe distanțe mai mari și la lărgimi de bandă mai mari decât alte medii de
comunicație. Fibrele sunt utilizate în locul cablurilor de metal deoarece semnalul este
transmis cu pierderi mai mici, și deoarece sunt imune la interferențe electromagnetice.
Principiul de funcționare:
O fibră optică este un ghid de undă dielectric cilindric ce transmite lumina de-a lungul
axei sale, prin procesul de reflexie internă totală. Fibra constă dintr-un miez înconjurat de un
strat de substanță (teacă). Pentru a păstra semnalul optic în miez, indicele de refracție al
miezului trebuie să fie mai mare decât cel al tecii.
Se deosebesc doua categorii de fibra optica:
- Fibra Multi-Mode:
Un miez de fibra multimodala transmite mai multe moduri simultan (pentru
simplificare - fascicule cu aceeasi lungime de unda). Propagarea acestor fascicule creeaza o
dispersie modala, care scade semnificativ distanta si viteza maxima de transmisie. Mai simplu,
semnalul se extinde in timp deoarece viteza de propagare a sa nu este aceeasi pentru fiecare
fascicul in parte, acestea parcurgand distante diferite intre transmitator si receptor, rezultand
in unghiuri diferite de reflectie.
- Fibra Single-Mode:
Fenomenul de dispersie este practic eliminat in fibra optica monomodala care
transmite doar un singur fascicul de lumina cu o lungime de unda specifica. In cazul fibrei
monomodala fasciculul se transmite aproape paralel la axa fibrei. Viteza de transmisie pe
fibrele monomodale sunt limitate de dispersia cromatica si de dispersia de polarizare.
Dispersia cromatica este o combinatie intre dispersia cauzata de material si de ghidul de
unda. Acest fenomen duce la degradarea semnalului, din cauza ca diferite componente ale
semnalului ajung la receptor in timpi diferiti fata de ordinea initiala, totusi, semnalul nu este
atat de afectat ca si in cazul fibrei multimodale.
4
Laborator Retele de Calculatoare
4. Wireless (Wi-Fi):
Wi-Fi este numele comercial pentru tehnologiile
construite pe baza standardelor de comunicație din
familia IEEE 802.11 utilizate pentru realizarea de rețele
locale de comunicație (LAN) fără fir (wireless, WLAN) la
viteze echivalente cu cele ale rețelelor cu fir electric de
tip Ethernet.
Suportul pentru Wi-Fi este furnizat de diferite
dispozitive hardware, și de aproape toate sistemele de
operare moderne pentru calculatoarele personale (PC),
rutere, telefoane mobile și cele mai avansate console de jocuri.
Standardul 802.11 a fost elaborat de IEEE în anii 1990, prima versiune a lui fiind
definitivată în 1997. Acea versiune nu mai este folosită de implementatori, versiunile mai noi
și îmbunătățite 802.11a/b/g fiind publicate între 1999 și 2001. In anul 2005 s-a inceput lucrul
la standardul 802.11n definitivat in anul 2009.
Principalele standarde wifi:
Limitările standardului provin din mediul fără fir folosit, care face ca rețelele IEEE
802.11 să fie mai lente decât cele cablate, de exemplu Ethernet, dar și din folosirea benzii de
frecvență de 2,4 GHz, împărțită în 12 canale care se suprapun parțial două câte două.
Limitările date de consumul mare de energie, precum și de reglementările privind puterea
electromagnetică emisă, nu permit arii de acoperire mai mari de câteva sute de metri,
mobilitatea în cadrul acestor rețele fiind restrânsă. Cu toate acestea au apărut și unele
tehnologii care permit legături fără fir bazate pe standardul 802.11 între două puncte fixe
aflate la distanțe de ordinul sutelor de kilometri.
5
Laborator Retele de Calculatoare
5. Bluetooth:
Este un set de specificații (un standard) pentru o rețea personală
(engleză: personal area network, PAN), bazată pe unde radio.
„Bluetooth” este o traducere în engleză a cuvântului scandinav
Blåtand/Blåtann, cum era supranumit regele viking Harald I al Danemarcei
din sec. al X-lea. Harald I a unit Norvegia și Danemarca; el era renumit ca
fiind foarte comunicativ și se pricepea să îi facă pe oameni să comunice
între ei.
