FIBRA

OPTICA
-referat-

Huțanu Petronela
Cls a-IX-a F
Colegiul Tehnic :”Ioan C.Ștefănescu”
Tehnologia fibrelor optice, deși devenită omniprezentă doar în lumea modernă, este
una simplă și relativ veche. Ghidarea luminii prin reflexii repetate, principiul care stă
la baza fibrelor optice, a fost demonstrat pentru prima oară de Daniel Colladon și
Jacques Babinet, la Paris, la începutul anilor 1840. John Tyndall a inclus o
demonstrație a acesteia în cursurile sale publice de la Londra un deceniu mai târziu.
Aplicațiile practice, cum ar fi iluminare de aproape în stomatologie, au apărut la
începutul secolului al XX-lea. Transmisia imaginii prin tuburi a fost demonstrată
independent de Clarence Hansell și de pionierul televiziunii John Logie Baird, în anii
1920. Principiul a fost utilizat pentru examinări medicale interne de Heinrich Lamm în
deceniul imediat următor. În 1952, fizicianul Narinder Singh Kapany a efectuat
experimente ce au condus la inventarea fibrei optice. Fibra optică modernă, în care
fibra optică este învelită cu un strat transparent pentru a îi oferi un indice de refracție
potrivit, a apărut în același deceniu. Dezvoltarea s-a concentrat apoi pe transmiterea
de impagini prin snopuri de fibră. Primul gastroscop semiflexibil cu fibră optică a fost
patentat de Basil Hirschowitz, C. Wilbur Peters și Lawrence E. Curtiss, cercetători de
la Universitatea Michigan. În 1956. În procesul de dezvoltare a gastroscopului,
Curtiss a produs primele fibre învelite în sticlă. Fibrele optice anterioare se bazau pe
aer sau pe uleiuri și diverse tipuri de ceară ca material de învelire, cu indice de
refracție mic.
Jun-ichi Nishizawa, om de știină japonez de la Universitatea Tohoku, a fost primul
care a propus utilizarea fibrei optice în telecomunicații, în anul 1963. A inventat și
alte tehnologii ce au contribuit la dezvoltarea comunicațiilor prin fibră optică.
Nishizawa a inventat fibra optică cu indice de refracție gradat în anul 1964 pentru a
servi drept canal de transmisie a luminii de la laseri cu semiconductor pe distanțe
lungi cu pierderi mici.
În 1965, Charles K. Kao și George A. Hockham de la compania britanică ,,
Standard Telephones and Cables (STC)’’ au fost primii care au promovat ideea că
atenuarea în fibra optică poate fi redusă sub pragul de 20 decibeli pe kilometru
(dB/km), permițând utilizarea fibrei optice ca mediu practic de telecomunicații. Ei au
arătat că atenuarea din fibra optică disponibilă la acea vreme este cauzată de
impurități ce pot fi înlăturare și nu de fenomene fizice fundamentale cum ar fi
împrăștierea.Nivelul crucial de atenuare de 20 dB/km a fost atins pentru prima oară
în 1970, de cercetătorii Robert D. Maurer, Donald Keck, Peter C. Schultz și Frank
Zimar de la fabricantul american de sticlă ,, Coming Glass Works ”. Ei au realizat o
fibră optică cu atenuare de 17 dB/km prin doparea sticlei de silicat cu titan. Câțiva
ani mai târziu, ei au produs o fibră cu doar 4 dB/km atenuare cu dioxid de germaniu
ca dopant pentru miez. Asemenea atenuări mici au deschis calea comunicării prin
fibră optică și internetului. În 1981, ,, General Electric ” a produs longouri de cuarț ce
putea fi tras în fire de fibră optică de 40 km lungime.
Fibra optică mai robustă folosită astăzi ce are atât miezul cât și teaca din sticlă,
suferind astfel mai puțin de pe urma trecerii timpului a fost inventată de Gerhard
Bernsee în 1973 la ,,Schott AG” în Germania. În 1991, studiile în domeniul cristalelor
fotonice a dus la dezvoltarea fibrei optice cu cristal fotonic care ghidează lumina prin
difracție într-o structură periodică, și nu prin reflexie internă totală. Prima fibră din
cristal fotonic a devenit disponibilă pe piață în 2000. Fibra din cristal fotonic poate fi
proiectată să transfere putere mai multă decât fibra convențională, iar proprietățile
dependente de lungimea de undă pot fi manipulate pentru a îmbunătăți performanțele
fibrei în anumite aplicații.

