COLEGIUL TEHNIC “VICEAMIRAL IOAN BALANESCU” GIURGIU

SCOALA POSTLICEALA

FIBRA OPTICĂ

Specializarea: Tehnician echipamente de calcul

Retele de calculatoare

Intocmit de: Turcu Valentina-Nicoleta

 1. Generalităţi privind transmisiile pe fibră optică

Fibra optică este un mediu de transmisie transparent la radiaţia luminoasă, format dintr-
un miez dielectric (sticlă sau material plastic) înconjurat de un înveliş dielectric cu indice de
refracţie mai scăzut. Fibrele optice sunt utilizate pentru transmisiuni pe distanţe foarte mari
(continentale, oceanice), dar pot fi folosite şi pentru distanţe foarte mici.
Pentru semnalul digital, cea mai bună soluţie este transmisia pe fibră optică, ce permite
regenerarea pe secţiuni mai mari de 50 km.
În sistemele optice de transmisie, fibrele optice (FO) se utilizează ca mediu de transmisie,
înlocuind cablurile conventionale, faţă de care prezintă o serie de caracteristici net superioare:
imunitatea la interferenţele electromagnetice, izolarea electrică a transmiţătorului de receptor,
absenţa problemelor legate de scurtcircuitare şi străpungere, pierderi reduse, lărgime de bandă
extrem de ridicată, reducerea volumului, a greutăţii şi a preţului de cost. Există şi două mari
dezavantaje importante ale transmisiilor pe fibră optică şi anume atenuarea în fibră şi dispersia.

2. Caracteristicile fizice ale fibrei optice

2.1Structura fibrei optice

Un conductor de fibră optică este format din următoarele părţi aşa cum reiese din fig. 1:
1. miezul – centrul subţire al fibrei pe unde circulă lumina;
2. învelişul – material plastic;
3. mediul protector- înveliş de plastic care protejează fibra de eventualele deteriorări şi de
umezeală.

Fig. 1. Structura fibrei optice

Din punct de vedere tehnic transmisia datelor prin fibra optică se bazează pe conversia
impulsurilor electrice în lumină. Aceasta este apoi transmisă prin mănunchiuri de fibre optice
până la destinaţie, unde este reconvertită în impulsuri electrice.
 În figura 2 a şi b sunt prezentate 2 imagini reprezentând structura fibrei optice.

a) b)

Fig. 2. Imagini reprezentând structura fibrei optice multimod

Transmisiile optice ghidate s-au dezvoltat mult odată cu perfecţionarea tehnologiilor

legate de fibrele optice cu pierderi mici (sub 10 dB/km), pierderile în fibră ( Lf ) reprezentând
principala sursă de pierderi în astfel de canale.
Celelalte surse de pierderi sunt pierderile de cuplaj Lc, pierderile în conectori Lcn şi
pierderile de îmbinare Li .
Ţinând seama de aceste pierderi puterea la recepţie se poate scrie:
PR = PS - Lc – 2 x Lcn - LiNi - Lflf

unde PS este puterea de ieşire a sursei, Ni - numărul de îmbinări de tronsoane ale FO, iar lf
lungimea totalå a fibrei optice utilizate.

2.2 Tipuri constructive de fibră optică

Sunt cunoscute două tipuri de fibre optice:
- fibre optice din material plastic;
- fibre optice din sticlă.

a) Fibra optică din plastic este mai flexibilă şi mai robustă decât fibra optică din sticla
convenţională. Este deja mai uşor de utilizat şi mai uşor de fabricat. Are o gamă largă de
aplicaţii, de la industria de automobile la industria aeronautică, iluminat şi telecomunicaţii. Fibra
optică din plastic s-a dovedit a fi soluţia ideală, atât pentru cerinţele din industrie, cât şi pentru
utilizări personale, în ambele cazuri fiind de dorit performanţe superioare la costuri mai mici.