Specificația Bluetooth a fost formulată pentru prima dată de Sven
Mattisson și Jaap Haartsen, muncitori în orașul Lund, Suedia, la divizia de
telefonie mobilă a companiei Ericsson.
La 20 mai 1998 a fost fondată gruparea Bluetooth Special Interest Group (SIG), care azi
are rolul de a vinde firmelor tehnologia Bluetooth și de a urmări evoluția acestei tehnologii.
Printr-o rețea Bluetooth se poate face schimb de informații între diverse aparate
precum telefoane mobile, laptop-uri, calculatoare personale, imprimante, camere foto și video
digitale sau console video printr-o unde radio criptate și de rază mică.
Specificatii Bluetooth:
6. Infrarosu:
6
Laborator Retele de Calculatoare
Echipamente de retea
1. Network Interface Card (NIC):
O placa de retea, adapter de retea sau placa de
interfata cu reteaua este o piesa (sau un circuit
electronic) care permite calculatoarelor sa se lege la o
retea de calculatoare. Ea asigura accesul fizic la
resursele retelei, care la randul lui permite
utilizatorilor sa creeze conexiuni, sesiuni sau legaturi
cu alti utilizatori si calculatoare.
Orice placa de retea Ethernet, pentru a putea
comunica in retea si a putea fi adresata la un nivel jos
de comunicare, in procesul de productie are asociat
(scris in memoria placii) un numar unic, care poarta
denumirea de adresa MAC. De multe ori
administratorii folosesc aceasta adresa fizica, in locul
adresei de IP, pentru a bloca accesul unei placi la un
anumit serviciu pentru utilizatori.
Forma standard de redare a unei adrese MAC (EUI-48) se face grupand cei 48 de biti, in
6 octeti (redati utilizand notatia hexazecimala) si despartiti prin cratima (-) sau prin doua
puncte (:), aranjati dupa ordinea de transmisie a lor, ca in exemplul urmator:
01-23-45-67-89-ab sau 01:23:45:67:89:ab
O alta notatie utilizata de echipamentele de retea, grupeaza octetii cate doi, avand ca
separator, punctul (.); astfel, adresa anterioara se scrie: 0123.4567.89ab.
Conceptul de placa de retea nu se rezuma doar la componenta prezenta in majoritatea
PC-urilor ci si la acele adaptoare de retea prezente in device-urile mobile actuale
(smartphone, tablete, etc.).
2. Repeater:
Repetorul este dispozitivul de interconectare ce functioneaza la nivel fizic. Deoarece la
nivelul fizic nu exista date ci doar biti, repetorul nu este preocupat de identificarea destinatiei
sau de verificarea unui cod de corectie, ci doar de semnalul electric pe care-l primeste si de
regenerarea acestuia.
Principala sa functie este aceea de a extinde suprafata acoperita de o retea locala cu un
cost si o latenta foarte scazute.
Exista repetoare pentru toate mediile de transmisie pe cupru - de la cablul coaxial de
diferite impedante pana la cel torsadat dar si pentru mediile de transmisie optice si radio.
3.Bridge:
Un bridge nu este nimic altceva decat un
device specializat care este conectat la doua (sau
mai multe) retele locale simultan. Bridge-ul stie sa
preia pachete de date dintr-o retea si sa le
transmita in cealalta, daca este nevoie.
Aparent functiunile unui bridge sunt
aceleasi cu ale unui repetor. Exista insa importante
diferente:
7
Laborator Retele de Calculatoare
- atunci cand un bridge leaga doua retele locale de tipuri diferite, el face si conversii
intre cele doua retele; pachetele arata altfel, si regulile de transmisiune sunt diferite;
- un bridge nu copiaza electric informatii de pe o parte pe alta; el citeste, stocheaza si
inainteaza pachetele de date (store and forward).
- bridgeul nu copiaza orbeste pachete dintr-o parte intr-alta; daca un bridge determina
ca un pachet are atat sursa cat si destinatia de aceeasi parte, atunci nu copiaza pachetul.
4. Hub-ul:
Cea mai buna metoda de a descrie modalitatea de functionare a unui hub este prin
asocierea sa cu un sinonim utilizat uneori pentru acest dispozitiv: repetor multiport.