Principiul de transmitere prin fibră optică

Fibra optică, folosită ca linie de telecomunicații, este un ghid de undă dielectric realizat
de regulă din sticlă de tip silica (SiO2 , în stare amorfă), sticle multicomponente sau
material plastic. Lungimea de undă a luminii, folosită ca purtătoare de informație, este
cuprinsă între 0,85 și 1,6 μm. Prin înlăturarea atentă a impurităților s-a obținut o fibră
cu atenuarea de 0,2dB/km pentru lungimea de undă λ=1,55μm. Această atenuare
mică și banda de lucru foarte largă face ca fibra optică să fie cea mai performantă linie
de transmisiune. Fibrele optice sunt fabricate din sticlă, iar sticla este fabricată la
rândul ei din nisip, un material brut necostisitor, care se găsește în cantități nelimitate.
Ca o curiozitate, trebuie să știm că sticla folosită pentru fibrele optice modern este atât
de transparent încât, dacă oceanul ar fi fost plin cu sticlă în loc de apă, fundul
oceanului s-ar vedea tot atât de clar, cum se vede din avion pământu într-o zi senină.
Argumente tehnico-economice aduse în sprijinul introducerii de cabluri de fibre optice
în telecomunicații sunt :
 Bandă mare de frecvențe;
 Dimensiune și greutate redusă;
 Imunitate la diafonie;
 Imunitate la interferențe electromagnetice;
 Atenuare scăzută;
 Securitatea semnalului;
 Izolare electrică;
 Potențial cost scăzut;
 Fiabilitate a sistemului și întreținere ușoară.
Există și dezavantaje
ale introducerii cablurilor optice:
Costuri de introducere;
 
Standarde /Tehnici noi.
În paragrafele următoare sunt prezentate pe scurt sistemul de transmisie optic,
tipurile de cabluri de fibre optice folosite, parametrii fibrelor optice precum și un
aparat de măsură dedicat întreținerii și instalării fibrelor optice, numit O.T.D.R.
un sistem de transmisie optic este format din trei componente: sursă de lumină,
mediul de transmisie și detectorul.Prin convenție, un impuls de lumină înseamnă “1”,
iar absența luminii indică bitul “0”. Mediul de transmisie este o fibră foarte subțire de
sticlă. Atunci când interceptează un impuls luminos, detectorul generează un impuls
electric. Prin atașarea unei surse de lumină la un capăt al fibrei optice și a unui detector
la celălalt, obținem un sistem unidirecțional de transmisie a datelor care acceptă
semnale electrice, le convertește și le transmite ca impulsuri luminoase și apoi le
reconvertește la ieșire în semnale electrice. O imagine sugestivă a unui sistem de
comunicație optic este prezentat mai jos în figura 1:
Figura 1 : Sistem de comunicație optic
Capătul fibrei optice care recepționează semnalul constă într-o fotodiodă (de tip PIN,
PIN-FET sau APD), care declanșează un impuls electric când este atinsă de lumină.
Răspunsul tipic al unei diode este de 1 secundă, ceea ce limitează viteza de transfer
de date la aproximativ 1 Gbps. Pentru a putea fi detectat, un impuls luminos trebuie
să aibă suficientă energie ca să evite problema zgomotului termic.
pentru semnalizare se pot folosi două tipuri de surse de lumină, LED-uri (Light
Emitting Diode – diodă cu emitere de lumină ) și laserul din semiconductori
(LD).