Fibrele optice din polimeri acrilici sau poliamidici au o ductibilitate, o rezistenţă şi o

elasticitate mult superioare fibrelor din sticlă minerală. Polimerii cu structură tridimensională de
foarte mare regularitate, cilindrică sau în lamele echidistante reprezintă o altă soluţie bună de
realizare a fibrelor optice.
 b) Fibra optică din sticlă are o atenuare mai mică decât fibra din plastic rezultă că pot fi
folosite pentru lungimi foarte mari în comunicaţii cu un număr redus de amplificatoare.
- Pot fi executate de diametru foarte mic (100 microni) ceea ce permite un fascicul cu
multe canale pe acelaşi cablu şi flexibilitate mecanică.
- Pot fi folosite pentru transmisii de imagini optice atunci când au un număr suficient de
mare de fibre pe acelaşi cablu.
De asemneea fibrele optice mai pot fi clasificate astfel:
- single-mode (monomodală). Acestea au miezul de 9 microni în diametru şi transmit lumina de
la laser în infraroşu (lungimea de undă este de la 1300 nm până la 1550 nm).
- multi-mode (multimodală). Fibrele optice multi-mode au miezul de 62.5 microni în diametru
şi transmit lumina în infraroşu de la LED-uri (lungimea de undă de la 850nm la 1300nm).
Pentru fibrele optice făcute din plastic cu miezul de până la 1 milimetru diametru şi
lungimea de undă de 650nm, lumina roşie transmisă prin acestea este vizibilă.

2.3. Propagarea luminii în fibra optică

Legile opticii permit descrierea reflexiei totale la suprafaţa de separaţie dintre miez-
înveliş a fibrei optice. Reflexia totală poate avea loc doar în cazul trecerii unei raze luminoase
dintr-un mediu mai dens într-un mediu mai puţin dens; invers nu este posibil.
Superpoziţia a două sau mai multe unde şi combinarea lor într-o singură undă se numeşte
interferenţă.
O manifestare tipică a interferenţei a două unde este obţinută când ele au aceeaşi lungime
de undă şi când există un defazaj constant între ele. Astfel de unde se numesc unde coerente.
Dacă se consideră două surse luminoase obişnuite (becuri electrice) cu incandescenţă şi
suprapunem aceste surse nu se va observa nici un tip de interferenţă pentru că lumina lor e
incoerentă. Acest fapt e datorat procesului de emisie a luminii (în acest caz precizat: filamentele
incadescente).
În virtutea fenomenelor spontane şi aleatorii, fiecare atom al filamentelor incadescente
emite flash-uri de lumină care sunt serii de unde cu o durată de viaţă în jur de 10-8s.
Considerând că viteza luminii în aer este 3 x 108 m/s, aceste serii de unde au o lungime
de 3 m purtând denumirea de lungime coerentă. Suprapunerea acestor serii de unde este complet
neregulată şi produce doar iluminarea globală a spaţiului înconjurător.
Pentru transmisia pe fibre optice este necesar să se găsească o sursă luminoasă cât mai
coerentă, prin urmare lărgimea spectrală va trebui să fie cât mai mică. Spre deosebire de diodele
electroluminiscente, dioda laser oferă, graţie unei emisii simulate, o diferenţă de fază constantă la
o aceeaşi lungime de undă.
Prin urmare, fenomenele de interferenţă apar în ghidul de undă, ceea ce poate fi constatat
din faptul că lumina se propagă doar sub unghiuri bine precizate în miezul fibrei; prin
„precizate” înţelegându-se că propagarea are loc în direcţii în care undele luminoase sunt
amplificate prin suprapunerea lor şi prezintă o interferenţă constructivă.
3. Parametrii fibrei optice: atenuarea fibrei optice şi banda de trecere
Lumina care se propagă într-o fibră optică, suferă o atenuare, adică are loc o pierdere de
energie. Aceste pierderi trebuie să rămână mici, pentru a putea parcurge mari distanţe, fără
regeneratori intermediari. Atenuarea fibrei optice este un parametru important pentru efectuarea
proiectării instalării cablurilor optice. Ea se datorează, în principal, fenomenelor fizice: absorbţie
şi difuzie.

Importanţa acestor pierderi luminoase depinde, între altele, de lungimea de undă a luminii
injectate. Din această cauză este, în general, util să se măsoare atenuarea fibrei optice în funcţie
de undă (măsura spectrală). Putem, astfel, determina gamele de undă cu pierderi mici, deosebit
de interesante pentru transmisia optică.

Dacă se observă propagarea luminii într-o fibră optică în stare de echilibru, se

poateconstata că puterea luminii P descreşte exponenţial cu lungimea L a fibrei optice:

P(L) = P(0)⋅10−λL /10

P(0) este egală cu puterea luminii injectate în fibra optică; P(L) este puterea luminii care
se calculează la lungimea L şi a este coeficientul de atenuare, care este o măsură pentru
atenuarea pe unitatea de lungime. Atenuare unei fibre optice de lungime L şi cu un coeficient de
atenuare a este egală cu:
𝑃(0)
𝑎𝐿 = 10 log𝑃(𝐿)dB/km

În timp ce atenuarea descrie pierderile optice de linie ale fibrei optice, banda de trecere
reprezintă o măsură a fenomenului de dispersie.