Asadar, hubul primeste un semnal
pe la unul dintre porturile sale, ii
imbunatateste calitatea si il difuzeaza pe
la toate celelalte porturi. Principala
limitare a retelelor Ethernet o dau
coliziunile, care consta in existenta
simultana pe cablu a doua semnale
electrice corepunzatoare unor transmisii
diferite. Din acest punct de vedere, introducerea huburilor nu imbunatateste foarte mult
lucrurile fata de arhitectura clasica de tip magistrala, deoarece oricare doua statii conectate
prin intermediul unuia sau mai multor huburi pot intra in coliziune. Acest lucru limiteaza
numarul de huburi care pot fi folosite intr-o retea la 4 huburi (care sa delimiteze 5 segmente)
intr-o retea de 10Mbps, respectiv la doua huburi (3 segmente) intr-o retea Fast Ethernet.
De remarcat este faptul ca Hub-urile au facut posibila tranzitia de la retelele de tip Bus
(cu cablu coaxial) la retelele Ethernet (cablu torsadat) avand deseori pe langa porturile
Ethernet si un port Coaxial.
5. Switch-ul:
Marea diferenta dintre un switch si un hub este ca switchul este capabil sa filtreze
pachetele. Fiind un dispozitiv de nivel legatura de date, switch-ul este capabil sa "analizeze"
adresa destinatie a unui pachet (este vorba despre adresa MAC, si nu despre adresa IP!), sa
consulte o tabela de comutare stocata in memoria sa, si sa comute pachetul doar pe la acel
port al switch-ului unde acesta considera ca se gaseste conectat calculatorul destinatie. Tabela
de comutare a switch-ului nu trebuie configurata manual de catre un operator, ea fiind
dinamica si auto-configurabila. Practic, comutatorul "invata" cum sunt mapate adresele
Ethernet pe porturile sale, pe masura ce primeste pachete. Atunci câ nd se foloseste un switch,
coliziunile sunt practic eliminate.
Tipuri de Switch-uri in functie de metodele de retransmitere a datelor suportate:
- Stocheaza si trimite (store and forward) - Switch-ul actioneaza ca un buffer si, in mod
uzual, realizeaza o suma de control pentru fiecare cadru retransmis;
- Cut-through - Switch-ul citeste doar pana la adresa hardware a cadrului, inainte de a il
trimite mai departe. Nu exista detectie de erori la aceasta metoda;
- Fragment free - Metoda incearca sa retina beneficiile ambelor metode prezentate anterior.
Se verifica primii 64 de octeti din cadru, stocandu-se informatia legata de adresare. In acest
fel, cadrul isi va atinge intotdeauna destinatia. Detectia erorilor este lasata in seama
dispozitivelor terminale de la nivelele 3 si 4, de obicei fiind vorba de routere;
- Comutare adaptiva (adaptive switching) - Metoda comuta automat intre cele trei metode
precedente.
8
Laborator Retele de Calculatoare
6. Router-ul:
Un router este un dispozitiv hardware
sau software care conecteaza doua sau mai
multe retele de calculatoare bazate pe
„comutarea de pachete” (packet
switching). Functia indeplinita de routere se
numeste routing(rutare).
Diferentierea intre routere hardware
si rutere software se face in functie de locul
unde se ia decizia de rutare a pachetelor de
date. Routerele software utilizeaza pentru
decizie un modul al sistemului de operare, in
timp ce routerele hardware folosesc
dispozitive specializate (procesoare de tip
ASIC) ce permit o viteza mai mare de
comutare a pachetelor.
Ruterele opereaza la nivelul 3 al
modelului OSI. Ele folosesc deci adresele IP
(de retea) ale pachetelor aflate in tranzit pentru a decide catre care anume interfata de iesire
trebuie sa trimita pachetul respectiv. Decizia este luata comparand adresa calculatorului
destinatie cu inregistrarile din tabela de rutare.
Aceasta poate contine atat inregistrari statice (configurate/definite de catre
administratorul retelei), cat si dinamice, aflate de la ruterele vecine prin intermediul unor
protocoale de rutare.
Tipuri de Routere in functie de nivelul la care opereaza:
- Tipul Core: un ruter de nucleu trebuie sa asigure rutarea cu cea mai mare viteza a
pachetelor, fara sa le manipuleze in niciun fel, fiind deci optimizate pentru viteza. Un
asemenea ruter interconecteaza ruterele de nivel distributie din diferitele locatii ale
companiei.
- Tipul Distribution: Nivelul distributie asigura separatia intre nivelul acces si nivelul nucleu.