Transmiţătorul LED LD

Puterea (dBm): -15 -4

Lăţimea spectrală (nm):

< 100 <5

Frecvenţa modulatoare
(Mhz): 100 2500

Răspuns linear:
Da Nu

Costuri reale:
1 5
Tipuri constructive de fibre optice:

În general, din punct de vedere constructiv, fibra optică arată ca în figura de

mai jos :

Figura 2: Fibra optică

În centru se află miezul de sticlă prin care se propagă lumina.În fibrele multi-mod,
miezul are un diametru de 50 microni, aproximativ grosimea părului uman. În fibrele
monomod, miezul este de 8 până la 10 microni. Miezul este îmbrăcat într-un înveliș
de sticlă cu un indice de refracție mai mic decât al miezului, pentru a păstra lumina
în interior. Totul este protejat cu o învelitoare subțire din plastic. De obicei, mai multe
fibre sunt grupate împreună, protejate de o teacă protectoare.
Tipuri de fibre optice:
1. Multi Mode Step Index Fiber (Fibră cu indice treaptă)
 are o lărgime de bandă de 10-50 Mhz x km. Miezul cu un diametru de
aproximativ 70μm are un indice de refracție n1>n2, n2 fiind indicele de refracție
al sticlei ce formează cămașa miezului.

Figura 3: Multi Mode Step Index Fiber

2. Multi Mode Graded Index Fiber (Fibră cu indice gradat)
 are o lărgime de bandă cuprinsă între 300 și 500 Mhz x km. Indicele de
refracție al acestei fibre descrește gradat de la central miezului către
marginile învelișului

Figura 4: Multi Mode Graded Index Fiber

3. Single Mode Step Index Fiber
 Miezul fibrei Singlemode (SM) este atât de subțire (3-10μm) încât toate
undele de lumină parcurg aceeași distanță. Lărgimea de bandă este
aproape nelimitată.

Figura 5: Single Mode Step Index Fiber

Atenuarea luminii prin sticlă depinde de lungimea de undă a luminii.

Pentru tipul de sticlă folosit la fibrele optice, atenuarea este prezentată în figura
6.

Figura 6: Atenuarea luminii prin tipul de sticlă folosit la fibrele optice

Figura de mai sus prezintă valorile atenuării pentru lungimi de undă apropiate
spectrului razelor infraroșii, care sunt folosite în practică. Trei benzi din acest spectru
sunt folosite în comunicații. Ele sunt centrate respectiv la 0.85, 1.31 și 1.55 μm.
Ultimile două au proprietăți bune de atenuare (mai puțin de 5 % pierderi pe km). Toate
cele trei ferestre au o lărgime a benzii de 25 000 până la 30 000 Ghz. Ca o comparație
lumina vizibilă are lungimi de undă puțin mai mici, de la 0,4 la 0,7 micron
Se folosesc trei tipuri de cabluri optice :

 Aerian A- D(T)2Y 1 x 20 E9/125 0.38F3.5 + 0.25H18 LG

Ca un exemplu, mai jos sunt prezentate caracteristicile tehnice ale acestui

tip de cablu:

lungimea de undă de operare: 1310 nm şi 1550 nm

diametrul camăşii: 125 μm +/- 2 μm
diametrul miezului: 9 μm
dimensiunea primulul înveliş este: 250 +/- 15 μm
indicele de refracţie: treaptă
indicele de refracţie efectiv de grup (la 1310 nm): 1.4675
indicele de refracţie efectiv de grup (la 1550 nm): 1.4681
apertura numerică: 0.13
lungimea de undă de tăiere: < 1250 nm
atenuarea în domeniul 1285 – 1330 nm: < 0.38dB/km
atenuarea la 1550 nm: < 0.25 dB/km
dispersia în domeniul 1288 – 1339 nm: <3.5 ps/nm x km
dispersia la 1550 nm: <18 ps/nm x km
diametrul aproximativ al cablului: 10.8 mm
greutatea aproximativă: 90 kg/km
gama temperaturilor de lucru: - 30oC ….. + 70oC
raza minimă a îndoiturilor: 170 mm
20 fibre monomod