4. Utilizări ale fibrei optice

4.1 Rețele de calculatoare
Cablurile de fibră optică sunt acum principala cale de a transporta informații pe distante
lungi, deoarece acestea au trei avantaje foarte mari spre deosebire de cablurile de cupru vechi:
– Mai puțină atenuare (pierderea semnalului). Informația circulă de 10 ori mai mult înainte de a
fi nevoie de amplificare, ceea ce face ca rețele de fibră optică să fie mai simplu și mai ieftin de
operat și menținut.
– Nicio interferență: Spre deosebire de cablurile de cupru, nu există nicio interferență
electromagnetică între fibre optice, astfel încât acestea transmit informații mai fiabil și cu o
calitate mai bună a semnalului.
– Lățime de bandă mai mare: Cablurile de fibră optică pot transporta mult mai multe date decât
cablurile de cupru din același diametru.
 4.2 Emisii Radio și de Televiziune
Companiile de televiziune prin cablu au folosit la început cabluri coaxiale (cabluri din
cupru cu un înveliș metalic care prevenea interferențele) ce transmiteau doar o mână de semnale
TV analogice. Pe măsură ce din ce în ce mai mulți oameni se abonau la televiziunea prin cablu și
companiile ofereau o varietate mai mare de canale și programe, operatorii de cablu au fost
nevoiți să treacă de la cablurile coaxiale la cele din fibră optică, și, de la transmisiunile analogice
terestre la cele digitale prin satelit.
Pe lângă o capacitate mult mai mare, fibrele optice suferă mai puțin de interferența,
oferind astfel un semnal mai bun (imagine și sunet de calitate); au mai puțin nevoie de
amplificare pentru a stimula semnalele, astfel încât acestea să călătorească pe distanțe lungi; și
per total sunt mai rentabile.

4.3 Medicină
Gadget-urile medicale care ajută medicii să investigheze interiorul corpului nostru, fără
operații extensive ce necesită o incizie mare, au fost prima aplicare a fibrei optice în medicină.
Una dintre cele mai recente evoluții este numită “ laborator pe fibra” (Lab-on-fiber), și
implică inserarea de cabluri de fibră optică subțiri cât firul de păr, cu senzori încorporați, în
corpul unui pacient. Lumina de la un laser trece prin ele, prin partea corpului pe care medicul
dorește să o studieze. Pe măsură ce lumina trece prin fibră, corpul pacientului își modifică
proprietățile într-un anumit mod (modificarea intensității luminii, de exemplu).
Măsurând modul în care lumina se schimbă (folosind tehnici precum interferometrie), un
instrument atașat la celălalt capăt al fibrei poate măsura un aspect critic al modului în care corpul
pacientului funcționează, cum ar fi temperatura, tensiunea arterială, ph-ul celular, sau prezența
medicamentelor în fluxul sanguin.

4.4 Militar
Cablurile de fibră optică sunt ieftine, subțiri, ușoare, de mare capacitate, robuste
împotriva atacurilor, și extrem de sigure, astfel încât acestea oferă modalități perfecte de a
conecta baze militare și alte instalații, cum ar fi siturile de lansare a rachetelor și stații radar de
urmărire. Pentru că nu transportă semnale electrice, nu emit radiații electromagnetice pe care un
inamic le-ar putea detecta și sunt robuste împotriva interferențelor electromagnetice
(inclusiv”bruiajului” inamicului), fibrele optice sunt foarte utile în scop militar.
Un alt avantaj este greutatea relativ ușoară a cablurilor cu fibre optice în comparație cu
cele tradiționale, realizate din cupru metalic greoi și costisitor. Tancurile, avioanele militare și
elicopterele au făcut trecerea încet de la cablurile metalice la cele de fibră optică. În parte este o
chestiune de reducere a costurilor și de reducere a greutății (cablurile de fibră optică cântăresc de
aproape 90 % mai puțin decât cele “torsadate”). Dar se îmbunătățește, de asemenea, fiabilitatea;
de exemplu, spre deosebire de cablurile tradiționale dintr-un avion, care trebuie să fie protejate
cu atenție (izolate), pentru a le proteja împotriva loviturilor de trăsnet, fibrele optice sunt complet
imune la acest tip de problemă.