Ruterele de nivel distributie agrega traficul de la mai multe rutere de acces, fie din
aceeasi locatie, fie din locatii diferite, catre nodul central al retelei companiei. Ele asigura si
comutarea pachetelor intre diferitele VLANuri ale companiei.
Ruterele de nivel distributie sunt deseori responsabile de asigurarea calitatii
serviciilor intr-o retea cu arie geografica mare (WAN), astfel incat pot avea mai multe
interfete WAN, multa memorie si putere de procesare. Acest tip de rutere poate oferi acces si
la anumite grupuri de servere sau chiar la unele retele externe. Daca acest lucru se intampla,
ruterele trebuie incluse in politica de securitate a companiei. De aceea, sunt folosite
firewalluri sau alte dispozitive de securitate. Cand firma este concentrata intr-un singur
campus, este posibil ca acest nivel sa lipseasca. In acest caz, ruterele de acces, conectate la
diferitele retele locale, sunt interconectate prin rutere de nucleu.
- Tipul Access: Nivelul acces este punctul in care utilizatorii acceseaza reteaua.
El ofera latime de banda divizata intre utilizatori si filtrare la nivelul 2 al stivei OSI,
precum si agregarea rutelor expuse de acest nivel catre nivelurile suplimentare. Ruterele de la
acest nivel sunt asemanatoare ca performante cu ruterele pentru acasa si sunt plasate la
locatii de la marginea retelei, care nu au nevoie de reguli complicate de rutare
9
Laborator Retele de Calculatoare
Topologii de retea:
Tipuri de topologii:
• topologii fizice - trateaza aspectul spatial si organizarea fizica a statiilor din retea si a
cablurilor;
• topologii logice - se refera la modul in care se realizeaza comunicarea in retea, la modul
in care datele circula intre statii.
Topologia unei retele afecteaza direct performantele acesteia, alegerea unei topologii
in detrimentul alteia influenteaza: tipul si caracteristicile echipamentului folosit, posibilitatile
de extindere a retelei dar si modul de administrare al retelei respective.
1. Topologia Point-to-Point:
Cea mai simpla topologie din aceasta categorie este o legatura permanenta intre
oricare doua endpoint-uri.
2. Topologia de tip Bus (Magistrala):
Este o topologie de retea in care toate nodurile retelei sunt conectate la un mediu
comun de transmisie care are exact doua terminatii (terminator). Dispozitivul respectiv
(terminatorul) absoarbe energia care ramine in semnal astfel prevenind reflectarea sau
propagarea semnalului in directia opusa. Terminatorul are ca si caracteristica principala
impedanta.
Topologia Bus este cel mai simplu mod de a conecta
mai multi clienti, insa are adesea probleme cind doi sau mai
multi clienti doresc sa transmita simultan informatie. Pentru
a contracara acest neajuns au fost proiectate scheme de
evitare a coliziunilor de date pe magistrala comuna. Cea mai
folosita metoda este cea de tip Carrier Sense Multiple
Access care controleaza resursele partajate a magistralei
comune.
Carrier Sense Multiple Access (CSMA) este un protocol Media Access Control (MAC) in
care fiecare nod, inainte de a transmite informatia pe magistrala comuna, testeaza prezenta
altui trafic de pe mediul comun de transmisie.
3. Topologia de tip Inel:
Topologia inel (ring) presupune ca o statie este conectata
numai cu vecinii, interconexiunile formand un inel inchis in care
datele se transmit unidirectional, de-a lungul inelului. Fiecare
statie actioneaza ca un repetor, transmitand datele receptionate
catre vecinul sau, in sensul de parcurgere a inelului.
Standardul IEEE 802.5 a actualizat acest tip de topologie
prin introducerea unui dispozitiv de interconectare de tip repetor
(hub Token Ring), eliminandu-se vulnerabilitatea topologiei
initiale in cazul caderii unei statii.