Materialul din care este realizat miezul fibrei optice, are un indice de refracție mai
mare decât al cămășii, și este realizat din SiO2 (dioxid de siliciu) dopat de GeO2
(dioxid de germaniu). Materialul cămășii este făcut din SiO2 (dioxid de siliciu).
Primul înveliș este făcut din UV- curable acrylate. El este aplicat în două straturi,
fiecare cu un modul de elasticitate Young diferit. Stratul din interior este ceva mai
moale decât cel de la exterior. Aceastea protejează fibra împotriva pierderilor de la
microîndoituri și împotriva frecărilor.
Codarea prin culori a fibrelor:
Fibra 1: albastru fibra 6: alb
Fibra 2: portocaliu fibra 7: roşu
Fibra 3: verde fibra 8: negru
Fibra 4: maro fibra 9: galben
Fibra 5: gri (slate) fibra 10: violet
 Dacă în tubul central sunt mai mult de 10 fibre , fiecare grup de 10 (sau mai
puțin) sunt ținute împreună cu un fir colorat diferit.

Grup 1 : albastru
Grup 2 : portocaliu

 Subteran A - DF(ZN)2Y 3 x 6 E9/125 0.38F3.5 + 0.25H18 LG

A - DF(ZN)2Y 1 x 2 E9/125 0.38F3.5 + 0.25H18 LG

 Indoor J -DQY 2 x 10 E9/125 0.38F3.5 + 0.25H18 LG

Parametrii fibrelor subterane și indoor sunt la fel cu cele aeriene diferând

numărul de fibre din tuburile de protecție, gruparea lor și caracteristicile specifice
legate de locul unde sunt pozate (subteran sau interior).

Conectarea fibrelor optice

Fibrele pot fi conectate în trei moduri. Primul mod constă în atașarea la capătul
fibrei a unor conectori care se pot lega la un soclu pentru fibră. Conectorii pierd
aproape 10 %- 20 % din lumină, dar aceste sisteme sunt ușor de reconfigurat.
Al doilea mod constă în îmbinarea mecanică. Îmbinările mecanice se obțin prin
atașarea celor două capete unul lângă altul, într-un înveliș special, și fixarea lor cu
ajutorul unor cleme. Alinierea se poate face prin transmiterea de semnale prin
joncțiune și realizarea lor de mici ajustări pentru a maximiza semnalul.
A treia posibilitate este de a îmbina (topi) cele două bucăți de fibră, pentru a
forma o conexiune solidă. O îmbinare prin sudură este aproape la fel de bună ca și
folosirea unui singur fir, dar chiar și aici, apare o mică atenuare.
Tipurile uzuale de îmbinări ale fibrelor cu ajutorul conectorilor sunt prezentate
în figura de mai jos :

Figura 7: Tipuri uzuale de îmbinări ale fibrelor

Conectorii pot fi lustruiți drept sau în unghi, și pot fi deasemenea lustruiți pentru
contact sau fără contact. În general, lustruirea este independentă de tipul de conector
folosit (FC, ST, SC).
 Drept fără contact :sfârșitul de conector este lustruit perpendicular cu bucșa
cilindrică și este lustruit la o suprafață plană. Aceasta înseamnă că sfârșitul de fibră va fi
perpendicular și vaexista un interval de aer între fibre din cauza construcției mecanice.
Această trecere a luminii sticlă aer face ca reflexiile să fie în jur de 4 % sau o pierdere de
întoarcere de numai 14,6dB. Aceasta este cazul cel mai rău pentru pierderile de întoarcere.




 Drept cu contact :sfârșitul conectorului este perpendicular, dar este lustruit
sub orază.Astfel capătul fibrei are o formă de cupolă mică. Aceasta va cauza
fibrelor un contact fizic, conectorii de acest tip numindu-se ,,PC”, de exemplu
FC/PC , ST/PC.