10
Laborator Retele de Calculatoare
12
Laborator Retele de Calculatoare
13
Laborator Retele de Calculatoare
Adrese IP (Standard-ul IPv4)
Adresa IP a fost standardizata ca fiind o valoare de 32 biti unica pentru fiecare sistem
conectat la Internet, exprimata prin 4 grupuri a cate 8 biti, constituita din 2 parti, prima este
adresa de retea (network number sau network prefix) iar a doua este adresa gazdei (host
number). Aceasta modalitate de prezentare prezinta 2 niveluri de ierarhie.
|network prefix|host number|
+-----------adresa IP------------+
Adresa IP poate fi reprezentata atat in binar cat si in zecimal. Notatia zecimala a fost
introdusa pentru o citire si scriere mai usoara a adreselor IP. Cele patru grupuri sunt separate
prin cate un punct.
binar 01110111.01101100.01011111.00010111
zecimal 119 .108 .95 .23
Pentru a putea adresa retele de diferite dimensiuni adresele au fost impartite in 3 clase
principale: A, B si C. Clasele D si E au o utilizare speciala.
Clasa A are primul bit 0 si adresa de retea de 8 biti. Subnet Mask 255.0.0.0
Sunt 126 de astfel de retele (din cele 128 fiind excluse 0.0.0.0 si 127.0.0.0). Utilizare:
retele foarte mari, mereu impartite in subclase.
|0------------|host number|
+---8biti---+
127.0.0.1 – este loopback-ul adresei Internet Protocol (IP) numit si “localhost”.
Adresa este utilizata pentru a stabili o conexiune IP la aceeasi sistem sau calculatorul este
utilizat de catre utilizatorul final.
Clasa B are primii biti 10 si adresa de retea de 16 biti. Subnet Mask 255.255.0.0
Sunt maximum 16.384 de astfel de retele. Utilizare: retele mari, impartite in subclase.
|10------------|host number|
+---16biti---+
Clasa C are primii biti 110 si adresa de retea de 24 biti. Subnet Mask 255.255.255.0
Sunt maximum 2.097.152 de astfel de retele. Utilizare: retele mici, cea mai comuna clasa.
|110----------|host number|
+---24biti---+
Clasa D are primii biti 1110 si adresa de retea de 32 biti. Subnet Mask 255.255.255.255
Sunt maximum 268.435.456 de astfel de retele. Utilizare: adresa de grup multicasting, nu are
host-uri.
Clasa E este rezervata pentru scopuri experimentale.
14
Laborator Retele de Calculatoare
Clasa Prefix Primii biti Interval adrese Retele/Clasa Hosturi/Clasa
A /8 0xxx 0.0.0.0-127.255.255.255 128 16.777.214
B /16 10xx 128.0.0.0-191.255.255.255 16.384 65.534
C /24 110x 192.0.0.0-223.255.255.255 2.097.152 254
D /32 1110 224.0.0.0-239.255.255.255 268.435.456 0
E nedefinit 1111 240.0.0.0-255.255.255.255 nedefinit nedefinit
CIDR (Classless InterDomain Routing): se refera la modul de reprezentare a adreselor IP in
tabela de rutare si la modul de trimitere a mesajelor de actualizare. In notatia CIDR, adresa IP
este retinuta intotdeauna impreuna cu masca de retea. De exemplu, o adresa IP de tipul
192.168.2.1, cu masca 255.255.255.0, ar fi scrisa in notatia CIDR ca 192.168.2.1/24, deoarece
primii 24 de biti din adresa IP indica subreteaua.
Adrese private
Dispozitivele neconectate la Internet nu au nevoie de o adresa IP unica. Pentru aceste
dispozitive au fost standardizate adresele private. Aceste adrese nu sunt unice la nivelul
Internetului si de aceea nu sunt rutate de dispozitivele de nivel 3. Au fost definite trei
intervale rezervate pentru adresare privata:
- pentru clasa A: 10.0.0.0 - 10.255.255.255
- pentru clasa B: 172.16.0.0 - 172.31.255.255
- pentru clasa C: 192.168.0.0 - 192.168.255.255
Nu este obligatoriu ca fiecare bloc de adrese sa fie alocat unei singure retele. De obicei,
administratorul de retea va imparti un bloc in subretele; de exemplu, multe rutere pentru uz
personal folosesc subreteaua 192.168.0.0 - 192.168.0.255 (192.168.0.0/24).
Adrese IP “rezervate”: primul host number contine numai caracterul 0 si impreuna cu
network prefix compune adresa retelei (base network), iar ultimul contine numai
caracterul 1 si compune adresa broadcast (broadcast address).
|network prefix|000...000| - adresa de baza a retelei
|network prefix|111...111| - adresa broadcast a retelei
15
Laborator Retele de Calculatoare
16