 Oblic cu contact :în general veți vedea numai acest tip de conectare la
fibrele mono-mod. Sfârșitul de fibră este lustruit sub un unghi, uzual de 8 față de
perpendiculară. Aceasta face ca lumina reflectată să treacă direct din fibră în cămașă, mai
curând decât să se întoarcă înapoi spre sursă. Astfel toți acești conectori au cea mai mare
pierdere de întoarcere. În plus, conectorii sunt de asemenea cu colțurile rotunjite, astfel ca
fibrele să aibă un contact mai bun, suplimentar reducând reflexiile și îmbunătățind pierderile
de inserție. Conectorii APC pot avea valori ale pierderilor de întoarcere de 70-80 dB și mai
mult. Tipurile cele mai comune sunt FC/APC, SC/APCși DIN/APC. Datorită reducerii luminii
reflectate, zona moartă a O.T.D.R.-ului va fi și ea mai mică.
Principalele cerințe pentru un bun conector sunt:
- Pierderi de inserție mici;
- Pierderi de întoarcere mari;
- Repetabilitate (posibilitatea de conectare în mod repetat);
- Durabilitate/fiabilitate.

3.1. Conectorii de tip FC/PC și FC/APC

o.T.D.R.-urile sunt echipate cu unul din aceste tipuri de conectori, folosindu-se uzual tipul de
contact drept sau în unghi. Ambele au pierdut de întoarcere reduse și pierderi de inserție
relativ mici. O pierdere de întoarcere scăzută este importantă deoarece trebuie ținut factorul
de reflexive (reflectanță) de la conectorul frontal mică, și astfel să fie minimizată zona moartă
după conectorul frontal.
Conector tip FC/PC (Fiber Connect/ Physical Contact)
 Pierderi de inserție de la 0,1 la 0,3 dB;
 Pierderi de întoarcere mai mari de 45 dB

Figura 8: Conector de tip FC/PC

Conector tip FC/APC (Fiber Connector/Angled Physical Contact)

 Capătul fibrei lustruit sub un unghi de 8 ;
 Pierderi de inserție de la 0,2 la 0,5 dB;
 Pierderi de întoarcere mai mari de 60dB.
 Figura 9: Conector de tip FC/A

Curățarea conectorilor
Particulele de praf sunt mici, dar comparate cu miezul fibrei de 9 μm, ele pot
fi considerate mari, putând parțial sau total bloca lumina ce trece prin miez.

Pentru curățarea conectorilor se parcurg următoarele etape:

 Se oprește sursa de lumină (laserul);
 Se inspectează vizual conectorii și dacă sunt deteriorați se înlocuiesc;
 Se curăță conectorul folosind proceduri verificate cum ar fi cele arătate în
ghidul O.T.D.R-ului.
Ghid general de curățare a unui conector:
 Suflați mizeria grea (particulele de praf) cu aer comprimat curat;
 Folosiți alcool izopropilic și pămătufuri de bumbac;
 Folosiți o țesătură moale pentru a șterge sedimentele dizolvate;
 Suflați particulele rămase cu aer comprimat curat.
Atenuarea totală a radiației de-a lungul unei legături optice se va calcula:

αt = L x αfo + αi + αe + N x αc unde,
αt = atenuarea totală;
L = lungimea fibrei optice;
αfo = atenuarea fibrei optice;
αi = atenuarea de intrare;
αe = atenuare de ieșire;
N = numărul de cuplaje;
αc = atenuarea din cuplaje.
Atenuări în cuplajul de intrare: - radiația neinterceptată;
-apertura numerică;
-reflexii Fresnel;
-diverse atenuări de valoare redusă.
Atenuări în cuplajul de ieșire: - reflexii Fresnel;
-radiația neinterceptată;
-apertura numerică:
-diverse pierderi de valoare redusă.
O.T.D.R. (Optical Time Domain Reflectometer)

pentru măsurători la cablu optic există un aparat de măsură special, numit reflectometru,
care măsoară prin ecou atenuarea pe toată linia, atenuarea la lipituri, conexiuni, conectori .

O.T.D.R.-ul este produs de firma Hewlett Packard şi este un instrument necesar pentru
instalarea şi întreţinerea legăturilor pe fibre optice. Ele permit ca o legătura să fie măsurată
de la un singur capăt.

In Figura 10 este prezentată schema bloc de măsurare cu O.T.D.R.-ul a unei fibre optice.

O.T.D.R.-urile lansează pulsuri de lumină de la o diodă laser în fibra optică. Lăţimea

pulsurilor este de obicei selectabilă de către utilizator. Semnalele luminoase date de
caracteristicile legăturilor şi de fibra însăşi sunt întoarse înapoi către O.T.D.R. Semnalul este
rutat printr-un cuplor la recepţie unde este convertit într-un semnal electric ca în final să fie
analizat şi afişat pe display-ul O.T.D.R.-ului.

Figura 10: Schema bloc de măsurare cu O.T.D.R.-ul al unei fibre optice

O.T.D.R.-ul măsoară semnalul luminos reflectat înapoi contra timp, valoarea timpului este
înmulţită cu viteza luminii în fibră pentru a calcula distanţa. Astfel, O.T.D.R.-ul
afişează puterea relativă a semnalului întors contra distanţă.
 10 de lucruri ingenioase si surprinzatoare despre fibra optica.
1.fibra optica este prietenoasa cu mediul inconjurator. Aceasta consuma mai putina
energie decat cablurile coaxiale. Un cablu coaxial consuma 3,5 wats pe o distanta de
100 metri, in timp ce fibra optica necesita mai putin de 1 watt.

2. cablurile de fibra optica nu necesita racirea, economisind astfel din costul pentru
echipamente si din spatiul necesar implementarii.

3. un cablu de fibra optica elibereaza doar 7g de dioxid de carbon in atmosfera, pentru

fiecare gigabit de date transmis. Astfel, in 30 de ani se pot reduce emisiile de CO2 doar
la nivelul Europei, cu peste 30 de tone de dioxid de carbon.

4. fibra optica este singurul tip de cablu ce poate fi instalat la momentul actual
subacvatic, necesitand astfel mai putine resurse si eliminand problema spatiului.

5. cablurile din firba optica sunt realizate din sticla sau plastic, nu din cupru, astfel
nefiind nevoie de extractia unui material greu pentru realizarea lor. Cuprul este unul
dintre materialele a carui extractie duce la poluarea masiva a mediului inconjurator.
Asadar, avem inca un punct in plus pentru prietenia dintre mediul inconjurator si fibra
optica.

6. un cablu de fibra optica de grosimea unui fir de par poate transmite peste 10 milioane
de apeluri telefonice. Iar un cablu poate contine pana la cateva sute de fire de fibra
optica de grosime milimetrica.

7. degradarea semnalului de transmisie depinde de gradul de puritate a sticlei. In cazul

fibrei optice de calitate degradarea semnalului este mai mica de 10%/km la 1.550nm.

8. fibra optica nu este folosita doar in telecomunicatii. Si domeniul medicinei se bucura

de inventii pe baza firbei optice. Toate acele aparaturi medicale ce permit accesul in
corpul uman fara a interveni chirurgical, prin prisma unei simple incizii de cativa mm,
functioneaza pe baza de fibra optica

9. cablurile de fibra optica au greutatea cu aproximativ 90% mai mica decat cablurile
torsadate, ceea ce face ca fibra optica sa fie preferata si in domeniul militar, pentru
echiparea tancurilor si avioanelor de lupta.

10. fibra de sticla contine dioxid de siliciu, al doilea cel mai abundent element de pe
Pamant, dupa oxigen.
Bibliografie

1.Andrew S. Tanenbaum, Reţele de calculatoare, Editura AGORA, 1998

2.Ioan Mitescu, Sisteme de telecomunicaţii în transporturi, Curs UPB,
1992
3.Tatiana Rădulescu, Telecomunicaţii, Media Publishing, 1994

4.www.wikipedia.ro